Despre cele trei frici ale dracilor

Ai cititundeva o istorisire din viaţaSfântuluiIoan din Bostre. Odată, cândFericitulIoanstătea la rugăciune, i s-au deschisochiiduhovniceştişii-a văzutpedraci.Nici nu cutezausă se apropie de omulluiDumnezeu, nici nu voiausăplecedeparte de el. Văzându-icuprinşi de frică, Ioani-a întrebat de ce se tem maimult. Au răspunsdracii: „De treilucruri: de celpe care voi, creştinii, îlpurtaţi la gât; de cel cu care văspălaţiînbisericăşi de celpe care îlmâncaţiînbiserică”.

OmulluiDumnezeuaîntrebat din nou: „Dar din acesteatrei de care vătemeţicelmaimult?” I-au răspunscetăţeniiiadului: „De celpe care îlmâncaţiînbiserică”.

Oare nu-ţiestelimpede? Lucrulpe care creştiniiîlpoartă la gât e crucea. Cel cu care suntspălaţiînbisericăesteapasfinţită cu care suntstropiţi, iarceeacemănâncăînbisericăesteSfântaÎmpărtăşanie. Crucea e semnulbiruinţeiprinpătimirea din dragoste.Apasfinţităcurăţeşteşisimbolizeazăcurăţiaduhovniceascăşitrupească. Împărtăşireaestemasacereascăpe care se îmbiesufletuluisprehranăTrupulşiSângeleluiDumnezeu. Aşadar, oare e de mirarecăputerileiaduluitremură de acesteatrei?Eleşoptescoamenilorsfaturi cu totulpotrivniceacestora, şianume:

1) săfugă sub un pretext saualtul de oricepătimire, lucruprin care vorsădezrădăcineze din inimileoamenilordragosteaşiiubirea de aproapele;

2) sătrăiascăînnecurăţiapăcatului, lucruprin care vorsăîifacăpeoamenisupuşişi rude ale lorîndeaproapeşisă-iîndepărteze de PreacuratulDumnezeuşi

3) săchinuieşisăistoveascăsufletullorprinînfometarenedându-inici o hranădumnezeiască – hranădupă care sufletulnăzuieşteprinfireasa – şisă-l hrăneascănumai cu hranăpământească la felcapedobitoace. Iar de Împărtăşanie se tem celmaimultduhurileiaduluifiindcăea e încununareaînălţăriiomuluipână la Dumnezeuşi a uniriilui cu Dumnezeu.De la Dumnezeu, pace ţieşibinecuvântare.

27 Sfânta Liturghie - centrul vieții religioase a creștinului

Viaţa religioasă a creştinului ortodox, preot (slujitor) sau credincios trebuie să fie centrată pe Sfânta Liturghie şi nu pe alte pelerinaje, dezlegări sau rânduieli mai mult sau mai puţin improvizate. Rugăciunea comunitară a Sfintei Liturghii are rolul de a întări unirea cu Dumnezeu şi cu semenii.

Cei care declară „eu cred în Dumnezeu, dar nu merg la biserică, nu merg la slujbă, nu cred în popi” sunt departe de credinţă, de Dumnezeu, de semeni. Această situare

a lor în afara Bisericii şi a Liturghiei le demască mândria şi egoismul personal, răzvrătirea şi comoditatea care le împietresc sufletul. De asemenea, creştinul participant la slujbele bisericii nu trebuie să fie creştin doar duminica, doar când e în biserică (deşi nici aici nu-şi leapădă relele năravuri, ca de exemplu judecata şi bârfirea altora), ci toată viaţa. Eliminarea păcatelor din comportamentul cotidian trebuie considerată un proces permanent, o luptă continuă cu omul cel vechi (al păcatului) şi o afirmare a vieţii şi luminii lui Hristos.

Despre cele trei frici ale dracilor

Ai cititundeva o istorisire din viaţaSfântuluiIoan din Bostre. Odată, cândFericitulIoanstătea la rugăciune, i s-au deschisochiiduhovniceştişii-a văzutpedraci.Nici nu cutezausă se apropie de omulluiDumnezeu, nici nu voiausăplecedeparte de el. Văzându-icuprinşi de frică, Ioani-a întrebat de ce se tem maimult. Au răspunsdracii: „De treilucruri: de celpe care voi, creştinii, îlpurtaţi la gât; de cel cu care văspălaţiînbisericăşi de celpe care îlmâncaţiînbiserică”.

OmulluiDumnezeuaîntrebat din nou: „Dar din acesteatrei de care vătemeţicelmaimult?” I-au răspunscetăţeniiiadului: „De celpe care îlmâncaţiînbiserică”.

Oare nu-ţiestelimpede? Lucrulpe care creştiniiîlpoartă la gât e crucea. Cel cu care suntspălaţiînbisericăesteapasfinţită cu care suntstropiţi, iarceeacemănâncăînbisericăesteSfântaÎmpărtăşanie. Crucea e semnulbiruinţeiprinpătimirea din dragoste.Apasfinţităcurăţeşteşisimbolizeazăcurăţiaduhovniceascăşitrupească. Împărtăşireaestemasacereascăpe care se îmbiesufletuluisprehranăTrupulşiSângeleluiDumnezeu. Aşadar, oare e de mirarecăputerileiaduluitremură de acesteatrei?Eleşoptescoamenilorsfaturi cu totulpotrivniceacestora, şianume:

1) săfugă sub un pretext saualtul de oricepătimire, lucruprin care vorsădezrădăcineze din inimileoamenilordragosteaşiiubirea de aproapele;

2) sătrăiascăînnecurăţiapăcatului, lucruprin care vorsăîifacăpeoamenisupuşişi rude ale lorîndeaproapeşisă-iîndepărteze de PreacuratulDumnezeuşi

3) săchinuieşisăistoveascăsufletullorprinînfometarenedându-inici o hranădumnezeiască – hranădupă care sufletulnăzuieşteprinfireasa – şisă-l hrăneascănumai cu hranăpământească la felcapedobitoace. Iar de Împărtăşanie se tem celmaimultduhurileiaduluifiindcăea e încununareaînălţăriiomuluipână la Dumnezeuşi a uniriilui cu Dumnezeu.De la Dumnezeu, pace ţieşibinecuvântare.