revista-bogdania-nr-21-22-martie-aprilie-2016

8/17/2019 Revista-Bogdania-nr-21-22-martie-aprilie-2016

1/78


2/78

REVISTA BOGDANIA – Revistă de creaţie şicultură fondată şi editată de Asociaţia Cultural-Umanitară Bogdania din Focşani. Este membră aAsociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editurilor dinRomânia.

RED CŢ I

Redactor şef: Ionel MARIN

Editori seniori: Nicolae Vasile; Lucian Gruia

Redactori: Michaela Al. Orescu, Livia Ciupercă,Ilarion Boca, Năstase Marin, Nicolae Octavian

Lupu, Victor Rotaru, Vasile Groza, GeoCălugăru, Adrian Nicolae Popescu.

Redactori diaspora: Dumitru Buhai (SUA);

Mihai Marin (Spania)

Secretar de redacţie: Bogdan Florea

Membri de onoare: - Acad. VALERIU D.

COTEA, membru titular al Academiei Române;

Prof. CRISTIAN PETRU BĂLAN (SUA),membru titular USR şi al Academiei Româno-

Americane de Ştiinţe şi Arte; GHEORGHE A.STROIA, scriitor, membru ARA.

Adresa redacţiei: Focşani, StradaContemporanul nr.28, cod 620065, jud. Vrancea

Telefon mobil: 0752862369.

Materialele se trimit cu diacritice pe adresa de e-

mail: [email protected]

În numele libertăţii de exprimare, autorii răspund înmod direct de conţinutul materialelor publicate sub

semnătură proprie. Textele nu se înapoiază. Pentrueventualele greşeli de tehnoredactare vă cerem

scuze. Persoanele care vor să contribuie la promovarea tinerelor talente, susținerea revistei

Bogdania, pot depune bani în Contul Asociațieicultural-umanitară Bogdania; RO11BRMA0999100047750380, deschis la

Banca Românească, sucursala Focsani;Calde și respectuoase mulțumiri!

REVISTA BOGDANIA o puteţi citi şi pe site-ul

www.revistabogdania.ro

Anul IV, Nr. 21-22, martie-aprilie 2016

ISSN 2343-8061

Cuprins

1. Ionel Marin: Cultură și civilizație – 32. Prof. Marin Ștefan: Oameni de neuitat - Sculptorul

Constantin Brâncuși – 43. Michaela Al Orescu: Caii de lângă pădurea Letea– 6

4. Anghel Hotu: Crizele socio-umane și destinulomenirii – 95. George Petrovai: Egoismul – molia care roade

rădăcinile umanului – 106. Poezii dedicate mamei, părinților : M. Eminescu, N.

Labiș, Gr. Vieru, A. Păunescu, M. Sorescu – 117. Vasile GROZA: Dedicații poetului N. Stănescu – 148. Aniversări: Prof. Dumitru BUHAI – 80, de C. P.

Bălan; George CĂLIN-55, de V. GROZA – 149. Ionel Marin: In memoriam – Poetul Alexandru

Sihleanu – 1710. Camelia Suruianu: Aspecte din viața și activitatea

misionară a Mitropolitului Tit Simedrea - 19

11. Ben Todică: Fragmente din cartea ”Între douălumi”; Mândria mea de român – 2312. Lucia Silvia Podeanu: Poeme dedicate iubirii – 2513. Epigrame: Vasile Groza, Petre Valea, Sava Francu,

Ion Romanescu – 2614. Medalion liric: Acad. C. P. Bălan, Ionel Marin, C.

Cristescu, E. Evu, George Terziu, N. Doftoreanu,Adrian Nicolae Popescu, T. Turcoiu, Ion Părăianu,Luminița Zaharia, M. Cazimirovici, Ioan Indricău,Lilia Manole, Olimpia Sava – 27

15. Medalion de primăvară: Mărioara Nedea, MariaFilipoiu, Elena Armenescu, George Călin, IonBucovu, Maria Clopotaru – 37

16. Baladaf iințării-n timp de George Petrovai - 4117. Theodor Răpan: Sonete - 4218. Proză: Titi Turcoiu, Ana Maria Bentea – 4319. Tinere condeie: Daria Paulopol-Necula, Lucia

Stegărescu, Elena Marinescu, Alexandra Tănase,Bobeică Valeria - 46

20. Din creațiile tinerilor creatori premiați la Festivalulnațional Bogdania: Pârvu Bianca-Andreea, MarinGeorgiana-Mădălina – 48

21. Personalități ale culturii române: Mihai Eminescu – Mit fundamental al culturii noastre naționale, deProf. Gheorghe Bucur – 52

22. Florentin Smarandache: Antarctica – Jurnal

Din istoria Țării de Foc – 5723. Recenzii, cronici literare, comentarii semnate de:

Geo Călugăru, Corneliu Cristescu, Cornel Galben,Livia Ciupercă, Marian Malciu, L. Gruia – 58

24. Debut: Neagu Iordache – 6825. Traduceri: Prof. Aurel Enică din poeta Michaela Al

Orescu – 6926. Artă: Doina Bârcă ” Talent și culoare” – 7127. Evenimente culturale: - Mișcarea mondială a

Poeților de pretutindeni de la Centrul socio cultural”J. L. Calderon” din București; - În atenția tinerilorcreatori – Festivalul național BOGDANIA, Ediția aV-a, 2016; - Regulamentul Festivalului internațional

”Titel Constantinescu”, Ediția a IX-a, 2016 (rubricărealizată de Ionel Marin) – 73

28. Semnal editorial – 77

Coperta: ”Poarta Sărutului” de C. Brâncuși

mailto:[email protected]:[email protected]:[email protected]://www.revistabogdania.ro/http://www.revistabogdania.ro/http://www.revistabogdania.ro/http://www.revistabogdania.ro/mailto:[email protected]


3/78

Bogdania An IV, Nr. 21-22/2016

3

Editorial

Ionel MARIN: Cultură și civilizație

Este cultura indispensabilă vieţii umane? Dacă suntem cea mai frumoasă zămislire aCreatorului, de ce încă n-am ales calea păcii șiînțelegerii? Câteva întrebări esențiale pentru aînțelege rostul culturii în societate și la care artrebui cu toții să reflectăm și să ne implicăm.Cultura și civilizația unui popor reprezintă unsubiect esențial, de mare anvergură abordat defilozofi ai culturii, antropologi, sociologi,

psihologi, ednologi, scr iitori, artiști și alții care audat diferite definiții și analizează în detaliu această

problemă. Cultura nu poate fi ori rămâne anonimă,ea trebuie să devină majoră şi să influenţeze

pozitiv mentalitatea şi modul de viaţă al semenilornoştri, să ne ajute să devenim mai buni, maiînţelepţi şi fericiţi, trebuie să contribuie mai multla renaşterea spirituală, la promovarea frumosuluidin gândire, din sentimente, din viaţa cotidiană.

Desigur Cultura, flacără vie a unui popor,matrice a identității naționale cuprinde: valori,norme, atitudini, convingeri, obiceiuri, nevoi

spirituale, etc. Este piatra de temelie a oricărui popor. „Cultura e puterea cea mai tare de pe pământ şi e o cetate nouă a unităţii naţionale‖,după cum afirma Simion Bărnuţiu, sau SergiuCelibidache afirma: „Cultura nu este altceva decâtdrumul spre libertate‖. Prin educație, cultură,omul devine mai puternic, mai înțelept, liber șistăpân pe destinul său.

Mihai Eminescu afirma că munca stă la bazacivilizației, că aceasta este ” izvorul, baza

libertății, culturii, civilizației”. Pentru făurireaunui om cult, civilizat, Instituțiile de culturătrebuie să aibă oameni calificați, pregătiți și caresă se implice cu mai multă tărie în promovareavalorilor culturii române, prin o diversitate demanifestări și acțiuni culturale benefice societățiiși tinerei generații.

De asemenea cărțile, revistele literare și decultură, publicațiile din diferite domenii deactivitate, să promoveze și să răspândească,

periodic și cu exigență marile valori umane,

personalitățile de marcă ale culturii românești.Poporul român se mândrește cu mari personalitățiale culturii naționale și universale, precum: MihaiEminescu, Constantin Brâncuși, Tudor Arghezi, I.

L. Caragiale, Marin Preda, Eugen Lovinescu,Lucian Blaga, Mircea Eliade, Nichita Stănescu,George Enescu, Ciprian Porumbescu, NicolaeGrigorescu, Theodor Aman, Corneliu Baba, EmilCioran, Constantin Rădulescu Motru, Nicolae

Iorga și lista poate continua zile întregi. Cucertitudine pe aceste sfinte meleaguri s-au născut,au trăit un număr impresionant de români și dealte naționalități ce au creat mari valori spiritualeși materiale apreciate în țară și în întreaga lume.Eminescu ‖românul absolut‖, ”zeul tutelar alspiritualităţii noastre‖ , omul universal, încăneegalat, „expresia integrală a sufletuluiromânesc‖, cum afirma savantul Nicolae Iorga.Mihai Eminescu ,, Luceafărul poeziei românești‘‘a fost este și va fi nemuritor în sufletele românilor.

În acest an, 2016, denumit anul BRÂNCUȘI,sărbătorim 140 de ani de la nașterea ‖părinteluisculpturii mondiale‖ CONSTANTINBRÂNCUȘI. Însă literatura rămâne: ‖legitimațiaistorică a unui popor‖ și noi românii ne putemmândri cu marii noștri creatori de frumusețiumane și de cultură autentică și de mar e valoareuniversală. După anul 1989, cu părere de rău, o

parte din mass media răspândește nu valoarea,munca, talentul ci incultura, demagogia, prostia,violența, tupeul, lipsa de respect, aducându-se

grave prejudicii de imagine țării în lume. Dacă nuvom învăța să ne prețuim valorile naționale, să neiubim Patria și limba română, ne vom afunda șimai mult în nefericire și înstrăinare. A fieuropean, om planetar nu poate excludeapartenenţa la un popor, la o istorie de milenii.

Noi suntem români și trebuie să ne mobilizăm șisă slujim cu devotament neamul românesc.

Cultura trebuie să ne învețe să trăim înarmonie, echilibru și dragoste. Însă derapajele trebuiesc sancţionate de instituții,de cetățeni pentru a nu se reveni la diferite formede totalitarism. Sunt oameni culți, pregătiți, cufuncții mari și care nu dovedesc că sunt șicivilizați. Civilizația este ‖cultura în mișcare‖, sereferă în primul rând la calitățile generale aleomului și la relațiile cu ceilalți semeni. Civilizația

presupune armonie socială, bune maniere,stabilitate, respectarea drepturilor fundamentaleale oamenilor, ale tradițiilor, specificului cultural

al diverselor etnii, etc. ''Civilizația'', raportată lacultură, desemnează cultura conștientă de rosturileși valorile ei. Charles L. Lucas: ‖Civilizația estedoar un proces lent prin care învățăm să fim mai


4/78


4

buni‖ și asta ar trebui să realizăm prin educație șicultură. Politețea, amabilitatea, altruismul suntnote definitorii ale unui om civilizat. Din păcategoana după bani, titluri, funcții, putere îl face peomul contemporan să fie mai rece, distant,

orgolios și uneori rău. De aceea și decădereamorală a atras după ea o serie de crize, dar ceamai gravă, cred eu, este a sufletului aflat încontinuă derivă şi tulburat de expansiunea

prostului gust, a răutăţii, a lăcomiei şi ignoranţei.Se aruncă cu noroi în spiritul şi identitatea umană.

