rachel caine - vampirii din morganville - v1 casa de sticla

8/17/2019 Rachel Caine - Vampirii Din Morganville - V1 Casa de Sticla

http://slidepdf.com/reader/full/rachel-caine-vampirii-din-morganville-v1-casa-de-sticla 1/198

Rachel Caine

Vampirii Din Morganville Vol. 1 – Casa De Sticlă

UNU. În ziua în care Claire urma să fie primit ă în Casa de Sticlă , cineva

i-a furat rufele. Câ nd şi-a v â r â t mâ na în porcă ria aia de ma şină de spă lathodorogit ă , n-a gă sit nimic altceva decâ t palele umede şi alunecoase alerotorului şi – ca într-o glumă proast ă – cea mai jerpelit ă pereche dechiloţ i din câ te avea, plus un ciorap. Era gr ă bit ă , fireşte; existau doardouă ma şini de spă lat pe acest cel mai de sus palier din Howard Hall,unde se aflau cele mai puţ in apreciate şi mai dă r ă pă nate camere din celmai puţ in apreciat şi mai dă r ă pă nat că min. Două ma şini de spă lat, două de uscat, şi aveai noroc dacă mă car una dintre ele funcţ iona într-o zianume şi nu-ţ i mâ nca monedele de un sfert de dolar. Puteai să uiţ i defanta pentru bancnote de un dolar. N-o v ă zuse niciodat ă să funcţ ioneze,

cel puţ in în ultimele şase să pt ă mâ ni, de câ nd ajunsese ea la şcoală . — Nu, rosti ea cu voce tare, cumpă nindu-se pe marginea ma şiniide spă lat şi privind în interiorul întunecat, par ţ ial ruginit. Mirosea amucegă it şi a detergent ieftin. O privire mai îndeaproape se dovedi f ă r ă folos. O porcă rie de pereche de chiloţ i, roasă pe la cusă turi. Un ciorapdesperecheat. Îi lipseau absolut toate veşmintele pe care le purtase în ultimeledouă să pt ă mâ ni. Absolut toate veşmintele pe care chiar voia să le poarte. — Nu! urlă în cuva ma şinii, de unde ecoul nega ţ iei se întoarse la

ea. Se lă să să se prelingă la loc, după care-i trase ma şinii un şut violenttocmai în îndoitura f ă cut ă de alţ i studenţ i dezamă giţ i de dinaintea ei.R ă mă sese f ă r ă suflu. Mai avea şi alte haine – vreo câ teva – dar toate eraupe lista de ultimă -instanţă , ţ oale de o-Doamne-nici-moart ă -să nu-mă -prindă -îmbr ă cat ă -cu-ele. Pantaloni prea scur ţ i care o f ă ceau să arate ca



o ţ opâ rlancă , bluze prea largi şi prea ridicole, dâ nd impresia că -ifuseser ă alese de mama ei. Şi chiar fuseser ă . Lui Claire îi mai r ă mă seser ă vreo trei sute de dolari, care trebuiausă -i ajungă , să zicem, câ teva luni, după ultima tur ă de comandat pizza şidupă ce cumpă rase încă o carte pentru profesorul Nu-ştiu-cum Euliss,

care pă rea să nu-şi fi dat încă seama ce materie preda. Presupunea că ar fi putut să -şi gă sească , dac-ar fi că utat prinpreajmă , ceva ţ oale care să nu-i arunce în aer chiar întregul buget. Laurma urmei, centrul ora şului Morganville, din statul Texas, era capitalacomercială a lumii în privinţ a consigna ţ iilor. Presupunâ nd că ar puteagă si orice din ceea ce suporta să poarte. Mama mi-a zis că asta o să mi se-nt â mple, îşi zise ea. Trebuie doar să mă gâ ndesc. Să -mi pă strez calmul. Claire se tr â nti pe un scaun din plastic portocaliu, îşi azv â rlirucsacul pe linoleumul zgâ riat şi-şi cuprinse capul între palme. Îşisimţ ea fa ţ a înfierbâ ntat ă şi tremura; şi ştia, pur şi simplu ştia, că aveasă plâ ngă . Să plâ ngă ca un copila ş, cum îi ziceau toţ i că ar fi, preat â nă r ă ca să se afle aici, prea t â nă r ă ca să stea departe de mă mica. Era na şpa să fii inteligent ă , pentru că uite unde ajungeai. Trase în piept cu lă comie câ teva guri de aer umed, igrasios,for ţâ ndu-se să nu plâ ngă cu urlete (fiindcă ele ar fi auzit-o) şi se întrebă dacă ar putea să -i sune pe mami şi pe tati pentru o suplimentare a

banilor de buzunar, sau ar fi cazul să -şi întrebuinţ eze câ rdul de credit,primit „doar pentru urgenţ e”. Abia atunci ză ri biletul. Mai puţ in un bilet, mai degrabă un graffiti,însă îi era adresat, pe peretele din BCA de deasupra ma şinilor.

DRAG Ă TOCILARO, scria acolo, Ţ I-AM G Ă SIT GUNOAIELE ÎNMA ŞIN Ă ŞI Ţ I LE-AM ARUNCAT LA GHEN Ă . DAC Ă LE DOREŞ TI,

ARUNC Ă -TE DUP Ă ELE. Rahat, oft ă ea, din nou nevoit ă să clipească , oprindu-şi lacrimile,dintr-un motiv cu totul diferit. Furie oarbă , prostească . Monica. Mă rog,Monica şi monicistele, în orice caz. Cum se f ă cea că fetele sexy şir ă ut ă cioase umblau mereu în haite, ca hienele? Şi de ce, cu coafurile lorsclipitoare şi picioarele lungi şi bronzate, şi bani mai mulţ i de la t ă ticiilor decâ t aveau contabilii tat ă lui ei, trebuiau să pună ochii tocmai pe ea? De fapt, nu, cunoştea r ă spunsul pentru întrebarea asta. O f ă cuse pe Monica de r â s în fa ţ a propriilor prietene, şi a câ torvatipi sexy din anii superiori. Nu că i-ar fi fost prea greu. Doar trecea pe-acolo, şi o auzise pe Monica afirmâ nd că al Doilea R ă zboi Mondial fusese„t â mpenia aia de r ă zboi cu chinezii”. Şi, dintr-un simplu reflex, zisese: „N-a fost ă la”. Toat ă ga şca,tolă nit ă pe canapelele din foaierul că minului, o privise cu tot at â tasurprindere nedumerit ă pe câ t ă ar fi manifestat dac-ar fi auzit vorbind



automatul pentru Coca-cola. Monica, prietenele ei, trei dintre cei maisuper bă ieţ i mai mari din fr ăţ ie. — Al Doilea R ă zboi Mondial, se av â ntase mai departe Claire,cuprinsă de panică şi neştiind precis cum să scape din beleaua în carese v â r â se. Am vrut să zic doar că . În fine, n-a fost R ă zboiul Coreei. Ă sta a

fost mai t â rziu. Al Doilea R ă zboi Mondial a fost cu nemţ ii şi cu japonezii.Mai ştii, cu Pearl Harbor? Şi bă ieţ ii o priviser ă r â zâ nd pe Monica, iar Monica se înroşise: nuprea mult, dar suficient câ t să -şi strice machiajul perfect. — Adu-mi aminte să nu cumpă r cumva vreun referat la istorie dela tine, îi zisese cel mai dr ă guţ dintre tipi. Ce fraier mai e şi ă la, care să nu ştie una ca asta? Deşi Claire era convinsă că niciunul dintre ei nu ştia, ză u. — Cu chinezii. Cooooorect! Claire observase furia din ochii Monică i, repede camuflat ă cuzâ mbete şi r â sete şi cochet ă rii. Claire încetase din nou să existe, dinpunctul de vedere al bă ieţ ilor. Din cel al fetelor, era una nouă , şi al naibii de puţ in bine-venit ă .

Asta înfruntase toat ă via ţ a. Să fii deşteapt ă şi mă runţ ică şi cu oînf ăţ işare neobişnuit ă nu însemna tocmai biletul câştigă tor la loteria

vieţ ii; trebuia să te lupţ i pentru el, orice-ar fi însemnat. Mereu se gă seacâ te cineva care să r â dă de tine, sau să te lovească , sau să te ignore, sausă aleagă o combina ţ ie între primele două variante. Câ nd era mai mică ,avusese impresia că lucrul cel mai r ă u era să se r â dă de tine, dar apoi –după primele câ teva confrunt ă ri din curtea şcolii – mâ ncatul bă t ă iif ă cuse saltul spre primul loc. Cu toate acestea, în cea mai mare parte a

vieţ ii ei de licean (scurt ă , de doar doi ani), faptul de a fi ignorat ă i sepă ruse de departe cel mai r ă u. Ajunsese acolo cu un an mai devremedecâ t toţ i ceilalţ i, şi plecase cu un an înaintea lor. Nimă nui nu-i fusesepe plac a şa ceva. Nimă nui, în afara profesorilor, în orice caz. Problema era că lui Claire chiar îi plă cea şcoala. Îi plă ceau că r ţ ile,să citească şi să înveţ e lucruri noi; OK, nu şi analiza matematică , dar, înmare mă sur ă , tot restul. Pâ nă şi fizica. Oare ce fat ă normală se maidă dea în v â nt după fizică ? Doar una anormală . Una care niciodat ă nuavea să fie considerat ă o fat ă sexy. Şi, hai să privim adev ă rul în fa ţă : ce însemna să fii o fat ă sexy?Însemna totul în via ţă . După cum o dovedise Monica, atunci câ ndpă mâ ntul se înclinase de pe axa lui pentru câ teva clipe, câ t să fieobservat ă şi Claire, după care se redresase, continuâ nd să graviteze în

jurul frumuseţ ilor. Nu era corect. Se av â ntase într-o muncă pe br â nci pe parcursulliceului. Absolvise cu un perfect 4.01 şi obţ inuse note suficient de mari



la teste, încâ t să fie îndrept ăţ it ă la admiterea în şcolile cele mai mari,şcolile legendare, cele în care să fii o ciudăţ ică mutant ă cu creierul dâ ndpe-afar ă nu însemna neapă rat ceva care să te tragă în jos. (Asta dacă nupuneam la socoteală , fireşte, faptul că şi în acele şcoli existau, probabil,fete sexy cu picioare lungi printre ciudăţ elele mutante cu creierul dâ nd

pe-afar ă .) N-avea importanţă . Mama şi tata aruncaser ă o singur ă privireasupra teancului de entuziaste r ă spunsuri pozitive primite din parteaunor universit ăţ i ca MIT2, sau Caltech3, sau Yale4, după care puseser ă piciorul în prag cu toat ă puterea. Nici gâ nd ca fata lor de şaisprezece ani(aproape şaptesprezece, după cum tot insista ea, cu toate că nu era chiar a şa) s-o ia razna cu cinci mii de kilometri ca să meargă la şcoală . Celpuţ in, nu de la început. (Claire tot încercase, dar f ă r ă succes, să enunţ econceptul conform că ruia nimic nu i-ar fi omor â t din fa şă carieraacademică în mai mare mă sur ă decâ t faptul de a fi considerat ă ostudent ă transferat ă într-una dintre aceste universit ăţ i tocmai de lacolegiul Texas Prairie University. Cunoscut ă şi sub numele de

TPtiuuuuuuu.) A şa că , iat-o, înţ epenit ă la ultimul etaj de rahat al unui că min derahat dintr-o şcoală de rahat, din care optzeci la sut ă dintre studenţ i setransferau după primii doi ani – sau se retr ă geau – şi unde monicistele îifurau ruf ă ria umedă şi-o aruncau pe toboganul ghenei, totul din cauză că Monica nu-şi bă tea capul să ştie ceva câ t de câ t despre unul dintrer ă zboaiele lumii, suficient de important încâ t să poarte în denumireatributul „mondial”. Dar nu e cinstit! urlă o voce din interiorul ei. Avusesem un plan!

Un plan ca lumea! Monica obişnuia să doarmă pâ nă t â rziu, iar Claire setrezise devreme tocmai ca să -şi spele rufele câ t timp hiberna ga şcapetrecă reţ elor, iar cea a studioaselor se afla la ore. Crezuse că poate să plece timp de câ teva minute, să facă un duş în grabă – o alt ă experienţă înspă imâ nt ă toare – şi nici prin gâ nd nu-i trecuse pentru vreo clipă că arfi cineva în stare de ceva at â t de incredibil de josnic. În timp ce-şi înghiţ ea sughiţ urile de plâ ns, observ ă – din nou –câ t ă linişte era acolo, sus. Un loc sinistru şi pustiu, jumă tate din fetedormind tun şi cealalt ă jumă tate fiind plecat ă . Dar chiar şi câ nd eraaglomera ţ ie şi zumzet, că minul tot sinistru r ă mâ nea. Vechi, dă r ă pă nat,plin de umbre şi de unghere şi de cotloane în care puteau să tepâ ndească fetele r ă ut ă cioase. În realitate, aceasta era o caracterizarenimerit ă pentru întregul ora ş. Morganville era mic, vechi şi pr ă fuit, plinde mici ciudăţ enii sinistre. Cum ar fi faptul că iluminatul stradalfuncţ iona doar în jumă tate din timp, iar atunci câ nd funcţ ionau,felinarele erau întotdeauna cele aflate la distanţă . Sau faptul că toţ i ceidin magazinele campusului local pă reau prea fericiţ i. Disperat de fericiţ i.



Sau faptul că ora şul, în întregul lui, cu tot praful, era curat: nu tu gunoi,nu tu graffiti, nimeni care să cer şească puţ in mă runţ iş pe alei. Straniu. Aproape c-o auzea pe mama ei spunâ nd: Dragă , asta-i doar dincauză că eşti într-un loc str ă in. O să fie mai bine. Nu trebuie decâ t să te

str ă duieşti mai mult. Mama spunea mereu astfel de lucruri, iar Clare f ă cuse tot posibilulsă ascundă câ t de greu îi venea să -i urmeze sfatul. Bun. N-avea altceva mai bun de f ă cut, decâ t să încerce să -şirecupereze lucrurile. Clare mai trase câ teva guri de aer, se şterse la ochi şi-şi să lt ă greutatea împov ă r ă toare a rucsacului pe umă r. Privi fix preţ de câ tevaclipe chiloţ ii şi ciorapul, ambele umede, pe care le str â ngea în mâ nadreapt ă , după care desf ă cu în grabă buzunarul din fa ţă al rucsacului şile îndesă acolo. Frate, asta i-ar fi omor â t şi ultima f ă r â mă de atractivitatecare-i mai r ă mă sese, dacă o vedea cineva umblâ nd cu astea după ea. — Mă i, mă i, rosti o voce îngroşat ă , satisf ă cut ă , dinspre uşadeschisă de vizavi de scar ă , ia uite cine-i acolo. Scafandra din ghenă . Claire se opri în loc, cu o mâ nă pe balustrada din fier ruginit. Ceva o îndemna să fugă , dar mereu altceva îi zicea: lupt ă -sau-şterge-o; ştialecţ ia. Şi se să turase s-o tot şteargă . Se întoarse încetişor, în timp ceMonica Morrell ieşea din camera de că min; nu era camera ei, ceea ceînsemna că iar ăşi îi for ţ ase uşa Erică i. Jennifer şi Gina, prieteneleMonică i, apă rur ă în fugă , ocupâ nd poziţ iile de pe flancuri. Solda ţ i în şlapi şi jeanşi cu talie joasă şi manichiur ă franţ uzească . Monica luă o postur ă afectat ă . Era ceva la care se pricepea, Claire

trebuia s-o recunoască . Înalt ă de aproape un metru optzeci, Monica avea un pă r negru lucios, v ă lurit, şi ochi mari alba ştri, accentua ţ i doar at â tcâ t trebuia cu creion şi cu mascara. Tenul perfect. Un chip dintre acelea,de fotomodel, numai pomeţ i şi buze ţ uguiate. Şi, dacă avea şi corp defotomodel, atunci era unul pentru Victoria's Secret: curburi peste tot, nuunghiuri. Era bogat ă , era dr ă guţă şi, din câ te putea Claire să -şi dea seama,toate acestea n-o f ă ceau câ tuşi de puţ in fericit ă . — N-ar trebui să fii la prima or ă din ciclul inferior acum? o întrebă Monica. Sau, mă car, să -ţ i vină primul ciclu? — Poate că -şi caut ă boarfele pe care şi le-a lă sat pe-aici, plusă Gina, izbucnind în r â s. Jennifer îi ţ inu isonul. Claire ar fi putut să jurecă ochii lor, acei ochi frumoşi, în culori de nestemate, str ă luceau acumde bucurie c-o f ă ceau să se simt ă de ultimul rahat. St â rpitur ă ! o ocă r î fata.



— Boarfe? Monica îşi încrucişă bra ţ ele pe piept, pref ă câ ndu-se că se gâ ndeşte. Adică , zdrenţ ele alea pe care le-am aruncat? Alea pe care le-a lă sat de-a valma în ma şina de spă lat? — Mda, alea. — N-a ş purta a şa ceva nici de t ă v ă leală .

— Eu nu le-a ş purta nici dac-ar fi să frec toaleta bă ieţ ilor, o luă gura pe dinainte pe Jennifer. Monica, enervat ă , se întoarse spre ea şi-o îmbr â nci. — Mda, tu ştii totul despre toaleta bă ieţ ilor, nu? Nu l-ai rezolvatacolo pe Steve Gillespie într-a noua? Scoase câ teva sunete imit â nd suptul şi izbucnir ă toate în r â s, deşi

Jennifer pă rea st â njenit ă . Claire îşi simţ i obrajii înv ă pă indu-se, chiardacă nu era – mă car de data asta – ceva depreciativ la adresa ei. — Doamne, Jen, exclamă Monica. Steve Gillespie? Ţ ine-ţ i guradacă nu-ţ i trece prin cap ceva de care să nu-ţ i fie jenă . Jennifer – normal – îşi deturnă furia spre o ţ int ă mai sigur ă .Claire. Se întinse şi-o îmbr â nci pe Claire cu un pas în spate, spre scar ă . — Du-te odat ă să -ţ i iei boarfele alea t â mpite! Mi se-ntoarcestomacul pe dos câ nd te v ă d, cu pielea aia ca br â nză . — Mda, boboaco, tu n-ai auzit în via ţ a ta de soare? o apostrof ă şiGina, dâ ndu-şi ochii peste cap. — Hei, mai subţ ire, se r ă sti Monica, lucru neobişnuit, din momentce ele trei aveau bronzul cel mai grozav pe care-ai putea da banii. Claire se str ă dui să se echilibreze. Rucsacul greu o tr ă gea într-oparte, a şa că se prinse de balustradă . Jen se întinse din nou spre ea şi-oplesni dureros peste claviculă .

— Nu! scâ nci Claire, dâ ndu-i peste mâ nă lui Jen. Tare. Urmă o secundă de t ă cere cu sufletul la gur ă , după care Monicazise, foarte încet: — Mi s-a pă rut mie, sau ai dat în prietena mea, căţ ea mică şit â mpit ă ? Unde crezi c-o să ajungi, f ă câ nd chestii de-astea pe-aici? Şi, f ă câ nd câţ iva pa şi în fa ţă , o pă lmui pe Claire peste fa ţă ,suficient de tare câ t să -i dea sâ ngele, suficient de tare câ t s-o facă să

vadă stele verzi, suficient de tare câ t s-o facă să vadă roşu şi să dea înclocot. Claire dă du drumul balustradei şi o plesni la r â ndul ei pe Monica,în plin peste buzele ei ţ uguiate şi, pentru doar o secundă încordat ă ,incandescent ă pâ nă la alb, se simţ i bine pentru gestul ei, dar apoiMonica sâ sâ i ca o pisică opă rit ă , iar Claire nu mai avu timp decâ t să gâ ndească : Of, ce de rahat, chiar n-ar fi trebuit să fac asta. Nici mă car nu observ ă pumnul care tocmai o izbise. Nici mă car nusimţ i cu adev ă rat impactul, avu doar o senza ţ ie de gol şi de confuzie, dar



exact atunci greutatea rucsacului de pe umă r o trase într-o parte,f ă câ nd-o să se clatine. Aproape că izbutise să se prindă din nou de balustradă , câ ndGina, r â njind r ă ut ă cioasă , fandă spre ea şi-o împinse înapoi, pe scar ă ,după care în spatele ei nu mai fu decâ t vid.

Se izbi de muchia fiecă rei trepte, pâ nă jos de tot. Rucsacul i sedesf ă cu, scuipâ nd manualele în timp ce se rostogolea, iar din capulscă rii Monica şi monicistele r â deau şi huiduiau şi bă teau palma, numaică ea nu vedea decâ t mici stop-cadre smucite, dezlâ nate. Parcă trecu o veşnicie pâ nă să se oprească din rostogolire, lapicioarele scă rii, izbindu-se cu capul de perete, cu un zgomotdezgust ă tor, plin, după care totul se întunecă . Ulterior, îşi mai aminti doar un lucru, prin întunericul acela: vocea Monică i, o şoapt ă scă zut ă şi plină de r ă utate: — Disear ă . O să vezi ce-o să păţ eşti, ar ă tare. O să am eu grijă . Avu impresia că au trecut doar câ teva secunde, dar câ nd îşi reveniîn simţ iri, cineva îngenunchease lâ ngă ea, şi nu era nici Monica, nici

vreuna din mafia ei cu unghiile f ă cute: era Erica, fata a că rei camer ă eraîn capul scă rii, patru uşi mai încolo de a ei. Erica ar ă ta palidă , încordat ă şi speriat ă , iar Claire încercă să -i zâ mbească , fiindcă a şa se face câ nd ecineva speriat. N-o duru nimic pâ nă câ nd dă du să se mişte, iar atuncicapul începu să -i zv â cnească . Era o durere violent ă , aproape de creştet,iar câ nd îşi duse mâ na într-acolo şi-l atinse, simţ i un cucui tare, înă lţ at.

Totuşi, nu cursese sâ nge. O durea mai r ă u câ nd îşi pipă ia locul, dar nula modul o-Doamne-în-ce-hal-mi-am-spart-capul; sau, cel puţ in, astaspera.

— Eşti bine? o întrebă Erica, agit â ndu-şi bra ţ ele camneputincioasă pe sus, în timp ce Claire se str ă duia, clă tinâ ndu-se, să seridice în şezut, sprijinit ă de perete. Zona pă rea să se fi eliberat de de-aldeMonica. Nimeni altcineva nu mai venise să vadă ce se-nt â mplase, deasemenea: în majoritatea lor, fetele se fereau să se v â re în necazuri, iarcelorlalte, pur şi simplu, nu le pă sa. — Mda, zise ea, izbutind să afişeze un r â s tremurat. Cred că m-amîmpiedicat. — Ai nevoie să mergi la coşmelia felcerului? Asta desemna, în limbajul codificat al studentelor, clinicauniversit ăţ ii. — Sau, Doamne fereşte, de vreo ambulanţă , sau mai ştiu eu ce? — Nu. Nu, sunt bine. Îşi cam lua dorinţ ele drept realitate. Dar pe bună dreptate, fiindcă ,deşi fiecare pă rticică din corp o durea ca naiba, nimic nu pă rea să se fif ă cut bucăţ ele. Claire se ridică în picioare, tresă ri simţ indu-şi o gleznă umflat ă , apoi îşi ridică rucsacul. Câ teva caiete se rev ă rsar ă . Erica înhăţă



vreo două şi le îndesă la loc, după care urcă într-o alergare uşoar ă câ teva trepte, să str â ngă şi manualele risipite. — Fir-ar să fie, Claire, chiar ai nevoie de toate rahaturile-astea?Câ te ore ai într-o zi? — Şase.

— Eşti nebună . Odat ă fapta cea bună îndeplinit ă , Erica reveni la neutralitatea cucare o tratau toate fetele din că min care nu f ă ceau parte din categoriacelor super. — Nu, serios, ar trebui să te duci la coşmelia felcerului. Ar ăţ i canaiba. Claire îşi lipi un zâ mbet pe buze şi-l pă str ă acolo pâ nă câ nd o v ă zupe Erica ajunsă în capul scă rii şi începâ nd să se vaite cu privire laîncuietoarea spart ă a camerei sale de că min. Disear ă , o auzi din nou pe Monica şoptindu-i, aplecat ă spre ea. Osă vezi ce-o să păţ eşti, ar ă tare. Nu chemase pe nimeni, nici nu sesinchisise să vadă dacă nu cumva Claire îşi rupsese gâ tul. Nici nu-i pă sa dacă ar fi murit. Ba nu, aici n-avea dreptate. Problema era că ei îi pă sa. Claire simţ igust de sâ nge. Avea buza spart ă , şi-i sâ ngera. Şi-o şterse cu dosulpalmei, apoi cu manşeta tricoului, pâ nă să -şi dea seama că era, practic,singurul lucru care-i mai r ă mă sese de purtat. Trebuie să mă duc jos, lasubsol, şi mi iau hainele de la gunoi. Ideea de a cobor î tocmai acolo – dea merge oriunde în că minul acela de una singur ă – o îngrozi deodat ă .Monica o pâ ndea şi-o a ştepta. Iar celelalte fete n-ar mişca un deget înapă rarea ei. Pâ nă şi Erica, probabil cea mai dr ă guţă dintre toate, se

temea să treacă pe fa ţă de partea ei. Ce naiba, şi Erica fusese hă r ţ uit ă ,a şa că probabil se bucura de faptul că apă ruse Claire, să joace rolul deparatr ă snet. Nu era la fel de r ă u pe câ t fusese în liceu, unde celelalte otrataser ă cu dispreţ şi cu o cruzime indiferent ă : era mult, mult mai r ă u.Şi nici mă car n-avea vreo prietenă pe-aici. Erica se apropia cel mai multde a şa ceva, însă şi pe ea o preocupa mai mult încuietoarea ei spart ă decâ t cucuiul imens din capul lui Claire. Era singur ă . Şi, dacă pâ nă acum nu i se f ă cuse frică , de dataaceasta îi era. Foarte, foarte frică . Ceea ce v ă zuse ast ă zi în ochii mafieiMonică i nu mai era obişnuita ameninţ are indolent ă a fetelor super fa ţă de tocilare: era ceva mai r ă u. Mai avusese parte înainte de îmbr â ncelisau pişcă turi nepă să toare, de piedici, de r â sete r ă ut ă cioase, dar acumera de parcă leii ar fi pornit la v â nă toare. Or să mă omoare. Începu să coboare treptele cu picioarele tremur â ndu-i, la fiecarepas fiind să getat ă de durere prin tot corpul, şi-şi aminti că o pă lmuise peMonica suficient de tare încâ t să -i lase urme.



Mda. Or să mă omoare. În cazul în care Monica se alegea cu o v â nă taie pe fa ţ a ei perfect ă ,nu mai încă pea îndoială . Doi. Erica avea dreptate spunâ nd că primul pas logic era spre coşmelia

felcerului. Claire se alese cu glezna bandajat ă , cu o pungă de ghea ţă , dar şi cu câ teva încrunt ă ri legate de v â nă t ă ile ei în formare. Nimic fracturat,însă avea să fie învineţ it ă zile în şir. Medicul îi mai puse câ teva întrebă ride formă despre iubiţ i şi alte alea, dar din moment ce ea putea să afirmecu toat ă sinceritatea că nu, iubitul ei n-o bă tuse, omul doar ridică dinumeri şi-o sf ă tui aibă grijă pe unde calcă . Îi scrise şi un bilet de scutire de la cursuri, îi dă du ceva calmanteşi-o trimise acasă . Dar nici gâ nd ca ea să se întoarcă în că min. Adev ă rul era că nicinu avea prea mare lucru în camer ă : câ teva că r ţ i, câ teva fotografii de-acasă , câ teva postere. Nici mă car nu avusese vreo şansă să spună că arfi acasă şi, nu se ştie din ce motiv, niciodat ă nu se simţ ise în siguranţă acolo. Mereu i se pă ruse ca. un depozit. Un depozit pentru copii care,într-un fel sau în altul, tot aveau să plece. Merse şchiopă t â nd pâ nă în curtea interioar ă , care consta într-unspa ţ iu vast şi gol din beton, cu câ teva bă nci şi mă suţ e pentru picnic,toate vechi şi şubrede, încolţ ite din toate pă r ţ ile de clă diri îndesate, delocatr ă gă toare, semă nâ nd în mare mă sur ă a cutii cu ferestre. Probabil,proiecte de-ale studenţ ilor la arhitectur ă . Auzise ea un zvon cum că unadintre ele s-ar fi pr ă buşit acum câţ iva ani, dar, în definitiv, mai auzise şizvonuri susţ inâ nd că unul dintre administratori ar fi fost decapitat în

laboratorul de chimie, iar acum bâ ntuia clă direa, ca şi despre mai mulţ izombi care r ă t ă ceau prin zonă după lă sarea întunericului, a şa că nupunea prea mare bază pe ele. Era deja pe la mijlocul după -amiezii şi nu se gă seau prea mulţ istudenţ i care să ardă gazul prin curtea lipsit ă de umbr ă : grozav ă amplasare, dacă ne gâ ndeam că temperaturile încă oscilau sprepatruzeci de grade, în septembrie. Claire luă de la chioşc un ziar alcampusului, se a şeză cu prudenţă pe o bancă încinsă ca focul, şi-ldeschise la secţ iunea „Cazare”. Camerele de că min ieşeau din discuţ ie;Howard Hall şi Lansdale Hall erau singurele două care primeau fete subdouă zeci de ani. Nu avea v â rsta suficient ă care s-o facă apt ă pentrucă minele mixte. Regulamente prosteşti, alcă tuite probabil pe vremeacâ nd fetele purtau rochii cu malacovuri, îşi zise, a şa că să ri pesteanunţ urile pentru că mine, pâ nă câ nd ajunse la ÎN AFARA CAMPUSULUI. Nu că i s-ar fi permis în realitate să locuiască în afara campusului:mama şi tata aveau să facă o veritabilă criză de nervi pe tema asta, f ă r ă îndoială . Dar. dacă era să aleagă între Monica şi isteria pă rintească , o



alegea pe cea din urmă . La urma urmei, important era să ajungă într-unloc în care să se simt ă la adă post, în care să poat ă înv ăţ a. Corect? Scotoci prin rucsac, îşi gă si telefonul mobil şi verifică semnalul.Era destul de slab în Morganville, cinstit vorbind, în mijlocul preriei, în

mijlocul Texasului, ceea ce cam însemna în mijlocul pustiet ăţ ii, tot at â tde mult pe câ t ar fi însemnat dacă te-ai fi dus în Mongolia, sau cine maiştie unde. Două linii. Deloc grozav, dar mergea. Claire începu să formeze numerele de telefon. Prima persoană apelat ă o informă că -şi gă sise deja pe cineva şi închise pâ nă ca ea mă carsă mai poat ă spune „Mersi”. A doua, după voce, pă rea să fie un moş ciudat. A treia era o babă ciudat ă . A patra. ei bine, a patra era ciudat ă şi-at â t. Cel de-al cincilea anunţ suna astfel: TREI COLEGI DE CAMER Ă CAUT Ă UN AL PATRULEA, casă vecheenormă , intimitate asigurat ă , chirie şi utilit ăţ i la preţ rezonabil. Ceea ce. OK, nu era tocmai convinsă că şi-ar fi permis ceva„rezonabil” – că uta mai degrabă „ieftin ca braga” – dar mă car suna maipuţ in ciudat decâ t celelalte. Trei colegi de camer ă . Asta însemna încă treipersoane care ar fi putut să fie de partea ei, în eventualitatea în careMonica şi ga şca ar fi venit să adulmece prin preajmă . sau, cel puţ in, cares-o ajute cu chiria. Hmmmmm. Sună , dar îi r ă spunse mesageria, cu o voce suav ă , o voce t â nă r ă masculină . — Bună , ai sunat la Casa de Sticlă . Dacă -l cauţ i pe Michael, află că doarme toat ă ziua. Dacă -l cauţ i pe Shane, îţ i doresc noroc, fiindcă

niciodat ă nu ştim pe unde naiba umblă – aici, auzi r â sete îndepă rtatedin partea a cel puţ in două persoane – şi, dac-o cauţ i pe Eve, probabil că poţ i s-o gă seşti pe telefonul ei mobil, la serviciu. Dar. stai un pic. Lasă un mesaj. Şi, dacă vrei să te înscrii la preselecţ ia pentru camer ă , haiîncoace. E pe strada Lot5 de Vest, la numă rul 716. O voce total diferit ă , una feminină , îmbibat ă de chicoteli ca apagazoasă de bule, adă ugă : — Mda, n-ai decâ t să cauţ i vila. Şi apoi o a treia voce, din nou una masculină : — Pe aripile v â ntului, în combina ţ ie cu Monştrii6. Din nou r â sete, apoi semnalul sonor. Claire clipi, tuşi să -şi dreagă vocea, şi în cele din urmă rosti: — Ăăă . bună . Numele meu e Claire. Claire Danvers. Şi am, ăăă ,sunat în legă tur ă cu, ăăă , chestia cu camera. Scuze. Şi închise, cuprinsă de panică . Aceste trei persoane pă reau.normale. Dar mai pă reau să fie şi foarte apropiate. Şi, din experienţ a ei,astfel de grupuri de prieteni nu erau prea deschise fa ţă de acceptarea



tocilarelor prea mici ca v â rst ă şi ca dimensiuni. Nu pă reau r ă ut ă cioşi;pă reau doar. Încreză tori. Ceea ce ea nu era. Verifică şi restul anunţ urilor şi simţ i că -i cam pică moralul. Poatecu vreo patru centimetri, cu o uşoar ă abatere laterală . Doamne, sunt unom mort. N-avea cum să doarmă acolo, afar ă , pe bancă , aidoma cine ştie

că rui ratat f ă r ă adă post, dar nici în că min nu putea să se întoarcă ; prinurmare, trebuia f ă cut ceva. Perfect, îşi zise, închizâ ndu-şi cu zgomot clapeta telefonului, apoideschizâ nd-o la loc, cu gâ ndul să cheme un taxi. Strada Lot, numă rul şapte sute şaisprezece. Pe aripile v â ntului, încombina ţ ie cu Monştrii. Bun. Poate că mă car o să li se facă milă de ea suficient încâ t n-ogă zduiască pentru o amă r â t ă de noapte. Taximetristul – îşi închipuia că era singurul şofer de taxi dinMorganville, ora ş care, în afara campusului TPU de la marginea lui, aveacam zece mii de locuitori – îşi f ă cu apariţ ia după vreo or ă . Claire nu semai urcase într-o ma şină de şase să pt ă mâ ni, de câ nd o aduseser ă pă rinţ ii ei în ora ş. Nici nu ieşise din campus la mai mult de un cvartaldistanţă , iar atunci o f ă cuse doar ca să -şi cumpere că r ţ i pentru facultate. — Ai înt â lnire cu cineva? se interesă taximetristul. Ea se zgâ ia pegeam la vitrinele magazinelor: magazine cu haine folosite, magazine cucă r ţ i folosite, magazine cu computere folosite, magazine care nu vindeaualtceva decâ t litere greceşti din lemn. Toate acestea aprovizionau colegiulşi facultatea. — Nu, îi r ă spunse. De ce.? Taximetristul ridică din umeri.

— De obicei, voi, tinerii, mergeţ i să v ă înt â lniţ i cu prietenii. Dacă vrei să cauţ i distracţ ii. Claire se cutremur ă . — Nu, nu vreau. Mă . da, mă duc să mă înt â lnesc cu cineva. Dac-a ţ i putea să v ă gr ă biţ i, v ă rog. Şoferul mormă i şi luă un viraj str â ns, iar taxiul trecu din Ora şulFacult ăţ ii în Ora şul Fiorilor, dintr-o singur ă întorsă tur ă de volan. Ea n-ar fi putut să definească exact înt â mplarea: clă dirile erau, în maremă sur ă , la fel, însă pă reau mai şterse şi mai vechi, iar cei câţ iva pietonimergeau cu capetele plecate şi cu iuţ eală . Pâ nă şi cei care mergeau îngrupuri de câ te doi, sau trei, nu discutau. La trecerea taxiului, oameniiîşi ridicar ă privirile, apoi le cobor â r ă la loc, ca şi cum s-ar fi a şteptat să

vadă o cu totul alt ă ma şină . O fetiţă mergea de mâ nă cu mama ei, iar în clipa în care taxiul seopri la semafor, micuţ a f ă cu un semn cu mâ na, dar unul mic. Claire îir ă spunse la salut.



Mama fetiţ ei îşi ridică privirea, alarmat ă , apoi îşi îmbr â nci copila îngura întunecat ă a unui magazin care vindea produse electronice second-hand. Uau, îşi zise Claire. Chiar at â t de înfricoşă tor ar ă t? Poate că da.Sau poate că Morganville manifesta o grijă exagerat ă fa ţă de pruncii să i. Ciudat lucru, acum, că se gâ ndea mai bine, constat ă că lipsea ceva

în ora şul acesta. Anunţ urile. Le v ă zuse toat ă via ţ a lipite de st â lpii detelefon. anunţ uri cu câ ini pierduţ i, cu copii sau cu adulţ i pierduţ i. Aici, nimic. Nimic. — Strada Lot, anunţă taximetristul, oprind ma şina în scâ r ţâ itulcauciucurilor. Zece cincizeci. Pentru o cursă de cinci minute? se mir ă Claire, în sinea vi, darplă ti. Se gâ ndi dacă să -i arate degetul în timp ce demara, însă individular ă ta cam periculos şi, în plus, ea nu era genul de fat ă care să facă astfelde gesturi. De obicei. Totuşi, era o zi proast ă . Îşi să lt ă din nou rucsacul pe umă r, nimerind peste un loc învineţ it,şi aproape că -l scă pă cu toat ă greutatea pe picior. Lacrimile îi usturar ă ochii. Dintr-odat ă , se simţ ea din nou istovit ă şi nesigur ă , înfricoşat ă . Celpuţ in, în campus fusese pe un teren oarecum cunoscut, dar aici, în ora ş,parcă redevenise o str ă ină . Morganville era maroniu. Bronzat de soare, bă tut de v â nturi şi deploi. Vara fierbinte începea să -i lase locul unei toamne fierbinţ i, iarfrunzele din copaci – at âţ ia câţ i erau – pă reau cenuşii pe margini şifoşneau ca hâ rtia în bă taia v â ntului. Strada Lot de Vest era aproape deceea ce putea să treacă drept centrul ora şului, fiind probabil un vechicartier rezidenţ ial. Nimic special cu privire la casele pe care le putea

vedea. case de tip ranch, majoritatea cu zugr ă veala cojit ă , ştearsă .

Socoti casele după numere şi-şi dă du seama de faptul că st ă teachiar în fa ţ a celei cu numă rul 716. Întoarse capul şi privi în spate,r ă mâ nâ nd cu r ă suflarea t ă iat ă , fiindcă tipul de la telefon, oricine-o fifost, avusese teribil de mult ă dreptate în privinţ a descrierii. Numă rulşapte sute şaisprezece ar ă ta ca un platou de filmare, ceva ieşit direct dinR ă zboiul Civil. Coloane uria şe, cenuşii. O verandă spa ţ ioasă , în fa ţă .Ferestre pe două niveluri. Clă direa era imensă . În fine, nu imensă . dar, oricum, mai maredecâ t îşi imaginase Claire. Cum ar veni, una suficient de mare câ t să gă zduiască o întreagă fr ăţ ie, şi probabil perfect potrivit ă pentru a şa ceva.Putea chiar să -şi imagineze literele greceşti pe uşă . Pă rea pustie, dar, cinstiţ i să fim, toate casele din vecină tate pă reaupustii. Era după -amiaza t â rziu, şi nimeni nu se întorsese încă de laserviciu. Câ teva automobile sclipeau în lumina incandescent ă a soarelui,retuşul atenuator fiind asigurat de straturile de praf. Totuşi, în fa ţă la716 nu era nici o ma şină .



Proast ă idee a mai fost, îşi zise, şi iat ă din nou lacrimile acelea,clocotind odat ă cu panica. Ce să facă ? Să se ducă pâ nă la uşă şi să seroage să fie primit ă în calitate de colegă de camer ă ? Câ t de lamentabil arfi ar ă tat? Cel puţ in, ei ar fi socotit-o demnă de plâ ns, în cel mai bun caz,sau dusă cu capul, în cel mai r ă u. Nu, fusese o idee t â mpit ă pâ nă şi să -

şi arunce banii pe cursa cu taxiul. Era foarte cald, şi ea era obosit ă , şi o dureau toate, şi avea teme def ă cut, şi nici un loc în care să doarmă , şi, dintr-odat ă , i se pă rea prea detot. Claire îşi lă să rucsacul să cadă , îşi îngropă fa ţ a învineţ it ă întrepalme şi, pur şi simplu, începu să plâ ngă în hohote, ca un bebeluş.

Ar ă tare smiorcă it ă , şi-o închipui pe Monica batjocorind-o, dar asta n-of ă cu decâ t să hohotească mai aprig şi, dintr-odat ă , ideea întoarceriiacasă , acasă la mami şi la tati, şi la camera pe care ştia că ei i-o pă straupregă tit ă , i se pă ru mai bună , mai bună decâ t orice altceva din lumeaasta înfricoşă toare, înfricoşă toare. — Hei, auzi o voce de fat ă şi simţ i cum îi atinge cineva cotul. Hei,te simţ i bine? Claire scâ nci şi să ri ca arsă , dar ateriză cu toat ă greutatea peglezna luxat ă şi fu câ t pe ce să se r ă stoarne. Fata care o speriase şi-apoiîntinsese mâ na s-o prindă , menţ inâ ndu-i echilibrul, pă rea şi ea cuprinsă de o spaimă autentică . — Scuză -mă ! Of, Doamne, tare mai sunt tolomacă . Ia zi, te simţ i

bine? Fata nu era Monica, nici Jen, nici Gina, nici oricare alta v ă zut ă deea prin campusul de la TPU. Fata asta era, de departe, goth7. Nu în

sensul r ă u – nu avea acea atitudine ursuză , de sunt-at â t-de-anti-super-încâ t-sunt-super a acelor goths pe care le cunoscuse Claire în şcoală –însă avea pă rul vopsit negru, tunsoarea cu ţ epi, machiajul în nuanţ epale, excesul de creion dermatograf şi de rimei, colanţ ii cu dungi negre şiroşii şi pantofii negri butucă noşi şi fusta plisat ă mini. era câ t se poate decategoric o fană a întunericului. — Eu sunt Eve, se prezent ă fata, zâ mbindu-i. Era un gen dezâ mbet simpatic, vesel, unul care parcă o invita pe Claire să participe lacine ştie ce farsă . Mda, pă rinţ ii mei chiar a şa m-au botezat, închipuie-ţ i.De parc-ar fi ştiut ce-o s-ajung. Z â mbetul i se şterse, şi fata privi mai cu atenţ ie chipul lui Claire. — Uau. Mamă , dr ă guţ ochi v â nă t. Cine te-a pocnit? — Nimeni, r ă spunse imediat Claire, f ă r ă să ştie de ce, cu toate că simţ ea prea bine că Eve, adepta modei goth, nu era în nici un caz ceamai bună prietenă cu tipica student ă Monica. Am avut un accident. — Mda, o aprobă cu delicateţ e Eve. Cam tot aveam şi eu accidentede-astea, ba nimeream într-un pumn, ba mai ştiu eu ce. A şa cum ţ i-am



spus, sunt o tolomacă . Te simţ i bine? Ai nevoie de vreun doctor, sau dealtceva? Pot să te duc eu cu ma şina, dacă vrei. Îi ar ă t ă spre strada de lâ ngă ele, iar Claire îşi dă du seama că , întimp ce plâ ngea de-i să reau ochii din cap, o str ă veche rablă de Cadillacnegru – cu tot cu aripile din spate – fusese parcat pe bordur ă . De oglinda

retrovizoare at â rna un craniu cu înf ăţ işarea veselă , iar Claire nu seîndoia câ tuşi de puţ in de faptul că bara din spate era tapetat ă cuautocolante înf ăţ işâ nd trupe emo de care nu auzise nimeni. Deja începuse să -i placă de Eve. — Nu, r ă spunse, ştergâ ndu-şi furioasă ochii cu dosul palmei. Eu,ăăă . uite, îmi cer scuze, dar am avut o zi de-a dreptul îngrozitoare.

Venisem să întreb de camer ă , dar. — Corect, camera! Eve pocni din degete, de parcă ar fi uitatcomplet de camer ă , după care ţ opă i de două -trei ori, entuziasmat ă .Grozav! Eu tocmai am venit acasă pentru pauză – lucrez la CommonGrounds8, ştii cafeneaua de acolo? – şi Michael n-o să se trezească preacur â nd, dar poţ i să intri şi să vezi casa, dacă vrei. Nu ştiu dacă Shane ofi pe-aici, dar. — Nu ştiu dacă ar fi bine. — Ar fi. Categoric ar fi, insist ă Eve, dâ ndu-şi ochii peste cap. N-osă -ţ i vină să crezi ce de rata ţ i am v ă zut încercâ nd să ne intre pe uşă .

Vorbesc serios, tot felul de ar ă t ă ri. Tu eşti prima persoană normală pecare am v ă zut-o pâ nă acum. Michael mi-ar t ă bă ci fundul dac-ar afla că te-am lă sat să pleci f ă r ă ca mă car să încercă m o negociere. Claire clipi, nedumerit ă . Cumva, crezuse că ea va fi cea care-i vaimplora pe ei să fie luat ă în considerare. şi cum, normală ? Eve chiar o

credea normală ? — Sigur, se auzi rostind. Mda. Mi-ar face plă cere. Eve îi înşfacă rucsacul şi şi-l at â rnă de umă r, peste geanta eineagr ă cu ţ inte argintii, de forma unui sicriu. — Hai după mine. Şi porni ţ opă ind pe aleea care ducea spre eleganta verandă în stilgotic-sudist, pregă tindu-se să descuie uşa. V ă zut ă de aproape, casa ar ă ta veche, dar nu chiar pr ă pă dit ă ;trecut ă prin multe, trase concluzia Claire. Nu i-ar fi stricat puţ ină zugr ă veală pe ici, pe colo, iar scaunele din fier forjat aveau şi ele nevoiede ceva tapiţ erie. Uşa de la intrare era, de fapt, una dublă ca mă rime,av â nd în partea de sus un geam mare din sticlă vitrat ă . — Hei! urlă Eve, aruncâ nd rucsacul lui Claire pe o masă din hol,după care îşi azv â rli geanta ală turi, iar cheile, într-o scrumier ă cu aspect de vechi şi cu o maimuţă din font ă pe o margine. Hei, colegi! Avem una

vie!



Lui Claire îi trecu prin minte, în timp ce uşa se tr â ntea bubuind înspatele ei, că afirma ţ ia putea fi interpretat ă în vreo două moduri, unuldintre ele – cel din Texas Chainsaw Massacre9 – nefiind tocmai plă cut.Se opri locului, încremenit ă , rotindu-şi privirea în jur. Nimic nu pă rea v ă dit înfricoşă tor la interiorul casei, cel puţ in.

Mult ă lemnă rie, curat ă şi simplă . F ă r â me de zugr ă veală că zute pe lacolţ uri, ca semn că v ă zuser ă numeroase genera ţ ii. Mirosea a lac cuaromă de lă mâ ie şi a. chili10? — Hei! urlă încă o dat ă Eve, după care porni tropă ind de-a lungulholului. Acesta dă dea într-o încă pere mai mare; din câ te putea să vadă Claire, erau acolo canapele mari din piele şi etajere cu că r ţ i, ca într-ocasă adev ă rat ă . Poate că a şa ar ă ta un loc de cazare în afara campusului.Dacă da, însemna un pas uria ş înainte fa ţă de via ţ a din că min. Shane,simt miros de chili, strigă Eve. Ştiu că eşti acasă ! Scoate-ţ i căştile de peurechi! Nu-i prea venea să creadă că o acţ iune ca în Texas ChainsawMassacre s-ar putea desf ăşur ă într-o camer ă ca asta, oricum. Ceea ceînsemna un plus. Sau, fiindcă tot veni vorba, colegi de camer ă criminaliîn serie, ocupa ţ i cu o îndeletnicire at â t de domestică , precum preparareaunui chili. Şi încă unul bun, după cum mirosea. Cu. usturoi? Mai f ă cu vreo doi pa şi şov ă itori prin hol. Pa şii lui Eve se auzeautropă ind prin alt ă camer ă , poate prin bucă t ă rie. Casa pă rea foarteliniştit ă . Nimic nu ţâşni brusc, s-o sperie, în timp ce înainta, un pasprudent după altul, pâ nă în spa ţ ioasa încă pere centrală . Şi un tip care st ă tea tolă nit pe canapea – a şa cum numai tipii ştiusă se tolă nească – se ridică în capul oaselor, că scâ nd şi frecâ ndu-şi

creştetul. Câ nd Claire deschise gura – fie să -l salute, fie să urle după ajutor, nici ea nu mai ştia – el o surprinse, reducâ nd-o la t ă cere cu unzâ mbet larg şi un deget lipit de buze. — Bună , şopti el. Eu sunt Shane. Care-i faza? Clipi de vreo două ori, apoi, f ă r ă să -şi schimbe în vreun felexpresia, rosti: — Frate, nasoală v â nă taie. Doare, hî? Claire f ă cu un uşor semn de încuviinţ are. Shane îşi aruncă picioarele jos de pe canapea şi r ă mase a şezat, privind-o, cu coatele pegenunchi şi mâ inile at â rnâ ndu-i libere. Avea pă rul şaten, t ă iat în şuviţ eneuniforme, care nu prea izbuteau să semene a tunsoare punk. Era maimare, oricum mai mare decâ t ea. Să fi avut optsprezece ani? Un bă iatmare, şi înalt pe deasupra. Suficient de mare încâ t s-o facă să se simt ă mai miniaturală decâ t de obicei. Avu impresia că are ochii că prui, dar nuîndr ă zni să -l privească în ei pentru mai mult de o fracţ iune de secundă de fiecare dat ă .



— A şadar, presupun c-o să -mi spui că fata ailalt ă arat ă şi mai r ă u,zise Shane. Claire clă tină din cap, dar tresă ri, fiindcă mişcarea îi înr ă ut ăţ isedurerea. — Nu, eu. ăăă . de unde ştii c-a fost.?

— O gagică ? Simplu. La mă rimea ta, un bă iat te-ar fi trimis laspital cu un pumn at â t de tare încâ t să lase o urmă ca asta. A şa că , ia zi,care-i şpilul? Nu ar ăţ i în genul celor care o caut ă cu lumâ narea. Claire simţ i că ar trebui să se arate ofensat ă de remarca lui, dar,sincer vorbind, întreaga situa ţ ie începea să semene cu un vis straniu,oricum. Poate că nici mă car nu se trezise. Poate că ză cea în comă , pe unpat de spital, iar Shane nu era decâ t lamentabilul ei echivalent almotanului din Cheshire11. — Eu sunt Claire, se prezent ă ea, f ă câ ndu-i un semn st â ngaci cumâ na. Bună . El îi ar ă t ă cu capul un fotoliu din piele cu rezemă tori laterale. Ease strecur ă în fotoliu, cu picioarele at â rnâ ndu-i, şi se simţ i str ă bă tut ă deun straniu val de uşurare. Se simţ ea de parc-ar fi fost acasă , cu toate că ,fireşte, nu era, şi începea să creadă că sigur nu putea să fie. Nu sepotrivea cu locul acela. De fapt, nici nu-şi putea închipui cine s-ar fipotrivit. — Vrei ceva? o întrebă pe nea şteptate Shane. O Coca, poate? Chili?Bilet de auto-buz pâ nă acasă ? — Coca, r ă spunse ea, după care, surprinză tor, adă ugă : Şi chili. — Foarte bună alegere. Eu însumi l-am pregă tit. Cobor î de pe canapea, neobişnuit de flexibil pentru înă lţ imea lui,

apoi plecă , lipă ind cu picioarele goale, în bucă t ă ria în care se dusese şiEve. Claire le auzi nedesluşit vocile discut â nd între ele, şi se destinse,muşchi după muşchi, în îmbr ăţ işarea moale a fotoliului. Nu observasepâ nă acum, dar casa fusese menţ inut ă r ă coroasă , iar rotirea leneşă a

ventilatorului din tavan îi trimitea rafale de aer rece peste fa ţ a eiînfierbâ ntat ă şi îndurerat ă . Era o senza ţ ie plă cut ă . Deschise ochii auzind tropă iala pantofilor lui Eve, care se întorceaîn camer ă . Ducea în bra ţ e o tav ă pe care se aflau o cutie din tablă curoşu şi alb, un castron, o lingur ă şi o pungă cu ghea ţă . A şeză tava pe omă suţă cu rotile, pe care o împinse cu genunchiul spre Claire. — Ghea ţ a, mai înt â i, zise ea. Şi, ai grijă , nu se ştie niciodat ă cepune Shane în chili! Shane lipă i înapoi spre canapea şi se tr â nti, sorbind din propriacutie de bă utur ă carbogazoasă . Eve îl să get ă cu o privire exasperat ă . — Mda, frate, mersi că mi-ai adus şi mie una. Îşi dă du ochii pestecap, gest accentuat de machiajul tip raton. Boule, îl apostrof ă ea.



