Arena Artelor

RAIUL CUCERIT – antologie de versuri –

EDITURA Hoffman 2014

2

Selec ia textelor i tehnoredactare: Nicolae Zărnescu Coperta I: Iulian Stancu Grafica: Luminița Popescu (pag. 5, 28, 31, 34, 58, 94, 97,106) Ina Florica Popa (pag. 23, 38, 43, 51, 60, 63, 89, 127)

DescriereaăCIPăaăBiblioteciiăNaţionaleăaăRomâniei RAIUL CUCERIT – antologie de versuri/ Editura Hoffman, 2014 ISBN 999-666-555-444-3 888.222.1-1

3

RAIUL CUCERIT

Ne-am întrebat tot timpul dacă în această lume rapace, materialist-dialectică, poeții au vreun viitor. i, dacă vor să aibă viitor, mai pot ei rămâne poeți, poeți pe viață?

Răspunsul e – i ni-l asumăm ca atare – că poeții adevărați n-au niciun viitor, dar – cu siguranță – ei vor

rămâne, de-a pururea, poeți… Pentru că sunt poeți, a a cum sunt ciocârliile

ciocârlii i nu pot fi altceva. Pentru că de i, din punct de vedere material, viitorul lor este întotdeauna incert, ei au

sensul lor pe lume. Î i suportă destinul surâzând… Visează că zboară până la stele… Merg tot înainte, ca o ma ină fără mar arier…

Sunt săraci cu voia lor, fiindcă ei – dacă se revoltă cumva împotriva unor nedreptăți – o fac doar ca

să se audă între ei. Să- i elibereze inima de năduf… Tratează injustiția lumii ca pe o poezie.

Ei î i consumă revoltele în iubiri totale, uneori i acelea scurte, ca un foc de paie, sau – de-a dreptul –

imaginare, în cârciumi, în mijlocul naturii sau într-un

turn de filde , scriind poezii ca năucii. Poezii care, în

vremurile noastre, par să nu folosească nimănui.

4

Poeții împătimiți nu pot fi salvați niciodată de poezie, fiindcă aceasta îi iube te necondiționat. Poezia nu le cere lor să lipească afi e marxiste, fasciste, liberale, populare ori neo-conservatoare…

Vor avea mereu în jurul lor oameni care-i vor

disprețui i care-i vor considera săraci cu duhul. Ca să cucerească Raiul, ei trec prin Iad, semănând utopii, sentimente i culegând cine tie ce… ca-n „Povestea pove tilor” lui Creangă. Merg înainte, gândind naiv că, undeva-cândva, se vor transforma în îngeri, ca să poată porni din nou la drum, pentru a- i cuceri Raiul lor închipuit.

Alecu Pop Eni

5

MarianăB r scu TOTUNA CU TIMPUL

6

Totuna cu timpul

din când în când se mai joacă i teatru uneori prea simplu

banal tu erai apa

eu puternicul val alteori erai stâncă

ciopleam din tine amnar i câte scene trăite

acolo pe deal dar ce- i pasă ie că sunt azi statuie sau bărbatul fatal că trăiesc în haos ca bietul hoinar

tot una dacă sunt aici pe pământ

sau în cer nu sunt sfânt

lângă tine am iubit i iubesc i aici

unde sunt doamnă din mine

cresc ierburi i flori prin mine cresc i ies la lumină

pe petale au lacrimi i privesc spre înalt

i spre mine

7

mă plâng cu lacrimile mele mă iubesc cu iubiri

ce au fost nu mai sunt

ne auzim i vorbim prin ploaie i vânt

ne înmul im prin semin e i clipe fierbin i

ne amestecăm cu voi peste noi în lunci

peste lanuri de grâu am ales să trăiesc

supraeul onest nu vreau să bocesc aplecat spre a fost tiu mă condamni

e ti simplă femeie cândva cumpăram

iluzii divine oare nu sim i

distan a din mine suntem în două lumi paralele

divine î i scriu uneori

de dragul de-a i scrie te urmăresc în zigzag

ca o toamnă târzie te văd mă traduci sub punte la vie

fir-ar să fie nu-mi mai fac griji

8

e floarea sufocată de rugi amestec tot timpul

plăceri i uitări oricum

bună ziua doamnă te salut printre nori e prima scrisoare

din călătoriile mele extracorporale...

Trubadurul

Sunt trubadurul viselor pierdute, Sunt călător pe drumul nesfâr it. Eu din e ec am cucerit redute,

Ca i-n pustiu păcate-am ispă it.

M-am tot lăsat atras de orizonturi, Cu aventura-n gând am tot umblat, Am luat i tinere e cu-mprumuturi

Pân-am ajuns vândut deliberat.

i-am tot vândut plăcere interzisă, Am tot slăvit prin vers păcat divin,

Pe bolta vie ii mele fila-i scrisă, Poveste de iubire i destin.

Sunt incurabil i bolnav din fire Nu am un antidot de vindecat, O via ă am crezut într-o iubire

i crezul meu e aspru judecat.

9

Pesimism

Sunt golit de sentimente, Tot în jurul meu trădează, Zile, nop i, iubiri absente,

Un gând rău mă-mbră i ează.

Văd în negru tot i toate, Nu zăresc nicio lumină

Unde să găsesc dreptate, Când eu nu am nicio vină?

Văd cum moare adevărul, Crucea - scut în mâr ăvie,

Ce păcat că azi i omul A ajuns o blasfemie!

Mă dor rănile trecute

Când credeam că au răspuns, Mă dor vise ne-mplinite, Văd din răsărit... apus.

Nu mai am iubiri secrete

Consumate noaptea-n lunci, „Unde-i“ farmec să mă îmbete,

„Unde-i“ armul meu de-atunci?

Când iubeam fără măsură Nu tiam ce înseamnă frig,

Gura ta, fragă i mură, O simt încă, o mai strig.

10

Toate trec i au trecut, Via a curge i ne-arată...

În final, ajungi tăcut i treci simplu... la erată.

Fanteziiădeăprim var

A tept să înflorească teii

parfumul lor să i-l ofer în dar, atâta tinere e pe alee,

atâtea amintiri uitate-n calendar...

aceea i bancă, aceea i înserare aprinde iară i dorul între noi, eu te sărut pe buze astă seară

i î i ascund în palme sânii goi...

mă las furat de valul întâmplării, sărutul tău îmi dă fiori adânci,

atâta fantezie ai, iubito, i e ti mai inventivă ca atunci...

mă ru inez de-atâta îndrăzneală paradoxal îmi place i-i frumos, simt limba ta catifelată, moale, alunecând din ce în ce mai jos...

cuprins de euforic până-n cre tet,

idila fără margini se strecoară, un virus îmi pătrunde apogeul,

pe facebook... te sărut, e seară...

11

Noapteădeăvar

Mândra-i nud sub clar de lună Eu în taină o dezmierd, Ea î i lasă forma plină,

Din priviri să nu o pierd.

Ce decor în iarbă, feeric... Îmi trimit un gând cu dor i mă fac că mă împiedic,

Peste ea să cad u or.

Vivace cum îi e firea, Mii de sărutări să-mi dea,

Eu să-i simt din plin iubirea, A mai răsărit o stea...

Îmi plec capul peste sânu-i

Ce mă arde pe obraz, Uit de toate, dulce-i vinul,

Mândra este în extaz.

Noapte-adâncă, îngeri, vise, Mă topesc i mă cobor

Printre forme larg deschise, Simt o mare de amor...

Navigând tot în derivă,

Nu mai tiu care-i cârmaciul, Bine-i să iube ti o divă...

Le-a iubi pe toate... Vraciul.

12

Desc tu are

Nevinovat în propria- i strânsoare, Încorsetat nu pot să mă desprind,

Sunt prizonier i mai reclam răcoare, În sinea mea iau foc i mă aprind.

Visând că peste sânii în văpăi

Vei fi din foc i o dorin ă toată, Iubita mea mă văd în ochi tăi, Tu ca o fiară e ti, descătu ată.

Speran a-n mine se mai spovede te,

optesc în vers cu tine i în dor, O-ntreagă via ă am crezut orbe te

În dragoste, tu mă răne ti u or.

Î i cânt mereu, iubito, la ureche, Tu e ti pierdută nud în a ternut, Te-ntreci în nebunii fără pereche

i mă implici în jocul început.

Învingător i-nvins de fantezie Nu cred nici eu ce am putut să fac

i recunosc e mare nebunie... Dar nu vă spun, a fost frumos i tac.

D -i cu busuioc, mon er!

Cântă ploaia la fereastră, Timp de toamnă, ruginit, Am i busuioc în glastră, Să-mi dea fermec la iubit.

13

Chipul tău ‒ ce alinare! Lângă mine umbră-mi e ti...

Te înal ă, mândră floare, În parfum să mă-nvele ti!

Cern tăceri, lacrimi din plângeri,

Nici nu vreau a mă trezi, Până să ajungem îngeri,

Să ne mai iubim o zi.

Geana lunii ne veghează, Noi ne pierdem în mister, Cine-n dragoste tri ează, Dă-i cu busuioc, mon er!

Sexy tanga

Păstrez amintire

chilo ii tanga aproape invizibili,

o a ă trasă printre două emisfere de profund interes...

neglijeuri, lec ie învă ată la ora erotică

de lecturi suplimentare, a a am aflat

că chilo ii tanga uza i nu devin

cârpă de praf...

14

Noaptea poetului

Crezul meu, în preajma serii, a fost ca tu să fii eseu

sau proză scurtă a visării, să te-ntrupez în gândul meu.

Neîndrăznind să- i fur cuvinte, în preajmă-mi chipul surâzând,

să-mi sorbi priviri i-n a ta minte să cucere ti totul tăcând.

Arareori nici nu mai tiu...

colind tăceri, sunt resemnat, mă plimb în noapte i-i târziu

fără o urmă de păcat.

Eu te reîncarnez mereu, a a te simt tot mai aproape, i-n eul meu te văd un zeu,

au ochii limpezimi de ape.

A îndrăzni să- i cer iubire, să fie totul nesfâr it,

de i e scurtă povestire, mi-e greu să scriu acum... sfâr it.

Sunt

Sunt o pasăre, pământ...

sunt un pom, un om, un gând... univers, roată i sfânt...

sunt oriunde i nicicând...

15

M ăcertăcuătimpul

Curge ora în clepsidră i se rupe noaptea-n două,

Mă frige dorul de-o mândră, Transpiră iarba de rouă.

Imposibil de cuminte A mea patimă nebună, Trimit dorul înainte,

Ia-mă murgule i du-mă.

Las haoticul să curgă, Fantezia la-ntâmplare, Gama formelor, o rugă,

Po i vibra cu fiecare.

A fi vrut să la i mândria, Efemeră, azi uitată,

A fi vrut s-avem tăria Tinere ii de-altădată.

Căutând printre cuvinte,

Răscolind printre scrisori, erpuind drumu-nainte,

Rătăcit-am până-n zori.

Dezam gire

...căzut în agonie când adevărul minte, tu mi-ai cules apusul i ninge-ntre cuvinte... ...............................

16

nu am crezut minciuna că poate să mă-mbete,

altar în adevăr am tainice regrete... ............................. o falsă mângâiere iubiri din interes

destin fără valoare ce lume am cules... ............................. găse te-mă erotic

la nebunii mărunte în asfin it retoric

tu minte-mă-nainte...

Clip ăfecund

...admir peisaje, lumini i umbre pictate pe nori,

mă plimb în lini tea edenică

urcată în mit i legendă,

mă vând a teptărilor să îmbră isez

anotimpuri divine, dacă cerul

se descoase, însingurare...

clepsidra iubirii va curge în mine...

17

Nebunul

macin vise-n mori de vânt, zile trec, eu merg i vând, vând iluzii, vând un cânt,

vânzător din cânt în gând... ambulant de când mă tiu, mul i mă cred un ageamiu, culeg frunze, vând pustiu i mă-îmbrac în anteriu...

dorm pe străzi însingurat, uneori găsesc chiar pat, într-o ghenă, aruncat,

e sectorul meu privat... vara sunt un lustragiu,

iarna mă cred basmangiu, în beci este un buriu,

a a am ajuns chefliu... ................................. noapte bună, e târziu,

nebunul mă strigă... tiu...

Eu, tata i p mântul

Îndeamnă tata boii la deal, cu a lui căciulă pusă-ntr-o parte, intră noaptea în iazul cu nuferi, ziua mije te, ogoru-i departe, stau cuibărit pe fân în căru ă,

pernă am cornul de rari ă, strâmb, scâr âie roata la car, prin gene

somnul se joacă profund...

18

-„Hăis”,strigă tata i boul cote te spre drumul cu tarla de porumb, după un ceas de mers haiduce te,

boii se opresc. E semn c-am ajuns... -Scoală, copile, porunce te tata, dă jos rari a i pune-o pe rând - ce dulce e somnul, alene cobor

descul pă esc prin iarba-nrourată, sunt încă copil i încă visez, dar biciul lui tata mă pi că, îndată

tresar de durere i tata mă ceartă, înva ă ce-i truda, ce-i munca la câmp

că mâine tu vei pune sămân a, ai tăi copii vor vrea să înve e

ce înve i tu acum despre pământ... plângeam cu lacrimi cât bobul de rouă,

udam porumbul proaspăt brăzdat, asudam cu to ii în ar i a verii,

eu, tata i boii la rări at, ne întorceam seara arar printre stele,

a doua zi plecam la arat... ........................................................

Mă iartă, tată, atunci uram pământul,

uram plugul, rari a i boii când am fugit din sat,

dar nu credeam că va veni o vreme în care am să regret un gest necugetat...

.......................................................

19

i, iată, vremea trece, acum al meu băiat

mă-ntreabă de bunic, de via a de la sat,

eu cu durere-i spun de tine, de boi, de rări at...

........................................................ Mi-e dor de tine tată,

de casa cu cerdac, acum iubesc pământul,

legendă, doină, sat...

Dorin e

Dorin a depărtării se-a terne-n prag de seară,

ne căutăm în doruri i suntem negăsi i, te chem i azi,

a nu tiu câta oară ucide a teptarea

pe buze un sărut... am pus, iubito, ceasul să bată miezul nop ii

i din secunda zero să facem a ternut,

mă plimb prin constela ii să- i cumpăr carul mare

i încărcat cu nuferi spre tine să-l trimit...

....................................

20

Iubite, privesc cerul... ce dulce-i a teptarea cu dragoste curată,

de mă iube ti în taină trimite-mi mângâieri

i calea-mi fie ninsă cu flori de primăveri,

tope te-mi dezmierdarea când clipa-mi e furată, îmbracă-mă-n sărut,

dezbracă-mă-n tăceri, cu bra ele deschise

a tept carul cu flori...

Peăbuzeăamăp catul

am citit undeva că Dumnezeu este poet

atunci am intrat în trupul poeziei

cu albul nins de cire în plină floare rătăceam prin

constela ia cuvintelor cu aripi de nuferi

provocând puritatea dintr-o taină jurată

de i era tăcere ascultam simfonia în vecii vecilor...

a a m-am renăscut după chipul

i asemănarea ta amin

21

Întoarcere

În zare văd o paji te i plopii, Cu verde-n crud, tăp anul înverzit. Am amintiri despre livada popii,

i despre Olt legende-am auzit.

