Petru Maior

Petru Maior (n. circa 1756, Târgu Mureş - d. 14 februarie 1821, Budapesta) a fost un istoric, filolog şi scriitor român de origine romă,[1] protopop greco-catolic de Reghin, reprezentant de frunte al Şcolii Ardelene.

Biografie

Este fiu al protopopului greco-catolic Gheorghe Maior, originar din Diciosânmartin (azi Târnăveni). Şi-a efectuat studiile primare la Căpuşu de Câmpie, unde se stabilise tatăl său, devenit protopop de Iclod (Mureş). După studiile gimnaziale în Târgu-Mureş (1769 - 1772) şi Blaj (1771 - 1774), studiază filosofia şi teologia la Colegiul „De Propaganda Fide” din Roma (1774 - 1779); studii de drept la Universitatea din Viena (1779 - 1780). Devine profesor de Logică, Metafizică şi Dreptul firii la Gimnaziul din Blaj (între 1780 - 1785), preot în Reghin-sat şi protopop al Gurghiului (între 1785 - 1809), „crăiesc revizor” (revizor crăiesc, aşa după cum am spune azi) şi corector al cărţilor româneşti care se tipăreau la Buda (1809 - 1821). A fost un important militant pentru drepturile românilor din Transilvania, participând – alături de alţi reprezentanţi ai Şcolii Ardelene - la redactarea celebrei declaraţii de emancipare a românilor transilvăneni, Supplex Libellus Valachorum. În lucrarea Procanon a exprimat unele poziţii anticuriale, pe fondul conflictului său cu episcopul Ioan Bob. Aceste poziţii au fost prezentate în mod diacronic în timpul perioadei comuniste ca fiind îndreptate împotriva dogmei primatului papal,deşi această dogmă a fost adoptată de-abia în anul 1870. A publicat o serie de lucrări teologice, istorice, filologice, predici şi a tradus şi prelucrat lucrări cu caracter economic. În lucrările sale istorice, a combătut istoricii străini Fr. Sulzer, J. C. Eder, J. Ch. Engel şi B. Kopitar, care contestau romanitatea şi continuitatea românilor pe teritoriul fostei Dacii.

Samuil Micu

Samuil Micu, supranumit şi Klein sau Clain, pe numele laic Maniu Micu, (n. septembrie 1745, Sadu, judeţul Sibiu - d. 13 mai 1806, la Buda, Ungaria) a fost un teolog, istoric, filolog şi filosof iluminist român, reprezentant al Şcolii Ardelene.

Biografie. Studii

A fost nepotul episcopului Inocenţiu Micu. A învăţat la Gimnaziul din Blaj, pe care l-a absolvit în anul 1762, după care a intrat în Ordinul bazilian, călugărindu-se sub numele Samuil (14 octombrie 1762). Mai târziu a fost hirotonit ieromonah şi şi-a continuat studiile la Seminarul pentru călugări înfiinţat de episcopul Petru Pavel Aron (1762-1765); trimis apoi la Colegiul „Pazmanian” din Viena pentru studii de Filosofie şi Teologie (1766-1772). Devine profesor de Etică şi Aritmetică în Gimnaziul din Blaj (1772-1777); din nou la Viena ca „prefect de studii” în Seminarul Sancta Barbara (1777-1783), când face intense cercetări cu caracter istoric şi îşi publică primele lucrări: reîntors la Blaj, în mănăstirea „Sf. Treime” (1783-1804), s-a dedicat în întregime studiilor teologice, istorice, lingvistice şi traducerilor şi spre sfârşitul vieţii devine „cenzor” al cărţilor româneşti care apăreau în Tipografia Universităţii din Buda (1804-1806). A redactat o serie de lucrări cu caracter istoric şi lingvistic, prin care urmărea să informeze pe învăţaţiistrăini despre originea romană a poporului şi a limbii române, despre continuitatea românilor pe teritoriul fostei Dacii şi, influenţat de iluminism, a militat, în opera sa, pentru egalitatea în drepturi aromânilor cu celelalte naţiuni din Transilvania, pentru înlăturarea iobăgiei, numărându-se în mod firesc printre autorii cunoscutului memoriu oficial numit Supplex din 1791. Autor de lucrări teologice şi cuvântări, a tradus din Sfinţii Părinţi răsăriteni, a dat o nouă traducere a Bibliei, în 1795,a doua tipărită în româneşte, după Biblia de la Bucureşti (cea a Episcopului Petru Pavel Aron, din 1760-1761, a rămas în manuscris}, şi a fost unul din apărătorii vechilor rânduieli şi tradiţii răsăritene în cadrul Bisericii Române Unite cu Roma, ridicându-se împotriva încercărilor de latinizare ale episcopului Ioan Bob.

