revista beius toamna 2009

Editată de Filiala TimişoaraEditată de Filiala TimişoaraEditată de Filiala TimişoaraEditată de Filiala Timişoara

Nr. 23, octombrie 2009Nr. 23, octombrie 2009Nr. 23, octombrie 2009Nr. 23, octombrie 2009

Număr de toamnăNumăr de toamnăNumăr de toamnăNumăr de toamnă

lai Românesclai Românesclai Românesclai Românesc

Colegiul Naţional Samuil Vulcan Beiuş - 181 de ani

REVISTA COLEGIULUI NAŢIONAL ŞI A FUNDAŢIEI CULTURALE SAMUIL VULCAN BEIUŞ

ISSN 1841 - 4095

Cronici vulcaniene

DISIDENŢA VULCANIANĂ – un aspect mai puţin cunoscut din istoria Colegiului Naţional Samuil Vulcan

prof. Teodor Rif

Cu ocazia sărbătoririi a 180 de ani de la fondarea acestui lăcaş de cultură am început publicarea unui serial în legătură cu Disidenţa vulcaniană. Materialul a fost publicat atunci în lucrarea Gustă ştiinţa – 180, apărută sub egida Fundaţiei Culturale Samuil Vulcan şi a Colegiului Naţional Samuil Vulcan. Abordând subiectul despre Disidenţa vulcaniană, am folosit atât opiniile publicate ale unor cercetători care au studiat problema, de pildă cercetarea lui Nicolae Mihu din Crisia, XXX, Oradea, 2000, pp.561 – 569, cât şi amintirile unor foşti elevi, precum Titus Macavei, Olimpiu Ioan Luca sau Ilarion Lazea, care au fost colegi sau au cunoscut pe unii dintre disidenţii proveniţi de la Liceul Samuil Vulcan din Beiuş. Subiectul acesta va fi inclus într-o lucrare monografică mai amplă despre istoria Colegiului nostru. Aşadar, voi continua cele începute în Gustă ştiinţa – 180, prezentând acum în Revista Plai Românesc amintirile lui Liviu Brânzaş, fost elev disident încă din clasa a X-a, anul şcolar 1948 – 1949, când prigoana împotriva vulcaniştilor era intensă, în plină desfăşurare. După ce a petrecut un timp prin Munţii Apuseni, pe Valea Drăganului, Liviu Brânzaş a fost arestat în 15 noiembrie 1951 şi eliberat din închisoare după 13 ani, în 1964. Cele petrecute de el şi de alţi deţinuţi sunt înfăţişate în cartea sa Raza din catacombă – Jurnal de închisoare, Bucureşti, Editura Scara, 2001. Probabil că cititorii se vor întreba de ce am prezentat amintirile mai după ureche, afectate de trecerea timpului, ale unor vulcanişti precum Titus Macavei sau Olimpiu Ioan Luca, alături de materialul documentat, întemeiat pe date de arhivă, al lui Nicolae Mihu (din Crisia, XXX, Oradea, 2000,). Am procedat astfel, în primul rând pentru că am considerat că ele se completează reciproc, căci prea mult timp s-a încercat trecerea lor sub perdeaua uitării. În al doilea rând, parafrazând pe Miron Costin din Predoslovia la De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor, am încercat să arătăm nu numai că nasc şi în Vulcania oameni, ci că acestora le-a fost milă de liceul lor şi n-au vrut să lase uitării cele întâmplate: Laud osârdia răposatului Ureche vornicul, carele au făcut de dragostea ţării letopiseţul său […] că numai lui de această ţară i-au fostu milă, să nu rămâie întru întunericul neştiinţei… Mutatis mutandis, lăudăm şi noi, cei de azi, osârdia celor care nu numai că n-au lăsat să se acopere de uitare cele ce s-au făcut în Vulcania pe la mijlocul secolului al XX-lea, dar unii dintre ei au şi fost eroii acelor fapte care au contribuit la salvarea poporului român din ruşinea comunistă, înlăturând acuzaţia acelui destin mioritic atât de greşit, considerăm noi, interpretat de unii care ne acuză de resemnare în faţa sorţii sau de alţii care, prin incultura lor, consideră mioara năzdrăvană drept o oaie turnătoare.

Din aceste motive, dar şi din altele, considerăm că nu vom greşi dacă vom încerca să prezentăm şi opinia altui vulcanist care a trecut ani mulţi prin închisorile comuniste, înfăţişând apoi, după eliberare, cele trăite (v. Liviu Brânzaş, Raza din catacombă – Jurnal de închisoare, Bucureşti, Editura Scara, 2001, Colecţia Document,4). Aşadar, vom expune în continuare amintirile preotului Liviu Brânzaş, care, deşi subiective, constituie un corolar al celor prezentate în legătură cu arestările din Liceul Samuil Vulcan, unul din liceele care a dat cele mai multe jertfe în primii ani ai dictaturii proletariatului. Întrucât lucrarea lui Liviu Brânzaş, Raza din catacombă…se pare că a apărut într-un tiraj destul de mic, deoarece în Beiuş, unde a învăţat autorul ei, au apărut puţine exemplare, vom

Cronici vulcaniene

prezenta mai în amănunt tot ceea ce este legat de acest autor şi de toţi colegii lui de la Samuil Vulcan, care au avut de suferit în timpul prigoanei din perioada de la sfârşitul deceniului al cincilea şi începutul deceniului al şaselea ale secolului trecut. Preotul Liviu Brânzaş prezintă totul în mod sistematic şi cronologic, dar uneori, în ciuda tristeţii celor înfăţişate, nu le lipseşte nici umorul. De pildă, încă la începutul detenţiei, la Oradea, la securitate, lui Liviu Brânzaş i se face cunoscuta percheziţie corporală, cea care precede percheziţia interioară, a inimii şi a memoriei deţinutului. Toate obiectele din buzunare, apoi cureaua şi şireturile sunt puse pe masă, inclusiv ochelarii, care vor fi înlocuiţi cu ochelarii negri, ca deţinutul să nu vadă unde va fi dus. Chiar atunci, în acea zi de 15 noiembrie 1951, Liviu Brânzaş ia legătura cu deţinuţii din celulele vecine, Cornel Onaca şi Petrică Cojocaru din grupul de ofiţeri Vlad Ţepeş. Plângându-se că nu-i poate vedea prea bine, deoarece i se luaseră ochelarii, cu mult umor Cornel Onaca îl sfătuieşte pe tânărul Brânzaş să se adreseze plutonierului Szücs să-i înapoieze ochelarii, căci fără ei nu vede bine. Urmarea: Iată, şi pe dumneavoastră vă văd cam prost. (Liviu Brânzaş, Op. cit.,p.14) Liviu Brânzaş este conştient de faptul că prezumţia de nevinovăţie nu funcţiona deloc în cazul membrilor securităţii din România. Opinia lui o întăreşte pe a noastră atunci când ne referim la prezumţia de nevinovăţie în concepţia securităţii, al cărei scop este clar prezentat: cât mai mulţi duşmani ai poporului în dosul gratiilor, ca să se poată construi socialismul în linişte şi ca să fie justificate – ca o consecinţă justă, nu-i aşa?- privilegiile lor de paznici ai orânduirii proletare. (Ib., p.15) Dacă atunci ţinta securiştilor era justificarea privilegiilor lor de paznici ai orânduirii proletare, care a fost ţinta lor în perioada 1989 – 2009? În conformitate cu principiul Audiatur et altera pars (Seneca),(Să fie ascultată şi cealaltă parte.), pe noi ne interesează, în demersul nostru, cronologia lui Liviu Brânzaş, dar mai cu seamă părerea lui în legătură cu arestările de la Liceul Român Unit Samuil Vulcan, din perioada scursă după 1947. Fără a exclude întru totul subiectivitatea sa, cum arătam mai sus, nu vom exclude nici încercarea lui de a prezenta, totuşi, obiectiv arestările din Vulcania, întrucât, fiind în mijlocul evenimentelor, cunoştea bine tot ce s-a întâmplat cu acei curajoşi colegi ai săi angajaţi în periculoasa lor acţiune disidentă. Pornind de la această opinie, socotim că cititorii nu se vor supăra că vor întâlni din nou numele lui Petru (Tică) Stanciu, Adrian (Dodi) Mărăscu ş.a., amintiţi atât de Nicolae Mihu (Op. cit.), în urma unor pertinente cercetări ale arhivelor, cât şi de Titi Macavei, Olimpiu Ioan Luca sau alţi vulcanişti care, fără a fi ei înşişi arestaţi, au încercat să nu lase uitării cele ce s-au păstrat în amintirile lor în atâţia ani de dictatură comunistă, când n-au putut da nimic la iveală de frica unor persecuţii, mereu perpetuate, spre a întreţine, continuu, frica de semenul nostru, întrucât fiecare vedeam în cel de lângă noi un posibil turnător. Preceptul pedagogic al lui Quintilianus – Repetitio mater studiorum est – se referă la faptul că prin repetare, cunoştinţele se fixează. În ceea ce mă priveşte, doresc să nu se uite niciodată cele ce s-au făcut, să nu mai fim acuzaţi că acceptăm destinul fără luptă, dar şi să redau lucrurile aşa cum au fost relatate (relata refero). Apud nos veritas argumentum est aliquid omnibus videri. (Pentru noi e un argument al adevărului, atunci cănd toţi au aceeaşi părere despre un lucru.) Acest precept al lui Seneca (Epistulae ad Lucilium, 117,6) acţionează în cazul tuturor celor ce prezintă, în felul lor, arestările elevilor de la Liceul Samuil Vulcan. Toţi au aproximativ aceeaşi părere despre acest fapt. Subliniem din nou că părerea lui Liviu Brânzaş constituie un corolar al celor prezentate anterior, relative la arestările din liceul nostru. Una din tehnicile securiştilor era racolarea informatorilor, pe care să-i infiltreze printre cei ce se aflau în atenţia securităţii. Aceste cozi de topor se străduiau să câştige încrederea curajoşilor soldaţi din armata de rezistenţă anticomunistă, îi trăgeau pe aceştia de limbă şi apoi

Cronici vulcaniene

spuneau totul securităţii. Procedeul acesta a durat până în decembrie 1989 şi, după cum reiese din mass-media actuală, el continuă şi azi când, din nou, ne temem că cel de lângă noi ar putea fi informator. În deceniile al V-lea şi al VI-lea, el funcţiona, însă, foarte bine, întrucât oamenii nu prea erau obişnuiţi cu astfel de practici. Aşa se explică dezamăgirea lui Petru (Tică) Stanciu când s-a convins, cum spune Liviu Brânzaş, că trădarea sa şi a altor vulcanişti se datora lui Tase Coroiu, care fusese agentul infiltrat între elevii sau foştii elevi disidenţi de la Liceul Samuil Vulcan. Arestat, el însuşi, în 1948, executase trei ani de închisoare, fără a putea evita procesul de reeducare de la Gherla. Ajuns acasă, aducând cu el şi un pistol, Tănase (Tase) Coroiu a câştigat încrederea generosului Tică, afişând în continuare o atitudine anticomunistă, în realitate el fiind un instrument în mâinile securităţii. (Ibidem, p. 17) Purtând povara unei mari răspunderi, Tică Stanciu era copleşit mai mult de suferinţa sufletească decât de cea fizică. (Ib., p.56) Din acest motiv, la procesul din 27 decembrie 1952 (deci trecuse mai mult de un an de la arestarea foştilor elevi vulcanişti, noiembrie 1951) Tică Stanciu a cerut în mod public ca şi numitul Coroiu Tănase, zis Tase, să fie adus în boxă, pentru că şi el a instigat şi a participat la o parte dintre acţiunile pentru care suntem noi în boxa acuzaţilor.(Ib., p.75.) Comentând această cerinţă a prietenului său Tică Stanciu, Liviu Brânzaş (Relu, cum îl porecleau colegii) comentează cu umor tragic, dacă această sintagmă poate fi considerată corectă, cererea lui Tică. Să fie inculpat agentul informator şi provocator al securităţii, adică însuşi turnătorul?! Ce s-ar întâmpla dacă toţi turnătorii ar ajunge în boxă alături de victimele lor? Ar rămâne ţara fără turnători! Ceea ce într-un stat comunist este o imposibilitate. (Ibid. p.75.) Citind încântătoarea carte, Raza din catacombă, a preotului Liviu Brânzaş, am încercat, de multe ori cu lacrimi în ochi, să fişez separate destinele vulcaniştilor şi ale tuturor beiuşenilor, spre a le prezenta astfel în această încercare monografică a noastră. Mi-am dat, însă, seama că separarea acestor destine era imposibilă pentru că prin educaţia primită în Vulcania sau în alte şcoli ale Beiuşului, concepţia şi acţiunea lor erau nu numai indisolubil legate, ci chiar complexe, fapt care m-a determinat să prezint aceste destine împreună. Atât de puternică era această unitate de concepţie şi acţiune a acestor tineri, încât e de mirare cum a putut să trădeze unul dintre ei, devenind provocator, informator sau turnător. Se ştie, desigur, cât de mare este diversitatea tipurilor umane, chiar doar în cadrul a numai patru temperamente (melancolic, coleric, sangvinic şi flegmatic). În faţa presiunilor puternice, precum cele exercitate de oamenii securităţii, unii indivizi au cedat şi au fost convinşi să semneze că se angajează în serviciul lor. Dacă acest lucru omeneşte, să zicem, ar fi de înţeles, întrucât fiind nişte firi mai slabe n-au putut suporta chinurile la care erau supuşi înainte de racolare, este imposibil de înţeles denunţul semenilor lor, practicat de cei racolaţi. În mass-media românească se vorbeşte azi foarte mult de mari personalităţi româneşti care n-au putut rezista presiunii de racolare a lor de securitate. Aceste personalităţi, însă, au refuzat denunţul, iar în notele informative pretinse de la ei, făceau fulminante elogii celor pe care trebuiau să-i trădeze sau să-i împiedice, prin denunţul lor, să plece în străinătate pentru unele întruniri ştiinţifice sau pentru diverse turnee artistice. Observaţi, vă rog, dragi cititori, că evit să dau nişte nume de distinşi oameni din această categorie din respect pentru ei. Fiind autor al frumoasei lucrări Roza din catacombă, Liviu Brânzaş apare, în grupul vulcaniştilor arestaţi în anul 1951, ca primus inter pares. Liviu Brânzaş s-a născut în 16 decembrie 1930, în satul Sâniob, comuna Ciuhoi, judeţul Bihor. Satul Sâniob şi comuna din care face parte se află cam la jumătatea distanţei dintre Oradea şi Marghita. Era al treilea din cei patru copii (Virgil, Sabina, Liviu şi Cornelia) ai părinţilor lor, Ioan şi Ecaterina Brânzaş (Ibidem, p.350.). Până la Dictatul de la Viena din 30 august 1940, Liviu Brânzaş trăieşte împreună cu familia sa în Sâniob, unde a început cursurile şcolii primare. După cedarea Ardealului de nord Ungariei, familia Brânzaş din Sâniob ajunge în comuna Finiş de lângă Beiuş, unde cel de-al

