Introducere

Agricultura ecologică (organică sau biologică), a apărut în Europa ca expresie a neîncrederii populaţiei în măsurile de siguranţă alimentară şi ca urmare a apariţiei de îmbolnăviri prin consum de produse purtătoare de noxe.

Întrucât mai multe boli au fost generate de tehnologii de tip intensiv, industriale, bazate pe suprafertilizarea terenului agricol, prin folosirea de biostimulatori în alimentaţia animalelor, s-a conturat o cerinţă nouă, destul de puternică, care s-a transformat într-o adevărată mişcare de nivel european pentru obţinerea de produse agroalimentare, prin tehnologii curate, nepoluante, fără substanţe chimice de sinteză.

Agricultura organică a apărut ca idee prin anii 1930, dar a căpătat o dezvoltare din ce în ce mai mare după 1980 datorită problemelor supraproducţiei din ţările industrializate, subproducţiei din ţările în curs de dezvoltare şi impactului mediului asupra agriculturii.

Deşi a apărut de mult, producţia vegetală organică din Uniunea Europeană a fost definită juridic, începând cu 1991, de către Reglementarea Comisiei Europene 2092/1991 şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1993. Începând cu această dată toate produsele vândute sub o etichetă ce indică metode de producţie organică, au trebuit să se supună acestei legislaţii.

La nivel mondial, aproape 31 milioane de hectare sunt folosite pentru producţia ecologică, practicată în peste 633.891 de ferme, reprezentând 0,74% din totalul terenurilor agricole. Conform studiului World of Organic Agriculture şase din primele zece ţări ale lumii, clasate după procentul din suprafaţa agricolă lucrată în sistem ecologic se află în Uniunea Europeană.

În România agricultura organică este la început dar cu posibilităţi mari de dezvoltare.

La noi principalele organisme care reglementează agricultura ecologică sunt: Autoritatea Naţională pentru Produse Ecologice (ANPE), Comisia de Agricultură Ecologică, Federaţia Naţională de Agricultură Ecologică (FNAE) şi Organismul de Acreditare RENAR.

Producţia ecologică înseamnă obţinerea de produse agroalimentare fără utilizarea produselor chimice de sinteză, în conformitate cu regulile de producţie ecologică, care respectă standardele, ghidurile şi caietele de sarcini naţionale şi sunt atestate de un organism de inspecţie şi certificare înfiinţat în acest scop.

~ 1 ~

Producţia agroalimentară ecologică are ca scop realizarea unor sisteme agricole durabile, diversificate şi echilibrate, care asigură protejarea resurselor naturale şi sănătatea consumatorilor. Organismele modificate genetic şi derivatele lor nu sunt permise în producţia agroalimentară ecologică.

1.1. Necesitatea promovării fermelor ecologice Fermele agricole convenţionale (de tip intensiv şi integrat), predominante

în agricultura mondială, s-au dovedit nesustenabile, chiar şi acolo unde tehnologiile agricole au avut şi au un nivel înalt şi sunt corect aplicate.

Producţia lor trebuie să acopere necesarul populaţiei umane, în creştere necontenită, cu rate alarmante (rata anuală de creştere este de 90 milioane locuitori), atât de alimente cât şi pentru alte nevoi nealimentare. Productivitatea lor, însă, stagnează, tinde să scadă sau chiar scade constant, în ciuda perfecţionării tehnologiilor şi creşterii nivelului energetic al inputurilor intensivizării. Sustenabilitatea înseamnă că în acelaşi timp cu creşterea producţiei să se realizeze şi o diminuare a riscurilor de mediu şi ecologice. Însă aceste riscuri au crescut şi s-au agravat, agricultura convenţională contribuind cu “forţe proprii” şi în interacţiune cu celelalte componente ale sistemului economic (industria, transporturile, construcţiile şi amenajările de toate felurile) la agravarea crizei ecologice de nivel global, a conflictului între mediu şi dezvoltare, în general. Este, deci, şi sub acest aspect, nesustenabilă.

Cauza principală a nesustenabilităţii nu rezidă în caracterul său intensiv, conturat de mărimea fluxului energetic al fiecărui ecosistem, creşterea intensităţii acestuia fiind necesară şi obligatorie pentru opţinerea unui output crescut, exprimat printr-o producţie mai mare, ci în natura inputurilor energetice, de natură strict tehnică - industrială. Ponderea energiei biologice a scăzut necontenit în raport cu cea “culturală” – tehnologică, ceea ce a făcut ca eficienţa întregului flux energetic să se diminueze. Energia intrată pe flux şi neconvertită în produse agricole este utilizată şi convertită în riscuri de mediu şi ecologice pe măsura proporţiei şi cuantumului său. Principalele efecte negative (riscuri de mediu şi ecologice) ale acestui sistem de agricultură, constau în:

1. reducerea necontenită a resurselor de soluri; pierderile de suprafeţe de sol sunt o constantă în lumea contemporană, suprafeţele de soluri agricole

~ 2 ~

scăzând în valori absolute şi pe cap de locuitor, în ciuda preluării de noi suprafeţe prin defrişarea pădurilor;

2. deteriorarea calitativă şi scăderea potenţialului productiv al solurilor din cauza unor factori degradatori;

3. dereglarea circuitului principalelor elemente chimice (carbon, azot, fosfor, potasiu, microelemente);

4. poluarea apelor subterane şi de suprafaţă cu nitriţi şi nitraţi, pesticide şi reziduuri organice şi a atmosferei cu praf, gaze de seră (CO2, NO, NO2, SO2) şi alte gaze nocive;

5.reducerea considerabilă a resurselor de apă lichidă dulce, prin eutrofizarea apelor din lacuri şi râuri;

6.dezechilibrarea vieţii din marile ecosisteme acvatice (mări, oceane); 7.contribuţia la schimbările climatice; 8.reducerea biodiversităţii agricole şi sălbatice, dezechilibrarea şi

reducerea vieţii edafice; 9.prejudicierea echilibrelor biocenotice din alte ecosisteme terestre (păduri)

şi acvatice (lacuri, râuri).Cauzele care au generat aceste efecte ecologice negative ca şi plafonarea

şi scăderea producţiei ecosistemelor agricole convenţionale pot fi mult detaliate, dar în esenţă, două sunt majore şi se condiţionează reciproc:

a). modelul simplu de ecosistem agricol (vegetal sau animal), în care consumatorii (animalele) sunt lipsiţi de sursa lor de hrană - producătorii, iar aceştia din urmă de aportul consumatorilor la restaurarea fertilităţii solului;

b). natura şi provenienţa inputurilor tehnologice de intensivizare: îngrăşăminte chimice uşor solubile, pesticide (substanţe xenobiotice), maşini, utilaje, instalaţii de tip industrial, energie fosilă, apă de irigaţie, substanţe hormonale de sinteză, toate provenind din industrie; ele înglobează multă energie obţinută cu randamente inferioare, de aceea sunt scumpe, tot mai greu accesibile fermierilor, iar dependenţa lor de industrie şi de energia “culturală” este netă şi cu atât mai mare cu cât ferma are un mai pronunţat caracter intensiv – industrial.

Promovarea fermelor ecologice prezintă o serie de avantaje cum ar fi: a).funcţionarea îndelungată a acestora utilizând numai resursele proprii, cu

caracter limitat; b).utilizarea îndelungată a unor resurse limitate nu duce la epuizarea sau

degradarea acestora, ci la conservarea şi chiar la creşterea lor, explicându-se astfel creşterea productivităţii fermelor;

~ 3 ~

c).funcţionarea acestor ferme nu produce deşeuri nerecuperabile şi nici înrăutăţirea condiţiilor de mediu care să pericliteze viaţa, ci dimpotrivă, valorifică propriile deşeuri, gestionând posibila poluare şi transformând mediul în unul mai propice vieţii.

A pune la baza dezvoltării economice (agricole, industriale) dar şi a celei sociale şi politice, concepţia şi legile ecologice ale naturii, nu înseamnă nici pe de parte “întoarcerea la natură, la natura sălbatică”. Dimpotrivă, aceasta înseamnă să producem şi să utilizăm acele tehnici şi tehnologii noi sau chiar mai vechi, care s-ar putea să fie mai complexe, mai costisitoare ca investiţie iniţială, mai greu de realizat, mai greu de controlat şi monitorizat în funcţionarea lor, dar care să consume mai eficient resursele, să-şi recicleze şi să-şi reutilizeze cât mai complet reziduurile şi să implice riscuri cât mai puţine şi mai puţin grave pentru mediu şi pentru viaţă.

Trebuie ştiut şi acceptat faptul că pentru conservarea şi ameliorarea mediului, pentru perpetuarea şi prosperitatea vieţii, este de plătit un preţ uneori mai mare, alteori mai mic, dar mereu este de plătit o cotă din eficienţa tehnică şi economică a sistemului productiv, care până acum conta în mod exclusiv.

1.2.Ferma ecologică - ecosistem agricol sustenabil Ferma ecologică este un sistem agricol sustenabil (durabil) alcătuit după

modelul ecosistemelor naturale şi legilor lor de funcţionare, perfect integrată în peisajul din care face parte, atât prin resursele şi structurarea sa cât şi prin contribuţia favorabilă la stabilitatea fizică şi sustenabilitatea peisajului.

Ferma ecologică are o alcătuire complexă, de sistem agroforestier, sectorul agricol presupunând cultivarea plantelor şi creşterea animalelor numai pe seama producţiei proprii de furaje, dar şi o activitate specifică de compostare a tuturor reziduurilor organice ale fermei, dirijată spre humificarea lor.

Complexitatea, diversitatea, gradul de dezvoltare al sectorului agricol depinde de mărimea suprafeţei agricole deţinute şi a varietăţii condiţiilor de relief, sol şi climă de pe această suprafaţă.

În ferma ecologică, la fel ca într-un ecosistem natural, alcătuirea complexă şi coerenţa dintre biotopuri şi biocenoze permit organizarea unor fluxuri circulare ale diferitelor substanţe, recuperarea şi reciclarea lor, a unui flux energetic intens şi eficient, bazat pe energia biologică şi a numeroase circuite informaţionale de tip feed-back cu funcţii de reglare şi autoreglare proprii. Este

~ 4 ~

deci o fermă ecologică, numită tocmai de aceea de multă lume (oameni de ştiinţă, practicieni) ecofermă.

Produsele obţinute în fermă sunt sănătoase pentru că sunt “curate”, neîncărcate cu substanţe poluante şi toxice (nitriţi, nitraţi, pesticide, metale grele,) şi se numesc produse “ecologice”, “naturale”, “bio” sau “verzi”.

Cererea de produse “bio” creşte necontenit, fiind mult mai mare decât oferta, atât din cauza numărului redus de ferme ecologice cât şi datorită producţiilor mai mici care se obţin de obicei în primii 3-5 ani. Nivelul redus al producţiilor, după conversia fermelor intensive în ferme ecologice, se explică prin degradarea şi dezechilibrele solurilor, provocate de agricultura intensivă.

Pe măsură ce se restaurează fetilitatea solurilor, producţiile obţinute sunt tot mai mari, în multe ferme mai vechi decalajul faţă de cele intensive – partenere atenuându-se până la dispariţie. Întotdeauna însă trendul producţiilor vegetale şi animale este ascendent, timpul lucrând în folosul fermierilor bio, invers faţă de acţiunea sa în sistemul intensiv de agricultură.

O altă caracteristică a fermei ecologice este siguranţa producţiilor şi constanţa în timp, efectele distructive ale climei diminuându-se. Toate acestea determină o mai bună predictibilitate a producţiilor şi o mai mare şansă de valorificare integrală, la preţuri bune, atât pe plan local, cât mai ales pe filiera produselor ecologice.