Nu este încurajată cinstea, valoarea, competenţa.

Încotro ne îndreptăm? Avem nevoie de uncomportament civilizat, atitudini şi opinii diferitedar respectând legile, să oferim un climat normal

şi demn de trai. NU trebuie să furăm sau să nevindem visele, şansa de a trăi frumos şi bine în

propria ogradă. Este impresionantă cultura română primită ca moştenire. Globalizarea nu presupuner educerea, dispariţia specificului cultural al uneinaţiuni ci integrarea într -un sistem riguros devalori umane, respectând libertatea de exprimareşi tradiţiile strămoşeşti.

Cultura înseamnă comunicare, apropiere, unmod plăcut de respect şi înţeleger e,înfrumuseţează şi dă strălucire sufletului omenesc.

Cultura generală ne lărgește mintea, spiritul, nemărește aria de cunoaștere a tot ce-i valoros înlume.

Cultura scrisă „rug veşnic aprins” zămisleşteşi transmite prin flacăra nestinsă a cuvintelor,memoria veacurilor şi a netimpului. Cuvântulnemurire este cel care ne reprezintă cel mai bine.Prin jertfă şi dăruire putem dovedi că suntemchemaţi să continuăm drumul de glorie, drumsacru al tainicei Românii. Omul este vremelnicdar ţara rămâne nemuritoare prin fii şi fiicele ei.Cultura şi iubirea adevărată vor salva şi înălţaneamul omenesc. Ilustrul cărturar Artur Silvestrine îndemna „să rămânem credincioşi fiinţeispirituale româneşti şi să ne menţinemidentitatea în faţa tendinţei globaliste şi ateistea lumii”.

Semănând iubirea vom culege roadele iubirii. Săredevenim generoşi, entuziaşti, harnici, luminoşi,minunaţi oameni, prieteni ai României şi ai

lumii. Respectând marii titani ai culturiistrămoşeşti şi universale, ne purificăm, înălţăm şine putem bucura de frumuseţea inegalabilă avieţii.

Prof. Marin ŞTEFAN: Oameni de neuitat- Sculptorul Constantin BRÂNCUŞI

Motto: „Sub cele mai multe statui zace oreputaţie”. (Nicolae Iorga, 1871-1940, istoric,

scriitor şi om politic român)

Constantin Brâncuşi – unul dintre cei mai marisculptori ai lumii, denumit de americani „părintelesculpturii moderne‖, este sărbătorit în lumeaîntreagă, iar ziua sa de naştere este înscrisă încalendarul cultural universal. Potrivit Legii nr305/2015, ziua de 19 februarie a fost declarată, înmod oficial, sărbătoare naţională, fiind promulgatăde Klaus Iohannis – preşedinte al României.

În acest context, cu prilejul celebrării

celor 140 de ani de la naşterea lui ConstantinBrâncuşi am scris aceste rânduri, întărinddemersul Parlamentului României şi pe cel al

preşedintelui ţării noastre. Împreună cu soţia mea,am vizitat de mai multe ori Ansamblul SculpturalBrâncuşi din municipiul Târgu Jiu, precum şiCasa Muzeu „Constantin Brâncuşi‖ de la Hobiţa,edificându-ne asupra vieţii şi operei renumituluisculptor român, prin cele văzute: lucrări,documente, scrisori, obiecte artizanale, fotografiietc., cât şi prin discuţiile cu coordonatoarea

muzeului. Ne-am consemnat opiniile în „cartea deonoare‖... În ceea ce mă priveşte, ca un iubitor decultură, doresc înţelegerea necesităţii promovăriiidentităţii culturale şi a patrimoniului cultural, aartei române, în general, şi a celei brâncuşiene, în

particular. Sunt necesare, cred eu, acţiuni care săconducă spre modelarea unui profil moral şi civic,atât în formarea şi consolidarea unei atitudini derespect faţă de valorile culturale, cât şi de

promovare a acestora în rândul tuturor cetăţenilor.Chiar demersuri concrete ale statului român de„revigorare‖ a şcolilor de arte şi meserii deodinioară, întărind motivaţia tinerilor pentru aurma cursurile acestora. Ceea ce există acum înunele unităţi de învăţământ cu un astfel de profil,nu prea este atractiv pentru elevi ..


5/78


5

Constantin Brâncuşi s-a născut în cea de-a19-a zi a lunii lui Făurar din anul 1876, în

pitorescul sat gorjan Hobiţa, comuna Peştişani,fiind al şaselea copil al soţilor Maria şi Radu

Nicolae Brâncuşi. A început să înveţe la şcolile

din Peştişani şi Brădiceni, dar, în urma rigorilortrăite în prima parte a copilăriei sale, a luat drumul pribegiei, la nouă ani, ajungând să lucreze la:Târgu Jiu (vopsitorie), Slatina (băcănie) şi Craiova(cârciumă). El a fost un autentic autodidact,

perfecţionându-şi singur scrisul şi cititul. LaCraiova a fost remarcat pentru construirea uneiviori, fiind înscris, cu bursă, la Şcoala de Arte şiMeserii din oraş (1894). Apoi, la Bucureşti, a fostadmis la Şcoala de Arte Frumoase absolvită înanul 1903. Acolo, studiind cu pasiune modelajul şi

anatomia, chiar din primul an de studenţie (1898)a realizat Bustul lui Aulus Vitellius, cel proclamatîmpărat roman de legiunile din Germania (aprilie

– decembrie 69 d.Hr.). La solicitarea fostului său profesor Dimitrie Gerota, Brâncuşi a făcut, din bronz (în 1903), Bustul lui Carol Davila (generalmedic, de origine franceză, 1832-1884, cel care aorganizat serviciul sanitar militar şi ocrotireasănătăţii publice şi, împreună cu medicul NicolaeKretzulescu, a pus bazele învăţământului medicalîn România). Întrucât, la recepţia lucrării, membrii

comisiei au avut opinii contrarii despre formaacesteia, Brâncuşi s-a supărat dintr -o dată şi a

părăsit sala fără a-şi primi onorariul (?!). Atunci s-a hotărât să plece la Paris, pentru a-l cunoaşte peAuguste Rodin – figură remarcabilă a sculpturiieuropene din secolul al XIX-lea, întrucât îl preţuia

pentru stilul său artistic. În această conjunctură, pe un itinerar inedit

prin: Ungaria, Austria, Germania, Elveţia şiFranţa, ajunge la Paris, mai mult pe jos. În anul1905 este admis la Şcoala Naţională Superioară deArte Frumoase, lucrând în atelierul artistuluiMarius Jean Antonin Mercié – sculptor şi pictor,deopotrivă. Prin verticalitatea şi caracterulcunoscute şi recunoscute, a refuzat să-şi continuelucrul în atelierul faimosului Auguste Rodin,susţinând, sus şi tare, că: „La umbra marilorcopaci nu creşte nimic‖. Ca atare, şi-a făcut mulţi

prieteni şi, în 1907, a închiriat un atelier în stradaMontparnasse nr.54, care-i va deveni „casă şimasă‖.

De-a lungul timpului, Brâncuşi a avutexpoziţii personale şi colective în: Franţa,România, Statele Unite ale Americii, Elveţia,Olanda şi Anglia. În Muzeul Naţional de Artă

Modernă din Paris se găsesc multe lucrări de-alesale, fiind acceptate de statul francez, în urmarefuzului guvernului comunist al României de a le

primi moştenire, prin testament, după moartea sa(16 martie 1957). Erau catalogate drept ... „operă

decadentă‖ (?!). De asemenea, atelierul său aintrat în patrimoniul Franţei.

Constantin Brâncuşi, spun specialiştii, afost cel mai important sculptor al secolului alXX-lea, un creator artistic genial.

A fost un copil îndemânatic, apoi, un omcu spirit luminos, pe cât de dinamic şi deentuziast, pe atât de generos. A fost un ilustruartist, valorificându-şi talentul de necontestat încrearea unor simboluri definitorii pentru cultura şiarta românească. A avut o viziune modernă înopera sa, bazată pe un echilibru între forma şi

fondul unor imagini simbolice, cu o bunăîmpletire a simplităţii cu rafinamentul artistic.Adesea spunea, printre altele: „[...] Eu am vrut săînalţ totul dincolo de pământ. Eu am făcut piatrasă cânte pentru omenire. Sculpturile mele suntchiar şi pentru orbi. Ceea ce vă dăruiesc este

bucurie curată. [...] Sculptura rămâne o expresie aacţiunii naturii. O sculptură nu se sfârşeşteniciodată în postamentul său, ci se continuă în cer,în piedestal şi în pământ. [...] Sunt imbecili carespun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceeace ei numesc abstract este cel mai pur realism,deoarece realitatea nu este reprezentată de formaexterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţalucrurilor. [...]‖.

Când spui Coloana infinitului (Coloanafără sfârşit), spui Constantin Brâncuşi, la fel cuml-ai defini şi prin alte lucrări (din peste 250),

precum: Domnişoara Pogany, Poarta sărutului,Masa tăcerii, Pasărea măiastră, Sărutul, Pasărea învăzduh, Muza adormită, Cuminţenia pământului,

Rugăciunea, Faţă de copil, Prometeu, Pinguini,Primul ţipăt, Cariatida, Himera, Începutul lumii, Negresa blondă, Foca, Ţestoasa zburătoare etc.etc. El a căutat să exprime esenţa firească a


6/78


6

lucrurilor, „exploatând‖ tradiţiile artei populareromâneşti. De fapt, Henry Moore ( renumitsculptor britanic, 1898-1986) spunea: „Brâncuşi afost acela care a dat epocii noastre conştiinţaformei pure‖. Brâncuşi a fost, mereu, năpădit de

„dorul‖ de meleagurile natale, de cei dragi lui, deRomânia. Scrisoarea sa din 3 decembrie 1914,către Nea Vasile şi nea Petrică, rude de la Hobiţa,se încheie aşa: „Multe felicitări de sărbători şi să

petreceţi cum numa la noi pă pământ Românesc se poate‖. Iar ziarul „Gândirea‖ (în 1944) îireproducea cuvintele: „Patria mea este pământulcare se-nvârteşte, briza vântului, norii care trec‖.Din păcate, statul român n-a găsit şi nu găseştecăile şi mijloacele necesare pentru protejarealucrărilor brâncuşiene, ca să nu spun altceva ...

Mai mult, este neputincios (deocamdată) îngăsirea unor modalităţi de aducere a osemintelorsale în România.

În rezumat, acesta a fost ConstantinBrâncuşi, un sculptor celebru, şi trebuie să fimmândri că el a fost şi a rămas român, chiar dacă a

primit cetăţenia franceză! Până la urmă (niciodatănu-i prea târziu !), iată, Brâncuşi n-a fost uitat,fiindcă el a fost şi va rămâne un om cu o reputaţiemondială, transformându-şi numele în renume!

Anul 2016 este considerat „Anul Brâncuşi‖! Înţară şi în străinătate, s-a scris mult despre viaţa şiopera sa, s-au făcut filme documentare, printrecare se află şi filmul românesc „Brâncuşi dineternitate‖, regizat de Adrian Popovici. A fost alesmembru post-mortem al Academiei Române(1990), iar chipul lui şi câteva lucrări de-ale saleexistă pe bancnote(1991 şi 1992) şi pe monedecomemorative de aur (2001), emise de Banca

Naţională a României. De asemenea, Banca Naţională a Republicii Moldova a pus în circulaţieo monedă comemorativă de argint (2001).

