referate
TRANSCRIPT
Ce înseamnă îngrijirea unui bolnav imobilizat la pat?
Îngrijirea bolnavului “la pat” este o activitate dificila si care necesita
un efort sustinut din partea intregii familii. Majoritatea celor care ajung sa
fie imobilizati au cel putin o afectiune grava, cum ar fi stare post accident
vascular cerebral, diferite forme de cancer, etc.
O categorie deosebita este reprezentata de pacientii imobilizati la pat in urma
unei interventii chirurgicale mai complexe (de exemplu introducerea unei
proteze de sold) si care au sanse mai mari de recuperare decat cei cu o boala
in sadiu terminal. Din pacate, fara o asistenta medicala de durata si
specializata, o buna parte dintre acesti pacienti nu reusesc sa se mobilizeze.
Bolnavii imobilizati pot beneficia de servicii medicale la domiciliu, atat in
scopul de a fi mentinuti intr-o buna stare cat si de a grabi recuperarea lor.
Principala problema care apare la acesti bolnavi sunt escarele. Datorita
imobilizarii prelungite (mai ales pe spate) sangele se acumuleaza in partile
joase ale corpului (adica exact pe spate, la fese si la calcaie), se produce
prima oara o roseata urmata de formarea unor zone de “carne moarta”.
Acestea sunt escarele.
Neingrijite, acestea se întind si în timp destul de scurt duc la o infectie
generalizata a organismului si la moarte(“carnea moarta” este o sursa de
infectare a organismului). Ce este insa si mai dramatic, escarele dor! Sunt
printre cele mai dureroase tipuri de rani, se infecteaza (si suprainfecteaza)
foarte usor, se vindeca greu si lasa cicatrici (urme) pe piele.
Pentru a impiedica formarea acestor escare va recomandam:
Miscarea bolnavului in diferite pozitii (pe spate, pe dreapta, pe stanga) la
fiecare doua ore
Masarea acestuia de trei-patru ori pe zi, cu atentie deosebita acordata zonelor
unde se pot forma escare
Patul in care sta bolnavul trebuie sa fie curat, cu o saltea antiescara (se
gasesc in magazinele de tehnica medicala), cu asternuturi din bumbac fin,
bine întins pe pat. Un ajutor deosebit il reprezinta paturile tip “spital”, de
fapt niste paturi care permit bolnavului sa stea in diferite pozitii, desi este
intins in pat.
În cazul in care apar totusi zone rosii, umflate, dureroase, sau rani luati
legatura cu asistenta care va asigura ingrijirea la domiciliu.
Scopul îngrijirii la domiciliu este ca pacientul să beneficieze de îngrijire
demnă, adecvată şi corespunzătoare nevoilor individuale direct în mediul său
familiar. Datorită acestui tip de îngrijire numărul şi durata tratamentelor
spitalizate pot fi reduse, iar procesul de vindecare al bolnavului poate fi
îmbunătăţit.
Se poate recurge la acest tip de serviciu, în cazul în care starea de sănătate a
bolnavului necesită îngrijire complexă, care nu necesită însă spitalizare..
Serviciile de îngrijire la domiciliu sunt oferite în regim de gratuitate, dacă
ele sunt recomandate de către medicul specialist curant al pacientului, pe
baza unui formular deservind acest scop, după spitalizare sau în loc de
aceasta.
ÎNGRIJIRI PALIATIVE
“Când nu mai este şansă pentru vindecare, trebuie să punem accent pe calitatea vieţii”
Paliaţia reprezintă îngrijirea pacienţilor aflaţi în faza avansată a unei
boli incurabile, în principal cancer, în stadiul care a depăşit posibilităţile
curative. Prin asistenţa paliativă se asigură un tratament complex de control
al simptomelor, suport emoţional, social, spiritual şi respectarea demnităţii
umane fiecărei persoane bolnave. Scopul este asigurarea calităţii vieţii
bolnavului, atenuarea suferinţelor somatice şi psihice, susţinerea şi
încurajarea activităţilor fizice şi mentale precum şi suportul pentru membrii
de familie ( inclusiv în perioada de doliu).
În asistenţa paliativă este implicată o echipă multidisciplinară alcătuită din
medici, îngrijitoare, psihologi/specialişti în igienă mentală, asistenţi sociali,
preoţi şi voluntari instruiţi.
