Poezie compusă și desenată de Maria Huidu, clasa a II-a „Domniţa Maria”.

Universul copiilor

Serie nouă

Mai, 2017

FLORIILE

Azi cu toţi să prăznuim

Pre Dumnezeu să-L mărim. Hristos vine-ncetinel

Spre patimă ca un miel, O, minune! O, minune!

(Fragment de colind – „Azi cu toți să prăznuim”)

Praznic împărătesc, sărbătorit cu o săptămână înaintea Sfintelor Paşti în toată Biserica Creştină, Floriile nu înseamnă numai ramuri de salcie şi măslin. La intrarea în Ierusalim, Iisus a fost întâmpinat de mulţimi cu ramuri de măslin ca semn al biruinţei morţii, prin învierea lui Lazăr. În fiecare an, acest semn al biruinţei vestește Paștele și înnoiește sufletul. De altfel, Floriile reprezintă termenul popular al sărbătorii, tot azi sărbătorindu-și ziua onomastică toţi cei care la botez au primit nume de flori. În unele sate se mai păstrează încă obiceiul de a colinda de Florii. Copiii colindă pe la fiecare casă cu crenguţe de salcie sfinţite; ei cântă şi urează de bine şi sănătate. Aşa cum îşi amintesc bătrânii, plata pentru colindători erau ouăle albe, nefierte. Tocmai bune pentru pregătirile de Sfintele Paşti.

Proiectul “Flori de primăvară” – clasa a v-a, Prinƫul Constantin.

2

PAȘTELE sau SFINTELE PAȘTI

Paştele este cea mai mare sărbătoare creştină, iar, în acest an, a fost sărbătorit la aceeași data atât de ortodocşi, cât și de catolici, această unitate în celebrare fiind privită ca o speranţă de întreaga creştinătate.

Asemenea Floriilor, nici Paștele nu este doar despre înroșitul ouălor și cadouri de la iepuraș. De fapt, de Paști, sărbătorim în primul rând Învierea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși, în a treia zi după ce a fost răstignit. Acesta este evenimentul fundamental al creștinismului.

Ultima săptămână a Postului Paștelui, numită Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, este o perioadă importantă de interiorizare și comemorare. Acum se rememorează Patimile lui Iisus, chinurile prin care a trecut, de la trădarea Lui de către Iuda, până la răstignirea pe cruce pe dealul Golgota, moartea și Învierea Sa. Săptămâna începe cu Duminica Floriilor, ziua în care Iisus Hristos a intrat în

Ierusalim și se încheie cu Duminica Sfintelor Paști, ziua Învierii Sale. Ziua de miercuri este ziua în care Iuda l-a trădat, iar cea de vineri, ziua în care a fost răstignit. De aceea aceste două zile au devenit zile de post de-a lungul întregului an. Joia este ziua spălării picioarelor apostolilor de către Iisus, a Cinei Celei de Taină, a rugăciunii din grădina Ghetsimani și a arestării lui Iisus de către cei ce voiau să-l ucidă.

Învierea lui Iisus Hristos simbolizează refacerea legăturii dintre fiinţa umană și Creatorul său. Celebrarea ei în fiecare an duce la retrezirea aspiraţiei către îndumnezeire, iar salutul care se obișnuiește cu această ocazie este o expresie a bucuriei:

„Hristos a înviat! Adevărat, a înviat!”

3

De ce?... De ce?... Sau resursele polisemantismului

Motto: „Vă rog eu mult pe cei care sunteţi maturi, mai citiţi o dată povestea! Copii, dacă nu v-au citit-o părinţii, puneţi-i să v-o citească! E oricum mai mult decât orice desen animat.” „Pedagogia poveștii” (Pr. Constantin Necula, Ed. Agnos)

Tema acestui articol mi-a fost oferită de un chestionar trimis de o tânără, studentă în ultimul an a Facultăţii de Psihologie și Știinţe ale Educaţiei – Pedagogia Învăţământului Primar și Preșcolar. Cum întrebări de acest fel sunt pe buzele multora - bunici, părinţi, profesori, reprezentanţi ai audiovizualului, ai editurilor, chiar și ai Ministerului Educaţiei, mi s-a părut că subiectul merită reluat pentru a încerca să înţelegem mai bine ce ar trebui făcut și dacă putem face ceva anume pentru ca basmele să rămână în lumea copiilor ca pietre de temelie pentru clădirea lor în viaţă.