— Nu ştiam dacă vrei să ţ i-o presar cu praf de zombi, sau cualtceva. Şi dacă mă nâ nci să pt ă mâ na asta. — Boule! Hai, Claire, mă nâ ncă . mă duc să -mi iau singur ă . Claire luă lingura şi gust ă de probă din chili, care ieşise gros şiconsistent şi aromat, cu usturoi din belşug. Delicios, la drept vorbind.

Ajunsese să -i placă mâ ncarea de la autoservire, dar asta era pur şisimplu. uau. Nu era. Shane o privea, cu spr â ncenele înă lţ ate, cumîncepe să care cu lingura spre gur ă . — E bună , molf ă i ea. El îi r ă spunse cu un salut leneş. Cam pe câ nd ajunsese la

jumă tatea por ţ iei, Eve se întoarse cu tava ei, pe care o tr â nti pe cealalt ă jumă tate a mă suţ ei. Se a şeză pe podea, turceşte, şi începu să înfulece. — Nu-i r ă u, rosti, în cele din urmă . Bine mă car că ai lă satdeoparte de data asta sosul ă la de Doamne-fereşte. — Mi-am f ă cut cu el o por ţ ie doar pentru mine, zise Shane. E înfrigider, cu o etichet ă de risc biologic pe ea. A şa că , dacă vrei să nu ieifoc, nu-ţ i bă ga botul. De unde-ai cules oiţ a r ă t ă cit ă ? — De-afar ă . A venit să vadă camera. — Şi mai înt â i ai bă tut-o, ca să vezi dacă -i suficient de tare? — Pupă -mă în fund, bucă tar de chili. — N-o lua în seamă pe Eve, o sf ă tui el pe Clare. Ur ăşte zilelelucr ă toare. Îi e frică să nu se bronzeze. — Mda, iar Shane ur ăşte să lucreze, pur şi simplu. A şadar, cum îţ izice? Claire deschise gura să -i r ă spundă , dar Shane i-o luă înainte,evident bucuros că avea ocazia să -şi surclaseze colega de camer ă .

— Claire. Ce, nici mă car n-ai întrebat-o? A bă tut-o o gagică .Probabil, vreo ştoarf ă din că min. Ştii cum e pe-acolo. Schimbar ă între ei o privire. Una lungă . Apoi, Eve se întoarse spreClaire. — E adev ă rat? Ai luat bă taie în că min? Claire f ă cu un semn de încuviinţ are, umplâ ndu-şi gr ă bit ă gura cucâ t mai mult ă mâ ncare, ca să nu fie nevoit ă să spună mai multe. — Ei, asta-i total de cacao. Nu mă mir că -ţ i cauţ i camer ă . Încă un semn de încuviinţ are. — Nu ţ i-ai adus prea multe cu tine. — Nici n-am prea multe, r ă spunse ea. Doar că r ţ ile şi, poate, câ teva lucruşoare prin camer ă . Dar. nu vreau să mă mai duc pâ nă acolo, să mile iau. Nu în seara asta. — De ce nu? se interesă Shane, pescuind de pe podea o mingepr ă pă dit ă de base-ball şi azv â rlind-o spre înaltul tavan, rat â nd cu puţ inpalele rotitoare ale ventilatorului. O prinse apoi far ă efort. Tot te maicaut ă cineva, să te bubuie?



— Mda, mă rturisi Claire, cobor â ndu-şi privirea spre por ţ ia ei dechili care scă dea cu repeziciune. A şa cred. Nu e numai ea, e. are şiprietene. Şi eu. n-am. Locul ă la e chiar. În fine, sinistru. — Am fost pe-acolo, zise Eve. Ba, stai, sunt încă . Shane mimă că aruncă în ea cu mingea de baseball. Ea mimă că

se fereşte. — La ce or ă se trezeşte Michael? Shane se mai pref ă cu o dat ă că aruncă în ea. — Ce naiba, Eve, de unde să ştiu? Îl iubesc pe tip, dar nu-l iubesc.Du-te, bate-i în uşă şi întreabă -l. Eu unul, mă duc să mă pregă tesc. — Să te pregă teşti pentru ce? îl întrebă Eve. Doar nu te gâ ndeşti la modul serios să ieşi iar, nu-i a şa? — Ba, foarte serios, da. La bowling. O cheamă Laura. Dacă vreimai multe detalii, n-ai decâ t să -ţ i descarci clipul, ca toat ă lumea. Şi Shane se rostogoli jos de pe canapea, se ridică în picioare şiporni lipă ind spre scara largă care ducea pâ nă la etaj. — Pa, Claire, mai zise. Eve scoase un mormă it de disperare. — Stai un pic! A şadar, ce zici? Crezi că o să fie bine cu ea aici, sauce? Shane flutur ă nepă să tor din mâ nă . — Frate, cum o fi. Din punctul meu de vedere, e OK. Îi adresă lui Claire o ocheadă rapidă şi un zâ mbet pieziş şineobişnuit de amabil, după care urcă în salturi treptele. Avea mişcă riatletice, dar lipsite de fudulia cu care se obişnuise Claire. Cam tare tipul,printre altele.

— Bă ieţ ii, oft ă Eve. Naiba să mă ia, tare bine ar fi să mai avem ofat ă pe-aici. Toţ i sunt la fel. Mda, cum o fi, iar câ nd e vorba desprecur ăţ enie, sau despre spă latul vaselor, se prefac toţ i în fantome. Nu că aifi obligat ă , cum să zic, să faci pe fata în casă , sau a şa ceva. Vreau să zic.nu trebuie decâ t să urli la ei pâ nă câ nd îşi fac partea din treabă , saupâ nă câ nd te snopesc în bă taie. Claire zâ mbi, sau încercă să zâ mbească , fiindcă buza spart ă îizv â cnea, şi simţ i cum coaja i se rupe din nou. Sâ ngele începu să i sescurgă pe bă rbie, a şa că luă repede şerveţ elul pe care i-l pusese Eve petav ă şi-şi apă să buza cu el. Eve o urmă ri t ă cut ă , încrunt â ndu-se, după care se ridică de pe podea, luă punga cu ghea ţă şi-o a şeză cu delicateţ epe cucuiul din creştetul lui Clare. — Cum e? o întrebă ea. — Mai bine. A şa şi era. Ghea ţ a începu aproape imediat să -i amor ţ ească durerea, iar mâ ncarea îi aprinsese un plă cut foc că lduţ în stomac. — Hm, cred c-ar trebui să întreb. În legă tur ă cu camera.



— Ei bine, trebuie să faci cunoştinţă şi cu Michael, şi trebuie să zică şi el da, dar Michael e un dulce, pe bune. A, şi casa e a lui. În oricecaz, a familiei lui. Cred că s-au mutat şi i-au lă sat lui casa acum vreo doiani. E cam cu şase luni mai mare decâ t mine. Toţ i avem cam optsprezeceani. Michael e cam cel mai mare.

— Şi doarme ziua? — Mda. Adică , mie îmi place să dorm ziua, dar el are o pasiunepentru asta. Odat ă , îl poreclisem vampir, fiindcă lui chiar nu-i place să stea treaz ziua. Cum ar fi, niciodat ă . Dar nu i s-a pă rut deloc amuzant. — Dar eşti sigur ă că nu e vampir? se interesă Claire. Am mai v ă zut eu, în filme. Sunt r ă i. Glumise, dar Eve nici mă car nu zâ mbi. — A, foarte sigur ă . În primul r â nd, mă nâ ncă chili f ă cut de Shane,care, Dumnezeu mi-e martor, are destul usturoi câ t să arunce în aer oduzină de diavoli de calitatea înt â i. Şi l-am pus să atingă o cruce, odat ă . Eve luă o înghiţ itur ă zdrav ă nă de Coca. — Ai. ce? L-ai pus? — Pă i, da, sigur. Adică , o fat ă nu se poate considera niciodat ă suficient de prudent ă , mai ales pe-aici. Claire, probabil, f ă cuse o fa ţă nedumerit ă , fiindcă Eve îşi dă du dinnou ochii peste cap. Era str â mbă tura ei preferat ă , Claire începea să seconvingă de asta. — În Morganville, preciză Eve. Ştii? — Despre ce? — Vrei să spui că nu ştii? Cum e posibil să nu ştii? Eve îşi lă să jos cutia de Coca şi se ridică în genunchi, proptindu-se

cu coatele de mă suţă . Pă rea sincer ă pe sub stratul ei gros de machiaj. Avea ochii de un că prui închis, machia ţ i cu auriu. — Morganville e plin de vampiri. Claire r â se. Eve, nu. Doar o privi fix în continuare. — Hm. glumeşti, nu? — Câţ i absolvenţ i are TPU în fiecare an? — Nu ştiu. E un colegiu de rahat, cu facult ăţ i asemenea, aproapetoat ă lumea se transfer ă . — Toat ă lumea pleacă . Sau, cel puţ in, nu mai apare, corect? Nu-mi vine să cred că nu ştiai asta. Nu ţ i-a spus nimeni cum st ă treabapâ nă să vii încoace? Uite ce e, vampirii conduc ora şul. Ei sunt la putere.Şi ori eşti cu ei, ori nu. Dacă lucrezi pentru ei, dacă te prefaci că n-ar fiaici şi că nici nu exist ă , şi dacă -ţ i întorci privirea în partea cealalt ă câ ndse-nt â mplă o chestie, atunci tu, cu toat ă familia ta, ai permis de liber ă trecere. Ai Protecţ ie. Altminteri.



Eve îşi trecu un deget de-a curmezişul peste beregat ă şi-şi bulbucă ochii. Asta-i, îşi zise Claire, lă sâ ndu-şi jos lingura. Nu-i de mirare că nus-a gă sit nimeni dispus să închirieze o camer ă cu tipii ăştia. Suntţă că niţ i. Mare pă cat. Except â nd partea cu ţă că neala, chiar îi plă cea de

ei. — Crezi că sunt dusă cu pluta, remarcă Eve, suspinâ nd. Mda,înţ eleg. Şi eu a ş fi crezut că a şa sunt, dacă n-a ş fi crescut într-o casă Protejat ă . Tata lucrează la compania de furnizare a apei. Mama eînv ăţă toare. Dar cu toţ ii purt ă m astea. Întinse bra ţ ul, ar ă t â ndu-i încheietura. Purta o br ăţ ar ă din pieleneagr ă , av â nd scris cu roşu pe ea un simbol pe care Claire nu reuşi să -ldescifreze. Pă rea un soi de caracter chinezesc. — Vezi că simbolul meu e roşu? Adică Protecţ ia e expirat ă . E ca oasigurare de să nă tate. Copiii nu beneficiază de ea decâ t pâ nă la v â rstade optsprezece ani. A mea a expirat acum şase luni. Îşi privi necă jit ă br ăţ ara, după care, ridicâ nd din umeri, şi-o rupseşi-o lă să să cadă pe tav ă . — Pot la fel de bine să nici n-o mai port, cred. Sigur n-a ş pă că li penimeni. Claire nu f ă cu altceva decâ t s-o privească , neajutorat ă ,întrebâ ndu-se dacă nu cumva era victima vreunei farse, şi dacă , dintr-osecundă în alta, Eve nu avea să izbucnească în r â s şi s-o facă t â mpit ă fiindcă înghiţ ise gă luşca, iar Shane, să treacă de la afabilitatea lui leneşă la cruzime, îmbr â ncind-o pe uşă afar ă şi bă t â ndu-şi joc de ea în acela şitimp. Pentru că nu a şa era mersul lumii. Nu se putea să -ţ i placă de unii

oameni, după care să te trezeşti că sunt nebuni de-a binelea, nu? Nuputeai să -ţ i dai seama? Alternativa – că Eve n-ar fi nicidecum nebună – era ceva la careClaire pur şi simplu n-ar fi vrut să se gâ ndească , îşi aminti de oameniide pe stradă , cum mergeau de repede, cu capetele plecate. Felul în caremama aceea îşi smulsese fetiţ a de pe trotuar, după o fluturareprietenească a mâ inii. — Foarte bine. Dă -i înainte, crede-mă nebună , zise Eve, a şezâ ndu-se la loc pe că lcâ ie. Adică , de ce n-a ş fi? Şi n-o să încerc să te conving denimic. Decâ t. să nu ieşi din casă după ce se-ntunecă , decâ t dacă eşti cucineva. Cu cineva Protejat, dacă poţ i să gă seşti vreunul. Uit ă -te după

br ăţ ar ă , o sf ă tui, împungâ nd-o cu un deget pe a ei. Simbolul e alb câ ttimp Protecţ ia e activ ă . — Dar eu. Claire tuşi, încercâ nd să gă sească vorbele potrivite. Dacă nu poţ isă spui ceva dr ă guţ . — OK. Mersi. Hm, dar Shane e.?



— Shane? Protejat? pufni Eve. Da' de unde! Chiar dac-ar fi, ceea cemă îndoiesc, n-ar recunoa şte în ruptul capului, şi nici nu poart ă br ăţ ara,sau altceva. Michael. Nici Michael nu e, însă exist ă un soi de Protecţ iestandard asupra caselor. Aici, suntem un fel de proscrişi. Iar unde-smulţ i, puterea creşte.

Era o conversa ţ ie cam bizar ă de purtat la o por ţ ie de chili şi-oCoca, în timp ce aveai pe cap o pungă cu ghea ţă . Claire, f ă r ă ca mă carsă -şi dea seama ce face, că scă . Eve izbucni în r â s. — Ai zice că -i o poveste de adormit copiii, filosof ă ea. Uite ce e, haisă -ţ i ar ă t camera. În cel mai r ă u caz, te întinzi un pic, la şi să -şi facă ghea ţ a efectul, după care poţ i să -ţ i iei valea. Sau, na, te trezeşti şi tehot ă r ăşti să vorbeşti cu Michael, înainte de plecare. Tu alegi. Încă un fior rece o str ă bă tu, cutremur â nd-o. Probabil că avea de-aface cu lovitura de la cap, se gâ ndi ea, şi cu câ t ora de obosit ă . Se scotociprin buzunar, gă si cutiuţ a cu pastilele pe care i le dă duse doctorul, şiînghiţ i una cu ultima gur ă de Coca. Pe urmă , o ajut ă pe Eve să ducă t ă vile înapoi în bucă t ă rie, care era una imensă , cu chiuvete din piatr ă şistr ă vechi blaturi pentru lucru lustruite şi două dot ă ri moderne –frigiderul şi cuptorul – înghesuite cu st â ngă cie în colţ uri. Shane f ă cusechili într-o oală din lut, încă aburindă acum. După ce spă lar ă vasele, puser ă la loc t ă vile şi aruncar ă gunoiul,Eve luă rucsacul lui Claire de pe mă suţ a din hol şi o conduse, prinliving, spre scar ă . La cea de-a treia treapt ă , se întoarse, alarmat ă ,întrebâ nd-o: — Hei, te descurci cu urcatul scă rii? Pentru că , ştii. — Sunt bine, minţ i Claire. O durea glezna ca naiba, dar îşi dorea

să vadă camera. Şi, dacă tot era probabil ca ei s-o arunce afar ă mait â rziu, îşi dorea mă car să mai doarmă o dat ă într-un pat, oricâ t denoduros şi de vechi ar fi fost. Erau treisprezece trepte pâ nă sus. Reuşi să le urce pe toate, chiar dacă lă să amprente transpirate pe o balustradă pecare Shane nici nu se sinchisise s-o atingă mai devreme, câ nd urcase. Aici, zgomotele pa şilor lui Eve erau înă buşite de un covor luxos,

vechi, numai spirale şi culori, întins pe mijlocul podelei din lemn lă cuit.Pe palier erau şase uşi. În timp ce treceau pe lâ ngă ele, Eve i le ar ă ta şi ledenumea. — A lui Shane. Prima uşă . — A lui Michael. A doua uşă . — Şi asta-i tot a lui. e o camer ă dublă , ca mă rime. A treia uşă . — Baia principală . A patra.



— Cea de-a doua baie e jos. e genul de baie de rezerv ă , pentrusitua ţ iile de urgenţă , câ nd se încuie Shane înă untru, să -şi dea pă rul cugel, timp de o or ă , sau pe-acolo. — Pupă -mă în fund! zbier ă Shane de dincolo de uşa încuiat ă . Eve

bubui cu pumnul în ea, după care o conduse pe Claire spre ultimele

două uşi din şir. — Asta-i a mea. A ta e în capă t. În clipa în care o deschise larg, Claire – pregă tit ă pentru odezamă gire – se trezi chiar că i se taie r ă suflarea. În primul r â nd, pentrucă era enormă . De trei ori mai mare decâ t camera ei din că min. În aldoilea, fiindcă era pe colţ , av â nd trei – trei! – ferestre, toate fiind acumacoperite de jaluzele şi de draperii. Patul nu era dintre cele miniaturale,specifice că minelor studenţ eşti: avea dimensiunile maxime, cu saltea şisomier ă cu arcuri, cu st â lpi din lemn masiv, negru şi solid, la colţ uri. De-a lungul unui perete se aflau o mă suţă de toalet ă şi un cuier suficient demare încâ t să încapă . În fine, de patru sau de cinci ori mai multe hainedecâ t avusese ea vreodat ă . Plus un şifonier. Plus. — Asta-i un televizor? întrebă , cu vocea pierit ă . — Mda. Prin satelit. Poţ i să -i dai drumul, dacă vrei, afar ă de cazulîn care preferi să -l scoţ i din camer ă . A, şi ai şi internet. Broadband, uite-acolo. Dar probabil că ar fi cazul să te previn: ei monitorizează şi traficulpe internet, pe-aici, totuşi. Trebuie să ai grijă ce scrii în mesaje şi a şamai departe, adă ugă , a şezâ ndu-i rucsacul pe mă suţ a de toalet ă . Nutrebuie să te hot ă r ăşti imediat, îi mai zise. Probabil că ai nevoie în primulr â nd de odihnă . Ia, uite-ţ i punga cu ghea ţă . O duse pe Claire pâ nă lâ ngă pat şi-o ajut ă să dea deoparte

cuverturile, iar după ce Claire se descă lţă şi se întinse, o înveli, cugesturi materne, a şezâ ndu-i şi punga cu ghea ţă pe cap. — Câ nd o să te trezeşti, probabil c-o să fie treaz şi Michael. Eutrebuie să mă întorc la serviciu, dar o să fie OK. Pe bune. Claire îi zâ mbi, un pic ameţ it ă : calmantul începea să -şi facă efectul. Fu din nou str ă bă tut ă de un frison. — Mulţ umesc, Eve, zise. E. uau! — Mda, bine, pari să cam ai nevoie şi de un pic de uau pe ziua deazi, replică Eve, ridicâ nd din umeri şi adresâ ndu-i un zâ mbet nă ucitor.Somn uşor. Şi nu-ţ i face griji, vampirii nu intr ă aici. Casa beneficiază deProtecţ ie, chiar dacă noi nu. Claire îi întoarse cuvintele în minte pe-o parte şi pe cealalt ă timpde câ teva secunde, în timp ce Eve ieşea din camer ă şi închidea uşa, după care mintea i se r ă t ă ci printre norişorii de fericire provoca ţ i demoliciunea pernei, şi de câ t de bun era patul, şi de câ t de apretate,a şternuturile.



Visă cel mai straniu lucru: o camer ă liniştit ă , cu cineva, opersoană palidă şi t ă cut ă , st â nd pe un divan din catifea, întorcâ ndpaginile unei că r ţ i şi plâ ngâ nd. N-o înspă imâ nta, nu tocmai, dar o f ă ceasă se simt ă înfrigurat ă , din câ nd în câ nd, iar casa. casa pă rea plină deşoapte.

Pâ nă la urmă , se pr ă buşi într-un loc mai adâ nc şi mai întunecat,şi nu mai visă nimic. Nici mă car despre Monica. Nici mă car despre vampiri. Trei. Se trezi pe întuneric, cu o tresă rire panicat ă care-i tr â nti punga cughea ţă – acum, doar o pungă cu apă chioar ă – bufnind pe pernă şi apoipe podea. Casa era t ă cut ă , cu excepţ ia acelor scâ r ţâ ieli înfricoşă toare pecare obişnuiesc să le scoat ă casele pe timpul nopţ ii. Afar ă , frunzeleuscate ale copacilor foşneau în bă taia v â ntului, iar de cealalt ă parte auşii dormitorului se auzea muzică . Claire se lă să să lunece jos din pat, bâ jbâ i după o veioză , şi gă siuna în apropierea patului – una cu sticlă în stil Tiffany12, chiar dr ă guţă

– iar str ă lucirea colorat ă îi alungă orice temeri coşmareşti ar fi încercat-o. Muzica era lent ă , caldă şi meditativ ă , un soi de alternativ pe chitar ă .Îşi încă lţă pantofii, aruncă o privire în oglinda mă suţ ei de toalet ă şi avuun şoc. Fa ţ a tot o durea, şi motivul era evident: ochiul drept i se umflase,iar pielea din jurul lui se f ă cuse purpurie. Buza spart ă ar ă ta lucioasă şidezagreabil de groasă , de asemenea. Chipul – mereu palid – ar ă ta şi maipalid decâ t în mod normal. Pă rul ei negru, tuns pixie13, suferise o formă grav ă de ciufuleală specifică somnului, însă reuşi să -l înfoaie într-o

formă câ t de câ t acceptabilă . Niciodat ă nu se dă duse în v â nt după machiaj, nici mă car câ nd îi şterpelise trusa mamei, doar de încercare,dar ast ă zi poate că un pic de fond de ten şi de corector nu i-ar strica.

Ar ă ta r ă v ăşit ă , şi bă tut ă , şi lipsit ă de adă post. Mă rog. Nu era decâ t adev ă rul, la urma urmei. Claire trase aer adâ nc în piept şi deschise uşa dormitorului. Pe holera aprinsă lumina, o lumină caldă , cu str ă luciri aurii; muzica venea de

jos, din living. Privi ceasul fixat pe perete în capă tul celă lalt al holului:era trecut de miezul nopţ ii. dormise mai mult de două sprezece ore. Şi lipsise de la toate orele de la şcoală . Nici vorbă că ar fi vrut să apar ă ar ă t â nd a şa, chiar dacă n-ar fi fost teama paranoică de faptul că ar putea s-o urmă rească Monica., dar era necesar ca, mai t â rziu, să pună mâ na pe carte. Mă car că r ţ ile nu ripostau cu lovituri. V â nă t ă ile n-o mai dureau chiar at â t de r ă u şi, la drept vorbind,nici capul n-o mai durea, decâ t puţ in. Cu glezna era cel mai r ă u încă ,fiecare pas pe trepte trimiţâ ndu-i împunsă turi ca de cioburi ascuţ ite printot piciorul.



Ajunsese pe la jumă tatea scă rilor câ nd îl ză ri pe bă iatul lungit pecanapea, în acela şi loc în care se tolă nise mai devreme Shane. Avea ochitar ă în mâ ini. A. Muzica. Crezuse că era o înregistrare, dar nu, era o muzică reală , era live, şi el era cel care o câ nta. Nu mai ascultase niciodat ă

muzică live. o interpretare adev ă rat ă , cum era aceasta. Tipul de jos era.uau. Era minunat. Îl urmă ri cu privirea, nemişcat ă , fiindcă era clar că el încă nu-iremarcase prezenţ a: nu existau decâ t el, şi chitara, şi muzica, iar dacă ar fi trebuit să dea un nume pentru ceea ce-i vedea pe chip, Claire ar fi alesceva poetic, cum ar aleanul. Era blond, cu o tunsoare cam ca a luiShane, ca un fel de smoc neglijent. Nu era la fel de masiv ca Shane, nicila fel de musculos, cu toate că , probabil, avea cam aceea şi înă lţ ime. Şi elpurta un tricou, negru, cu sigla unei mă rci de bere. Şi blugi. F ă r ă pantofi. Se opri din câ ntat, cu capul în jos, şi întinse mâ na spre sticla de

bere deschisă de pe masa din fa ţ a lui. Închină în gol. — La mulţ i ani, frate. Dă du pe gâ t trei înghiţ ituri, oft ă , după care a şeză sticla la loc. — Şi în cinstea arestului la domiciliu. Ce naiba! Fii proprietar, saufii proprietate. Claire tuşi. El se întoarse, uimit, şi o v ă zu st â nd acolo pe scar ă ;cuta de pe frunte i se netezi într-o secundă , două . — A. Tu eşti cea despre care mi-a zis Shane că vrea să vorbească pentru camer ă . Bună . Hai jos. Claire cobor î, str ă duindu-se să nu şchiopă teze, iar câ nd ajunse în

plină lumină , îi ză ri ochii alba ştri, agili şi inteligenţ i, inventariindu-i v â nă t ă ile. Totuşi, nu suflă o vorbă despre ele. — Eu sunt Michael, zise. Şi tu nu ai optsprezece ani, a şa că o să avem o conversa ţ ie tare scurt ă . Ea se a şeză , iute, cu inima bubuindu-i în piept. — Sunt la facultate, îi r ă spunse. Sunt boboacă . Mă cheamă . — Nu mă lua cu vr ă jeli, şi află că nu mă interesează cum techeamă . Nu ai optsprezece ani. Şi pun pariu liniştit că nu ai nicişaptesprezece. Noi nu primim în casa asta pe nimeni care să nu fiemajor. Avea o voce profundă , caldă , dar – cel puţ in în clipa de fa ţă – dur ă . — Nu că nu te-a ş crede în stare să te înscrii în Sindicatul Orgiilor,dar scuză -mă , eu şi cu Shane suntem obliga ţ i să ne ferim de lucruri de-astea. Ajunge ca tu să locuieşti aici, şi cineva doar să facă o aluzie cumcă s-ar petrece ceva.



— Stai, se repezi ea. N-a ş face una ca asta. Şi nici n-a ş zice-o. Nucaut să v ă aduc necazuri. Doar că am nevoie. — Nu, zise el. Îşi puse deoparte chitara, în cutia ei, pe care oînchise. Îmi pare r ă u, dar nu poţ i să stai aici. Sunt regulile casei. Ştia că asta avea să urmeze, desigur, dar îşi permisese să creadă .

Eve fusese dr ă guţă , iar Shane nu se comportase prea odios, iar cameraera at â t de dr ă guţă . numai că privirea lui Michael era câ t se putea defermă . Refuz total şi categoric. Îşi simţ i buzele tremur â ndu-i, şi se ur î pe sine pentru asta. De cen-ar fi putut şi ea să fie o dur ă , o căţ ea rece ca ghea ţ a? De ce nu era înstare să se apere singur ă atunci câ nd avea nevoie, f ă r ă să izbucnească înlacrimi ca o mucoasă ? Monica n-ar fi plâ ns. Monica i-ar fi dat o replică r ă stit ă , anunţâ ndu-l că lucrurile ei erau deja în camer ă . Monica i-ar fitr â ntit banii pe masă şi l-ar fi sfidat s-o dea afar ă . Claire îşi v â r î mâ na în buzunarul de la spate şi-şi scoaseportofelul. — Câ t? întrebă , începâ nd să -şi numere bancnotele. Erau de câ tedouă zeci, a şa că pă reau mulţ i bani. Trei sute ajung? Dacă trebuie, maifac rost. Michael se lă să pe spate, surprins, o mică încruntare încadr â ndu-ifruntea ca între paranteze. — Cum? se interesă el. — Ce? — Cum mai faci rost? — Îmi iau un serviciu. V â nd ceva. Nu c-ar fi avut mare lucru de v â ndut, dar în caz de urgenţă putea

oricâ nd să -i dea un telefon disperat mamei. — Vreau să stau aici, Michael. Chiar vreau. O surprindea pâ nă şi pe ea convingerea cu care vorbise. — Mda, n-am optsprezece ani, dar îţ i jur, n-o să aveţ i nici unnecaz din cauza mea. N-o să v ă stau în cale. Mă duc la şcoală şi înv ăţ .

Asta-i tot ce fac. Nu sunt ahtiat ă după petreceri. Nu sunt leneşă . Pot să fiu de folos. O să . o să v ă ajut la cur ăţ enie şi la gă tit. El se gâ ndi la cuvintele ei, privind-o fix; era genul de persoană pecare chiar puteai s-o vezi că gâ ndeşte. I se pă rea un pic cam înfricoşă tor,cu toate că el, probabil, nu avea o astfel de intenţ ie. Era la el ceva at â tde. matur. At â ta siguranţă de sine. — Nu, zise. Îmi pare r ă u, puştoaico. Dar riscul e prea mare. — Eve nu e decâ t cu foarte puţ in mai în v â rst ă decâ t mine. — Eve are optsprezece ani. Tu ai, câ t, şaisprezece? — Aproape şaptesprezece! Era adev ă rat, dacă manifestai o oarecare largheţ e în ceea cepriveşte definirea termenului de aproape.



— Şi chiar sunt la facultate. Sunt boboacă . uite, ă sta-i carnetulmeu de student. El nici nu se uit ă . — Întoarce-te peste un an. Mai st ă m atunci de vorbă , zise. Uite cee, îmi pare r ă u. Dar care-i treaba cu că minul?

— Mă omoar ă dacă mai stau acolo, îi explică ea, cobor â ndu-şiprivirea spre mâ inile ei împreunate. Au încercat şi azi să mă omoare. — Ce? — Fetele celelalte. M-au luat la pumni şi m-au îmbr â ncit jos pescar ă . T ă cere. O t ă cere cu adev ă rat prelungă . Claire auzi scâ r ţâ itul pieliicanapelei, după care Michael fu într-un genunchi lâ ngă fotoliul ei. Pâ nă ca ea să -l poat ă opri, îi pipă ia deja cucuiul din creştet, aplecâ ndu-i capulpe spate, astfel încâ t să obţ ină o imagine favorabilă , impersonală , a

v â nă t ă ilor şi a r ă nilor. — Altceva? o întrebă apoi. — Altceva ce? — În afar ă de ceea ce pot să v ă d? Doar n-o să -mi dai ortul popiiaici, nu? Uau, un tip sensibil. — Sunt bine. Am fost la doctor şi tot restul. Nu sunt decâ t.

v â nă t ă i. Şi o gleznă luxat ă . Dar m-au îmbr â ncit pe scă ri, şi chiar au vruts-o facă , şi ea m-a ameninţ at. Deodat ă , afirma ţ iile lui Eve despre vampiri îi revenir ă în minte şi-if ă cur ă limba să se împleticească . — Fata care le conducea, ea a fost cea care mi-a zis că disear ă o să

v ă d eu ce-o să păţ esc. Nu pot să mă mai întorc în că min, Michael. Dacă mă dai afar ă pe uşa asta, or să mă omoare, pentru că n-am prieteni şi n-am nici unde să mă duc! El mai r ă mase pe loc timp de câ teva secunde, privind-o direct înochi, după care se retrase pe canapea. Îşi desf ă cu din nou cutia chitareişi-şi luă instrumentul în bra ţ e; Claire se gâ ndi că asta era lumea în carese relaxa el, exact acolo, cu chitara în bra ţ e. — Fetele astea ies la lumina zilei? Ea clipi, nedumerit ă . — Adică , pe-afar ă ? Sigur. Se duc la ore. Mă rog, câ teodat ă . — Poart ă br ăţă ri? Mai clipi o dat ă . — Adică , de genul. Eve şi-o lă sase pe masă , a şa că ea ridică f âşia de piele, cu simbolulei roşu. — De genul ă sta? N-am observat niciodat ă . Ele poart ă o gr ă madă de chestii.



Se str ă dui să -şi amintească , gâ ndindu-se că , poate, i-ar fi venitceva în minte, pâ nă la urmă . Totuşi, br ăţă rile lor nu ar ă tau a şa. Eraudin aur, iar Monica şi monicistele le purtau, toate, pe încheietura mâ iniidrepte. Nu le dă duse niciodat ă prea mare atenţ ie. — Poate, zise, în cele din urmă .

— Br ăţă ri cu simboluri albe? Michael f ă cuse astfel încâ t întrebarea să par ă pusă pe un tonnepă să tor; de fapt, îşi aplecase capul într-o parte şi se concentra să -şiacordeze chitara; nu c-ar fi fost nevoie de a şa ceva. Fiecare not ă sunaperfect, după cum şoptea pe strune. — Ţ i-aduci aminte? — Nu. Claire se simţ i str ă bă tut ă de un val de ceva care nu era tocmaipanică , dar nici chiar entuziasm. — Asta înseamnă că au Protecţ ie? Michael şov ă i cam o secundă , exact at â t câ t îi trebuia ei ca să -şidea seama că -l surprinsese. — Te referi la prezervative? întrebă el. Ce, nu are toat ă lumea? — Ştii bine la ce mă refer, replică ea, cu obrajii în flă că ri. Spera să nu se vadă chiar at â t de evident pe câ t o simţ ea. — Nu prea cred. — Eve zicea că . El îşi ridică brusc privirea, iar în ochii aceia alba ştri apă ru deodat ă un lică r de mâ nie. — Eve ar trebui să -şi mai ţ ină gura. Şi-a şa e în pericol destul demare, că se fredonează peste tot îmbr ă cat ă goth. Ei deja au impresia că -i

ia în bă taie de joc. Dac-ar auzi-o ce spune. — Ei, cine? ceru să afle Claire. Veni r â ndul lui să -şi abat ă privirea. — Lumea, rosti, categoric. Uite ce e, n-am chef să te am peconştiinţă . Poţ i să r ă mâ i câ teva zile. Dar numai pâ nă -ţ i gă seşti unde să stai, bine? Şi gr ă beşte-te: aici nu e azil pentru fetele bă tute. Am destulegriji ca să -i feresc pe Eve şi pe Shane de necazuri. Pentru un tip care câ nta at â t de frumos, era cam crud, şi puţ inînfricoşă tor. Claire a şeză banii, şov ă ielnică , pe masa din fa ţ a lui. El îiprivi fix, încordâ ndu-şi maxilarele. — Chiria e o sut ă pe lună , zise. Cumperi şi alimente, tot o dat ă pelună . Prima lună se plă teşte în avans. Dar tu n-o stai mai mult de-at â t,a şa că pă strează -i pe ceilalţ i. Fata îşi înghiţ i nodul din gâ t şi-şi luă înapoi două dintre cele treisute pe care le numă rase. — Mersi, zise. — Nu-mi mulţ umi, replică el. Ai grijă doar să nu dai de necaz. Şi

vorbesc serios.



Claire se ridică , se duse în bucă t ă rie şi umplu cu polonicul două castroane cu chili, pe care le a şeză pe t ă vi, împreună cu lingurile şi cucâ te o cutie de Coca, apoi luă toate acestea cu ea şi le a şeză pe mă suţă .Michael f ă cu ochii mari spre t ă vi, apoi spre ea. Fata se a şeză pe podea –cu destule dureri – şi începu să mă nâ nce. După un timp, Michael îşi luă

şi el castronul şi gust ă . — Shane a f ă cut-o, zise Claire. E destul de bună . — Mda. Chili şi spaghete, asta-i cam tot ce ştie Shane să gă tească .

Tu ştii să faci ceva? — Sigur! — Cam ce? — Lasagna, zise ea. Şi, hm, un fel de chestie cu carne tocat ă , genhamburger, cu t ă iţ ei. Şi tacos. Michael f ă cu o fa ţă gâ nditoare. — Ai putea să faci tacos mâ ine? — Sigur, r ă spunse ea. Am ore de la unsprezece la cinci, dar o să mă opresc să cumpă r ce trebuie. El încuviinţă , continuâ nd să mă nâ nce de zor şi aruncâ ndu-i câ te oprivire din câ nd în câ nd. — Îmi pare r ă u, rosti, în cele din urmă . — Pentru ce? — Pentru c-am fost jigodie. Uite ce e, chiar nu pot să . sunt nevoitsă fiu prudent. Cu adev ă rat prudent. — Ba n-ai fost jigodie, protest ă ea. Doar încerci să te protejezi, caşi pe prietenii t ă i. E OK. Asta şi trebuie să faci. Michael zâ mbi, iar zâ mbetul acela îi transformă chipul, care

deodat ă deveni îngeresc, minunat. Mamă , îşi zise ea, uluit ă . E de-adreptul superb. Nu era de mirare că -şi f ă cuse griji pentru faptul că eraminor ă . Cu un zâ mbet ca ă sta, probabil că fetele roiau în jurul lui. — Dacă stai în casa mea, eşti prietena mea, zise el. Cum techeamă , apropo? — Claire. Claire Danvers. — Bine ai venit în Casa de Sticlă 14, Claire Danvers. — Dar numai temporar. — Mda, temporar. Schimbar ă între ei zâ mbete st â njenite, după care Michael fu celcare cur ăţă farfuriile, de data aceasta, iar Claire se întoarse în camera ei,unde-şi împr ăştie că r ţ ile pe biroul înzidit şi-şi începu studiul pentru ziua aceea. Îl ascult ă cum câ nta acolo, jos, ca un delicat şi însufleţ itacompaniament al nopţ ii, pâ nă câ nd se lă să cufundat ă în lumea pe careo iubea. Patru.



Lumina dimineţ ii apă ru, str ă lucitoare şi timpurie, iar Claire setrezi în miros de bacon pr ă jit. Porni împleticindu-se spre baia de pepalier, că scâ nd, far ă să -şi dea seama că era îmbr ă cat ă sumar, doar întricoul ei extra-lung, pâ nă în clipa în care-şi aminti. O, Doamne, maisunt şi bă ieţ i pe-aici. Spre norocul ei, n-o v ă zu nimeni, iar baia era

liber ă . Cineva fusese deja acolo în cursul dimineţ ii: oglinzile erau încă aburite, iar uria şa încă pere în alb şi negru sclipea de pică turi de apă .Mirosea a curat, totuşi. Şi a ceva fructat. Aroma fructat ă era a şamponului, după cum descoperi, în timp cese să punea şi se spă la. Câ nd şterse oglinda şi se privi, îşi observ ă contururile v â nă t ă ilor, aflate peste tot, pe obrajii ei palizi. Puteam să mor. Avusese noroc. Îşi trase la loc tricoul, după care se repezi în camera ei, să -şi cautechiloţ ii pe care-i recuperase ieri din ma şina de spă lat. Erau încă umezi,dar şi-i îmbr ă că şi-a şa, apoi îşi trase pe ea şi blugii. Mâ nat ă de un impuls, deschise şifonierul şi gă si câ teva vechituriîndesate în fundul lui. Tricouri, în general, cu poze ale unor trupe decare nu auzise în via ţ a ei, iar despre câ teva îşi aminti că erau foarte

vechi. Şi vreo două svetere. Îşi scoase tricoul pă tat de sâ nge şi-şi puse peea unul negru, decolorat, după care, gâ ndindu-se puţ in, îşi lă să pantofiipe podea. Cobor â nd, îi gă si pe Eve şi pe Shane, cert â ndu-se cu privire lareţ eta corect ă de preparare a ouă lor jumă ri. Eve susţ inea că e nevoie delapte. Shane argumenta că laptele e doar pentru pisicuţ e. Claire trecufar ă zgomot pe lâ ngă ei, deschise frigiderul şi scoase o cutie din cartoncu suc de portocale. Turnă puţ in într-un pahar, apoi le întinse celorlalţ i

cutia, f ă r ă vorbe. Eve o luă şi-şi umplu şi ea un pahar, după care i-opasă lui Shane. — A şadar, zise Shane, Michael nu te-a dat afar ă . — Nu. Shane îşi înclină încet capul, într-un semn aprobator. Era chiarmai solid şi mai înalt decâ t îşi amintea, iar tenul lui avea o nuanţă maro-aurie, ca şi cum şi-ar fi petrecut mult timp la soare pe durata verii. Şipă rul lui avea acel luciu al bronzului, decolorat de soare, în vreme ceMichael era blond de la natur ă . OK, acum pe bune! Amâ ndoi sunttr ă snet. Şi-ar fi dorit să nu fi gâ ndit a şa ceva, dar bine mă car că n-ospusese şi cu voce tare. — Ar trebui să ştii un lucru despre Michael, mai zise el. Nu-i placesă rişte. Nu eram convins c-o să te lase să stai aici. Dar, dac-a f ă cut-o,înseamnă că a receptat vibra ţ ii favorabile dinspre tine. Să nu nesocoteştichestia asta, fiindcă , dac-o faci. nici ţ ie n-o să -ţ i fie bine. Te-ai prins? Eve îi urmă rea în t ă cere, ceea ce lui Claire i se pă ru că ar fi oexperienţă inedit ă , cel puţ in prin faptul că nu vorbea.



— E prietenul t ă u, nu? — Mi-a salvat via ţ a, îi r ă spunse Shane. A ş fi în stare să morpentru el, dar ar fi o t â mpenie din partea mea să -i mulţ umesc astfel. A şa că , da. Mi-e prieten de câ nd mă ştiu, şi ţ in la el mai mult ca la un frate.

A şadar, să nu-i faci necazuri.

— N-o să -i fac, promise ea. Şi nu se pune lapte la ouă le jumă ri. — Vezi? rosti Shane, întorcâ ndu-se la blatul pentru lucru şiîncepâ nd să spargă ouă le într-un castron. Ţ i-am zis eu. — Tr ă dă toareo, oft ă Eve, împungâ nd baconul din tigaie cu ofurculiţă . Bine. Şi-a şa. Ce-a mai f ă cut Linda asear ă ? — Laura. — Cum o fi. Doar n-o să ţ in minte numele cuiva cu care teînt â lneşti o singur ă dat ă , oricum. — A f ă cut un joc de o sut ă cincizeci de puncte. — Doamne, mare dezamă gire mai eşti15. Shane, deja? Shane zâ mbi încordat în direcţ ia ouă lor. — Hei, nu în fa ţ a copilului. Doar ai v ă zut biletul. — Copilul? Asta durea. Claire lă să să cadă farfuriile pe masă cu un pic camprea mult ă putere. — Biletul? Shane îi întinse o foaie de hâ rtie împă turit ă . Era un bilet scurt şidr ă guţ , semnat „Michael”. şi-i informa că ea e minor ă şi că ei doi artrebui să -i poarte de grijă câ t timp st ă tea în casă . Simpatic. Claire nu ştia dacă să se arate şucă rit ă , sau flatat ă .După o scurt ă medita ţ ie, opţ iunea ei fu. şucă rit ă .

— Nu sunt copil! îl repezi, înfierbâ ntat ă , pe Shane. Sunt, cum să zic, doar cu un an mai mică decâ t Eve! — Iar fetele sunt mai mature, interveni Eve, clă tinâ nd din cap cuun aer înţ elept. A şa că eşti cu vreo zece ani mai mare decâ t Shane. — Nu, serios, insist ă Claire. Nu simt copil! — Cum zici tu, copile, r ă spunse Shane, cu blâ ndeţ e. Darînveseleşte-te. Asta înseamnă că nu va trebui să -mi supor ţ i poveştiledespre câ t sex n-am f ă cut. — Te spun lui Michael, îl avertiză Eve. — Că n-am f ă cut sex? N-ai decâ t. — Atunci, n-am bacon pentru tine. — Atunci, n-am ouă pentru voi. Pentru amâ ndouă . Eve îl privi pieziş. — Schimb de prizonieri? Schimbar ă mai înt â i câ teva priviri chior âşe, apoi şi tigă ile, din careîncepur ă să pună în farfurii.



Claire tocmai se pregă tea să li se ală ture, câ nd se auzi soneria dela intrare, un sunet cristalin şi zglobiu. Nu era deloc înspă imâ nt ă tor,însă Eve şi Shane îngheţ ar ă şi se privir ă reciproc, ceea ce eraînspă imâ nt ă tor, într-un fel. Shane îşi lă să farfuria pe blatul din granit,îşi linse degetele de unsoarea de bacon şi zise:

— F ă -o nev ă zut ă . Eve încuviinţă . Îşi lă să jos farfuria, o apucă de încheietur ă peClaire şi o zori spre că mar ă : o uşă pe jumă tate ascunsă în umbrafrigiderului neîndemâ natic plasat. Că mara era mare, întunecoasă şipr ă fuit ă , rafturile fiind înţ esate de vechi cutii cu cartofi dulci, sparanghelşi de borcane din sticlă conţ inâ nd peltele str ă vechi. Exista acolo un beccare se aprindea tr ă gâ nd de un şnur, însă Eve nu-l aprinse. Îşi strecur ă mâ na în spatele unui şir de conserve din fructe cu un aspect sumbru şiapă să un soi de întrerupă tor, după care se auzi un huruit strident, apoiun pocnet, şi o parte din peretele din spate începu să se deplaseze. Eve împinse uşa secret ă , v â r î mâ na prin deschiză tur ă şi înhăţă olanternă , pe care i-o înmâ nă lui Claire. — Intr ă , îi zise. O să aprind lumina aici, în că mar ă , dar încearcă să ţ ii lanterna stinsă dacă auzi voci. Ar putea să se vadă prin cr ă pă turi. Claire încuviinţă , un pic ameţ it ă , după care se lă să pe vine şi set â r î prin mica deschiză tur ă într-o. camer ă mare şi goală , cu podeaua dinpiatr ă şi far ă ferestre. Câ teva pâ nze de pă ianjeni prin colţ uri, şi ogr ă madă de praf, dar altfel, nu ar ă ta prea r ă u. Dar asta, numai pâ nă câ nd Eve închise uşa, şi întunericul senă pusti asupra ei, iar Claire aprinse în grabă lanterna, se duse pâ nă încolţ ul cel mai apropiat şi îngenunche acolo, cu respira ţ ia agitat ă şi

greoaie. Doar cu un minut înainte, r â seser ă în legă tur ă cu baconul şi cuouă le, şi dintr-odat ă . Ce naiba se înt â mplase? Şi de ce exista o încă peresecret ă în casă ? Una lipsit ă – cel puţ in din câ te-şi dă dea ea seama – dealte intr ă ri sau ieşiri? Auzi un zgomot îndepă rtat de voci şi stinse la fel de gr ă bit ă lanterna, împingâ nd butonul cu degetul mare. Era de r ă u. Nu-i fuseseniciodat ă cu adev ă rat frică de întuneric, dar, în cea mai mare parte atimpului, întunericul nu era chiar întuneric. Mai erau şi stelele, luna,luminile îndepă rtate ale felinarelor stradale. Aici, însă , era beznă totală , un întuneric dus la extrem, şi aveasenza ţ ia aceea de ghea ţă că putea să fie cineva chiar lâ ngă ea,întinzâ ndu-se spre ea, far ă ca mă car să -l vadă . Claire îşi muşcă buza cu putere, str â nse lanterna în mâ nă şi selă să să alunece în josul peretelui pâ nă câ nd mâ na ei, pipă ind, dibuilemnul aspru al uşii pe care intrase. Un firicel de lumină se strecura pe



lâ ngă ea, abia un lică r, dar suficient câ t să -i domolească bubuitul inimiidin piept. Voci. Vocea lui Shane şi a altcuiva. O voce bă rbă tească , maiprofundă decâ t a lui Shane. —. evidenţ a standard.

— Domnule, aici nu mai locuieşte nimeni, în afara celor dinregistru. Doar noi trei. Glasul lui Shane suna supus şi respectuos, ceea ce nu-i eracaracteristic. Nu că l-ar fi cunoscut chiar at â t de bine, dar i se pă reagenul de şmecher. — Tu care eşti? întrebă vocea. — Shane Collins, domnule. — Adu-l încoace şi pe-al treilea, ceru vocea. — Pă i, a ş vrea eu, dar. Michael e plecat. E plecat pâ nă disear ă .

Vreţ i să reveniţ i atunci.? — Las-o balt ă . Claire, ciulindu-şi urechile, auzi foşnet de hâ rtii. — Tu eşti Eve Rosser? — Da, domnule. Şi vocea lui Eve era respectuoasă , însă energică . — Te-ai mutat de la pă rinţ i. acum opt luni? — Da, domnule. — Angajat ă ? — La Common Grounds, ştiţ i, cafeneaua. Bă rbatul, cine-o fi fost, o întrerupse. — Tu, Collins. Serviciu, ceva?

Evident, i se adresa lui Shane. — Între două servicii, domnule. Ştiţ i cum e. — Mai caut ă . N-avem nevoie de tr â ntori în Morganville. Toţ i trebuiesă fie contribuabili. — Da, domnule. O să am în vedere, domnule. O scurt ă pauză . Poate că în r ă spunsul lui Shane se strecurase unpic mai mult ă şmecherie decâ t ar fi trebuit. Claire îşi încetini intenţ ionatrespira ţ ia, vr â nd să audă mai bine. — Ai plecat din ora ş timp de vreo doi ani, bă iete. Ce te-a adusînapoi? — Dorul de casă , domnule. Da, era clar că în voce îi revenise acel ceva, şi pâ nă şi Claire îşidă dea seama că nu era bine. — Îmi lipseau vechii prieteni, se justifică Shane. Auzi pe Eve dregâ ndu-şi glasul. — Domnule, îmi cer scuze, dar trebuie să ajung la serviciu într-o

jumă tate de or ă ?



