Text publicat la adresa http://www.link2nano.ro/acad/Regandirea_sistemului_CDI-ext.pdf

la data de 05.08.2020. Dați un REFRESH pentru ultima versiune.

Dezbatere

Regândirea sistemului Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CDI)

Versiunea extinsă a articolului publicat de Market Watch, iulie-august 2020 (pp.16-19)

Explicație: ce este această versiune extinsă? Articolul, propus de către Comisia de Știința și

Tehnologia Microsistemelor (STMS) a Academiei Române și publicat de către revista Market

Watchi etalează o serie de abordări și concepte care ar trebui – după părerea noastră - avute în

vedere pentru o reformă a sistemului CDI din România. Noua versiune, extinsă, constituie de

fapt o dezbatere a ideilor enunțate în articolul de mai sus. Cele opt secțiuni ale articolului

original, inclusiv introducere și concluzii (care apar numerotate mai jos de la 1 la 8) au fost

menținute ca atare în versiunea extinsă, dar se adaugă subsecțiuni redactate independent de

către membri ai Comisiei (contribuțiile subsemnatului au fost marcate în text cu inițialele DD).

Aceste adaosuri argumentează importanța ideilor enunțate inițial, eventual cu ilustrări pe plan

național și internațional. De fapt, este vorba de tentativa de inițiere a unei dezbateri, subiectele

respective fiind departe de a fi epuizate. Dincolo de unele particularizări la nivel național, ideile

menționate aici au fost intens vehiculate în ultimele două decenii, în contextul globalizării și al

competitivității bazate pe cercetare-inovare. Sunt opinii are unor specialiști care au câștigat

experiență în diverse activități la nivel național și internațional. Ele nu angajează în nici un fel

Academia Română sub egida căreia a fost inițiată acțiunea.

Dincolo de introducerea sub forma de subsecțiuni a acestor intervenții ale membrilor Comisiei

STMS, versiunea extinsă conține și note explicative, în majoritate note bibliografice.

Menționăm cu această ocazie importanța colaborării îndelungate a autorilor cu revista

Market Watch, căruia îi mulțumim cu căldură și pe această cale.

Acad. Dan Dascălu

Ce aduce nou versiunea extinsă? Invitație la lectura textului care urmează.

Dezbaterea care este punctul de plecare al versiunii extinse, aduce argumente în favoarea ideilor expuse

în articolul inițial și ilustrează aceste idei cu inițiative semnificative și succese notabile obținute în țară

și în străinătate.

Câteva aspecte sunt deja locuri comune, idei acceptate atât de autorități, cât și de protagoniștii sistemului

Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CDI). Cercetarea trebuie să producă efecte economice, resursele umane

sunt esențiale, nu numai mărimea finanțării (nu numai din fonduri publice), ci și instrumentele de

finanțare sunt importante.

http://www.link2nano.ro/acad/Regandirea_sistemului_CDI-ext.pdf

Problema formării de specialiști în inginerie (în particular în domeniul tehnologiei informației și a

comunicațiilor) este importantă: aici cererea (în principal din partea companiilor străine) depășește

oferta și companiile angajează studenții, ceea ce perturbă procesul de învățământ. Dar în versiunea

extinsă aduce în discuție problema extrem de importantă a consolidării cercetării din universități: fără

îndoială că acest aspect influențează și poziția universităților românești, deocamdată modestă, în

clasamentele internaționale.

Un alt subiect abordat în profunzime este acela al parteneriatului intensiv și de durată între sectorul

public și cel privat: transformarea noilor cunoștințe în efecte economice (prin inovare) nu poate fi

asigurată fără o puternică interacțiune cu sistemul privat. Infrastructurile tradiționale (centru de transfer

tehnologic, parc științific) s-au dovedit instrumente prea slabe pentru a produce efecte semnificative: se

aduce în discuție problema hub-urilor de inovare.

Se discută tot mai des despre infrastructurile de cercetare. Dar la fel de importantă ca investiția în

echipamente și aparatură este eficiența folosirii acestora. Infrastructura trebuie să fie orientată spre noile

tehnologii, deservită de personal competent și cât mai intens folosită (infrastructuri deschise diverșilor

utilizatori). Utilizarea eficientă impune gruparea infrastructurilor în rețele, la nivel național, dar și

internațional: aceasta permite orientarea mult mai eficientă a competențelor existente spre rezolvarea

unor probleme importante, fie în cercetarea științifică propriu-zisă, fie în dezvoltarea tehnologică și

industrială. Eficiența înseamnă și concentrarea de resurse pentru obținerea de rezultate într-un timp

scurt: aceasta asigură competitivitatea într-o confruntare tot mai acerbă pe plan mondial, pe fondul unei

dezvoltări tehnologice fără precedent.

În fine, efectele din economia reală se obțin prin utilizarea unor tehnologii generice esențiale, suficient

de versatile pentru a ataca domenii diferite de aplicație. Combinația acestor tehnologii este de fapt cheia

transformării digitale și a noii revoluții industriale.

Regândirea sistemului Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CDI)

România trebuie să elaboreze o nouă strategie și un nou plan național pentru finanțarea CDI

în perioada 2021-2027, ca și o nouă strategie de specializare inteligentă. Această activitate

este gestionată la nivel național prin intermediul proiectului SIPOCA 592, despre a cărui

lansare în toamna anului trecut a relatat și revista noastră (octombrie 2019). Recent (14 mai

2020), Guvernul României a aprobat Memorandumul pentru evaluarea sistemului național de

cercetare-dezvoltare-inovare, inițiat de Ministerul Educației și Cercetării. Este vorba de o

evaluare externă realizată prin instrumentul „Policy Support Facility” (PSF), finanțat de către

Comisia Europeană. Această evaluare va dura circa un an și va fi luată în considerare la

elaborarea strategiei naționale. În paralel, Market Watch continuă să publice opinii legate de

starea cercetării din România, cum este și punctul de vedere de mai jos transmis de către

Comisia de Știința și Tehnologia Microsistemelor a Academiei Române (care cuprinde

specialiști din țară și din străinătate). Versiunea în extenso poate fi găsită pe pagina de web a

Comisiei, la adresa http://www.link2nano.ro/acad/.

Alexandru Batali

1. Punct de plecare: subfinanțarea – cauză sau efect?

http://www.link2nano.ro/acad/

Cercetarea științifică este subfinanțată în România, după toate analizele și conform tuturor

criteriilor de comparație. Cifrele magice din politica UE sunt: 3% din PIB, din care 1% din

fonduri publice și restul din fonduri private. Bugetul public ar fi trebuit să atingă 1% din PIB

în 2020, dar a scăzut continuu în ultimii ani până la 0,18% din PIB. Dar ce rol joacă în mod

real cercetarea românească în societate și economie și de ce ar trebui finanțată mai

consistent din surse publice și private? Cercetarea aplicativă ar trebui valorificată prin

inovare, producând efecte favorabile în economie. În clasamentul UE legat de inovare, România

ocupă însă de mai multă vreme ultimul loc, deci cercetarea nu contribuie la performanță și

competitivitate economică.

O analiză externă (2011-2012) a sistemului CDI din Româniaii a arătat că banii dedicați

cercetării nu sunt numai puțini, dar și prost folosiți. Și astăzi este un subiect fierbinte în

comunitatea științifică: cine primește bani și pe ce criterii? Aceasta este o dovadă în plus că o

simplă creștere a bugetului cercetării românești nu va rezolva problema de fond. Dar cum poate

cercetarea să contribuie la inovare și la competitivitate? Concluziile analizei menționate duc la

ideea că sistemul CDI este anacronic și trebuie reformat. În articolul nostru aducem în

discuție câteva aspecte pe care le considerăm vitale pentru o îndelung așteptată reformă.

1.a Și totuși, ce se petrece cu cercetarea românească? (DD)

După cum arătăm într-un articol în curs de publicareiii, perioada 2005-2008 a fost fastă pentru

cercetarea românească, din mai multe motive. Finanțarea din fonduri publice a crescut,

inclusiv pentru investiții în infrastructura de cercetare și în infrastructura de inovare (parcuri

științifice și tehnologice, centre de transfer tehnologic). Deosebit de productiv a fost faptul că s-

a lansat programul de Cercetare de Excelență (CEEX), care a finanțat (2005-2007) proiecte de

cercetare pe tematicile generale anunțate pentru viitorul Program Cadru 7 (PC 7) al Uniunii

Europene (2007-2013). De prisos să o spunem, aceasta a făcut ca România (devenită membru

al UE din 2007) să pășească cu dreptul în PC 7. Nu mai puțin important este faptul că a fost

pregătit cu multă scrupulozitate și transparență viitorul Plan Național CDI (PNCDI II), care a

rulat în paralel cu PC 7 (2007-2013), și a cărui tematică a fost, cel puțin în parte, corelată cu cea

europeană.

În fine, avântul cercetării românești s-a regăsit în optimismul degajat de Conferința „Diaspora

în Cercetarea Științifică Românească” (2008). Autoritățile române și cercetătorii români din

organizații de mare prestigiu de pe mapamond trăiau la unison un moment de optimismiv,

împărtășit și de reprezentantul Comisiei Europene, care profețea că România pășește pe urmele

Spaniei, Portugaliei și Greciei, revitalizându-și cercetarea prin parteneriat europeanv.

Ce s-a întâmplat însă mai departe. A urmat criza, care a afectat și bugetul cercetării, inclusiv al

proiectelor în derulare. Finanțarea nu și-a revenit mai bine de un deceniu, dar analiza externă

2011-2012 deja menționată mai sus arată că este vorba de deficiențe structurale ale sistemului,

după cum am arătat deja într-un articol anteriorvi, din care cităm mai jos.

