rezolvare exp cont an i

8
EXPERTIZA CONTABILA Anul I 1.Sebastian este expert contabil judiciar, debutant, numit într-o cauză civilă. Prin încheierea de şedinţă, Instanţa judecătorească a menţionat sarcina expertului contabil judiciar numit, de a întocmi raportul de expertiză în trei exemplare, câte unul pentru fiecare parte. Dilema lui Sebastian este legată de faptul că nu ştie dacă exemplarele părţilor trebuie depuse la Instanţă sau pot fi predate şi direct, părţilor. Argumentaţi răspunsul. R. 3532. NORMA: Semnarea şi depunerea raportului de expertiză contabilă Raportul de expertiza inclusiv anexele se semnează fila cu fila atât de experţii numiţi cat si de cei recomandaţi de parte. Când exista opinie separata, expertul recomandat de parte isi va însoţi semnătura cu expresia „cu opinie separata”. Raportul de expertiza contabila judiciara după ce a fost supus auditului de calitate se depune in termenul legal la organul care a dispus expertiza cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat de instanţa. Un caz particular îl constituie programul administrării probei de către avocaţi, situaţie in care expertiza se preda direct avocaţilor parţilor, sub semnătura de primire cu cel puţin 30 zile înainte de termenul fixat de instanţa. Modelul de contract prevăzut pentru expertizele contabile extrajudiciare se foloseşte si pentru încheierea contractului intre parte si expertul recomandat de parte . Modelul de contract conţine 9 articole. 2. Grigore este expert contabil judiciar debutant. Este presat de termenul de depunere a raportului de expertiză într-o cauză aflată pe rolul Instanţei judecătoreşti, la birou mai are 1

Upload: mariusbageac

Post on 01-Oct-2015

30 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Rezolvare EXP CONT an I

TRANSCRIPT

EXPERTIZA CONTABILA

Anul I

1.Sebastian este expert contabil judiciar, debutant, numit ntr-o cauz civil. Prinncheierea de edin, Instana judectoreasc a menionat sarcina expertului contabil judiciarnumit, de a ntocmi raportul de expertiz n trei exemplare, cte unul pentru fiecare parte.Dilema lui Sebastian este legat de faptul c nu tie dac exemplarele prilor trebuie depusela Instan sau pot fi predate i direct, prilor. Argumentai rspunsul.

R. 3532. NORMA:Semnarea i depunerea raportului de expertiz contabil Raportul de expertiza inclusiv anexele se semneaz fila cu fila att de experii numii cat si de cei recomandai de parte.Cnd exista opinie separata, expertul recomandat de parte isi va nsoi semntura cu expresia cu opinie separata. Raportul de expertiza contabila judiciara dup ce a fost supus auditului de calitate se depune in termenul legal la organul care a dispus expertiza cu cel puin 5 zile nainte de termenul fixat de instana.Un caz particular l constituie programul administrrii probei de ctre avocai, situaie in care expertiza se preda direct avocailor parilor, sub semntura de primire cu cel puin 30 zile nainte de termenul fixat de instana.Modelul de contract prevzut pentru expertizele contabile extrajudiciare se folosete si pentru ncheierea contractului intre parte si expertul recomandat de parte . Modelul de contract conine 9 articole.

2. Grigore este expert contabil judiciar debutant. Este presat de termenul de depunerea raportului de expertiz ntr-o cauz aflat pe rolul Instanei judectoreti, la birou mai aremult de lucru, aa c ncepe n mare grab s creioneze raportul pentru a doua zi. n redactarea raportului, trece sumar peste materialul documentar i nu mai consider necesar s fac meniuni cu privire la problemele ridicate de pri ntruct oricum acestea nu aveau legtur cu obiectivele stabilite de organul jurisdicional care a dispus expertiza. Reporteaz pentru o alt zi, cnd va avea mai mult timp, prezentarea raportului pentru efectuarea auditului de calitate. Dilema lui este legat de eventuale consecine ale deciziilor sale. Argumentai rspunsul.Expertul contabil trebuie sa efectueze expertizele contabile pentru care a fost solicitat i pe care le-a acceptat cu contiinciozitate, devotament, corectitudine i imparialitate; pentru asigurarea in interes public ca aceste cerine sunt indeplinite, expertizele contabile sunt supuse auditului de calitate potrivit reglementarilor Corpului. Expertizele contabile trebuie sa fie utile celor care le-au solicitat.Expertizele contabile constituie mijloace de proba tiinifica. In elaborarea lor, expertul contabil trebuie sa foloseasca metode specifice tiinei contabilitaii. Concluziile expertului contabil trebuie sa fie fundamentate numai pe documente care atesta evenimente i tranzacii care fac sau trebuie sa faca obiectul recunoaterilor, evaluarilor, clasificarilor i prezentarilor contabile.

