Reforma PAC

 

La capatul a 16 ore de discutii deosebit de tensionate, ministrii agriculturii ai Celor 15 au aprobat, in zorii zilei de ieri, o reforma "istorica" a politicii agricole comune (PAC). Textul de compromis prezentat de presedintia elena a Comisiei Europene a obtinut o larga "majoritate de voturi". Doar Portugalia a avut de obiectat. In opinia comisarului european, Franz Fischer, decizia adoptata "constituie inceputul unei noi ere". Sunt convins, a spus el, ca, "pe baza acestor reguli noi, politica agricola comuna se va schimba fundamental".

O pozitie solida a UE

"Este vorba despre o decizie istorica pentru viitorul agriculturii si agricultorilor europeni, o decizie menita sa consolideze pozitia Uniunii Europene in dificilele tratative" cu Organizatia Mondiala a Comertului (OMC), din luna septembrie, a declarat, la randul lui, ministrul grec al agriculturii, Georgios Drys, a carui tara asigura pana la sfarsitul lunii presedintia UE. Detaliind subiectul, Fischer a subliniat ca Uniunea renunta la "un sistem vechi care ar fi antrenat partial distorsiuni de concurenta si care a suscitat critici vehemente din partea tarilor in curs de dezvoltare".

Pentru dezvoltarea mediului rural

Impreuna cu cele 43 miliarde de euro aferente, reforma PAC acopera aproape jumatate din bugetul UE si ar urma sa permita trecerea de la un model "productivist" de agricultura la unul mult mai ecologic si calitativ. In plus, el pune in practica un sistem de plata pentru producatori unic si direct si conditioneaza acordarea ajutoarelor financiare de anumite criterii de mediu si de securitate alimentara. Ideea este de a rupe, incepand cu 2005, legatura dintre subventiile varsate direct agricultorilor si nivelul productiei realizate de acesia (asa-numita "decuplare"), dar si de a reorienta o parte din aceste fonduri spre dezvoltarea mediului rural.

Preturi de interventie

Compromisul identificat de ministrii europeni si Comisie defineste un nou cadru pentru agricultura continentala pana in 2013. El prevede, printre altele, o decuplare de minimum 75% din sumele alocate sectorului cerealier. Indelung contestate de numeroase tari in frunte cu Franta si Spania, modalitatile de decuplare au focalizat atentia discutiilor pana la incheierea tratativelor: comisarul Fischer propusese, initial, o decuplare totala, versiune respinga categoric de Paris. Pentru a castiga bunavointa

Celor 15, Fischer a trebuit, in egala masura, sa renunte la o reducere a preturilor de interventie, cu ajutorul carora UE ii sprijina pe agricultori in cazul caderii cursului pietii. Pentru branzeturi, respectiva decuplare va fi, in total, de 25 de procente pe patru ani, din 2004 pana in 2007. Multe state au pus la indoiala necesitatea revizuirii acestor costuri, prezentate, totusi, drept indispensabile pentru Comisie, care nu pierde nici un prilej de a aminti de "muntii de branza" care se acumuleaza in Europa.

Evocand, in alta ordine de idei, negocierile din cadrul OMC, Fischer a estimat ca UE s-a dotat cu "o marja de manevra" pe care o va utiliza "numai in masura in care partenerii nostri ne vor crea probleme". Obiectivul este ca refoma "sa nu fie modificata pana in anul 2013", a subliniat el, adresandu-se cu precadere celor care se tem ca Uniunea va fi nevoita sa recurga la noi concesii dupa tratativele OMC. In plus, a spus comisarul, proiectul Comisiei vizeaza sa confere agriculturii continentale un plus de competitivitate, sa o faca mult mai "durabila", limitand riscurile de derapaj bugetar care ar putea rezulta din aderarea viitorilor 10 membri ai UE, in 2004.