Raportul final afirmă: Analiza sugerează că sectorul CDI din România se află într-o criză

ascunsă, cu implicaţii negative grave asupra competitivităţii şi perspectivelor de creştere pe

termen lung ale ţării. O primă cauză – guvernanța. Sistemul CDI ar trebui să depindă de mai

multe autorități, dar acestea nu au o politică corelată. În al doilea rând (cităm), cheltuielile au

fost îndreptate în special spre cercetarea de bază şi menţinerea unei suprastructuri moştenite a

institutelor şi universităţilor şi nu spre cercetarea aplicată necesară pentru structura economică

schimbată a ţării sau dezvoltarea domeniilor sale de avantaj comparativ. A treia cauză –

gestionarea resurselor umane. Sună deja cunoscut, nu-i așa? Și mai departe (cităm): Prin

urmare, Guvernul României şi sectorul privat investesc prea puţin în CDI şi, poate la fel de

important, investesc inadecvat. Și critica continuă: Resursele sunt îndreptate de multe ori spre

programe difuze şi cu o utilitate marginală şi resursele limitate sunt alocate într-un cadru neclar

de priorităţi naţionale...... Comercializarea cercetării publice şi colaborarea dintre

organizaţiile de cercetare publice şi sectorul întreprinderilor sunt reduse.... Sectorul privat,

care trebuie să fie motorul investiţiilor şi creşterii numărului de locuri de muncă, pare

neconectat pe scară mare la eforturile de cercetare publică. Acestea sunt concluziile

comunicate în 2012. Este clar că exista deja o criză, care s-a perpetuat, a devenit cronică.

Un Memorandum elaborat de Ministerul Educației și Cercetării și aprobat recent de Guvernul

Românieivii apreciază critic Parcursul sistemului național CDI în perioada 2014-2020.

Cităm: ... investițiile insuficiente în domeniul CDI din fonduri guvernamentale, nu întotdeauna

corelate cu fondurile structurale, au produs puține transformări importante în ecosistemul

românesc de CDI și au determinat o dinamică negativă a producției științifice, o slabă

vizibilitate internațională a cercetătorilor și a rezultatelor cercetării românești, reducerea

numărului de tineri doctori și doctoranzi, singurul efect pozitiv fiind, într-o oarecare măsură,

îmbunătățirea infrastructurii CDI, pentru care s-au utilizat resurse financiare puse la dispoziție

din fondurile structurale. Impactul cercetării prin inovare este și el redus, deoarece există: .... o

capacitate de comercializare și transfer către utilizatori (în principal mediul economic) foarte

limitată a rezultatelor cercetării și inovării românești. Nivelul antreprenoriatului, în mod

special al antreprenoriatului bazat pe inovare, este la un nivel redus, mult sub potențialul

existent în România. Se remarcă un buget CDI: .... semnificativ sub țintele asumate prin

documente strategice naționale precum și în raport cu media UE 28. Alocările financiare

guvernamentale pentru activități CDI, după ce au crescut la 0.26% din PIB în 2015, au scăzut

la 0.18% în 2018 și 2019. Participarea României la Programul Orizont 2020 (2014-2020) a fost

și ea modestă. Obiectivele strategice ale PNCDI III (2014-2020) și cele ale specializării

inteligente nu au fost atinse. Care sunt cauzele? Această situație a fost generată, în principal,

de subfinanțarea cercetării din fonduri publice, dar și de dificultățile în atragerea fondurilor

private în cercetare și inovare, și de lipsa unor politici naționale susținute care să stimuleze

activitatea CDI (subl. ns.). Se mai adaugă: reducerea numărului de cercetători cu 4.6% în

raport cu 2017, a investiției firmelor private în activități CDI cu 51% în raport cu 2011, și a

numărului de IMM-uri implicate în procesul de inovare cu 42.5% în raport cu 2011. România

este, în acest moment, clasificată ca inovator modest (cu mai mult de 50% decalaj față de media

UE). România ocupă de fapt, de o lungă perioadă de timp, ultimul loc în clasamentul pentru

inovare ale UE.

Nu lipsit de importanță este faptul că: România încheie ciclul de politici publice 2014-2020 în

domeniul cercetării, dezvoltării și inovării (CDI), fără să fi fost realizată o evaluare

intermediară sau un studiu de impact. De aici și concluzia că: este nevoie de o reformă reală a

sistemului național CDI (subl. ns.) bazată pe o analiză transparentă și imparțială a factorilor

care au generat declinul cercetării și inovării în România. Este vorba de fapt de o analiză

externă, realizată cu fonduri europene, a decis Guvernul.

A existat însă o astfel de analiză externă, chiar și în ultimii ani. Ea a fost prilejuită de studiul

Băncii Mondiale legat de fezabilitatea investiției ELI-NP (deși ea a fost realizată cu fonduri

europene, completate de finanțarea internă). Această analizăviii scoate în evidență resursele

umane limitate și slaba utilizare a infrastructurii de cercetare la nivel național, acordând o șansă

proiectului ELI-NP datorită localizării acestuia în Regiunea de Dezvoltare București-Ilfov, cu

un potențial de inovare mult superior mediei pe țară.

Într-un interviu (bazat pe chestionarul lui Proust) acordat în 2016 redactorului șef al Market

Watch, Prof. dr. Daniel David, actualul Rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca,

remarcaix faptul că strategia CDI 2014-2020 (corespunzătoare PNCDI III) este un amestec ....

de realism și iluzii, declarând că: facem strategii ori copiem modele europene care nu

funcționează în țară (forme fără fond), ori inventăm mecanisme românești care nu ne ajută să

ne integrăm în aria europeană a educației și cercetării ....... Și prof. Daniel David pledează

pentru o evaluare internațională (a sistemului), care (cităm): să identifice obiectiv valorile și

potențialul ........ investind apoi diferențiat, cu accent acolo unde se poate obține un avantaj

competitiv.

Autorul acestor rânduri își amintește că a răspuns cu ani în urmă unui chestionar similar legat

de cercetare. Considerăm că propunerile formulate atunci (decembrie 2013) sunt de actualitate

și astăzix. Adăugăm însă eșecurile listate într-o contribuție recentăxi. Dezolantă este risipa de

fonduri pe care o asociem cu fărâmițarea (sau calitatea îndoielnică) a tematicilor de cercetare,

slaba utilizare a investițiilor în infrastructură de cercetare, tematica aplicativă nefinalizată în

economie.

2. Cercetarea – componentă esențială a unei strategii naționale.

Cercetarea - inovarea ar trebui să formeze o componentă esențială unei strategii naționale

de dezvoltare, pe termen lung. O astfel de strategie trebuie să integreze dezvoltarea economică,

precum și aspecte privind securitatea (alimentară, energetică, de sănătate etc.) și dezvoltarea

societății (învățământ, nivel de trai, calitatea vieții). Ea implică diferite ministere și Guvernul

ca un tot. Într-o strategie bazată pe competitivitate economică, rolul sistemului CDI este foarte

important: noile cunoștințe, obținute în particular prin cercetarea proprie, trebuie transformate

în efecte economice. Trebuie să se precizeze domeniile care sunt prioritare în strategia

respectivă, de pildă agricultura, securitatea energetică, modernizarea urbană, protecția

mediului, etc. Statul trebuie să dezvolte o legislație corespunzătoare și să dirijeze (sau să atragă)

fonduri care să îi permită să susțină strategia. Implicarea sistemului universitar (care dispune

de autonomie) și respectiv a sectorului privat trebuie să fie parte integrantă a strategiei.

Câteva cuvinte despre sistemul public de cercetare si inovare sunt necesare. România dispune

de numeroase institute naționale de cercetare. Aceste institute acoperă o mare varietate de

domenii și dezvoltă de regulă cercetare aplicativă. Marea fragmentare a tematicii nu este de bun

augur atunci când bugetul CD este sărac, dar mai există un alt aspect, adesea trecut cu vederea.

Este vorba de ținta acestei cercetări pe așa-numitul lanț valoric (value chain), mai exact de etapa

vizată în procesul de realizare a produsului final. Dacă lanțul valoric respectiv nu este complet

și activ pe piață, atunci valorificarea cercetării respective este iluzorie. Cu alte cuvinte,

elaborarea de rapoarte interne, publicarea de lucrări și participarea la saloane de inovare nu sunt

de natură să justifice existența și finanțarea unor institute CD: trebuie să se vadă clar care este

rolul acestor entități în economia reală. Semne de întrebare apar și în legătură cu eficiența

sistemului de inovare finanțat prin fonduri publice, care ar trebui să fie extrem de dinamic și

adaptat unei anumite strategii. Simpla copiere a unor modele mai noi sau mai vechi este și ea o

activitate cu rezultate iluzorii.

2.a Este necesară o strategie națională? (DD)

Un exemplu de acțiune coerentă (până la un anumit moment) de calibrul unei strategii naționale

îl oferă, culmea, România din perioada comunistă (începând din anii 60). Pentru a asigura

independența economică a țării (căreia i se rezervase rolul de anexă agrară a sistemului socialist,

conform celebrului plan Valev), România dezvoltat o politică de industrializare, care a dus nu

numai la mobilizarea potențialului local, ci și de transfer de cunoștințe din exterior, prin licențe,

acompaniate de achiziții de utilaje. Focarul dezvoltării a fost industria în sine, care a atras

resursele umane cele mai valoroase și a creat premisele unei inovări deschise. Reperul a fost dat

de nevoile pieței. În ultimul deceniu al epocii comuniste, această politică a cunoscut distorsiuni

grave, cu consecințe nefaste pe care nu le vom comenta aici.

Un exemplu pozitiv al politicii de industrializare de mai sus îl constituie industria electronică

și în particular industria de componente semiconductoare. Un exemplu de succes a fost

Întreprinderea de Piese Radio ți Semiconductoare (IPRS). După 1990, IPRS (redenumită

Băneasa S.A.) a fost dintre cele mai pregătite pentru competiția pe piața deschisă. A avut și o

șansă tehnologică pe care a ratat-o, dar din vina proprietarului - statul român (o detaliere a

acestui caz poate fi găsită mai jos).

În perioada postdecembristă – după părerea noastră - nu a existat o strategie națională (în afara

aceea de aderare la UE) și a lipsit o politică industrială. România are o contribuție industrială

semnconsideră că pandemia a generat o criză care reprezintă o oportunitate pentru relansarea

societății și economiei românești în cadrul unui program strategic de dezvoltare

durabilă.ificativă în PIB, în comparație cu alte țări din UE, dar aceasta datorită, în principal,

investițiilor străine. Situația haotică a infrastructurii de transport, a sistemului energetic și a

agriculturii după mai bine de trei decenii de la epoca comunistă probează – credem - absența

unei strategii naționale de dezvoltare.