Schimbările din peisajele Europei s-au modificat foarte mult după 1950, când a luat avânt practica amenajărilor hidroameliorative şi a agriculturii intensive.

În peisajele rurale relieful a fost afectat de eroziune şi alunecări de teren, solurile s-au degradat sub multiple aspecte, reducându-se capacitatea de a susţine producţiile plantelor agricole, vegetaţia forestieră a fost înlăturată, apele au debite oscilante şi sunt poluate, atmosfera este viciată cu pesticide, gaze de seră şi alte substanţe. Toate structurile noi introduse în peisajele locale au deservit doar interesul de moment al întreprinzătorilor din toate domeniile (inclusiv al fermierilor), neţinându-se seama de faptul că, deşi structurile teritoriale pot aparţine diferiţilor proprietari, peisajele sunt sisteme multifuncţionale, comune întregii societăţi.

În aceste peisaje, fermele acţionează ca factori interni, capabili să inducă mari schimbări, ele având ponderea spaţială cea mai mare. De aceea planificarea evoluţiei favorabile a peisajelor spre sustenabilitate se poate face numai prin promovarea fermelor agricole de tip ecologic. Sigur că toate noile structuri planificate (amenajări hidrotehnice, activităţi industriale, drumuri şi alte

~ 5 ~

componente ale infrastructurilor, localităţi) trebuiesc fundamentate ecologic şi nu pur şi simplu pe criterii tehnico-economice.

La nivelul Uniunii Europene un larg colectiv de specialişti se ocupă de peisaje, punând la punct o metodologie complexă de evaluare a sustenabilităţii acestora, pe baza unor criterii de mediu, ecologice, economico-sociale, estetice, recreative, culturale, fiecare cu parametri cuantificabili sau care pot fi evaluaţi.Fermele agricole sunt de asemenea evaluate sub aspectul sustenabilităţii, utilizându-se criteriile şi parametrii pentru peisaj. Implementarea acestei metodologii în diferite ţări din Uniunea Europeană, dar şi din Canada, Africa, SUA, Australia a făcut posibilă ameliorarea sa, introducerea de noi criterii şi parametri, dar mai ales a demonstrat, prin diferenţele de punctaj, superioritatea fermelor ecologice, a implicaţiilor lor pozitive în asigurarea sustenabilităţii peisajelor din care fac parte. Peisajul şi teritoriul fermelor ecologice este atractiv şi recreativ pentru localnici, vizitatori, turişti. Atractivitatea se datorează frumuseţii, diversităţii, îmbinării armonioase a pădurii cu culturile agricole, a florei şi faunei domestice cu o bogată viaţă sălbatică, toate dând senzaţia de naturaleţe, pace, linişte. Clima se ameliorează atât datorită reducerii vitezei vânturilor de către perdelele forestiere, cât şi datorită intensificării activităţilor fiziologice ale plantelor agricole şi prelungirii duratei lor pe tot timpul sezonului activ. Perdelele forestiere reduc oscilaţiile temperaturii şi umidităţii aerului, dăunătoare sănătăţii. Plantele agricole, puse în condiţii favorabile de climă, sol şi tehnologie optimă, desfăşoară activitatea fotosintetică şi transpiraţia cu maximum de intensitate. Fotosinteza intensă sporeşte ponderea energiei luminoase atrasă în acest proces, diminuând proporţiile transformării acesteia în căldură. Concomitent, transpiraţia intensă consumă mai multă căldură din mediu.Ambele procese se desfăşoară mai intens şi pe perioade mai lungi de timp datorită vegetaţiei ierboase permanente şi a culturilor succesive şi ascunse care acoperă solul o perioadă îndelungată. Intensificarea transpiraţiei determină şi creşterea umidităţii relative a aerului atmosferic, fenomenul opunându-se aridizării climatului.

Ambele procese reduc proporţiile încălzirii locale şi globale,dezamorsează oscilaţiile termice, pe de o parte, iar pe de altă parte controlează starea atmosferei, contribuind la reducerea concentraţiei de CO2 şi creşterea celei de O2. Alte gaze nocive şi cu efect de seră (oxizii de azot şi de sulf, amoniac) se produc în cantităţi mai mici pe teritoriul fermei ecologice, deşeurile organice fiind reciclate prin compostare, iar în solurile mai afânate şi aerate intensitatea

~ 6 ~

denitrificării şi amonificării se diminuează, bacteriile implicate fiind cele anaerobe.

Pesticidele şi reziduurile lor nu poluează atmosfera deoarece nu se utilizează, iar cele provenite din fermele intensive învecinate sunt reţinute de perdelele forestiere care înconjoară ferma precum şi de cele antivânt din interiorul fermei.

Apele de pe teritoriul fermei, subterane şi de suprafaţă, sunt curate datorită neutilizării îngrăşămintelor minerale uşor solubile şi pesticidelor şi datorită reducerii scurgerilor de apă şi sol de pe pantele din fermă. Cele mai favorabile efecte se înregistrează în mediul edafic. Solurile din fermele ecologice îşi restaurează fertilitatea, care continuă să crească necontenit, acesta fiind şi obiectivul lor fundamental. Starea solului, redată prin ansamblul proprietăţilor sale, se ameliorează.

Funcţionând ca sistem agroforestier (AF), fermele ecologice amplasate pe terenuri în pantă pierd mai puţină apă, nutrienţi şi sedimente (eroziunea se diminuează) şi au un impact de mediu mult mai redus decât o fermă intensivă. Bilanţul, ca şi regimul de apă al solurilor se ameliorează prin gestionarea mai bună a apei din precipitaţii.

1.3.Principiile şi regulile de funcţionare a fermelor ecologice Pentru a fi sustenabilă, ferma ecologică trebuie să aibă acele structuri şi

componente şi să promoveze acele practici prin care, valorificând complet, superior şi eficient resursele, să poată realiza cantităţi de produse agricole tot mai mari, calitative şi sănătoase, fără a epuiza sau deteriora resursele naturale pe care le utilizează (sol, apă, aer), şi cu riscuri ecologice minime.

Principiul fundamental al sustenabilităţii fermei se întemeiază pe funcţia solului, ca formaţiune complexă, de frontieră activă între regnul mineral şi întregul regn viu. Solul permite trecerea unor componente minerale în lumea vie şi reţinerea altora la complexul coloidal, în forme stabile, împiedicându-le să migreze ca poluant în apă şi atmosferă. Solul reprezintă suportul fizic, principalul depozitar al celor mai importante resurse pentru viaţa plantelor (apă, nutrienţi), precum şi un complex de factori ecologici (edafici) de o mare diversitate şi importanţă pentru plante şi indirect pentru animale şi om. El îşi poate îndeplini aceste funcţii numai dacă starea sa de “sănătate” este bună. Sănătatea sau calitatea solului este asigurată şi întreţinută de humus, de echilibrul dintre apă

~ 7 ~

şi aer şi de absenţa poluării. De aceea, regula funcţională este ca toate acţiunile întreprinse în cele două sectoare (vegetal şi animal) să urmărească însănătoşirea şi creşterea calităţii solului, a fertilităţii sale.

Crearea fertilităţii solului şi regenerarea sa permanentă de către organismele edafice (flora şi fauna din sol – edafobionul) capabile atunci când sunt bine reprezentate ca număr de specii, diversitate, efective şi echilibrate numeric, să recicleze materia organică moartă din sol prin participarea lor atât la procesul de humificare cât şi la cel de mineralizare şi la echilibrul lor.

Regenerarea permanentă a humusului, echilibrul dintre apă şi aer, biodegradarea poluanţilor ajunşi întâmplător în sol, permit refacerea fertilităţii solului şi a capacităţii sale productive la niveluri tot mai ridicate ale echilibrelor edafice. Organismele edafice depind însă de materia organică moartă, restituită solului, fiind saprofite. În sol sunt puţine organisme autotrofe (unele alge, actinomicete, chemobacterii), plasate în general la suprafaţa acestuia şi incapabile să susţină cu hrană o viaţă edafică bogată. Fermele ecologice mizează în creşterea sănătăţii şi fertilităţii solului pe restituirea materiei organice reziduale vegetale şi animale rezultată în toate sectoarele şi subsectoarele sale.Fertilizarea este exclusiv organică, de aceea poate în mai multe ţări este păstrat termenul de fermă organică sau regenerativă.

Al doilea principiu fundamental constă în caracterul predominant local al proceselor şi acţiunilor, care mizează pe resursele locale valorificate eficient şi intensiv. Fermele comunică puţin cu exteriorul, permiţând intrări şi ieşiri la nivelul strictului necesar. Regula este, deci, de structurare şi organizare complexă, funcţie de cantitatea şi calitatea resurselor proprii. În funcţionarea sa, ferma ecologică, organizată şi structurată funcţie de resursele sale primare (teren agricol şi neagricol, climă), în organizarea fluxului intern al substanţelor ia în considerare atât produsele sale principale, ca materii prime pentru diferite activităţi, cât şi produsele secundare şi reziduale de la toate activităţile, ca resurse (materii prime proprii) pentru dezvoltarea altor activităţi necesare.

Regula elementară şi esenţială în funcţionarea fermei de tip ecologic este că nimic din ceea ce se produce sau rezultă de la o activitate din fermă nu reprezintă un deşeu de care ferma trebuie să se debaraseze, ci o materie primă, o altă categorie de resurse proprii care trebuiesc utilizate după reguli precise şi particulare.

După IFOAM (Federaţia Internaţională a Mişcărilor de Agricultură Organică) principiile şi practicile esenţiale şi comune sunt:

~ 8 ~

•să producă numai hrană de înaltă calitate nutriţională şi în cantitate suficientă;

•să acţioneze împreună cu sistemele naturale, fără să le domine; •să încurajeze şi să intensifice ciclurile din interiorul fermei, implicând

microorganismele, flora şi fauna solului, plantele şi animalele (inclusiv pe cele spontane şi sălbatice);

•să menţină şi să sporească pe termen lung fertilitatea tuturor solurilor; •să utilizeze la maximum resursele locale; • să lucreze cât mai mult posibil prin circuite închise între materia organică

moartă şi elementele de nutriţie pentru plante; •să ofere întregului şeptel de animale condiţii de viaţă apropiate de

comportamentul înnăscut, care le ajută în performanţele lor biologice şi productive;

•să evite toate formele de poluare care ar putea rezulta din tehnicile agricole;

•să menţină diversitatea genetică a sistemului agricol (complexitatea plante şi animale) şi a celor subordonate, inclusiv să protejeze habitatele pentru plante şi animale sălbatice;

•să permită producătorilor agricoli să obţină un profit adecvat; •să ia în consideraţie efectul social şi ecologic al sistemului fermei.

În activitatea din fermă, aceste principii pot fi transpuse prin: •creşerea obligatorie a animalelor, alături de cultivarea plantelor; •compostarea tuturor reziduurilor organice şi utilizarea composturilor pe

toate solurile din fermă, ca îngrăşăminte organice obligatorii; •generalizarea unor rotaţii lungi ale culturilor cu utilizarea plantelor

leguminoase şi îngrăşămintelor verzi; •evitarea antibioticelor şi a stimulatorilor hormonali; •utilizarea metodelor mecanice şi termice de combatere a buruienilor; • procesarea produselor în fermă şi vânzarea lor directă către consumatori; •utilizarea forţei de muncă din exterior numai atunci când este strict

necesar.Creşterea animalelor este unul din domeniile în care aptitudinile

fermierilor ce practică agricultura ecologică sunt foarte importante şi necesare. Există multe practici şi principii implicate în acest sistem, fiecare fiind

creată să ofere animalelor o viaţă confortabilă,fără stres în concordanţă cu nevoile lor naturale.