Conform definiţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, „îngrijirea paliativă
este o abordare care îmbunătăţeşte calitatea vieţii pacienţilor şi familiilor
acestora, făcând faţă problemelor asociate cu boala ameninţătoare de viaţă,
prin prevenirea şi înlăturarea suferinţei, prin identificarea precoce, evaluarea
corectă atât a tratamentului durerii cât şi ale altor probleme fizice, psiho-
sociale şi spirituale. OMS a elaborat unele principii de bază, potrivit cărora
îngrijirea paliativă:
atenuează durerea şi alte simptome chinuitoare
afirmă viaţa şi consideră moartea ca pe un proces normal;
nu grăbeşte şi nici nu amână moartea;
integrează aspectele psiho-sociale şi spirituale ale îngrijirii pacientului;
oferă un sistem de suport pentru a ajuta familia să facă faţă greutăţilor din
timpul bolii
oferă un sistem de sprijin pentru a ajuta pacientul să ducă o viaţă cât mai
apropiată de cea normală până la moarte;
îmbunătăţeşte calitatea vieţii şi poate influenţa pozitiv evoluţia bolii;
se bazează pe o abordare de echipă pentru a se putea adresa tuturor nevoilor
pacientului şi familiei, inclusiv prin servicii de suport în perioada de doliu,
dacă este cazul;
este aplicabilă în stadii timpurii ale bolii, în corelaţie cu o serie de alte terapii
menite să prelungească viaţa, cum ar fi chimioterapia, radioterapia, şi
include investigaţii necesare unei mai bune înţelegeri şi abordări ale
complicaţiilor clinice.
Bolnavul în stare avansată are dreptul ca durerile şi simptomele sale
somatice şi suferinţele psihice să fie alinate, şi să fie înconjurat de prieteni şi
familie. Îngrijirea de tip hospice se remarcă prin implicarea aparţinătorilor în
îngrijirea bolnavului precum şi suportul emoţional al acestora în perioada de
doliu.
Casa de Asigurări de Sănătate nu recunoaşte deocamdată serviciul de
îngrijire paliativă ca fiind un serviciu finanţabil, şi suportă prin urmare doar
o mică parte a costurilor de întreţinere.
Îngrijirea vârstnicului
Populatia de vârsta a III sau batrânii constituie o categorie specifica a
societatii care întruneşte persoanele începând cu vârsta de 60-65 ani, pînă la
deces.
În 1975 vîrsta a III-a reprezenta pe glob 5,6% din populaţie, iar în 2000 —
deja 6,3%. În Europa indicii sunt, respectiv, de 12,3% şi 14,3%, ceea ce
denotă îmbătrînirea populaţiei europene. Între anii 1980 şi 1991 numărul
persoanelor avînd mai mult de 75 ani a crescut
în toate ţările Uniunii Europene, cota maximă fiind atinsă de cele din sudul
Europei, unde s-a înregistrat o creştere de circa 30% (Politique sociale
Europeene,Luxemburg,1993).
Ştiinţa ce studiază toate aspectele îmbătrînirii (sanitar, sociologic, economic,
comportamental, de mediu ş.a.) e definită ca gerontologie. Ea face apel
aproape întotdeauna la mai multe discipline. Geriatria este o ramură a
gerontologiei şi a medicinii ce se ocupă de sănătatea bătrânilor din toate
aspectele - profilaxia, tratament, recuperare, supraveghere etc.
Unii cercetători definesc senescenţa drept un proces insidios,dar constant, ce
urmează perioadei de maturitate şi se produce diferenţiat, în funcţie de
particularităţile individuale, precum şi de
ansamblul condiţiilor de trai . Conform altor studii ,viaţa bătrînului,
activitatea lui, posibil profesională, dar primordial habituală, este
indispensabilă de problema „calităţii vieţii”,care este determinată nu numai
de boală etc., dar şi de suferinţa sufletească greu recuperabilă, discomfortul
psiho-emoţional, readaptarea redusă, în special socială.
Unii autori definesc noţiunea de „calitate a vieţii” ca nivel de bunăstare reală
şi percepută în raport cu nivelul ideal sau dorit al unei condiţii specifice .
Potrivit altor opinii, calitatea vieţii este determinată de cîţiva factori de bază:
individual, de populaţie, economic şi de mediu înconjurător.
Conferinţa internaţională ONU cu privire la dezvoltarea socială
(1995, Copenhaga) a recomandat includerea concepţiei securităţii
oamenilor în lista problemelor prioritare ale secolului XXI. Aceasta
întruneşte şase principii: securitatea economică; securitatea alimentară;
securitatea sănătăţii, inclusiv ecologică; securitatea
personală; securitatea socială; securitatea politică. Realizarea
tuturor acestor principii ar permite asigurarea unei bătrîneţi decente.
Îngrijirile la domiciliu pot fi definite ca fiind gama de servicii şi facilităţi
acordate în comunitate persoanelor dependente, pentru ca acestea să trăiască,
pe cît de independent posibil, în propriile case. Aceste îngrijiri ar trebui sa se
realizeze prin reabilitarea gerontologică, care include trei sfere:
diagnosticarea,intervenţia,rezultatele.
Diagnosticarea cuprinde informaţia despre problemele medico-sociale ale
vârstnicului şi aportul familiei şi al comunităţii la soluţionarea lor.
Intervenţia constă din:
1.informarea bătrânilor despre procesele de senescenţă, despre tipurile de
susţinere a vârstnicilor, etc;
2.propagarea modului sănătos de viaţă, alimentaţie corectă;
3.ameliorarea suferinţelor batrânilor;
4.acţiunea asupra factorilor sociali, economici şi politici negative, ce
influenţează vârstnicul;
5.recomandări despre autoajutor.
Rezultatele reabilitării vârstnicilor reprezintă dirijarea proceselor de
senescenţă ce se petrec în organism şi integrarea bătrânului în societate.
