Reptilele alcătuiesc o grupă de animale foarte diverse, reprezentate pe fiecare continent, cu excepţia Antarcticii. Cele mai bine cunoscute reptile sunt probabil şerpii şi şopârlele, pur şi simplu pentru că au o arie de răspândire mai mare decât crocodilii, broaştele ţestoare şi tuatara, care intră totuşi şi ele în clasa Reptilia. Adevărul este că mulţi oameni nici nu ştiu că broaştele ţestoase sunt reptile. Au fost descrise peste 7.000 specii de reptile, majoritatea trăind în regiunile tropicale şi sub-tropicale.

 

Reptilele sunt aproape întotdeauna uşor de identificat, datorită unor caracteristici comune care le deosebesc cu uşurinţă de alte animale terestre sau semi-terestre.

Cel mai evident semn că un animal este reptilă îl constituie pielea cu solzi care îi acoperă cea mai mare parte a corpului. Toate reptilele au un tip de solzi, iar unele au ajuns chiar să îşi dezvolte aceşti solzi pentru scopuri specifice. Carapacea unei broaşte ţestoase este pur şi simplu alcătuită dintr-un grup de solzi măriţi şi întăriţi, care au evoluat pentru a-şi proteja "proprietarul". Alte reptile au solzii atât de mici, încât nici măcar nu se pot vedea cu ochiul liber.

Toate reptilele sunt vertebrate şi respiră aer (chiar şi cele care petrec în apă o mare parte a vieţii). Aproape toate au patru membre, deşi în cazul şerpilor şi al unor şopârle aceste membre nu sunt, de obicei, vizibile. De asemenea, sunt animale amniotice, ceea ce înseamnă că embrionul care se dezvoltă este protejat de o serie de membrane şi o cochilie dură, care împiedică oul să se usuce, oferindu-i în acelaşi timp o formă de protecţie împotriva animalelor de pradă.

Într-o oarecare măsură, reptilele se definesc şi prin caracteristicile pe care NU le au, la fel de bine ca şi prin cele pe care le au. Spre deosebire de mamifere şi păsări, care au evoluat tot din reptile, animalele din clasa Reptilia sunt în cea mai mare parte incapabile să îşi regleze temperatura propriului corp şi, în acest scop, depind de condiţiile de mediu. De asemenea, reptilele nu au blană sau pene.

Reptilele se numără printre cele mai vechi animale terestre de pe Pământ. Primele reptile, în forma pe care o cunoaştem astăzi, au evoluat din amfibieni, în urmă cu aproximativ 250-300 milioane ani, şi s-au înmulţit rapid, devenind cele mai răspândite animale terestre ale epocii respective. Primele reptile aveau probabil destul de multe caracteristici în comun cu cele contemporane: o piele groasă, care nu lasă să treacă apa şi le ajută să reţină umiditatea; se înmulţeau prin ouă, care puteau să se dezvolte în climate calde. Aceste forme de adaptare le-au permis să îşi completeze întregul ciclu de viaţă pe uscat, nu în apă. Ca urmare, au reuşit să colonizeze foarte rapid aproape toate mediile terestre de pe planetă.

 

Reptilele pe care le cunoaştem astăzi reprezintă o parte foarte mică din numărul acelor făpturi primitive, dintre care foarte multe au evoluat rapid în alte direcţii. Fosilele descoperite arată că anumiţi dinozauri şi rudele lor, de exemplu, erau descendenţii reptilelor primitive - şi nu invers. Cu timpul, grupurile de reptile s-au diversificat rapid, iar reptilele asemănătoare cu mamiferele au apărut relativ repede. Descoperirea celebrei fosile de Archaeopteryx în 1861 a demonstrat că păsările au evoluat şi ele tot din acele reptile primitive.

Reptilele trăiesc pe glob de milioane de ani: unele au apărut chiar înaintea dinozaurilor. Dimensiunile lor variază de la şopârle micuţe până la crocodili uriaşi şi pot trăi aproape oriunde, din regiunile deşertice până în ocean. Se hrănesc cu o multitudine de animale, de la insecte mici până la mamifere mari. Deşi cele mai multe sunt inofensive, unele pot fi mortale.

Reptilele acoperă o multitudine de specii, de la şerpi viu coloraţi care trăiesc în arbori până la şopârle uriaşe, asemănătoare unor balauri şi până la crocodili mâncători de oameni. Au evoluat pentru a se adapta la mediu şi se numără printre cele mai de succes şi mai prolifice animale de pe planetă.

