Re laţiile diplomatice dintre România şi Spania

în anii celui de-al doilea război mondial

Primele contacte diplomatice dintre România şi Spania au fost stabilite în anul

1881. De atunci relaţiile româno-spaniole au cunoscut o evloluţie ascendentă.

Participarea legionarilor români, Ion Moţa şi Vasile Marin în războiul civil spaniol

(1936-1939) alături de forţele falangiste ale generalului Francisco Franco aveau să

creeze o punte de legătură între orientările politice extremiste din ambele ţări.

În iulie 1936, la data Pronunciamentului Militar şi Antirepublican, România s-a

raliat politicii de non-intervenţie, păstrând astfel bne relaţii cu Spania indiferent de

învingător.

Pe întreaga perioadă a războiului civil spaniol, cercrile politice româneşti au fost

împărţite în privinţa evenimentelor din peninsula Iberică. În august1936, asistăm la

episodul în care ministrul de externe, Nicolae Titulescu, renunţă la o comandă de

armament fabricat în Franţa pentru România (300 de tunuri şi trei escadrile de avioane),

în favoarea Republicii Spaniole. Pentru acest lucru, regele Carol al II-lea îl va demite la

29-VIII-1936.

Victoria generalului Franco asupra republicanilor şi stabilirea noului gvern la

Burgos au permis reluarea unor noi relaţii. Astfel între 22-23/II-1939, cu ocazia

conferinţei Antantei Balcanice ţintă la Bucureşti, guvernl de la Brgos a fost recnosct în

mod oficial de România şi aliaţii săi şi au fost pse bazele primelor contacte diplomatice

cu Spania Franchistă.

Când România a recunosct guvernul de la Burgos, ministrul român acredidat la

Madrid a fost Pangal, înlocuit ulterior la 20-VI-1939 cu Frederic Nanu. Pangal oferea

rapoarte diplomatice regulate ministrului de externe român, cu privire la sitaţia politică

din Spania dar şi despre viaţa socială, presă, economie, etc.

Într-o telegramă din toamna anli 1939, Mihai Antonescu oferea indicaţiile pe care

trebuiau să le respecte miniştrii români de la legaţiile din Spania.

Începutul celui de-al doilea rzboi mondial la 1-IX-1939 a creat un dezechilibru în

sistemul relaţiilor internaţionale, iar stdierea relaţiilor diplomatice româno-spaniole a

necesitat o etapizare utilă pentru înţelegerea optimă a acestora. Astfel distingem variaţii

ale acestor relaţii în perioadele: 1939-1941, 1941-1944, 1944-1945.

De menţionat este faptul că ambele state s-au comportat identic la începutul

acestui conflict declarându-şi neutralitatea.

În momentul izbcnirii celui de-al doilea război mondial, Legaţia română de la

Madrid era reprezentată de ministrul Frederic Nanu. Războiul a accelerat evoluţia

relaţiilor româno-spaniole. Astfel la sfârşitul anului 1939 F. Nanu a semnat alături de

ministrul de externe spaniol generalul Jordana, aderarea României şi Spaniei la Pactul

Anticominern.

Cedările teritoriale din vara anului 1940 au produs nemlţumirea clasei politice

româneşti şi nu numai. Nanu afirma în cadrl unei întrevederi cu ministrul Jordana, că

„România ar trage oricând sabia împotriva Rusiei dar nu este lăsată de puterile Axei” .

Presa spaniolă critica URSS pentru smulgerea nejustificată a Bucovinei şi Basarabiei din

trupul României dar dă dreptate dictatului de la Viena.

Pentru rezolvarea acestei probleme grave de imagine, adică percepţia greşită a

presei spaniole cu privire la Transilvania, Nanu şi Mihai Sturdza (ministrul care l-a

înlocit pe Nanu la 14-IX-1940) au lat măsuri urgente, concretizate prin articole, cărţi,

albme fotografice, filme, ec.

În momentul în care România pierdea la capitolul imagine în Spania, a fost numit

ministru Radu Ghenea, acreditat la Madrid în noimebrie 1940. Insistenţa ministrului

Ghenea în privinţa creşterii relaţiilor româno-spaniole, a iritat cercurile germane din

Spania, acestea aczându-l că a colaborat cu facţiunile comuniste din România.

Prin intermediul ministrului Radu Ghenea, România a achiziţionat arme anti-tanc

din Spania în schimbul a 1000 de vagoane de grâu. Când Spania se afla în plină criză

alimenatară, România a oferit 2000 de vagoane de grâu, iritând iarăşi Germnaia şi

Ungaria care n admiteau aceste bune legături dintre Spania şi România.

O problemă gravă ce a tulburat pentr moment bnele relaţii româno-spaniole, a fost

problema românilor prinşi în Spania fără acte. După scandalul cu ecou, cu românii ţinuţi

captivi de autorităţile spaniole mai multe luni pentru că nu aveau actele legale,

autorităţile române au luat atitudine şi au trimis instrucţiuni clare Legaţiilor din Madrid,

San Sebastian, Sevilla şi Barcelona.