Din nou, foşnet de hâ rtii. — Încă un lucru. Iat ă fotografia unei fete care a dispă rut din că minnoaptea trecut ă . N-a ţ i v ă zut-o? Amâ ndoi îi oferir ă un „nu” în cor. Cu siguranţă că bă rbatul nu-i crezu, fiindcă vocea nu-i suna prea

convinsă . — Acolo ce e? Dar nu a ştept ă r ă spunsul; deschise uşa exterioar ă a că mă rii.Claire tresă ri şi-şi ţ inu respira ţ ia. — A şa lă sa ţ i mereu lumina, aprinsă ? — Tocmai mă dusesem să iau un borcan de gem câ nd a ţ i sunat,domnule. Probabil am uitat s-o sting, zise Eve. După voce, pă rea agitat ă .Îmi cer scuze, adă ugă . — Clic. Lumina din că mar ă se stinse şi, odat ă cu ea, şi puţ inulcare se mai strecura pe lâ ngă . Claire izbuti cu greu să -şi st ă pâ nească unicnet. Nu te mişca. Nu te mişca. Nu ştia decâ t că el – oricine-ar fi fost –st ă tea acolo, pe întuneric, privind şi ascult â nd. Şi apoi, în cele din urmă , îl auzi spunâ nd: — Suna ţ i la secţ ie dac-o vedeţ i pe fata aia. A dat de ceva probleme.Noi trebuie s-o ajut ă m să şi le rezolve. — Da, domnule, zise Eve, şi uşa că mă rii se închise. Zgomotulconversa ţ iei se îndepă rt ă , devenind din ce în ce mai slab, pâ nă câ nd pieride-a binelea. Claire aprinse lanterna, îi acoperi fasciculul luminos cu palma,după care-l îndrept ă spre colţ : doar puţ ină lumină îi trecea printredegete, dar suficient ă câ t s-o convingă că nu era nici un zombi malefic

care s-o pâ ndească prin întuneric. Pe urmă , a ştept ă . I se pă ru că trece oeternitate pâ nă câ nd auzi două bă t ă i repezi în uşă , după care aceasta sedeschise, rev ă rsâ nd înă untru orbitoarea lumină electrică . Machiajul albca scrobeala şi conturul negru de la ochii lui Eve pă reau chiar maiînfricoşă toare ca înainte. — E-n regulă , zise ea, ajut â nd-o pe Claire să iasă din cameraascunsă . S-a dus. — A, e-n regulă pe naiba, protest ă Shane, din spatele ei. Îşi ţ inea

bra ţ ele încrucişa-te pe piept şi se legă na înainte şi-napoi, încruntat. Jigodiile alea au fotografia ei. O caut ă . Ce-ai f ă cut, Claire? L-aiînjunghiat pe primar, sau ce? — Nimic! se repezi ea. N-am. nu ştiu de ce. poate că sunt doarîngrijora ţ i pentru că n-am mai apă rut azi-noapte? — Îngrijora ţ i? repet ă Shane, r â zâ nd amar. Mda, asta e. Suntîngrijora ţ i pentru tine. Corect. Trebuie să discut despre asta cu Michael.Dacă sunt în stare să întoarcă ora şul pe dos că ut â ndu-te, atunci fie că



eşti prea periculoasă încâ t să mai poţ i sta în Morganville, fie e nevoie să te punem sub un fel de Protecţ ie. Vorbise cam la fel ca Eve. — Dar. poate că poliţ ia. — Asta a fost poliţ ia, o întrerupse Eve. Doar ţ i-am spus. Ei conduc

ora şul. Tipii ăştia lucrează pentru vampiri. nu sunt neapă rat vampiri şiei, dar sunt suficient de înspă imâ nt ă tori şi far ă colţ i. Uite ce e, n-aiputea să -ţ i suni pă rinţ ii? Să le zici să te retragă de la şcoală şi să te iaacasă , sau ceva de genul ă sta? Sigur. Ar fi fost lucrul cel mai simplu din lume, numai că ar fiînsemnat un eşec, iar ei n-ar fi crezut în veci un singur cuvinţ el din toat ă povestea asta, iar dacă ar fi încercat să le explice, ar fi îndopat-o cucalmante şi ar fi ţ inut-o în şedinţ e de terapie pentru tot restul vieţ ii. Şiorice şansă – orice şansă – de a mai ajunge la Yale, sau la MIT, sau laCaltech, ar fi zburat pentru totdeauna. Probabil că era o t â mpenie să privească problema astfel, dar pentru ea aceasta era realitatea. Iar vampirii? Nu prea. — Dar. eu n-am f ă cut nimic! insist ă ea, mut â ndu-şi privirea de laShane la Eve şi înapoi. Cum e posibil să mă urmă rească , dacă n-amf ă cut nimic? — Nimic nu e corect în via ţă , rosti Shane, cu toat ă siguranţ a dat ă de cei doi ani în plus de experienţă . Probabil că ai că lcat pe coadă pe cinenu trebuia, asta-i tot ce pot să -ţ i spun. Cum o cheamă pe fat ă ? Pe aiacare te-a pocnit? — Mo. Monica. Amâ ndoi f ă cur ă ochii mari.

— Rahat, exclamă Eve, îngrozit ă . Monica Morrell? Chipul lui Shane deveni. inexpresiv. Complet inexpresiv, cuexcepţ ia ochilor, iar în spatele lor se petrecea ceva destul deînspă imâ nt ă tor. — Monica, repet ă el. Cum se face că nu mi-a spus nimeni? Eve îl privi, muşcâ ndu-şi buzele. — Îmi pare r ă u, Shane. Ar fi trebuit. Îţ i jur, am crezut c-a plecatdin ora ş. Că s-a mutat la facultate oriunde altundeva. Shane se scutur ă din acea stare, oricare-ar fi fost, şi ridică dinumeri, încercâ nd să arate că nu-i pasă . Lui Claire îi era limpede, totuşi,că -i pă sa. — Probabil că n-a suportat să nu fie ea regina albinelor şi a trebuit să se întoarcă la t ă ticul, ca să -i mai cumpere câ teva note. — Shane. — Nu-i nimic. Nu-ţ i face griji pentru mine.



— Probabil că nici nu-şi mai aduce aminte de tine, se scă pă Eve,după care f ă cu o mutr ă de parcă şi-ar fi dorit să -şi fi ţ inut gura. Adică .nu asta am vrut să zic, scuză -mă . El r â se, dar r â sul îi suna fals şi un picuţ cam tremurat. Urmă oscurt ă şi neobişnuit ă t ă cere, după care Eve schimbă subiectul,

ridicâ ndu-şi cu o mişcare hot ă r â t ă farfuria cu baconul şi ouă le r ă cite. Dar imediat încremeni, cu ochii mari. — Rahat, zise, ducâ ndu-şi imediat palma la gur ă . — Ce-i? Ea ar ă t ă spre farfuriile de pe blatul din granit. A lui Shane, a ei. şia lui Claire. — Trei farfurii. Ă la şi-a dat seama că era ceva în neregulă . Şi noi i-am spus că Michael nu-i acasă . Nu-i de mirare că şi-a tot bă gat nasul. Shane nu zise nimic, însă Claire observ ă că deveni – dacă mai eraposibil – chiar şi mai necă jit. N-o ar ă t ă prea mult, doar îşi luă farfuria şiplecă în living, după care îl auzi urcâ nd treptele două câ te două . Uşa camerei lui de la etaj se tr â nti. Eve îşi muşcă buzele, privind într-acolo. — A şadar. Shane şi Monica. se str ă dui Claire să ghicească . Eve continua să privească fix uşa. — Nu în felul în care crezi tu, zise. El nu s-ar apropia de para şutaaia nici într-un milion de ani. Totuşi, au fost în acela şi liceu, iar Shane.s-a înt â mplat s-o calce pe coadă . Exact la fel ca tine. Lui Claire îi pieri subit pofta de mâ ncare. — Ce s-a înt â mplat? — A înfruntat-o, şi s-a trezit că -i arde casa. A fost câ t pe ce să

moar ă , îi explică Eve. Sora. sora lui n-a avut tot at â t noroc. Michael l-ascos din ora ş, trimiţâ ndu-l de unul singur, pâ nă să poat ă face vreonebunie. A fost plecat timp de vreo doi ani. S-a întors imediat înainte să mă mut eu aici. Eve se sili să -şi lipească pe fa ţă un zâ mbet vesel. — Hai să mâ ncă m, bine? Mor de foame. Se a şezar ă dincolo, în living, pă lă vr ă gind despre nimicuri, f ă r ă să discute despre lucrul cel mai important: ce era de f ă cut. Fiindcă , după cum simţ ea Claire, niciuna dintre ele n-avea habar. Cinci. Claire urmă ri cum ceasul – unul de perete, de modă veche, culimbi – se t â r ăşte lent pâ nă la, apoi şi după , ora unsprezece. ProfesorulHamms îşi începe cursul, îşi zise, simţ ind cum i se întoarce stomacul pedos de grea ţă . Era cea de-a doua zi la r â nd câ nd lipsea de la şcoală . Întoat ă via ţ a ei nu lipsise vreodat ă două zile de la şcoală , de la cap lacoadă . Sigur, citise deja manualul – de două ori – însă şi predă rile aveauimportanţ a lor. A şa aflai lucrurile cele mai interesante, mai ales la



materii cum era fizica, unde se f ă ceau şi demonstra ţ ii practice. Cursurilereprezentau partea distractiv ă . Era mar ţ i. Asta însemna că avea, mai t â rziu, şi un laborator. Orelede laborator nu se puteau recupera, indiferent câ t de bun ar fi fostmotivul invocat.

Oft ă , silindu-se să -şi ia privirea de la ceas, deschizâ ndu-şi înschimb cartea de Analiză matematică de anul II; dă duse verificarea din

Analiză matematică de anul I, putea s-o dea şi pe asta, dar se gâ ndise că poate ar avea ceva nou de înv ăţ at despre rezolvarea inecua ţ iilor degradul I, care întotdeauna fuseser ă o problemă pentru ea. — Ce naiba faci? Era Shane. O privea fix, de pe scar ă . Nu-l auzise venind, însă probabil din cauză că era desculţ . Pă rul, la r â ndul lui, îi era r ă v ăşit.Poate că dormise. — Înv ăţ , îi r ă spunse. — Hm, mormă i Shane, de parcă n-ar mai fi v ă zut în via ţ a lui a şaceva. Interesant, mai coment ă , după care să ri peste balustradă şi setr â nti pe canapeaua din piele de lâ ngă ea, pornind televizorul cutelecomanda aflat ă în apropiere şi apoi schimbâ nd canalele. Tederanjează ? o întrebă . — Nu, zise ea, din politeţ e. Era o minciună , dar nu se simţ eatocmai pregă tit ă să se comporte ca o, mă rog, necioplit ă . Doar era primazi de stat acolo. — Grozav. Vrei să faci o pauză ? — O pauză ? — O pauză este atunci câ nd te opreşti din înv ăţ at la – îşi înclină

capul într-o parte, să descifreze titlul că r ţ ii – OK, la ce mama naibii o fi,şi te ocupi de ceva cu adev ă rat distractiv. E un obicei prin locurile deunde vin eu. Îi azv â rli drept în mijlocul că r ţ ii deschise ceva care scoase un bufspecific plasticului. Tresă rind, Claire luă cu două degete telecomandaf ă r ă fir pentru jocuri. — Ei, haide! Doar n-o să -mi spui că nu te-ai jucat niciodat ă cu un

joc video. Sincer vorbind, se jucase. O dat ă . Şi nu-i prea plă cuse. Probabil că Shane îi citi pe fa ţă acest lucru, fiindcă îl v ă zu clă tinâ nd din cap. — Mare pă cat. Acum, trebuie să faci o pauză . OK, tu alegi: horror,acţ iune, pilotaj sau r ă zboi. O luă gura pe dinainte. — Astea sunt alegeri? — Dar ce, vrei jocuri pentru fete? ripost ă Shane, pă r â nd ofensat.Niciodat ă , în casa mea. Nu-i nimic, aleg eu în locul t ă u. Uite. Cuîmpuşcă turi.



Extrase o carcasă din teancul de lâ ngă canapea şi introduse unCD în consolă . — E simplu. Tot ceea ce trebuie e să apeşi pe tr ă gaci. Ai încredereîn mine. Nimic nu-i mai bun decâ t un pic de violenţă virtuală , câ nd vreisă te simţ i mai bine.

— Eşti nebun. — Hei, dovedeşte-mi că n-am dreptate. Doar dacă nu cumva crezică nu poţ i. N-o privise în timp ce vorbise, însă ea simţ i înţ epă tura, chiar şi-a şa. — Poate că nu te crezi în stare, o mai persiflă el. Claire îşi închise cartea de Analiză matematică de anul II, luă telecomanda şi urmă ri cum se derula pe ecran multicolora grafică deînceput. — Arat ă -mi ce trebuie să fac. Chipul lui Shane se destinse lent într-un zâ mbet. — Ţ inteşti. Tragi. Şi încerci să nu-mi stai în drum. Avusese dreptate. Ei întotdeauna i se pă ruse sinistru să -ţ i pierzi

vremea în fa ţ a televizorului omor â nd monştri virtuali, dar al naibii să fiedacă nu era. distractiv. Nu trecu mult pâ nă câ nd începu să tresar ă ori decâ te ori apă reau în salturi diverse chestii prin colţ urile ecranului şi să ţ ipe de bucurie, exact la fel ca Shane, câ nd îşi mai trecea pe r ă boj câ te-un monstru dobor â t. În clipa în care jocul se sf â r şi pentru ea, iar ecranul înf ăţ işă deodat ă o mutr ă r â njit ă de zombi şi multe pete roşii, se simţ i ca şi cum is-ar fi strecurat un cub de ghea ţă pe spinare.

— Ups, exclamă Shane, continuâ ndu-şi tirul. Îmi pare r ă u. Uneorieşti zombi, alteori eşti mâ ncat. Dar a fost bine pentru început, puştoaico. Ea îşi lă să telecomanda pe pernele canapelei şi-l urmă ri o vremecum se joacă . — Shane, zise, într-un t â rziu. — Stai un pic. fir-ar al naibii, a fost câ t pe-aci. Ce-i? — Cum de-ai ajuns ca Monica. —. să mă treacă pe lista neagr ă ? complet ă el, împroşcâ nd cucâ teva zeci de proiectile o zombi în rochie de bal. Nu-i nevoie să faci marelucru, ajunge doar să nu te t â r ăşti pe burt ă de fiecare dat ă câ nd trece eaprintr-o camer ă . Ceea ce, observ ă Claire, nu era tocmai un r ă spuns. Nu tocmai. — Dar tu ce-ai f ă cut? se trezi întrebat ă la r â ndul ei. — Eu, hm. am f ă cut-o să pice de proast ă . Shane apă să un buton şi jocul încremeni lă sâ nd un zombi la

jumă tatea urletului, după care întoarse capul spre ea. — Ai. ce?



— Pă i, a zis o chestie, cum că al Doilea R ă zboi Mondial ar fi fost cuchinezii, şi. Shane izbucni în r â s. Avea un r â s să nă tos, puternic şi plin de oenergie pur ă , iar ea îi r ă spunse cu un zâ mbet nervos. — Eşti mai înfipt ă decâ t pari, C. Bună , asta!

Îşi ridică bra ţ ul, cu palma întinsă . Ea i-o plesni cu st â ngă cie. — Of, frate, da' asta-i o chestie mai jalnică decâ t cu jocul. Încă odat ă . Cinci plesnituri de palme mai t â rziu, ea izbuti să bat ă cuba în chipsatisf ă că tor pentru Shane, după care el îşi reporni jocul. — Shane? zise ea. De data aceasta, el îi r ă spunse oft â nd. — Mda? — Scuză -mă , dar. cu sora ta. T ă cere. Nu-şi întoarse privirea spre ea, nici nu dă du vreun semncă ar fi auzit ceva. Doar continuă să împuşte tot ce nimerea. Şi se pricepea la a şa ceva. Lui Claire îi pieri curajul. Se întoarse la manualul ei. Totuşi,cumva, nu i se mai pă rea la fel de interesant. După vreo jumă tate de or ă ,îl puse la loc în rucsac, se ridică , se întinse şi întrebă : — Michael câ nd se trezeşte? — Câ nd vrea, r ă spunse Shane, ridicâ nd din umeri. De ce? F ă cu ochii mari şi scă pă ca prin urechile acului de ghearele unuiadversar de pe ecran. — M-am. m-am gâ ndit că a ş putea să mă întorc în că min şi să -miiau lucrurile.

Shane apă să pe un buton, iar imaginea îngheţă din nou, glonţ uloprindu-se la jumă tatea drumului. — Ce? Îi acorda întreaga lui atenţ ie, ceea ce-i f ă cu inima să -i tresalte, iarapoi să -i bat ă mai tare. Tipii ca Shane nu le acordau întreaga atenţ ieunor mici şoricei de bibliotecă sfioşi, ca ea. Nu a şa. — Lucrurile mele. Din camera de că min. — Mda, asta mi s-a pă rut şi mie c-ai fi zis. Ţ i-a scă pat cumvapartea în care te-am informat că te caut ă curcanii? — Pă i, dacă mă ar ă t pe acolo, zise ea, pe un ton înţ elept, n-o să mai fiu dispă rut ă . Pot să spun că am dormit la cineva. Şi-atunci, n-or să mă mai caute. — E cea mai mare t â mpenie din câ te am auzit vreodat ă . — Ba nu, nu e. Dacă ei or să creadă că m-am întors la că min, or s-o lase pe Monica să se ocupe de mine, corect? Şi ar putea să treacă vreocâ teva zile pâ nă ca ea să -şi dea seama că nu mă mai întorc. Pâ nă atunci,ea ar putea să şi uite de mine.



— Claire. O privi încruntat timp de o secundă , două , după care scutur ă dincap. — Nici gâ nd să te duci acolo singur ă . — Dar. ei nu ştiu unde stau. Dacă vii cu mine, or să afle.

— Iar dacă tu n-o să te mai întorci de la că min, eu sunt cel caretrebuie să -i explice lui Michael de ce te-am lă sat să pleci şi să fii ucisă ca o t â mpit ă . Prima regulă a filmelor de groază , C., este: nu v ă despă r ţ iţ iniciodat ă . — Dar nu pot să mă ascund aici la infinit. Am cursuri! — Renunţă la ele. — Nici gâ nd! Ideea în sine o oripila. Aproape la fel de mult ca unexamen picat. — Claire! Poate că tu nu înţ elegi asta, dar ai necazuri! Monica n-aglumit câ nd te-a dat de-a dura pe scar ă . Ă la n-a fost pentru ea decâ t unantrenament lejer. Data viitoare, ar putea chiar să se înfurie. Claire se ridică şi-şi să lt ă rucsacul pe umă r. — Eu mă duc. — Atunci, eşti proast ă . Şi pe o idioat ă n-ai cum s-o salvezi, replică hot ă r â t Shane, întorcâ ndu-se la jocul lui. N-o mai privi în timp cereîncepea să apese pe butoane, tr ă gâ nd ca mâ nat de dorinţ a r ă zbună rii.Să nu le spui unde-ai fost azi-noapte, o sf ă tui. N-avem nevoie dehă r ţ uială . Claire îşi încleşt ă mâ nioasă f ă lcile, mestecă vreo câ teva cuvinte,după care şi le înghiţ i la loc. Pe urmă , se duse în bucă t ă rie, să ia câ tevapungi din cele folosite pentru gunoi, în timp ce şi le îndesa în rucsac,

auzi uşa de la intrare deschizâ ndu-se şi închizâ ndu-se. — Ciuma cadă pe-ale noastre case! 16 urlă Eve, iar Claire auziclinchetul zglobiu al cheilor ei în contact cu masa de pe hol. Mai e cineva

viu pe-aici? — Da! r ă spunse r ă stit Shane. După voce, era la fel de furios ca şiClaire. — Nasol, replică veselă Eve. Şi eu, care speram. Claire ieşi din bucă t ă rie şi se înt â lni cu Eve în drum, pe hol. Eveera în pă tr ăţ ele azi: o fust ă din tartan în roşu şi negru, ciorapi plasă negri, pantofi din piele lă cuit ă cu cranii pe boturi, o că ma şă bă rbă tească albă , bretele. Şi o haină din piele neagr ă , lungă pâ nă la podea. Pă rul îiera prins în două codiţ e, fixate cu elastice imprimate cu cranii. Miroseaa. cafea. Proaspă t mă cinat ă . Pe pieptul că măşii avea câ teva pete maronii. — O, bună , Claire, zise ea, clipind. Unde te duci? — La înmormâ ntare, r ă spunse Shane primul. Pe ecran, un zombiţ ipă strident şi muri într-un chip oribil. — Da? Super. A cui?



— A ei, zise Shane. Eve f ă cu ochii mari. — Claire. te duci înapoi? — Doar să -mi iau câ teva lucruri. Mi-am închipuit că , dac-o să mă ar ă t la fiecare câ teva zile, să mă vadă lumea, se va crede că mai stau

acolo. — Hopa, hopa, hopa, ce idee proast ă . Proast ă . Nu, bombonico. Nuse poate să te duci înapoi. Oricum, nu singur ă . — De ce nu? — Pentru că eşti că utat ă ! Shane puse din nou pauză jocului. — Crezi că nu i-am spus eu deja toate astea? Nu vrea să asculte. — Şi tu aveai de gâ nd s-o la şi şi plece? — Doar nu sunt maică -sa. — Şi nici mă car prieten? Shane îi adresă o privire care spunea destul de limpede: Tacă -ţ igura. Eve îl privi la fel de furioasă , după care se întoarse spre Claire. — Nu, serios. Nu poţ i pur şi simplu să . e periculos. Tu habar n-ai.Dacă într-adev ă r Monica s-a dus la babacul ei şi te-a dat în urmă rire, nupoţ i să , cum să zic, să te v â nturi nestingherit ă peste tot. — Dar nu mă v â ntur, preciză Claire. Mă duc în că min, îmi iaucâ teva haine, trec pe la cursuri şi mă întorc pe urmă acasă . — Treci pe la cursuri? strigă Eve, bă t â nd aerul cu mici mişcă rineajutorate ale bra ţ elor cu unghiile vopsite în negru. Nu, nu, nu! F ă r ă cursuri, ce, glumeşti? Shane ridică un bra ţ .

— Alo? I-am atras deja atenţ ia. — Fie ce-o fi, zise Claire, ocolind-o pe Eve şi traversâ nd holul spreuşa de la intrare. Îi auzi pe Shane şi pe Eve şuşotind cu aprindere înurma ei, dar nu mai a ştept ă concluziile. Dac-ar fi a şteptat, şi-ar fi pierdut curajul. Era doar cu puţ in trecut de ora amiezii. Timp berechet ca să ajungă la şcoală , să meargă la cursurile r ă mase, să -şi îndese câ teva

veşminte într-o pungă , să salute suficiente persoane încâ t totul să fie OK şi să revină acasă pâ nă la lă sarea întunericului. Şi doar după lă sareaîntunericului era periculos, corect? Asta, dacă vorbeau serios în legă tur ă cu povestea aia, a vampirilor. Pe care începea s-o creadă , fie şi numai un piculeţ . Deschise uşa casei, f ă cu un pas afar ă , o închise în urma ei şitraversă veranda. Aerul avea un miros înţ epă tor şi aspru din cauzacă ldurii. Eve probabil că se copsese de-a binelea în haina aia; se vedeau

valurile de aer fierbinte înă lţâ ndu-se din betonul trotuarului, iar soarele



nu era decâ t un punctuleţ palid, aproape alb, pe cerul de un indigospă lă cit. Era cam pe la jumă tatea drumului spre trotuar, unde pâ ndeamasivul automobil al lui Eve, câ nd auzi uşa tr â ntindu-se în spatele ei. — Stai! strigă gr ă bit ă Eve, gr ă bindu-se după ea, cu haina din piele

flutur â ndu-i în v â nt. Nu pot să te las să faci asta. Claire continuă să meargă . Soarele îi ardea umflă tura din creştet şilocurile învineţ ite. Şi glezna îi era încă umflat ă , dar nu câ t s-o deranjezeprea tare. Trebuia doar să calce cu grijă . Eve ţâşni pe lâ ngă ea şi i se opri în fa ţă , după care se retrase ca înpa şi de dans în timp ce Claire îşi continua drumul. — Nu, serios. E o prostie, Claire, şi tu nu pari să fii cineva cuapucă turi sinuciga şe. Adică . eu am apucă turi sinuciga şe – trebuie să fiia şa ceva ca să -ţ i dai seama de alţ ii – OK, stai! Stai odat ă ! Întinse o mâ nă în fa ţă , iar Claire se opri brusc, la doar câţ ivacentimetri de ea. — Tu tot te duci, v ă d. Mă car lasă -mă să te conduc cu ma şina. N-ar trebui să mergi pe jos. A şa, pot să -l sun pe Shane, dacă . dacă se-nt â mplă ceva. Şi mă car o să ai pe cineva care să -ţ i ţ ină spatele. — Nu vreau să v ă fac vouă necazuri, se justifică fata. Michaelfusese destul de clar în aceast ă privinţă . — De-asta nici nu vine Shane. El e. În fine, atrage necazurile la felcum atrage ecranul televizorului praful, în plus, e mai bine să nu-l lă să msă se apropie de Monica. Ar fi de r ă u. Eve descuie portiera automobilului. — Trebuie să strigi că vrei locul mortului.

— Să ce? — Trebuie să strigi că vrei locul mortului, ca să te sui pe scaunuldin dreapta. — Dar nu mai e nimeni. — Eu doar îţ i spun, obişnuieşte-te cu ideea, pentru că , dac-ar fifost Shane aici? S-ar fi a şezat deja pe el, iar tu ai fi fost în spate. — Ăăă . Claire se simţ i st â njenit ă fie şi de gâ ndul că ar încerca s-ospună . Locul mortului? — Mai antrenează -te. Pe-aici, trebuie să -ţ i mişti repede degetul petr ă gaci. Scaunele automobilului erau tapiţ ate cu vinilin lucios, cr ă pat şi

jupuit, iar centurile de siguranţă din prima genera ţ ie nu pă reau să ofereprea mult ă siguranţă . Claire încercă să nu se frece prea mult de tapiţ erieîn timp ce masivul automobil se hurduca de-a lungul drumului îngust şiaccidentat. Pr ă v ă liile pă reau la fel de obscure şi de neprimitoare pe câ t şile amintea Claire, iar pietonii, la fel de str â nşi în ei înşişi.



— Eve? întrebă ea. De ce mai stau oamenii aici? De ce nu pleacă ?Dacă , ştii tu. vampirii. — Bună întrebare, zise Eve. Oamenii sunt ciuda ţ i în privinţ a asta.

Adulţ ii, în orice caz. Copiii mai mereu îşi iau t ă lpăşiţ a, însă adulţ ii mereuse împotmolesc. Case. Ma şini. Servicii. Copii. Câ nd ai de-astea,

vampirilor le e mult mai uşor să te ţ ină în lesă . E nevoie de mult maimult ca să -i determine pe oameni să lase totul în urmă şi s-o rupă lafugă . Mai ales câ nd ştiu că e posibil să nu aibă via ţă lungă dacă fac asta.

Aoleu, rahat, lasă -te jos! Claire îşi desf ă cu centura de siguranţă şi se lă să să alunece înspa ţ iul întunecos de sub bord. Nu şov ă i, fiindcă Eve nu glumea: în vocea ei era o panică pur ă . — Ce e? abia îndr ă zni să -o întrebe în şoapt ă . — Ma şină de poliţ ie, îi r ă spunse Eve, f ă r ă să -şi mişte buzele. Vinedrept spre noi. R ă mâ i jos. A şa şi f ă cu. Eve ciocă ni agitat ă cu unghiile în plasticul dur al

volanului, după care lă să să -i scape un suspin. — OK, a trecut. Totuşi, mai bine r ă mâ i acolo. Ar putea să se-ntoarcă . Claire se supuse, proptindu-se împotriva zdruncină turilor, în timpce Eve cotea spre campus. După un minut, poate două , Eve îi dă dusemnalul de cale liber ă , iar ea se tr â nti la loc pe scaun şi-şi prinsecentura. — A fost câ t pe-aci, zise Eve. — Şi dacă mă vedeau? — Pă i, pentru început, mă t â rau pâ nă la secţ ie pentru

complicitate, îmi confiscau ma şina. Eve mâ ngâ ie volanul cu un gest de scuză . — Iar tu, pur şi simplu. dispă reai. — Dar. — Crede-mă . Cei de pe-aici nu sunt chiar amatori câ nd e vorbadespre chestii de-astea. A şa că , hai să ne facem treaba şi să sper ă m dinr ă sputeri că planul t ă u o să meargă , bine? Eve câ rmi încetişor printre numeroşii studenţ i care umpleaustr ă zile în pauza de pr â nz, se înscrise pe sensul giratoriu, apoi urmă indica ţ iile lui Claire, îndrept â ndu-se spre că min. Howard Hall nu ar ă ta azi mai frumos decâ t ieri. Parcarea nu eraocupat ă decâ t pe jumă tate, a şa că Eve îşi îndrept ă masivul Caddy spreun loc de parcare aflat mai în spate. Opri motorul şi-şi miji ochii spresoarele dogoritor de dincolo de parbriz. — Bun, zise ea. Intri, îţ i iei lucrurile, vii înapoi într-un sfert de or ă ,că , dacă nu, lansez Opera ţ iunea Salva ţ i-o pe Claire.



Claire f ă cu un semn de încuviinţ are. Nu-i prea plă cea ideea acum,câ nd privea fix uşa de la intrarea în că min. — Uite, zise Eve, întinzâ ndu-i ceva. Un telefon mobil, subţ ire şilucios. Shane e pe apelare rapidă : apeşi steluţă doi. Şi, ţ ine minte, unsfert de or ă , după care o iau razna şi încep să mă comport ca mama ta.

OK? Claire luă telefonul şi şi-l strecur ă în buzunar. — Vin imediat. Spera ca vocea să nu-i fi sunat înfricoşat ă . Oricum, nu foarteînfricoşat ă . Totuşi, ideea că avea prieteni – fie şi nou-nouţ i – o ajuta să -şipotolească tremurul vocii şi frisoanele mâ inilor. Nu sunt singur ă . Amcine să -mi ţ ină spatele. Era o senza ţ ie oarecum nouă . Şi oarecumplă cut ă . Cobor î din automobil, îi f ă cu st â ngace cu mâ na lui Eve, primind şir ă spunsul, după care se întoarse pe drumul spre iad. Şase. Aerul rece din vestibul pă rea uscat şi lipsit de via ţă , după că ldurade-afar ă ; Claire fu scuturat ă de un frison şi clipi repede din ochi, ca să şi-i adapteze la lumina relativ estompat ă . Erau câ teva fete în încă pere,cu că r ţ ile deschise pe mesele din fa ţ a lor; un televizor era pus înfuncţ iune, dar nimeni n-avea ochi pentru el. Nimeni nu-şi ridică privirea spre ea în timp ce trecea. Se dusepâ nă la ghereta din sticlă a portarului, iar studenta de serviciu a şezat ă înă untru îşi ridică privirea de pe revist ă , îi observ ă v â nă t ă ile şi f ă cu un Omut din buze. — Bună , îi zise Claire. Vocea îi suna subţ ire şi uscat ă , a şa că fu

nevoit ă să înghit ă de două ori. Eu sunt Claire, de la patru. Ăăă , am avutieri un accident. Dar acum sunt bine. Totul e bine. — Tu eşti. pe tine te că utau, nu? — Mda. Zi-le tuturor că sunt OK. Trebuie să mă duc la cursuri. — Dar. — Scuze, am înt â rziat! Claire se zori spre scar ă şi urcă pe câ t de repede îi permitea gleznaumflat ă . Trecu pe lâ ngă vreo două fete, care f ă cur ă ochii mari, darniciuna nu scoase vreo vorbă . Pe Monica n-o v ă zu. Nici pe scar ă , nici sus. Coridorul era pustiu şitoate uşile închise. Muzica bubuia din vreo trei, patru camere diferite. Segr ă bi pâ nă în capă t, unde se afla camera ei, şi încercă să descuie uşa. Încuietoarea se înv â rti în gol. Grozav. Acest fapt, mai mult decâ torice graffiti, spunea Pe-acilea trecu Monica. Lucru câ t se poate de clar, camera era vraişte. Ce nu fusese spartză cea gr ă madă . Că r ţ ile aveau foile şi coper ţ ile rupte, ceea ce chiar odurea. Să r ă că cioasa ei garderobă fusese scoasă din dulap şi împr ăştiat ă



pe podea. Unele dintre bluze fuseser ă sf âşiate, dar ei chiar nu-i pă saprea tare; scotoci printre ele, gă si vreo două sau trei intacte, şi le îndesă în pungă . O pereche de colanţ i era în perfect ă stare, a şa că o adă ugă lacolecţ ie. Spre norocul ei, gă si şi vreo două perechi vechi şi pr ă pă dite dechiloţ i r ă mase nedescoperite, înfundate într-un colţ al sertarului,

v â r â ndu-le şi pe ele în pungă . În rest, mai luă o pereche de pantofi, câ teva că r ţ i pe care le maiputea salva, plus mica gentuţă cu accesorii pentru machiaj şi pentrutoalet ă , de pe etajera de lâ ngă pat. iPod-ul îi dispă ruse. La fel şi CD-urile.Greu de spus dacă Monica fusese autoarea, sau altcineva dintre guzganiidin că min, într-o razie ulterioar ă . Privi în jur, împinse într-un colţ cea mai mare parte a mizeriei,apoi înhăţă fotografia cu mama şi cu tat ă l ei, de pe mă suţ a pentrutoalet ă , luâ nd-o cu ea. Şi apoi plecă , f ă r ă să se mai sinchisească să încuie uşa. Bun, îşi zise, dâ rdâ ind. Asta a mers bine, pâ nă la urmă . Ajunsese pe la jumă tatea drumului pe trepte, câ nd auzi voci pepalierul de la etajul al doilea. —. jur că ea era! Trebuia să -i fi v ă zut ochiul v â nă t. Incredibil.Chiar i-ai tras-o. — Unde naiba e? Monica, încr â ncenat ă după voce. — Şi cum se face că n-a venit nimeni să mă anunţ e? — Pă i. te-am anunţ at noi! protest ă cineva. Cineva care, după glas,era la fel de înfricoşat ă pe câ t se simţ ea deodat ă şi Claire. Îşi v â r î mâ na în buzunar, apucă telefonul şi-l ţ inu str â ns, pentru

mai mult ă siguranţă . Steluţă doi. Trebuie doar să apeşi steluţă doi.Shane nu e departe, iar Eve e aici, jos. — Era sus, în camera ei. Poate c-o mai fi acolo încă ? Rahat. Nu era nimeni în că min în care să poat ă avea încredere, nuacum. Nimeni care s-o ascundă , sau care să -i ţ ină partea. Claire urcă înapoi treptele pâ nă pe palierul celui de-al treilea etaj şi se îndrept ă sprescara de incendiu, deschise uşa şi cobor î treptele din beton câ t de repedeera în stare, aplecâ ndu-se să evite geamul uşii de la etajul al doilea.

Ajunse la uşa care dă dea spre vestibul, transpirat ă şi tremur â nd de peurma efortului, cu rucsacul şi punga din plastic apă sâ ndu-i durerosmuşchii suferinzi, şi riscă o scurt ă privire pe geam, spre hol. Jennifer, acolita Monică i, era de gardă , supraveghind scara. Ar ă taîncordat ă şi concentrat ă şi – i se pă ru lui Claire – un pic cam speriat ă , lar â ndul ei. Se juca f ă r ă întrerupere cu br ăţ ara de pe încheietura mâ iniidrepte, r ă sucind-o întruna. Un lucru era clar: Jennifer ar fi v ă zut-o încă din clipa în care ar fi deschis uşa. Şi, sigur, asta ar fi putut să nu



conteze: poate că reuşea să treacă pe lâ ngă Jen şi să iasă din clă dire, şiele n-ar îndr ă zni s-o atace în public, nu-i a şa? Dar, privindu-i fa ţ a lui Jennifer, nu era prea convinsă . Nu eraabsolut deloc convinsă , de fapt. Uşa spre scara de incendiu aflat ă cu vreo două etaje mai sus se

deschise bubuind, iar Claire tresă ri, că ut â nd din priviri o ascunză toare.Singura posibilă era sub treptele din beton. Acolo fusese înghesuit un soide dulă pior pentru materiale, însă în clipa în care încercă să -l deschidă ,constat ă că era încuiat, iar ea nu avea super-puteri de spă rgă tor, caMonica. Şi, oricum, nici timp nu avea. Se auzeau pa şi cobor â nd. Avea două

variante: ori spera ca persoana care cobora să nu privească şi spre colţ ulei, fie că ar fi putut s-o zbughească spre uşă . Încă o dat ă , Claire îşi pipă itelefonul din buzunar. Doar la un apel telefonic distanţă . E OK. Şi; încă o dat ă ; lă să telefonul acolo unde era, inspir ă adâ nc şia ştept ă . Nu era Monica; era Kim Valdez, o boboacă , la fel ca şi Claire. Otocilar ă de ga şcă , fapt care o a şeza cu o mică treapt ă mai sus fa ţă destatutul lui Claire, acela de perpetuă ciudăţ enie a naturii. Kim îşi vedeade ale ei, şi nu pă rea să -i fie chiar at â t de frică de Monica, sau de feteledin ga şca ei; Kim pă rea să nu se teamă de multe lucruri. Totuşi, niciprietenoasă nu era. Doar. singuratică . Kim îşi întoarse privirea spre ea, clipi o dat ă , sau de două ori,după care se opri înainte să atingă cu mâ na uşa de ieşire. — Bună , zise ea, lă sâ ndu-şi pe spate gluga bluzei ei tricotate şiscoţâ nd la iveală pă rul scurt, negru şi lucios. Vezi că te caut ă .

— Mda, ştiu. Kim îşi ţ inea în mâ nă cutia instrumentului. Claire nu ştia preaprecis despre ce instrument era vorba, dar ştia că era mare şi voluminos,în ambalajul lui negru şi uzat. Kim îl lă să jos. — Monica ţ i-a f ă cut astea? întrebă , f ă câ nd un semn spre v â nă t ă ilelui Claire, care încuviinţă , f ă r ă vorbe. Mereu am fost de pă rere că e ocăţ ea. Bun. Ai nevoie să ieşi de-aici? Claire încuviinţă din nou şi-şi înghiţ i un nod mare din gâ t. — Mă ajuţ i? — Nţ . Fa ţ a lui Kim se lumină într-un zâ mbet subit, plin de

vioiciune. Nu în mod oficial. N-ar fi ceva prea inteligent din partea mea. Puser ă totul la cale în câ teva secunde frenetice: Claire îmbr ă că

bluza lui Kim, o închise pâ nă sus cu fermoarul şi-şi trase gluga pâ nă peste ochi, luâ nd apoi de toart ă cutia instrumentului. — Mai sus, o sf ă tui Kim. Apleac-o, să -ţ i acopere fa ţ a. Mda, cama şa ceva. Ţ ine-ţ i capul în jos. — Şi bagajele mele?



— A ştept vreo două minute, după care ies eu cu ele. Mă a ştepţ iafar ă . Nu cumva să pleci cu violoncelul, vorbesc serios. Îţ i rup curul. — Nu plec, se jur ă ea. Kim îi deschise uşa şi, după ce inspir ă întret ă iat, ieşi, cu capul plecat, str ă duindu-se să dea impresia că înt â rzia la o repetiţ ie.

În timp ce trecea pe lâ ngă Jennifer, aceasta o privi din reflex, după care nu-i mai acordă atenţ ie, concentr â ndu-se din nou asupra scă rii.Claire simţ i un val fierbinte de adrenalină care pă rea să -i aprindă fa ţ a şise împotrivi tenta ţ iei de a parcurge în goana mare restul drumului pâ nă la uşă . I se pă ru că -i ia o veşnicie traversarea vestibulului, pâ nă la uşiledin sticlă . Tocmai împingea uşa, câ nd o auzi pe Monica zicâ nd: — Ar ă tarea aia n-avea cum să iasă de-aici! Verifică la subsol. Poatecă s-a dus pe tobogan, la fel ca rufele ei t â mpite. — Dar. protest ă slab Jen. Nu vreau să cobor la. Totuşi, n-avea încotro. Claire îşi st ă pâ ni un r â njet nebunesc – înspecial, din cauză că încă ar fi durut-o prea tare – şi ieşi pe uşă . Lumina soarelui i se pă ru minunat ă . Semă na a. siguranţă . Claire inspir ă adâ nc aerul fierbinte al după -amiezii şi ocoli colţ ulclă dirii, s-o a ştepte pe Kim. Ar şiţ a izbea cu brutalitate zidurile pâ rjolite;era de-a dreptul sufocant ă . Miji ochii în lumina soarelui şi ză riîndepă rtatele sclipiri ale automobilului lui Eve, parcat tocmai în spate.

Acolo e şi mai mult ă fierbinţ eală , îşi zise, întrebâ ndu-se dacă Eve şi-o fidezbr ă cat între timp haina din piele tipică pentru costuma ţ ia goth. Şi, tocmai în timp ce se gâ ndea la asta, ză ri o umbr ă pr ă v ă lindu-seasupra ei din spate, şi se întoarse puţ in, însă era prea t â rziu. Ceva moale

şi întunecat îi acoperi vederea şi-i astupă gura şi nasul, iar presiunea din jurul capului o smulse din starea de echilibru. Ţ ipă , sau cel puţ inîncercă să ţ ipe, dar cineva îi trase un pumn în burt ă , ceea ce rezolv ă problema ţ ipatului şi, în cea mai mare parte, a respiratului, iar Clairemai ză ri doar o slabă şi apoasă lumină a soarelui printre valurile depâ nză de pe fa ţ a ei, şi umbre, după care totul se întunecă . Nu c-ar fileşinat, sau ceva asemă nă tor, cu toate că şi-ar fi dorit-o, r ă u de tot. Apă sarea fierbinte a soarelui dispă ru, după care se trezi t â r â t ă şidusă într-un loc întunecat şi t ă cut. Apoi, în jos, pe o scar ă . După ce încet ă mişcarea, auzi r ă suflă ri şi şoapte, dâ nd de înţ elescă erau acolo mai multe persoane, după care fu îmbr â ncit ă în spate,

brutal, şi se pr ă buşi, dezechilibrat ă , pe o podea rece din beton. Impactulo buimă ci şi, pâ nă câ nd izbuti să -şi scoat ă , agit â ndu-şi bra ţ ele, saculcare-i fusese tr â ntit pe cap – un rucsac negru, după toate aparenţ ele –constat ă că în jurul ei se afla un întreg cerc de fete.



Habar n-avea în ce încă pere ajunsese. Un fel de magazie, poate, dela subsol. Era ticsit ă de lucruri: valize, cutii etichetate cu nume, tot soiulde obiecte. Unele cutii se pr ă buşiser ă , din ele rev ă rsâ ndu-se conţ inutuldecolorat de haine vechi. Mirosea a hâ rtie mucegă it ă , şi Claire str ă nut ă ,f ă r ă să se poat ă abţ ine, câ nd gâ f â ielile ei disperate îi umplur ă gura şi

nă rile cu praf. Vreo două fete chicotir ă . Cele mai multe nu reacţ ionar ă deloc, şinici nu pă reau prea bucuroase să se afle acolo. Resemnate, pricepuClaire. Bucuroase că nu ele erau cele care ză ceau pe podea. Monica înaint ă dintr-un colţ . — Ei, zise ea, proptindu-şi mâ inile în şolduri. Ia uite ce-a aduspisica. O fulger ă pe Claire cu un zâ mbet rece, ca dintr-o reclamă pentrupasta de dinţ i, ca şi cum toate celelalte nici n-ar fi fost acolo. — Ai fugit, şoricico. Şi asta, tocmai câ nd începeam să ne distr ă m. Claire mimă alte câ teva str ă nuturi, mai multe, iar Monica seretrase, dezgustat ă . Să te prefaci că str ă nuţ i, descoperi Claire, nu eradeloc o treabă at â t de simplă pe câ t crezuse. Durea. Totuşi, îi oferi timpulşi acoperirea necesare ca să -şi scoat ă telefonul mobil din buzunar şi să apese la repezeală tastele steluţă şi doi. Apă să pe SEND şi strecur ă telefonul între două cutii, sper â nd calică rul albă strui al tastelor să nu-i atragă atenţ ia Monică i. Sper â nd că Shane nu-şi f ă cea de lucru cu iPod-ul sau cu Xbox-ul, neluâ nd în seamă telefonul. Sper â nd. Sper â nd, şi-at â t. — Of, pentru numele lui Dumnezeu! Ridica ţ i-o! comandă Monica.

Monicistele ei ţâşnir ă înainte, Jen apucâ nd-o pe Claire de un bra ţ , iarGina, de celă lalt. O ridicar ă pe picioare şi-o ţ inur ă dreapt ă . Monica trase gluga de pe fa ţ a învineţ it ă a lui Claire şi zâ mbi dinnou, în timp ce evalua pagubele. — Fir-ar să fie, ar ă tare, chiar că ar ăţ i ca naiba. Te doare? — Ce r ă u ţ i-am f ă cut eu? se repezi Claire. Era înfricoşat ă , dar şisupă rat ă . Furioasă . Iat ă , erau acolo şapte fete care nu mişcau un deget,din cauză că le era frică , şi de ce? Sau, mai degrabă , de cine? DeMonica? Cine naiba le dă dea dreptul Monicilor să conducă lumea? — Ştii foarte bine ce-ai f ă cut. Ai încercat să mă faci de r â s, ziseMonica. — Încercat? ripost ă Claire, deşi ştia că era o prostie, dar nu seputu împotrivi impulsului. Rezultatul fu o lovitur ă în plină fa ţă . Tare.Exact deasupra primei v â nă t ă i, fapt care-i t ă ie r ă suflarea, în zv â cnete dedurere incandescent ă . Totul i se pă rea ciudat, zguduit ă cum era de peurma croşeului încasat de la Monica. Claire se simţ i str â nsă de bra ţ e şi



înţ elese că monicistele o ţ ineau pe picioare. Îşi propti bine picioarele,deschise ochii şi-i aruncă o privire feroce Monică i. — Cum se face că stai în Howard? o întrebă . Monica, examinâ ndu-şi încheieturile în că utarea unor eventuale

v â nă t ă i, îşi ridică privirea plină de o uimire nepref ă cut ă .

— Ce? — Ai o familie bogat ă , da? Ar trebui să stai într-un apartament.Sau într-o casă de-a sur ăţ iei17. Cum de stai în Howard Hall, împreună cu noi, ar ă t ă rile? Îşi ţ inu respira ţ ia la vederea subitului fulger rece din ochiiMonică i. — Decâ t dacă nu cumva eşti şi tu o ar ă tare. O ar ă tare care sescoate maltrat â nd-o pe o alta, mai slabă decâ t ea. O ar ă tare de carefamilia ta se ruşinează . Cineva pe care s-o ascundă aici, ca să nu mai fienevoie s-o vadă . — Taci, îi şuier ă încet Jen, la ureche. Nu fi idioat ă ! O să te omoare.chiar nu-ţ i dai seama? Claire îşi smuci capul. — Am auzit că ai plecat la alt ă facultate, continuă ea. Stomacul i se învolbura, şi simţ ea că era pe cale să vomite şi să moar ă , dar tot ceea ce-i trebuia era să tragă de timp. Shane avea să vină .Eve avea să vină . Poate şi Michael. Chiar şi-l imagina pe Michael, st â ndîn pragul uşii, cu ochii lui reci ca ghea ţ a şi fa ţ a angelică , sfredelind gă uriprin Monica. Mda, asta ar fi mişto. Atunci, Monica n-ar mai fi pă rut at â tde important ă . — Care-a fost problema? N-ai fost în stare să te descurci? Nu mă

surprinde: cineva care crede că al Doilea R ă zboi Mondial a fost în Chinanu prea are cum să facă impresie. De data aceasta, v ă zu pumnul venind, şi se aplecă pe câ t putu mai

bine. Pumnul Monică i o izbi în frunte, producâ ndu-i durere, dar sigurmai mult o duru pe Monica, fiindcă ea scă pă un mic ţ ipă t strident şi f ă cuun pas înapoi, str â ngâ ndu-şi pumnul drept în mâ na st â ngă . Asta f ă cu ca groaznicul zv â cnet din ţ easta lui Claire să par ă aproape insesizabil. — Ai grijă , icni Claire, aproape chicotind. Coaja de pe buza spart ă ise rupsese, a şa că fu nevoit ă să -şi lingă sâ ngele de pe rană . Vezi, să nu-ţ i rupi vreo unghie! Nu merit ă pentru mine, ai uitat? — Aici ai dreptate! r â nji Monica. Da ţ i-i drumul căţ elei ă steia. Cemai sta ţ i? Haideţ i, da ţ i-i drumul! Ce, credeţ i că mucoasa asta m-ar lovi? Monicistele se privir ă între ele, evident întrebâ ndu-se dacă nucumva regina lor îşi ieşise din minţ i, după care îi dă dur ă drumul luiClaire şi f ă cur ă câţ iva pa şi înapoi. Jennifer se ciocni de impozantulmaldă r de cutii, f ă câ nd să se reverse o avalanşă de praf şi de hâ rtii vechi,



dar în clipa în care Claire îşi întoarse privirea spre ea, Jennifer privea fixun loc dintre cutii. Locul în care ascunsese Claire telefonul. Jen sigur îl v ă zuse, şiClaire icni cu zgomot, simţ indu-se dintr-odat ă mult mai înfricoşat ă decâ t crezuse.

— La ce naiba te uiţ i? mâ r â i Monica la Jen, iar Jen, cu o lentoarepremeditat ă , întoarse spatele telefonului incriminator, îşi încrucişă

bra ţ ele pe piept şi r ă mase acolo, ascunzâ ndu-l vederii. F ă r ă s-o privească absolut deloc pe Claire. Uau. Asta-i. ce? Nu neapă rat un noroc. Jenniferdeja ar ă tase unele semne de nesupunere. Şi poate că nu era adept ă întrutotul convertit ă a Primei Biserici a Monică i. Poate că Monica o scosese din să rite de prea multe ori. Totuşi,Claire nu se putea a ştepta ca Jen să treacă de partea ei prea cur â nd. Ştergâ ndu-şi sâ ngele de pe buză , le privi pe celelalte fete. St ă teauîn picioare, încurcate şi nehot ă r â te. Monica fusese provocat ă şi, pâ nă acum, nu prea dă duse lovitura pe care o a ştepta toat ă lumea, inclusivClaire. Cam ciudat, pe bune. Doar dacă nu cumva Claire nimerise într-adev ă r un punct sensibil dindă r ă tul carapacei. Monica îşi freca pumnul, privind-o pe Claire ca şi cum n-ar mai fi

v ă zut-o vreodat ă . Evaluâ nd-o. Deodat ă , zise: — Nimeni nu te-a înv ăţ at cum e via ţ a, Claire. Adev ă rul e că , dacă dispari subit.? Îşi smuci frumoasa ei bă rbie ascuţ it ă spre gr ă mezile pr ă fuite decutii. — Nimeni n-o să ştie, nimă nui n-o să -i pese, în afara celui careface curat. Crezi că mami şi tati or să se necă jească prea tare? Poate că

da, dar ce-o să fie în ziua în care-şi vor fi cheltuit ultimul bă nuţ lipindu-ţ i poza pe cutiile cu lapte, ocupâ ndu-se să alunge zvonurile că ai fi fugitcu iubitul alteia? N-or să mai suporte nici mă car să se gâ ndească la tine.Morganville a ridicat dispariţ iile unora la rang de ştiinţă . Aici nu disparenimeni. Mereu altundeva. Monica nu vorbea în bă taie de joc. Tocmai asta era parteaînspă imâ nt ă toare. Vorbea pe un ton uniform, liniştit, ca şi cum ar fi fostegale, două fete angrenate într-o conversa ţ ie prietenească . — Vrei să ştii de ce stau în Howard? continuă ea. Pentru că , înora şul ă sta, eu pot să stau oriunde vreau. Şi oricum vreau. În timp ce tu.tu nu eşti decâ t o donatoare ambulant ă de organe. A şa că , ascult ă -misfatul, Claire. Nu-mi ieşi în fa ţă , că altfel r ă mâ i f ă r ă a ta. Ne-am înţ eles? Claire îşi înclină încetişor capul. Nu îndr ă zni să -şi întoarcă privirea. Monica îi amintea de un câ ine să lbatic, unul care ţ i-ar fi să rit la

beregat ă în prima clipă în care ai fi dat vreun semn de slă biciune. — Ne-am înţ eles, zise ea. Eşti cam dement ă , pricep asta.



— Poate că sunt, o aprobă Monica, adresâ ndu-i un zâ mbet lent,straniu. Eşti o mică ar ă tare istea ţă . Şi-acum, fugi de-aici, mică ar ă tareistea ţă , pâ nă nu mă r ă zgâ ndesc şi nu te îndes într-o valiză de-aia veche,unde să te gă sească peste o sut ă de ani vreun arhitect. — Arheolog, o corect ă Claire, clipind.