In expertizele contabile judiciare, expertul contabil este un ter in proces, care prin calitatea lui procesuala contribuie la stabilirea adevarului de catre organele de drept. Raportul de expertiza contabila judiciara are caracter de proba tiinifica care trebuie sa prezinte un inalt grad al indicelui contributiv la soluionarea cauzei in care a fost dispus.Nedocumentarea i nefundamentarea tiinifica a rapoartelor de expertiza contabila judiciara pot fi i sunt, adesea, sancionate de organele de drept care le-au dispus cu inlocuirea expertului contabil i dispunerea unei noi expertize contabile. Daca in aceeai cauza s-a dispus o noua expertiza contabila care ajunge la concluzii diferite faa de prima, din cauza utilizarii altor criterii i metode de investigaie, organul in drept care le-a dispus are posibilitatea de a se opri la aceea pe care o considera mai fundamentata sub aspect tiinific, respectiv de mai buna calitate.Nici expertizele contabile extrajudiciare nu trebuie sa faca rabat din punct de vedere al calitaii. Independena i competena profesionala a expertului contabil trebuie sa asigure odocumentare i o fundamentare tiinifica i expertizelor contabile extrajudiciare.Expertizele contabile sunt supuse auditului de calitate potrivit Regulamentului privindauditul de calitate al serviciilor contabile prestate de membrii Corpului.3.Mihai este expert contabil judiciar debutant. In ultima perioad a avut probleme desntate i este n imposibilitatea de a duce la bun sfrit misiunea de expert contabil judiciarnumit ntr-un dosar civil. E ntocmete un raport de imposibilitate. Dilema lui este legat defaptul c filiala i-a comunicat c nu a respectat normele i uzanele profesionale.Argumentai rspunsul.

3515 ACCEPTAREA EXPERTIZELOR CONTABILE (3515.1-3515.5)Experii contabili sunt obligai sa comunice nscris organului jurisdicional indata ce au luat la cunotina ca exista mprejurri din care rezulta ca este interesat sub orice forma sau exista motive prevzute de normele nr. 3511 si 35123511 INDEPENDENTA EXPERTULUI CONTABIL (3511.1-3511.7) Experii contabili numii, recomandai de pari in cazul expertizelor judiciare cat si in cazul expertizelor extrajudiciare au obligaia sa fie independeni fata de beneficiarii expertizelor sau de partile interesate in expertiza Att experii numii cat si cei recomandai de parte trebuie sa tina seama de toate cazurile de incompatibilitate , abinere si recuzare prevzute de Codurile de procedura si de reglementrile Corpului in special Codul etic naional al profesionitilor contabili Experii aflai in astfel de situaii sunt obligai sa informeze in scris organul care i-a numit Pentru expertizele contabile judiciare va completa o declaraie de independenta care va nsoi raportul care se depune la auditorul de calitate.3512 COMPETENTA EXPERTULUI CONTABIL (3512.1-3512.2)Competenta nseamn deinerea de ctre expertul contabil a cunotinelor necesare specializrii la care se refera expertiza contabilaIn unele expertize contabile, expertii se pot afla in situatia de imposibilitate a exprimarii unei opinii.Pentru aceasta imposibilitate in dosarul expertizei se va intocmi un raport prin care expertul explica argmentat de ce nu poate sa efectueze expertiza.- RAPORTUL DE IMPOSIBILITATE A EFECTUARII EXPERTIZEI CONTABILE.In cazul expertizelor judiciare expertul contabil va anunta organul care a dispus efectuara expertizei pentru aceasta imposibilitate care va dispune in consecinta.Cauze ale imposibilitatii efectuarii expertizei: Modul defectuos al firmei de a-si conduce contabilitatea; Neconducerea contabilitatii la zi, a tranzactiilor sau evenimentelor supuse expertizei; Inexistenta documentelor contabile si a registrelor care sa astete efectuarea transzactiilor economice supuse expertizariiExpertul contabil nu este abilitat sa refaca situatia contabila sau sa o aduca la zi.Recurgerea la exprimarea imposibilitatii efectuarii expertizei se face doar in cazuri absolut necesare.Pentru a evita aceasta situatie expertul numit pentru efectuarea expertizei va proceda la analizarea temeinica a materialului documentar disponibil si va recomnada si indica modul prin care acesta ar putea fi completat pentru aducerea la zi a contabilitatii si abia apoi sa se apuce de expertiza.Astfel expertul trebuie sa studieze: dosarul cauzei prin care s-a dispus expertiza judiciara, documentele justificative si registrele contabile ale partilor implicate in proces, legislatia in domeniu precum si procesele verbale incheiate cu ocazia unui control al organelor abilitate.Documentele analizate de expert trebuie sa aiba stricta legatura cu docsarul cauzei pentru evitarea contestarii de catre parte a expertizei.De asemnea expertul nu poate lua de la sediul partii documentele si registrele originale, acesta poat cere copie dupa acestea pentru documentarea expertizei . Organul care a condus ancheta poate dispune completarea dosarului prin completarea materialului oferit de expert. Astfel poate cere sa continuarea expertizei stabilind un nou termen.

