1

Aspecte ale Renaşterii în Transilvania. Cărturari saşi.

Marcând sfârşitul unei lungi perioade de timp, Renaşterea reprezintă o amplă mişcare

culturală ce pune capăt Evului Mediu. Apărând în Italia încă din secolul al XIV, Renaşterea se

profilează a fi o mişcare complexă prin diversitatea manifestărilor sale, trăsătura sa definitorie

fiind dorinţa de a reînvia cultura antică sub toate aspectele ei1.

Elaborată de erudiţi, filozofi, scriitori, oameni politici şi artişti, această mişcare culturală

se dezvoltă şi se răspândeşte în cursul secolului al XV-lea şi în prima jumătate a secolului al

XVI-lea schimbând definitiv Europa.

Toată această mişcare culturală ce a avut ca vehicol suport expresia artistică a reprezentat

un motor pentru progresul umanităţii. Acest progres apare în urma redescoperirilor cunoştinţelor

de altă dată, confruntarea acestora cu descoperirile ştiinţifice recente precum şi din dorinţa de a

construi o lume nouă.

Mişcarea renaşcentistă, apărută în Italia ajunge să se propage în Franţa, Gemania Anglia

şi în restul ţărilor vest şi cental europene prin intermediul învăţaţilor, a umaniştilor italieni care

circulau din Italia spre alte capitale ale Europei. Ulterior, într-un al doilea val efortul umaniştilor

a fost susţinut de activitatea artistică care, tot prin reprezentanţi italieni au ajuns şi influenţat

cultura din alte ţări europene.

Invenţia tiparului la mijlocul secolului al XV-lea a dus la o răspândire fără precedent a

informaţiei, a cunoştinţelor în toată europa occidentală. Încă de la căderea imperiului roman

literatura era dispreţuită de mai toată lumea mai puţin de oamenii bisericii. Sub influenţa

literaturii clasice, prin apariţia cărţilor în limbile naţionale, popoarele anglo-germane şi-au

manifestat dorinţa de liberate faţă de normele impuse de biserica catolică. Această dorinţă a fost

încurajată de predicatori precum Martin Luther în Germania sau John Wyclif în Anglia, ţări în

care Reforma bisericii a mers în paralel cu impunerea stilului renascentist în artă2.

1 Jacek Debicki, ş.a. – Istoria Artei – pictură, sculptură, arhitectură, Editura Rao, Bucureşti, 1998, pag. 113

2 History of Architecture and Ornament – International Textbook Company, Scranton, PA, USA, 1909, pag. 175

2

Aceste manifestări intelectuale sunt regăsite iniţial în literatură. Prin intermediul

literaturii au ajuns la cunoştinţa unui public din ce în ce mai larg influenţând artele şi, încetul cu

încetul întreaga societate. Un alt factor favorizant în ceea ce priveşte desprinderea de gândirea

Evului Mediu a fost faptul că, după cucerirea Constantinopolului în anul 1453 de către turci,

mulţi învăţaţi bizantini s-au refugiat în Italia, unde învăţătura lor şi cunoştinţele despre operele

clasice şi-au regăsit ecoul în aşteptările cetăţenilor.

În contextul Renaşterii, apare noţiunea de „humanitas” care însemna pentru erudiţii

vremii acea formă de manifestare a culturii care vine şi desăvârşeşte calităţile fizice ale omului.

Europa centrală aşa cum o cunoaştem noi astăzi nu rămâne în afara acestei mişcări

culturale. Spaţiul transilvan, unul multietnic nu rămâne nici el în afara acestor mişcări culturale.

Situaţia etnică a Transilvaniei influenţează inevitabil modul de racordare la acest curent cultural.

Tinerii saşi trănsilvăneni, care nu au dispus de o universitate proprie până în secolul al

XIX-lea putea să îşi desăvârşească studiile în străinătate, în universităţi germane precum cele din

Heidelberg, Viena, Wittenberg, Cracovia, Tübingen sau Erfurt3. Saşii, în comparaţie cu alţi

cetăţeni de origine germană din alte state din centrul şi estul Europei au frecventat aproape în

exclusivitate universităţi germane sau austriece. Astfel, matricolele universităţii din Viena în

perioada 1453 – 1630 indică 102 studenţi sibieni, 97 braşoveni şi 35 din Sighişoara, număr cu

mult mai mare decât al studenţilor din Ungaria şi Slovacia4.