REFORMA POLITICII AGRICOLE COMUNELECT.UNIV.DR. IOANA POP COHUTipop@uoradea.roEC. ANCA MARTINmartinanca@yahoo.comThe CAP (Common Agricultural Policy) has always been a difficult area of EU policy to reform; thisis a problem that began in the 1960s and one that continues to the present day. In this work arepresented the beginnings of the CAP. The reforming of the CAP knows different periods, our concernwas focused upon the new Common Agricultural Policy and its impacts upon our country.Politica Agricolă Comună (PAC) este una dintre primele politici comune adoptate de ComunitateaEconomică Europeană. De la bun început trebuie precizat că termenul de “politică comună” reflectă înmod fidel una dintre trăsăturile definitorii ale PAC, si anume aceea că, pentru circa 90% din produseleagricole, decizia nu mai aparŃine statelor membre, ci Uniunii Europene. În felul acesta PAC este unadintre cele mai vechi si mai integrate politici comune.Prima reflectare a acesteia se regăseste în Tratatul de la Roma (1957). Politica agricolă comună estenu numai una dintre primele politici comune, dar este si printre cele mai importante. ImportanŃa eideosebită în cadrul construcŃiei comunitare este reflectată prin câteva trăsături distincte:−este o politică prin excelenŃă integraŃionistă, în mai mare măsură chiar decât PiaŃa Internă,unde standardele armonizate le-au înlocuit doar în proporŃie de circa 10% pe cele naŃionale. În

ce priveste PAC, politicile agricole naŃionale au fost înlocuite, pentru marea majoritate aproducŃiei agricole, de reglementări comune de funcŃionare a pieŃelor si comercializare aproduselor;−este o politică mare consumatoare de resurse financiare. Politica agricolă consumă, prinsistemul complex de subvenŃii si alte stimulente financiare, circa jumătate din bugetul comun;−manifestă un grad sporit de vulnerabilitate la presiunile de lobbying, considerente altele decâtcele economice prevalând adesea în luarea deciziei de politică agricolă.În forma ei actuală, politica agricolă este construită în jurul a doi piloni: primul - si cel iniŃial, este celal organizaŃiilor comune de piaŃă, iar al doilea, care a căpătat amploare în deceniul trecut, este cel aldezvoltării rurale. Având un rol de pionierat în procesul integraŃionist, putem afirma că politicaagricolă comună este una din temeliile pe care s-a clădit Uniunea Europeană de astăzi.EvoluŃia istorică a PACIstoricul PAC începe în 1957, odată cu semnarea Tratatului de la Roma privind crearea ComunităŃiiEconomice Europene de către aceleasi sase state (FranŃa, Germania, Italia, Belgia, Olanda,Luxemburg) care, în 1952, înfiinŃaseră CECO (Comunitatea Economică a Cărbunelui si OŃelului).Reglementările de politică agricolă sunt cuprinse în articolele 38-46 ale Tratatului de la Roma (înprezent, articolele 32-38, după modificările aduse de Tratatul de la Amsterdam). Articolul 38 (acum,articolul 32) stabileste că: „piaŃa comună se va extinde si asupra sectorului agricol si comerŃului cuproduse agricole” si că operarea si dezvoltarea pieŃei comune pentru produsele agricole vor fi însoŃitede crearea unei politici agricole comune”, iar articolul 39 (articolul 33 din varianta consolidată aTratatului) fixează obiectivele politicii agricole comune:150−cresterea productivităŃii agricole prin promovarea progresului tehnic, prin asigurareadezvoltării raŃionale a producŃiei agricole, si prin utilizarea optimă a factorilor de producŃie, înspecial a forŃei de muncă;−asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populaŃia agricolă, în special prin crestereaveniturilor individuale ale lucrătorilor agricoli;−stabilizarea pieŃelor;−asigurarea siguranŃei aprovizionărilor;