În ochii Monică i apă ru o r ă ceală de ghea ţă . — O, ai face mai bine s-o iei la fugă chiar acum. Claire se întoarse spre locul în care se oprise Jennifer şi întinsemâ na pe după ea, scoţâ ndu-şi telefonul dintre cutii. Apoi, îl întinse spreMonica. — Vorbeşte clar în microfon. Vreau să fiu sigur ă că prietenii meiaud fiecare cuv â nt. Pentru o clipă , nimeni nu se mişcă ; apoi, Monica izbucni în r â s. — Fir-ar să fie, ar ă tare. O să fie distractiv cu tine. Îşi mut ă privirea de la Claire, undeva în spatele ei. — Dar nu pâ nă nu spun eu, adă ugă . Claire privi înapoi peste umă r. Gina era acolo, exact acolo, şi ţ ineaîn mâ nă un soi de bar ă metalică . Of, Doamne. Era ceva cumplit şi îngheţ at în ochii Ginei. — O să -şi primească por ţ ia, zise Monica. Şi noi o să privimspectacolul. Dar, stai, de ce să ne gr ă bim? Nu m-am mai distrat at â t de

bine de ani de zile. Claire îşi simţ i picioarele de parcă s-ar fi transformat deodat ă îndouă spaghete prea fierte. Îi venea să verse, îi venea să plâ ngă , dar nuîndr ă znea să facă nimic altceva, decâ t să se prefacă vitează . Ar omor î-ope loc dacă şi-ar da seama că blufează .

Trecu pe lâ ngă Gina, apoi printre două fete care evitar ă să -iînt â lnească privirea fie şi mă car pentru o clipă , după care puse mâ na peclanţ a uşii. În acela şi timp, îşi cobor î privirea spre ecranul telefonului. LIPS Ă SEMNAL. Deschise uşa, ieşi şi-şi gă si lucrurile aruncate pe iarbă , în loculdin care fusese r ă pit ă . Îşi v â r î telefonul în buzunar, ridică bagajele şitraversă parcarea, spre ma şina lui Eve. Eve st ă tea încă pe scaunul de la

volan, ar ă t â nd palidă ca un clovn şi speriat ă . Claire îşi azv â rli lucrurile pe bancheta din spate, iar Eve o întrebă : — Ce s-a înt â mplat? Te-au v ă zut? — Nu, îi r ă spunse Claire. N-au fost probleme. Trebuie să merg lacursuri. Ne vedem mai t â rziu. Mersi, Eve. Hm. uite-ţ i telefonul. I-l întinse. Eve îl luă , încă încruntat ă . — Mă întorc pâ nă se-ntunecă , promise Claire. — Ai face bine, replică Eve. Serios, Claire. Ar ăţ i. ciudat. Claire izbucni în r â s. — Eu? Uit ă -te în oglindă .



Eve o flitui, însă la fel cum ar fi procedat cu Shane. Claire îşi luă rucsacul, închise portiera şi o urmă ri cu privirea pe Eve, îndepă rt â ndu-se cu masivul automobil negru. Se ducea la serviciu, presupuse. Ajunsese cam pe la mijlocul drumului spre laboratorul de chimie,câ nd şocul îşi f ă cu, în cele din urmă , efectul. Se a şeză pe o bancă şi

începu să plâ ngă , t ă cut ă , în palme. Of, Doamne. Of, Doamne, vreau acasă ! Nu ştia sigur dacă astaînsemna acasă la Michael, sau acasă departe, în camera ei, ală turi depă rinţ ii care să vegheze asupra ei. Nu pot să renunţ . Chiar nu putea. Niciodat ă , de câ nd se ştia, n-of ă cuse, chiar şi în cazurile în care ar fi însemnat cea mai inteligent ă opţ iune. Îşi şterse ochii umfla ţ i şi se duse la or ă . Nimeni n-o omor î în după -amiaza aceea. După primele două ore, nici nu se mai a ştept ă să se înt â mple a şaceva şi se concentr ă asupra orelor. Activitatea individuală de laboratornu fu prea dezastruoasă , iar la istoric chiar ştiu să r ă spundă . Pun pariucă Monica n-ar fi ştiut, îşi zise, şi-şi roti privirea vinovat ă prin clasă , să

vadă dacă nu cumva era şi Monica pe-acolo sau vreuna dintre acoliteleei. Sala nu era mare. Nu ză ri pe nimeni dintre fetele care fuseser ă lasubsol. După ore, izbuti să ajungă şi la bă că nie f ă r ă s-o omoare cineva.Nimeni nu să ri pe ea în timp ce alegea salata verde şi roşiile, sau câ ttimp st ă tu la r â nd la casă . Totuşi, i se pă ru că tipul de la raionul decarne avea o mutr ă suspect ă . Se întoarse pe jos la Casa de Sticlă , st â nd cu ochii-n patru după

vampiri în lumina tot mai slabă a după -amiezii şi simţ indu-se camproast ă pentru simplul fapt că se gâ ndea la a şa ceva. Nu v ă zu pe nimeniîn afara câ torva alţ i studenţ i, plimbâ ndu-se cu rucsacele lor umflate. Ceimai mulţ i mergeau în grupuri. De îndat ă ce trecu de zona deaprovizionare a studenţ ilor, v ă zu magazinele închise, luminile stinse, iarcei câţ iva pietoni pe care-i mai înt â lni se gr ă beau. La colţ ul în care se înt â lneau Pe aripile v â ntului şi Monştrii, poarta de la stradă era deschisă . O închise după ea, descuie uşa casei cu cheiacea nouă şi str ă lucitoare pe care o gă sise de diminea ţă pe mă suţ a pentrutoalet ă , apoi o tr â nti la loc. În capă tul antreului, ză ri o umbr ă . Una înalt ă şi masiv ă , într-untricou galben soios ce at â rna pâ nă jos şi o pereche de blugi roşii. Oumbr ă cu picioarele goale. — Era Shane. O privi timp de câ teva clipe, apoi zise: — Eve ţ i-a dus rahaturile sus, în camer ă . — Mersi.



— Ce-s astea? — Mâ ncare pentru disear ă . Shane îşi înă lţă un pic capul, încă privind-o fix. — Pentru o fat ă deşteapt ă , faci cam multe prostii. Ştiai? — Ştiam, r ă spunse, apropiindu-se de el. Shane nu se clinti din loc.

— Eve zice că n-ai v ă zut-o pe Monica. — A şa i-am zis. — Dar ştii ce? Eu nu înghit gă luşca asta. — Ştii ce? ripost ă ea. Mă doare-n cot. Scuză -mă . Se strecur ă pe lâ ngă el, se duse în bucă t ă rie şi-şi lă să jos bagajele.Mâ inile îi tremurau. Şi le str â nse în pumni şi începu să a şezecumpă r ă turile pe blatul pentru lucru. Carne tocat ă de vit ă . Salat ă verde.Roşii. Ceapă . Fasole bă tut ă . Sos iute, din cel preferat de ea, oricum.Ca şcaval. Smâ nt â nă . Foi pentru tacos. — Lasă -mă să ghicesc, zise Shane, din prag. Gă teşti mâ ncarechinezească . Claire nu-i r ă spunse. Încă era întoarsă pe dos şi – dintr-odat ă –mult prea speriat ă . De ce anume, nu ştia. De toate. De nimic. De eaînsăşi. — Pot să te-ajut cu ceva? Vocea lui suna altfel. Mai liniştit ă , mai blâ ndă , aproape cordială . — Să toci ceapa, zise, deşi ştia că el nu se referise chiar la a şaceva. Cu toate acestea, Shane se apropie, luă cepele, apoi scoase un cuţ it uria ş, cu un aspect înfricoşă tor, dintr-un sertar. Trebuie să le cureţ i maiînt â i, îi atrase ea atenţ ia. El îi aruncă o privire piezişă , exact cum ar fi privit-o pe Eve, după

care trecu la treabă . — Ăăă . probabil c-ar trebui s-o sun pe mama, zise Claire. Pot să folosesc telefonul? — Plă teşti pentru interurbane. — Sigur. El ridică din umeri şi înhăţă telefonul f ă r ă fir, după care i-l azv â rlipe nea şteptate. Ea fu câ t pe ce să -l scape, dar se cam mâ ndri cu faptulcă reuşi să -l prindă . Scoase o tigaie mare din fier de sub bufet şi o a şeză pe masă , aprinse focul şi că ut ă ceva ulei. În timp ce se încingea,parcurse cu privirea reţ eta din că rticica subţ ire pe care o cumpă rase încă o dat ă din magazin, apoi formă numă rul. Mama ei r ă spunse la cel de-al doilea sunet de apel. — Da? Nu auzeai niciodat ă alo la mama. — Mamă , sunt eu, Claire. — Claire! Iubito, unde-ai fost? Tot încerc să te sun de-at â tea zile! — La cursuri, zise ea. Nu prea stau mult pe-acasă .



— Dormi suficient? Dacă nu te odihneşti câ t trebuie, o să te-mbolnă veşti. doar te ştii. — Mami, sunt bine. Claire se încrunt ă , privind reţ eta din fa ţ a ei. Oare ce însemnasotat, mai precis? Un fel de pr ă jit? T ă iat în cubuleţ e, înţ elese. A şa ceva

însemna, să tai ingredientele în cubuleţ e, iar Shane asta şi f ă cea deja. — Z ă u, mami, totul e în regulă acum. — Claire, ştiu că e greu. Noi chiar n-am fi vrut să pleci, nici mă carla câ teva sute de kilometri, câ te sunt pâ nă la TPU, draga mea. Dacă vreisă te întorci acasă , tat ă l t ă u şi cu mine ne-am bucura tare mult să teavem iar acasă ! Pe bune, mamă . Eu n-am. mă simt perfect. E OK. Cursurile suntfoarte bune – aici cam exagera adev ă rul – şi mi-am f ă cut prieteni pe-aici.

Au ei grijă de mine. — Eşti sigur ă ? — Da, mami. — Pentru că , să ştii, eu îmi fac griji. Ştiu că eşti foarte matur ă pentru v â rsta ta, dar. Shane deschise gura să spună ceva. Claire îi f ă cu semne disperatede NU NU NU, ar ă t â ndu-i spre telefon. Mama! mimă ea din buze. Shaneîşi înă lţă ambele bra ţ e în semn de capitulare şi tocă mai departe. Mamacontinuase să vorbească , între timp. Claire nu auzise o parte din frază ,dar nu i se pă rea că ar fi avut cine ştie ce importanţă . —. bă ieţ ii, nu? Uau. Radarul mamei funcţ iona chiar şi de la o distanţă at â t demare.

— Ce, mami? — În că minul vostru, bă ieţ ii nu au voie să urce în camere, nu-ia şa? Exist ă cineva la poart ă care să nu-i lase? — Da, mami. Howard Hall are pază nonstop, împiedicâ ndu-i pe

bă ieţ ii cei r ă i şi afurisiţ i să ajungă în camerele noastre. Claire se gâ ndi că , de fapt, nici nu minţ ise. Era total adev ă rat.Faptul că ea nu mai locuia în Howard Hall. ei bine, nu era neapă rat cevacare să trebuiască adus în discuţ ie, nu? — Nu e de r â s. Ai fost foarte cocoloşit ă , Claire, şi nu vreau să te. — Mami, nu mai pot să stau. Trebuie să mă duc la masă şi mai amo gr ă madă de înv ăţ at. Tata ce face? — Tata e foarte bine, draga mea. Îţ i transmite salut ă ri. Ei, haide,Les, ridică -te de-acolo şi zi-i şi tu două vorbe fetei tale at â t de inteligente.Că nu te speteşti. Shane îi întinse un castron plin cu ceapă tocat ă . Claire str â nsereceptorul între umă r şi ureche şi aruncă o mâ nă de ceapă tocat ă în



tigaie. Spre panica ei, începu imediat să sf â r â ie; luă tigaia de pe foc şiaproape că scă pă receptorul. — Bună , puştoaico. Ia zi, cum e la cursuri? Ă sta era tata. Nu tu Cum ţ i-a mers ast ă zi? sau Ţ i-ai f ă cut cevaprieteni? Nu, filosofia lui fusese întotdeauna: Ochii pe lozul cel mare; tot

restul nu face decâ t să -ţ i stea în cale. Dar ea îl iubea, oricum. — Grozav, tati. — Ce faci, pr ă jeşti ceva? V ă lasă să gă tiţ i în camere? Pe vremeamea nu era permis, asta pot să -ţ i spun. — Hm. nu, tocmai mi-am desf ă cut o Coca. OK, asta era chiar o minciună sfruntat ă . L ă să în grabă tigaia jos,se duse pâ nă la frigider şi scoase de-acolo o cutie de Coca rece, pe cares-o poat ă deschide. Gata. Adev ă rul, fie şi retroactiv. — Tu cum te mai simţ i? — Mă simt perfect. A ş prefera ca toat ă lumea să nu-şi mai facă at â tea griji pentru mine, că doar nu sunt primul om din istorie care atrecut printr-o mică opera ţ ie. — Ştiu, tati. — Doctorii zic că sunt în perfect ă stare. — Asta-i grozav. — Trebuie să plec, Claire, începe meciul. Eşti bine pe-acolo, da? — Da. Foarte bine. Tati. — Ce e, dragă ? Claire îşi muşcă buzele şi sorbi din Coca, nehot ă r â t ă . — Hm. tu ştii ceva despre Morganville? Istorie, chestii de-astea?

— Faci cercet ă ri, ai? Vreun soi de referat? Nu, nu ştiu mare lucru.Universitatea e acolo de aproape un secol. asta-i tot ceea ce ştiu eudespre ea. Ştiu că arzi de ner ă bdare să ajungi la o şcoală maiimportant ă , dar cred că e necesar să faci vreo doi ani mai aproape decasă . Am mai discutat despre asta. — Ştiu. Doar mă gâ ndeam că . E un ora ş interesant, asta-i tot. — Bine, atunci. Dă -ne de ştire dacă afli ceva. Maică -ta vrea să -ţ ispună pa. Tata n-o f ă cea niciodat ă . Pâ nă să spună Claire un „Pa, tati!”, eldeja plecase, iar mama luase din nou receptorul. — Scumpo, să ne suni dacă te îngrijorează ceva, bine? O, sună -neorice s-ar înt â mpla. Te iubim! — Şi eu v ă iubesc, mami. Pa. L ă să jos receptorul şi-şi concentr ă privirea asupra cepei caresf â r â ia, apoi asupra reţ etei. Câ nd ceapa deveni transparent ă , aruncă întigaie carnea tocat ă .



— Ei, gata cu minciunile pentru ai t ă i? o întrebă Shane, întinzâ ndmâ na pe după Claire, să şterpelească o gur ă de ca şcaval ras dintr-uncastron. Tacos. Formidabil. Să mă ia naiba! Mă bucur că am votatpentru primirea cuiva care să se priceapă şi la gă tit. — Te-am auzit, Shane! urlă Eve dinspre living, exact în clipa în

care se auzi şi uşa tr â ntindu-se. Shane tresă ri. În weekendul ă sta să -ţ ifaci singur curat în baie! Shane mai tresă ri o dat ă . — Piua! — A şa ziceam şi eu. Eve intr ă , încă îmbujorat ă de că ldura de afar ă . Transpira ţ ia îiştersese aproape tot machiajul şi, f ă r ă el, ar ă ta surprinză tor de t â nă r ă şide dr ă guţă . — O, Doamne, asta seamă nă a mâ ncare adev ă rat ă ! — Tacos, rosti mâ ndru Shane, ca şi cum ar fi fost ideea lui. Claireîi arse un cot în coaste, sau cel puţ in asta încercă . Totuşi, coastele luierau cu mult mai solide decâ t coatele ei. Au, exclamă el. Nu că l-ar fi şidurut. Claire privi afar ă pe fereastr ă . Noaptea se a şternea cu iuţ eală , a şacum obişnuia în Texas, la sf â r şitul zilei: soarele care dogorise cu furielă sa brusc locul unui amurg cald, ceţ os. — Michael e pe-aici? se interesă ea. — A şa cred, r ă spunse Shane, ridicâ nd din umeri. Mereu e prezentpentru cină . Ei trei pregă tir ă totul şi, la un moment dat, pe parcursulprocesului de asamblare pe care-l puseser ă la punct – cu Claire punâ nd

carnea tocat ă în foile pentru tacos, cu Eve adă ugâ nd toppingul, cuShane por ţ ionâ nd fasolea în farfurii – o a patra pereche de mâ ini seadă ugă liniei de lucru. Michael ar ă ta proaspă t trezit şi ieşit de sub duş:pă rul ud, ochii somnoroşi, mă rgele de apă lunecâ nd încă şi umezindu-igulerul bluzei negre, tricotate. La fel ca Shane, era în blugi, dar deveniseprotocolar, încă lţâ ndu-se chiar în pantofi. — Bună , îi salut ă el. Arat ă grozav. — Claire le-a f ă cut, să ri Eve, v ă zâ ndu-l pe Shane că deschide gura.Niciodat ă să nu-l la şi pe Shane să -ţ i fure meritele. — Dar nici n-aveam de gâ nd! Shane pă rea ofensat. — Siiiigur. — Eu am tocat. Tu ce-ai f ă cut? — Curat după tine, ca de obicei. Michael îşi întoarse privirea spre Claire şi f ă cu o str â mbă tur ă . Ear â se şi-şi luă farfuria; Michael şi-o luă şi el şi o urmă în living. Cineva – Michael, presupuse – f ă cuse curat pe masa cea mare delemn din apropierea etajerelor cu că r ţ i şi aranjase patru scaune în jurul



ei. Obiectele care st ă tuser ă îngr ă mă dite acolo – CD-uri cu jocuri video,că r ţ i, partituri muzicale – fuseser ă aruncate în alte locuri, cu o voioasă lipsă de respect fa ţă de ordine. (Poate că , rectifică ea, fusese ideea luiShane, în definitiv.) Îşi puse jos farfuria, iar Eve şi-o tr â nti cupromptitudine pe a ei ală turi şi-i împinse în fa ţă o cutie cu Coca rece,

plus o furculiţă şi un şerveţ el. Michael şi Shane intrar ă agale, se a şezar ă şi începur ă să se îndoape ca. În fine, ca bă ieţ ii. Eve ciugulea. Claire,surprinsă ea însăşi de câ t îi era de foame, se trezi începâ nd al doilea tacopâ nă ca Eve să şi-l termine pe primul. Shane deja pleca spre bucă t ă rie, să mai aducă . — Hei, gagiule, zise, întorcâ ndu-se cu farfuria reîncă rcat ă , câ nd aide gâ nd să mai dai un concert? Michael se opri din mâ ncat, aruncă o privire fugar ă spre Eve, apoio alta spre Claire, după care îşi termină îmbucă tura şi r ă spunse: — Câ nd o să fiu pregă tit. — Spanac. Te-ai trezit cu fa ţ a la pernă , Mike. Hai, pe cai, sau cum

vrei să -i zici. Eve se încrunt ă la Shane, clă tinâ nd din cap. Shane n-o luă înseamă . — Nu, serios, frate. Doar n-o să -i la şi să te doboare. — Nu-i las, zise Michael. Dar nu înseamnă totul să te dai cu capulde pereţ i pâ nă ţ i-l spargi. — Doar cele mai multe lucruri, oft ă Shane. Cum vrei. Dă -mi deştire câ nd te hot ă r ăşti s-o termini cu sihă stria. — Asta nu-i sihă strie. Exersez. — De parcă n-ai câ nta destul de bine. Hai, te rog.

— Nu sunt apreciat, zise Michael. Shane, ocupat cu o nouă îmbucă tur ă crocant ă , îi r ă spunse frecâ ndu-şi degetul mare de ar ă t ă tor.Mda, ştiu, cea mai mică vioar ă din lume câ nt ă doar pentru mine18. Haisă schimbă m subiectul. Apropo, cum a decurs înt â lnirea ta fierbinte cuLisa? Pantofii împrumuta ţ i au dat-o peste cap, sau ce? — Laura, îl corect ă Shane. Da, a fost fierbinte, nu zic nu, dar amimpresia că fierbinţ eala era pentru tine: îmi tot povestea cum te-a v ă zutla Waterhouse anul trecut şi câ t erai de, uau, formidabil. Parc-ar fi fostun ménage a trois, doar că tu nu erai acolo, slav ă Domnului. — Taci şi înghite, replică Michael, cu o expresie infatuat ă . Shane îi ar ă t ă degetul mijlociu. Una peste alta, se distrar ă destul de bine. Michael şi Eve spă lar ă vasele, fiindcă pierduser ă la datul cu banul,în timp ce Claire se tot înv â rtea prin living, neştiind sigur ce să facă .Înv ăţ atul i se pă rea. plicticos, ceea ce o surprinse. Shane se concentrasă -şi aleagă un joc, cu picioarele ridicate pe mă suţă . F ă r ă s-o privească direct, o întrebă :



— Vrei să vezi ceva mişto? — Sigur, r ă spunse ea. Se a ştepta ca el să pornească un joc, însă îl

v ă zu punâ nd carcasa la loc în teanc, ridicâ ndu-se de pe canapea şilipă ind în sus pe trepte. Ea r ă mase la poalele scă rii, holbâ ndu-se la el şiîntrebâ ndu-se ce-ar trebui să facă . Shane reapă ru în v â rful scă rii şi-o

invit ă printr-un gest să vină după el, iar ea asta şi f ă cu. Etajul era t ă cut şi slab luminat; clipind din ochi, v ă zu că Shaneajunsese deja la jumă tatea coridorului. Ce, nu cumva se ducea sprecamera ei? Nu că n-ar fi avut în minte o imagine demenţ ial deînfierbâ ntat ă , cu ea st â nd pe pat ală turi de el şi f ă câ ndu-şi de cap. şihabar n-avea de unde îi r ă să rise o asemenea idee, doar că , în fine, el erade-a dreptul. mda. Shane mut ă într-o parte un tablou de pe peretele dintre camera eişi a lui Eve, după care apă să un buton aflat dedesubt. Şi atunci, o uşă se deschise de cealalt ă parte a peretelui Eraîncastrat ă în lambriuri, şi ea nici mă car nu ştiuse că s-ar afla acolo. I set ă ie respira ţ ia, iar Shane o privi str ă lucind de mâ ndrie, de parcă tocmaiar fi inventat roata. — Mişto, hm? Afurisita asta de casă e plină de rahaturi de-astea.Crede-mă , în Morganville rentează să fii pus la punct cu ascunză torile. Împinse uşa, scoţâ nd la iveală o alt ă scar ă şi începâ nd să urcetreptele. Claire s-ar fi a şteptat să fie pline de praf, însă nu: lemnul eracurat şi lustruit. T ă lpile lui Shane lă sau urme, cu că lcâ iele şi degetele. Era o scar ă îngust ă , cu doar opt trepte, cam câ t o jumă tate de etaj,de fapt, iar în v â rful lor se gă sea o alt ă uşă . Shane o deschise şi apă să peun comutator aflat înă untru.

— Prima dat ă câ nd am v ă zut-o, ca şi încă perea din spatelecă mă rii, mi-am zis, mhî. Casă de vampiri. Ce pă rere ai? Dacă ea ar fi crezut în vampiri, poate că i-ar fi dat dreptate. Era ocă mă ruţă mititică , f ă r ă ferestre şi. veche. Dă dea o senza ţ ie de. cevastr ă vechi, ceva nu tocmai în regulă , care nu se datora doar lucrurilor dinea, vechi şi întunecate. Şi era rece. Rece, în mijlocul valurilor de că ldur ă ale Texasului. O str ă bă tu un frison. — Toat ă lumea ştie despre camera asta? — A, mda. Eve zice c-ar fi bâ ntuit ă . Şi nu prea pot s-o învinuiescpentru asta. Mă înfricoşează ca naiba şi pe mine. E r ă coroasă , totuşi. Te-am fi v â r â t aici câ nd au venit curcanii, numai că te-ar fi v ă zut pefereastr ă câ nd ieşeai din bucă t ă rie. Sunt nişte tică loşi bă gă reţ i. Shane traversă camera pe covorul persan gros şi se tr â nti divanulpe victorian de un roşu închis. Se ridică un nor de praf, pe care el îlînlă tur ă agit â ndu-şi bra ţ ele şi tuşind.



— A şadar, ce pă rere ai? Crezi că Michael îşi petrece dormind aicizilele lui nelegiuite de mort viu, sau ce? Clipi, nedumerit ă . — Ce să fie? — Ei, haide. Tu crezi că el e unul dintre ei, nu? Din cauză nu se

arat ă deloc ziua? — Eu. eu nu cred nimic. Shane f ă cu un semn aprobator, cu ochii în jos. — Corect. Tu n-ai fost trimisă aici. — Trimisă . trimisă aici de cine? — Am ajuns să mă gâ ndesc. Poliţ aii te că utau, dar poate că tecă utau doar ca să ne facă să vrem să te ţ inem aici, în loc să te azv â rlimpe uşă afar ă . Prin urmare, care-i treaba? Lucrezi pentru ei? — Pentru ei? îl îngâ nă ea, cu un firicel de glas. Care ei? Shane o privi deodat ă , f ă câ nd-o să se cutremure. Nu era la fel caMonica, nici vorbă , dar nici nu se juca. — Shane, nu ştiu ce vrei să spui. Am venit în Morganville să mergla facultate, şi am ajuns să iau bă taie, a şa că am venit aici din cauză că mi-era frică . Dacă nu mă crezi. ei bine, atunci probabil c-ar trebui să plec. Sper mă car că ţ i-a plă cut cum am f ă cut tacos. Se îndrept ă spre uşă , dar se opri, nedumerit ă . Nu avea clanţă . Din spatele ei, Shane rosti încetişor: — Ştii de ce cred că e o camer ă pentru vampiri? Nu poţ i să intri înea decâ t dacă -i cunoşti secretul. E ceva foarte convenabil, dacă vrei să -ţ iaduci aici victimele pentru o mică şedinţă de ronţă ială .

Claire se r ă suci pe că lcâ ie, a ştept â ndu-se să -l vadă în picioare,ţ inâ nd în mâ nă cuţ itul acela enorm cu care tocase ceapa; ea încă lcaseprima regulă a filmelor de groază , nu? Sau să fi fost a doua? Avuseseîncredere în cine n-ar fi trebuit. Şi totuşi, el st ă tea în continuare pe canapea, tolă nit în voie, cuambele bra ţ e at â rnâ ndu-i dincolo de spetează . F ă r ă ca mă car s-o privească . — Lasă -mă să ies, ceru ea. Inima îi bă tea cu putere. — Într-un minut. Mai înt â i, spune-mi adev ă rul. — Ţ i l-am spus! Şi, mâ nat ă de furia şi de umilinţ a ei, izbucni în plâ ns. Din nou. — Fir-ar să fie! Tu crezi că vreau să -ţ i fac vreun r ă u? Să -i fac

vreun r ă u lui Michael? Cum a ş putea? Eu sunt cea în care dă toat ă lumea! El o privi atunci, iar ea v ă zu cum toat ă duritatea din privire i setopea treptat. Glasul îi sună mult mai blâ nd apoi.



— Dac-a ş fi fost cineva dornic să -l omoare pe Michael, a ş fi pus pecineva ca tine s-o facă . Ţ ie ţ i-ar fi foarte uşor să omori pe cineva, Claire.Să -i pui otrav ă în mâ ncare, să -i înfigi un cuţ it în spinare. iar eu trebuiesă am grijă de Michael. — Credeam că el are grijă de tine, ripost ă ea, ştergâ ndu-se

nervoasă la ochi. De ce crezi că ar vrea cineva să -l omoare? Shane ridică din spr â ncene. — Mereu se gă seşte câ te cineva dornic să omoare un vampir. — Dar. el nu e. Eve zice. — Mda, ştiu că nu e vampir, dar nu se trezeşte pe timpul zilei, nuiese din casă şi nu pot să -l conving să -mi spună ce s-a înt â mplat, a şa că ar putea la fel de bine să şi fie. Şi cineva o să creadă asta, mai devreme,sau mai t â rziu. Cei mai mulţ i în Morganville sunt, fie Proteja ţ i, fieneinforma ţ i. cam cum e câ nd creşti iepuri, ori ca animale de companie,ori pentru mâ ncare. Numai că unii dintre ei se mai şi împotrivesc. Ea clipi, alungâ ndu-şi ultimele r ă măşiţ e ale scurtei furtuni delacrimi. — A şa, ca tine? Shane îşi lă să capul într-o parte. — Poate. Dar tu? Tu eşti o lupt ă toare, Claire? Eu nu lucrez pentru nimeni. Şi nu l-a ş omor î pe Michael chiar dac-ar fi vampir. Shane izbucni în r â s. — De ce nu? L ă sâ nd deoparte faptul că te-ar rupe în două ca pe-osurcea, dac-ar fi vampir. — Pentru că . pentru că .

Nu reuşea să -şi transpună gâ ndul în cuvinte, nu tocmai exact. — Pentru că -mi place de el. Shane o mai privi timp de câ teva secunde lungi, după care apă să pe o protuberanţă a capului leului sculptat pe bra ţ ul canapelei. Uşa scoase un clinchet şi se deschise cu un centimetru. — Mie-mi ajunge, declar ă el. A şa. Desert, ceva? Şapte. Nu putu să doarmă . Poate că de vină era doar amintirea acelei înfricoşă toare că mă ruţ ecu aspect gotic – pe care bă nuia că Eve o adora de-a binelea, profund –dar, dintr-odat ă , încâ nt ă toarea şi confortabila ei camer ă i se pă ru plină de umbre, iar scâ r ţâ itul lemnului în bă taia v â ntului suna. a furişat.Poate că exist ă case care mă nâ ncă oameni, se gâ ndi Claire, ză câ nd acolope întuneric, urmă rind în jocul de umbre tremuratul crengilor subţ iraticepe peretele opus. V â ntul f ă cea ca ramurile să -i izbească în fereastr ă , caşi cum ar fi încercat cineva să intre. Eve îi spusese că vampirii nu puteau



să pă trundă în casă , dar dacă puteau? Dacă erau deja înă untru? Dacă Michael.? Auzi un sunet delicat, cristalin, şi-şi dă du seama că Michael câ ntala parter. Şi asta o ajut ă : alungă umbrele şi transformă sunetele în cevanormal şi liniştitor. Nu era decâ t o casă , iar cei care şi-o împă r ţ eau erau

doar copii, iar dacă exista ceva r ă u, ei bine, acel ceva era afar ă . Probabil că adormise, atunci, dar f ă r ă să -şi dea seama; un zgomoto trezi brusc, iar câ nd privi ceasul de lâ ngă pat, v ă zu că era aproapecinci şi jumă tate. Afar ă , cerul nu se luminase, dar nici complet întunecat nu era; lumina stelelor pă lise, delicate lică riri pe un cer devenind treptatalbastru-închis. Chitara lui Michael se auzea încă , foarte încet. Oare el nu dormeaniciodat ă ? Claire se lă să să lunece jos din pat, îşi azv â rli pe umeri opă tur ă peste tricoul în care dormea, apoi ieşi, t â r şâ indu-şi picioarele, pecoridorul încă întunecat. În timp ce trecea pe lâ ngă uşa secret ă , îiaruncă o privire şi se cutremur ă , după care-şi continuă drumul pâ nă la

baie. Imediat cum îşi rezolv ă problema – şi se piept ă nă – se strecur ă f ă r ă zgomot pe scar ă şi se a şeză pe trepte, înf ăşurat ă în pă tur ă , ascult â ndu-lpe Michael cum câ nt ă . El st ă tea cu capul plecat, adâ ncit în muzica lui; îi privi degetele,mişcâ ndu-se uşoare şi iuţ i pe coarde, trupul, balansâ ndu-se în ritm, şiavu o profundă senza ţ ie de siguranţă . Nimic r ă u nu i se putea înt â mplaîn preajma lui Michael. Pur şi simplu, o ştia. L â ngă el, începu să piuie alarma unui ceas deştept ă tor. Michael îşiridică privirea, ză pă cit, şi opri soneria cu o palmă , după care se ridică şi-şi puse chitara deoparte. Ea îl urmă ri, nedumerit ă . Oare trebuia să plece

undeva? Sau pusese ceasul să sune, ca să se ducă pur şi simplu la oanumit ă or ă în pat? Uau, chiar devenea o obsesie. Michael se ridică , privind ceasul ca şi cum i-ar fi fost un duşmanpersonal, după care se întoarse şi se îndrept ă spre fereastr ă . Cerul devenise acum de un turcoaz închis, iar lumina stelelorpă lise, excepţ ie f ă câ nd doar a celor mai puternice. Michael, cu o bere înmâ nă , goli ceea ce mai r ă mă sese în sticlă , apoi o a şeză pe masă ; îşiîncrucişă bra ţ ele şi a ştept ă . Claire tocmai se pregă tea să -l întrebe ce a şteapt ă , câ nd cea dint â irază de soare se strecur ă înă untru, ca o orbitoare lamă de cuţ itportocalie, iar Michael icni şi se încovoie, ţ inâ ndu-se cu mâ inile de burt ă . Claire să ri în picioare, uluit ă şi înfricoşat ă de expresia de agoniepur ă de pe fa ţ a lui. Mişcarea îi atrase atenţ ia lui Michael, care-şi smucicapul spre ea, f ă câ nd ochii mari. — Nu, gemu el, tr â ntindu-se în fa ţă pe coate şi pe genunchi,icnind. Te rog, nu.



Ea nu-l luă în seamă şi cobor î treptele în salturi pâ nă lâ ngă el, dar de îndat ă ce ajunse acolo, nu mai ştiu ce să facă , nu avu nici cea maimică idee despre cum să -l ajute. Respira ţ ia lui Michael era alcă tuit ă dinicnete profunde, dureroase, cu o cumplit ă suferinţă . Îi puse mâ na pe spinare, simţ ind cum pielea înfierbâ ntat ă ca de

febr ă o arde prin pâ nza subţ ire, şi-l auzi scoţâ nd un sunet cum nu maiauzise vreodat ă în via ţ a ei. Ca un muribund, îşi zise, panicat ă , în timp ce deschidea gura să strige după Shane, după Eve, după oricine. Deodat ă , mâ na îi trecu drept prin el. Strigă tul, din cine ştie cemotiv, i se opri în gâ t, în timp ce Michael – transparentul Michael – îşiridica spre ea ochii încă rca ţ i de disperare şi deznă dejde. — O, Doamne, să nu le spui. Vocea pă rea că -i vine de departe, de foarte departe, o şoapt ă carepierea printre să geţ ile soarelui matinal. Şi la fel pieri şi el. Claire, cu gura că scat ă încă , total incapabilă să spună ceva, îşimişcă lent mâ na prin aerul gol din locul în care se aflase Michael Glass.Lent, apoi mai repede. Aerul din jurul ei i se pă rea rece, ca şi cum ar fistat în bă taia unui aparat de aer condiţ ionat, dar şi r ă ceala aceasta piericu încetul. La fel ca Michael. — O, Doamne, şopti, după care-şi acoperi gura cu amâ ndouă palmele. Şi-şi înă buşi urletul pe care era nevoit ă să -l lase afar ă , fiindcă altfel ar fi explodat.

Probabil că a leşinat pentru scurt timp, fiindcă urmă torul lucru decare mai fu conştient ă era că st ă tea pe canapea, lâ ngă tocul chitarei luiMichael, şi că se simţ ea cam ciudat. Ciudat în sensul r ă u, neplă cut, ca şicum creierul i s-ar fi topit şi i-ar fi clipocit prin cap. Şi totuşi, era bizar de calmă . Întinse mâ na, pipă ind pielea careînvelea tocul chitarei. Era reală . După ce-i desf ă cu încuietorile şi-şiplimbă degetele pe coarde, auzi un soi de şoapt ă melancolică . E fantomă . Michael e fantomă . Dar nu era fantomă . Cum ar fi putut să fie fantomă , câ nd st ă tuseacolo – exact acolo! – la masă şi mâ ncase? Tacos! Ce fel de fantomă e aia,care mă nâ ncă tacos? Ce fel de. Mâ na îi trecuse drept prin el. Drept prin el. Dar era real. Îl atinsese. Îl. Mâ na îi trecuse drept prin el. Nu intra în panică , se sf ă tui singur ă cu voce tare, deşi camamor ţ it ă . At â ta doar. nu intra în panică . Trebuie să existe o explica ţ ie.



Mda, sigur. O să se ducă la ora de fizică a profesorului Wu şi-o să -lîntrebe, bâ lbâ indu-se. Chiar îşi imagina cum s-ar fi desf ăşurat asta.

Aveau să azv â rle o plasă peste ea şi s-o îndoape cu Prozac, sau naibamai ştie cu ce. El zisese: O, Doamne, să nu le spui. Să nu le spun. cui? Să nu le

spun. ce? Oare el dispă ruse? Oare era mort? Era la un pas să se lase din nou cuprinsă de panică , dar ceva oîmpiedică brusc. Ceva aiurea, de-a binelea. Ceasul deştept ă tor de pe mă suţ a de lâ ngă canapea. Cel caresunase doar cu câ teva minute mai înainte. Cel care-l prevenise pe Michael de apropierea r ă să ritului. Asta se-nt â mplă . În fiecare zi. El nu reacţ ionase de parcă ar fi fostceva neobişnuit, ci doar dureros. At â t Shane, câ t şi Eve, spuseser ă că Michael dormea ziua.

Amâ ndoi erau pă să ri de noapte: asta însemna că dormeau buşteanacum, şi că nu aveau să se trezească decâ t peste destule ore. Michaelputea să . dispar ă . zilnic a şa, f ă r ă să observe cineva. Dar asta numai pâ nă câ nd apă ruse ea, şi-şi v â r â se nasul. Să nu le spui. Dar de ce nu? Ce era at â t de secret? Era nebună . Asta reprezenta unica explica ţ ie ra ţ ională . Şi totuşi,dacă era nebună , însemna că nu mai era ra ţ ională . Claire se ghemui pe canapea, tremur â nd, şi se simţ i din noumâ ngâ iat ă de un aer rece. Rece ca ghea ţ a. Se ridică în şezut. — Michael? întrebă ea repede, după care r ă mase câ t putu denemişcat ă . R ă ceala dispă ru, apoi o mâ ngâ ie iar. Am. Am impresia că tesimt. Eşti încă aici?

Încă o secundă sau două de absenţă a curentului îngheţ at, după care acesta i se plimbă din nou pe piele. — A şadar. tu poţ i să ne vezi? „Da” îşi închipui că era r ă spunsul, fiindcă se repet ă ciclul cald-rece. — A şadar, tu nu pleci nică ieri pe timpul zilei, nu? A. hm, stai peloc dacă e „nu”, bine? R ă ceala r ă mase pe loc. — Uau. Asta-i. crunt. Un „da” şi, bizar lucru, ea se simţ i un pic încurajat ă . OK, eadev ă rat că purta o conversa ţ ie cu o adiere, dar mă car nu se mai simţ easingur ă . — Iar Shane şi Eve nu trebuie să afle? Evident, un „nu”. Dacă mai era posibil, se f ă cu şi mai frig. — Exist ă ceva. a ş putea eu să fac ceva? Tot „nu”. — Michael. o să te-ntorci?



„Da”. — Disear ă ? „Da”, din nou. — Noi doi o să cam avem de vorbit. R ă ceala se retrase complet. Da.

Se pr ă buşi la loc pe canapea, simţ indu-se ameţ it ă şi tulburat ă şiepuizat ă . V ă zu o pă tur ă veche, jerpelit ă , str â nsă gr ă madă lâ ngă toculchitarei, mut ă cu grijă instrumentul ceva mai încolo pe masă (închipuindu-şi un Michael neliniştit urmă rindu-i toate mişcă rile), apoise înf ăşur ă în pă tur ă şi se lă să purtat ă pe aripile somnului, acompaniat ă de tică itul ceasului bă tr â nesc şi de amintirea sunetelor chitarei luiMichael, pe post de coloană sonor ă . În ziua aceea, Claire se duse la ore. Eve vru s-o împiedice; Shane,nu. Nu se înt â mplă cine ştie ce, deşi Claire o ză ri de două ori pe Monicaprin campus. Monica era înconjurat ă de admiratori, at â t de sexmasculin, câ t şi feminin, a şa că nu avea timp şi pentru ura ei. Claire semenţ inu câ t mai neobservat ă şi mai departe de zonele pustii. Era după -amiază , devreme pentru ea – nu avea laboratoare – şi cu toate că şi-ar fidorit să ajungă acasă şi să a ştepte apariţ ia lui Michael (şi, mamă , câ tmai voia să vadă cum avea să se-nt â mple!), ştia că ar fi înnebunit-oa şteptarea şi i-ar fi st â rnit bă nuielile lui Shane. Mergâ nd a şa f ă r ă ţ int ă , descoperi micuţ a cafenea, înghesuit ă întremagazinul cu articole pentru skateboard şi un anticariat. CommonGrounds. Serviciul lui Eve, iar ea îi zisese să treacă pe-acolo. Clopoţ elul scoase un clinchet cristalin în clipa în care Claireîmpinse uşa; avu impresia că intr ă în livingul Casei de Sticlă , numai că

avea o atmosfer ă ceva mai gotică . Canapele şi scaune tapiţ ate cu pieleneagr ă , covoare groase multicolore, pereţ i scoşi în evidenţă prin nuanţ elede bej şi de sâ ngeriu, o mulţ ime de colţ işoare şi firide. Înă untru erau

vreo cinci-şase studenţ i, risipiţ i pe la mesele cafenelei, sau la pupitreleîncastrate în pereţ i. Niciunul nu-şi ridică ochii de pe carte sau de pecomputer. Întregul local mirosea a cafea, într-o constant ă că ldur ă mocnit ă . Claire r ă mase pe loc pentru o clipă , nehot ă r â t ă , după care seîndrept ă spre un pupitru liber şi-şi lă să jos rucsacul, înainte să meargă la tejghea. Dincolo de obstacolul înalt pâ nă la br â u erau două persoane.Una dintre ele era, fireşte, Eve, cu o înf ăţ işare de pă puşică obraznică ,av â nd pă rul vopsit negru prins în două codiţ e, ochii contura ţ i cucreionul şi buzele rujate cu un negru dramatic de gotic. Purta o bluză neagr ă din plasă pe deasupra unui camizol roşu. Z â mbi larg la vederealui Claire. L â ngă ea era un bă rbat mai în v â rst ă , înalt, slab, cu pă rul creţ pecale de încă runţ ire, care-i că dea aproape pâ nă pe umeri. Avea o fa ţă



simpatică , pă tr ăţ oasă , ochii mari şi negri şi un cercel cu rubin înurechea st â ngă . Un suflet de hippy, deduse Claire. Îi zâ mbi şi el. — Hei, a venit Claire! exclamă Eve, gr ă bindu-se să iasă de după tejghea şi s-o cuprindă cu bra ţ ul pe după umeri. Claire, ţ i-l prezint peOliver. Şeful meu.

Claire înclină şov ă ielnică din cap. Pă rea simpatic, dar stai a şa, eraşeful. Şefii o f ă ceau să se simt ă agitat ă , la fel ca şi pă rinţ ii. — Bună ziua, domnule. — Domnule? Oliver avea o voce adâ ncă , şi un r â s încă şi maiadâ nc. Claire, trebuie să ţ i-o spun, nu sunt un domn. Crede-mă . — E adev ă rat, încuviinţă Eve, cu un aer de înţ elepciune. E ungagiu. O să -ţ i placă de el. Hei, nu vrei o cafea? fac cinste. — Pă i. ăăă . — Nu te-atingi, ai? înţ elese Eve, dâ ndu-şi ochii peste cap. O

bă utur ă f ă r ă cofeină , acuşica vine. Ce-ai zice de o cacao caldă ? Sau unceai? — Un ceai, cred. Eve se întoarse în spatele tejghelei şi prepar ă ceva, iar după vreodouă minute, o cea şcă mare şi albă şi o farfuriuţă apă rur ă în fa ţ a luiClaire, o punguţă cu ceai infuzâ ndu-se în apa clocotit ă . — Din partea casei. Mă rog, de fapt, din partea mea, fiindcă , tii,şeful e chiar aici. Oliver, care meşterea la o ma şină rie complicat ă despre care Claire

bă nui că era ceva care f ă cea capucino, clă tină din cap şi zâ mbi în barbă .Claire îl urmă ri, curioasă . Semă na un picuţ cu un v ă r îndepă rtat dinFranţ a, pe care-l cunoscuse odat ă ; cel puţ in, avea acela şi gen de nas

coroiat. Se întrebă dacă nu cumva fusese profesor universitar, sau doarun etern student. Ambele variante pă reau posibile. — Am auzit că ai avut ceva necazuri, i se adresă Oliver,concentr â ndu-se în continuare asupra pă r ţ ilor nedemontabile aleaparatului. Cu fetele din că min. — Mda, recunoscu, simţ indu-şi obrajii în flă că ri. Dar acum e OK. — Sunt convins. Totuşi, ascult ă : dacă mai ai probleme dintr-astea,

vii încoace şi-mi spui mie. Am eu grijă să nu se mai înt â mple. Vorbise pe un ton absolut convins. Ea clipi nedumerit ă , iar ochiilui întuneca ţ i se oprir ă într-ai ei preţ de câ teva secunde. — Nu sunt chiar lipsit de influenţă pe-aici. Eve mi-a spus că eştifoarte talentat ă . Doar n-o să lă să m câ teva mere putrede să te strice. — Ăăă . mersi? Nu intenţ ionase să sune ca o întrebare; pur şisimplu, a şa ieşise. Îşi drese glasul. Mersi. A şa o să fac. Oliver înclină aprobator din cap şi se întoarse la disecareaautomatului pentru cafea. Claire îşi gă si un scaun nu prea departe. Eve



se strecur ă de după tejghea şi-şi trase un alt scaun lâ ngă ea, aplecâ ndu-se în fa ţă , toat ă numai energie şi neast â mpă r. — Nu-i a şa că -i grozav? o întrebă . Vorbeşte serios, să ştii. Are el unsoi de fir direct cu. F ă cu din degete un semn ca un V. V, de la vampiri.

— Ei ascult ă de el. E bine să -l ai de partea ta. Claire încuviinţă , cufundâ ndu-şi pliculeţ ul cu ceai în cea şcă şiprivind dâ rele maronii împr ăştiindu-se prin apa clocotit ă . — Le-ai povestit chiar tuturor despre mine? Eve f ă cu o figur ă ofensat ă . — Nu! Sigur că nu! Doar că . mă rog, eram îngrijorat ă . M-am gâ ndit că poate Oliver ar şti ceva care. Claire, ai zis-o tu însăţ i: au încercat să teomoare. Cineva trebuie să se ocupe cumva de problema asta. — El? — De ce nu? replică Eve, bâţâ ind din picior şi izbind în podea cutocul gros al pantofului ei negru Mary Jane19. Colanţ ii ei aveau dungiorizontale verzi şi negre. Z ă u, insist ă ea, te înţ eleg că vrei să fiiindependent ă , dar gâ ndeşte-te un pic! Un mic ajutor nu-ţ i strică niciodat ă . Avea dreptate. Claire oft ă , scoase pliculeţ ul cu ceai şi sorbi dinfiertur ă . Nu era rea, chiar şi într-o zi canicular ă . — Stai aici, o sf ă tui Eve. Înva ţă . E un loc foarte bun pentru a şaceva. Te duc eu acasă , bine? Claire încuviinţă , subit recunoscă toare: erau prea multe locuri încare s-ar fi putut pierde pe drumul spre casă , în eventualitatea în careMonica o observase totuşi. Nu-i prea convenea ideea să parcurgă pe jos

vreo trei cvartale pe str ă zile populate de studenţ i, unde totul era luminosşi plin de oameni, dar ă mite tema t ă cere înă buşit ă din restul ora şului,spre locul în care se afla Casa de Sticlă . Îşi puse ceaiul mai într-o parteşi începu să -şi scoat ă că r ţ ile din rucsac. Eve se duse să ia comanda de la trei fete vorbă reţ e, îmbr ă cate în tricouri specifice unei sur ăţ ii. Se purtar ă grosolan şi chicotir ă în spatele ei. Eve pă ru să nu observe; sau, dacă observ ă , nu le dă du importanţă . În schimb, cu Oliver era alt ă poveste. Îşi lă să jos uneltele şi, întimp ce Eve se agita să pregă tească bă uturile, îşi îndrept ă o privirest ă ruitoare spre fete. Una câ te una, t ă cur ă . Practic, nu le f ă cuse nimic,doar că le fixase cu privirea. Atunci câ nd Eve le aduse nota de plat ă , fiecare dintre fete îimulţ umi cu sfială şi-şi luă restul. Nu mai ză bovir ă . Oliver zâ mbi uşor, luă o piesă demontat ă din automat şi o lustrui,înainte de a o monta la loc. Ştia probabil că era privit de Claire, fiindcă rosti, cu un glas foarte scă zut:



— Nu tolerez grosolă nia. Aici nu se admite. Nu era prea sigur ă dacă se referise la fete, sau la faptul că ea se tot holba, a şa că se gr ă bi să se întoarcă la că r ţ ile ei. Ecua ţ iile de gradul al doilea erau o modalitate grozav ă de a-ţ ipetrece după -amiaza.

Tura lui Eve se încheie la ora nouă , exact câ nd se însufleţ eaactivitatea de la Common Grounds. Claire, neobişnuit ă cu pă lă vr ă geala,cu zarva şi cu muzica tare, deja nu se mai putea concentra la înv ăţă tur ă .Se bucur ă că venise timpul să plece câ nd schimbul lui Eve – un bă iatarogant şi plin de coşuri, cam de v â rsta lui Shane – îi luă locul prieteneiei în spatele tejghelei. Eve se duse în spate să -şi ia lucrurile, iar Claire îşiluă rucsacul. — Claire. Îşi ridică privirea, uimit ă că -şi mai amintea cineva de prenumeleei, în afara celor care, mă rog, ar fi vrut s-o omoare, şi-o ză ri pe Kim

Valdez, colega ei de că min. — Bună , Kim, r ă spunse. Mersi că m-ai ajutat cu. Kim ar ă ta furioasă . Furioasă r ă u. — Nici să nu-mi aduci aminte! Mi-ai lă sat violoncelul tr â ntit acolo!

Ai idee câ t am muncit eu pentru instrumentul ă la? R ă u e să fii jigodie! — Dar. eu n-am. — Nu minţ i. Ai şters-o mai repede. Sper că ţ i-ai gă sit rahaturile. Ţ ile-am lă sat acolo, exact cum mi-ai lă sat şi tu instrumentul. Kim îşi înfundă mâ inile în buzunare şi-i aruncă o privire feroce. — Alt ă dat ă să nu-mi mai ceri vreun serviciu. Ne-am înţ eles? Nu mai a ştept ă r ă spunsul şi plecă în direcţ ia tejghelei. Claire oft ă .

— N-o să -ţ i mai cer, zise, încheindu-şi fermoarul rucsacului. Maia ştept ă câ teva minute, dar mulţ imea se îndesea, iar Eve tot nu era de

v ă zut. Se ridică , se trase deoparte din calea unui grup de bă ieţ i şi seciocni de o masă dintr-un colţ întunecos. — Hei, o atenţ ionă o voce înceat ă . Întoarse capul şi v ă zu o cea şcă de cafea r ă sturnâ ndu-se şi o mâ nă albă , cu degete lungi, prinzâ nd-oînainte să se verse. Mâ na îi apar ţ inea unui t â nă r – chiar nu-l putea numi

bă iat – cu pă rul negru şi des şi ochi de culoare deschisă , care ocupasemasa în timp ce ea nu fusese atent ă . — Scuze, zise. El îi r ă spunse cu un zâ mbet şi-şi linse cele câ tevapică turi de cafea de pe dosul palmei cu o limbă decolorat ă . Claire se simţ i de parcă i s-ar fi scurs ceva fierbinte pe şira spină riişi se cutremur ă . El zâ mbi şi mai larg. — Stai jos, o invit ă . Eu sunt Brandon. Tu? — Claire, se auzi r ă spunzâ ndu-i şi, chiar dacă nu avusese de gâ nda şa ceva, se pomeni a şezâ ndu-se, tr â ntind cu zgomot rucsacul ală turi,pe podea. Ăăă , bună .



— Salut. Ochii lui nu erau doar deschişi la culoare: erau de-a dreptulspă lă ciţ i: o nuanţă de albastru at â t de ştearsă , încâ t pă rea argintie.Înfricoşă tor de reci. — Ai venit singur ă , Claire?

