RELATII PUBLICE

FUNDAMENTELE TEORETICE ALE COMUNICARII

Comunicarea reprezintă elementul indispensabil pentru funcţionarea în bune condiţii a oricărei colectivităţi umane, indiferent de natura şi mărimea ei. Schimbul continuu de mesaje generează unitatea de vederi şi, implicit, de acţiune prin armonizarea cunoştinţelor privind scopurile, căile şi mijloacele de a le atinge, prin promovarea deprinderilor necesare, prin omogenitatea relativă a grupurilor sub aspect afectiv (emoţional, sentimental) şi motivaţional (opinii, interese, convingeri, atitudini).

Se poate spune, deci, că a comunica este sinonim cu a spune, a explica, a convinge sau a acţiona. Specialiştii care au abordat subiectul desprind câteva axiome ale procesului:

Cât trăim este imposibil să nu comunicăm cu cei din jur; Comunicarea se bazează pe mijloace verbale şi neverbale (uneori

gesturile contrazic mesajul verbal); Comunicarea este un fenomen bilateral continuu (oarecum cu aspect

de cerc vicios); Între persoanele care comunică există diferenţe de poziţie ierarhică

sau statut social, poziţie economică, vârstă, prestigiu, înclinaţii, aşteptări, tradiţii etc.Omul a înţeles tot timpul importanţa comunicării în ansamblul vieţii

sociale. Se poate spune că nu există viaţă socială fără comunicare. Comunicarea face lucrurile să meargă. Activităţile economice implică în mod obişnuit fie solicitarea sau furnizarea de informaţii, fie influenţarea lor conform cerinţelor managerilor din organizaţii.

În economie, ca domeniu pricipal al societăţii, comunicarea a devenit o component însemnată pentru fluidizarea mediului de afaceri. Universul economic presupune conexiuni informaţionale între componentele lui.

Comunicarea a devenit un element indispensabil pentru funcţionarea optimă a oricărui agent economic, indiferent de dimensiunile şi felul activităţilor desfăşurate. Se poate spune că a comunica în mediul de afaceri este sinonim cu a afirma, a explica, a convinge sau a acţiona potrivit principiului raţionalităţii economice.

Termenul comunicare apare în secolul al XIV-lea, provenind din latinescul “communis” adică “a pune în comun” sau “a fi în relaţie cu”. Din secolul al XVI-lea el capătă şi înţelesul de “a transmite”.

În prezent, literatura de specialitate atribuie trei semnificaţii termenului comunicare:a) prilej care favorizează schimbul de idei;b) contacte verbale în interiorul unui grup;c) aducere la cunoştinţă, înştiinţare.

1

Dicţionarul de sociologie defineşte procesul de comunicare ca fiind: “formă de emitere a unuimesaj şi de transmitere a acestuia într-o manieră codificată cu ajutorul unui canal către undestinatar, în vederea receptării.”Această definiţie sugerează faptul că procesul de comunicare presupune patru componente,grupate într-un sistem:a) emiţătorul (sursa);b) mesajul (purtătorul de informaţii);c) canalul (suportul informaţiei);d) receptorul (destinatarul).

Cunoscând universul economiei putem face numeroase exerciţii înlocuind termenii generali cu “elemente concrete”. Procesul comunicării nu se termină o dată cu receptarea mesajului. Informaţia transmisă va influenţa ideile şi va schimba comportamentul. De aceea, în cadrul procesului amintit, vom identifica şi aşa numitul “efect al comunicării”. El poate fi surprins în următoarea reprezentare grafică:

Prin urmare, comunicarea apare ca un proces prin care oamenii îşi transmit informaţii şi semnifică, direct sau indirect, un proces prin care oamenii se influenţează unii pe alţii.

Abordarea problemelor comunicării implică discutarea unor aspecte esenţiale, cum ar:

intenţia emiţătorului de a transmite mesajul;

2

existenţa unei realităţi (persoane, obiecte, instituţii, agenţi economici, situaţii, idei) la care se referă mesajul;

motivaţia receptorului de a primi mesajul; existenţa unui limbaj sau cod cu ajutorul căruia este construit

mesajul13; activitatea desfăşurată de ambii participanţi (emiţătorul şi receptorul); efectul procesului de comunicare; tehnologia de transmitere a mesajului14; existenţa unei “pieţe” pentru mesajul pus în circulaţie; contextul comunicării.

În general, problemele comunicării implică discutarea unor aspecte cheie, cum sunt:_ intenţionalitatea (intenţia emiţătorului de a transmite mesajul);_ existenţa unei realităţi (persoane, obiecte, evenimente, situaţii, idei) la care se referă mesajul;_ motivaţia receptorului de a primi mesajul;_ activitatea desfăşurată de partenerii comunicării (emiţătorul şi receptorul);_ efectul procesului de comunicare;

_ tehnologia de transmitere a mesajului;_ existenţa unei “pieţe”, adică a unui interes pentru “marfa” pusă în circulaţie (mesajul);_ contextul comunicării.

În activitatea de comunicare, va avea succes în primul rând acel emiţător (manager, purtător de cuvânt, jurnalist, funcţionar public etc.) care are capacitatea de a comunica bine şi eficace. Capacitatea de comunicare este o aptitudine specială a individului care poate fi formată şi dezvoltată.