Cronici vulcaniene

treilea copil va continua cursurile şcolii primare, după terminarea căreia va urma cursurile Liceului Român Unit din Beiuş, unde va trăi momente înălţătoare bucurându-se de prestaţia unor distinşi profesori, dar şi clipe de profundă dezamăgire, mai cu seamă după reforma învăţământului din 3 august 1948, când nu a putut suporta restructurarea vechiului sistem de valori prin laicizarea şi etatizarea şcolii confesionale în care învăţa, dar nici epurarea repetată a cadrelor didactice sau lăsarea pe dinafară a profesorilor necolaboraţionişti, pe care regimul îi înlocuise cu oameni ca Florea Salvan, cum s-a văzut. De la asemenea nesuportabilităţi i se trage lui Liviu Brânzaş eliminarea definitivă din toate şcolile statului (v. Nicolae Miheş, op.cit., p. 565), necesitatea de a se ascunde timp de doi ani prin satele din Munţii Apuseni şi, apoi, arestarea sa în ziua de 15 noiembrie 1951, care, în urma unor false procese, a dus la condamnarea lui la 25 de ani muncă silnică pentru uneltire contra ordinei sociale. Fratele său, Virgil Brânzaş, a fost de asemenea condamnat pentru crimă de uneltire împotriva ordinii sociale la 25 de ani muncă silnică şi la 10 ani degradare civică… pentru deţinere şi răspândire de cărţi interzise… (Ib. p. 83) Acuzat că ar fi fost legionar, a fost condamnat şi tatăl celor doi băieţi. Astfel, au fost în închisoare tatăl, Ioan Brânzaş, şi cei doi fii, Virgil şi Liviu, asemenea altor familii de români, având vinovăţia de a fi crezut în Dumnezeu, de a-şi fi voit liber neamul. (Ib., p. 350) A dobândit libertatea din zarca Aiudului în anul 1964, împreună cu toţi deţinuţii politici, după 13 ani de suferinţă prin închisorile comuniste de la Oradea, Jilava, mina de plumb Cavnic, Gherla şi Aiud. (Ibid.) Îndurând cu stoicism supliciul închisorilor, a avut, totuşi, prilejul de a cunoaşte câţiva preoţi, printre care şi părintele Dumitru Stăniloae, cu care a împărţit câteva luni celula de la Aiud şi care l-a călăuzit în duhul ortodoxiei strămoşeşti, adeverindu-se astfel zicala românească: În tot răul ar fi şi un bine. Prin imensa influenţă benefică asupra lui a Părintelui Dumitru Staniloae şi a altor preoţi cunoscuţi de Liviu Brânzaş, închisoarea a devenit o adevărată universitate pentru tânărul receptiv şi însetat de a cunoaşte cât mai mult. De fapt, cu Părintele Dumitru Stăniloae a păstrat legătura şi după elibrarea din închisoare, dar şi cu alţi foşti deţinuţi, prin Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici (A.F.D.P.R.), la al cărei prim Congres a devenit duhovnicul Congreselor acestei Asociaţii. (Ibid. p. 350-351) A devenit duhovnicul Congreselor A.F.D.P.R. deoarece după ieşirea din închisoare a absolvit cursurile, la zi şi la fără frecvenţă, ale Institutului Teologic de Grad Universitar, din Sibiu, devenind preot. A îndeplinit această misiune divină timp de 22 de ani în parohiile Iacobeni, localitate situată la baza Dealului Feleac, în comuna Frata, apoi în comuna Tureni, din apropierea Municipiului Turda şi în parohia Suceagu, comuna Baciu, de lângă Cluj. Spiritul său de frondă faţă de regimul comunist s-a manifestat şi în timpul îndeplinirii misiunii preoţeşti, prin refuzul de a se supune interdicţiei de a face catehizarea copiilor din parohiile în care a servit, deoarece a considerat componenta creştină a educaţiei ca o latură fundamentală şi definitorie a neamului românesc. (Ibidem, p. 351) În acelaşi spirit şi-a folosit verbul său penetrant şi talentul de a pune degetul pe rană în cuvântările rostite la Congresele A.F.D.P.R. sau în activitatea publicistică, pledând consecvent pentru convingerile sale. Trecând prea devreme la cele veşnice, în 3 septembrie 1998, poate datorită suferinţelor din închisoare, la numai 68 de ani, bărbatul falnic Liviu Brânzaş, pe care l-am cunoscut cu patru ani mai înainte, în 1994, n-a avut fericirea să vadă ieşite de sub tipar minunatele sale cărţi: Martor într-un proces moral, Editura Brad, 1999, cuprinzând majoritatea articolelor sale publicate în diferite ziare şi reviste şi o parte din cuvântările rostite la Congresele A.F.D.P.R., şi Raza din Catacombă-Jurnal de închisoare, Bucureşti, Editura Scara, care ne dă ample informaţii despre disidenţa anticomunistă de la Liceul şi acum Colegiul Naţional Samuil Vulcan din Beiuş, pe care dorim s-o valorificăm.

Saloanele Plai Românesc

Aldoux Huxley, Geniul şi zeiţa Invitaţie la lectură

Ioana SCH. Aldoux Huxley este un scriitor pentru intelectuali… spunea

profesorul din facultate la primul curs de literatură universală… Perfect, am zis în sinea noastră, încă un deştept menit să ne facă viaţa (sesiunea) grea. Exact aceste vorbe mi-au venit în minte când am decis să citesc Geniul şi zeiţa, gândindu-mă că scriitorul nu se dezminte, având în vedere faptul că însuşi titlul conţinea substantivul geniu în alcătuire.

Romanul (1955) nu e nici pe departe unul elitist, făcut pentru deştepţi, dimpotrivă. Paginile sunt pline de inefabilul unui sentiment unanim cunoscut – iubirea, chiar dacă se trece dincolo de normele morale general respectate: cartea pune pe tapet o iubire proscrisă, aceea a unui ucenic în ale fizicii, îndrăgostit iremediabil de zeiţa mentorului său.

John Rivers este un tânăr dornic de iniţiere în tainele domeniului atât de îndrăgit (fizica), provenit dintr-o familie protestantă, pentru care credinţa este singurul lucru cu adevărat important. Astfel, întâlnirea cu frumoasa soţie (Katy Maartens, alias zeiţa) a unuia dintre cele mai apreciate genii ale epocii (Henry Maartens, laureat al Premiului Nobel) şi apariţia arhicunoscutului sentiment sunt în măsură să zdruncine credinţele de-o viaţă ale tânărului. El luptă din răsputeri, rememorează sfaturile puritane al mamei, dar fără sens. Destinul lor este pecetluit, astfel încât, într-un moment de slăbiciune (moartea mamei ei, boala geniului) între cei doi se produce apropierea fizică, pe care ucenicul o percepe ca pe un fatuum. De parcă o conştiinţă frământată nu ar fi de ajuns, fiica cea mare a profesorului este îndrăgostită lulea de Rivers, îi dedică poezii concupiscente, iar la un moment dat intuiţia feminină îi dezvăluie natura relaţiei dintre mamă şi ucenicul tatălui ei. Din acest moment amanţii au de înfruntat un duşman plin de ură, fiindcă fiica se simte trădată de mama adulterină şi este hotărâtă să facă dreptate, ei şi tatălui, trădat la rândul lui.

Rivers are numeroase tentative de abandon, sufletul lui este sfâşiat între respectul faţă de Maartens, mentorul său, şi atracţia imposibil de controlat faţă de soţia (mult mai tânără) a profesorului (clasicul conflict dintre datorie şi pasiune). Ulterior, când peste ani se confesează naratorului, Maartens dezvălui trăirile contradictorii pe care le încerca: - Credeam că te hotărâseşi să pleci./ - Aşa-i, dar asta s-a întâmplat înainte de a o vedea coborând pe trepte reîncarnată în zeiţă. O zeiţă în doliu. Emblemele pierderii suferite (moartea mamei lui Katy) mi-au menţinut trează mila, adoraţia religioasă, sentimentul că iubita mea e un spirit care trebuie adorat în chip spiritual. Din corsaj îi răsărea însă coloana luminoasă a gâtului; printre zulufii galbeni ca mierea chipul îi era transfigurat de un soi de strălucire nepământească.

Romanul capătă aerul unei confesiuni cathartice, Rivers îşi mărturiseşte păcatele tinereţii, povestind, plin de afecţiune, întâmplarea care i-a schimbat destinul. Naratorul are răbdarea de a-i asculta confesiunea, dar şi inteligenţa de a-l face să mărturisească cele mai ascunse gânduri, pe care până şi fostul (sau eternul?!) îndrăgostit le credea uitate.

Tonul ironic amar al romanului face lectura mult mai uşor de digerat, nu te îneacă în dulcegării sentimentale. Finalul atestă, cu siguranţă, acest lucru: - Condu cu grijă, mă sfătui în timp ce deschidea uşa. Trăim într-o ţară creştină şi azi e ziua Mântuitorului. Practic, toţi cei pe care îi vei întâlni pe drum vor fi beţi.

Cât despre finalul poveştii…este şi nu este previzibil. Pentru Rivers răstimpul petrecut în sânul excentricei familii Maartens reprezintă o aventură spirituală explozivă, cu consecinţe care-i vor marca întreaga viaţă.

Rămâne să găsiţi voi răspunsul☺

Saloanele Plai Românesc

Folclor de şezătoare Informator: Ana Şandra, muncitor îngrijitor la C.N.Samuil Vulcan Culegător: prof. Elena Codreanu, bibliotecar

Povestea furcii Să vă spui io, oameni buni, Ce vă spui io nu-s minciuni. Când am fost în şezătoare, În deal pă la nană Floare, La Bâzdângoaie-n ungheţ, Un ficior mai îndrăzneţ, Da’ şi tare vorbăreţ, S-o gândit să-mi spuie mie Povestea furcii dintâi: Luni, caieru-n furc-am pus. Marţi, tât cotai după fus. Nici miercuri nu-l aflai. Joi, mărsăi şi-mi cumpărai. Vineri fu vineri – nu să toarsă. Sâmbătă fu o clacă, Dracu n-a juca oleacă ! Bihoreană, mândru nume, Mărsu-ţ-o hirea pă lume, Mărsu-ţ-o hirea pă sate, Cu horile trăgănate! Mă cunosc că-s din Bihor Pâ-ncreţâtu’ poalelor ! Mi-o pus mama nume Floare, Să ştiu juca-n şezătoare, Învârte-mă, bade, tare Că-s cu roche, fără poale! Să cunoaşte pă suman Că îs pui de bihorean, Să cunoaşte pă rochiţă Că şi io îs binşeniţă !

- Şezătoarea ni-i de plin, Fete vin, feciori nu vin! Numa unu’ ne-o venit Şi p-acela l-o trăznit ! Dragu-mi unde-am venit, Cu cine m-am întâlnit. Sări în sus şi bate-n pălmi Şi spune că nu te temi ! Frunză verde, trei şi trei, Hai să batem pălmile Să ne-audă mândrele ! Vasalică, clop cu cipcă, Hai la noi pă duminică. La casa cu poartă verde, Acolo, mândruţa şede! Vasalie, clop cu pene, Vină numa, nu te teme! Fă-mă, Doamne, un lemn de tufă, Să mă facă mândra furcă, Să mă ducă-n şezătoare, Să mă puie-ntră fuioare. Toarce furca mea fuioare, Să-mi fac obdiele-n picioare. Asta-i nana, bate-o Doamne, Noaptea lucră, zâua doarme! Toare furca mea sub grindă, Să să ţuce cei din tindă! Toarce furca mea fuior, Să vină cine mi-i dor!