Titlul poate fi privit ca o întrebare închisă și totuși răspunsul nu se poate limita la da sau la nu, pentru că ambele variante implică explicaţii. De ce da? Și de ce nu? Răspunsul depinde, cu siguranţă, de felul în care copiii au fost obișnuiţi de mici, în familie și la grădiniţă. În clasa pregătitoare, ei ar trebui să aibă deja deprinderea de a asculta basme, de a lucra cu jocuri precum basme din imagini, de a reda cu vorbe proprii poveștile pe care le cunosc, de a lua drept model personaje îndrăgite. Dacă acest lucru nu se întâmplă încă, anul petrecut de copii în această clasă este cel mai propice moment pentru a recupera.

Un alt mod de a cunoaște poveștile și basmele încă din anii copilăriei mici îl reprezintă contactul cu transpunerile acestora pe scenă sau pe ecran. În legătură cu vizionarea filmelor de desene animate de care se face, de obicei, abuz, la vârste mici, un specialist afirmă că ar trebui drămuite cu atenţie, iar copilului să îi fie făcut cunoscut basmul prin lectură, în primul rând, astfel încât cel mic să își poată construi singur, cu ajutorul imaginaţiei, personajele și situaţiile în care acestea evoluează.

În școală, copilul intră, treptat, tot mai mult în contact cu literatura, fie prin orele de citire de la clasă, fie prin momentele de lectură continuate acasă, în familie. Descoperim, așadar, din nou, doi factori respon-sabili. Apoi, pe măsură ce crește, în liniștea camerei sale, ca un exerciţiu foarte important de dezvoltare per-sonală, tânărul va putea considera cititul un prieten de nădejde. Pentru ca lectura așa numită obligatorie să fie făcută de plăcere, formând cititorii de mai târziu, iar nu copii supăraţi pe ceva ce le este impus, există numai o cale: din clase, din școli, dar mai ales din case să nu lipsească volumele cu povești și basme oferite dintru început copiilor. Putem adăuga întâlnirile cu scriitori și cu ilustratori ai poveștilor, precum și dramatizările prezentate sub forma unor spectacole susţinute chiar de cei mici.

4

Dacă toate acestea fi-vor învăţate, abia atunci ne vom putea pune întrebarea în ce măsură mai sunt atrași elevii de basme și de povești. Silabisite, citite cu voce tare ori in gând, textele acestea formează o co-moară de lecţii de viaţă, de informaţii, o bogăţie de limbă românească. Copilul pentru care cuvintele din ţesătura poveștii rămân necunoscute, fiindcă nu le-a întâlnit înainte în alte contexte și nu e nimeni să i le tălmăcească, dar și copilul care nu le-a descoperit farmecul la vârsta potrivită nu pot fi atrași de lectura basmelor decât cu totul întâmplător. Dimpotrivă, elevul obișnuit cu cititul va rămâne fidel lecturii, chiar dacă pe parcursul anilor va abandona Basmele lui Ispirescu și va prefera poveștile mai noi, cu eroi mai apropiaţi de timpul său. Lecţiile criptate în basmele citite la timpul potrivit îi vor rămâne însă prietene și, fără exagerare, călăuze în viaţă.

Însă, pentru ca locul lecturii să nu fie preluat tot mai mult de televizor, de tabletă și de telefon, este nevoie de o bună ofertă la nivelul școlii și al fiecărei clase și, în special, de o reală preocupare în familie, care să îi pună pe copii în situaţia de a descoperi povești captivante, transformând lectura din obligaţie în bucurie.

