8/3/2019 Reyumate La Literatura Universal A

http://slidepdf.com/reader/full/reyumate-la-literatura-universal-a 1/26

Avarul   ( L'Avare ou l’École du mensonge - Avarul, sau şcoala minciunilor) este o comedie satirică a luiMolière, în 5 acte, în proză, al cărei subiect a fost inspirat de piesa "Ulcica" a scriitorului antic  Plaut. Eroulprincipal este Harpagon, al cărui nume a devenit, în timp, sinonim cu noţiunea de avar.  

Comedia Avarul a fost reprezentată la 9 septembrie 1668 pe scena de la Palais-Royal. Reluând motivul dinAulularia lui Plaut, e poate comedia cea mai socială a marelui clasic, prin care pătrundem în interiorul uneifamilii burgheze din a doua jumătate a veacului al XVII-lea, îi aflăm moravurile şi vicisitudinile. Figuracentrală, care le domină pe toate, este, evident, cea a lui Harpagon, personaj complex, stăpânit de ozgârcenie nemaipomenită şi de un egoism pe cât de odios, pe atât de ridicol. 

În jurul său, evoluează cele două perechi de îndrăgostiţi –  Élise şi Valère, Mariane şi Clèante–  destul deconvenţionali prin atitudine şi limbaj. Mult mai pitoreşti, mai reliefaţi sunt La Flèche, valetul lui Cléante, şimai cu seamă jupânul Jacques, bucătarul şi vizitiul avarului. Piesă în proză, Avarul nu s -a bucurat de unmare succes în faţa publicului din 1668, obişnuit cu comediile în versuri. În repertoriul molieresc, Avarulse numără,  insă, printre piesele cele mai deseori reprezentate (peste două mii de spectacole din 1680 şipână azi). Prima ediţie datează din 1669. 

AVARUL - Moliere - Comentariu literar

Pornind de la premisa ca o comedie trebuie si sa satirizeze, dar si sa indrepte defectele criticare, piesele luiMoliere vor pleda pentru o atitudine morala umanista. Scriitorul isi va alege din inepuizabila natura umanaviciile eterne: avaritia, infumurarea, gelozia, ignoranta, ipohondria si ipocrizia. De la farsa si pictura demoravuri din Pretioasele ridicole la comedia fina din Tartuffe si Mizantropul, Moliere isi fundamenteaza sio doctrina literara, al carei principiu de baza este acela de a satisface gustul publicului, principiu pe careclasicismul francez il preia din Arta poetica a lui Horatius. In baza acestei convingeri, universul comediilorlui Moliere se articuleaza pe o tematica diversa si pe o tipologie larga, de la nobili sau burghezi la tarani, dela medici la pseudosavanti, de la risipitori la avari.

In legatura cu aceasta ultima opozitie, Eugen Lovinescu se intreba retoric de ce „in literatura, ca si in viata,avarul este privit cu maxima exigenta, desi chinuindu-si familia, avarul n-o ruineaza, ci, dimpotriva, pe caiaspre si dureroase, ii prepara un viitor mai bun", in vreme ce risipitorul se bucura de o mare toleranta siuneori de simpatia celor din jur. Criticul conchide insa ca risipa este asociata cu generozitatea si altruismul,pe cand avaritia poate insemna o forma de egoism. Poate ca acesta este si motivul pentru care tipologiaavarului a interesat literatura tuturor epocilor, de la antichitatea latina pana la epoca moderna.

Avarul lui Moliere isi are radacinile in comedia antica a autorului latin Plautus, Ulcica, in care eroul, desidescopera o comoara care il face bogat, continua sa traiasca in lipsuri, cu teama dezumanizanta ca ar puteafi pradat. Euclio, ca expresie a unui viciu general uman, se regaseste in Harpagon, personajul lui Moliere,

care, prin renumele autorului sau, a devenit punctul de referinta al acestei tipologii revendicate declasicism. 13647rir81mtv1e

Subiectul, ca al oricarei comedii, este simplu, centrat pe o singura, dar dominanta trasatura de caracter aeroului, si se amplifica treptat prin acumularea confuziilor care genereaza comicul. Pe parcursul celor cinciacte, actiunea graviteaza in jurul lui Harpagon, despre care nu stim decat ca are aproximativ saizeci de ani,ca este tatal a doi copii, C1eante si Elise, si ca este indragostit de tanara Mariane. Ca orice personaj clasic,eroul lui Moliere nu este determinat in atitudinile lui de societatea contemporana, caci existenta sa esteatemporala si aspatiala, guvernata doar de un viciu al tuturor timpurilor. In vreme ce batranul Harpagon,indragostit de Mariane, ezita sa o ceara in casatorie la gandul ca este lipsita de zestre, cei doi copii ai sai

traiesc si ei misterul si dramele iubirii. Elise impartaseste dragostea cu Vaiere, care, pentru a o putea cere incasatorie, devine servitorul lui Harpagon, iar Cleante este indragostit chiar de Mariane, care, la randul ei, iliubeste pe tanar.

8/3/2019 Reyumate La Literatura Universal A

http://slidepdf.com/reader/full/reyumate-la-literatura-universal-a 2/26

Pe de alta parte, preocuparile batranului avar se indreapta si spre chivernisirea copiilor sai, fara ca aceastasa-i afecteze in vreun fel averea. De aceea, el doreste sa-1 insoare pe Cleante cu o vaduva bogata, iarpentru Elise gaseste o partida potrivita in persoana lui Anselme, batran, dar bogat, scopuri pentru careapeleaza la mijlocitoarea Frosine. Actul I se incheie in plina confuzie, Cleante incurajand laudele pe caretatal sau i le face Marianei, pentru a afla cu stupoare ca acesta intentioneaza sa se insoare cu iubita lui, iarValere, sustinand cu prefacatorie parerile lui Harpagon, obtine de la acesta libertatea de a o supraveghea peElise.

Actul al II-lea adanceste conflictul si complica situatiile comice. Cleante doreste sa obtina, prin intermediulservitorului sau, La Fleche, un imprumut, fara a sti ca in spatele camatarului nu este altcineva decat tatalsau. Pusi fata in fata in aceasta imprejurare ridicola, cei doi se invinuiesc unul pe celalalt pentru camatarie,respectiv pentru risipa. O data cu sosirea petitoarei, Harpagon isi socoteste chiar castigul de pe urma iubiriipentru tanara Mariane, devenind insa din pacalitor pacalit, caci Frosine, cunoscatoare a firii omenesti,socoteste zestrea tinerei in economiile pe care i le-ar face sotului ei renuntand la mancare, la vesminte sibijuterii si il maguleste pe batran facandu-i complimente care starnesc hazul spectatorilor:

„Poftim; trup bine legat, mladios, cum se cuvine si care nu dovedeste nici un betesug. [...] Va stabine - pe urma, tusea dumneavoastra e plina de gingasie! ". it647r3181mttv

Actiunea cuprinde, in cel de-al treilea act, scenele legate de intalnirea dintre toate personajele implicate inconflict. Pregatirea vizitei celor trei pretendenti starneste hohote de ras: servitorii sunt instruiti sa toarnevinul cu socoteala, sa recupereze rapid toate resturile, sa gateasca pentru opt oaspeti, desi vor fi zece, si sastea cu spatele la perete pentru a nu se observa gaurile din hainele lor mult prea vechi. Dupa ce, spulberandelanul jupanului Jacques, Harpagon decide sa se gateasca doar fasole cu o ciozvarta de berbec gras, avaruleste caracterizat de vechiul sau servitor, care se face, cu acest prilej, ecoul celor din jur:

„Unii spun ca tipariti pe socoteala dumneavoastra calendare in care zilele de post sunt trecute innumar indoit si ca va siliti oamenii sa le tina, ca sa va bagati in buzunar ce v-ar costa mancarea dedulce. [...] Altul povestejte ca ati dat in judecata pisica vecinului, fiindca v-a mancat ce-a mai ramasdintr-o friptura de berbec. [...] Sunteti rasul si batjocura tuturor ; nu va spun decat zgarcitul care-simananca de sub unghie, scarbosul, camatarul".

In scena dialogului cu Mariane, Cléante ii face acesteia declaratii de iubire in numele tatalui sau si iidaruieste un inel eu diamant, spre nefericirea batranului. Apoi, in actul urmator, disputa dintre tata si fiuatinge punctul culminant in clipa cand La Flèche descopera comoara lui Harpagon, ascunsa in gradina, si i-o da stapanului sau, care dispare eu ea.

Actul final il surprinde pe Harpagon in cea mai adanca disperare, incercand sa-si recupereze caseta eu ceizece mii de galbeni. Banuit de furt este Valère, iar dialogul savuros dintre el si avar isi extrage comicul dinsituatia confuza, care nu se lamureste decat in final. In vreme ce tanarul ii vorbeste despre iubirea sa pentruÉlise, Harpagon crede ca subiectul este nepretiita sa caseta. Rasturnarea tipica de situatie se produce infinal, cand Anselme descopera ca Valère si Mariane sunt chiar copiii sai, pe care nu-i mai vazuse de la unnaufragiu petrecut eu ani in urma si pe care ii cautase zadarnic. In schimbul casetei sale cu bani, avarulaccepta sa renunte la Mariane si sa consimta la casatoria acesteia eu Cléante si la nunta Élisei eu Valère, cuconditia ca toate cheltuielile sa fie suportate de Anselme.

Deznodamantul, in conformitate cu normele speciei, este unul fericit, desi povestea in sine este tragica.Personajele isi gasesc fericirea pe care o definesc in functie de idealuri specifice. Cléante si Élise se vorcasatori eu cei pe care ii iubesc, iar Harpagon isi regaseste caseta pierduta si isi traieste astfel fericirearidicola intr-o existenta meschina, intorcandu-se la vechea sa patima, camataria.

Frumusetea comediei lui Molière rezida nu doar in structurarea subiectului, intr-o desfàsurare gradata spreculminarea finala, ci si in realizarea tipologiei comice a avarului. Arta portretului este stapanita cumaiestrie de autor, care schiteaza astfel trasaturile eroului, incat spectatorul recunoaste tipul inca de la

8/3/2019 Reyumate La Literatura Universal A

http://slidepdf.com/reader/full/reyumate-la-literatura-universal-a 3/26

aparitia sa in scena, in dialogul cu La Flèche. Ulterior, contururile profilului sau se ingroasa pina lacaricatura, atat din perspectiva directa a celorlalte personaje asupra lui, cat si prin faptele, atitudinile sicuvintele acestuia. Zgarcenia, singura trasatura evidenta a personajului, este de notorietate publica, asa cumse obsera din portretul pe care i-1 face jupanul Jacques. Este trasatura pe care i-o recunosc cei apropiati -copiii sai, servitorii, petitoarea -, ale caror atitudini se modeleaza in functie de aceasta realitate. Cléanteintelege ca restituirea banilor reprezinta calea de a o obtine pe Mariane, Valère pricepe ca singura sansa dea se casatori eu Elise este sa renunte la zestre, iar Élise il sfatuieste pe iubitul ei sa cistige increderea luiHarpagon, migulindu-1 si incurajandu-i zgarcenia.

Spre deosebire de avarii pe care ii va zugravi realismul, personajul lui Molière nu aluneca insa pepanta dezumanizarii totale, pastreaza o aparenta de confort, chiar daca de o simplitate ridicola, nu isitrateaza copiii cu brutalitate, iar atitudinea sa este receptata cu umor, fara monstruozitatile care il insotescpe Grandet sau, in literatura noastra, pe Hagi Tudose.

Comicul lui Molière este generat de complexitatea situatiilor pe care el le imagineaza si pentru a carorrealizare ignora de multe ori chiar regulile dramaturgiei clasice, atat de pretuite in epoca. El aduce in scenaun numar mai mare de personaje, imbinand astfel principiile clasicismului antic, mai rigid, cu libertatilefarsei italiene si franceze. Pentru Molière, conditia folosirii unor teorii dramatice este aceea ca ele saproduca rasul. Comicul de caractere se sustine prin forta de sugestie a personajului pe care dramaturgul iladuce in scena pentru a intruchipa un defect criticabil. El se impleteste insa in exprimarea aceluiasi sens cuun comic al numelor, pe care autorul le alege tocmai ca prin sugestia lor sonora sa anticipe caracterulprezentat si sa devina niste etichete de identificare a eroilor. Unele nume sunt conventionale, pentru capurtatorii lor nu au decat rolul de a stabili contrastul necesar eu personajul central : Cléante, Valère, Élise,Anselme, Mariane. Altele sunt predestinate servitorilor : La Flèche, jupan Jacques, in fine, Harpagon arerezonanta avaritei, a zgarceniei peste masura, astfel incat, de-a lungul timpului, gratie si renumelui piesei,el a devenit sinonimul acestor pacate omenesti. Personajul se defineste si prin limbaj, canalizat in sensulingrosarii defectelor, caci replica ,,fara zestre" devine un tic, si prin vestimentatia cenusie, rezistenta, cuurme evidente de uzare, semn al zgarceniei indreptate impotriva propriei fiinte.