Şopârlele sunt probabil cele mai răspândite, mai de succes şi mai variate specii de reptile care trăiesc în prezent.

Aparţin ordinului Squamata, pe care îl împart cu şerpii: în total peste 4.000 de specii structurate în aproximativ 26 familii au fost descrise în întreaga lume, în orice tip de mediu, cu excepţia climatului polar. Şopârlele variază mult ca dimensiuni, de la mai puţin de 2 cm - cum este gecko-ul pitic - la peste 3 metri - cum este dragonul (sau varanul) de Komodo. Şopârlele trăiesc într-un habitat extrem de divers, practic în orice mediu, de la cel arboricol la cel deşertic, mănâncă orice, de la insecte la capre şi, în anumite cazuri, îşi pot schimba chiar culoarea pentru a se camufla în peisaj sau pot să zburde prin frunzişul pădurii folosindu-se de nişte falduri de piele special adaptate, ca de nişte paraşute.

Şopârlele se disting de şerpi în principal prin prezenţa picioarelor, deşi există şi alte deosebiri, mai puţin

evidente: şopârlele au deschizături pentru urechi, pleoape mobile şi maxilare mult mai puţin flexibile.

Majoritatea şopârlelor au patru picioare cu câte cinci degete fiecare, deşi există şi specii de şopârle fără picioare, care şi-au pierdut membrele exterioare. Şopârlele sunt renumite pentru iuţeala lor şi capacitatea de a se căţăra sau de a alerga peste orice obstacol din drumul lor, ceea ce le ajută să evite mulţi prădători. De asemenea, când sunt ameninţate, multe specii pot să îşi lase coada în "mâinile" atacatorului. Deşi în general sunt inofensive, multe specii sunt gata să muşte, ba chiar destul de dureros, când sunt capturate. Două specii, şopârla mexicană şi monstrul Gila, sunt veninoase, la fel ca multe specii de şerpi, deşi reprezintă un pericol relativ mic pentru om.

Şerpii sunt uşor de recunoscut pentru că au corpul alungit, lipsit de membre, o formă care îi deosebeşte de majoritatea reptilelor.

Anumite specii de şerpi au păstrat urme interne ale membrelor posterioare, în special şarpele boa şi pitonul. Din

cauza corpului neobişnuit de lung şi de îngust, şerpii au o alcătuire internă foarte diferită de a altor reptile. Au coloana vertebrală foarte lungă, cu multe perechi de vertebre. Au o

acuitate vizuală foarte bună şi, deşi nu aud ca şi mamiferele, pot să detecteze vibraţiile de joasă frecvenţă prin pământ, semnale

care îi avertizează când se apropie un alt prădător sau o potenţială pradă.

 

Aproximativ două treimi dintre şerpi aparţin unei singure familii, Colubridae, care include mai ales şerpii obişnuiţi, inofensivi, ca de pildă şarpele de casă, şarpele inelat şi şarpele jartieră. Deşi mici la număr, şerpii veninoşi sunt şi ei răspândiţi în întreaga lume, cu precădere în regiunile tropicale, şi sunt echipaţi cu colţi special adaptaţi, pe care îi folosesc pentru a injecta veninul în pradă. Cei mai periculoşi şerpi veninoşi aparţin familiilor de vipere şi cobre.

Broaştele ţestoase aparţin ordinului Chelonia, unul dintre cele mai vechi ordine de reptile. Ţestoasele primitive au evoluat cu peste 200 milioane ani în urmă, aproximativ în perioada când au apărut primii dinozauri. Multe familii s-au schimbat foarte puţin de atunci încoace. Broaştele ţestoase sunt animale distinctive, cu maxilare în formă de cioc, lipsite de dinţi, şi carapace dure, alcătuite din plăci osoase care se suprapun. Broaştele ţestoase de apă au adesea picioare cu degete membranate şi carapacea cu profilul mai jos, pentru a înota mai uşor. În schimb, speciile terestre au picioarele mai greoaie şi carapacea de formă rotunjită, ca un dom.

În lume există peste 300 specii de broaşte ţestoase, multe dintre acestea trăind în mediul acvatic sau în apropierea acestuia.