Conform datelor OMS scopurile reabilitării geriatrice sunt:
Reactivitatea — antrenarea activă a bătrînului în mediul său;
Resocializarea — reînnoirea şi întărirea comunicării bătrînului
în familie şi societate, evitînd izolarea;
Reintegrarea — participarea activă şi adecvată a bătrînului în
viaţa socială, culturală, politică, economică etc.
ÎNGRIJIRI PALIATIVE
În Romania sunt înregistrati peste 350.000 de bolnavi de cancer din care aproape
4.500 sunt copii. Peste 70% din cazurile de cancer sunt diagnosticate in faze avansate,
incurabile.
Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, ingrijirea paliativa reprezinta ingrijirea activa
si totala a pacientilor a caror boala nu mai raspunde la tratament curativ. Controlul durerii
si al altor simptome, problemele psihologice, sociale si spirituale au importanta majora.
Scopul ingrijirii paliative este asigurarea unei cat mai bune calitati a vietii pentru bolnavi
si pentru familiile acestora.
"Ingrijirea paliativa a fost initial, si nu intamplator, destinata bolnavilor cu cancer in
faze avansate, cancerul fiind una dintre principalele cauze de mortalitate in lume", ne
spune dr. Diana Jianu, medic pediatru in cadrul Centrului de Ingrijiri Paliative Hospice
"Casa Sperantei", Bucuresti. Ingrijirea paliativa a modificat perceptia asupra bolii si a
facut ca lumea medicala sa accepte responsabilitatea de a transforma ultima parte a vietii
pacientului intr-o perioada traita in demnitate si confort.
In Recomandarea 24 din 2003 a Comitetului de Ministri ai statelor membre UE
privind ingrijirea paliativa se arata ca termenul "paliativ" provine din latinescul
"pallium", care inseamna "masca”, "acoperamint". Aceasta etimologie indica de fapt
esenta ingrijrii paliative: mascarea efectelor bolii incurabile, sau asigurarea unui
"acoperamant" pentru cei lasati in frig, atunci cand medicina curativa nu mai poate oferi
vindecare.
Inca de la inceputuri, comunitatile au incercat sa ofere un nivel de ingrijire adecvat si
sprijin bolnavilor si celor in prag de moarte. Totusi, pana la jumatatea acestui secol,
medicina a oferit putin in domeniul managementului durerii si controlului eficient al
simptomelor. Dezvoltarea terapiilor medicamentoase din anii ’50, combinata cu o
intelegere mai ampla a nevoilor psihosociale si spirituale ale pacientilor in pragul mortii,
au pus bazele dezvoltarii serviciilor de ingrijiri paliative. Principiile ingrijirilor paliative
au devenit mai cunoscute si aplicate in a doua jumatate a secolului XX.
Prima unitate hospice moderna de educatie si cercetarea fost cea infiintata in 1967, la
Londra, de Cicely Saunders, formata din asistenta medicala, asistenta sociala si medic
care este considerata si consacrata ca pionier al miscarii hospice moderne.
Recent, o serie de studii au furnizat date despre asemanari si diferente in dezvoltarea
ingrijirilor paliative in Europa.
Polonia si Rusia au cele mai numeroase servicii de ingrijiri paliative. Cateva dintre
republicile foste sovietice au servicii nerecunoscute. In Estul Europei, ingrijirea la
domiciliu este cel mai obisnuit tip de serviciu de ingrijiri paliative, urmat de ingrijirile
paliative in unitati cu paturi. Studiul a identificat cinci asa-numite "centre de referinta"
in patru tari (Romania, Ungaria, Polonia si Rusia). Acestea sunt centre care au avut o
importanta cruciala in dezvoltarea ingrijirilor paliative si care in prezent au rol de
centre de referinta.
Principiile ingrijirii palliative:
OMS a elaborat urmatoarele principii de baza, potrivit carora ingrijirea paliativa:
asigura inlaturarea durerii si a altor simptome;
afirma viata si considera moartea pe ca un proces normal;
nu grabeste si nici nu amana moartea;
integreaza aspectele psiho-sociale si spirituale ale ingrijirii pacientului;
ofera un sistem de sprijin pentru a ajuta pacientul sa duca o viata cat mai
apropiata de cea normala pana la moarte;
ofera un sistem de suport pentru a ajuta familia sa faca fata in timpul bolii
pacientului si dupa decesul acestuia;
se bazeaza pe o abordare de echipa pentru a se putea adresa tuturor nevoilor
pacientului si familiei, inclusiv prin servicii de "bereavement" (suport in
perioada de doliu), daca este cazul;
imbunatateste calitatea vietii si poate influenta pozitiv evolutia bolii;
este aplicabila in stadii timpurii ale bolii, in corelatie cu o serie de alte
terapii menite sa prelungeasca viata, cum ar fi chimioterapia, radioterapia, si
include investigatii necesare unei mai bune intelegeri si abordari ale
complicatiilor clinice.
Cine poate beneficia de ingrijiri paliative?
