INTRODUCERE

Politica Agricolă Comună (PAC) este una dintre primele politici comune ale

UniuniiEuropene, fiind fundamentată pe principiile pieţei unice, preferinţei comunitare

(favorizarea consumului de produse originare din Uniunea Europeană) şi al

solidarităţii financiare (măsurile comune sunt finanţate dintr-un buget comun).

PAC este constituită din doi piloni – pilonul

organizaţiilor comune de piaţă (măsurile comune de reglementare a funcţionării pieţelor

produselor agricole) şi cel al dezvoltării rurale – măsurile structurale care vizează dezvoltarea echilibrată a

zonelor rurale.

PAC a cunoscut o serie de reforme succesive, influenţate de evoluţia agriculturii

europene (gestionarea costurilor bugetare mari şi a stocurilor excedentare de produse agricole), de

procesul de extindere a UE şi de negocierile comerciale multilaterale din cadrul GATT (runda

Uruguay) şi a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (runda Doha) privind liberalizarea

comerţului mondial cu produse agricole. Reformele au vizat in principal simplificarea modului

de acordare a subvenţiilor, eficientizarea politicii şi reducerea costurilor bugetare, PAC

evoluând de la o politică care se concentra pe sprijinirea directă a producţiei, la o politică

orientată către cerinţele pieţei, axată pe parametri calitativi,  ecologici, de siguranţa alimentelor şi

utilizarea eficientă şi durabilă a resurselor. Cea mai recentă reformă (2003 – 2008) s-a

finalizat prin aşa-numitul « control de sănătatate al PAC » şi a vizat o simplificare mai radicală

a sistemului de acordare a subvenţiilor directe, eliminarea sau ajustarea unor măsuri de

sprijinire a pieţei, realocarea progresivă a fondurilor UE către măsurile de dezvoltare

rurală pentru a răspunde noilor provocări(schimbările climatice, asigurarea securităţii aliment

are, protecţia bio-diversităţii, bio-energia).

În contextul negocierii viitorului cadru financiar al UE pentru perioada 2014-2020,

este aşteptată o dezbatere asupra structurii cheltuielilor în UE. Ponderea importantă deţinută

de cheltuielile agricole în cadrul bugetului comunitar pot determina ca tema reformării

bugetului alocat PAC să devină una din mizele dezbaterii pe tema bugetului UE.

Având un potenţial agricol semnificativ, România consideră că PAC trebuie să se

fundamenteze în viitor pe un buget consistent, în contextul actual caracterizat de dificultăţi

financiare şi economice la nivel global, şi pe mecanisme adaptate la necesităţile specifice ale

noilor state membre, pentru a asigura securitatea alimentară, a satisface cerinţele pieţei

1

europene şi a atenua impactul posibilei liberalizări a comerţului agricol mondial asupra

agriculturii comunitare.

1. Obiectivele şi principiile P.A.C

Libera circulaţie a bunurilor a debutat cu produsele agricole, Piaţa Comună fiind

înfăptuită pentru prima oară în agricultură. La sfârşitul anului 1962, politica agricolă a

fost aceea care dădea semnalul demarării vastei întreprinderi pe care o reprezintă elaborarea

politicilor comune economice şi monetare, latură esenţială a procesului de integrare inter-

statală.

De la început, produsele agricole au beneficiat de un regim aparte în comparaţie

cu produsele industriale. În timp ce faţă de producţia şi comerţul cu produse industriale se

aplică principiul liberei concurenţe,neintervenindu-se pentru sprijinirea competitivităţii acesto

ra şi aplicându-se o protecţie redusă la importurile din ţările terţe, producţia agricolă comunitară s-a bucurat

de susţinere pe toate planurile. Diferenţele de tratament ridică un mare

semn de întrebare: cum se explică faptul că

ţări puternic industrializate (la început în formula „celor şase”) au ales să dea prioritate

agriculturii ?