— Îăă . nu, eu. am. Bolborosea ca t â mpita, şi nu-şi dă dea seama ce anume era înneregulă cu ea. Felul în care o privea el o f ă cea să se simt ă despuiat ă .Dar nu în acel mod tainic, de uau-credcă -i-place-de-mine, ci într-unulcare o f ă cea să vrea să se ascundă şi să se acopere. — Am venit cu o prietenă . — O prietenă , repet ă el, întinzâ ndu-se s-o apuce de mâ nă . Ea ar fi

vrut să şi-o retragă – chiar încercă – dar, f ă r ă să ştie de ce, nu se puteacontrola. Tot ceea ce putea să facă era să privească , în timp ce el îiîntorcea mâ na cu palma în jos şi i-o ducea la buze, să i-o să rute.

Apă sarea caldă şi umedă a buzelor lui pe degetele ei o f ă cu să secutremure toat ă . Apoi, el îi trecu degetul mare peste încheietur ă . — Unde ţ i-e br ăţ ara, micuţă Claire? Fetele cuminţ i îşi poart ă

br ăţă rile. Tu nu ai a şa ceva? — Pă i. Ceva dezgust ă tor şi groaznic i se învolbur ă în minte, ceva care odetermină să spună adev ă rul. — Nu. N-am a şa ceva. Pentru că ştia acum ce anume era Brandon, şi regret ă că r â sese deEve, regret ă că se îndoise vreodat ă de cuvintele ei.

O să -ţ i primeşti por ţ ia, o ameninţ ase Monica. Ei bine, iat-o. — Înţ eleg, zise Brandon. Ochii pă rur ă să se decoloreze şi mai mult,pâ nă câ nd ajunser ă de un alb pur, cu minuscule punctuleţ e negre închip de pupile. Claire simţ ea că nu mai poate să respire. Nu mai poate să ţ ipe. Atunci, continuă el, singura întrebare este cine o să te aibă . Şi, dinmoment ce eu am ajuns primul. Îi dă du drumul, at â t mâ inii, câ t şi creierului, iar ea se pr ă buşi pespă tarul scaunului, cu un mic icnet f ă r ă suflu, în spatele ei era cineva, oprezenţă puternică , iar Brandon privea într-acolo, încrunt â ndu-se. — Mi-ai deranjat un oaspete, zise Oliver, punâ ndu-şi o mâ nă peumă rul lui Claire. O dat ă s-o mai necă jeşti aici, la mine, pe prietena meaClaire, şi-o să fiu obligat să revoc privilegiile pentru toat ă lumea. Ne-amînţ eles? Nu cred că vrei să -ţ i explic mai în amă nunt. Brandon ar ă ta furios. Ochii îi redevenir ă alba ştri, dar sub privirealui Claire, tipul mâ r â i la Oliver, dezgolindu-şi colţ ii. Colţ i adev ă ra ţ i,autentici, ca de şarpe, care ţâşnir ă din cine ştie ce loc secret din



interiorul gurii, tr ă gâ ndu-se apoi la loc, cu iuţ eala unei muşcă turi descorpion. — F ă r ă de-astea, replică Oliver, calm. Nu mă impresionezi. Acum,afar ă cu tine. Nu mă obliga să am o conversa ţ ie cu Amelie pe tema ta. Brandon se ridică de pe scaun şi porni cocâ rjat prin mulţ ime,

îndrept â ndu-se spre uşă . Ieşi în noapte şi dispă ru din vedere. Oliver îi ţ inea încă mâ na pe umă r lui Claire, iar acum o str â nse cu

blâ ndeţ e. — A fost o înt â mplare nefericit ă , zise. Trebuie să fii prudent ă ,Claire. Stai pe lâ ngă Eve. Aveţ i grijă una de alta. N-a ş suporta să vi se-nt â mple ceva vreuneia. Ea încuviinţă , înghiţ ind în sec. Eve se întoarse gr ă bit ă din spate,cu haina din piele flutur â ndu-i în jurul gleznelor. Z â mbetul i se şterse înclipa în care-i v ă zu fa ţ a lui Claire. — Ce s-a înt â mplat? — Brandon a venit înă untru. La agăţ at. Înt â mplarea a f ă cut să dea Claire peste el. — O, exclamă Eve, cu vocea pierit ă . Eşti OK? — N-are nimic. L-am observat înainte să se înt â mple cevaireversibil. Du-o acasă , Eve. Şi stai cu ochii-n patru după ă sta: nu prea-iplace să i se dea ordine. Eve încuviinţă şi-o ajut ă pe Claire să se ridice, îi luă rucsacul şi oscoase din cafenea. Masivul Caddy negru era parcat pe trotuar; Evedescuie portiera şi verifică temeinic totul, inclusiv bancheta din spate şiportbagajul, înainte de a o lă sa pe Claire să urce. În timp ce-şi încheiacentura de siguranţă , Claire observ ă două lucruri: primul, că Oliver

st ă tea în pragul cafenelei, urmă rindu-le cu privirea. Al doilea, că Brandon st ă tea într-un ungher, exact la margineacercului de lumină al felinarului stradal. Şi el le urmă rea cu privirea. Îl observ ă şi Eve. — Javr ă afurisit ă , exclamă , furioasă , ar ă t â ndu-i degetul mijlociu.Gest care poate că nu era prea înţ elept, dar care o f ă cu pe Claire să sesimt ă mai bine. Eve ambală motorul şi pă r ă si în scâ r ţâ itul cauciucurilorparcarea, conducâ nd de parcă ar fi vrut să bat ă recordurile de viteză dincursele NASCAR, fr â nâ nd cu un puternic scr âşnet în fa ţ a casei după doar câ teva minute. — OK, tu prima, zise. Fugi pâ nă la uşă şi bubuie în ea în timp cedescui. Fugi, Claire! Claire ţâşni din ma şină ţ inâ ndu-şi respira ţ ia şi împinse poarta,apoi tropă i pe aleea pavat ă şi pe trepte, scotocindu-se între timp în

buzunar după cheie. Îi tremurau mâ inile, a şa că nu nimeri gaura cheiidin prima încercare. Izbi cu piciorul în uşă şi urlă : „Shane! Michael!” întimp ce încerca din nou.



În urma ei, auzi portiera ma şinii tr â ntindu-se, apoi pantofii lui Eveţă că nind pe pavaj. şi oprindu-se. — Hei, auzi vocea scă zut ă şi rece a lui Brandon, hai să nu fimnepoliticoşi, Eve. Claire se r ă suci pe că lcâ ie şi o v ă zu pe Eve r ă masă complet

nemişcat ă , la zece pa şi distanţă de verandă , cu spatele spre casă . V â ntulfierbinte îi biciuia haina din piele la poale, cu un zgomot sec, pocnit. Brandon era cu fa ţ a la ea, ochii pă r â ndu-i complet albi în luminapalidă a stelelor. — Cine ţ i-e micuţ a şi dulcica prietenă ? o întrebă el. — Las-o în pace, replică Eve, cu o voce slabă şi tremur ă toare. Edoar un copil. — Toţ i sunteţ i copii, zise Brandon, ridicâ nd din umeri. Nimeni nuîntreabă ce v â rst ă are vaca din care i se face hamburgerul. Claire, cuprinsă acum de o groază pur ă , concentrat ă , se întoarsedin nou spre uşă şi împinse cheia în broască . Exact în clipa în care Shane deschise brusc uşa. — Eve! icni ea, iar Shane o împinse deoparte din calea lui, cobor î în salturi treptele şi se strecur ă între Eve şi Brandon. — Intr ă , zise Michael. Claire nu-l auzise şi nici nu-l v ă zuse venind,însă el era acum în cadrul uşii, îmboldind-o prin semne să intre. Imediatcum trecu pragul, el o apucă de bra ţ şi-o trase în spatele lui, unde să nufie ză rit ă . Ea fu nevoit ă să se zgâ iască pe după el ca să vadă ce se maiînt â mplă . Shane vorbea, dar indiferent ce-ar fi spus, ea nu auzea. Evemergea de-a îndă r ă tul, încet, iar în clipa în care atinse cu tocurile

treptele verandei f ă cu st â nga împrejur şi le urcă în goană , plonjâ nd princadrul uşii drept în bra ţ ele lui Michael. — Shane! strigă Michael. Brandon se av â nt ă spre Shane. Shane se feri, scoase un r ă cnet şi-lizbi cu piciorul, punâ ndu-şi toat ă greutatea în lovitur ă . Brandon zbur ă înapoi pâ nă în gard, trecu prin el ţ i se rostogoli pe stradă . Shane că zu şi el câ t era de lung, dar se ridică în grabă şi alergă spre uşă . S-ar fi crezut că e imposibil ca Brandon să se mişte at â t derepede, însă vampirul dă du impresia că fulger ă din locul în care ză cea pestradă drept pâ nă în spatele lui Shane. Şi-l prinse pe Shane de tricou, smucindu-l, vr â nd să -l oprească peloc. Dar şi Shane se întindea în acela şi timp spre mâ na lui Michael, iarMichael îl prinse şi-l trase spre el. Tricoul se sf âşie. Shane se împletici dincolo de prag, iar Brandonîncercă să -i urmă rească . Se ciocni de o barier ă invizibilă şi, pentru adoua oar ă , Claire îi ză ri colţ ii ieşind brusc la iveală , ucigă tor de ascuţ iţ i. Michael nici mă car nu tresă ri.



— O dat ă să mai încerci, şi-o să venim să -ţ i înfigem ţ epuşa îninimă în timp ce dormi, zise el. Poţ i să fii sigur. Şi anunţă -ţ i şi prietenii. Apoi tr â nti uşa. Eve se pr ă buşi de perete, gâ f â ind şi tremur â nd;nici Claire nu se putea opri din dâ rdâ it. Shane era îmbujorat şi pă rea să -şi facă mai multe probleme în legă tur ă cu tricoul să u rupt, decâ t cu orice

altceva. Michael o prinse pe Eve de umeri. — Eşti OK? — Mda. Mda, nici nu m-a. Uau. A fost câ t pe-aci. — Nu-i de glumă . Tu, Claire? Ea îi r ă spunse printr-o fluturare a mâ inii, incapabilă să articulezeo vorbă . — De unde naiba a apă rut? se interesă Shane. I-a prins mirosul lui Claire la cafenea, îi explică Eve. N-am pututsă -l pierd pe drum. Scuze. — Fir-ar al naibii. Asta nu-i a bună . — Ştiu. Michael încuie uşa din fa ţă . — Verifică în spate, Shane, să vezi dacă suntem în siguranţă . Şisus. — Am întins-o, încuviinţă Shane. Fir-ar mă -sa a naibii, ă sta eraultimul meu tricou cu Killers20. Cineva o să -mi plă tească pentru asta. — Scuză -mă , Michael, repet ă Eve. Am încercat, ză u c-am încercat. — Ştiu. Trebuia să se-nt â mple, mai devreme sau mai t â rziu, cunoi, toţ i patru, aici. Ai procedat bine. Nu-ţ i mai face probleme. — Mă bucur că tu şi cu Shane a ţ i fost aici.

Michael vru să spună ceva, dar apoi se opri, cu ochii spre Claire.Eve nu pă ru să observe. Îşi scoase haina din piele şi o at â rnă într-uncuier de lâ ngă uşă , după care se îndrept ă , cu pa şi greoi, spre living. — Tocmai am fost atacate, izbuti în sf â r şit să spună Claire. De un

vampir. — Mda, am observat, r ă spunse Michael. — Nu, nu înţ elegi. Am fost atacate. De un vampir. Îţ i dai seama că e ceva imposibil? Michael oft ă . — Sincer? Nu. Am crescut aici, şi tot aici au crescut şi Eve, şiShane. Noi ne-am cam obişnuit cu asta. — E o nebunie! — Absolut. Abia atunci ii veni în minte faptul că mai exista un lucru imposibilpe care aproape că -l uitase, sub apă sarea panicii, şi era câ t pe ce s-o iagura pe dinainte, dar îşi dă du seama şi privi în jur, verificâ nd dacă nucumva mai erau prin apropiere Eve şi Shane.



— Dar cu tine cum e? Ştii tu. Cu tine? insist ă , ar ă t â ndu-l cudegetul. — Cu mine? repet ă el, ridicâ nd din spr â ncene. A! Corect. Hai sus. Claire se a ştepta ca el s-o ducă în camera secret ă pe care i-oar ă tase Shane, însă nu fu a şa; el o conduse chiar în camera lui, cea

mare din colţ . Era cam de două ori ca dimensiuni câ t camera ei, dar nuavea cu mult mai mult ă mobilă : avea un şemineu – gol, în aceast ă perioadă a anului – două fotolii şi o veioză pentru citit. Michael se a şeză pe unul dintre ele, iar Claire îl ocupă pe celă lalt, simţ indu-se mică şiînfrigurat ă pe tapiţ eria din piele a masivului fotoliu cu bra ţ e, de două orimai mare decâ t ea. — Bun, zise Michael, aplecâ ndu-se în fa ţă şi rezemâ ndu-se cucoatele pe genunchi. Hai să vorbim despre azi-diminea ţă . Dar, după ce spuse asta, pă ru să nu mai ştie cum să înceapă . Sefoi încurcat, fix â nd covorul cu privirea. — Ai murit, zise Claire. Ai dispă rut. Pă ru bucuros că avea la ce să -i r ă spundă . — Nu tocmai, dar. mda. Foarte aproape. Ştii că înainte erammuzician, nu? — Eşti şi acum. — Muzicienii câ nt ă şi în alte locuri, decâ t la ei acasă . L-ai auzit peShane, asear ă . Mă tot iscodeşte să afle de ce nu mai câ nt în concerte.

Adev ă rul este că nu pot. Nu pot să mai ies din casa asta. Şi-l aminti cum st ă tuse în cadrul uşii, alb la fa ţă , urmă rindconfruntarea dintre Shane şi Brandon. Nu fusese din prudenţă : el şi-ar fidorit să fie acolo, lupt â nd cot la cot cu prietenul lui. Dar nu putuse.

— Ce s-a înt â mplat? îl întrebă , cu blâ ndeţ e. Putea foarte bine să -şidea seama că nu avea să fie o poveste uşor de istorisit. — Vampirii, zise el. În principal, ei doar se hr ă nesc şi, pâ nă laurmă , te şi ucid, dacă se hr ă nesc pe să turate. Unora le place să facă asta, dar nu tuturor. Numai că . ă sta a fost altfel. M-a urmă rit după unconcert şi a încercat. a încercat să mă facă . Ea simţ i cum se aprinde la fa ţă şi-şi lă să ochii în jos. — O! O, Doamne! — Nu, nu aia, zise el. Nu chiar. A încercat să mă facă şi pe mine

vampir. Dar n-a putut. Bă nuiesc că . m-a omor â t. Sau, oricum, aproape.Dar n-a putut să mă prefacă în ceea ce era el, deşi a încercat. A fost câ tpe-aci să murim amâ ndoi. Câ nd m-am trezit, mai t â rziu, era ziuă , eldispă ruse, iar eu eram o fantomă . Abia câ nd s-a lă sat noaptea mi-am dat seama că puteam să redevin cel adev ă rat. Dar asta, numai noaptea. Clă tină încetişor din cap, frecâ ndu-şi mâ inile una de cealalt ă ca şicum ar fi vrut să -şi şteargă o pat ă . — Casa, cred eu, e cea care mă ţ ine în via ţă .



— Casa? îl îngâ nă ea. — E o casă veche. Şi are un fel de. Un fel de putere, zise, ridicâ nddin umeri. Nu ştiu precis ce o fi. Pă rinţ ii mei, după ce-au cumpă rat-o, aulocuit în ea doar vreo două luni, după care s-au mutat în New York. Nule plă ceau vibra ţ iile ei. În schimb, mie îmi plă ceau grozav. Cred că şi ei îi

plă cea de mine. Dar, oricum, cert e că nu pot s-o pă r ă sesc. Deşi amîncercat. — Nici mă car ziua? Atunci câ nd, ştii tu, nu eşti aici în carne şioase? — N-are nici o importanţă starea mea fizică , zise el. Nu pot să iespe uşă , pe fereastr ă , nici mă car prin vreo cr ă pă tur ă . Sunt captiv aici. Pă rea ciudat de uşurat pentru faptul că i se dest ă inuise. Dacă nule spusese nimic lui Eve şi lui Shane, probabil că nu spusese nimă nui.Se simţ ea ciudat ştiind că e pă str ă toarea unui astfel de secret, mai alesdin cauză că era unul at â t de important. Atacat de un vampir, lă sat camort, transformat într-o fantomă , captiv în casă ? La urma urmei, câ tesecrete erau cuprinse acolo? Atunci, îi veni un gâ nd. — Ai zis că . vampirul. ţ i-a supt sâ ngele? Michael încuviinţă , f ă r ă să -i înt â lnească privirea. — Şi că . ai murit? Încă un semn t ă cut de încuviinţ are. — Şi ce s-a înt â mplat cu. ştii tu. cu corpul t ă u? — Într-un fel, mi-l folosesc şi acum, îi r ă spunse, f ă câ nd un gestspre sine. Claire, neput â nd să se abţ ină , întinse mâ na, atingâ ndu-l.Pă rea real şi cald şi viu. Nu ştiu care-i explica ţ ia, Claire. Chiar nu ştiu.

Doar at â t, cred că e ceva care ţ ine de casă , nu de mine. Claire trase aer adâ nc în piept. — Tu bei sâ nge? De data aceasta, el îşi ridică privirea, surprins, cu buzeleîntredeschise. — Nu. Sigur că nu. Doar ţ i-am spus: el n-a putut să . mă facă la felca pe el. — Eşti sigur. — Doar mă nâ nc chili gă tit de Shane. Ţ i se pare că a ş fi vampirdupă asta? Ea ridică din umeri, dusă pe gâ nduri. — Pâ nă azi, crezusem că ştiu ce-i ă la un vampir: unul înf ăşurat tot în pelerină , cu fals accent româ nesc şi chestii de-astea. Dar cum e cucrucile? Crucile au efect? — Uneori. Totuşi, nu trebuie să te bazezi pe ele. Cei mai bă tr â ni nuse lasă opriţ i de a şa ceva. — Dar Brandon?



Din moment ce, în clipa de fa ţă , el reprezenta principala eipreocupare. Michael îşi r ă sfr â nse buzele, dispreţ uitor. Brandon e un rahat cu ochi. Poţ i să -l faci să se topească doar cuun pistol plin cu apă de la robinet, dacă ai grijă să -i spui că ar fi apă

sfinţ it ă . E periculos, dar în r â ndul vampirilor, e cam la capă tul de jos allanţ ului trofic. Griji trebuie să -ţ i faci cu cei care nu umblă tot ar ă t â ndu-şi colţ ii şi încercâ nd să te înha ţ e de pe stradă . Şi, mda, e bine să ai ocruce la tine. dar poart-o pe sub haine. Dacă n-ai deja una, trebuie să ţ i-o confecţ ionezi: aici, în ora ş, nu se gă sesc pe nică ieri de v â nzare. Şi, dacă gă seşti chestii ca agheasma sau pâ inea şi vinul de împă rt ăşanie,pă strează -le la îndemâ nă , fiindcă vampirii din ora şul ă sta au închis ceamai mare parte a bisericilor încă de-acum cincizeci de ani. Mai sunt vreocâ teva, funcţ ionâ nd clandestin. Totuşi, ai grijă . Nu crede tot ce auzi şiniciodat ă , în ruptul capului, să nu ieşi de una singur ă în ora ş. Era cel mai lung discurs pe care-l auzise vreodat ă din partea luiMichael. Se rev ă rsase ca un şuvoi mâ nat de încordare şi de frustrare. Elnu poate să facă nimic. Nu poate să ne ajute cu nimic at â t timp câ tsuntem de cealalt ă parte a uşii. — De ce ne-ai lă sat să st ă m aici? îl întrebă . După . după ce ţ i s-aînt â mplat? Michael zâ mbi. Totuşi, nu pă rea un zâ mbet autentic. — M-am simţ it singur, zise. Şi, din moment ce nu pot să ies dincasă , nu pot să fac multe lucruri. Aveam nevoie să mă ajute cineva cuaprovizionarea şi cu alte chestii. Şi. câ nd eşti fantomă , nu prea ai cumsă -ţ i plă teşti facturile. Shane. Shane îşi că uta un loc în care să stea, şi

mi-a zis c-o să lucreze, pentru chirie. Pe urmă , Eve. eram prieteni dinliceu. Nu puteam s-o las pur şi simplu pe stradă , după ce-au azv â rlit-oafar ă pă rinţ ii ei. Claire se str ă dui să -şi aducă aminte ce-i spusese Eve despre asta.Nimic, de fapt. — De ce-au f ă cut-o? — Fiindcă n-a vrut să primească Protecţ ia din partea Ocrotitoruluilor, după ce-a împlinit optsprezece ani. Plus că a început să se îmbracegoth cam de pe câ nd avea v â rsta ta. A zis că n-o să pupe niciodat ă în cur

vreun vampir, orice-ar fi. Michael f ă cu un gest de neputinţă . — Câ nd a f ă cut optsprezece ani, au aruncat-o pe uşă afar ă . Aufost obliga ţ i, altfel întreaga familie şi-ar fi pierdut Protecţ ia. A şa că , ar ă mas pe cont propriu. S-a descurcat OK: aici e la adă post, şi la cafenea,la fel. Doar în restul timpului trebuie să aibă grijă . Lui Claire nu-i venea în minte nimic de zis. Îşi abă tu privirea de laMichael, rotind-o prin camer ă . Patul lui era f ă cut. O, Doamne, asta-i



patul lui. Încercă să şi-l imagineze pe Michael dormind acolo, dar nuputu. Cu toate că putea să -şi imagineze alte lucruri, deşi n-ar fi trebuit,fiindcă o f ă ceau să -şi simt ă obrajii arzâ nd de ruşine. — Claire, zise el încet, f ă câ nd-o să -şi întoarcă din nou privirea spreel. Brandon e prea t â nă r ca să poat ă ieşi înainte de lă sarea întunericului,

a şa că , pe timpul zilei, eşti în siguranţă , dar să nu mai r ă mâ i afar ă după ce se-ntunecă . Înţ eles? Ea încuviinţă . — Câ t priveşte treaba cealalt ă . — Nu spun nimic, promise ea. Nimic, Michael. Decâ t dac-o să vreitu. El r ă suflă prelung şi lent. — Mersi. Ştiu că pare o prostie, dar. Pur şi simplu, nu vreau ca eisă ştie, deocamdat ă . Trebuie să mă mai gâ ndesc cum să le spun. — E treaba ta, zise Claire. Şi, Michael? Dac-o să -ncepi să , ştii tu,să -ţ i fie poft ă de lichid din ă la roşu. — Tu o să afli prima, o întrerupse el. În ochi i se citea fermitatea şicalmul. Şi a ştept de la tine să faci tot ceea ce trebuie ca să mă împiedici. Ea se cutremur ă şi r ă spunse că da, bine, o să -i înfigă ţ epuşa îninimă dacă va fi nevoit ă , dar nu era şi ceea ce gâ ndea cu adev ă rat. Sau, cel puţ in, a şa spera. Opt. Era r â ndul lui Shane să gă tească în seara aceea, a şa că prepar ă hotdogi cu chili; mai mult chili, dar bine mă car că se descurcă onorabil.Claire mâ ncă doi, privindu-i uimit ă pe Michael şi pe Shane cumînfulecar ă câ te patru, în timp ce Eve abia ciuguli dintr-unul. Îi zâ mbea

lui Shane şi-i r ă spundea cu înţ epă turi ori de câ te ori el mai împingeacâ te unul spre ea, dar Claire mai remarcă şi altceva. Eve nu-şi mai lua ochii de la Michael. La început, Claire gâ ndi: Ştieceva, dar apoi observ ă , prin machiajul pal, îmbujorarea obrajilor lui Eve,precum şi lică rul din ochii ei. O! Bineînţ eles! Michael ar ă tase destul de ispititor atunci câ nd ocuprinsese în bra ţ ele lui în momentul primejdiei şi o tr ă sese afar ă dincalea r ă ului. Iar acum, că -şi dă duse seama, observa clar că Eve totarunca priviri pe furiş în direcţ ia lui de fiecare dat ă câ nd erau împreună . În cele din urmă , Eve îşi împinse farfuria din fa ţă şi strigă piua-nt â i pentru baie, dorindu-şi o îndelungă bă lă ceală în apă fierbinte, cu

bule. Iar Claire îşi dori să se fi gâ ndit prima la a şa ceva. Ea şi cu Michaelspă lar ă vasele, în timp ce Shane îşi exersa talentele de omor â tor dezombi pe Xbox. — Lui Eve îi cam place de tine, să ştii, rosti ea, ca din înt â mplare,în timp ce cur ăţ a ultima farfurie. El fu gata s-o scape din mâ ini pe cea pecare o ştergea.



— Ce? — A şa e. — Ţ i-a zis ea? — Nu. — Atunci, cred că n-o înţ elegi pe Eve.

— Ţ ie nu-ţ i place de ea? — Ba sigur că -mi place de ea! — Destul câ t să . — Eu nu vorbeam despre asta. Doamne, Claire! exclamă , punâ ndfarfuria pe uscă tor. — Ei, haide, acum. Îţ i place de ea, da sau nu? — Chiar dacă . Michael se opri brusc, aruncâ nd o privire spre uşă şi cobor â ndtonul. — Chiar dacă mi-ar plă cea, exist ă câ teva probleme, nu crezi? — Toat ă lumea are probleme, replică ea. Mai ales în ora şul ă sta.Nu sunt aici decâ t de şase să pt ă mâ ni, şi deja ştiu asta. Indiferent ce-ar fi crezut despre asta, Michael se şterse pe mâ ini şiieşi din bucă t ă rie. Îl auzi vorbind cu Shane, iar câ nd se duse şi ea înliving, îi gă si pe amâ ndoi adâ nciţ i în joc, înghiontindu-se cu coatele şi

bă t â ndu-se pentru fiecare punct. Bă ieţ ii. Ptiu! Tocmai se ducea spre camera ei, trecâ nd pe lâ ngă baie, câ nd o auzipe Eve plâ ngâ nd. Ciocă ni încetişor şi v â r î capul pe uşă , auzind că Eve îşiînă buşă suspinele. Uşa nu era încuiat ă . Eve era îmbr ă cat ă într-un halat negru pufos şi st ă tea pe vasul de

toalet ă ; îşi ştersese machiajul şi-şi desf ă cuse pă rul, a şa că ar ă ta acumca o fetiţă într-o vestimenta ţ ie prea mare, de adult. Fragilă . Îi adresă luiClaire un zâ mbet tremurat şi-şi şterse urmele de lacrimi de pe fa ţă . — Scuze, zise ea, dregâ ndu-şi glasul. Cam de rahat zi, nu? — Individul ă la. Vampirul ă la. Se purta ca şi cum le-ar fi cunoscut,zise Claire. — Mda. El. el e cel care-i ofer ă Protecţ ie familiei mele. Eu l-amrefuzat. Şi nu s-a bucurat prea tare. Hohoti sec. Bă nuiesc că nimă nuinu-i place să fie respins. Claire o examină cu privirea. — Eşti OK, totuşi? — Sigur. Excepţ ional, r ă spunse Eve, f ă câ ndu-i semn s-o şteargă .Du-te să înveţ i. F ă -te destul de deşteapt ă încâ t să dai gata ora şul ă sta.Nu sunt decâ t un pic deprimat ă . Nu e cazul să -ţ i faci griji. Ceva mai t â rziu, câ nd Michael începu să câ nte, Claire o auzi prinperete plâ ngâ nd iar.



Nu se mai duse să investigheze cazul, şi nici să -l vadă pe Michaeldispă r â nd. Nu credea că ar fi avut curajul necesar. A doua zi, Shane merse cu ea să -şi cumpere ceva de îmbr ă cat. Nuaveau de mers decâ t vreo trei str ă zi pâ nă în acea lipsit ă de culoare zonă comercială a ora şului, cu toate pr ă fuitele ei de consigna ţ ii. Ea nu-i dorea

compania, însă el nu voia s-o lase să iasă singur ă . — Pe Eve ai lă sat-o să se ducă singur ă , îi atrase atenţ ia în timp cese a şeza pe canapea să se încalţ e. — Mda, bine, Eve are ma şină , argument ă el. În plus, nu mă trezisem. Vei fi escortat ă . Obişnuieşte-te cu gâ ndul. În taină , era încâ ntat ă . Un pic. Era o nouă zi tipic de însorit ă ,trotuarele aproape vibr â nd de că ldur ă . Nu prea mulţ i pietoni, dar, dacă st ă tea să se gâ ndească mai bine, oricum erau rari şi-a şa. Shane mergeacu pa şi mari, elastici, cu mâ inile în buzunare: trebuia să se gr ă bească ,dacă voia să ţ ină pasul cu el. Tot îl a ştepta să spună ceva, însă el t ă cu,După o vreme, deschise ea însăşi discuţ ia. — Ai avut mulţ i prieteni pe-aici, în copilă rie? — Prieteni? Mda, a şa cred. Vreo câţ iva. Pe Michael. O cam ştiam şipe Eve pe-atunci, dar umblam în găşti diferite. Câţ iva alţ ii. — Şi ce. ce s-a înt â mplat cu ei? — Nimic, r ă spunse Shane. Au crescut, s-au angajat, au cerutProtecţ ie, şi-au dus via ţ a mai departe. A şa merg treburile în Morganville.Ori intri în joc, ori pleci. — Îi mai vezi uneori? Întreba fiindcă se simţ ea uimit ă de câ t de mult îi lipseau prieteniiei de-acasă , mai ales Elizabeth. Întotdeauna se considerase o

singuratică , dar. poate că nu era. Poate că nimeni nu era, în realitate. — Nu, zise el. Nu mai avem nimic în comun în prezent, şi nu vorsă fie v ă zuţ i cu cineva ca mine. — Cu cineva din afara jocului, preciză Claire. Shane îi aruncă oprivire, apoi încuviinţă . Scuze, zise ea. El ridică din umeri. — Nu-i vina nimă nui. Şi, cu tine cum e? Ceva prieteni pe-acasă ? — Mda. Elizabeth, ea e cea mai bună prietenă a mea. Tot timpul

vorbeam, ştii? Dar. câ nd a aflat că plec la facultate, a. Şi ajunse la concluzia că o ridicare din umeri era cam cea mai

bună completare pe care i-o putea oferi. — Ai mai sunat-o? — Mda, r ă spunse ea. Dar e ca şi cum nu ne-am mai cunoa şte. Ştiicum e? Trebuie să ne gâ ndim ce să spunem. Îi ciudat. — Doamne, chiar ştiu ce vrei să zici.



Deodat ă , Shane se opri şi-şi scoase mâ inile din buzunare. Erau înmijlocul cartierului, între două magazine, iar la început ea avu impresiacă se oprise să privească într-o vitrină , numai că apoi el îi zise încordat: — Întoarce-te şi pleacă . Intr ă în primul magazin pe care-l vezi şiascunde-te.

— Dar. — Du-te, Claire. Imediat. Ea f ă cu câţ iva pa şi înapoi şi se întoarse, îndrept â ndu-se câ tîndr ă znea de repede spre magazinul de care abia trecuser ă . Era unmagazin de haine vechi, cu un aspect dezgust ă tor, unul din care nu şi-ar fi f ă cut în ruptul capului cumpă r ă turile; cu toate acestea, împinse uşa,privim înapoi peste umă r în timp ce intra. O ma şină de poliţ ie tocmai oprea lâ ngă trotuar, în dreptul luiShane. El r ă mă sese pe loc, cu mâ inile pe lâ ngă corp într-o atitudinesupusă şi respectuoasă , iar poliţ istul aflat la volan scoase capul pe geamsă -i spună ceva. Aproape că se pr ă buşi pe spate câ nd uşa se deschise dintr-osmucitur ă şi se împletici dincolo de prag, într-o încă pere întunecoasă ,mirosind a mucegai. — Salut, îi zise poliţ istul în uniformă care deschisese uşa. Era maiîn v â rst ă , cu pă rul rar şi o musta ţă deasă . Ochi alba ştri reci şi dinţ istr â mbi. Claire, nu? — Eu. Nu ştia ce să r ă spundă la asta. Toat ă via ţ a fusese dă dă cit ă să numint ă în fa ţ a poliţ iei, dar. — Da, domnule.

Oricum, îşi dă dea prea bine seama că el o ştia deja. — Eu sunt Gerald. Gerald Bradfield. Mă bucur să te cunosc,adă ugă , întinzâ ndu-i mâ na. Ea înghiţ i în sec, îşi şterse palma detranspira ţ ie şi i-o str â nse. Aproape s-ar fi a şteptat să i se pună că tuşele,însă el doar i-o zdrobi un pic, scutur â ndu-i-o de două ori, după care-idă du drumul. Te caut ă lumea, să ştii. — Eu. n-am ştiut, domnule. — Chiar nu? Ochi reci, foarte reci, indiferent de ce-ar fi vrut să transmit ă zâ mbetul. — Nu pot să -mi imaginez una ca asta, fetiţ o. Treaba e că fataprimarului şi-a f ă cut griji cu privire la unde-ai fi putut să dispari. Ne-acerut să te gă sim. Să ne asigur ă m că eşti bine. — Sunt câ t se poate de bine, domnule. Abia dacă mai putea să

vorbească . I se uscase gura. N-o să am probleme, nu? se interesă apoi. El izbucni în r â s.



— De ce-ai putea să ai probleme, Claire? Nu, nu trebuie să -ţ i facigriji pentru asta. Treaba e că ştim deja unde eşti. Şi cu cine umbli. Artrebui să fii mai prudent ă , scumpo. Eşti nouă pe-aici, dar deja ştii alnaibii de mult mai mult decâ t ar trebui. Iar prietenii t ă i nu sunt tocmaidintre cei care ţ i-ar putea garanta o via ţă pa şnică în ora şul ă sta.

Persoane care creează probleme. Tu nu-mi pari să fii o persoană carecreează probleme. Uite ce, mut ă -te înapoi la că min, fii fat ă cuminte şidu-te la ore. O să am grijă personal să nu ţ i se-nt â mple nimic. Claire ar fi vrut să -i facă un semn de încuviinţ are, de aprobare, arfi vrut să facă orice, numai să scape de omul acela. Îşi roti privirea prinmagazin. Mai erau câ teva persoane înă untru, dar nimeni nu voia s-oprivească . Era de parcă nici n-ar fi existat. — Nu mă crezi în stare de asta, zise el. Sunt. Poţ i să fii sigur ă . Îşi întoarse privirea spre el şi observ ă că ochii i se albiser ă , iarpupilele se mai vedeau doar ca două punctuleţ e negre în mijloc. În clipaîn care individul zâ mbi, ză ri fulgerarea colţ ilor. Icni, tr ă gâ ndu-se înapoi şi apucâ nd clanţ a uşii. Se av â nt ă înapoipe stradă , alergâ nd, şi-l v ă zu pe Shane st â nd în acela şi loc în care-llă sase şi privind cum pleacă de lâ ngă trotuar ma şina poliţ iei. Se întoarseşi-o prinse în bra ţ e în timp ce ea, practic, se ciocni de el. — Un vampir! rosti ea pe ner ă suflate. Po-poliţ ist vampir. Înmagazin! — Sigur era Bradfield, zise Shane. Un tip înalt? Cam chel, cumusta ţă ? Ea încuviinţă , tremur â nd toat ă . Shane nu pă ru nici mă carsurprins, cu at â t mai puţ in alarmat.

— Bradfield e OK, zise. Nu-i cel mai tică los tip din ora ş, asta-isigur. Ţ i-a f ă cut vreun r ă u? — Mi-a. mi-a str â ns doar mâ na. Dar mi-a zis că ştie! Ştie undestau! Din nou, nici o surpriză pentru Shane. — Mda, bine, asta era doar o chestiune de timp. M-au oprit să mă întrebe numele t ă u întreg. L-au adă ugat în evidenţă . — Evidenţă ? — A şa o numesc ei. E ca un fel de recensă mâ nt. Vor să ştie mereucâ t ă lume locuieşte într-un anumit loc. Uite ce e, hai să mergem, bine?Şi nu mai face mutra asta speriat ă . N-o să sar ă nimeni pe noi în plină zi. Shane era cu mult mai încreză tor decâ t ea în aceast ă privinţă ;totuşi, Claire izbuti să -şi st ă pâ nească tremuratul şi să -i facă un semn deîncuviinţ are, după care-l urmă pâ nă la un magazin de tip consigna ţ iecare ar ă ta mai luminos, mai prietenos şi mai puţ in predispus să aibă înă untru vampiri la pâ ndă . — E al doamnei Lawson. Era prietenă cu mama. E o tipă OK.



Shane îi ţ inu uşa deschisă , ca un gentleman. Claire bă nui că totmama lui îl înv ăţ ase şi asta. Înă untru mirosea frumos – a t ă mâ ie, i sepă ru – şi erau aprinse multe lumini. Nu existau aici unghereîntunecoase, iar clopoţ elul de la intrare scoase un mic clinchet agreabilîn clipa în care Shane lă să uşa să se închidă în spatele lor.

— Shane! O femeie corpolent ă , într-o bluză în culori vii, vopsit ă în stil tie-dye21, cu o fust ă imensă , înfoiat ă , se repezi din spatele tejghelei, îlcuprinse pe Shane într-o îmbr ăţ işare, după care f ă cu un pas înapoi,privindu-l cu chipul str ă lucind de bucurie. — Bă iete, ce mama naibii ai că utat să te-ntorci aici? Pui ceva lacale? — Pun, tanti. Ca de obicei. — A şa ziceam şi eu. Bravo ţ ie, adă ugă femeia, ai că rei ochi negripoposir ă asupra lui Claire. Cine ţ i-e micuţ a prietenă ? — E Claire. Claire Danvers. E. e student ă la colegiu. — Mă bucur să te cunosc, Claire. Ei, şi-acum, bă iete, pun pariu că n-ai intrat doar ca să -mi spui „bună ”, a şa că zi, cu ce pot să te-ajut? — Cu ceva haine, zise Claire. Îmi caut ceva de îmbr ă cat. — A şa ceva avem. Ai cam mă rimea patru, corect? Vino cu mine,scumpo. Am câ teva lucruri chiar dr ă guţ e, tocmai pe mă sura ta. Shane,pari să ai şi tu nevoie de ceva ţ oale noi. Blugii ăştia sunt jerpeliţ i r ă u. — A şa şi trebuie. — Mamă , Doamne! Moda asta! Pur şi simplu, nu mai pot s-oînţ eleg. Poate că doamna Lawson n-o înţ elegea, într-adev ă r, dar avea tot

felul de topuri şi jeanşi şi lucruri dr ă guţ e, ba şi ieftine, pe deasupra.Claire îşi umplu bra ţ ele şi merse după ea pâ nă la tejghea, unde femeia îisocoti un total de două zeci şi doi de dolari, cu tot cu TVA. În timp cedoamna Lawson îi f ă cea bonul, Claire privi peste umă rul ei lucrurile depe perete. Era agăţ at acolo un soi de atestat cu aspect oficial, înr ă mat,cu o pecete ştanţ at ă . Nu, nu era o pecete. Era un simbol. Acela şi simbolcu cel de pe br ăţ ara purtat ă de doamna Lawson. — Aveţ i grijă , îi sf ă tui doamna Lawson, în timp ce-i întindea luiClaire sacoşa cu haine. Amâ ndoi. Şi tu, spune-i lui Shane că e cazul să se dea pe brazdă , şi câ t mai repede. I-au lă sat fr â ul un pic mai liber,ţ inâ nd seama de ce-a păţ it, dar asta n-o să mai ţ ină mult. Trebuie să segâ ndească şi la viitorul lui. Claire privi peste umă r spre locul în care st ă tea Shane cu ochii pefereastr ă şi cu o figur ă plictisit ă . Avea ochii pe jumă tate închişi. — O să -i spun, promise, dar neconvinsă . Nu şi-I putea închipui pe Shane gâ ndindu-se la altceva.



Zilele se scurser ă una după alta, iar Claire le lă să să treacă . Eraîngrijorat ă pentru absenţ ele de la cursuri, însă se simţ ea obosit ă , iar

v â nă t ă ile i se f ă cuser ă multicolore; ultimul lucru pe care şi l-ar fi doritera să fie în centrul atenţ iei. Mai bine era – Shane o convinsese de asta –să înveţ e acasă şi să se întoarcă la ore după ce se va fi simţ it mai bine,

Monica av â nd timp să se mai calmeze. Se scurse o să pt ă mâ nă încheiat ă . Claire intr ă într-o anume rutină :st ă tea pâ nă t â rziu împreună cu Michael, cu Shane şi cu Eve, dormeapâ nă la pr â nz, se ciondă nea cu ceilalţ i cu privire la prioritatea asupra

bă ii, gă tea, face curat, înv ăţ a, apoi o lua de la capă t. Se simţ ea. bine. Sesimţ ea vie, un soi de senza ţ ie pe care via ţ a de că min nu i-o oferise, nutocmai. În urmă toarea zi de luni, câ nd se trezi şi pregă ti micul dejun, funevoit ă să -l prepare pentru două persoane: Shane era treaz, pă r â ndţâ fnos şi mahmur. Luă f ă r ă vorbe baconul şi pr ă ji câ teva felii câ t timp seocupă ea de ouă : nici vorbă de replici zeflemitoare, de genul celor deacum câ teva dimineţ i, schimbate între el şi Eve. Claire încercă să lege oconversa ţ ie, însă el n-avea chef de a şa ceva. Doar mormă i câ tevar ă spunsuri. Ea îl a ştept ă să -şi termine masa – care includea o cea şcă decafea, fiart ă în micuţ a cafetier ă de pe colţ ul bufetului – după care îlîntrebă : — Ce-i cu tine, de te-ai trezit at â t de devreme? Shane se lă să pe spate, legă nâ ndu-şi scaunul pe picioarele dedinapoi şi r ă spunse printre dinţ i: — Întreabă -l pe Michael. Nu prea am cum.

— Ai ceva de f ă cut pentru el? — Mda. Îşi tr â nti scaunul la loc cu zgomot şi-şi trecu o mâ nă prin pă r, caretot r ă v ăşit r ă u r ă mase. — Să nu te-a ştepţ i să mă îmbrac de gală , sau alte alea. — Ce? — Mulţ umeşte-te cu ceea ce vezi. Ea îl privi lung, încercâ nd să -şi dea seama despre ce vorbea. — Merg cu tine la ore. Era vorba să te duci azi, nu? — Cred că glumeşti, replică ea, pe un ton categoric. El îi r ă spunseprintr-o ridicare din umeri. Sigur glumeşti. Doar nu sunt o mucoasă deşase ani care să aibă nevoie s-o ducă fratele mai mare de mâ nă la şcoală !Nici gâ nd, Shane! — Michael e de pă rere că trebuie să ai escort ă . Brandon a fost camşucă rit. E posibil să gă sească o metodă prin care să se r ă zbune pe tine,chiar dacă nu poate s-o facă personal. Are o gr ă madă de oameni gata să tragă şuturi în cur la un cuv â nt de-al lui.



Shane îşi întoarse privirea de la ea. — Cum ar fi Monica, adă ugă . — Of, fir-ar să fie. — Monica ţ ine de Brandon? — Întreaga familie Morrell ţ ine de el, cel puţ in din câ te ştiu. El e

mardeia şul lor personal. A şa, exclamă , frecâ ndu-şi mâ inile. Ce orepalpitante avem pe ziua de azi? — Dar nu poţ i să vii la ore cu mine! — Hei, n-ai decâ t să -mi tragi una-n cap şi să mă împiedici, darpâ nă atunci, r ă mâ n partenerul t ă u pentru toat ă ziua. Ia zi. Ce ore avem? — Analiză de anul II, Fizica acustică , Chimie de anul III, laboratorde chimie şi biochimie. — Rahat cu perje! Da' ştiu că eşti deşteapt ă , nu glumă . Bun. O să -mi iau ceva comicsuri, sau alte alea. Poate chiar şi iPod-ul. Ea continua să -i fixeze cu o privire fioroasă . Totuşi, f ă r ă efectasupra lui: parcă -l înveseli şi mai mult, dacă nu altceva. — Mereu mi-am dorit să fiu un tip important în campus, zise el.Presupun că asta e şansa mea. — Sunt un om mort, se v ă it ă ea, lă sâ ndu-şi capul în palme. — Încă nu. Şi tocmai despre asta-i vorba. Se temuse că Shane o să facă circ, dar nu fu cazul. El chiar sepiept ă nă , ceea ce-l f ă cu să arate de-a dreptul atr ă gă tor, într-un mod decare ea se temea. Mai ales ştiind că avea să -şi petreacă întreaga zi cu el.

T â nă rul îşi alese un tricou alb simplu şi cea mai bună pereche de blugidin câ te avea, deşi tot cu genunchi şi roasă la tiv. Şi pantofi sport, totsimpli.

— Pentru eventualitatea în care ar trebui să batem în retragere, îiexplică el. În plus, cam doare câ nd îi tragi cuiva un şut dacă eşti înpapuci. — Dar tu n-o să tragi şuturi nimă nui, interveni ea în grabă .Corect? — Nimă nui care n-o să merite, accept ă el. Ce mi-ar mai trebui, casă fiu din acela şi film? — Un rucsac. Şi-l gă si pe cel de rezerv ă – îşi luase două – şi i-l întinse. Shaneîndesă în el câ teva romane ieftine, o consolă PSP, iPod-ul şi căştile, după care pr ă dă frigiderul de pr ă jiturele Twinkies şi de sticle cu apă plat ă . — Nu mergem tocmai în junglă , Shane. Nu trebuie să iei nimic.Sunt automate cu v â nzare. — Mda? Numai că n-am v ă zut să existe şi pr â nzul în program. Osă -mi mulţ umeşti tu mai t â rziu. De fapt, ea chiar se simţ i mai bine cu Shane păşindu-i ală turi; elera mereu cu ochii pe umbre, pe aleile mai întunecate, pe clă dirile pustii.



Verifica totul. Chiar dacă -şi luase iPod-ul, nu asculta muzică . Dintr-odat ă , Claire simţ i lipsa iPod-ului ei şi se întrebă dac-o fi cumva laMonica. Ajunser ă în campus f ă r ă vreun incident şi erau cam pe la

jumă tatea drumului prin el, îndrept â ndu-se spre prima sală de curs,

câ nd lui Claire îi veni brusc un gâ nd care-o f ă cu să se oprească pe loc.Shane mai f ă cu câţ iva pa şi, după care întoarse capul spre ea. — Monica, zise Claire. Monica sigur o să fie prin zonă . De obiceieste. O să te vadă . — Ştiu, încuviinţă Shane, să lt â ndu-şi rucsacul într-o poziţ ie maicomodă . Hai să mergem. — Dar. Monica! El o privi doar, după care porni din nou. Ea r ă mase pe loc. — Hei! Era vorba să fii cu mine, nu să mă pă r ă seşti! — Monica e problema mea, zise el. Las-o balt ă . Se opri s-o a ştepte, iar ea, f ă r ă tragere de inimă , îl ajunse dinurmă . — Dacă ea nu se ia de noi, nici eu nu mă iau de ea, zise Shane. E

bine? Cam optimist, după pă rerea lui Claire. Dacă într-adev ă r Monică i ise pusese pata pe Shane, fie şi acum un an, sau doi, şi ajunsese într-at â t de departe încâ t să -i asasineze sora, nu-şi putea imagina vreo situa ţ ie încare Shane să scape cu fuga. Iar Shane nici nu era genul de tip amatorsă scape cu fuga. Curtea pă trat ă şi betonat ă dintre clă direa Arhitecturii şi cea aŞtiinţ elor matematice era înţ esat ă de studenţ i mergâ nd de la o or ă la

alta. Acum, că ştia unde să privească , ea nu se putu abţ ine să observecâţ i dintre ei purtau br ăţă ri – din piele, metalice, ba chiar din pâ nză împletit ă – cu simboluri pe ele. Şi câţ i dintre studenţ i nu aveau a şa ceva. Cei care purtau simbolurile erau şi cei mai senini, mai încreză tori.Fete din sur ăţ ii. Bă ieţ i din fr ăţ ii. Sportivi. Copiii cei mai populari.Singuraticii, marginaliza ţ ii, anoştii, mediocrii şi ciuda ţ ii. ei erau cei carenu beneficiau de Protecţ ie. Ei alcă tuiau turma. Shane scruta în continuare mulţ imea, în timp ce Claire nu f ă ceadecâ t să se zorească spre clă direa Matematicii; ştia cu certitudine că Monica n-ar fi vrut să fie v ă zut ă nici moart ă – sau omor â nd pe cineva –într-un loc at â t de specific tocilarilor. Singura problemă era că a treiaclă dire din complex era cea a Managementului, una şi aceea şi cu cea încare, evident, Monica prefera să ardă gazul în că utarea bă ieţ ilor cu bani. Aproape că ajunseser ă .



Ba chiar se aflau pe treptele care duceau spre clă direaMatematicii, câ nd îl auzi pe Shane oprindu-se în spatele ei. Privea fixundeva pe alee şi, în clipa în care se întoarse, Claire o observ ă peMonica, înconjurat ă de o liot ă de admiratori şi întorcâ ndu-i o privire lafel de st ă ruitoare. Era ca şi cum ei doi ar fi fost singuri acolo. Era genul

de privire pe care o schimbau între ei îndr ă gostiţ ii, sau cei care sepregă teau să se ucidă unul pe celă lalt. — Mama mă -sii, şuier ă Shane. Ar ă ta zguduit. — Haide, îl îmboldi Claire, apucâ ndu-l de cot. Se temea că el n-osă se lase tras, dar se lă să , ca şi cum minţ ile i-ar fi r ă t ă cit prin alte pă r ţ i.

Atunci câ nd, în sf â r şit, îşi întoarse privirea spre ea, Claire îi observ ă ochii înnegura ţ i şi duri. Nu aici, îi zise. Ea n-o să intre aici. — De ce nu? — I-ar fi jenă . El îşi înclină lent capul în semn de aprobare, ca şi cum i s-ar fipă rut o explica ţ ie logică , după care o urmă în sala de clasă . Claire avu mult de furcă încercâ nd să se concentreze la prelegereamonotonă , referitoare la un subiect deja familiar ei, fiindcă citise dinmanual pâ nă mult mai departe decâ t lecţ ia pe care o preda acumprofesorul. dar, în cea mai mare parte a timpului, se tot gâ ndi la Shane,care st ă tea nemişcat lâ ngă ea, cu palmele pe pupitru şi privirea ţ intuit ă în gol. Nici mă car nu asculta muzică la iPod. Îi simţ ea încordareacorpului, care parcă abia a ştepta ocazia să lovească în ceva. Ştiam eu că e o idee proast ă . Prelegerea ţ inu o or ă şi jumă tate, cu o pauză de un sfert de or ă lamijloc; în clipa în care Shane se ridică şi se îndrept ă spre ieşire, ea îl

urmă gr ă bit ă . El se duse pâ nă la uşile din sticlă şi privi afar ă , sprecurtea complexului. — S-a dus, constat ă el cu voce tare, f ă r ă s-o privească pe Claire.Nu-ţ i mai face griji pentru mine. Sunt OK. — Ea. Eve mi-a zis că ea ţ i-a dat foc la casă . Nici un r ă spuns. — Şi. sora ta.? — N-am mai putut s-o scot, zise Shane. Avea doisprezece ani, şi eun-am putut s-o scot din casă . Era sarcina mea. Să am grijă de ea. Nici acum n-o privi. Lui Claire nu-i trecea prin minte ce-ar fi pututsă spună . După o vreme, el plecă , ducâ ndu-se în toaleta bă ieţ ilor; ea serepezi în cea a fetelor, a ştept â ndu-şi ner ă bdă toare r â ndul, iar câ nd ieşi,nu-l v ă zu pe nică ieri. — Of, fir-ar. Dar câ nd intr ă din nou în sala de curs îl v ă zu a şezat în acela şi locca înainte de pauză , de aceast ă dat ă şi cu căştile iPod-ului în urechi. Ea nu zise nimic. Nici el.