Comicul este unul de atmosfera si confera unitate piesei lui Molière. Chiar in momentele cele mai grave, incare s-ar putea produce tensiune, atmosfera este degajata printr-o scena hilara, ca aceea a disputei dintreHarpagon si Cléante, care nu se soldeaza cu o ruptura dintre tata si fiu, ci cu un duel verbal savuros si plinde umor. Contrastul dintre aparenta si esenta, sursa clasica a comediei, ii serveste si lui Molière inrealizarea scenei dialogului dintre avar si Frosine, care, flatindu-l, scoate in evidenta tocmai caracteristicilecontrare ale batranului.

Desi prin dezumanizarea moderata a eroilor sai si prin zugravirea moravurilor vietii de familie sau sociale,piesele lui Moliere se apropie de latura tragicului, comicul ramane modul de expresie natural al autoruluiclasic care, prin realismul observatiei si prin depasirea rigorilor epocii, este un spirit modern si intotdeaunaactual. Satira sa, dincolo de acidul fara de care nu se poate face comedie, propune un umanismimpresionant si dezvaluie iubirea de oameni a autorului care marturisea in prefata comediei Tartuffe :,,Nimic nu-i face mai bine pe cei mai multi dintre oameni sa se pocaiasca decat oglinda betesugurilor lor. Eo lovitura mare data viciilor cand le expui rasului obstei intregi. Usor indura omul mustrarile, dar nu rabdanicidecum batjocura. Accepta sa fie rau, dar nu vrea sa fie ridicol".

8/3/2019 Reyumate La Literatura Universal A

http://slidepdf.com/reader/full/reyumate-la-literatura-universal-a 4/26

Don Quijote de la Mancha

Don Quijote de la Mancha  este o operă literară a scriitorului spaniol Miguel de Cervantes. Estecapodopera literaturii spaniole. Prima parte a apărut în 1605 şi s-a bucurat de un mare succes din parteapublicului. Tradusă în principalele limbi europene este în prezent una dintre operele cele mai traduse dinlume.

Deşi fusese concepută ca o satiră la adresa popularelor povesitiri cavalereşti, povestea micului nobilAlonso Quixano (Don Quijote) din La Mancha care, influenţat de lecturile sale ajunge să se creadă uncavaler în căutare de aventuri, devine o frescă a societăţii spaniole şi o reflexie asupra compor tamentuluiuman.

Tiparul din „ El licenciado Vidriera” se repetă, astfel că, Don Quijote, deşi considerat de ceilalţi nebun, sedovedeşte a fi mai aproape de adevăr, datorită nobleţi gândirii şi acţiunilor sale, decât persoaneleconsiderate „normale”. 

Cuprins

  1 Subiectul romanuluio  1.1 Prima parte a romanuluio  1.2 A doua parte a romanului

  2 Relaţia Don Quijote-Sancho Panza  3 Note  4 Legături externe   5 Bibliografie

Subiectul romanului

Prima parte a romanului

Alonso Quixano (sau Quijano), un hidalgo sărac ce se apropie de vârsta de 50 de ani [hidalgo=în spaniolă ,hijo de algo - fiul cuiva care a fost cineva, de spiţă nobilă] locuieşte împreună cu nepoata sa într -o porţiunenecunoscută a ţinutului La Mancha. Cititor pasionat de romane cavalereşti, Don Quijote ajunge să seconsidere un cavaler   rătăcitor   astfel că porneşte la drum călare pe mârţoaga sa, Rocinanta, înarmat cuarme din carton. Întocmai ca eroul din romanele de aventură pe care le citea, Amadis de Gaula, el îşi alegeo domniţă căreia să-i dedice victoriile din bătălii: Dulcinea del Toboso, o ţărancă dintr -un ţinut vecin, penumele adevărat de Aldonza Lorenzo, dar care în realitate nu era nici nobilă, nici frumoasă.  

Prima aventură 

În drumul său, el se opreşte mai întâi la un han, pe care îl ia drept castel, şi confundând hangiul cu uncastellan, îl roagă pe acesta să-l învestească cavaler, ceremonie  sfântă care va avea loc în grajd.Întâlneşteapoi câtiva negustori din Toledo, cărora le cere să o proclame pe Dulcinea cea mai frumoasa doamnita dinlume, dar aceştia o insultă, iar unul dintre ei îl bate pe Don Quijote şi -l lasă pe marginea drumului. El estegăsit şi ajutat să se întoarcă acasă de un ţăran vecin, Pedro Crespo. 

A doua aventură 

După însănătoşire, Don Quijote plănuieşte să plece într -o a doua aventură. Între timp, nepoata sa, slujnica,preotul şi bărbierul au aruncat în foc mare parte din cărţile cavalereşti ale eroului, spunându-i acestuia căun magician a venit călare pe un nor şi însoţit de un dragon,i -a furat acestuia cărţile. Eroul îşi alege drept,,scutier un ţăran pe nume Sancho Panza, căruia îi promite că la capătul drumeţiilor îl va f ace guvernatorulunei insule, şi pornesc amândoi într -o a doua aventură. Se luptă cu morile de vânt, luându-le drept uriaşi, şi

8/3/2019 Reyumate La Literatura Universal A

http://slidepdf.com/reader/full/reyumate-la-literatura-universal-a 5/26

îşi imaginează că în trăsura pe care o însoţesc câtiva calugări benedictini se află o prinţesă răpită, fiind dinnou bătut. 

De-a lungul călătoriei lor, Don Quijoto şi Sancho Panza vor întâlni hangii, prostituate, păstori, soldaţi,preoţi, condamnaţi evadaţi şi chiar îndrăgostiţi, cu diverse poveşti de iubire. Don Quijote intervine violentîn poveşti care nu-l privesc, iar obiceiul său de a nu-şi plăti datoriile sub pretext că aceasta este stilul deviaţă al ,,cavalerilor rătăcitori duce la umilinţe, bătăi şi lipsuri pe care de cele mai multe Sancho trebuie săle îndure. Tot în această primă parte a romanului ne sunt narate două poveşti de dragoste(Grisostomo şiMarcela; Cardenio şi Lucinda).În cele din urmă, Don Quijote se lasă convins să plece acasă. Autorulsugerează existenţa unei a treia aventuri, dar susţine că s-au pierdut documentele.

A doua parte a romanului

Această a doua parte reprezintă o continuare publicată la 10 ani după romanul original. Don Quijote şiSancho Panza au ajuns acum foarte cunoscuţi datorită povestirilor din prima parte a romanului. Acum setratează mai in profunzime tema deziluzionării. Don Quijote ajunge batjocura mai multora, iar pănă şiSancho îşi înşală stăpânul. Nevoit fiind să o gasescă pe Dulcinea, el îi prezintă lui Don Quinjote treiţărance sărace, pe care le dă drept Dulcinea şi însoţitoarele ei. Pentru că Don Quijote vede doar ţărăncile, şinu o nobilă doamnă, Sancho pretinde că acesta este vrăjit şi de aceea nu poate vedea ,,adevărul. În cele dinurmă Sancho este numit guvernator al insulei Barratoria, şi, deşi se dovedeşte capabil, renunţă. DonQuijote se întoarce acasă, unde cade într -un somn greu, iar când se trezeşte, este vindecat de nebunie.Starea sa de sănătate se înrăutăţeşte însă, astfel că el moare, Sancho deplângând întreaga lor aventură. 

Relaţia Don Quijote-Sancho Panza

Relaţia dintre Don Quijote şi Sancho Panza a fost văzută de mulţi critici ca ilustrând relatia antagonică

realitate-irealitate, întrucât stăpânul întruchipează idealismul exaltat, iar Sancho-  platitudinea şi 

trivialitatea.  Însă cei doi se completează reciproc în asemenea măsură încît la sfârşitul romanului vomobserva o inversare de roluri: are loc  o mutare de ascendent spre descendentîn cazul lui Don Quijote ,

care îşi recapătă luciditatea puţin câte puţin (...) şi de la descendent spre ascendent, în cazul lui Sancho  1 , care la sfârşitul romanului deplânge vindecarea de nebunie a lui Don Qujote, dorindu-şi să reînnoiascăaventura.

Răzvan Codrescu compară nebunia lui Don Quijote cu cea a Prinţului Mîşkin din romanul  Idiotul al luiDostoievski, susţinând că  Don Quijote şi Prinţul Mîşkin reprezintă nebunia «exemplară» a două

spiritualităţi specifice, dar complementare, Don Quijote întruchipând activismul constituţional al 

spiritului apusean, pe când prinţul Mîskin ilustrează contemplativismului tradiţional al lumii răsăritene,

fără cal şi fără arme, resemnat şi încrezător în perspectiva veşniciei  2. Această nebunie va reuşi în celedin urmă să-l atingă şi pe Sancho, căci are loc un transfer. Treptat, Don Quijote revine la starea sainitială(care însă nu este prezentată nicăieri în roman), iar  bunul-simţ ce-l caracterizează pe scutier sepierde treptat «în marea de fantezie în care îl obligă stăpînul său să se înece»

3,pentru el insulareprezentând o iluzie concretă, aşa cum pentru Don Quijote reinstaurarea instituţiei cavalerilor rătăcitorireprezenta o iluzie abstractă. 

8/3/2019 Reyumate La Literatura Universal A

http://slidepdf.com/reader/full/reyumate-la-literatura-universal-a 6/26

Divina Comedie (în italiană:  Divina Commedia), cea mai celebră operă a lui Dante Alighieri, este totodatăuna dintre cele mai importante capodopere ale literaturii universale.  Divina Comedie descrie coborîrea luiDante în Infern, trecerea prin Purgatoriu şi, în fine, ascensiunea în Paradis, pentru a termina cu apoteozaunirii lui cu Divinitatea. Deşi continuă modul caracteristic al literaturii şi stilului medieval (inspiraţiereligioasă, tendinţă moralizatoare, limbaj bazat pe percepţia vizuală şi imediată a faptelor), poemul luiDante tinde către o reprezentare amplă şi dramatică a realităţii, departe de spiritualitatea tipică a epociisale. Scrisă în dialect toscan, opera a exercitat o influenţă considerabilă asupra dezvoltării limbii şiliteraturii italiene. Iniţial, Dante şi-a intitulat poemul Commedia, în sensul că, după un început dramatic,opera are un final fericit (cum explică autorul însuşi într -o scrisoare adresată lui Cangrande della Scala).Atributul de "divina" i-a fost acordat de Giovanni Boccaccio  în biografia sa "Trattatello in laude di

Dante", ca un omagiu datorat extraordinarei ei frumuseţi artistice, şi apare pentru prima dată într -otipăritură din 1555 a editorului veneţian Ludovico Dolce. 

Dante Alighieri 

Poemul a fost scris de Dante în timpul exilului său între 1304 şi  1321, acţiunea este situată de autor înprimăvara anului 1300, în săptămâna dinainte de Paşte, când Dante înteprinde călătoria în "lumea dedincolo". Este anul sfânt ("Il Grande Giubileo") instituit de Papa Bonifaciu al VIII-lea, socotit jumătateaduratei previzibile a lumii.