Parcă mă nasc acum a doua oară, Din ări străine pe unde am umblat, Vin iar acasț, e timpul când se ară,

M-a teaptă sfânt pământul de la sat.

Sunt bucuros c-am strâns ceva avere, Cu umilin ă prin case de străini,

Ce sfântă e grădina mea cu mere, Casa cu cerdac i horn dinspre vecini.

Aici bunicul a muncit pământul,

Credin a-i mo tenită din străbuni, Aici olarul modelează lutul,

Aici poetul mai crede în minuni.

E lini te i vântul doar adie Când soarele apune pe înserat,

Stârnesc prin iarbă fulgi de păpădie, Aici e ve nicia... aici la sat.

Întreb ri

Te voi uita pierdută prin sertare?

Te voi păstra, mereu, la mine-n gând? Mereu vei fi dorin ă, alinare?

Toate au trecut? Trecutul are rând?

22

Te voi uita, rătăcitor, o clipă? Te voi iubi mai mult când te înving? Din dorul meu nu vreau să fac risipă Când sentimentu-l duelăm în ring.

Te voi uita în nu tiu care seară?

Te-oi regăsi în fiecare ceas? Am să a tept în nu tiu care gară? Bine ai venit, cu gândul de rămas.

Nu tiu să uit iubirea născătoare, Nu pot să uit i ceru-a a a vrut, Să fiu iubit de lună i de soare...

Câte întrebări... Am sufletul durut.

O noapte

Să beau roua de pe buze, să ghicesc doru în ghioc, Doamne, am atâtea muze, astrele-mi prezic noroc.

Să î i sorb polenul gurii

cât sunt pom cu mere coapte, tăvăli i în podul urii

să ne mai iubim o noapte.

Să sfin im sărutul nop ii între mângâieri i oapte, de vom pierde cheia por ii aresta i vom fi o noapte.

Ochiul tău se face lună, ochiul meu e diminea ă, în preludiu e ti nebună,

iar în dragoste e ti hoa ă.

23

tefaniaăBudrescu ÎNF URAT -NăLUMIN

24

I

Lumină sfărâmată de pietrele lunii.

Livezile au încremenit în alb,

tăcute şi grave.

Doar umbra ta mai anină sfioasă

de zidurile inimii mele şi nu-ndrăzneşte

să-mi caute poarta sufletului ca să poată intra.

II

De va fi cândva să mă atingă un vis de vară, de-albastru-mi va fi părul,

de aur pielea bra elor întinse-n lumină.

Bucuria vie ii se va-năl a

din trupul meu mai curată ca îngerii şi-un sunet de frunze

va murmura fiin a alcătuită din două jumătă i

care se caută de la-nceputul lumii.

25

III

Brusc primăvara a căzut între noi cu sfâşieri de ploi în privire.

Mă dureau ghioceii ce se năşteau,

albi şi prea şovăielnici, din pământul negru şi însetat de soare.

Se umflau în sufletul meu,

pocnind dureros, mugurii arborilor descătuşa i

de iarna ce păruse fără margini.

Eram toată o primăvară şi mânioasă mă zbăteam

să înfloresc.

IV

Fiecare lacrimă uită drumul înapoi.

Înstelarea ei pe mâinile goale e ca o frunză desprinsă trist dintr-un ram care-şi plânge

singurătatea sub un cer prea înalt.

O adiere în suflet

ca o mângâiere fugară pe obrazul alb de aşteptare şi trupul meu, întâiul steag, biruin ă albă a tinere ii tale.

26

V

Te privesc şi-ncerc să citesc pe chipul tău urmele drumurilor pe care trec gânduri fugare,

întunecând sau luminând voios ochii tăi prin care tot sufletul

izbucneşte-n afară.

Eşti numai gând şi-n fiin a ta să existe a uitat trupul

împins în grabă către capătul vie ii, templu firav în care sufletul

nu poate locui pe deplin.

Doar ochii, două lacuri imense în care totul trăieşte intens, lucesc către lume şi spun

cui ştie s-asculte despre tine.

VI

O lumină fulgerând secunda de vis în care pluteai către mine.

Ştiu gleznele tale tăind

în două spa iul care ne desparte şi timpul,

timpul ca un animal nesă ios prădându-ne.

De pe ultima colină

întrevăd capătul drumului. Mă uit înapoi,

dar nu mai văd zorii.

27

VII

Numai lumina se tânguia, ca un plop în bra ele vântului,

deasupra zilei care-abia mai respira.

Te căutasem printre ierburile trecutului, neîncetat îmi zdrobisem picioarele de pietre.

Obrazul nop ii acoperea soarele

şi ziua se întorcea numai în mine.

VIII

Tăcerea vorbea cu zâmbete şi lacrimi în jurul fiin ei mele scufundate voluptos

în singurătate.

Pere ii universului meu au început pe nesim ite să se micşoreze.

Sufletul meu care zburdase înainte,

când la Fontana di Trevi, aruncând un ban pentru întoarcere, când pe ărmul mării pustii în iarnă

cu vântul alb de mână, era acum nefericit până la durere.

Prea albi erau pere ii,

prea lineară le era scurgerea unul către celălalt, şerpuire fără urmă de undă,

verticalitate stranie şi enervantă.

28

Drago ăG.ăC linescu ETERNUL HAIKU

29

Haiku (180)

Fulgeră tare întunericul etern –

rugă de piatră.

Haiku (181)

Frânturi de ziduri, felinare lângă scări -

iubire rece.

Haiku (182)

Cu inima grea sunt zgomote în mare -

oameni de arme.

Haiku (183)

În alb şi negru, tandrele îmbră işări -

ascultătoare.

Haiku (184)

Lampion pe cer îmi luminează calea -

încurcă lumea.

30

Haiku (185)

Balon de săpun, jocuri întortocheate –

zâmbet de copil.

Haiku (186)

Creştet de arbori, tăcute frunze în lan -

fată în roşu.

Haiku (187)

Palme de pământ sunt zdrobite de ape -

florile de soc.

Haiku (188)

Tălpile groase străbat fărâme ude -

printre flori de câmp.

Haiku (189)

Pe albăstrele, roua de diminea ă -

sărut pe sticlă.

31

Haiku (190)

Răsărit din nori, vântul prin flori de cireş –

dans de gheişă.

Haiku (191)

Un ho de inimi printre alei de cireş –

gheişe la por i.

Haiku (192)

În flori de cireş, gheişe la o masă – cursă de şoareci.

Haiku (193)

Aripi de îngeri

pe o culme de rufe - asfaltul umed.

Haiku (194)

O mie de maci

se aruncă în soare - salbele la gât.

32

Haiku (195)

Ziduri de beton, jardiniere goale -

marionete.

Haiku (196)

Fierul strănută pe terase stinghere - zgomot de ploaie.

Haiku (197)

Metalul roşu

se zbate pe o forjă - în plânset de nori.

Haiku (198)

Roşul din apus,

La bra pe deal o Lună - Migdale coapte.

Haiku (199)

Împing lacrima

Către o vorbă rece – Pasăre pe cer.

33

Haiku (200)

În văzduh marea Ce frământă nisipul-

Încă o sticlă.

Haiku (201)

Trotuar în cea ă Voce interioară –

Rochia albă.

Haiku (202)

Femeie la geam Floare de nu mă uita -

Vară rebelă.

Haiku (203)

Cerul cu stele Focuri de artificii – Stol de porumbei.

Haiku (204)

Noaptea asudă

pe o colină cu maci – un schimb de macaz.

34

Haiku (205)

Umbre pe alei o coajă de banană –

file de carte.

Haiku (206)

Verde şi roşu Albine lucrătoare –

Memento mori.

Haiku (207)

În plâns o lună pe glastra cu muşcate –

uşă deschisă.

35

Marin Ene INCENDIU

PESTE MARGINI DE GÂND

36

Fiin e desferecate de somn

Visam într-o noapte că te-ai întors

dintr-o lungă călătorie lumea se deschisese

pe un piedestal de lemn i tu mă priveai

cu aceea i ochi înlăcrima i nu eram eu

făptura mea era o umbră înghe ată în fa a amurgului

noaptea încremenită într-o lungă mu enie

se umplea deodată cu sunete erai la marginea lumii

întunecimea pulsa peste gânduri în depărtări visele deveneau fiin e desferecate de somn.

Incendiu peste margini de gând

Mi-e teamă

de propria-mi umbră dincolo de universul celulelor mele există o explozie controlată de timp

în care trec dintr-o vârstă în alta ca un incendiu

peste margini de gând ca o rază de lună stingheră plecată dintre noi surâzând.

37

Disperare

Am încercat să mă depărtez de legile fixe ale naturii

i mi s-a părut că timpul s-a oprit

într-un punct ciudat în care ceea ce nu este

devine logic i numai ceea ce există

devine straniu

Surâs

Ar fi trebuit să se întâmple altceva

revăzută fiin a ta să se îndrepte spre mine plângând

ar fi trebuit să- i dăruiesc ultimul secol de frumuse e

dar marea germina ie de idei se stinsese. Ar fi trebuit

ca în semn de rămas bun să surâdem dimine ilor

ca o provocare a soarelui dar ochi no tri deveniseră istovi i

de prea multe priviri.

38

Clip

Nu mă chema în acestă clipă solemnă

trupul meu cutreieră nori de parfumuri

se visează o mână fără degete care-mi mângâie fa a cu deznădejde

un gând care nu are început i nici sfâr it.

Trup zvâcnind

Pretutindeni îmi simt

trupul zvâcnind în vâltoarea umedă a ce ii

rece i grea care se pierde în imensitatea unui drum

mai lung decât o ină de cale ferată

care trece peste inima mea peste tot unde lacrimile

formează o punte pun un stăvilar de argint

i mă adăpostesc sub o foaie de cort

ruptă dintr-o bucată de timp.

39

MihaelaăLu DECOR

40

Înnoire

Surâsul se pierde şi muşcă amurgul, M-aştern, mă ridic şi iar plec,

Iar jocul luminii vânează dorin e, Renasc, retrăiesc, timpu-i sec...

Odată cu mine, odată cu anii,

Se scutură umbra de dor, Se zbat amintiri, se zbat si trecuturi

Şi cad în neant, dar nu mor...

Se-nchide secunda în pasul de piatră Alunec şi-ncep să zâmbesc,

Mireasma mă-mbată, valsează-n cuvinte, Renasc şi încep iar să cresc...

Vals

Alunecă timpul pe socluri de piatră

În vals noi ne-am prins amândoi Înghea ă privirea înghea ă surâsul

Doar ritmul mai cânta în noi

Rămâne parfumul de şoapte-ncordate Mirosul de urme de paşi

Dansul ne strigă să stingem cuvinte Şi-n mâinile chemării te laşi

Măiastră e clipa când lesne curg paşii

i roşul se-ascunde în noi Albe sunt dimine ile şi serile toate,

Iar verzi nop ile uitate de ploi.

41

Karma

Mă-ndrept înspre visare, spre grele în elesuri Văd picuri de lumină ce-mi umple întreg chipul

Şi mai repar în grabă, n-am timp pentru demersuri, Prezentul îmi e martor, lipseşte doar arbitrul.

Dar, la acest examen, nici nota nu e falsă,

E un întreg capitol cu sunet de teorbe, Ca un acord cu via a, când karma nu e arsă, Curg ur uri de chemare în fapte i în vorbe

Şi mai tresar când clipa se strâmbă des la mine,

E acră şi amară, de mine e sătulă, Cer ajutor speran ei când nu se poate-ab ine

Şi mă ridică-n stele cu mica ei spatulă.

Nem rginire

Amurgul î i ascunde din lumină Fior de teamă-n ochii tăi se pierde

Nerăbdător î i sapă-n rădăcină Frumoasa mea nemărginire verde

Îngenunchează raza ruptă-n două

În clipa de-ntuneric a orbirii Ca-ntotdeauna-n sufletul tău plouă

E trist când mor în noapte trandafirii

Şi-mbră işezi lumina când se-arată Din adierea rece şi tăcută

Te scalzi în ea cu fa a ta curată Frumoasa mea nemărginire mută

42

Ultimul zbor

Cuprind în bra e timpul Să am în veci secunde Când pasărea plăpândă Pluteşte-n ultim zbor

O adiere mută În glasul ei se-ascunde Noian întreg de îngeri

Din ceruri se cobor

Şi se topeşte-amurgul Într-un ocean de vise

Cuvintele se-aga ă De-o creangă de-adevăr

Odată cu făptura Iubirile promise Îşi picură amarul

La rădăcini de măr

Se leagănă dorin a Şi-n aşteptare creşte

Un vis începe-a plânge Dintr-un hotar mai mic

Când inima-mi se frânge Stând prinsă ca-ntr-un cleşte

Un ur ur de lumină Se naşte din nimic.

43

Dublu rol

Schi ai un zâmbet fals în alt decor Plimbându- i rolul pe tărâmul vie ii Ai plâns cu lacrimi false de actor Rămase-n gol sub cerul dimine ii

Eu inventam o gară-n gândul meu În care vin şi trenuri mai mărunte Dar e târziu şi este mult prea greu

Căci tâmplele îmi sunt deja cărunte

Decor

Dansează lumina pe fe e de luturi, Mi-adoarme via a pe chip,

Străine îmi sunt aceste inuturi, Când fluturi se-ngroapă-n nisip.

Îndur aşteptarea ce naşte săruturi

Din raza pictată de fum Şi-mi flutură gândul la noi începuturi,

În jur e doar aer şi scrum.

Ce plin e decorul de frunză crestată Şi păsări de piatră se duc,

Înghea ă debutul de rană mascată Prin ramuri uscate de nuc.

Mă-mbăt cu-adierea de clipă-adorată,

Cu visuri ce-mi şuieră-n gând, Flăcări ce ard, speran ă-alergată

Se-agită şi cad sângerând.

44

ValiăOr an BOEM

45

Boem

Mi-am lăsat crucea la poartă şi-am intrat să beau o bere,

nu vreau vorbe despre soartă, astăzi vreau s-aud tăcere.

Mi-am lăsat crucea afar’

lângă nişte biciclete, astăzi vreau doar un pahar

şi ceva femei cochete.

Mă aşteaptă crucea-n uşă şi nu-i e deloc ruşine,

până cât nu sunt cenuşă, să mă care ea pe mine.

Târziu

Mi-e dor de sângele tatălui meu

Şi de durerea mamei mele.

Umplutura de clipe Dintre fericire şi agonie ,

Dintre voluptate şi durere , Dintre minciună şi adevăr s-ar putea numi via ă…

…sau o mirare a pietrei.

Piatră îmbră işată până la ruină, Piatră sărutată până la nisip…

46

Cameleon

Mătasea broaştei adulmecă înăl imile,

fericită că nu le poate atinge.

Timpul, supărat de-atâta aşteptare,

îmi trage palme după ceafă: „Bă! Inima nu e făcută pentru dragoste!

Inima e făcută să- i ofere, din când în când, câte un infarct.

Aşa, ca distrac ie.“ Ce cameleon şi inima asta!