Dragu-mi unde-am venit, Cu cine m-am întâlnit. Sări în sus şi bate-n pălmi Şi spune că nu te temi ! Frunză verde, trei şi trei, Hai să batem pălmile Să ne-audă mândrele ! Sezi, Drace, în satu-aista Şi-n cine l-o lăuda, C-am venit pă hire mare, Că-s fetele mândre tare, Da’ iară o me nevoiea, Că-s mai mândre pă la noi! Cine m-o făcut pă mine, I-o plăcut pălinca bine Şi cine m-o botezat, O băut nemăsurat!

Astă-vară la săpat, Şapte mândre-am sărutat. Dac-ar fi ţânut săpatu’, Aş fi sărutat tăt satu’! Satu vost, un sat cu doşte, Fetele-s ca nişte boşte ! Satu nost, i-un sat micuţ,- Tătă fata-i cu drăguţ. Satu vost, un sat mai mare, Nicio fată drăguţ n-are ! - Ău! Meţi acasă, măi muieri, Bată-vă zâua de ieri! Meţi şi pliviţi cepele, Nu biciuliţi fetele. Cepele voastre-s gozoasă, Fetele noastră-s frumoasă!

Interviurile ediţiei

CUVINTE CU DIANA

E.O. Seria de interviuri din revista şcolii noastre continuă de această dată cu tine, Diana. Iată, în al 180-lea an de la ctitorirea şcolii ai cinstea să fii şef de promoţie, alături de colegele tale Luiza Spiridon şi Roxana Guler. Aş dori să spui şi celor care încă nu te cunosc cine este Diana Lavinia Ganea. D.G. Sunt o beiuşeană de aproape 19 ani, elevă a CNSV de 8 ani, absolvind în acest an profilul matematică-informatică. Aparţin unei familii normale, modeste, însă părinţii mei s-au străduit tot timpul să ne ofere, mie şi fratelui meu, cele necesare unei bune formări ca oameni. Pot să spun că am fost chiar menajată datorită preocupării mele pentru învăţătură, că am sărit de multe ori îndatoririle pe care ar fi trebuit să le am în gospodărie, iar la 19 ani încă învăţ să…gătesc. E.O. Vorbeam de cinstea de a fi şef de promoţie al unei şcoli aproape bicentenare. Este cinstea care nu se acordă, nici nu se obţine uşor. Pentru colegii tăi mai tineri, ar fi util să dezvălui secretul succesului tău.

D.G. Secretul meu nu cred că este ceva fabulos, reuşitele mele se bazează în mare parte pe perseverenţă, muncă susţinută, ambiţie şi plăcere pentru ceea ce am făcut; un alt factor important l-a constituit susţinerea celor din jur, a părinţilor şi a profesorilor mei. E.O. Această muncă susţinută nu s-a materializat doar în mediile constant 10, ci şi în rezultate remarcabile la olimpiade şi concursuri şcolare. Te rog să faci un efort pentru a ne familiariza cu acestea, dar şi cu rezultatele obţinute. D.G. Pentru mine, olimpiadele au constituit o provocare, o motivaţie spre a face mereu mai mult. Având în vedere preferinţa pentru materiile reale, matematica, fizica, am participat la astfel de olimpiade, numărând 3 participări la Olimpiada Naţională de Fizică şi o calificare la Olimpiada Naţională de matematică. Alături de acestea, am reuşit să obţin locul I la Concursul Ştefan Musta, în fiecare an, din clasa a V-a până în a XII-a, precum şi locul I şi participare la faza naţională a Concursului de Evaluare în Educaţie - la matematică, dar şi la fizică. Cu toate acestea, am avut ocazia să îmi valorific şi plăcerea pentru lectură, participând şi la Olimpiada Naţională de Limba română. Astfel, mulţumită rezultatelor din decursul a 8 ani, am obţinut o bursă din partea Fundaţiei Dinu Patriciu, dar şi o invitaţie la Tabăra Olimpicilor, prilej de a cunoaşte tineri cu aceleaşi preocupări. E.O. Ce favorizează bursa Patriciu ? D.G. Bursa Fundaţiei Dinu Patriciu vine în susţinerea elevilor merituoşi, care provin din familii cu venituri modeste. Membrii fundaţiei îşi propun să susţină valorile şi să motiveze elevii pentru a-şi menţine rezultatele şcolare bune, deci pot să spun că sunt norocoasă că beneficiez de sprijinul oferit de această fundaţie. E.O. Se pare că te-ai orientat spre materiile de profil. Când un copil iese, chiar temporar, din casa părintească, începe să cunoască lumea, viaţa. Ar fi interesant să vorbeşti despre experienţele trăite în drumurile tale prin ţară, prilejuite de aceste evenimente. D.G. Într-adevăr, în urma calificării la olimpiadele


naţionale am avut ocazia să cunosc, de fiecare dată, o altă parte a ţării, timp de câte o săptămână. Am fost la Drobeta-Turnu Severin, Botoşani, Craiova, Hunedoara, Bistriţa, Brăila. Am admirat frumuseţea ţării, dar mai ales am întâlnit oameni deosebiţi, copii pasionaţi de aceleaşi materii, cu potenţial mare de a schimba ceva în viitorul ţării. Am văzut că există persoane care într-adevăr apreciază dorinţa de cunoaştere, de a învăţa şi inova. Pot spune că mi-am lărgit într-adevăr orizontul de cunoaştere şi că am căpătat şi experienţă de viaţă. E.O. Ai fost eleva şcolii începând din clasa a V-a şi am observat că ai talente ascunse sau nu prea valorificate, dar şi o mare putere organizatorică şi persuasivă. Ai scris poezie, proză, recenzii, ai exprimat opinii asupra cărţilor citite, ai publicat câteva în revista şcolii. Ai jucat şi teatru, un rol dificil, pentru care ai fost foarte apreciată - nana actuală din Ţăranii noştri, o adaptare după Gh. Brăescu şi Cornel Udrea. Ce alte pasiuni ne dezvălui ? D.G. Lectura a fost prima mea pasiune, înainte de matematică, aceasta datorându-se mamei, care mi-a insuflat plăcerea pentru citit şi mi-a stimulat curiozitatea. Şi acuma prefer o carte bună oricărei pagini web, deşi internetul îmi ocupă mare parte din timp. Pe lângă acestea, îmi place să ascult muzică – prefer muzica rock, baladele, mă plimb în natură, ies cu prietenii - specific unui adolescent. E.O. Eşti singurul şef de promoţie al judeţului Bihor, singura care ai obţinut 10 pe linie la Bacalaureat. Este foarte greu să obţii această notă la Limba şi literatura română. Performanţa este susţinută de lecturile tale. Aş dori să enumeri câteva cărţi care consideri că te-au marcat, fie că sunt opere studiate la clasă sau lectură de plăcere. D.G. În copilărie, cartea preferată era Singur pe lume, de Hector Malot. Şi la vremea aceea m-a marcat prin perspectiva realistă asupra vieţii unui orfan, prin aventurile sale mereu surprinzătoare. Am citit, de asemenea, cu multă plăcere La Medeleni şi celebra serie Cireşarii, romane care, din punctul meu de vedere, depăşesc multe best-selleruri pentru copii, de azi. Pe măsură ce am crescut, deşi am început să am tot mai puţin timp pentru lectură, nu am abandonat-o, citind în special romane psihologice. Ciuleandra lui Liviu Rebreanu sau Ultima noapte… m-au atras prin acurateţea analizei proceselor psihologice, trăirea intensă, care de multe ori mă făcea să mă identific cu personajele. E.O. Să revenim puţin la cine este Diana cea de toate zilele. Echilibrată, ambiţioasă, cu umor, pari o excepţie de la regula adolescenţei. Puterea pe care ai dovedit-o de-a lungul anilor, în diverse circumstanţe, vorbeşte şi de o bună relaţie cu familia. Mi se pare că dărâmi mitul adolescentelor care nu se înţeleg cu părinţii şi, mai ales, cu … mama. Echilibrul tău se datorează unei relaţii speciale pe care o ai cu mama ta ? D.G. Părinţii mei, după cum am spus anterior, m-au susţinut foarte mult, mi-au motivat dorinţa de a învăţa şi excela, fără a-mi stabili «standarde»… M-am bucurat din plin de copilărie, trăiesc ca un adolescent normal şi, în acelaşi timp, îmi face plăcere să învăţ, în special datorită lor şi învăţăturilor lor de viaţă. Iar mama îmi este în primul rând cea mai bună prietenă, este într-adevăr o relaţie deosebită, de sprijin şi înţelegere; discutăm foarte mult, mă sfătuieşte şi mă susţine în deciziile luate şi cred că această legătură m-a ajutat foarte mult să mă maturizez şi să îmi modelez principiile de viaţă. E.O. Ştii că am uitat să vorbim despre ceva esenţial? Nu am pomenit nimic despre facultatea pe care doreşti s-o urmezi. Cred că ai reuşit să creezi emoţii celor apropiaţi prin schimbarea, în ultimul moment, a profilului.


D.G. Într-adevăr, deşi am vrut să urmez Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, am optat în final pentru Automatică şi Calculatoare din cadrul din Universităţii Politehnice Timişoara. Oscilaţia între aceste facultăţi a existat tot timpul, chiar dacă nu a fost cunoscută tuturor celor din jur, şi s-a datorat asemănării lor. Ambele se bazează pe cunoştinţe în domeniul real, însă diferă prin specializare. Schimbarea opţiunii a intervenit când am avut ocazia să discut cu studenţi de la Automatică, ei oferindu-mi o perspectivă din interior asupra facultăţii, care m-a şi atras. E.O. Ce aştepţi de la studiile pe care le vei face ? Ce perspective întrevezi? D.G. Îmi doresc să ajung un bun inginer, să mă familiarizez în special cu partea practică a viitoarei meserii, sa obţin un loc de muncă de timpuriu, care să-mi permită să continui facultatea în timp ce mă perfecţionez. E.O. O posibilă continuare a studiilor în străinătate te tentează ? D.G. Deşi dincolo şansele unei cariere de succes sunt cu mult mai mari decât în ţară, momentan nu aş pleca pentru foarte multa vreme dincolo,eventual câteva luni, pentru perfecţionare şi o nouă experienţă. E.O. Copiii de azi au larg acces la informaţie. Vedeţi şi auziţi multe despre învăţământul din alte ţări. Ce criterii ar trebui, în opinia ta, să îndeplinească şcoala românească pentru a fi de performantă, pentru a răspunde cerinţelor şi idealurilor tinerilor. D.G. În momentul de faţă, din păcate, şcoala este văzută ca o corvoadă şi nu ca un mijloc de dezvoltare a inteligenţei, de deprindere a unor aptitudini. Faţă de învăţământul din alte ţări, cel românesc este lipsit de sincronizare cu dezvoltarea rapidă a tehnologiei, e abia la început. Materiile par greoaie tocmai din cauza că nu sunt asociate cu o învăţare interactivă, care să solicite participarea elevului - care şi aşa este dezinteresat şi dornic ca orele să se sfârşească cât mai rapid. Un alt mare minus este lipsa de motivaţie, exemplele negative din societate, care creează falsa iluzie că reuşita în viaţă poate fi condiţionată mai mult de şansă decât de capacitatea personala. E.O. Şi în acest sens ar trebui să … D.G. E greu să schimbi o mentalitate pătrunsă atât de adânc în generaţiile ultimilor ani, însă un pas în acest sens ar fi adoptarea unei atitudini mai receptive din partea elevilor şi îndreptarea atenţiei profesorilor spre mijloace neconvenţionale pentru a transmite şi aprofunda informaţia (prezentări audio-vizuale, proiecte, lucrul în echipă etc). De asemenea, ar fi utilă şi o restructurare a materiei în funcţie de aspiraţiile viitoare ale elevului - în ciclul liceal, ar trebui să se aprofundeze materiile de profil, cu o scădere a volumului de informaţie la nivel minim pentru celelalte materii. Astfel s-ar asigura perfecţionarea unilaterală a unui elev, evitându-se situaţiile în care acesta este copleşit de prea multă informaţie, din prea multe domenii. E.O. Ţi-e uşor să vorbeşti în numele tău pentru că eşti autodidactă în ceea ce priveşte formarea culturii generale. Ai dreptate şi când afirmi că elevii se simt copleşiţi de cantitatea cunoştinţelor de acumulat. Degringolada societăţii româneşti se amplifică continuu. Elevii nu se simt motivaţi să mai înveţe. Ce recomandare le-ai face? Mai este rentabil să înveţi, să studiezi, mai este…la modă? D.G. De când a căzut comunismul, nu cred că mai este la moda să înveţi… Mai nou nu este la modă nici să gândeşti ☺. E o delăsare generală. O recomandare pentru colegi, pentru tinerii ca mine, ar fi: gândiţi-vă că viitorul vostru începe chiar din primii ani de şcoală, şi tot ceea ce faceţi e pentru voi, nu pentru «rentabilitate» sau recompense. Acest gând m-a ghidat pe mine tot timpul şi sper ca pe viitor să se demonstreze eficacitatea acestui mod de a gândi. E.O. Cred că cititorii noştri au reuşit să-şi făurească o imagine veridică a ta. S-o completăm cu alte întrebări şi mai ales…răspunsuri. Ce faci în timpul liber ? D.G. Citesc, mă plimb, ies în oraş, chatuiesc pe Messenger sau dorm - un alt mare hobby al meu. E.O. Ce calitate apreciezi la un om?