~ 9 ~

Un concept important în creşterea animalelor este crearea unui mediu corespunzător fiecărei specii. În cadrul acestui concept sunt câteva practici comune care includ:

Acces permanent la aer liber Păşunat corespunzător pentru satisfacerea nevoile nutriţionale şi de

comportament Interzicerea legării permanente sau a izolării animalelor Aşternut şi adăpost corespunzător Densitatea mică a animalelor pe suprafaţa de păşunat Eforturi pentru limitarea timpului de transport Un principiu ecologic general interzice de asemenea folosirea podelelor cu

grătar pentru odihna animalelor. Agricultura ecologică restricţionează tăierea sau scurtarea:

Cozilor - la oi, porci etc. Ciocurilor - la găini, curcani etc. Coarnelor - la vite, oi etc. Este, de asemenea, necesar ca practicile de management să fie adaptate

fiecărei specii individuale. De exemplu, păsărilor trebuie să li se asigure perioade de pauză între cele de ouat şi să fie ţinute în grupuri mici pentru a se stabili ierarhiile sociale care se produc în natură.

Noul Regulament UE privind agricultura ecologică face referire directă la practicile de creştere a animalelor în mai multe puncte ale sale, precizând inclusiv, faptul că îngrijitorii animalelor trebuie să posede cunoştinţele şi capacităţile de bază în ceea ce priveşte nevoile de sănătate şi bunăstare ale animalelor.

Agricultura ecologică subliniază faptul că durerea şi suferinţa trebuie sa fie minime de-a lungul întregii vieţi a unui animal. De aceea, timpul de transport este strict controlat, iar metodele de sacrificare sunt create să fie, pe cât posibil, rapide şi fără durere.

Ferma este locul în care procesul ecologic începe şi unde iau naştere produsele ecologice proaspete, de înaltă calitate pe care le cumpăraţi de la supermarket-ul local, restaurant sau pieţele fermierilor.

Fermele înscrise în sistemul de agricultură ecologică nu numai că se bazează pe natură pentru producţia vegetală şi animalieră, ele chiar fac parte din natură. Fermierii care practică agricultura ecologică fac tot posibilul pentru a obţine alimente din mediul înconjurător folosind sisteme cât mai apropiat posibile de cele existente în mod natural.

~ 10 ~

Ei lucrează pe baza conceptului circuitului închis al agriculturii. De exemplu, solul fertil care rezultă din folosirea gunoiului de grajd şi din formarea unui sol în care materia organică acţionează ca agent de fertilizare, micşorează eroziunea solului şi pierderea de apă şi nutrienţi. Mai mult, inputuri cum sunt gunoiul de grajd şi nutreţurile ar trebui produse, în principiu, în aceeaşi fermă în care sunt folosite, sau în fermele vecine, pentru a reduce nevoia de inputuri externe.

Fermierii care practică agricultura ecologică încearcă să creeze armonie între natură şi oameni prin practici care necesită lucrări manuale şi care au în acelaşi timp un impact scăzut asupra mediului. Acestea includ combaterea mecanică a buruienilor în locul folosirii erbicidelor.

Pentru fermierii care practică agricultura ecologică, starea bună a solului şi respectul faţă de mediu sunt de o importanţă crucială pentru supravieţuirea oamenilor şi a animalelor.

Folosirea responsabilă a energiei şi a resurselor naturale Menţinerea diversităţii biologice Menţinerea echilibrelor ecologice regionale Îmbunătăţirea fertilităţii solului Menţinerea calităţii apeiFermierii care practică agricultura ecologică respectă animalele prin: Promovarea sănătăţii şi bunăstării animalelor Satisfacerea nevoilor de comportament specifice animalelor

Pentru a atinge aceste scopuri, fermierii care practică agricultura ecologică se bazează de decenii pe practici agricole recunoscute, cum sunt menţinerea sănătăţii efectivului de animale prin exerciţii regulate şi acces la păşune, prin sisteme de creştere liberă şi cunoştinţe ştiinţifice moderne, ca de exemplu monitorizarea nivelului nutrienţilor pentru a fi siguri că acesta este corect pentru o creştere optimă.

Practicile agriculturii ecologice se bazează, de asemenea, pe un amestec de respectare strictă a cerinţelor legale stabilite pentru folosirea siglelor şi etichetelor ecologice şi inovare în concordanţă cu particularităţile fiecărei ferme, bazate pe principiile de bază ale agriculturii ecologice. De exemplu, noul Regulament UE privind agricultura ecologică prevede că:

Fertilitatea şi activitatea biologică a solului trebuie menţinută şi crescută prin rotaţia multianuală a culturilor, incluzând leguminoase şi alte plante pentru îngrăşăminte verzi, şi prin aplicarea gunoiului de grajd sau a altor materii organice, preferabil compostate, din producţia ecologică.

~ 11 ~

În acest cadru legal - şi în funcţie de aptitudinile şi cunoştinţele practice - un fermier poate să aleagă una, o combinaţie a mai multor sau a tuturor acestor metode de creştere a fertilităţii solului, depinzând de care abordare este mai potrivită cu sistemul său agricol. Dar dumneavoastră, ca şi consumator, puteţi avea încredere că indiferent de metoda pe care el/ea o alege, aceasta a fost creată pentru a fi în armonie cu natura şi benefică mediului.

1.4.Dimensionarea şi structurarea efectivelor de animale Dimensionarea şi structurarea efectivelor de animale are un rol foarte

important, acţionând ca factor de integrare şi echilibru al celor două sectoare principale ale fermei (vegetal şi animal).

Astfel, sectorul de creştere al animalelor are o dezvoltare limitată la posibilităţile celui vegetal de a-l susţine cu furaje proprii. Supradimensionarea sectorului animal faţă de limitele sectorului vegetal atrage după sine cumpărarea de furaje din exterior şi producerea unor cantităţi mai mari de dejecţii animale decât limitele maxime de absorbţie ale terenurilor şi culturilor din fermă. Aceasta duce la obţinerea de produse vegetale, inclusiv furaje, în cantităţi mai mari, dar de calitate inferioară: urât mirositoare, digestibilitate mai slabă, rezultate de producţie inferioare, sănătate şubredă a animalelor,reproducţie slabă şi discontinuă. Animalele din fermă suferă influenţe negative şi de la furajele străine, produse în alte condiţii, de calitate necunoscută şi greu controlabilă. Nu numai animalele au de suferit ci şi solul şi indirect plantele cultivate şi pajiştile.

Astfel, se vor administra cantităţi mari de dejecţii pe terenurile arabile şi pe pajişti şi în sezonul rece, proaspete de cele mai multe ori, care nu vor putea fi prelucrate de organismele din sol, acestea fiind inactive. Solurile se încarcă cu prea multă materie organică proaspătă care, la creşterea temperaturilor în primăvară, se va descompune până la mineralizare, astfel că nutrienţii se vor pierde prin volatilizare, levigare sau scurgere la suprafaţă. Solurile se supraîncălzesc, ard, multe organisme edafice îşi încetează activitatea sau mor,humusul se mineralizează şi el intens şi se pierde, astfel încât fertilitatea solului în loc să crească prin fertilizarea organică, scade.

Pe păşuni, încărcătura mai mare de animale reduce şansele vegetaţiei de a se regenera, iar dejecţiile lichide şi solide în cantităţi mari depuse pe sol, în plină vară, sunt repede mineralizate. Plantele le consumă în cantităţi mai mari,se îmbogăţesc în nitraţi şi devin nesănătoase pentru animale.

~ 12 ~

Concentraţia mare de nitraţi la suprafaţa solului accelerează volatilizarea lor şi poluarea aerului pentru animalele la păşunat, întregită şi de amoniacul ce se degajă din dejecţiile lichide pe timp călduros, dar mai ales diminuează fixarea simbiotică a azotului de către leguminoasele de pe pajişti, care cu timpul regresează sau dispar.

Acestea ar fi consecinţele supradimensionării sectorului animal şi ale hrănirii cu furaje din afara fermei. Pentru a se evita astfel de situaţii este necesar ca întreaga activitate din sectorul vegetal să fie subordonată acestui principiu, începând cu raporturile ogor/pajişte – echilibrate, cu structura culturilor din rotaţie, producţia lor de furaje, modul de execuţie şi eşalonare a lucrărilor solului pentru amplasarea culturilor succesive şi ascunse, producătoare de furaje.

Pe de altă parte, furajele din ferma ecologică proprie sunt în mod cert curate, nepoluate, sănătoase, au o diversitate mare şi asigură nu numai raţii saţioase ci şi cu valoare biologică ridicată, care stimulează producţia, reproducţia şi protejează sănătatea animalelor. Cele provenite din afara fermei, prin cumpărări, trebuie să fie doar cele ce nu se pot produce în fermă, în general minerale, sau să fie din fermele ecologice certificate.

Nici subdimensionarea sectorului animal nu este benefică deoarece o parte din produsele vegetale nu-şi găsesc întrebuinţarea în hrana animalelor din fermă, se produc cantităţi mai mici de dejecţii, nu poate fi susţinut un program intensiv de fertilizare cu composturi şi fertilitatea solului scade treptat.

Creşterea anuală a fertilităţii solurilor prin această relaţie între producţia de furaje x efectivele de animale x dejecţii x composturi permite obţinerea unor cantităţi mai mari de furaje în fermă care duc la creşterea treptată a efectivelor de animale.

Producţiile mai mari de furaje arată funcţionarea mai bună şi echilibrată a solului. Dacă animalele sunt hrănite cu furaje de pe aceleaşi soluri, prin dejecţiile mai mari nu se întâmplă decât recuperarea elementelor extrase în cantităţi mai mari de surplusul de furaje. Este deci necesar şi obligatoriu ca pe măsură ce producţiile proprii de furaje sunt mai mari să crească şi efectivele de animale. Altfel furajele în exces sunt vândute şi solurile nu-şi mai recuperează substanţele nutritive extrase de surplusul de furaje, reducându-şi fertilitatea. De aceea vânzarea furajelor nu este permisă ci doar schimburile de furaje cu alte ferme ecologice şi în anumite condiţii.

~ 13 ~

1.5.Principii şi reguli pentru sectorul de creşterea animalelor

În structurarea şi dimensionarea efectivelor de animale, cât şi în organizarea activităţii din ferme, principiul precauţiei are un rol important, vizând echilibrul funcţional al fermei şi autonomia sa prin reciclarea completă a dejecţiilor şi altor reziduuri. Echilibrul fermei şi al solurilor sale depinde de încărcătura totală de animale (UVM-total) din fermă, limitată de mărimea suprafeţei agricole şi de capacitatea acestei suprafeţe de a produce alimente şi furaje.

Animalele, utilizând hrana vegetală din fermă, realizează două tipuri de produse, cu destinaţii diferite: produse animaliere pentru consum uman şi industrializare şi dejecţii solide şi lichide, resurse pentru creşterea fertilităţii solurilor şi a producţiei vegetale.

Pentru realizarea echilibrului încărcătura de animale trebuie să fie strict corelată atât cu nevoia mai mare de produse pentru consum cât şi cu aceea de a acoperi necesarul de îngrăşăminte pentru suprafeţele agricole ale fermei.

În funcţie de zona climatică, soluri şi fertilitatea lor, încărcătura de animale este cuprinsă între 0,8-1,2 UVM/ha agricol, în medie 1 UVM/ha agricol, limitată, deci, de suprafaţa agricolă a fermei şi potenţialul său productiv.