Şi sufletul… Perpetuu candidat la titlul

de amant al mor ii…

Re et ădeăîndr gosteal

Se ia o zi oarecare

şi se sparge în bucă i. (firimituri de timp

împrăştiat în sânge). Se ia pulsa ia inimii şi se pune în pieptul

unei femei. Dacă nu ştie ce i se intamplă

îi şopteşti: „Eşti sângele

timpului meu!“

47

Coco ulădeătabl

Să stai liniştit, tu cu tine,

şi, aşa, dintr-odată să te apuce un dor.

Un dor de ceva, nedefinit... Să te sim i ca un cocoş

de tablă care habar nu are că

e de tablă şi, mai ales, habar nu are că e cocoş.

Să- i treacă prin fa a ochilor fotograme, frânturi de lucruri

în care te-ai întâmplat şi să- i fie dor.

Un dor, aşa, nedefinit, de o casă cu un cocoş

de tablă care habar nu are că-i e dor.

Pribegie

Să mergi prin oraş şi să i se pară că

te urmăresc străzile, că s-au rătacit în tine.

Să le auzi spunându- i: „Arată-ne drumul către

oraşul acesta străin în care nu mai ştim încotro ducem!“.

48

Să mergi prin oraş şi să urmăreşti străzile

care te urmăresc în speran a că,

undeva, au un capăt.

Insomnie

Era o linişte absurdă,

o linişte ca atunci, în copilarie, când mă punea Muma

să dorm şi, ca nu cumva

să am chef de joacă, îmi spunea:

„Închide ochii şi ascultă Că elul Pământului!“. Era o linişte în care că eii lătrau terestru,

se auzeau norii născându-se şi mă frământa un gând:

Unde ajung iubirile când mor? O exista un rai sau un iad

al iubirilor moarte? Era o linişte

ca-n Purgatoriul oricărei întâmplări

numite Iubire...

49

Gloss

Surogate de iubire Folosim adeseori,

Adunăm în amintire Strune rupte de viori.

Îmbăta i cu apă rece

Aspirăm spre nemurire Închinând zilei ce trece

Surogate de iubire.

Boteza i în nedreptate, De mai credem în scrisori

Seci cuvinte împăiate Folosim adeseori.

Pentru marile ospe e,

(Sărbători de amăgire), Flori ucise de triste e Adunăm în amintire.

Înal ăm spre ceruri dorul Căutând pacea în nori,

Ne inspiră adevărul Strune rupte de viori.

Strune rupte de viori Adunăm în amintire,

Folosim adeseori Surogate de iubire.

50

Îndoial

E atât de multă neputin ă

în gestul frânt la jumătate…

…atât de-aproape de soare

şi-atât de pu ină lumină…

Naştere

În ziua facerii mele

nu s-a întâmplat nimic. Era o zi atât de meschină încât nu am vrut să o văd.

Nu mă interesa. Mama plângea, iar tata

Plimba pancarte. Într-un târziu,

s-a terminat defilarea. Având şi tată,

am hotărât s-o scap pe mama de mine. Am scos un picior şi-am pipăit aerul:

Hm! Cald şi lipicios! Codindu-mă,

mi-am luat inima în din i şi mi-am băgat amândouă

picioarele în lume.

51

Misogin

Cuvintele sunt nişte animale.

Dacă nu ştii să le îmblânzeşti, te muşcă, te zgârie.

Femeile sunt nişte animale.

Dacă nu ştii să le îmblânzeşti, te muşcă, te zgârie,

te trimit la dracu’ şi la mama dracului.

Toate cuvintele importante sunt de genul feminin :

iubire, via ă, ură, moarte, naştere, înăl are, soartă,

Biblie… Doar Dumnezeu iese din tipar.

Totuşi, nu-s convins că nu e doar un

pseudonim.

52

Ina Florica Popa

SUNETE DE STELE C Z TOARE

53

Arunc noapte peste noi

Umblăm despovăra i de timp Pe căi lactee de umbră

Lipind bucurii galbene pe ziduri triste. Un fir de răcoare ne tulbură liniştea violetă

Şi-un curcubeu de vise ne scapără printre pleoape. i-alin cu mâna dreaptă liniştea răzvrătită Iar cu mâna stângă plămădesc timpul.

Arunc noaptea peste noi Şi te chem sub tâmpla mea să nemurim lumea.

Suneteădeăsteleăc z toare

Amfore de lumină

pe drumul sufletului încătuşat de doruri.

Miresme de ambră

se lovesc de ziduri

sărutându-mi trupul

ostenit de cuvinte.

Mă odihnesc pe sunete

de stele căzătoare.

54

E frig printre cuvinte

E frig printre cuvinte Şi visele mă dor.

Eu amestecată cu tine Biciuim speran e

Cu aripi De păsări călătoare.

Albe tăceri Locuiesc în noi

Şi mergem Prin păcatele altora Căutând întrebări, Primind nelinişti.

E frig printre cuvinte Iar noi

Îmbrăcăm În rochii de lumină

Întunericul.

Gustul curcubeului

Î i aduc luna lângă tâmplă

şi te rătăcesc

în nop ile mele fără dimine i.

Sărutul tău are

gustul curcubeului.

55

Încerc durerea cu degetul

Găsesc noaptea rezemată de zid Şi-o trezesc cu un sărut.

Mă scutur de roua din plete Şi prind diminea a în pumn.

O arunc peste lume şi mă schimb de gânduri. Ochiuri de lumină mă ard sub pleoape.

Încerc durerea cu degetul şi-mi picură din el lacrimi. Opresc timpul şi ascult tăcerea

cum plânge pe trupul meu. Privesc lumea şi-mi caut cuiele din suflet.

Lumina se ascunde de mine Şi noaptea-mi răstigneşte sufletul

Pe o cruce sălbatică. Mi-am bătut sufletul în cuie şi-am atârnat dorin ele de el.

O lacrim ătulburat ădeăverde

i-am adus

Mărgăritare pe gene Ca şi când

i-ar păsa. Aşez gândurile pe raft

Poate Vei dori să le răsfoieşti.

Î i las semn de carte O lacrimă

Tulburată de verde.

56

i-amăuitatăr stignireaăînămine

Nevindecată de tine mă ascund

în primăvară. Las în urmă

rădăcini şi iau cu mine

ziduri transparente prin care

să-mi privesc nemurirea

din ochii tăi. i-am uitat

răstignirea în mine

şi mă fericesc.

Îţiăvoiăscrieăpeăsufletăunăpoem

Te voi aduna Din gânduri

Şi voi compune Din tine un poem.

Îl voi scrie Pe suflet,

Poate Îl vei citi

Păşind tip-til Prin mine.

57

Str inulădinămine

Exist, Suspendată

Între decădere Şi mărire.

Nu ştiu Dacă

Îngerul m-a trădat. Aştept,

La vamă, Să mă poarte

Un stol De porumbei.

Dincolo, Străinul din mine Mă va răstigni.

Cuătoat ănoapteaăînveşmântaţi

Înlăn ui i,

Ne strivim dorin ele Între epiderme.

Cu ochi de iubire Străbatem căi lactee

Răsfă ându-ne trupurile Cu atingeri stelare

Cu săruturi cosmice Cu toată noaptea

Înveşmânta i.

58

Ancorat ăîntreădou ăiluzii

Ascunsă în mine, ascult

durerea rănilor mele. Sunt

jucăria sufletului văduv

ce pândeşte iubirea îngerului.

Năvăleşte via a peste mine

încercând să-mi strivească

sufletul ancorat

între două iluzii.

Imnul iubirii interzise

Mistuită de culori

mâna mea descătuşează

iubirea înlăn uită cu patimă

în trupul tău cenzurat.

Reverberează în mine imnul iubirii

interzise.

59

Lumini aăPopescu ALTER EGO

60

Alter ego

Cu chipul palid împăr it între obscur şi lumină

simt răcoarea vidului preschimbat în gând hrănindu-mi fiin a

cu întuneric. În dansul oscilant

al umbrelor mânate de timpul pulsatil

îmbră işez petalele unui alt început.

Esenţ ătacit

Sângele mi se resemnase pe pagina goală a eterului

predestinat să nege transformarea dintr-o picătură de apă.

revărsate din palma mâini globulele se răspândeau

inundând albia scobită a venelor. golind eternitatea

trăim ca doi aman i încătuşa i de lacrimi.

61

Petre Prioteasa EU SUNT

62

Eu sunt

Eu sunt totodată clipa, dar mai sunt şi veşnicia, Mă întreb: de-mi spânzur umbra, pot iubi fă ărnicia?

Aud visele cum sună pe sub clopotul dorin ei, Vreau să dau divor minciunii, să fac jurământ credin ei

Clovnii râd, ascund triste ea şi provoacă veselia, Eu sunt totodată clipa, dar mai sunt şi veşnicia.

Simt că fiara-şi face cuib când îmi e milă de ea,

O ajut, dar la scaden ă suferă inima mea Şi ating dorita clipă, suferin ă pentru-o via ă,

Sunt îngrijorat că n-are cine să îmi dea pova ă, Plâng pentru sinceritate c-am crezut ipocrizia, Eu sunt totodată clipa, dar mai sunt şi veşnicia.

Încerc să aduc aminte principii nerespectate, Nădăjduiesc revenirea la promisiuni uitate,

DOR e visul şi dorin a contopite-ntr-un aspect: Cuvânt neaoş ce înseamnă Dragoste-Onor-Respect.

Am iubit dintotdeauna puritatea şi pruncia, Eu sunt totodată clipa, dar mai sunt şi veşnicia.

Triste e

Vin stihii din largul zării

stârnind valuri pân' la nori şi ascund în fundul mării, din vapoare, mari comori.

63

Ochii văd, sufletul cere! Pentru-o oră de plăceri,

ale inimii unghere in ascunse mari dureri.

Cine n-a putut din mare

ca să pescuiască tot? Sunt în inimi dureri care

niciodată nu se scot...

Rondelul scoicii

Nu orice scoică poate să zămislească perle, cele-osândite poartă nesăbuit blestem, oblăduind plămada închisă-n efemer le

pradă crunt destinul rupând firul de ghem.

Când vin pe lume pruncii, în lunci răsună mierle, cinstind progenitura, ograda e-n rustem.

Nu orice scoică poate să zămislească perle, iar cele osândite se mistuie-n blestem.

Pătrunse de durere ca-ntemni a ii-n gherle,

îşi slobozesc povara şi izbăvite gem. Sunt scoicile ca mame ce-n traiul auster le fură ho i de perle, iar noi, tăcu i, credem

că orice scoică poate să zămislească perle..

64

Dumitru Sârghie RAIUL CUCERIT

65

Raiul cucerit

Sunt cire de mai, străfulgerat, Mi se-nal ă frunza, pipăind lumină,

Murmurând un cântec greu de memorat, Care se ridică i-apoi cade-n tină.

Eu respir prin ramuri, cu vergine coapte, Fructe de ofrandă, hrană pentru mituri,

i-am o febră-albastră, ce străluce-n noapte, Sărutând finitul printre infinituri…

Fete dulci de ambră risipesc savoare,

Fructe de trăire, zâne fără număr, Î i desfac ăgalnic aripele-n zare,

Doamne, ia-mi păcatul, ia-mi-l de pe umăr!

Sunt cire ul care savurează vântul, Trupuri de vestale mi se prind de ramuri,

Crengile-mi s-apleacă măturând pământul, Să-mi încătu eze visele în hamuri…

Cântece de via ă, prin care te pierzi,

Păsările-Phöenix se iubesc i tac, Ciupind universul printre frunze verzi, Visele din hamuri devin flori de mac.

Doamne, în cire ul urcător la cer, Un sân de fecioară gata pârguit,

De-atâta substan ă, de-atâta mister, âpure te-n harpă raiul cucerit.

66

Amăvrut…

Am vrut să cuprind necuprinsul i să-nving, pentru tine, ne-nvinsul,

Să m-acopăr de dor-nesătulul, De vise să-mi umplu pătulul…

Am vrut să desec nesecatul, Să salvez de înec înecatul,

Am vrut să aprind neaprinsul i să sting, într-o clipă, nestinsul…

Să te-ador eu am vrut, ne-adorato, Acasă-mi, să te chem, nechemato, Eu s-adorm, priveghindu-te des,

Tu s-alegi, un ales neales…

Am vrut ca să curg, necurgând, Asurzit, eu să strig, nestrigând,

Am vrut să te-ntreb, ne-ntrebato, Să te iert eu am vrut, neiertato!

Am vrut să ating neatinsul,

Să pretind, disperat, nepretinsul, Să hrănesc efemerul etern,

Pogorând în Eden din Infern…

La final, îmi doresc începutul, Mult am vrut ca să văd nevăzutul, Dus-întorsul pe lume mi-e scut,

Doare-mă, Tu, Doamne, de-atât nedurut!

67

Vreauăs -miăsalvezăm carăoăpoezie

Miliardari crescu i la sânul urii Cei investi i de-a ne fura cu totul,

Ne-a i jefuit istoria şi votul, Având tot timpul spume-n col u’ gurii.

A i coborât, netrebnici şi ingra i,

Pecinginea pe fa a na iunii, Pe când, prin somnul lor, tresar străbunii,

Voi ne min i i, aşa cum respira i.

Ne-a i hăpăit destinul, pe-ndelete, Şi-a i ron ăit amarnic România,

Pe noi v-a i exersat chiar bulimia, Noi v-am inut de foame şi de sete.

– Poetule, i-e gândul tot mai dus,

Spre sumbre presim iri, spre disperare, Hai să mâncăm, a câta oară, oare?, Un fruct la masa pusă de Iisus…

– Confrate-n ale verbului de soarte,

Eu de mâncat mâncatu-mi-am tăcerea, Însă, acum, aceasta-mi este vrerea, Ca să îmi scap poemele de moarte.

De nu se poate, încerca-voi, dară, Acesta-i dreptul meu la utopie,

Vreau să-mi salvez măcar o poezie, Din gheara trădătorilor de ară!

68

Prea târziu

Mi-am aruncat amarnic iubirile pe apă, Ca să privesc cum peştii cu ele se îndoapă…

Şi pe nisipul plajei speran a mi-am gravat-o,

Ca să surâd atuncea, când vântul mi-a suflat-o.

Mi-am scrijelit credin a pe un arbust de soc, Tăiat apoi de unii şi azvârlit în foc.

Si inima le-am pus-o amicilor pe masă…

Zadarnic însă-i gestul, când nimănui nu-i pasă.

Mi-am scris cu sânge via a, cu calm şi în eles, Pe un dreptunghi de sticlă, dar sângele s-a şters.

Şi-acum, în universu-mi de-amurguri grizonate, Mă tot gândesc să-mi caut iubirile-aruncate…

Să mă întorc pe plajă, să urlu şi să tip,

Să-mi regăsesc speran a gravată în nisip.

Să îmi recapăt iute şi cu pu in noroc, De-acum mai o elită, credin a arsă-n foc.

Şi-ai mei amici de-aiurea să ştie de îndată, C-am inima intactă, dispusă să se bată…

Şi să rescrie-n sânge, întreagă şi ardentă,

Povestea vie ii mele, de-a pururi remanentă.

Dar, Doamne-ntr-o clipită, venită din pustiu, O voce îmi şopteşte că este prea târziu!