Cele mai celebre exemple sunt probabil ţestoasele marine, deşi cele mai multe dintre ţestoase sunt asociate cu apa dulce sau cu un stil de viaţă în întregime terestru. Indiferent unde trăiesc, toate broaştele ţestoase respiră aer şi depun ouă pe uscat. Deşi oamenii consideră că ţestoasele sunt animale paşnice, multe sunt carnivore şi mănâncă orice, de la mici nevertebrate la peşti sau chiar animale mai mari. Unele specii, de pildă extraordinara matamata din America de Sud, şi-au dezvoltat forme sofisticate de camuflaj, care le ajută să prindă peşti într-un mod mai eficient. Altele însă trăiesc la nivelul reputaţiei de animale lente şi paşnice, şi îşi petrec viaţa păscând alene…

Broaştele ţestoase sunt foarte preţuite pentru carnea şi ouăle lor, în multe părţi ale lumii. Din acest motiv, multe specii au ajuns să fie ameninţate de dispariţie, fiind vânate în număr mare. Alte două motive importante pentru scăderea numărului de exemplare sunt micşorarea habitatului lor natural, din cauza acţiunilor omului, dar şi faptul că anumite specii au devenit foarte populare ca animale de companie.

Se cunosc numai 23 specii de crocodilieni şi toate aparţin unei singure familii, Crocodylidae, având în comun multe caracteristici.

Uşor de identificat după corpul puternic, blindat de solzi masivi, şi având un bot alungit şi colţi fioroşi, toţi membrii familiei de crocodili sunt adaptaţi la stilul de viaţă acvatic: toţi au membre cu degete membranate, nări plasate în partea de sus a botului, pentru a-i ajuta să respire în apă, şi membrane transparente care le protejează ochii sub apă.

 

În ciuda acestor asemănări, crocodilii au o remarcabilă diversitate de stiluri de viaţă şi de habitate. Aligatorii trăiesc numai în cele două Americi, dar adevăraţii crocodili trăiesc în toate regiunile tropicale, din Africa până în Australia. Un al treilea grup (gavialii) trăieşte numai în sudul şi estul Asiei.

Deşi diversele specii diferă mult ca mărime, toţi crocodili adulţi sunt animale mari, care pot avea de la 1,7 metri în cazul caimanului pitic până la peste 7 metri, în cazul crocodilului de apă sărată.

Din cauza mărimii şi vitezei cu care se deplasează în apă, sunt prădători periculoşi, indiferent de zona unde trăiesc. Când sunt mici, se hrănesc de obicei cu peşti mici, broaşte şi insecte, dar adulţii atacă peşti mari, broaşte ţestoase şi chiar animale terestre de mari dimensiuni (inclusiv oameni), în special în cazul speciilor mari precum crocodilul de apă sărată sau crocodilul de Nil. Prada este adesea înecată, apoi sfâşiată şi bucăţile sunt înghiţite întregi, nemestecate.

Crocodilii au un comportament social mult

mai complex decât celelalte reptile şi sunt adesea animale foarte teritoriale, în special în sezonul de împerechere. Spre deosebire de multe alte reptile, sunt animale foarte vocale şi pot scoate o largă diversitate de zgomote: rag, mormăie şi chiar "torc". Femelele îşi protejează puii cu mare grijă şi pot fi cumplit de agresive cu orice intrus. Adesea îşi cară puii în gură, pentru a-i apăra de prădători.

Tuatara aparţine unui ordin separat de reptile, cu un singur gen, Sphenodon. Deşi seamănă superficial cu şopârlele şi are în comun anumite trăsături cu crocodilenii, are câteva trăsături anatomice şi fiziologice diferite, care o disting evident de alte specii: o a treia pleoapă şi chiar un al treilea ochi în centrul craniului, care se vede foarte clar la pui.

Tuatara trăieşte numai pe câteva mici insule din Noua Zeelandă, deşi cândva a fost o specie foarte răspândită - mai exact în Cretacic, adică acum aproximativ 120 milioane de ani. Trăieşte printre furtunari, cu care împarte adăposturile. Se hrăneşte cu insecte, viermi şi melci, uneori chiar şi cu ouă sau pui mici de furtunari. Tuatara nu depăşeşte decât rareori lungimea de 80 cm şi creşte foarte încet, atingând maturitatea abia după vârsta de 20 de ani. Are o longevitate remarcabilă - unele specimene au trăit în captivitate aproape 80 de ani.