Un alt principiu de bază este că încărcătura de animale trebuie să fie complexă şi diversificată. Complexă în sensul că trebuiescsc crescute cât mai multe specii de animale, respectiv toate speciile care pot valorifica superior resursele din sectorul vegetal fără a concura omul şi nevoile sale de hrană vegetală. Astfel, în ferma ecologică, nici o specie de animale nu ajunge să fie crescută în sistem industrial. Complexitatea trebuie să fie optimă, limitându-se la speciile care pot fi susţinute cu furaje proprii. Este evident că atunci când suprafaţa agricolă a fermei este mare şi diversificată ca potenţial productiv şi complexitatea sectorului animal creşte corespunzător.

În ferma ecologică pot fi crescute cu succes toate speciile de animale (bovine, ovine, cabaline, caprine, suine, diverse specii de păsări, animale mici, de blană sau carne, albine) dar nu trebuie să lipsească bovinele, păsările şi albinele.

Suinele pot fi crescute când suprafaţa este mare, condiţiile pentru cereale, leguminoase pentru boabe şi rădăcinoase furajere sunt extrem de favorabile, astfel că o parte din furajele concentrate pot fi utilizate pentru hrănirea lor.

Complexitatea asigură şi diversitatea genetică a şeptelului, împreună cu spectrul de rase, populaţii, hibrizi ai fiecărei specii.

~ 14 ~

Prin diversitatea sectorului animal se înţelege că trebuiesc crescute din fiecare specie atât animale de producţie cât şi de reproducţie, precum şi toate categoriile de vârstă şi fiziologice. Fiecare specie de animale trebuie să aibă o structură de vârstă completă şi echilibrată, care să-i permită reproducţia fluentă, naturală şi să producă în flux continuu şi predictibil produse pentru consum şi vânzare precum şi dejecţii solide şi lichide destinate compostării sau aplicării directe. Aceasta permite şi respectarea ciclurilor naturale de reproducere ale animalelor, reproducţia lor naturală, deşi unele practici ale reproducţiei artificiale nu sunt interzise (însămânţările artificiale, incubaţia artificială a ouălor).

Un alt principiu se referă la respectarea ritmului natural, biologic de creştere al fiecărei categorii de animale, genetic determinat. În funcţie de acesta (sporul zilnic în greutate), integrarea produselor pe filieră se poate realiza cu mai multă certitudine, animalele îşi păstrează mai bine sănătatea, capacitatea de reproducţie şi producţie.

Alimentaţia ecologică presupune pe de o parte, utilizarea preponderentă a furajelor vegetale din fermă (pentru a fi de calitate), iar pe de altă parte includerea acestora în raţii, diferenţiate în funcţie de specie, rasă, vârstă, greutate corporală, nivelul producţiilor, ritmul natural de creştere, starea fiziologică, utilizarea la reproducţie.

Raţiile de furajare trebuie alcătuite dintr-o mare diversitate de furaje produse în fermă, în funcţie de preferinţele animalelor, de aceea palatabilitatea şi digestia hranei sunt mult îmbunătăţite.

Furajele trebuie să fie săţioase, să fie complete şi echilibrate, lucru pe deplin posibil având în vedere structura vegetaţiei din fermă. Animalele trebuiesc hrănite optim, abundent, dar nu excesiv pentru a putea da atât producţia maximă cât şi cantitatea maximă de dejecţii destinate sectorului vegetal. Raţia excesivă forţează ritmul de creştere al animalului.

Raţiile întocmite la un moment dat trebuiesc mereu corectate, atât în funcţie de fluxul furajelor din sectorul vegetal şi calitatea lor, dar şi în funcţie de comportamentul animalelor, de modul cum consumă hrana sau anumite furaje, de resturile de furaje.

Pentru consumul cât mai complet al hranei din raţie, aceasta se administrază în tainuri, în fiecare tain furajele fiind ordonate funcţie de specificul de hrănire a animalelor, de consumul apei, fiind bine cunoscute de la alimentaţia convenţională.

~ 15 ~

Fânurile, silozurile, semisilozurile, trebuiesc obţinute numai prin mijloace locale (uscarea naturală pe brazde, ventilaţia fânurilor şi semifânurilor, fermentaţia lactică fără aditivi chimici sau hormonali la silozuri).

În bucătăria furajeră sunt admise toate mijloacele şi tehnicile mecanice, termice, hidrice, biologice dar nu şi utilizarea unor substanţe chimice (cu excepţia celor admise de reglementări).

O pondere deosebită în alimentaţia animalelor o are furajul verde, proaspăt, bogat în vitamine, enzime, hormoni vegetali, microelemente, dar se mizează mai ales pe consumul lui direct, prin păşunat şi numai într-o măsură mai mică, pentru anumite categorii de animale, parţial pe administrarea lui la iesle.

Fiecare categorie de animale în sezonul cald trebuie să aibă acces direct la iarbă, dacă nu în întreg sezonul măcar în parte şi mai ales zilnic un anumit număr de ore. Aceasta este o regulă elementară atât pentru hrănirea animalelor, cât şi pentru întreţinerea şi adăpostirea lor.

Animalele trebuie să aibă un contact direct cu solul şi cu vegetaţia de pe sol pe care o folosesc ca hrană, cu importanţă deosebită în respectarea ritmului de creştere natural al animalului, dar şi în reproducţia şi sănătatea acestuia.

Introducerea în furajare a plantelor modificate genetic, creşterea de animale modificate genetic, utilizarea de substanţe hormonale de creştere, tratamente alopatice ale bolilor şi sterilităţii animalelor, vine în contradicţie atât cu alimentaţia ecologică şi de calitate cât şi cu ritmul de creşetre al animalelor din fermă, de aceea ele sunt interzise.

Sunt acceptate anumite proporţii ale furajelor (cca. 5%), în special în perioada de conversie, sub monitorizare şi control strict.

~ 16 ~

1.6.Creşterea ecologică a animalelor în ferme

Fermele ecologice de animale se pot înfiinţa pentru următoarele specii: bovine, cabaline, ovine, caprine, suine, iepuri, găini, gâşte, curci, rate, bibilici, struţi, fazani, porumbei, prepeliţe, albine, peşti, melci, acvacultură. Animalele care vor popula fermele ecologice trebuie sa aibă următoarele caracteristici morfologice:

să fie rase autohtone cu buna rezistenta la factorii locali de mediu; să aibă constituţie robustă; sa aibă indicii foarte buni de reproducţie, fecunditate şi prolificitate; noi născuţi sa fie viabili şi să aibă vitalitate; să poată asimila o furajarea variata; să nu fie exigente fata de furajele proteice de origine animala; să răspundă corespunzător la condiţiile extensive sau cel mult

semiintensive de creştere.  Nu sunt agreate in agricultura ecologica rasele intensive sau cele

superspecializate.   Animalele din fermele ecologice

trebuie sa fie rezistente la factorii naturali: legarea animalelor de pământ; accesul liber in exterior şi la păşune; administrarea de furaje verzi; densitatea animalelor; ritmul de creştere; furajarea extensiva.

Animalele de asemenea trebuie să fie rezistente la factorii artificiali de mediu: stand; tipul de legare; mulsul mecanic; zgomote.

Ca şi sistem de reproducţie se recomandă: reproducţia dirijată, însămânţările artificiale, incubaţia naturală la cloşcă, cât şi incubaţia artificială.  

În fermele ecologice se va ţine cont de tipul şi nivelul de producţie precum şi de  comportamentul animalelor.

Pot fi afluite in ferma ecologica: pui de carne de 3 zile; puicuţe pentru ouat de 8 săptămâni; vitei şi mânji de 6 luni; miei şi iezi de 45 de zile; purcei sub 25 kg.

~ 17 ~

Principiile producţiei ecologice se aplică şi furajelor consumate de animalele crescute în sistem ecologic. În prezent, conform reglementărilor referitoare la producţia ecologică, minimum 85% din furajele animalelor crescute în sistem ecologic trebuie să fie produse în sistem ecologic. De la 1 Ianuarie 2008, fermierii care practică agricultura ecologică vor trebui să furnizeze 100% hrană ecologică pentru bovinele la îngrăşat şi vacile de lapte.

Rezultatul final al respectării acestor practici meticuloase este producţia de alimente proaspete şi gustoase, cum sunt:

Lapte de vacă, capră, bivoliţă sau alte animale; Ouă de găină, prepeliţă sau alte păsări; Carne de miel, vită, pui sau porc.

Toţi fermierii din UE care practică agricultura ecologică sunt cel puţin o dată pe an, supuşi unor inspecţii regulate ale fermelor agricole - pentru a se asigura faptul că ei respectă cerinţele legale, astfel încât să îşi poată comercializa produsele ca ecologice, cu dreptul de a purta una din siglele UE sau a diferitelor State Membre UE pentru agricultura ecologica.

Produsele ecologice au succes nu numai în rândul consumatorilor, ele sunt, de asemenea, obţinute de un număr mare de fermieri în multe zone ale UE. Ultimele cifre Eurostat furnizate de Comisia Europeană arată că în anul 2005, suprafaţa ecologică a fost de 4% din suprafaţa agricolă utilizată (SAU) în UE, la momentul când Uniunea era formată din 25 de State Membre. Potrivit Eurostat, în 2005 erau 157,852 de producători în sistemul de agricultură ecologică, ceea ce a însemnat o creştere semnificativă de 13,4% faţă de nivelul anului 2004. 

Fermierii care cresc animale în sistem ecologic le hrănesc cu furaje ecologice care ajută animalele să crească şi să producă, şi, în acelaşi timp, le îmbunătăţesc sănătatea şi bunăstarea.

Deoarece calitatea şi compoziţia furajelor ecologice este atât de importantă pentru producţia de carne ecologică şi a altor produse animaliere, aceşti factori sunt strict reglementaţi.

De exemplu, actuala Regulament UE privind agricultura ecologică cere fermierilor din sistemul ecologic să folosească minimum 85% furaje ecologice în hrana animalelor,în funcţie de rasa lor. Iar de la 1 ianuarie 2008, fermierii vor trebui să hrănească animalele cu furaje 100% organice pentru a-şi putea vinde produsele ca ecologice sau pentru a putea folosi sigla UE.

Între timp, noul Regulament UE bazată pe regulile actuale, cere ca furajele ecologice pentru animale să fie produse:

~ 18 ~

Din materie primă ecologică, în afară de cazul când aceasta nu este disponibilă în formă ecologică

Cu o cantitate minimă de aditivi şi substanţe complementare de procesare, care pot fi folosite numai în cazul unei nevoi esenţiale sau pentru un scop nutriţional aparte. Principiile şi regulamentele ecologice impun, de asemenea, ca animalele

crescute ecologic să aibă acces permanent la păşune în aer liber şi la furaje grosiere, şi de asemenea hrana trebuie să îndeplinească cerinţele nutriţionale pentru fiecare etapă de dezvoltare.

Respectând principiul folosirii resurselor de la faţa locului, furajele ecologice trebuie produse, de preferinţă, chiar în ferma în care sunt crescute animalele.

Sunt interzise în furajele ecologice următoarele ingrediente: Agenţii de creştere Aminoacizii sintetici Organismele modificate genetic (OMG-uri)

Alte ingrediente, cum sunt cele listate mai jos, pot fi folosite numai în anumite condiţii:

Materiale non-ecologice de origine vegetală Materiale de origine animală şi minerală Aditivi alimentari Substanţe ajutătoare pentru pregătirea furajelor Auxiliari de fabricaţie

Fermierii care cresc animale în sistem ecologic cred că animalele tinere, cum sunt viţeii sau mieii ar trebui hrăniţi numai cu lapte natural - ideal de la mamele lor.

