Catedra: Ştiinţe poliţieneşti şi socioumane.

Disciplina: Activitatea poliţienească în Procesul Contravenţional xXx

03.04.2014

2014Tema:Reţinerea contravenţională

Cuprins

I. Introducere ………………………………………………………………..3

II. Noţiunile generale………………………………………………………… 5

III. Caracteristici………………………………………………………………8

1. Cine poate fi reţinut…………………………………………….......8-10

2. Scopu şi motivele reţinerii…………………………………………....10

3. Procesul verbal cu privire la retinere……………………………...10-11

4. Durata reţinerii şi condiţiile privarii de libertate……………………11

5. Autorităţile împuternicite să reţină persoana……………………….12

6. Drepturile persoanei reţinute……………………………………….12

Explicarea drepturilor persoanei reţinute.................................12

Dreptul la tăcere.........................................................................13

Dreptul de a nu fi supus torturii, tratamentului inuman sau

degradant.................................................................................13-14

Dreptul la asistenţă juridică în timpul reţinerii..........................14

Cînd persoana reţinută se întîlneşte cu avocatul

pentru prima data?....................................................................15

IV. Concluzie…………………………………………………………………16

V. Bibliografie……………………………………………………………….17

2

I Introducere

Orice societate îşi întemeiază coeziunea, stabilitatea şi funcţionalitatea

pe un ansamblu de norme, valori, drepturi, obligaţii, interdicţii şi practici

sociale, care alcătuiesc împreună ordinea socială.

Potrivit doctrinei, ordinea socială presupune un ansamblu de reguli, care

organizează comportamentul indivizilor în societate şi care se

materializează atît în norme morale, teologice, obiceiuri, tradiţii şi norme

juridice, cît şi în măsurile pe care societatea este în drept să poată să le

ia, prin organele sale abilitate, înpotriva indivizilor atunci cînd aceste

reguli de conduită socială nu sînt respectate.

Desfăşurarea normală a acţiunilor sociale de asigurare a drepturilor şi

libertăţilor membrilor socetăţii nu poate fi concepută în absenţa unei

ordini sociale, menite să asigure coeziunea şi stabilitatea structurilor şi

instituţiilor sociale şi să garanteze socialitatea şi cooperarea dintre indivizi

şi grupuri sociale. Avînd ca scop principal realizarea coexistenţei,

socialităţii şi raţionalităţii relaţiilor şi acţiunilor sociale, ordinea socială

reprezintă condiţia necesară, dar nu şi suficientă pentru asigurarea

stabilităţii şi funcţionalităţii unui sistem social. Indivizii nu au întotdeauna

asigurarea sau garanţia că acţiunile lor vor fi acceptate sau recunoscute

de ,,ceilalţi” sau că drepturile şi libertăţile le vor fi respectate în

conformitate cu poziţia şi rolul lor.

Suspiciunea că ,,ceilalţi” nu-şi vor îndeplini îndatoririle sau obligaţiile

asumate este accentuată de faptul că, de multe ori, se pot găsi suficiente

justificări pentru încălcarea, nerespectarea sau neîndeplinirea acestor

obligaţii. Chiar în prezenţa unei ordini sociale prezumate a fi consensuală,

este destul de dificil să considerăm că toţi indivizii, indiferent de poziţia

şi rolul lor social, vor accepta şi vor respecta necondiţionat normele şi

3

regulile de conduită socială, aflîndu-se în raport juridic de conformare cu

prevederile normelor materiale de drept contravenţional în absenţa unor

mecanisme de constrîngere, de presiune şi de control social mai mult sau

mai puţin organizate şi instuţionalizate.

În consecinţă, în orce societate, o parte componentă importantă a ordinii

sociale o constitue ordinea normativă (de drept), care cuprinde un sistem

ierarhizat de norme, reguli şi prescripţii normative, elaborate şi aplicate de

către autoritatea publică, legală şi legitimă, din societatea respectivă.

Ordinea de drept reprezintă sinteza sau nucleul ordinii sociale, fiind o

ordine coercitivă a normelor publice adresate persoanelor raţionale, în

scopul reglementării comportamentului lor şi asigurării cadrului necesar

cooperarii sociale dintre indivizi.