În anii de gimnaziu și de liceu, cititul poate deveni o pasiune sau poate ieși din sfera preocupărilor constante, însă lecturile din primii ani rămân un capital cultural și spiritual de nepreţuit pentru tot ce urmează în viaţa fiecăruia și de aceea nu trebuie ratate.

prof. Mona Serbanescu - Director General al Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” – articol preluat din Ziarul Lumina

5

Un nume de enciclopedie

Mă numesc David Andreas și port ca nume de familie Ţelu Zoltner. Numele Zoltner îl am din partea tatălui meu și este de origine germană. Rădăcinile familiei mele pe linie paternă sunt în orașul Essen din Germania. Pot menţiona cu mândrie că stră-străbunicul meu, Fridrich Zoltner, s-a născut în orașul respectiv, în 1859. El a făcut parte din breasla meșteșugarilor constructori de calești. Cele făcute de el erau atât de deosebite, încât numele lui a fost menţionat într-o enciclopedie editată în acea vreme. În această carte importantă erau cuprinși cei mai faimoși meșteșugari ai Europei, din acel timp. Pentru iscusinţa lui, Casa Regală a României l-a adus din Essen, el stabilindu-se în zona pitorească a Cetăţii Făgărașului. De atunci, el a lucrat exclusiv pentru Casa Regală.

David Andreas ŢELU ZOLTNER, clasa a V-a ”Principesa Ileana”

Muzicienii și Regele

Știaţi că stră-străbunicul meu a cântat în orchestra lui George Enescu? Ei bine, el iubea muzica la nebunie. Dar, din păcate, nu a avut niciodată concerte în afara ţării. Îl chema Ion Horceag și s-a născut în 1889. A absolvit Conservatorul, cânta la oboi și a intrat în orchestră în anul 1924. Ion mai avea doi fraţi, amândoi fiind compozitori. Unul dintre ei a creat melodii pentru fanfara militară și, odată, a cântat în faţa Regelui. Din păcate, Ion a murit în 1977, la Iași. Aș vrea și eu să-i moștenesc talentul la muzică! Flavius COJOCARU, clasa a V-a ”Principesa Ileana”

FAMILII DE POVESTE

6

Simon Burcea

Daria Coman

Teodor Florea

Iarina Ioana Tugearu

7

LA O CANĂ DE LECTURĂ

CĂLĂTORII ÎN LUMEA CĂRŢII

Rubrică realizată de Prof. Ioana Revnic

Aveţi poftă de o palpitantă călătorie imaginară prin lumea Marelui Uriaș Prietenos (MUP)?

Citiţi romanul scris de Roald Dahl și publicat la Editura Arthur.

Cartea povestește aventurile prin care trece Sophie, o fetiţă orfană.

Într-o noapte, aceasta este răpită de un uriaș și dusă în ţara lui. Răpitorul se dovedește a fi un uriaș inofensiv, spre deosebire de confraţii săi mâncatori de ,,omleţi”.

Sophie și MUP se împrietenesc și amândoi – ajutaţi de însăși Regina Angliei – salvează de la o moarte sigură zeci de copii.

De o sută de ori mai prieten…

,,Îmi place această carte despre două fiinţe din lumi diferite, care ajung mai prietene decât oamenii pe care îi cunosc eu,” spune Ioana Mariţescu (clasa a V-a), o cititoare a romanului.

În primul rând, felul în care uriașii vorbesc în limba lor e de un umor nebun.

Apoi, incitante (și amuzante) sunt apucăturile acestor creaturi.

De exemplu, am râs când am aflat că ,,omleţii” vânaţi de uriași ar avea gusturi diferite: cei din Chile – ar avea gust de chilli; iar cei din Grecia – ar fi greţoși.

Tocmai de aceea, dacă aș afla într-o zi că uriașii sunt adevăraţi, m-aș muta în Grecia, ca să fiu în afara oricărui pericol – explică Ioana.