2.b Un punct de vedere al Academiei Române.

Un punct de vedere publicat de Academia Română sub titlul România în și după pandemie (31

iulie 2020)xii consideră că (cităm): pandemia a generat o criză care reprezintă o oportunitate

pentru relansarea societății și economiei românești în cadrul unui program strategic de

dezvoltare durabilă (subl. ns.). Printre măsurile propuse se numără și (cităm): Reorganizarea

sistemului de cercetare-dezvoltare-inovare (subl. ns.) și orientarea cercetării inclusiv spre

programe care să susțină economia și trecerea la economia digitalizată (noua revoluție

industrială).

3. Resursele umane – problemă cheie

Formarea și dezvoltarea în țară a resurselor umane este o direcție de importanță crucială:

România nu atrage cercetători din exterior (revenirea cercetătorilor din diaspora a fost un miraj

care s-a spulberat rapid). Dimpotrivă, exodul tinerilor capabili, dar și al specialiștilor cu

experiență este îngrijorător. Ponderea cercetătorilor în populația ocupată este și ea comparativ

redusă.

În țările dezvoltate, universitățile de prestigiu sunt în același timp și puternice organizații de

cercetare (cu profesori experimentați, laboratoare bine dotate și un contingent de doctoranzi

puternic motivați pentru o activitate intensă). Mai mult, mediul universitar este adesea mai

deschis, doctorandul are acces în laboratoare din domenii diferite, ceea ce favorizează o

orientare multidisciplinară, și din medii diferite (instituții de cercetare sau agenți economici),

ceea ce asigură o legătură directă cu orientările majore în cercetare.

Cercetarea universitară este însă comparativ slabă în România. Companiile de înaltă

tehnologie care activează în România creează un număr mare de locuri de muncă, iar numărul

de absolvenți din universități nu este suficient. Companiile supralicitează angajând și studenți

(uneori chiar înainte de ciclul de Master), perturbând astfel procesul de formare universitară.

Angajații cu studii incomplete sunt școliți din mers, fiind instruiți ca niște simpli executanți.

Credem că nu se mai poate continua așa, ca în învățământul dualxiii din zona preuniversitară!xiv

Criza este accentuată de faptul că absolvenții capabili nu sunt atrași de cariera universitară,

astfel încât personalul didactic este îmbătrânit și suprasolicitat. Se adaugă slăbiciunile

sistemului de doctorat, doctorat efectuat de cele mai multe ori la fără frecvență (dezastruos

pentru cercetarea în cele mai multe domenii).

Desigur, întregul sector universitar ar trebui să sufere o reformă bazată pe valori autentice și

orientare didactică și științifică de nivel mondial. Ar trebui create condițiile propice ca tinerii

merituoși să fie atrași spre activitatea universitară, spre a completa și împrospăta corpul didactic

tot mai puțin numeros. După consolidarea cercetării universitare putem discuta și despre

inovare și antreprenoriat în acest mediu.

3.a Interacțiunea universităților cu companiile multinaționale (DD)

Dezbaterea Impactul sistemelor ciber-fizice asupra industriei și societățiixv organizată de Comisia

STMS la inițiativa acad. Ioan Dumitrache, Secretar general al Academiei Române (20 februarie

2020), a abordat printre altele și problema relațiilor dintre universități și industrie. Concluziile

mesei rotunde au fost: (a) Industria și ingineria din România au de câștigat prin activitatea pe plan

național a marilor companii străine; (b) Atractivitatea României a fost/este încă legată de

competențele inginerești, de resursele umane tinere, în curs de formare în universități; (c) Investițiile

multinaționalelor reușesc să mențină în țară, cel puțin pentru un timp, tinerii specialiști. Pe de altă

parte, cererea de specialiști (cel puțin în tehnologia informației) este atât de mare, încât aceste

companii recrutează și studenți (inclusiv din anul II sau III), cu efecte negative asupra procesului de

învățământ; (d) Recrutarea tinerilor absolvenți în firme face dificilă, dacă nu aproape imposibilă,

completarea posturilor de asistenți, provocând de asemenea mari greutăți învățământului superior

(cel puțin în domeniile high-tech). Salarizarea nu este stimulativăxvi; Sistemul de cercetare din

învățământ este și el grav afectat, în primul rând din cauza finanțării cvasi inexistente din programe

naționale de cercetare si lipsei unor reglementari care sa stimuleze colaborarea pe baza de contract

de CDI a firmelor cu universitațile (facilitați financiare pentru calificarea personalului, pentru

inovare) si in al doilea din cauza doctoratului care se face - în mare proporție - fără frecvență.

Doctoranzii ar trebui să facă exclusiv educație și cercetare, având existența asigurată printr-o bursă

substanțială (de pildă la nivelul de 80% din retribuția pe care ar avea-o în primii ani de lucru într-o

firmă); (e) O soluție de compromis este desfășurarea unor programe de doctorat in parteneriat public-

privat, în care doctorandul este angajat la firmă și își desfășoară pregătirea sub supervizarea unui

profesor, cu asigurarea condițiilor de pregătire a tezei de către firme, pe teme de interes pentru

acesteaxvii; (f) Studenții din facultățile de ETTI vor să intre în activitățile software, mai atractive din

punctul de vedere al raportului câștig/efort, mai ales în condițiile în care pregătire de fizică din licee

este slabăxviii.

Completările la această secțiune dedicată resurselor umane vizează importanța colaborării

universitate industrie în formare de specialiști, așa cum se desfășoară în prezent (inclusiv cu finanțare

din fondurile structurale), dar și idei legate de o evoluție mai ambițioasă în viitor, pe linia consolidării

unei cercetări universitare de înalt nivel.

Următoarea subsecțiune este redactată de un coleg entuziasmat de cooperarea cu Infineon

Technologies Romania în formarea resurselor umane: trebuie însă să reținem faptul că această

companie nu are (încă) filială la Cluj-Napoca, neputând angaja studenți din această localitate.

3.b Parteneriat pentru transfer de cunoștințe la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

(Marius Neag)

Prezentăm mai jos principalele puncte ale unei acțiuni de mare succes pentru dezvoltarea colaborării

dintre grupuri de cercetare din universități și întreprinderi cu activități CDI. Acțiunea este

exemplificată cu date din proiectul “Parteneriate pentru transfer de cunoștințe și tehnologie în

vederea dezvoltării de circuite integrate specializate pentru creșterea eficienței energetice a noilor

generații de vehicule” – acronim „PartEnerIC”, cod SMIS 105742 - la care participă grupul de

cercetare DERFAIC din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și două departamente ale celei mai

mari întreprinderi specializate în proiectarea de circuite integrate din țară, Infineon Technologies

Romania.

Acțiunea „Parteneriate pentru transfer de cunoștințe” din Programul Operațional Competitivitate

(POC-A1.2.3-G-2015) permite finanțarea accesului întreprinderilor la expertiza și la facilitățile

organizațiilor de cercetare din universități și din institutele de cercetare. Acțiunea definește câteva

tipuri de activități specifice acestui scop, dintre care amintim aici doar două: i). Tip C.1. Activități

de cercetare industrială și/sau dezvoltare experimentală contractuale, executate pentru și în numele

întreprinderii; ii). Tip D. Activități de cercetare industrială și/sau dezvoltare experimentală realizate

în colaborare efectivă cu o întreprindere.

Proiectele sunt cofinanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională dar întreprinderile

beneficiare sau partenere trebuie să acopere o parte însemnată a cheltuielilor activităților CDI: între

30% și 75% din costurile organizației de cercetare (la activitățile de tip C.1) și între 40% și 80% din

propriile costuri (la activitățile de tip D) – în funcție de tipul activității și de dimensiunea

întreprinderii, fiind favorizate întreprinderile mici și mijlocii. Alte aspecte importante sunt durata

destul de mare proiectelor – până la 5 ani – și valoarea substanțială a finanțării nerambursabile,

cuprinsă între 4.500.000 lei și 13.500.000 lei.

În cadrul proiectului PartEnerIC Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și întreprinderea Infineon

Technologies Romania au încheiat trei contracte de tip C.1 și trei contracte de tip D, având ca obiectiv

general dezvoltarea și validarea unor metodologii de proiectare optimizată a unor noi circuite

integrate destinate managementului puterii.

Pe parcursul celor aproape trei ani de implementare a contractelor de tip C.1 – practic contracte de

tip „Design Services”, în care echipa universității proiectează circuite integrate conform

specificațiilor întreprinderii – au fost proiectate șase noi tipuri de regulatoare liniare de tensiune de

tip low-dropout (LDO) și trei convertoare DC-DC, care au fost integrate cu succes în „test-chip”-uri

Infineon, cum este cel prezentat mai jos. Acestea au fost apoi caracterizate și validate de echipe

mixte, universitate-întreprindere, în cadrul contractelor de tip D, în care au fost dezvoltate și noi

metode de analiza statistică a defectelor de producție și pentru estimarea randamentului procesului

de producție.

Rezultatele obținute până în prezent au permis finalizarea a patru teze de doctorat, publicarea a peste

10 articole, din care 5 în reviste de renume, și depunerea unei cereri de patent. Până la finalizarea

proiectului, în iulie 2022, se urmărește dublarea realizărilor menționate mai sus.

Proiectul PartEnerIC a consolidat și extins cooperarea dintre Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

și Infineon Technologies Romania, dezvoltându-se relații eficiente de conlucrare efectivă între

echipele de proiectanți și de management ale celor două organizații. Acest fapt a condus la începerea

unei noi colaborări într-un proiect asemănător – proiectul iDev4.0 din cadrul programului Ecsel - și

permite abordarea unor proiecte și mai ambițioase în viitor. Ideile de bază ale acestui program -

cofinanțare substanțială din partea întreprinderii, cooperare efectiva între organizația de cercetare și

întreprindere, durată și buget care să permită proiecte de amploare, cu impact substanțial și efecte de

durată – ar trebui sa fie luate în considerare la elaborarea viitoarelor programe de dezvoltare a

activităților CDI, mai ales pentru domeniile tehnice inerent aplicative, cum este proiectarea

circuitelor integrate.