Alegerea acestor universităţi a fost pus pe seama îndepărtării Transilvaniei în urma luptei

de la Mohacs (1526) de Europa Occidentală5. Odată cu adoptarea reformei religioase de către

saşii transilvăneni aceştia vor fi legaţi cultural de landurile germane protestante, fapt dovedit şi

de centrele tipografice de unde sunt aduse cărţi germane în Transilvania.

După terminarea studiilor, aceştia reveneau acasă unde deveneau profesori, preoţi, medici

sau notari, satisfăcând o necesitate socială, aceea de a avea persoane calificate, intelectuali

pregătiţio cu scopul de a ajuta societatea. Prin întoarcerea acasă ei aduceau numeroase cărţi, în

3 Studenten aus Ungarn und Siebenburgen an der Universitat Erfurt (1521-1816) în Zeitschrift fur Siebenburgische

Landeskunde Jg 28 (2005), Heft 1, S. 165-170. 4 Ion Albu - Umanism şi Reformă. Umanismul transilvănean şi renaşterea corviniană, p. 6.

5 Maura Giura – Repere culturale româno-germane în secolul al XVI-lea, pag. 108

3

special cu caracter religios utilizate la serviicile divine dar şi cărţi de altă natură cum ar fi lucrări

de istorie, geografie, aritmetică sau tratate medicale.

Într-un număr foarte mare au fost aduse în bisericile şi mănăstirile din Transilvania,

scrierile lui Martin Luther încă din anul 1519 iar aducerea lor nu a fost stopată nici după

dipoziţia lui Ludovic al II-lea prin care se încerca împiedicarea răspândirii Reformei. De acea

introducerea oficială a lutheranismului va avea loc abia după cîţiva ani buni prin intermediul

Universităţii săseşti, într-o formă modificată pentru a putea fi acceptată6.

Umanismul s-a dezvoltat în Transilvania prin următoarele căi: prima cale, din punct

cronologic vorbind ar fi cea în care umanismul se propagă prin intermediul cercurilor de la

curtea regelui Matia Corvinul sau cele de la curţile episcopale din Oradea sau Alba Iulia sau

umanismul dezvoltat în preajma curţii principelui Ioan Sigismund. Din aceste cercuri făceau

parte şi vorbitori de limbă germană cum ar fi Stephan Stierochsel, Adrien Wolfhard sau Johannes

Sommer. O a doua direcţie ar fi cea dezvoltată în paralel cu Reforma religioasă având un caracter

orăşenesc, laic dezvoltat mai ales în Braşov şi Sibiu. Unii din cei mai de seamă reprezentanţi ai

acestui curent au fost Johannes Lebel, Christian Schesaus, Jakob Piso, Valentin Wagner sau

Johannes Honterus7, acesta din urmă este personajul care întruneşte în cel mai pregnant aspect,

calităţile de reformator şi umanist.

Honterus, ce a fost numit de către Martin Luther „evanghelistul Ungariei”, s-a făcut

cunoscut în diferite domenii precum cel de scriitor, editor, tipograf, cartograf, fondator de şcoală

sau muzician. Născut în jurul anului 1498 la Braşov, urmează aici şcoala dominicană din oraş,

unde învaţă limba latină. Studiile şi le continuă la Viena, matematica, astronomia şi geografia

fiind materiile pe care le-a studiat în special. Tot aici învaţă şi limba greacă. După data de 1

martie 1530, Honterus apare în matricolele universităţii din Cracovia, unde va debuta în

activitatea de tipograf, o carte de gramatică şi o cronică a lumii fiind primele tipărituri ale lui

Honterus. Ulterior, acesta ajunge la Nurnberg şi mai apoi la Basel unde devine familiar cu

slujbele cu un puternic caracter reformator preluate de la Luther8.

6 Maura Giura – Repere culturale româno-germane în secolul al XVI-lea, pag. 109

7 Mihaela Grancea, Silviu Borş – Din civilizaţia cărţii, Sibiu, Alma Mater, Pag. 165.

8 Karl Reinhert – Die grundung der evangelischen Kirchen in Siebenburgen, în Studia Transylvaniae, vol. 5,

Koln,Viena, 1979, pag. 49.

4

Anul 1532 îl găseşte lucrând la o tipografie în Basel, punând aici bazele lucrării sale de

referinţă, Rudimenta Cosmographiae, lucrare publicată ulterior la Cracovia dar şi harta

Transilvaniei, datată la 15309.