Cuprins

  1 Structura opereio  1.1 Infernulo  1.2 Purgatoriulo  1.3 Paradisul

  2 Răsunetul Divinei Comedii   3 Divina Comedie în limba română   4 Legături externe 

Structura operei

Divina Comedie  povesteşte călătoria lui Dante în cele trei lumi ale "vieţii de apoi", în care se proiecteazărăul şi binele lumii terestre, fiind condus la început de poetul Virgiliu, simbol al raţiunii, apoi de Beatrice,simbol al credinţei. Poemul este compus din trei părţi (trei cantiche:  Inferno, Purgatorio, Paradiso),cuprinzând 100 de cânturi, 33 pentru fiecare parte, plus un cânt introductiv la începutul  Infernului, şi estescris în versuri endecasilabice grupate în "terţine" ("terza rima"). Iată primele trei terţine (în traducerea lui

Răzvan Codrescu):Pe calea vieţii-ajuns la jumătate, - Amă regăsii într -o pădure obscură, - Bcăci drumul drept lăsasem a-l străbate - ANu-i lesne, vai, a spune-n ce măsură - Bera de cruntă, deasă şi-ncâlcită, - Ccă şi-azi tresar când gândul ei mă f ură! - BCu prea puţin e moartea mai cumplită; - Cdar până-a spune cum am dat de bine, - D

voi depăna păţită cu păţită. - CStructura de fond a operei corespunde fanteziei cosmologice medievale. Într-adevăr, călătoria în Infern şipe muntele Purgatoriului reprezintă traversarea întregii planete, în timp ce Paradisul este o reprezentaresimbolică a cosmosului ptolemeic. 

8/3/2019 Reyumate La Literatura Universal A

http://slidepdf.com/reader/full/reyumate-la-literatura-universal-a 7/26

Infernul  

Dante, rătăcit într -o pădure unde voia să ia o ramură pentru sărbătoarea Floriilor , se trezeşte la un momentdat înconjurat de o panteră, de un leu şi o lupoaică. Cuprins de spaimă, îi vine o umbră în ajutor: este  poetul Virgiliu, care îl va conduce prin Infern, singura posibilitate de a ieşi din pădure. 

Infernul, cântul XXII: Lacul îngheţat al trădării. Desen de Jennifer Strange, Artwork 2003

Împreună coboară prin nouă cercuri concentrice,fiecare cerc fiind ocupat de diverse personaje celebre dinistoria omenirii, în funcţie de păcatele săvârşite, dar şi de personalităţi contemporane, adversari personalisau persoane dispreţuite, trimişi de Dante în Infern pentru a-şi ispăşi viciile. Pedepsele sunt descrise înordine crescândă, cu cât se coboară în profunzimea iadului, care este şi centrul pământului. Aici intalnescde asemenea celebrul cuplu adulterin, Paolo si Francesca, sotia unui macelar care intr-un acces de furie sigelozie ii omoara pe amandoi. Această intamplare ii ofera lui Dante o viziune despre dragoste ca unsentiment ce continua si dupa moarte, aducandu-i in acelasi timp amaraciune pentru iubirea sa neimplinita.Astfel opera capata un caracter romantic, opus curentului tanar renascentist al perioadei istorice. Aceastăparte a călătoriei se termină cu vederea lui  Lucifer , chinuit într-un lac îngheţat. De aici, vor ieşi, urcândpentru a vedea din nou "cerul înstelat". Călătorind în lumea fantastică morţilor, Dante duce cu sine toatesentimentele şi pasiunile celor vii, trage după el - cum s-a scris - tot pământul. 

Purgatoriul  

Purgatoriul, cântul XXVII: Binecuvântată fie puritatea inimii!. Desen de Jennifer Strange, 2001

Dante şi Virgiliu ajung pe cealaltă parte a pământului, în faţa muntelui Purgatoriului, pe culmile căruiasălăşuiesc sufletele morţilor care se căiesc de păcatele făcute în viaţă. Muntele este împărţit în şaptecercuri, după tipul viciilor avute (mânie, avariţie, lăcomie etc.) şi durata timpului de căinţă. Rugăciunile

celor vii pe pământ îi pot ajuta să iasă mai curând din Purgatoriu. Şi aici se regăsesc persoane cunoscute luiDante, pentru care arată bunăvoinţă, cum ar fi prietenii săi din cercul "dolce stil nuovo" sau marii artişti aitrecutului. În vârful muntelui se găseşte Paradisul terestru, care are aspectul unei păduri populată de figurialegorice. Purgatoriul este o altă ipostază a personalităţii umane care prevesteşte zorile Renaşterii. 

Paradisul  

Ajunşi în Paradisul terestru, Virgiliu îl părăseşte şi se întoarce în Infern. Din acest moment, Dante va ficălăuzit de Beatrice, instrumentul voinţei divine. Paradisul, în opoziţie cu Infernul, este construit din nouăcercuri orientate spre înălţime. Aici este sălaşul celor fără de păcate, al sfinţilor. Fiecar e cerc corespunde

unuia din corpurile cereşti cunoscute în acea vreme: Luna, Mercur, Venus, Soarele, Marte, Jupiter, Saturn, dominate de cerul stelelor fixe. La sfîrşitul călătoriei Beatrice îl părăseşte şi Dante, ghidat de SfântulBernardo, adresează o rugăciune Sfintei Fecioare. Artistul se contopeşte cu Dumnezeu, simbolul "Iubiriicare pune în mişcare cerul şi stelele". Dacă în descrierea  Infernului  şi Purgatoriului Dante a avut unelepuncte de sprijin, în Paradis el este unicul creator. Tradiţia Paradisului nu exista în literatură şi fanteziadantescă a creat-o din propriile resurse, realizând un vers fluid şi de infinită gamă muzicală, corespunzător iradierii oceanului de lumină a Paradisului.

Răsunetul Divinei Comedii 

Opera lui Dante a devenit în scurt timp celebră. Florenţa  lui Lorenzo De Medici din secolul al XV-leadezvoltase un adevărat cult pentru Dante. Unele ediţii ale  Divinei Comedii au fost ilustrate de SandroBotticelli ( a lucrat timp de zece ani pentru a ilustra fiecare din cele o sută de cânturi), Michelangelo, Rafael, iar în timpurile moderne de John Flaxman,  William Blake,  Gustave Doré,  Jennifer Strange. Compozitorii Gioacchino Rossini şi Robert Schumann au creat fantezii muzicale, iar Franz Liszt a compuspoemul simfonic  Dante.  Divina Comedie  a fost tradusă în peste 25 de limbi. Operele multor scriitori

8/3/2019 Reyumate La Literatura Universal A

http://slidepdf.com/reader/full/reyumate-la-literatura-universal-a 8/26

moderni au fost influenţate de creaţia lui Dante: Ezra Pound,  T.S.Elliot,  Gabriele D'Annunzio,  PaulClaudel şi Anna Akhmatova. 

Divina Comedie  în limba română 

Divina Comedie impune şi prin perfecţiunea arhitecturii sale, supusă unor rigori geometrice şi muzicalegreu de egalat şi de echivalat. Este un motiv în plus ca opera dantescă să constituie o veritabilă piatră deîncercare pentru traducători. 

Transpunerea ei în limba română echivalează cu un imens pariu, fapt atestat de numele şi de numărul celor care s-au încumetat în această întreprindere: Nicu Gane (în versuri alexandrine), George Coşbuc, Alexandru Marcu (traducere în proză cu gravuri de Mac Constantinescu), Eta Boeriu, Giuseppe Ciffareli, George Pruteanu şi Marian Papahagi. Recent, Răzvan Codrescu a publicat traducerea "Infernului", cu textbilingv, note, comentarii, postfata si bibliografie la zi, la Editura Christiana din Bucuresti. Un loc aparte încadrul acestor tălmăciri (unele rămase nefinalizate) îl ocupă traducerea realizată de poeta Eta Boeriu, încare, după cum constată criticul Ion Negoiţescu, "poezia curge limpede şi strălucitoare, pe albiile fireşti alecuvântului românesc, ca printr-o natură pură şi însorită". 

8/3/2019 Reyumate La Literatura Universal A

http://slidepdf.com/reader/full/reyumate-la-literatura-universal-a 9/26

Regele Lear este o tragedie scrisă de William Shakespeare

Regele Lear  este o tragedie scrisă de William Shakespeare care reprezintă o încununare a analizeiumanisto- psihologice prezentă în mai toate lucrările marelui dramaturg englez. 

Tema piesei devine universală, prin detaliata descriere a caracterului uman şi în special, a transformăriideterminată de schimbarea unor idealuri şi a unei lumi considerată de protagonist, o reflexie ideatică apercepţiilor sale interioare.

Atenţie: urmează detalii despre naraţiune şi/sau deznodământ. 

Regele Lear devine un simbol al preţului care trebuie plătit pentru o prea mare încredere în vanitateapersonală şi o judecată superficială a unor concepte universale, cum ar fi dragostea parintească şi modul încare poate fi exprimată. Lear este victima aparenţelor şi a vanităţii sale exagerate. La început, el judecălumea în convenţii lipsite de substanţă. Nobilitatea sa, atât de des prezentată ironic de Shakespeare, îlorbeşte iniţial şi îl împiedică să vadă adevărata esenţă a sentimentelor umane. Îşi va împărţi regatul -unsemn de destrămare în tradiţia saxonă- folosind ca repere simple afirmaţii măgulitoare, uitând sau neputând

să vadă adevărata lor valoare. Soarta şi propria prostie, îl vor face să cunoască adevarul în mod tragic.Nebunia va deveni luciditate. Ceea ce a preţuit se va dovedi amară înşelăciune, iar tardiva raţionalitate şiadevarata dragoste de tată -Cordelia- vor funcţiona ca vehicule ale salvării sale spirituale. 

Fedra

Fedra este o tragedie în 5 acte (având respectiv 5,6,6,6 si 7 scene), scrisă în versuri de către Jean Racine, prezentată la 1 ianuarie 1677 la Hôtel de Bourgogne.

Fedra (greacă σελασφόρος , înseamnă Lumina) este ultima tragedie profană a lui Racine înaintea unei lungităceri de 12 ani de-a lungul cărora se va consacra serviciului regelui şi religiei. Încă o data, el alege unsubiect deja tratat de poeţii tragici greci şi romani. În lipsa regelui Teseu, Fedra sfârşeşte prin a mărturisiiubirea sa pentru Hippolit, fiul lui Teseu dintr-o alta căsătorie. 

Totul în "Fedra" a fost celebru: construcţia tragică, profunzimea personajelor, abundenţa versificaţiei. Spredeosebire de "Hippolit poartă coroană" al lui Euripide, Racine face ca la finele operei Fedra să moară; deci,un timp ea suferă de pe urma morţii lui Hippolit. Fedra, ca personaj, este unul dintre cele mai remarcabiledin operele lui Racine. Ea, totodată, este vinovată de nefericirea altora şi este şi victima instinctelor sale.

"Fedra" a fost victima unei creaţii simultane, pe aceeaşi temă, a lui Nicolas Pradon, azi bine uitat, care aprovocat o ceartă literară care se va ivi în "’Affaire des sonnets". Gabriel Gilbert publicase deja "Hippolitsau un băiat insensibil" (1647). Puţin câte puţin, "Fedra" devine una dintre piesele cele mai cunoscute alelui Racine. Chiar dacă ea n-a fost aşa de studiată ca  Andromaca sau  Britannicus, ea este una dintretragediile secolului al XVII-lea cel mai des reprezentate pe scenă. 

Atenţie: urmează detalii despre naraţiune şi/sau deznodământ. 

Rezumatul piesei  Actul I Hippolit, fiul lui Teseu şi al unei amazoane, îi destăinuie confidentului său

Teramen intenţia sa de a părăsi orasul Trezen, petru a fugi de iubirea sa pentru Aricie, sora Pallandinilor,clanul inamic al lui Teseu. Fedra, soţia lui Teseu, îi marturiseste dădacei şi servitoarei sale pasiunea ce osimte pentru fiul său vitreg Hippolit. 

8/3/2019 Reyumate La Literatura Universal A

http://slidepdf.com/reader/full/reyumate-la-literatura-universal-a 10/26

Gargantua si Pantagruel  de Frangois Rabelais

Astăzi, Rabelais este considerat un mare gînditor, un creator de artă de talia lui Shakespeare; Gargantua şiPantagruel rămîne în continuare un model de creaţie artistică de la care se va revendica o întreagăliteratură. 

După un prolog în care autorul pune în mod voit ambiguu problema sensului operei sale, romanul sedeschide cu genealogia neamului de uriaşi al lui Pantagruel. 