−asigurarea unor preŃuri rezonabile pentru consumatori.Tratatul de la Roma nu explică însă concret cum aveau să fie realizate aceste obiective. De aceea, în1958, ministrii agriculturii din cele sase state semnatare ale Tratatului s-au întâlnit la Stresa (Italia)pentru a se pune de acord asupra modului de transpunere în practică a politicii agricole. PAC a intratîn vigoare din 1962. Efectiv, PAC a început să funcŃioneze din 1964, când s-au făcut primii pasi spreuniformizarea preŃurilor. Trebuie subliniat aici faptul că, datorită insistenŃelor Germaniei, preŃul deintervenŃie pentru grâu a fost stabilit la un nivel mult superior celui de pe piaŃa mondială.Într-o primă etapă, produsele cărora li s-au aplicat măsuri de unificare a preŃurilor au fost cerealele(1964), urmate ulterior (1966) de produse lactate, carne de vită, zahăr, orez, plante oleaginoase, uleide măsline. Pentru alte produse: carne de porc, carne de pui, ouă, fructe si legume, vin, s-au adoptatmăsurile de creare a unei pieŃe unice (eliminarea barierelor tarifare între Ńările membre si instituireaprotecŃiei comune la import), fără unificarea preŃurilor.Aplicarea acestor măsuri a determinat curând efecte secundare nedorite. PreŃurile mari garantate auîncurajat în mod firesc cresterea producŃiei (în special la grâu, unt si carne de vită), care la rândul ei satransformat în supraproducŃie, care a antrenat cresterea exponenŃială a cheltuielilor agricole. Deaceea, în 1968, acelasi Sicco Mansholt a iniŃiat o primă tentativă de reformă. Ideea lui a fost săprovoace o restructurare a exploataŃiilor agricole în sensul cresterii dimensiunilor lor prin comasări.Momentul care a determinat o schimbare radicală în arhitectura PAC a fost anul 1992, când Consiliula aprobat un pachet de măsuri de reformă propuse de comisarul pentru agricultură, Ray MacSharry.Motivele reformei din 1992 au fost pe de o parte interne, determinate de cheltuieli bugetare mari sisupraproducŃie, iar pe de alta, externe, respectiv, negocierile din cadrul Rundei Uruguay si presiunileSUA în direcŃia unei reduceri cât mai substanŃiale a intervenŃionismului agricol în rândul membrilorOrganizaŃiei Mondiale a ComerŃului. Elementul central al reformei la constituit reducerea preŃurilor laprodusele care generau cele mai mari surplusuri, în special, cereale, carne de vită si unt, însoŃită deacordarea, către fermieri, a unor sume care să compenseze pierderea suferită de acestia.O nouă reformă a fost agreată de principiu încă din 1999, când Consiliul European de la Berlin a

hotărât ca următoarea analiză diagnostic a PAC în vederea unei posibile reformări (mid-term review)să aibă loc în 2002. Ca atare, la data de 10 iulie 2002, Comisia a prezentat Consiliului siParlamentului documentul intitulat „Towards sustainable farming” (Către o agricultură durabilă), princare este analizată situaŃia curentă a PAC si sunt propuse direcŃiile de reformă pentru viitor.Realizarea compromisului asupra acestui pachet de reformă a fost deosebit de dificilă. În cele dinurmă, consensul asupra pachetului de reformă a politicii agricole comune propus de Comisie a fostîntrunit la reuniunea Consiliului UE pentru Agricultură si Pescuit din 25-26 iunie 2003.1Noua Politică Agricolă ComunăUniunea Europeană a continuat reforma politicii agricole comune în perioada 2003-2004 pornind dela reformele din 1992 si 1999. Punctul central al noii reforme este decuplarea (The Syngle FarmPayment-SFP) care vizează eliminarea legăturii dintre producŃie si plăŃi. Măsura plăŃilor directeplanificată a fi implementată în perioada 2005-2007 accentuează măsurile de reformă anterioare. Noul1 *** Analysis of the 2003 CAP Reform, OECD, 2004;151sistem de plăŃi permite fermierilor să ia decizii privind producŃia bazându-se pe semnalele pieŃei maidegrabă decât pe politica de intervenŃie. Mai mult, decidenŃii europeni au instrumentul politic care lepermite o mai mare flexibilitate în domeniul politicii agricole interne dar si al negocierilormultilaterale.Motivele care au stat la baza reformei PAC din 2003-2004 sunt multiple si includ printre altele noilecondiŃii generate de extinderea spre est, presiunile din partea OrganizaŃiei Mondiale a ComerŃului(OMC)2, problemele legate de siguranŃa alimentaŃiei (BSE, dioxina, rezistenŃa publicului la hranamodificată genetic etc.) îngrijorările privind problemele de mediu. Extinderea ar fi însemnat oîmpovărare pentru bugetul UE conform condiŃiilor existente înaintea reformei, fapt ce a reprezentat cucertitudine o presiune pentru reformă. Pe de altă parte, UE este cel mai mare importator de produseagricole la nivel mondial si al doilea exportator (după SUA). În consecinŃă ea are un rol important înnegocierile privind comerŃul agricol din cadrul OMC. Extinderea spre est a UE a fost considerată lamomentul respectiv o presiune asupra PAC. S-a luat în considerare dublarea forŃei de muncă din