Idiferent de diversitatea şi domeniul pe care îl reglementează, normele

juridice, inclusiv cele de drept contravenmţional, reprezintă, în esenţă,

reguli cu sancţiuni organizate, susceptibile de a fi respectate şi aplicate

prin intermediul forţei coercitive sau al presiunii exercitate de către

autoritatea publică dintr-o socetate. Normele juridice de drept

contravenţional prescriu conduita tipică pe care trebuie să o adopte

indivizii în diferite contexte acţionale în domeniul combaterii

contravenţionalităţii şi asigurării ordinii de drept, prin impunerea,

interzicerea sau permiterea anumitor acţiuni, în funcţie de care

comportamentul lor este evoluat ca legal-ilegal, licit-ilicit, corect-incorect,

dezirabil-indezirabil, conformist-deviant etc.

4

II Noţiuni generale

Potrivit art. 1 alin (3) din Legea suprema a RM, R.Moldova este un stat

de drept, democratic, în care demnitatea omului, libera dezvoltare a

personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori

supreme şi sunt garantate. Iar conform DUDO din 10 decembrie 1948,

drepturile egale şi inalienabile ale tuturor membrelor familiilor umane

constitue fundamentul libertăţii, justiţiei şi a păcii în lume şi totodată ,,

nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor

inumane ori degradante” ( CEDO din 4 noiembrie 1950).

Concomitent, în statul de drept, instanţei judecătoreşti îi revine rolul de a

examina cauzele penale şi contravenţionale, adică este autoritatea

judecătorească abilitată cu drept de a decide soarta fiecarui cetăţean aflat

în comflict cu legea.

La momentul actual, libertatea persoanei este întîlnită în multiple acte

internaţionale şi anume:

*în art. 3 şi 9 ale DUDO, din 10.12.1948;

* art. 9 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile si politice din

1966;

*art 5 al Convenţiei Europene pentru Protecţia Drepturilor Omului şi

Libertăţilor Fundamentale din 1950;

*precum şi în Constituţilor mai multor ţări, inclusiv în art. 25 a

Constituţiei RM care prevede, ,, că libertatea individuală şi siguranţa

persoanei sunt inviolabile”.

Totodată, libertatea individuală nu este, nu poate şi nu trebuie să fie

absolută. Această restricţie poate fi realizată doar prin prisma legii,

asigurîndu-se doar prin această ordine de drept. De asemenea, legislaţia

5

prevede si cazuri de restrîngere a libertăţii persoanei în scopul unei bune

desfăşurări a procesului penal, precum şi în vederea combaterii delictelor

contravenţionale.

Pentru acesata, în activitatea practică se impune luarea unor măsuri de

reprimare faţă de persoanele învinuite de sîvîrşirea infracţiunilor sau a

contravenţilor cum ar fi reţinerea, declaraţia scrisă de nepărăsire a

localităţii, garanţia unei organizaţii obşteşti, arestarea preventivă sau

administrativă, amenda judiciară, etc. – denumite procesual măsuri

procesuale de constrîngere.

Necesită de menţionat, că reţinerea constituie o masură procesuală de

constrîngere aplicată în codul procesului penal şi contravenţional, ce constă

în privarea de libertate a persoanei bănuite sau învinuite de săvîrşirea unei

infractiuni sau a unui delict contraventional pe o anumită perioadă de timp,

în scopul asigurării ordinii şi securităţii publice.

Conform Codului Contravenţional al RM (art. 435 al (1)) reţinerea

contravenţională constă în limitarea de scurtă durată a libertăţii persoanei

fizice, care nu poate depăşi 3 ore, cu exepăţia cazurilor prevăzute ,,de

lege (care poate atinge pînă la 24 şi 72 ore) şi se aplică pentru:

- curmarea unei contravenţii;

- stabilirea identităţii unei persoane;

- întocmirea unui proces-verbal cu privire la contravenţie;

- asigurarea examinării la timp şi corecte a cazurilor contravenţionale;

-garantarea respectărilor hotărîrilor cu privire la cazul contravenţional.

Potrivit art. 433 alin. 2 al Codului Contravenţional, în cazurile

contravenţionale, întocmirea procesului-verbal de reţinere poate fi făcut de

catre colaboratorii de poliţie, Serviciul Vamal, potrivit competenţei

materiale acordate de către codul contravenţional. În cazurile penale,

întocmirea procesului-verbal cu privire la reţinere se face de către ofiţerii

6

de urmărire penală din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ai

Serviciului Vamal sau al Centrului Naţional Anticorupţie.