Tipuri de comunicareSpecialiştii în domeniu apreciază că există o seria de tipuri (genuri,

forme) de comunicare. Important este criteriul pe care îl adoptăm pentru clasificare. A. După scopul urmărit:∗comunicare oficială;∗comunicare neoficială.B. După frecvenţa comunicării:∗comunicare permanentă;∗comunicare periodică;∗comunicare aperiodică (de câte ori este nevoie).C. După genul de activitate căreia îi este adresată:∗comunicare instructivă sau educaţională;∗comunicare profesională;∗comunicare mediată.

3

D. După felul relaţiilor care se stabilesc între administraţie şi cetăţeni:∗comunicare verbală (orală);∗comunicare scrisă;∗comunicare nonverbală (neverbală).E. După modul desfăşurării ei:∗comunicare directă;∗comunicare indirectă.F. După aria de referinţă:∗comunicare de afaceri;∗comunicare financiară;∗comunicare socială;∗comunicare comercială.

RELAŢII PUBLICE – delimitari conceptuale

Într-o definire succintă relaţiile publice reprezintă „coordonarea comunicării între o structură organizaţională şi publicul ţintă”. În viziunea autorului american Scott M. Cutlip acestea reprezintă „un efort strategic de influenţare a opiniilor prin atitudini pozitive şi performanţe rezonabile, bazat pe o comunicare reciprocă, satisfăcătoare pentru ambele părţi”.

O definiţie mai generală este avansată de Asociaţia Internaţională de Relaţii Publice: „arta şi ştiinţa de a analiza tendinţe, a prevedea efecte, a sfătui în consecinţă conducerea structurii organizaţionale şi a aplica propriile programe de acţiune, care să servească atât interesul instituţiei, cât şi publicului”.

Activitatea de relaţii publice:a) ajută conducerea să fie permanent informată despre opinia publică şi deschisă acesteia;b) defineşte şi subliniază responsabilitatea conducerii de a sluji interesul public;c) sprijină conducerea pentru a face faţă schimbărilor şi a se folosi în mod eficient de acestea;d) foloseşte ca principale instrumente de lucru tehnicile de cercetare şi de comunicare etică.

Imagologia

4

Imaginea poate să influenţeze puterea de decizie a unui individ sau a unei colectivităţi. Cu alte cuvinte, imaginea unei organizaţii se gestionează ca oricare obiect de patrimoniu, ţinând, seama totuşi de faptul că această „avere” a fost cu greu agonisită. Sunt situaţii când imaginea unei organizaţii este mai valoroasă decât întreg patrimoniul firmei respective. Este cazul imaginii pe care o posedă firma Mc Donald’s sau Coca Cola.

În cazul relaţiilor publice se constituie şi se dezvoltă tot mai mult un subdomeniu cunoscut sub numele de imagologie (ştiinţa studierii imaginilor). Am putea încerca o definiţie: se poate spune că prin IMAGINE se înţelege reprezentarea unor atitudini, opinii sau prejudecăţi cu privire la o persoană, un grup de persoane ori al opiniei publice despre organizaţia respectivă.

Interferenţe cu marketingul, managementul şi publicitateaDupă cum se ştie, pentru orice companie, o strategie de studiu al

pieţei (adică de marketing) urmează patru direcţii:a) strategia de produs;b) strategia de preţuri;c) strategia de distribuţie;d) strategia de promovare.

Philip Kotler, autor renumit în domeniul marketingului, afirma la un moment dat că „relaţiile publice necesită un timp îndelungat pentru a se forma într-o firmă, dar, atunci când se află în plenitudinea acumulărilor, ajung să împingă efectiv firma pe piaţă”. Marketingul13 se ocupă aproape exclusiv de reuşita vânzărilor pe o piaţă. Într-o structură organizaţională relaţiile publice au o situaţie privilegiată. Ele reprezintă o componentă a strategiei de marketing dar şi a celei de management.

Relaţiile publice îndeplinesc funcţii de management, în special strategice, concentrate în jurul imaginii publice de ansamblu a unei organizaţii sau persoane. Publicitatea este o componentă a relaţiilor publice. Prin publicitate înţelegem acţiunea de răspândire a unor informaţii despre un eveniment, un individ, un grup ori un produs prin canale de ştiri sau alte mijloace cu scopul de a atrage atenţia publicului în sens favorabil.

Reclama – este acţiunea de cumpărare a unui spaţiu tipărit sau a unor timpi de emisie audio sau video, în care se include un anunţ promoţional despre un eveniment, un produs, o întreprindere sau o persoană.a) Reclama se ocupă de aspectul vânzării de bunuri şi servicii. Relaţiile publice provoacă înţelegerea din partea publicului şi caută să câştige bunăvoinţa faţă de o instituţie;b) Reclama operează în mod exclusiv cu obiecte promoţionale destinate mass-media, relaţiilepublice folosesc un întreg arsenal de instrumente de comunicare: broşuri şi pliante, prezentări grafice, de film sau diapozitive, evenimente speciale, discursuri, comunicate de presă, editoriale în ziare etc.