Imediat după sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi chiar şi după aceea,

Germania, ţara cu cele mai vechi tradiţii industriale, a avut o poziţie politică dezavantajată de

statutul ei de ţară învinsă. Franţa, în schimb, se prezenta la masa tratativelor CEE de pe

poziţia de ţară învingătoare. În aceste condiţii, ea s-a folosit de avantajul ei comparativ

politic, pentru a-şi impune punctul de vedere. Dintre cele şase ţări care antamaseră procesul

de integrare, Franţa avea cea mai mare pondere în producţia agricolă comună. În demersul ei,

Franţa a mai fost sprijinită de Olanda şi Belgia, care, deşi ţări mici, au o agricultură foarte

specializată şi productivă. Aşadar, factorul politic explică în cea mai mare măsură, starea de

fapt descrisă mai sus.

Principiile fundamentale care stau la baza politicii agricole comunitare sunt următoarele:

1. Liberalizarea treptată a circulaţiei produselor agricole între ţările membre şi co

mercializarea lor la preţuri unice, comunitare: în principiu, s-a stabilit ca

preţurilecomunitare să reprezinte media aritmetică a preţurilor naţionale din ţările membre ale

CEE;

2

2. Preferinţă din partea ţărilor membre pentru produsele agricole ale comunităţii.

Acele ţări care ar dori să cumpere produsele agricole mai ieftine din ţări din afara

comunităţii,vor suporta diferenţa de preţ prin instituirea unor taxe de prelevare;

3. Compensarea pierderilor ce ar rezulta din exportul produselor agricole

disponibile ale ţărilor membre în afara Comunităţii Economice Europene în cazul

în care aceste exporturi s-ar realiza la preţuri mai mici decât cele comunitare;

compensarea

acestor  preţuri se realizează prin sistemul aşa numitelor taxe de restituire (acestea 

fiind subvenţii directe la export);

4. Protejarea agriculturii ţărilor membre de concurenţa extra-comunitară

printr-un sistem foarte amplu de măsuri de politică comercială, tarifare şi netarifare şi

restructurare a acesteia pentru sporirea gradului de autoaprovizionare

cu produse agricole;

5. Finanţarea pe plan comunitar a măsurilorde politică agricolă prin

intermediul unui organism comunitar specializat denumit Fondul European de

Orientare şi Garanţie Agricolă(FEOGA).

Principalele obiective ale politicii agricole comune, aşa cum sunt ele menţionate înTratatul de

la Roma (art. 139) sunt:

a. Creşterea productivităţii agriculturii prin promovarea progresului tehnic şi asigurarea dezvoltării

raţionale a producţiei agricole, precum şi a utilizării optime a factorilor de producţie, în special a

forţei de muncă.

b. Asigurarea unui nivel de trai pentru populaţia agricolă, la paritate cu alte

sectoarede activitate.

c. Stabilizarea pieţelor produselor agricole

d. Garantarea securităţii aprovizionării

În acelaşi articol se precizează luarea în considerare la elaborarea P.A.C. a

următoarelor elemente:

a) Caracterul special al activităţilor agricole care decurge din structura socială

a agriculturiişi din diferenţele structurale între regiunile agricole.

b) Necesitatea de a opera gradual adaptările necesare.

3

c) Faptul că, în statele membre,agricultura constituie un sector strâns legat de

ansamblul economiei.

Orientările de mai sus au fost cu timpul precizate şi chiar extinse, la ele adăugându-se şi altele

ca:

- frânarea exodului rural;

- dezvoltarea regiunilor agrare rămase în urmă;

- protecţia mediului înconjurător prin activitatea agricolă;

- protejarea sănătăţii consumatorilor prin realizarea de produse agro-alimentare încond

iţii cât mai ecologice; - dezvoltarea

activităţilor agro-industriale în zonele rurale; dezvoltarea agroturismului etc.

