Subiectul despre bunăstarea animalelor este un subiect de actualitate si foarte

controversat. Deși există o multitudine de abordări, unele chiar în contradicție, de la

definirea termenului până la practicile impuse pentru fiecare specie și categorie de

vârstă a animalelor, importantă este înțelegerea noțiunii de bunăstare, cum este ea

folosită și cum influențează problemele morale.

Etimologic, termenul de „bunăstare a animalelor” provine din limba engleză de

la cuvântul „welfare”, prin care se înțelege calitatea vieții animalelor. Bunăstarea

animalelor se referă la starea animalului și nu la modul în care este îngrijit de către om.

Există o diferență majoră între susținătorii bunăstării animalelor și cei ai

drepturilor animalelor. Primii consideră corectă exploatarea animalelor dacă aceasta

este rațională, iar cei din urmă nu consideră corectă folosirea animalelor de către om și

spun că relațiile dintre om și animal ar trebui rezumate la situații accidentale sau

situații inițiate de către animal. Apărătorii drepturilor animalelor spun că acestea au

drepturi pe care omul este obligat să nu le încalce, în timp ce apărătorii bunăstării

animalelor acceptă exploatarea animalelor ca fiind morală atât timp cât acestea suferă

cât mai puțin sau chiar deloc. Teoretic, susținătorii bunăstării animalelor au în vedere

diminuarea numărului de acte de cruzime asupra animalelor pentru a scădea suferința

acestora, în timp ce susținătorii drepturilor animalelor încearcă eliminarea actelor de

cruzime sau abuz față de animale cu scopul desființării suferinței acestora (Andronie

Ioana Cristina, 2012, 2-15).

Termenul de „bioetică animală” se referă la relația omului cu lumea animală și

la responsabilitatea morală a omului în procesul de creștere și exploatarea animalelor,

în conservarea biodiversității speciilor și în experimentarea pe animale.

Pe plan internațional, motivația etică a preocupărilor în ceea ce privește

bunăstarea și protecția animalelor are rădăcini foarte adânci. Jeremy Bentham

(întemeietorul utilitarismului în etică), spune că: „Ar putea veni o zi în care restul

animalelor create să obțină acele drepturi care nu le-au fost retrase decât prin

exercitarea tiraniei. Așa cum au descoperit deja francezii, culoarea pielii nu este un

motiv suficient de bun pentru a abandona o persoană, fără posibilitate de scăpare, în

mâinile unui despot. Poate va veni o zi în care se va recunoaște că numărul de

picioare, pilozitatea pielii sau terminația osului sacrum nu sunt motive suficient de

bune pentru a abandona o ființă sensibilă unei sorți similare. Prin ce altceva am putea

identifica linia de netrecut? Să fie vorba despre rațiune sau poate despre limbaj? Dar

un cal adult sau un câine sunt cu siguranță mai raționali și comunicativi decât un

bebeluș în vârstă de o zi, de o săptămână sau chiar de o lună. Presupunând că nu ar fi

așa, cu ce ne-ar putea ajuta acest lucru? Întrebarea nu este dacă animalele pot

raționa sau pot vorbi, ci dacă pot suferi.”

Conștientizarea omului cu privire la faptul că animalele sunt ființe sensibile la

durere și capabile de suferință, s-a dezvoltat odata cu nivelul de civilizație.

Asemănările de ordin biologic dintre animalele superioare și oameni atât la nivel

structural, cât și la nivel genetic și comportamental, au determinat oamenii să devină

conștienți de faptul că sunt asemănători cu acestea (mecanismele stresului, durerii și

frustrării sunt aproape identice) (Mihai Decun, Anca Ion, Alina Bodnariu, 2011, pag.

1-2).

La început opinia publică a fost interesată în mod exclusiv de soarta animalelor

de companie, interesul extinzându-se mult mai târziu către animalele folosite în

experimente, pentru blană sau animalele din parcuri și rezevații zoologice. Chiar și

acum este măcelărit un număr mare de animale pentru a satisface nevoia de carne a

omului, iar condițiile în care acestea cresc sunt deplorabile: nu văd lumina zilei, iar

spațiile alocate sunt înguste încât nu se pot mișca în voie.