Gheorghe Sincai

Gheorghe Sincai, istoric, filolog, traducator, scriitor si reprezentant al Scolii Ardelene, s-a nascut pe 28 februarie 1754 la Raciu de Campie, in judetul Mures.

Biografie. Studii

Sincai isi face cursurile gimnaziale si liceale in Tirgu-Mures,Cluj-Napoca si Bistrita. Isi continua studiile la Roma, la Colegiul De Propaganda Fide unde obtinedoctoratul in filosofie si teologie. Pe perioada studiilor doctorale activeaza ca bibliotecar alColegiului.

Avand acces la un numar foarte mare de documente, realizeaza ample cercetari in legatura cuoriginea si trecutul poporului roman. Intre 1779 si 1780 studiaza la Viena dreptul public sibisericesc. Dupa finalizarea studiilor revine in tara, unde ocupa postul de profesor la Gimnaziul dinBlaj.

Din 1884 este ales director al invatamantului greco-catolic din Transilvania, avand o contributieimportanta in actiunea de raspandire a culturii in mediul rural. Alaturi de Samuil Micu a elaboratprima gramatica tiparita a limbii romane: "Elementa linguae daco-romanae sive valachicae" (1780).De asemenea, a tradus si elaborat manuale fundamentale: Abecedarul, Gramatica, Aritmetica siCatehismul.

In 1811 a publicat lucrarea istorica "Hronica romanilor si a mai multor neamuri in cat au fost eleamestecate cu romanii, cat lucrurile, intamplarile si faptele unora fata de ale altora nu se pot scriepre inteles, din mai multe mii de autori, in cursul a treizeci si patru de ani culese".

Printre lucrarile importante scrise de Gheorghe Sincai se numara si "Catehismul cel mare cuintrebari si raspunsuri alcatuit si intocmit pentru folosul si procopseala tuturor scoalelornormalicesti a neamului romanesc" precum si "Invatatura fireasca spre surparea superstitieinorodului".

Gheorghe Sincai este autorul a numeroase lucrari cu profil istoric, lingvistic, teologic, manualedidactice, cea mai mare parte ramase in manuscris. Sincai se retrage spre sfarsitul vietii la Sinea,unde este gazduit de fostii sai elevi, copiii contelui Vass. S-a stins din viata pe 2 noiembrie 1816.

Ioan Budai-DeleanuIoan Budai-Deleanu a trăit între anii c.1763-1820 şi a fost un

scriitor de factură clasică, istoric şi iluminist român, reprezentant alŞcolii Ardelene alături de Gheorghe Şincai, Samuil Micu, Petru Maior,Ioan Piuaru-Molnar etc.

Biografie. Studii

Ion Budai Deleanu este nu numai cel mai important literat al Şcolii Ardelene, ci în acelaşi timp

şi unul din reprezentanţii de seamă ai literaturii noastre.

Autorul Ţiganiadei s-a născut între 1760-1763 la Cigmău, în ţinutul Hunedoarei. În satul acesta

mic din apropierea Oraştiei, fiul preotului Budai a învăţat litera cărţii. Tot acolo a avut prilejul să

cunoască din plin viaţa amară a ţăranilor şi traiul greu al ţiganilor huliţi şi desconsideraţi de stăpâni-

tori.

