Universitatea de Vest „Vasile Goldis” AradFac. de Medicina, Farmacie si Medicina DentaraSpecializarea: Medicina GeneralaAn. II, Gr. 10

Genul Leptospira

Student:

- 14 mai 2013 -

1. GeneralităţiSunt bacterii spiralate (cu spire foarte subţiri şi dese), strict aerobe, gram negative,

cu o lungime de 6-20mm şi un diametru de 0,1mm,  necapsulate, nesporulate. Au unul sau ambele capete încârligate şi sunt foarte mobile (efectuează mişcări de rotaţie).

La microscopie electronică se evidenţiază prezenţa a două filamente axiale acoperite de o membrană foarte fină. Toate speciile au doi flageli periplasmatici.

2. ClasificareGenul Leptospira are două specii: L. interrogans şi L. biflexa. L. interrogans

produce boala la om, în timp ce L. biflexa este saprofit liber-activ, prezent la suprafaţa apelor proaspete, deionizate sau mai rar, sărate. Există peste 200 de serotipuri de L. interrogans, însă doar câteva sunt asociate cu afecţiuni umane şi anume L. icterohaemorrhagiae, L. canicola şi L. Pomona.

3. Structura antigenicaCele mai cunoscute antigene sunt:-antigenul somatic specific de gen, comun leptospirelor patogene şi saprofite, este

situat în profunzimea învelişului bacterian. În serologie este utilizat pentru reacţiile de aglutinare şi fixare a complementului.

-antigenele de suprafaţă, specifice de grup şi tip, sunt situate la suprafaţa peretelui bacterian. Sunt imunogene in vivo; sunt active in vitro, în principal în reacţiile de aglutinare.

4. Factori de virulenţă şi patogenitateVirulenţa, caracter propriu unor tulpini, este explicată până în prezent prin gradul de

încovoiere al capetelor celulei la unele tulpini din serogrupurile sejroe şi canicula, precum şi prin prezenţa factorului de virulenţă Vi, existent la suprafaţa unor tulpini de L.icterohaemorrhagiae şi L.pomona. Virulenţa tulpinii variază în funcţie de stadiul de boală şi de mediul biologic din care provine. De exemplu, o tulpină care provine din sânge în prima săptamână de boală, este mai virulentă decât aceeaşi tulpină care provine din urină în convalescenţă. 

S-a semnalat de asemenea prezenţa unor factori care ar putea juca un rol în patogenia bolii:

- o hemolizină solubilă produsă de unele tulpini patogene,- o imunitate mediată celular a gazdei faţă de unele din antigenele leptospirei,- cantităţi mici de endotoxină produsă de unele tulpini.

5. InfecţiiInfecţiile variază ca gravitate şi formă clinică, de la forme de boală atipice

asemănătoare gripei, forme anicterice, la meningită şi până la boala Weil, produsă de L. interrogansserovar. icterohemorrhagiae.

Este forma de boală cea mai severă şi constă într-un icter infecţios febril cu afectare hepatică şi renală. Poarta de intrare este situată la nivelul tegumentelor sau mucoaselor (leptospirele pot străbate datorită formei lor chiar tegumente şi mucoase indemne, fără leziuni, sau soluţii de continuitate). Urmează apoi diseminarea pe cale sanguină.

Incubaţia este de aproximativ 10 zile, după care infecţia debutează brutal cu febră, frisoane, sindrom meningeal. După prima săptămână de boală apare icterul, care se intensifică în următoarea săptămână, în timp ce febra scade. Semnele renale se accentuează. Apoi simptomele regresează şi temperatura scade. După primele 2 săptămâni, poate surveni o nouă recrudescenţă febrilă, care durează în jur de 5 zile.

Evoluţia este în general favorabilă, cu o convalescenţă lungă. În cazuri rare, hepatopatia şi nefrita se agravează, conducând la deces. Manifestările tardive pot fi cauzate de răspunsul imunologic al gazdei la infecţie. Astfel, la pacienţii cu bacteriemie s-a constatat creşterea titrului de anticorpi de tip IgM, la o săptămână de la debut, putând persista la titruri crescute timp de mai multe luni.  IgG poate fi detectată la unii pacienţi la un interval de o lună (sau mai mult) de la debut. Serurile de convalescent conţin anticorpi protectori.

6. EpidemiologieLeptospirozele sunt răspândite în lumea întreagă.  Rezervorul infecţiei umane este

animalul (şobolanul pentru L. ictehaemorrhagiae, câinele pentru L. canicola şi porcul pentru L. pomona).

Gazdele mamifere pot fi clasificate în trei categorii:1.      Gazde de menţinere, aparent sănătoase (rozătoarele), care elimină germenii

mai ales prin urină şi pe cale sexuală2.      Gazdele accidentale, fac infecţia prin contact direct sau indirect cu urina

gazdelor de menţinere (omul, animalele domestice şi pisica sălbatică)3.      Gazdele de amplificare sunt gazde accidentale între care infecţia  s-a transmis

sporadic sau epidemic (animale domestice de curte care transmit infecţia omului).Animalele infectate elimină germenii pe cale urinară, sau prin materiile fecale,

contaminând mediul exterior (râuri, lacuri, sol, etc). Transmiterea la om se face pe cale directă, prin manipularea animalelor infectate sau indirect, prin intermediul apelor contaminate. Leptospirozele au deseori caracter de boală profesională. Grupele de risc includ muncitorii de la canalizări, fermierii, medicii veterinari, muncitorii din abatoare, agricultorii, lucrătorii din plantaţii de cauciuc, orezării, dar şi  persoane care practică sporturile de apă, mai ales în sezonul cald.

7. Diagnostic de laborator:

Diagnosticul este bacteriologic şi serologic.a.) Examen microscopic: Leptospirele sunt foarte subţiri, fiind la limita rezoluţiei

microscopului optic. Coloraţia Gram, impregnarea argentică, microscopia cu fond întunecat sau cu contrast de fază nu sunt relevante (datorită numărului mare de rezultate fals pozitive determinate de prezenţa artefactelor). Imunofluorescenţa directă este o tehnică specifică, dar nu este disponibilă în majoritatea laboratoarelor.

Izolare: Leptospirele cresc lent (necesită incubare de 6 săptămâni), pe medii selective îmbogaţite cu ser (Fletcher, EMYH, Tween 80), la temperaturi de 28-30°C.

b.) Diagnostic serologic: Metoda de referinţă este reprezentată de sero-reacţia de aglutinare microscopică (RAM) cu 18 antigene patogene vii de tip. Acest test măsoară capacitatea serului pacientului de a aglutina leptospire vii. Se practică şi teste alternative ca: hemaglutinarea indirectă, aglutinarea pe lamă, ELISA, care folosesc antigene preparate din tulpini saprofite.

8. Tratament, profilaxieTratamentul se face cu penicilină, tetraciclină, sau cloramfenicol, dar este eficient

doar cu condiţia de a fi instituit într-un stadiu incipient de boală, înaintea constituirii leziunilor hepatice şi renale. Studii mai recente demonstrează eficienţa tratamentului cu ampicilină, doxiciclină.

Fiind o maladie cu transmitere mai ales profesională, profilaxia este nespecifică şi se referă la aplicarea măsurilor de igienă individuală şi colectivă la locul de muncă (purtarea de cizme, mănuşi, etc). Lupta împotriva rozătoarelor, deratizararea, vaccinarea câinilor, precum şi drenajul apelor contaminate ajută de asemenea la prevenirea infecţiei.