2. Reformele Politicii Agricole Comune

2.1 Reforma lui McSharry:

Reforma McShary este considerată cea mai radicală pe care agricultura europeană a cunoscut-

o până în momentul respectiv. Obiectivele sale esenţiale erau în număr de cinci:

-creşterea competitivităţii agricultorilor proprii;

-reducerea ofertei la nivelul cererii;

-concentrarea ajutorului pentru susţinerea celor mai defavorizaţi;

-încurajarea restrângerii terenurilor agricole;

-protecţia mediului şi creşterea potenţialului natural al statelor.

Elementul cheie al acestei reforme este reducerea preţurilor la produsele agricole de

bază şi scoaterea din cultură a unor terenuri arabile prin compensarea pierderilor de venituri

ale celor ce contribuie la realizarea acestui obiectiv (compensaţii directe).

Culturile vizate erau: cerealele,oleaginoasele, plantele proteice şi carnea de bovină.

Astfel, preţurile minime garantate la cereale s-au redus cu 29% în decurs de 3 ani, începând

cu campania agricolă 1993/1994, şi în felul acesta s-au apropiat de cel existent pe piaţa

mondială. Pentru păstrarea preferinţei comunitare (de cca. 40%) s-a menţinut un preţ minim

de import. În funcţie de cererea estimată, s-a stabilit şi suprafaţa arabilă retrasă din cultură

4

(în primul an reprezenta 15% din suprafaţa cerealieră a UE), care însă nu se aplică şi micilor  

producători de cereale, respectiv celor cu mai puţin de 20 ha, cât reprezintă media comunitară.

Producătorilor de cereale li se compensează direct şi integral pierderea de venit rezultată din

reducerea preţurilor garantate, cu condiţia retragerii din cultură a 15% din suprafaţa cultivată

cu cereale, oleaginoase şi plante proteice. Toate plăţile compensatorii sunt calculate pe baza

randamentelor medii ale fiecărei regiuni agricole a UE. De menţionat că, acest sistem de

sprijinire directă a veniturilor producatorilor de cereale se aplica deja celor care de legume

prelucrate, ulei de măsline şi tutun.

O altă măsură a reformei a fost reducerea preţurilor garantate la carnea de bovine cu 15% în

decursul aceloraşi 3 ani.

Pentru crescătorii de vite această reducere era compensată în două moduri: agricultorii ce

folosesc păşunatul liber primesc primă suplimentară pe cap de animal peste pierderea propriu-

zisă, iar cei care le cresc în sistem industrial beneficiază doar de compensarea

pierderilor rezultate din utilizarea cerealelor furajere comunitare.

Reforma urmăreşte schimbarea şi a altor componente ale mecanismului de susţinere a

PAC sau completarea lor cu măsuri de acompaniere adiacente, destinate să încurajeze

metodele de culturăecologice, bazate pe utilizarea într-o mai mică măsură a îngrăşămintelor

chimice şi a pesticidelor,finanţării programelor de împăduriri şi de gestionare a terenurilor

scoase din circuitul agricol. Deasemenea, vizează cofinanţarea regimului de pensionare

anticipată a agricultorilor cu vârsta de peste 55 de ani.

Această reformă nu poate fi interpretată drept o abandonare a obiectivelor şi

principiilor PAC, deoarece şi în condiţiile preţurilor mai scăzute veniturile agricultorilor sunt

garantate, preferinţa pentru produsele comunitare respectată, piaţa unică a produselor agricole

şi preţurile unificate, menţinute.

În linii mari, reforma declanşată în 1992 a fost un succes deoarece:

-ponderea agriculturii în bugetul comunitar s-a redus (de la 54,4% în 1993 la

49,0% în1997, cu perspectiva de a ajunge la 40,1% în 2006);

- la majoritatea produselor stocurile au scăzut;

- agricultorii şi-au adaptat mai bine producţia nevoilor consumatorilor;

- piaţa comunitară a devenit mai deschisă.

2.2 Reforma Fishler:

5

Analizele detaliate ale reformei Fischler din 2003 (numită inițial neutru Mid Term Review)

scot în evidenă următorii factori:

- extinderea spre est a UE;

- negocierile din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC);

- negocierile din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC);

- nemulțumirile legate de ponderea prea mare a PAC în bugetul comun;

- îngrijorările legate de mediu şi de siguranța alimentelor.