Membri ai ordinului Squamata, amphisbaenienii sau şopârlele inelate sunt reptile neobişnuite, strâns înrudite cu şerpii şi şopârlele. Majoritatea celor aproximativ 160 specii nu au membre, care s-au atrofiat complet sau au fost reduse la rămăşiţe interne, deşi câteva specii dintr-o familie şi-au păstrat membrele anterioare, pe care le folosesc pentru a scormoni în pământ. Se deosebesc de şerpi şi de şopârlele fără membre pentru că au craniul mic şi îndesat, coada scurtă şi un singur plămân dezvoltat, mai exact cel stâng.

  Şopârlele inelate trăiesc în special în Africa, Orientul Mijlociu şi

America de Sud, în Europa şi America de Nord fiind cunoscute doar foarte puţine specii. Cele mai multe dintre ele trăiesc în regiuni deşertice, cu teren uscat şi nisipos, şi îşi petrec cea mai mare parte a vieţii sub pământ. Se hrănesc în principal cu mici nevertebrate.

Pitonul uriaş verde

Ţestoasa pieloasă este cea mai mare specie de broaşte ţestoase marine care trăieşte în prezent,

dar şi una dintre cele mai vechi.

Uriaşul crocodil de estuar sau de apă sărată este

cel mai răspândit dintre toţi crocodilienii.

Tuatara este o reptilă unică

Aceste reptile îşi petrec cea mai mare parte a vieţii sub pământ. În ciuda numelui, nu sunt de fapt şopârle, ci aparţin unui grup distinct de animale, cu stil de viaţă

asemănător.

Deşi în fiecare an sunt raportate mii de atacuri ale reptilelor, cele mai multe reptile preferă să fugă decât să atace omul.

Fobia noastră faţă de reptile ar putea fi explicată prin faptul că mii de ani am trăit în preajma unor specii periculoase. Reprezentările reptilelor în filme sau la televiziune ne-au influenţat probabil şi ele modul în care percepem aceste animale: uneori, reptilele sunt prezentate ca nişte făpturi adorabile, dar altele apar ca nişte animale înfricoşătoare, periculoase.

Reprezentări ale reptilelor

Spaima generală de reptile se numeşte "herpetofobie".

Deşi există mai multe tipuri de fobii faţă de reptile, spaima iraţională faţă de şerpi, denumită ştiinţific "ofidofobie", este de departe cea mai răspândită. Anumiţi psihologi, între care şi Sigmund Freud, au considerat că spaima faţă este şerpi este o condiţie umană universală, adesea explicată de faptul că există de multe ori motive practice şi întemeiate pentru care oamenii să se teamă de şerpi. De mii de ani oamenii au trăit în apropierea şerpilor veninoşi, deci nu este de mirare că aceste animale sunt adesea privite cu teamă şi ostilitate.

  

Indiferent că este un argument pertinent sau nu, mulţi oameni se tem atât de mult de şerpi, încât refuză să păşească în iarba foarte înaltă sau în alte zone unde s-ar putea ascunde şerpi, chiar şi în regiunile unde nu a fost semnalată apariţia

acestor reptile.

Hipnoterapia, terapia comportamentală şi tratamentele medicamentoase au fost toate utilizate cu succes. Multe grădini zoologice oferă acum cursuri de tratare a acestor fobii, în care se explică adevărul despre şerpi şi unde aceste reptile pot fi întâlnite de aproape şi chiar mânuite.

Mulţi nu rezistă să vadă fotografii sau filme cu şerpi fără să sufere atacuri grave de panică. Anumiţi sociologi susţin că anii în care am fost învăţaţi că şerpii sunt răi şi periculoşi, dublaţi de apariţii deloc simpatice ale şerpilor în diverse filme şi programe TV, sunt în mare măsură de vină pentru acest gen de reacţii, deşi explică doar rareori de ce anumite persoane reacţionează chiar atât de violent. Tratamentul fobiilor provocate de şerpi şi de alte reptile este adesea acelaşi precum cel aplicat în cazul altor spaime iraţionale, ca de pildă spaima de zbor sau spaima de păianjeni.