5

c) Reclama se adresează publicului extern, de regulă consumatorilor de bunuri sau servicii. Relaţiile publice îşi trimit mesajele atât către grupuri de „public ţintă” din exterior (de exemplu,studenţi, lideri politici, oameni de afaceri etc.) şi către publicul intern (angajaţii organizaţiei în cauză).d) Reclama este identificată cu un factor tipic de comunicare. Relaţiile publice reprezintă un factor complex, care are strânsă legătură şi cu politicile de firmă şi cu performanţele acesteia, având în sarcină un spectru larg de aspecte organizaţionale, de la modul în care angajaţii instituţiei răspund la telefon, până la comportamentul moral al acestora.e) Reclama este folosită adesea drept instrument de comunicare în relaţii publice, iar acţiunile relaţiilor publice sprijină, de multe ori, campaniile de promovare prin reclamă.f) Campaniile prin reclamă costă mai mult decât prin relaţii publice.

Etapele evoluţieiPotrivit istoricilor în domeniu, activitatea de relaţii publice a debutat

efectiv în SUA după 1900 şi a cunoscut în evoluţia sa (potrivit opiniilor lui Edward L. Bernays şi Albert Oeckl) şase etape:

ETAPA 1: (1900 – 1914) a fost aceea a reacţiei la critica societăţii americane a acelor timpuri. Autori consacraţi ca Upton Sinclair, Ida Tarbeell, Thomas Lawson, criticând violent metodele inumane la care recurgeau marile companii de căi ferate, băncile sau companiile din minerit sau petrol, pentru a obţine profit, au determinat reacţia acestora, interesate în refacerea „imaginii” lor.

ETAPA 2: (1914 – 1919) a fost marcată de primul război mondial şi de principiul „publicul trebuie informat”. În condiţiile în care nimic nu ameninţa direct naţiunea americană, nevoia de a capta încrederea poporului faţă de conducătorii săi era mai necesară ca oricând, pentru a se trece la sacrificii. În acest scop, este creată o întreagă reţea: preşedintele Wilson, diversele administraţii, numeroase cluburi, asociaţii, comitete, organizaţii etc. Acestea vor mobilize toate mijloacele de sugestionare în acest scop. Relaţiile publice, propaganda, războiul psihologic se vor amesteca în multiplele activităţi de informare ce se desfăşurau în interiorul şi exteriorul SUA.

ETAPA 3: (1919 – 1929) – În perioada imediat următoare încheierii primului război mondial, specialiştii din cadrul „Comitee of Public Information” au pus la dispoziţia companiilor americane experienţa acumulată în domeniul cultivării relaţiilor cu opinia publică. Acţiunile de acest gen întreprinse în timpul războiului au demonstrat posibilităţile existente în domeniul modelării opiniei.

ETAPA 4 : (1929 – 1939) – stă sub semnul puternicei depresiuni care a urmat declanşăriicrizei economice precum şi al noii politici economice (cunoscută sub numele de „New Deal”) promovată de preşedintele SUA, Franklin Delano Roosevelt.

6

ETAPA 5: (1939 – 1945). În perioada menţionată, problemele tratate de către relaţiile publice se multiplică şi se diversifică. Ele se integrează în politica firmei şi se repercutează printr-un ansamblu complex de contacte la diferite niveluri. Specialiştii în relaţii publice au sarcina de a asculta opiniile publicului, pentru ca apoi să le traducă în factori de decizie la dispoziţia echipei manageriale. Experţii trebuie să se adreseze de acum înainte diverselor categorii de public într-un limbaj pe care acesta îl poate înţelege şi, mai ales, aprecia.

ETAPA 6: (1945 – ) După terminarea războiului, confirmarea încrederii acordate acestei discipline a dus la o creştere a importanţei sale. În SUA se formează asociaţii profesionale şi se organizează noi cursuri de relaţii publice. Industria, agricultura, comerţul, forţele armate, diverse organizaţii publice şi private se interesează şi încep să utilizeze relaţiile publice. Fenomenul relaţiilor publice intră în viaţa cotidiană a americanilor. Dezvoltarea acestui domeniu cunoaşte un ritm vertiginos. Astfel, dacă în 1945 cursuri de relaţii publice se predau în SUA la 21 de universităţi, numărul acestora va creşte la 62, în 1948.

Progresul funcţiilor în relaţiile publiceO modalitate bună de a înţelege în ce constau relaţiile publice în

prezent o constituie analiza funcţiilor lor principale. Acestea sunt:♦publicitate de divertisment;♦publicitatea;♦consilierea.

Prima funcţie a rezultat din „publicitatea mascată”. Promovarea filmelor şi vedetelor de TV, a cărţilor, revistelor şi altora de acest gen, prin utilizarea „ascunsă” a mass-media şi a altor mijloace, reprezintă un fenomen foarte des întâlnit în sfera actuală a relaţiilor publice. În centrul publicităţii mascate se află agentul de publicitate de divertisment, care este definit de American College Dictionary astfel: Persoana angajată să participe la reclama făcută unui teatru, actor etc. prin intermediul anunţurilor şi informaţilor de presă.

A doua funcţie constă mai ales din redactarea de ştiri, prin intermediul mass-media, privitoare la activităţile unei organizaţii sau persoane. Ea a fost practic utilizată pentru orice scop, din antichitate până azi.

A treia funcţie se referă la apariţia consilierilor de relaţii publice. Această apariţie se datorează conflictelor de muncă şi criticii publice la adresa patronatelor, corupţiei şi practicilor necinstite promovate de unele concerne în frunte cu monopolul petrolului al lui Rockefeller. Primul consilier prezentat de literatura de profil este un absolvent al Universităţii Princeton, fost reporter în probleme de afaceri la revista World din New York.