Coloana Infinitului se află pe Stemamunicipiului Târgu Jiu, iar mai multe unităţi deînvăţământ şi străzi din ţară îi poartă numele. Înplus, legiferarea Zilei Brâncuşi (19 februarie)drept „Sărbătoare Naţională” este edificatoarepentru ceea ce înseamnă el pentru noi, pentruRomânia!

Aşadar, se cuvine să-i aducem respectul

meritat şi să-i păstrăm, totdeauna, frumoaseleamintiri.

PAGINI DE ISTORIE

Dr. Michaela Al. ORESCU

CAII DE LÂNGĂ PĂDUREA LETEA

Ingrat omul, nerecunoscător şi ignorant, uitândcâte foloase a tras, de-a lungul istoriei lui, mai alesdin partea a două animale admirabile prininteligenţa lor, demne de afectivitate, pentruataşamentul şi devotamentul lor. Mă refer la cal şila câine… cât de mult ajutor au adus omului, ca sănu mai vorbim de aportul lor ca ―vehicule‖ vii, iarcalul, ca tovarăş de luptă! Au existat oameni, în ignoranţa lor, care s-au

bucurat să vândă aceşti cai străinilor, aceştia

transformându-i în ―materie primă‖ pentruindustria de mezeluri, după ce au fost trataţi cu

brutalitate şi ţinuţi nemâncaţi. Lăcomia, cruzimea, inconştienţa şi ignoranţa, seîntâmplă uneori să nu aibă limite şi ele înflorescmai ales acolo unde educaţia – instrucţia suntdeficitare.În adânca antichitate, deşi pe pământul nostru şimai ales în ―cetatea munţilor‖, civilizaţia era

primordială în Europa şi până în mileniul al V-leaî.Hr., când această civilizaţie a început să serăspândească în lume, cultura era deţinută şi

păstrată cu străşnicie în mâinile sacerdoţilor, carese bucurau de toate drepturile şi toate beneficiile

pe care cei mulţi le realizau ca valori: scoteau şi prelucrau aurul, dar acest metal nobil reprezenta―trupul zeului‖, la care celelalte clase sociale nuaveau dreptul de posesie (agricultorii, meseriaşii,negustorii). Întreg tezaurul realizat aparţinearegelui sau templului. Până şi celebrele vase de lutars, pictate cu simboluri, aparţineau templului şi

erau în uzanţa acestuia.

Este vorba despre vasele de Cucuteni, Petreşti,Vădastra, Gumelniţa, Valea Trotuşului, Ariuşd-


7/78


7

Covasna, Frumuşica (V. Vasilescu, ―Semioticaromână‖), Cârcea-Oltenia, Podei-Tg. Olt, CuinaTuscului, Drăguşeni-Botoşani etc. Insula Leuce-Electris reprezenta unul dintrecentrele înţelepciunii hiperboreene. Centru

religios, legat de alte centrele religios-politice dinSpaţiul Carpatic, precum Munţii Bucegi, cumegaliţii săi, vestigii ancenstrale: Sfinxul, Babeleşi Piramida; Munţii Ceahlău şi celebra Piramidă(dr. N. Ţicleanu); Munţii Căliman cu extraor-dinarul complex de megaliţi antropomorfi şi înacelaşi timp figuri poziţionate în cromlech, deasemenea, figuri zoomorfe, precum ―Guşterul‖, cutoatele constituind megaliţi tăiaţi în stâncilemunţilor, ca şi mulţi alţi megaliţi antr opomorfi,denumiţi sfincşi, risipiţi în Spaţiul Carpatic:

―Nefertiti‖, megalit în Munţii Căliman. Figurarealui Saturn (un cap imens, în Munţii Bucegi);sfinxul de la Topleţ (Dan Brăneanu), sfinxul dinMunţii Nerei (Carpaţii Occidentali), altarelemegalitice de pe muntele ―Vârful Dorului‖(―Vârful cu Dor‖) etc.

Toate acestea au constituit cele mai vechi centresacre, comunicând unele cu altele şi iradiind, pe

parcursul timpului, înţelepciunea lor. Unele dintre aceste centre sacre, spuneam, a fost

cel din Insula Leuce-Elektris, aflată în Deltadenarii, Insula Albă, denumită astfel datorităstrălucirii albe văzute de corăbieri din pricinafaptului că pe ţărmul ei cuibăreau mulţi stârci albi,

pescăruşi, lebede, lişiţe, ciori marine, vulturicodalbi.Vorbind despre această insulă, Antichitatea onumea ―Patul nupţial al lui Zeus‖, locul undeLeto, fiica unui rege, i-a conceput cu marele zeu

pe cei doi gemeni divini Apollon şi Artemis-Diana, de altfel, locul de origine al Latonei (Leto).Aici a fost ridicat un mare templu închinat luiApollon unde acest zeu venea, întâmpinat delebede albe. Această insulă, celebră şi sacră, acunoscut noi evenimente legate de războiul Troiei(1195-1184 î.Hr.). După aceste venimente,străvechiul templu al lui Apollon a fost închinatlui Achile, eroul grec, mort de mâna lui Paris,unul dintre fiii regelui Troiei, Priam, în cursulrăzboiului. Această nouă ―închinare‖ se datora

beneficiilor pe care corăbierii greci le aduceau

templului patronat de protectorul lor, prinofrandele bogate lăsate de negustorii corăbieri. S-aacreditat ideea că zeiţa Thetis, mama lui Achile,împreună cu surorile sale şi cu muzele, i-au ridicat

cenuşa lui Achile de pe rug şi ar fi dus -o în InsulaLeuce, de la gurile Dunării. În ―Odiseea‖ (XXXIV. 36), Homer spune cătrupul lui Achile a fost îmbrăcat în haine divine şiars pe rug, apoi cenuşa şi osemintele lui au fost

puse într-o urnă de aur, împreună cu osemintelelui Patrocle (prietenul lui care s-a sinucis dedurere). (Pausanias III. 10. 11), pentru pierderea

prietenului său, peste ele, grecii au ridicat untumul înalt, pe ţărmurile Hallespintului, ―ca să

poată fi văzut de departe, de pe mare, atât de ceicare trăiau atunci, cât şi de cei care vor veni înviitor.‖ Pe hărţile antice (ca şi pe cele contempor ane)apare tumulul lui Achile şi al lui Patrocles, ca şi―Achileion‖, un templu ridicat în memoria lui

Achile, în apropierea Troiei.Despre Insula Albă-Leuce, Pausanias spune: ―Seaflă o insulă în Pontul Euxin (Marea Neagră), lagurile Istrului (Dunărea)… şi are un perimetru de20 de stadia, este acoperită cu o pădure deasă şi

plină de animale sălbatice şi domestice. În ea seaflă o statuie a lui Achile.‖ (ulterior). În ostrovul Letea actual a fost constatată o pădurerelictă de esenţe tari. Nicolae Densuşianu, în operasa, ―Dacia Preistorică‖ menţionează pădureasfântă de stejari, precum şi o faună cu pisici,

vulpi, nurci, vidre, hermine, iepuri şi mistreţi.(C.A. Banu, I. Rudescu).În această insulă, după o veche tradiţie aoracolelor, veneau răniţii din lupte, să se vindece,în urma sfaturilor Pythiei de la Delphi, ceea ceatestă relaţiile dintre ţinuturile dunărene de laMarea Neagră şi restul lumii greceşti. Pomponius Mela confundă insula Borysthene(Berezan) sau ―Dromos Achileos‖ (tradus ca―locul de alergare al lui Achile‖ în loc de ―caleaApei‖, Achile semnificând ―Apă‖), cu InsulaLeuce, acesta fiind considerat de ei drept zeuocrotitor al navigatorilor şi negustorilor (acţiune a

preoţilor care primeau ofrande bogate – cupe,inele şi pietre nestemate).Despre Insula Leuce au scris şi Strabon, HerodianGramaticul, Maximus din Tyros, geograful dinAlexandria Dionysios Periegetul; celebrulmatematician, astronom şi astrolog, geograf şiteoretician al ştiinţelor exacte ClaudiosPtolemaios, macedonean şi general al lui

Alexandru Macedon, care a dat ultima dinastie defaraoni ai Egiptului, a plasat Insula Leuce înspaţiul Moesiei Inferioare (Dobrogea), în care secuprindeau şi gurile Istrului. (Caşin Popescu,


8/78


8

―Insula lui Achile, Leuce‖, Ed. Abaddaba, Oradea,2000).Scylax (care era în serviciul lui Darius, în aobserva situaţia sciţilor, în vederea atacului asupraacestora), spune că Insula leuce era situată într -un

golf.

Grigore Antipa, în opera sa ―Dunărea şi problemele ei ştiinţifice, economice şi politice‖,Bucureşti, 1921, menţionează: ―Delta Dunării se

prezintă ca un enorm lac adânc de aproape 2 msub nivelul mării, traversat în toate direcţiile dediguri mari longitudinale şi transversal, care suntgrindurile şi este acoperit la suprafaţă de o pătură

plutitoare de stuf, numită plaur. Acest enorm lacreprezintă în parte vechiul estuar al Dunării, adică

un larg golf al Mării Negre, în care se varsăDunărea şi care a fost închis la gură printr -un lungcordon litoral de origine marină; la acesta, apoi s-au alipit în urmă, succesiv, cum continua a se alipişi astăzi, noi porţiuni de mare, închise prin altecordoane litorale; Dunărea se vărsa atunci în acestgolf, între malurile înalte ale Isaccei şi malul

proeminent al Basarabiei, de la MânăstireaTere pont, adică din dreptul cetăţii Noviodunum. Delta Dunării avea limite pe care se întâlnea cumarea, cu cel puţin 40 de km înapoia celei actuale.

Grindurile de origine continentală sunt martore alereliefului predeltaic, rămase deasupra niveluluiapelor, după inundarea spaţiului deltei de cătremare. (A. C. Banu, I. Rudescu).Existenţa celor două păduri cu copaci de esenţătare, stejar şi ulm, în insulele Letea şi Caraormanse explică prin natura şi calitatea productive ale

pământului de pe aceste insule, care sunt diferitefaţă de cele de pe grindul Chiliei. Toată coasta de vest a Pontului Euxin, începândde la Apollonia spre nord şi toată coasta Pontuluinumită Salmydessos erau locuite de traci (daco-geţi-scyţi). Insula Leuce, acum cuprinsă în Deltă (în grindulOstrovul Letea) era singura care se afla în golfulunde a vazut-o Scylax, trimisul lui Darius.Herodot a călătorit până în faţa gurilor Istrului,spunând că erau vizibile mormintele regilor sciţi,învinşi şi îngropaţi de cimmerieni. Anacharsis (c. 594 î.Hr.), descendent dinAgathyrsus, fiul lui Hercules, ―după ce a vizitat

multe ţări, unde s-a remarcat pentru înţelepciuneasa, s-a reîntors în ţara unde trăiau sciţii (…) Ajunsîn Scythia, el a pătruns adânc pe locul unde secheamă Hylaia (este o r egiune ce se întinde

paralel cu aşa-numita ―Alergare a lui Achile‖,Insula Leuce), şi care este toată acoperită cu arboride toate speciile‖. (Herodot, ―Istorii‖ IV.76).Herodot se referă la reşedinţa lui Anacharsis,Hylaia împădurită, care părea să ofere un adăpost

discret şi a fost reşedinţă regală; se afla la el acasă,unde locuiau geţii-sciţi, la un loc cu dacii – lupi.(Caşin Popescu). Leucon, fiul unuia dintre ei, s-anumit Spartacus.