A fost cel mai lung şi mai puţ in plă cut curs din câ te-şi aminteaClaire. Fizica se ţ inea în aceea şi clă dire; în cazul în care Monica s-ar fihot ă r â t să -i a ştepte sub soarele pâ rjolitor din curte, s-ar fi ales cu un

bronz pe cinste. Shane parcă era o statuie, dacă o statuie ar putea să

aibă căştile pe urechi şi să emane o încordare înfierbâ ntat ă , capabilă să -ţ i ridice pă rul de pe bra ţ e. Se simţ ea ca şi cum ar fi stat ală turi de o

bombă neexplodat ă şi, din câ t ă fizică ştia, putea să -şi dea seama exactce însemna. Energie potenţ ială , nu glumă . Cursul de fizică trecu extrem de încet. Shane scoase din rucsacapă plat ă şi Twinkies, dâ ndu-i şi ei. Cursul de chimie se desf ăşura înclă direa ală turat ă , însă Claire avu grijă să iasă pe o uşă laterală , nu pecea care dă dea spre aleea principală . Nici urmă de Monica. Îndur ă încă oor ă şi jumă tate de chimie şi de tensiune. Treptat, Shane se destinse pâ nă la punctul în care ei să nu-i mai zornă ie nervii precum clopoţ eii de lasanie ori de câ te ori f ă cea el câ te o mişcare, ajungâ nd ca pâ nă la urmă să se joace pe PSP în tot restul timpului câ t dur ă cursul. Omor â nd zombi,spera ea. Asta pă rea să -l binedispună . Şi, într-adev ă r, el fu de-a dreptul vesel pe durata laboratorului dechimie, manifest â nd interes fa ţă de experimente şi punâ nd at â teaîntrebă ri, încâ t asistentul, care nu fusese niciodat ă nevoit să vină pâ nă la banca lui Claire, se abă tu pe-acolo şi-l privi fix pe Shane, ca şi cum arfi încercat să -şi dea seama ce caut ă acolo. — Salut, omule, îl înt â mpină Shane, întinzâ ndu-i mâ na. Eu suntShane Collins. Sunt. cum îi zice, că -mi scapă ? Auditor. Audiez lecţ ia. Cuprietena mea, Claire.

— A, îngă imă asistentul, al că rui nume Claire nu-l reţ inuse. Bun.OK, atunci. Pă i. f ă la fel ca şi ceilalţ i. Shane îi f ă cu un semn aprobator cu degetul mare şi-i dă rui unzâ mbet nă t â ng. — Hei, rosti apoi cu voce scă zut ă , aplecâ ndu-se spre Claire.Explodează vreo chestie de-asta? — Ce? Hm. mda, dacă faci vreo greşeală , bă nuiesc. — Eu mă gâ ndesc la aplica ţ ii practice. Bombe. A şa ceva. — Shane! Prezenţ a lui chiar o distr ă gea. Şi mai şi mirosea bine. Bine, a bă iat,ceea ce era altceva fa ţă de mirosul plă cut de fat ă : mai obscur, maiabundent. Era un miros care-o tulbura pe dină untru. Of, haide acum, edoar Shane! se cert ă singur ă . Şi totuşi, nu-i fu de nici un folos, mai alescâ nd el o să get ă cu zâ mbetul acela pieziş şi cu o privire care probabil arfi dobor â t orice fat ă pe o rază de zece pa şi. E un pierde-var ă . Şi. nu preainteligent. Sau poate că era, totuşi.



Doar că într-un chip diferit fa ţă de ea. I se pă rea o concepţ ie cutotul nouă ; dar îi cam plă cea. Îl plesni peste mâ nă în clipa în care şi-o întinse după reactivi,încercâ nd să se concentreze asupra detaliilor experimentului. De fapt, se concentr ă at â t de intens, iar Shane fu într-at â t de

absorbit de ceea ce f ă cea ea, încâ t niciunul nu auzi zgomotul pa şilor înspatele lor. Primul lucru pe care-l simţ i Claire fu o arsur ă în parteadreapt ă a spină rii. Scă pă din mâ nă paharul de laborator şi ţ ipă – nu seputu st ă pâ ni, fiindcă , o, Doamne, ce mai durea – iar Shane se r ă suci şi-oînhăţă de guler pe cea care încerca să se îndepă rteze. Era Gina, monicista. Mâ r â i la el şi încercă să -i ardă o palmă , însă Shane n-o scă pă din str â nsoare; Claire, icnind de durere şi încercâ nd să se întoarcă , să vadă ce se petrecea în spatele ei, observ ă că Shane îşiadunase toat ă st ă pâ nirea de sine ca să nu-şi doboare prizoniera pe loc.

Asistentul apă ru în goana mare şi alţ i câţ iva studenţ i începur ă să înţ eleagă că se înt â mplase ceva r ă u, sau, cel puţ in, mai interesant decâ tlucrarea de laborator. Claire se lă să să alunece de pe scă unel şi încercă să vadă ce se înt â mpla cu spatele ei, fiindcă o durea. Şi miroseaîngrozitor. — O, Doamne! bolborosi asistentul. Înhăţă repede sticla cu apă care se iţ ea din rucsacul lui Shane şi-i rev ă rsă conţ inutul peste spatelelui Claire, după care se repezi spre un dulă pior dintr-o latur ă şi seîntoarse cu o cutiuţă cu bicarbonat de sodiu. Claire auzi sf â r â itul dinclipa în care pulberea îi atinse pielea şi aproape că leşină . Gata, i seadresă el. Stai. Stai jos. Tu, cheamă salvarea. Du-te! Şi, în timp ce Claire se lă sa să cadă , cu r ă suflarea t ă iat ă , pe un alt

scă unel, mai scund, asistentul luă o pereche de foarfece şi-i t ă ie bluza laspate, îndoind-o într-o parte şi-n cealalt ă . Îi t ă ie şi breteluţ a sutienului,iar ea abia dacă mai avu prezenţ a de spirit să şi-l prindă înainte să -ialunece de tot în jos pe bra ţ e. Doamne, ce mai doare, ce mai doare. Seabţ inu să plâ ngă . Durerea se mai domolea pe mă sur ă ce bicarbonatul desodiu îşi f ă cea efectul. Acidul are un pH scă zut; bicarbonatul de sodiuare pH ridicat. Bine mă car că -şi mai aducea aminte câ te ceva din chimie,pâ nă şi într-un astfel de moment. Îşi ridică privirea şi v ă zu că Shane o ţ inea încă str â ns pe Gina. Îir ă sucise bra ţ ul la spate şi-o silise să lase jos paharul de laborator; ceeace mai r ă mă sese din acidul cu care-o împroşcase pe Claire ză cea încontinuare în pahar, pă r â nd la fel de inofensiv ca apa. — A fost un accident! scheună ea, ridicâ ndu-se în v â rfulpicioarelor în clipa în care Shane îi r ă sucea şi mai tare bra ţ ul. M-amîmpiedicat! Îmi pare r ă u! Uite, n-am vrut.



— Ast ă zi nu lucr ă m cu H2SO422, replică neînduplecat asistentul.Nu aveai nici un motiv să te plimbi pe-aici cu a şa ceva. Claire? Claire, tedoare r ă u? — E. e bine. Mă simt bine, îngă imă ea, cu toate că , sincer vorbind,habar n-avea dacă era bine sau nu. Se simţ ea ameţ it ă , îngreţ oşat ă şi

înfrigurat ă . De şoc, probabil. Şi de jenă , fiindcă , Dumnezeule, era pe jumă tate goală în fa ţ a întregului laborator de chimie şi. a lui Shane. Potsă -mi pun ceva pe mine? îndr ă zni să întrebe. — Nu, n-ai voie să atingi cu nimic rana. Arsura a pă truns prin maimulte straturi de piele. O să fie nevoie de tratament, şi de antibiotice.

Trebuie doar să stai nemişcat ă . Asistentul se întoarse spre Shane şi spre Gina, îndrept â ndu-şiar ă t ă torul spre cea din urmă . — Tu, tu o să ai de discutat cu poliţ ia campusului. Nu voi toleraastfel de atacuri la orele mele. Nu-mi pasă cine îţ i sunt prietenii! A şadar, ştia cu cine avea de-a face. Sau, cel puţ in, ştia destule.Shane îi şoptea Ginei ceva la ureche, cu o voce mult prea scă zut ă încâ tsă -l poat ă auzi şi Claire, dar oricum nu putea să fie ceva de bine, după expresia de pe chipul fetei. — Domnule? zise Claire, cu o voce pierit ă . Domnule, a ş putea să recuperez lucrarea de laborator şi.? Şi leşină înainte de a-şi încheia fraza cu îmi cer scuze pentruderanj. Nouă . Se trezi culcat ă pe o parte şi simţ indu-se cuprinsă toat ă decă ldur ă . Şi somnoroasă . Cineva st ă tea lâ ngă ea, şi fu nevoit ă să

clipească de două ori pâ nă să -şi dea seama că era Shane. Shane, încamera ei. Ba nu, stai, nu era în camera ei: era altundeva. — În camera de la infirmerie, o lă muri el. Probabil că -i observasemutra dezorienta-t ă . Dă -o naibii de treabă , Claire. Mă car avertizează -mă data viitoare, câ nd mai ai de gâ nd să plonjezi cu fa ţ a-n jos spre podea.Puteam să fac pe eroul şi să te prind, sau cam a şa ceva. Ea îi r ă spunse printr-un zâ mbet. Vocea îi sună leneşă şit ă r ă gă nat ă . — În schimb, ai prins-o pe Gina. I se pă ru nostim, a şa că repet ă . — Ai prins-o pe Giiiiiiiiiinaaaaa. — Mda, ha-ha-ha, eşti drogat ă r ă u, ştiai? Şi ăştia nu numai că te-au îndopat cu calmante, dar ţ i-au sunat şi pă rinţ ii. Îi trebui ceva timp pâ nă să înţ eleagă ce-i spusese. — Pă rinţ ii? îngâ nă , str ă duindu-se să -şi ridice capul. Of. Au! Nu e

bine.



— Nu prea. Mami şi tati au cam tras o sperietur ă câ nd au auzit că ai devenit un caz de accident de laborator. Poliţ aii campusului au uitatsă pomenească şi partea cu Gina care ţ i-a turnat intenţ ionat acid pespinare. Par să creadă că n-a fost decâ t un accident împuţ it. — Şi a fost? întrebă ea. Un accident?

— Nici gâ nd. A vrut să -ţ i facă r ă u. Claire îşi ciupi cu două degete dizgra ţ iosul halat albastru de spitalcu care fusese îmbr ă cat ă . — Mi-a distrus bluza. — Mda, cam a şa ceva, r ă spunse Shane, al că rui chip era palid şiîncordat. Am tot încercat să -i sun pe Michael. Nu ştiu pe unde-o fi. N-a ş

vrea să te las singur ă aici, dar. — El e bine, îl întrerupse ea, cu o voce moale, închizâ nd ochii. Şieu sunt bine. I se pă ru că -i simte degetele plimbâ ndu-se prin pă rul ei, într-oclipă de uşoar ă şi dulce apă sare. — Mda, îl auzi spunâ nd. Eşti bine. Mă gă seşti aici câ nd te trezeşti. Ea încuviinţă somnoroasă , după care totul dispă ru într-o cea ţă gă lbuie ca lă mâ ia, ca şi cum ar fi ză cut la soare. Au! Trezirea nu fu deloc amuzant ă . Nici vorbă de drogul ceţ os alsoarelui de culoarea lă mâ ii; acum, parcă era o tor ţă care-i ardeaspinarea exact pe omoplatul drept. Claire scâ nci şi se cufundă în pernă ,încercâ nd să fugă de durere, însă aceasta o urma îndeaproape. Efectul calmantelor trecuse. Clipi, mai scâ nci un pic, după care se ridică încetişor în capul

oaselor; o infirmier ă care tocmai trecea pe acolo se opri şi veni s-o vadă ce face. — Felicit ă ri, îi zise. Evoluezi bine. Arsura o să te mai doar ă o

vreme, dar dacă iei antibioticele şi-ţ i menţ ii rana curat ă , o să se vindeceperfect. Ai avut noroc c-a fost cineva prin apropiere ca să ţ i-o spele şi să neutralizeze reacţ ia. Am v ă zut arsuri cu acid din baterie ajungâ nd pâ nă la os. Claire încuviinţă printr-o înclinare a capului, neştiind sigur dacă putea să deschidă gura f ă r ă să vomite. Îşi simţ ea întreaga parte dreapt ă arzâ nd şi zdrobit ă . — Vrei să te dai jos? Încuviinţă din nou. Infirmiera o ajut ă să coboare din pat şi-iaduse, la cererea ei, ceea ce-i mai r ă mă sese din veşminte. Sutienul, t ă iat,era pierdut de-a binelea. Bluza. nici din ea nu r ă mă sese mare lucru.Infirmiera veni cu un tricou negru şi lă lâ u din dulapul cu obiecte uitateşi o f ă cu să arate prezentabilă , după care apă ru şi doctorul, pentru oconsulta ţ ie sumar ă . După vioiciunea cu care se gr ă bir ă să se debaraseze



de ea, puteai trage concluzia că pentru o mică arsur ă cu acid sulfuric nuprea merita să te treacă transpira ţ iile; cel puţ in în Morganville. — Câ t e de rea? îl întrebă ea pe Shane, în timp ce o conducea,împingâ ndu-i că ruciorul cu rotile de-a lungul culoarului, spre ieşire.

Adică e, cum să zic, de-a dreptul oribilă ?

— Incredibil de oribilă , zise el. Ca-n filmele de groază . — Of, Doamne! El o lă să mai moale. — Stai că nu-i chiar a şa. E cam câ t o monedă de două zeci şi cincide cenţ i. Asistentul ă la al t ă u a f ă cut treabă bună că ţ i-a ciopâ r ţ it ţ oaleleşi ţ i le-a îndepă rtat de piele. Ştiu că doare al naibii, dar putea să fie multmai r ă u. Mai r ă mă sese mult acid în paharul din mâ na Ginei. — Tu crezi. crezi că avea de gâ nd să . — Să -l toarne tot pe tine? Da, naiba s-o ia. Doar că n-a mai avuttimp. Uau. Era. neplă cut. Simţ ea fierbinţ eală şi r ă ceală şi un pic degrea ţă , dar de data asta senza ţ iile nu mai aveau nimic de-a face cuşocul. — Cred că asta a fost r ă zbunarea Monică i. — O parte din ea, în orice caz. Acum e şucă rit ă de-a binelea fiindcă nu i-a ieşit a şa cum ar fi crezut. Ideea că Monica ar fi şucă rit ă de-a binelea nu era ceva tocmaiplă cut cu care să -ţ i închei ziua. şi chiar era sf â r şitul zilei, îşi dă duseama, în clipa în care Shane o aduse pâ nă în dreptul uşilor duble,automate, din sticlă .

Era întuneric. — O, exclamă , acoperindu-şi gura cu palma. O, nu. — Mda, bine, mă car avem transportul asigurat. Gata? F ă cu un semn de încuviinţ are, iar Shane îi acceler ă deodat ă deplasarea că ruciorului, transformâ nd-o într-o goană din r ă sputeri.Claire scâ nci şi se prinse de mâ nere, simţ indu-se complet lipsit ă decontrol, în timp ce că ruciorul se hurduca în jos pe rampă şi fr â na bruscla doar câţ iva centimetri de caroseria str ă lucitoare a automobilului luiEve. Eve împinse cu putere portiera din dreapta ei, iar Claire încercă să se urce singur ă , însă Shane o apucă de mijloc şi-o să lt ă drept pe scaun.Fu doar o chestiune de secunde, după care el izbi cu piciorul că ruciorulpe rotile, trimiţâ ndu-l înapoi spre rampă , unde se ciocni de balustradă şir ă mase acolo, pă r ă sit. Shane plonjă pe bancheta din spate. — Calc-o! ordonă . Eve asta şi f ă cu, în timp ce Claire se zbă tea să gă sească o poziţ ie pentru centura de siguranţă în care să poat ă respira şisă nu plâ ngă de durere. Se hot ă r î să se cocoşeze în fa ţă , rezemâ ndu-se



cu ambele mâ ini de masivul bord, iar Eve ţâşni afar ă din parcare şi porniîn goană pe strada întunecoasă . Iluminatul stradal pă rea sinistru şi mult prea depă rtat: oare să fi fost ceva intenţ ionat? Oare vampirii hot ă raupâ nă şi depă rtarea la care se poziţ ionau st â lpii? Sau era ea doar pestemă sur ă de speriat ă ?

— El e acolo? se interesă Shane, aplecâ ndu-se peste spă tarulscaunului. Eve îl să get ă cu privirea. — Mda, îi r ă spunse. E acolo. Dar să nu mă bagi pe mine la mijloc.

Trebuie să lucrez acolo, înţ elegi? — Îţ i promit. N-o să -i frec ridichea şefului t ă u. Ea nu-l crezu – cel puţ in, mă car at â t era clar – însă la urmă torulsemafor vir ă la dreapta, în loc să cotească la st â nga, şi cam în două minute opri lâ ngă trotuarul din fa ţ a cafenelei Common Grounds, care laacea or ă era inundat ă de lumină . Şi ticsit ă de lume. Claire se încrunt ă ,dar pâ nă ca mă car să aibă timp pentru o întrebare, Shane deja cobor î din automobil şi pă trunse în cafenea. — Ce face? o întrebă pe Eve. — O t â mpenie, veni r ă spunsul. Cum e arsura? Doare, hî? Claire ar fi vrut să ridice din umeri, însă simplul gâ nd la durereacare-şi imagina că avea să urmeze o f ă cu să tresar ă . — Nu foarte r ă u, r ă spunse cu vitejie, încercâ nd să zâ mbească .Putea să fi fost cu mult mai r ă u, cred. — Cred şi eu, o aprobă Eve. Ţ i-am zis eu că şcoala e periculoasă .

Trebuie să aducem totul sub control. Nu poţ i să te mai duci, dacă se-nt â mplă lucruri de-astea. — Dar nu pot să renunţ !

— Ba sigur că poţ i! o contrazise Eve, voioasă . Lumea renunţă tottimpul. Doar că nu şi cei ca tine. of, fir-ar a naibii! Eve îşi muşcă buzele rujate cu negru şi f ă cu ochii mari, privindneliniştit ă prin parbriz spre interiorul viu luminat al cafenelei. Şi, după câ teva secunde, observ ă şi Claire ce o neliniştea: managerul hippy,Oliver, st ă tea în picioare la o fereastr ă , privind drept spre ele, iar înspatele lui, Shane tocmai îşi tr ă gea un scaun la o masă dintr-un colţ îndepă rtat, unde-l a ştepta, a şezat ă , o siluet ă întunecat ă . — Spune-mi că nu vorbeşte cu Brandon, ceru Claire. — Hm. OK. Nu vorbeşte cu Brandon. — Minţ i. — Mda. Vorbeşte cu Brandon. Uite ce e, lasă -l pe Shane să -şi facă treaba, bine? Nu e chiar at â t de prost pe câ t pare, în majoritateacazurilor. — Dar el nu e. Protejat, nu? — De-asta şi st ă de vorbă în Common Grounds. E un fel de loc dearmistiţ iu. Vampirii nu v â nează acolo, sau, în orice caz, a şa se



presupune. Şi acolo e locul în care se încheie tot felul de t â rguri şi depacte şi de alte chestii. A şa că Shane e într-un loc destul de sigurînă untru. Cu toate acestea, continua să -şi muşte buzele şi să se arateneliniştit ă .

— Doar dacă .? o îmboldi Claire. — Doar dacă nu atacă el primul. Autoapă rarea nu se pune. Shane era bine, cel puţ in din câ te putea să vadă Claire. Îşi ţ ineamâ inile pe masă şi, deşi se aplecase în fa ţă să spună ceva, nu se bă teacu nimeni. Şi asta era bine, nu? Deşi, oricum, habar n-avea ce putea elsă -i spună lui Brandon. Nu Brandon era cel care-i turnase acid pespinare. Dar, indiferent ce ar fi spus, Shane nu pă rea să aibă prea maresucces; pâ nă la urmă , îşi împinse scaunul în spate şi plecă , f ă câ ndu-i unsemn de salut din cap lui Oliver în timp ce ieşea. Brandon se strecur ă pedupă masă , întunecat şi lucios, urmâ ndu-l pe Shane pâ nă în prag,suficient de aproape încâ t să -l poat ă înhăţă , dacă s-ar fi întins. Dar nuera decâ t o tortur ă mentală , îşi dă du seama Claire chiar în clipa în carese pregă tea să scoat ă un urlet de avertizare. Brandon nu voia decâ t să -lînfricoşeze, nu să -i facă vreun r ă u. Shane doar aruncă o privire înapoi, ridică din umeri şi ieşi dincafenea. Câ nd Brandon dă du să -l urmeze, Oliver întinse un bra ţ şi-i bar ă calea. Pâ nă să -i mâ r â ie Brandon ceva, Shane ajunsese deja în ma şină ,iar Eve demara ca din puşcă de lâ ngă trotuar. — E cazul acum să ne fie frică ? se interesă ea. Fiindcă a ş preferasă iau câ t de câ t un avans pâ nă să se declanşeze alarma oficială de

panică . — Nţ . Suntem liberi, îi r ă spunse Shane. Vocea îi suna obosit ă şiun pic cam ciudat. Claire are permis de liber ă trecere, adă ugă el. Nimenin-o să mai vină după ea. Inclusiv Monica, sau pă puşile ei din câ rpe. — Dar. cum? De ce? se mir ă Claire. În ceea ce o privea pe Eve, eraclar că nu mai avea nevoie să întrebe. Doar avea o expresie îndâ rjit ă şifurioasă . — Am f ă cut un t â rg, explică Shane. Vampirii se dau în v â nt după ocaziile de a mai câştiga o via ţă . — Mare idiot mai eşti! şuier ă Eve. — Am f ă cut ceea ce trebuia să fac! N-aveam cum să -i cer pă rerealui Michael. El nu era. Shane îşi înghiţ i restul comentariului cu o mişcare violent ă şi reuşisă -şi readucă sub control mâ nia din voce. — El nu era disponibil. Iar ăşi. Claire n-a bă tut câ mpii. Ar omor î-o,sau, cel puţ in, ar vrea să -i facă at â t r ă u, încâ t ea să -şi dorească sf â r şitul.Iar eu nu pot să permit a şa ceva.



Mai era, îşi zise Claire în sinea ei, un mut nu încă o dat ă la sf â r şit. Ar fi vrut să se întoarcă şi să -l privească , însă durerea era prea mare fieşi ca să încerce. În schimb, se str ă dui să -i prindă privirea în oglindaretrovizoare. — Shane, zise ea. Ce i-ai promis?

— Nimic din ceea ce nu mi-a ş permite să pierd. — Shane! Însă Shane nu-i mai r ă spunse. Nici Eve, cu toate că ea deschisegura de vreo două ori, dar o închise la loc f ă r ă să scoat ă vreun sunet.Restul drumului fu parcurs în t ă cere şi, imediat cum oprir ă lâ ngă trotuar, Eve cobor î şi se duse în graba mare să descuie uşa. Claire îşideschise uşa din dreptul ei şi vru să coboare, însă Shane i-o luase dejaînainte, ajut â nd-o să se ridice. Mamă , dar era. puternic, nu glumă . Şiavea mâ ini mari, calde. Fu str ă bă tut ă de un frison, a şa că el o întrebă imediat: — Ţ i-e frig? Însă nu era vorba despre asta. Absolut deloc. — Shane, ce i-ai promis? se repezi să întrebe, apucâ ndu-l deantebra ţ . Nu că n-ar fi putut să scape de ea, dar. el se lă să ţ inut. Nuf ă cu decâ t să -şi coboare privirea spre ea. Erau chiar foarte aproape unulde altul, suficient de aproape încâ t ea să -şi simt ă fiecare nerv din trupsf â r â ind ca o cutie de Coca agitat ă zdrav ă n şi apoi deschisă . Doar n-aif ă cut. ceva. — Prostesc? complet ă el. Îşi cobor î ochii spre mâ na ei şi, după o clipă , o cuprinse într-a lui.Doar pentru o clipă , fiindcă apoi şi-o smuci, ca şi cum s-ar fi ars. Ea

avusese dreptate: s-ar fi putut elibera f ă r ă ca mă car să se gâ ndească laasta. — Mda. La de-astea sunt eu bun. La chestii prosteşti. Probabil că tot r ă ul e spre bine: să fi avut două creiere barosane în casă , am fi pututsă ne simţ im cam înghesuiţ i. Ea încercă să mai spună ceva, însă el îi f ă cu un semn spre casă . — În afar ă de cazul în care ai vrea să -ţ i at â rni de gâ t un afiş cu

Venă de închiriat, mişcă -te odat ă ! Ea se mişcă . Uşa de la intrare era deschisă , iar Shane o urmă îndeaproape, foarte de aproape, pâ nă câ nd ea începu să urce treptele. Nu-i mai auzi zgomotul pa şilor, a şa că se-ntoarse să vadă ce se-nt â mplă . El se oprise la picioarele scă rii, privind strada. În colţ ul ei st ă tea un vampir, sub un st â lp de iluminat. Doar st ă tea acolo, cu bra ţ ele încrucişate, sprijinindu-se de unst â lp de parcă ar fi avut tot timpul din lume la dispoziţ ie. Îi trimise o bezea, se întoarse şi plecă .



Shane îi ar ă t ă degetul mijlociu şi practic o îmbr â nci pe Clairedincolo de prag. — Niciodat ă să nu te mai opreşti afar ă ! — Ai zis că am permis de liber ă trecere! — Dar nu e şi însoţ it de vreo garanţ ie scrisă !

— Ce i-ai promis? urlă ea. Shane tr â nti uşa cu putere şi vru să -şi facă loc cu for ţ a pe lâ ngă ea pâ nă în hol, dar chiar în clipa în care ajunse acolo, îi ieşi în cale Michael.Iar Michael ar ă ta scos din fire. — R ă spunde-i, ceru el. Ce naiba ai f ă cut, Shane? — A, acum te interesează ? Dar tu unde naiba ai fost, omule? Te-am sunat. Am venit să te caut. Ce naiba, ţ i-am şmecherit pâ nă şiîncuietoarea de la uşă ! Ochii alba ştri ai lui Michael pâ lpâ ir ă de la Shane la Claire şiînapoi. — Am avut treburi. — Gagiule, azi ai avut treburi? Cum zici, omule. Dar n-ai fost prinpreajmă , a şa că am fost nevoit să dau telefonul. Şi l-am dat. — Shane. Michael întinse mâ na şi-l prinse de bra ţ , for ţâ ndu-l să seoprească . Sunt de pă rere că ea merit ă un r ă spuns. Noi toţ i merit ă m. În spatele lui, Eve apă ru de după colţ , cu bra ţ ele încrucişate. Shane lă să să -i scape un scurt hohot de r â s aspru. — Sari pe mine împreună cu fetele? Lovitur ă sub centur ă , omule.Lovitur ă sub centur ă . Ce s-a ales din solidaritatea masculină ? — Eve mi-a zis că ai vorbit cu Brandon. Claire v ă zu cum lupta interioar ă îi încovoaie umerii lui Shane.

— Mda. Am vorbit. Am fost obligat. Adică . uite ce e, au aruncat peea cu acid, iar afurisiţ ii de poliţ ai n-au vrut nici mă car. a trebuit să mergpâ nă la sursă . Tu m-ai înv ăţ at asta. — Ai f ă cut un t â rg cu Brandon, zise Michael, iar Claire îi sesiză tremurul îngreţ oşat din voce. Of, fir-ar al naibii să fie, Shane. Doar n-aif ă cut-o. Shane ridică din umeri. Îi evita privirea lui Michael. — Gagiule, faptul e consumat. Nu face un circ din asta. Nu e decâ t de două ori. Şi nu poate să mă secă tuiască , sau mai ştiu eu ce. — Rahat! r ă cni Michael, întorcâ ndu-se şi lovind violent cu palmaîn tocul uşii. Dar nici mă car n-o cunoşti, omule! Nu se poate să faci dinasta o cruciadă ! — Nici nu fac! — Ea nu e Alyssa! urlă Michael, iar acesta era cel mai puternicstrigă t pe care-l auzise Claire în via ţ a ei. Tresă ri şi f ă cu un pas înapoi, şi

v ă zu că şi Eve face acela şi lucru, în spatele lui.



Shane nu se clinti. Pă rea că nu poate. R ă mase pur şi simplu peloc, cu capul plecat. Dar pe urmă inspir ă adâ nc, îşi înă lţă capul şi-i înt â lni privirea luiMichael. — Ştiu că nu e Alyssa, zise, iar vocea îi era fermă , liniştit ă şi rece.

Ar trebui să te dai naibii la o parte, Michael, şi să nu mă mai crezipuştanul dat peste cap de-atunci. Ştiu ce fac, iar tu nu eşti taică -meu. — N-ai pe nimeni mai apropiat aici decâ t pe mine! replică Michael.Renunţ ase să mai urle, însă Claire îi simţ ea furia clocotindu-i în voce. Iar eu nu te las să te joci de-a eroul. Nu acum. — N-a ş fi f ă cut-o, dacă tu ai fi venit să -mi ţ ii spatele. De data aceasta, Shane izbuti să -şi croiască drum pe lâ ngă el,urcă tropă ind scara şi intr ă în camera lui, tr â ntind uşa. Michael r ă masepe loc, privind fix în urma lui, pâ nă câ nd Claire se hot ă r î să facă un pasînainte. Fata încremeni în clipa în care Michael îşi întoarse privirea spreea, temâ ndu-se că poate era mai furios pe ea decâ t fusese pe Shane. Îndefinitiv, fusese din vina ei. — Hai, stai jos, o invit ă Michael. Mă duc să -ţ i aduc ceva demâ ncare. — Dar nu vreau. — Ba vrei. Stai jos. Eve, ţ ine-o acolo cu for ţ a, dacă e nevoie. Îi luă mâ na pentru o clipă , i-o str â nse uşor, după care se dă dudeoparte, f ă câ ndu-i loc spre canapea. Ea se a şeză cu un suspin uşuratşi-şi sprijini fruntea în palme. Doamne, ce zi nenorocit ă ! începuse at â tde. şi Shane. dar. — Ai înţ eles ce-a f ă cut Shane, da? o întrebă Eve, lă sâ ndu-se să

cadă ală turi de ea. Cum a, ştii tu, cum a f ă cut t â rgul? — Nu. Se simţ ea înfierbâ ntat ă , şi nefericit ă , şi sub nici o formă n-avea chef de mâ ncare. Însă Michael nu era în dispoziţ ia în care să accepte un refuz. Habar n-am ce se petrece, se plâ nse ea. — Shane i-a oferit lui Brandon două partide, ca el să te lase înpace, în schimb. — I-a. ce? Claire îşi ridică privirea, total nedumerit ă . Ce, Shane să fi fost gay?Nici mă car prin gâ nd nu-i trecuse o astfel de posibilitate. — Partide. Ştii tu, de muşcă turi. Eve mimă o muşcă tur ă cu colţ ii. — Înţ elegerea a fost ca Brandon să -l muşte. de două ori. Doar că nu are voie, ştii, să -l omoare. Nu e vorba despre hr ă nire, doar despreplă cere. Şi putere. Eve îşi netezi cutele fustei şi-şi privi încruntat ă unghiile scurte şinegre.



— Michael are dreptate să se supere din cauza asta. E cale a naibiide lungă de la a nu ucide pe cineva pâ nă la a nu-l v ă t ă ma. Iar Brandonare o gr ă madă de experienţă la încheiat t â rguri. Shane, nu. Cumva, ştiuse asta: după felul în care se comportase Shane, după felul în care-l privise Brandon, după câ t de supă rat fusese Michael. Nu

fusese vorba doar că Shane i-ar fi cerut lui Brandon să -i lase în pace,sau să -i facă vreo promisiune t â mpit ă . Shane îşi oferise propria via ţă înschimbul vieţ ii ei. sau, cel puţ in, şi-o risca. Claire icni, iar frica îi înţ epă în asemenea hal pielea încâ t se pă reacă s-ar fi t ă v ă lit pe ace. — Dar, dacă -l muşcă , nu-l. n-o să fie. — Transformat în vampir? îi sf â r şi Eve întrebarea, clă tinâ nd apoidin cap în semn de nega ţ ie. Nu merge a şa treaba, fiindcă altfelMorganville ar fi ajuns pâ nă acum capitala mondială a vampirilor. Decâ nd mă ştiu, n-am v ă zut şi nici n-am auzit să fi fost transformat cinevaîn vampir doar dintr-o muşcă tur ă . Sugă torii de sâ nge de pe-aici sunt

bă tr â ni de-a binelea. Nu că Shane n-ar ar ă ta grozav de sexy cu ofrumoasă pereche de colţ i, dar. Eve se opri, jucâ ndu-se cu pliseurile fustei. — Rahat. E o t â mpenie. De ce nu eu? Adică , nu c-a ş vrea. nu mai

vreau. dar. pentru bă ieţ i e mai r ă u. — Mai r ă u? De ce? Eve ridică din umeri, însă Claire îşi dă dea seama că evitar ă spunsul. — Shane categoric n-o să fie în stare să suporte. Bă ieţ ii nu sunt înstare nici mă car să -i lase altcuiva ultimul hotdog, iar lui nici mă car nu-i

plac hotdogii. Shane e total aiurea câ nd e vorba să se controleze. Se mai foi preţ de câ teva secunde, după care adă ugă , moale: — Şi mi-e frică pentru el. După întoarcerea lui Michael în living, Eve să ri în picioare şiîncepu să alerge de colo-colo, mut â nd lucrurile din loc, f ă câ ndu-legr ă madă pe altele, pâ nă câ nd el îi f ă cu un nu-prea-subtil semn să plece.Ceea ce ea şi f ă cu, invent â nd cine ştie ce pretext pe care Claire nici nu-lauzi, după care urcă tropă ind în camera ei. Michael îi întinse un castron lui Claire. — Chili. Îmi pare r ă u. Doar asta avem. Ea încuviinţă şi luă o lingur ă din chili, pentru că mereu camf ă cuse ceea ce i se cerea. şi în clipa în care mâ ncarea îi atinse limba, îşidă du seama că era lihnit ă . Înghiţ i aproape pe nemestecate şi, pâ nă să -şidea seama, îşi umplea deja lingura la loc. Shane ar fi trebuit să selanseze în afaceri ca bucă tar de chili. Michael se a şeză pe fotoliul din piele aflat în st â nga ei şi-şi luă chitara pe care-o pusese deoparte. Începu s-o acordeze, de parcă



întreaga scenă cu Shane nici nu s-ar fi desf ăşurat vreodat ă . Ea mâ ncă încontinuare, aruncâ ndu-i priviri pe furiş în timp ce el se apleca asuprainstrumentului, scoţâ nd sunete delicate, vibrante. — Nu eşti furios? îl întrebă ea într-un t â rziu, sau cel puţ in molf ă i. — Furios? repet ă Michael, f ă r ă ca mă car să -şi ridice capul blond şi

câ rlionţ at. Furios eşti câ nd îţ i arat ă cineva degetul mijlociu peautostradă , Claire. Nu. Sunt înspă imâ ntat. Şi încerc să mă gâ ndesc ce-ar fi de f ă cut. Ea se opri pentru câ teva secunde din mestecat, după care-şi dă duseama că dacă s-ar fi înecat cu mâ ncarea n-ar fi îmbună t ăţ it, probabil,cu nimic lucrurile. — Shane e un ză pă cit, continuă Michael. E bă iat bun, dar nugâ ndeşte. Trebuia să gâ ndesc eu în locul lui, înainte să te aduc aici. Claire înghiţ i. Deodat ă , mâ ncarea că pă t ă un gust acru, a şa că lă să

jos lingura. — Pe mine? Degetele lui Michael încremenir ă pe strunele chitarei. — Ai auzit despre sora lui, da? Alyssa. Acela fusese prenumele pe care i-l aruncase Michael în fa ţă lui Shane. Cel care-i provocase durerea. — Că a murit. — Shane nu e un tip complicat. Dacă ţ ine la cineva, lupt ă pentrupersoana aceea. Simplu. Lyssa. Lyssa era o fetiţă dr ă gă la şă . Iar la elfuncţ iona chestia aia cu fratele mai mare. Ar fi fost în stare să şi moar ă pentru ea. Michael clă tină încetişor din cap.

— Aproape c-a şi murit. Oricum, ideea e că Lyssa ar fi avut acumcam v â rsta ta, şi iat ă că şi ţ ie îţ i fac r ă u acelea şi javre care i-au ucissora, încercâ nd să se r ă zbune pe el. A şa că , mda. Ar face orice – orice –numai să nu fie nevoit să retr ă iască toate astea. Poate că n-oi fi tu Lyssa,dar îi place de tine şi, mai mult decâ t at â t, o ur ăşte pe Monica Morrell,într-at â t, încâ t. Michael pă rea să nu-şi poat ă exprima gâ ndul mai departe. R ă masecu privirea pierdut ă în gol timp de câ teva secunde, şi abia apoi continuă . — Câ nd închei t â rguri cu vampirii în ora şul ă sta, îţ i asigurisupravieţ uirea pe dinafar ă , dar ajungi să te roadă pe dină untru. Am

v ă zut cum s-a înt â mplat cu ai mei, pâ nă să plece de-aici. Şi pă rinţ ilor luiEve. Surorilor ei. Dacă Shane ar trece prin a şa ceva, asta l-ar omor î. Claire se ridică . — N-o să treacă , declar ă ea. N-o să -l las eu. — Şi cum o să -l opreşti, mai precis? Ce naiba, nu pot eu să -lopresc, şi pe mine mă ascult ă . În cele mai multe cazuri.



— Uite, Eve zicea că vampirii st ă pâ nesc ora şul. E adev ă rat? Chiara şa? — Da. Sunt aici de câ nd se ştie toat ă lumea. Dacă tr ă ieşti aici,înveţ i să tr ă ieşti împreună cu ei. Dacă nu, atunci pleci. — Şi totuşi, nu umblă peste tot să -i muşte pe oameni.

— Asta ar fi o grosolă nie, replică el, cu seriozitate. Nici nu aunevoie. Toat ă lumea din ora ş – toţ i rezidenţ ii – plă tesc impozite. Impozitede sâ nge. Un litru pe lună , acolo, la spital. Ea f ă cu ochii mari. — Dar eu n-am fost obligat ă ! — Copiii din facultate nu sunt obliga ţ i. Ei sunt impozita ţ i în altmod. Se întunecă la fa ţă şi, cu o senza ţ ie bolnă vicioasă , diformă , deoroare, ea înţ elese ce avea să spună înainte ca vorbele să fie pronunţ ateîntr-adev ă r. — Vampirii au o înţ elegere cu şcoala. Îşi iau două procente pe an,tocmai dintre v â rfuri. O vreme, luau mai mult, dar cred că i-a cuprinsneliniştea. Câ teva situa ţ ii în care au scă pat ca prin urechile acului demass-media. Nimic nu le face mai mult ă plă cere celor de la posturile deteleviziune, decâ t câ nd dispare câ te-o t â nă r ă student ă dr ă guţă . Claire, la ce te gâ ndeşti? Fata inspir ă adâ nc. — Dacă vampirii au totul pus la punct, înseamnă că au şi o, ştiitu, o ierarhie. Corect? Nu se poate să se dea în spectacol a şa, de capullor. Nu şi dacă sunt at â t de mulţ i. Trebuie să fie şi cineva la comandă . — Corect. Brandon are un şef. Iar şeful lui are, probabil, şi el un

şef. — A şa că tot ceea ce trebuie să facem noi este să încheiem oînţ elegere cu şeful lui, concluzionă ea. Oferind orice altceva decâ t să fieShane muşcat. — Tot? — Sigur vor ei ceva. Un lucru pe care să şi-l dorească mai multdecâ t orice au deja. Noi nu trebuie decâ t să află m ce anume. Se auzi un scâ r ţâ it pe scar ă . Michael întoarse capul să vadă ce era,şi la fel f ă cu şi Claire. Eve era acolo. — Nu te-am auzit venind, zise Michael. Ea ridică din umeri şicobor î lipă ind pe trepte; îşi scosese pantofii. Pâ nă şi colanţ ii ei alb cunegru aveau imprimate mici cranii la spate. — Eu ştiu ce vor, zise ea. Nu c-am fi noi în stare să gă sim a şaceva. Michael o privi lung. Eve nu întoarse capul: înaint ă drept spre el,iar Claire simţ i deodat ă că se afla în mijlocul unei poveşti personale.Poate că era din cauza felului în care o privea el, sau a celui în care-i



zâ mbea ea, cert e că senza ţ ia o f ă cu pe Claire să se foiască stingherit ă şisă examineze mai îndeaproape o stiv ă de că r ţ i de pe mă suţă . — Nu vreau să fii amestecat ă în asta, zise Michael. Cu coadaochiului, îl ză ri întinzâ ndu-se şi apucâ nd-o de mâ nă pe Eve. — Shane e amestecat. Claire e amestecat ă . Hei, pâ nă şi tu eşti

amestecat, enumer ă Eve, ridicâ nd din umeri. Ştii câ t de mult detest să fiu lă sat ă pe dinafar ă . În plus, dacă exist ă o cale să i-o tragem luiBrandon, sunt întru totul amatoare. Bă iatul ă la cere o împunsă tur ă drept în ochi cu o dr ă gă la şă de ţ epuşă bine ascuţ it ă . Încă se ţ ineau de mâ nă . Claire îşi drese glasul, iar Michael fu celcare se desprinse primul. — Ce este? Ce vor? Eve zâ mbi. — O, ce-o să -ţ i mai placă asta, r ă spunse ea. Vor o carte. Şi nu-mitrece prin cap cineva care să aibă mai multe şanse s-o gă sească decâ t tu,fata cu că r ţ ile. În Morganville existau foarte multe reguli despre care Claire n-avea nici cea mai vagă idee. Cea cu donarea de sâ nge era una dintre ele. şiîncepea să se întrebe cum f ă cea Michael să scape de plata impozitelor.Nu avea cum, nu? Din moment ce nu putea să iasă din casă ? Se a şeză turceşte pe podea cu un registru în mâ nă , r ă sfoi pâ nă câ nd ajunse la o filă curat ă şi scrise pe ea titlul Plusuri pentru Vampiri.Dedesubt, înscrise: donare de sâ nge, Protecţ ie, favoruri, învoieli. — A, trece acolo şi stingerea, o sf ă tui Eve. — Exist ă şi o stingere? — Pă i, mda, sigur. Şcoala face excepţ ie. Nu le pasă dacă studenţ ii

umblă brambura toat ă noaptea, pentru că , ştii tu. Eve mimă înfigerea colţ ilor în gâ t. Claire înghiţ i în sec şi încuviinţă . — În schimb, pentru localnici? continuă Eve. O, da! — Şi de ce-ar fi un plus pentru ei? — Pentru că nu mai sunt nevoiţ i să -şi bat ă capul pe cine pot să muşte f ă r ă probleme şi pe cine nu. Dacă te-au prins umblâ nd creanga,te-au halit. Claire not ă stingerea. Apoi, întoarse pagina şi scrise Minusuri ale

Vampirilor. — De ce se tem ei? întrebă . — Nu cred că am terminat cu plusurile, interveni Michael. Sea şeză pe podea lâ ngă cele două fete, în fine, ceva mai aproape de Eve,după cum constat ă Claire. Probabil că n-ai scris o gr ă madă de lucruriacolo. — Of, las-o pe fat ă să se simt ă şi ea bine, îl cert ă Eve. Nu e totulchiar at â t de negru. E clar că nu le place lumina zilei. Claire scrise în carnet.



— Şi usturoiul. argintul. ăăă . agheasma. — Eşti sigur ă de astea? o întrebă Michael. Eu întotdeauna am fostde pă rere că e foarte mult ă pref ă că torie, pentru orice eventualitate. — De ce-ar face una ca asta? În locul lui, r ă spunse Claire, f ă r ă să -şi ridice privirea.

— Pentru că a şa le vine mai uşor să ascundă ceea ce poate să lefacă r ă u cu adev ă rat. Oricum, le scriu, deşi e posibil să nu fie potrivite. — Cu focul e adev ă rat, zise Michael. Am v ă zut odat ă un vampirmurind, pe câ nd eram copil. O poveste de-aia, cu r ă zbunare. Eve inspir ă adâ nc. — O, da, mi-aduc aminte că am auzit despre asta. Tom Sullivan. Claire f ă cu ochii mari. — Vampirul se numea. — Nu vampirul, r ă spunse Michael. Tipul care l-a ucis. TommySullivan. Era cam debusolat, bea de stingea, ceea ce nu e ceva preaneobişnuit pe-aici. Avea o fetiţă . I-a murit. A dat vina pe vampiri, a şa că l-a împroşcat pe unul cu benzină şi i-a dat foc, drept în mijloculcâ rciumii. — Ai v ă zut tu asta? se mir ă Claire. Câţ i ani aveai? — În Morganville te maturizezi repede. Ideea e că în noapteaurmă toare s-a ţ inut un proces. Tommy n-a prea avut şanse. Pâ nă diminea ţă , era deja mort. Totuşi. focul are efect. Doar să nu te prindă . Claire trecu foc în registru. — Cum e cu ţ epuşele? — Doar l-ai v ă zut pe Brandon, zise Eve. Ai vrea să te apropii de elsuficient câ t să -l str ă pungi cu ţ epuşa? Mda, nici eu.

— Dar are efect? — A şa cred. Dar trebuie să completezi un formular câ nd cumperilemn. Claire not ă . — Crucile? — Categoric. — De ce? — Oare pentru că simt creaturi ale r ă ului, f ă r ă suflet, diavolisugă tori de sâ nge? — A şa era şi profesorul meu de sport dintr-a şasea, dar lui nu-i era frică de cruci. — Foarte nostim, replică Eve, pe un ton a că rui semnifica ţ ie eradeloc. Pentru că nu prea exist ă biserici şi, din câ te ştiu eu, e imposibil să obţ ii o cruce, decâ t doar dacă ţ i-o confecţ ionezi singur. În plus, toţ i ăştiaau copilă rit – nu e ciudat, să te gâ ndeşti că au avut şi ei o copilă rie? –într-o vreme în care religia nu era tocmai o ocupa ţ ie pentru zilele deduminică . Era ceva din tine, ceva de fiecare clipă , de fiecare zi, iar



Dumnezeu era mereu prezent câ nd era vorba despre o mică burduşeală distractiv ă împotriva r ă ilor. — Termină , murmur ă Michael. Şi-a şa Dumnezeu ne cam lipseştepe-aici. — Nu vreau să fiu nedreapt ă fa ţă de Ă l Bă tr â n, Michael, dar El s-a

cam lipsit de noi, ripost ă Eve. Ai idee câ te seri mi-am petrecut în patrugâ ndu-mă : Doamne, Te rog, ia-i de-aici pe cei r ă i? Mda, să ştii că mi-aşi folosit. Michael deschise gura să spună ceva, dar ea i-o luă înainte. — Şi, te rog, nu-mi spune că Dumnezeu mă iubeşte. Dacă m-ariubi, ar lă sa să -mi cadă din cer un bilet de autobuz pâ nă în Austin, ca să pot s-o şterg din ora şul ă sta o dat ă pentru totdeauna. Vocea lui Eve era. În fine, furioasă . Claire ciocă ni cu creionul înregistru, evit â nd să -i înt â lnească privirea. — Cum fac ei să -i împiedice pe oameni să plece? se interesă ea. — Nu fac nimic. Unii chiar pleacă . Adică , Shane a plecat, ziseMichael. Cred că întrebarea pe care vrei tu s-o pui este: cum fac să -iîmpiedice să vorbească ? Iar abia aici intervine ciudăţ enia. — Abia aici? murmur ă Claire. Eve izbucni în r â s. — Eu, personal, nu ştiu, pentru că n-am ieşit niciodat ă din ora ş,Dar Shane susţ ine că , imediat cum ai ajuns la vreo zece mile distanţă deMorganville, te-apucă o durere de cap cumplit ă , după care, pur şisimplu. Începi să uiţ i. Mai înt â i, nu mai poţ i să -ţ i aduci aminte numeleora şului, pe urmă nu poţ i să -ţ i aminteşti cum se ajunge aici, iar pâ nă laurmă uiţ i şi că exist ă vampiri în ora ş. Sau regulile de-aici. Pur şi simplu.nu mai exist ă pentru tine. Totul îţ i revine în minte dacă te întorci în ora ş,

dar câ nd eşti plecat din el, nu poţ i să povesteşti în st â nga şi-n dreaptadespre Morganville, pentru că , pur şi simplu, nu-ţ i aminteşti nimic. — Am auzit şi eu zvonuri, confirmă Eve. Unii oameni încep să -şiamintească , dar dau peste. F ă cu un gest sugestiv de t ă iere a beregatei. — Echipele de execuţ ie, complet ă ea. Claire încercă să se gâ ndească la ce anume ar putea să provoaceun astfel de tip de pierdere a memoriei. Droguri, poate? Sau. vreun soi decâ mpuri energetice locale? Sau. habar n-avea ce. Dar pă rea să fie vorbadespre ceva magic, de asemenea, dacă st ă teai să te gâ ndeşti, iar asta oenerva şi mai tare. Magia nu exist ă ! N-ar trebui să existe. Era, pur şisimplu. bizar. Contravenea pregă tirii ei ştiinţ ifice. — Prin urmare, la ce ne duc toate astea? întrebă Michael. Era oîntrebare justificat ă . Claire mai întoarse o pagină , scrise acolo pierderi de memorie după plecare, apoi r ă spunse:



— Nu ştiu sigur. Adică , dacă e să punem cap la cap orice fel deplan, practic trebuie să ştim tot ce se poate, ca să ne asigur ă m că e oabordare câ t de câ t bună . A şa că , mai ziceţ i. Ce mai e? Şi continuar ă astfel ore în şir. Orologiul bă tr â nesc anunţă solemnsosirea şi plecarea orei nouă , apoi zece, apoi unsprezece. Era aproape

miezul nopţ ii, şi Claire îşi mâ zgă lise deja cea mai mare parte a filelorregistrului, câ nd îşi ridică privirea spre Michael şi spre Eve, întrebâ nd:„Altceva?” şi primind în chip de r ă spuns clă tină ri negative din cap. — OK, atunci. Povesteşte-mi despre carte. — Nu ştiu prea multe, mă rturisi Eve. Doar că au dat un anunţ ,acum vreo zece ani, că o caut ă . Am auzit că au oameni prin tot ora şul,că ut â nd-o prin biblioteci, prin libr ă rii, pe oriunde ar putea să fieascunsă . Dar ciudăţ enia e că vampirii, de fapt, nici nu pot s-o citească . — Vrei să spui că e scrisă în vreo alt ă limbă ? Michael ridică din spr â ncene. — Nu cred că e chiar at â t de simplu. Adică , oricare dintre sugă toriiăştia sigur ştie să vorbească vreo duzină de limbi, cel puţ in. — Limbi moarte, adă ugă Eve. V ă zâ ndu-i pe ceilalţ i că o privescnedumeriţ i, zâ mbi. Ce e? Ei, haideţ i! La mişto! — Poate că nu sunt capabili s-o citească din acela şi motiv pentrucare oamenii nu pot să -şi amintească nimic atunci câ nd sunt pleca ţ i dinora ş, rosti Claire, t ă r ă gă nat. Din cauză că ceva anume nu vrea asta. — E cam hazardat, dar arbitrul din Rusia îţ i dă un nouă virgulă cinci la impresia artistică 23, a şa că e OK, coment ă Eve. Important estesă ştim cum arat ă . — Şi anume? întrebă Claire, punâ ndu-şi deja creionul pe hâ rtie.