Spaţiul relaţiilor publice7

A. Spaţiul public este orientat prin interesul public. Acesta este un interes de factură comunitară şi de expresie identitară. Identitatea socială presupune simultan două valenţe:a) identizarea;b) identificarea.

În prima valenţă, actorul social se diferenţiază, tinde să devină autonom, să se afirme ca individualitate. În a doua valenţă, actorul social tinde să se integreze într-un ansamblu mai cuprinzător ( grup social, comunitate, regiune, naţiune).

În esenţă, interesul public se articulează ca expresie a voinţei „demosului” (ca legitimitate democratică exprimată public), ca autoritate publică şi ca interes identitar (naţional). Deficitul de identitate generează carenţe de autoritate şi împietează asupra consistenţei democratismului social.

B. SPAŢIUL ORGANIZAŢIONAL - Spaţiul social este constituit din organizaţii. Instituţiile

sociale (actorii publici) sunt, în sens general, organizaţii. Mediul, social ca mediu extraorganizaţional, este tot mai mult un spaţiu al schimbării globale.

Dacă în spaţiul public informarea publică este legitimă prin norma democratismului social, în spaţiul organizaţional informarea publică se impune ca imperative funcţional.

Prin urmare relaţiile publice constituie ansamblul structurilor şi proceselor de comunicare publică prin care organizaţiile se adaptează la schimbările din mediul extern. Interesele sunt deordin adaptiv, iar procesele sunt, de natură comunicaţională.

C. SPAŢIUL MEDIATIC - Spaţiul mediatic este spaţiul public şi organizaţional aflate sub impactul mass-media. Legitimarea socială a spaţiului mediatic rezultă din dreptul democratic al publicului la informare. Orientarea reală a spaţiului mediatic decurge din interesul actorilor mediatici de a avea acces la resursele şi canalele de informare. Accesul la informaţii se sprijină tot pe norma democratismului social.

Publicul este implicat în evaluarea politicii publice, iar mass-media acţionează pentru prevenirea şi blocarea eventualelor excese şi abuzuri ale actorilor puterii în suporturile cu cetăţenii.

Clasificarea relaţiilor publiceMajoritatea specialiştilor consideră că o companie, organizaţie,

instituţie etc. desfăşoară acţiuni de relaţii publice interne şi acţiuni de relaţii publice externe.Relaţii publice interneActivităţile de relaţii publice cu caracter intern pot fi realizate în diverse modalităţi:

reuniuni informative cu propriul personal; difuzare de filme pe teme ale companiei;

8

organizarea unor emisiuni radio sau TV; editarea de broşuri, pliante, fotografii etc.

Esenţialul este ca fiecare angajat să se considere coparticipant la activitatea organizaţiei sau companiei respective, iar organizaţia să-i apară în minte ca fiind cea care îi permite să-şi manifeste din plin spiritul inventiv, creator, personalitatea fiecăruia.

Relaţii publice externeO bună desfăşurare a activităţii într-o companie, instituţie sau

organizaţie depinde, în anumite limite, şi de climatul comunicaţional stabilit cu exteriorul (partenerii cu care organizaţia vine în contact).

Se apreciază că o mare atenţie trebuie acordată furnizorilor, clienţilor şi marelui public. Informaţiile care se vehiculează pentru a crea un climat comunicaţional favorabil în rândul publicului din afara organizaţiei trebuie foarte bine selectate.

Procesul relaţiilor publiceSpecialiştii în domeniu consideră că procesul de relaţii publice are

drept scop câştigareaîncrederii. El poate fi reprezentat printr-un ansamblu de vectori care acţionează în mai multe etape şi la mai multe niveluri. Acesta vizează modificarea unor reprezentări despre un obiect saufenomen. Prin promovarea tehnicilor de RP se urmăreşte ca individul (organizaţia) să accepte o nouă versiune a unui obiect (sau fenomen).

Procesul de relaţii publice cuprinde următoarele componente: relaţiile cu presa; relaţiile cu publicul; relaţiile cu proprii angajaţi; relaţiile cu autorităţile; relaţiile cu alte organizaţii (instituţii).

Desfăşurarea unui proces de relaţii publice presupune prezenţa a trei elemente:1. agentul de RP2. clientul (beneficiarul)3. serviciile specifice.

1. AGENTUL DE RP este o persoană de înaltă calificare în domeniu capabilă să promoveze o strategie de relaţii publice. Pe lângă o bună pregătire universitară, specialistul în relaţii publicetrebuie să posede cunoştinţe de: psihologie, sociologie, management, retorică, legislaţie, istorie şi limbi străine. Totodată el va trebui să posede temeinice cunoştinţe despre mijloacele moderne de comunicare, politologie,

9

drepturile omului, istoria artei, arhitectură şi urbanism şi informatică. Nu în ultimul rând el trebuie să posede un permis de conducere a autoturismului.

2. CLIENTUL activităţii de relaţii publice poate fi o persoană sau o instituţie (organizaţie). Acesta are nevoie de consultanţă profesională în domeniul relaţiilor publice pentru a-şi realize un interes (scop):◊ ştergerea unei imagini negative a firmei;◊ creşterea patrimoniului unei companii prin atragerea de investitori;◊ gestionarea unor situaţii de criză sau conflictuale.