Gargantua, tatăl său, a fost purtat 11 luni în burta mamei, care, însărcinată fiind, ia parte la ospeţemonstruoase, în plină indigestie, Gargamela îl naşte pe Gargantua prin ureche; autorul citează din texteleantice si "dovedeşte" că lucrul acesta nu e imposibil. Pînă la cinci ani, micul Gargantua trăieşte aproape cao sălbăticiune; inteligenţa sa devine apoi sclipitoare: tatăl său, Grandgousier, i-o descoperă atunci cîndGargantua inventează o ştergătoare pentru fund genială. De aceea Grandgousier decide să -l dea laînvăţătură. Ani de-a rîndul, teologi "sorbonari" îl îndoapă cu manualele lor. A ajuns un netot din cauzametodelor folosite. Gargantua e trimis de tatăl său la un preceptor umanist, Ponocrates. Călare pe o iapăuriaşă care, pentru a se apăra de muşte, dărîmă cu coada păduri întregi, pleacă împreună cu noul săuînvăţător la Paris. Acolo ia clopotele de la Notre-Dame şi le atîrnă de gîtul iepei. Ponocrates reuşeşte săfacă din Gargantua un om nou datorită educaţiei pe care i-o dă după noile metode umaniste. 

După un timp începe un război între ţara lui Gargantua şi Lerna, iscat de o ceartă între ciobani şiplăcintari. Grandgousier îi scrie lui Gargantua să se întoarcă acasă în grabă şi să ia parte la luptă. Războiule o ocazie pentru Rabelais de a face să plouă cu enormităţi. Gargantua cu ai săi îi învinge pe răii lui Picrocol, dar este apoi generos cu ei: eliberează prizonierii, nu le acaparează teritoriile, îldesemnează doar pe Ponocrates rege pînă la majoratul fiului lui Picrocol.  

Fratele loan, care s-a remarcat în luptă, refuză să primească vreo mănăstire, însă e de acord săconducă una care să funcţioneze după principiile sale. La Telem va construi această mănăstire, deasupraporţii căreia stă scris: "Fă ce-ţi place"; nu sînt admişi aici bigoţii, făţarnicii, călugării ipocriţi, judecătorii şicămătarii, ci numai cinstit? cavaleri, tinere şi sprinţare domniţe şi cei care tălmăcesc cu dreptate cuvîntulScripturii. Libertatea constituie singura regulă de viaţă a călugărilor şi bunătatea lor e cea care asigură operfectă înţelegere între ei. 

Prologul Cărţii a II-a aduce laude puterii terapeutice a primeia, autorul propunîndu-şi să ofere încă oasemenea capodoperă. După ce reia genealogia lui Pantagruel şi arată cum el a moştenit apetitul părinţilor,Ra belais îşi trimite eroul la studiu prin Franţa, la toate universităţile, prilej să sublinieze defectele fiecăreia.Ajuns la Paris, Pantagruel primeşte o scrisoare de la Gargantua, o altă ocazie pentru autor să exprimeidealul culturii umaniste. Pantagruel îl cunoaşte aici pe Panurge, personaj pitoresc, jumătate vagabond,jumătate student, cu care va fi prieten toată viaţa. 

Auzind că dipsozii au invadat Utopia, ţara lui Pantagruel, Panurge îl însoţeşte pe acesta pentru a luaparte la luptă. După ce săvîrşesc împreună isprăvi de toată lauda, cei doi intră în cetatea amoroţilor, undePanurge îi face regelui Anarhie o nuntă de pomină. Pantagruel acoperă apoi cu limba o armată întreagă, iar maestrul Alcofibras, aflat şi el acolo, intră în gura lui şi descoperă o altă lume, asemănătoare celei reale.

Cînd iese, după şase luni, cucerirea ţării dip-sozilor e terminată. Ultimul capitol aduce scuzele maestruluiAlcoribas Nasier şi promisiunea că povestea va continua cu nunta lui Panurge şi aventurile sale, şi cuinvitaţie pentru cititori de a trăi ca nişte adevăraţi pantagru-elişti. 

Cartea a III-a se deschide cu un prolog în care autorul îi ridiculizează pe cei cărora nu le plac cărţilesale. Aflăm apoi că Pantagruel ocupă ţinutul cucerit, unde aduce cu sine o mulţime de locuitori ai ţării luiGargantua. Panurge îl ajută şi îl însoţeşte peste tot, însă are o mare dilemă: trebuie sau nu să se însoare?Pentru a se lămuri, cei doi pornesc într -o foarte lungă călătorie, cu scopul de a găsi sfaturi şi oracole şiastfel vor trece prin locurile cele mai fascinante. Negăsind nicăieri un răspuns satisfăcător, ajunşi la capătulputerilor, se hotărăsc să consulte Sfînta Butelcă, singurul oracol cu adevărat serios. Sfîrşitul volumuluiaduce laude îndelungi şi erudite descoperitor ului unei plante foarte utile, pantagruelionul.

In Cartea a IV-a, Pantagruel şi Panurge continuă călătoria spre oracol, întîlnind în cale insule cuanimale ciudate, înfruntînd furtuni îngrozitoare şi vizitînd personaje dintre cele mai pitoreşti. Despre  prologul Cărţii a V-a se afirmă că nu-i aparţine cu siguranţă lui Rabelais. Drumul

personajelor continuă spre Roma, unde vor găsi celebrul oracol, al cărui răspuns le va fi dat de preoteasaBacbuc: "Bea!".

8/3/2019 Reyumate La Literatura Universal A

http://slidepdf.com/reader/full/reyumate-la-literatura-universal-a 11/26

8/3/2019 Reyumate La Literatura Universal A

http://slidepdf.com/reader/full/reyumate-la-literatura-universal-a 12/26

Dialog intre cele doua femei, in care Hermiona cantareste cu atentie variantele pe care le are la dispozitie.Prima este intoarcerea acasa la tatal ei iar cea de-a doua ramanerea langa Pyrus pentru a-l face pe acesta sasufere. In final, fata Elenei din Troia se hotaraste pentru cea de-a doua.

Actul 2, Scena 2 (Hermiona, Orest, Cleona)

Orest incearca sa o convinga pe Hermiona sa vina cu el dar aceasta il informeaza ca ea nu poate pleca dinEpir decat cu voia tatalui ei sau a lui Pyrus. De asemenea ea ilsfatuieste pe Orest sa mearga la tatal ei si sa-linformeze de situatia ei actuala, in care Pyrus iubeste o sclava (pe Andromaca) si nu pe ea, "ce rusine amsuferi / cu-o frigiana Pyrus de s-ar casatori!".

Actul 2, Scena 3 (Orest)

Din monologul sau se poate observa intentia sa de a vorbi cu Pyrus pentru a-l convinge sa o lase peHermiona sa plece. El chiama zeii in ajutorul sau: "Orbeste-l Amor cu vraja ta!"

Actul 2, Scena 4 (Pyrus, Orest)

Actiunea ia o turnura ciudata si Pyrus este de acord cu predarea pruncului catre greci si se decide sa se

casatoreasca cu Hermiona! Orest ramane uluit de aceasta schimbare de atitudine a lui Pyrus.

Actul 2, Scena 5 (Pyrus, Fenix)

La inceputul dialogului Pyrus pare hotarat de decizia sa dar pe masura ce dialogul continua el devine dince-n ce mai nesigur, cerand ajutorul lui Fenix, care-l sfatuieste sa mearga la Hermiona. Finalul actuluisecund ramane deschis prin ultima replica a lui Pyrus: "Bine; voi face tot ce-am spus."

Actul 3, Scena 1 (Orest, Pylade)

Din dialogul lor se intrepatrunde intentia declarata a lui Orest de a o rapi pe Hermiona. El este incurajat, sila

nevoie, sprijinit de prietenul sau Pylade in aceasta actiune.

Actul 3, Scena 2 (Orest, Hermiona) +Scena 3 (Hermiona, Cleona)

Din scurtul dialog dintre cei doi, Hermiona afla de intentiile lui Pyrus. Hermionei i se reaprinde flacaradragostei pentru Pyrus fiind convinsa ca si regele Epirului o iubeste.

Actul 3, Scena 4 (Hermiona, Andromaca, Cefisa) + Scena 5 (Andromaca, Cefisa)

Intalnindu-se pe unul dintre holurile castelului cu Hermiona, Andromaca isi plange durerea cauzata deapropiata moarte a fiului ei, dar aceasta din urma ramane impasibila. Dupa plecarea Hermionei,Andromaca este sfatuita de catre Cefisa sa profite de slabiciunea lui Pyrus pentru ea si sa se duca sa-ivorbeasca acestuia.

Actul 3, Scena 6 (Pyrus, Andromaca, Fenix, Cefisa) + Scena 7 (Pyrus, Andromaca)

Andromaca cade la picioarele lui Pyrus, profitand de influenta pe care o are asupra lui, si-l implora sa nu-idea fiul pe mana grecilor. Fiul lui Achile, dupa cateva clipe de ezitare si indoiala, o asculta pe Andromacace are de spus si ii da de ales inca o data (mult mai transant, acum) intre tron si moarte.

8/3/2019 Reyumate La Literatura Universal A

http://slidepdf.com/reader/full/reyumate-la-literatura-universal-a 13/26

Actul 3, Scena 8 - Actul 4, Scena 3 

Andromaca se hotaraste sa se marite cu Pyrus penru a-l salva astfel pe Astianax de la pieire iar dupacasatorie vrea sa se sinucida pt. a fi alaturi de Hector. Aceasta actiune ii provoaca o mare ura Hermioneicare-l asmute pe Orest impotriva regelui Epirului si practic nu ii da de ales conditionandu-i dragostea ei desavarsirea crimei asupra lui Pyrus. Orest trebuie sa-l injunghie in timp ce-l conduce spre altar pentru a secasatori cu Andromaca.

Actul 4, Scena 4 (Hermiona, Cleona)

Este infatisata putere urii si a dorintei de razbunare a Hermionei, care nu concepe ca Pyrus sa moara fara sastie ca din cauza urii ele a fost injunghiat.

Actul 4, Scena 5 (Hermiona, Pyrus) +Scena 6 (Pyrus, Fenix)

Pyrus vine sa cerara, intr-un fel, scuze Hermionei pentru faptul ca se casatoreste cu Andromaca. Dindialogul dintre cei doi reiese ca Hermiona inca il iubeste pe Pyrus enorm dar ca la fel de mult doresterazbunarea.

Batranul Fenix prevede aceasta razbunare dar nu este lasat de catre stapanul sau sa-si continue ideea si estetrimis sa pazeasca copilul Andromacai, pe Astianax.

Actul 5, Scena 1 (Hermiona)

Hermiona isi arata inca o data nesiguranta, nehotararea in legatura cu Pyrus pentru ca inca-l iubeste.

Actul 5, Scena 2 (Hermiona, Cleona)

Se hotaraste din nou, mai crunt de asta data, sa-l omoare pe Pyrus si sa intrerupa casatoria lui cu

Andromaca. Ea nu mai are incredere nici in Orest, in care se duce o lupta interioara intre iubirea sa pentruHermiona si onoarea sa. De aceea se hotaraste sa-i omoara pe toti invitatii de la ceremonie.

Actul 5, Scena 3 (Orest, Hermiona, Cleona)

Orest ii vesteste Hermionei ca totul s-a sfarsit, ca Pyrus a fost omorat de sute de greci pe care i-a tradat prinafirmatiile sale defaimatoare si lasat in templu intr-o baie de sange. In loc sa fie bucuroasa, Hermiona estemanioasa varsandu-si mania pe Orest pe care-l considera o fiara, un monstru si ii spune ca ea cu el nu vapleca din Epir niciodata.

Actul 5, Scena 4 (Orest)

Monologul lui Orest demonstreaza faptul ca el d-abia acum realizeaza ce a facut (l-a omorat pe Pyrus,caruia ii purta un respect enorm) si din pricina cui a facut-o (a Hermionei care acum isi varsa nervii pe el siil implora sa-l readuca la viata pe Pyrus pt. a o umili din nou). Motivul pentru care a facut-o este "Pentruaca vroiam sa-i fiu pe plac".

Actul 5, Scena 5 (Orest, Pylade)

Bunul prieten al lui Orest, Pylade ii sare inca odata in ajutor si-l indruma spre iesirea din Epir pentru a nu fi

omorat de furia Andromacai, care se comporta ca o adevarata vaduva, vrand astfel sa razbune si pe Hectorsi Troia! Hermiona s-a sinucis deasupra cadavrului lui Pyrus. Intr-un final apoteotic, Orest se vedeinconjurat de personificarile razbunarii zeilor si a mustrarilor de constiinta si ii zareste si pe Pyrus siHermiona imbratisati cum se uita la el. Pylade isi califica prietenul ca nebun si impreuna cu ostenii sai ilcara pe Orest catre corabii in cautarea salvarii.