domeniul agricol precum si a suprafeŃei arabile a UE. În acelasi timp extinderea a adus în cadrulUniunii peste 100 milioane de consumatori. Productivitatea scăzută si somajul mascat reprezintăprobleme sociale si economice potenŃiale serioase. Toate acestea au fost considerate ca reprezentând opresiune bugetară considerabilă.PoziŃia statelor membre faŃă procesul de reformă a variat de la Ńară la Ńară. Italia a prezentat planulsău de reformă în februarie 2002. Raportul a accentuat faptul că este necesară salvarea rolului PAC sirespingerea oricărei sugestii privind “renaŃionaliazrea” sectorului. Până în 2001 când a avut locschimbarea guvernului, Italia a fost campioana strategiei de mediu în agricultură în alianŃă cuGermania. Italia a fost prima Ńară care a propus păstrarea PAC în forma stabilită de Agenda 2000.3Marea Britanie a elaborat un raport privind producŃia agricolă în ianuarie 2002. Raportul pledapentru reforma PAC susŃinând că __________situaŃia curentă nu poate fi susŃinută în continuare si recomandăredirecŃionarea subvenŃiilor dinspre producŃie spre sprijinirea zonelor rurale. Raportul susŃine că„situaŃia actuală nu aduce nici un beneficiu nimănui: nici fermierilor, nici plătitorilor de taxe, niciconsumatorilor si nici mediului”.Germania a fost în fruntea eforturilor de promovare a unei agriculturi ecologice in Europa. Germaniaa susŃinut că mai multe fonduri pot să fie folosite pentru agricultura ecologică conform noilorreglementări privind dezvoltarea rurală. Conform noilor reglementări statele membre pot săfolosească 20% din bugetul CAP pentru dezvoltarea rurală.FranŃa a fost beneficiarul net al PAC fiind în consecinŃă cel mai mare adversar al oricărei tentative dereformă. Dacă Germania a fost susŃinătoarea directă a unei schimbări care să susŃină o agriculturăecologică, FranŃa a fost mult mai rezervată inclusiv privind acest aspect. Schimbarea guvernului aadus si aici o schimbare de atitudine faŃă de reforma PAC recunoscând că o „o reformă profundă aPAC este necesară în vederea desprinderii de trecutul orientat spre producŃie”.Reforma Politici Agricole Comune se referă în principal la următoarele elemente:−plată agricolă unică pentru fermierii din UE, independent de nivelul producŃiei; pot fimenŃinute unele elemente limitate de cuplare a plăŃilor cu producŃia pentru a evita abandonul;−plata agricolă unică va fi condiŃionată de protecŃia mediului, siguranŃa alimentelor, sănătatea

animalelor si plantelor si standardele de bunăstare a animalelor, ca si de cerinŃa de a menŃinetoate terenurile agricole în bune condiŃii agricole si de mediu (“cerinŃa încrucisată” sau„cross-conformitate”).2 CAP Reform and the WTO: Potential Impacts on EU Agriculture, FAPRI, Missouri, 2004;3 Pentru o dezbatere mai largă asupra acestei teme vezi si Ciobanu Aurel, Tănăsescu Elena, Agricultura, CRJ,Bucuresti, 2002, pp. 71-73.152−politică de dezvoltare rurală întărită de fonduri mai mari de la Uniunea Europeană, de noimăsuri de promovare a protecŃiei mediului, a calităŃii si bunăstării animalelor, care să ajutefermierii să îndeplinească standardele de producŃie ale UE începând din 2005.−reducerea plăŃilor directe (“modulare”) pentru fermele mai mari, astfel încât să se finanŃezenoua politică de dezvoltare rurală.−un mecanism de disciplină financiară care să asigure nedepăsirea bugetului agricol stabilitpână în anul 2013−Revizuirea politicilor de piaŃă ale PAC – se referă la:−diminuarea asimetrică a sprijinului în sectorul lapte: preŃul de intervenŃie la unt va fi redus cu25% în 4 ani, ceea ce reprezintă o reducere suplimentară de 10% faŃă de Agenda 2000; pentrulapte praf degresat se menŃine reducerea de 15% în 3 ani, convenită în Agenda 2000;−reducerea cu 50% a cresterii lunare a preŃurilor de intervenŃie în sectorul cerealelor;−reforme în sectoarele producătoare de orez, grâu dur, nuci, cartofi pentru amidon si furajeuscate.Principalele efecte ale Politicii Comune revizuite asupra RomânieiPrincipalele efecte ale Politicii Comune revizuite asupra României se vor repercuta direct asupranegocierilor la unele produse afectate de reformă. Astfel „câstigurile” obŃinute pe perioadanegocierilor ar putea să nu mai fie valabile în momentul aderării. În condiŃiile noii politici agricolecomune, politicile naŃionale de dezvoltare rurală si protecŃia mediului ar trebui să devină prioritare,deoarece după data aderării susŃinerea financiară ar putea fi periclitată de neîndeplinirea standardelorimpuse.Politica Agricolă Comună revizuită nu ar trebui să afecteze major priorităŃile deja semnalate îndiversele rapoarte de Ńară (2003) care se referă la:

−implemetarea urgentă a SIAC,−înfiinŃarea AgenŃiei de PlăŃi,−dezvoltarea sistemului de contabilitate a fermelor,−construcŃia instituŃională necesară funcŃionării pieŃelor,−îndeplinirea standardelor de siguranŃă a alimentelor, sănătatea plantelor si animalelor,−protecŃia mediului etc.ConcluziiAnaliza diferitelor reforme la care a fost supusă Politica Agricolă Comună de la instituirea acesteia înanii ’60 demonstrează faptul că acest domeniu este un domeniu dinamic care încearcă să Ńină cont denoile condiŃii apărute atât la nivel local cât si regional si global în domeniul agricol. Dacă iniŃial PACa fost concepută ca un sistem capabil să asigure autosuficienŃa produselor agricole într-o Europă cetocmai trăise experienŃa tristă a lipsei hranei în perioada deceniului cinci, foarte repede s-a ajuns lasupraproducŃie agricolă, supraproducŃie încurajată tocmai de sistemul veniturilor minime garantatefermierilor prin PAC. Costurile aferente susŃinerii acestui sistem au determinat în primul rând punereaproblemei revizuirii PAC, urmărindu-se scăderea ponderii disproporŃionate pe care bugetul PAC îlreprezenta în bugetul total al UE. Prima reformă serioasă a PAC, cea din 1992, a vizat tocmairezolvarea acestor probleme: reducerea cheltuielilor mari în domeniul agricol si a supraproducŃiei.Concomitent acestor presiuni interne de reformă au existat si presiuni externe si anume negocieriledin cadrul OMC (reducerea intervenŃionismului). SoluŃia aleasă pentru rezolvarea acestor probleme afost reducerea preŃurilor la produsele care generau cele mai mari surplusuri (cereale, carne de vită siunt) în paralel cu acordarea către fermieri a unor venituri compensatorii pentru reducerea preŃurilorgarantate.153Reforma din 2003, continuată de cea din 2004 (produsele mediteraneene) si 2005 (zahăr), a dus si maideparte procesul de reformă prin introducerea unor elemente noi care i-au determinat pe unii analistisau oameni politici din cadrul UE să vorbească despre o revoluŃie în domeniul PAC sau despre o nouăpolitică agricolă comună. Elementul central este de data această de cuplarea plăŃilor acordatefermierilor de producŃie în ideea reorientării agriculturii europene spre cerinŃele pieŃei. Se asteaptă de