Ce idee inspirată a avut autorul când l-a pus pe MUP să prindă vise! Sau când l-a învăţat să prepare vise bune și vise rele! Tocmai datorită acestei îndeletniciri, MUP și Sophie au izbutit să salveze copiii.

Vă întrebaţi cum au făcut acest lucru?!

Citiţi cartea și veţi afla!” vă îndeamnă Ioana Mariţescu și Dragoș Prundeanu din Clasa a V-a ,,Principesa Ileana”, care și-au imaginat cum ar fi să aibă un uriaș personal și au inventat două povestiri.

_____________________________________

A fost odată un uriaș care a trăit printre oameni, de când era mic. Nimeni din orașul oamenilor nu se speria de el, fiindcă toată lumea se obișnuise – de când lumea – să îl știe pe aproape.

1/3

8

Deși era doar un copil (avea 100 de ani, vârstă la care un uriaș e elev de gimnaziu, ca mine) uriașul se arăta prietenos și săritor. Le căra oamenilor cumpărăturile cele grele: putea să ridice câte o sută de sacoșe deodată. Îi ajuta pe șoferi când mașinile lor rămâneau blocate în trafic, iar ei se grăbeau să ajungă la serviciu – lua autovehiculele pe sus, câte o mașină în fiecare mână, și le ducea la destinaţie.

Făcea acest lucru de cel puţin o sută de ori pe zi. Odată, când a fost un incendiu la mine în cartier, a ajutat la stingerea lui. Focul cuprinsese taman școala și s-a potolit abia după ce uriașul a turnat peste el o sută de guri de apă. Nu voia nimic în schimb, în afară unei ore de distracţie în parcul urbei, alături de copii. Și, ca să fie fericit pe deplin, uneori îi ruga pe cei din jur să îl îmbrăţișeze. Câte o sută de oameni – deodată. Într-o după-amiază, uriașul acesta a venit la fereastra camerei mele. Locuiesc la ultimul etaj al celei mai înalte case din oraș. Pentru că vizitatorul meu neașteptat era mare și lat, m-am speriat și am urlat atât de tare, încât până și el a sărit în sus de spaimă – de o sută de ori. Și s-a lovit cu creștetul de acoperișul casei mele de o sută de etaje. După ce mi-a trecut sperietura, mi-am dat seama cu cine am de-a face, așa că mi-am cerut scuze că am ţipat astfel. L-am întrebat de ce a venit la mine. El mi-a răspuns că vrea, pur și simplu, să se distreze cu cineva. Toţi copiii la care a fost se jucau deja cu alţi prieteni, iar pe el l-au refuzat. Eu – bineînţeles că am zis DA!!!, deoarece oricum nu aveam cu cine să îmi petrec timpul. Uriașul a fost foarte bucuros că am acceptat. De bucurie, a bătut de o sută de ori din palme. A ciocănit în geam – de o sută de ori: mai mai să-l spargă. Apoi m-a luat într-un pumn și am zbughit-o afară. Cu condiţia pusă de mama ca eu să nu plec prea departe de casă și să mă întorc seara, la ora 8. Era chiar ciudat să stau în mâna unui gigant, mă simţeam ca o gâză pe lângă el. Avea o barbă lungă și maronie, chit că era copil. Atât îi crescuse, până la onorabila vârstă de un secol. Ochii îi erau verzi-cenușii. Iar buzele mari și groase, cam cât o carte urieșească, de colorat. Am avut multe aventuri împreună. Am fost la marginea orașului, pe un câmp de floarea-soarelui. Am trecut peste râul din apropiere, iar la întoarcere, uriașul a făcut ceva incredibil: cu piciorul drept a sfărmat digul și a oprit apa râului. A curăţat albia de mizerii, lăsând totul curat, ca vieţuitoarele și plantele acvatice să trăiască în voie. Am înotat amândoi în apa limpede. După câteva minute de joacă, eu m-am odihnit pe mal, pe când uriașul s-a bucurat de un masaj la picioare: era un cadou de mulţumire, din partea peștilor. Dar cel mai mult în acea după-amiază mi-a plăcut când ne-am urcat pe nori. Dincolo de ei era casa uriașului meu. Ca să ajungem, uriașul a trebuit să își întindă mâna și, stând pe vârfuri, să apuce un nor, să mă așeze pe el și, apoi – dintr-un salt de o sută de stânjeni – să vină lângă mine. Norul a pornit singur, la drum. Cred că știa foarte bine unde trebuie să ajungă. De sus, toate casele păreau niște fire de piper măcinat, presărate în oala cu supă. Când am ajuns în dreptul locuinţei uriașului, din nor a ieșit un curcubeu pe care am alunecat amândoi, până în curtea casei. Aici, nimic nu semăna cu lumea mea!