Herodot a aflat că Anacharsis era nepotul luiLycos (660 î.Hr.), rege daco-scit şi că a fost ucisde către fratele său Saulis (594 î.Hr.), pe cândcelebra cultul Zeiţei-Mame (Cybele), după unritual văzut de el la Cizzic. Herodot mai menţiona şi alte locuri cu numele

Hylaia (18,19,54,55,56) şi chiar un alt ―DromanAchileon‖ (IV. 55, 56), locuri ale unor fâşii de

pământ la vest de Istmul Perecop, care uneşteCrimeea (Cimerianul Tauric) cu continentul, pânăspre ―pustia geţilor‖, la sud-estul căreia se aflăChilia, fâşie întinsă de pământ care se numea totHylaia, confuzie care a derutat pe unii traducătoriai lui herodot, aceştia localizând Chilia la vest dePerecop etc. Chilia se află într -adevăr la vest dePerecop, dar nu în apropierea lui, ci mult maideparte, peste Nistru. (Caşin Popescu ―Cine sunt

etruscii‖, ADSUMUS, Oradea, 2005).

Dispăruta Insulă Leuce, acoperită de Delta actualăa Dunării şi înlocuită cu Ostrovul Letea, undeastăzi zburdă caii sălbatici (sau sălbăticiţi), salvaţide efectele ignoranţei locuitorilor, atracţie turisticăastăzi, îşi păstrează multipla ei celebritate: loc denaştere al Latonei, mama divinilor gemeniApollon şi Artemis-Diana, locul care a găzduittemplul lui Apollon (şi mai târziu, al lui Achile) şilocul care păstrează memoria străbunei Atlantide

– Amenti, unde se duceau după moartea fizică,nemuritorii (o Walhală), şi nu în ultimul rând,reşedinţa lui Anacharsis, unul dintre cei şapteînţelepţi ai Antichităţii, care a scris legile sciţilorîn 800 de versuri (primul poet în istoria noastră) şi

pe care l-a consultat Solon pentru a întocmi legilegrecilor.

BIBLIOGRAFIE

Nicolae Densuşianu, ―Dacia Preistorică‖, Ed.Meridiane, București 1986


9/78


9

Anghel HOTU

CRIZELE SOCIO-UMANE ŞI DESTINULOMENIRII

CRIZA este un concept care desemnează unsumum de disfuncţionalităţi care se petrec într -unsegment socio-uman sau în ansamblul omenirii ca

sistem social global.Crizele sunt manifestări entropice din cadruldiverselor sisteme sociale şi ele solicită noiorganizări, noi structurări, noi redicţionări.Aşadar, crizele sociale sunt şocuri eminamenteomeneşti care afectează colectivităţi umane pemultiple paliere:psihologic, axiologic, deconştiinţă, existenţial etc. Prin urmare, putemspune că avem de-a face cu crize la nivel macro,micro, dar şi cu crize individuale. Uneori,conceptul este extins şi la alte contexte cum sunt:

criza de timp, criza de idei, criza de inspiraţie etc.Dar, în astfel de situaţii nu putem vorbi de crize propriu-zise, ci de absenţa a ceva.În ceea ce priveşte crizele individuale, acesteaexistă şi se repercutează asupra naturii somato-

psihice a individului în cauză. Spre exemplu, crizacardiacă, criza biliară sau criza psihică ilustrată

prin vulcanisme comportamentale.În principiu, această tipologie individuală este unaacută. În cazul cronicizării, nu mai avem de-a facecu o criză propriu-zisă, ci cu un proces. Un tip

special de criză este cea financiară. Aceasta ar putea fi numită cu un termen medical ‖ucigaşultăcut‖, ca în cazul hipertensiunii arteriale. Pentru anu exista confuzii, subliniem fa ptul că nu oricedisfuncţionalitate se converteşte într -o criză. Nuorice ansamblu de contradicţii defineşte o criză,dar el poate prefigura o criză. Crizele apar atunci când în interiorul diverselorsisteme sociale sunt generate dezechilibre majorecare pun sub semnul întrebării funcţionarearespectivelor sisteme. Iar cu cât un sistem este maiextins, cu atât consecinţele crizei sunt mai distruc-tive. În prezent, în lume se manifestă câtevacrize ample care angajează popoare şi naţiuni

ce aparţin diverselor culturi şi spaţiigeografice. Spre exemplu, criza refugiaţilor,criza civilizaţiilor, criza ideologiilor religioase,crize umanitare. Toate acestea generează stăriconflictuale mai mici sau mai mari, stări care

afectează imense mase de oameni. Din păcate şidin nenorocire soluţionarea acestora se încearcăsă se facă prin terorism, războaie, garduri desârmă ghimpată etc.

Războiul, revoluţia, răscoala, actul terorist nu seidentifică cu ceea ce se înţelege prin crize. Cele demai sus menţionate sunt modalităţi de soluţionarea crizelor şi nu crize ca atare. În majoritatea lor,crizele nu sunt emergente, adică nu apar spontan.Ele au o perioadă de ‖coacere‖ manifestată prin

involuţia elementelor ce le compun. Iarnesesizarea oportună de către factorii decidenţi aacestor involuţii duce la apariţia crizelor. Existăînsă şi situaţii când unele crize pot izbucnispontan, adică fără o cauză bine determinată.Alteori, deşi cauza este evidentă, omenirea poatefi surprinsă de crize spontane. Spre exemplu,actuala criză a migranţilor. Ea nu a fost anticipatăde nimeni, apărând într -un timp foarte scurt şisurprinzând atâtea naţiuni. Există însă şi variantaca această criză să fi fost provocată într -un mare

secret cu scopul vădit de destabilizare a lumiicivilizate din Europa.Marile crize pot influenţa destinul popoarelor şinaţiunilor lumii, culminând cu schimbareasensului istoriei sau ameninţând destinul omenirii.Se ştie că destinele popoarelor şi naţiunilordefinesc sensul istoriei. Istoria nu se desfăşoară înafara acestor destine. Ea are legi proprii carefuncţionează prin mişcarea de ansamblu a lumii.În principiu, lumea n-ar trebui să fie înspăimântatăde crize, ci de modul lor de soluţionare. Crizeleapar şi dispar. Dispariţia lor poate fi pe cale

paşnică sau violentă. Din fericire, în marea lormajoritate, crizele se soluţionează pe cale paşnică. Cu toate consecinţele lor nefaste, crizele numodifică sensul ascendent al istoriei. Doarmodalităţile de soluţionare a acestora pot afectasensul istoriei. Omenirea este un macroorganism

bântuit de crize. E ca un individ cu multipleafecţiuni care îşi desfăşoară activitatea cudificultate, dar care-şi făureşte cele necesare

existenţei lui şi a familiei sale. Crizele sunt specifice speciei umane. Lumiianimale ca şi celei vegetale nu-i sunt proprii


10/78


10

crizele. Nici în natură nu există crize, ci dezastre,catastrofe, cataclisme. Aşadar, doar omul este

purtător de crize. Prin urmare, atât destinulomenirii cât şi existenţa celorlalte specii depind deom. Desigur, nu excludem fenomenele naturale

extinse care pot anihila viaţa terestră. Şi-aici nu nereferim la fenomenele naturale pământene, cât lacele extraterestre (invazia de raze gammasurvenite în urma exploziei supernovelor, asteroizigigantici ori coliziuni cosmice de maridimensiuni). În ceea ce priveşte coliziunea Terreicu un asteroid de mari dimensiuni, cosmologiisunt sceptici. Spre exemplu, în anul 2o29, înapropierea Pământului (la circa 35.ooo de kmdepărtare) va trece asteroidul APOPHIS, care areun diametru de 325 m şi care în 2o36 se va

apropia foar te mult de Pământ. Acest asteroid amai trecut pe lângă Terra în noaptea de 1oianuarie, 2o13, ora o2,oo. Puterea acestui asteroidla coliziunea cu Pământul ar fi echivalentă cudetonarea simultană a tuturor bombelor atomiceexistente pe Terra. Numele îi vine de la zeulegiptean APOPHIS, zeul Răului şi al Distrugerii. Desigur, excluzând asemenea fenomenecataclismice, stă în puterea omului de a se păstraca entitate superioară a istoriei Pământului şi de amenţine umanitatea pe un sens ascendent. Altfel,

dacă la un moment dat în omenire se aglutineazăun număr important de lideri malefici, plini de

putere şi lipsiţi de înţelepciune, atunci omenireaîşi poate încheia cursul. În acest caz ar tronacelebra expresie atribuită curtezanei marchiza dePompadour, favorita regelui Franţei, Ludovic alXV-lea: După mine potopul. Deşi SPERANŢA se află situată ultima în CutiaPandorei, avem convingerea că ea va triumfa!

George PETROVAI

Egoismul – molia care roade rădăcinileumanului

Se spune că banii posedă forţa malefică adezumanizării multora dintre aceia care-i deţin.Dar eu spun că nu banii au ceva aparte (în cazulde faţă satanic) faţă de alte bunuri create de om

pentru trebuinţele sale, deoarece „magia‖ lor

constă în încărcătura moral-emoţională conferităde utilizatori. La drept vorbind, cu rolul lor de afacilita relaţiile dintre membrii comunităţilor,

banii – cu excepţia monedelor din metale

preţioase, care astfel dobândesc valoarea permanentă a cantităţii de aur sau argintîncorporate în ele – sunt un bun aparent de strictăreprezentare, un bun fără conţinut sau valoare înabsenţa bunurilor propriu-zise dintr-o anumită

perioadă istorică. Tocmai de aceea, banii de hârtiesunt înlocuiţi cu alţii, fie atunci când se depreciazăiremediabil, bunăoară aşa ca leul românesc din

primii ani de după Decembriadă, fie atunci cândşi-au încheiat un anumit ciclu economico-politic:francul francez şi marca germană au fost înlocuitecu euro, leul antedecembrist cu cel

postdecembrist, rubla ţaristă cu cea bolşevică etc.Iată de ce pentru veleitarii extremişti banii suntaidoma gunoiului de care trebuie să tedescotoroseşti în grabă, ba chiar caută să-i

convingă pe cât mai mulţi semeni că se trăieştemult mai bine (a se citi în armonie cu natura) fărăei, pentru oamenii cu scaun la cap şi frică deDumnezeu banii sunt doar un mijloc, de care sefolosesc şi nu se lasă dominaţi, iar pentruapucători şi avari, banii sunt scopul suprem înviaţă, o patimă-scop cu atari implicaţii moral-afective, încât lesne sunt distorsionaţi până ladeplina dezumanizare (insensibilitate cât încape şicruzime cât este de trebuinţă). De asemenea se afirmă că în acest proces de

capitalizare, egoismul este de-a dreptulindispensabil, pentru că aidoma unui motor binereglat şi turat, el contribuie la acumulareaindividuală, implicit la prosperitatea generală, laurma-urmei ea (acumularea) fiind însăşi raţiuneaexistenţei omului prin dorinţa mereu activă de mai

bine, precum şi cauza eficientă sau motrice a progresului social.Poate că astfel de sofisme sunt absolut necesare

pentru dramul de linişte sufletească al celui încauză. Nu şi pentru ceilalţi, mulţi ca frunza şiiarba, care se întreabă şi pun întrebări incomodevizavi de egoism, progres şi binomul acumulareindividuală- prosperitate generală. Păi dacă egoismul este atât de necesar în lupta fărămenajamente de-a aduna „averi pe care lemănâncă moliile şi le fură hoţii‖, cum se explicăfaptul că în general săracii sunt mai demni şi, dacănu cu mult mai liniştiţi, atunci cu siguranţă multmai resemnaţi ca îmbuibaţii, iar generoşii sunt cuadevărat fericiţi în comparaţie cu zgârciţii?