Imaginile de mai jos ilustrează rezultate ale colaborării în cadrul PartEnerIC.

3.c Resursele umane – o viziune asupra rolului universităților (Mihai Datcu)

O condiție sine qua non pentru consolidarea sistemului CDI este accesul la bugete multi-anuale

pentru a avea posibilitatea planificării de programe majore si a asigura continuitatea activităților.

Structurarea domeniilor CDI, necesara in contextul actual, se poate obține prin organizarea de

competiții naționale pentru crearea si finanțarea de centre majore de excelență in

universități. Centrele de excelență creează mase critice de echipe si infrastructuri de cercetare,

conducând la implementarea de programe de colaborare intre institute de cercetare, industrie si

universități. Numai în acest fel universitățile din România vor putea promova pe primele locuri

in evaluări internaționale.

VIN

VOUT

FF-LDO

(b)

LDO

Vin

Vout

GND

FB

Vref

EA

&

Bias

POWER

MOS

C1 & C2

133μm

136μm

POWER

MOS

C1 & C2

VOUT

GND

VIN

LDO

LDO

Universitățile trebuie sa joace rolul primordial in cercetare pentru a crea “școli” si “cultura”

științifică. Acest rol este fundamental pentru întregul lanț educație-cercetare-tehnologie-

valorizare.

Universitățile sunt “izvorul si rezervorul” de viitori specialiști, contribuind la reglarea

necesitaților pieții tehnologie-industrie-afaceri, ajutând la păstrarea patrimoniului național de

resurse umane și adaptarea in contextual internațional. Păstrarea expertizei la nivel național este

crucială, dar la fel de importantă este si atragerea de experți internaționali, respectiv integrarea

lor in sistemul universitar si CDI din România.

Un alt factor cheie îl constituie crearea de posturi de cercetare permanente in universități, posturi

echivalente cu cele didactice (șef lucrări, conferențiar, profesor).

Doctoratul este cea mai importanta componentă a cercetării. Școlile doctorale din România au

regulamente aliniate la nivel internațional, însă impactul si semnificația doctoratului necesită o

schimbare fundamentala. Este necesara încadrarea doctoranzilor ca cercetători, astfel încât

aceștia să poată aloca timpul exclusiv doctoratului, pentru a dezvolta noi concepte si le duce la

maturitate.

In mod asemănător, pentru cadrele didactice este necesara o strategie de alocare a unei ponderi

mai mari pentru cercetare. Universităților le revine rolul semnificant de integrare a studenților

in ciclul tehnologie-cercetare-învățământ, de a iniția și promova procesul de inovație prin

colaborări cu industria, prin crearea de firme și/sau suport pentru incubare.

3.d Înființarea unor institute de cercetare științifică în universități (Gh. Pascovici)

Prin reorganizarile impuse de procesul Bologna, s-a dorit și s-a implementat ciclul de învățământ

“undergraduate” de 4 ani, astfel încit, nivelul educațional al diplomelor de licență (în principiu

echivalente cu “Bachelor's degree”) să nu fie, mult mai scăzut față de nivelul diplomelor de

absolvire anterioare procesului Bologna (cele corespunzatoare ciclului anterior, cel de 5 ani).

Din pacate, organizarea ‘ciclurilor’ superioare de invatamânt universitar, respectiv partea de

masterat și doctorat (echivalente etapei de “graduate students”) nu și-a găsit forma optima,

pentru a asigura succesul deplin al cercetării stiințifice academice; -nici din punct de vedere

financiar (complet nestimulativ, ceea ce a condus la efectuarea studiilor la “seral”, majoritatea

studenților fiind deja angajați, in cadrul unor activitați felurile, adeseori nesemnificative sau

complet necorelate cu domeniul studiului de master si/sau doctorat) dar -nici din punct de vedere

structural, respectiv ca mediu de desfasurare directa a activităților de cercetare in cadrul

universitar.

O soluție potențială, ar fi infiintarea unor Institute de Cercetare Stiințifica, in cadrul

Universităților (la nivelul Facultăților sau chiar al catedrelor sau al unor grupe de catedre cu

specialități inrudite). Această soluție nu este nicidecum nouă la nivel European, fiind

implementată deja de multă vreme, in majoritatea țărilor europene (Germania, Franța, Italia,

Elveția, Austria etc.)

In această structură, pe baza contractelor/proiectelor de cercetare stiințifica promovate de

cadrele didactice si câștigate in comtetițiile naționale sau internaționale, s-ar asigura finanțarea

activităților studenților masteranzi, doctoranzi si chiar post-doctoranzi, prin angajarea lor ca

cercetători științifici temporali (“juniori”), pe durata contractului de cercetare științifica,

respectiv și pe perioada de elaborare a tezelor respective de masterat/ doctorat, la o cota parte

din salariul unui cercetător știintific junior. Aceasta “cotă-parte” poate fi stabilită la nivelul

universităților, in conformitate cu rankingul de excelență al universității respective și a gradului

ei de independență acceptată. (Rankingul de excelență fiind stabilit la nivel național, pe baza

rezultatelor activităților de cercetare, a impactului lor internațional, a nivelului de inovare etc.)

Avantajele certe ale acestei soluții ar fi următoarele:

• effect catalizator, prin impulsionarea cadrelor didactice in a promova programe/ proiecte

complexe de cercetare/dezvoltare in scopul asigurări finanțării corespunzatoare a studenților

“masteranzi, doctoranzi si post-doctoranzi”, organizarea studiilor la zi și nu la seral, evitând

astfel angajarea studenților in diferite intrepinderi economice, naționale sau străine, fapt care

contribuie la perturbarea serioasă a invățământului superior dar si a activitătii de cercetare

stiințifică academică universitară.

• datorită faptului ca majoritatea personalului de cercetare este permanent tânără, fiind compusă

chiar de catre studenții masteranzi si/sau doctoranzi, media de vârstă a cercetătorilor din aceste

institute de cercetare se menține mereu mică (tânără), ceea ce prezinta un avantaj cert in

comparație cu media de vârstă a institutelor de cercetare traditionale, respective ne-universitare,

care imbătrânesc odată cu vârsta institutelor respective!

3.e Cercetarea doctorala, formarea de specialiști in parteneriat public-privat,

doctorat cu frecvență, regândirea sistemului de cercetare universitara la master

(Theodor Borangiu)

Forma de organizare a programelor de doctorat trebuie sa fie cu frecvenţă, adică activitatea

doctorandului să fie dedicată în totalitate cercetării pentru pentru realizarea tezei, aşa cum se

intâmplă în toate ţările în care cercetarea doctorală este folosită efectiv pentru dezvoltare

economică şi progres socialxix. Doctoranzilor trebuie să li se asigure pe durata de trei ani a

programului de doctorat o finanţare consistentă din partea beneficiarilor direcţi ai rezultatelor

cercetării - în principal companiile private - sau ca bursieri în programe strategice ale statului

român. Pe de altă parte, doctoratul nu poate fi făcut în izolare, exclusiv în mediul academic ci

printr-o deschidere cât mai largă către zona privată, asociații profesionale, grupuri de utilizatori

sau orice grupuri interesate relevante. Programele de cercetare doctorală lansează idei; aceste

idei trebuie însa testate şi implementate de firme pentru a ajunge în productie, ceea ce înseamna

că avansul cunoaşterii trebuie urmat imediat de adoptarea în proiecte inovative fie în companii,

fie prin pornirea de startup-uri care să valorifice cercetarea prin acţiuni de inovare.

Un parteneriatului public-privat în cercetarea doctorală se bazeaza pe asocierea dintre:

O firma de profil, care recrutează un absolvent de program de master sau echivalent înscris

într-un program de studii doctorale al unei universităţi pentru un stagiu industrial de formare

doctorală, incredintându-i o tema de cercetare ştiintifică de importanţă strategica pentru

activitatea şi dezvoltarea companiei; această temă de cercetare devine subiectul tezei de

doctorat.

Universitatea, care supervizează activitatea de cercetare a doctorandului prin şcoala

doctorală în care activează conducatorul de doctorat.

Studentul doctorand, care dedică 100% din timpul său de lucru temei de cercetare ştiinţifică,

timp care este partajat între companie şi laboratorul de cercetare din facultate. Doctorandul

beneficiază de o instruire şi formare duală: academică şi profesională, cercetarea sa fiind

finanţată (prin salariu sau bursă de studii) de companie.

Organizarea unui astfel de parteneriat care poate fi considerat in domeniul ingineresc drept o

Convenţie Industrială de Formare prin Cercetare Doctoralăxx necesită debirocratizare, o

legislaţie corespunzătoare şi facilităţi pentru companii, cum ar fi suport financiar de la MEC si

Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, credite bancare avantajoase pentru acoperirea bursei

doctorandului, etc.

Este necesar un dialog între companii din mediul privat, universităţi şi instituţii guvernamentale

pentru reformarea sistemului de doctorat în România. Trebuie dezbătute urgent trei probleme

majore: orientarea cercetării ştiinţifice doctorale, organizarea programelor doctorale împreuna

cu firmele şi pregătirea doctorală pentru creşterea angajabilităţii. Cercetarea doctorală trebuie

permanent orientată către tematici care servesc direcţiilor strategice de dezvoltare a economiei

si societăţii, cât şi dezvoltării de tehnologii, produse şi servicii originale în companii româneşti

pentru valoare adăugata, competitivitate şi creştere; cercetarea doctorală trebuie valorificată prin

inovare în cadrul firmelor de profil. Deasemenea, trebuie să capete răspuns întrebarile: care sunt

cerinţele companiilor pentru angajaţi cu înalta calificarexxi ? Cum pot firmele să folosească

pentru dezvoltare şi intrare pe piaţa de produse high tech astfel de specialişti supercalificaţi ?