D.G. Sinceritatea şi disponibilitatea de a învăţa lucruri noi. E.O. Stilul vestimentar care te caracterizează? D.G. În funcţie de dispoziţie, mă îmbrac casual, chic, elegant sau chiar sport. E.O. Parfumul preferat? D.G. Nu prefer un parfum anume, îmi plac cele cu note florale sau uşor citrice. E.O. Se pare că eşti reprezentantă a zodiei ... D.G. Fecioara. E.O. Iată explicaţia tentaţiei de a despica firul în patru... Cum arată topul celor trei filme preferate de D.G.? D.G. 1. The butterfly effect; 2. A walk to remember; 3. Meet Joe Black E.O. Unii te vor cunoaşte prin intermediul acestui interviu, alţii te vor redescoperi, cu multiplele tale valenţe. Care este întrebarea neadresată şi căreia doreşti să-i răspunzi? D.G. Poate că e mai multe…

1. Aş dori să revin asupra subiectului privitor la învăţământul românesc, întrucât în anii de liceu mi-am dat seama de necesitatea «concretizării» lecţiilor, a transpunerii lor în plan practic, astfel încât elevul să înţeleagă «cu ce îl ajută matematica, româna, fizica etc. în viaţă». Dincolo de definiţii, teorie, există problema aprofundării lor, iar în unele cazuri timpul alocat unui curs este insuficient: demonstrării unei teoreme, familiarizării cu teorii mai greu de pătruns, dezbaterii unui roman «greoi» etc. Uneori, 50 de minute nu sunt suficiente acoperirii unor subiecte importante, tratate doar în perioada liceului şi care în timpul facultăţii sunt considerate «ştiute». Desi «lungirea» lecţiilor nu ar fi pe placul elevilor, ea este necesară, inclusiv în crearea unui mediu în care profesorul şi elevul cooperează, comunică cu adevărat. 2. O întrebare mai veselă, căreia aş dori să-i răspund, ar fi: Cu ce amintiri ai rămas din liceu ? Mulţi studenţi spun că liceul este o parte frumoasă a vieţii de adolescent, dacă nu cea mai frumoasă. Timp de 4 ani, ajungi să cunoşti oameni noi, care devin parte din viaţa ta, în compania cărora te simţi ca acasă. Am avut colegi deosebiţi, fiecare cu personalitate specifică, împreună definind ceea ce a fost clasa a 12-a B. Dovadă a păţaniilor trăite împreună, a orelor petrecute la şcoală, cu mai mult sau mai puţin entuziasm, stau rândurile scrise în album, de care ne vom aminti cu plăcere mulţi ani de aici înainte. Au fost ani frumoşi, încărcaţi de bucuria de a fi tânăr, şi nu pot să nu-mi amintesc, cu nostalgie deja, de micile revolte iscate când vremea de afară ne făcea cu ochiul, de privirea răbdătoare şi ocrotitoare a doamnei diriginte, de oftatul profesorilor care ne atrăgeau atenţia când încercam să îi îndepărtăm, cu discuţii bine meşteşugite, de la subiectul orelor ☺. 3. Ca să fac legătura cu întrebarea de mai sus, aş vrea să infirm o bănuială care s-ar fi putut strecura prin citirea acestui interviu: nu, nu sunt o tocilară ☺. Faptul că îmi place să privesc cu seriozitate învăţatul şi să îi dedic timp, să fiu echilibrată, nu înseamnă că sunt atipică faţă de un adolescent obişnuit: ştiu să mă şi distrez, să mă comport copilăreşte şi să îmi trăiesc vârsta, cu frumuseţea şi nebuniile ei . E.O. Mă număr printre cei care te cunosc …binişor şi, cu convingere, pot afirma că nu poţi fi suspectată de toceală, introvertire sau alte asemenea. Îţi mulţumesc pentru gândurile împărtăşite. Să auzim de bine chiar după prima sesiune. D.G. Cred că am reuşit să transmit modul meu de a gândi răspunzând întrebărilor Dvs., însă doresc ca, pe final, să mulţumesc celor care m-au format ca elev, om, în decursul anilor de şcoală; aceştia au fost îndrumătorii mei, care ne-au oferit, mie şi colegilor mei, nu numai un bagaj de cunoştinţe, ci şi lecţii de viaţă. Sunt profesorii de la Colegiul Naţional Samuil Vulcan, cărora le doresc în continuare generaţii care să ducă mai departe faima acestui lăcaş de spirit.

A consemnat cu plăcere, eojic@


PAUL ŢIRBAN Portret de adolescent

Reporter: Dacă ar fi să motivez alegerea ta pentru realizarea acestui interviu, aş zice că e simplu. Cum să nu stai de vorbă cu un tânăr absolvent care face în continuare cinste Colegiului nostru. Aşadar, pentru început, te rog să realizezi un autoportret relevant. Paul: Mă numesc Ţirban Ionuţ-Paul şi am fost elev în clasa a XII-a A. Personal, cred că mă cunosc destul de bine, dar când trebuie să fac un autoportret, îmi este destul de greu, poate şi din cauza personalităţii mele. De spus, nu ar fi foarte multe, dar voi încerca să conturez o idee despre mine. Sunt pasionat de informatică şi, mai ales, de dezvoltarea de software. Îmi place să cred că sunt o persoană agreabilă, o persoană cu care se poate discuta aproape orice. Cei care mă cunosc ştiu că sunt autodidact, îmi place foarte mult să studiez singur şi mai ales să experimentez. Ca hobby-uri, aş putea enumera tenisul, drumeţiile şi fotografia. Sunt extrem de mândru de principiile după care mă ghidez în viaţă, unele din ele fiind preluate de la diverse persoane importante din viaţa mea, iar altele învăţate din propria experienţă. R: Eşti absolvent de matematică-informatică, foarte priceput în domeniul calculatoarelor. De multe ori ai găsit soluţii inedite în rezolvarea unor probleme, chiar extracurriculare. De unde această pasiune pentru măruntaiele P.C.-ului? P: Nu este neaparat o pasiune pentru măruntaiele P.C.-ului, deşi le cunosc foarte bine, aş numi-o mai repede o pasiune pentru programare, pentru ceea ce efectiv pune în mişcare şi coordonează măruntaiele P.C.-ului. Totul a început prin clasa a VII-a, odată cu primul meu P.C., un IBM cu un procesor Pentium 3, care a sfârşit ars, dintr-o mică neatenţie a mea. Pot spune că acel calculator a fost un fel de cobai pentru mine. Îmi amintesc cu plăcere că, ori de câte ori eram întrebat în gimnaziu ce vreau să devin când voi fi mare, spuneam că software developer (programator, mai pe româneşte). Cât despre rezolvarea acelor probleme extracurriculare, de care ziceaţi, să ştiţi că este o mare asemănare între ele şi problemele de informatică, ca mod de rezolvare: întotdeauna trebuie să găseşti ceva inedit, ceva inovator pentru a le putea rezolva. R: Spuneam că faci cinste acestei şcoli şi luam în considerare concursurile şi olimpiadele la care ai participat. Te rog să le treci în revistă, menţionând şi rezultatele obţinute.

P: Cred că nu pot să mi le amintesc pe toate câte au fost, le voi menţiona, însă, pe cele mai importante dintre ele. Am participat în toţi cei 4 ani la olimpiada de informatică, participare încununată de menţiunea obţinută la faza judeţeană în clasa a XII-a. Am mai obţinut un loc III la Concursul de Matematică Ştefan Musta, în clasa a XI-a. La concursul interdisciplinar Istorie şi societate în dimensiune virtuală am luat locul I la faza judeţeană în clasele XI-XII, iar la faza naţională, în clasa a XI-a, am obţinut Menţiune cu softul Temperamentul altfel (Suceava, 2008), iar în clasa a XII-a, locul II cu softul Psihologia Socială (Bârlad, 2009). Am mai avut 2 participări la faza naţională a Concursului Infoeducaţie, obţinând, în acest an, împreună cu Alex Junea, locul III. Anul trecut, la Concursul organizat de CISCO, la Gălăciuc, am obţinut menţiune. La Concursul internaţional


Ziua siguranţei pe Internet, faza naţională, în clasa a XI-a m-am clasat pe locul 12, iar în clasa a XII-a pe 4. La concursul de pagini web Mesajul meu antidrog am obţinut locul III în clasa a XII-a. Totuşi, dintre diplomele obţinute, cea mai importantă este Diploma de excelenţă a Colegiului Naţional Samuil Vulcan. Aş dori pe această cale să le mulţumesc profesorilor care m-au îndrumat şi m-au ajutat să obţin aceste rezultate, pentru că, oricât de autodidact am fost eu, tot am avut nevoie de ajutorul lor. R: Consider aceste competiţii atractive pentru domeniul în care te-ai pregătit. Ce-au mai însemnat ele pentru tine? P: Aceste competiţii sunt extrem de atractive, mai mult decât atât, ele sunt adevărate lecţii de viaţă. Experienţa acumulată la o astfel de competiţie echivalează cu cea dintr-un an şcolar. Pentru mine ele au însemnat extrem de mult. Pe lângă premiile obţinute, am cunoscut oameni deosebiţi, oameni de la care nu am avut decât de învăţat şi oameni alături de care am pus bazele unei viitoare colaborări. Aici ar fi de menţionat Concursul Infoeducaţie, care, pentru mine, a fost unul din cele mai importante. Povestea acestuia este una aparte pentru mine, deoarece am aflat de el de pe internet şi în urma interesului şi, cu ajutorul doamnelor profesoare de informatică, am reuşit să particip şi să ajung la faza naţională, unde, pe lângă premiile obţinute, am cunoscut oameni precum: dr. Sabin-Corneliu Buraga – prodecanul Facultăţii de Informatică din Iaşi, Tudor Damian – partener Microsoft (cu care sper să am o bună colaborare în Cluj) şi mulţi, mulţi alţii. De asemenea, mi-am făcut şi numeroşi prieteni din întreaga ţară. Fără aceste concursuri nu aş fi reuşit să cunosc aceşti oameni şi astfel aş fi ratat multe oportunităţi. R: Unde te vei prezenta în acest an, la 1 octombrie? La 1 octombrie mă voi prezenta la Facultatea de Matematică şi Informatică, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, specializarea Informatică. R: Ce te-a determinat să alegi Clujul pentru continuarea studiilor? În primul rând reputaţia Facultăţii de Matematică şi Informatică din Cluj şi în al doilea rând sfaturile doamnelor profesoare de informatică. Un alt factor a fost reprezentat de oportunităţile pe care le am în Cluj, astfel odată cu începerea studiilor voi intra în contact, prin intermediul unui prieten cunoscut la concursul Infoeducaţie, cu preşedintele Centrului Microsoft pentru Studenţi, alături de care doresc să mă pregătesc pentru Concursul Imagine Cup. R: Eşti un om al perspectivei, dar te întreb ce-au însemnat pentru tine anii petrecuţi la Colegiul Naţional Samuil Vulcan din Beiuş. P: Pentru majoritatea absolvenţilor liceul înseamnă amintirea colegilor şi a dirigintelui. Eu, când mă gândesc la Colegiul Naţional Samuil Vulcan, îmi vin în minte profesorii care mi-au devenit apropiaţi, prietenii pe care mi i-am făcut în acest liceu şi la multe, multe altele. Anii petrecuţi aici m-au ajutat să mă formez ca om, să trec de la adolescentul fără griji la o persoană care să ştie să-şi asume anumite responsabilităţi, m-au ajutat să învăţ că există şi termene limită. Aş putea spune că, ori de câte ori se va ivi ocazia de a reveni în liceu, o voi face cu mare drag şi, oriunde mă voi duce, pentru mine va fi un motiv de mândrie faptul că sunt vulcanist, absolvent de Samuil Vulcan. De asemenea, mă satisface gândul că mi-am adus şi eu contribuţia la păstrarea renumelui acestui Colegiu şi nu doar am trecut 4 ani prin el. R: Trecând la perspectivă, ce aştepţi de la studiile pe care le urmezi? P: Aştept, în primul rând, să mă ajute să mă formez ca programator, să devin unul dintre cei mai buni, pentru a putea, atunci când voi absolvi facultatea, să-mi găsesc foarte uşor un loc de muncă. De asemenea, doresc să mă pregătesc cât mai bine şi să particip la concursuri, cel puţin la fel de bine ca în liceu. R: O eventuală experienţă în străinătate? P: M-am gândit foarte serios la acest lucru. Sper ca din anul II sau III de studiu să reuşesc să obţin o bursă în străinătate. De ce să nu recunosc, chiar îmi doresc să mă afirm, iar o eventuală ofertă de a munci ca software developer în străinătate cred că aş accepta-o fără nicio ezitare.