2/3

9

Casa lui era o ciupercă sub a cărei pălărie s-ar fi putut adăposti de o sută de ori mai mulţi locuitori decât cei din orașul meu. Printr-un horn de o sută de ori mai mare decât

casa mea, un fum albastru-purpuriu ţâșnea ca dintr-o fântână arteziană și învăluia toată curtea, răspândind un parfum de scorţișoară. În lateral, două turnuri crescuseră din corpul clădirii. Părea că strania casă-ciupercă întindea spre noi două braţe cu mâini uriașe. Palmele din vârful turnurilor-braţe aveau o sută de degete. S-au strâns de cum m-au văzut, făcându-se pumni. „Mai e puţin și casa mă va lua la bătaie,” mi-am zis! La fiecare minut, locuinţa uriașului își scutura trupul de câteva ori, scoţând icnete scurte. - Tușește, mi-a explicat prietenul meu. E toamnă și, ca în fiecare an, a făcut guturai… Întregul edificiu avea ferestre multicolore. Una dintre ele era deschisă. Acolo, stătea o doamnă care ne-a făcut cu mâna. Era mama uriașului. Ea a simţit neliniștea clădirii. A început să mângâie casa-ciupercă, în timp ce îi explica de zor că sunt doar o fată obișnuită, nu un dușman. I-a cântat un cântec de leagăn, până când ciuperca și-a descleștat palmele-turnuri. Iar când doamna a coborât să ne întâmpine, a turnat la rădăcinile casei niște sirop de tuse. Abia atunci m-am liniștit, simţindu-mă în afara oricărui pericol. Și am fost de acord să intru. Mai ales că mama uriașului meu mi-a propus să luăm cina împreună. M-am așezat la o masă de 100 de metri lungime și de 100 de metri înălţime, pe un scaun cu o sută de picioare. Ca să ajung la mâncare, uriașul a fost nevoit să așeze pe scaunul meu o sută de perne, una peste cealaltă. Nu puteam rupe din bucatele de o sută de kilograme, care umpleau masa. Dar prietenul meu uriaș mi-a dat să mușc din câte o firimitură de o sută de ori mai mare decât mine. Când mă desfătam cu un desert de o sută de ori mai bun decât toate cele pe care le mâncasem până atunci, casa a fost cuprinsă de un acces de tuse, care a ţinut o sută de secunde. Apoi, a strănutat din toţi rărunchii. Și m-a aruncat pe fereastra în dreptul căreia, la venire, ne întâmpinase mama uriașului. După o sută de tumbe prin aer, am aterizat – nu știu prin ce minune – fix în faţa casei mele. Uriașul meu era acolo. Mă urmase și ajunsese fix cu o sută de clipite înaintea mea: tocmai bine pentru a mă prinde în braţe – la sosire. Mama a auzit zgomot și a ieșit repede pe ușa din faţă. S-a uitat la ceas și mi-a spus că e ora 8, deci nu întârziasem. Habar nu avea prin câte trecusem! Nici nu aveam de gând să îi povestesc… Până una-alta, am să îi spun ,,Noapte bună!” uriașului meu. Mi-e de o sută de ori mai prieten, decât toţi prietenii mei de până acum! Și am să mă duc în cameră, să mă pregătesc de culcare. Ioana MARIŢESCU, Clasa a V-a ”Principesa Ileana”