4.Anca este expert contabil judiciar debutant. Unul dintre obiectivele ei este s-imaximizeze prezena pe pia. Pentru aceasta, ntocmete mai mult oferte de pre pentruserviciile de expertiz contabil judiciar i le depune, cu adres de naintare, la mai multeInstane. Dilema ei este de ce colegii experi contabili au sesizat filiala de domiciliu.Argumentai rspunsul.

Expertul contabil recomandat de parte participa alturi de expertul numit la efectuarea expertizei contabile judiciare.Experii numii si experii recomandai de parte vor ntocmi programul de lucru si bugetul de ore necesare efecturii expertizei in vederea ncadrrii in termenele stabilite de organul care a dispus expertiza.Expertul contabil recomandat de parte este obligat sa respecte ca si expertul numit reglementrile in domeniu, reglementrile Corpului privind exercitarea profesiei precum si normele profesionale.Expertiza se finalizeaz cu un singur raport de expertiza structurat conform standardului, opinia separata a experilor recomandai de parte sau numii va fi inserata in capitolele II si III sau intr-o anexa a raportului de expertiza. 5.Vlad este expert contabil judiciar debutant. A redactat primul capitol al raportului deexpertiz contabil judiciar dar are o dilem legat de redactarea celorlalte dou capitole.Clarificai dilema argumentnd rspunsul.

In capitolul II DESFASURAREA EXPERTIZEI se inscriuConcluziile expertului vor fi fundamentate pe baza legislaiei si a reglementarilor care au legtura cu cauzalitatea cu obiectivele stabilite de organul care a solicitat expertiza. Cnd expertul recomandat de parter nu este de acord cu concluziile expertului numit , va semna raportul de expertiza cu meniunea opinie separata care va fi inclusa in capitolele II si III sau intr-o anexa la raport care trebuie sa respecte obiectivele stabilite de organul care a dispus expertiza . In efectuarea lucrrilor de expertiza contabila experii sunt obligai sa respecte principiile fundamentale din Codul etic al profesionitilor contabili.In cazul in care sunt mai muli experi in aceeai cauza numii sau recomandai de parte este interzis sa prezinte in raport calificative sau aprecieri personale la adresa colegilor. Acetia sunt obligai sa evite orice aciune care poate discredita profesia.In cazul expertizelor contabile judiciare, anterior ntocmirii raportului de imposibilitate sa instiinteze organul care a dispus expertiza despre motivele care ar duce la ntocmirea Raportului de imposibilitate a efecturii expertizei contabile.Opinia separata a experilor contabili numii sau recomandai de parte poate constituie anexa la raportul de expertiza Suplimentul la raportul de expertiza se ntocmete conform algoritmului prevzut de standard pentru redactarea raportului de expertiza.Expertul contabil recomandat de parte participa alturi de expertul numit la efectuarea expertizei contabile judiciare.Experii numii si experii recomandai de parte vor ntocmi programul de lucru si bugetul de ore necesare efecturii expertizei in vederea ncadrrii in termenele stabilite de organul care a dispus expertiza.Expertul contabil recomandat de parte este obligat sa respecte ca si expertul numit reglementrile in domeniu, reglementrile Corpului privind exercitarea profesiei precum si normele profesionale.Expertiza se finalizeaz cu un singur raport de expertiza structurat conform standardului, opinia separata a experilor recomandai de parte sau numii va fi inserata in capitolele II si III sau intr-o anexa a raportului de expertiza.Abaterile constatate de auditorul de calitate in relaiile profesionale dintre experii contabili numii si cei recomandai de parte cu privire la ntocmirea, semnarea si depunerea rapoartelor de expertiza vor fi sesizate Consiliului filialei conform prevederilor Regulamentului privind auditul de calitate in domeniul serviciilor contabile.Redactarea Capitolul III CONCLUZII este obligatorie.4