În cazul unei contravenţii, art . 433 alin. 1 al CC a RM prevede reţinerea,

care constă în limitarea de scurtă durată a libertăţii persoanei fizice, se

aplică în cazurile:

1. Contravenţiilor flagrante pentru care CC prevede sancţiunea arestului

contravenţional;

2. Iposibilităţii identificării persoanei în a cărei privinţă este pornit

procesul contravenţional dacă au fost epuizate toate masurile de

identificare;

3. Contravenţiilor posibile, conform CC de aplicarea măsurii de siguranţă

a expulzării.

7

III Caracteristici

Cine poate fi reţinut ?

Codul contravenţional nu enumeră categorile de persoane care poate fi

reţinute, însă din sensul art. 433 reiese că poate fi reţinută doar persoana

în care există o bănuială rezonabilă că a fost comisă o contranenţie deci

codul nu utilizează termenul de bănuială rezonabilă.

Din art. 433 al CC a RM reiese că dacă nu este vorba de o contravenţie

flagrantă sau posibilă de expulzare, o persoană poate fi reţinută pentru

identificarea acesteia doar dacă în privinţa ei a fost pornit proces

contravenţional. Din formularea normei contravenţionale reiese că testul

sau cerinţele pentru reţinerea unei persoane în cadrul procedurii

contravenţionale sunt mai dure decît cele din procedura penală.

Considerăm că o persoană ar putea fi reţinută şi în procedura

contravenţională precum în cea penală, pentru o bănuială rezonabilă că a

comis o contravenţie dacă nu i s-a stabilit identitatea, făra a fi necesar

să fi fost pornit procesul contravenţional pînă la acesta. Esenţial este că

procedura să fie respectată şi să fie asigurate toate drepturile persoanelor

reţinute.

Despre reţinerea minorului se înştiinţează imediat procurorul şi părinţii sau alţi

reprezentanţi legali ai minorului.Deoarece nu pot fi traţi la răspundere

contravenţională, minorii care la momentul comiterii contravenţiei nu au

împlinit vîrsta de 16 ani nu pot fi reţinuţi contravrnţional. În cazul

bănuirii unui minor de virsta de la 16-18 ani de comitere a unei

contravenţii acesta poate fi reţinut doar pentru savîrşirea faptelor prevăzute

la art. 228-245 şi la art. 263-311 ale CC al RM. Cu condiţia că sunt întrunite

8

celălalte condiţii prevăzute de CC.

În privinţa unor persoane reţinerea nu poate fi efectuată (de ez. In cazul

persoanelor cu imunitate diplomatică sau poate fi aplicată numai cu respectarea

unor condiţii).

Spre exemplu art. 27 alin. (2) al Legii cu privire la Serviciul de Protecţie şi Pază

de Stat stabileşte că reţinerea colaboratorului Serviciului în timpul exercitării

obligaţiilor de serviciu, aducerea forţată, examinarea corporală precum şi al

mijloacelor de transport folosite de el, se admit numai în temeiul unei hotărîri

judecătoreşti şi în prezenţa unui reprezentant al serviciului. La fel, dacă în

timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu ofiţerul de informaţie prezintă

legislaţia sau insigna de serviciu, el nu poate fi reţinut , audiat, percheziţionat şi

obiectele aflate asupra sa nu pot fi ridicate decît in modul stabilit de lege, cu

excepţia cazurilor flagrante. Sau potrivit art. 19 alin. (5) al Legii cu privire la

statutul judecătorilor, judecătorul nu poate fi reţinut cu excepţia cazurilor

flagrante. Aliniatul 6 al aceluiaşi articol prevede că în cazul bănuirii de comitere

a unei contravenţii administrative, judecătorul reţinut urmează a fi eliberat

imediat după identificare. Potrivit art. 436 al CC al RM persoana reţinută este

eliberată în cazurile în care:

- Nu s-au confirmat motivele verosimile de a bănui că aceasta a săvîrşit

contravenţia;

- A expirat termenul reţinerii;

- Lipsesc temeiurile de a fi pivată în continuare de libertate.

Alin. 3 al art. 436 al CC al RM menţionează că la liberare, persoanei reţinute i se

înmînează copia de pe procesul-verbal în care se menţionează de cine şi în ce

temei a fost reţinută, locul şi timpul reţinerii, temeiul şi timpul eliberăii.