Explicaţia este simplă: Liniştea provine dinmulţumirea cu ceea ce ţi-a dat Dumnezeu, iarfericirea ţâşneşte din bucuria sinceră de-a dărui,altfel spus din conştiinţa lucrului bine făcut –


11/78


11

contribuţia cu o câtime la îmbucurarea efectivă aunora dintre semeni. Nu susţinea Dostoievski cătoţi suntem vinovaţi pentru toate, ca de pildă

pentru lacrima nevinovată din ochiul unui copil? N.B. Pe patul de moarte, unul dintre marii bogătaşi

ai lumii a lăsat scris pentru posteritate cât regretăcă şi-a irosit viaţa: S-a transformat într-o fioroasămaşină de făcut bani, uitând complet de micile daradevăratele bucurii ale vieţii (flori, soare, păsărele,

prieteni devotaţi etc.), singurele care-i dau culoareşi sens! Apoi, mult clamatul progres social vizează doarcomponenta materială (consum, comoditate,confort), nicidecum cea moral-spirituală,adevărata axă existenţială a omului, care – lucrulesne de constatat – se află într -un îngrijorător

regres. Faptul acesta se datorează rocadei făcutede omul modern pe tabla existenţei sale: Dacă însecolul de aur al Greciei antice, de pildă, culturaera călăuza civilizaţiei (civilizaţia nu-i altcevadecât transpunerea în practică a culturii ştiinţificeşi filosofico-artistice), astăzi civilizaţia a luat-oserios înaintea culturii, şi astfel a luat-o serios pearătură. Tot aşa, România postdecembristă face dovadaclară că acumularea individuală pe căi mai multsau mai puţin certate cu legea, generalizează

sărăcia şi în acest chip creează instabilitateasocială prin necontenita alimentare a enormuluidecalaj dintre pătura ciocoilor şi masa oropsiţilor. De aceea zic, să ne ferească bunul Dumnezeu deegoişti şi „binefacerile‖ lor, întotdeauna dictate decalcul şi interes cu bătaie lungă! Şi când tegândeşti că ei cu toţii cred că prin asemeneacoţcării vor izbuti să-şi creeze o imagineimpecabilă în ochii Atoatevăzătorului, prefăcân-du-se că n-au auzit spusele Mântuitorului adresatetânărului bogat, care s-a întristat când El i-a spussă vândă tot, să împartă săracilor şi apoi să-Lurmeze, căci altminteri „mai lesne este să treacă ocămilă prin urechea acului, decât să intre un om

bogat în Împărăţia lui Dumnezeu‖ (Luca 18/25)...

Poezii dedicate mamei, părinților

Mihai Eminescu

O, mamă…

O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi; Deasupra criptei negre a sfântului mormântSe scutură salcâmii de toamnă și de vânt, Se bat încet din ramuri, îngâna glasul tău… Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.Când voi muri, iubito, la creștet să nu-mi plângi;Din teiul sfânt și dulce o ramura să frângi, La capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi,Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi;

Simți-o-voi o dată umbrind mormântul meu… Mereu va crește umbra-i, eu voi dormi mereu.Iar dacă împreună va fi ca să murim, Să nu ne ducă-n triste zidiri de țintirim, Mormântul să ni-l sape la margine de râu,

Ne pună-n încăperea aceluiași sicriu; De-a pururea aproape vei fi de sânul meu… Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.

Nicolae LABIȘ

Dacă toate astea fi-vor învăţate

Fiii voştri singuri hotăresc în viaţă Care-i meseria ce o vor urma,Fiii voştri mai târziu învaţă Taina ei fierbinte, nobilă şi grea. Fiii voştri singuri mai târziu, fireşte, Îşi aleg iubita mângâind-o blând,Inima lor largă şi sinceră-și roteşte În privinţa asta cel mai greu cuvânt. Fiii voştri, însă, trebuie să-nveţe Din copilărie încă, de la voi Primele îndemnuri, primele poveţe -


12/78


12

Dorul de lumină, scârbă de noroi. Cât sunt fragezi încă, mame, învăţaţi-iSă iubească floarea pură din livezi. Să iubească-ntinsa mare şi Carpaţii, Ce-şi înalta-n ceruri fruntea de zăpezi.

Sufletul să-l aibă nentinat ca floarea, Ochii lor să fie limpezi şi curaţi, Să nutrească patimi vaste cum e marea Să înalţe gânduri cât aceşti Carpaţi. Oamenii, din suflet, veşnic să iubească, Fraţi să-i socotească, simpli şi-nțelepți;Învăţaţi-i, mame, crâncen să urască Pe acei ce-s duşmani oamenilor drepţi. Să iubească versul, să iubească struna Ce-i curat în lume, ce e nou şi viu; Cât sunt mici să-nvețe a urî minciuna.

Astea nu se-nvață când e prea târziu. Să iubească tara, pentru ea să sară La nevoie-n ape, la nevoie-n foc.Învăţaţi-i, mame, dragostea de ţară Ea cuprinde toate-acestea la un loc.Ea să le sclipească-n licărul pupilei, Să le crească-n suflet blândă ca un spic. Să se teamă poate de ruşinea zilei Când ar şti că ţării nu i-au dat nimic.Dacă toate astea fi-vor învăţate, Restul o să vină de la sine-apoi

Și-au să se-mplinească visurile toate Ce le-ați pus într -înșii, mame scumpe, voi.

Grigore Vieru

MI-E DOR DE TINE MAMA

Sub stele trece apaCu lacrima de-o samă, Mi-e dor de-a ta privire,Mi-e dor de tine, mamă.

Măicuța mea: gradina Cu flori, cu nuci si mere,A ochilor lumina,Văzduhul gurii mele!

Măicuțo, tu: vecie, Nemuritoare carteDe dor si omenie

Și cântec fără moarte! Vânt hulpav pom cuprindeȘi frunza o destrăma.

Mi-e dor de-a tale brațe, Mi-e dor de tine, mama.Tot căsca leul iernii Cu vifore în coamă. Mi-e dor de vorba-ți caldă,

Mi-e dor de tine, mamă.

O stea mi-atinge faţa Ori poate-a ta năframa. Sunt alb, bătrân aproape, Mi-e dor de tine, mama.

Adrian Păunescu

Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând Mai aude şi-n somn ochii lumii plângândCă am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au locDe atâţia copii şi de-atât nenoroc

Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,Care ştiu dureros ce e suta de lei. De sunt tineri sau nu, după actele lor,

Nu contează deloc, ei albiră de dor Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.

Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,Dacă nu au murit trişti în casele lor... Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,Şi e umbra de plumb a prea zilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii

Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plânsÎnsă pentru potop, încă nu-i de ajuns.Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii? Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,


13/78


13

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,Într-un biet orăşel, într -o zare de sat,Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi

Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,Cine are părinţi are încă trecut.

Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,Unde-avem şi noi înșine ai noştri copii. Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,Şi în genere sunt şi niţel pisălogi. Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,Cocoşaţi, cocârjaţi, într -un ritm infernal,

Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital. Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot? Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus Pe conştiinţă povara acestui apus Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,Se vor împuțina cei ce n-au şi ne cer. Iar când vom începe şi noi a simţi

Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,Şi abia într -un trist şi departe târziu,Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,Vom pricepe de ce fiii uită curând,Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,Deşi lumea în care părinţi am ajuns De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

Marin SORESCU

Dacă nu cer prea mult

- Ce-ai lua cu tine,Dacă s-ar pune problemaSă faci zilnic naveta între rai şi iad,Ca să ţii nişte cursuri? - O carte, o sticlă cu vin şi-o femeie, Doamne,

Dacă nu-ţi cer prea mult. - Ceri prea mult, îţi tăiem femeia,Te-ar ţine de vorbă,Ți-ar împuia capul cu fleacuri

Şi n-ai avea timp să-ţi pregăteşti cursul. - Te implor, taie-mi cartea,O scriu eu, Doamne, dacă am lângă mine O sticlă de vin şi-o femeie.Asta aş dori, dacă nu cer prea mult.

- Ceri prea mult.Ce-ai dori să iei cu tine,Dacă s-ar pune problemaSă faci zilnic naveta între rai şi iad,Ca să ţii nişte cursuri? - O sticlă de vin şi-o femeie,Dacă nu cer prea mult. - Ai mai cerut asta o dată, de ce te încăpăţânezi,E prea mult, ţi-am spus, îţi tăiem femeia. - Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoană?Mai bine tăiaţi-mi vinul,

Mă moleşeşte şi n-aş mai putea să-mi pregătesccursul,Inspirându-mă din ochii iubitei. Tăcere, minute lungi,Poate chiar veşnicii,Lăsându-mi-se timp pentru uitare.- Ce-ai dori să iei cu tine,Dacă s-ar pune problemaSă faci zilnic naveta între rai şi iad,Ca să ţii nişte cursuri? - O femeie, Doamne, dacă nu cer prea mult.

- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia. - Atunci taie-mi mai bine cursurile,Taie-mi iadul şi raiul,Ori totul, ori nimic.Aş face drumul dintre rai şi iad degeaba. Cum să-i sperii şi să-i înfricoşez pe păcătoşii diniad,Dacă n-am femeia, material didactic, să le-o arăt? Cum să-i înalt pe drepţii din rai,Dacă n-am cartea să le-o tălmăcesc? Cum să suport eu drumul şi diferenţele De temperatură, luminozitate şi presiune Dintre rai şi iad,Dacă n-am vinul să-mi dea curaj?

Poetul Marin Sorescu pe 29 feb. 2016 ar fiîmplinit 80 de ani.


14/78


14

Vasile GROZA

Dedicații poetului Nichita Stănescu

ÎNAINTE…

În zborul tău măiastruCu aripi nevăzute Ai devenit un astruÎn lumi nebănuite Plecând din curcubeuLuând cu tine spectrulTe-ai înălțat mereu Străfulgerând cu clipa Universul

Culori din versurile taleRăzbat și-acum din steleCum florile-n petaleCum mugurii de mere.

Stai și ascultă-ți neamul Poet mai mult decât pribeagCum ți se cântă-n taină imnul Fără tam, tam și fără steag

E imnul tinereții trecătoareȘi rodul ce ți-a dat acest pământ Când ți-au crescut din țărână aripioare Și tu cu tine în taină-ai dispărut!

TITANUL

‖Ce faci tu Nichita?‖, m-a întrebat îngerul.Ce să fac?, iaca zbor. Zbor să ating cerul. Dar nu pot de el, norul!Și n-am cum să-l dobor.

Ca să-mi iau avântulMi-am pus nevăzute aripioare Și-am plecat în Univers, cu gândul.Uitând că toate vin și pleacă de la soare!

Dar tu îngeraș cu cine mai ții?

De ce mă-ntrebi Titane?Pentru că umbli aiurea și la mine nu vii! Pentru că tu, ai plecat cu alte canoane!

Aniversări

Prof. Dumitru BUHAI - 80

Profesorul DUMITRU BUHAI este unul din

marii poeți creștini români, mult mai cunoscut în America decât în țara de unde a emigrat – România. Este un scriitor creştin, teolog,redactor, profesor şi jurnalist român stabilit înStatele Unite ale Americii din anul 1978.