69

Bucure tiăn ruit,ăOrient... decadent

Flămânzi, des-goli i de straie i suflet, copii fără nume, cu-n ultim răsuflet, cu ochii lor verzi i cătare de u i,

visează că zboară, că se fac nevăzu i, că-i cheamă la sânuri părin i nenăscu i, că au de mâncare, că fac dragoste-n aer, precum fac delfinii, cu zgomot i vaier, în valuri de ape-nspumate-ntr-un caier, din care, celeste, cad boabe de rouă…

* Suflete pereche, suflete-amândouă!

* O pajură slută, cu ochii de fiară, cu gheare-stilet, cu clon de o el,

spre-o intă anume, încordată prive te, se-avântă năprasnic, din aripi tot cre te,

cum cre te neghina nefastă în lanuri, în ara din care-au migrat idealuri,

ridică în gheare, dintr-un pâlc de ar ar, cu plăgi supurânde pe ochi i pe mâini, mu cat i de soartă, mu cat i de câini,

inert pe vecie, un trup de sugar… *

Imagini sinistre, peisaj de co mar! *

În ritm de manele, sub ire-n mijloc, fără casă i masă, fără neam de noroc, o igancă dansează de-a dreptul trăsnit,

i-a pus pălăria în drum la cer it,

70

primind câte-un cent, pentru dansu-i dement, iar pe umerii săi, ciripind a răscruce, de dragoste bete, infernal de năuce,

păsări negre din filmul lui Alfred Hitchcock, fâlfâind din aripi i schi ând pa i de joc,

fumează Camel i beau Piperment… *

Bucure ti năruit, Orient… decadent!

Într-o vacan ălung ,ăsineădie

Iubito cu priviri diamantine, Al tău surâs total i remanent,

De-a pururea s-a înzidit in mine, Fiindu-mi frate, văr i confident.

Când sânii tăi cer dreptul la oglindă,

Eu fac pe lăutarul, bunăoară, Luând arcu ul fermecat din grindă, Căci trupul tău preface-se-n vioară.

i-atuncea, tu te unduie ti în frângeri, Iar sânii tai scâncesc ca două harpe, Sonor, pântecu- i alb veste te îngeri, Eu mă preling în tine, ca un arpe.

Un arpe cald, un arpe de jăratec,

Mântuitor al dorului total, Ai milă dar, sunt ultimul ostatec, Nu mă strivi cu sânu- i de cristal.

71

Iubita mea, crepuscul înflorit, Păstrează-mă duios ca pe-o lentilă, Care- i indică drumul spre zenit, Să ne iubim pe-o insulă fertilă,

În care să ne dăruim obraznic,

Rugându-ne la cerul prea-înaltul, Să dea un ordin rece i năprasnic:

Să e uăm subit unul într-altul!

Să- i pun la gât un colier de-azur, Iar din eter să- i cânte-o ciocârlie,

i roua florilor să i-o procur, Într-o vacan ă lungă, sine-die…

F -m ,ăDoamne,ăap …

Sunt în ocean şi, în ocean,

privirile-mi sunt căutare… Ochii îmi devin

bulgări mari de aur atârna i în zare… Visul se închide şi râde în mine,

fă-mă, Doamne, apă, ca să curg mai bine…

72

Buniculămeuăcuăp l rieăborsalin

Mi-a arătat tandre ea i tactul, i iubirea, Mi-a definit respectul, cu vorba lui calină,

Mi-a spus că, după lauri, vine dezamăgirea, Bunicul meu cu pălărie borsalină.

Mi-a indicat cărarea spre drumul vie ii, drept,

i ochii lui adânci străfulgerau lumină, Mi-a descifrat credin a după un vechi concept,

Bunicul meu cu pălărie borsalină.

M-a dus să văd pădurea, coliba i izvorul, Pe unde rătăcise-n trăirea lui deplină,

tia ce-i fericirea, tia i ce e dorul, Bunicul meu cu pălărie borsalină.

i mai tia preabunul, precis, ca nimeni altul, Să potrivească-n stele privirea lui senină,

Să-mi lămurească taina văzduhului, înaltul, Bunicul meu cu pălărie borsalină.

În muzica naturii i-n poezia vie ii,

Mi-a privegheat urcu ul, să-mi fie panta lină, i m-a salvat adesea din menghina triste ii,

Bunicul meu cu pălărie borsalină.

Sco ându- i pălăria atunci când da bine e, Prin vălurile ce ii găsea mereu cărarea,

Lua, apoi, bătrânul, cu tact i cu tandre e, Tutun din tabacheră i- i răsucea „ igarea“.

Ce mi-a lăsat bunicul în dar, ca mo tenire,

Atunci, în drumu-i ultim, când a plecat în tină? Exemplul demnită ii, model de vie uire,

Argintul tabacherei i vechea-i borsalină!

73

Lec ia cuvintelor

Scriu cu umor, ca să-mi acopăr urletul i îmi trimit cuvintele la pia ă,

Le-adun apoi i le în ir pe a ă, Ca să-mi eliberez de ele sufletul.

Opre te-ne căderea, îmi spun cuvintele-tăi uri,

Suntem caduce, expirate, ne-am uscat, Stopează dăinuirea în păcat,

Redă-ne via a primelor sui uri…

Suie cu noi, la înăl imea primă, Să pipăim alături viitorul,

Ie i iute din co mar, redă-ne zborul, Ca împreună s-avem drept de stimă.

Du-ne din palme în azururi certe,

Întoarce-ne pe aripe de vis, i-ai să consta i că-n noul Paradis,

E rost i de femei i de concerte…

Am ascultat vrăjit cuvintele – direc ii… A a ceva se-ntâmplă foarte rar, Să reu e ti ie irea din co mar,

Când propriile cuvinte î i dau lec ii.

Totul i... nimic

Vreau să plec urgent, dar să şi rămân, Vreau s-o faci pe sclavul, vreau să-mi fii stăpân,

Să te bat cu biciul şi să te mângâi, Vreau să fii al doilea, vreau să fii întâi.

74

Vreau să merg cu pasul, dar vreau şi călare, Vreau să râzi frumos, crunt de supărare, Să mă ba i c-o floare, dar şi cu un spin,

Să fii diabolic şi să fii divin…

Vreau să rabd de sete, dar să beau năprasnic, Să mă las furată şi tu să-mi fii paznic,

Vreau, târziu în noapte, să se facă ziuă, Cântă cucu-n codru, cântă cucu-n piuă…

Vreau să râzi în hohot, dar să plângi amarnic,

Vreau să te zgârceşti şi-apoi să fii darnic, Să pluteşti ca fulgul şi să pici ca piatra,

Vreau să pleci departe, fără să- i laşi vatra.

Vreau ca varu’ndată să devină negru, Vreau să fii un nimeni, dar să fii integru, Să transformi o noapte într-o diminea ă, Să faci paşi în spate, să faci paşi în fa ă.

Vreau un coş cu pietre şi unul cu iarbă,

Vreau inima- i rece îndată să fiarbă, Vreau să arzi în ghea ă, dulce şi amar,

Să vii des la mine şi-apoi să vii rar.

Vreau ca să-mi fii rege, vreau să-mi fii şi clown, Să ai ochi de înger şi gheare de faun, Să- i pară secunda mare cât mileniu’,

Vreau să fii un nimeni, dar să fii şi geniu…

Vreau să-mi fii ostatec, liber mai apoi, Unul şi cu una nu mai fac chiar doi,

Vreau să plâng acuma, să râd vreau să zic, Vreau îndată totul şi nu vreau nimic!

75

Cucuta

Iubita mea, regină-ntre prin ese, Să medităm la Mitul lui Oedip, Apoi, mâna i de varii interese,

Ne-om spânzura cu funii de nisip.

Vom fi Maria Callas i Onasis, În eapă tra i de Zeul Cupidon,

Încremeni i solemn într-un catharsis, Ce ne azvârle-n dulce abandon…

Vom naviga pe ape-nvolburate, La bordul unui yaht imaginar, i vom citi un text de Malaparte, Cu lovituri de stat i caviar.

Voi fi cu tine blând i jovial

i vom ciocni ampanii înspumate, Tot a teptând Războiul Mondial

Al treilea – facem dragoste în rate.

Ce trist mai cântă-n seară alăuta, Cântec amarnic, ca o prevestire, Somându-ne ca să ne bem cucuta

Muririi, tu Mireasă i eu Mire!

Raiul

Trag o duşcă şi mă-nchin, Când î i văd trupul divin,

Ochiul drept râde vioi, Când î i vede sânii goi

76

Şi mă-mbăt de şapte ori, Când mă tragi pe subsuori...

Doamnă, chiar de sunt nătâng, Am să- i pup genunchiul stâng

Şi, la cerere, accept Să- i înham umărul drept

Să- i prescriu un voal de rouă, Pentru coapsele amândouă (Care ard cu jar mocnit),

Chiar de crezi că m-am tâmpit... Tu năucă-o să rămâi,

Când î i sfârâi un călcâi... Doamne, Bunule Iisus,

Raiul e şi jos şi sus; Din călcâie pân’ la buze

Dogoreşti cât cinci obuze, Din genunchi pân’ la buric,

Din stăpân devin calic, De la ochi până la pântec

Totul se transformă-n cântec… Doamnă, suflet ivoriu,

Când ştiu tot, nimic nu ştiu Şi chiar dacă sunt diliu, Î i sărut părul muriu…

Din noapte zi...

Prefer triste ii sim ul aventurii Şi-nfulec des miracolul de-a fi,

Iar când îmi simt amurgu-n cerul gurii, Amaru-nghit şi fac din noapte zi.

77

Sublimul dor de tine-i la-ndemână, E-o dulce melodie, cu irizări de flaut,

Iubito-mi eşti departe, peste mână, Dar nu-mi reprim deliciul să te caut.

Privind la tine, eu alung nelinişti,

Călcăm cărări de taină, ca nişte pelerini, Căci ne iubim dogmatic peste mirişti

Şi-amirosim parfumul sălbaticilor crini.

Năucă, Providen a ne reazvârle-n lume, Să ne-ntrebăm, căi i, a câta oară Redevenim banali şi fără nume, În târgul unde via a se măsoară.

De-aceea, când amurgu-n cerul gurii

Îmi taie din miracolul de-a fi, Prefer triste ii sim ul aventurii,

Amaru-nghit şi fac din noapte zi.

Maimuţaăversusăontologiaăfericiriiă

Fii serios ca un animal, Ce îndeplineşte condi ia de om, Fii tragic, ca un om responsabil

De soarta semenilor săi… Şi dacă Darwin –

Urangutanul – N-a intuit diferen a între duh şi trup,

Între Dumnezeu şi maimu ă, Între carne şi melancolia cărnii

Niciodată nu-i târziu să-i aminteşti:

78

Ascultă, Charles, Cel ce crede că se trage din maimu ă,

Sigur se trage din maimu ă, Cel ce crede că vine din Dumnezeu,

Sigur vine din Dumnezeu! Şi mai e ceva, Charles:

Ce ştie maimu a ta Despre ontologia fericirii?

Oare i se rostogoleşte în carne vreun surâs?

Salturiămortaleăînămuzic

Mă scufund în muzică Precum în mare,

Căutând relicvele Titanicului Şi poemele lui Tagore…

Mă înec în muzică Precum în adâncuri, Fac salturi mortale…

Şi fiindcă nu ştiu să înot, Valurile muzicii mă astupă.

Din când în când, Cineva mă scoate la mal,

Făcându-mi respira ie gură la gură… Navighez în muzică –

Drum fără apă, Fără pulbere,

Plutesc în intensitate, Nu în con inut…

Într-un târziu, eşuez lamentabil… Iubita îmi priveghează naufragiul,

Jubilând!

79

E prea târziu i-iănoapteăpeăp mânt

Iubito, ne prelingem în eter, Să căutăm la stele-aşezământ, E noapte şi e strigător la cer,

Căci s-a făcut târziu pe-acest pământ.

Să ne salvăm, deci, opera rotundă, Cu tact şi cu sublim discernământ, Atâta timp cât nuferi mor i abundă, În Lacul Morii – cel de pe pământ.

E frig în ară… Lumea-i bântuită De saltimbanci funebri şi malaci,

E-o lume tristă, astfel rostuită Să stea mereu cu mâna pe trăgaci.

Deci, să străpungem vidul spre lumină,

Căci de la zei avem consim ământ, Plângând a Maicii Domnului Grădină,

Să dispărem subit de pe pământ.

Tristan să fiu, iar tu să fii Isolda, Să mă-nso eşti, cu sacru jurământ,

Când macii trişti însângerează holda, Că-i prea târziu şi-i noapte pe pământ!

iămiroseaiăaătrandafirăs lbatic

Te-aştept, cu duioşie resemnată, Să vii în Raiul florilor plăpânde,

Aşa cum ai venit şi altădată, Călcând în umbra zărilor flămânde.

80

Să vii cu elixir în călimări, Să-mi fiarbă-n vene sângele năvalnic,

Surâsu- i spart în mii de irizări Să mă-nvelească dulce şi şăgalnic.

Şi voluptuos să mă ascund în tine,

Prizonier de-a pururi dezarmat, Plutind sub vraja pierderii de sine,

Să fiu la fericire condamnat.

Să- i sfârâi tandru sânii insolen i, Tu să mă plimbi ca pe un câine-n lesă

Şi să ne hârjonim ca doi studen i, Pierdu i în lume, fără de adresă...

Să ne-mbătăm ca-n vremurile-acele,

În care nu mai nimeream cărarea, Să ne înveşmântăm cu praf de stele

Şi fulger să ne pară-mbră işarea.

Ieri, când priveam la părul tău buimac, Redefinindu- i trupul simptomatic, Se răsculau cinci fluturi în stomac Şi miroseai a trandafir sălbatic…

Anastrofe

Ador amurgul ancestral, Amar, atavic abstrăgând,

Anul acesta, an astral, Aleanul artei alinând.

81

Artiste albe, abătute, Absidial achiesând, Aleg albastre alăute,

Acorduri ample acroşând.

Acronic arcul arvunit, Aruncă ac acupunctor, Agonic adevăr admit,

Adulmecând acerb amor.

Adam agită acalmia, Artistul arde arămit,

Alege-adesea abulia – Abscons, agnostic, aburit.

Anastrofele-au amaruri,

Anason, alun, absint, Azi aprind aerofaruri,

Anun ând abstract alint!!!

Babilonul bonjurist

Bădi or – Barbilian, Bezmănar, bathonian, Bombăne ti baconian,

Buzăind brownian!

Baiadera Brându ina, Bahic, bântuie bordelul, Burlac bâzâie bunelul,

Bălăngănind borma ina!!!

82

Boschetar bergsonian, Boem, behăie băiatul,

Barbar bolunzând Banatul – Baltagiu budapestan!

Boarfa baiadir brodează –

Bicromatic borangic, Buricat, bufon, bunic –

Boierul brizant blufează…

Bard bovaric bicefal, Basist behaviorist,

Balansezi bicameral, Babilonul bonjurist!

Conspira iiăcolportoare…

Codoaşele capriforme Cad cordite colorat,

Corpuri cre e, cubiforme Co ăiesc clar, condensat…

Cârjaliul camuflat

Cântă cânturi cabotine – Chef campestru combinat,

Cu codane clandestine.