Pentru prima dată, ideea conform căreia animalele pot fi folosite cum credem de

cuviință a fost introdusă de Peter Singer în cartea sa Animal Liberation. Aceasta a stat

la baza unei mișcări de eliberare a animalelor, determinând în același timp și alți

filosofi să analizeze statutul moral al animalelor. Au urmat numeroase dezbateri asupra

faptului că animalele nu sunt roboți și pot suferi, deci sunt demne de considerație

morală.

Michael Fox a încercat să demonstreze că animalele nu sunt membre ale

comunității morale, deci oamenii nu au nicio consecință morală față de ele. În opinia

lui, autonomă este acea persoană conștiența de sine, aptă să utilizeze concepte

complexe și un limbaj sofisticat și capabilă să planifice, să aleagă, să-și asume

responsabilitatea pentru acțiunile sale. Deoarece animalele nu fac alegeri în mod

deliberat, ele nu sunt considerate membre ale comunității morale, ai căror membrii

sunt superiori din acest punct de vedere. Tot el consideră că animalele pot fi folosite de

către oameni, deoarece membrii comunității morale pot folosi specii cu mai puțină

valoare, pentru a își îndeplini scopurile doar pe motiv că nu au nicio obligație să

acționeze altfel.

Alți filosofi, precum Donald Davidson și R. G. Frey, consideră că ființele pot

gândi doar dacă înțeleg limbajul unei alte ființe. Prin urmare, limbajul este strâns legat

de dorințe, credințe sau intenții, însă o ființă nu poate fi făcută fericită sau nu poate fi

dezamăgită fără ajutorul limbajului. Dacă este acceptată ideea că abilitatea unei ființe

de a conceptualiza, de a fi conștientă de rolul său poate să acorde un statut moral

diferit, excluderea animalelor pe baza presupusei lipse a acestor abilități eșuează.

Revenind la Fox, acesta nu consideră că animalele sunt singurele ființe pe care

comunitatea morală le poate folosi după cum dorește, sunt incluse astfel și persoanele

subdezvoltate mintal. Tot el revine asupra acestei probleme și încearcă să includă toți

oamenii, indiferent de capacități în comunitatea morală protectoare, pe motiv că

oricine se poate afla într-o situație defavorabilă. Nu după mult timp de la lansarea

acestor afirmații, ajunge să creadă că obligațiile morale de bază în evitarea facerii de

rău altor oameni trebuie extinsă și la animale. Consideră că nu există niciun beneficiu

în urma provocării răului altor ființe umane și nici asupra animalelor.

R. G. Frey recunoaște faptul că nu poate fi găsită o bază morală pentru a face

distincția în cadrul speciei umane excluzând animalele. El încearcă să includă în

comunitatea morală atât animalele cât și persoanele cu deficiențe, deoarece toate sunt

ființe care pot suferi. Se face însă distincția între includerea în comunitatea morală a

persoanelor cu deficiențe, cea a animalelor și cea a unui adult normal, prin faptul că

valoarea vieții unui adult este superioară atât persoanelor cu disabilități, cât și cea a

animalelor.

Au existat și păreri conform cărora apartenența la o specie este un criteriu

suficient.. Animalele nu sunt ființe etice, așadar nu trebuie acordate considerație

morală, ideea neputând fi respinsă cu cea a persoanelor cu deficiențe mintale, deoarece

acestea sunt ființe umane, iar obligațiile față de ele revin din însăși natura umană. În

susținerea ideii de supremație umană, vine Frey și spune că nu poate înțelege de ce

apartenența la o specie este un criteriu suficient pentru a susține o relație morală

specială cu semenii noștrii. Tot el se întreabă cum este posibil să ai o relație morală

specială cu ceilalți oameni doar prin faptul de a te fi născut.