Notă biografică

Dumitru Buhai s-a născut la 6 februarie 1936, încomuna Tarna Mare, jud. Satul Mare. De mic arămas orfan de ambii părinți, încât a crescut la un

orfelinat de copii (de fapt a fost pasat prin cinciorfelinate, cel mai important fiind cel din Bușteni-Prahova), având o viață zbuciumată și lipsită demulte privațiuni, deși a fost un elev eminent. Mai

jos vom vedea ce frumoase studii a făcut. Deobicei, regimul comunist lua copiii de la orfelinateși scotea din ei ofițeri de securitate. DumitruBuhai a făcut o excepție de la asemene destin,deoarece după ce autoritățile au descoperit înmicul Mitică un copil cuminte și eminent, motiv

pentru care l-au sprijinit să meargă în toate școlile

de elită, trimițându-l la ‖studii înalte‖ chiar și laUniversitatea ‖ Lomonosov‖ din Moscova, dar...ceva, s-a întâmplat cu tânărul studios și ambițios -ceva care i-au determinat să se răzgândească și săia mâinile protectoare de pe el, să-l recheme dinURSS și apoi să-l persecute îndelung și repetat..Oare ce greșeală săvârșise tânărul studios? Unagravă și împotriva planurilor dumnealor: deșifusese crescut într-o puternică atmosferă ateistă șicazonă, tânărul educat să fie mare comunist, L-adescoperit pe Iisus, a început să-L proslăvească înversuri și s-a desprins brusc de liderii care-l

protejaseră... Pentru regimul dictatorial așa cevaechivala cu o mare trădare... De aceea a fost datafară de la Universitatea Politehnică dinBucurești, trebuind să facă față unor mari

privațiuni. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în brațeleCăruia intrase, Dumitru Buhai a biruit și, în ciudavalului de constrângeri și persecuții la care a fostsupus, a continuat să scrie poezii religioase și aterminat studiile cu brio. Își găsise o slujbă în

învățământ și, cu puținii bani ce îi câștiga, a pornitcu încredere în lupta cu viața. S-a căsătorit cu otânără care l-a ajutat mult să treacă peste toate

barierele. De cca cinci decenii, soția lui, Lidia


15/78


15

(fostă Sporea) i-a stat alături la bine și la rău.Amândoi au în prezent două fiice: Cecilia,doctoriţă de medicină internă, şi Daniela, doctorfarmacist. Ei au şi un nepot, Jonathan, absolventde liceu, precum şi o nepoată, Jessica, studentă la

o facultate tehnică din Chicago. Până în anul1978, familia Buhai a trăit în România,în Bucureşti, dar în urma persecuțiilor religioase,după multe încercări, soții Buhai au obținutaprobarea să se stabilească în Statele Unite aleAmericii, în metropola Chicago.

Studiile poetului:

În anul 1955, a absolvit liceul „ Nicolae Bălcescu‖(„Sf. Sava‖) din Bucureşti. A urmat cursurile

Facultăţii de Instalaţii şi Utilaje, secţia Utilaje, dincadrul Institutului de Construcţii din București,timp de doi ani, după care, fiind eliminat pemotive religioase, s-a transferat la Institutul deLimbi Străine, din capitală, la Facultatea de limbaşi literatura rusă şi română, pe care a absolvit-o înanul 1963. Şi-a continuat studiile la Universitateadin București, Facultatea de Filologie, pe care aabsolvit-o în anul 1968. În anul 1981, dupăimigrare, a absolvit Institutul Biblic Moody(„ Moody Bible Institute‖) din Chicago, USA.

Serviciile avute:

În România, mulţi ani a lucrat ca profesor delimba română şi limba rusă, la două şcoli generaleşi două licee de cultură generală, din judeţulDâmboviţa, Ilfov şi municipiul Bucureşti. Câţivaani a fost şi directorul unei şcoli generale din

judeţul Dâmboviţa. A fost profesor şi la unseminar teologic din Bucureşti, unde a predatlimba şi literatura română, elocinţa şi limba greacăveche. În decursul anilor ca profesor a predat, înunele perioade, şi limba franceză, limba engleză,limba latină şi istoria.

În America, unde a venit în anul 1978, a lucrat ca profesor de limba rusă şi de limba greacă veche la„Waldorf School ‖. De asemenea, în Chicago, înanul 1985, a înfiinţat prima şcoală românească desfârşit de săptămână, în cadrul unei bisericievanghelice, fiind directorul acestei şcoli.

Profesorul Dumitru Buhai a lucrat cu destoinicieşi în domeniul teologic, ca pastor baptist în

biserică, şi în activitatea de scriitor creştin,

publicând zeci de articole pe teme religioase, poezii, schiţe, povestiri şi lucrări pe temedoctrinare creştine. A fost redactorul revistei şieditorul microrevistei „Bucuria mântuirii‖, în careşi-a publicat poezii, povestiri, însemnări din viaţa

în anii printre străini, amintiri din copilărie şitinereţe, istorisiri despre viaţa în ţară. Deasemenea, a fost şi redactorul revistei„Luminătotul‖, în paginile căreia i-au apărut multedin lucrările literare, scrise în anii petrecuţi maiales în oraşul Chicago, din USA.

Activitatea literară a poetului:

Dumitru Buhai a început să scrie poezii şi proză înanii de şcoală. Primul său eseu publicat i-a apărut

în anul 1952, în ziarul „Flamura Prahovei‖. În aniide liceu şi cei de facultate i-au apărut zeci de

poezii, povestiri, eseuri, însemnări de călătorie înreviste şcolare sau studenţeşti, în reviste de cultreligios şi în presa pentru tineret.

La plecarea din ţară, în anul 1978, în surghiunul pribegiei emigraţiei (Italia și SUA), printre zecilede cărţi alese din biblioteca vastă ce o avea în ţară,a reuşit să pună şi din manuscrisele pe care le

păstra cu speranţa că va veni vremea să le poată

publica. Acest timp înflorit a sosit. A publicatarticole cu subiecte diferite, proză şi poezii înziare şi reviste: „Luminătorul‖, „Semănătorul‖,„Romanian Tribune‖, „Meridianul românesc‖,„Orizont creştin‖, „Genesis‖, „Curentulinternaţional‖, „Observatorul‖, „Perspective‖,„Impact‖, „România liberă‖, „Bucuria mântuirii‖,„Observatorul‖, „Curentul internaţional‖, „Ecoul‖,„Luceafărul românesc‖, „Floarea darurilor‖,„Epoca‖etc. Cea mai rodnică activitate scriitoricească şiziaristică a depus-o în susţinerea cu eseuri,articole, povestiri, poezii şi studii teologice arubricii „Paşi spre fericire‖, în fiecare ediţie dinultimii ani ai ziarului „Romanian Tribune‖ ce seeditează în Chicago şi este difuzat în America, îndiaspora românească şi se trimite şi în ţară. Iatăcâteva titluri de eseuri şi studii, articole şi gânduridespre opere literare şi scriitori, cât şi deevidenţiere a necesităţii păstrării nealterate alimbii române, ce au apărut în acest prestigios ziar

românesc ce ne ţine spiritul românesc, credinţa înDumnezeu şi limba frumoasă română ce ne-adevenit ţara ce o purtăm cu noi pe meleaguristrăine: „Frumuseţea poetică a Bibliei‖, „Chiriaş


16/78


16

al Timpului‖, „Un copil cu numele Felix‖, „Eu amun Frate Împărat‖, „Spiralele vieţii‖, „Pietroiul luiSisif‖, „Tinereţe fără bătrâneţe‖, „În apărareaMântuitorului‖, „Atenţie la sănătatea ta!‖, „ExistăDumnezeu cu-adevărat!‖, „România mea şi limba

ei frumoasă‖, „Doamne, ce minune să fii om!‖,„Gânduri despre Eminescu‖, „O, ce vesteminunată!‖, „Logica acţiunii‖, „Am revăzutizvorul!‖ etc. Multe elogii a primit de la directorulrevistei, ‖BOGDANIA‖ din Focșani , de la poetulIonel Marin, care, alături de cititori, i-a apreciat

paginile publicate în această revistă la carecontinuă să colaboreze.

Cărţi publicate:

Scriitorul Dumitru Buhai a scris şi a publicat poezii şi proză. I-au apărut de sub lumina tiparului patru cărţi: „Bucuria mântuirii. Poezii‖ (douăediţii),1990, 2007, „Fericirea divină.Versuri‖(2004), „Misterul sufletului.Poezii‖(1991), „Paşi spre fericire‖(două ediţii:2007, 2008).

Câteva din referinţele bio-bibliografice:

* Cristian Petru Bălan, „Poetul Dumitru Buhai, un

nou Traian Dorz al poeziei religioase‖, în„Romanian Tribune‖, februarie 23, 2007. * Aurel Anghel, În „Noul Orfeu‖ . Antologie de

poezie română azi, editată de Asociaţia Română aPatrimoniului. Vezi: Poezia „Eroii‖ * Dumitru Buhai, în „Noul Orfeu‖. Antologie de

poezie română azi, editat de ARP.* Artur Silvestri, Recenzia volumului de poezii„Bucuria mântuirii‖, În „Floarea darurilor‖.Revistă literară. * Steven V. Bonica, editorialul din ziarul„Romanian Tribune‖, ediţia 162 (anul 7, nr.6,vineri 21 martie 2008: „În spatele obiectivului‖). * Valentin Popovici, „Versuri alese ale unui omales‖, În „Ecoul‖ , revistă de creaţie, opinie şiatitudine culturală, editată de ARP. * Prof. Dumitru Buhai, „Dincolo de curcubeu‖, deCristian Petru Bălan, În „Romanian Tribune‖,nr.25 (129), pg. 18, 15 decembrie 2006, Chicago.* Prof. Dumitru Buhai, Cristian Petru Bălan şiromanul său „Dincolo de curcubeu‖, În

„Meridianul românesc‖, 22 martie 2008,Anaheim, California.* Dumitru Buhai, „Cum ar fi dacă?!…‖, În„Romanian Tribune‖, 7 septembrie 2007 – nr. 148.

* Dumitru Buhai, „Am revăzut izvorul!‖, În„Romanian Tribune‖, 30 noiembrie 1907. * Cristian P. Bălan, „Poezia religioasă a

profesorului Dumitru Buhai, În „RomanianTribune‖, 7 aprilie 2006-nr. 111.