Atît în procedura penală cît şi în cea contravenţională o persoană nu poate fi

reţinută din nou pe aceleşi temeiuri.

9

Scopu si motivele retinerii.

În principiu, în funcţie de tipul reţinerii scopurile admisibile pot fi diferite . În

cadrul uni proces penal acesta este de a aduce persoana suspectă de comiterea

unei infracţiuni în faţa unei autorităţi care va decide asupra măsurii preventive.

Într-un proces contravenţional, persoana este reţinută în cazul contravenţiilor

flagrante sau al persoanelor pasibile de a fi expulzate, pentru a fi adusă în faţa

autorităţii, care va decide asupra cauzei, sau pentru identificarea persoanei în

cazul imposibilităţii identificării persoanei în a cărei privinţă este pornit procesul

contravenţional .

Defapt într-un proces penal sau contravenţional reţinerea ar trebui să aibă loc

doar în cazurile care nu suferă amînare. Acestea pot apărea dacă sunt întrunite,

în mod cumulativ, două condiţii:

1. Necesitatea izolării persoanei din motivul că ea va putea săvîrşi şi alte

infracţiuni-contravenţii, sar putea ascunde sau ar putea înpedica examinarea

cauzei contravenţionale.

2. Imposibilitatea aplicării imediate a măsurii preventive.

Astfel, în esenţă, reţinerea este o măsură procesuală de constrîngere care poartă

un caracter de prevenire a unu comportament nedorit.

În multe cazuri sunt reţinute persoane care nu au la ele un act de identite ear ca

pretext serveşte stabilirea identităţii persoanei.

Procesul verbal cu privire la reţinere

La reţinerea persoane se încheie neîntîrziar un proces-verbal cu privire la

reţinere, în care se consemnează data şi locul încheierii, functia, numele şi

prenumele persoanei care a încheiat procesul verbal, date referitoare la persoana

reţinută, data, ora, locul şi motivul reţinerii.

Procesul-verbal cu privire la reţinere se semnează de persoana care l-a încheiat

10

şi de persoana reţinută. Refuzul persoanei reţinute de a semna procesul-verbal se

consemnează în el, cu adeverirea faptului de cel puţin doi martori.

Durata reţinerii şi condiţiile privării de libertate.

Potrivit art. 435 al CC, Reţinerea nu poate depăşi 3 ore, cu excepţia cazurilor

prevăzute de prezentul articol. Persoana suspectă de săvîrşirea unei contravenţii

pentru care sancţiunea prevede arestul contravenţional poate fi reţinută pînă la

examinarea cauzei contravenţionale, dar nu mai mult decît pe 24 de ore. Faptul

reţinerii se comunică neîntîrziat procurorului.

Persoanele care au încălcat regulile de şedere a cetăţenilor străini şi apatrizilor

în RM, regimul de frontieră sau regimul punctelor de trecere a frontierei de stat

poate fi reţinute pe un termen de pînă la 3 ore pentru încheierea procesului-

verbal sau, prin decizia instanţei de judecată, pe un termen de pînă la 72 de ore

pentru a identifica persoana şi a clarifica circumstanţele contravenţiei.

Persoanele care au comis un act huliganic nu prea grav, care a încălcat

premeditar modul de folosire a simbolurilor de stat, care au atentat la ordinea

publică în condiţiile regimului de stare excepţională, care nu execută cu rea-

vointă dispoziţiile sau cererile legitime ale procurorului, ofiţerului de urmărire

penală, ofiţerului de informaţii şi securitate, angajatului cu statut special al MAI

sau ale unei alte persoane aflate în exerc iţiu funcţiei de serviciusau al datoriei

obşteşti de asigurare a securităţii statului, de menţinere a ordinii publice şi de

combaterea a criminalităţii care le-au opus rezistenţă, i-au ultragiat aceştea ori

pe un militar, care au adresat un apel fals poliţiei, care vînd mărfuri (produse) in

locuri interzise sau mărfuri cu termenele de vînzare expirate, necalitative, fără

certificat ori fără semnul conformităţii, sau care au încălcat regulile operaţiunilor

voluntare pot fi reţinute de autoritatea competentă să examineze cauza

contravenţională.

Temeiul reţinerii contravenţionale curge din momentul reţinerii. Persoanei

11

reţinute i se asigură cel puţin condiţiile prevăzute în Codul de executare pentru

persoanele supuse măsurii arestului preventiv.

Autorităţile împuternicite să reţină persoana.

