UNIVERSITATEA BABES BOLYAI – CLUJ NAPOCA

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE

PROGRAMUL RECUPERATOR IN LEZIUNEA

DE MENISC

NUME PROFESOR NUME STUDENT

Mariana Marolicaru Marginean Laura

Grupa 406

1.EXERCITIUL FIZIC MIJLOC FUNDAMENTAL AL RECUPERARII

În ultimii ani kinetoterapia a devenit un domeniu cunoscut şi foarte

apreciat de persoanele care au avut nevoie de un astfel de tratament naturist.

Kinetologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul mişcării organismelor vii şi

al structurilor care participă la aceste mişcări. Kinetologia medicală sau

kinetoterapia studiază mecanismele neuromusculare şi articulare care asigură

omului activităţile motrice normale. Kinetoterapia face parte din medicina

fizică - specialitate terapeutică care utilizează ca metode: mişcarea, căldura,

curentul electric, climatul, masajul şi apa.

Kinetoterapia este cea mai nouă componentă a medicinii fizice şi

reprezintă metodologia activă de bază pentru consolidarea sau refacerea

funcţiilor unor părţi ale corpului uman afectate de boală sau de traumatisme.

Kinetoterapia este procesul educativ - terapeutic- recuperator, prin

care se urmăreşte îmbunătăţirea (optimizarea) stării de sănătate fizică şi

psihică, în vederea integrării sau reintegrării sociale şi profesionale a

persoanelor în situaţii speciale care nu au avut sau şi-au pierdut capacităţile

psihomotrice în urma unor îmbolnăviri sau traumatisme.

Chirurgia artroscopică reprezintă o alternativă terapeutică de mare

actualitate, indicată în majoritatea suferinţelor articulaţiilor periferice. Ca o

consecinţă logică, programele de recuperare fizical-kinetică au fost adaptate

iar rezultatele reabilitării medicale sunt dintre cele mai bune, cu câştig

funcţional maxim şi cu reinserţie socio-profesională şi familială a

pacientului, rapidă şi la parametrii aşteptaţi.

2.LEZIUNI DE MENISC. CLASIFICARE. SIMPTOMATOLOGIE

Expresia anatomopatologică a leziunilor de menisc este nespecifică.

În mod frecvent apar: hidartroza, edemul ţesuturilor periarticulare,

atitudinile vicioase şi impotenţa funcţională în diferite grade, ca expresie a

afectării cartilajului articular, sinovialei, meniscurilor, ligamentelor

încrucişate şi capsulei. Detectarea acestui element primordial afectat nu este

facilă, ea implică o colaborare a datelor clinice, radiologice şi chiar

operatorie (referire la artroscopia în scop diagnostic). Se ştie că în 75% din

deranjamentele interne ale genunchiului meniscul este structura afectată şi

mai mult decât atât în 60% din rupturile meniscale , meniscul medial este cel

rupt, de aceea, considerarea elementelor epidemiologice este utilă.

Simptomatologia leziunilor meniscale este nespecifică;

Durerile la nivelul interliniului articular exacerbate de

manevrele de provocare;

Hidrartroza recidivantă;

Perioade de impotenţă funcţională alternând cu perioade de

relativă normalitate;

Un tip particular de instabilitate a genunchiului (descrisă de

bolnavi prin cuvintele „ îmi sare genunchiul şi prin manevra X

îl pun la loc”);

Impotenţa funcţională accentuată de mersul pe teren accidentat,

urcat-coborât scări, pot sugera diagnosticul de leziune de

menisc, dar nici unul nu are specificitate de 100%;

Nici măcar blocajul persistent în semiflexie, considerat altădată semn

patognomic de leziune de menisc nu este caracteristic.

Atrofia musculaturii din jurul genunchiului, sugerează o disfuncţie

recidivantă la nivelul genunchiului, dar nu dă nici o indicaţie asupra cauzei.

Hidartroza indică doar faptul că există un factor iritativ al sinovialei,

fără a oferi informaţii asupra cauzei. Instalarea bruscă a efuziunii în

genunchi sugerează în mod normal, hemartroza; frecventă în rupturile acute,

traumatice ale ligamentelor încrucişate, poate apărea şi în cazul dezinserţiei

meniscocapsulare. Deplasarea repetată a unui fragment pediculat, (ruptură

de tip oblic sau flap) poate produce o sinovită cronică, repetitivă, de mică

intensitate, dar declanşată de orice solicitare a genunchiului. Caracteristicile

fuziunii şi modul ei de instalare pot ajuta în orientarea diagnosticului, dar pe

de altă parte, lipsa ei nu exclude o ruptură de menisc.

Există o mare varietate de teste clinice folosite în depistarea unei leziuni de

menisc. Cele mai folosite sunt:

a. “Strigătul” meniscului (Oudard şi Jean) se caută insinuând

indexul în interlinia articulară, genunchiul fiind în flexie; punând bolnavul să

facă o extensie bruscă a gambei, în momentul în care meniscul izbeşte

degetul, el acuza o durere intensă şi gamba se opreşte din mişcare.

b. Semnul Appley redeşteaptă durerea prin mişcările de răsucire a

gambei, suprafeţele articulare fiind apăsate una pe cealaltă. Bolnavului, în

decubit ventral şi cu gamba flectată i se imprimă mişcări de rotaţie. Durerea

la rotaţia externă arată ruptura meniscului intern, iar la rotaţia internă ,

ruptura meniscului extern.

c. Semnul Ciaklin, în cazul rupturilor meniscului intern, constă în

hipotonia musculaturii “labei de gâscă” când bolnavul se sprijină numai pe

piciorul lezat.