R: Este de actualitate sintagma inovare în învăţământ. Ca proaspăt absolvent, cred că eşti în măsură să faci câteva sugestii în acest sens. P: Prima şi cea mai importantă sugestie pe care aş putea să o fac ar fi punerea accentului pe competenţe, pe calitate şi nu pe cantitate. Eu m-am ghidat şi mă voi ghida după principiul că un om nu poate fi bun la toate, el poate excela într-un singur domeniu, aşa că elevii ar trebui învăţaţi şi stimulaţi să studieze şi să aprofundeze cât mai mult domeniul care îi pasionează. Aici, un rol important îl au şi profesorii, care ar trebui să le descopere aceste talente şi să-i ajute să şi le dezvolte. R: Pentru a întregi portretul tău, te rog să indici calităţile pe care le apreciezi la semeni. P: Sinceritatea, onestitatea, ambiţia, perseverenţa, determinarea, entuziasmul, spiritul de echipă. R: Topul celor trei cărţi preferate este... P: Presupun că întrebarea nu cuprinde şi cărţile din domeniul informaticii, pentru că atunci mi-ar fi foarte greu să aleg, aşa că voi enumera 3 cărţi care mi-au plăcut: Camil Petrescu - Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Jules Verne – O călătorie spre centrul pământului, Steven Hall - Amintirile rechinului. R: Stilul de a te îmbrăca şi parfumul preferat? P: Îmi place să port haine comode, dar elegante, pe cât posibil, haine care să mi se potrivească, chiar dacă uneori nu sunt în tendinţele modei. Cred că o influenţă asupra felului în care mă îmbrac o are şi pasiunea mea pentru informatică, cât şi muzica pe care o ascult. Parfumul preferat acesta este STR8 Original. R: Este o îndelungată tradiţie, întronată de absolvenţi, revenirea, cu nostalgie, în Beiuşul adolescenţei lor. Cred că este prematur să te întreb cu ce gânduri revii aici, aşa că te las să experimentezi. În încheiere, un sfat adresat celor mai tineri, care stau în băncile Colegiului. P: Aici aş începe cu ce a însemnat Beiuşul pentru mine. Pentru mine, în timpul şcolii, Beiuşul se rezuma la traseul autogară-şcoală-autogară, uneori o mică escapadă la un suc cu unii prieteni sau colegi. Cred că atunci când voi reveni în oraş îmi voi aminti de prietenii de aici, de Colegiul în care am studiat 4 ani şi care a devenit punct de referinţă pentru mine. Pentru tinerii vulcanişti aş avea un singur sfat: nu lăsaţi aceşti minunaţi ani de liceu să treacă pe lângă voi, profitaţi de privilegiul de a fi elevi ai Colegiului, iar în ceea ce priveşte învăţatul, nu o faceţi doar pentru că trebuie să luaţi notă mare la o anumită materie, învăţaţi la ceea ce vă pasionează, aprofundaţi materia care vă place, chiar dacă pentru aceasta trebuie să învăţaţi mai puţin la alte materii. Învăţaţi să învăţaţi inteligent! R: Mulţumim, Paul. Succes!

Amuzamente psiho-matematice

Răspunsul problemelor din numărul anterior al revistei: 1. Pătratul semimagic 2. Cele trei proverbe româneşti sunt:

1. De nu era nasul, o păţea obrazul. 2. A scos luna din fântână. 3. Banul e o mică roată ce-nvârteşte lumea toată.

Vă propunem o nouă problemă: Simetrie

Plasaţi următoarele numere: 5, 6, 7, 8, 10, 12, 29, 30 în vârful unghiurilor, precum şi în mijlocul laturilor unui pătrat, astfel încât suma de pe fiecare latură a acestora să fie aceeaşi. Numerele nu trebuie să se repete.

Psiholog Onica Monica

-17 26 -24

-12 -5 2

14 -36 7

Zbor alb

Ana

O cauţi… Unde e? Îi cauţi părul Să-l strângi în palme Cu speranţa că simte ceva. Îi cauţi ochii Să te-ncălzească, Să regăseşti iubirea pentru ea. Îi cauţi pielea-i fină S-o miroşi Să nu te saturi. Îi cauţi vocea Prin vechile amintiri Ce te-aduc la realitate. Ea a plecat şi nu mai vine, A decis să stea cu mine. Şi-a luat tot ce-a avut, Ţi-a lăsat doar un sărut. A fost momentul ca ea să plece, Să scape de privire-ţi rece, Să n-o mai chinui noaptea Când vii beat. Cred că s-a cam săturat Să-ţi asculte problemele, Să se gândească tot timpul la ele. Să te ierte când greşeşti, Când ai nervi şi-o necăjeşti. Deci, dă-i pace, Nu mai veni. Ştiu că la ea ţii. Aşa că las-o-n pace, Nu mai e treaba ta ce face. Ana ta, E-acum a mea.

ToamnaToamnaToamnaToamna Toamna, frunzele sunt atât de departe, încât poţi să le vezi prin singurătate. Toamna, apele sunt atât de tulburi, că în zbuciumul lor aleargă după fluturi.

A creşte Dormeam, să aflu când mă trezesc că

ochii-mi ies din orbite, coastele se-mping afară din piept, patul mi-e-ncălţăminte, limba-mi fuge din gură, oasele degetelor îmi rup unghiile, cu nările-mi uriaşe respir tot aerul într-un minut, cu păru-mi fac înconjorul pământului de zece ori.

Te ţin în mână şi-ţi şoptesc: Ce mic eşti!, iar tu începi să-mi îneci tăieturile din palmă. Piciorul ţi-e minuscul, unghiile de-abia că ţi le văd. Ce mic eşti!-mi repet. Te superi şi sari să-mi dai o palmă. Parc-un păianjen se plimbă pe-al meu obraz.

Două ore c-au trecut şi tu a-mi spune-ai început: De-aş fi mare, ai fi a mea şi-atunci eu te-aş ţine-n palma mea. Am început să râd crezând că ce-mi spui sunt doar ale tale-nchipuiri.

Mă culc la loc, cu zâmbetul pe buze şi când mă trezesc, mă aflu între frunze. Mă

uit în sus şi-mi pari enorm: Ce mare eşti!, exclam speriată. Începi să râzi şi mă

zdrobeşti cu-a ta enormă gheată.

Tripe Ştefania, clasa a VII-a

Toamna, florile sunt atât de străine, încât nici parfumul nu li se cuvine.

Adămoiu Marcela, clasa a XI-a B

Zbor alb

Altar marin E noapte-afară şi în şoapte Se-aude marea suspinând Şi plină de singurătate Se zbuciumă în al ei cânt. Dar nimeni nu o bagă-n seamă, Doar marinarii navigând, Ei o admiră-n miez de noapte, Străpunşi de-al nostalgiei gând. Pe-o stâncă-n zare se-ntrevede Un singuratic lup bătrân Atras de-o lună-nsângerată Şi de al mării susur blând. Cu inima înfierbântată Soseşte lupul la altar Şi cu privirea către mare El stă şi moare împăcat.

Ideal Vreau să ating cerul, să-mi prind visul Şi să-l înalţ asemeni unui zmeu: Să-nfrunte galaxii, planete, Şi să triumfe asupra tuturor. Gândurilor mele, vreau aripi a le da: Să-ntreacă amurguri, răsărituri, Să-nfrunte prejudecăţile lumii Şi să se audă clar în univers. Dar sunt un fir de nisip plăpând, Ce singur nu poate birui… Şi apa-l poartă-n larg, Şi vântu-l poartă-n lume singur. Nu pot opri nici marea, nici lumea… Sunt doar o floare a câmpului, Ce vara coasa o străpunge, Ce iarna gerul o omoară. Eu singură, nu pot fi primăvara! Sunt un fir de nisip, o floare, Nu pot schimba nici lumea, Nu pot cuprinde marea şi …singură nu pot fi primăvara .

Aşteptare O noapte neagră e mereu, Cu lună plină şi cu jale… Totul e mort în jurul meu Şi-un corb stingher răsare. Iar eu pe-o bancă poposesc, Sub pânza nopţii deasă… În gara vieţii eu aştept, Dar niciun tren nu pleacă. Am încercat de-atâtea ori Să te zăresc prin ceaţă, Dar în zadar mă chinuiesc, Căci noaptea nu mă lasă… Aştept mereu să treacă-un tren Prin gara părăsită, Pe-un ultim drum să pribegesc Cu-o inimă zdrobită…

Haidu Sorin, clasa a X-a B

Parfum de învingător

Să zbori, să mori sau să trăieşti, Nu mai conta atunci nimic, Căci tu, un simplu pumn de lut, Tu, chiar tu, ai atins cerul… Avut-ai în mână pentru o secundă Ceva ce alţii nici nu au visat, Avut-ai fericirea ca pe-o soră Şi nemurirea lângă tine-a stat. Ce mai conta atunci când între mii, Chiar mii de stele, tu erai A cerului - cea mai frumoasă, A nopţii - veşnică împărăteasă. Ce sentiment nebun te-ncearcă Atunci când simţi că lumea e a ta Şi tot ce e în ea e-al tău, Al unui bulgăr de ţărână? Puteai să mori atunci şi să fii fericit, Căci ai văzut şi ai simţit Ceva ce alţii nici n-au cutezat … Parfum de învingător – UN SIMPLU PĂMÂNTEAN?

Bogdan Andra, clasa a X-a C

Zbor alb

Versuri pentru copii isteţi Mingea E rotundă şi micuţă, Sare dura prin căsuţă; Mama nu mă lasă-n pace, Vrea s-o pună la badoace. - Mamă, eu te rog aşa: Lasă-mă cu mingea mea! Sunt cuminte şi isteaţă, Lasă-mi bucuria-n viaţă!

Coarda Uaau, ce şarpe uriaş! Lung… vai, bietul copilaş! Are două capete Ce sunt puţin crăpate. Toată ziua se-nvârteşte, Ştiu, Ea coardă se numeşte!

Dic Ioana, clasa a XI-a A

Internetul

M-ai găsit, îţi stau în drum, Bun venit, îţi spun acum! Am de gând să îţi trasez Drumul către internet.

E isteţ şi foarte iute, Gata ca să te ajute. Doar un click, unul mic Şi îndată ai pornit. Tot ce vrei aici găseşti, Poţi chiar tu să mă uimeşti Cu creaţiile tale Sau idei mari, geniale. Cât clipeşti tu mergi de iute Printre pagini mii, mărunte. Navighezi foarte uşor Pe al tău calculator. Informaţii şi vedete, Băieţi şi fete cochete, Poze şi pagini alese Ce din lume sunt culese.

Ştef Alina, clasa a XII-a D

Iubirea, singură În lumea asta sumbră, tristă, Cu-atâtea semne de-ntrebare, Iubirea, singură, rezistă, Iubirea, singură, nu moare.

De nu-i iubire, nu-i nimic, Nici gingăşie, nici candoare, În orice suflet, cât de mic, Iubirea-i pată de culoare.

Azi, drama lumii e prea multă, Dar, totuşi, mai visăm la tine. Din viaţa dureros de scurtă, Iubirea, singură, rămâne.

E adorată, venerată, O-nalţă-n versuri toţi poeţii. Şi chiar dacă e şi blamată, Iubirea e esenţa vieţii.

Duma Diana, clasa a XII-a B

Stăpâna nopţii Pe bolta cerului de noapte Apare Doamna lui suavă. E blândă, mare şi-nţeleaptă, Cea mai frumoasă dintre astre.

Când miezul nopţii se revarsă, Eu o privesc de la fereastră. Privesc în sus, şoptesc ceva: -Stăpână a nopţii, fermecata mea!

Dar mai târziu, ea dispărea… Ce durere în inima mea! Aş fi dorit la nesfârşit Să te admir, astru iubit!

Duma Laura, clasa a XI-a C

Copilăria

Copilărie fericită, Unde-ai plecat aşa grăbită? Stau uneori şi mă gândesc Şi cu drag îmi amintesc, Copilăria mea fericită, Ce-a dispărut într-o clipă. Totul era ca un vis, Niciun drum nu-mi era închis… Toate visele mi s-au împlinit, Pe vremea când eram pitic. Dar pe măsură ce creşteam, Visele le destrămam. O, copilărie minunată, Nu te voi uita niciodată!