3.f Cum reacționează universitățile? (DD)

Încheiem această secțiune dedicată resurselor umane cu două observații legate de evoluții recente la

nivelul sistemului universitar. Este vorba mai întâi de Apelul Consoțiului Universitariaxxii, reflectat într-

o știre de presă în forma următoare (cităm): Consorțiul “Universitaria”, format din cele mai importante

cinci universități din România, cere Ministerului Educației și Cercetării să aplice mai multe măsuri

care să îmbunătățească sistemul actual de finanțare a universităților publice. Acest sistem se bazează

– potrivit unui comunicat al consorțiului, emis miercuri – pe mecanisme “învechite, prăfuite” și care

trebuie schimbate rapid, printr-o “reformă profundă”, așa încât educația să se ridice la nivelul

tendințelor internaționale și al nevoilor de pe piața muncii. În încheierea apelului se spune (cităm): Ne

exprimăm speranța că Ministerul Educației și Cercetării va avea curajul să abordeze o reformă

profundă a sistemului de finanțare a învățământului universitar și să renunțe la inerția care a dominat

în ultimii ani acest domeniu, asigurând o utilizare eficace a resurselor bugetului de stat, orientată spre

calitate și performanță.

În al doilea rând, într-un articol publicat recentxxiii se analizează participarea României la competițiile

recente pentru finanțarea unor consorții de universități din UE. Scopul colaborării în cadrul acestor

consorții este acela de implementare a unei noi viziuni în ceea ce priveşte universitatea viitorului şi a

unui nou tip de educaţie. Autorul conchide (cităm): Avem, așadar, 10 (zece) unități românești de

învățământ superior în constelația celor 41 de consorții universitare din Europa calificate în competiția

de elită organizată de Comisia Europeană! Este cel mai mare număr de universități care s-a impus

dintr-o țară din estul continentului, în fața Ungariei (6 universități), Poloniei și Bulgariei (cu câte 5

universități) și Cehiei (2 universități). După părerea noastră, acest rezultat (ca și apelul consorțiului

“Universitaria” menționat mai sus), reflectă dorința de progres din mediul universitar.

4. Rolul sectorului privat. Parteneriatul cu sectorul public. Inovarea

deschisă.

Sectorul privat are o importanță crucială în economie. Rolul său în inovare este extrem de

important, fie că este vorba de mari companii, de IMM-uri inovative sau start-up-uri. Am

menționat mai sus cifra de referință de 2% din PIB privind contribuția sectorului privat la

cheltuielile legate de cercetare (dublu față de bugetul din fonduri publice). Companiile trebuie

să aibă resursele (și interesul) pentru o astfel de investiție considerabilă. Statul poate oferi

facilități (de pildă scutire de impozite) pentru activitățile de cercetare și cele de susținere a unei

specializări avansate. Desigur, în perspectiva creșterii volumului și competitivității activității

economice precum și a numărului de locuri de muncă. Un caz special îl reprezintă companiile

multinaționale, care au interesul de a dezvolta activități CD în țara noastră atunci când pot atrage

ușor forță de muncă calificată, cu un minim de investiții (de exemplu pentru dezvoltare de

software sau proiectare asistată de calculator). În această perioadă de schimbări se vorbește

despre relocarea industriei din Asia în Europa, unii specialiști fiind de părere că România este

o locație atractivă.

Extrem de eficientă ar fi existența unor parteneriate public-private ample și de durată.

Readucem aici în discuție ideea hub-urilor de inovare, consorții regionale de parteneri atât din

zona publică (institute, universități), cât și din cea privată (companii autohtone și

multinaționale, IMM-uri inovative, firme de consultanță etc.). Un astfel de consorțiu ar trebui

să dispună de o suprastructură de management (finanțată, de pildă, din fonduri structurale) și să

convină reguli precise de colaborare, care să asigure o predictibilitate, dar și suficientă

flexibilitate în administrarea activităților de cercetare aferente. Proiectele ar putea finanța

accesul la infrastructuri de cercetare deschise (a se vedea mai jos), sau activități de cercetare-

inovare legate de o anumită tematică, din care vor fi subcontractate fonduri actorilor interesați

de realizarea unui anumit obiectiv concret. Gama de instrumente de finanțare a fost deja

experimentată prin programul operațional competitivitate (POC). Important ar fi ca finanțarea

unor astfel de hub-uri de inovare prin agențiile de dezvoltare regională să permită reducerea

timpului de contractare și micșorarea birocrației. Este adevărat că membrii consorțiului ar fi

avantajați în finanțare, dar ei vor fi oricum selectați pe criterii de performanță și de competență

într-un anumit domeniu, în concordanța cu strategia la nivel național și specializarea inteligentă

la nivel regional. Performanța sistemului CDI implică opțiuni și concentrarea resurselor!

La cele de mai sus adăugăm, bazat pe experiența sistemelor performante din lume: cunoașterea

reciprocă și credibilitatea partenerilor permite multiplicarea contactelor și circulația ideilor

caracteristice unui sistem în care se practică inovarea deschisă. Noile informații și idei circulă

într-un mod informal, între parteneri care se cunosc și își respectă reciproc drepturile. Mediul

descris mai sus, în care se maximizează posibilitățile de cooperare între actori diferiți, inclusiv

transformarea rapidă a noilor cunoștințe în efecte economice, merită denumirea de ecosistem

de inovare. Desigur, realizarea și punerea în practică a noilor produse și tehnologii vor necesita

de asemenea investiții (inclusiv prin capital de risc).

4.a Finanțarea parteneriatului regional public-privat (DD)

În pregătirea Dezbaterii Impactul sistemelor ciber-fizice în industrie și societate menționate

anterior, Comisia STMS a avansat ideea unor parteneriate regionale public – private, denumite

hub-uri de inovare, care să fie finanțate prin fondurile structuralexxiv. O descriere succintă a

conceptului și a modului de operare apare în subsecțiunea 4.b. Mai departe (4.c) se dau exemple

de astfel de parteneriate. În același registru recomandăm comunicarea Dr. Andreas Wild

dedicată unor sinergii europene, care a fost prezentată la dezbaterea menționată mai susxxv.

4.b Hub-uri de inovare (Gabriel Dima)

Un element central ȋn promovarea și susținerea specializării inteligente la nivel regional ȋl

reprezintă conceptul de Hub de inovarexxvi privit ca o concentrare a resurselor și competențelor

unui consorțiu regional de parteneri atât din zona publică (institute, universități), cât și din cea

privată (companii autohtone și multinaționale, IMM-uri inovative, firme de consultanță etc.)

care să acționeze ca un agent regional de inovare și transformare economică inteligentă. Hub-

urile de inovare pot fi dezvoltate ȋntr-una sau mai multe regiuni de dezvoltare fiind

interconectate cu structuri similare atȃt la nivel național, cȃt și internațional.

Conceptul de Hub de inovare, lansat inițial de European Institute for Innovation&Technology

(EIT) xxvii ca element central al conceptului de comunitate de inovare (Innovation

Community)xxviii, constă ȋn abordarea integrată a ȋnvățămȃntului superior, cercetării și inovării

prin crearea de legături sistemice/parteneriate public-private care să faciliteze realizarea unei

mase critice ȋn crearea unor centre de excelență care să contribuie semnificativ la creșterea

competitivității și relevanței cercetării și inovării ȋn abordarea problemelor de dezvoltare

regională și care, ȋn final, să producă creșterea nivelului de trai al populațieixxix.

Hub-urilor de inovare pot:

Susține dezvoltarea unor ecosisteme regionale de cercetare-inovare care să includă pe lȃngă actorii principali ȋn implementarea unei specializări inteligente și alte entități care

pot contribui direct sau indirect la specializarea inteligentă respective ca: agenții de

finanțarea a cercetării, instituții ale administrației publice locale sau centrale (ȋn special

agențiile de dezvoltare regională), organizații patronale, sindicate, precum și orice altă

organizație reprezentȃnd societatea civilă care are nevoie de servicii de cercetare;

Contribui la dezvoltarea/actualizarea politicilor privind cercetarea și inovarea ȋn concordanță cu tendințele naționale și internaționale răspunzȃnd astfel atȃt nevoilor

comunităților locale cȃt și la nivel global;

Contribui la procesul de adaptare a oferței educaționale a instituțiilor de ȋnvățămȃnt superior la cerințele pieții muncii;

Promova ȋn rȃndul tinerilor cercetători alegerea unei cariere academice sau de cercetare;

Crea premizele dezvoltării unor industrii noi ȋn contextul actualei revoluții industriale (Industria 4.0);

Susține dezvoltarea unor infrastructure de cercetare noi sau prin integrarea și actualizarea celor existente care să ofere servicii și expertiză ȋn domenii

multiple/interdisciplinare de cercetare și inovarea organizațiilor care nu dispun de

facilități corespunzătoare, ȋn special intreprinderilor mici și mijlocii.

Hub-ul ar trebui să dispună de o suprastructură de management (finanțată, de pildă, din fonduri

structurale, pe baze non-competitive pe baza unui set de factori de performanță) și să convină

reguli precise de colaborare, care să asigure o predictibilitate, dar și suficientă flexibilitate în

administrarea activităților de cercetare aferente. Concret, structura de coordonare ar trebui să fie

responsabilă de:

Planificarea strategică;-

Coordonarea activității entităților din componența hub-ului;

Managementul serviciilor suport;

Asigurarea interacțiunilor cu organizațiile finanțatoare publice dar și cu donatorii privați;

Realizarea legăturilor ȋntre cererea și oferta de soluții tehnologice și de cercetare.

Pe lȃngă structura de management, hub-ul de inovare ar trebui să includă ȋn mod obligatoriu

structuri care să:

lanseze competiții pentru finanțarea activităților de cercetare pentru dezvoltarea de noi tehnologii menite să crească nivelul de competitivitate a economiei locale și implicit nivelul

de dezvoltare al societății;

creeze premizele dezvoltării de noi afaceri/industrii prin oferirea de servicii incubatoarelor de afaceri (acces la finanțare, consultață ȋn planificare afacerii, instruirea personalului,

facilități pentru realizarea prototipurilor de noi produse, etc.);

permită pregătirea continuă a personalului prin organizarea de programe de pregătire profesională ȋn colaborare cu actorii industriali și instituțiile de ȋnvățămȃnt superior acordȃnd

o atenție deosebită organizării de programe de pregătire inovative pentru doctoranzi și tinerii

cercetători;

permită accesul la infrastructuri de cercetare deschise, sau activități de cercetare- inovare legate de o anumită tematică, prin proiecte prin care vor fi subcontractate fonduri actorilor

interesați de realizarea unui anumit obiectiv concret.