Drepturile

În ceea ce privește evoluția „drepturilor animalelor”, aceasta s-a bucurat de

susținere din partea publicului, deoarece expresia atrage atenția asupra suferințelor

animalelor și nu asupra poziției acestora în societate.

Regan susține că au drepturi doar ființele care au o valoare inerentă (aparțin de

ceva) avută de indivizi indiferent de bunătatea lor sau de cât de folositori sunt pentru

ceilalți. Acesta consideră că toate mamiferele în vârstă de cel puțin 1 an și normale din

punct de vedere mintal intră în această categorie, deci au și drepturi. Acestea sunt

morale și nu legale, pentru că cele din urmă sunt produse ale legilor și variază de la o

societate la alta. Drepturile morale aparțin tuturor ființelor, indiferent de culoare,

naționalitate, sex și după cum susține Regan, indiferent de specie. Exemplul menționat

de acesta presupune cinci supraviețuitori într-o barcă de salvare cu o capacitate de doar

patru locuri. Toată lumea are aproximativ aceeași greutate și ocupă cam același spațiu.

Patru din cele cinci sunt ființe umane, adulte, normale, iar cel de al cincelea este un

câine. Unul trebuie aruncat peste bord sau toți vor pieri, iar cel aruncat va fi câinele,

deoarece nicio persoană nu poate nega că pierderea unui om este un rău mai mare

decât cea a unui câine. De exemplu, dacă o persoană este aruncată peste bord înainte

de a scrie o piesă de teatru la care visează sau dacă un câine moare înainte să mai

alerge în parc, ambele dorințe sunt distruse în aceeași măsură. Persoana consideră că

suferă mai mult decât câinele, dar ordinea importanței nu e aceeași pentru câine.

Dorința persoanei de îndeplinire a scopului este probabil la fel de mare ca și a

câinelui, însă scopurile sunt foarte diferite.

Viziunea lui Regan asupra drepturilor are unele deficiențe, deoarece îl lasă

paralizat pe individ atunci când trebuie să facă o alegere dificilă sau îl forțează să

accepte contradicția că toți suntem egali, dar în unele cazuri, unii mai egali ca alții. El

încearcă să conserve valoarea individului mai presus de meritele acestuia, însă nu oferă

și un set de norme de acțiune.

Utilitarismul

Această poziție etică nu se bazează pe egalitatea tuturor ființelor și nu blochează

individul în fața alegerilor în situații de conflict. Este o poziție egalitaristă, prin faptul

că presupune egală capacitatea ființelor de a trăi experiențe, precum cea de a suferi.

Toate interesele similare au aceeași importanță indiferent de culoarea, sexul sau specia

celui implicat. Peter Singer spune că dacă o ființă suferă nu există nicio justificare

morală pentru a lua în considerare acea suferință. Indiferent de natura acelei ființe,

principiul egalității cere ca suferința ei să fie tratată în același fel cu orice suferință

similară și pe cât ne permite comparația cu a oricărei altă ființă.

Utilitarismul este benfic în cazul în care trebuie luată o decizie care va cauza

durere sau va produce plăcere. Exemplul lui Regan analizat din perspectiva utilitaristă

devine extrem de complex, deoarece deciziile trebuiesc luate având la bază o gamă

largă de considerente. Aruncarea oricăruia dintre pasageri peste bord va avea efecte

asupra unor persoane ca prieteni sau familie. Cum utilitaristul trebuie să aibă în vedere

durerea sau suferința tuturor celor afectați, se presupune că că toți supraviețuitorii au

pierdut persoanele dragi în catastrofa ce i-a adus în situația de față. Deci, singura ființă

afectată va fi cea aruncată peste bord. Aceasta va fi ucisă printr-o injecție pentru ca

moartea să nu îi cauzeze durere și nici agonia unuia să fie mai lungă sau mai dureroasă

decât a alteia. Răspunsul este unul simplu pentru utilitaristul clasic, iar ființa aruncată

peste bord va fi cea mai puțin fericită la momentul respectiv.