Clientul stabileşte obiectivele ce trebuie atinse odată cu demararea procesului de relaţii publice.

3. SERVICIILE DE RELAŢII PUBLICE sunt foarte diversificate. Ele urmăresc crearea unor canale de comunicare cu beneficiarii sau gestionarea acestor canale. Specifice acestor servicii sunt activităţile de:◊ promovare comercială şi marketing;◊ consultanţă în domeniul politic;◊ consultanţă în domeniul guvernamental, al afacerilor publice, financiar, al relaţiilor de muncăetc.◊ câştigarea încrederii opiniei publice;◊ dezvoltarea şi promovarea unei imagini de marcă.

Etapele procesului de relaţii publiceÎn lucrările de specialitate se apreciază că procesul de relaţii publice

parcurge cinci etape: stabilirea obiectivelor, cercetarea în teren, elaborarea strategiei de relaţii publice, implementarea activităţilor în mediul social, evaluarea periodică şi finală a programului.

1 Stabilirea obiectivelorScopul procesului de relaţii publice se precizează împreună cu

beneficiarul serviciilor. Aceasta este o etapă importantă deoarece dă posibilitatea celor doi interlocutori să se cunoască, dar totodată se armonizează interesele celor două părţi. Acest lucru este relevant, deoarece nu toate obiectivele pe care doreşte să le realizeze beneficiarul pot fi efectiv atinse. Desigur acest lucru presupune anumite costuri.

2 Cercetarea în terenEste cea mai importantă etapă în procesul de relaţii publice. Ea are ca

scop următoarele: promovarea unei imagini dorite a unei instituţii (organizaţii) avută în

vedere; identificarea căilor şi metodelor pentru a derula un program de relaţii

publice corect şi eficient.10

Cercetarea în teren trebuie să asigure următoarele funcţii: determinarea domeniilor de unde trebuie culeasă informaţia; obţinerea unor date despre instituţia (organizaţia) respectivă; identificarea problemelor esenţiale care fac ca imaginea instituţiei sau

organizaţiei să nu fie cea dorită; studierea mediului în care urmează a se implementa procesul de relaţii

publice; conturarea (stabilirea) unei strategii de abordare a activităţilor de

relaţii publice; identificarea acelor tehnici de comunicare care sunt utile şi pot da

randamentul cel mai bun în mediul vizat.

3 Elaborarea strategieiFaza finală a cercetării de teren are drept scop de a pune derularea

unor activităţi într-oconcepţie unitară folosind metode şi tehnici specifice relaţiilor publice. Activităţile care urmează a se derula sunt ordonate în funcţie de:

priorităţi;perioadele de timp în care se vor derula;fondurile avute la dispoziţie.Strategia de relaţii publice trebuie să fie aplicată ţinând seama de

următoarele coordonate: toate activităţile se desfăşoară concertat urmărind obiectivele

rezultatele din cercetarea pe teren; stabilirea strategiei pe baza rezultatelor trecute şi prezente ale

organizaţiilor respective.De regulă, strategia de relaţii publice are următoarele repere:

identificarea publicului ţintă; găsirea canalelor de transmisie cele mai performante şi adaptarea lor

la publicul vizat; conţinutul şi calitatea mesajului de transmis să fie de natură să

formeze reprezentări fără echivoc la publicul ţintă; eşalonarea activităţilor trebuie să corespundă obiectivelor stabilite; folosirea eficientă a resurselor implicate în procesul de relaţii publice; evaluarea periodică a programului de RP şi adaptarea strategiei la

noile condiţii.

4 ImplementareaActivitatea de implementare a relaţiilor publice în mediul vizat are

drept scop identificarea canalelor de transmisie cele mai performante în mediul respectiv şi urmărirea realizării activităţilor hotărâte. Mai precis, agentul de relaţii publice derulează activităţile după grafic şi ia toate măsurile de receptare a efectului pe care acestea l-ar produce, pentru a face

11

o evaluare corectă a programului. Această fază este cea mai dinamică, deoarece toate forţele şi mijloacele procesului de relaţii publice sunt puse în mişcare.

5 Evaluarea programuluiEste ultima fază a procesului. Aceasta se realizează secvenţial (odată

cu terminarea fiecărei faze) şi final, când se evaluează întregul program. Evaluările secvenţiale pot duce la modificări ale strategiei, dar care nu pot afecta fondul problemei.

Tehnici şi metode de relaţii publiceMajoritatea teoreticienilor apreciază că, din punct de vedere al

caracterului pe care îl au aceste „tehnici şi metode de relaţii publice”, ele pot fi:a) generale;b) audio-vizuale.

1. Tehnici generalea) NEGOCIEREA

O primă metodă specifică procesului de relaţii publice este cea a negocierii. În cazul activităţilor de relaţii publice, negocierea este o tehnică des utilizată ce presupune anumite particularităţi. Prin negociere se urmăreşte armonizarea intereselor până se ajunge la acceptarea unui compromis. În cazul negocierilor asociate activităţii de relaţii publice, ideea de bază este realizarea consensului. Astfel spus, toate persoanele care participă la negocieri trebuie să aibă de câştigat.

b) INTERVIULÎn practica relaţiilor publice, atât managerul companiei, cât şi expertul

în relaţii publice trebuie să culeagă date despre problematica avută în vedere de la diferite persoane. În acest sens, adesea se foloseşte tehnica interviului. Aceasta trebuie privită în ipostaza sa sociologică de instrument de culegere a datelor şi informaţiilor. De regulă, interviul se desfăşoară în trei paşi:_ pregătirea;_ stabilirea obiectivelor;_ realizarea propriu-zisă.