Cocârdăul celebrează, Cu consoarta-cufundac,

Cosmogonic comentează: Cucurigu, cotcodac!

83

Club cupid contaminat, Cu cozeuri cerşind culoare,

Cuib-cuibar cloazonat – Conspira ii colportoare…

Dansul dogmei

Duhul, dăruind dilemei

Dominantul drum-destin, Domnul doamnei, domn divin,

Duce dorul Diademei…

Dogme doamna dăruie te, Dogorind demen ial, Dulce, direc ional,

Domnul doamnei dăn uie te…

Domnul, doamna demn dispar, Dansul dogmei deranjează,

Destinul duios dictează: Doamne, dă darul din dar…

Eterneăexorciz ri

Exalând ergotinină, Ema e emasculată! Epidermic ebenină, Echivoc extaziată.

Excava ii exaltate,

Emergente explorări, Eleniste exilate –

Expresive epurări…

84

Etalând eros-efect, Eunucul epifonic –

Epicurian erect, E eretic, euforic…

Explozii exhaustive,

Erogene epilări, Exhibi ii elective – Eterne exorcizări!

Fufe fug faustian

Făt-Frumos, fecior fă arnic,

Flăcăind facil femele – Fermecate filomele – Fertilizează flecarnic.

Fete – fe e filistine, Flaşnetează feudal,

Fluieră folkist feline, Fulminant, febril, fetal…

Fără frică, fără fală, Fefeleaga fură flori,

Femeie fundamentală – Fire fabricând fiori…

Forme fin filigranate, Fascinând freudian,

Filmologic fezandate, Fufe fug faustian!

85

Infernul intimatelor iubite

Iubito izvorâtă implacabil, Invaginată, iute, izocor,

Infoliant iubesc, irefutabil, Iov ispitit – imaculat izvor!

Iamaci impetuoşi, imuniza i,

Incendiază inimi inerente, Ibovnici ilustrisimi iriza i, Irigă Ilenu e… insurgente.

Ieruncă, inorog, ionizor – Izogamie izvodind idile, Idiofon intact, izbăvitor,

Inspiră iarăşi iepe infertile…

Iobagii istovi i, insidioşi, Ipotecând izmenele-ispite, Interferează intim, inimoşi, Infernul intimatelor iubite.

Libertateaăleviteaz

Leandrii liberi luminează

Libertatea lăcrimând, Laşii luctuos lucrează, Lumea lor legitimând.

Leacul lumii lecuieşte Lacrima latentă, lină, Lotru lotri lăstăreşte, Lupii licăresc lumină.

Lampă – lustruită lustră,

Lerui-Ler, liră-leli ă, Luna luminând lacustră,

Lisiantus, lămâi ă…

86

Limba lată limbuieşte, La ul loazelor luftează,

Lichelismul lan luceşte, Libertatea levitează!

Menelaus, Magdalene

Mac, mu cată, măghiran,

Muzican ii măiestri i, Măcăleandrii, murabi i, Me teresc maximian.

Mâ a mistic meditează, Mustăcind meloterapic,

Motăna ul militează Membranal, mirat, mesapic.

Măgădăul marmilon Miruie te mar ial, Mititelul muziclon Mul ume te marial.

Mar afoiul măsliniu Mistifică metonimic,

Momârlanul mujdegiu, Mirene te matronimic.

Muscalul mirat mânze te,

Muierar meseria , Metafizic muscăle te, Muiere te… mintena !

Mari matrici matriarhale – Milet, Messene, Micene,

Meri or, mentă, migdale – Menalaus, Magdalene…

87

Orwell oche te…ăoaia

Ogoreanul ogoie te Opt Otilii ordinare, Orgasmic orăcăie te

Oră eanul Oarecare…

Oranj, ocru ori oliv Oglinde te orhideea,

Onanistul obsesiv Ocultează Odiseea.

Oligarhul osânde te,

Oameni one ti ocărând, Orpheu Oltul ocole te, Onirismul ofensând.

Orologiul omenirii – Obama – ora opre te, Ovreul ocârmuirii –

Onasis – orânduie te.

O Ofelie ovală Ocupă onor-odaia,

Orgie orientală, Orwell oche te… oaia.

Rândul rostuie te rând

Ramul, rămurind retoric,

Respingând rapid rumoarea, Râde reactiv, rascolnic,

Regn redefinind rigoarea.

Rare, ro ile razante, Rugăciuni rostogolesc,

Redând rimelor restante, Roua rangului regesc.

88

Regii reîmpart rimeluri, Rosturi rare, remanente,

Rumegând, rotund, rondeluri, Româncu e repetente…

Restul rupe realismul, Râd rabinii, respirând,

Rusul roade românismul, Rândul rostuie te rând…

Scriitorii sunt sosii

Siluind, servind stupoare,

Sensul stă, sinucigaş, Să se stingă stea sub soare,

Semnalând sordid sălaş.

Scelera i, strigoii spală Sibilinice sirene,

Sublimând surda sfârşeală Sau semnând sinistre scene.

Sori străluminând secrete,

Serenisime, subtile, Susură sonor sonete,

Surâzând sensuri simile.

Septic, somnul sărăceşte Spirit suav, siropos, Soare solitar soreşte Sfârcul sânului sfios.

Sex sever, scrisori solemne,

Scriu suflete străvezii, Stau scrisorile sub semne,

Scriitorii sunt sosii.

89

Zarathustraăzumb ie te

Zimbrii zac zăgăzui i, Zig-zagând zoospermie,

Zwinglian zavistui i, Zumbăind zoolatrie…

Zmeurul zărind zambila,

Zumzăie zălud, zorit, Zădărăşte zibelina Zurgălăul zornăit.

Zaibăr-za zaharisit, Zeitate zugrăvită, Zoomorfic zoolit,

Zoosferă zdrăngănită.

Zmeii zgândăresc zenitul, Zăvorând, zgârci i, zefirii,

Zarul zornăie – zoritul, Zorind Zodia Zidirii.

Ziarist zurliu, zvonist, Zvelt, ziare zămisleşte, Zvârcolind zarea, zolist,

Zarathustra zumbăieşte…

90

Liu aăScarlat SLOVEăDEăLUMIN

91

Strângăînăpumniăsloveădeălumin ă

Stau neclintită Pe buza hârtiei.

Simt, cum, O diafană unealtă

Mă scrie Într-o limbă

Vernil. Strâng în pumni Slove de lumină

Şi îmi este cu neputin ă Să-mi deschid

Palmele.

Arpegiu pe tonuri de verde

Ştiu un copac Ce străsuie

Prin irisul lumii Pom

Cu crengile harpe Şi trunchiul

Sicriu. Mugurii i-a dat

Inocen ilor, Florile, furilor,

Umbra şi-a lăsat-o Hoinarilor.

Fi-vor fructele lui Lactee prinoase

În arpegii de verde Terestru.

92

Aşteptândăs ăm ăînfloreşti

Aşteptând Să mă înfloreşti Am împăturit

Umbra cireşului. Mi-am pus-o

La căpătâiul inimii Şi am adormit. M-am deşteptat

Într-o joi Pleoapă grea

De cireaşă târzie Mustind În palma

Unui poem.

Pas reaăindigo

Pâlpâindu-şi aripa Ciripeşte

Pe cumpăna unui gând. Iat-o cântând

În tinda inimii. Pasăre indigo!

Pa-să-re A strigat

Inima. Am scăpărat

O pană A ta

Să fie!

93

Înlocuiţiădeăierburi

Din celeste polenuri Oameni răsar În octombrie,

În august, În mai.

Păpădii noctambule Fulgurate de gânduri

Ori colburi Purtate

În stamine de nimburi. În ritmul tot mai sincopat

Al sevei lor Înlocui i de ierburi

Oamenii mor În octombrie,

În august, În mai.

Iubire la doi

Iubirile noastre păşesc,

Semn lângă semn. Tu iubeşti

Ca un copac, Eu ‒ ca un sâmbure. Iubirea ta e, în mine,

Nelinişte. Iubirea mea e, în tine,

Răgaz.

94

Eu te iubesc Precum piatra de râu,

Tu mă iubeşti Ca un stei. Iubirea mea

E un freamăt, Iubirea ta ‒ un fior.

Tu mă iubeşti Ca un castel de nisip,

Eu ‒ aidoma unei clepsidre. Iubirea ta

E o insomnie, Iubirea mea ‒

O stare de veghe.

95

Liliana Terziu Boian REPLIC ăLAăUNăDESCÂNTEC

96

Replic ălaăunădescântec

acum privesc impasibilă lumile care se pierd în triste i cotidiene

mă situez cumva dincolo de iubirile pline cu suficien a nuan elor de gri inima îmi este acoperită în straturi succesive cu voalurile sfâşiate de trecerea ascu işului prin conglomeratul sentimental al trădării

î i mai aminteşti iubitul meu de nop ile cu vise încolăcite pe coapsele lunii de săruturile de pe gleznele timpului nelimitat

şi de cuvintele ostenite pe buzele luminii suntem despăr i i doar de mun ii ecourilor

din serile adormite în cearceafurile apusului de câmpiile culcate sub mireasma grâului copt

şi uneori de ninsorile copilăriei.

Vândut

surâdeam obosită de permanen a unei călătorii prelungite în trupul verii

călăuza timpului se rătăcise în deşarte promisiuni citadine prin hă işurile vie ii cotidiene

în încercarea eşuată de trecere peste frontiera

propriului eu te-ai înfă işat pe esplanada mentalului gol de sentimente şi cu multe amintiri

dezbrăcat de curcubeul dorin elor purtai pe tine doar un voal transparent

pe care tatuaseşi distrat vândut iubitei mele

pe vecie

97

Partaj

am împăr it pe din două căma a timpului epuiza i de suferin ă i de excesul iubirii de sine

hanoracul cuvintelor confec ionate din păcate i erori l-am rupt în preajma aducerilor aminte

pantofii desperecherii din frunzele toamnei ne strângeau în strâmtoarea viselor adormite între două lumi ca două povârni uri paralele

am etalat pe taraba sentimentelor frământările cotidiene smulse din tăcere

tahicardia cuvintelor mincinoase migrenele amurgurilor rănite de ipete

îngenuncherea pe piedestalul amăgirilor încercând fără sor i de izbândă să le dăruim trecătorilor grăbi i

spre idealuri futuriste am agonizat apoi pe a ternutul deznădejdii

cu speran ele luminând firav la ferestrele sufletului

lăsând trecutul relativ i nesigur să ne înece corăbiile iubirii

Poem frust

iubite, nu–mi răstigni iubirea pe crucea nepăsării

dimine ile nu le decapita cu un surâs amar păstrează-mă în templul inimii

înve mântată cu albastrele-nserări sfâ iate de trecerea mov a unui amurg întârziat

în anotimpul copacilor trecu i în nemurire

98

iubite, nu mă ucide astăzi cu sabia tăcerii dă-mi ansa să mă ascund în tine

sub strea ina gândului tău să construiesc un cuib în care să-mi adăpostesc rănite ramuri

i uneori s-a tern hlamida viselor pe umerii tăi goi satina i cu broderia baladelor uitate-n ierburi

cu păsări călătoare cu aripi largi în zbor

iubite, ucide-mă, dar fă-o cu blânde e, mâine când soarele răsare pe câmpul meu de maci i cerul îndrăgostit se-nal ă în tril de ciocârlii

când amiezile de toamnă rătăcesc în mine doruri înmiresmându-mi trupul în diafane voaluri

cu miros de dragoste, cu miros de tine

Uraganăucig tor

să nu plângi când inima i-e grea de zilnice angoase când colajul pictural al asfin itului se întinde peste ărm ca fardul peste cearcănele unui chip îmbătrânit i trist

să nu disperi când visele se lovesc de cenu iul timpului de nelini tea arsă în vatra desuetă a unei iubiri nebune

sau de zidurile cetă ii inexpugnabile din biblioteca min ii tale săgetată de cercurile luminii lumânării care se tope te

cu lacrimi peste obrazul tău de marmură

mai bine opre te-te în crucea unei dimine i de toamnă culege de pe aleile împovărate cu frunze arămii

geamătul unei amintiri smulse de pe buzele trecutului scâncetul ultimei nop i de dragoste pe care trupul tău a dăruit-o menestrelului în filele jurnalului de bord

când străbătea nepăsător uraganul ucigător din oceanul sentimentelor învolburate

99

Taci, femeie

i sufletul meu pereche se împotrivi impasului cu litere din alfabetul etrusc î i strigă neputin a iată-mă: acesta sunt despuiat de toate amintirile sterilizat în arderile anterioarei memorii afective

udat de angoasele ultimei adevăratei iubiri sfâ iat de dorurile care zac în primitive începuturi

i sufletul tău pereche se descătu ă de mine

privind nostalgic spre cohortele de posibile cuceriri iată-mă: sunt neobosit i îmi petrec timpul în iluzii

zilele i nop ile le vând pe un pumn de argin i a putea fi un Iisus al vremurilor prezente însă mă complac în banalită ile cotidiene

albastre zări săgetate de lumină i de vise întârziate

se clatină când vântul libertă ii bate în pletele disperării iubirea ca un animal rănit de pu ca cuvintelor

î i linge rănile emo ionale cu limba tăcerii taci taci taci femeie să nu mai păcătuie ti

ci întoarce-te în Edenul unui paragraf de romantice cuvinte uitate.