Cocerjuc Ionela, clasa a XI-a E

Zbor alb

TREI ZILE DE NEUITAT ÎN MUNŢII BIHORULUI Kovacs Anna, clasa a IX-a B - Gimnaziul Gabor Aron, Ungaria

(Articol publicat în Karcagi Hirmondo, p. 4 din 22 mai 2009 şi tradus de prof. Mihai Gabor)

Vinerea trecută, la invitaţia clasei de

matematică (a IX-a A) a Colegiului Naţional Samuil Vulcan din Beiuş, 25 de elevi şi patru profesori de la Gimnaziul Gabor Aron (din Karcag – Ungaria) au pornit la drum. Obiectivul nostru era să vizităm Beiuşul din Munţii Bihorului. Încă dinainte ne-am pregătit, pe echipe, să ne prezentăm oraşul în cadrul unui proiect de protecţie a mediului. În acest sens am ţinut cont şi de părerile avizate ale unui istoric, ale unui membru al guvernului, ale unui inginer şi ale unui cetăţean de rând. La sosire am făcut cunoştinţă cu gazdele noastre, profesori şi elevi, cu şcoala unde am fost primiţi şi cazaţi, după care am prezentat proiectul intitulat Oraşe poluate

– până când? Echipele din Beiuş şi din Karcag şi-au făcut expunerile în limba engleză.

După-masă am vizitat Biserica Reformată din Remetea, construită pe vremea lui Arpad. Pe pereţii bisericii se văd picturi care oglindesc episoade din viaţa Sfântului Ladislau (legendă!), acum fiind în curs de restaurare. Continuându-ne drumul, am ajuns la Peştera din Meziad, descoperită de Czaran Gyula (Ţăran Gheorghe). Interesantă a fost şi prin faptul că nu este electrificată şi nici nu este prevăzută cu

poteci amenajate pentru vizitatori, ci se află în stare naturală. La lumina lămpilor cu carbit ţi se dezvăluie superbul sălaş al liliecilor, în toată splendoarea sa. După ce am ieşit din peşteră, am fript slănină la cabana de acolo, continuându-ne distracţia şi seara la liceul gazdă, unde am fost aşteptaţi cu muzică şi voie bună. A doua zi, înainte de masă, am vizitat Peştera Urşilor şi după-amiază am participat la reîmpădurirea zonelor distruse de furtuni de la Padiş, plantând 50 de copaci. Cina a fost servită pe munte şi din nou am petrecut seara cu gazdele noastre prin întreceri sportive. Ultima zi am petrecut-o în apropierea Beiuşului, pe Valea Finişului. Am făcut o drumeţie de circa 10 kilometri pe dealurile şi prin pădurile din jur, dar nu am reuşit să ajungem la ruinele cetăţii de pe vârful muntelui. După prânzul consumat cu voie bună, ne-am luat rămas bun de la gazdele noastre, cu gândul că peste o săptămână ne vom întâlni din nou, acasă la noi. Pe parcursul excursiei am vizitat locuri minunate, făcând cunoştinţă cu plaiurile de acolo şi cu oamenii acelor locuri, cu mâncărurile lor tradiţionale (mămăliga, plăcinta românească, ciorba). De mare ajutor ne-a fost în acest sens dirigintele clasei gazdă, profesorul Gabor Mihai. Cu această ocazie vreau să mulţumesc, în numele grupului care a participat la excursie, directorului adjunct, dr. Serfozo Eva şi profesoarelor Kisari Katalin, Nagy Eva şi Tassi Ildiko că au organizat această excursie de neuitat. Mulţumim, de asemenea, Fundaţiei Pro Schola, care a contribuit la finanţarea acestei excursii. Iar pe clasa gazdă o aşteptăm cu un program bogat şi cu mult drag să ne întoarcă vizita, la sfârşitul acestei săptămâni.

Scientia – Didactica Militans – Ars Longa

Excursie la Karcag – Ungaria, 15 - 17 mai 2009 Schimb de experienţă interculturală

cu elevi şi profesori ai Gimnaziului Gabor Aron

prof. Elena Codreanu şi prof. Mihai Gabor

Echipa Colegiului Naţional Samuil Vulcan Beiuş a fost formată din: - Coordonatorul acţiunii: prof. Gabor Mihai; - Cadre didactice: director adjunct, prof. Gavra Viorel (istorie), prof. Copil Olimpia (matematică), prof. Coroiu Marcel (educaţie fizică, vorbitor de limbă maghiară), prof. Motorga Tamara (engleză), bibliotecar, prof. Codreanu Elena (cunoscătoare a limbii maghiare); - 16 elevi ai clasei a IX-a A, dirig. prof. Gabor Mihai (matematică). Obiectivele urmărite:

- dezvoltarea relaţiilor de prietenie între elevii şi profesorii celor două şcoli; - promovarea acţiunilor ecologice, în cazul de faţă prin plantarea de copaci; - dezvoltarea competenţelor de comunicare în limbi străine (engleza, maghiara); - promovarea şi răspândirea tradiţiilor culturale. O zi însorită, plăcut răcoroasă, ne promitea o vreme excelentă pentru excursia pe cale de

desfăşurare. De la punctul de frontieră Borş am rulat uşor şi repede până la Gimnaziul Naţional Gabor Aron din Karcag, unde, profesorii şi elevii care ne-au vizitat în urmă cu o săptămână, ne aşteptau cu un program bogat şi interesant.

După urările de bun venit, am fost invitaţi în parcul bisericii reformate de lângă şcoală să plantăm copacul prieteniei. Evenimentul a fost înregistrat spre mediatizare de echipa TV a oraşului. Preoţii reformaţi ne-au prezentat din istoricul bisericii (sec. al XVIII-lea) şi al oraşului atestat pe la 1506 ca aşezare a kumanilor, sub denumirea Karczagh Wyzallasa. Etimologic, karszak este un termen turcesc şi semnifica vulpea de stepă, foarte şireată şi abilă, capabilă să răpună animale puternice de talie mare, calităţi cu care, de altfel, se mândresc localnicii.

Într-o sală de clasă a avut loc concursul de matematică pe echipaje mixte, unguri şi români, cu enunţuri bilingve. S-au anunţat rezultatele şi în continuare, prof. Gabor Mihai a înmânat elevilor maghiari diplomele pe abilităţi dovedite în excursia de la Beiuş.

După masa de prânz am vizitat atelierul de olărit, meşteşug de tradiţie transmis în Karcag de meşterul olar Kantor Sandor şi promovat în prezent de profesorul pensionar Nagy Istvan. Elevul nostru, Timiţă Bogdan, a avut prilejul să se iniţieze în acest meşteşug, învârtind o ulcică.

Apoi am vizitat moara de vânt de la marginea localităţii, unica rămasă în zonă din cele 20 de altădată, înaltă, pe cinci nivele, cu ziduri groase de cărămidă şi cu paleţi mari de vânt, care datează din secolul al XVIII-lea.

La numai 6 km am ajuns la Podul fără apă, durat din blocuri mari de piatră, pe şase piloni masivi, pe sub care, odată, îşi revărsa apele râul Tisa, a cărui albie fusese deviată. Şi aici a fost prezentă echipa Televiziunii Maghiare, care a realizat un reportaj cu interviu tematic.

La reşedinţa morii, la tăniar, eram aşteptaţi cu o cină campestră, cu focuri de bograci, mese întinse şi mâncăruri tradiţionale. În atmosfera luminilor de torţe, copiii cântau piese din folclorul local, acompaniindu-se la ţiteră şi vioară.


Sâmbătă dimineaţă, am pornit spre Eger, oraş mare, reşedinţă de judeţ, vestit prin obiective istorico-turistice (atestat pe la 1500) şi ştiinţifice. Am avut prilejul să urcăm în turnul Observatorului astronomic. Ni s-au dezvăluit câte puţin din enigmele unor ştiinţe exacte, care, acolo, aveau o tradiţie de sute de ani. De la înălţimea turnului se desfăşura panorama întregului oraş cu vestigiile-i istorice – cetatea, bazilica, impunătoarele biserici de diferite confesiuni, marile instituţii ale urbei, imensul parc natural, centrul vechi al oraşului,

modernele cartiere… toate la un loc definind renumitul Eger. Am mai văzut şi valea vinului cu nume sugestiv de bună dispoziţie - Valea Veselei Domniţe – Boldog Aszony Volgye, regiune viticolă vestită prin vinurile sale. La Berekfurdo – renumite băi termale cu iod şi brom, intrarea a fost sponsorizată de administratorul staţiunii, Kovacs Laszlo, pasionat colecţionar de cărămizi ştanţate, adevărate vestigii istorice. Seara, în sala de sport a gimnaziului, copiii au avut parte de un program de dans, condus de eleva şcolii gazdă, Kovacs Katalin, cl. a XI-a. Duminică dimineaţa, după micul dejun asezonat cu multe bunătăţi furnizate de părinţii copiilor (patiserie şi dulciuri specifice zonei) şi cu pachete de hrană pentru drum, am fost conduşi spre un alt loc minunat – lacul de acumulare Tiszafured, întins pe o suprafaţă de 1227 mp, de o parte şi alta a râului. S-a amenajat acolo o împărăţie cu vegetaţie şi plancton specifice unei delte: stuf, papură, sălcii, arţari, salcâmi de diferite specii, cu flori albe, mov şi maroniu-liliachii, stânjenei galbeni de apă, nuferi albi şi castani de baltă ale căror frunzuliţe împânzeau suprafaţa apei (în iunie vor face floricele albe şi în toamnă se vor recolta castanele pentru deliciosul piure). În acest areal îşi duceau veacul variate specii de păsări de apă, lişiţe, cormorani, egrete, gâşte şi raţe sălbatice; animale de baltă – vidre, castori, şobolani de apă, felurite specii de peşti. De la ponton am călătorit cu un vaporaş pe canale, spre mijlocul lacului. Am coborât şi ne-am plimbat pe culoare de podeţe de lemn, ca pe nişte alei conduse peste întinderea lacului. De la înălţimea unui foişor am admirat întreaga panoramă a zonei.

Comunicarea dintre oaspeţi şi gazde s-a realizat în limba engleză (mai ales între elevi), limba maghiară şi prin traduceri şi în limba română. La sfârşitul vizitei ne-am luat rămas bun, promiţându-ne continuarea colaborării interşcolare, directorii celor două şcoli convenind să semneze, la următoarea întâlnire, protocolul de înfrăţire. Ne-am îndreptat spre casă mai bogaţi sufleteşte şi cu orizontul minţii larg deschis.

Impresii ale elevilor: Ioana Blaga: În urma acestei experienţe interculturale

dintre Karcag şi Beiuş, am rămas profund impresionată de camera obscură din turnul Observatorului astronomic din Eger. Era o cameră de dimensiuni mici, rotundă, neagră, de unde ni s-a prezentat oraşul prin intermediul unui mecanism de reflexie a luminii, inventat de Hell Miksa (1720-1792). Acesta se afla în vârful turnului, având ca scop, odinioară, depistarea intruşilor în ţară. Se afla acolo un scripete prevăzut cu un cilindru metalic, care dirija

imaginea printr-un sistem de oglinzi şi lentile pe masa observatorului. Apoi, de pe terasă am văzut panorama oraşului.

Ciure Sebastian : Pentru mine, importantă a fost atmosfera de veselie creată de prezenţa colegilor şi a domnului diriginte, Mihai Gabor, fără de care nu am fi avut parte de această interesantă şi instructivă excursie. Minunate au fost clipele la ştrand şi


sacrificiul dirigintelui făcut pentru domnul director Gavra. N-o să uit nopţile de la Karcag, petrecute în internatul de acolo. Dirigintele a fost un ghid competent, arătându-ne, explicându-ne totul, cu alte cuvinte, un adevărat lider de grup.

Ciurba Cristina: Ce excursie SUUUPER!!! Cel mai interesant mi s-a părut la camera obscură din turnul din Eger; am putut vedea tot oraşul în mişcare, reflectat pe o masă. De asemenea, ne-am distrat grozav la ştrand şi incitantă a fost plimbarea cu vaporul pe Tisa. Chiar şi drumul, care credeam că avea să fie plictisitor, a fost foarte distractiv în compania veselă a profesorilor şi colegilor mei.

Berce Claudiu: Cu siguranţă, a fost una dintre cele mai frumoase excursii. M-au impresionat somptuoasele construcţii vechi şi noi, catedralele, atelierul de olărie, plimbarea pe lacul Tisa şi escapada de la ştrand. A fost o excursie grozavă.

Timiţă Bogdan: Nu pot spune ca am avut neplăceri în excursie, pentru că am apreciat prezenţa colegilor şi a domnului diriginte, care ne-a ghidat şi explicat în orice moment. Gazdele ne-au primit cu braţele deschise, au avut grijă să avem de toate şi ne-au condus în multe locuri inedite pentru noi. Minunate au fost momentele petrecute la ştrand şi la lacul Tisa. Foarte interesantă a fost demonstraţia de olărit la care am luat parte.

Bodin Ştefan: Excursia la Karcag a fost interesantă. M-am simţit bine alături de colegii mei, de profesori şi de gazdele

noastre. Oraşul este minunat, cu o mulţime de obiective turistice în împrejurimi, care meritau să fie văzute. Mi-a plăcut foarte mult la ştrand, plimbarea cu vaporul pe lacul Tisa, camera obscură, dar şi moara şi podul fără apă.

Cap Bogdan: Pentru mine a fost una dintre cele mai frumoase excursii la care am participat. Concursul de mate a fost instructiv şi dintre ai noştri s-au clasificat pe primele două locuri Iuhas Gabriel şi Corbu Denisa. Cel mai mult m-au impresionat camera obscură, baia de la ştrand şi nopţile nedormite. Minunate au fost momentele petrecute cu colegii mei la lacul Tisa.