8/3/2019 Reyumate La Literatura Universal A

http://slidepdf.com/reader/full/reyumate-la-literatura-universal-a 14/26

Faust de Charles Gounod 

Faust este o operă în cinci acte (7 tablouri). Muzica este compusă de Charles Gounod pe un libret de JulesBarbier şi Michel Carre (după drama „Faust ” a lui Johann Wolfgang von Goethe).

Premiera operei a avut loc la 19 martie 1859, la „Teatre Liric” din Paris. 

Durata operei: cca 3 ore.

Cuprins

1 Acţiunea 

o  1.1 Actul I  1.1.1 Tabloul 1

o  1.2 Actul II  1.2.1 Tabloul 2  1.2.2 Tabloul 3

o  1.3 Actul III  1.3.1 Tabloul 4  1.3.2 Tabloul 5

o  1.4 Actul IV  1.4.1 Tabloul 6

o  1.5 Actul V  1.5.1 Tabloul 7

  2 Referinţe   3 Legături externe   4 Galerie de imagini

Acţiunea 

Acţiunea se petrece în Germania secolului al XVI-lea.

Actul I

Tabloul 1

Singur, în cabinetul său de lucru, doctorul Faust îşi recunoaşte înfrângerea la sfârşitul unei vieţi în caremunca intensă în domeniul ştiinţei (filosofie, medicină, chiar şi teologie) i-a impus renunţarea la toatebucuriile şi plăcerile omeneşti. Cupa cu otravă i se opreşte lângă buze, când, de afară răzbate până la el uncântec vesel ce slăveste natura şi dragostea. Nefericitul Faust blestemă, invocându-l pe Satan (SpiritulPământului). Acesta apare sub înfăţişarea unui senior ce se pune în slujba lui, gata să -i împlinească oricedorinţă. Imaginea unei minunate fete pe care Mefisto i-o arată pentru o clipă, frânge ultimele forţe derezistenţă ale lui Faust. Pactul între cei doi e semnat cu sânge. Mefisto îi va dărui lui Faust tinereţe şifrumuseţe, luându-i în schimb sufletul, care îl va sluji pe el pe tărâmul celălalt, de dincolo de viaţă. La unsemn al lui Satan, bătrânul Faust se transformă într -un chipeş cavaler în floarea vârstei. 

Actul II

Tabloul 2

În mijlocul unei mulţimi vesele şi gălăgioase care petrece, tânărul ofiţer Valentin (bariton) stă retrassuferind la gândul că, nevoit să plece la război, o va lăsa singură pe sora lui, Margareta. Valentin imploră

8/3/2019 Reyumate La Literatura Universal A

http://slidepdf.com/reader/full/reyumate-la-literatura-universal-a 15/26

cerul s-o ocrotească. Tânărul student Wagner (bariton) începe un cântec vesel de pahar care este întreruptbrutal de Mefisto. Acesta îi uimeşte pe toţi făcând să curgă  în pahare vin venit de nu se ştie unde,antrenându-i pe toţi într -un cântec în care preaslăveşte puterea aurului. Contrariat şi revoltat de purtarea luiMefisto, Valentin îl provoacă la duel, dar sabia îi cade sfărâmată. Speriaţi, oamenii se retrag, iar soldaţiiîndreaptă spre necunoscut mânerul sabiei cu semnul crucii. Satan este nevoit să dea înapoi. După acestincident petrecerea reîncepe. Apare Margareta (soprană). Faust îi iese în cale şi se oferă să o însoţeascăpână acasă. Tânăra refuză cu modestie, dar ferm.

Tabloul 3

În grădina Margaretei, tânărul Siebel (soprană) vine cu un buchet de flori pe care-l lasă pe o bancă, semn alcuratei sale iubiri. După plecarea sa, în grădină pătrund Faust şi Mefisto. Impresionat de atmosfera delinişte şi pace a aceştui lăcaş, Faust încearcă o puternică emoţie. Mefisto aşează o casetă cu bijuterii alăturide florile lui Siebel, după care cei doi se ascund în spatele unor boschete. Soseşte Margareta tulburată deimaginea frumosului cavaler necunoscut căruia îi refuzase braţul. Aşezându-se la roata de tors, ea cântăvechea Baladă a regelui din Thule, cel rămas până la moarte credincios iubirii sale. Deodată zăreşte casetape care nu se poate stăpâni să n-o deschidă. Împodobită cu bijuteriile minunate, Margaretei i se pare caseamănă cu o fiică de rege. Faust şi Mefisto se apropie. O vecină mai vârstnică, Martha, extaziată în faţaunor asemenea bogăţii este discret îndepărtată de către Mefisto care se preface că o curtează. Rămaşisinguri, Faust şi Margareta sfârşesc prin a se îndrăgosti unul de celălalt. Odată cu căderea noptii Faust vreasă plece, dar, reţinut de Mefisto, ascultă glasul Margaretei care de la fereastra camerei îşi cântă dragosteastelelor chemându-şi iubitul. Faust răspunde la chemarea ei şi cei doi se pierd într-o îmbrăţişare pătimaşă.Cu un zâmbet sarcastic Mefisto îşi admiră victoria. 

Actul III

Tabloul 4

Părăsită de Faust, Margareta se refugiază în biserică. Dar chiar şi în sfântul lăcaş, glasul lui Mefisto se faceauzit, învinovăţind-o.

Tabloul 5

Valentin se înapoiază acasă odată cu toti soldaţii, cântând gloria obţinută în bătălii. La întrebările lui, puseîn pripă, Siebel răspunde evaziv. Valentin aleargă spre casă, cuprins de bănuieli. Pradă mustrărilor deconştiinţă pentru fapta săvârşita, Faust nu are curajul să bată la poarta iubitei. Mefisto, care îl însoţeşte ca oumbră, cântă o serenadă, dar la fereastra ce se deschide nu apare Margareta, ci Valentin care vrea sa speleîn sânge dezonoarea surorii sale. În duelul cu Faust, Valentin este rănit mortal de spada lui Mefisto şi, înainte de a-şi da sufletul, îşi blestemă sora. 

Actul IV

Tabloul 6 

„Noaptea Valpurgiei”. Vrând să-l facă să uite dragostea Margaretei, Mefisto l-a dus pe Faust în împăraţiasa unde, într-un dans fantastic, i se perindă prin faţă cele mai frumoase femei. Faust nici nu le vede.Gândurile sale sunt tot la blânda şi curata Margareta. El îi cere lui Mefisto să îl ducă la ea, pentru a o salva. 

Actul V

Tabloul 7 

Faust şi Mefisto pătrund în celula în care a fost întemniţată Margareta, cu minţile rătăcite, după ce  şi-a uciscopilul. Fericită la auzul glasului iubitului ei, Margareta se retrage îngrozită la vederea lui Mefisto,refuzând categoric sa părăsească celula. Cu ultimele puteri ea cheamă îngerii să -i salveze sufletul chinuit.

8/3/2019 Reyumate La Literatura Universal A

http://slidepdf.com/reader/full/reyumate-la-literatura-universal-a 16/26

În faţa trupului ei lipsit de viată se aude glasul lui Mefisto: "E OSANDITA!!! HAI VINO VINO ", dar desus, din înălţimile cerului, voci limpezi rostesc: "E MANTUITAAA... !!!". Sufletul Margaretei se înalţă lacer. EPILOG (in traducerea lui LUCIAN BLAGA) : TOT CE ESTE VREMELNIC E NUMAI SIMBOL, CE 

ESTE CHIP INDOIELNIC AICI S-A IMPLINIT, NESPUSUL DEPLINUL IZBANDEI, ETERN 

FEMININUL NE INALŢĂ IN TĂRIE  

8/3/2019 Reyumate La Literatura Universal A

http://slidepdf.com/reader/full/reyumate-la-literatura-universal-a 17/26

Tartuffe - Moliere

Omul clasic intre datorie si pasiuneIn aceasta operă, Moliere prezintă omul clasic oscilând între datoria de tată, soţ, persoană publică şipasiunea, sau chiar nebunia, obsesia, făcută pentru un necunoscut în care a avut încredere deplină. Orgon arefuzat să îşi creadă familia şi a preferat să dea ascultare unui străin; a fost nechibzuit, imprudent, dar el aales să îşi urmeze instinctul decât să se increadă în valorile acelei epoci care puneau totuşi familia peprimul plan. Cu toate că Orgon l-a crezut pe Tartuffe -un reprezentant al Divinitatii – o alta mare valoare avremii –  el şi-a renegat propriul fiu, fără ca măcar să îl asculte; el a procedat aşa cum îl îndemnase cel carepentru el reprezenta religia şi îl ghida în tot. Se spune deci că personajul lui Moliere a ales initial pasiunea –  având încredere totala întrun străin –  iarapoi datoria, ascultând ce a spus reprezentatul bisericii.RezumatFamilia lui Orgon este dezbinata deoarece Orgon si mama lui au cazut sub influenta lui Tartuffe, un hotregios, un vagabond inainte de a fi ajutat de Orgon. Tartuffe pretinde ca este pios si ca vorbeste cuautoritatea divina, si Doamna Pernelle si fiul ei nu mai iau nicio decizie inainte de a-l intreba pe sfetnicullor.Restul familiei si regele lor nu sunt pacaliti de sireteniile lui Tartuffe si il detesta. Mizele se maresc candOrgon anunta ca il va insura pe Tartuffe cu fata lui Mariane(deja logodita cu Valer). Mariane este desigurfoarte suparata la aflarea acestor vesti, iar restul familiei realizeaza cat de adanc este Tartuffe infiltrat infamilie.In efortul de a-l demasca pe Tartuffe in fata lui Orgon, familia concepe un plan prin care acesta sa iimarturiseasca Elmirei ( sotia lui Orgon) ca o doreste. Ca un om pios si oaspete, el nu ar trebui sa aibe astfelde sentimente pentru doamna casei si familia spera ca dupa o astfel de confesiune, Orgon il va da afara peTartuffe. Intr-adevar, musafirul incearca sa o seduca pe Elmira, dar conversatia lor este intrerupta candDamis, baiatul lui Orgon, nu mai poate suporta situatia si iese din ascunzatoare pentru a-l pari pe impostor.Tartuffe este initial socat, dar isi revine foarte repede. Cand Orgon intra in camera si Damis ii spunetriumfator ceea ce s-a intamplat, mincinosul foloseste psihologia inversa si se acuza pe el insusi : “Da,

frate, sunt nevrednic, sunt vinovat in toate / Un biet batut de patimi si de pacate plin”. Orgon este convins ca baiatul lui minte si il izgoneste din casa. Tartuffe reuseste sa il convinga pe Orgonca pentru a-l invata pe Damis o lectie, el, preotul, trebuie sa stea mai mult ca niciodata in preajma Elmirei.Ca un cadou pentru Tartuffe si o pedeapsa ulterioara pentru copilul lui, Orgon trece toate proprietatile penumele “prietenului sau”. Apoi Elmira se ocupa din nou de demascarea impostorului si ii cere lui Orgon sa fie martor la o intalnireintre ea si "prietenul" lui. Orgon , usor de convins, decide sa se ascunda sub o masa in aceeaşi cameră, certfiind ca sotia sa nu are dreptate. El aude desigur cum nevasta lui rezista avansurilor directe din partea luiTartuffe. In momentul in care Tartuffe este aproape gata sa o violeze pe Elmira, Orgon iese de sub masa si

ii ordona acestuia sa plece.Dar oaspetele siret intentioneaza sa ramana si isi arata in sfarsit adevarata fata, deoarece Orgon iimarturisese lui Tartuffe ca se afla in posesia unor scrisori incriminatorii ( scrise de un prieten). Tartuffe ilameninta acum pe Orgon ca daca nu va pleca din Propria lui casa, va fii expus deoarece impostorul se aflaacum in posesia scrisorilor. Mincinosul pleaca temporar , iar familia se gandeste ce e de facut.Ulterior Tartuffe se intoarce cu un ofiter de politie pentru a incepe evacuarea. Dar spre surpriza lui ,Ofiterul il aresteaza in schimb pe el. Luminatul rege a auzit nedreptatile intamplate in casa si a decis sa ilaresteze pe Tartuffe. Chiar si Doamna Pernelle este acum convinsa de cum de fapt protejatul ei si intreagafamilie este recunoscatoare ca a scapat de un criminal in serie care isi schimba adesea numele pentru a nu fiprins.