* „Chiriaşi ai Timpului‖, de Dumitru Buhai, dinvolumul „Paşi spre fericire‖, editura Center FocusPublishing, Niles Illinois, USA, 2007, pag.15 – 24.Desigur multe lucruri frumoase am putea spunedespre acest mare Român, despre creația sa,despre locurile unde a muncit și unde a fosttotdeauna apreciat și iubit de colegii săi. Datorită talentului strălucit al operei sale, datorittalentului său didactic ce l-a impus ca mareeducator, datorită bunătății și carismei lui excesiveca părinte, ca prieten și ca om, nu cred că a existat

cineva vreodată să nu-l îndrăgească pe acestdistins, deoarece rareori întâlnim asemenea ființesuperioare. De aceea Dumnezeu l-a ajutat pe

poetul creștin Dumitru Buhai să ajungă la aceastăfrumoasă vârstă octogenară când scrie încăminunate cuvinte de slavă adresate Divinității într -o frumoasă limbă română. Să-i urăm minunatuluiOm, profesor și poet Dumitru Buhai să meargăsănătos înainte spre celelalte vârste rotunde,alături de cei dragi. Așadar, calde îmbrățișări șicalde urări de sănătate, fericire și binecuvântări

celeste distinsului meu coleg prieten și poetDumitru Buhai ! Din partea mea și a celor din

jurul meu – un călduros ” LA MULȚI ANI” Acad. Cristian Petru BĂLAN

George CĂLIN -55

PoetuluiGeorge Călin – La a-55-a aniversare

Sună ‖CLOPOTUL‖ a dulce chemare

‖SUB ARIPA ÎNGERULUI‖ Ce poate să fie oare? Cumva ‖UMBRA DESTINULUI‖

Nu! Fost-a ‖BLESTEMAT CU IUBIRE‖


17/78


17

‖BUNĂ DIMINEAȚA FEMEIE‖ Te caut în ‖SINGURĂTATEA UMBREI‖

‖CAUT LUMINĂ‖ în a mea idee Găsindu-te în ‖ETERNITATEA CÂMPIEI‖

Acesta este ‖JURNALUL CĂLĂTORULUI DEVISE‖ A ‖TRUDITORULUI DRAGOSTEI PE

DRUMUL SPRE ORIENT‖ Și nu în ‖UMBRA LUI IUDA ASCUNSE‖

Ci în ‖GRĂDINA GHETSIMANI‖ sunt prezent

‖DESCHIDE UȘA CREȘTINE‖, colindătorului Vin cu ‖UN DECENIU DE TRUDĂ ÎNTRU

HRISTOS.‖ Aștept smerit ‖ÎN POARTA RAIULUI‖

Am fost și rămân literaturii de folos.

Da, într-adevăr, poetul, prozatorul, jurnalistul șiAmbasadorul copiilor la ONU, a sărit pârleazul încuibul celor 55 de ani de viață cu dragoste șisatisfacții, de unde își va lua un nou avânt spreînălțimea anilor ce ni-i dorim cu toții. Urmele trecerii lui prin creația literară rămân șivor rămâne pentru că el este un poet al sufletului,un poet al iubirii.Scriitorul George Călin este și un mare sufletist în

arta promovării tineretului care bate la poartaafirmării în literatură. Acest lucru îl face prinactivitățile lui la nivel național și internațional,

prin Festivaluri internaționale de creație literară,conferințe internaționale, cenacluri literare înșcoală și la Casa de Cultură din Urziceni și prinSocietatea ‖Apollon‖ cu ajutorul celor douăreviste de Artă, Cultură și Civilizație, ‖Apollon‖ și‖Apollon Junior‖, fondator George Călin la careeste și director executiv. De asemenea la nivel internațional, împreună curegizorul și poetul V. Căpățână din Chișinău, auînființat ,,Societatea Literară BIODOVA‖ la care

publică poeții din România, Republica Moldova șiUcraina.De sărbătorile Crăciunului la Urziceni înCatedrală, a organizat și s-a desfășurat Festivalulde Colinde, ținut de altfel în f iecare an.Dragă George, colegii de breaslă, prietenii și toțicei ce te iubesc îți dorim să ne bucuri încontinuare cu scrisul tău, și să trăiești în sănătate

și bucurii. Te iubim! La Anul și La Mulți Ani! Vasile GROZA

In memoriam poetul Alexandru SIHLEANU

Alexandru Sihleanu a fost un poet romanticromân, născut la 06. 01. 1834 la București. Pe datade 14 martie 2016 se împlinesc 159 de ani de la

moartea sa.Tatăl său, Zamfirache Sihleanu, a fost paharnic șiadministrator al fostului județ Râmnicu Sărat. Acopilărit pe moșia de la Sihlea. Trebuie menționatfaptul că ansamblul memorial ”Sihleanu-Grădișteanu-Ghica de la Sihlea este deosebit defrumos și a găzduit în toamna anului 1901 peRegele Carol I, Principele Ferdinand şi PrincipesaMaria, când în zonă au avut loc ManevreleRegale.

Foto: Castelul Sihleanu, în dreapta bustul poetuluiAlexandru Sihleanu

A fost dat la școală la Pensionul „Monty", dupăcare a urmat cursurile Colegiului „Sf. Sava" dinBucurești.

La 18 ani a fost trimis la Liceul „Louis leGrand" din Paris, unde și-a luat bacalaureatul în1853. În lunile mai-iunie 1851, în timpul studiilorla Paris, a redactat, împreună cu colegii săiAlexandru Odobescu și Gheorghe Crețeanu,revista „Junimea română‖. S-a întors în țară în 1855, unde a intr at în cerculziarului "Concordia". Moare pe neașteptate, laaproape 23 de ani, la București, de antrax, pe datade 14 martie 1857. În anul 1877, trupul său a fostreînhumat la Sihlea, actualmente județul Vrancea.

În Anul 1857 a apărut volumul Armonii intime cu 24 din poeziile sale și care cuprinde: meditații,reverii și balade, dominate de sentimentulfantasticului și al macabrului, nota dominantă

fiind romantică. Cu toate că avea un vers curgător,limpede și o imaginație puternică, AlexandruSihleanu nu a reușit să se libereze de influențelemodelelor sale franceze și românești, de Byron și

https://ro.wikipedia.org/wiki/Paharnichttps://ro.wikipedia.org/wiki/Paharnichttps://ro.wikipedia.org/wiki/Sihlea,_Vranceahttps://ro.wikipedia.org/wiki/Sihlea,_Vranceahttps://ro.wikipedia.org/wiki/Sihlea,_Vranceahttps://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Odobescuhttps://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Odobescuhttps://ro.wikipedia.org/wiki/Sihlea,_Vranceahttps://ro.wikipedia.org/wiki/Paharnic


18/78


18

mai ales de Dimitrie Bolintineanu. „Strigoiul‖ esteuna din poeziile cu mai multă mișcare, dar de unromantism exagerat. În același ton este și poema„Logodnicii morții‖. În satira „Cișmegiul‖,Sihleanu vădește notabile aptitudini de polemist.

Poetul Sihleanu a fost apreciat de mari personalități precum: Eminescu, care în poeziaEpigonii îl numește pe Sihleanu ‖liră de argint‖.Savantul Nicolae Iorga i-a prefaţat cea de-a patraediţie a cărții ”Armonii Intime”, arătând valoarea

poetului Sihleanu. Prietenul său AlexandruOdobescu l-a numit o ‖inteligenţă deşteaptă‖.

Criticul literar George Călinescu îi face un portret memorabil: ‖Între lirismul de iatac, al luiAlecsandri și nemișcarea lunatică a lui Eminescu,Sihleanu ar fi adus, de trăia mai mult, un

temperament sanguin, furtunos, de fiu de boiercult trăind între salon și sălbăticia de la moșie,

biciuit de turburea ereditate pe jumătatearistocratică, pe jumătate câmpenească.Complexitatea bărbatului rafinat și barbartotodată, pe care se va încerca s-o înfăptuiascăMacedonski mai târziu, o găsim la Sihleanunefabricată. Instinctul războinic, literar laromantici, la el născut în tradiția unui trecutfrământat și crunt, este autentic‖.

Foto: Bustul poetului Sihleanu

Poezii de Alexandru Sihleanu

Revederea

Frumoase locuri, verde câmpie,Unde juneţea mi-am petrecut,Iacă vin astăzi cu bucurie, Să vă văd iarăşi, să vă salut.

Câte plăcute, dulci suvenire, Simţ că 'n suflet mi se deştept?

Aci mii inimi cu fericireBat pentru mine şi mă-aştept.

Vechii tovarăşi de tinereţe Alerg spre mine, se 'nveselesc;

A lor vedere, a lor blândeţe Bătrânu-mi suflet întineresc.

Iacă gârliţa cu tainici şoapte, Iacă părâul, lin, călător, Pre-a cărui maluri eu, zi şi noapte, Făceam dulci visuri de viitor.

Iacă pădurea misterioasă, În sânul cărei m'afundam, Şi a filomelei voce duioasă,

Plin de uimire, tot ascultam.

Iacă şi dealul şi vâlcelușa,Unde eu liber, rangul uitând,Goneam oiţa şi viţeluşa, Cu ciobănaşii doina cântând.

O, ce ferice e omul, care,Fugind de al lumii sgomot, dureri,Vine de cată a sa scăpare Într'a naturei simple plăceri!

Acolo viaţa pacinică, lină, Curge ca unda de la izvor;Ziua e dulce, noaptea senină, Omul e vesel şi zâmbitor...

Sonetul I

Pe-aste ţărmuri depărtate Vezi tu râul călător,

Cum în valuri turburateSe asvârle din izvor?

Pe-a lui maluri singurateVezi, cum vântul mugitorMişcă trestia ş'o bate, Şuerând încetişor?

Râu-i viaţa-mi sbuciumată, Ş'acea trestie mişcată E-al meu suflet dureros;

Viitorul, ce m'aşteaptă, E pustia cea deşartă De pe malul nisipos.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Bolintineanuhttps://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Bolintineanuhttps://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Bolintineanu


19/78


19

Poetul Alexandru Sihleanu la 22 de ani

Sonetul II

O soartă făr de milă azi barca-mi izgonește Departe, prea departe de portul fericit,Și valuri lungi de lacrimi din ochi-mi se pornește Căci vai! Eu zic adio la totul ce-am iubit.

Adio, stea iubită, ce sufletu-mi slăvește Ca blânda zi în care pe cale mi-ai lucit:Adio, înger dulce: la mine te gândește, Căci dorul meu de tine va fi nedespărțit.

Și dacă vreodată o soartă mai miloasă Voi-va să gust iarăși iubirea-ți călduroasă

Eu voi zbura spre tine cu aripi de zefir.Iar dacă în uitare goni-vei pomenireaAcelui ce-ți închină credința și iubirea Aș vrea să pot a zice: ‖adio suvenir!‖

Din vol. ‖Armonii intime‖, autor AlexandruSihleanu,1857

Ionel MARIN

Camelia SURUIANU

Aspecte din viața și activitatea misionară aMitropolitului Tit SIMEDREA

(2016 – 130 de ani de la nașterea sa)

Mitropolitul Tit Simedrea și Simpozionul de laCernăuți

Mitropolitul Tit Simedrea era cea mai cultă faţă bisericească pe care România o avea la acea dată.Părintele Adrian Făgețeanu Înzestrat cu o cultură serioasă, dobândită în ţară şi

peste hotare, licenţiat în Drept şi Teologie,

Mitropolitul Tit Simedrea face parte din familiamarilor ierarhi, pe care Biserica Ortodoxă i-a avutdrept îndrumători spirituali. Dăruit cu o putere demuncă rar întâlnită, „neridicat de la masa de lucrudecât în clipa morţii şi, pe deasupra, dotat şi cu unnestăvilit şi curat dor de a contribui la îmbogăţireaculturii şi cărţii noastre bisericeşti,― Tit Simedreaa avut un rol hotărâtor în formarea mișcării derenaștere neo-bizantine Rugul Aprins.După ce a rămas văduv, s-a dedicat întru totul

vieții duhovnicești, intrând în cinul monahal. Între

anii 1922 – 1923, a urmat cursurile de specializareîn Teologie la Montpellier și Paris.Recunoscându-i-se valoarea, în anul 1926, a fostnumit vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor; pentruca în anul 1935 să fie ales Episcop al Hotinului,iar în 1940 Mitropolit al Bucovinei. Când armatarusă a ocupat Bucovina de Nord, în 1944, seretrage din scaunul mitropolitan la MănăstireaCernica.În anul 1943, pe când încă deținea funcția de înaltierarh bisericesc, observând mișcările politiciieuropene și intuind că socialismul rusesc, ceîncepuse să se întindă cu pași repezi și la noi, vaavea o influență covârșitoare asupra populației, TitSimedrea, pentru a salva ceea ce se mai puteasalva, împreună cu un grup de prieteni, s-a hotărâtsă ia atitudine. Astfel, în perioada 1 - 7 august1943, a organizat la Cernăuţi, un Simpozionintitulat sugestiv Şapte zile de priveghere .Invitației venite din partea înaltului prelat i-aurăspuns un număr însemnat de intelectuali.