Partaj

Am împăr it pe din două căma a timpului

epuiza i de suferin ă i de excesul iubirii de sine hanoracul cuvintelor confec ionate din păcate i erori

l-am rupt în preajma aducerilor aminte pantofii desperecherii din frunzele toamnei

ne strângeau în strâmtoarea viselor adormite între două lumi ca două povârni uri paralele

100

am etalat pe taraba sentimentelor frământările cotidiene smulse din tăcere

tahicardia cuvintelor mincinoase migrenele amurgurilor rănite de ipete

îngenuncherea pe piedestalul amăgirilor încercând fără sor i de izbândă să le dăruim trecătorilor grăbi i

spre idealuri futuriste

am agonizat apoi pe a ternutul deznădejdii cu speran ele luminând firav

la ferestrele sufletului lăsând trecutul relativ i nesigur

să ne înece corăbiile iubirii

Temere

să mă iubeşti diminea a când stelele apun lăsând să curgă peste noi picuri de linişte şi căderi masive de sentimente nealterate

de deznădejdea fericirii neîmplinite care ne sugrumă tot mai des realitatea

să mă iubeşti când vise se destramă

ca o ploaie monotonă şi tristă de octombrie aşternută peste câmpia ardentă a consecin elor în fierbin eala ei să ne ucidem senzorii iluziei că mâine, poate mâine vom zâmbi unul altuia

să mă iubeşti în fiecare diminea ă

atingându-mă cu veşmintele catifelate ale sărutului cu tăcerea străzii umede de dorul aglomera iei să- i simt privirea rătăcind peste din ii-ncleşta i

de teama că într-o bună zi mă vei părăsi

101

Clemen

pentru că în fiecare minut mă părăseşti sau păcătuieşti iremediabil cu alte femei

amplasate în habitatul tău cotidian cu gândul, cu vorba sau cu fapta

în favoarea altui gând, vorbă sau faptă pe care le abandonezi cu non alan ă

în detrimentul unei stări de suferin ă admirativă

pentru că frumuse ea ta cultivată nu este egală cu frumuse ea mea nativă

şi nu am colec ionat acelaşi fel de fluturi în insectarul sentimental al trecutului

pentru că visezi să fiu mereu a ta

şi visele tale se lovesc de pere ii realită ii spărgându-se în cioburi de sticlă

colorate în apusuri sângerii i triste rănindu-mi tălpile descul e

ale sufletului plin de nostalgie când trec prin lanurile a teptărilor

pentru că uneori te joci cu vorbele

şi în puzzle-ul tău piesele nu se potrivesc î i acord clemen ă

î i îngădui încă o zi şi încă o noapte

răstignită pe crucea incertitudinii să lipeşti marginile răsăritului

102

Pereche

sunt femeia care în fiecare zi mă îndrăgostesc de acelaşi bărbat

(se pare că am disponibilitati sentimentale atipice) mă înfăşor în mantia iubirii

ca într-un giulgiu care mă face invizibilă trecând neobservată sub epiderma statuilor din parc

eşti bărbatul transfug care faci salturi

la trapezul cotidianului încercând să men ii

la aceleaşi cote emo ionale pocalul iubirii din care să sorbi încet în păr i constante şi egale

picăturile pe care i le oferă femeia în trecerea ei prin universul tău contemplativ

ca nişte animale de pradă ne devorăm stările

trăim intens arzând nonşalant pe rugul prezentului eu femeia iremediabil pierdută

în faldurile nop ii poluate de absen ă tu bărbatul nesocotind limitele imgina iei

debordante ale iubitei trecută în dimensiunea singulară a iubirii absolute

103

Culoarea femeii

sunt femeia ta violet cu imaginile vie ii îngrămădite pe un col de cer violet

peste care ai trecut în caleaşca norilor violet cuibărit pe partea stângă a coamei celeste

şoptindu-mi pătimaş mâine vei fi a mea mâine vei fi a mea

sunt femeia ta risipită în poemul anotimpurilor

cutreierată de vise în nocturne arderi cuprinsă de păgâne focuri bengale

dispersată în cele patru puncte cardinale aşteptând să te gândesc

mâine vei fi al meu mâine vei fi al meu

sunt femeia ta violet cu fluturări de satinate voaluri violet

dezgolită de tenebrele trecutului împobobită cu sălbatice flori de câmp violet

cu trupul înfăşurat în curcubeul iubirii strigând peste mare, peste mun i, peste lume

sunt femeia ta violet sunt femeia ta violet

104

ConstantinăTri VE NIC ăENIGM

105

Unii i al ii

Unii poartă-n sân scrisori, Al ii doruri şi suspine, Unii s-ar iubi-ntre flori, Al ii în mătăsuri fine.

Unii-s prinşi cu groase funii, Al ii doar cu-n fir de iarbă,

Unii- i dăruiesc petunii, Al ii fug spre clipa oarbă.

Unii spun că eşti prea mică,

Al ii că iubeşti nebun, Unii-ar vrea, dar le e frică,

Al ii gustă tot ce-i bun.

Unii vin pe înserate, Al ii abia-nspre zori plecară,

Unii ştiu că se mai poate, Al ii tremură pe-afară.

Unii vor a face valuri,

Al ii-n şoaptă se-mplinesc, Unii doar surupă maluri,

Al ii iar întineresc.

Unii fulgeră şi tună, Al ii strălucesc în soare, Unii s-au urcat pe lună, Al ii se aruncă-n mare.

Unii poate vor prea multe, Al ii nici nu îndrăznesc, Unii încă ştiu s-asculte, Al ii trist îmbătrânesc.

106

Te-a s ruta

Te-aş săruta acolo unde Nimeni măcar n-ar bănui

Şi nici cu gândul a pătrunde Pe trupul tău n-ar îndrăzni.

Te-aş săruta cu buze fripte,

Cu patimă arzând şi dor, Păstrând privirile înfipte

Şi-alunecânde-nspre picior.

Te-aş săruta înlăn uită Şi dezgolită de păcat,

Ca o-ntrebare-abia şoptită, Pe-o dulce margine de pat.

Te-aş săruta şi tu ştii bine, Pe unde, cum, de câte ori

Şi clipe- i vor părea pu ine, Pentru nebunele chemări.

Te-aş săruta fără-ncetare,

Sorbindu- i magicul nectar, Când eşti deschisă ca o floare

Plină de patimă şi har.

Te-aş săruta, acolo unde Nimeni n-ar încerca în veci

Şi-adânc în tine m-aş ascunde, Rugându-te să nu mai pleci.

107

Deămâineămergălaămân stire

De mâine merg la mânăstire, Păcate nu mai vreau să fac,

Femeilor le dau de ştire, De mâine-n negru mă îmbrac.

De mâine-s post şi rugăciune,

Altar de lacrimi şi căin ă, Voi fi izvor de-nchinăciune, De mâine-s plin de umilin ă.

De mâine voi citi scriptura, Eretic numai vreau să fiu, Pecetluită-mi este gura, Mă voi ruga până târziu.

De mâine gata cu dezmă ul, Mă pocăiesc, sunt vinovat,

Vreau la păcate să scad pre ul, Poate aşa voi fi iertat.

Genunchiul mi-este numai rană, Dar cât de dulce-ar fi iertarea, Smerit, voi aştepta-o-n strană, Când îngerul va pune sarea.

De mâine merg la mânăstire, Nu vreau să mai păcătuiesc,

Femeilor le dau de ştire, Veni i, vreau să vă spovedesc.

108

Simplu ca un gând

Din poveşti trecute pe-osii de lumină, Dorurile mute înjugai la car

Şi-n târziu de noapte, aşteptând să vină, Dezgolii piciorul cu-n sărut de jar.

Scânteiază ochii, gândurile zboară, Coapsa delirează în chemări de vis Şi o mâna caldă, hotărât coboară

În adânc fierbinte, tandru şi precis.

Buzele nebune-s rezemate-n buze Şi pe sfârcuri pline, patimi căutând, Risipesc parfumul clipei, fără scuze,

Pătrunzând în tine, simplu, ca un gând.

Ascult -m

Ascultă-mă, tăcerile mă dor Şi parcă plânge sufletul în mine, Când inorogul dragostei dobor

Din zboru-i spre pierdutele ruine.

Aş vrea a spune încă te iubesc, Atunci când tu fereastra vei deschide

Şi când privirile ni se-ntâlnesc, Amorul în parfum când ne cuprinde.

Ascultă-mă, e noapte şi-i târziu,

Mai ninge uneori cu praf de stele, E geamul înghe at şi e pustiu

Şi aşteptările sunt mult mai grele.

109

Ve nic ăenigm

Veşnică enigmă în târziu de vreme, Risipind profetic negură şi fum,

Nop i fără de stele, taine şi blesteme, În adânc de suflet căutându-şi drum.

Parcă niciodată nu a fost mai dulce

Şi atât de-aproape de-a cădea-n abis, Luna, care, iată, soarele înfruntă

Şi argint aruncă-n margine de vis.

Dorurile toate-s libere să plece, Să se ducă-n lume şi-a se-mplini,

Măsurând la timpul, care veşnic trece Şi-ntr-un trup himeric vor a odihni.

Fulgeră şi tună-n gândurile mele, La izvor de patimi inimile sunt, A uitării groapă plină e de stele i luceferi care nu scot un cuvânt.

Veşnică enigmă la sfârşit de cale,

Lâng-o poartă-nchisă şi ferestre reci, Obosit, destinul nu vrea să se scoale

Şi nu în elege de ce vrei să pleci?

S ănuăîndoiăgenunchiiăniciodat

Ai îndurat în via ă toate cele, Durere, umilin ă şi dispre ,

Le-ai suportat, oricât erau de grele, Pe duşmănii tu nu pusesei pre .

110

În ochii tăi purtai numai iubirea, Cu răsărit, luceferi şi lumini,

intă- i era, atât, nemărgirea, Deşi te învârteai printre străini.

Pe clipa de izbândă fii stăpână,

Scrâşnitei răută i să nu te-nchini, Tu eşti sortită pentru-a fi regină

Şi sufletele triste să le-alini.

Să nu îndoi genunchii niciodată, Tu eşti ca trandafiru-mbobocit,

Ai sufletul şi inima curată Şi al tău drum de rău va fi ferit.

Nu arunca privirile în urmă,

Despre regrete n-o să mai vorbim, Corabia-n derivă n-are cârmă, Dar destina ia noi to i i-o ştim.

Pentru-a zbura cătuşele aruncă,

Haina de zeghe pune-o-n tomberon, Scufundă-te în marea cea adâncă Şi-apoi aşteaptă trenul pe peron.

Deschide uşa fără de sfială,

Închide ochii, încercând să plângi, Te-ndrep i spre destina ia finală, La împlinire-ncet, încet, ajungi.

Po i s-o cuprinzi, atât cât e de bună,

S-o scuturi de păcate şi trecut, Pe clipa de izbândă fii stăpână,

Destinul nu-l po i da cu împrumut.

111

Leacăpentruăoăinim

Două linguri de dureri trecute Şi un praf de-amor îndepărtat, După gust, atingeri neştiute,

C-un vin roşu, dulce-apetisant.

Pune un surâs şi-o sărutare, Bine-amestecate-ntr-un amurg,

Scutură petale dintr-o floare Şi parfum din ochii care plâng.

Po i a pune pulbere de stele,

Dă culoare şi reflexe vii, Mângâieri şi căutari rebele

Şi-n cuptor prea mult să nu le ii.

Pune gânduri, patimă şi vise Cu nectar fierbinte şi cremos, Las-apoi ferestrele deschise

Şi din bra e nu mă mai da jos.

Te tot duci

Te tot duci de lângă mine, Depărtările te cheamă,

Unde poate- i va fi bine, Dar atâtea te blesteamă.

Te tot duci, râzând în noapte,

Către veşnice risipe, Mângâindu-te cu şoapte Rătăcite printre clipe.

112

Te tot duci, ca o-ntrebare Care nu va mai fi pusă, Singură pe-a ta cărare,

De-un cuvânt, mereu, sedusă.

Te tot duci, până când oare, Înspre marele pustiu?

N-ai putut avea răbdare, Să te-ntorci e prea târziu.

Îngerii nu plâng

Îngerii nu plâng niciodată, Îngerii sunt o stare de bine, in destinu-n palma crăpată

Şi în ochii adânci de suspine.

Îngerii-nfloresc în iubire Şi în soarta ce dulce veghează,

Îngerii- i aduc fericire Şi-s perechea ta veşnic trează.

Porumbei-s îngeri ce zboară, Îngerii sunt în inimă-acum,

De închizi uşa, o să te doară, Îngerii sunt la margini de drum.

Îngerii sunt mereu singuratici, Îngerii ne-nso esc tot mereu, Uneori sunt şi ei enigmatici,

Dar îi sim i atunci când i-e greu.

113

Ai plecat

Ai plecat, a câta oară, fără un cuvânt a spune Şi-a lăsa, măcar în casă, vraja bunului renume, Încercând să te oprească, nimeni nu a reuşit, Alergai dup-o himeră, dup-un vis abia venit.

Uşa, da, era deschisă, dar puteai a o închide,

Să nu intre fiecine, când umblai pe nu ştiu unde, Negândind a te întoarce, fiind de soare-ndrăgostită Şi dorind a prinde-o umbră, pentru-a i te da iubită.

Încă plouă şi acuma prin frunzarele rărite,

Paşilor ştergând din urme şi adrese infinite, Pe-o firidă, telefonul este mut de când te-ai dus

Şi-n agenda lui mai umblă doar o rază-nspre apus.

Şi, rămas fără cuvinte şi cu ochii-n depărtare, Strâng păgânele minute ce te-mping înspre uitare

Şi-n risipa cea de clipe, ce speran e ard pe rug, Voi lăsa doar o privire, dar dau jos eternul jug.

Pun i

Dorurile noastre tremură pe-o punte, Încercând a trece înspre nop i de vis, Dinspre pribegie şi tăceri mărunte, Dar au fost oprite, vicii de permis.

Întristări năuce bântuie prin clipe, Depărtări ascunse se prefac în zid, Nostalgii străine îşi întind aripe,

Numai curcubeul zâmbe te perfid.

114

Puntea de lumină încă ne aşteaptă, Gândurile toate parcă-s otrăvite,

Pentru paşi fireşte trebuie o treaptă, Când destinul arde focul de ispite.

Dorurile noastre pier în amănunte,

Poarta e închisă încă în trecut, Clipa rătăceşte în adânc de munte Şi speran a-noată în necunoscut.

Te-nf or cu-a mea iubire

i-a tot spune dulci cuvinte, Stelele când pier în noapte,

Alungând luna ce minte, Rătăcită printre şoapte.

i-a topi pe buze dorul,

Adunând nectar din sâni, Mângâind, apoi, piciorul Ce mă vrea de săptămâni.

i-n a coapsei fierbin eală M-a ascunde fericit, Fără urmă de-ndoială,

Clipa că mi s-a-mplinit.

Te-nfă or cu-a mea iubire, Tu adânc mă-ncolăce ti i mă prinzi cu mii de fire,

Când în ochii mei prive ti.

Vorbe calde i-a tot spune În ureche picurând,

Când tu arzi ca un cărbune i-n adâncul tău pătrund.

115

Mi-e iubirea în vacan

Mi-e iubirea în vacan ă, Gândurile îmi sunt reci, Parc-aş fi fără substan ă Rătăcit printre poteci.

Mi-e iubirea-n vârf de munte,

Tot jucându-se cu-n nor, Clipa vie ii vrând să-nfrunte

Lâng-o aripă de dor.

Mi-e iubirea-n Bucovina, Unde-i cerul larg deschis

Şi-aruncând mereu lumina, În adâncul unui vis.

Mi-e iubirea... unde oare?

Asteptându-mă să vin Şi să pun o sărutare, Peste sânul ei virgin.

Mi-e iubirea tremurândă, Strălucind de patimi vii

Şi când luna stă la pândă, Dornică de nebunii.

Atâta doar

Atâta doar a fost amor să fie,

Alte secunde-au amu it, fireşte, Tot alergând spre ce le ispiteşte Şi-nspre-o zare veşnic cenuşie.

116

Atâta doar iubire se găseşte, În lumea asta hâdă şi pustie,

De parcă sentimentu-i o prostie Şi dragostea, mereu, mă tâlhăreşte.

Atâta doar şi se sfârşiră toate,

Pentru-a începe alte începuturi, În care nu există „nu se poate“

Şi iarăşi cerul cu piciorul scuturi.

Atâta doar... şi-n amintiri uitate Mai zboară în zig-zag doi fluturi.

Ochiiăt iăcaădoi siha tri

Ochii tăi ca doi sihaştri,

Pe o stâncă-n larg de mare, Căutând spre zări, albaştri,

Răsăriturile clare.

Ochii tăi senini, ca cerul, Risipi i în valuri reci, Spintecă tăcut eterul

Înspre care vrei să pleci.

Ochii tăi, două izvoare, Două flori de albăstrele,

Poartă-n dimine i cu soare, Taina gândurilor mele.

Ochii tăi, sărut pe pleoape,

Ard de patimă şi dor Şi mă vor, mereu, aproape,

În adâncuri să cobor.