— O carte cu coperte din piele maro. Şi cu un fel de simbol pecoperta din fa ţă . — De ce gen? Deoarece coperte din piele maro nu prea restr â ngea aria că ut ă rii,câ nd era vorba despre că r ţ i. Eve îşi ridică mâ neca bluzei ei negre mulate din plasă şi-şi întinseantebra ţ ul. Acolo, tatuat cu un albastru obişnuit, era un simbol caresemă na cu un fel de omega, doar că avea câ teva linii tremurate în plus.Simplu, dar categoric nimic din ceea ce-şi mai amintea Claire că ar fi

v ă zut vreodat ă . — O că utau de-atunci. Le-au f ă cut tatuajul tuturor celor care-aucrescut în familii Protejate, ca să -şi aducă aminte ce anume trebuie să caute. Claire privi fix tatuajul timp de câ teva secunde, dorindu-şi s-oîntrebe pe Eve câţ i ani avea câ nd îi fusese f ă cut, dar nu prea îndr ă zni.

Transcrise, ascult ă toare, simbolul în registrul ei. — Şi n-a gă sit-o nimeni. Dar sunt siguri că e aici?



— A şa par să creadă . Dar pun pariu că sursele lor scotocesc printoat ă lumea după ea. Par să -i acorde o foarte mare importanţă . — Ai vreo idee de ce? — Nimeni nu ştie, interveni Michael. Am tot întrebat şi eu încopilă rie, crede-mă . Nimeni n-are habar. Nici mă car vampirii.

— Şi-atunci, cum e posibil să caute ceva, dar nici mă car să nu ştiece? — Eu nu spun că nu exist ă cineva care să ştie. Însă vampirii auierarhia lor, iar singurii cu care am reuşit cu adev ă rat să stau de vorbă nu se numă rau tocmai printre conducă tori. Treaba e că n-avem cum să află m, a şa că n-ar trebui să ne pierdem vremea bă t â ndu-ne capul cuasta. — E bine de ştiut, zise Claire, not â nd conţ inut necunoscut ală turide simbolul de pe carte, după care, dedesubt, valoroasă ! subliniind cutrei linii groase. A şadar, dac-am putea să gă sim cartea, ar fi posibil să negociem predarea ei, cer â nd ca Monica să mă lase în pace şi să seanuleze înţ elegerea f ă cut ă de Shane. Michael şi Eve se privir ă reciproc. — Ţ i-a scă pat cumva partea în care era vorba despre cum auîntors vampirii întregul Morganville cu fundul în sus, încercâ nd s-ogă sească ? o întrebă Eve. Claire oft ă , întoarse o pagină în urmă şi le ar ă t ă o însemnare deacolo. Eve şi Michael îşi lungir ă amâ ndoi gâ turile să vadă ce scria. Vampirii nu pot s-o citească . Privirile lor r ă maser ă tot nedumerite. — O să trebuiască să -mi petrec ceva timp prin bibliotecă , anunţă

Claire. Şi-o să mai avem nevoie de ceva materiale. — Pentru ce? Eve tot nu se prinsese, însă Michael, da. — Să falsifici cartea? întrebă el. Chiar crezi că ar merge? Ce crezică s-ar înt â mpla dacă şi-ar da seama că au fost înşela ţ i? — Proast ă idee, adă ugă Eve. Foarte proast ă . Z ă u. — Mă i, zise Claire, r ă bdă toare. Dacă suntem îndeajuns deprudenţ i, ei n-or să bă nuiască în veci că am fost într-at â t de deştepţ iîncâ t să facem una ca asta. Şi nu mai vorbesc şi despre curaj. A şa că ,dacă le dă m un fals. tot e mai mult decâ t le-a dat oricine altcineva. Eposibil să fie şucă riţ i, dar or să fie şucă riţ i din cauză că a falsificat cineva cartea. Noi n-am f ă cut decâ t s-o gă sim. De data aceasta, amâ ndoi o privir ă de parcă n-ar fi v ă zut-o în via ţ a lor. Michael clă tină din cap. — Proast ă idee, zise. Poate că a şa era. Numai că ea avea să încerce, oricum ar fi fost. Zece.



Era prea agitat ă ca să mai poat ă dormi şi, în plus, o durea spatele,şi nu se împă ca cu gâ ndul că ar mai pierde chiar şi o singur ă noaptepâ nă să înceapă . Brandon nu i se pă ruse genul de tip care să -şi a ştepteprea mult revanşa, iar Shane. Shane nu era, la r â ndul lui, genul de tipcare să nu-şi respecte partea de învoială .

Dacă e at â t de prost încâ t să vrea să fie muşcat, treaba lui, dar să nu mă folosească pe mine în chip de scuză . Shane nu ieşi toat ă noaptea din camera lui. Ea nu auzise absolutnimic câ nd ascultase – prudent ă – la uşă . Eve mimase punerea căştilorpe urechi şi pornirea unei combine muzicale invizibile. Claire îl înţ elegea:ea însăşi îşi petrecuse multe ore încercâ nd să -şi spargă propriile timpanedin dorinţ a de a evita lumea exterioar ă . Eve îi împrumutase un laptop: o chestie retro, mare şi neagr ă şirablagit ă , av â nd lipit pe capac un abţ ibild cu simbolul de risc biologic.După ce-l conect ă la cablul broadband şi a ştept ă să se încarce sistemulde operare, Claire observ ă pe desktop o caricatur ă înf ăţ işâ nd Moartea cuCoasa, numai că , în loc de coasă , ţ inea în mâ nă un panou rutier pe carescria MORGANVILLE, cu o să geat ă ar ă t â nd în jos. Claire deschise vreo două foldere – da, comitea o indiscreţ ie, darcuriozitatea era prea mare – şi descoperi că erau pline de poezii. Lui Eveîi plă cea moartea, sau, cel puţ in, îi plă cea să scrie despre ea. Multeînflorituri romantice, peste tot numai angoasă şi sâ nge şi lespezi dinmarmur ă luminate de lună . după care Claire remarcă şi datele. Ultimapoezie fusese scrisă acum trei ani. În vremea aceea, Eve să fi avut, câ t,cincisprezece ani? Pe atunci, probabil că visa la vampiri, însă ceva seschimbase între timp. Gata cu poezia, în ultimii trei ani.

Eve intr ă pe uşa r ă masă deschisă . — Merge bine? o întrebă . Claire tresă ri, simţ indu-se vinovat ă , şi-if ă cu un semn aprobator cu degetul mare ridicat în timp ce deschideaconexiunea la internet. OK, continuă Eve, am sunat-o pe verişoara meadin Illinois. Ne lasă să -i folosim contul de PayPal, dar eu o să trebuiască să -i trimit bani cash, să zicem, mâ ine. Uite numă rul de cont. N-o s-ofacem să fie omor â t ă , nu? se interesă , întinzâ ndu-i o bucăţ ică de hâ rtie. — Nţ . Nu cumpă r multe dintr-un singur loc. O gr ă madă de oamenicumpă r ă piele şi unelte şi alte chestii. Şi hâ rtie. cam câ t de veche sepresupune că ar fi cartea asta? — Veche. — E pe pergament? — Ce-i aia, tot hâ rtie? — Pergamentul e cel mai vechi tip de hâ rtie folosit pentru că r ţ i, olă muri Claire. E din piele de oaie. — O, atunci cred că da. E foarte veche.



— Cu pergamentul ar fi cam greu. Se poate gă si, dar e uşor să sedea de urma comenzii. Totuşi, la ce bun să fii o ar ă tare istea ţă , dacă nupoţ i să treci peste astfel de obstacole. O, da, avea nevoie să se gâ ndească şi la folosirea altcuiva pentru munca de cercetare. Era prea primejdios să lase urme care să ducă direct la Casa de Sticlă .

Claire îşi începu lucrul. Nici mă car nu observ ă câ nd plecă Eve,închizâ nd uşa după ea. Timp de patru zile, Claire studie continuu. Eve îi aduse în camer ă supă şi pâ ine şi sandvişuri, iar Shane trecu o dat ă sau de două ori ca să -i comunice că e nebună şi că vrea să nu se mai bage naibii în treburilelui; Claire nu-i acordă nici cea mai mică atenţ ie. Cam în starea aceeaintra ori de câ te ori era complet absorbit ă de câ te ceva. Îl auzi, ba chiar îir ă spunse ceva, dar nici vorbă să -l fi ascultat. La fel ca şi pă rinţ ii ei, pâ nă la urmă Shane renunţă şi plecă . Michael veni în camera ei doar cu puţ in timp înaintea zorilor.

Vizita aceasta o surprinse îndeajuns câ t s-o smulgă pentru o vreme dintransă . — Cum merge? se interesă el. — Misiunea „Salva ţ i-l pe Shane”? Mda, merge, zise ea. Dar trebuies-o iau pe ocolite. Să nu las urme. Nu-ţ i face griji: chiar dacă or să se-nfurie, vampirii n-or să poat ă dovedi că am fi f ă cut noi ceva, decâ t să leaducem ceea ce am crezut că ar că uta. Michael se ar ă t ă mulţ umit, dar tot neliniştit. Îşi f ă cea tare multegriji. Ea presupuse că , fiind captiv într-un astfel de mod, asta era totceea ce mai putea el să facă : să lupte împotriva a orice ar fi ajunsînă untru încercâ nd să le facă r ă u, şi să -şi facă griji pentru tot restul.

Frustrant, bă nuia. — Hei, zise ea, Eve câ nd pleacă la serviciu? — La patru. — Dar asta înseamnă . — Că e în schimbul de noapte. Ştiu. Totuşi, ea e la adă post acolo,în mare mă sur ă , şi nu cred că exist ă vampir at â t de t â mpit încâ t să iasă în calea afurisitei ă leia de ma şini. Ar fi ca şi cum te-ar că lca un Hummer.

Am pus-o să -mi promit ă c-o s-o conducă Oliver pâ nă la ma şină , iar câ ndajunge acasă , îl cheamă pe Shane s-o aducă pâ nă aici. Claire încuviinţă . — Mă duc cu ea. — La cafenea? Pentru ce? — Pentru anonimat, explică ea. Toţ i studenţ ii care intr ă acolo aucâ te un laptop, iar localul are conexiune wireless gratuit ă . Dacă suntprudent ă , n-or să poat ă da de urma cuiva care caut ă să afle cum sefalsifică o carte veche.



Michael îi adresă o privire exasperat ă . La el, a şa ceva ar ă ta dr ă guţ .Dumnezeule. Iar ăşi astfel de observa ţ ii. Chiar trebuia să înceteze cuasta, dar, stai un pic, la dulcea v â rst ă de şaisprezece ani, câ nd n-aicunoscut primul să rut.24 — Nu-mi place că umblă Eve pe-afar ă noaptea. Tu în nici un caz

nu te duci. — Dac-o fac de-aici, ar putea să fie toat ă lumea în pericol, inclusivEve. Aha, lovitur ă sub centur ă : îl v ă zu că -şi fereşte privirea şi, totuşi, elmai încercă să facă pe durul. — Prin urmare, r ă spunsul t ă u e că , dacă te las să te duci acolo,să -ţ i rişti via ţ a, să stai într-o cafenea cu Brandon, ar fi mai sigur? Claire.În nici un caz asta nu se poate numi siguranţă . — Ar fi mai sigur decâ t ca vampirii să tragă concluzia că toţ i ceidin casa asta s-au apucat, în mod intenţ ionat, să -i înşele cu privire lalucrul pe care şi-l doresc mai mult şi mai mult, argument ă Claire. Nu ne

jucă m, nu? Adică , pot să mă opresc, dacă vrei asta, dar nu mai avemaltceva de oferit în schimbul anulă rii înţ elegerii lui Shane. Nimicîndeajuns de important. L-a ş lă sa pe Brandon. ştii tu. dar cumva nucred că . — Peste. Michael se opri şi izbucni în r â s. — Tocmai voiam să zic „Peste cadavrul meu”, dar. Claire tresă ri. — Nu, zise el. — Nu eşti tat ă l meu, îi atrase ea atenţ ia şi, dintr-o dat ă . Îşi aminti.

Shane, la spital, în timp ce ea era sub influenţ a calmantelor, îispusese: Ăştia ţ i-au sunat pă rinţ ii. De asemenea, îşi aminti desluşitcuvintele tras o sperietur ă . Aoleu, rahat! — Tata, zise cu voce tare. O, nu. ăăă . am nevoie să dau un telefon.Pot? — Să -ţ i suni pă rinţ ii? Sigur. Interurbanul. — Mda, ştiu, îl plă tesc. Mersi. Luă telefonul f ă r ă fir şi formă numă rul de acasă . Auzi sunâ nd decinci ori, după care se conect ă robotul. „Bună , a ţ i sunat la Les şi laKatharine Danvers şi la fiica lor, Claire. L ă sa ţ i-ne mesaj!” Era vocealimpede, precisă , a mamei ei. Auzind semnalul sonor, Claire avu unmoment de panică oarbă . Poate că doar plecaser ă la cumpă r ă turi. Sau. — Bună , mami şi tati, sunt Claire. Am vrut doar să . ăăă . să v ă salut. Trebuia să v ă fi sunat, cred. Chestia cu accidentul de laborator, n-a fost mai nimic, ză u. Nu vreau să v ă faceţ i griji pentru mine. Totul e câ tse poate de bine. Z ă u.



Michael, sprijinit de tocul uşii, f ă cea tot felul de str â mbă turicaraghioase spre ea. Asta, cumva, pă rea să fi intrat în atribuţ iile luiShane. Scoase limba la el. — Am vrut doar. am vrut doar să ştiţ i. V ă pup. Pa. — Ar trebui să -i chemi încoace, zise Michael, după ce ea închise, şi

să le spui să te ia acasă . — Şi să v ă las pe voi în încurcă tura asta? A ţ i intrat în ea din cauza mea. Acum, că Monica ştie că el s-a întors. — A, crede-mă , nu subestimez buclucul în care am intrat, dar totsunt de pă rere c-ai putea să pleci. Şi că ar trebui să pleci. O să -ncerc să -l conving şi pe Shane să plece. Eve. Eve n-o să vrea, deşi ar trebui. — Dar. A şa, ai r ă mâ ne singur, continuă , în gâ nd. Cu adev ă rat singur. Nuexista scă pare pentru Michael. Niciodat ă . Michael îşi ridică privirea spre fereastr ă , observ â nd cum sedecolora treptat cerul, de la albastrul noptatic la mai palidul bleu alzorilor. — Mi-a trecut vremea, zise. Promite-mi că n-o să pleci disear ă cuEve. — Nu pot. — Claire! — Nu pot, repet ă ea. Îmi pare r ă u. El nu mai avu timp pentru discuţ ii în contradictoriu, deşi ea vedea clar că asta ar fi vrut. Ieşi pe coridor; îl auzi cum închide uşa de lacamera lui şi-şi aminti ce v ă zuse atunci, jos, în living. Nu ştia precis cumar îndura să vadă asta în fiecare zi. pă rea ceva într-adev ă r dureros.

Presupuse că lucrul cel mai r ă u la faza asta, totuşi, era gâ ndul că , dac-ar fi fost viu, capabil să umble la lumina zilei, ar fi putut să -l împiedicepe Shane să facă ceea ce f ă cuse. N-a ş fi f ă cut-o, dacă tu ai fi venit să -mi ţ ii spatele! urlase la elShane şi, mda, asta trebuie să -l fi durut poate chiar mai r ă u decâ tmoartea. Claire se întoarse la lucru. Ochii o usturau, muşchii o dureau, darpe undeva, într-un loc necunoscut şi tainic, era fericit ă pentru faptul că ,în sf â r şit, f ă cea ceva prin care nu doar că se apă ra pe ea, ci şi pe alţ ii. Asta, dacă -i ieşea. Ciudăţ enia era că ea, pur şi simplu, ştia c-o să -i iasă . Ştia. Chiar era o ar ă tare, trase ea concluzia. Claire se trezi la trei şi jumă tate, cu ochii câ rpiţ i şi ustur â nd-o, şise lupt ă să intre într-un tricou curat şi o pereche de jeans care tare maiavea nevoie de spă lat. Încă o zi, se hot ă r î, după care avea să înfruntema şina de spă lat din subsol. Era cumplit de ciufulit ă , cu toate că dormise doar trei ore, şi fu nevoit ă să -şi v â re capul sub robinet şi să -şi



aranjeze pă rul la spate cu mâ na, înfoindu-l într-o formă câ t mai puţ indezgust ă toare. Îndesă laptopul în rucsac şi se repezi jos; auzea deja pantofii luiEve tropă ind prin casă , în direcţ ia uşii. — Stai puţ in! urlă ea, ţâşnind pe scar ă şi prin living, exact în timp

ce uşa de la intrare se tr â ntea la loc. Rahat. O deschise tocmai cu o clipă înainte ca Eve să reuşească s-oîncuie. Eve avea o figur ă vinovat ă . — Aveai de gâ nd să mă la şi aici, îi reproşă Claire. Doar ţ i-am zis că

vreau să merg! — Mda, bine. dar n-ar trebui. — A vorbit Michael cu tine azi-noapte. Eve oft ă , bâţâ indu-şi unul dintre pantofii ei din piele neagr ă lă cuit ă . — Un piculeţ , mda. Înainte să se ducă la culcare. — N-am nevoie să mă protejeze toat ă lumea. Încerc să fiu deajutor! — Înţ eleg, zise Eve. Dacă te refuz şi plec singur ă , ce-o să faci? — Merg pe jos. — De-asta mă şi temeam, oft ă prietena ei. Hai în ma şină . Cafeneaua Common Grounds era ticsit ă de studenţ i care citeau,pă lă vr ă geau, beau ceai şi cafea moca şi latte. Şi, spre mulţ umirea luiClaire, lucrau pe laptopuri. Probabil că erau cel puţ in zece conecta ţ i înacela şi timp. Îi f ă cu lui Eve un semn cu degetul mare ridicat, comandă ocea şcă de ceai şi se duse să -şi caute un loc ca lumea în care să poat ă lucra. Undeva unde să stea cu spatele la perete.

Oliver îi aduse personal ceaiul. Ea îi zâ mbi şov ă ielnică şi minimiză fereastra browserului; tocmai citea despre cazuri celebre de falsifică ri şiprincipalele tehnici. Pist ă falsă , cu accentul pe falsă . Nu că i-ar fidisplă cut de Oliver, însă oricare tip în mă sur ă să le impună reguli

vampirilor nu-i inspira nici pe departe încredere. — Bună , Claire, zise el. Pot să stau jos? — Sigur, r ă spunse ea, surprinsă . Şi, în acela şi timp, st â njenit ă . Elera suficient de bă tr â n încâ t să -i fi fost tat ă , ca să nu mai vorbim desprefaza cu hippy. Totuşi, ea însăşi fiind o marginalizat ă , ultima parte n-oderanja prea tare. Ăăă . cum merge? — Cam aglomerat ast ă zi, îi r ă spunse Oliver, a şezâ ndu-se cu unsuspin care parcă suna a recunoştinţă . Voiam să discut cu tine despreEve. — OK, zise ea cu încetineală . — Îmi fac griji pentru ea, zise Oliver. Se aplecă în fa ţă , cu coatelepe masă ; ea puse gr ă bit ă capacul laptopului şi-şi a şeză palmele, într-ungest protector, peste el. Eve mi se pare că ar cam fi cu minţ ile



împr ăştiate. Asta-i ceva foarte periculos, şi sunt destul de convins că între timp ai început să înţ elegi de ce. — E. — Shane? întrebă el. Da. M-am gâ ndit eu că probabil despre el e

vorba. Bă iatul ă sta s-a v â r â t într-un mare rahat. Dar a f ă cut-o cu inimă

bună , zic eu. Pulsul lui Claire se acceler ă , iar gura şi-o simţ i uscat ă . Frate, darei chiar nu-i plă cea să discute cu personajele care deţ ineau o oarecareautoritate. Cu Michael era altceva: Michael era ca un frate mai mare. Dar cu Oliver era. alt ă treabă . — Poate că a ş fi în mă sur ă să v ă ajut, continuă Oliver, dac-a ş avea ceva de oferit la schimb. Problema e, ce-ar putea să vrea Brandon dinceea ce-a ţ i putea să -i oferiţ i, tu sau Shane? Altceva decâ t ceea ce esteevident. Oliver f ă cu o figur ă meditativ ă , ciocă nindu-şi buzele cu v â rful unuideget. — Tu eşti o fat ă foarte inteligent ă , Claire; sau, cel puţ in, a şa-mi tot spune Eve. Morganville are nevoie de fete inteligente. Poate că am reuşisă să rim cu totul peste Brandon şi să gă sim o modalitate de a negociacu. altcineva. Ceea ce, în mare mă sur ă , discutaser ă deja şi ei, doar că f ă r ă să -lincludă şi pe Oliver. Claire se str ă dui ca fa ţ a să nu-i par ă nici oribil de

vinovat ă , nici prea transparent ă . — Cu cine? întrebă . Era o întrebare justificat ă . Oliver zâ mbi, iar înochii lui negri apă ru un lică r t ă ios şi rece. — Claire. Chiar te a ştepţ i de la mine să -ţ i spun? Cu câ t ştii mai

multe despre ora şul ă sta, cu at â t mai puţ in sigur devine el pentru tine.Înţ elegi asta? Eu am fost obligat să -mi creez aici pacea mea, proprie, darasta îmi merge doar pentru că ştiu precis ce fac şi pâ nă unde pot să mă întind. În schimb, tu. tare mă tem că prima ta greşeală ar putea să fie şiultima. Gura nu-i mai era uscat ă : ajunsese de-a dreptul mumificat ă .Încercă să înghit ă , dar nu obţ inu decâ t un pocnet sec în fundul gâ tului.Îşi ridică în grabă cea şca şi sorbi din ceai, f ă r ă să simt ă vreun alt gust înafar ă de savoarea umezelii. — Nu aveam de gâ nd să . — Te rog, o întrerupse el, iar de data aceasta vocea nu-i mai erachiar at â t de blâ ndă . Altfel de ce-ai mai fi azi aici, din moment ce ştii că Brandon o să apar ă , probabil, dintr-un moment în altul, după ce se-ntunecă ? Vrei să faci un t â rg cu el, ca să -l salvezi pe Shane. Asta se vedecu ochiul liber.



Ei bine, nu pentru asta se afla ea acolo, dar chiar şi-a şa, încercă să par ă vinovat ă . Pentru orice eventualitate. Se pare că -i ieşi, fiindcă Oliver se lă să pe spă tarul scaunului, ar ă t â nd mai relaxat. — Eşti deşteapt ă , zise el. La fel şi Shane. Dar să nu vi se urce lacap. L ă sa ţ i-mă să v ă ajut.

Ea încuviinţă doar printr-o înclinare a capului, neav â nd încredereîn propria voce, că nu-i va tremura, sau nu se va fr â nge, sau – mai r ă u –nu-i va tr ă da uşurarea. — Atunci, r ă mâ ne stabilit, zise Oliver. Lasă -mă să vorbesc cuBrandon şi cu alţ i câţ iva, şi-om vedea ce pot să fac ca să elimin problema asta. — Mersi, zise ea, cu vocea pierit ă . Oliver se ridică şi se îndepă rt ă ,ar ă t â nd exact ca oricare alt fost hippy slă bă nog care încă nu prea uitasefrumoasele vremuri de alt ă dat ă . Inofensiv. Ineficient, poate. Nu se putea baza pe adulţ i. Nu de data asta. Nu în Morganville. Deschise laptopul, maximiză fereastra browserului şi-şi reluă lucrul. Ca de obicei, timpul se scurse f ă r ă să simt ă : urmă toarea dat ă câ ndîşi ridică privirea, v ă zu pe fereastr ă că afar ă era noapte, iar mulţ imea dincafenea îşi schimbase profilul, de la studios la flecar. Eve era ocupat ă înspatele barului, vorbind şi zâ mbind şi, în general, ar ă t â ndu-se câ t de

veselă putea să fie o gagică goth. Amuţ i, totuşi, atunci câ nd apă ru Brandon, cocâ rjat, din cameradin spate, ocupâ ndu-şi obişnuitul loc la masa din cel mai întunecat colţ .Oliver îi aduse o bă utur ă – Doamne, doar n-o fi fost sâ nge, sau cine ştiece! – şi se a şeză pentru o conversa ţ ie animat ă şi purtat ă cu voce scă zut ă .

Claire încercă să par ă că nici nu era acolo. Schimbă câ teva priviri cu Eveprintre clienţ ii de la bar. Alcă tuirea că r ţ ii, după cum aflase Claire pe parcursul maratonuluiei de cercet ă ri, era o muncă pentru exper ţ i, nu pentru aspiranţ i în v â rst ă de şaisprezece ani (aproape şaptesprezece). Putea să pună cap la capcâ te ceva, dar – spre imensa ei dezamă gire – oricine care se pricepea câ tde câ t la că r ţ ile rare putea să descopere foarte lesne un fals, afar ă doarde cazul în care ar fi fost executat de un expert. Or, ea bă nuia că maiavea de lucrat pentru dezvoltarea propriilor talente din domeniulprelucr ă rii pielii şi din al legă rii că r ţ ilor. Iar toate acestea o readuceau pe prima pă tr ăţ ică a tablei de joc, pecare scria Shane E Muşcat. Inacceptabil. Un r â nd al uneia dintre zecile de ferestre pe care le deschisese îicapt ă atenţ ia. Aproape orice poate fi creat pentru film, inclusivreproduceri ale unor că r ţ i vechi, fiindcă reproducerea nu trebuie să pă că lească decâ t unul dintre simţ uri: cel vizual.



Nu avea timp – şi nici bani – ca să -i comande unei case deproducţ ie scenografică de la Hollywood o carte special pentru ea, însă ceea ce citise îi dă dea o idee. Una chiar foarte bună . Sau chiar foarte proast ă , dacă nu dă dea rezultate.

Aproape orice poate fi creat pentru film. Ea nu avea nevoie de carte. Avea nevoie doar de o fotografie. Pâ nă să vină miezul nopţ ii – şi Common Grounds să -şi alunge înnoapte cei din urmă dependenţ i de cofeină – Claire ajunsese la un nivelrezonabil de convingere în privinţ a faptului că putea s-o scoat ă la capă t,şi mult prea istovit ă încâ t să -i mai pese de ceea ce s-ar fi înt â mplat încaz contrar. Îşi str â nse laptopul şi-l v â r î în rucsac, după care-şi lă să capul pe un bra ţ , privind-o pe Eve cum spală ceşti şi pahare, cum umplema şina de spă lat vase, cum discut ă cu Oliver, şi cum ignor ă ostentativumbra întunecat ă a şezat ă într-un colţ . Brandon nu plecase după gust ă rile lui mergă toare. În loc de asta,r ă mă sese a şezat acolo, sorbind dintr-o cea şcă nouă de cine ştie ce-o maifi bă ut şi trimiţâ ndu-şi zâ mbetul acela crud şi straniu câ nd spre Eve,câ nd spre Claire, câ nd iar spre Eve. Oliver, în timp ce ştergea ceştile din por ţ elan, privea fix ma şina despă lat vase. — Brandon, zise el, azv â rlindu-şi şervetul pe umă r, în timp ceîncepea să aranjeze ceştile la locurile lor. E ora închiderii. — Dar nici mă car n-ai anunţ at ultima comandă , bă tr â ne, replică Brandon, întorcâ ndu-şi micul lui zâ mbet spre Oliver. Unde şi pieri, câ t se poate de repede. După o clipă de t ă cere,

Brandon se ridică s-o şteargă . — Stai, zise Oliver, extrem de liniştit. Cea şca. Brandon îi adresă o privire de totală neîncredere, după care îşi luă cea şca – una din carton, de unică folosinţă – şi-o aruncă în coşul pentrugunoi. Era pentru prima dat ă câ nd îşi debarasa singur masa după câ teva zeci de ani, ghici Claire. Dacă şi-o fi debarasat-o vreodat ă . Îşi ascunse unzâ mbet nervos, fiindcă el nu i se pă rea că ar fi genul de tip – cu at â t maipuţ in de vampir – capabil să -i aprecieze simţ ul umorului. — Altceva? întrebă Brandon, cu acreală . Nu că i-ar fi şi pă sat, înrealitate. — La drept vorbind, da. Dacă nu te superi, a ş prefera cadomnişoarele să plece primele. Pâ nă şi printre umbre, Claire ză ri lică rul colţ ilor ascuţ iţ i în clipa încare Brandon deschise gura, f ă r ă să scoat ă vreun sunet: doar ar ă t â ndu-şi colţ ii. Etalâ ndu-i. Oliver nu pă ru impresionat. — Dacă nu te superi, repet ă el. Brandon ridică din umeri şi serezemă de perete, cu bra ţ ele încrucişate. Purta o geacă neagr ă din piele



care absorbea lumina, o bluză tricotat ă , tot neagr ă , şi jeanşi de culoareînchisă . Îmbr ă cat ca să ucidă , se gâ ndi Claire, dorindu-şi imediat să n-ofi f ă cut. — A ştept, zise apoi. Dar ele nu trebuie să -şi facă griji în privinţ amea, bă tr â ne. Bă iatul a f ă cut un t â rg. Iar eu o să -l respect.

— Tocmai asta mă nelinişteşte, replică Oliver. Eve, Claire, duceţ i- v ă să nă toase acasă . Hai! Eve tr â nti uşiţ a ma şinii de spă lat vase şi o puse în funcţ iune; îşiînşfacă geanta din spatele tejghelei şi se aplecă s-o ia de mâ nă pe Claireşi s-o tragă spre ieşire. Întoarse cartona şul de la intrare, schimbâ ndu-ldin DESCHIS în ÎNCHIS şi descuie uşa, f ă câ ndu-i loc lui Claire. O încuiela loc în urma lor cu setul ei de chei, apoi o îmboldi repede pe Claire spreautomobilul care le a ştepta, scă ldat în lumina caldă a felinarului. Stradapă rea pustie; v â ntul spulbera gunoaiele şi praful, transformâ ndu-le înfantome foşnitoare, iar luminile roşii intermitente ale semafoarelordă nţ uiau şi se legă nau întruna. Eve descuie portiera ma şinii în timprecord, şi amâ ndouă blocar ă siguranţ ele de îndat ă ce se v ă zur ă înă untru. Eve porni motorul masivului Caddy şi demar ă în trombă , abiaapoi suspinâ nd uşurat ă . Dar imediat după aceea icni, fiindcă un alt automobil vir ă de după colţ şi şuier ă pe lâ ngă ei ca o cea ţă neagr ă , oprindu-se lâ ngă bordura dindreptul că reia tocmai plecaser ă . — Ce naiba? scă pă Eve, încetinind. Claire întoarse capul, să privească înapoi. — E o limuzină , zise ea. Nici mă car nu-şi închipuise că Morganvillear avea vreo limuzină , dar se gâ ndi la firmele de pompe funebre, ceea ce-i

dă du fiori reci. De unde să ştie ea, poate că Morganville avea mai multelimuzine decâ t oricare alt ora ş din Texas. Aceasta, totuşi, nu f ă cea parte dintr-o procesiune funerar ă . Eramare şi neagr ă şi sclipea ca o carapace de gâ ndac, iar în timp ceCadillacul se îndepă rta încetişor, Claire v ă zu un şofer în uniformă cobor â nd şi ocolind ma şina prin spate. — Cine e? o întrebă Eve. Poţ i să vezi? Şoferul o ajut ă să coboare pe o femeie. Mă runt ă . nu cu mult maiînalt ă decâ t Claire, din câ te-şi dă dea seama. Palidă , cu pă rul lucind albsau blond în lumina felinarelor. Erau mult prea departe ca s-o poat ă

vedea cu adev ă rat bine, dar avu impresia că femeia are o înf ăţ işare trist ă . Trist ă şi rece. — Nu e prea înalt ă . cu pă rul alb? Şi cam elegant ă ? Eve ridică din umeri. — Nimeni cunoscut de mine, dar majoritatea vampirilor nu seamestecă vreodat ă prin plevuşcă . E cam cum se-nt â mplă cu cei de laHilton, care nu-şi fac niciodat ă cumpă r ă turile din Wal-Mart25.



Claire pufni. În timp ce Eve cotea pe după colţ , o v ă zu pe femeieoprit ă în fa ţ a uşii de la Common Grounds, apoi pe Oliver, deschizâ ndu-i.Nici urmă de Brandon. Se întrebă dacă nu cumva Oliver l-o fi trimis deja,sau dacă -l mai reţ inea pe vampir, câ t să ia ele avans. — Cum reuşeşte Oliver toate astea? se interesă ea. Adică , de ce

nu-l.? — Omoar ă ? A ş fi vrut eu să ştiu. În primul r â nd, pentru că areouşoarele din platină , zise Eve. Luminile str ă zii îi scă ldau fa ţ a ca unstroboscop. Ai v ă zut ce i-a f ă cut lui Brandon? Cum l-a pus cu botul pelabe? Incredibil. Oricare altul ar fi fost cadavru pâ nă -n zori. În schimb,Oliver. scapă mereu cu fa ţ a curat ă . Ceea ce o f ă cu pe Claire să devină şi mai curioasă cu privire la „dece”. Sau, cel puţ in, la „cum”. Dar, la urma urmei, poate că dejaîncercaser ă şi alţ ii, şi sf â r şiser ă ca donatori de organe. Claire întoarse la loc capul spre direcţ ia de mers şi se pierdu înpropriile gâ nduri, în timp ce Eve gonea pe str ă zile t ă cute, vigilente, sprecasă . O ma şină a poliţ iei patrula pe o stradă din apropiere, însă aici, înMorganville, i se pă rea cumva că n-ar că uta at â t infractori, câ t potenţ iale

victime. La început, crezu că era într-at â t de obosit ă , încâ t avea vedenii –asta se înt â mpla câ nd erai în urmă cu somnul: vedeai fantome în oglinzişi chipuri bizare pe fereastr ă – dar apoi chiar ză ri ceva apropiindu-serepede la lumina unui felinar. Ceva decolorat. — Ne urmă resc, rosti întunecat ă Eve. Fir-ar să fie. — Brandon? întrebă Claire, încercâ nd să scruteze marginile str ă zii,însă Eve apă să pedala şi mă ri viteza.

— Nu Brandon. Dar, dacă stai să te gâ ndeşti, el nu trebuie să -şimâ njească personal colţ ii. La cincizeci de pa şi în fa ţ a lor, cineva se opri în drumul ma şinii. Claire şi Eve izbucnir ă în ţ ipete, iar Eve că lcă zdrav ă n fr â na. Clairefu azv â rlit ă în fa ţă , dar centura de siguranţă se întinse cu un pocnet şi-orepezi înapoi at â t de brutal, încâ t ea ştiu pur şi simplu că va leşina înclipa în care arsura de pe spinare se va freca de scaun. Însă durereadispă ru la fel de fulger ă tor, îngropat ă de frică , fiindcă automobilul seoprea derapâ nd în zigzag pe strada întunecat ă , iar acolo, în fa ţ a lor, eraun vampir, rezemâ ndu-şi palmele pe capot ă . R â njind cu prea mulţ i, cu mult prea mulţ i dinţ i. — Claire! zbier ă Eve. Nu te uita la el! Nu te uita! Prea t â rziu. Claire îl privise, iar acum simţ ea cum i se înmoaie ceva în cap. Frica dispă ru. La fel şi ra ţ iunea. Întinse mâ na să deblochezeportiera, dar Eve se lungi şi o prinse la timp, urlâ nd „Nu!”, în timp cedemara în mar şarier şi în miros de cauciucuri arse. Dar nu ajunse prea



departe. Un alt vampir îşi f ă cu apariţ ia, blocâ nd strada. Iar acesta eraînalt, ur â t şi bă tr â n. Şi avea tot at âţ ia dinţ i sclipitori. — Of, Doamne. Claire bâ jbâ ia în continuare după siguranţ a portierei. Eve bombă nio expresie pentru care Claire ar fi fost f ă r ă doar şi poate pedepsit ă acasă ,

apă să din nou pe fr â nă şi zise: — Claire, scumpo, asta o să cam doar ă . Şi apoi o smuci pe Claire în fa ţă şi-o plesni peste locul arsurii.

Tare. Claire ţ ipă îndeajuns de strident câ t să asurzească toţ i câ inii pe orază de trei comitate şi renunţă la tentativele de cobor â re din ma şină .Pâ nă şi cei doi vampiri de afar ă – care deodat ă apă ruser ă exact acolo, îndreptul portierelor – tresă rir ă şi se traser ă înapoi. Eve ambală motorul. Claire, aproape leşinat ă de durereachinuitoare din spinare, auzi zgomote ca de cuie pe o tablă de şcoală , dar apoi şi acestea încetar ă , iar ele înaintau, goneau, zburau prin noapte. — Claire? Claire? Eve o zgâ lţâ ia de celă lalt umă r, cel pe care nu-l simţ ea de parcă arfi f ă cut o nouă baie acidă . — Of, Doamne, îmi pare r ă u. Doar că . urma să te facă să -ideschizi, iar eu nu puteam. Scuză -mă ! Panica îi str ă bă tea încă sistemul nervos ca o sâ rmă incandescent ă ,însă Claire izbuti un semn de încuviinţ are şi un zâ mbet slab, bolnă vicios.Înţ elesese. Mereu se întrebase cum naiba ar fi putut cineva să fie at â t det â mpit încâ t să le deschidă uşa creaturilor înfricoşă toare din filme, însă acum ştia. Categoric, ştia.

Uneori, pur şi simplu, nu aveai de ales. Eve icnea, flă mâ ndă de aer, scoţâ nd urlete furioase la intervale. — Ur ă sc chestiile-astea! r ă bufni, plesnind cu palma plasticul dural volanului, încă o dat ă şi încă o dat ă . Ur ă sc ora şul ă sta! Îi ur ă sc! Claire o înţ elese şi pe ea. Chiar începea şi ea să -i urască . Unsprezece. Shane era în pragul uşii, pregă tit pentru acţ iune, în clipa în careEve opri în scr âşnetul cauciucurilor; dacă mai era furios, cel puţ in astanu-l împiedica să participe la o bă taie zdrav ă nă . Eve îi f ă cu semnedisperate să r ă mâ nă acolo unde era, pe teren sigur, şi verifică strada petoate pă r ţ ile. — Vezi ceva? o întrebă neliniştit ă pe Claire, care-i r ă spunseclă tinâ nd din capul încă ameţ it. Ai naibii, ai naibii! OK. ştii mişcarea,da? Dă -i br â nci! Ţ uşti! Claire bâ jbâ i după clanţă , ţâşni fulger ă tor din automobil şi fugi petrotuar. O auzi pe Eve tr â ntind portiera şi apoi zgomotul pa şilor ei



alergă tori. Dé ja-vu, se gâ ndi. Acum, tot ceea ce le mai trebuia era să -şifacă apariţ ia Brandon şi să se comporte ca o jigodie desă v â r şit ă . Aproape că se izbi de Shane în timp ce se aruncă dincolo de prag;el se dă du într-o parte la timp, suficient câ t s-o lase să treacă , după careo înhăţă pe Eve şi-o trase înă untru, tr â nti uşa şi-o încuie.

— Trebuie să -ţ i cauţ i un serviciu mai bun, zise el. Eve îşi şterse cudosul palmei machiajul distrus şi-i aruncă o privire ur â t ă . — Eu mă car am serviciu! — Da? Care? Donator profesionist de organe? Pentru că doar astao s-ajungi, dacă nu. Claire se întoarse, nimeri peste un vampir şi zbier ă câ t o ţ ineauplă mâ nii. OK, totuşi fata nu era vampir. La concluzia asta ajunse după alte

vreo treizeci de secunde, datorit ă unui complex de factori: Shane,îndoindu-se de r â s; vampiriţ a, ţ ipâ nd şi chircindu-se înspă imâ ntat ă ; şi –elementul decisiv – live, exclamâ nd, complet surprinsă : — Miranda, scumpo, ce mama naibii cauţ i aici? Vampiriţ a – mă rog, ar ă ta ca o vampiriţă , se corect ă Claire, daracum, că pulsul începuse să -i scadă sub viteza unei ma şini de curse,

vedea că totul ţ inea de machiaj şi de impresia artistică , nu de natur ă –îşi cobor î încet bra ţ ele, se zgâ i nesigur ă la Claire printre genele încă rcatede rimei negru şi f ă cu un mic O din buzele rubinii. — A trebuit să vin, zise. Vocea îi era teatrală , însoţ it ă de expira ţ ie şi parcă plutitoare, plină de accente dramatice. — O, Eve! Am avut o viziune at â t de cumplit ă ! Am v ă zut sâ nge şi

moarte, şi totul era despre tine! — Eve nu pă ru impresionat ă . Suspină , se întoarse spre Shane şi-lîntrebă : — Cum, ai lă sat-o să intre? Credeam că nu poţ i s-o suferi! — Nu puteam s-o las afar ă , nu crezi? în definitiv, are puls şi, pelâ ngă asta, mai e şi prietena ta. După privirea cu care-l fulger ă Eve, prietenă era posibil să fireprezentat o exagerare. Miranda îi dă rui lui Shane un zâ mbet turmentat. Grozav, se gâ ndiClaire, sâ câ it ă şi dezgustat ă şi încă str ă duindu-se să -şi ţ ină sub controlurmă rile unei explozii nucleare a groazei. Fata era înalt ă şi, în cea maimare parte a ei, slabă , picioarele ca de barză fiind dezv ă luite de o fust ă mini neagr ă din piele. Avea un strat gros de machiaj, clasicul pă r vopsitîn negru, tuns alandala în jurul unei feţ e albe, lunguieţ e. Pe încheieturişi în jurul gâ tului avea, desenate cu Magic Marker, cruci str â mbe.



Deodat ă , Miranda f ă cu st â nga-mprejur şi-şi ridică privirea spretavan. Îşi duse palmele la gur ă de groază , dar, după cum observ ă Claire,nu se mâ nji de ruj. — Casa asta, declamă ea. Of, vai de mine! E. at â t de ciudat ă , nusimţ i?

— Mir, dacă voiai să mă previi în legă tur ă cu ceva, puteai să mă suni, zise Eve, mâ nâ nd-o spre living. Acum, trebuie să ne gâ ndim cumsă te ducem acasă . Nu, serios, tu n-ai minte? Doar ştii care-i treaba! În timp ce Miranda se a şeza pe canapea, Claire mai v ă zu şi altcevape gâ tul ei: v â nă t ă i. Iar, în centrul acestor v â nă t ă i, două gă uri roşii,însâ ngerate. Şi Eve le observ ă şi clipi din ochi, îşi întoarse privirea spreShane şi apoi spre Claire. — Mir? întrebă cu blâ ndeţ e, întorcâ ndu-i fetei fa ţ a într-o parte. Ceţ i s-a înt â mplat? — Nimic, r ă spunse Miranda. Totul. Chiar ar trebui să încerci şi tu.E tot ce-am visat c-ar fi, şi pentru o clipă , am putut să v ă d. chiar amputut să v ă d. Eve îi dă du drumul de parcă s-ar fi ars. — Ai lă sat pe cineva să te muşte? — Doar pe Charles, r ă spunse Miranda. Mă iubeşte. Dar, Eve,trebuie să mă asculţ i. e ceva serios! Am încercat să sun, dar n-am pututsă dau de nimeni, şi am avut visul ă sta îngrozitor. — Credeam c-ai zis viziune, interveni Shane. O urmase pe Claire înliving şi acum st ă tea în picioare lâ ngă ea, cu bra ţ ele încrucişate. Simţ icum un pic din nodul str â ns al mâ niei şi al tensiunii începu să sedezlege la apropierea lui, chiar dacă n-o privea. Mda, Claire, mai e mult

pâ nă departe. El te tratează ca pe-o mobilă . Poate că ai nevoie de un rujde curv ă şi de ceva vat ă prin sutien, ca supliment. — Las-o, Shane, a trecut prin iad. Evident, Eve îşi amintise prea t â rziu că , indiferent prin ce trecuseMiranda, aceea şi soart ă îl a ştepta şi pe Shane, în afar ă de cazul în careei ar izbuti cumva să -i anuleze înţ elegerea cu Brandon. — Hm, da, bine. Viziune. Şi, ce-ai v ă zut, Mir? — Moarte, zise Miranda, cu o delectare şuşotit ă , aplecâ ndu-se înfa ţă şi legă nâ ndu-se uşor înainte şi-napoi. O, el s-a luptat, n-a vrut, nuşi-a dorit r ă splata, dar. şi a curs sâ nge. Mult sâ nge. Şi a murit. exact.aici. Întinse o mâ nă şi ar ă t ă spre un loc de pe podeaua acoperit ă de uncovora ş. Claire îşi dă du seama, cu o groază vecină cu leşinul, că ea vorbeaprobabil despre Michael. — E. e Shane? îi vezi viitorul lui Shane? o întrebă Eve. Pă reaînfricoşat ă , dar, la urma urmei, avuseser ă pâ nă acum o noapte



înfricoşă toare de la un cap la altul. Şi faptul că -şi f ă cea griji pentruShane pă rea logic. — Ea nu poate să vadă viitorul, replică Shane, categoric.Nă scoceşte tot felul de rahaturi. Corect, Mir? Miranda nu-i r ă spunse. Doar îşi lungi gâ tul şi privi din nou

tavanul. Claire îşi dă du seama, cu un sentiment bizar de înfior ă tor, că privea exact spre locul în care se afla camera secret ă . Oare Miranda ştia?Cum era posibil? — Casa asta, zise ea din nou. Casa asta e at â t de stranie. Nu preaare logică , ştii? Se auzi un scâ r ţâ it pe scar ă şi Claire îşi ridică privirea, v ă zâ ndu-lpe Michael, care cobora treptele spre ele, desculţ ca de obicei. — Mda, zise el. Şi nu e singura. Eve, ce naiba caut ă ea aici? — Nu mă -ntreba pe mine! Shane a lă sat-o să intre! — Bună , Michael, rosti absent ă Miranda. Continua să privească fix tavanul. Asta-i una nouă , adă ugă , f ă câ nd un gest spre Claire. — Mda. Ea e Claire, r ă spunse tot Michael. Nu se prea gr ă bise să sar ă în ajutor atunci câ nd ţ ipase Claire, iarea se întreba de ce. Poate că încercase să se ţ ină la distanţă de Miranda;înţ elegea de ce-ar fi vrut asta. Ce mai ciudăţ enie excentrică . nici mă carEve nu prea pă rea să -şi dea seama exact ce era de f ă cut cu ea. Îşi dă du seama că el nu auzise sinistra descriere a mor ţ ii din

viziunea Mirandei. Poate că era mai bine a şa. — Claire, şopti Miranda şi, deodat ă , o privi drept în fa ţă . Avea ochide un albastru spă lă cit, de-a dreptul ciudat. Pă reau să privească directprin ea. Nu, nu e ea, nu ea, exclamă Miranda. E altceva. Ceva straniu în

casa asta. Ceva nepotrivit. Trebuie să v ă d ce spun că r ţ ile. — Care, cea cu iadul? întrebă Shane. Miranda o apucă de mâ nă pe Eve şi să ri în sus, practic t â r â nd-ospre scar ă . — OK, asta deja întrece mă sura, zise Shane. Eve? — Hm. mda, e OK! strigă Eve, în timp ce Miranda practic îismulgea umă rul din articula ţ ie. Nu vrea decâ t să întindă că r ţ ile de tarot,sau cam a şa ceva. E OK! O aduc eu jos înapoi! Doar o secundă ! Shane, Michael şi Claire se privir ă între ei timp de mai multesecunde, după care Shane îşi duse un deget la t â mplă şi f ă cu un semnîn spirală , fluier â nd. Michael încuviinţă . — Pâ nă acum nu fusese chiar în halul ă sta, zise. — Cred că e din cauza lui Charles ă la despre care vorbea, replică Shane, mohor â t. Ar fi trebuit să ştiu că , dacă e să existe cineva capabilsă se încurce cu un sugă tor de sâ nge că ut â nd „iubilea adev ă lat ă ” –Shane îşi schimonosi vocea – atunci aia nu poate să fie decâ t o ameţ it ă



ca Miranda. Trebuia s-o trimit acasă pe jos. Probabil că s-ar mai fi alescu o muşcă tur ă . — Nu e decâ t un copil, Shane, zise Michael. Dar, cu câ t o scoatemde-aici mai repede, cu at â t o să mă simt mai bine. O face pe Eve să devină un pic cam. agitat ă .

Eve? Dar Eve nu credea în realitate toate rahaturile astea, nu?Claire ajunsese să se convingă că totul ţ inea doar de o costuma ţ ie, că pededesubtul învelişului exterior, Eve nu era decâ t o fat ă normală , la urma urmei, că toate chestiile astea goth nu erau decâ t o poză . Dar oare chiarcredea în viziuni şi în globuri de cristal şi în că r ţ ile de tarot? Magia nu edecâ t o ştiinţă prost înţ eleasă , îşi reaminti. Sau, pe de alt ă parte, doar

vorbe f ă r ă şir. Cei doi bă ieţ i o privir ă pe Claire. — Ce-i? întrebă ea. A, apropo, sunt bine, mersi că v-a ţ i interesat.Doar m-au v â nat vreo doi vampiri. Treburile obişnuite. — Eu ţ i-am spus să nu te duci, zise Shane, ridicâ nd din umeri.

A şadar, cine-i transmite Mirandei să plece? Continuau s-o privească , iar Claire înţ elese în sf â r şit că , oarecum,devenise misiunea ei. Probabil fiindcă era nouă , şi n-o cunoştea peMiranda, şi era fat ă . Michael era prea politicos ca să -i cear ă să plece.Shane. nu putea să -şi dea seama ce sentimente avea Shane fa ţă deMiranda, în afar ă de faptul că şi-o dorea plecat ă naibii din casă . — Perfect, zise ea. Mă duc. — E deşteapt ă , fata asta, îi zise Shane lui Michael, f ă r ă să zâ mbească , în timp ce ea începea să urce treptele. — Mhî, îl aprobă Michael. Asta-mi place la ea.

Uşile dormitoarelor erau închise toate, cu excepţ ia celei de lacamera lui Eve, prin care se r ă spâ ndea o lumină pâ lpâ itoare pepardoseala lustruit ă a coridorului. Claire simţ i mirosul chibrituriloraprinse. Aprindeau lumâ nă ri. Of, ea chiar nu-şi dorea să facă asta. Oare dacă şi-ar fi continuatpur şi simplu drumul pâ nă în camera ei, şi ar fi încuiat uşa.? Inspir ă adâ nc şi-şi strecur ă privirea prin cadrul uşii, cu un zâ mbet care i se pă ru total for ţ at. Eve era cea care aprindea lumâ nă rile. şi, frate,avea o gr ă madă , plasate practic peste tot. Unele mari, înalte şi negre,altele purpurii, altele albastre. Nimic din familia pastelurilor. Patul îi eraa şternut cu satin negru, iar deasupra lui at â rna un steag pirateresc – cucraniul şi oasele încrucişate – ca o grindă unduitoare. Mici beculeţ e capentru Cr ă ciun, înşirate pretutindeni. nu, la urma urmei, nu erau dintrecele pentru Cr ă ciun. Erau dovleci de Halloween şi fantome şi cranii.

Vesele şi stranii.



Claire, înseamnă . scâ ntei. Scâ ntei din ceva frumos şi imens. Şi uneledintre scâ ntei str ă lucesc mai aprins, a şa, ca Miranda. Eve îşi abă tu din nou privirea, acum evident st â njenit ă . Dar nici pe

jumă tate la fel de st â njenit ă pe câ t se simţ ea Claire, fiindcă asta era.uau. SF, nu alta.