Zootehnia practicată intensiv a dus la creşterea cantităţii de produse de origine aimală obţinute, cu preţul reducerii calităţii igienice a alimentelor, a efectelor distructive asupra mediului şi a reducerii gradului de bunăstare a animalelor.

S-a constatat, de exemplu, că dejecţiile animaliere produc o cantitate imensă de metan, (un gaz cu efect de seră) şi pentru că cererea de carne este tot mai mare în întreaga lume, se aşteaptă ca emisiile de metan să crească progresiv în următoarele decenii. Bovinele şi ovinele contribuie cel mai mult la încălzirea globală, fiecare kilogram de carne de vită produs contribuind cu 13 kilograme de emisii de carbon, iar fiecare kilogram de carne de miel produs - cu 17 kilograme de emisii de carbon. De asemenea, o fermă zootehnică pentru creşterea a 40 000

~ 19 ~

porci produce aceeaşi cantitate de ape reziduuale cât o comunitate de 160 000 de oameni.

Creşterea animalelor în cadrul fermelor ecologice reprezintă o soluţie la aceste probleme, fiind o activitate legată de pământ. În general, animalele trebuie să aibă acces la suprafeţe de exerciţiu în aer liber, iar numărul acestora pe unitatea de suprafaţă, trebuie limitat pentru asigurarea unui sistem integrat între producţia animalieră şi producţia vegetală. În acest mod se reduce la minim orice formă de poluare a solului, a apelor de suprafaţă şi a celor freatice. Numărul de animale se stabileşte în funcţie de suprafaţa disponibilă, în scopul evitării păşunatului intensiv şi eroziunii solului.

Furajarea animalelor, se realizează cu furaje obţinute din agricultura ecologică, respectând cerinţele nutriţionale ale animalelor în diferite stadii ale dezvoltării lor. Practicile de îngrăşare sunt autorizate în măsura în care sunt reversibile în orice stadiu al procesului de creştere, hrănirea în exces a animalelor fiind interzisă.

Operaţiile privind aplicarea benzilor elastice la cozile oilor, tăierea cozilor, tăierea dinţilor, retezarea ciocurilor şi a coarnelor, nu trebuie efectuate sistematic în fermele ecologice. O parte din aceste operaţii se autorizează de organismele de inspecţie şi certificare, din motive de siguranţa sau dacă ele urmăresc îmbunătăţirea stării de sănătate, bunăstarea sau igienă animalelor. Aceste operaţii trebuie efectuate la vârsta cea mai potrivită de către personal calificat, astfel încât suferinţa animalelor să fie redusă la minim. Numai în aceste condiţii este permisă castrarea fizică, pentru asigurarea calităţii produselor şi menţinerea practicilor tradiţionale de producţie (de exemplu, porcii pentru carne, tăuraşi, claponi).

Adăposturile animalelor trebuie să fie prevăzute cu o suprafaţă de culcare şi de odihnă confortabilă, curată şi uscată suficient de mare, având o alcătuire solidă. Suprafaţa de odihnă este prevăzuta cu suprafeţe de culcare uscate şi acoperite cu aşternut de paie. Aşternutul poate fi constituit din paie sau din alte materiale naturale corespunzătoare.

Păsările trebuie crescute pe sol şi nu pot fi ţinute în cuşti. Păsările de apă trebuie să aibă acces la un pârâu, eleşteu sau lac, când condiţiile meteorologice permit, în scopul respectării cerinţelor de bunăstare a animalelor şi condiţiilor de igienă. Pentru găinile ouătoare, lumina naturală se completează cu lumina artificială pentru a se asigura zilnic un maximum de 16 ore de luminozitate, cu o perioadă continuă de odihnă nocturnă de cel puţin opt ore.

Menţinerea sănătăţii şi bunăstării animalelor este unul din principiile cheie ale agriculturii

~ 20 ~

ecologice. Acest lucru se obţine printr-un management adecvat şi atenţie sporită faţă de nevoile specifice fiecărei specii.

Ca şi în cazul culturii plantelor în sistem ecologic, sănătatea şi bunăstarea animalelor se realizează în mare măsură, fără recurgerea la inputuri sintetice, ca de pildă antibiotice. Se folosesc măsuri preventive pentru a micşora riscul de boli şi dăunători.

Primul pas în asigurarea unei sănătăţi satisfăcătoare a animalelor crescute în sistem ecologic este alegerea rasei în funcţie de vitalitate, adaptabilitate la condiţiile locale şi rezistenţă la boli. Preferinţa pentru speciile şi rasele autohtone, potrivite mediului din regiunea în care se află ferma, este de mare ajutor în această privinţă.

Agricultura ecologică încurajează şi apărarea imunologică naturală a animalelor, asigurând acestora:

Furaje adecvate şi de calitate ridicată Exerciţii regulate Acces liber la păşune şi păşunat corespunzător.

Alte metode de prevenire a bolilor includ: Păstrarea unor condiţii adecvate de adăpost şi igienă Menţinerea densităţii corespunzătoare a animalelor atât afară, pe păşuni,

cât şi în adăposturi atunci când trebuie adăpostite, de exemplu în lunile de iarnă. Desigur că, oricâte metode de prevenire s-ar lua ele nu pot opri

îmbolnăvirile sau rănirile ocazionale ale animalelor, iar în aceste cazuri,. fermierii trebuie să ia măsuri rapide pentru ca suferinţa sau durerea să fie minimă şi animalul afectat să fie vindecat în cel mai scurt timp.

Tratamente recomandate de agricultura ecologică includ: Homeopatia - un tratament alternativ care foloseşte doze mult diluate de

agenţi care produc simptome similare cu agenţii ce cauzează bolile, stimulând organismul să se auto-protejeze de boli.

Fitoterapia - tratamente cu 'ierburi' folosind plante şi extracte de plante Sănătatea şi bunăstarea animalelor este primordială, astfel că tratamentul

veterinar uzual poate fi folosit pentru a se evita suferinţa animalelor atunci când homeopatia sau fitoterapia nu dau rezultate corespunzătoare.

Noul Regulament UE privind agricultura ecologică, conţine, de exemplu, următorul punct:

~ 21 ~

Bolile trebuie tratate imediat pentru evitarea suferinţei animalului, preparatele medicinale veterinare alopatice sintetizate chimic inclusiv antibioticele pot fi folosite acolo unde este necesar şi în condiţii stricte, atunci când folosirea produselor fitoterapeutice, homeopatice sau a altor produse este inadecvată. În astfel de cazuri particulare, trebuie definite restricţii specifice legate de cursul tratamentului şi perioadele de aşteptare.

1.7.Practici în creşterea ecologică a animalelor

În fermele de producţie ecologică, înmulţirea animalelor trebuie să fie în mod natural dar se admite în anumite cazuri şi înseminarea artificială. Sunt interzise intervenţii chirurgicale, ca de exemplu transplantarea de embrioni. La creşterea ecologică a animalelor sunt interzise:

plasarea de inele elastice pe cozile mieilor; tăierea cozilor animalelor; tăierea dinţilor; tăierea ciocurilor şi coarnelor.

Animalele trebuie lăsate şi crescute liber, nu trebuie legate. Se admite legarea unor indivizi în anumite tipuri de grajduri, dar numai pentru o anumită perioadă şi numai după decizia Organismului de Inspecţie şi respectând nişte reguli stricte în scopul asigurării unor condiţii sigure, inofensive pentru animalele respective, pentru buna sănătate a acestora, pentru o igiena corespunzătoare şi o comportare mai umană.

Pentru a obţine o carne de păsări mai calitativă se practică următoarele vârste minime de sacrificare a păsărilor:

pui - 81 zile; pui castraţi - 150 zile; raţe chinezeşti - 49 zile; raţe domestice pentru muscus - 70 zile; răţoi domestici pentru muscus - 84 zile; raţe cu pene verde in cap - 92 zile; bibilici - 94 zile; curci şi gâşte pentru copt - 140 zile.

~ 22 ~

La transportarea animalelor până la abator, trebuie luate măsuri pentru reducerea stresului şi suferinţei, respectând cerinţele medico-sanitare pentru o comportare umană cu animalele în timpul transportării.

Animalele trebuie încărcate şi descărcate în mod natural, fără folosirea unor stimulatoare electronice pentru deplasarea forţată a acestora.

Este interzisă folosirea calmantelor înainte sau în timpul transportării animalelor vii.

1.8.Alimentaţia animalelor în sistem ecologic

Alimentaţia animalelor crescute ecologic nu trebuie forţată.  Se folosesc furaje, care satisfac necesităţile animalelor în diferite etape din dezvoltarea acestora.

Este interzisă alimentarea forţată (de exemplu îngrăşare forţată a gâştelor pentru producere de ficat gras).

În fermele ecologice animalele se alimentează cu furaje, produse după metode ecologice, iar în perioada de alăptare animalele trebuie să consume numai laptele mamei.

Se admite 30% din furajul animalelor să fie produs pe terenuri în perioada de conversie, iar dacă furajele sunt cultivate în gospodăria proprie se admite un procent relativ până 60%.

Se interzice folosirea antibioticelor sau altor substanţe, care stimulează creşterea sau productivitatea animalelor.

În dozele zilnice ale animalelor ierbivore cel puţin 60% din substanţă solidă se asigură din furajul proaspăt, uscat sau grâne însilozate.

Cu permisiunea organismului de inspecţie conţinutul de substanţa solidă poate fi redus până la 50 % pentru o perioadă de trei luni de la începutul lactaţiei pentru animale pentru lapte.

La alimentaţia păsărilor aportul furajelor din cereale şi furaje granulate este de cca. 65%.

Furajul pentru porci şi păsări mai conţine furaj uscat şi verde şi furaje complexe sau grâne însilozate.

La hrănirea şi adăparea animalelor este interzisă folosirea antibioticelor, cocsidiostaticelor, produsele veterinar medicale sau alte substanţe pentru stimularea creşterii sau productivităţii animalelor.

~ 23 ~

Furajele, materiile prime pentru furaje, furajele complexe, adausurile si alte materiale auxiliare, adăugate în furajele, fabricate după tehnologii speciale, se folosesc la hrănirea animalelor daca la fabricarea lor nu au fost folosite organisme modificate genetic sau derivaţii lor.

Substanţele minerale si microelementele, care nu sunt enumerate în actele legislative privind creşterea ecologica a animalelor, se includ numai daca aceste au origine naturala sau sunt fabricate sintetic sub aceeaşi forma ca produsele naturale.

1.9.Înfiinţarea pajiştilor ecologice

Factorul care condiţionează sporirea producţiei zootehnice este hrănirea raţională a animalelor pe baza asigurării unui volum sufiecient de furaje pentru fiecare specie de animale.

O sursă importantă de furaje o constituie pajiştile temporare, pentru care sunt necesare o serie de măsuri care să ducă la creşterea considerabilă a producţiei şi calităţii acesteia în următorii ani.

Obţinerea unor producţii căt mai ridicate de furaje de pe pajistile temporare depinde în mare masura de speciile si soiurile folosite, de tipurile de amestecuri, fertilitatea solurilor.

In comparatie cu tehnologiile aplicate la alte culturi agricole, prin tehnologii adecvate in covorul vegetal peren se poate realiza cel mai rapid si mai complex echilibru ecologic pe lantul trofic sol – planta – animal – om. Tinand seama de aceste considerente, valoarea covorului vegetal format din graminee si leguminoase perene, ca resursa naturala cu utilitate practica pentru om, capata conceptului de dezvoltare durabila.