117

Iubita mea

Iubita mea, sărută-mă pe vise, Mă înfăşoară-n bra e şi-n cuvânt, Închide-acum ferestrele deschise Şi-aruncă tandru ultimul veşmânt.

Deschide-te şi mi te dăruieşte,

Dezbracă-mă şi-nva ă-mă să zbor, Chiar dacă luna, încă, mai bârfeşte,

Iubeşte-mă la margini de izvor.

Dă-mi buzele şi sânii ca de piatră, Să îi frământ şi să le dau putere,

Nelinişti de mai sunt, acum, le iartă, Iubeşte-mă când inima i-o cere.

Iubita mea, sărută-mă pe clipe

Şi pe-ascunzişuri care mă-nfioară, Când visele încep să prind-aripe

Şi trupul meu în trupul tău coboară.

Calul meu

Cum nu-i altu-i calul meu, Aripi parcă-i cresc din sânge

Şi, purtându-mă mereu, Niciodată nu se plânge.

Vise-n coamă şi-n privire,

În copite i-am pus foc, Să mă ducă în neştire

Şi, în taină, spre noroc.

118

Năzdrăvan, despică gândul Şi văzduhul de risipe,

Nici n-atinge de pământul Rătăcit de-atâtea clipe.

Norii trişti rămân în urmă, Trag de frâu şi salt în şa,

Cu potcoav-adânc el scurmă Calea vie ii dintr-o stea.

Înc ăsubăcastani

Curge doru-n ploi nebune,

Bem din cupele de crin, Rătăciri ce nu pot spune,

Taina unui timp hain.

Despletită plânge-o clipă, Prin amurgul de aramă, Frunzele-s ca o aripă,

Făcând vântului reclamă.

Stropi-s răstigni i a rugă, În distan e şi-n tăceri,

Încercând timid s-ajungă, Unde nu mai sunt dureri.

Încă sub castani e bine Şi trădări îmbobocesc

Floarea învelind suspine, Într-un dans dumnezeesc.

119

Peăc r riădeămunte

Pe cărări de munte dorurile trec, Căutând destinul sus lângă izvoare Şi în ochii min ii clipele se-ntrec

A deschide aripi şi-nvă ând să zboare.

Risipită-n iarbă a căzut privirea, Căutând amoru-n pajiştea de vis,

Bra ele-nfăşoară strâns nemărginirea, Visele-şi găsiră orizont deschis.

Norii se făcură una cu pământul,, Po i întinde mâna să te joci cu ei,

Agă ând în taină glasul şi cuvântul, Pentru-a fi solie către sacrii zei.

Gândurile toate caută-nspre culme,

Când foşneşte bradu-n adieri adânci, Licurici aleargă stelelor pe urme,

Ascunzând iubirea tainică-ntre stânci.

Cântecul e o femeie

Cântecul e o femeie În metafore-ntrupată

Şi-n sintagme fără cheie, Undeva, demult, odată.

Uneori e trist şi rece,

Alteori, descul în noapte, Când zefirii vor să plece Spre adâncul unei şoapte,

120

Cântecul e ca o doamnă De ispite dezgolită,

Ca o frunză înspre toamnă, Clipă veşnic risipită.

Poate pare-a fi nălucă,

De acorduri şi fiori, Care buzele- i usucă, În nuan e şi-n culori.

Cântecul e o iubită

Ce- i alunecă la piept Şi se lasă răstignită,

Nelăsându-mă s-aştept.

De-oăvreaăp mântul

De-o vrea pământul, de n-o vrea, Veni-va clipa fărț de soare Şi poate undeva-ntr-o stea, Odihna fi-va-mi călătoare.

Sau poate-n fluturii nebuni, Ce toarnă în zig-zaguri vise,

Păcate pun de săptămâni Şi crucea tainelor închise.

De-o vrea pământul să mă cheme,

Lăsa-voi sufletul să zboare, Alunecând printre blesteme,

Cu umilin ă şi răbdare.

121

Iar sus, pe bolta cenuşie, Nevolnicii şi ezitări, Necugetări şi erezie,

Abisul negrelor chemări.

De-o vrea pământul să mai ştie De tot ce-am fost şi ce-am făcut,

Un car mi-o fi alegorie, În mersul spre necunoscut.

Se coc alunii

Se coc alunii, frunza-i arămie

Şi soarele în depărtări se scaldă, Când păsări zboară fără ca să ştie,

De ce-n amurg stau fluturii să cadă?

Adie vîntul, toamna ne pătrunde Şi lăcrimează-aripele de dor,

i-aş pune întrebări, dar nu ştiu unde? Cuvinte-alunecând înspre picior.

Se scutură livezile de toamnă,

Apare blândă luna dintre pruni, E zveltă şi-mbrăcată ca o doamnă Ce nu a mai iubit de săptămâni.

Dinspre pădure picură a ploaie

Şi clipele nehotărâte plâng, Când răscolite-s paiele din claie, Nebune trupurile când se strâng.

122

Se coc alunii, miezu-i ca o taină Şi soarele aruncă cu scântei,

Între noi doi nu este nici o haină, Doar gândul care-şi caută temei.

Se duse mama

Se duse mama-n pulberi şi-adâncimi,

Durerea, iat-o, a-nflorit în mine, Primeşte-o, Doamne, printre heruvimi,

Măcar acolo vreau să-i fie bine.

În ochii mei, topi i de plâns, priveşte Şi odihneşte-o în tăceri de lut

Mereu ea m-a iubit dumnezeieşte Şi cât aş vrea-n amurg s-o mai sărut.

De po i, Părinte, spal-o de păcate,

De-a mai greşit, cu milă, Tu o iartă, De-atâtea săptămâni, noapte de noapte, Nici n-a venit şi nici nu mă mai ceartă.

Se duse mama, ştiu c-a fost chemată,

Pe această lume duhul îi e floare, Copil nu mai sunt, de-astăzi, niciodată Şi, de-acest lucru, sufletul mă doare.

123

Toamna aceasta

Scutură cerul frunze de toamnă, Într-o oglindă plutesc iubiri

Şi-n sânul fraged, tânără doamnă, Clipele-aşteaptă restituiri.

Curge alene rochia- i blândă,

Ramuri nebune bat în fereastră, Atât de goală şi de plăpândă,

Pari a fi luna-n noaptea albastră.

Picură cerul pulberi de stele, Stinsă-i lumina din felinar,

Tună şi fulgeră printre zăbrele, Gândul te arde fără habar.

Bra ul te prinde şi te-nfăşoară,

În aşternuturi te-ntinde lin, Inima- i bate fără să doară,

Flacără-i trupul, magic, divin.

Toamna aceasta-i speran ă vie Şi secundarul fuge grăbit,

Veni-va vântul să ia simbrie, Carte s-aducă de-ndrăgostit.

124

Te simt mereu

Te simt mereu în preajma mea, iubire, Tăceri când mă apasă dinspre sud Şi parcă nici nu văd şi nici n-aud

A stelelor cădere-n nemurire.

Şi te pictez c-o frunză-aproape nud, Îndrăgostit şi tandru, ca un mire,

Încolăcit cu veşnicele fire, Topite-ncet în sufletu-mi zălud.

O clipă, parcă, inima se-opreşte, Apoi nebun-ar vrea să ias-afară,

Să vadă cerul blând cum ne priveşte

Sau luna-ntre cearceafuri cum coboară, For ând ce gândul, încă, nu-ndrăzneşte

Şi unde numai visele ne zboară.

125

NicolaeăZ rnescu ZODIAC SENTIMENTAL

126

Balada femeii Berbec

Actri ă devorantă şi vicleană Mi-ai presărat în suflet doar dezastre,

M-ai înfrânat în zborul către astre, Cuvântul tău e un cu it în rană.

Mă urmăreşti febrilă şi în vise –

Ocean de gelozie şi teroare, Deşi te crezi candidă ca o floare, În spinii tăi orice privire mi se

Aga ă, se destramă-n depărtare, Tânjind spre libertate şi iubire;

În nop ile când nu-mi mai vin în fire Îmi este versul tristă consolare.

Am fost un rob al dragostei de-o clipă, Crezut-am în minuni şi-n mângâiere, Dar am cules doar lacrimi şi durere Şi am făcut de timpul meu risipă.

Balada femeii Taur

Pe-asfalt scriai poeme cu piciorul Prelung, ca o dorin ă ne-mplinită.

M-ai azvârlit îndată în ispită… Nemărginit, m-a copleşit fiorul.

Cuprinsu-m-ai în bra e cu ardoare Sălbatic înfierându- i sărutarea; Se prăbuşea în hăuri întristarea Ce m-adorase cu înfrigurare.

127

Erai cea mai, chiar până peste poate, Intrasem în delir ca într-un templu

Şi nu-ncetam, sedus, să te contemplu În drumul magic spre eternitate.

Te-ai furişat – mânată de ambi ii

Şi de-alte idealuri iluzorii, Spunând adio artei şi candorii –

Pe alt tărâm, gemând de supersti ii.

Balada femeii Gemeni

Î i ascundeai mereu prin vagi cuvinte Latenta exilare în iubire;

Nu desluşeam în nobila- i privire Ceva care să-mi pară că mă minte,

Dar nici ceva ce adevăr să fie. Î i exploram cu sete armonia:

Deşi-mi părea perfectă prozodia Erai neterminată poezie.

Îmi clocotea în vene nerăbdarea,

Iar tu-mi vorbeai de vrute şi nevrute… Neliniştit, cu mintea în volute, i-am înstelat pe buze sărutarea.

A năvălit în cameră tăcerea…

Doar patul mai avea acuma toane. Eliberat de vorbe şi fasoane,

Mi-am regăsit, în fine, mângâierea.

128

Balada femeii Rac

Cu Luna te-ntreceai în frumuse e Şi, când erai de doru-mi fulgerată,

Te îmbarcai spre mine deîndată Cu legiuni tăcute de tandre e .

Te-ntâmpinam ca pe o zi cu soare

Ce-anun ă-o nouă, mândră primăvară, Uni i eram din zori şi până-n seară,

Iar noaptea- i dam ofranda de sudoare.

Î i expuneai pe dealuri goliciunea Şi reveneai, aprinsă, în pădure; Pe buzele- i lascive şi sperjure

Exacerbat, desăvârşeam minunea.

Ne prelungeam în cântec desfătarea Privind spre cer, visând la-nalte zboruri, Tânjeam, seduşi, spre alte noi decoruri,

Dar ne-a ucis avântul depărtarea.

Balada femeii Leu

În părul tău cu flăcări mari din Soare Mi-a ars privirea chiar din prima clipă;

De vorbe dulci făceai atunci risipă Şi-am desluşit în zâmbet o chemare.

Uşor ajuns-am până-n locul unde Neliniştea se termină-n oftaturi,

Dar îmi dădeai atât de multe sfaturi Că-ntr-un târziu nu mai puteam pătrunde.

129

Ne-am aşezat de-a lungul şi de-a latul Dar n-am găsit final la simfonie;

Cu gesturi teatrale, cu mânie N-ai acceptat că nu-s eu vinovatul.

Nu mai aveai privirea jucăuşă

Şi-n zâmbet s-aciuase înserarea; Sporindu-mi deznădejdea şi-ntristarea,

Mi-ai indicat o cale către uşă.

Balada femeii Fecioar

La telefon se înmuiase firul Când transportase vocea albăstrie; Doream alături trupu-mi să î i fie, Să-i dai iubirii ne-mplinite girul.

Când ne-am văzut, căzu i în nemişcare,

Ne-am sărutat cu ochii în tăcere Şi-am îndrăznit târziu o mângâiere,

Cuprins de-o tăinuită-nflăcărare.

Am ars ca două stele căzătoare Ce au pornit în noapte împreună;

Eram şi vreme bună şi furtună Pe-oceanul unor patimi arzătoare.

Voiai să- i apar in o veşnicie,

Deşi cu existen e-mprumutate; Nicicând n-ai acceptat să-mi dai dreptate

Şi am fugit vânat de gelozie.

130

Balada femeii Balanţ

Cutremurat de frageda- i privire, Aprins de glasu- i tainic de vestală, Eu mâna i-am cuprins-o cu sfială –

O, inocentă, sfântă rătăcire.

C-un aer calm mă ascultai, pierdută, Când declaram că sunt spartan în artă -

Banală conversa ie deşartă Într-un moment de magică derută.

Cu suflete recent închiriate,

Prea diploma i fiind sau doar de teamă Că am deschide-n echilibru-o vamă, Ne-am despăr it cu gesturi afectate,

Visând nevinova i la ziua-n care,

Mai curajoşi, mai plini de nebunie, Vom debuta spontan în Poezie

Cu-o prelungită, caldă-mbră işare.

Balada femeii Scorpion

Eu i-am căzut îndată la picioare Şi i le-am sărutat ca pe-o icoană...

Tu m-ai chemat, frumoasă Scorpioană, În patul tău cu-arome-mbietoare.

M-am că ărat, abil ca o felină, Până la sânii tăi ca două mere ,

Să mă înfrupt din dânşi cu plăcere Şi să- i şoptesc mereu că eşti divină.

131

Cu buzele-ntre coapsele- i rebele M-am rătăcit să- i sorb abil licoarea

Şi să- i citesc pe fa ă încântarea Că mul umită eşti de toate cele…

Şi-abia târziu m-am adâncit alene,

Pornind spre Raiul vie ii împreună – Cu-escale lungi în Soare sau în Lună –

Prin unduiri profunde şi viclene.

Balada femeii S get tor

Aveai o energie debordantă În seara anormal de somptuoasă;

Zburdând între extreme, gra ioasă, Î i afişai statura eclatantă.

Ştiam că mă doreşti, scăpărătoare,

Când mi-aruncai ocheade clandestine; Trecând întâmplător pe lângă tine

Eu i-am cuprins mijlocul cu ardoare.

Te-am aşteptat febril. Spre diminea ă Ai apărut. Rebelă şi fierbinte

Te-ai aruncat în pat. N-aveam cuvinte Să î i descriu a trupului dulcea ă.

Vulcanic ne-am iubit pân’ la sudoare…

Când trupu-a încetat să mai vibreze, Sosit-a să ne binecuvânteze

O rază peregrină de la Soare.

132

Balada femeii Capricorn

De-atâtea ori mersesem împreună Pe stradă. Nu era o întâmplare. Era dorin ă-n ea şi nerăbdare,

Dar nu avea puterea să mi-o spună.

Abia doar când, în clipa în eleaptă, Cu teamă pe obraz am mângâiat-o Şi, indecis, pe buze-am sărutat-o,

Mi-a spus de câtă vreme mă aşteaptă.

Credeam c-aveam în fa ă o minune Şi-am colindat-o plin de încântare, Dar m-a împins curând în dezolare

Iubirea-i stinsă, fără pasiune.

Părea atât de rece şi ciudată… Când am plecat nici nu aveam cuvinte,

Iar sufletu-năl a o rugăminte: Să nu mi apară-n cale niciodată.

Balada femeii V rs tor

i-aş fi slăvit în imnuri vocea- i clară, Sublimul trup şi ochii de hermină

Pe care, ca o şubredă cortină, i-i ascunsese fumul de igară.