la această reformă în primul rând o corelare între producŃia agricolă si cerinŃele pieŃei dar si o maibună competitivitate la nivel mondial (o consecinŃă indirectă a corelării producŃiei la cerinŃele pieŃei).Oricum acest al doilea aspect trebuie privit cu circumspecŃie pentru că se menŃin în continuare diferiteforme de sprijin care menŃin preŃurile în UE la un nivel superior celui de pe piaŃa mondială (achiziŃiileguvernamentale, ajutorul de stocare, barierele la import).Modul în care se va implementa această reformă depinde în mare măsură de statele membre.Metodele pe care fiecare stat membru le va adopta pot influenŃa producŃia, eficienŃa, preŃurileregionale. Desi există multe studii care analizează posibile efecte ale reformei CAP, implicaŃiile atâtla nivelul Uniunii cât si la nivel mondial se vor putea aprecia doar în următorii ani, odată cuimplementarea în practică a măsurilor de reformă adoptate.Bibliografie1. Câmpeanu Virginia, Reforma politicilor comunitare în perspectiva lărgirii UE, IEM, 2003;2. Ciobanu Aurel, Tănăsescu Elena, Agricultura, CRJ, Bucuresti, 2002;3. Comisia Europeană, DirecŃia Generală Agricultură, Procesul de extindere a UE in domeniulagriculturii. Politicile UE, 2001;4. Analysis of the 2003 CAP Reform Agreement, FAPRI Staff Report 2-03, 2003;5. Analysis of the 2003 CAP Reform, OECD, 2004;6. CAP Reform and the WTO: Potential Impacts on EU Agriculture, FAPRI, Missouri, 2004;7. FAPRI Analysis of CAP Reform in Agenda 2000 Final Decisions, Missouri, 2000;8. The European Union’s Common Agricultural Policy: Pressures For Change, în WRS-99-2,USDA, 1999.

    Reforma Fischler din 2003

În septembrie 2003, Consiliul Uniunii a adoptat o nouă reformă a PAC, cunoscută sub denumirea de „Reforma Fischer”, după numele comisarului pentru agricultură al UE. Scopul esenţial al respectivei reforme a fost asigurarea  unui mai bun echilibru pentru susţinerea mediului rural, prin transferarea unor fonduri din Pilonul 1 al PAC – Agricultura, în Pilonul 2 – Dezvoltarea rurală. Prin această reformă s-a urmărit crearea condiţiilor  ca fermierii să aibă libertatea de a produce ceea ce se cere pe piaţă.

Obiectivul general al acestei reforme l-a constituit, aşadar, orientarea cu precădere spre cerinţele pieţei, sprijin mai puţin distorsionat pentru comerţul agricol şi centrarea activităţii mai mult pe calitate şi mai puţin pe cantitate.

Obiectivele specifice ale noii politici agricole comune sunt:

-                      Susţinerea atât a intereselor consumatorilor, cât şi pe cele ale producătorilor agricoli;

-                      Protejarea în mai mare măsură a economiei rurale şi a mediului;

-                      Menţinerea disciplinei financiare, prin încadrarea strictă în baremurile de cheltuieli;

-                      Facilitatea negocierilor cu OMC privind comerţul cu produse agricole;

-                      Stimularea competitivităţii fermierilor pe piaţa internă şi externă;

-                      Stimularea aplicării tehnologiilor „prietenoase faţă de mediu”;

-                      Orientarea producţiilor spre calitate şi spre beneficiul regional;

-                      Păstrarea specificităţii zonelor rurale. Principala schimbare adusă de reforma din 2003 se referă la modul de acordare a subvenţiilor agricole, care vor fi decuplate, ceea ce înseamnă că cea mai mare parte a acestora va fi plătită independent de volumul producţiei.

Reforma din 2003 a PAC a avut ca obiectiv şi întărirea politicii de dezvoltare rurală, prin măsuri de protecţie a mediului şi de a îmbunătăţi ajutorul acordat tinerilor agricultori pentru investiţii.

Prin Acordul de la Luxemburg, din iunie 2003, s-a decis ca noua Politică Agricolă Comună să se bazeze pe următoarele principii:

-                      O mai mare orientare spre cerinţele pieţii;

-                      Amplificarea măsurilor de dezvoltare rurală;

-                      O susţinere mai puţin birocratizată;

-                      Schimbarea unor instrumente de politică de piaţă comună’.

Din păcate, ultima reformă dezavantajează ţările nou aderente la UE, îndeosebi Polonia, România şi Bulgaria, a căror agricultură deţine o pondere importantă în producerea PIB şi au nevoie de un sprijin mai susţinut pentru restructurare şi modernizare.

Rolul Politicii Agricole Comune în viitor.