Într-o mare măsură aceşti factori continuă să fie şi astăzi motorul reformei PAC.Reforma

Fischler a produs câteva mutații radicale:

a) decizia de decuplare a sprijinului acordat fermelor de producția obținută;

b) trecerea de la o politică orientată spre cantitate şi controlul piețelor către o politică

orientată spre calitate, libertatea pieței şi dezvoltare rurală.

Desigur, reforma Fischler nu a fost atât de radicală cum doreau unii, iar pentru a fi

acceptată, unele elemente conservatoare au rămas:

sprijinul total acordat fermelor a rămas în principiu la acelaşi nivel, iar schimbările în

distribuția beneficilor PAC între țări şi între categorii de ferme au fost foarte mici;

reforma nu a avut efect asupra protecției vamale a UE, Europa își protejează încă

agricultura față de exterior.

accentul mai mare pus pe politica de dezvoltare rurală nu a fost însoțit de o finanțare

corespunzătoare a Pilonului II;

acceptarea unor compromisuri, printre care cererea britanică pentru renunțarea la

limitarea plăților către fermele mari şi cererea germană pentru implementarea plăților

decuplate după modelul regional şi nu după cel istoric (decizia nu ține cont de plățile istorice,

ci fiecare regiune stabilete un nivel adaptat realităilor locale).

Mid Term Review a fost considerat de cei mai mulți dintre protagonişti, aşa cum îi spune şi

numele, o simplă evaluare a Agendei 2000, la jumătatea perioadei de implementare (2000-

2006), aşteptându-se doar propunerea corecțiilor necesare din perspectiva extinderii spre est.

De aceea propunerea lui Fischler, făcută în 2002, a şocat statele membre, care se opuneau în

cea mai mare parte unei reforme radicale. Surpriza a fost posibilă datorită modului de

organizare a lucrului la propunerea de reformă: aceasta fusese pregătită de un cerc restrâns de

înalți oficiali,iar analizele de impact, realizate de administraie (DG Agri) au evaluat diferitele

efecte ale propunerilor fără a da posibilitatea formării unei imagini de ansamblu asupra

6

schimbărilor propuse.

Deși comisarul Fischler a prezentat anumite elemente cheie ale reformei în unele

discursuri şi articole, acestea nu fuseseră luate în serios de oponenții reformei.

După obținerea aprobării propunerii de reformă de către Comisie (cu două voturi împotrivă,

dintre care unul al comisarului francez), urma obținerea sprijinului Consiliului

(guvernele țărilor din UE). Inițial propunerea a fost sprijinită numai de Marea Britanie şi de

Suedia. După un timp li s-au alăturat Olanda şi Danemarca, formând grupul pro-reforma

PAC.Grupul anti-reformă cuprindea Frana, Spania, Germania, Portugalia şi Irlanda.

Celelalte țări, în general mai mici, nu se opuneau reformei, dar aveau diferite probleme

specifice pe care Comisia ştia că le poate rezolva pentru a le convinge să sprijine reformele.

2.3 Viitoarea reformă post 2013

La Paris, producătorii francezi de cereale au protestat din cauza scăderii veniturilor, dar şi

împotriva preconizatei modificări a Politicii Agricole Comune. În mod concret, cei

circa 10.000de agricultori, dintre care unii la volanul a aproximativ 1.300 de tractoare, au

reclamat scăderea cu 51% a veniturilor în 2009, pe fondul căderii cursului cerealelor cu 24%.

Agricultorii sunt nemulţumiţi şi faţă de redistribuirea ajutoarelor europene în favoarea în

special a crescătorilor de animale, dar şi faţă de perspectiva modificării Politicii Agricole

Comune europene, ceea cear expune agricultura legilor pieţei. După cum a transmis

corespondentul Radio România la Paris, ministrul francez al agriculturii, Bruno Le Maire, şi-a

manifestat susţinerea faţă de protestatari, cerând Comisiei Europene să intervină pentru

regularizarea acelor preţuri care aufost extrem de volatile în ultimii ani. De altfel, la începutul

acestei luni, şi preşedintele Nicolas Sarkozy se angajase să-i susţină pe agricultori.