3/3

10

PROIECTUL CENTRUL DE EXCELENŢĂ

Încă de la înfiinţare, școala noastră s-a dezvoltat ca un centru de excelenţă pentru limbile moderne, elevii studiind în paralel germană, franceză și engleză. Începând chiar din clasa pregătitoare, profesorii noștri creativi ne-au descoperit tainele limbilor străine, prin joc, pictură, teatru, muzică. De la ei am învăţat că o limbă înseamnă mai mult decât stăpânirea vocabularului, a gramaticii sau a regulilor de pronunţie, ea este o întreagă lume care se lasă cunoscută. Astfel, cine ne vizitează școala poate auzi pe holuri colegi de-ai noștri vorbind între ei sau cu profesorii în germană sau franceză. Engleza ne este încă și mai accesibilă, datorită filmelor pe care le vizionăm și datorită muzicii. Nu doar că ne distrăm, dar participăm frecvent la Olimpiade și diferite concursuri, precum Cangurul Lingvist. Suntem bucuroși și mândri că beneficiem din plin de programele Școlii Anastasia Popescu, acum, Liceul Pedagogic cu același nume.

APTITUDINI ȘI CREATIVITATE

11

IMPRESII DE CĂLĂTORIE

O lecţie de democraţie

În vacanţa intersemestrială am călătorit împreună cu familia mea în Cuba, unde am avut ocazia să descopăr o lume total diferită de cea pe care o cunoaștem noi, și anume, cea a comunismului. Cuba este un stat situat în nordul Americii Centrale pe cea mai mare insulă din Caraibe. Clima este tropicală, iar această perioadă este vârf de sezon turistic, vremea fiind călduroasă, numai bună pentru a face plajă. Plajele sunt întinse, cu nisip fin, iar apa, Marea Caraibelor, are cea mai frumoasă culoare pe care am văzut-o vreodată, alternând între albastru și bleu turquoise. Totul părea minunat din interiorul hotelului în care am stat noi, dar când am plecat să vizităm capitala, Havana, am fost surprinsă să văd niște imagini devastatoare, despre care doar auzisem câte ceva de la părinţii mei, dar pe care nu le credeam a fi reale în totalitate: oamenii stăteau la niște cozi uriașe la ouă și la cărţi, magazinele alimentare erau micuţe, cu foarte puţine produse pe rafturi unde nu găseai un pachet de biscuiţi sau ,,ceva dulce” dacă ai poftă.

Oamenii, vizibil speriaţi, nu povestesc despre lucrurile neplăcute din ţara lor. Dimpotrivă, ei sunt foarte ospitalieri și te fac să nu simţi teama de a circula printre ei, siguranţa turiștilor fiind deosebit de importantă. Un lucru care m-a impresionat cu adevărat a fost atunci, când un ospătar care ne-a servit la un restaurant a simţit mirosul parfumului fratelui meu, i-a plăcut și l-a rugat să i-l vândă lui, chiar dacă era început, deoarece, deși are destui bani, nu are de unde să cumpere așa ceva. Un alt moment surprinzător a fost atunci când pe ghidul nostru l-a întrebat o altă persoană din grupul dacă au duty free, iar el a răspuns cu uimire: ,,Ce însemnă duty-free?” Ajungând în aeroport, la plecare, am descoperit un magazin sărăcăcios, în care totuși găseai câte ceva (printre care și renumitele bomboane cubaneze de pe vremea comunistă despre care tot îmi povestise mama). O vânzătoare morocănoasă, tipic comunistă, după cum a zis mama, ne-a trântit niște sandviciuri neaspectuoase pe tejghea. Nu am avut timp să întrebăm ce conţin sau cât costă, că a început să bată