Balint Anita: În excursia din Ungaria m-a fermecat plimbarea pe lac, unde am văzut variate specii de păsări, peşti şi vegetaţie specifică bălţii. De la înălţimea foişorului am admirat toate acestea într-o panoramă vie. Ne-am aşezat apoi într-o poieniţă, la picnic, distrându-ne şi relaxându-ne în aerul ozonat. Atmosfera locului crea sentimentul Deltei Dunării şi chiar l-am redenumit Mica deltă a Tisei.

Corbu Denisa: Deşi de-a lungul acestei excursii am vizitat o mulţime de obiective, fiecare având farmecul lui, doar unul

dintre acestea a reuşit să îmi pătrundă în suflet, în adevăratul sens al cuvântului: laboratorul cu experimente de fizică, acesta fascinându-mă în mod deosebit, fizica fiind materia mea preferată. Un experiment care face legătura între mapamond şi micile laboratoare de fizică este aşa supranumitul tub al Bermudelor, care dezleagă, prin intermediul fizicii, misterul care dăinuie încă asupra insulelor din Triunghiul Bermudelor.


Despre relaţia şcoală – părinţi şi viceversa prof. Elena Ojică

Hârtia albă… Tema generoasă… Ar fi multe de spus şi scris. Râuri de cerneală… E o chestiune de abordare… Hârtia… tot albă. Să scriu despre eternul triunghi şcoală – elev – părinte? O abordare teoretică? Sfântul Google!! Să încerc o documentare… Sunt în faţa calculatorului şi… netul picat. O fi semn divin, îmi zic. Ce fac? O voce lăuntrică îmi şopteşte: chestii practice, întâlnite în cariera de diriginte. Sigur e mai bine aşa. Şi rândurile încep să curgă. Rămân fidelă crezului că nici acasă nu dăm jos salopeta de dascăl. Mereu gândim soluţii de educare a copiilor noştri, atât prin instruirea formală, cât şi prin cea nonformală. Se şi spune că un dascăl este părinte, după cum orice părinte trebuie să fie dascăl. Atunci voi expune probleme reale, apărute în parteneriatul cu părinţii, dar voi oferi şi soluţii. Cred că aşa este mai bine. Desigur, relaţia cu părinţii este realizată prin comunicare şi aceasta se face la şedinţele cu părinţii sau ocazional, de câte ori apar probleme de învăţătură sau comportament. Este, însă, cel puţin neplăcut să constaţi că, în ciuda prevederilor regulamentelor şcolare, mulţi părinţi nu-şi respectă datoria şi dreptul de a se prezenta lunar la şcoală pentru a se informa asupra activităţilor copiilor lor, unii nefrecventând nici şedinţele care le sunt dedicate. Motive? Nenumărate, începând cu asprimea vieţii cotidiene, terminând cu neinformarea.

Nu de puţine ori şedinţele se transformă în banale întâlniri administrative, de stabilire a fondului şcolii şi de informare asupra situaţiei şcolare a copiilor. Iniţiativa discuţiilor aparţine, aproape exclusiv, diriginţilor.

Tot aici ai ocazia să constaţi că vorbeşti cu părinţi care nu-şi cunosc statutul, autoritatea, nici măcar personalitatea sau anturajul propriilor copii. Care să fie cauzele ?

Societatea s-a schimbat în ultimii douăzeci de ani în mod radical şi actualii părinţi au fost formaţi într-o lume mai aşezată, mai controlată de autorităţile epocii trecute, de frică sau de Dumnezeu. Azi, mulţi părinţi sunt stângaci, asemenea lui Moromete, care n-a înţeles niciodată noua lume în care a fost obligat de Timp, Istorie sau Destin să trăiască. Testele aplicate părinţilor scot la iveală un adevăr crunt: nu mai înţeleg rostul educaţiei, nu-şi cunosc copiii. Se lasă influenţaţi negativ de snobisme, de sloganul: Doar toţi fac aşa, n-oi lăsa eu pruncu’ meu să nu fie în rându’ lumii. De aceea le oferă totul, libertate deplină, fără a le cere nimic, pentru că … e la modă. Babaci cu umerii încovoiaţi de griji şi depăşiţi de net, de moda ieşirilor nocturne prin discoteci, de problema banilor prea puţini, sunt trataţi cu superioritate de copiii lor şi tind să-i mai şi admire pentru aceste manifestări ale lor: Lasă că destul am fost eu limitat. Să nu fie şi pruncu’ la fel. Oare îi ajută cu aceste snobisme? Cu siguranţă, nu.

Constaţi, la şedinţe, că părinţii au uitat de existenţa carnetelor de note. Şi le aminteşti că, deşi este o modă veche, aceste mijloace de informare funcţionează, încă, din punctul de vedere al şcolii

Mai constaţi că mulţi copii sunt abandonaţi, cu părinţii în casă, chiar de la vârste fragede. Fenomenul absenteismului patern de la activităţile de informare şi comunicare organizate de reprezentanţii şcolii se extinde de la liceu spre ciclul gimnazial, adică tocmai când copiii au nevoie de sprijinul familiei în depăşirea crizelor adolescenţei, a problemelor, în luarea deciziilor.

Alteori, părinţii acceptă prea uşor să-şi submineze autoritatea. Cedează prea uşor presiunilor, şantajelor realizate de copii. Pur şi simplu îngenunchiază în faţa unor dorinţe nelegitime ale acestora. Îmi amintesc o mamă care se lamenta (şi atât!) că nu este ascultată de fiu, că trebuie să-i ducă mâncarea la pat, altfel moare de foame!!! Dar n-am auzit-o că i-ar fi explicat ce e bine, ce e normal, că există nişte reguli în casă şi respectul faţă de părinte, care trebuie să funcţioneze. Era simplu: Dragă, sufrageria s-a inventat ca loc de servire a mesei.


Masa e prilejul de a mai povesti, de a discuta chestiuni de familie, de găsire a unor soluţii, chiar legate de adolescenţă, o posibilitate de a sporovăi despre modă sau despre ce te interesează. Copiilor le place să discute cu părinţii, dar dacă nu li se acordă importanţa cuvenită, încetează să o mai facă. Ascundea această mamă incapacitatea de a comunica cu fiul ei ?

În formarea personalităţii elevilor, a tinerilor, un loc tot mai important îi revine educaţiei nonformale, extracurriculare. La Colegiul Naţional Samuil Vulcan din Beiuş aceste forme de educaţie sunt numeroase şi diversificate, bucurându-se de apreciere şi participare din partea elevilor. Elevi şi profesori petrec împreună momente agreabile, în care se produc apropieri mai puternice, uneori, decât cu părinţii. S-ar bucura să-i aibă alături pe părinţi la spectacolele realizate de ei, la activităţi în care le sunt evidenţiate talente, abilităţi de care părinţii rămân surprinşi să constate că le au. Spre bucuria noastră, în ultimii ani se observă o mai mare implicare a părinţilor, fie şi numai în activitatea de diseminare, mai ales ai copiilor de gimnaziu.

Pentru a nu continua pe un ton negativ, punem punct problemei stângăciei unor părinţi care formează copii afoni social, comportamental, atitudinal şi vom continua cu sugestii, exemple de bune practici experimentate, posibile modalităţi de fundamentare reală a relaţiei şcoală – părinţi, la mijloc aflându-se elevul/copilul – materialul nostru atât de sensibil. Voi porni de la ideea că, prin acţiuni de voluntariat, dar nu numai, aş începe cu educarea părinţilor în spiritul apropierii de copiii lor şi al reaşezării importanţei şi demnităţii şcolii la locul cuvenit (fără urmă de jignire!!!).

O formă tradiţională, în acest sens, este reprezentată de lectoratele cu părinţii. Consider că sunt forme eficiente de comunicare cu părinţii, atâta timp cât nu se desfăşoară formal, de nicio parte, cât temele sunt bine alese, de interes, iar dezbaterile (dorite!!) să se desfăşoare într-un limbaj accesibil. Există o tendinţă a profesorilor de a folosi un limbaj elevat, specializat, care limitează uneori înţelegerea discuţiilor. Se vorbeşte în… Limba română viitoare(sic!!), cum spunea renumitul profesor Marius Boldor, scopul lectoratului rămânând neatins.

O altă formă, aplicată şi agreată de părinţi, este cea a atelierelor de lucru. Repartizaţi în grupe sau ateliere de lucru, părinţii rezolvă diferite teme legate de adolescenţă, relaţia cu şcoala, educaţia copiilor, rezolvarea/soluţii ale unor manifestări negative ale copiilor, soluţii pentru situaţii – problemă, ce înseamnă a fi un bun părinte etc. Dezbaterile care urmează oferă modele, învăţături, chei de descoperire a necesităţilor copiilor, schimburi de experienţe, posibilitatea părinţilor de a socializa, de a se cunoaşte mai bine şi … aceştia încep să aşeze şcoala şi rostul ei în normalitate.

În urma unei astfel de activităţi, am avut plăcuta surpriză să constat că părinţii au tras o concluzie pe care eu o consideram normală, dar pentru mulţi dintre dumnealor era o noutate : Noi, părinţii, suntem modele ale copiilor noştri, noi le trasăm viitorul comportament. Poate că în acest sens intervine şi şcoala prin modelele oferite, respectiv societatea, prin personalităţile – modele. Trebuie să ne cunoaştem copiii, spre a nu le permite false personalităţi ca modele.

Limitarea ignoranţei şi realizarea unei comunicări autentice cu părinţii sunt favorizate de mijloacele informaţionale moderne. Desigur, ele au un caracter limitat, PC-ul nefiind la îndemâna tuturor părinţilor. Se poate realiza o informare cotidiană a acestora despre situaţia şcolară şi disciplinară a copiilor lor, eliminând impedimentul deplasării la şcoală. Am fost încântată să descopăr, într-o deplasare în interes profesional, în Italia, importanţa pe care o acordă părinţii realizărilor extracurriculare ale copiilor lor. Într-o expoziţie de pictură a unor elevi de gimnaziu am văzut părinţi care, pentru 40 de minute şi-au abandonat problemele şi s-au bucurat, împreună cu profesorii şi copiii lor de desenul micului meu Antonio, de furnicuţa din catifea a Lorettei mele etc. O reală încântare şi seriozitate a părinţilor… Aceste activităţi de diseminare sunt privite, la noi,formal. De multe ori, părintele îşi întristează copilul neparticipând la realizările lor: o serbare, o piesă de teatru, un proiect… Pentru ce sacrificăm bucuria acestor copii? Pentru un N-am timp de prostiile voastre!, pentru o telenovelă, câteva centime în plus, pentru un patron neînţelegător? Nimic nu merită pus înaintea copiilor noştri, fie că suntem părinţi sau dascăli.


În loc de concluzie. Nici condiţia de dascăl, nici cea de părinte nu este uşoară în zilele actuale. Presupun sacrificii, eforturi uneori prea mari şi neînţelese. Degringolada care a cuprins relaţiile interumane trebuie să înceteze.

Ca dascăli trebuie să ne educăm elevii şi copiii, dar ne ocupăm adesea şi de părinţi. Fără ei, concertul educativ ar fi afon. Dacă accentele nu sunt bine plasate – pe priorităţi, probleme, persoane – concertul s-ar transforma într-o lălăială discordantă în educaţie.

Ne bucurăm să avem părinţi – parteneri oneşti, deschişi, interesaţi. Pe cei care îşi garează copilul la şcoală şi intră apoi în recreaţia mare, lăsând totul pe umerii dascălilor, îi vom ajuta să-şi ordoneze priorităţile. Copiii ştiu să ceară insistent, fără oprire ceea ce vor. Să-i sprijinim împreună, parteneriatul şcoală – familie să dăuneze grav ignoranţei, inculturii, indiferenţei.

Rămânem profund recunoscători părinţilor – parteneri de nota 10, dar şi colegilor noştri – profesori – părinţi de nota 10.

A nu spune faptelor pe nume, nu înseamnă că acestea lipsesc din şcoala şi societatea actuală, ci a le ignora. Şi aceasta nu este o atitudine constructivă.

Project Citizen la Colegiul Naţional Samuil Vulcan din Beiuş

prof. Mihaela Ilieş

În semestrul al II-lea al anului şcolar 2008-2009, Colegiul Naţional Samuil Vulcan a participat la proiectul internaţional numit Project Citizen (Proiectul Cetăţeanul). Direct implicaţi în derularea acestuia au fost elevii clasei a VII-a, coordonaţi de profesor Mihaela Ilieş.

În ţara noastră, democraţia s-a instaurat cu multe sacrificii din partea oamenilor care şi-au

dorit cu orice preţ libertatea. Dreptul nostru de a participa la propria guvernare pentru a ne proteja drepturile şi pentru a promova bunăstarea, aduce cu sine anumite responsabilităţi. Printre acestea se află şi nevoia de a dezvolta cunoştinţele şi îndemânarea necesare unei implicări libere şi inteligente în promovarea dreptăţii şi a libertăţii pentru toţi oamenii.