Interviul se poate prezenta şi sub forma unui chestionar nominalizat sau nenominalizat. Această formă de culegere a datelor este foarte des folosită mai ales în etapa cercetării de teren,premergătoare stabilirii strategiei de relaţii publice. În general, chestionarele aplicate unor categorii socio-umane diferite au rolul de a investiga anumite laturi ale fenomenului, atât sub aspectul tehnicilor ce trebuie folosite pentru

12

formarea sau reformarea imaginii publice, cât şi al cuantificării rezultatelor procesului de relaţii publice, în general.

c) MIJLOACELE DE INFORMARE ÎN MASĂCea mai mare parte a activităţilor de comunicare din domeniul

relaţiilor publice se realizează prin mass-media şi cu ajutorul acesteia. Pentru buna desfăşurare a acestei activităţi trebuie îndeplinite următoarele condiţii:a) alegerea canalelor de mediere – Este obligaţia managerului şi expertului în relaţii publice. Mijloacele adoptate trebuie să aibă audienţă la public. Trebuie să fim convinşi că mijlocul adoptat nu-şi va schimba în viitor orientarea, astfel că procesul de relaţii publice demarat are şanse de a fi finalizat.b) elaborarea comunicatelor de presă – În practica relaţiilor publice, comunicatul de presă esteun mijloc des utilizat. Comunicatul de presă pentru activitatea de relaţii publice urmăreşte informarea publicului uneori pentru anumite evenimente în vederea câştigării încrederii pentru oanumită organizaţie şi face parte dintr-o strategie minuţios elaborată şi pusă în practică. În elaborarea unui comunicat de presă, se va ţine seama de interesul general al câştigării încrederii, şi nu de cel particular, legat de atitudinea faţă de o instituţie sau persoană. Sub aspectul formei, comunicatul pentru relaţii publice trebuie să fie bogat în informaţie, clar în exprimare şi cu o adresă precisă. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre alte forme de comunicare cu presa şi anume: articolul, editorialul sau scrisoarea de presă.c) buletinul de presă – este o formă a comunicatului de presă. El are rolul de a menţine viu interesul presei pentru subiectul propus în cadrul strategiei de RP. Această formă de comunicarepresupune difuzarea la intervale regulate a informaţiilor, fără ca acestea să fie urgente ori absolut necesare.d) dosarul (mapa) de presă – cuprinde totalitatea documentelor ce vor fi puse la dispoziţia presei (în special cea scrisă) periodic sau cu ocazia conferinţelor de presă, cu scopul de a readuce în atenţia publicului ţintă elemente ale strategiei de relaţii publice avute în vedere.

Tehnici audio-vizualeComunicarea mediatică din categoria audio-video include următoarele

elemente:a) CONFERINŢA DE PRESĂ – este o manifestare special rezervată reporterilor care au ocazia să primească de la o persoană avizată informaţii, de regulă, de noutate. Conferinţa de presă seorganizează periodic. Pregătirea şi realizarea conferinţei de presă cade în sarcina purtătorului de cuvânt. Sub aspect organizatoric acesta este implicat în următoarele activităţi:

întocmirea declaraţiei de presă;13

anticiparea eventualelor întrebări şi răspunsuri; organizarea logistică a evenimentelor (legitimaţii de acces, convocarea

reprezentanţilor presei, spaţii de parcare, microfoane pentru amplificare, materiale de

propagandă sau promoţionale etc); înregistrarea fonică a evenimentului (pentru a verifica exactitatea

informaţiilor).b) PURTĂTORUL DE CUVÂNT – o persoană desemnată de organizaţie (instituţie) pentru realizarea comunicării cu instituţii specializate în difuzarea informaţiei. El este cel care reprezintă pe conducătorul în relaţiile cu mass-media. În acest sens, mandatul pe care-l primeşte din partea acestuia îi conferă un anumit grad de autonomie. Cel care îndeplineşte o astfel de calitate trebuie să întrunească anumite calităţi:_ mobilitate în gândire şi acţiune;_ capacitate de a intra în relaţii cu alţii;_ capacitate de analiză şi sinteză a evenimentelor;_ stăpânire de sine;_ vocabular elevat şi o dicţie corectă.c) DISCURSURILE OFICIALE – au rolul de a mări doza de credibilitate în instituţie şi în conducătorii ei şi trebuie pregătire cu minuţiozitate Tot în categoria tehnicilor audio-vizuale putem aminti:◊ simpozioanele;◊ mesele rotunde;◊ prezentările;◊ comunicatele înregistrate video;◊ fotografiile;◊ filmele de prezentare sau documentarele etc.