8/3/2019 Reyumate La Literatura Universal A

http://slidepdf.com/reader/full/reyumate-la-literatura-universal-a 18/26

Othello (Shakespeare)

Othello este o piesă de teatru, o tragedie scrisă de William Shakespeare în 1603.

Titlul complet al piesei în engleză Othello, the Moor of Venice se traduce prin Othello, maurul din Vene ţ ia. Subiectul se bazează pe o nuvelă  italiană Un Capitano Moro  (Un căpitan maur), scrisă de Cinthio, undiscipol al lui Giovanni Boccaccio şi publicată în 1565. 

Peronajele principale sunt:

  Othello, un general maur din armata veneţiană:    Desdemona, soţia lui Othello;   Michael Cassio, locotenentul lui Othello;   Iago, omul ce cerdiţă al lui Othello.

Piesa a stat la baza libretului operei Othello de Verdi. 

Cuprins

  1 Inspiraţia  2 Subiectul  3 Compoziţia  4 Bibliografie  5 Referinţe

Inspira ţ ia

Sura tragediei este a şaptea povestire din cea de-a treia zi din  Hecatommithi (O sută de povestiri) de GiraldiCinthio, publicată în 1566 în Veneţia, detaliile despre oraş fiind probabil luate de dramaturg dintr-o lucrarede Lewknor.[1]  Din opera lui Cinthio, Shakespeare a preluat firul narativ principal, personajeleprotagoniste, tactica lui Iago de răzbunare, conflictul sufletesc al lui Othello, precum şi câteva amănunteprecum rolul batistei.[1]  O paralelă între cele două lucrări evidenţiază asemenările, în special dupădebarcarea din Cipru. Totuşi, Shakespeare se îndepărtează de sursă prin reinterpretare dramatică a acţiuniişi motivarea psihologică a personajelor, încât, dincolo de aspectele de suprafaţă, sursa devine un reper vag.[2] Precum a declarat shakespeariologul Irving Ribner:

"Povestirea lui Cinthio cuprindea elementele de bază necesare dramei intenţionale de Shakespeare. El

găsise aici conflictul omului care, indus în eroare, alege calea răului şi e chinuit apoi de remuşcări. Găsiseşi sugestia că tânăra fată iubise pe maur pentru marile lui virtuţi, ca şi sublinierea de către Cinthio acaracterului nefiresc al unei astfel de căsătorii."[2] 

Există de asemenea detalii preluate de autor din propriile sale opere, în special cele scrise cu puţin înainte,precum Troilus şi Cresida.[2] 

Subiectul 

Piesa începe cu momentul în care Roderigo, un nobil bogat, i se plânge lui Iago, un militar de rang înalt, că

nuu i-a spus nimic despre casatoria secretă între Desdemona, fiica senatorului Brabantio, şi Othello ungeneral maur din armata veneţiană. Roderigo este foarte supărat, pentru că o iubeşte pe Desdemona, pe caro şi ceruse de soţie, tatalui acesteia. Pe de altă parte, Iago este supărat pe Othello, pentru că acesta il înalţase în grad, punându-l comandant, pe un anume Michael Cassio, mult mai tânăr si mai ne-experimentat decat Iago. De accea isi propune sa se razbune. pentru inceput, ii cere lui Roderigo sa-ltrezeasca pe batranul Brabantio si sa-l instiinteze ca fiica sa, Desdemona planuieste sa fuga cu maurul. In

8/3/2019 Reyumate La Literatura Universal A

http://slidepdf.com/reader/full/reyumate-la-literatura-universal-a 19/26

timp ce intreaga casa a nobiluiui este in freamat, Iago se furiseaza afara si il instiinteaza pe Othello devenirea lui Brabantio.

Intre timp Desdemona, intr-adevar fugise si se casatorise in secret cu Othello. Tatal fetei ajunge la Othelloin toiul unor importante pregatiri militare, deoarece tocmai se zvonise ca flota turceasca ataca insula Cipru.Senatul venetian hotaraste ca Othello sa plece de graba in apararea insulei.

Ranit in amorul propriu, Brabantio il acuza pe maur ca prin viclenie si meştesugiri diavolesti i-a sedus sinenorocit fata. Acesta se apara istorisind cum, fiind adesea invitat in casa lui Brabantio, avu prilejul s-ointalneasca pe preafrumoasa fata, care il ruga staruitor sa-i povesteasca numeroasele primejdii prin care atrecut de-a lungul carierei sale militare. Acestea au fost, spune el, mestesiugirile sale, povestea sincera avietii unui om greu incercat. petrecand mult timp in preajma lui, fata a reusit sa vada dincolo de infatisareasa aspra si respingatoare (in ochii societatii)si sa se indragosteasca de el.

Desdemona este si ea adusa in fata senatului si confirma cele spuse de othello. cu inima franta, Brabantiose vede nevoit sa-si dea consimtamantul pentru casatoria celor doi. Cu toate acestea ii atentioneaza pe tonprofetic: "Ai grija Maurule, daca ai ochi sa vezi, si-a inselat tatal, s-ar putea sa te insele si petine".................. Datorită varietăţii de teme abordate, rasism, iubire, gelozie, trădare, tragedia Othello îşipăstrează actualitatea. 

Compozi ţ ia

Tragedia este împărţită în cinci acte, astfel: actele I, II şi IV au trei scene, actul III are patru scene, iarultimul are doar două. 

În piesă apar o serie de ambiguităţi lexicale, pe lângă cele simbolice. Astfel este cazul adjectivului "honest"(ro - "onest", "cinstit"), care, împreună cu substantivul "honesty" ("onestitate", "cinste"), apare de 52 de ori în Othello. Criticul literar William Empson a abordat evoluţia sensurilor şi a statutului social al cuvântului"honest", de la medievalul "care merită să fie respectat de societate" până la argoticul "care e unul de-ai

noştri", folosit începând cu mijlocul secolului al XVI-lea. Potrivit lui, "Într-un anumit stadiu al evolu ţieisale, cuvântul a ajuns să implice ideea că acela care acceptă dorinţe fireşti, care nu trăieşte după principii,este omul căruia i se potriveşte înţelesul agreabil al lui «honest»."[3] 

Un cuvânt cheie este "jealous" (şi "jealousy"), care în piesele shakespeareane poate să însemnse "gelos"("gelozie") sau "bănuitor" ("bănuială"); un altul este verbul "think", care are mai mul te sensuri: primul esteacela de "a fi convins" iar al doilea este de "a bănui (doar)", "a fi de părere", acest joc dintre sensuri fiindexploatat de dramaturg într-o suită de dialoguri dintre Othello şi Iago.[3 

8/3/2019 Reyumate La Literatura Universal A

http://slidepdf.com/reader/full/reyumate-la-literatura-universal-a 20/26

Hamlet-(Shakespeare)personaje

Claudius - rege al DanemarceiHamlet - fiul ultimului rege si nepot al celui de acum (Clau- dius este unchi pentru Hamlet si frateleregeluiRaposat)Polonius - lord camarasLaertes - fiul lui PoloniusHoratio – prieten si confident al lui Hamlet

Voltimand Cornelius Rosencrantz -curteniGuildenstern

Osric

Marcellus

Bernardo -ofiteri din garda regelui 

Francisco- soldat din garda regeluiReynaldo- servitor al lui Polonius

Fortinbras- print al NorvegieiGertrude- regina Danemarcei, mama lui Hamlet,sotia

lui Claudius

Ophelia- fiica lui Polonius, iubita lui Hamlet

Fantoma (Duhul)

ActoriDoi clovni gropariScena

Hamlet este compus din V acte,iar actiune se petrece in Da-nemarca.

Actul Iii prezinta pe Bernardo si Francisco dialogand pe o terasa din castel.Acestia vorbeau despre aparitia unei

misterioase fantome ce aparea dupa miezul noptii si sema- na cu chipul regelui raposat.Horatio vede si elfantoma si ii spune prietenului sau Hamlet despre aceasta. Hamlet si cu ceilalti stau intr-o noapte pe terasa

in as- teptarea misterioasei Fantome. Deodata aceasta isi face aparitia.Vazand asemanarea acesteia cu tatalsau,Hamlet o urmeaza,singur,pana intr-un loc mai retras al castelului. Re-gele-Fantoma ii marturiseste fiului sau ca moartea sa nu afost una naturala,asa cum se crede, ci a fostasasinat chiar de fratele sau,prezentu rege al Danemarcei  – Claudius.Pe langa acestea Fatoma ii mai spuneca regina,Gertruda, a fost sedu- sa de acest viclean iar moartea fostului rege nu a fost produsa de muscaturaunui sarpe in timp ce acesta statea in gradina castelului,ci fratele sau l-a otravit,turnandu-I otrava in ureche,in timp ce acesta dormea, rapindu-i “viata, sceptrul si regina”. 

Auzind acest scenariu ingrozitor, Hamlet jura ca din acel moment sa-si razbune tatal.Atat Hamlet cat siFantoma ii obliga pe Horatio sip e strajeri sa nu spuna nimic despre evenimentul petrecut pe terasacastelului.

Actul IIDoua luni mai tarziu dupa moartea fostului rege si dupa Intalnirea lui Hamlet cu duhul tatalui

sau,curtea regala, com-Pusa din regale Claudius, regina Gertruda, Polonius si ceilalti Curteni observaschimbarea stranie de comportament a lui Hamlet si decide sa afle cauzele acestei misterioase transfor-

8/3/2019 Reyumate La Literatura Universal A

http://slidepdf.com/reader/full/reyumate-la-literatura-universal-a 21/26

Mari. Initial Polonius a crezut ca Hamlet are acest comportament bizar datorita iubirii lui pentru Ophelia.Ophelia estesfatuita de fratele sau,Laertes, apoi de tatal sau, sa-si infraneze orice sentiment de dragoste fatade Hamlet si sa respinga orice declaratie de dragoste a acestuia. Regele si regina, intruniti intr-o incapere acastelului,cer Curtenilor Rozencrantz si Guildenstern sa iscodeasca pe Hamlet pentru a afla motivulacestuia. Discutand cu cei doi trimisi de regi, Hamlet intelege scopul lor si rezista tentatiei de marturisire.

Pentru a-l inveseli pe Hamlet, la curtea regeasca este trimis un grup de actori.Totodata Hamlet iimarturiseste lui Polonius dragostea sa pentru Ophelia.Hamlet le cere actorilor sa joace piesa “Uciderea luiGonzalo” dar cu cateva modificari de versuri impuse de print.Actorii accepta. Dupa ce toti curtenii ies dinsala, Hamlet declara in mono logul sau intentia de a demasca pe ucigasul tatalui sau, un chiul-regeClaudius:”Desi lipsindu-i limba,crisma totusi/ Gra- ieste-n chipul cel mai nefiresc/ Actorii acestia vor jucain fata/ lui unchi-meu o piesa foarte-asemeni/ Cu moartea tatii si atunci ce drum s-apuc.Stafia/se poate sa fifost doar Necuratul/Si Necuratul intotdeauna poate/Sa-si dea un chip aromitor”.”Amalt temei,maisigur:piesa-I lat/In care pot pe rege sa-l inhat”. 

Actul IIICurtenii Rozencrantz si Guildenstern raporteaza regilor ca n-au izbutit sa dezvaluie taina lui Hamlet

dar un grup de actori i-a sporit interesul tanarului print. Regele, afland de invitatia lui Hamlet de a participala vizionarea unei piese de teatru, accepta

Fara sa cunoasca intentiile printului.Dar inainte de acestea,regele,Regina si Polonius se intreaba daca taina printului are vreo legatu-Ra cu sentimental de dragoste pentru Opheli. Ophelia se ofera vo- luntara in aflarea acestei taine iar regii seascund intr-o camera de alaturi pentru a auzi discutia dintre cei doi indragostiti.

In discutia aceasta Hamlet,fiind orbit de gandul ca mama sa, regina,si-a tradat sotul, o intreaba pemult-indragita sa Ophelia da-ca se considera frumoasa si cinstita si afirma ca puterea frumusetii vapreschimba cinstea ei, devenind desfranata decat ca cinstea, ca valoare,sase asemene cu frumusetea.

Intr-un moment de nebunie, Hamlet ii declara Opheliei ca nu aiubit-o si o sfatuieste sa se duca la o manastire pentru a se mantui de viitoarele ei pacate.

