RADIOACTIVITATEA

LUPU LAURENTIU DANIELCLS a Xiii AB

Radioactivitatea poate fi definită ca proprietatea unor elemente de a se transforma, prin dezintegrare, în alte elemente, după emiterea unor radiaţii. Există o radioactivitate naturală, de origine cosmică (emisă de diverse corpuri cereşti, mai ales de Soare) şi terestră, emisă de rocile terestre, precum şi o radioactivitate artificială, provocată de activitatea umană.

Descoperirea radioactivitatii

Becquerel, in timpul cercetarilor sale gaseste niste probe de mineral fluorescent(pehblenda) asezat pe placi fotografice, dar care nu fusesera expuse inca la soare. Din curiozitate , el cere ca acestea sa fie developate si descopera ca mineralul innegrise si de data aceasta placa fotografica. Deci , pehblenda emitea radiatii fara ca ea sa fie expusa la lumina soarelui.

Repetand experienta, faptul s-a confirmat, pehblenda emitea in mod natural radiatii invizbile, care impresioneaza placa fotografica intocmai ca radiatiile X, cercetarile ulterioare au arata insa ca ele erau de alta natura, provenind chiar din nucleele unor atomi ai minereului. Becquerel descoperise radioactivitatea.

Poluarea radioactivă poate fi definită ca o creştere a radiaţiilor, ca urmare a utilizării de către om a substanţelor radioactive.

Radioactivitatea naturala

Radioactivitatea naturala a fost definitiv stabilita la toate elementele care au Z>83. Acestea apartin unei serii de elemente radioactive care formeaza o familie radioactiva.

Una dintre aceste serii este aceea a uraniului in care capul seriei este 238U.

O alta serie radioactiva naturala este aceea a toriului, care are capul seriei 238Th(1.39*1010ani) si este cunoscuta ca satisfacand o relatie de tip 4n. Produsul final stabil este 208Pb.

a-3-a serie are ca element initial parinte 238U(7.1*108ani)si, dupa o serie de transmutatii successive ca in cazurile precedente, se determina cu izotopul stabil al plumbului 207Pb. Aceasta serie satiface relatia 4n+3.

In cadrul celor trei serii radioactive exista asemanari interesante. Fiecare are cate un descendent, gazul radioactiv(emanatia)   :radon, thoron,actinon. Descendentii gazosi radioactivi au permis stabilirea celorlalti membrii ai seriei.

Radioactivitatea artificiala

Pana in 1934 numai elementele radioactive naturale erau cunoscute, insa in anul 1934, Irene si Frederic Joliot au aratat ca aluminiul si magneziul pot deveni radioactive daca sunt bombardate cu particule alfa de la poloniu. Dupa aceasta descoperire, a radioactivitatii induse pe o cale artificiala, s-a pus problema utilizarii unor resurse de particule alfa mai energice tinand seama de bariera de potential a nucleelor.

Astfel s-au construit acceleratoarele. Dupa descoperirea neutronului, s-a stabilit eficacitatea deosebita a acestuia(in special a neutronului lent) de a produce izotopi radioactivi, respectiv radioactiviatatea artificiala. Neutronul prezinta avantajul ca nu are sarcina, deci poate sa patrunda cu usurinta in nucleul tinta. O data cu folosirea surselor de neutroni ca particule bombardante, numarul izotopilor radioactivi obtinuti pe cale artificiala a crescut enorm(la 36)

Efectele radioactivităţii asupra omuluiS-a constatat că populaţia este supusă unei

radiaţii naturale de 100-150 mremi (mremul fiind unitatea de radiaţii care produce aceleaşi efecte biologice ca şi un roentgen de radiaţii X). Omul poate suporta o radiaţie de până la 1000 mreni, însă Comisia Internaţională de Protecţie contra Radiaţiilor a stabilit norma maximă admisibilă de 5000 mremi/ind./an. Efectele fiziologice ale radiaţiei se manifestă prin diverse tulburări: ameţeli, dereglări intestinale ce pot merge până la decese

Efectele genetice ale radiaţiilorSunt dependente de doză, debitul dozei, tipul

radiaţiei, viteza diviziunii celulare, numărul cromozomilor, reversibilitatea leziunilor cromozomale.

La nivel celular, efectele radiaţiilor sunt foarte variate, ele determinând încetinirea sau blocarea diviziunii celulare, pierderea definitivă a capacităţii de diviziune şi chiar moartea celulelor. Sub influenţa radiaţiilor ionizante se produc diferite tipuri de restructurări cromozomiale, inversii, translocaţii, duplicaţii.

Radiaţiile ionizante şi biosfera.Prin contaminarea radioactivă a mediului are

loc pătrunderea substanţelor radioactive în organismele vegetale, animale şi umane, producându-se un fenomen de iradiere internă, datorită prezenţei unor izotopi radioactivi (I131, Sr90, Cs137). Radiaţiile afectează materialul biologic în mod variat, însă efectul cel mai critic este cel la nivelul informaţiei genetice, adică la nivelul ADN-ului. În mod natural, o parte din leziunile ADN-ului sunt reparate cu ajutorul unui echipament enzimatic complex din celula vie.

Este vorba despre aşa-numitul “proces reparator al ADN-ului”. O altă parte a leziunilor provoacă modificări în structura şi numărul cromozomilor din celulă, precum şi a genelor, astfel că celula vie suferă mutaţii sau, în cazul unor doze mari de iradiere, efectul acestora poate fi letal.

Leziunile la nivelul ADN-ului, provocate de radiaţiile ionizante, au ca efect transformarea protooncogenelor în oncogene, fapt ce determină apariţia de cancere. Inducţia de cancere este primul efect somatic tardiv al radiaţiilor.

Bibliografiewww.scribd.comwww.wikipedia.rowww.referate.ro