Funcţiile relaţiilor publicea) Funcţia de senzor al schimbării din societate

Specialistul în relaţii publice trebuie să cunoască toate schimbările importante de pe piaţă şi din societate, să informeze şi să consilieze echipa managerială avertizând-o asupra impactului prezent şi de perspectivă şi asupra posibilelor efecte ivite.b) Funcţia de comunicare

Experţii departamentului de relaţii publice al companiei trebuie să-şi utilizeze ansamblul de tehnici, mijloacele şi aptitudini pentru a transmite cele mai potrivite mesaje în timp real, pe căile cele mai eficiente, către şi dinspre conducere. În acest mod, aceasta se menţine într-un permanent contact cu proprii angajaţi şi cu partenerii de pe piaţă.c)Funcţia de monitorizare instituţională

Potrivit acesteia specialistul în relaţii publice trebuie să ajute ca politicile de firmă şi programele concepute să satisfacă aşteptările consumatorilor.d)Funcţia de „evidenţă cenuşie” a organizaţiei

14

Este foarte important ca specialistul în relaţii publice să fie un fel de „cap limpede” al echipei manageriale pentru care lucrează. În acest context, Hewnry David Thoreu spunea: „este destul de adevărat că o structură organizaţională nu are conştiinţă, dar întreprinderea cu oameni conştienţi este o structură organizaţională cu conştiinţă.

Rolul specialistului în relaţii publiceDe regulă, rolul expertului în relaţii publice se distribuie pe următoarele

coordonate:identificarea problemelor de luat în considerare;analizarea problemelor selectate;conturarea opiniilor pentru adoptarea unei strategii sau alteia;elaborarea programelor de acţiune;aplicarea lor practică;analizarea rezultatelor;integrarea în viitoarele strategii a concluziilor rezultate din programele anterioare.

Expertul în relaţii publice se identifică, de obicei, cu următoarele caracteristici:_ operează cu un set de valori profesionale;_ face parte dintr-o organizaţie profesională de referinţă;_ aderă la normele de etică profesională; deţine cunoştinţe teoretice substanţiale şi o vastă cultură;_ dă dovada unor aptitudini tehnice cu care s-a născut sau pe care le-a dobândit prin pregătire.

Un specialist în relaţii publice stă, în permanenţă, alături de presă, venindu-i în întâmpinare cu informaţii scrise sau prezentate verbal şi cu evenimente de presă, dintre care conferinţele de presă şi interviurile sunt cele mai obişnuite.

Valorile relaţiilor publicea) relaţiile publice constituie mijlocul prin care publicul îşi face cunoscute

dorinţele şi interesele în faţa instituţiilor societăţii noastre. Ele explică şi vorbesc în numele publicului, unor organism care, în mod obişnuit, sunt lipsite de reacţie şi, în acelaşi timp, se adresează publicului din partea acestor organisme;

b) relaţiile publice constituie modalitatea de realizare a unei adaptări între instituţii şi grupuri, prin stabilirea unor relaţii reciproce de colaborare, în beneficiul publicului;

c) relaţiile publice constituie supapa de siguranţă a libertăţii, datorită faptului că furnizează mijloacele de realizare a acomodărilor, ceea ce face ca acţiunea-arbitrară şi constrângerea, să aibă puţine şanse de manifestare;

15

d) relaţiile publice reprezintă un element esenţial al sistemului de comunicare care dă posibilitate indivizilor de a se informa asupra multor aspecte privind o problemă care le afectează existenţa;

e) personalul care lucrează în relaţii publice poate ajuta la ridicarea conştiinţei sociale a unei organizaţii,

f) relaţiile publice reprezintă o activitate universală. Ele se manifestă în toate domeniile vieţii.

Etica în relaţiile publiceÎn cadrul comportamentului uman etica este o componentă importantă

a activităţii de relaţii publice. Etica se referă la sistemul de valori conform căruia o persoană hotărăşte ce este bine şi ce este rău, drept sau nedrept, îndreptăţit sau neîndreptăţit. Etica se face simţită în comportamentul moral din anumite situaţii. Comportamentul individual nu se măsoară numai în funcţie de propria conştiinţă, ci şi după norma acceptată social, profesional sau în cadrul instituţiei respective.

Dificultatea etichetării unei acţiuni ca fiind etică sau nu, rezidă în faptul că normele comportamentale variază mult de la un individ la altul sau de la o cultură la alta.

În ciuda adoptării unor coduri privind exercitarea profesiei şi activităţii formale, etica în relaţiile publice se reduce în cele din urmă la câteva întrebări pe care şi le pune funcţionarul în relaţii publice:Voi minţi pentru patronul meu ?Voi falsifica informaţiile astfel încât clientul preferat să câştige ?Voi recurge la înşelăciune pentru a obţine informaţii despre clienţii unei alte agenţii ?Voi trece sub tăcere apariţia unui pericol iminent ?Voi scrie o relatare de presă în care să prezint adevărul doar pe jumătate?Voi încerca să mituiesc un reporter sau un parlamentar ?Voi reţine o informaţie în cadrul unei conferinţe pentru a o dezvălui doar în cazul în care unreporter pune o întrebare în acest sens ?

Chester Burger, preşedintele firmei “Chester Burger & Company Inc.” (din New York), cu profil de consultanţă managerială, ne oferă câteva reguli demne de urmat. Într-un articol apărut în “Public Relations Jurnal” pe teme de etică în relaţii publice, el sintetizează câteva “sfaturi” oferite cititorului după o experienţă de peste 40 de ani în jurnalistică şi relaţii publice.