În ceea ce privește folosirea animalelor pentru experimente de laborator,

concluziile diferă mai mult în teorie decât în practică, iar Regan susține ideea

drepturilor animalelor categoric atât în ceea ce privește experimentele lipsite de

necesitate, cât și cele care promit beneficii reale pentru om. Poziția lui Singer este

foarte diferită, deoarece dacă un experiment ar putea duce la vindecarea unei boli mai

răspândite/rare, acesta poate fi justificat. Singer susține că este greșit să facem

experimente pe animale și nu pe oameni cu abilități similare, dar nu susține folosirea

ființelor umane retarde pe post de cobai.

Teorii bioetice

Oamenii nu se mulțumesc să știe cum trebuiesc tratate animalele doar pe baza

cunoștințelor proprii, ci doresc să afle și să înțeleagă de ce un anumit comportament

față de un animal este considerat bun. Vor să găsească noi moduri de a se comporta cu

animalele ce pot fi considerate morale sau legale. În acest sens s-au propus o serie de

teorii bioetice:

a) Teoria antropocentrică – bazată pe ideea că numai oamenii pot avea status

moral și deci, nu există responsabilitate în ceea ce privește soarta animalelor.

Deși conform Bibliei, natura a fost creată în beneficiul omului, apologeții admit

necesitatea legilor anti-cruzime nu pentru combaterea suferinței animale, ci

datorită efectului similar asupra oamenilor. Această teorie nu este împotriva

experimentelor pe animale, pentru că rezultatele aduc beneficii omului.

b) Teoria patocentrică – este diferită de cea anterioară prin faptul că este admis un

status moral pentru animalele superioare apte de suferință prin asemănarea cu

omul. Suferința simțită de animale (asemănătoare cu cea a omului) îl determină

pe om să facă o diferență între speciile apropiate de el atât în sens evoluționist,

cât și în sens emoțional. Deși această abordare pare simplistă, termenul include

atât stările pozitive prin care poate trece un animal aflat în captivitate (i se

furnizează maâncare, apă, afecțiune..), cât și stările negative (izolarea de mediul

natural).

c) Teoria zoocentrică – admite că animalele, ca și oamenii, au o natură proprie

specio-specifică și interese de bază provenită din stări naturale. Potrivit acestei

teorii, omul nu datorează respect față de natură, ci de interesele care decurg din

relația cu aceasta. Respectarea cerințelor și trăsăturilor naturii animalelor nu

trebuie considerată ca o alegere individuală sau colectivă de a fi mai bun cu

animalele, ci este o datorie morală.

d) Teoria biocentrică – conform căreia valoarea pe care o are un organism este pur

si simplu în virtutea faptului că acel ceva este bun în el însuși, adică fiecare

specie are o valoare neraportată la nevoile umane.

Este cunoscut faptul că oamenii adeseori nu recunosc dreptul la existență nici

măcar persoanelor din altă categorie (rasă, sex, condiție socială..) și că omenirea

cheltuiește resurse pentru distrugerea vieții, însă acordarea unor drepturi pentru

animale este absolut esențială. Omul are o datorie față de animale atât de a le cunoaște,

cât și de a lupta pentru protejarea lor.

Există o multitudine de teorii și principii filosofice care ne pot îndruma în

comportamentul cu animalele, însă un lucru este cert, nu putem continua să tratăm

animalele cum facem acum. Nu suntem foarte des puși în situația din exemplul cu

barca de salvare, deciziile noastre morale nu sunt luate în situații extreme, probabil nu

vom fi niciodata obligați să alegem între propriul copil și câinele familiei, însă există

aceste ipoteze cu ajutorul cărora ne putem clarifica și orienta principiile, astfel încât

alegerile să nu afecteze în continuare. Orice criterii de selecție stabilim, nu există

argumente acceptabile pentru a trata animalele în alt mod decât ca ființe demne de

considerație morală.