Reformele PAC adoptate în 1992 şi 2003 nu rezolvă toate problemele agricole ale Uniunii Europene. Aplicarea mecanismelor adoptate necesită un anumit număr de ani. Eficacitatea unora, precum reducerea preţurilor garantate, depinde de evoluţia preţurilor mondiale, asupra cărora Uniunea nu are decât un control foarte limitat. În acelaşi timp, PAC conţine un număr important de contradicţii. Pe de o parte, se încurajează tehnologia şi ingineria genetică, toate acestea dând naştere unor randamente mult mai ridicate la lapte şi conducând la apariţia unor soiuri de cereale mult mai productive. Pe de altă parte, Uniunea încearcă să reglementeze producţia şi să limiteze dreptul de a produce.

Dacă Uniunea vrea să aibă un sector agricol performant, producând bunuri de consum într-o economie modernă, ea trebuie să accepte regulile pieţei, şi în particular regulile

concurenţei. Ori, UE vrea, de asemenea, ca agricultorii să-şi asume o funcţie de serviciu public în materie de gestiune şi conservare a satelor. Aceasta implică cu siguranţă noi costuri.

Tehnologia va câştiga încă în importanţă şi va furniza metode de producţie mult mai complexe şi specii de animale şi soiuri de plante cu randamente superioare. Dar tehnologiile nu se vor limita a fi un simplu mijloc de productivitate sau un garant al uniformităţii producţiei. Ele vor contribui, de asemenea, la promovarea metodelor extensive de producţie.

În ciuda reformei, va continua tendinţa de concentrare a activităţii agricole în regiunile cele mai favorabile ale UE. Suprafaţa totală cultivată va fi redusă în continuare, chiar dacă au fost făcute eforturi în favoarea culturilor extensive şi a creşterii animalelor în stabulaţie liberă.

Terenurile scoase din producţie nu vor fi totuşi abandonate. Reforma PAC a pus la punct programe de împăduriri şi de gestiune a terenurilor, crearea de parcuri şi rezervaţii naturale, etc.

Chiar dacă producţia se va stabiliza, aceasta nu înseamnă totuşi că agricultorii nu vor putea să câştige mai mulţi bani adoptând o întreagă gamă de noi produse, în special cele cu valoare adăugată ridicată.

Deşi nivelul alimentaţiei tinde să se stabilizeze în Europa, ca de altfel, peste tot în lume, nevoia de a răspunde gusturilor rafinate ale consumatorilor va stimula apariţia noilor produse şi va încuraja noi nivele de calitate pentru produsele existente.

Nu există nici o îndoială că numărul agricultorilor va continua să scadă în UE în anii viitori. Structura actuală a anumitor ţări în care partea agriculturii din PIB este superioară mediei europene trebuie să se schimbe. Amploarea schimbărilor viitoare este totuşi dificil de prevăzut. Rămâne de văzut modul în care vor reacţiona agricultorii la solicitările societăţii europene postindustriale, care le cere să-şi depăşească rolul lor tradiţional de furnizori de alimente. Rolul marginal pe care l-au avut până acum în protecţia mediului va deveni mult mai important.

Agricultorilor li se va cere să joace un rol deosebit în dezvoltarea altor activităţi, la care unii dintre ei participă deja: agroturismul, artizanatul şi atelierele de producţie industrială la scară mică.

Chiar dacă poate părea paradoxală, încurajarea pensionării anticipate a agricultorilor acordă tinerilor posibilitatea să îmbrăţişeze profesia de agricultor şi să menţină astfel tinereţea şi dinamismul satului, asigurând o viaţă liniştită şi decentă agricultorilor pensionari. Pe de o parte, pensionarea agricultorilor vârstnici eliberează terenurile, care regrupate cu cele ale micilor exploatări înconjurătoare permit crearea de exploatări viabile pentru tinerii agricultori. dimensiunea acestora fiind insuficientă, nici una din cele două categorii de exploatări nu ar fi viabilă luată separat. Pe de altă parte, tinerii agricultori se confruntă în zilele noastre cu numeroase probleme, motiv pentru care ei au vădită nevoie de ajutor. Ei trebuie să facă faţă dificultăţilor ţinând de dreptul de proprietate în momentul în care trebuie să cumpere pământ. Probleme de moştenire pot interveni atunci când trebuie să-şi compenseze fraţii sau surorile

pentru a păstra în integralitate exploatarea familială. De asemenea, ei au nevoie de un nivel de pregătire care să răspundă noilor tehnologii şi metode moderne de gestiune şi de contabilitate. Tinerii sunt dornici de cunoaştere. Soarta agriculturii europene se află în mâinile lor.