În relaţiile publice, etica începe la nivelul individului legându-se direct de propriul sistem de valori al acestuia precum şi de binele societăţii. Deşi loialitatea manifestată faţă de patron este importantă, specialiştii nu trebuie să permită unui client sau unui patron să-i priveze de sentimental respectului de sine şi cel al propriei valori.

16

MODEL COMUNICAT DE PRESA

TAROM anunţă noutăţile pentru orarul de vară 2013

TAROM anunţă noutăţile în operarea curselor proprii, din orarul de vară 2013, valabil în

perioada 31 martie - 26 octombrie 2013.

Introducerea unor noi rute şi destinaţii cu plecare din Iaşi, cu operare între 27 aprilie şi 26

octombrie 2013:

Iaşi - Londra - Iaşi

Marţi şi sâmbata

RO 395 19:50 Iaşi – 21:10 Londra (Heathrow)

Miercuri şi duminică

RO 396 08:20 Londra (Heathrow) – 13:35 Iaşi

Iaşi – Torino – Iaşi

Marţi, joi şi sâmbăta

RO 441 12:55 Iaşi  – 14:40 Torino

RO 442 15:25 Torino – 19:05 Iaşi

Iaşi – Bologna – Iaşi

17

Marţi, joi şi sâmbăta

RO 451 06:50 Iaşi – 08:10 Bologna

RO 452 08:55 Bologna – 12:10 Iaşi

 Bucureşti - Roma - Iasi - Roma – Bucureşti/Iaşi- Roma - Iaşi

Luni, miercuri, vineri, duminică  - (operează în perioada 31 martie – 24 aprilie 2013)

RO 403 09:30 Bucureşti (Henri Coandă) - 10:50 Roma (Fiumicino)

RO406 11:40 Roma (Fiumicino) – 15:00 Iaşi (Henri Coandă)

RO 405 15:50 Iaşi (Aeroportul Internaţional Iaşi) – 17:10 Roma (Fiumicino)

RO 408 18:00 Roma (Fiumicino) – 21:15 Bucureşti (Henri Coandă) 

 Luni şi vineri – (operează în perioada 26 aprilie – 25 octombrie 2013)

RO 405 09:30 Iaşi (Aeroportul Internaţional Iaşi) – 10:50 Roma (Fiumicino)

RO 404 11:40 Roma (Fiumicino) – 14:55 Bucureşti (Henri Coandă)

RO 407 15:40 Bucureşti (Henri Coandă) – 17:00 Roma (Fiumicino)

RO 408 17:45 Roma (Fiumicino) – 21:05 Iaşi (Aeroportul Internaţional Iaşi) 

Miercuri şi duminică – (operează în perioada 28 aprilie – 23 octombrie 2013) 

RO 409 14:20 Iaşi (Aeroportul Internaţional Iaşi) – 15:40 Roma(Fiumicino)

RO 410 16:40 Roma (Fiumicino) – 20:00 Iaşi (Aeroportul Internaţional Iaşi)

„TAROM a început un susţinut proces de adaptare a produsului său la necesităţile segmentelor

de trafic regionale. Deschiderea unui centru operaţional TAROM pe Iaşi vine ca răspuns la

cererea de piaţă din această zonă a României, oferind noi oportunităţi de conectare cu oraşe

importante ale Europei. Serviciile TAROM se adresează în mod majoritar segmentelor de trafic

etnic românesc”, a declarat Sorin Georgescu, director de proiect în cadrul companiei TAROM.

 Reintroducerea destinaţiilor Nisa şi Dubrovnik

În orarul de vară 2013, TAROM va opera din nou câte două frecvenţe săptămânale din Bucureşti

către Nisa şi Dubrovnik şi retur, având în vedere cererea de trafic către aceste destinaţii pe timp

de vară. Cursele vor fi operate săptamănal în zilele de joi şi duminică.

 

Anularea cursei Bucureşti - Lyon – Bucureşti

 Introducerea a 4 frecvenţe săptamânale, în plus din/către Amsterdam şi 2 frecvenţe

suplimentare din/către Frankfurt

18

Cursele din şi către Amman şi Beirut se vor face opera, în sezonul de vară, fără escală,

având următorul program de zbor:

Marţi, joi şi sâmbătă

RO167 23:55 Bucureşti - 02:15 Beirut

Miercuri, vineri şi duminică

RO168 03:30 Beirut – 06:00 Bucureşti

 Marţi şi sâmbătă

RO187 23:55 Bucureşti - 02.35 Amman

Miercuri şi duminică

RO188 03:20 Amman - 06.15 Bucureşti 

Modificarea orarului pentru cursele pe destinaţia Dubai, zborurile fiind efectuate în cursul

zilei, în sezonul de vară:

 Marţi, joi şi sâmbătă

RO067 08:05 Bucureşti - 14:00 Dubai

RO068 14:55 Dubai - 19.10 Bucureşti

***

DESPRE TAROM:

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi a

crescut în acelaşi timp cu aviaţia românească. Compania TAROM îşi desfăşoară activitatea sub

autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi este membră a Alianţei SkyTeam din

25 iunie 2010, oferind astfel pasagerilor săi acces la mai multe destinaţii şi conexiuni. TAROM

este membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) din 1993 şi a

Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA) din 2000.

CONTACT:

Biroul de presă TAROM

E-mail: presa@tarom.ro

19