In prezent, la nivelul Uniunii Europene, există un spectru larg de hub-uri de inovare ȋnfințate

atȃt ȋn urma unor inițiative locale cȃt și ca urmare a unor finanțări provenite din partea EIT sau

unor programe ale Comisiei Europene care pot reprezentă exemple de bună practică ȋn

dezvoltarea unor astfel de entitățixxx. Mai mult, la nivel European este promovată idea creării

unor rețele Europene de hub-uri de inovare care să permită pe lȃngă colaborarea locală,

colaborarea trans-frontalieră oferind astfel soluții pentru problemele existente la nivel regional

și European.

De exemplu, există un interes major pentru promovarea creării unei rețele Europene de hub-uri

de inovare digitalăxxxi care să susțină nevoile de digitizare are actorilor industriali, cu precădere

a ȋntreprinderilor mici și mijlocii ȋn domenii cruciale ca inteligența artificială sau securitatea

cibernetică – finanțările pentru crearea sau susținerea unor astfel de entități existente ȋn

exercițiul financiar prezent fiind continuate pentru perioada următoare prin programul Digital

Europe ȋn care au fost deja incluse mecanisme de finanțare și bugete semnificative.

4.c Ilustrarea ideii de hub de inovare în Germania și în România (Gh. Pascovici)

Așa cum s-a mai menționat, ar fi de dorit ca institutele de cercetare științifică universitară să

participle la hub-uri de inovare, consorții regionale de parteneri atât din zona publică (cu alte

institute de cercetare din universități sau alte domenii), cât și din zona privată (companii

multinaționale, IMM-uri inovative, firme de consultanță etc.) și pe aceasta cale să-și propună să

acceseze fondurile europeene de dezvoltare si de cercetare. Mi-aș permite sa consider ca

Fondurile Europene de Dezvoltare au fost, sunt și vor mai fi un fel de ‘Mini-Marshal-Plan’-

uri pentru țările din Estul EU.

Din păcate, in România, sunt nenumarate exemple locale, din ultimii 10-20 ani cînd, de facto,

România nu a dorit nicicum accesarea și mai ales a desconsiderat total implementarea fondurilor

europene… și aceasta din varii motive!

In ceea ce mă privește, pe mine personal, așa a fost să fie, ca după 30 de ani de cercetare

științifică in România (in structura institutelor de cercetare din rețeaua IFA -Magurele) dintre

care, am acumulat și 8 ani de manageriat, succesiv, la toate nivelele din domeniul fizicii, să am

ocazia ca in ultimii 25 de ani, să activez tot in domeniul cercetării de fizică nucleară, mai mult

la Universitatea din Köln (Germania) și din prisma acestor experiențe, aș dori sa comentez scurt,

asemănările si deosebirile a două categorii de hub-uri de cercetare dezvoltare, promovate si

implementate în Germania și în România.

Din punctul meu de vedere, practic, există două categorii mari, două modalități organizatorice

de promovare a unor hub-uri semnificative, atât din punct de vedere tematic, al volumului forței

de muncă și a bugetului asociat:

A) Rezultate din categoria deciziilor centralizate (mi-aș permite să le numesc …categoria

“liber impuse”)

De ex:

- In Germania: Silicon Saxony e.V. care a ajuns la un număr impresionant de peste 300

companii/instituții (din domeniul micro-nano electronicii si conexe) și cu peste 40.000

angajați, având Dresda (Dresden) și mai ales Universitatea Tehnica din Dresda ca pivot

central dar și alte 10 universități renumite din Germania si Europa și poate cel mai important

nenumarăte instituții semi-publice specialzate pe aplicațiile unor tehnologii înalte (de ex.

Max Planck Society, Fraunhofer Society, Leibniz Institutes, Helmholtz Association si

multe alte instituții academice de elită din Germania) (https://www.silicon-

saxony.de/home/ ). Deși a pornit ca o investiție Siemens (1994) si AMD (1994), mai apoi

s-a up-gradat semnificativ, in baza initiațivei EU (asa numita Tigers Project din cadrul

obiectivelor “Lisbon objectives” (2000 și altele) pentru a ajunge la nivelul impresionant de

azi! Deosebit de semnificativă este organizarea cercetării stiințifice la Universitatea Tehnică

din Dresda, atât ca structură, cât și ca volum și ca diversitate.

- In România: ELI-NP-Măgurele https://www.eli-np.ro/index.php a fost initiată pe

scheletul infrastructurii existente la Măgurele, dar pe un domeniu complet nou, cel al

laserilor de foarte mare putere in impuls (de fapt o propunere EU, in cadrul unui program

vast, respective ELI-EU) dar mai apoi, inafara acelor laseri de putere mare de 10 PW (un

https://en.wikipedia.org/wiki/Max_Planck_Societyhttps://en.wikipedia.org/wiki/Fraunhofer_Societyhttps://en.wikipedia.org/wiki/Gottfried_Wilhelm_Leibniz_Scientific_Communityhttps://en.wikipedia.org/wiki/Helmholtz_Association_of_German_Research_Centreshttps://www.silicon-saxony.de/home/https://www.silicon-saxony.de/home/https://www.eli-np.ro/index.php

record mondial stabilit deja la Magurele in 2019 !) domeniul de cercetare a fost extins și

spre domeniul fotonicii nucleare, printr-o inițiativă preponderant româneasca, privind

dezoltarea unei instalații complexe care va produce un fascicul gama cu parametrii de

funcționare deasemenea unici la nivel mondial și anume sistemul VEGA- (Variable Energy

Gamma-ray) în colaborare directă cu Lyncean Technologies, (USA) dar și cu suportul direct

al renumitului centru de cercetare de la SLAC_Stanford, CA. Inafara noutații stințifice din

domeniul fotonicii nucleare, se prevăd si aplicații multiple în fizica fundamentală, fizica

nucleară si astrofizică cât și în cercetările aplicative din domeniul științelor materialelor,

managementul materialelor nucleare si în domeniul științelor vieții.

B) Din categoria descentralizate (sau mai curînd, cele de tip…”liber alese”)

De ex:

- In Germania: Hub-ul din regiunea Stuttgart-Tübingen denumit și “the Cyber

Valley”, un mare hub (https://www.cyber-valley.de/ ) care a fost implementat mai

recent (in baza unei initiative locale din ~ 2016) având ca scop primordial,

accelerarea dezvoltărilor și comercializarea tehnologiilor tipice de IA in domenii

diverse ca industria auto, sanatate, diferite sectoare de productie. Au găsit parteneri

de cercetare academică universitară dar si industrială, cultivînd si promovînd chiar

o cultura a antreprenoriatului. Un salt considerabil l-a constituit alăturarea

companilor mari ca: - Amazon care s-a alăturat in 2017 listei de companii partenere

si a înființat și un centru de cercetare în apropierea Institutului Max Planck pentru

Sisteme Inteligente din Tübingen si - Google care a devenit partenerul industrial al

Institutului German de Cercetare in IA (DFKI), institut de cercetare cu peste 800

cercetatori angajați, deosebit de activi in publicații stiințifice din domeniul IA și

aplicații, cu un ranking scientometric deosebit și ajungând pe locul patru în lume in

ceea ce privește numarul de start-up-uri din domeniul IA.

- In Romania - referitor la zona Cluj-Napoca (www.clujit.ro) recent mai activă prin

“Transilvania Digital Innovation Hub “- Transilvania DIH

(https://transilvaniait.ro/) și mult mai timid Timișoara, cu Timisoara Startup Hub

(https://ro-ro.facebook.com/700StartupHub) deși a beneficiat de oarecare

mediatizare internaționala “Towards a Romanian Silicon Valley?”(E. Baga) sunt

oarecum departe de echivalentele lor, spre exemplu…“the Cyber Valley” (Stuttgart-

Tübingen)

• Ce le lipsește, celor două regiuni pentru a deveni echivalentul unor “Romanian Silicon

Valley”?

- In primul rînd - o experiență mai indelungată de inovare reală (din păcate, inovarea reală

este adeseori ocolită la noi, cu diverse proceduri de echivalare a inovării, punctaje birocratice

diverse, false brevete de invenții etc.) și poate mai important – lipsa capitalului real si de risc

(venture capital) si in fine oconcentrare mai mare de companii renumite, de “high-tech” (sau

subsidiare lor) si incubatoare, acceleratoare de “high-tech” etc.

• Ca observație generală, se poate pune intrebarea dacă se poate folosi experiența ELI-

Măgurele (ca o investiție promovată cu success la nivelul anului 2010) in promovarea unor

investiții complexe, majore, din fonduri de dezvoltare europene pentru domeniile specifice

micro/nano-tehnologiilor, ale CPS sau IA?

- Răspunsul este dificil si de mare complexitate, datorită deosebirilor extrem de mari, tematice

si structurale între cele doua domenii.

https://www.cyber-valley.de/https://www.dfki.de/en/web/http://www.clujit.ro/https://transilvaniait.ro/file:///C:/Users/dascalu/AppData/Local/Temp/Timisoara%20Startup%20Hubhttps://ro-ro.facebook.com/700StartupHub

• Concret, cazul ELI-NP Măgurele, este doar o componentă a unui complex European de

dezvoltare de infrastructură de R&D, de interes pan-European, parte a strategiei elaborată in

cadrul ESFRI - (European Strategy Forum on Research Infrastructures). Documentul

primordial “The ELI-EU White Book” a fost documentul de referintă in elaborarea

documentelor tehnice TDR (Technical Design Reports) pentru cele trei locații europene: ELI -

Beamlines (Czech Republic - Praga);- ELI - ALPS (Hungary - Szeged) si -ELI - NP (Romania

- Măgurele). In particular, acest document ‘ELI-EU White Book’ poate fi însă folosit ca element

de referință in promovarea unei investiții majore cu o structură complexă la intersecția

domeniilor de micro/nano-tehnologii, CPS si IA. Doar ca atenționare, elaborarea documentului

primordial “The ELI-EU White Book” a necesitat un efort susținut a peste 100 de cercetatori

științifici din 13 țări- sub coordonarea directă a inițiatorului proiectului (Gerard Mourou -

premiul Nobel 2018) si a comitetului de conducere -ELI-EU, activitate care a durat peste un an

de zile.