Legislaţia RM nu numeşte în mod eshaustiv, categoriile de reprezentanţi ai

ststului care pot reţine o persoană. Astfel din sensul prevederilor legii cu privire

la poliţie rezultă că oricare colaborare a poliţiei are dreptul de a reţine persoane.

Potrivit art. 433 al alin.(2) al CC al RM cauzele contravenţionale, întocmirea

procesului verbal de reţinere poate fi făcut de către colaboratorii de poliţie,

serviciului de grăniceri sau serviciului vamal, potrivit competenţei materiale

acordate de către CC.

Drepturile persoanei reţinute

Legalitatea reţinerii depinde, în mare măsură, de modul de asigurare şi de

respectare a drepturilor persoanei. Legislaţia RM consfinţeşte un ansamblu de

drepturi care au ca scop protejarea persoanei reţinute de eventualele abuzuri din

partea organelor de drep.

*Explicarea drepturilor persoanei reţinute

În conformitate cu art. 25 alin. (5) al Constituţiei RM art. 167 alin. (2) al CPP şi

art. 376 al CC, persoanei reţinute trebuie să i se aducă de îndată la cunoştinţă în

limba pe care o înţelege, drepturile sale şi motivele reţinerii, circumstanţele

faptei, încadrarea juridică a acţiunii a cărei săvîrşire îi este imputată, numai în

prezenţa unui avocat ales sau a unui avocat de serviciu care acordă asistenţă

juridică de urgenţă. Convenţia europeana pentru drepturile omului (CEDO)

prevede în articolul 5 par. 2 un drept similar. În temeiul par. 2, oricărei persoane

12

arestate trebuie să i se aducă la cunoştinţă într-un limbaj simplu non-tehnic, pe

care-l poate înţelege, motivele esenţiale de fapt şi de drept ale măsurii, pentru a-i

permite, dacă doreşte, să conteste legalitatea arestului. Din analiza jurisprudenţei

CEDO rezultă clar că este sugicient ca persoanei să i se aducă la cunoştinţă în

termeni generali, motivele arestului şi învinuirea adusă. Chiar dacă informarea

urmează a fi promptă, nu este necesar ca aceasta să aibă loc chiar la momentul

privării de libertate, CEDO va stabili în fiecare acz concret ţinînd seama de

circumstanţele specifice ale cauzei, dacă testul de promptitudine a fost respectat.

În unele cazuri, înştiinţarea despre motivele arestului, chiar şi după cîteva ore

de la reţinere, nu a fost considerată de CEDO ca fiind contrară art. 5 par. 2

CEDO. În acelaşi sens, art. 433 alin. (5) al CC prevede că persoanei reţinute i se

acordă neîntirziat posibilitatea de a comunica la două persoane, la alegerea sa,

despre reţinere. Faptul comunicării sau al refuzului de a comunica se

consemnează, contra semnătură, în procesul-verbal cu privire la reţinere.

*Deptul la tăcere

În conformitate cu art. 21 al CPP si art. 377 CC, nimeni nu poate fi silit să

mărturisească împotriva sa sau împotriva rudelor sale apropiate, a soţului, soţiei,

logodnicului sau să-şi recunoască vinovăţia. Persoana căreia I se propune să facă

declaraţii demascatoare împotriva sau a rudelor apropiate, a soţului, soţiei,

logodnicului, logodnicei este în drept să refuze de a face asemenea declaraţii şi

nu poate fi trasă la răspundere pentru aceasta.

* Dreptul de a nu fi supus torturii, tratamentului inuman sau

degradant .

Constituţia RM în art. 24 alin (2), menţionează că nimeni nu poate fi supus

torturii nici pedepselor sau tratamentelor crude , inumane ori degradante.

Potrivit art. 5 alin. (3) al CC, nimeni nu poate fi supus torturii sau tratamentelor

crude, inumane ori degradante, nimeni nu pate fi deţinut în condiţii umilitoare,

13

nu poate fi silit să participe la acţiuni procesuale care lezează demnitatea umnă.

CEDO interzice, în termeni absoluţi, tortura şi tratamentele sau pedepsele

inumane ori degradante. Spre deosebire de majoritatea normelor materiale ale

convenţiei şi ale protocoalelor nr. 1 şi nr. 4, art.3 nu conţine oprevederi care să

permită excepţii, ear conform art. 15 per. 2 , nici o derogare de prevederile sale

nu este permisă, chiar dacă este cazul unui pericol public, care ameninţă voinţa

naţiunii. Pe lîngă faptul că art. 3 CEDO interzice maltratările, el mai pune

investigarea adevărată a pretinsei maltratări şi întreprinderea de măsuri pentru a

le preveni.