În anul 1533 Honterus se întoarce la Braşov, însoţit de doctorul în medicină şi tipograful

Theobaldus Griffius, aducând cărţi despre „adevărata învăţătură”. El primeşte sarcina de a înnoi

şi de a organiza scolile. Multe din lucrările scrise de el erau gândite pentru a prijini procesul de

învăţământ ce se desfăşura la Braşov. Următorul pas este acela de a deschide o bibliotecă

şcolară, considerată a fi un auxiliar important al procesului de instruire.

Tiporgafiile transilvănene s-au aflat într-un permanent contact şi schimb de tipografi cu

tipografiile din vestul Europei. Un alt tipograf şi gravor, Jacobus Lucius Transilvanus a fost un

continuator al munci lui Johannes Honterus. Jacobus Lucius Transilvanus s-a născut la Braşov în

anul 1530, unde a deprins meşteşugul tiparului şi al gravurii de la Honterus încă înainte de a

pleca la Leipzig10

.

O serie de alte personalităţi din această perioadă, datorită deschiderii noilor mentalităţi

culturale reuşesc să îşi desăvârşească studiile la diferite universităţi europene şi să se remarce în

Transilvania şi nu numai, prin ştiinţa sau deprinderile dobândite.

O astfel de personalitate este Martin Siebenburger, sas născut la Sibiu în preajma anului

1475. Purta numele de Mert (Martin) Kapp fapt pentru care era numit şi Capinius. Studiile şi le-a

făcut la Viena unde a studiat ştiinţele juridice. În anul 1503 a fost ales Procurator Nationis

Hungaricae al Universităţii din Viena, iar apoi a fost ales de trei ori (în 1505, 1510 şi 1516) în

demnitatea de decan al Facultăţii de Drept din Viena. Concomitent, din anul 1512, a îndeplinit

funcţia de jude orăşenesc al Vienei. În această perioadă se împrieteneşte cu umanistul german

Conrad Celtes11

.

În anul 1520 devine primar al Vienei şi moare în anul 1522. Începând cu anul 1932, una

din străzile Vienei îi poartă numele.

9 Cornelia Comorovschi – Literatura Umanismului şi Renaşterii, vol. III, Bucureşti, Editura Albatros, 1972, pag. 247.

10 Veturia Jugăreanu – Jacobius Lucius Transzlvanus – tipograf şi gravor (1530-1597) în Studii şi cercetări de

bibliologie, XII, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1972, pag. 76. 11

http://www.razvanpop.ro/blog/2010/06/08/10-mari-sibieni-martin-siebenburgen-kapp-capinius/

5

Maximilianus Transylvanius – este o personalitate a cărui origine este controversată. Fără

să putem spune cu exactitate dacă acest Maximilianus este originar din Transilvania, aşa cum am

putea crede după numele pe care îl poartă, ştim despre el că şi-a desfăşurat activitatea în medii

saxone, ajungând până în poziţia de secretar personal al lui Carol Quintul. Una din lucrările lui

Maximilianus Transylvanicus, ce este disputat pe de-o parte de istoricii maghiari şi români, pe de

altă parte de istoricii occidentali care îl consideră ca fiind flamand, este „De Moluccis Insulis”,

lucrare apărută iniţial la Koln, în anul 1523, care relatează expediţia lui Magellan în jurul lumii,

efectuată, între anii 1519-1522, la bordul corabiei Victoria12

.

Jakob Piso – născut în anul 1480 la Mediaş, a fost prieten cu Erasmus din Rotherdam şi

cu Beotus Rhenanus. A colindat spaţiul lingvistic german din Polonia, Germania, Austria,

Slovacia şi Lituania fiind considerat pe bună dreptate, umanist de talie europeană13

. A fost

diplomat activ în slujba papei Iuliu al II-lea şi Leon al X-lea. A fost şi perceptorul regelui

maghiar Ludovic al II-lea. A murit în anul 152714

.

Georg Reichherstorffer – născut în preajma anului 1495 la Sibiu, a fost pentru o perioadă

secretarul privat al reginei Maria a Ungariei. După bătălia de la Mohacs întră în serviciul

împăratului Francisc I. Aflându-se în această demnitate, el călătoreşte în Moldova. Este cunoscut

pentru cele două lucrări ale sale, care sunt descrierile călătoriilor întreprinse. Astfel, în anul 1550

publică Moldaviae quae olim Daciae pars, Chorographia iar în anul 1551 publică Chorographia

Transylvaniae, quae Dacia olim appellata, aliarumque provinciarum et regionum succincta

Descriptio et explicatio. Moare în anul 1554 în localitatea Prossnitz din Cehia15

.