• Din punct de vedere tematic si structural o asemenea investitie este mai curind

asemănătoare dezvoltarilor regional – naționale de tipul “Silicon Saxony e.V. – EU”

(https://www.silicon-saxony.de/home/ ) și cel de tipul “The Cyber Valley - Stuttgart-

Tübingen” (BW)-(www.cyber-valley.de); fiecare dintre ele devenind cîte un consorțiu foarte

puternic de R&D in domeniile micro/nano tehnologiilor, ale CPS si IA cu parteneri valoroși din

știintă, invătământ, industrie și care au promovat proiecte europene de mare anvergură.

5. Infrastructurile de cercetare deschise

Fără îndoială, infrastructura de cercetare este din ce în ce mai importantă, ea devenind tot mai

sofisticată (inclusiv prin digitalizare) și mai costisitoare. Datorită acesteia, activitatea de

cercetare este mai complexă, dar are și o productivitate mai mare. Dar cercetarea înseamnă în

continuare – in pofida aparaturii inteligente – multă muncă în documentare, prepararea probelor

folosite în experimentări, interpretarea rezultatelor. Ca să nu mai vorbim de studiul unor procese

tehnologice noi sau experimentarea unor noi materiale sau structuri funcționale. O cercetare

mai amplă înseamnă multe dotări costisitoare și interacțiunea frecventă între cercetătorii care

gestionează dotările tehnice complexe (și îi înțeleg din ce în ce mai bine potențialul). Adesea,

astfel de cercetători au formații de bază diferite și colaborează într-o cercetare multidisciplinară

(sau interdisciplinară): acestea sunt zone extrem de fertile pentru inovare.

În ultimele decenii a devenit o practică concentrarea aparaturii și echipamentelor în zone

dedicate, uneori în condiții speciale de curățenie și de microclimat. În cele ce urmează vom

înțelege prin infrastructură de cercetare un ansamblu de dotări folosite în activitățile de

cercetare-dezvoltare, aflate de regulă în gestiunea unei organizații publice, institut sau

universitate. Organizarea axată pe o infrastructură este mai eficientă din punctul de vedere al

asigurării unor activități suport, întreținerii curente și a acoperirii costurilor aferente. Pe de altă

parte este necesară asigurarea accesului direct sau indirect (cu asistență de specialitate) la

aparatura respectivă. Este important pentru cercetătorul din institut să aibă acces la aparatura

colegilor din alt laborator, sau pentru doctorand să poată efectua o varietate de experimente.

Acest mod de a vedea lucrurile este punctul de plecare pentru conceptul de infrastructură

deschisă. Infrastructura poate fi deschisă pentru un cercetător dintr-o altă entitate, participant

la un proiect CD executat în parteneriat. Și o firmă poate avea acces pe bază contractuală.

Cerințele utilizatorilor pot fi destul de variate, ele fiind satisfăcute de rețele de infrastructuri

de cercetare, care asigură nu numai o varietate mai mare de dotări experimentale, ci și o

combinație unică de expertiză. La începutul acestui secol s-au format astfel de rețele în SUA,

dar și în Uniunea Europeană.

https://www.silicon-saxony.de/home/http://www.cyber-valley.de/

5.a IMT-MINAFAB, prima infrastructură de micro-și nanofabricație din estul

Europei (DD).

Micro- și nanotehnologiile (a se vedea secțiunea următoare) se pretează foarte bine pentru

cercetare multidisciplinară și inovare. INCD Microtehnologie (IMT București) a lansat în mai

2009, într-un eveniment cu largă audiență, la Bruxelles, IMT – MINAFAB (IMT centre for

MIcro- and NAnoFABrication)xxxii, prima facilitate experimentală deschisă din estul Europei în

domeniul micro- și nanofabricației. De fapt nu este vorba numai de fabricație, în sensul de

structurare micro- sau nano (a se vedea secțiunea următoare, dedicată tehnologiilor), ci și de

caracterizare fizică, de simulare și proiectare asistată de calculator, precum și de testarea

fiabilității. Din 2011, serviciile sunt acreditate internațional din punctul de vedere al calității,

adică certificate din punctul de vedere al reproductibilității proceselor, aspect vital pentru

industrie. Oferta de servicii pentru diverse categorii de utilizatori este sintetizată pe pagina

https://www.imt.ro/MINAFAB/. Modernizarea acestei facilități continuă și în prezentxxxiii. De

menționat faptul că sfârșitul anului 2015 a fost inaugurată o nouă infrastructură (finanțată din

fonduri structurale) și Centrul de nanotehnologii și nanomateriale bazate pe carbon

(CENASIC), cu o activitate multidisciplinară susținută în colaborare de specialiști din diverse

laboratoare de cercetare ale institutului, sub coordonarea Directorului de departament Mircea

Dragomanxxxiv.

5.b CEITEC (Republica Cehă). Un model de institut tehnologic, cu multiple

laboratoare furnizând servicii științifice, având la bază un consorțiu regional (DD).

Un model de institut tehnologic, creat printr-o finanțare europeană, poate fi găsit în

Republica Cehă (regiunea Brno). Este vorba de CEITEC, Institutul Tehnologic din Europa

Centrală. Această instituție, cu propria structură de conducere, coordonează zeci de laboratoare

și colective de cercetare din instituțiile consorțiului (format din universități și entități de

cercetare). Este o instituție independentă, guvernată după reguli internaționale, care a avut ca

bază o investiție de 290 milioane de euro în infrastructură (12 facilități de bază, deschise

utilizatorilor, laboratoare cu suprafața de 25.000 m2). Cercetarea se derulează pe direcția a șapte

programe de cercetare (a se vedea mai jos), susținute de proiecte finanțate din programe

naționale și internaționale, în strânsă legătură cu activitățile educative (formare de specialiști

în școli doctorale, burse postdoctorale). În ceea ce privește profilul de activitate, profund

multidisciplinară, este foarte interesantă combinația între micro- și nanotehnologii, materiale

avansate, pe de-o parte, și aplicațiile în biologie și medicină (inclusiv genomica plantelor și

medicina veterinară). O mențiune specială merită programul de studiu al creierului (a se vedea

inițiativa recentă a Academiei Române, la adresa https://acad.ro/centreAR/CNCC/CNCC.pdf).

Investiția menționată mai sus s-a derulat în primii ani ai ultimului deceniu, în paralel cu un

proiect din seria ELI (Extreme Light Infrastructure).

Descrierea oficială a CEITEC este următoarea. Institutul de Tehnologie din Europa Centrală

(The Central European Institute of Technology), CEITEC (v. https://www.ceitec.cz/), este un

centru de servicii științifice multidisciplinare, focalizat pe științele vieții, materiale și tehnologii

avansate, în care cercetare științifică fundamentală se îmbină cu cea aplicativă. Este un consorțiu

de universități și institute de cercetare din Brno (Moravia de sud, Republica Cehă). Cu ajutorul

fondurilor europene s-a dezvoltata o infrastructură de nivel mondial, folosită de 61 de grupuri

de cercetare pentru implementarea a șapte programe CD și anume: a) nanotehnologii și

microtehnologii avansate; b) materiale avansate; c) biologie structurală; d) genomică și

proteomică a sistemelor de plante; e) medicină moleculară; f) cercetarea creierului și a minții;

g) medicină veterinară moleculară. Tehnologiile avansate utilizate aici facilitează studiul

sinergetic în științele vieții și ale materialelor la toate nivelele de complexitate (atomi

individuali, molecule, grupuri de molecule, celule, organisme complete).

https://www.imt.ro/MINAFAB/https://acad.ro/centreAR/CNCC/CNCC.pdfhttps://www.ceitec.cz/

Pe site-ul respectiv există numeroase informații legate de funcționarea institutului respectiv, cu

indicarea modului de acces (de exemplu ca visiting researcher, sau ca postdoc pe domenii

precise de activitate) La resursele institutului au acces și firmele private.

5.c Observații finale (DD)

„Orizont 2020” anunţa pentru 2016 şi 2017 competiţii legate de „Infrastructurile Europene de

Cercetare”. Scopul este „Deschiderea către toţi cercetătorii europeni (inclusiv din industrie) a

facilităţilor de cercetare cheie la nivel naţional şi regional”. Se acordă finanţare pentru reţele de

infrastructuri de cercetare, care trebuie să asigure împreună (în consorţiu) servicii ştiinţifice şi

tehnologice, executând în paralel o cercetare care diversifică oferta. „Comunităţile” (reţelele)

avansate trebuie să se focalizeze pe inovare şi să asigure sustenabilitatea pe termen lung

(după încetarea finanţării) a acestor comunităţi integratexxxv. Remarcăm de pildă rețeaua de

micro- și nanofabricație EuroNanoLab, la care a fost invitat să participe și IMT-

MINAFABxxxvi. Între timp lucrurile au progresat în Europa, concretizându-se în formarea unor

entități tip ERIC (European Research Infrastructure Consortia), cu personalitate juridică,

supuse legislației europene.