Intr-un document recent elaborat de National Consensus Group, pacientii eligibili pentru
ingrijire paliativa sunt:
copii sau adulti cu boli sau leziuni congenitale care duc la dependenta de tratamente de
sustinere a vietii sau ingrijire de lunga durata pentru realizarea activitatii cotidiene
uzuale;
persoane de orice varsta cu boala acuta severa si care ameninta viata (traumatisme severe,
leucemie acuta, accident vascular), unde vindecarea este un scop realist, dar unde boala in
sine sau tratamentele asociate aduc cu sine o suferinta semnificativa;
persoane care traiesc cu boli cronice progresive (boala vasculara periferica, cancer,
insuficienta renala sau hepatica, AVC cu deficit functional sever, boala cardiaca sau
pulmonara avansata, fragilitate data de varsta avansata, dezordini neurodegenerative si
dementa);
pacienti cu boala terminala;
persoane care traiesc cu boli cronice si care limiteaza viata, rezultate in urma unor
accidente sau traumatisme severe.
Ingrijirile paliative in Romania
In Romania, primul hospice destinat asistentei bolnavilor oncologici in stadii avansate
a fost Hospice "Casa Sperantei" din Brasov care functioneaza din 1992 si care ofera o
gama larga de resurse, cum ar fi ingrijirea la domiciliu si ingrijirea in unitati cu paturi
specializate. Ulterior, au aparut si alte centre, in alte orase din tara precum Bucuresti,
Arges, Bacau, Cluj, Constanta etc.
"Mai putin de 5% din pacientii din Romania care ar avea nevoie de astfel de servicii,
beneficiaza de ele", ne spune dr. Diana Jianu. Din pacate, la noi nu exista astfel de centre
finanatate de stat, toate organizatiile existente in prezent functionand in regim de fundatii,
supravietuind din donatii, sponsorizari etc. Serviciile furnizate de aceste centre sunt
gratuite. "Dezvoltarea serviciilor de ingrijiri paliative s-ar putea realiza doar printr-o
implicare mai activa a autoritatilor competente. Ar putea fi organizate pe langa sectiile
spitalelor oncologice, de exemplu, dar nu numai", este de parere dr. Diana Jianu. La nivel
national, foarte putine spitale au astfel de sectii de ingrijiri paliative, unul dintre ele fiind
Spitalul din Pascani.
"Ingrijirea paliativa este foarte complexa, este o ingrijire de tip holistic, nu este doar o
munca medicala. Noi vrem sa fie niste servicii integrate: medicale, sociale, psihologice si
spirituale. Asadar, ne straduim sa venim in intampinarea tuturor nevoilor pacientilor si
familiilor acestora", mai spune dr. Diana Jianu, medic pediatru in cadrul Centrului de
Ingrijiri Paliative Hospice "Casa Sperantei", Bucuresti. "Echipa noastra este centrata atat
pe relatia cu pacientul, cat si pe relatia cu familia acestuia. De asemenea, organizam
grupuri de suport, intalniri, de exemplu, intalniri intre copiii bolnavi pentru a-i face sa
inteleaga ca nu sunt singuri in aceasta situatie si pentru a-i ajuta sa se integreze mai usor
in colectivitate. Din pacate, aceste categorii de persoane, sunt deseori marginalizate de
societate din cauza ingorantei. Oameni nu stiu ce inseamna bolile cronice si le confunda
adesea cu afectiunile transmisibile. De aceea, incercam sa educam pe cat posibil oamenii
pentru a-i accepta si a-i intelege pe cei bolnavi", adauga specialistul.
In prezent, la noi sunt foarte putine unitati cu paturi, majoritatea fiind axate pe ingrijiri
paliative la domiciliu. Avanjajele acestora deriva din faptul ca realizeaza o economie
financiara, degreveaza spitalele si asigura o asistenta paliativa mai eficienta si mai
apropiata de nevoile imediate ale pacientului.
REFERAT
MOTOC(BARBU)ELENA
MANAGEMENTUL CALITATII AMG.III C
Calitatea ingrijirii este un concept dinamic cu multe dimensiuni,
dependente atat de perspectiva persoanei care raspunde la intrebare, cat si de
contextul social, organizational si de mediu.Definirea calitatii ingrijirii de
sanatate, se bazeaza pe valori unice in cadrul culturii si pe contextul
situatiei.Este imposibil sa definesti calitatea ingrijirii, fara a tine seama de
valorile ce se afla in spatele individului, de situatia profesionala si sociala.
Spitalul trebuie sa evolueze catre:
- o mare adaptabilitate si flexibilitate a echipelor;
-o mai multa recunoastere a rolului si importantei resurselor umane;
-trebuie sa se consulte asupra rolului de organizare si functionare(sa analizeze
toate verigile lantului de realizare a ingrijirilor medicale, sa le simplifice, privind
fluxul de pacienti, de resurse sau informatii).
A conduce o unitate sanitara inseamna a administra multiple activitati si resurse.
Unitatile au individualizat compartimente-calitate insarcinate cu acest
aspect.Cerintele managementului calitatii sunt aplicabile in toate aceste nuclee,
fie ca sunt administrative, logistice, medicale si medico-tehnice.