Johannes Lebel - a scris una din istoriile localităţii Tălmaciu. Potrivit acestuia,

întemeierea localităţii Tălmaciu ar fi avut loc după distrugerea Ierusalimului de către Titus, când

un grup de evrei bogaţi, ar fi ajuns pe meleagurile Daciei. Aici, ei l-au rugat pe Decebal să le

dăruiască un loc de aşezare. Având nevoie de bani pentru luptele cu romanii, regele dac a

acceptat cererea evreilor. Aşa a luat naştere aşezarea care a primit numele de Talmud, de la

12

http://www.clipa.com/a984-MAXIMILIANUS-TRANSYLVANUS-O-ENIGMA.aspx 13

Lucian Cornea – Un umanist transilvănean: Jakob Piso, în Repede Sibiene, Sibiu, 1982, pag. 107-112. 14

http://www.sibiu.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=28 15 S. Sienerth, Geschichte der siebenbürgisch-deutschen Literatur, (Istoria literaturii germane din Transilvania),

Cluj-Napoca, 1984

6

cartea religioasă a evreilor16

. Se pare că preotul bisericii din Tălmaciu, Johannes Lebel a mai

avut şi alte lucrări care, din păcate nu s-au mai păstrat. În prezent, un liceu din localitatea

Tălmaciu, judeţul Sibiu poartă numele umanistului sas.

Cristian Schesaus – născut la Mediaş în anul 1535 este fiul judelui regal Stephan

Schesaus. Scoala gimnazială o face la Braşov. Se înscrie din anul 1556 la Universitatea din

Wittenberg, acolo intrând în contact cu noua generaţie a reformiştilor germani, care nu apreciau

practicile bisericii romano-catolice şi doreau ca valorile spirituale ale credincioşilor să fie puse

pe primul plan. În 1558 Cristian Schesaus se reîntoarce în Transilvania şi se îndreaptă spre

biserică, timp de trei ani ocupând postul de diacon la Cluj iar după anul 1561 îl regăsim în

postura de preot în localitatea Dupus. În această perioadă scrie cea mai mare parte a operei sale

de căpătâi „Ruinae Pannonicae”, în care este prezentată istoria Transilvaniei în intervalul 1541 –

1571. În anul 1569 revine în localitatea natală, Mediaş unde ajunge prim-preot al comunităţii

evanghelice de aici. Moare răpus de ciumă în anul 158517

.

Johannes Sommer – nu este născut în Transilvania ci provine din Saxonia. Deşi străin de

aceste locuri s-a adaptat destul de bine deoarece a locuit aproximativ 12 ani în Transilvania şi

Moldova. Din scrierile acestuia aflăm detalii despre domnia lui Despot vodă care, la anul 1563

înfiinţează la Cotnari Schola Latina, şcoală la care îl invită să predea pe umanistul Johannes

Sommer. Motivul plecării din patria natală a lui Johannes Sommer se poate datora faptului că

acesta era un liber cugetător şi antitrinitarian. De altfel, după moartea lui Despot-Vodă se

refugiază în Transilvania. Tot aici şi-au găsit adăpost şi alţi antitrinitarieni cum ar fi Adam

Neuser, Christian Francken, Jakob Paleologus, Mathias Glirius-Vehe şi alţii18

.

Secolul al XVI-lea a însemnat şi deschiderea istoricilor saşi spre istoria românilor,

susţinând originea latină a acestora. Dintre cei care au susţinut această idee îi amintim pe J.

Lebel, G. Reicherstorffer, C. Schaesseus, C. Heltel, D. Humman, J. Troster, L. Toppeltinus, G.

Haner, A. Teutsch, G. Soterius, M. Schmitzel, J. Filtsch, L. Weidenfelder, J. Bruckner, M.

Felmer.

16

http://www.sibiul.ro/orase-din-sibiu/talmaciu.html 17

http://medias71-72.ro/?p=1609 18

http://www.unitarius.com/roman/ist-aman.html

7

Prin natura originii lor, în contact direct cu personalităţile şi cu ideile din marile

universităţi germane, scriitorii saşi au produs cele mai importante creaţii literare savante ale

umanismului transilvan din secolul al XVI-lea19

.

19

Maura Giura – Repere culturale româno-germane în secolul al XVI-lea, pag. 119