Sistemul furajer este conceput ca un sistem de informare si decizie. El cuprinde un ansamblu de mijloace de productie, de tehnici si procese tehnologice prin care se asigura corespondenta intre resursele de furaje (sistemele de cultura) si necesarul de hrana pentru animale (sistemele de crestere a animalelor), prin intermediul sistemelor de furajare (nutritie). Ca atare, cele 3 componente ale sistemului furajer (sistemul de cultura, sistemul de furajare si sistemul de întreţinere a animalelor) se condiţionează reciproc si numai abordarea globala a sistemului in intregime permite elaborarea de solutii viabile, care sunt capabile sa asigure funcţionalitatea lui, eficienta practica si  pastrarea echilibrului ecologic.

~ 24 ~

Asupra productivitatii si calitatii pajistilor actioneaza atat factorii naturali (sol-clima-planta) cat si factorii tehnologici, din care fertilizarea are un rol important.

Aplicarea gunoiului de grajd pe pajişte este necesara deoarece acesta este un ingrasamant organic complet, care imbogateste solul in elemente nutritive, microelemente, microorganisme, etc. De exemplu la aplicarea unei doze medii de 30 t/ha gunoi de grajd se aduce în sol 150 kg azot, 60 kg fosfor, 180 kg potasiu, 90 kg calciu, si peste 7000 kg materie organică. Continutul mai redus de fosfor face ca sa se recomande ca odată cu gunoiul de grajd să se încorporeze in sol si 25-30 kg fosfor.

Alegerea speciilor in concordanta cu cerintele pedoclimatice joaca un rol important. Productiile obţinute la coasa a doua variaza intr-un an nefavorabil intre1627 kg s.u/ha - la varianta (Medicago sativa 60% + Festuca arundinacea 20% + Dactylis glomerata 20%; fertilizat cu gunoi de grajd) si 980kg s.u/ha la varianta (Trifolium repens 60% + Medicago sativa 20% + Dactylis glomerata 10% + Festuca arundinacea 10%; nefertilizat). Dupa cum observam productii mai bune la amestecurile de seminte se obtinut in variantele ingrasate cu gunoi de grajd. Dintre amestecurile semănate, fertilizat si nefertilizat, producţia cea mai buna s-a obtinut la amestecul unde avem 60% lucerna , ceea ce ne arata ca in condiţii de seceta lucerna este una din plantele ce se adaptează relativ bine.

Amestecul de graminee si leguminoase perene si fertilizarea au influenţat compozitia chimica a furajului. Cantitatea de proteina bruta a crescut odata cu mărirea cantitati de azot osciland intre 12,8 -15,8%. Structura amestecului a influenţat pozitiv continutul in proteina bruta a furajului.

In sistemul de agricultura durabila rolul covorului vegetal peren se amplifica, el dobandind valente de utilizare multifunctionala. Integrat in structura culturilor din fiecare ferma, pe langa utilizarea ca resursa furajera, covorul vegetal peren devine rezervatie a biodiversitatii (suprafaţa de compensare ecologica) pentru flora si fauna grav afectate prin tehnologiile intensive practicate pe terenurile arabile din marile zone agricole, precum si mediu de conservare si ameliorare a peisajului natural specific.

In sistemele de agricultura durabila valoarea de utilizare a covorului vegetal reprezinta indicatorul sintetic de evaluare tehnica, economica si ecologica a acestui component al sistemelor la care ne referim.

In continutul indicatorului valoare de utilizare se includ: randamentul covorului vegetal in substante nutritive pentru animale, conversia productiei vegetale in productie animala, gradul de reciclare a substantelor pe lantul trofic,

~ 25 ~

capacitatea de compensare ecologica si eficienta economica a utilizarii multifunctionale.

Variantele de amestecuri care se folosesc in infintarea pajistilor ecologice temporare sunt: Trifolium repens 60%+Dactylis glomerata 40%; Trifolium repens 50%+Dactylis glomerata30%+Festuca arundinacea 20%; Medicago sativa 60%+Festuca arundinacea 20%+ Dactylis glomerata 20%;

Exemple ferme ecologice

1) Creşterea şi exploatarea bovinelor în condiţii ecologiceCondiţiile necesare pentru ca într-o fermă de bovine, să se obţină produse

ecologice sunt stipulate în Reglementarea UE 2092/1991 şi caietele de sarcini elaborate în diferite ţări. În România producţia ecologică este reglementată prin OUG nr. 34/17.04.2000.

Animalele trebuie să provină din ferme ecologice. Introducerea din exploataţiile convenţionale nu poate depăşi 10% din efectiv. Conversia fermei convenţionale la ferma ecologică se face în doi ani pentru pajişti şi culturi furajere, 12 luni pentru bovine de carne, 6 luni pentru vacile cu lapte.

Animalele folosite în fermele zootehnice ecologice trebuie să fie de preferinţă, din rasele autohtone cu rezistenţă crescută la factorii naturali de mediu, pretabile la creşterea extensivă sau semiintensivă, cu constituţie robustă, indici de reproducţie foarte buni, fecunditate şi prolificitate ridicată,o bună viabilitate şi vitalitate a nou născuţilor.

Reproducţia animalelor în zootehnia ecologică este, de regulă, cea naturală dirijată prin folosirea celor mai valoroşi reproducători din rasă.

Este admisă însămânţarea artificială la vacilor dar nu se admit metodele biotehnologice avansate cum ar fi transferul de embrioni, clonarea sau animale obţinute prin inginerie genetică (organisme modificate genetic).

Rasele de bovine utilizate în zootehnia ecologică în fermele specializate pentru producţia de lapte sunt:

Bălţata românească; Bruna de Maramureş; Pinzgau de Transilvania; Charolaise; Limousine; Blonde d’Aquitane.

~ 26 ~

  Creşterea animalelor în ferme ecologice se realizează în sistem extensiv, cu acces obligatoriu la păşune, întreţinere în sistem liber. Mărimea fermei depinde de resursele furajere, dar nu se poate admite o încărcătură mai mare de 2 UVM/ha. În procesul de creştere şi exploatare a bovinelor în condiţii ecologice se dis-ting două faze:

1. faza de conversie;2. faza propriu-zisă de producţie ecologică.În faza de conversie întreţinerea animalelor se face în adăposturile

existente, prin trecerea de la sistemul legat la întreţinerea în sistem liber. Adăposturile trebuie să corespundă cerinţelor fiziologice, igienice şi de producţie. Se vor respecta normele de suprafaţă astfel:

6m2/cap la vaci; 1,5-5m2/cap la tineret ; 10m2/cap la tauri; norme de volum de aer: 25m3/cap de animal; indice de luminozitate 1/18 (1m2 de geam la 18 m2 de pardoseală).

Animalele trebuie să aibă acces liber în padoc iar priponitul la păşune este interzis. Pardoseala să fie întreagă, cu aşternut bogat dar se admite şi pardosea din grătar, dar pe zone limitate de depunere a dejecţiilor.

Microclimatul adăposturilor trebuie să asigure confortul optim: temperatura 5-25 0C, umiditate 55-75%, curenţi de aer 0,1-0,5 m/s, gazele nocive în limitele admise: dioxidul de carbon 0,04-0,15%, acceptabil între 0,10-0,25% amoniacul optim-absent, limita maximă 0,02 mg/m; hidrogenul sulfurat optim - absent, admisibil 0.01 mg/l; lumina 60-70 lucşi cu o durată maximă de 16 ore pe zi; nivelul fonic admis este maxim de 60 decibeli. Ventilaţia naturală trebuie să asigure schimbul normal de aer curent, aproximativ 120-150 m3/cap de vacă/oră. La păşune animalele trebuie ferite de insolaţii, ploi reci cu vânt puternic şi grindină.

În faza de producţie ecologică este obligatorie respectarea riguroasă a condiţiilor ce stau la baza zootehniei ecologice astfel:

spaţiu corespunzător, unde animalul poate să-şi manifeste comportamentul fără nici o restricţie;

clădirea, prin structura şi construcţia ei, trebuie să asigure parametri optimi corespunzători;

~ 27 ~

acolo, unde condiţiile climatice permit, animalele pot fi crescute libere, fără adăpost, cu condiţia să fie asigurată suprafaţa necesară de păşune pentru întregul efectiv.

  Trebuie asigurată suprafaţa necesară pentru păşunat, adică 0,5 ha/cap de vacă, care, în mod obligatoriu se tarlalizează şi se utilizează raţional deparazitarea spaţiului şi eliminarea rozătoarelor, dar numai cu substanţe şi metode aprobate de legile în vigoare.

Spaţiul corespunzător, unde animalul poate să-şi manifeste comportamentul fără restricţii îl constituie grajdul închis în trei părţi, deschis spre sud, cu aşternut abundent. Adăpostul trebuie să aibă legătură cu spaţiile de hrănire acoperite şi să fie legat cu un coridor cu pavaj solid de păşune sau padocul pentru plimbare.

În adăpost trebuie să funcţioneze adăpători automate, care nu îngheaţă iarna, în număr corespunzător cu efectivul de animale. Evacuarea dejecţiilor, este indicată să se facă direct în bazinele colectoare, iar la locurile de odihnă să se asigure aşternut suficient.

Furajarea animalelor se face numai cu furaje ecologice, iar furajarea cu furaje convenţionale se poate face cu maxim 10% din raţia furajeră. Furajele folosite sunt:

amestec uruială de porumb, grâu, orz, floarea soarelui sau produse secundare ale acestora;

furaje suculente formate din: siloz, sfeclă furajeră, sfeclă de zahăr, dovleac, cartofi administraţi în întregime sau preparate;

furaje fibroase formate din: fân natural şi de legumoinoase de bună calitate;

produse secundare formate din: tăiţei de sfeclă, borhot de spirt, borhot de sfeclă, coceni de porumb, paie de cereale.

Toate aceste furaje trebuie administrate în raţii furajere echilibrate. Cele mai importante principii ce trebuie respectate în timpul păşunatului sunt următoarele:

parcelarea păşunii; asigurarea cu apă pentru adăpat în permanenţă; asigurarea locului de odihnă şi umbră; asigurarea densităţii corespunzătoare a animalelor.

Îngrăşămintele utilizate pentru fertilizarea păşunilor nu poate depăşi echivalentul a 170 kg azot/ha/an. Această cantitate să nu fi fost depăşită în ultimi

~ 28 ~

3 ani. Păşunatul animalelor ecologice nu se poate face alături de alte animale din aceeaşi specie dacă nu sunt crescute după norme ecologice.

2) Ferma de bivoli prin proiect transfrontalier Primaria Pecica, impreuna cu primaria localitatii Mórahalom de langă

Szeged a depus un proiect comun pentru infiintarea unei ferme de bivoli la Pecica, locatia aleasa fiind in vecinatatea Parcului Lunca Muresului.Valoarea proiectului este de 632 mii euro si face parte din Programul de reabilitare a biotopelor de saratura si de apa pe terenuri ocrotite prin cresterea si folosirea speciilor autohtone. Se doreste ca prin aceasta investitie sa se dezvolte turismul din localitate, iar in viitor se va construi si o unitate de prelucrare a carnii si laptelui.

Ferma de bivoli va ocupa o suprafata de aproximativ 1,8 hectare iar proiectul este conceput pentru un efectiv initial de 10 animale si care vor avea la dispozitie 10 hectare de pasune naturala.

In cadrul fermei se are în vedere construirea unui grajd pentru adapostirea animalelor pe timpul iernii, a unei case care va gazdui un cabinet veterinar precum si locuinta celor ce vor lucra aici.