Problema actelor a fost reprezentată de Gussy succesorul lui Ghenea, care a adus

la un nivel normal relaţiile româno-spaniole, continuate cu succes de Cretzianu.

La 26-VI-1941 la Legaţia din Madrid este acreditat ministrul N. Gr. Dumitrescu.

Acesta a semnat alături de noul ministru de externe spaniol Serrano Suner şi

ambasadorul german aderarea Germaniei la Pactul Anticomnitern.

În timpul convorbirilor purtate între Dumitrescu şi Suner acesta din urmă a pus

accentul pe rolul pe care îl poate juca Spania în cadrul statelor latine.

Un moment important al diplomaţiei româneşti în Spania a fost reprezentat de

vizita generalului Antonescu în luna iulie a anului 1941. Această vizită a marcat

începutul propagandei româneşti în Spania.

Vara anului 1940 a fost decisivă în evoluţia relaţiilor româno-spaniole iar intrarea

armatei române în război împotriva URSS a fost privită cu entuziasm în Spania;

entuiziasmul pentru legionarii români dispare şi a fost înlocuit de personalitatea

generalului Antonescu. Astfel că la 11-iulie-1941 Legaţia română de la Madrid a primit

400 de cereri de încorporare în armata română a unor voluntari spanioli dornici să lupte

împotriva comunismului.

Persoana care a descris destul de bine esenţa politicii româneşti a fost Mihai

Antonescu, care la o întrevedere cu ministrul de externe Suner la 25-XI-1941 afirma:

Politica Neamului Românesc este politica pământului său, că Neamul Românesc nu are

revendicări teritoriale de fromulat în afară de unitatea lui etnică, deşi are datoria să

protejeze pe toţi românii din afara graniţelor acestuia.

Dezvoltarea contactelor culturale, înlesnite şi de propaganda românească mai

activă ca niciodată, a dus la semnarea unui Acord Cltural, la 5-III-1942 redactat în 8

puncte.

Astfel schimburile şi apropierea celor două două culturi s-au amplificat,

culminând cu înfiinţarea la 24-X-1942 a ascociaţiei Traian....

În spiritul bunelor relaţii, regele Mihai acordă Cordonul Coroanei României

Ministrului Spaniei la Bcureşti şi fostului.

Între Spania şi România vor avea loc schimbri de elevi, profesori, studenţi,

lucrări, articole, albume foto, cultură populară (muzică, ţesături, olărit, pictură, ...), vor fi

prezentate filme...

Se vor înfiinţa o catedră de limbă română la Madrid şi invers, iar limba română

este introdusă ca materie de licenţă la Univ de la Madrid.

Se vor intensifica vizitele dar şi articolele apărute în favoarea României în presa

spaniolă. De menţionat este faptul că ziarul La Vanguardia a fost întotdeauna favorabil

cauzei româneşti şi în veşnică dispută cu oficiosul propagandei maghiare Destino.

La 18-IX-1942 se semnează un acord comercial între Spania şi România, în care

se menţionează schimburi comerciale însemnate. România dorea echipamente militare,

industriale, metale, mercur, alamă, plumb etc iar Spania dorea cereale şi produse

cerealiere, petrol,uleiuri, vaseline, etc. La o conferinţă la care a participat ministrul de

externe spaniol Suner şi amabasadorul german, acesta din urmă a propus Spaniei să

achiziţioneze produsele necesare din Germania. Suner prefera însă România, mai ales

pentru că nu vroia să subjuge economia Spaniei faţă de Germania şi de a nu fi forţată

cumva să intre în război de partea Axei.

Succesul propagandei româneşti în Spania avea să se amplifice din cauza

victoriilor româneşti pe frontl de est, iar presa spaniolă favorabilă României refăcea ceea

ce propaganda maghiară reuşise să distrugă.

Anul 1943 a fost deosebit de dificil pentru diplomaţia românească, mai ales după

dezastrul armatei române la Stalingrad.

La 26-I-1943 a avut loc o întrevedere între Mihai Antonescu cu Suner. Aceştia au

discutat despre nevoia armatei române de echipamente, bocanci, etc dar şi despre

problema vapoarelor româneşti şi spaniole din Marea Neagră. Se discutase chiar şi

posibilitatea de a bate pavilion spaniol vaselor româneşti de la Odessa.

Însă atenţia Spaniei era îndreptată către dezastrele pe care le suferea Divizia

Albastră.

Conferinţa de la Teheran dintre aliaţi în vara anlui 1943, a forţat diplomaţia

românească să cate pacea aliată. Astfel diplo. Români a făct lobby pe lângă guvernele

statelor neutre (Lisabona, Madrid, Ankara, ..)

Anul 1944 este caracterizat de regresul armatei române în faţa celei sovietice.

Oficiosul falangei Arriba scria articole despre contraofensiva rusă şi situaţia tragică a

României.