6. Tehnologiile cheie

Un studiu recent grupează și sistematizează înalta tehnologie așa după cum se arată în Figura

de mai jos. Se folosește terminologia tehnologii generice esențiale (Key Enabling

Technologies, KETs). Avem de pildă microtehnologiile, care permit realizarea de detalii

funcționale la scara micronilor (a mia parte dintr-un milimetru). Microelectronica a permis

realizarea circuitelor electronice complexe într-o singură componentă (circuit integrat),

materialul de bază fiind siliciul monocristalin. Dar prelucrarea la scara micronului este utilă și

în alte industrii, de pildă pentru realizarea duzelor din reactoarele nucleare. Microsenzorii

fabricați cu tehnologii înrudite cu cele din microelectronica siliciului au permis realizarea

senzorilor inteligenți (cu procesarea semnalului în aceeași componentă), astăzi esențiali pentru

Internetul lucrurilor (Internet of Things, IoT), una dintre direcțiile de maxim interes în actuala

revoluție digitală. Miniaturizarea progresivă (pentru a integra o electronică tot mai complexă)

a dus la nanoelectronică (un nanometru fiind o miime de micron), dar au apărut și limitări,

legate de faptul că ne apropiem de structura fundamentală a materiei (formată din atomi). La

scara nano (care este și cea a structurării materiei vii) apar fenomene noi care pot fi exploatate,

făcând nanotehnologia extrem de atractivă pentru inginerie în general. Am făcut această

digresiune pentru a atrage atenția că cercetarea fundamentală este esențială pentru dezvoltarea

tehnologiilor avansate.

Tehnologiile digitale (Figura de mai jos) sunt mai des pomenite – fiecare cetățean care dispune

de un telefon inteligent își poate da seama de importanța lor în viața de zi cu zi. Tehnologia

digitală poate fi cuplată direct la realitatea fizică, în așa numitele sisteme ciber-fizice (Cyber-

Physical-Systems), baza noii revoluții industriale (Industry 4.0), a funcționării orașelor

inteligente (Smart Cities) etc. Este ușor de intuit, printr-o simplă inspecție a Figurii de mai sus,

că ofensiva noilor tehnologii se bazează pe o combinație de tehnologii generice esențiale.

Aceste tehnologii sunt generice, în sensul de versatile, utilizabile în diverse aplicații. Politica

UE este aceea de a pune la dispoziția IMM-urilor inovative tehnologiile generice KET,

preferabil combinații ale acestora (multi-KET), prin infrastructuri (sau rețele de infrastructuri)

de cercetare deschise (a se vedea mai sus). Nici politica României nu poate ignora importanța

noilor tehnologii: a se vedea dezbaterea privind rolul sistemelor ciber-fizice (Academia

Română, 20 februarie 2020). INCD-urile ar putea juca aici un rol crucial, alături de companii,

cu condiția ca ele să se încadreze din lanțuri valorice active și să exploateze oportunități

existente pe plan internațional sau regional.

6.a Convergența tehnologiilor generice (Gh. Ștefan)

Caracterul generic al tehnologiilor din categoria KET este dat și de versatilitatea cu care ele

interacționează promovând platforme, produse sau servicii ce formează și un mediu de

dezvoltare favorabilă pentru fiecare dintre ele. Procesul este accelerat și de complexitatea

funcțională a produselor emergente pe care piața le impune ca urmare a unor imperative sociale

sau pur și simplu din considerente de piață. Avem de a face cu un sistem cu un grad avansat de

autonomie în care mecanismele de autoorganizare-și spun cuvântul prin bunele si mai puțin

bunele ce rezultă. De aici vine imperativ necesitatea unor acțiuni de bine temperare a acestor

procese. Unde ne poate conduce procesul de convergență al unui redutabil trio tehnologic

precum:

Blockchain (BC) - Artificial Intelligence (AI) – Internet-of-Things (IoT)?

Este din ce în ce mai evident procesul prin care noi platforme, produse sau servicii apar prin

convergența acestor tehnologii. Înțelegem prin convergența tehnologiilor folosirea a două sau

mai multe tehnologii pentru a defini și promova platforme, produse sau servicii (pe scurt funcții)

noi, ce nu pot fi dezvoltate decât prin implicarea sinergică a unor procese inovative dezvoltate

pe baza acestor tehnologii.

Apariția și promovarea unor noi funcții rezultă prin convergența unor cerințe (reale sau induse)

cu posibilitățile oferite de noile tehnologii (generice). Piața este cea care, de regulă, catalizează

acest proces. Într-o măsură oarecare (de regulă mai mică) puterea administrativă și cea

legislativă controlează acest proces. Din păcate și spațiul public (cu un discernământ cel puțin

discutabil, dacă nu foarte coborât) are un cuvânt de spus. În acest context, vom schița studiul de

caz al convergenței BC-AI-IoTxxxvii.

Convergențele apar și se impun întotdeauna drept urmate a unor evoluții instopabile. În cazul

convergenței IoT cu BC, creșterea exponențială a domenilui IoT obligă renunțarea la

mecanismele de control centralizate ce și-au atins limite de la care încolo au devenit ineficiente

și prin aceasta o frână în dezvoltarea ulterioară. Limitele sunt date, în egală măsură, de

dimensiune și complexitate. BC poate oferi o soluție prin:

1. mecanismele de interacțiune descentralizate pe care le oferă

2. mecanisme de audit realizate în timp real și în condiții de maximă securitate

3. realizarea unor contracte inteligente (smart contracts) care facilitează interacții autonome

între entitățile conectate pe IoT

Domeniul IoT este pândit de pericole care-i afectează stabilitatea și funcționalitatea odată cu

creșterea dimensiunii și complexității entităților interconectate precum și a funcțiilor pe care

aceste le pot realiza prin ”colaborarea” dintre ele. BC asigură odată cu autonomia ansablului și

autonomia, măcar parțială, a relațiilor dintre entitățile IoT-ului. Pe baza unor reguli riguros

definite prin contracte inteligente obiectele din IoT pot colabora și prelua funcțiuni care acum

încarcă în mod inutil agenda zilnică a populației. Prin mecanisme de BC, IoT poate deveni un

robot distribuit deosebit de efficient pentru funcții cotidian opresive.

Convergența BC-IoT oferă funcții bazate pe reguli fixe, simple și clare. Un pas înainte poate fi

făcut prin intrarea în scenă a tehnologiei AI. Acum apar două noi relații. Prima se referă la faptul

că BC oferă, pentru mecanismele de antrenare și validare a unei AI, un suport informational

vast, sigur și ieftin, printr-o piață de date descentralizată pe care persoane sau companii pot

vinde, imprumuta sau împărtăși date. O a doua relație este dată de implicarea AI în procesele de

decizie ce apar în spațiul IoT. AI oferă posibilitatea de a realiza funcții inteligente care să

acționeze prin decizii bazate pe un proces de învățare care a fost capabil să identifice reguli mai

subtile decât cele pe care investigația umană explicită le poate dezvălui.

Orașele inteligente (smart cities) reprezintă un exemplu foarte bun a ilustra convergența BC-

IoT-AI. Orașele inteligente își vor putea optimiza subsistemele funcționale prin platforme, care

integrează cele trei tehnologii, pe baza cărora pot fi declanșate mecanisme de auto-organizare

mult mai eficiente decât mecanismele administrative curente. Un al doilea exemplu de folosire

convergentă a acestor tehnologii este e-votul ce ar permite implicarea cercurilor tot mai largi ale

populației, de la nivelul comunităților locale până la nivelul unui stat, în procesele de decizie.

Poate fi vorba despre declanșarea unor procese de reconsiderare majoră a modului în care lumea

noastra, la toate nivelele, și-ar putea modifica radical modul de funcționare (se poate ajunge

până la a pune în discuție formele de manifestare ale politicului).

Dar, convergența tehnologiilor generice aduce cu sine și preocupări legate de etica folosiri lor

și de interferența pe care o poate produce în viața private prezența ubicuă a unei rețele complexe

și inteligente. Datele private pot fi folosite pentru a ne influența deciziile sau a ne urmări

comportamentul. Teama indusă poate fi suspendată pe două căi: institutional și personal.

Instituțional, prin reglemntări care să fie făcute cu un bun echilibru între protecție, a populației

și a mediului economic, și promovare, a unui ecosistem stimulativ. Individual, (1) printr-un

discernamânt avansat în folosirea tehnologiilor, pentru a nu fi prinși în fluxul acțiunilor care ne

preturbă capacitatea de a decide, și (2) printr-un comportament ireproșabil de a cărui vizibilitate

să nu temem.

Deci, pe lângă preocuparea pentru promovarea tehnologiilor avansate, grija pentru educație

(dezvoltarea discernământului și a comportamentului etic) este un proces la fel de important

dacă vrem ca noile platforme tehnologice să fie folosite eficient și să fie acceptate fără rețineri

datorate unor neînțelegeri sau unor tendințe fraudulente.

Impactul convergenței tehnologiilor este multiplicativ, dacă nu exponential, asupra unei

populații care nu poate ține pasul cu dinamica tehnologică și asupra unui mediu ecologic cu

resurse limitate. Buna temperare a acestui proces cere în egală măsură reglementări la nivel

economic și social intim corelate cu regândirea imaginativă a sistemului educational.

6.b Sistemele ciber-fizice (Theodor Borangiu)

Sistemele ciber-fizice (CPS) reprezintă un domeniu de cercetare complex şi de inovare radicală

care aplică IC2T în industrie, marcând noul prag propus pentru materializarea viziunii EU2020

“smart everywhere” a viitoruluixxxviii. Astfel, se consideră că un factor important de asigurare a

succesului strategiilor de inovare în industrie este reprezentat de conştientizarea şi adoptarea pe

scară largă a ingineriei CPS în mediul industrial, de producţie pentru asigurarea avantajului

competitiv al companiilor şi pentru crearea de locuri de munca cu valoare adăugată.

Figura de mai sus ilustrează tehnologii digitale industriale utilizate

de sisteme ciber fizice pentru modelul industriei viitorului

CPS integrează tehnologii cloud şi arhitecturi orientate către servicii (SOA, Service-Oriented

Architectures) pentru a implementa aplicaţii în industrie atât de-a lungul ciclului complet de

viaţă al produsului (considerând chiar şi fazele finale - servicii post vânzare, mentenanţă,

upgrade etc.), cât şi al întreprinderii. Din aceasta a doua perspectivă, CPS sunt capabile să inter-

acţioneze cu toate nivelele ierarhice ale piramidei de automatizare - senzori şi aparatura de

proces, automat programabil, SCADA,