din picior și s-a răstit la noi: ,,Vrei să cumperi sau pleci?” Am cumpărat, pentru că ni se făcuse foame și nu aveam de ales (aveau un singur fel de sandvici și era un singur magazin). Atunci, mama mi-a explicat că asta se întâmplă atunci când nu există concurenţă. După această excursie, am înţeles adevăratul sens al cuvântului ,,democraţie” și am început să apreciez mai mult faptul că trăim într-o lume care a ieșit din comunism. Andreea OLTEANU – clasa a VIII-a „Domniţa Bălaşa”

12

CONCURSURI ȘI CAMPIONI

Concursul de Matematică „Cristian Calude” Ana Cernea, clasa a VI-a– menţiune Raluca Luzi, clasa a VI-a– menţiune

Olimpiada de matematică – etapa pe sector

(calificaţi la etapa pe municipiu) Luca Bucur – clasa a V-a

Alexia Pătrașcu – clasa a VI-a Ana Cernea – clasa a VI a

Olimpiada de Religie

Andrei Dumitrescu, clasa a VIII-a – premiul I Alexia Scîntee, clasa a VII-a – premiul al III-lea

Maria Sănducu, clasa a VIII-a – menţiune

Olimpiada de Lectură ca Abilitate de Viaţă Mădălina Gardescu, clasa a V-a

– menţiune Maria Busuioc, clasa a VI-a

– menţiune Crina Denisa Sandu, clasa a VIII-a – menţiune

Anastasia Cuzuc, clasa a VIII-a – premiul al III-lea Mara Iulia Scarlat, clasa a VIII-a – premiul al III-

lea

Olimpiada de limba și literatura română - sector 2 (calificaţi la etapa pe municipiu)

Mara Iulia Scarlat, clasa a VIII-a – premiul al III-leaIlinca Dinu, clasa a V-a - menţiune

Iarina Ioana Tugearu, clasa a V-a - menţiune Ana Cernea, clasa a VI-a - menţiune Raluca Luzi, clasa a VI-a - menţiune

Alexia, Pătrașcu clasa a VI-a - menţiune Marck Sălăjan, clasa a VII-a - menţiune

Anastasia Cuzuc, clasa a VIII-a - menţiune Andreea Olteanu, clasa a VIII-a - menţiune

Crina Denisa Sandu, clasa a VIII-a - menţiune

Limba franceză – sector 2 (calificaţi la etapa pe municipiu)

Alexandru Botea, clasa a VII a - premiul aI II-lea Daria Istrate, clasa a VII a - premiul aI III-lea Iulia Bugan, clasa a VII a - premiul aI III-lea

Marck Ștefan Sălăjan, clasa a VII a - premiul aI III-leaAna Francesca Vlaicu, clasa a VIII a - premiul aI III-lea

Colectivul de redacţie:

Prof. Mona Șerbănescu, prof. Sanda Ghioaldă, prof. Ioana Revnic, prof. Ramona Mara Pisoiu, prof. Ioana Pașparugă, prof. Mirela Nicoleta Craiu prof. Elena Aniculoaie și Adela Porumbel, bibliotecar șef.

Clasa a II-a, „Domniţa Maria”: Maria Huidu. Clasa a V-a ”Principesa Ileana”: Flavius Cojocaru, Ioana Mariţescu, Maria Nicolae, Dragoș Prundeanu, David Andreas Ţelu Zoltner. Clasa a V-a ”Prinţul Constantin”: Simon Burcea, Ana-Marioa Cocioabă, Daria Coman, Teodor Florea, Iarina Ioana Tugearu. Clasa a VIII-a „Domniţa Bălaşa”: Andreea Olteanu

Adresa redacţiei: Str. Popa Nan, nr. 47B

Vă invităm să ne vizitaţi şi pe site-ul: www.arc-en-ciel.ro

ISSN: 2069–0177. ISSN-L: 2069–0177.