Ce este calitatea?
1.Conceptul de calitate-definitie
Conceptul de calitate comporta sensuri de natura sociala, filozofica, economica
si tehnica.Ca o definitie generala calitatea produselor si serviciilor este data de
sinteza principalelor proprietati, care exprima gradul de utilitate in satisfacerea
unei nevoi.
Potrivit Standardului International ISO 9000/2000, CALITATEA
reprezinta”masura in care un ansamblu de caracteristici intrinseci indeplinesc
cerintele”.Cele mai recente conceptii, definesc astazi, calitatea ca fiind:
obtinerea satisfactiei durabile ale clientului, raspunzand la nevoile si asteptarile
sale, in mediul unui organism care se angajeaza sa imbunatateasca in mod
constant randamentul si eficacitatea sa.
2.Calitatea ingrijirii si standarde referitoare la management in contextul sanatatii
Schimbarile in sistemul de sanatate au capatat o amploare fara precedent la
sfarsitul anilor 80’ si inceputul deceniului actual, extinderea lor cuprinzand
diferite tari din Europa si America.
Nemultumirile care au generat procesul de reformare a sitemelor ingrijirilor de
sanatate (SIS) au fost prezentate atat in masa contribuabililor si a utilizatorilor, a
medicilor si institutiilor sanitare, cat si a autoritatilor politice si
admninistrative.Insatisfactiile vizau cresterea cheltuielilor pentru sanatate intr-
un regim greu de suportat, fara ameliorarea substantiala a starii de sanatate,
insuficienta acoperiere a populatiei cu servicii, absenta unor mecanisme
eficiente de asigurare a calitatii, volumul exagerat de munca zilnica, insuficienta
manageriala.
In Europa opereaza 3 metode de SIS
1. Modelul Serviciului National de Sanatate (SNS)-tip Beveridge.Are ca sursa
de finanatare taxele generale, este controlat de Guvern si dispune de un buget de
stat.Are si un sitem privat, accesul este liber pentru toti cetatenii, acoperirea este
generala, conducerea se asigura prin autoritatile de stat.Medicii sunt, fie
salariati, fie platiti in functie de numarul de pacienti, si se practica co-plata de
catre solicitant a unei parti din costul unei prestatii.
2. Modelul Sistemului de Asigurari Sociale (SAS)-tip Bismarck.Este finantat de
contributia obligatorie a salariatilor si patronilor si prin taxe
generale.Acoperierea este larga, dar acolo unde asigurarea nu este obligatorie
raman categorii de populatie, fara acces la beneficiile sistemului.
3. Modelul Sistemului Centralizat (SCS)-tip Semasko.Finanatarea se face de la
bugetul de stat, controlat de stat, care are monopolul serviciilor de
sanatate.Personalul este salariat, accesul la servicii fiind general, neexistand un
sector privat, iar prioritatea sociala este joasa.
Calitatea ingrijirii este un concept dinamic cu multe dimensiuni, dependente atat
de perspectiva persoanei care raspunde la intrebare, cat si de contextul social,
organizational si de mediu.Definitia calitatii ingrijirii de sanatate se bazeaza pe
valori unice in cadrul culturii (atat cultura profesionala cat si cea etnica) si pe
contextul situatiei.Este imposibil sa definesti calitatea ingrijirii, fara a tine seama
de valorile ce se afla in spatele individului, de situatia sociala si profesionala.
Standardele, joaca astazi, un rol important in definirea politicilor in domeniul
calitatii si a strategiilor intreprinderilor si a altor organizatii.Ele constituie o baza
de comunicare comuna intre diferitele sectoare economice, si se aplica in mod
progresiv in lumea sanatatii, si din aceasta cauza, este necesar sa fie lamurite,
chiar daca, antreneaza reactii de respingere din partea profesionistilor din
sanatate.
LUCRARE MOTOC(BARBU)ELENA
MANAGEMENTUL CALITATII AMG.III C
Calitatea ingrijirii este un concept dinamic cu multe dimensiuni,
dependente atat de perspectiva persoanei care raspunde la intrebare, cat si de
contextul social, organizational si de mediu.Definirea calitatii ingrijirii de
sanatate, se bazeaza pe valori unice in cadrul culturii si pe contextul
situatiei.Este imposibil sa definesti calitatea ingrijirii, fara a tine seama de
valorile ce se afla in spatele individului, de situatia profesionala si sociala.
Spitalul trebuie sa evolueze catre:
- o mare adaptabilitate si flexibilitate a echipelor;
-o mai multa recunoastere a rolului si importantei resurselor umane;
-trebuie sa se consulte asupra rolului de organizare si functionare(sa analizeze
toate verigile lantului de realizare a ingrijirilor medicale, sa le simplifice, privind
fluxul de pacienti, de resurse sau informatii).
A conduce o unitate sanitara inseamna a administra multiple activitati si resurse.
Unitatile au individualizat compartimente-calitate insarcinate cu acest
aspect.Cerintele managementului calitatii sunt aplicabile in toate aceste nuclee,
fie ca sunt administrative, logistice, medicale si medico-tehnice.