„Proiectul isi propune, prin pasunat, sa revigoreze flora originara din Parcul Natural Lunca Muresului iar ferma de bivoli sa devina o atractie pentru intreaga zona”.

3) Ferma ecologica de vaci cu lapte

Tot mai multi oameni din Uniunea Europeana cauta produsele lactate bio pe rafturile magazinelor. Oamenii acestia cred ca alimentele bio sunt mai sanatoase si mai gustoase. Aceste credinte ale consumatorilor sunt confirmate in ultima perioada de o serie de studii stiintifice care confirmă superioritatea produselor bio (organice) asupra celor non-organice din punctul de vedere al impactului pe care-l au asupra starii de sanatate.     

In general, studiile au aratat ca laptele organic contine nivele mai mari de nutrienti si vitamine fata de cel non-organic, de o deosebita importanta fiind acizii grasi esentiali omega-3, vitamina E si precursorul vitaminei A. De asemenea, si

~ 29 ~

antioxidantii luteina si zeaxantina se gasesc in cantitatii mai mari in laptele provenit de la vacile din fermele bio.

Beneficiile nutritionale ale laptelui bio pot fi explicate prin furajarea pe care o au aceste animale. Ele au o alimentatie naturala intr-o masura mai mare, constand in iarba proaspata sau furaje verzi si uscate. Spre deosebire de acestea, vacile din fermele non-organice sunt hranite cu concentrate de cereale, in special porumbul si suplimente nutriţionale.

Inca din 1991, exista o directiva a Uniunii Europene care impune o cota de 60% din dieta zilnica a unei vaci care sa fie compusa din iarba proaspata sau conservata. In plus, se recomandă, pe cat posibil, ca jumatate din acest furaj sa fie produs in ferma respectiva sau in apropierea ei, pentru a asigura prospetimea alimentatiei.

Esenta unei ferme bio sta in legatura stransa dintre sanatatea solului, sanatatea animalelor si sanatatea omului, aceasta din urma ca o consecinta a primelor doua.

In fermele ecologice de vaci cu lapte, aceste consuma mai mult trifoi rosu si produc un lapte cu continut crescut de acizi grasi polinesaturati, mai cu seamă acid alfa-linolenic. O creştere de 3 ori a nivelului de acid alfa-linolenic a fost observata in lapte atunci cand vacile au mancat nutret pe bază de trifoi rosu fata de alimentatia acestora cu grane însilozate. Concluzia este ca lucerna si trifoiul rosu pot sa imbunatateasca serios continutul in acizi grasi polinesaturati din laptele organic. In plus, sa constatat o scadere a nivelului acidului palmitic in laptele organic, acesta fiind un element implicat, dupa cum se stie, in geneza tulburarilor aterosclerotice ale omului.

Pentru ca o ferma sa produca lapte atestat ecologic, trebuie sa fie ecologic in totalitate: animale; pasune; culturi furajere; alte furaje administrate, fluxul tehnologic si interventii eco.

In agricultura ecologica, zootehnia capata un rol esential, intrucat pentru fertilizarea solului se utilizeaza preponderent si obligatoriu dejectiile animaliere si resturile vegetale.

Conditiile necesare si suficiente pentru ca intr-o ferma sa se obtina lapte certificat ecologic sunt stipulate in Reglementarea UE 2091/92 si caietele de sarcini elaborate in diferite tari. In Romania productia ecologica e reglemetata prin Ordonanta de Urgenta 34/2000.

~ 30 ~

4) Cresterea ecologică a gainilor

Tehnologia de crestere ecologica a gainilor, tine seama de exigentele sporite ale zootehniei ecologice. Produsele alimentare certificate ecologic nu trebuie sa contina: urme de substante chimice; pesticide, antibiotice, hormoni, metale grele.

Trebuie respectate cu strictete anumite conditii privind: alegerea locului; amenajarea adapostului; furajarea; conversia; prevenirea bolilor; inspectia si certificarea produselor.

Daca dorim sa crestem 2000 de gaini ouatoare si 100 de cocosi vom avea nevoie de o hala de minim 350 mp. In sistemul ecologic se respecta cerinta de maxim 6 pasari la metru patrat. Totusi pentru a nu sta prea inghesuite ar fi de recomandat ca hala sa fie de 540 mp.

Amenajarea adapostului.Spatiul interior are functionalitate permanenta pe orice anotimp si este prevazut cu:

400 de locuri de cocotat; o platforma de 180 mp de colectare a dejectilor; 400 cuibare confectionate din lemn; 180 mp de asternut din rumegus si nisip; hranitori si adapatori suficiente. Spatiul interior este prevazut cu ferestre pentru lumina si trape de iesire in

exterior pe timp favorabil. De asemenea spatiul din interior trebuie sa raspunda urmatorilor nevoi ale gainilor: asternut; nisip sau pietris; praf; apa; aer; hrana; alte gaini; cocosi.Principalele miscari pe care gaina le va face in spatiul interior sunt: racaitul; ciugulitul; zburatul; luptatul.

Spatiul exterior este format din padoc si pasune. Spatiul exterior este prevazut cu umbrare si garduri mobile. Acolo unde iarba a fost consumata complet, spatiul respectiv se ingradeste, se iriga iar gainile sunt dirijate spre locul cu iarba proaspata. Suprafata formata de padoc si pasune este de 10 000 mp.

In hrana gainilor crescute ecologic sunt introduse produsele bio. Materiile prime de baza, de natura vegetala, sunt procurate din tara iar premixurile biologice din import. Toate aceste produse folosite in hrana gainilor ouatoare, in sistem ecologic, sunt purtatoare de certificate ecologice eliberate de organismele internationale in domeniu, recunoscute de UE. Furajul combinat este alcatuit din cereale, sarurile minerale, premixurile vitamino-minerale, etc.

~ 31 ~

Popularea fermei se face cu puicute de 14 saptamani si vor parcurge o perioada de 8 saptamani de conversie pana la inceperea ouatului. In primul rand se izoleaza in spatiu ferma, se controleaza circulatia in ferma si se face dezinfectia la intrare. Prin accesul la pasune si aer liber, precum si prin consumul de vitamine naturale, se asigura intarirea rezistentei generale si a imunitatii naturale la gaini. De asemenea se vor evita stresurile accidentale; se vor izola pasarile bolnave; se va face igiena permanenta a asternutului; se va face parcelarea si rotatia spatiilor de acces la iarba verde, precum si dezinfectiile repetate, dezinsectiile si deratizarile.

Provenienta vacilor de lapte

Vacile trebuie sa provina din gospodarii care practica agricultura ecologica. Introducerea animalelor (vaci si juninci) din fermele neconventionale nu trebuie sa de paseasca 10% din efectivul total. Taurii de reproductie pot fi procurati din gospodarle conventonale daca dupa cumparare sunt furajati conform regulilor ecologice.

In fermele ecologice de crestere a vacilor de lapte tehnologia de crestere se realizeaza in regim extensiv. Vacile trebuie sa aibe acces obligatoriu la pasune iar intretinerea are loc in sistem nelegat. Marimea fermei depinde de resursele furajere, dar se poate admite o incarcatura mai mare de 2 UAM/ha.Alimentatia

Aceasta trebuie realizata in primul rand prin furaje si concentrate cultivate ecologic. Minim 50% din furaje trebuie sa provina din ferma. Silozul este limitat la 50% din substanta uscata a ratiei zilnice, iar concentratele sunt limitate la 30% din ratie. Cel mult 10% dintre concentrate pot provenii din fermele convintionale, dar se exclud produse OMG (organismele modificate genetic). Se va respecta cu strictetelista furajelor, aditivilor, substituientilor si adausurilor admise.

Sanatatea animalelor

Lupta impotriva bolilor se face in principal prin metode fitoterapeutice si homeopatice. Medicamentele de sinteza sunt limitate numai pentru a salva animalele sau a evita suferintele lor. Sunt interzise mutilarile de orice fel dar pot fi aprobate castrarea, ecornarea si taierea cozii.

Zootehnia ecologica nu agreaza materialul biologic excesiv de modelat genetic, specializat si orientat spre productii epuizante. Se promoveaza rasele si metisii autohtoni, cu mare rezistenta naturala, indici buni de reproductie,

~ 32 ~

vitalitate si productii mixte. Se acorda importanta maxima insusirilor calitative ale productiei si nu celor cantitative. Este interzis orice manipulare genetica ca transplantarea de embrioni ori clonarea.

1.10.Adăpostirea şi confortul animalelor

Principiul de baza in zootehnia ecologica este apropierea animalelor de mediul natural, aplicarea de metode si tehnici care respecta tehnologia normala a animalelor. Adaposturile trebuie sa corespunda cerintelor fiziologice, igienice si de productie. Se vor respecta normele de suprafata si de volum: 6 metri patrati/cap de vaca; 10 metri patrati/cap de taur; 1,5-5 metri patrati/cap de tineret; 25 metri cubi/cap (volum).

Animalele trebuie sa aibe acces la padoc. Se prefera intretinerea nelegata. Priponinul animalelor pe pasune este interzisa. Pardoseala trebuie sa fie intreaga cu asternut bogat. Se admite si gratar pe zone limitate de depunere a dejectiilor.

Microclimatul adapostului. Acesta trebuie sa ofere confort astfel: temperatura 5-25 grade C; umiditate 55-75%; curenti de aer 0,1- 0,5m/s; gazele nocive in limitele admise; lumina 60 - 70 de lucsi, cu o durata

maxima de 16 ore/zi; aeromicroflora redusa; ventilatia naturala trebuie sa asigure schimbul de aer curat, cca 120-250

mc/cap de vaca si ora; la pasune animalele trebuie ferite de insolatii, ploi reci cu vant puternic

si grindina.Laptele se recolteaza in perfece condiii de igiena, incluzand sanatatea si

igiena glandei mamare, igiena mulgaorilor, a aparatelor si vaselor de muls, racirea lui imediata. La igienizare se vor utiliza numai mijloace si procedee admise in zootehnia ecologica.

Laptele bio trebuie sa fie un lapte cu zero defecte de calitate. Asta inseamna ca laptele corespunde deplin la toate criterile de calitate,respectiv nutritional, sanitar, bacteorologic, tehnologic,senzorial si psiho social.