Project Citizen - Proiectul Cetăţeanul introduce elevii şi îi specializează în metode şi proceduri folosite în procesul politic. Scopul acestui program este de a dezvolta spiritul de participare al elevilor la guvernare (conducerea administraţiei publice) prin:

• Furnizarea cunoştinţelor şi priceperilor necesare pentru o participare efectivă; • Furnizarea experienţei practice necesare dezvoltării eficacităţii şi competenţei; • Dezvoltarea gradului de înţelegere a importanţei participării cetăţeneşti. Credem că programul a sporit cunoştinţele elevilor, le-a dezvoltat deprinderile, le-a adâncit

înţelegerea cu privire la capacitatea de conlucrare a oamenilor, pentru o comunitate mai bună. Elevii implicaţi direct au fost foarte încântaţi de activităţile impuse de derularea proiectului,

care a presupus parcurgerea unor etape. După familiarizarea cu scopul proiectului, elevii au ales ca temă o problemă de politică publică - Violenţa în şcoală.

S-au parcurs patru etape, fiecare fiind rezolvată de o grupă de elevi. Pasul următor a constat în alegerea democratică a leaderilor fiecărei grupe. Elevii au soluţionat eficient problema apelând la reprezentanţii comunităţii locale, informându-se asupra amplorii fenomenului studiat,


analizând soluţii alternative, alegând-o pe cea a clasei şi propunând un plan viabil de acţiune. Fiecare etapă a proiectului a necesitat şi o explicaţie din partea echipei de proiect:

I. EXPLICAREA PROBLEMEI În comunitatea noastră această problemă este luată foarte în serios, 100% din respondenţii

la interviu susţin că Violenţa în şcoală este o problemă importantă şi că ne priveşte pe toţi membrii comunităţii în egală măsură.

Autorităţile publice se implică în rezolvarea acestei probleme printr-o serie de acţiuni: emiterea şi aplicarea legilor care pot împiedica manifestările antisociale, campanii de informare şi sensibilizare a populaţiei, în general, şi a mediului şcolar, în special, supravegherea atentă a instituţiilor de învăţământ etc.

Există o serie de legi privitoare la fenomenul de violenţă, dar nu toate manifestările agresive, de orice natură ar fi ele, sunt raportate, sesizate sau chiar luate în seama. Doar o parte mică din aceste acte antisociale ajung pe masa autorităţilor responsabile spre rezolvare.

Faţă de această problemă, în comunitatea noastră a luat poziţie Compartimentul Poliţia de Proximitate, care, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, a derulat un proiect cu tema Agresivitatea – forţă sau slăbiciune. Avantajele poziţiei adoptate ar fi informarea precisă a elevilor înscrişi în program, dar marele dezavantaj constă în faptul că nu toată populaţia şcolară poate participa la acest proiect.

II. SOLUŢII ALTERNATIVE a. Amplasarea camerelor de supraveghere în perimetrul şcolii Avantaje: - Supravegherea întregului perimetru al şcolii 24 din 24 de ore;

- Identificarea imediată a amatorilor de acte de violenţă şi posibilitatea tragerii lor la răspundere;

- Identificarea persoanelor care pătrund în perimetrul şcolii. Dezavantaje: - Costuri relativ ridicate având în vedere suprafaţa mare ce trebuie acoperită;

- Posibilitatea nefuncţionării lor în cazul unor eventuale întreruperi de curent. b. Campanie antiviolenţă Avantaje: - Informaţii precise;

- Imagini sugestive; - Costuri reduse.

Dezavantaje: - Timp extins; - Mobilizare mare de personal;

- Nu se obţine întotdeauna efectul dorit Printre obiectivele campaniei se regăsesc: - Identificarea formelor de manifestare a comportamentelor antisociale ale elevilor, în special al manifestărilor agresive; - Pregătirea antiinfracţională şi antivictimală a elevilor în vederea adoptării unui comportament bazat pe respectarea normelor de convieţuire socială; - Creşterea gradului de siguranţă a adolescenţilor în spaţiul public.

Cu acest prilej vor fi distribuite elevilor materiale preventive cu recomandări privind respectarea unor măsuri de protecţie elementare şi vor fi difuzate filme educative realizate în acest sens. La întâlniri vor participa reprezentanţi ai consiliilor elevilor, cadre didactice, consilieri educativi, psihopedagogi şi părinţi.

c. Supravegherea perimetrului şcolii de către un gardian public Avantaje: - Costuri reduse;

- Mobilizare redusă de personal. Dezavantaj: - Imposibilitatea supravegherii corespunzătoare a unui spaţiu extins.

Echipaje de poliţie, efective de jandarmi şi poliţie comunitară ar putea asigura paza elevilor în zona intrării în instituţiile de învăţământ preuniversitar şi patrularea zilnică în zona unităţilor şcolare, chiar şi în perioadele în care elevii nu au cursuri. Aceste activităţi ar putea împiedica amplificare fenomenului de violenţă în şcoală, dar şi în afara ei.

Amplasarea mai multor agenţi în preajma şi în interiorul fiecărei şcoli ar implica un


număr extrem de mare de persoane. Existenţa în fiecare şcoală a unui gardian ar presupune costuri minime, dar un singur agent nu poate supraveghea eficient suprafaţa mare a şcolii, nici numărul mare de elevi. Astfel, problema ar rămâne nerezolvată în totalitate. Ministerul Educaţiei a emis un ordin cu privire la paza intrărilor în instituţiile şcolare, dar nu se aplică în totalitate.

Spre exemplu, la poarta şcolii noastre, timp de aproximativ o lună, dimineaţa, întâlneam la intrarea în şcoală un gardian. Aceasta s-a întâmplat la începutul anului şcolar şi atât.

Responsabilii cu paza unităţilor şcolare ar trebui să fie prezente pe toată durata cursurilor. III. SOLUŢIA CLASEI - Amplasarea camerelor de supraveghere în perimetrul şcolii Avantajele cântăresc mult mai mult în balanţă decât dezavantajele. Chiar dacă costurile unei asemenea investiţii sunt ridicate şi există şi posibilitatea nefuncţionării lor în cazul unor întreruperi de curent, avantajul supravegherii întregului perimetru al şcolii este foarte mare. În plus, fiecare persoană care pătrunde în perimetrul supravegheat poate fi identificată foarte repede şi uşor, putându-se astfel preîntâmpina şi orice tip de infracţiune. Întregul proces instructiv-educativ ar avea de câştigat de pe urma aplicării acestei soluţii. Elevii şi profesorii se vor simţi mult mai în siguranţă, fapt ce va duce la o bună desfăşurare a tuturor activităţilor din şcoală. În alegerea soluţiei ne-am ghidat şi după afirmaţia domnului ex-ministru Cristian Adomniţei despre un proiect prin care şcolile vor fi supravegheate cu ajutorul camerelor video conectate la internet, astfel încât şi părinţii să ştie, în orice moment, ce fac copiii lor. Desigur, această soluţie ar putea rezolva într-o măsură şi problema absenteismului şcolar. Soluţia propusă se încadrează în limitele legalităţii, iar rezolvarea ei depinde, în mare măsură, de bugetul Primăriei locale. Astfel, autoritatea publică la care apelăm este Primăria Municipiului Beiuş, reprezentată de domnul primar Adrian Domocoş şi de consilierii locali. IV. PLANUL DE ACŢIUNE

1. Discuţiile purtate cu persoane din comunitate, mai ales cu părinţi, au demonstrat că soluţia aleasă de clasa noastră este avantajoasă din multe puncte de vedere. Pentru fiecare părinte siguranţa copilului său este extrem de importantă. Fiecare doreşte să-şi ştie copilul în siguranţă.

Problema aleasă de noi interesează, în egală măsură, atât pe cei implicaţi direct în actul educaţional, dar şi comunitatea în ansamblu. Un părinte declara într-unul din interviuri că violenţa în şcoală influenţează formarea personalităţii copiilor, dar şi integrarea lor socială. Astfel, o supraveghere a perimetrului şcolii ar preîntâmpina actele antisociale. Fiecare individ care ştie că este văzut nu comite astfel de acte cu atâta uşurinţă deoarece ar putea fi tras la răspundere, aceasta putându-l costa, în anumite situaţii, chiar libertatea. Platon spunea că omul este drept de frica legilor, de teama tragerii la răspundere.

Din cele discutate cu membrii societăţii nu am întâlnit opozanţi ai soluţiei propuse decât câţiva elevi (28%), care probabil nu ar mai putea fugi de la ore sau nu s-ar mai putea ascunde prin diferite locuri pentru un fum de ţigară.

2. Persoanele influente cărora ne-am adresat spre rezolvarea problemei sunt domnul primar al Municipiului Beiuş şi membrii Consiliului Local. Acestora le-am adresat în scris o cerere în care am prezentat proiectul pe care-l derulăm şi ceea ce am constatat în timpul studiului efectuat. Având în vedere constatările şi răspunsurile în urma interviurilor aplicate şi sondajelor realizate, am solicitat autorităţilor publice alocarea de fonduri în vederea achiziţionării şi montării camerelor de supraveghere în perimetrul şcolii. În prezent aşteptăm răspunsul autorităţilor publice cu privire la solicitarea noastră din data de 15 mai 2009.

Paşii pe care i-am urmat au fost următorii: • Identificarea problemei; • Analiza, pe baza legilor, dacă este o problemă de politică publică; • Stabilirea autorităţii şi selectarea legilor adecvate problemei alese; • Documentarea; • Culegerea informaţiilor/ aplicarea interviurilor; • Realizarea pliantelor pentru sensibilizarea colectivităţii asupra temei şi difuzarea lor;


• Elaborarea soluţiilor alternative pe baza informaţiilor adunate; • Stabilirea soluţiei clasei; • Realizarea unui sondaj de opinie în rândul elevilor cu privire la soluţia adoptată; • Înaintarea cererii către autoritatea publică vizată; • Realizarea panourilor; • Realizarea portofoliului; • Prezentarea proiectului la nivel local, ocazie cu care am primit fiecare participant la

proiect Diploma de cetăţean responsabil. Drumul parcurs de elevi până la finalizarea proiectului a fost destul de anevoios, dar plăcut, asta

şi pentru rezultatele muncii depuse de fiecare membru al proiectului. Fără a da prea multe explicaţii, proiectul poate fi urmărit prin panourile realizate de elevi. Rezultatul final a fost concretizat şi printr-un portofoliu care cuprinde toate informaţiile adunate de elevi, interviurile realizate, chestionarele aplicate, întâlnirile cu reprezentanţii comunităţii locale etc.

Elevii, prin reprezentanţii lor, au susţinut rezultatele proiectului la nivel de judeţ, alături de alte douăzeci de şcoli. Fiecare participant la acest proiect internaţional a primit câte o diplomă de cetăţean responsabil, pentru implementarea cu succes a PROIECTULUI CETĂŢEANUL / PROJECT CITIZEN în judeţul Bihor în anul şcolar 2008-2009, în cadrul Programului Internaţional CIVITAS, coordonat de Center for Civic Education USA. PROJECT CITIZEN este o metodă de educaţie civică recomandată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării conform protocolului de colaborare nr. 40506 / 27.09.2004.

Remember

Întâlnire prof. Hora Florentina

Trecut-au anii şi s-au dus, Dar important e că ne-am văzut În clipe dragi şi amintiri! La zece ani, îi drept, e …mult. Şi timpul trece taciturn, Dar chipuri dragi vedem în bănci Ş-acum la întâlnire toţi Ne spunem: Oare suntem noi? Ne bucurăm şi veselim Voi - în şcoala unde-aţi învăţat, Iar noi - în şcoala unde am predat. Şi rezultatul îl vedem: Adulţi şi profesionişti Realizaţi sunt cei mai mulţi. Iar eu sunt mândră că v-am fost Un diriginte-acum fălos De ceea ce voi aţi devenit. Sunt un părinte fericit!

Sunt câteva versuri scrise cu drag, pentru generaţia care în 1999 a terminat liceul la Colegiul Naţional Samuil Vulcan Beiuş. Am fost diriginta acestor oameni extraordinari care în 4 septembrie 2009 au organizat întâlnirea de 10 ani.

Nu pot exprima în cuvinte ceea ce am simţit la această întâlnire.

Au fost o generaţie după care se tânjeşte în zilele de azi. Sunt şi azi, ca atunci, EXTRAORDINARI.

Vă mulţumim, noi profesorii care am fost prezenţi, că ne-aţi „admis” în cercul vostru la această întâlnire!

Vă mulţumesc pentru clipele petrecute împreună şi pentru fazele „picante” la care am participat toţi.

COLECTIVUL REDACŢIONAL – BEIUŞ Responsabili de număr: prof. Traian Stanciu, prof. Viorel Gavra – directori,

prof. Elena Ojică, prof. Claudia Buran Tehnoredactare computerizată: prof. Elena Ojică, prof. Elena Codreanu,

prof. Florentina Hora, prof. Ioana Schilinka, prof. Mihaela Ilieş, prof. Natalia Heredea

Machetare: prof. Claudia Buran, prof. Cristina Mihalea, prof. Mona Dumitraş Foto: prof. Cristina Mihalea, prof. Ioana Toma, prof. Mihaela Ilieş

revista beius toamna 2009

Documents