Radio, sistem de comunicatii ce produce unde electromagnetice propagate in spatiu. Datorita caracteristicilor sale, undele radio au lungimi de unda diferite si sunt folosite pentru diverse scopuri, ele fiind identificate dupa frecventa. . Domeniul de frecventa a acestor unde este cuprins între zeci de hertzi pâna la un gigahertz (1GHz = 109Hz), adica au lungimea de unda cuprinsa între câtiva km pâna la 30cm. Se utilizeaza în special în transmisiile radio si TV. Dupa lungimea de unda se subîmpart în unde lungi (2Km-600m), unde medii (600-100 m), unde scurte (100-10 m) si unde ultrascurte (10 m-1cm).Cele mai scurte unde au frecvente, sau cicluri pe secunda cele mai mari; cele mai lungi unde au frecventele cele mai mici sau cele mai putine cicluri pe secunda. Heinrich Hertz, inventatorul radioului a dat si numele unitatii de masura a frecventei (hertz, Hz). 1 kilohertz (kHz) inseamna 1000 de cicluri pe secunda, 1 megahertz (MHz),1 million cicluri pe secunda, si 1 gigahertz (GHz),1 miliard de cicluri pe secunda. Undele radio variaza de la cativa kilohertzi la cativa gigahertzi. In vid, toate radiatiile electromagnetice au aceeasi viteza de aprox. 300.000 km pe sec. Undele radio sunt folosite nu numai in transmisii radio dar si in telegrafie fara fir, transmisii telefonice, televiziune, radar, sisteme de navigatie si comunicatii spatiale. In atmosfera, caracteristicile fizice ale aerului cauzeaza variatii usoare in miscarea undelor, care sunt si surse de erori in comunicatii radar si in radare. De asemenea, furtunile sau descarcarile electrice produc fenomene anormale in propagarea undelor radio. Din cauza ca undele electromagnetice merg in linie dreapta cand atmosfera este uniforma, si pentru ca suprafata Pamantului are o forma aproape sferica, comunicatiile radio de distanta mare sunt posibile din cauza reflectiei cu ionosfera. Un sistem tipic de comunicatie radio are doua componente de baza, un transmitator si un receptor. Transmitatorul genereaza oscilatii electrice pe o frecventa radio numita frecventa purtatoare. Atat frecventa, cat si amplitudinea pot fi modificate pentru ca undele purtatoare sa difere intre ele. Componentele principale ale unui transmitator radio include: un generator de oscilatii pentru a transforma curentul electric obisnuit in oscilatii de frecventa predeterminata, amplificatoare pentru a mari intensitatea acestor oscilatii pana la obtinerea frecventei dorite, si un traducator (ca de exemplu, un microfon) care transforma semnalul primit in semnal radio. Pentru traduceri audio, traducatorul este microfonul, iar pentru traduceri video, un dispozitiv foto-electric. Alte componente importante ale transmitatorului radio sunt modulatorul care controleaza variatia in intensitate a oscilatiei, si antena, care radiaza o undele. Fiecare antena are proprietati de directie in care este transmisa unda, radiaza mai multa

1 1

energie in unele directii decat in altele. Dar antena poate fi modificata pentru a transmite in toate directiile la fel. Acest tip de transmitere se foloseste in televiziune. Metodele particulare de aranjare si modificare a componentelor depind de efectele dorite. Principalele criterii de fabricare ale unui radio pentru un avion militar, de exemplu, sunt dimensiunile si greutatea foarte mici, si inteligibilitatea; costurile sunt pe planul doi, iar fidelitatea in reproducere este total neimportanta. Pe de alta parte, pentru un post de televiziune, marimea si greutatea aparatului sunt neimportante, costurile sunt putin importante iar fidelitatea conteaza cel mai mult, lucru particular pentru statiile FM; controlul rigid al frecventei este si el de o importanta foarte mare.

Radiourile astazi

Descoperirile si inventiile in tehnologia comunicatiilor radio dupa cel de-al doilea Razboi Mondial au facut posibila explorarea spatiului, lucru demonstrat prin misunea de aterizare a modulului Apollo pe luna (1969-1972). Echipamentele sofisticate de transmitere si receptionare a semnalelor radio au facut parte din sistemul compact de comunicare de la bordul acestui modul. Sistemul avea functia de transmitere a vocii si de calculare a distantei, simultan, prin calcularea timpului in care semnalul transmis ajungea la receptor. De asemenea, vocea astronautilor a fost transmisa in direct pe intreaga planeta cu ajutorul retele de comunicare de pe Glob.

Primele Radiouri

Receptoarele radio din anii 1930 si 1940 erau mult mai mari si mai grele decat cele introduse in anii ’60. Asta pentru ca erau mai rezistente, erau legate individual si erau alimentate cu baterii mari si puternice.

2 2

3 3