Din vremea copilăriei petrecute în satul natal şi al studiilor făcute la Blaj, s-au întipărit puternic în

mintea scriitorului, mai târziu veşnic pribeag prin ţări străine, farmecul poeziei noastre populare şi

bogăţia lexicală a limbii româneşti.

Studiile teologice începute la Blaj au fost continuate de Ion Budai Deleanula Viena. În capi-

tala monarhiei habsburgice, scriitorul român nu şi-a desăvârşit doar cunoştinţele teologice. În Viena

avea să cunoască aspectele complexe şi contradictorii ale politicii culturale şi economice duse de Io-

sif al II-lea, care încerca să prevină manifestările revoluţionare prin reforme raţionale, iniţiate

de monarhul luminat. Anii de studii de aici au constituit un bun prilej pentru formarea unei bogate

culturi literare. Interesat să studieze originea poporului român, Ion Budai Deleanu este un pasionat

cititor al capodoperelor din literatura universală.

După terminarea studiilor la Viena, Ion Budai Deleanu s-a întors la Blaj, unde a fost numit

profesor. Din cauza neînţelegerilor cu episcopul Ion Bob, aliat al feudalităţii, viaţa în acest centru de

cultură i s-a părut insuportabilă. De aceea, scriitorul părăseşte Blajul înainte de 1787, pentru tot re-

stul vieţii. Ion Budai Deleanu se stabileşte la Lemberg, important centru al Galiţiei, unde îndepli-

neşte funcţia de consilier la tribunalul de acolo.

În 1815, Mitropolitul Veniamin Costache îl cheamă ca profesor la Iaşi; dar, deşi se arăta bucuros să

primească postul, consilierul nu părăseşte Lembergul, unde moare în 1820, în vârstă de aproape 60

ani.

Scoala ardeleana

Ca şi alţi cărturari din generaţia Şcolii Ardelene şi Ion Budai Deleanu se străduieşte să umple

diferitele goluri ale culturii romaneşti. În linii generale, concepţia istorică şi filologică a lui are nu-

meroase puncte comune cu a celorlalţi cărturari ardeleni, care urmăreau şi ei trezirea conştiinţei

naţionale şi educarea sentimentelor patriotice ale poporului român. Îndrăzneala prin care Ion Budai

Deleanu combate anumite vicii ale societăţii din timpul său era uluitoare. Compasiunea lui Gh. Şin-

cai faţă de iobagii asupriţi, exprimată în cronica sa, se transformă la Ion Budai Deleanu în satira ve-

hementă a exploatării, anticatolicismul lui P. Mior dinProcanon capătă la autorul nostru proporţii

mai largi de anticlericalism, iar lupta împotriva superstiţiilor, dusă de Gh. Şincai, devine la Ion Bu-

dai Deleanu semnificaţia unei ironii îndreptate împotriva celor care cred în vrăji, farmece, minuni.

Opera literară cuprinde un poem neterminat intitulat Trei viteji şi epopeeaTiganiada. Satira din

poemul Trei viteji, este îndreptată asupra boierilor din toate provinciile româneşti, vizând pe alocuri

şi viciile tinerilor burghezi în ascensiune. Abordând problema iobăgiei într-un mod mult mai răspi-

cat şi mai curajos decât S. Micu sau Gh. Şincai, Ion Budai Deleanu are posibilitatea să reconstituie

un întreg complex de aspecte care vizează relaţiile dintre iobagii români şi stăpânitorii de odinioară

din Transilvania. Descifrarea sensului întâmpărilor anecdotice din poemul Trei viteji îi permite citi-

torului să distingă imaginea satirică din acea vreme, roasă de vicii şi bazată pe asuprire, pe care au-

torul a biciuit-o fără cruţare.