Sandu Tudor, jurnalist de profesie, fiind unapropiat de-al Vlădicii, împreună cu părintele profesor Benedict Ghiuş, s-au ocupat deorganizarea întâlnirii destinate „reflecţiei şi


20/78


20

rugăciunii [...] aşezate sub semnul Schimbării laFaţă.― La Simpozion au participat un grup deintelectuali printre care îi amintim pe: Constantin

Noica, Alexandru Elian, Alexandru Mironescu,Anton Dumitriu, Paul Sterian, Petru Manoliu,

Henri Stahl, Nicolae M. Popescu. Motto-ul înscris pe programul Simpozionului, în contextulschimbărilor politice, s-a dovedit a fi unul

premonitoriu: „Răscumpăraţi vremea, căci zilelesunt rele.― (Efes. V, 16) Chiar dacă el se referea laanii întunecaţi în care România suportaconsecinţele Dictatului de la Viena. După ce Sandu Tudor a intrat în monahism laMănăstirea Antim, André Scrima a avut prilejul săcitească stenograma simpozionului păstrată deacesta în manuscris. În lucrarea Timpul Rugului

Aprins exegetul ne aduce la cunoștință câtevafragmente consemnate în caietul-program alevenimentului. „Urmând un program bineconceput s-au parcurs opt zile de «retragere»înspre un alt orizont. Cuprinsul unei zile eradistribuit între celebrarea liturghiei, timp demeditaţie şi rugăciune personală, sesiune decomunicări (dimineaţa şi după-amiaza), discuţiideschise (înregistrate de un stenograf).―Mitropolitul Antonie Plămădeală, în monografiaRugul Aprins, ne oferă câteva amănunte

referitoare la subiectele abordate în cadrulSimpozionului. Duminică, 1 august 1943, NicolaeM. Popescu, membru al Academiei Române,

profesor universitar de Istorie a BisericiiOrtodoxe, a deschis sesiunea de comunicări cu

prelegerea „Calendar şi priveghere―. În aceeaşi zi,Alexandru Elian, profesor universitar deBizantinologie, membru al Academiei Române, aadus în discuţie integritatea morală a creştinuluiortodox în comunicarea „De la icoană laduhovnicie―. A doua zi, 2 august, AlexandruMironescu, profesor universitar de ChimieOrganică, a susținut o prelegere despre „MoaşteleSfântului Ştefan şi veşnicia trupului.― AntonDumitriu, matematician, profesor universitar deLogică, a susţinut eseul „Cunoaştere şi asceză,― încare a încercat o apropiere între teoremele logiciişi viaţa ascetică. Miercuri, 4 august, Paul Sterian,economist și sociolog, Secretar de Stat în cadrulMinisterului de Finanțe, a prezentat o legendă cureverberaţii istorice, intitulată „Cei şapte tineri din

Efes şi dovezile Învierii―. Joi, 5 august 1943,Constantin Noica, filozof, a adus în atenția publicului câteva concepte teologice, din perspectiva filozofiei existenţialiste, în eseul

„Patos şi Patmos―. În ziua de 6 august, PetruManoliu, jurnalist, a vorbit auditoriului despreerminia simbolică a sărbătorii „Schimbarea la Faţăîn frumuseţea izbăvitoare―. Sâmbătă, 7 august,Arhimandritul Benedict Ghiuş, în lucrarea

„Duhovnic şi Tămăduire―, a adus în atenţia publicului necesitatea păstrării unei strânselegături dintre preot şi enoriaşi. Simpozionul s-aîncheiat cu prelegerea jurnalistului Sandu Tudor,unul dintre principalii organizatori aievenimentului, care a susţinut o comunicaredespre „Rugăciunea inimii şi Sfânta Isihie―. DeşiSandu Tudor apărea în program cu o singurăconferinţă, în dosarul simpozionului se găseau maimulte lucrări care-i purtau semnătura, printre careşi conferinţa de deschidere din ziua de 1 august

1943.Sandu Tudor a păstrat consemnate în dosarulSimpozionului și câteva concluzii ale

participanților. Intelectualii nominalizați și-auarătatat dorința de a se reîntâlni în următorul an totîntr-un astfel de cadru spiritualizat. Iată unfragment edificator în acest sens: „Am făcut pânăaici o bună bucată de drum, ni s-a dat şi limpezit osumedenie de înţelesuri, avem deci, mai mult caînainte, nevoie de pecetea vie a împlinirii tuturoracestora. Ne va fi oare dat să o primim?― Din

păcate, acest Simpozion organizat la Cernăuți aavut o singură ediție, în următorul an, România

pierzând pentru totdeauna Bucovina de Nord.Prin urmare, Mitropolitul Tit Simedrea, intuindimpactul noilor schimbări politice și sociale, aavut ideea înfiinţării unui grup de dialogteologico-cultural format din intelectuali şimonahi. Fiind un vizionar, a întrezărit că încontextul vremii, doar o mișcare de acest gen,capabilă să păstreze valorile naționale în cadrulspiritualizat al bisericii, putea avea un rolhotărâtor în destinul țării. Mai ales că monahismulconstituia un obstacol serios în implementareadoctrinei socialiste în rândul populației. În acestcontext, amintim celebra sintagmă care circula

printre organele securității: „Armata neagră acălugărilor şi călugăriţelor trebuie extirpată!―Așadar, Mitropolitul și-a dat seama că, pe de-o

parte, prin formarea unui grup din intelectuali demare clasă, după cum s-a putut vedea din listacelor prezenţi la Simpozion, se mai putea exercita

o influenţă pozitivă asupra tinerilor profunddezorientaţi, datorită noilor mişcări politice; iar pede altă parte, Tit Simedrea a intuit că numai onouă reorganizare a monahismului mai putea ține


21/78


21

această castă închegată; mai ales că, în contextulvremii, „activitatea religioasă constituia una dintre

preocupările cele mai importante ale securităţii,care dorea să controleze cât mai bine toateformele de manifestare din domeniu, în încercarea

de a domina acest segment extrem de important alsocietăţii―.În acei ani de opresiune, în țară se formaserăcâteva centre de spiritualitate ortodoxă. Astfel, laMănăstirea Sâmbăta de Sus, părintele ArsenieBoca, mare îndrumător spiritual, îndemnacredincioşii la rugăciune şi răbdare, la MănăstireaSlatina părintele Ilie Cleopa făcea apel la păstrareavirtuţilor creştineşti, la Mănăstirea Vladimireştitânărul părinte Ioan Iovan aduna în jurul său zecide mii de ţărani, povăţuindu-i să nu se lepede de

credinţa strămoşească. Prin urmare, în contextulfrământărilor politice, care generaseră un adevărathaos în țară, un număr impresionant de ţăraniveneau să-i asculte pe cei mai mari oratori, pe carecreștinismul românesc îi avea la acea vreme. Și,ca o consecință a întregii situații create, toateaceste mişcări religioase căpătaseră, în doar câţivaani de zile, statutul de „anvergură naţională―. Tit Simedrea și-a dat seama că păstrarea șicultivarea vieții religioase în rândul mirenilor nuavea puterea de a stopa influența politică venită de

la Răsărit. Doar o reorganizare temeinică amonahismului putea fi o piedică în fața ateismuluicomunist. În sprijinul acestei idei amintimîntâlnirea dintre părintele Adrian Făgețeanu șiMitropolitul Tit Simedrea, care a avut loc înincinta Palatului Arhiepiscopal în anul 1943. Iatăcum a decurs discuția între cei doi. După ce înaltul

prelat l-a poftit în biroul său, „a deschis douăvolume de istoria creştinismului şi mi-a spus că defiecare dată când le ţine pe birou, în faţă, şi de câteori le citeşte lăcrimează când ştie ce a fostcreştinismul la noi în ţară secole de-a rândul și cea ajuns.―Apoi, cu multă seriozitate i-a mărturisit faptul căgăsise consemnate prin cărțile vechi numer oasedovezi în acest sens. „Uneori, travesând Carpaţii,veneau din alte ţări călugări sihaştri să-iîntâlnească pe sihaştrii noştri. Veneau din Rusia,din Grecia, să le asculte sfaturile. Şi mi-a repetatde câteva ori aceeaşi idee, că secole de-a rândul înCarpaţii noştri a fost dusă o viaţă adevărat

creştinească.― De fapt, profunda sa nemulțumirese datora unei constatări dureroase: „Monahiiacum nu mai au încredere unii în alţii şi suntdezbinaţi.― Părintele Adrian Făgețeanu (avocat și

preot teolog) nu a uitat vorbele sale și „după optani de zile―, vreme în care a urmărit cu deosebităatenție întregul cin monahal, și-a dat seama că îndefinitiv Vlădica avea dreptate.Revenind la anul 1945, după ce în Parlament s-au

dus lupte grele, partidele istorice au fost în celedin urmă înlăturate. În urma mișcărilor politice,comunismul s-a instaurat în toată putereacuvântului. Tit Simedrea, care stătuse o perioadădin viață la Paris (în tinerețe fusese și avocat) șicunoștea mentalitatea statelor occidentale, a intuitfaptul că, dată fiind așezarea geografică aRomâniei, țara noastră intra arbitrar sub sfera deinfluență răsăriteană. Acesta fiind în linii maricontextul, și-a dat seama că „singura posibilitatede a lupta împotriva concepţiilor materialiste ce

începuseră să-și spună din plin cuvântul era cea pe plan religios, iar în cadrul bisericii cea mai bună pregătire pentru o astfel de luptă se putea facedoar în prin monahism.―Tradiţia isihasmului în ţara noastră este destul deveche; se estimează, conform documentelor, cătermenul arhaic „sihastru― exista în vocabularulsacerdotal încă din anul 1400. Din izvoareleistorice, aflăm informaţii despre un anumit călugăr

Nicodim care, venit de la Muntele Athos în ŢărileRomâne, înfiinţează şi reorganizează mai multe

locaşe de cult, punând, după modelul asceticathonit, un accent deosebit pe practicareaneîncetată rugăciunii inimii. Astfel, MănăstireaTismana, ctitoria sa, a reprezentat vreme de secoleunul dintre cele mai importante centre despiritualitate românească. Anton Dumitriu, înCartea întâlnirilor admirabile, analizândfenomenul din punct de vedere preistoric,demonstrează că dacii înșiși aveau anumiteritualuri pe care le putem pune la temeliaisihasmului românesc de mai târziu.În istoria spiritualităţii noastre putem identificatrei momente importante de reorganizare a trăiriiortodoxe, cea a sfântulului Paisie Velicicovschi(1722-1794) închegată la Mănăstirea Neamţ,mişcarea sfântului Ierarh Calinic (1787-1860) dela Mănăstirea Cernica şi cea a Rugului Aprins(1943-1948) de la Mănăstirea Antim.Dacă demersul sfântului Paisie Velicicovschi s-adovedit a fi unul de tip isihast,

revista-bogdania-nr-21-22-martie-aprilie-2016

Documents