Laptele ecologic trebuie sa prezinte urmatoarele insusiri de calitate: substante utile: 7% (grasime 3,6 % + 3,2%);

~ 33 ~

NTG/ml: sub 50 000 de germeni; germeni patogeni: absenti; spori butirici < 1000/l; numar celule somatice < 250 000/ml; lipoliza: sub 0,18%; inhibitori: absenti; metale grele: absente; pesticide: absente; micotoxine: absente; radionuclizi: in STAS; conditii senzoriale normale; calitatea comerciala optima;In zootehnia ecologica nu se admite aplicarea concomitenta a tehnologiei

conventionale si ecologice pe efective aflate in acelasi adapost.Monitorizarea, auditul si atestarea fermelor ecologice si a laptelui bio, se fac dupa metodologice agreate de legislatia in vigoare

1.11.Sectoarele speciale ale fermei ecologice

Pentru a-şi îndeplini funcţiile, ferma ecologică trebuie să desfăşoare activităţi specifice, unele fiind obligatorii şi necesitând o bună cunoaştere teoretică şi practică în vederea organizării judicioase a acestora. Creşterea producţiei şi a fertilităţii solurilor se face practicând doar fertilizarea organică.Aceasta trebuie făcută numai cu îngrăşăminte organice produse în fermă, de aceea este importantă gestionarea riguroasă a reziduurilor de la toate sectoarele fermei, ca materii prime pentru prepararea îngrăşămintelor organice, în cantităţi care să permită fertilizarea optimă a tuturor suprafeţelor agricole şi cu cele mai mici riscuri de poluare. Înafară de îngrăşământul verde, inclus şi el în programul de fertilizare, de azotul atmosferic, unele cantităţi mici şi accidentale de fertilizanţi minerali acceptaţi, îngrăşământul organic preparat din reziduurile organice ale fermei este principala sursă de materie organică pentru formarea humusului, pentru întreţinerea şi diversificarea vieţii edafice şi de nutrienţi minerali pentru plante. De aceea, gestionarea corectă a reziduurilor organice ale fermei presupune:

~ 34 ~

- inventarierea tuturor categoriilor de reziduuri organice de la toate sectoarele care nu-şi găsesc întrebuinţări în hrana animalelor sau ca materii prime pentru alte activităţi;

- calculul cantităţii de reziduuri organice, pe categorii (vegetale - agricole şi neagricole, animale - dejecţii solide şi lichide, reziduuri de la prelucrarea produselor animale, umane - de la casă şi bucătării, curţi);calculul se face pe sezoane şi ani sau pentru mai mulţi ani;

- cunoaşterea principalelor lor proprietăţi fizice şi chimice, în special mărimea componentelor, duritatea lor, umiditatea, conţinutul în materie organică (carbon total), în nutrienţi, raportul C/N, de buruieni, microorganisme utile şi patogene;

- stabilirea celui mai adecvat mod de întrebuinţare; - stabilirea metodei şi tehnicii optime de preparare pentru diferite

amestecuri, în scopul obţinerii unui îngrăşământ organic cu proprietăţi şi eficienţă maximă şi cu cel mai redus risc de poluare; - determinarea calităţii finale (după simpla depozitare şi păstrare sau după preparare) şi stabilirea metodei de aplicare pe diferite soluri şi la diferite culturi din fermă.

Deşi pare la fel ca şi în fermele intensive, dosebirea constă în faptul că într-o fermă ecologică se acumulează mari cantităţi de reziduuri organice, de o mare diversitate, dintre acestea cele mai importante fiind dejecţiile animalelor. Acestea sunt recomandate pentru aplicarea directă, proaspete sau în diferite stadii de fermentare, dar eficienţa lor este mai scăzută din diferite cauze, iar pe de altă parte se intensifică şi sporeşte capacitatea lor poluantă. În acelaşi timp, celelalte reziduuri organice din fermă (vegetale, menajere, gunoaie, de la prelucrarea produselor) se produc în cantităţi mai mici, cu fluctuaţii în timp, au proprietăţi inferioare dejecţiilor de animale şi aplicarea lor directă este dificilă, are o eficienţă scăzută iar în unele cazuri ar putea fi indezirabilă prin efectele lor negative asupra solurilor şi intensificarea poluării în timpul stocării, manevrării sau aplicării.

Din toate aceste motive managementul integrat al tuturor categoriilor de reziduuri organice are la bază compostarea acestora, activitate importantă şi organizată într-un sector specializat, obligatoriu într-o asemenea fermă. În fermele de tip biodinamic este obligatorie organizarea unui alt sector special, de producere a preparatelor biodinamice, cu rol în vitalizarea şi dinamizarea solului, în dirijarea şi intensificarea proceselor de compostare a reziduurilor organice, de stimulare şi protecţie a plantelor şi control al îmburuienării, bolilor şi dăunătorilor, de îngrijire a sănătăţii animalelor din fermă.

~ 35 ~

1.12.Poziţia fermelor ecologice în cadrul sistemului productivagricol şi perspectivele lor

Fermele ecologice, ca număr şi suprafaţă agricolă, au o pondere

neînsemnată în raport cu fermele agricole convenţionale. Această poziţie este cel puţin paradoxală, dacă ţinem seama de cererea mare de produse ecologice care se manifestă pe piaţă, de preţurile mari pe care sunt dispuşi tot mai mulţi consumatori avizaţi să le ofere, în raport cu oferta foarte redusă din partea fermierilor. Principalul motiv al consumatorilor în ce priveşte cumpărarea fructelor şi legumelor bio îl reprezintă grija pentru propria sănătate (35%), apoi naturaleţea (28%), gustul (25%) şi mediul (11%), aşa cum arată un sondaj realizat de CTIFL în anul 2001, în Franţa. Este firesc ca naturaleţea şi gustul să urmeze grijii pentru sănătate, fiind vorba de legume şi fructe, dar este remarcabil şi procentul destul de ridicat al celor care le apreciază din grijă faţă de mediu. Conform unor studii în domeniu realizate de Fundaţia pentru Ecologie şi Agricultură din Germania (SÖEL, 2007), agricultura ecologică este practicată în peste 120 de ţări, iar suprafeţele cultivate în sistem ecologic sunt în continuă creştere, la nivel mondial, existând aproximativ 31 mil. ha, fiind înregistrate 633 891 ferme ecologice.

Suprafeţele agricole ecologice pe plan mondial

La nivel de continente, proporţia suprafeţelor ecologice raportate la întreaga suprafaţă agricolă este mai mare în Australia/Oceania (2,6%), urmată de Europa (1,38%). Trebuie specificat faptul că în unele ţări din Europa (Austria, Elveţia),

~ 36 ~

suprafeţele cultivate în sistem ecologic reprezintă peste 10% din suprafaţa agricolă iar în Uniunea Europeană proporţia înregistrată a fost de aproximativ 4%. În prezent, ţările care înregistrează cele mai mari suprafeţe sunt:Australia (aproximativ 11,8 mil. ha), Argentina (3,1 mil. ha), China (2,3 mil. ha), şi S.U.A (aproximativ 1,6 mil. Ha).

1.13.Performanţele economice ale fermelor ecologice

Analiza fermelor ecologice sub aspectul performanţelor economice, comparativ cu cele convenţionale, este dificilă. Rezultatele şi concluziile acestei analize depinde de modul de abordare. De pe poziţie strict economică (nivelul cantitativ al producţiilor, profitul analizat), fără a lua în consideraţie modul cum se reflectă activitatea fermei în plan social (cum asigură ea cu hrană diversificată şi de calitate) sau în plan ecologic (ce efecte de mediu sau ecologice rezultă din activitatea sa), analiza în cauză este în defavoarea fermei ecologice. Ea reflectă mai de grabă situaţia strict economică a fermierului. Producţiile care se obţin nu sunt foarte mari sau mai mari decât cele din sistemul intensiv, toţi fermierii bio asumându-şi mai degrabă acest risc, decât pe cele de mediu şi ecologice. În sistemul intensiv obiectivul principal este de a obţine producţii maxime, cu minimum de cheltuieli, indiferent de nivelul riscurilor de mediu şi ecologice.Nivelul producţiilor plantelor şi animalelor este mai scăzut în fermele ecologice, el depinzând în diferite cazuri de:

- stadiul evolutiv al fermei (conversie parţială sau totală, vechimea ca fermă ecologică);

- condiţiile în care funcţionează (situaţia solurilor, factorii climatici); - gradul de dotare cu mijloace fixe, performanţele lor; - forţa de muncă disponibilă, gradul de ocupare şi pregătire. Organizarea rotaţiei şi păstrarea unui spectru de buruieni (păpădie, urzică,

coada şoricelului) favorizează viaţa microbiană din sol şi organizarea sa. Se formează micorize care colonizează rădăcinile plantelor de pe pajişti şi din arabil, biosisteme care mobilizează fosforul din sol, intensifică şi permanentizează fluxul apei spre rădăcini şi în plantă şi în funcţie de lungimea rădăcinilor colonizate solul îşi îmbunătăţeşte structura, stabilitatea sa, regimul de apă şi aer, raporturile dintre ele, sporindu-şi astfel fertilitatea. S-a constatat că în monocultura de porumb, solul rămânând ogor un timp îndelungat, aceste activităţi şi efecte sunt mult mai mici decât după grâu ori altă cultură de toamnă.

~ 37 ~

Strategia faţă de buruieni, menţinerea diversităţii lor şi a unui grad limitat de îmburuienare are consecinţe ecologice deosebite, ele fiind o sursă însemnată de hrană pentru păsări şi insecte care se înmulţesc şi îşi reiau locul în echilibrele ecologice. În acest sens îşi aduc contribuţia şi vegetaţia forestieră, pajiştile, marea diversitate a culturilor din rotaţie, păstrarea habitatelor umede şi a vegetaţiei hidrofile în fermă.

Toate contribuie la creşterea biodiversităţii sălbatice şi la reinstaurarea echilibrelor ecologice. Poluarea produsă de ferma ecologică este minimă şi acceptabilă. Ea se înregistrează totuşi, mai ales datorită:

- pierderilor de gaze de seră (CO2, NO2, SO2) şi amoniac din adăposturile de animale, din gunoiul acestora în timpul manipulărilor, depozitării sau aplicării pe sol, la staţia de compostare şi în activităţile gospodăreşti;

- pierderi minime de substanţe solubile (azotaţi, fosfaţi, săruri de potasiu şi calciu) în apele subterane şi de suprafaţă.

Monitorizările efectuate în diferite ţări (Franţa, Germania, Elveţia, Austria, SUA) au arătat că, la nivelul lor maxim în anumite ferme, pierderile de azot nitric în apele subterane şi de suprafaţă sunt mult sub limitele admise de legislaţie şi mai ales sub valorile înregistrate la fermele convenţionale, totdeauna de câteva ori mai mari decât limita admisibilă.

~ 38 ~

Bibliografie

1) http://ec.europa.eu/agriculture/organic/animal-welfare/feed_ro 2) http://ec.europa.eu/agriculture/organic/animal-welfare/health_ro 3) http://ec.europa.eu/agriculture/organic/organic-farming/what-organic/the

farm_ro4) http://ec.europa.eu/agriculture/organic/animal-welfare/husbandry_ro 5) http://www.dolceta.eu/romana/Mod5/Cresterea-animalelor.html 6) http://ec.europa.eu/agriculture/organic/home_ro 7) http://www.gazetadeagricultura.info/zootehnie/1118Alimentatia

%20animalelor%20in%20sistem%20ecologic.html8) http://www.gazetadeagricultura.info/zootehnie/1332-practici-in-cresterea

ecologica-a-animalelor.html9) http://www.gazetadeagricultura.info/zootehnie/1118Alimentatia

%20animalelor%20in%20sistem%20ecologic.html10) http://www.agriculturae.ro/index.php/agriculturaecologica/

tehnologiiecologice/925-ferma-de-bivoli-prin-proiect-transfrontalier.html11) http://www.agriculturae.ro/index.php/agricultura-ecologica/

tehnologiiecologice/1129-purceii-crescuti-in-libertate-.html12) http://www.agriculturae.ro/index.php/agricultura-ecologica/

tehnologiiecologice/304-infiintarea-pajistilor-ecologice.html13) http://www.agriculturae.ro/index.php/agriculturaecologica/

tehnologiiecologice/65-ferma-ecologica-de-vaci-cu-lapte.html14) http://www.agriculturae.ro/index.php/agricultura-ecologica/tehnologii

ecologice/16-cresterea-ecologica-a-gainilor.html15) http://www.agriculturae.ro/index.php/agricultura-ecologica/tehnologii

ecologice/284-cresterea-ecologica-a-animalelor.html16) http://ec.europa.eu/agriculture/organic/animal-welfare/health_ro 17) http://www.rodulpamantului.ro/cresterea-si-exploatarea-bovinelor-in

conditii-ecologice_483.html

~ 39 ~