În răspunsul său, Roger Waite, purtătorul de cuvânt al comisarului pentru agricultură

şi dezvoltare rurală Dacian Cioloş, a reamintit că, în 2009, în timpul crizei laptelui, Comisia

Europeană a reacţionat cu măsuri de piaţă adiţionale, în valoare de 600 de milioane de

euro, pentru că piaţa avea nevoie. El a adăugat că reuniunea comitetului însărcinat cu gestiona

rea chestiunilor legate de producţia de cereale este prevăzută chiar pentru astăzi, iar acest

comitet examinează, în cadrul fiecărei reuniuni, evoluţiile cotaţiilor bursiere.

În cadrul reformei Politicii Agricole Comune, ajutoarele pentru export ar urma să

dispară până în 2013, însă până atunci ele rămân un instrument legal. În februarie, după cumre

7

aminteşte Agenţia France Presse, comisarul pentru agricultură Dacian Cioloş a declarat că

este conştient de dificultăţile de pe piaţa de cereale furajere, în special cea a orzului, dar

aadăugat că se aşteaptă la o ameliorare reală a situaţiei. Pe de altă parte, la o conferinţă

desfăşurată la Copenhaga, Dacian Cioloş a precizat că haosul provocat de norul de cenuşă

general de erupţia  vulcanului islandez demonstrează necesitatea unei Politici Agricole

Comune puternice, care să permită statelor europene să facă faţă unor probleme neprevăzute,

precum cele care ar putea apărea în aprovizionarea cu legumeşi fructe a Europei. Evocând

reforma Politicii Agricole Comune, Cioloş a estimat că subvenţiile trebuie repartizate într-o

manieră echitabilă şi transparent.

El a adăugat că trebuie pusă problema repartizării mai echitabile a fondurilor între

statele membre, între regiuni şi diferitele tipuri de agricultori. "Nu trebuie permis ca această

criză să distrugă mari părţi ale agriculturii europene, în numele realităţii pieţei", a spus el,

cerând să se ţină cont de veniturile din 2009 ale fermierilor. La sfârşitul lunii martie,

preşedinţia spaniolă a UE a prezentat miniştrilor europeni două texte privind aspectele cele

mai importante ale reformei Politicii Agricole Comune după 2013, respectiv măsuri de

gestionare a pieţelor şi îmbunătăţirea funcţionării reţelei de aprovizionare cu alimente. Iar un

grup mic de state susţinătoare ale unei liberalizări mai mari a sectorului agricol, în frunte cu

Marea Britanie, Suedia, Danemarca şi Cehia, au refuzat să susţină proiectele.

După cum a estimat la Bucureşti comisarul Dacian Cioloş, pachetul legislativ de

reformare a Politicii Agricole Comune ar putea fi adoptat până la sfârşitul anului 2012. El

aspus că a lansat o dezbatere publică la nivelul Uniunii Europene, inclusiv în România, iar

până la sfârşitul lunii iunie aşteaptă opiniile celor interesaţi.

În raportul său privind viitorul PAC după 2013, George Lyon (Grupul Alianţei Liberalilor şi

Democraţilor pentru Europa, regatul Unit) a identificat cinci puncte cheie:

- Securitatea alimentară şi comerţul echitabil;

-Agricultura în toată Europa;

-Biodiversitatea şi protecţia mediului;

-Durabilitate;

-Creştere ecologică.

Creşterea costului energiei şi necesitatea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră

reprezenta constrângeri majore pentru creşterea producţiei. „Impactul schimbării climatice va

elimina opţiunea de a exploata mari porţiuni de teren suplimentar. Schimbarea climatică va

cauza, de asemenea, penurii de apă şi secete, care vor acţiona la rândul lor ca o piedică

8

împotriva creşterii producţiei", a declarat domnul Lyon.