Puţine animale mai sunt înconjurate de o asemenea aură de legendă şi false

informaţii,precum reptilele

  În special şerpii sunt subiectul multor prezumţii exagerate, poate şi datorită spaimei şi fascinaţiei pe care o exercită asupra noastră. Mulţi oameni cred că anaconda

este cel mai lung şarpe din lume, căci se pare că multe exemplare depăşesc 11 metri, însă în realitate recordul este deţinut de un piton reticulat împuşcat în Indonesia în 1912, care avea 10 metri lungime. Un piton capturat în Sumatra a fost declarat iniţial ca având o lungime de 15 metri, însă măsurătorile ulterioare au stabilit că avea doar 6,5 metri -

deci 8,5 metri mai puţin decât susţinuseră primele zvonuri!  

Există multe poveşti extraordinare asociate cu reptilele, adesea datorită

longevităţii acestora. Cea mai bătrână reptilă cunoscută vreodată a fost o

broască ţestoasă primită în dar de familia regală din Tonga în 1773 sau 1777.

Indiferent care dată este corectă, broasca a trăit până în 1965, atingând deci cel

puţin vârsta de 188 de ani.

Reptilele în pericol de dispariţie

Duşmani naturali Ironia face ca marele succes şi abundenţa

reptilelor în natură să le transforme într-o pradă atrăgătoare pentru alte animale. Nu numai că

reptilele sunt foarte răspândite, dar şi relativ uşor de prins. Chiar şi cel mai rapid şarpe este expus

atunci cînd vânează în câmp deschis sau stă să se încălzească la soare.

Vânătoare Oricât de multe animale sălbatice s-ar hrăni cu

reptile, omul reprezintă, de departe, cea mai mare ameninţare pentru reptile. Teama de şerpi a împins de multă vreme oamenii să ucidă până şi speciile inofensive, ceea ce a determinat o scădere drastică a populaţiei de şerpi în multe ţări. Acest fenomen, la rândul său, a declanşat probleme neaşteptate în anumite părţi ale lumii, unde numărul rozătoarelor a crescut exponenţial, provocând pagube uriaşe recoltelor.

Multe alte specii de reptile sunt bune de mâncat şi, ca urmare, au fost vânate aproape până la

dispariţia totală.

Probabil cel mai binecunoscut exemplu este ţestoasa verde marină, utilizată de multă vreme drept o sursă de carne pentru marinari şi supă

pentru orăşenii prosperi. Există însă şi multe alte specii, mai puţin celebre, de pildă iguana, ţestoasa

gigantică şi chiar pitonul, care au fost vânate pentru carne şi ouă. Multe specii de reptile se află acum în pericol de dispariţie, puţinele exemplare supravieţuitoare trăind numai în anumite locaţii

izolate.

Multe reptile sunt acum protejate prin lege în multe ţări, dar interdicţia de ucidere a acestora este totuşi foarte greu de pus în aplicare, în special pentru specii precum ţestoasele marine, care înoată mii de kilometri fără a ţine cont de graniţele naţionale. Din nefericire pentru multe specii, ele reprezintă o sursă excelentă de carne, dar şi de piei, care au fost comercializate decenii la rând pentru a se confecţiona din ele pantofi, poşete şi alte accesorii la modă.

Crocodilii şi speciile mari de şerpi constrictori au fost în mod deosebit afectaţi de colecţionarii de piei, în timp ce broaştele ţestoase au fost vânate

pentru carapacele lor decorative.

Presiunile exercitate asupra crocodililor s-au mai diminuat într-o oarecare măsură, după ce în multe ţări au fost înfiinţate ferme pentru creşterea acestora.

Multe reptile au fost vânate de amatorii de trofee. În special ferocele crocodil australian de apă sărată a fost vânat aproape până la dispariţie, până când s-au formulat interdicţii stricte privind uciderea lui, începând din anii 1970. În prezent, este ilegal să ucizi această specie oriunde în Australia, deşi numărul tot mai mare de exemplare şi spaima de atacuri a determinat formularea în repetate rânduri a unor cereri de renunţare la această interdicţie.

În ciuda măsurilor de protecţie, multe specii de reptile se află încă în pericol de dispariţie, din cauza celei mai mari probleme – reducerea habitatului lor natural în urma lucrărilor de construcţii, agricultură, minerit, defrişare şi asanare a mlaştinilor, procese care ameninţă serios supravieţuirea reptilelor pretutindeni în lume.

Realizat de : institutor Cosma Mirela Şc.Gen."L.Blaga” Deva