Te-ai ridicat, privind triumfătoare

Ca după orice nouă cucerire Şi prevesteam o dulce năruire,

Când sângele-amu ise în picioare.

133

Aveai o insolită îndrăzneală Şi-mi aplicai săruturi, agresivă, Încât, căzând pe loc în recidivă, Te-am declarat amanta ideală.

Te-am mai iubit o dată şi-înc-o dată,

Dar tu, în patru puncte cardinale, Cu cel dintâi ce i-a ieşit în cale M-ai înşelat senină şi-mpăcată.

Balada femeii Peşti

Bolnăvicioasă veşnic şi firavă

Stârneai şi pasiune, dar şi milă; Cu vocea- i rătăcită de copilă Îmi bucurai a inimii enclavă.

Mereu pierdută, veşnic visătoare,

Erai o complicată poezie Pe care-o descifram cu acribie

Prin cataplasme pline de candoare.

Urcasem în răbdare Everesturi Şi-abisuri coborâsem în speran ă

Să- i desluşesc sublima discordan ă Ce-o ascundeai în vorbe şi în gesturi.

Prea obosit, într-un final dramatic,

Ca dup-o lungă, aspră bătălie, M-am revărsat, surprins de amnezie, Într-un poem confuz şi simptomatic.

134

Balada femeii dilii

De ziua ta, superba mea dilie Cu fa ă de balenă agramată,

Mi-a convoca to i neuronii-ndată Să- i scuipe dedicata- i poezie.

Dar tu, în draci, ingurgitezi cafele i, dirijând spre mecla-mi o igară, Î i camuflezi prostia legendară Sub rotocoale aspre i rebele

i-mi debitezi, cu gura de madonă Trezită de curând dintr-o be ie, Elucubra ii care-ar vrea să fie

Păreri despre mi care-autohtonă.

Din când în când î i afi ezi piciorul Cu care scrii poem-edulcorate

Care credeai că mă vor da pe spate, Însă doar mi-au mu cat posteriorul!

Frenezie

Pe vi a lăcrimândă a clipei care trece

nemărginirea verde atârnă în ciorchini, mor fluturi de lumină pe tâmpla umbrei, rece

şi-n nemişcare plouă cu mirul de la crini.

Stafia mâinii mele în păru- i se ascunde, rugându-te frenetic să-ncerci un ultim sprint,

ca să ucidem noaptea din stelele fecunde, iar moartea s-o închidem în iesle de argint.

135

Remuşcare

Temerile zac, frunte lângă frunte, înmărmurite şi-şi şoptesc ceva,

flori de amar se răsucesc cărunte în gândul săgetând spre undeva.

Răsar prin aer spini de îndoială, curând doar remuşcare ai să fii,

bat corbi de frig din aripi mari de smoală peste-amintiri cu trupuri încă vii.

Oaspe ii frigului

În numărul acesta se intră cu teamă,

înapoi sunt smaralde, înainte – argint, pă e ti printre glasuri care te cheamă,

printre cuvinte care te mint…

O, dar cum face ur uri lumina, cum arcuie te spinarea greul blestem, oaspe ii frigului, prinzându- i mâna,

intră smeri i în poem

i te cheamă alături de ei, întinzându- i bra ul osos, alungit…

Nici adio nu po i spune, de vrei, că rămâi înghe at, împietrit.

136

Nocturn

Cum stau la coadă gânduri efemere, din suflet să se-nfrupte ca din pâine,

eternitatea are-ntârziere, cuvintele nu mai pornesc spre mâine…

Doar nostalgii de ceară mă veghează, mă-nchid în aşteptare ca-ntr-un chist şi mai tresar când luna se holbează

la buletinul meu de înger trist.

Nemurirea exact

Peste rănile deschise – cataplasme cu îngeri,

peste cuvinte – arcuite vitralii încă o dată promise

de teama căderii în falii.

Dar noi ştim: va rămâne tot umbra,

imaculată, intactă, şi tot inima se va auzi –

clopot bătând nemurirea exactă.

137

Prezent relativ

Ne-ndemânatic voi dansa pe sârma-ntinsă între două clipe:

una înfipt-adânc în amintire, alta ce abia vrea să se-nfiripe.

Din stal mă va privi-ndelung triste ea,

aplaudând frenetic, nemiloasă, când voi inti durerea în cădere

şi nu-mi va-ntinde nimeni nici o plasă, iar pala unui gând de m-ar opri,

voi spune că exist, dar nu voi fi…

Emisarii luminii

Au sosit Emisarii Luminii, heralzii Infinitului i ai Ve niciei,

despicând în goană cearcănul nop ii, însingurarea câmpiei.

Luna, înfrico ată, i-a acoperit fa a.

S-a sinucis orice auroră. Au sosit Emisarii Lumini, grăbi i să adune

sângele făpturii mele devorate de oră.

138

Start

Spre neant voi porni limuzina limuzina cuvintelor, curând voi â ni,

voi lua pe cartelă lumina i roata timpului de rezervă-mi va fi,

iar din goana asta, nebuna,

m-ar opri doar grozava idee, că tu faci răbdătoare, întruna, autostopul pe Calea Lactee.

Sufletul meu

Sufletul meu încă mai speră

să fie cub sau să fie sferă, să fie umbră,

să fie rouă sau lumină de lună nouă.

Sufletul meu este verde-albastru,

este planetă i este astru,

este minune, este poveste i, câteodată,

sufletul meu nu mai este!

139

Geografie

În ochii tăi stau Vezuvii la pândă i respiri între două obuze,

un Golf Stream ar fi către mine cuvântul â nind de pe buze.

Încremenită, ca-n China pagode, mă implori cu tăceri migratoare,

londoneză mă-nvăluie cea a i-ntre noi nasc inuturi polare,

dar î i strig, hotărât ca Ulisse:

„Chiar de-ai vărsa Niagare fierbin i, eu tot plec nărăva a mea Circe,

cu aisbergul ro u-ntre din i.

Tu

O, sărbătoare a fiin ei mele, mă-ntinere ti cu fiecare gest,

sco ându-mi deznădejdea din atele, tu mă gole ti de ură i de lest!

N-ai să ghice ti cât mi-e de mare vina,

dar î i divulg supremul meu atu: când la un capăt voi struni lumina,

la celălaltul, sigur, vei fi tu!

140

HALOUL ULTIMULUI CUVÂNT

Pleonastică urbe – nord glacial, restituie-mi aripile de gală, să mă-nal în zbor triumfal

pe înalta orbită finală!

Purtându-mi sub tâmple haloul unui ultim cuvânt de adio,

să-mi azvârl în prăpăstii ecoul şi să trec în nefiin ă cu brio.

Aclamat de freneticul sud,

într-o nouă, vorace secundă, să renasc tot amnezic şi ud

sub lumina maternă, fecundă.

PREZENT

Secundă prelungită de gerunzii, apocaliptic, odios prezent

apostrofat de caudine gânduri şi de cuvântul snob şi indecent,

fiasco crunt, cumplită odisee, a lumii-abominabilă insultă,

tu râzi când libertatea stă să moară şi te-ntristezi când dragostea exultă!

Să nu te-aştep i c-am să- i aduc elogii, ci prin luneta armei te voi privi mereu, căci n-am să- i iert în veci fă ărnicia, proscris de-aş fi, erou sau semizeu!

141

TREI

De trei ori cântat-au, speria i, coco ii, când prelung ipat-a mam-a treia oară,

trei lalele negre, trei lalele ro ii mi-au crescut sub tâmple i la subsuoară.

Trei pupitre blonde mi-au înverzit fa a, Nil-uri trei vărsat-am după trei iubite,

cu trei nori de smoală mi-am clătit des fa a, inima mi-am prins-o între trei cu ite.

Azi, în trei cuvinte-am îngropat trecutul,

trei chei făurit-am doar dintr-o idee, dar de-abia învins-am Trei-ul, prefăcutul,

C-am ajuns la Unu ce i el tot Trei e.

HAIăS ăMURIM

Hai să murim frumos pentru o clipă, îmbră i a i ca două flori de mai, să nu mai faci de amintiri risipă,

pe care doar cu lacrimi le semnai.

Hai să murim frumos pentru o seară, cum pe-o planetă polii rătăci i se întâlnesc atunci întâia oară şi se topesc în vid nedumeri i!

Hai să murim frumos pentru o via ă, cu bra ele spre zări, ca două cruci, înscrişi pe firmament ca o pova ă şi mângâia i de zborul lin de cuci!

142

CUPRINS RAIUL CUCERIT – 3 MarianăB r scuă– TOTUNA CU TIMPUL – 5 Totuna cu timpul – 6 Trubadurul – 8 Pesimism – 9 Fantezii de primăvară – 10 Noapte de vară – 11 Descătu are – 12 Dă-i cu busuioc, mon er! – 12 Sexy tanga – 13 Noaptea poetului – 14 Sunt – 14 Mă cert cu timpul – 15 Dezamăgire – 15 Clipă fecundă – 16 Nebunul – 17 Eu, tata i pământul – 17 Dorin e – 19 Pe buze am păcatul – 20 Întoarcere – 21 Întrebări – 21 O noapte – 22

tefaniaăBudrescuă– ÎNF URAT -NăLUMIN ă– 23 I – 24 II – 24 III – 25 IV – 25

143

V – 26 VI – 26 VII – 27 VIII - 27 Drago ăG.ăC linescuă– ETERNUL HAIKU – 28 Haiku (180) – 29 Haiku (181) – 29 Haiku (182) – 29 Haiku (183) – 29 Haiku (184) – 29 Haiku (185) – 30 Haiku (186) – 30 Haiku (187) – 30 Haiku (188) – 30 Haiku (189) – 30 Haiku (190) – 31 Haiku (191) – 31 Haiku (192) – 31 Haiku (193) – 31 Haiku (194) – 31 Haiku (195) – 32 Haiku (196) – 32 Haiku (197) – 32 Haiku (198) – 32 Haiku (199) – 32 Haiku (200) – 33 Haiku (201) – 33 Haiku (202) – 33 Haiku (203) – 33 Haiku (204) – 33 Haiku (205) – 34 Haiku (206) – 34 Haiku (207) – 34

144

Marin Ene – INCENDIU PESTE MARGINI DE GÂND – 34 Fiin e desferecate de somn – 35 Incendiu peste margini de gând – 35 Disperare – 36 Surâs – 36 Clipă – 37 Trup zvâcnind – 37 MihaelaăLu ă- DECOR – 38 Înnoire – 39 Vals – 39 Karma – 40 Nemărginire – 40 Ultimul zbor – 41 Dublu rol – 42 Decor – 42 ValiăOr ană– BOEM ă– 43 Boemă – 44 Târziu – 44 Cameleon – 45 Re etă de îndrăgosteală – 45 Coco ul de tablă – 46 Pribegie – 46 Insomnie – 47 Glossă – 48 Îndoială – 49 Na tere – 49 Misogină – 50 Ina Florica Popa – SUNETEăDEăSTELEăC Z TOAREă– 51 Arunc noapte peste noi – 52

145

Sunete de stele căzătoare – 52 E frig printre cuvinte – 53 Gustul curcubeului – 53 Încerc durerea cu degetul – 54 O lacrimă tulburată de verde – 54

i-am uitat răstignirea în mine – 55 Î i voi scrie pe suflet un poem – 55 Străinul din mine – 56 Cu toată noaptea înveşmânta i – 56 Ancorată între două iluzii – 57 Imnul iubirii interzise – 57 Lumini aăPopescuă– ALTER EGO – 58 Esen ă tacită – 59 Alter ego – 59 Petre Prioteasa – EU SUNT – 60 Eu sunt – 61 Triste e – 61 Rondelul scoicii – 62 Dumitru Sârghie – RAIUL CUCERIT – 63 Raiul cucerit – 64 Am vrut… – 65 Vreau să-mi salvez măcar o poezie – 66 Prea târziu – 67 Bucure ti năruit, Orient... decadent – 68 Într-o vacan ă lungă, sine die – 69 Fă-mă, Doamne, apă… – 70 Bunicul meu cu pălărie borsalină – 71 Lec ia cuvintelor – 72 Totul i... nimic – 72 Cucuta – 74

146

Raiul – 74 Din noapte zi... – 75 Maimu a versus ontologia fericirii – 76 Salturi mortale în muzică – 77 E prea târziu i-i noapte pe pământ – 78

i miroseai a trandafir sălbatic – 78 Anastrofe – 79 Babilonul bonjurist – 80 Conspira ii colportoare… - 81 Dansul dogmei – 82 Eterne exorcizări – 82 Fufe fug faustian – 83 Infernul intimatelor iubite – 84 Libertatea levitează – 84 Menelaus, Magdalene – 85 Orwell oche te… oaia – 86 Rândul rostuie te rând – 86 Scriitorii sunt sosii – 87 Zarathustra zumbăie te – 88 Liu aăScarlată– SLOVEăDEăLUMIN – 89 Strâng în pumni slove de lumină – 90 Arpegiu pe tonuri de verde – 90 Aşteptând să mă înfloreşti – 91 Pasărea indigo – 91 Înlocui i de ierburi – 92 Iubire la doi – 92 Liliana Terziu – REPLIC ăLAăUNăDESCÂNTEC – 97 Replică la un descântec – 98 Vândut – 98 Partaj – 99 Poem frust – 99 Uragan ucigător – 100

147

Taci, femeie – 101 Partaj – 101 Temere – 102 Clemen ă – 103 Pereche – 104 Culoarea femeii – 105 ConstantinăTri ă– VE NICAăENIGM ă– 106 Unii i al ii – 107 Te-a săruta – 108 De mâine merg la mânăstire – 109 Simplu ca un gând – 110 Ascultă-mă – 110 Ve nică enigmă – 111 Să nu îndoi genunchii niciodată – 111 Leac pentru o inimă – 113 Te tot duci – 113 Îngerii nu plâng – 114 Ai plecat – 115 Pun i – 115 Te-nfă or cu-a mea iubire – 116 Mi-e iubirea în vacan ă – 117 Atâta doar – 117 Ochii tăi ca doi siha tri – 118 Iubita mea – 119 Calul meu – 119 Încă sub castani – 120 Pe cărări de munte – 121 Cântecul e o femeie – 121 De-o vrea pământul – 122 Se coc alunii – 123 Se duse mama – 124 Toamna aceasta – 125 Te simt mereu – 126

148

NicolaeăZ rnescuă– ZODIAC SENTIMENTAL – 127 Balada femeii Berbec – 128 Balada femeii Taur – 128 Balada femeii Gemeni – 129 Balada femeii Rac – 130 Balada femeii Leu – 130 Balada femeii Fecioară – 131 Balada femeii Balan ă – 132 Balada femeii Scorpion – 132 Balada femeii Săgetător – 133 Balada femeii Capricorn – 134 Balada femeii Vărsător – 134 Balada femeii Peşti – 135 Balada femeii dilii – 136 Frenezie – 136 Remuşcare – 137 Oaspe ii frigului – 137 Nocturnă – 138 Nemurirea exactă – 138 Prezent relativ – 139 Emisarii luminii – 139 Start - 140 Sufletul meu – 140 Geografie – 141 Tu – 141 Haloul ultimului cuvânt – 141 Prezent – 141 Trei – 141 Hai să murim – 141