Agricultura europeană şi de pretutindeni va trebui să producă mai multă hrană,

utilizând mai puţine terenuri, apă şi energie. „Fermierii europeni şi PAC trebuie să

demonstreze că au răspunsuri la provocările secolului 21 şi că ei înşişi reprezintă o parte din

soluţie, nu o cauză". Raportul privind viitorul Politicii Agricole Comune va fi dezbătut în

cadrul Comisiei PE în iunie şi votat în iulie.

Extinderea Uniunii Europene la 27 de state membre in anul 2007 a modificat

realitatea agricolă europeană, care acum include o diversitate de tipuri de

agriculturi, cu decalaje mari de dezvoltare intre zonele rurale. Datorită acestei

realități reformarea Politicii Agricole Comune a devenit din nou o necesitate, iar

certitudinea că dorința politică este ca aceasta să fie una substanțială, divizează

ideologic atat mediile științifice, organizațiiile de fermieri dar mai ales Statele

Membre UE. Noua politică agricolă trebuie să ţină cont de acest lucru şi de

asemenea să se adapteze la noul context internaţional, caracterizat in special prin

instabilitatea pieţelor şi volatilitatea preţurilor și să ofere o viziune integratoare a

politicii agricole europene.

După o serie de consultări publice prealabile in noiembrie 2010 Comisia

Europeană comunica Consiliului și Parlamentului European sub deviza „PAC

către 2020: a întâmpina provocările privind alimentaţia, resursele naturale şi

utilizarea teritoriului”, noile obiective strategice ale Politicii Agricole Comune

(PAC) iar apoi pe tot parcursul anului 2011, s-au exprimat opinii știintifice diverse,

poziții oficiale și alianțe declarative intre statele membre, in așteptarea pachetului

legislativ oficial pe care Comisia Europeană l-a propus in octombrie 2011. Pe baza

acestei propuneri in perioada următoare Parlamentul European și Consiliul

de Miniștri in acord cu Comisia Europeană vor dezbate și decide cum va arăta

Politica Agricolă Comună după anul 2014. Negocierile se vor face in Consiliu și

in Parlamentul European iar Romania va trebui să-și evalueze și să-și definească

clar nevoile și prioritățile pe baza unor analize punctuale și să-și apere justificat

și cu consecvență poziția in timpul negocierilor, pentru a utiliza la maximum

oportunitățile oferite de instrumentarul politic al PAC și a le conecta cu realitatea

romanească.

9

Cheltuielile din agricultură reprezintă în momentul de față aproximativ 40% din

bugetele anuale europene, fiind un punct cheie al politicilor europene. Politica agricolă

comună a fost modificată ultima dată în anul 2003, dar după aderarea a 12 state noi a devenit

evident faptul că această politică va trebui adaptată noilor provocări. Noua politică agrară ar

trebui să fie implementată de la începutul anului 2014. Legislatorii lucrează acum asupra

propunerilor de reformă.

Parlamentul, Comisia și statele membre lucrează la stabilirea politicilor europene

pentru perioada 2014-2020. În ianuarie 2013 au fost formulate primele poziții ale

Parlamentului prin voturile comisiei pentru agricultură asupra amendamentelor la propunerea

Comisiei.

Reforma politicii agricole comune examinează mai multe chestiuni:  distribuirea

bugetului pentru agricultură în mod egal între noile și vechile state membre, reducerea

birocrației, controale mai simple, o distribuție mai corectă a plăților directe, stimularea

fermierilor pentru a adopta metode ecologice, promovarea muncii în agricultură către tineri,

garantarea unui preț corect pentru fermieri și poziția UE pe piața concurenței la nivel global.

Planul UE prevede modernizarea agriculturii UE, astfel încât aceasta să garanteze

securitatea alimentară, protecţia mediului şi dezvoltarea durabilă a zonelor rurale.

Reformarea politicii agricole comune (PAC) după 2013 are scopul de a-i sprijini pe agricultori

să se adapteze la nevoile unei pieţe în schimbare şi să garanteze durabilitatea lanţului

alimentar.