* Dreptul la asistenţă juridică în timpul reţinerii

Orice persoană reţinută, în cadrului procesului penal sau contravenţional, are

dreptul la asistenţă juridică prin intermediul unui avocat ales sau care acordă

asistenţă juridică garantată de stat.

Acest drept reese implicit şi din art. 5 şi art. 6 CEDO . Astfel art. 6 par.3 litera

(c) CEDO este aplicabil în baza urmăririi penale, deoarece lipsa reprezentării în

această fază ar putea efecta echitarea intregii proceduri. Curtea a constatat că

fiind contrar art. 6 par. 3 (c) refuzul de a avea acces la un avocat în primele 48

de ore de la reţinere, cînd poliţia a efectuat interogări. Recent CEDO a stabilit că

pentru ca dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 al CEDO să fie ,,

practic şi eficient” , accesul la vocat trebuie să fie asigurat, de regulă, de la

prima audiere a persoanei reţinute, cu excepţia cazului în care poate fi justificată

limitare dreptului de acces la avocat chiar în asemenea circumstanţe, limitarea

accesului la vocat nu trebuie să afecteze negativ drepturile persoane garantate de

art. 6. În principiu, dreptul la apărare nu poate fi limitat fără posibilitatea de

remediere dacă declaraţiile incriminatorii au fost făcute de persoană în timpul

audieriii de către poliţie şi aceste declaraţii au fost utilizate pentru învinuirea

14

persoanei.

*Cînd persoana reţinută se întilneşte cu avocatul prima dată

Conform art. 433 par. (4) a CC persoanei reţinute i se comunică ne

întîrziat, contras emnătură, drepturile prevăzute la art.384, faptul comunicării

consemnîndu-se în procesul-verbal cu privire la reţinere. Art. 384 p. (c) al CC

prevede ca persoana să fie asigurată în cel mult 3 ore de la reţinere, cu

apărătorul din oficiu dacă este posibilă de sancţiunea arestului contravenţional.

Prevederele că CC sunt mai adecvate, comparativ cu prevederile art. 254 cu

privire lacontraventiile administrative (abordate la 31 mai 2009), conform căruia

persoana, care este trasă la răspunderea administrativă, avea dtreptul ,, să se

folosească în timpul examinării cauzei de asistenţă juridică a avocatului”

15

Concluzie

Instituţia reţinerii deseori este utilizată abuziv de către persoanele

autorizate să reţină. Continuă să existe situaţii de reţinere nedocumentată, deși se

pare că numărul unor asemenea cazuri este în descreștere. În același timp, cadrul

juridic și practica actuală nu prevăd suficiente pârghii pentru reducerea

numărului de reţineri abuzive și nedocumentate.

Durata legală de maximum 72 de ore a reţinerii este justificată mai degrabă de

deficienţele sistemului actual decât de necesitatea efectuării acţiunilor

procesuale. Dacă s-ar înlătura deficienţele (neajunsurile) în transmiterea rapidă

a informaţiei despre persoana reţinută, atunci durata ar putea fi micșorată, fără a

aduce prejudicii succesului identificării persoanei şi a clarificării circumstanţelor

contraventiei.

Nu toate drepturile persoanelor reţinute sunt respectate în deplină măsură.

Cel mai des sunt încălcate următoarele drepturi:

• Dreptul la cunoașterea motivelor reţinerii și explicarea drepturilor persoanei reţinute;

• Dreptul la comunicarea cu rudele / anunţarea consulatului;

• Dreptul de a nu fi supus torturii, tratamentului inuman sau degradant;

16

BIBLIOGRAFIE

Codul de procedură penală al Republicii Moldova

Codul Contravenţional al Republicii Moldova

Constituţia Republicii Moldova

Tratat de Drept Contravenţional

Chişinău-2009/ Victor Guţuleac.

http://crjm.org/files/reports/Soros.retinere.2011.pdf

http:// www.cnaa.md/files/theses/2012/21897/

elena_comarnitscaia_abstract.pdf pag.9-10.

Retinerea contraventionala- informatii-Vozian

Roman.

17