Ce este calitatea?
1.Conceptul de calitate-definitie
Conceptul de calitate comporta sensuri de natura sociala, filozofica, economica
si tehnica.Ca o definitie generala calitatea produselor si serviciilor este data de
sinteza principalelor proprietati, care exprima gradul de utilitate in satisfacerea
unei nevoi.
Potrivit Standardului International ISO 9000/2000, CALITATEA
reprezinta”masura in care un ansamblu de caracteristici intrinseci indeplinesc
cerintele”.Cele mai recente conceptii, definesc astazi, calitatea ca fiind:
obtinerea satisfactiei durabile ale clientului, raspunzand la nevoile si asteptarile
sale, in mediul unui organism care se angajeaza sa imbunatateasca in mod
constant randamentul si eficacitatea sa.
2.Calitatea ingrijirii si standarde referitoare la management in contextul sanatatii
Schimbarile in sistemul de sanatate au capatat o amploare fara precedent la
sfarsitul anilor 80’ si inceputul deceniului actual, extinderea lor cuprinzand
diferite tari din Europa si America.
Nemultumirile care au generat procesul de reformare a sitemelor ingrijirilor de
sanatate (SIS) au fost prezentate atat in masa contribuabililor si a utilizatorilor, a
medicilor si institutiilor sanitare, cat si a autoritatilor politice si
admninistrative.Insatisfactiile vizau cresterea cheltuielilor pentru sanatate intr-
un regim greu de suportat, fara ameliorarea substantiala a starii de sanatate,
insuficienta acoperiere a populatiei cu servicii, absenta unor mecanisme
eficiente de asigurare a calitatii, volumul exagerat de munca zilnica, insuficienta
manageriala.
In Europa opereaza 3 metode de SIS
1. Modelul Serviciului National de Sanatate (SNS)-tip Beveridge.Are ca sursa
de finanatare taxele generale, este controlat de Guvern si dispune de un buget de
stat.Are si un sitem privat, accesul este liber pentru toti cetatenii, acoperirea este
generala, conducerea se asigura prin autoritatile de stat.Medicii sunt, fie
salariati, fie platiti in functie de numarul de pacienti, si se practica co-plata de
catre solicitant a unei parti din costul unei prestatii.
2. Modelul Sistemului de Asigurari Sociale (SAS)-tip Bismarck.Este finantat de
contributia obligatorie a salariatilor si patronilor si prin taxe
generale.Acoperierea este larga, dar acolo unde asigurarea nu este obligatorie
raman categorii de populatie, fara acces la beneficiile sistemului.
3. Modelul Sistemului Centralizat (SCS)-tip Semasko.Finanatarea se face de la
bugetul de stat, controlat de stat, care are monopolul serviciilor de
sanatate.Personalul este salariat, accesul la servicii fiind general, neexistand un
sector privat, iar prioritatea sociala este joasa.
Calitatea ingrijirii este un concept dinamic cu multe dimensiuni, dependente atat
de perspectiva persoanei care raspunde la intrebare, cat si de contextul social,
organizational si de mediu.Definitia calitatii ingrijirii de sanatate se bazeaza pe
valori unice in cadrul culturii (atat cultura profesionala cat si cea etnica) si pe
contextul situatiei.Este imposibil sa definesti calitatea ingrijirii, fara a tine seama
de valorile ce se afla in spatele individului, de situatia sociala si profesionala.
Standardele, joaca astazi, un rol important in definirea politicilor in domeniul
calitatii si a strategiilor intreprinderilor si a altor organizatii.Ele constituie o baza
de comunicare comuna intre diferitele sectoare economice, si se aplica in mod
progresiv in lumea sanatatii, si din aceasta cauza, este necesar sa fie lamurite,
chiar daca, antreneaza reactii de respingere din partea profesionistilor din
sanatate.
REFERAT MOTOC(BARBU)
ELENA AMG III C
Introducere în Managementul Proiectelor (MP)
“Succesul reprezinta realizarea progresiva a unui SCOP bine stabilit.”
Cuvinte cheie: proiect, subproiect, program, managementul proiectelor, studiu de fezabilitate,
operatie, obiectiv, scop, SMART
1. Importanta Managementului Proiectelor si concepte ale MP
Odata cu dezvoltarea tehnologiilor avansate, managementului informatiei si mijloacelor de
comunicare, un loc tot mai important începe sa-l ocupe desfasurarea activitatii unei
firme/asociatii/institutii pe baza de proiecte. În prezent, se considera ca 50 % dintre activitatile
companiilor mari sunt conduse dupa principiile impuse de managementul proiectelor. De
asemenea, institutiile publice sau private, ca si organizatiile non-guvernamentale au început
diverse proiecte atât la nivel national, cât si international. Se pot realiza proiecte în orice
domeniu de activitate (sanatate, economie, politica, informatica, drept etc.)