Auzind acestea, Ophelia, dezamagita de spusele lui Hamlet, crede ca acesta s-a smintit. Dup ace

Hamlet pleaca, regale, socat, isi face aparitia considerand ca vorbele si gandirea tanarului print nu iireprezinta sminteala,ci altceva, mai adanc si mai dureros as-cuns in suflet.

Actul IVA doua zi, dup ace a pus totul la punct cu actorii, Hamlet ii ce-re prietenului sau Horatio sa studieze

expresia fetei regelui in mo-mentul piesei.

Incepe piesa.Aceasta prezinta un rege si o regina ce par indra-gostiti.Regele se intinde si adoarme pe un strat de flori iar ea il pa-raseste.Un alt personaj ii scoate coroanade pe cap, o saruta si dupa ce picura otrava in urechea regelui,pleaca.Regina se intoarce, ga- sestet pe

rege mort si se preface a fi trista. Otravitorul copleseste peregina cu daruri; initial ea pare scarbita dar incele din urma ea ii primeste marturisirea dragostei.In momentul in care apare scena otravirii regale Claudius, cu- prins de remuscari,ordona incetarea

piesei de teatru, prilej pentru Hamlet de a i se adeveri vorbele Fantomei.Dupa piesa, regina ilcheama,indurerata, in iatacul ei, sa-I vorbeasca.

Regele hotaraste ca Hamlet sa plece in Anglia, pentru a-si in- departa namicul.Ramanand singur,regalese gandeste la crima savarsita si este macinat de constiinta, de fapta savarsita.Intra si Hamlet si vazandu-lingenuncheat se gandeste sa-l omoare dar se autostapaneste caci singura pedeapsa pentru acest ucigas estesa-l demascheze.

Ajuns in iatacul reginei, Hamlet se comporta indifferent cu mama sa,acuzand-o de moartea tatalui sau,

regele raposat.Crezand ca Hamlet a innebunit si ca vrea sa o omoare, regina striga dupa ajutor.Vrand sa osalveze, Polonius care statea ascuns dupa o perdea este ucis de print. Dupa numeroase acuzari dureroaseadre- sate mamei sale, in iatac isi face aparitia Fantoma regelui. Regina nu il vede ins ape regale-Fantomacu care Hamlet vorbeste, crezandu-l nebun. Hamlet ia corpul neinsufletit al lui Polonius si il ingroapa intr-un loc ascuns.

8/3/2019 Reyumate La Literatura Universal A

http://slidepdf.com/reader/full/reyumate-la-literatura-universal-a 22/26

Regele Claudius ordona ca mai apoi sa fie asasinat. Hamlet se intalneste cu capitanul printuluinorvegian Fortinbras care venise cu oastea sa pentru a cuceri o parte din Polonia.Intre timp Laertes, fiulraposatului Polonius se intoarce din Franta, aduna o oaste si pleaca spre castelul regelui Danemarcei cugand de razbunare si de preluare a tronului. Horatio primeste de la niste marinari o scrisoa- re de la Hamletin care i se spune ca a fost atacat de un grup de pirati dar a scapat cu viata. Laertes, dornic de razbunareamortii tatalui sau, este convins de viclanul rege sa-si foloseasca talentul de spadasin sis a-l omoare peHamlet. In timp ce acestia pun la cale acestplan diabolic, Ophelia moare inecandu-se.

Actul VEste prezentata imaginea tragica a inmormantarii Opheliei, la care participa doi clovni gropari.La

inmormantare sunt prezenti Hamlet si prietenul sau, Horatio, care vorbesc cu unul din clovnii gropari.Acestclovn avea o viziune macabra dar si ironica despre moartea oamenilor sip area total dezinteresat derespectful fata de osemintele mortilor.Dupa un timp apare si cortegiul funerar: cada- vrul Opheliei, regele,regina, Laertes, preotul si curtenii. Hamlet ii spune lui Horatio ca a descoperit o scrisoare in care se vorbeadespre planul asasinarii sale, comandat de rege, in drum spre An- glia.

Osric, unul dintre curteni, ii adduce lui Hamlet vestea ca a fost invitat sa participle la un duel contralui Laertes in schimbul oferirii, in cazul unei victorii, a unor lucruri pretioase. Hamlet accepta provocareacu toate ca este avertizat de pericol de catre Horatio. In timpul duelului, regina bea din greseala dintr-unul

din paharele cu vin otravit si moare.Intr-un moment de neatentie Laertes si Hamlet fac schimb de sabii iar Laertes este ranit de propria sasabie otravita.Inainte de a muri, regina ii spune fiului sau, Hamlet ca bautura este otravita. De asemeneaLaertes ii divulga lui Hamlet planul secret de a-l omori. Auzind aceste uneltiri, Hamlet il strapunge pe rege,omorandu-l cu propria otrava. Hamlet bea dintr-un pahar otrava sinucigandu-se in timp ce Fortinbras seapropie victorios de palat.Vazand macelul din castel, printul norvegian, la indemnul lui Horatio, ilinmorman- teaza pe Hamlet ca pe un erou.

8/3/2019 Reyumate La Literatura Universal A

http://slidepdf.com/reader/full/reyumate-la-literatura-universal-a 23/26

tragedie antica - Oedip Rege

Oedip Rege

 Numit omul „Secolului de Aur” al Atenei, Sofocle redimensioneaza intr -o oarecare masura, tragediagreaca. El are meritul de a fi introdus cel de-al treilea personaj; luand in considerare perioada tulbure incare a fost scrisa, se poate observa ca tragedia lui Sofocle nu mai urmareste elanul si grandoarea (spredeosebire de Eschil), ci pune accent pe gandire si sentimentele inaltatoare ale cetateanului Atenei. „OedipRege” e considerata o capodopera, si pana astazi a ramas un punct de referinta, mentinandu -se ca modern.S-a spus ca este prin excelenta o tragedie a destinului implacabil.

Ca specie, tragedia apartine genului dramatic, in versuri sau in proza, in care personajele suntputernic angajate in lupta cu destinul potrivnic, cu ordinea existenta a lumii ori cu propriile lor sentimente,conflictul solutionandu-se cu infrangerea sau moartea eroului. Infruntarea dintre eroii tragici si elementelecontrare vointei si sentimentelor nobile care-i anima degaja maretie si sublim. Aristotel definea tragediadrept „imitatia unei actiuni alese si intregi, de o oarecare intindere, in grai ornat cu tot soiul de podoabe, deosebit ca forma, potrivit diferitelor parti ale tragediei, imitatie facuta de personaje in actiune, iar nuprintr-o povestire, si care, starnind mila si frica, savarsesc purificarea specifica unor asemenea emotii.”(este reliefat rolul de catharsis pe care il indeplineste opera) Principalul mijloc de realizare a tragediei estetragicul, ce reprezinta o categorie estetica prin care se construieste un conflict amplificat de imprejurarivitrege si al carui deznodamant este infrangerea sau moartea unor personaje virtuoase, a unor idealuri, saua unor categorii sociale de valoare. Desi mor, ei lasa in urma ideea triumfului adevarului in numele caruiase sacrifica (ex: Oedip) si iesind din individualitatea proprie, devin modele reprezentative pentru intreagaconditie umana. 44394gyy39jqr6d

Tragicul se poate asocia cu dionisiacul (atitudine de extaz, de zbucium), cu apolinicul (starea luiOedip de la inceputul operei; atitudine marcata de calm, liniste, constanta in manifestari), cu hybrisul(orgoliul lipsei de masura), cu moira (destinul, soarta; la greci, ii stapaneau chiar si pe zei) sau cu sublimul(desavarsirea, perfectiunea).

Structura operei releva o alta trasatura a tragediei: respectarea regulii celor trei unitati  – de timp, deactiune si spatiu. Astfel, piesa nu este impartita in acte si scene, toata actiunea petrecandu-se intr-o singurazi, in acelasi loc ( la Teba, „in fata palatului Labdacizilor”) si intr -un ritm alert care are menirea crearii uneitensiuni dramatice in continua crestere.

Titlul evidentiaza personajul principal si statutul sau: conducator al Tebei. El concentreaza o situatieprovocata de destinul atotputernic iar incercarea sa de solutionare declanseaza tragedia, dar totodatareliefeaza caracterul sau nobil si demn. Singurul fir al actiunii este dezlegarea enigmei ce plutea asupramortii lui Laios si implinirea destinului implacabil de catre personajul principal.

Fiind lovita, din senin, de ciuma, locuitorii Tebei vin sa ceara sprijin si sfat regelui, care a avutdintotdeauna pentru ei o grija parinteasca, lucru dovedit si acum prin trimiterea cumnatului sau, Creon, laDelfi pentru a afla cauza blestemului. O data aflat motivul (unul din locuitorii cetatii omorase pe Laios,fostul conducator), Oedip incepe ancheta pentru aflarea adevarului, aruncand totodata un blestem asupraucigasului, pe care il sorteste sa fie toata viata urmarit de pacatul savarsit, iar nici un locuitor sa nu-ladaposteasca din motiv „ca-i o rusine pentru noi.” Prevestind parca tragedia care urmeaza, adica tainanasterii si crimei lui Oedip, le marturiseste tebanilor un motiv superior al actiunilor sale: „…Iar eu ce-i sunturmas/ In scaunu-i regesc, cum si-n al lui culcus/ Caci azi a mea-i nevasta lui, iar pruncii lui,/ De n-ar fifost de soarta greu loviti – ei azi/ Tot tata mi-ar fi spus, ca si ai mei  – eu vreau/ Ca sa-l razbun, ca greu aufost ei urgisiti,/ Cum l-as fi razbunat pe tata.” Pornind cercetarea, el o conduce tot mai aprig cu cat incepesa banuiasca, la un moment dat ca vinovatul ar putea fi chiar el. Acestea sunt confirmate si de batranulproroc Tiresias, care nu va fi insa crezut la inceput, ci jignit si acuzat de complot impreuna cu Creon pentruinlaturarea regelui. Tot batranul intuieste orbirea lui Oedip: „Azi vede-va orbi! E om avut  – sarac/ Va fi!Un orb dus de toiag, cersind tot prin/ Straini. Si va afla ca alor lui copii/ Le-a fost si tata …dar si frate el le-

8/3/2019 Reyumate La Literatura Universal A

http://slidepdf.com/reader/full/reyumate-la-literatura-universal-a 24/26

a fost;/ Ca maica-si i-a fost si fiu, i-a fost si sot;/ Si ca pe tatal sau si l-a ucis!… Te du-n/ Palat! Si saframanti in gand tot ce ti-am spus./ Iar de-ai sa afli ca-am prezis gresit, sa spui/ Ca-n mestesugul meu suntun nepriceput!” yq394g4439jqqr 

Din descoperire in descoperire, Oedip se prabuseste in „prapastia crudului adevar”: necunoscutul pecare cu multi ani in urma il omorase era chiar tatal sau, Laios; iar Iocasta, regina vaduva cu care s-acasatorit, este chiar mama sa. Un slujitor aduce vestea ca sotia sa s-a spanzurat, innebunita de pacatulsavarsit. Acelasi slujitor instiinteaza ca, gasind-o moarta, Oedip si-a scos ochii cu un ac pentru a-si ispasiingrozitoarea crima, el nealegand moartea pentru ca nu suporta gandul sa-si intalneasca parintii pe lumeacealalta. Paraseste Teba dupa ce, reflectand la consecintele pe care le vor suporta fetele sale, isi ia ramasbun de la ele: „Pe voi, copile, dac-ati pricepe de pe acum/ Eu mult v-as sfatui: rugati-va acum/ Ca orisiundeveti trai s-aveti un trai/ Mai bun decat al tatalui ce v-a dat nastere…” 

Rolul principal este detinut de Oedip, un erou tragic care, prin demnitatea sa, nobletea si staruinta cucare a dorit sa afle adevarul, devine un model de conduita omeneasca. Personajul are profunzimesufleteasca si oricate intentii bune ar avea pentru poporul sau, aduna in jurul sau tot raul posibil, el de faptneavand nici o vina, fiind doar este mana destinului, vina sa fiind mostenita. Prin lovitura destinuluinecrutator, care se implineste indiferent de dorintele omului si a actiunilor sale, putem vorbi de o tragedie ademnitatii umane si o tragedie a cunoasterii (dorinta aflarii adevarului l-a impins catre autopedepsire siexilare). Sofocle ilustreaza prin aceasta ideea ca omul este prins fara a putea scapa in mrejele destinuluidecis de zei. Conflictul evolueaza pe baza revelatiilor succesive, revelatii venite sub forma loviturilor dedestin, care dau dinamism actiunii si provoaca incordarea, tensionarea cititorului.