d. Semnul McMurray, pune în evidenţă leziunile cornului posterior al

meniscului. În vederea constatării sale o mână se aşează pe articulaţie, iar cu

cealaltă se apucă piciorul. Gamba se flectează la maximum şi în această

poziţie se fac mişcări de abducţie şi adducţie. În cazul rupturii cornului

posterior, acesta se interpune, în timpul manevrelor, între tibie şi condilul

femural, determinând apariţia unui declic care se percepe la mână şi care,

uneori, se poate chiar auzi. Când ruptura se află pe meniscul intern, declicul

apare la rotaţia externă şi abducţia gambei, iar pentru meniscu extern, la

rotaţia interna şi adducţia gambei. Dacă ruptura este situată mai anterior faţă

de inserţia meniscului, declicul apare la manevra de extensie a genunchiului

din poziţia de flexie maximă, gamba fiind în abducţie şi rotaţie externă – în

cazul rupturii meniscului extern.

e. Semnul Payr, în poziţie „turcească” apare o durere intensă la

nivelul interliniului articular. Denotă o ruptură a cornului posterior al

meniscului.

f. Semnul Rocher, durerea vie apărută la mişcarea pasivă de

extensie forţată a gambei traduce o leziune meniscală.

g. Semnul Bohler, genunchiul în extensie, bolnavul resimte durere la

forţarea în varus, în caz de ruptură a meniscului intern şi, la forţarea în

valgus, în cazul rupturii meniscului extern. Acest semn trădează o ruptură a

corpului meniscului şi a cornului anterior.

h. Semnul genuflexiunii, bolnavul efectuează un set de genuflexiuni,

genunchiul fiind alternativ rotat intern şi extern. Durerea produsă la

efectuarea genuflexiunilor cu genunchiul în rotaţie externă traduce ruptura

meniscului intern şi cea la rotaţie internă ruptura meniscului extern.

i. Semnul Steinmann. Durerea provocată prin mobilizarea

genunchiului se deplasează înainte când genunchiul se extinde şi înapoi când

se flectează.

j. Semnul hiperflexiei ( după Cailliet ). Decubit ventral, genunchiul

hiperflectat. Se imprimă o rotaţie internă sau externă a gambei. Durerea

apare prin alunecarea meniscului anterior între două capete osoase.

3.EXERCITII POSTOPERATORII

ETAPA PRECOCE1.Pacientul în decubit dorsal cu membrul inferior operat semiîntins va

executa relaxare musculară.

2.Pacientul în decubit dorsal cu membrul inferior operat întins va face

contracţii izometrice ale cvadricepsului, timp de 10 minute în fiecare

oră de veghe, astfel:

5 secunde contracţie – 5 secunde relaxare, în după amiaza

operaţiei;

10 secunde contracţie – 10 secunde relaxare, din ziua a doua.

3. Pacientul în decubit dorsal va executa exerciţii de flexie şi extensie a

genunchiului cu ajutorul unui dispozitiv numit kinetec.

4. Pacientul în decubit dorsal, avînd pusă o patină cu rotile la membrul operat, va aluneca pe o placă în flexie-extensie.

ETAPA DE PROTECŢIE MODERATĂ1. Din ortostatism, cu mâinile în sprijin pe o bară, se lasă corpul în jos

în genoflexiune.(fig.5.14; 5.15 anexe)

2. Sprijin pe membrul inferior sănătos, cu piciorul homolateral ridicat

pe un scaun: înălţimea scaunului şi aplecarea trunchiului în faţă măresc

gradul de flexie a articulaţiei.

3. Pacientul în decubit dorsal îşi prinde cu mâinile coapsa şi se

tracţionează.

5. Poziţia pacientului şi a asistentului ca în figura de mai jos, startul

fiind cu CF şi G maxim flectate (sensul săgeţilor arată direcţia forţelor

aplicate de către kinetoterapeut) (fig 1)

Fig.1 Fig.2

6. Extensia forţată (fără asigurare de alunecare sau rotaţie externă) este

realizată în figura (fig 2)

7. Alunecarea anterioară a platoului tibial pe condilii femurali se poate

realiza prin exerciţiile arătate în figura (fig 3 a, b)

Fig.3

8. Alunecarea dorsală a tibiei pe femur se realizează ca în figura (fig 4

a,b)

Fig. 4

4.CONCLUZII

Recuperarea membrului inferior depinde în egală măsură atât de

actul chirurgical, cât şi de perioada de recuperare.

Sexul nu influenţează recuperarea postoperatorie

Rolul kinetoterapiei este cu atât mai important cu cât ne

îndepărtăm de actul operator.

Neglijarea programului de recuperare poate compromite pe termen

mediu sau lung recuperaea funcţianală a genunchiului

Rezultatele cele mai bune s-au obţinut la sportivii de performantă

care au o pregătire fizică corespunzătoare înainte de operaţie

5.BIBLIOGRAFIE

1.Baciu, Cl. , 1991, “ Laxităţile posttraumatice ale genunchiului”, Bucureşti,

Editura Medicală

2. Kory Mercea M.,Zamora El.,2003,-Fiziologia efortului fizic sportiv,Cluj-

Napoca,Ed.Casa Cărţii de Ştiinţă.

3. Marinescu Rodica,2001,-Chirurgia reparatorie a meniscurilor.Tehnici

artroscopice,Constanţa,Editura Muntenia şi Leda

4.Marcu V.,1997, - Bazele teoretice ale exerciţiilor fizice în

kinetoterapie,Oradea, Editura Universităţii