Înainte de a trece la elaborarea Ţiganiadei se pare că Ion Budai Deleanu reflectase vreme îndelun-

gată asupra necesităţii creării unei asemenea lucrări. Autorul era convins de necesitatea de a se căuta

eroi în poezie, cu mult înainte ca această idee să fi devenit un principiu călăuzitor al unei grupări li-

terare româneşti. A socotit că pentru a purcede la înfăptuireaŢiganiadei este necesar să-şi lămu-

rească unele chestiuni de teorie literară pe care le-a găsit traduse şi în manualele de poetică ale vre-

mii. El ştie de pildă ce este metafora, personisirea, onomatopoeticonul, licenţele poetice sau slobo-

ziile, cum le mai numea autorul. Ştia că este necesar să existe o legătură strânsa între graiul unui

personaj şi caracterul lui. Trebuie spus de la început că epopeea Ţiganiada are o valoare multiplă.

Fiind cel mai de seamă monument literar din acea epocă, este în acelaşi timp şi un document social.

Scriitorul nu a creat această operă numai pentru „a forma şi a introduce un gust nou de poezie ţigă-

neasca” şi în niciun caz pentru a batjocori pe ţigani, populaţie oropsită sub regimuri bazate pe ex-

ploatarea omului de către om. Ion Budai Deleanu a folosit elemente caricaturale de felul celor din

josnicele snoave despre ţigani cu alte scopuri, mai înalte decât aceea de a lua în râs pe nişte oameni.

Deşi autorul se lasă uneori furat de propria-i pornire de a glumi, simpatia lui pentru ţigani se vădeşte

în multe locuri ale poemei. Dacă a folosit imaginea caricaturală a ţiganilor, a făut aceasta numai cu

scopul ca, la adăpostul glumei, să lovească fără pericol în stări de lucruri condamnabile, din societa-

tea epocii sale

Opera lui constituie un model de îmbogăţire a limbii literare prin promovarea limbii populare. El a

preţuit creaţia literară a etniei, iar în poemă menţionează rapsozi care sunt: bătrânii, ciobanii, cim-

poierii sau orbeţii de prin târguri.

Pentru a contribui la educarea sentimentului naţional, scriitorul vorbeşte despre mândria originii la-

tine a romanilor. În acelaşi scop evocă figura eroilor ce s-au evidenţiat în lupta de eliberare de sub

jugul otoman. Recurgând la alegorii, amestecând în poverstirea sa elemente religioase, aşa cum ce-

rea specia literară pe care şi-a ales-o – epopeea- plasând acţiunea în trecut, colorându-şi opera cu

glume, el nu pierde însă din vedere intenţia principală: oglindirea critică a realităţii sociale din epo-

ca sa.

Folosind cu abilitate alegoria, ştiind să împletească destul de iscusit subiectul principal al poemei cu

acelea secundare, scriitorul duce la bun sfârşit temerara lui întreprindere: de a da un product nou în

literatura românească. Având conştiinţa răspunderii sale, el nu s-a angajat în alcătuirea unei epo-

pei serioase şi adevărat cronice, ci numai în aceea a unei poeme de şagă. Deşi a avut de luptat din

greu cu „neajungerea limbii”, a reuşit să creeze personaje vii, ale căror stări sufleteşti sunt analizate

în adâncime şi ale căror trăsături fizice şi morale reies sugestiv din portrete şi caracterizări.

Faptul că Ion Budai Deleanu a putut să ne dea, la început de secol XIX, cea dintâi şi singura epopee

românească, se datorează poziţiei sale ideologice avansate – un conţinut ideologic valoros deter-

mină şi o exprimare artistică superioară.

Pe lângă adevărul epocii, Ţiganiada oglindeşte din plin cele mai arzătoare năzuinţe ale poporului,

care au fost îmbrăţişate de scriitor şi în numele cărora el a lovit în asupritori şi în uneltele lor.