Propunerile vizează utilizarea eficientă a fondurilor, încurajându-i pe agricultori să devină mai

competitivi. Consumatorii ar beneficia astfel de alimente de calitate la preţuri corecte.

Măsurile îşi propun:

să simplifice acordarea ajutoarelor, să le direcţioneze mai bine şi mai corect – limitând

ajutorul de bază acordat anual agricultorilor activi la 300 000 de euro pe fermă şi distribuind

fondurile mai echitabil între agricultori, regiuni şi ţările UE

să îi ajute pe agricultori să facă faţă schimbărilor rapide intervenite la nivelul

preţurilor şi al cererii – accelerând acordarea sprijinului pe durata crizelor economice

să aloce 30% din subvenţiile PAC fermelor care folosesc practici ecologice – sprijinind

astfel diversificarea culturilor, întreţinerea pajiştilor permanente şi conservarea peisajelor

naturale

10

să orienteze mai bine cercetarea şi inovarea – dublând fondurile acordate cercetării şi

inovării, adaptând cercetarea la nevoile agricultorilor şi accelerând transpunerea în practică a

cunoştinţelor dobândite în laborator

să consolideze poziţia agricultorilor – sprijinind organizaţiile din domeniul agricol şi

promovând stabilirea unor raporturi directe cu consumatorii, prin reducerea numărului de

intermediari

să susţină protecţia mediului – transformând combaterea schimbărilor climatice şi

utilizarea eficientă a resurselor în priorităţile principale ale zonelor rurale

să îi atragă pe agricultorii tineri – sprijinindu-i pe cei sub 40 de ani pe durata primilor

cinci ani de activitate

să promoveze dezvoltarea rurală şi antreprenoriatul – finanţând, de exemplu, proiecte

mici cu sume de până la 70 000 de euro pe o perioadă de 5 ani

să prevină deşertificarea – alocând fonduri suplimentare agricultorilor din zone cu

handicapuri naturale

să reducă birocraţia – simplificând reglementările, în special pentru micii agricultori, care

ar urma să primească anual sume forfetare cuprinse între 500 şi 1000 de euro pe fermă.

Datorită reformelor anterioare, bugetul alocat politicii agricole comune a scăzut de la

75% la 41% din bugetul total al Uniunii. Noile propuneri ar conduce la o mai bună

direcţionare a fondurilor şi la o utilizare mai eficientă a acestora.

Propunerile ar urma să intre în vigoare în 2014, după aprobarea de către Parlamentul

European şi Consiliul de miniştri al UE.

În cadrul procesului de reformare PAC, UE propune noi soluţii pentru a garanta

aprovizionarea cu alimente, o agricultură durabilă, o mai bună protecţie a mediului şi o

dezvoltare rurală mai eficientă.

Politica agricolă comună (PAC) a evoluat de-a lungul anilor, însă nevoile pieţei mereu

în schimbare şi criza economică impun continuarea procesului de reformă.

În acelaşi timp, agricultorii au un rol foarte important prin faptul că îşi exploatează terenurile

respectând normele privind protecţia mediului şi le oferă consumatorilor produse de calitate,

la preţuri echitabile. Toate acestea justifică pe deplin sprijinul direct pe care aceştia îl primesc

de la UE şi pe care Comisia doreşte să îl ajusteze.

Principalele obiective ale viitoarei reforme au fost stabilite în urma consultărilor la

care au participat reprezentanţi ai guvernelor şi instituţiilor UE, agricultori şi cetăţeni. Acestea

sunt: asigurarea aprovizionării cu produse alimentare sigure şi în cantităţi

11

suficiente, gestionarea durabilă a resurselor naturale şi o dezvoltare echilibrată a

zonelor rurale.

Bazându-se pe contribuţiile primite, Comisia propune trei strategii pentru îndeplinirea

acestor obiective după 2013. Scopul final este ca PAC să devină mai echitabilă, mai eficientă

şi mai eficace.