Managementul proiectelor poate fi perceput ca o stiinta, ca o arta sau ca o tehnica, prin care se
realizeaza un anumit scop. Odata cu revenirea României la economia de piata, s-a simtit tot
mai mult necesitatea de a realiza proiecte veritabile, de a realiza cât mai structurat si de a
justifica cererile pentru schimbare, pentru îmbunatatire sau finantare a ceva deja existent sau
propus a se înfiinta. De multe ori însa, proiectele înseamna pentru unele persoane doar o
cerere pentru finantare, în special de la o sursa externa, pe cât posibil nerambursabila. Aceasta
este si o prima greseala în întelegerea managementului proiectelor si de multe ori aceste
proiecte sunt respinse de la început. De aceea, se impune ca persoanele care se implica într-un
proiect sa cunoasca foarte bine care sunt obiectivele si scopurile unui proiect si cum ar putea
acesta sa contribuie la realizarea obiectivelor programului din care face parte proiectul
respectiv.
Programul poate reprezenta o strategie locala, nationala sau internationala; acesta se transpune
în realitate prin proiecte si se deruleaza de regula pe parcursul mai multor ani. Ex. de
programe: PHARE (având finantare de la Uniunea Europeana, unul din cele mai cunoscute
programe, creat în 1989, la început pentru Polonia si Ungaria), un program de informatizare,
FIDEL (prin care s-au alocat fonduri de investitii pentru dezvoltarea economica locala),
programul pentru îmbunatatirea managementului universitar, programul de actiune
comunitara din domeniul sanatatii publice (2003-2008), programe de cercetare-dezvoltare si
de stimulare a inovarii etc.
Deseori se înregistreaza unele confuzii în definirea proiectului, a planului de afaceri sau a
unui studiu de fezabilitate. Prezentam, în continuare, câteva din definitiile date acestor
termeni.
Proiect – “ceea ce intentionam sa facem”. (Larousse)
“scopul pe care îl urmarim, imaginea pe care ne-o formam despre ceea ce vom întreprinde si
mijloacele pe care le vom folosi” (Le Robert)
“un efort pe termen limitat cu scopul de a crea un produs sau un serviciu nou” (Institutul de
Managementul Proiectelor)
“un set de activitati integrate, menite sa atinga un obiectiv prestabilit, într-o perioada de timp
determinata si urmând un plan de actiune stabilit” (OECD)
Proiectele sunt asadar activitati unice, complexe, care au anumite obiective, având un grad
ridicat de noutate, o limita de timp pentru realizarea lui si care necesita structuri
organizatorice si metode speciale. Obiectivul urmarit îl reprezinta crearea unui valori noi
(produs/structura/serviciu/idee etc.)
Obiectiv - un rezultat scontat ce trebuie obtinut în efortul de atingere a scopului proiectului si,
implicit, a rezolvarii problemei. Este necesar ca obiectivele sa fie cuantificabile si sa se
stabileasca limite de timp pentru atingerea lor.
Scop – rezultatul favorabil ce se asteapta de la un proiect, nefiind necesar ca acesta sa fie
cuantificabil.
Operatie – o activitate primara cu caracter de rutina
Plan de afaceri
Are rolul de a scoate în evidenta situatia organizatiei la un moment dat, precum si a mediului
concurential în care îsi desfasoara activitatea.
Studiu de fezabilitate
Are rolul de a justifica necesitatea/oportunitatea punerii în practica a unei idei sau a
continuarii ei, luându-se în calcul o mare diversitate a formelor sale de implementare si a
mediilor favorabile/ostile proiectului respectiv.
Program – grup de proiecte conduse coordonat, pentru a obtine beneficii care nu ar rezulta
daca ele ar fi conduse separat.
Managementul proiectelor (project management) – cuprinde structurile organizatorice
necesare derularii proiectelor la nivelul organizatiei, organizarea interna a proiectului si
corelatiile dintre acestea. Este în acelasi timp si un concept integrat de conducere.
Managementul proiectelor presupune aplicarea constienta a unui set coerent de principii,
reguli, cunostinte, metode, tehnici, instrumente utilizate în planificarea, organizarea,
conducerea si controlul unui proiect.
Conceptia integrata asupra managementului proiectelor ia în considerare 4 elemente de baza
ale unui proiect:
- Timpul
- Bugetul (resurse) – oameni, tehnologii, bani
- Calitatea (o anumita tehnologie, performanta, anumite caracteristici ale unui produs)
- Asteptarile participantilor (finantatori, membrii echipei de proiect, managerul de proiect,
beneficiari, stakeholderii - cei implicati în realizarea proiectelor – angajati, actionari,
furnizori, organisme de interes public etc.)
LUCRARE MOTOC(BARBU)
ELENA AMG III C
Introducere în Managementul Proiectelor (MP)
“Succesul reprezinta realizarea progresiva a unui SCOP bine stabilit.”
Cuvinte cheie: proiect, subproiect, program, managementul proiectelor, studiu de fezabilitate,
operatie, obiectiv, scop, SMART
1. Importanta Managementului Proiectelor si concepte ale MP
Odata cu dezvoltarea tehnologiilor avansate, managementului informatiei si mijloacelor de
comunicare, un loc tot mai important începe sa-l ocupe desfasurarea activitatii unei
firme/asociatii/institutii pe baza de proiecte. În prezent, se considera ca 50 % dintre activitatile
companiilor mari sunt conduse dupa principiile impuse de managementul proiectelor. De
asemenea, institutiile publice sau private, ca si organizatiile non-guvernamentale au început
diverse proiecte atât la nivel national, cât si international. Se pot realiza proiecte în orice
domeniu de activitate (sanatate, economie, politica, informatica, drept etc.)