O data aflat ucigasul, Oedip isi asuma toate consecintele pe care tot el le hotarase, constientizandraul ce se salasluia in el. Faptul ca a orbit reprezinta puterea interioara ce il caracterizeaza (amanuntspecific eroilor de tragedie) si lipsa puterii de a prevedea; dar, totodata, ochii inchisi in exterior se deschidin interior, putand privi adanc in sine. Oedip suporta treptat starea de catharsis, la fel ca si cititorul, elprabusindu-se incet in interior, caci pacatul mostenit se transforma in blestem. Prin destinul sau, devine unarhetip cultural, o paradigma pentru inaltarile si decaderile omului

Ca elemente specifice tragediei, intalnim conceptul de datorie al personajului principal; vointa sa defier de a afla adevarul si a-si ajuta poporul. Apoi, prezenta corului, care simbolizeaza vocea celor adunati sisprijinul si compasiunea pentru cel care odata i-a izbavit. Corul exprima, cutremurat, sensul profund altragediei: „Nu-i om mai urgisit decat esti tu!/ Mai grele-amaruri si urgii/ Nicicand schimbat-au viatavreounui om”. Apoi, desprindem caracterul moralizator al operei, exprimat prin pilde si maxime si compunideile etice ale operei. Corifeul corului incheie tragedia exprimand o idee a filozofului Herodot: „Vedeti-l,vedeti-l, voi oameni din tara mea, Teba!/ Oedip ce-a stiut dezlega mult vestitele taine,/ Al tarii stapanajunsese. La soarta-i, ravnind-o,/ Priveau toti tebanii. Azi soarta-l arunca urgie/ Cumplita …Oricuiasteptati-i si ziua din urma/ A vietii. Si numai cand omul trecutu-i-a pragul,/ Dar fara amaruri, atunci fericitsocotiti-l!” –  orice om ajuns la apogeul maririi nu trebuie invidiat, pentru ca oricand poate decadea,fericirea fiind ceva vremelnic in aceasta lume. Caracteristic tragediei este si caracterul sincretic, piesaimbinand textul cu muzica si miscarea corului.

Tragedia „Oedip rege” reflecta foarte fidel epoca in care a fost scrisa, atmosfera sumbra a pieseirecompunand autenticitatea acelor vremuri. Dar, „…atentia lui Sofocle se indreapta spre realizarea uneipersonalitati umane cat mai complexe. De aici deriva bogatia de aspecte si situatii psihologice; de aiciirupe, de asemenea, si lirismul specific sofoclean izvorat din sufletul personajelor.” 

8/3/2019 Reyumate La Literatura Universal A

http://slidepdf.com/reader/full/reyumate-la-literatura-universal-a 25/26

Antigona (Sofocle)

Antigona a fost fiica lui Oedip, regele cetăţii Teba, născută din dragoste incestuoasă a acestuia cu mama sa,Iocasta şi soră cu Ismene, Eteocles şi Polynices. 

Antigone, de Frederic Leighton, 1882

Ca şi „Oedip rege”, tragedia „ Antigona” reprezintă una din cele mai preţioase creaţii literare aleantichităţii. Antigona, cutezătoarea fiica a lui Oedip, asistă la dezastrul provocat de lupta dintre fraţii ei,Etéocle şi Polinike. Amândoi au căzut în luptă, iar tronul Tebei este ocupat de Creon. Regele dispune să seorganizeze cu pompă înmormântarea lui Etéocle, apărătorul cetăţii. Pentru celalalt fiu al lui Oedip, Polinike- venit cu oaste străină să cucerească cetatea - se interzice chiar simpla înmormântare. Împotriva aspruluiordin regesc, înfruntând pericolul pedepsei cu moartea, se ridică Antigona, sora celor doi luptători. În maretaină, ea predă pământului trupul lui Polinike, îndeplinind astfel obilgaţia ce i-o reclamă, potrivitobiceiului, legătura de sânge cu cel mort. Fapta Antigonei a fost însă repede descoperită de Creon care ocondamnă la moarte. În discuţia aprinsă dintre Creon şi Antigona se dezvăluie o ciocnire ascuţită deprincipii morale. Antigona, fecioară firavă şi gingaşă, este înzestrată cu un caracter îndrăzneţ, cu un curajdemn de un luptător. Tăria ei de a-l înfrunta pe rege se trage din conştiinţa că acţionează în numele legilorstrăbune, nescrise, în care se sintetizează morala tradiţională, adânc înrădăcinată în cetăţile greceşti. 

Preferinţa pe care grecii au acordat-o întotdeauna acestei piese se datoreşte, în primul rând, personajuluifeminin. În actul său, Antigona nu mai recurge la ajutorul  zeilor. Faptul e nou şi, totodată, încărcat desemnificaţii. Găseşte în inima ei suficiente temeiuri cu care să-şi înfrunte destinul şi eventual să acceptechiar martirajul. Sub acoperirea acestora, rupe barierele sacrosancte ale familiei, sfidează o seamă de legiale societăţii şi nu se teme de sancţiuni. În faţa ei se află Creon, gelos de autoritatea regală şi temându-se sănu piardă puterea. Cu sprijinul cetăţii, el sprijină rigiditatea şi egoismul acestei autorităţi. Sufletul liber şigeneros al Antigonei nu se impresionează de rigorile autorităţii. Singură, fără niciun alt sprijin decâtîndemnurile intime ale cugetului, înfruntă pe rege şi o dată cu acesta un întreg lanţ de prejudecăţi statale.Vede în decizia regelui o nelegiuire, şi aceasta îi e de ajuns pentru a protesta fără nicio frică împotriva ei. Odată ce a luat hotărârea, nimic nu o mai împiedică de a o aduce la îndeplinire: nici ameninţările crude alelui Creon şi nici intervenţiile calde, iubitoare ale surorii ei, Ismena.  

Filozofia pe care o  putem deduce din actele Antigonei are în ea accente ce anunţă pe acelea ale filozofieiplatoniciene. Ne aflăm, oarecum, pe un plan de "idei pure". Antigona de sacrifică pentru legi care nu suntscrise pe hărtie, ci ţin de permanenţa conştiinţei umane. Aproape că nici nu o vedem luptând; merge lamoarte, drept, ca din datorie. Aceasta îi dă o dimensiune aproape supraomenească. Atunci când declară:"m-am născut ca să aduc în lume iubire, nu ură" - are în vedere datoria ei faţă de fratele său mort, mai multdecât sentimentul său de dragoste faţă de Hemon. Întreaga ei viaţă s-a ţesut din devotament pentru ai săi.Ani, în şir, a mângâiat bătrâneţea nefericită a tatălui său orb. A încercat, între zidurile Tebei, să -şi impacefraţii. Rareori s-a putut gândi şi la ea, la problemele ei intime, ca fată tânără, ca îndrăgostită. Datoria faţă dealţii, ca şi cea faţă de legea morală, i-a poruncit să uite de sine. Găsim în misiunea ei o frumuseţe severă, deproporţii eroice. Aceasta se păstrează până la sfârşit; spre grota unde va fi ca şi înmormântată de vie,Antigona va păşi demnă, hotărâtă, fără ezitările, slăbiciunile ori regretele noastre obişnuite. Ideea - s-arputea spune - e mai puternică în ea decât sentimentul. 

Păreri autorizate văd în Antigona una din cele mai frumoase opere ale teatrului grec, dacă nu chiar cea maifrumoasă. Statura nobilă a Antigonei impune, alcătuind o replică vie a satuilor lui Fidias şi ale elevilor săi.Pare o statuie vie a datoriei. Prin gândirea sa morală, ca şi prin apriga ei stăruinţă în virtute, domină, parcă,nu numai umanitatea dimprejur, ci toată umanitatea. Dintr -un subiect simplu, poetul a ştiut să scoatăperipeţii dramatice, fiecare din acestea unind un conţinut psihologic cu unul filozofic. Succesiunea scenelor trezeşte în sufletul spectatorului o gamă de sentimente bogată şi nobilă, în care admiraţia alternează cuteama, mila şi simpatia cu indignarea. Corul, în cântecele de o rară frumuseţe poetică, dă fundalul moral alacţiunii, interpretând în legătură cu aceasta fie voinţa divinităţii, fie adevărurile legilor omeneşti. 

8/3/2019 Reyumate La Literatura Universal A

http://slidepdf.com/reader/full/reyumate-la-literatura-universal-a 26/26

"Orestia" (dar şi: Oresteyya - Orestia) - o trilogie de tragedii de EschilTRADUCERE DIN RUSA

Trilogia numai existent de joacă greceşti. Adevărat, piesa a patra, "Proteus", o satiră, care a fost să fieexecutat împreună cu trilogia, nu se păstrează. Trilogia a fost efectuat la un festival în cinstea lui Dionysosdin Atena în 458 î.Hr.. OE, în cazul în care ea a primit premiul întâi..

Trilogia include piesele:

* "Agamemnon"* "Hoefory" (libaţiilor prinositelnitsy)* "Evmenidy"

Aeschylus

Potrivit acestuia dramă, tragedie a trilogiei - cel mai perfect al tuturor fabrică al poetului de la profunditieslui concurează cu "Prometeu", dar au în faţa lor avantajul în arena - nu divină, şi mediul uman. Divinitateaparticipa la ele numai în calitate de membri de principii morale. Evmenidy - un principiu de răzbunare ", a

vechilor zei," asa cum sunt numite de către poetul însuşi, el a contrastat "tinerii zeul" Apollo si Athena,reprezentanţi ai principiului de justificare şi iertare, dar nu în aceleaşi condiţii. Apollo - principiul de justificare a harului lui Dumnezeu, în conformitate cu moralitatea Delfi, referindu-se la Oreste de la Apollosi Athena, Areopagus, poetul a vrut să împingă prin moralitatea moralitatea Delfi din Atena, Wohlpersoană să caute o justificare în judecarea cele mai bune de colegii lui. 

Trilogy, şi în special tragedie ultimul său, şi nu fără o anumite tendinţe politice lăudând Areopagus ca ostabilitate morală a cetăţeniei ateniene, şi un poet, fără îndoială, menite să -l protejeze acest colegiu drăguţde la atac, ea a suferit în ultimii ani de către liderii Partidului Democrat şi a artiştilor interpreţi sauexecutanţi fideli idei femistoklovyh - Ephialtes şi Pericle. 

Este foarte posibil ca aceste atacuri au fost otrăvit şi Eschil şederii sale la Atena, Aristophanes însuşimărturiseşte că Eschil "nu a primit, împreună cu atenienii" viaţa recente. Noi chiar spune că Aeschylus afost supus la o taxa de impietate - şi anume că este într -una din tragediile lui scos misterele lui Demeterelevsinskoy.

Orice-ar fi fost, la scurt timp după "Orestia" lui Eschil a plecat din Atena şi sa dus la Sicilia şi în 456 î.Hr..Oe. a murit în oraşul sicilian Gela.

Conţinutul de a trilogiei - soarta de acest fel Atreus, reprezentată de reprezentanţii săi cel mai faimos lui

Agamemnon şi fiul său, Oreste. Înainte de Agamemnon campania troian sacrificii fiicei sale Iphigenia luiambiţie, el ajunge la scopul său, şi se întoarce acasă un câştigător, dar aici  sunt ucişi de mâinile soţieiClitemnestra său, acţionând sub influenţa de razbunare pentru moartea fiicei sale şi o dragoste penalepentru vărul soţului ei, Aegisthus. Fiul lui Agamemnon pentru sugari, Oreste, nu a asistat la masacru, el afost crescut de parte de casa. Când a crescut, el a apelat la Apollo cu problema ce să facă, el îi spune să-şiamintească mai presus de toate datoria de răzbunare. În ascultare de această comandă, Orestes a ucidemama sa, dar acest lucru suportă mânia Furiile, zeiţe de răzbunare, care nu ar mai da-i o perioadă deodihnă. El caută refugiu la Delfi, templu al lui Apollo, care l -au promis că nu o să-l părăsească şi ordinelese aplică în instanţa de judecată de la Atena. Urmărit de Furiile, fuge Oreste la Atena: zeita stabileşteinstanţa de judecată - mai târziu Areopag, ceea ce justifică Oreste; jertfă vătămată Erin, care devin

Eumenides, trilogia se termină.