Există mai multe posibilităţi de modificare a sistemului de plăţi directe către

agricultori, de la o distribuţie mai echitabilă a acestora între statele membre la introducerea

unei plăţi compensatoare variabile, bazată, printre altele, pe acţiunile pe care aceştia le

întreprind în favoarea protecţiei mediului.

Măsurile de intervenţie pe piaţă au fost reduse de la 92% din bugetul PAC în 1991 la

doar 5% anul acesta. Comisia, cu sprijinul opiniei publice, intenţionează să simplifice şi mai

mult acest instrument, pentru a îmbunătăţi funcţionarea lanţului alimentar.

Printre măsurile de reformare a programelor de dezvoltare rurală s-ar putea număra

suplimentarea fondurilor pentru proiectele legate de schimbările climatice, resursele de apă,

biodiversitate, energia din surse regenerabile şi inovare. O altă variantă ar fi concentrarea

atenţiei doar pe combaterea schimbărilor climatice şi pe protecţia mediului.

În prezent, au loc dezbateri cu privire la aceste opţiuni şi, ulterior, vor fi lansate alte consultări

publice privind abordările propuse. Rezultatele obţinute şi o evaluare a impactului diverselor

opţiuni vor fi utilizate la elaborarea propunerilor legislative care vor fi prezentate în 2011. Ele

ar urma să intre în vigoare în 2014.

12

Concluzii:

Dacă pentru țările care au aderat la UE în 2004, primii cinci ani de aplicare a PAC

au fost considerați în general un succes major, pentru România acest lucru nu este deloc

evident.  La aproape trei ani de la aderare situația sectorului agroalimentar nu s-a îmbunătățit

substanțial din nici un punct de vedere, deşi anumite semne (slabe) ale unei apropieri

de modelul european de agricultură sunt vizibile. Totuşi, caracteristicile principale ale

agriculturii româneşti au rămas aceleaşi din perioada de pre-aderare:

a) pondere ridicată a populației ocupate în agricultură, ca urmare a caracterului

de subzistență al activității din cea mai mare parte a gospodăriilor individuale;

b) slaba reprezentare a fermelor familiale comerciale, terenul agricol fiind utilizat prep

onderent de un mare număr de exploatații individuale mici şi un număr redus de exploatații

foarte mari;

c) sumele mari primite de sectorul agricol de la bugetul UE şi de la bugetul național

au avut un impact nesemnificativ asupra performanelor tehnice şi economice ale fermelor. Pe

acest fond de subdezvoltare a sectorului agricol românesc, Politica Agricolă Comună nu poate

suplini lipsa unei viziuni naționale cu privire la rolul agriculturii în modernizarea economică

a României. De altfel, principalele preocupări ale administraiei româneşti în ultimii trei ani au

fost de a implementa regulamentele europene (destul de sofisticate) cu scopul absorției

fondurilor comunitare destinate agriculturii, și mai puțin de a elabora unele programe de

transformare a sectorului agroalimentar și a spațiului rural. Avem nevoie de o viziune proprie

asupra agriculturii, care să plece de la realitatea celor două sectoare subzistență / agro-

industrie și care să se integreze în PAC. De asemenea, România trebuie să fie un participant

activ în dezbaterile privind reforma PAC și să caute alianți pentru propuneri care servesc cel

mai bine structura agriculurii românești.

13

14

BIBLIOGRAFIE:

Câmpeanu Virginia,  Reforma politicilor comunitare în perspectiva lărgirii UE

, IEM,2003

Dumitrescu S., Ciochină I., Niţă I.,Construcţie europeană. UE , Ed.

Independenţa Economică, Piteşti, 2010

Niţă I., Integrarea României în Uniunea Europeană, Ed. Independenţa Eco

nomică,Piteşti, 2007

Niţă Ion, Voicu Iulica, Scărlătescu Iuliana, Sima Isabella-Cristiana, Dicţionar explicativ al

Uniunii Europene, Ed. Irecson, Bucureşti, 2009.

15