Realismul

Realismul a apărut în Franţa, în a doua jumătate a secolului al XIX- lea, ca

reacţie anti-romantică .

Literatura

In sens literar,realismul, denumeşte oglindirea realităţii aşa cum este, fără a

deforma sensurile sau situaţiile. Termenul "realism" a fost folosit pentru

prima oară în anul 1798 de către Friederich Schiller, scriitor german. Manifestarea curentului literar, s-a produs însă în prima jumătate a secolului al XlX-lea, ca reacţie

împotriva romantismului. Astfel, conştiinţa lucidă, obiectivismul percepţiei se opun sensibilităţii

subiective şi imaginaţiei debordante promovate de romantism. Scriitorul realist observă omul în mediul său natural, social şi istoric, portretul şi

descrierea întemeindu-se pe reflecţie morală şi analiză psihologică. în

literatură, realismul este specific prozei şi dramaturgiei

Scriitorii reprezentativi din literatura română sunt:

Nicolae Filimon, I.L.Caragiale, Ion Creangă, loan Slavici, Liviu

Rebreauu, Hortensia Papadat-Bengescu, George Călinescu,

Marin Preda ş.a.

In literatura universala, marii scriitori realişti sunt:

Balzac, Dickens, Stendhal, Flaubert, Tolstoi, Dostoievski etc.

Trasaturi:

• perspectiva narativă obiectivă şi naratorul omniscient conferă veridicitate operei;

• interesul pentru problematica socială

• creează iluzia de realitate, aspectele traiului obişnuit sunt semnificative şi tipide;

• acţiunea se defineşte prin accentul pus pe fapte, întâmplări şi personaje luate din realitate, incipitul operei având rolul de a

induce cititorului iluzia vieţii reale• relaţiile interumane

• naratorul este obiectiv• personajul realist este

reprezentativ pentru o tipologie umană şi se supune valorilor

morale ale colectivităţii respective• precizia, detaliul, veridicitatea, transparenţa compun maniera

stilistică a creaţiilor realiste, figurile de stil, atunci când apar,

au rol

Muzica

În anul 1949, "Societatea compozitorilor români" este desființată și în locul ei este creată Uniunea Compozitorilor din România. Cu această ocazie,

compozitori români de valoarea incontestată, considerați reacționari, formaliști sau decadenți, nu mai sunt admiși în noua organizație. Din compozițiile lui George Enescu se execută doar cele două Rapsodii române, creațiile unor

compozitori ca Richard Wagner dispar din sălile de concert sau din programele radio, muzica pe teme religioase nu mai este executată, iar jazz-ul este etichetat

expresie a imperialismului american. Genul preferat îl constituie compozițiile vocal-simfonice, ca oratoriul "Tudor Vladimirescu" de Gheorghe Dumitrescu

sau imnurile revoluționare de tipul "Îi mulțumim din inimă partiduluiÎn genul muzicii ușoare sau "de estradă" se puteau asculta șlagăre ca:

"Macarale, râd în soare argintii" sau "Hai Leano la vot!".

Pictura

Realismul in arte se refera la acuratetea si detaliul vietii concrete si ale problemelor sale. Artistii realisti se îndreaptă către viaţa socială, prezentând

omul în strânsă legătură cu aceasta, ca un produs al mediului în care trăieşte. Prezentarea societăţii trebuie să fie sinceră, adevărată, lipsită de orice

idealizare.Primul pictor care s-a declarat realist a fost Gustave Courbet .

Intr-un manifest a anuntat ca, pentru el, pictura reprezenta o arta a vizibilului si concretului.

Un alt pictor realist a fost Jean-Francois Millet , unul dintre primii artisti care a portretizat munca taranului si viata rurala intr-o maniera simpla dar eroica.

Edgar Degas, chiar daca a fost unul din intemeietorii impresionismului , şi-a pastrat însa stilul sau propriu independent, pe care el îl numeste realist. El a început cu academismul clasic, însa dupa un timp revine la tematica

realista , pentru care si-a cautat idei în teatrele pariziene, în lumea fascinant a a balerinelor.

Pictorul Diego Rivera ( 8 Decembrie, 1886 – 24 Noiembrie, 1957) a fost reprezentant al Realismului Social sau Socio-realismului, care ilustreaza

activitatile clasei sociale muncitoare.

Gustave Courbet -Spărgătorii de pietre-

Jean-Francois Millet-Pastora-

Edgar Degas -Blue Dancers -

Arhitectura

Barocul, ca modalitate artistică, a excelat în arhitectură între 1600 şi 1780 în întreaga Europă, având o revitalizare ulterioară în decursul secolului al 19-lea care s-a extins uneori, până în anii 1901 - 1910 şi 1911 - 1920.

Indiferent de domeniul în care se regăseşte, stilul baroc se caracterizează prin utilizarea exagerată a mişcării şi a clarităţii, respectiv a bogăţiei folosirii detaliilor ce simbolizează lucruri ce se pot interpreta cu uşurinţă şi lipsă de ambiguitate. Toate aceste elemente sunt folosite de către artiştii genului baroc pentru a produce momente de tensiune, drama, exuberanţă şi grandoare în privitor, ascultător sau participant la actul de cultură.

Barocul arhitectural este forma cea mai grandioasă, clară şi vizibila a barocului.În arhitectura de tip baroc, accentul cade pe

folosirea elementelor arhitectonice ce conferă măreţie şi grandoare, aşa cum ar

fi: coloane masive, bolţi înalte, arcade largi, domuri copleşitoare, volume şi spaţii goale

impresionante.

Precum întreaga mişcare artistică a barocului, sculptura realizată în acest stil este în primul rând destinată unei citiri directe, adresându-se

direct simţurilor umane şi componentei emoţionale a privitorului.

De asemenea, sculptura barocă este caracterizată printr-o dorinţă irezistibilă a artistului

de a sugera mişcarea prin surprinderea unei acţiuni în timpul execuţiei sale, preferabil în

momentul său cel mai important.

Bibliografie:

LiteraturaMuzica http://ro.wikipedia.orgPictura http://www.slideshare.netArhitectura

Prezentarea a fost realizata de:

Bandula BiancaLuminosu BiancaPăcurar AndreeaStănescu Roxana

Clasa a X. SN1.Colegiul Naţional Bănăţean