Managementul proiectelor poate fi perceput ca o stiinta, ca o arta sau ca o tehnica, prin care se
realizeaza un anumit scop. Odata cu revenirea României la economia de piata, s-a simtit tot
mai mult necesitatea de a realiza proiecte veritabile, de a realiza cât mai structurat si de a
justifica cererile pentru schimbare, pentru îmbunatatire sau finantare a ceva deja existent sau
propus a se înfiinta. De multe ori însa, proiectele înseamna pentru unele persoane doar o
cerere pentru finantare, în special de la o sursa externa, pe cât posibil nerambursabila. Aceasta
este si o prima greseala în întelegerea managementului proiectelor si de multe ori aceste
proiecte sunt respinse de la început. De aceea, se impune ca persoanele care se implica într-un
proiect sa cunoasca foarte bine care sunt obiectivele si scopurile unui proiect si cum ar putea
acesta sa contribuie la realizarea obiectivelor programului din care face parte proiectul
respectiv.
Programul poate reprezenta o strategie locala, nationala sau internationala; acesta se transpune
în realitate prin proiecte si se deruleaza de regula pe parcursul mai multor ani. Ex. de
programe: PHARE (având finantare de la Uniunea Europeana, unul din cele mai cunoscute
programe, creat în 1989, la început pentru Polonia si Ungaria), un program de informatizare,
FIDEL (prin care s-au alocat fonduri de investitii pentru dezvoltarea economica locala),
programul pentru îmbunatatirea managementului universitar, programul de actiune
comunitara din domeniul sanatatii publice (2003-2008), programe de cercetare-dezvoltare si
de stimulare a inovarii etc.
Deseori se înregistreaza unele confuzii în definirea proiectului, a planului de afaceri sau a
unui studiu de fezabilitate. Prezentam, în continuare, câteva din definitiile date acestor
termeni.
Proiect – “ceea ce intentionam sa facem”. (Larousse)
“scopul pe care îl urmarim, imaginea pe care ne-o formam despre ceea ce vom întreprinde si
mijloacele pe care le vom folosi” (Le Robert)
“un efort pe termen limitat cu scopul de a crea un produs sau un serviciu nou” (Institutul de
Managementul Proiectelor)
“un set de activitati integrate, menite sa atinga un obiectiv prestabilit, într-o perioada de timp
determinata si urmând un plan de actiune stabilit” (OECD)
Proiectele sunt asadar activitati unice, complexe, care au anumite obiective, având un grad
ridicat de noutate, o limita de timp pentru realizarea lui si care necesita structuri
organizatorice si metode speciale. Obiectivul urmarit îl reprezinta crearea unui valori noi
(produs/structura/serviciu/idee etc.)
Obiectiv - un rezultat scontat ce trebuie obtinut în efortul de atingere a scopului proiectului si,
implicit, a rezolvarii problemei. Este necesar ca obiectivele sa fie cuantificabile si sa se
stabileasca limite de timp pentru atingerea lor.
Scop – rezultatul favorabil ce se asteapta de la un proiect, nefiind necesar ca acesta sa fie
cuantificabil.
Operatie – o activitate primara cu caracter de rutina
Plan de afaceri
Are rolul de a scoate în evidenta situatia organizatiei la un moment dat, precum si a mediului
concurential în care îsi desfasoara activitatea.
Studiu de fezabilitate
Are rolul de a justifica necesitatea/oportunitatea punerii în practica a unei idei sau a
continuarii ei, luându-se în calcul o mare diversitate a formelor sale de implementare si a
mediilor favorabile/ostile proiectului respectiv.
Program – grup de proiecte conduse coordonat, pentru a obtine beneficii care nu ar rezulta
daca ele ar fi conduse separat.
Managementul proiectelor (project management) – cuprinde structurile organizatorice
necesare derularii proiectelor la nivelul organizatiei, organizarea interna a proiectului si
corelatiile dintre acestea. Este în acelasi timp si un concept integrat de conducere.
Managementul proiectelor presupune aplicarea constienta a unui set coerent de principii,
reguli, cunostinte, metode, tehnici, instrumente utilizate în planificarea, organizarea,
conducerea si controlul unui proiect.
Conceptia integrata asupra managementului proiectelor ia în considerare 4 elemente de baza
ale unui proiect:
- Timpul
- Bugetul (resurse) – oameni, tehnologii, bani
- Calitatea (o anumita tehnologie, performanta, anumite caracteristici ale unui produs)
- Asteptarile participantilor (finantatori, membrii echipei de proiect, managerul de proiect,
beneficiari, stakeholderii - cei implicati în realizarea proiectelor – angajati, actionari,
furnizori, organisme de interes public etc.)