— Voi trei lă sa ţ i-o în pace un pic. O să fie bine, zise. Se întoarse în camer ă şi închise uşa. Nu se putea spune c-ar fitr â ntit-o. Claire îşi înghiţ i nodul din gâ t, simţ indu-se roşie toat ă deruşine şi dorindu-şi să nu le fi permis bă ieţ ilor s-o v â re în chestia asta.Porni, încetişor, înapoi, pe scar ă . Michael şi Shane st ă teau pe canapea şi

jucau un joc video, cu câ te o bere deschisă în fa ţ a fiecă ruia.Înghiontindu-se reciproc pe mă sur ă ce ma şinile lor de pe ecran goneauîn viraje. — Nu prea e legal, zise ea, a şezâ ndu-se pe trepte. Cu berea.Nimeni de-aici nu are două zeci şi unu de ani. Michael şi Shane îşi ciocnir ă sticlele. Pe bune, era un gest infantil. — Pentru infracţ iuni, toast ă Shane, golindu-şi sticla. Hei, a fost uncadou de aniversare. Două navete de câ te şase sticle. N-am terminatdecâ t una, a şa că lasă -ne în pace. Morganville are cel mai mare numă rde alcoolici pe cap de locuitor din toat ă lumea, pot să pun pariu. Michael puse jocul pe pauză . — Pleacă deja? — Nu. — Dac-o să -nceapă să -mi spună că o să înt â lnesc un str ă in înalt şitenebros, eu plec, anunţă Shane. Z ă u a şa, fata asta e dusă cu capul, şinu vreau să fiu r ă ut ă cios, dar, mamă ! Ea chiar crede chestiile alea. Şi, pe

jumă tate, a convins-o şi pe Eve. Nu putea să fie vorba despre vreo jumă tate, dar Claire nu le maispuse şi asta. R ă mase doar acolo, str ă duindu-se să nu se gâ ndească prea intens la nimic. legat de planurile ei prin care să -l elibereze peShane de înţ elegerea cu Brandon, planuri care i se pă ruser ă chiar buneîn cafenea, dar deloc solide acum. Legat de junghiurile de durere surdă din spinare. Legat de disperarea din ochii lui Eve. Eve era înfricoşat ă . Iar Claire nu ştia cum s-o ajute, fiindcă şi ea era înfricoşat ă de moarte. — Privea spre camera secret ă , le zise bă ieţ ilor. Câ nd st ă tea aici. Seholba drept spre ea. Michael şi Shane îşi întoarser ă capetele spre ea. Două perechi deochi, în ambele citindu-se vinov ăţ ia şi nedumerirea. Şi, unul după altul,ridicar ă din umeri şi se întoarser ă la berile lor. — Coincidenţă , rosti Michael. — Eve zicea că Miranda a avut un fel de viziune cu tine, Shane,câ nd.



— Nu începe iar cu asta! Uite ce e, a zis că a avut o viziune cu casa în flă că ri, dar n-a spus asta decâ t prea t â rziu şi, chiar dac-a spus-o,mare br â nză ! Shane îşi încleştase maxilarele. Se vedeau muşchii zv â cnindu-i.

Apă să cu putere un buton, reluâ nd jocul, iar zgomotul pistei de curse se

rev ă rsă din nou din boxele televizorului, anulâ nd orice posibilitate deconversa ţ ie pe aceast ă temă . Claire oft ă . — Eu mă duc la culcare. Dar nu se duse. Era istovit ă , şi suferindă , şi neliniştit ă . Însă creierul îi era mult prea ocupat să recapituleze şi să analizeze faptele. Încele din urmă , îl împinse pe Shane mai încolo pe canapea şi se a şeză ală turi, privindu-i pe el şi pe Michael jucâ ndu-se, şi jucâ ndu-se, şi

jucâ ndu-se. Claire. Trezeşte-te. Clipi şi-şi dă du seama că avea capul pe umă rul lui Shane, iarMichael nu se vedea pe nică ieri. Primul ei gâ nd fu: O, Doamne, nucumva salivez? Iar cel de-al doilea, că nu-şi dă duse seama câ t deaproape era de el, cuibă rit ă în el. Cel de-al treilea fu că , deşi locul lui Michael de pe canapea era gol,Shane nu se mutase mai încolo. Şi că o privea cu că ldur ă , prietenos. O! O, uau, ce plă cut. Jena o inundă în clipa imediat urmă toare, f ă câ nd-o să sedesprindă . Shane tuşi şi se îndepă rt ă în grabă . — Probabil c-ar trebui să dormi, zise el. Eşti rupt ă . — Mda, accept ă ea. Câ t e ceasul?

— Trei diminea ţ a. Michael pregă teşte o gustare. Tu vrei ceva? — Ăăă . nu. Mersi. Se lă să să lunece jos de pe canapea, dar r ă mase acolo în picioareca o idioat ă , nevr â nd să plece, fiindcă el zâ mbea încă şi. ei îi plă cea. — Cine-a câştigat? — Care dintre jocuri? — A! Cred că am dormit ceva. — Nu-ţ i face probleme. Nu i-am lă sat pe zombi să ajungă la tine. De data aceasta, zâ mbetul lui era categoric unul r ă ut ă cios. Claireîl simţ i ca pe o pă tur ă fierbinte care-i înf ăşur ă toat ă pielea. — Dacă vrei să mai stai trează , poţ i să mă ajuţ i să -l rup în bă taie. În fa ţ a lui Shane nu mai era doar o sticlă goală de bere, ci trei. Şitot trei în dreptul locului lui Michael. Nu era de mirare că Shane îizâ mbea întruna, ar ă t â ndu-se at â t de prietenos. — Depinde, zise ea. Îmi dai şi mie o bere? — Nu, ce naiba! — Din cauză că am şaisprezece ani? Hai, Shane.



— Alcoolul omoar ă neuronii, t â mpito. Şi, pe lâ ngă asta, dacă -ţ i dauţ ie o bere, r ă mâ n eu cu una mai puţ in, adă ugă Shane, ciocă nindu-şifruntea. Ştiu şi eu ceva matematică . Simţ ea nevoia să bea o bere, să stea acolo lâ ngă el, fiindcă setemea că ar putea să facă sau să spună o prostie, şi mă car dac-ar fi fost

alcoolul la mijloc, n-ar mai fi fost vina ei, corect? Dar, tocmai câ nddeschidea gura, încercâ nd să -l convingă , veni Michael din bucă t ă rie, cu opungă cu bulete din ca şcaval, în culoarea neonului. Shane luă o mâ nă şi-şi umplu gura. — Claire vrea o bere, molf ă i el prin pasta portocalie. — Claire trebuie să se ducă la culcare, replică Michael, tr â ntindu-se pe canapea. Dă -te mai încolo, omule. Nu-mi place chiar at â t de multde tine. — Bulangiule. Nu asta ai zis azi-noapte. — Pupă -mă în fund. — Mai vreau o bere. — Ţ i-am t ă iat por ţ ia. E cadoul meu de aniversare, nu al t ă u. — O, ce mâ r şă vie. Chiar că eşti bulangiu şi, numai pentru asta, osă te bat de-or să -ţ i sar ă capacele. — Promisiuni, promisiuni, zise Michael, privind-o pe Claire. Tu totmai eşti aici? Nu-ţ i dau bere. Nu sunt corupă tor de minori. — Dar şi tu eşti minor, îi atrase ea atenţ ia. Cel puţ in, pentru bere. — Mda, şi ştii ceva? Câ t de rahat poate să fie chestia asta, că suntadult dacă omor pe cineva, şi minor dacă vreau o bere26? să ri Shane.Bulangii cu toţ ii. — Frate, pe bune, dar eşti beat mangă . Din trei beri? Iubita mea

din clasa a noua ţ inea mai bine la bă utur ă decâ t tine. — Iubita ta dintr-a noua. Shane se opri brusc, f ă r ă să -şi maisf â r şească fraza, şi se înroşi tot. Trebuie să fi fost de bine, ce-o fi vrut să spună . Claire, car ă -te naibii de-aici. Mă enervezi. — Bulangiule! îi aruncă ea, şi o rupse la fugă pe scar ă înainte ca els-o poat ă ţ inti cu perna pe care o înşf ă case. Proiectilul izbi peretele înurma ei şi lunecă apoi pâ nă la picioarele scă rii. Claire r â dea, dar încet ă în clipa câ nd o umbr ă îi blocă subit accesul spre coridorul de sus. Era Eve. Şi Miranda, ar ă t â nd mai bizar ca oricâ nd. — Miranda pleacă ! le strigă Claire celor de jos. Ceea ce nu era oidee prea grozav ă , fiindcă Eve pă rea necă jit ă , iar Shane era beat, şi să la şi o fat ă nebună -după -vampiri şi poate-cu-calit ăţ i-de-medium să meargă singur ă pe jos acasă era. de r ă u, în cel mai bun caz. — Miranda nu pleacă , o contrazise Eve, tropă ind în jos pe scar ă ,cu Miranda plutind ca o fantomă alb-negru în spatele ei. Miranda o să ţ ină o şedinţă .



De jos, din living, îl auzi pe Michael exclamâ nd, cu o desă v â r şit ă repulsie: — Of, mama mă -sii! Doisprezece. Eve era at â t de înver şunat ă , încâ t nici mă car Shane, cu trei beri la

activ, nu prea putea să spună nu. Michael nu zise nimic, ci doar ourmă ri pe Miranda cu ochii mult prea limpezi pentru cineva care bă usela fel de mult ca Shane. În timp ce Eve lua lucrurile de pe masa dinsufragerie, a şezâ nd pe ea, chiar în mijloc, o singur ă lumâ nare neagr ă ,Claire îşi tot fr â ngea mâ inile, agitat ă , încercâ nd să -i atragă atenţ ia luiMichael. În clipa în care-i prinse privirea, mimă din buze: Ce facem? El ridică din umeri. Nimic, presupuse ea. Ei, oricum, nimeni nucredea în a şa ceva, în afar ă de Eve. Probabil că n-avea cum să le facă

vreun r ă u. — OK, zise Eve, a şezâ nd-o pe Miranda pe un scaun din capulmesei. Shane, Michael, Claire. sta ţ i jos. — E o porcă rie, protest ă Shane. — Doar. te rog. Doar f ă -o, bine? Eve pă rea stresat ă . Speriat ă . Indiferent ce-or fi citit acolo, sus, eaşi Miranda, în că r ţ ile acelea de tarot, era clar că o f ă cuse să devină agitat ă . — Doar f ă -o, pentru mine. Michael se strecur ă pe scaunul din celă lalt capă t, câ t mai departeposibil de Miranda. Claire se a şeză lâ ngă el, iar Shane înhăţă un scaundin partea opusă , lă sâ ndu-le pe Eve şi pe Claire să stea mai aproape deMiranda, care tremura de parcă era pe cale să facă o criză .

— Ţ ineţ i-v ă de mâ ini, ceru Eve, apucâ nd-o pe Miranda de mâ nast â ngă şi apoi pe Shane de dreapta. O privi chior âş pe Claire, pâ nă câ ndfata îi urmă exemplul, luâ nd cealalt ă mâ nă a Mirandei şi apoi prinzâ ndu-se de Michael. Mai r ă mâ neau Shane şi Michael, care schimbar ă între ei oprivire şi ridicar ă din umeri. — Fie, zise Michael, luâ ndu-l de mâ nă pe Shane. — O, Doamne, bă ieţ i, sunteţ i homofobi, cumva? Nu e vorba despre

bă rbăţ ie, e vorba. — E mort! îl v ă d! Claire tresă ri în clipa în care Miranda, practic, ţ ipă aceste cuvinte.

Toţ i cei din jurul mesei încremenir ă . Pâ nă şi Shane. După care seîmpotrivir ă demenţ ialului impuls spre chicotit. În fine, cel puţ in astaf ă cu Claire, care observ ă că şi lui Shane i se zguduiau umerii. Eve îşimuşcă buzele, însă în ochi avea lacrimi. — Cineva a murit în casa asta! Îl v ă d. Îi v ă d trupul ză câ nd pepodea.



Miranda gemu şi începu să se zbat ă pe scaun, smucindu-se şir ă sucindu-se. — Nu s-a terminat. Niciodat ă nu se termină . Casa asta. casa astanu permite să se termine. Claire, neput â nd să se st ă pâ nească , privi spre Michael, care o fixa

pe Miranda cu ochi reci, mijiţ i. Mâ na lui o str â ngea cu putere pe-a luiClaire. În clipa în care ea vru să spună ceva, o str â nse şi mai tare. Da.

Trebuia să tacă , şi asta şi f ă cu. Miranda, în schimb, nu t ă cu. — E o fantomă în casa asta! Un spirit zbuciumat! — Spirit zbuciumat? bombă ni în barbă Shane. Asta-i exprimareapolitic corect ă pentru şucă rit? Ştiţ i, ca Americanul Mort Viu, 27 sau cama şa? Miranda deschise ochii şi se încrunt ă la el. — Cineva a murit deja, declar ă . Chiar aici. Chiar în camera asta.Spiritul lui bâ ntuie casa, şi e unul puternic. Se privir ă cu toţ ii între ei. Michael şi Claire evitar ă contactul vizualdirect, însă Claire îşi simţ i respira ţ ia devenind sacadat ă şi inima bă t â ndmai repede. Miranda vorbea despre Michael! Ştia! Cum era cu putinţă ? — E periculos? întrebă Eve, cu r ă suflarea t ă iat ă . Claire fu gata să se înece. — Nu. nu pot să -mi dau seama. E întunecat. — Bun, interveni Shane. Un mort viu şi umblă reţ , nu se poatespune dacă e periculos, fiindcă e, uau, întunecat. Altceva? Şi, din nou, Claire fu nevoit ă să -şi înă buşe un chicotit isteric. Pe chipul Mirandei apă ru o str â mbă tur ă amar ă , dezagreabilă .

— Foc, zise ea. V ă d foc. V ă d pe cineva urlâ nd în foc. Shane îşi smulse mâ inile dintr-ale lui Eve şi Michael, îşi tr â ntiscaunul în spate şi exclamă : — OK, ajunge. Eu am plecat. N-aveţ i decâ t să v ă vedeţ i în voie degiumbuşlucurile parapsihice. — Nu, stai! să ri Eve, apucâ ndu-l de bra ţ . Shane, stai, ea a v ă zutasta în că r ţ i. El se smulse din mâ na ei. — Ea vede orice vrei tu! Şi se dă în v â nt să fie în centrul atenţ iei,dacă n-ai observat! Şi mai e şi adoratoare a colţ ilor! — Shane, te rog! Mă car, ascult ă ! — Am ascultat destul. Dă -mi de ştire câ nd vrei să treci laciocă nitul în masă , sau la t ă bliţ ele Oiuja28; astea sunt mult maiamuzante. Am putea să aducem câţ iva puşti de zece ani, care să ne aratecum se fac şmecheriile. — Shane, a şteapt ă ! Unde te duci? — Să mă culc, zise el, începâ nd să urce treptele. Noapte bună .



Claire încă -i ţ inea de mâ ini pe Michael şi pe Miranda. Le dă dudrumul amâ ndurora, îşi împinse scaunul înapoi şi porni după el. Auziuşa tr â ntindu-se înainte să ajungă ea sus, a şa că parcurse în goană coridorul şi începu să bubuie cu pumnii în lemnul uşii. Nici un r ă spuns,nici un sunet de mişcare dină untru.

Abia apoi observ ă că tabloul de pe peretele coridorului era str â mb,a şa că -l mişcă şi privi ţ int ă butonul de dedesubt. Oare el să fi.? Evident ca da. Şov ă i doar o clipă , după care apă să butonul. T ă blia scoase unclinchet şi se deschise, lă sâ nd să iasă o boare de aer rece, iar ea sestrecur ă repede înă untru, ză vor î la loc uşa secret ă şi urcă treptele. Shane ză cea întins pe canapea, cu picioarele pe bra ţ ul curbat dinlemn şlefuit şi cu o mâ nă peste ochi. — Pleacă de-aici, îi zise. Totuşi, Claire îşi f ă cu loc lâ ngă el, pecanapea, fiindcă vocea lui nu i se pă rea, mă rog, normală . Era înceat ă şiun pic cam sugrumat ă . Mâ na îi tremura. Vorbesc serios, Claire. Du-te,insist ă el. — Prima dat ă câ nd m-ai v ă zut, plâ ngeam, zise ea. Nu trebuie să tesimţ i ruşinat. — Nu plâ ng, protest ă el, ridicâ ndu-şi bra ţ ul. Nu plâ ngea. Ochii îierau aprinşi şi usca ţ i şi furioşi. Nu pot să suport câ nd o v ă d pretinzâ ndcă ştie. A fost prietenă cu Lyssa. Dac-ar fi ştiut, dacă într-adev ă r ar fiştiut, ar fi putut să se str ă duiască mai mult. Claire îşi muşcă buzele. — Vrei să spui că ea. Nici mă car nu putu să -şi rostească gâ ndul pâ nă la capă t. Vrei să

spui că ea a încercat să te prevină ? Iar el n-ar fi putut s-o recunoască ,dacă ar fi fost a şa. Dacă recunoştea mă car at â t. poate că sora lui n-armai fi trebuit să moar ă . Nu, Claire nu putea să spună a şa ceva. Iar el nu putea să audă a şa ceva. În loc de asta, îi luă mâ na într-a ei. El îşi cobor î privirea spredegetele lor înlă nţ uite, oft ă , apoi închise ochii. — Sunt beat şi întors pe dos, zise. Oricum, nu cea mai bună companie în clipa de fa ţă . Mamă , pă rinţ ii t ă i ne-ar omor î pe toţ i, dac-arşti mă car o iot ă din toate astea. Ea nu zise nimic, pentru că avea absolut ă dreptate. Şi era unlucru la care nici nu voia să se gâ ndească . Nu voia decâ t să stea acolo, încamera aceea t ă cut ă , unde timpul încremenise în loc, şi să fie cu el. — Claire? Vocea lui era acum mai liniştit ă . Un pic nă clă it ă de somn. — Să nu mai faci asta niciodat ă . — Ce să nu fac?



— Să nu mai ieşi ca în seara asta. Nu după ce se-ntunecă . — Nu mai fac, dacă nici tu nu mai faci. Shane zâ mbi, dar f ă r ă să deschidă ochii. — F ă r ă înt â lniri? Dar ce-i asta, casa Big Brother? Oricum, nu m-am întors în Morganville ca să mă ascund.

Deveni instantaneu curioasă . — Dar pentru ce te-ai întors? — Pentru Michael. Ţ i-am mai spus. M-a chemat, am venit. Asta arfi f ă cut şi el pentru mine. Z â mbetul lui Shane se şterse. Probabil îşi amintise că Michael nur ă spunsese la telefon, că nu venise la spital. Că nu-i ţ inuse spatele. — E mai mult decâ t at â t, zise ea. Fiindcă altfel ai fi luat-o din locpâ nă acum. — Poate, oft ă Shane. Las-o a şa, Claire. Nu trebuie să sapi după toate secretele de pe-aici, bine? Nu e prudent. Ea se gâ ndi la Michael. La felul în care-o privise pe Miranda pedeasupra mesei pentru spiritism. — Nu, îl aprobă . Nu e. Discutar ă ore în şir, cam despre nimic; în orice caz, nu despre

vampiri, sau despre surori murind în incendii, sau despre viziunileMirandei, evident. Shane se cufundă în ceea ce Claire considerase mereucă ar fi Clasicele Bă ieţ ilor: polemici despre posibilitatea ca Superman să -l

bat ă pe Batman („Batman clasicul, sau Batman durul?”), despre filmelecare le plă ceau, despre filmele care le displă ceau. Claire îl încercă şi cucă r ţ ile. Era cam subţ irel la capitolul clasici, dar cine nu era? (Ea nu era,dar ea era o ciudăţ enie a naturii.) Lui îi plă ceau filmele de groază . Aveau

şi asta în comun. Timpul nu pă rea să treacă deloc în că mă ruţ a aceea. Discuţ iadă dea impresia că merge de la sine, depă nâ ndu-se singur ă , încetinindu-şi treptat ritmul, pe mă sur ă ce se scurgeau minutele şi orele. Ei i se f ă cufrig şi somn, a şa că trase o pă tur ă din lâ nă de pe un scaun apropiat, şi-oînf ăşur ă pe după umeri şi se lă să instantaneu pradă somnului, a şezat ă pe podea, sprijinit ă cu spinarea de canapeaua pe care st ă tea întinsShane. Se trezi tresă rind în clipa în care scâ r ţâ i canapeaua şi-şi dă duseama că şi Shane se trezea. El clipi, că scă , se scă rpină în creştet (ceeace fu foarte amuzant) şi-şi privi ceasul de la mâ nă . — Of, Doamne, ce devreme e, se v ă it ă . Fir-ar al naibii. Ei, mă carpot să ocup eu primul baia. Claire să ri în picioare. — Câ t e ceasul? — Nouă , r ă spunse el, că scâ nd iar. Ea întinse mâ na pe după el,apă să pe butonul ascuns, ţâşni pe lâ ngă el spre uşă , amintindu-şi să



lase pă tura în drum. Hei! protest ă Shane. Piua-nt â i la baie! Vorbescserios! Ei nu-i pă sa chiar at â t de mult de baie, câ t de posibilitatea de a fiprinsă . În definitiv, îşi petrecuse întreaga noapte împreună cu un bă iat.Cu un bă iat care bă use.

În cea mai mare parte, era împotriva regulilor casei, îşi închipui,iar Michael ar fi f ă cut o criză dac-ar fi ştiut. Dar poate. poate că Michaelera prea distras de ceea ce îndrugase Miranda, ca să -şi mai facă probleme şi din cauza asta, totuşi, fiindcă , era nevoit ă să recunoască ,Miranda ştiuse precis despre ce vorbise. Dar nu şi numele, de fapt. Ei bine, Michael era din nou în starea imaterială de pe timpul zilei,a şa că mă car nu risca să dea peste el. În schimb, trebuia să se hot ă rască în legă tur ă cu ceea ce avea de f ă cut cu şcoala. Deja fusese cea maiproast ă să pt ă mâ nă de şcoală din via ţ a ei, şi avea senza ţ ia că nu se vaîmbună t ăţ i nimic dacă nu va reacţ iona câ t mai repede. Shane f ă cusepactul cu diavolul; prin urmare, pă rea logic să profite de el, pâ nă câ ndgă sea o modalitate de a-l anula. Monica şi fetele ei n-aveau s-o atace;oricum, nu mortal. Prin urmare, n-avea nici un motiv să nu-şi miştefundul pâ nă la bibliotecă . Îşi înşfacă hainele şi se repezi în baie exact în clipa în care Shane,că scâ nd în continuare, ieşi împleticindu-se din camera secret ă . — Dar am zis piua! se plâ nse el, bă t â nd în uşă . Piua! Afurisiteleastea de fete nu ştiu să respecte regulile. — Scuze, dar trebuie să mă pregă tesc! strigă ea. — Porni duşul şi-şi smulse hainele de pe ea în timp record.

Blugii chiar aveau nevoie să fie spă la ţ i, şi mai ajunsese şi la ultima ei pereche de chiloţ i. Ieşi repede de sub duş, sper â nd că pansamentul rezistent la apă pe care i-l puseser ă pe spate avea să reziste într-adev ă r (şi rezist ă ). Înmai puţ in de cinci minute, îşi înfoia pă rul umed şi se strecur ă pe lâ ngă Shane, gonind pe ner ă suflate să -şi înha ţ e rucsacul şi să -l umple cu că r ţ i. — Unde naiba te duci? o întrebă el, din pragul uşii. Acum, voceanu-i mai era somnoroasă . Ea îşi închise fermoarul rucsacului, şi-l să lt ă pe umă rul care n-o durea şi nu se plâ ngea, apoi se întoarse spre el, f ă r ă să -i r ă spundă . St ă tea rezemat de tocul uşii, cu bra ţ ele încrucişate şicapul într-o parte. A, sigur glumeşti. Dar ce, ai vreun soi de pornirisinuciga şe? Chiar vrei să te mai dai de-a dura pe vreo scar ă , sau ce? — Ai f ă cut t â rgul. Ei n-or să mă atace. — Nu fi t â mpit ă . Lasă asta în seama exper ţ ilor. Chiar crezi că nuau că ile lor ocolitoare? Claire se apropie de el, privindu-l fix în ochi. Pă rea extrem de înalt.Şi masiv, şi în drumul ei.



— Ai f ă cut un t â rg, îi repet ă ea, iar eu mă duc la bibliotecă . Te rog,dă -te la o parte. — Mă rogi? Fir-ar să fie, fato, chiar ar trebui să înveţ i ce înseamnă să te înfurii, sau. Ea îl împinse. Era o prostie, iar musculatura lui îi permitea să

r ă mâ nă neclintit pe loc, dar fiindcă avusese de partea ei elementulsurpriză , îl f ă cu să se dea înapoi cu vreo doi pa şi. Imediat, ieşi pe uşă şimerse mai departe, cu pantofii în mâ nă . Nu avea de gâ nd să se oprească şi să -i mai ofere vreo şansă de a o reţ ine la adă post şi la că ldurică . — Hei! strigă Shane. O ajunse din urmă , o apucă de bra ţ şi-oobligă să se întoarcă spre el. Mi s-a pă rut mie, sau ai promis că n-o să mai. — Noaptea, replică ea, întorcâ ndu-se să coboare scara. El îi dă dudrumul. şi ea alunecă . Pentru o înspă imâ nt ă toare secundă , fudezechilibrat ă , pendulâ nd pe marginea treptei, după care mâ inile caldeale lui Shane îi cuprinser ă umerii şi-o traser ă înapoi, readucâ ndu-iechilibrul. O mai ţ inu a şa câ teva secunde. Ea nu se întoarse, fiindcă dacă f ă cea asta, iar el era chiar acolo, ei bine, nu mai ştia. Nu mai ştia ce-ar fi putut să se-nt â mple. — Pa, rosti ea, cu noduri, după care cobor î scara cu toat ă viteza pecare i-o permiteau picioarele nesigure. Că ldura dimineţ ii o înv ă lui de parcă intra într-un cuptor pentrupâ ine, doar că era lipsit ă de îmbietoarele miresme alimentare; pe stradă nu se ză reau decâ t vreo două persoane. O doamnă împingea că ruciorulcu un copil şi, pentru o clipă , în timp ce se a şeza să -şi încalţ e ponosiţ ii

pantofi de sport, Claire se gâ ndi la ea minunâ ndu-se oarecum. Să aicopii într-un astfel de ora ş. Oare ce gâ ndea lumea? Totuşi, presupuse că oamenii f ă ceau copii pretutindeni, indiferent câ t de oribile ar fi fostlocurile. Şi, iat ă , o br ăţ ar ă în jurul încheieturii suple a femeii. Copilul era în siguranţă , cel puţ in pâ nă câ nd împlinea optsprezeceani. Claire aruncă o privire spre propria-i încheietur ă goală , secutremur ă , după care şi-o scoase din minte în timp ce pornea sprecampus. Acum, că ştia ce să caute, observa cam la toat ă lumea pe lâ ngă care trecea câ te ceva la încheietur ă : br ăţă ri la femei, curele ca pentruceas la bă rba ţ i. Nu putea să -şi dea seama ce semnifica ţ ii aveausimbolurile. Avea nevoie să gă sească vreun soi de alfabet; poate că existase cineva care f ă cuse cercet ă ri şi pusese rezultatele la loc sigur.undeva unde vampirii nu le-ar că uta. Întotdeauna biblioteca i se pă ruse locul cel mai sigur, oricum. Seduse direct acolo, privind mereu peste umă r să vadă dacă nu cumva



Monica, Gina, Jennifer sau oricine altcineva ar fi pă rut mă car pe departeinteresat de ea. Nu pă rea nimeni. Biblioteca de la TPU era vast ă . Şi pr ă fuit ă . Pâ nă şi bibliotecarii dincamera din fa ţă ar ă tau de parcă s-ar fi ales cu o pâ nză de pă ianjen saudouă de la ultima ei vizit ă . Încă o dovadă – dacă mai era nevoie – a

faptului că TPU era, în primul r â nd, dar şi în ultimul, o instituţ ie pentrupetrecă reţ i. Examină harta bibliotecii şi constat ă că în Morganville domneasistemul zecimal Dewey29. ceea ce i se pă rea bizar, din moment ce ear ă mă sese cu impresia că toate universit ăţ ile îl adoptaser ă pe cel alBibliotecii Congresului. Urmă ri cu degetul listele, că ut â nd materialuldocumentar, şi-l descoperi depozitat la subsol. Grozav. Dar, în timp ce se pregă tea să plece, îşi aplecă puţ in capul şi

verifică din nou lista. Era ceva ciudat la ea. Dar nu prea putea să -şi deaseama ce anume. Nu exista un al patrulea etaj. Oricum, nu pe list ă , iar sistemuldomnului Dewey să rea direct de la etajul al treilea la cel de-al cincilea.Poate că la patru erau birouri, se gâ ndi. Sau depozite. Sau spa ţ iu deîncă rcare. Sau. sicrie. Oricum, era ciudat, f ă r ă discuţ ie. Dă du să coboare spre subsol, dar se opri şi-şi înclină din noucapul. Scara era de modă veche, cu balustrade masive din lemn, cotindîn precise unghiuri în formă de L peste tot pâ nă sus. Ce naiba, îşi zise. Nu erau decâ t vreo câ teva şiruri de trepte. Puteaoricâ nd să pretindă că se r ă t ă cise.

Nu mai auzi nimic şi pe nimeni de îndat ă ce pă r ă si primul etaj. Era o t ă cere ca – detesta să pronunţ e cuv â ntul pâ nă şi în gâ nd – demormâ nt. Încercă să urce câ t mai f ă r ă zgomot şi nu se mai ţ inu de

balustradă din clipa în care observ ă că lă sa în urmă amprentetranspirate, care-ar fi dat-o de gol. Trecu prin dreptul uşii din lemn de laetajul doi, apoi şi de la trei. Nu se vedea nimeni prin geamurile din sticlă transparent ă . La etajul patru nici mă car nu era uşă . Claire se opri, dezorientat ă ,şi pipă i peretele. Nţ , nici uşă , nici intr ă ri secrete pe care să le descopere.Doar peretele gol. Oare să fie posibil ca nici să nu existe un al patruleaetaj? Urcă la cinci şi-şi croi drum printre stivele t ă cute, pr ă fuite, pâ nă la cealalt ă scar ă , apoi cobor î. Pe partea aceasta, exista o uşă , numai că eraîncuiat ă , şi nu avea vreo fereastr ă . Categoric, nu puteau să fie birouri, deduse ea.



În schimb, sicriele nu ieşeau din discuţ ie. Fir-ar să fie, îi repugnaideea să se lase înspă imâ ntat ă într-o bibliotecă ! Totuşi, că r ţ ile nu eraumenite să înspă imâ nte. Erau menite să . ajute. Dac-ar fi fost vreo gagicuţă lupt ă toare, o super-eroină , probabil c-ar fi putut să spargă încuietoarea cu o unghier ă , sau cu ceva

asemă nă tor. Din nefericire, nu era o super-eroină , a şa că fu nevoit ă să -şiroadă unghiile. Nu, nu era super-eroină , dar era altceva. Era. plină de idei. Cum st ă tea acolo, privind ţ int ă încuietoarea, începu să zâ mbească . — Ştiinţ e aplicate, zise, apoi o rupse la fugă pe scar ă spre primuletaj. Avea de f ă cut o escală în laboratorul de chimie. Asistentul ei era în birou. — Pă i, zise el, dacă tu chiar vrei să spulberi o încuietoare, ai nevoiede ceva bun, cum ar fi heliul lichid. Numai că heliul lichid nu prea eportabil. — Dar freonul? întrebă Claire. — Nu, pe a şa ceva nu poţ i să pui mâ na f ă r ă autoriza ţ ie. Şi ceea cepoţ i să gă seşti de cumpă rat are o cu totul alt ă formulă , nu se r ă ceşteat â t de tare, dar e mai prietenos fa ţă de mediu. Numai că , probabil, nuţ i-ai face treabă cu el. — Azotul lichid? — Aceea şi problemă ca şi cu heliul. Prea voluminos. Claire oft ă . — Pă cat. Era o idee super30. Asistentul zâ mbi.

— Da, era. Ştii, am o butelie portabilă cu azot lichid, pe care opă strez pentru demonstra ţ iile de la ore, dar a şa ceva e greu de obţ inut.Destul de scumpă . Nu e genul de lucruri pe care să le gă seşti ză câ nd latot pasul. Scuză -mă . Şi plecă agale, hot ă r â t să -şi desf ăşoare cine ştie ce experimentpersonal pentru doctorat, şi uit ă de ea cu promptitudine şi cudesă v â r şire. Claire îşi muşcă buzele, se holbă la spatele lui o vreme, iarpe urmă , cu o mişcare lent ă . extrem de lent ă , se întoarse spre uşamagaziei cu materiale. Era descuiat ă , astfel încâ t asistentul să poat ă intra şi ieşi cu uşurinţă ori de câ te ori avea nevoie. Tot felul deabţ ibilduri roşii şi galbene o avertizar ă că va face cancer, se va sufoca,sau va muri de at â tea alte mor ţ i oribile, dacă deschidea uşa. dar ea tot odeschise. Scâ r ţâ i. Asistentul nu se putea să n-o fi auzit, a şa că încremeni caun şoricel v ă zâ nd cum se repede uliul asupra lui. Vinovat ă . Dar el nu se întoarse. De fapt, r ă mase în mod ostentativ cu spatelela ea.



Claire lă să aerul să -i iasă din plă mâ ni într-o expira ţ ie tremurat ă ,se strecur ă în încă pere şi-şi roti privirea în jur. Era o ordine desă v â r şit ă ,toate substanţ ele chimice fiind etichetate şi depozitate cu tot cuinforma ţ iile privitoare la siguranţă at â rnate dedesubt. Şi le depozitase înordine alfabetică . Gă si cartona şul pe care scria AZOT LICHID şi v ă zu o

butelie mă t ă hă loasă , câ t se putea de evident ă . iar lâ ngă ea, o alta maimicuţă , ca un termos uria ş, cu o cureluşă pentru purtat pe umă r. Oînşfacă , după care citi cartona şul. FOLOSI Ţ I M Ă NUŞI DE PROTEC Ţ IE,scria. Mă nuşile erau şi ele chiar acolo. Îşi îndesă o pereche în rucsac, îşiat â rnă recipientul pe umă r şi plecă naibii de-acolo. Bibliotecarii nici mă car n-o mai privir ă şi a doua oar ă . Ea îi salut ă cu o fluturare a mâ inii şi un zâ mbet, apoi se pierdu printre mormanelede că r ţ i, continuâ ndu-şi drumul tocmai pâ nă la scara din spate. Uşa era exact la fel cum o lă sase. Bâ jbâ i după mă nuşi, desf ă cucapacul recipientului şi descoperi acolo un soi de pipet ă din oţ el, care seînşuruba pe o duză . După ce se asigur ă că a montat-o corect, deschise

valva, ţ inâ ndu-şi respira ţ ia, şi începu să toarne lichidul extrem de rece înîncuietoare. Nu ştia precis câ t trebuia să folosească – prea mult era depreferat fa ţă de prea puţ in, presupuse – a şa că turnă pâ nă câ nd v ă zu că exteriorul încuietorii era complet îngheţ at. Atunci, închise valva la loc şi

– amintindu-şi că trebuie să -şi ţ ină mă nuşile pe mâ ini – smuci mâ neruluşii. Crac! R ă sunase ca un foc de armă . Să ri ca arsă , privi în jur şi-şidă du seama că mâ nerul i se rotise în mâ nă . Descuiase uşa. Acum, nu mai avea altceva de f ă cut, decâ t să intre. dar, f ă r ă să

ştie de ce, nu i se mai pă rea că ar fi o idee chiar at â t de bună , după cefusese într-adev ă r capabilă s-o deschidă . Pentru că . sicriele. Sau altceva. Claire sorbi aerul dorind să -şi regleze respira ţ ia, deschise uşa şiprivi cu precauţ ie pe după muchia ei. Ar ă ta ca o magazie. Dosare. Stive de cutii din carton şi de lă zi dinlemn. Nimeni vizibil. Grozav, îşi zise. Poate că am intrat prin efracţ ie doar în arhiv ă . Ar fi fost o mare dezamă gire. Oricum, îşi îndesă la locmă nuşile în rucsac, pentru orice eventualitate. Cutiile din carton ar ă tau noi, însă conţ inutul lor – ceea ce constat ă după ce dezlegă sfoara cu care era înf ăşurat ă una dintre ele – pă rea să fie vechi. Că r ţ i sf ă r â micioase, prost pă strate. Vechi scrisori şi documenteîn limbi necunoscute de ea, unele pă r â nd să fie str ă moa şe ale englezei.Încercă şi cutia urmă toare. Cam la fel. Încă perea era vast ă şi plină dechestii de-astea. Cartea, îşi zise. Ei caut ă cartea. Toate că r ţ ile vechi pe care legă sesc ajung aici şi sunt examinate. Acum, că ştia cum să caute, observ ă



că lă zile aveau pe ele mici X-uri roşii. asta însemna că fuseser ă verificate? Şi iniţ iale. Era cineva care r ă spundea de toate astea. Ceea ce însemna că . era cineva care lucra acolo. Avu exact at â t timp câ t să -şi formuleze gâ ndul înainte ca două persoane să -şi facă apariţ ia din labirintul lă zilor din fa ţ a ei. Nu se

gr ă beau şi nu se alarmau. Vampiri. Nu-şi dă dea seama de unde ştia – nuerau tocmai îmbr ă ca ţ i ca pentru rol – dar felul în care se mişcau, liber şisigur, urla pr ă dă tor în creierul ei, pradă uşoar ă . — Ei, zise fata blondă mai scundă , nu prea avem chiar mulţ i

vizitatori pe-aici. Dacă n-ar fi fost paloarea feţ ei şi sclipirea din ochi, ar fi semă natcu sute de alte fete din campus. Era îmbr ă cat ă în roz. Pă rea cevanepotrivit pentru un vampir să se îmbrace în roz. — Ce-ai f ă cut, scumpo, te-ai pierdut? Bă rbatul era mai înalt, mai închis la culoare şi ar ă ta de-a dreptulciudat. de-a dreptul mort. Din cauza nuanţ ei pielii, îşi dă du apoi seama.Era negru. Transformarea în vampir îl albise, nu de tot, dar cam pâ nă lanuanţ a cenuşii. Purta un tricou purpuriu cu emblema TPU, pantaloni gride trening şi pantofi de sport. Dac-ar fi fost o fiinţă umană , ar fi zis că e

bă tr â n. cel puţ in, suficient de bă tr â n încâ t să fie profesor. Se despă r ţ iser ă , venind acum spre ea din două direcţ ii diferite. — A cui mititică eşti tu? toarse ca o pisică fata roz şi, pâ nă să poat ă creierul lui Claire să dea comanda de fugă , o şi prinsese de mâ nast â ngă , examinâ ndu-i încheietura goală . Pe urmă , i-o studie şi pe ceadreapt ă . Of, vai de mine, tu chiar eşti pierdut ă , dulcea ţă , exclamă . John,ce facem?

— Ei bine, zise John, lă sâ ndu-şi o mâ nă prietenoasă pe umă rul luiClaire. I se pă rea mai rece decâ t recipientul cu azot lichid care-i at â rna la spate. Am putea să ne a şeză m şi să bem o cea şcă de cafea ca lumea. Să -ţ i povestim totul despre ceea ce facem aici. Asta-i ceea ce vrei să ştii, nu?Copiii ca tine sunt, pur şi simplu, al naibii de curioşi. O dirija să meargă înainte, iar Claire ştiu – pur şi simplu, ştiu – că orice tentativ ă de a se elibera ar fi avut ca rezultat mult ă durere. Probabilşi oase rupte. Fata Roz o ţ inea în continuare de cealalt ă încheietur ă . Degetele eireci apă sau punctul din care se lua pulsul. Trebuie să scap de-aici. Şi repede. — Ştiu ce faceţ i aici, zise ea. Că uta ţ i cartea. Dar eu credeam că

vampirii nu pot s-o citească . John se opri şi-şi privi însoţ itoarea, care-şi înă lţă spr â nceneledecolorate în semn de r ă spuns. — Angela? zise el.



— Nu putem, r ă spunse ea. Noi suntem aici doar ca. observatori.Iar tu pari să fii o foarte bună cunoscă toare, pentru un copil r ă zleţ it. Aisub optsprezece ani, nu? N-ar trebui să fii sub Protecţ ia cuiva? A familieitale? Pă rea sincer preocupat ă . Iar asta era ceva ciudat.

— Sunt student ă , zise Claire. Înscriere anticipat ă . — A, exclamă Angela, cu un soi de regret. Ei bine, atunci, bă nuiesccă eşti pe cont propriu. Mare pă cat, într-adev ă r. — Pentru că o să mă omor âţ i? se auzi Claire întrebâ nd, ca printr-un fel de vis, şi-şi aminti de ceea ce-i spusese Eve. Să nu-i priveşti înochi. Prea t â rziu. Ochii Angelei erau de un turcoaz delicat, foartefrumoşi. Claire simţ i cum o str ă bate o delicios de caldă senza ţ ie depragul-somnului. — Probabil, recunoscu Angela. Dar mai înt â i ar trebui să bei unpic de ceai. — Cafea, zise John. Încă îmi place cafeina. — Îi strică gustul! — Îi dă energie, insist ă John, plescă ind din buze. — Ce-ar fi să mă lă sa ţ i să caut prin lă zi? propuse Claire,str ă duindu-se cu disperare să -şi revină de pe acel prag de ce-o fi fost.

Vampirii o conduceau printr-un labirint de lă zi şi de cutii, toateînsemnate cu X-uri roşii şi iniţ iale. Aveţ i oameni care fac asta pentru voi,nu? Dacă tot nu puteţ i să citiţ i cartea? — Dar ce te face să crezi că ai putea s-o citeşti tu, mititico? oîntrebă Angela. Avea un accent cam unsuros, nu tocmai de California,nu tocmai de Midwest, nu tocmai de nimic. Vechi. Suna a vechi. Eşti

cumva erudit ă şi în lingvistică ? — N-nu, dar cunosc simbolul pe care-l că uta ţ i. Pot să -l recunosc. Angela se aplecă şi-şi plimbă uşor unghiile pe pielea de peinteriorul bra ţ ului lui Claire, pă r â nd gâ nditoare. — Nu, nu am tatuajul. Dar l-am v ă zut. Acum tremura din absolut toate fibrele, îngrozit ă într-un fel cam

vag, însă creierul îi funcţ iona în mare viteză , că ut â nd şanse de scă pare. — Pot să -l recunosc. Voi nu puteţ i, nu-i a şa? Nu puteţ i nici mă carsă -l desena ţ i. Unghiile Angelei se înfipser ă puţ in, ca un avertisment. — Nu face pe deşteapta, fetiţ o. Nu suntem genul celor de care să -ţ ipoţ i bate joc. — Dar nu-mi bat joc. Voi nu puteţ i s-o vedeţ i. Iat ă de ce n-a ţ i gă sit cartea. Nu e doar din cauză că nu puteţ i s-o citiţ i. am dreptate? Angela şi John f ă cur ă din nou schimb de priviri, t ă cute şi pline deînţ eles. Claire înghiţ i în sec, încercâ nd să chibzuiască la orice ar fi pututreprezenta un bun argument ca să r ă mâ nă nemuşcat ă (Poate dacă nu



beau deloc ceai, sau cafea?) şi-şi îngă dui un gâ nd la câ t de enervat aveasă fie Shane dacă afla că s-a lă sat omor â t ă . În campus. Ziua în amiazamare. Vampirii cotir ă pe după un r â nd de lă zi şi, iat ă , acolo, într-unspa ţ iu deschis, era o uşă care nu dă dea spre vreo scar ă cunoscut ă de ea,

ci spre un lift cu un buton inscripţ ionat cu JOS, o bancă de şcoală ,rablagit ă , cu tot cu scaun, şi. — Domnul profesor Wilson? rosti ea pe ner ă suflate. El îşi ridică privirea, clipind îndă r ă tul ochelarilor. Era profesorul ei de Clasiciiliteraturii engleze (mar ţ ea şi joia de la două ) şi, cu toate că era plicticos,pă rea să -şi cunoască meseria. Era un tip şters, cenuşiu tot – pă rul rar şimoale, ochii de un gri spă lă cit – cu tendinţ a vestimentar ă îndreptat ă sprenuanţ e care-l decolorau şi mai mult. Ast ă zi, purta o că ma şă albă şi o

jachet ă gri. — A. Eşti – pocni din degete de două sau de trei ori – la cursul meuintroductiv despre Shakespeare. — Clasicii literaturii engleze. — A şa, exact. Îi mai schimbă titlul din câ nd în câ nd, doar ca să -ipă că lească pe studenţ i, ca să -l urmeze din nou. Neuberg, nu-i a şa? oîntrebă , cu spaimă în ochi. Doar n-ai fost trimisă aici să mă ajuţ i, nu? — Eu. În creierul ei se f ă cu lumină . Poate că era bine, într-un astfel demoment, să creeze o impresie falsă . — Ba da, am fost trimisă . De. domnişoara Samson. Domnişoara Samson era zmeoaica departamentului de Engleză :toat ă lumea ştia asta. Nimeni nu-i punea deciziile sub semnul întrebă rii.

Ca pretext, acesta era mai subţ ire decâ t hâ rtia, numai că era tot ce aveaea la dispoziţ ie. — Tocmai v ă că utam. — Şi uşa era deschisă ? întrebă John, cobor â ndu-şi privirea spreea. Claire îşi menţ inu ochii ferm fixa ţ i asupra profesorului Wilson, ştiindcă era prea puţ in probabil ca el s-o hipnotizeze, determinâ nd-o să numint ă . — Da, r ă spunse ea, hot ă r â t ă . Era deschisă . Singurul lucru bun în legă tur ă cu recipientul din spatele ei era că ,mă car, semă na cu un obiect pe care l-ar putea că ra după el un studentde facultate, cu supă , sau cafea, sau altceva înă untru. Şi nu prea ar ă ta a ceva cu care să spargi încuietori. Între timp, azotul lichid din încuietoaretrebuie să se fi sublimat în aer, toate dovezile dispă r â nd odat ă cu el. A şa spera. — Bine, atunci, zise Wilson, încrunt â ndu-se la ea, ai face mai binesă te a şezi şi să treci la treabă , Neuberg. Avem mult de lucru. Ştii cecă ut ă m?



— Da, domnule profesor. John îi luă mâ na de pe umă r. După o secundă de şov ă ială , oeliber ă şi Angela, iar Claire se duse la pupitru, îşi trase un scaun dinlemn şi-şi a şeză cu grijă pe podea rucsacul şi butelia cu azot. — Cafea? o întrebă John, plin de speranţă .

— Nu, mulţ umesc, r ă spunse, politicoasă , după care trase spre eaun prim volum din teanc. Era o muncă interesant ă , ceea ce i se pă rea ciudat, iar vampiriidevenir ă din ce în ce mai puţ in înfricoşă tori, cu câ t st ă tea mai mult înprezenţ a lor. Angela era neast â mpă rat ă , tot timpul bă t â nd din picior, sauîmpletindu-şi agitat ă pă rul, sau îndrept â nd teancurile de că r ţ i. Vampiriipă reau să fi fost, într-adev ă r, repartiza ţ i ca observatori: de fiecare dat ă câ nd profesorul Wilson şi Claire terminau câ te un munte de că r ţ i, ei luau

volumele, le depozitau în cutii şi lă zi şi le aduceau altele la verificat. — De unde vin toate astea? se mir ă Claire cu voce tare, şi str ă nut ă în timp ce deschidea coperta unui că r ţ oi intitulat Registrul Funciar alComitatului Atascosa, plin de o caligrafie str ă veche, îngrijit ă . Nume,date, mă sur ă tori. Nimic din ceea ce că utau ei. — De pretutindeni, r ă spunse profesorul Wilson, închizâ nd carteape care o r ă sfoise. Din anticariate. De la distribuitorii de carte. Ei au oreţ ea întinsă prin toat ă lumea, şi totul ajunge aici, pentru inspecţ ie.Dacă nu e ceea ce caut ă , pleacă înapoi. Scot chiar şi profit din asta, dincâ te mi s-a spus. Îşi drese glasul şi ridică puţ in cartea pe care o privea. — John? Aceasta este o ediţ ie princeps din Lewis Carroll. Cred c-ar trebui s-o pui deoparte.

Îndatoritor, John luă volumul şi-l a şeză pe un teanc despre careClaire deduse că , probabil, era rezervat ediţ iilor „rare şi preţ ioase”. — De câ nd faceţ i asta, domnule profesor? se interesă ea, v ă zâ ndu-lcă arat ă obosit. — De şapte ani, r ă spunse el. Câ te patru ore pe zi. O să vină cineva cur â nd să ne scoat ă de-aici. Ne însemna că avea să iasă şi ea. Ei bine, asta era ceva dr ă guţ . Easperase că mă car va putea să -i strecoare profesorului un bileţ el cam degenul DAC Ă -MI G Ă SI Ţ I CADAVRUL S Ă Ş TI Ţ I C Ă AM FOST OMOR Â T Ă DE DOMNIŞOARA ROZ ÎN BIBLIOTEC Ă , numai că asta suna cam preaca în jocul acela de masă at â t de preferat de pă rinţ ii ei. — Nu se vorbeşte în clasă , le atrase atenţ ia John, r â zâ nd. Şi,astfel, scoţâ ndu-şi colţ ii la iveală . Erau mai lungi decâ t ai lui Brandon şipă reau, oarecum, şi mai înfricoşă tori. Claire înghiţ i în sec şi se concentr ă asupra că r ţ ii din fa ţ a ei. Pe copert ă scria: Cereale din Lumea Nouă . Ocarte întreagă despre cereale. Uau. Se mir ă cum de r ă mă sese să nă tosprofesorul Wilson după at âţ ia ani. Porumbul face parte din familia



erbaceelor şi este originar de pe continentul american. R ă sfoi paginile. Tot despre porumb. Nici nu-şi dă dea seama cum ai putea să scrii at â t demulte despre o singur ă plant ă . L â ngă ea, profesorul Wilson înjur ă încet în şoapt ă , f ă câ nd-o să -şiridice privirea, nedumerit ă . Se albise tot la fa ţă , excepţ ie f ă câ nd două

puncte roşii în partea de sus a obrajilor. Îşi alcă tui la repezeală unzâ mbet pref ă cut şi ridică un deget br ă zdat cu roşu. — M-am t ă iat cu hâ rtia, explică el. Vocea îi suna strident ă şiîncordat ă , iar Claire îi urmă ri privirea şi-i v ă zu pe Angela şi pe Johnapropiindu-se şi examinâ ndu-i degetul profesorului cu o sinistr ă concentrare. Nu e nimic. Absolut nimic, îi asigur ă el. Se scotoci prin buzunar, scoase o batist ă şi şi-o înf ăşur ă în juruldegetului însâ ngerat. Încercâ nd să se oblojească , tr â nti cartea pe care-oexamina. Cu un gest instinctiv, Claire se aplecă s-o ridice de pe podea,însă piciorul lui Wilson se f ă cu câ rlig în jurul că r ţ ii şi-o trase mai încolo,încâ t ea să n-o poat ă ajunge. Apoi se aplecă la r â ndul lui şi, înîntunericul de sub pupitru. schimbă că r ţ ile. Claire îi urmă ri mişcă rile cu gura că scat ă . Ce naiba tot f ă cea? Dar,pâ nă să poat ă ea comite vreo prostie prin care să -i dea de gol, se auzi unding dinspre liftul aflat de cealalt ă parte a încă perii, urmat de huruituldeschiderii uşilor. — A, exclamă Wilson, v ă dit uşurat. Uite că s-a f ă cut vremea deplecare. Se aplecă , luă de jos cartea ascunsă şi şi-o strecur ă în servieta luidin piele, cu mişcă ri at â t de îndemâ natice, încâ t Claire nici nu fu sigur ă că l-ar fi v ă zut f ă câ nd ceva.

— Haide, Neuberg. — Ea nu, se împotrivi John, zâ mbind vesel. Ea trebuie să mair ă mâ nă după ore. — Dar. Claire îşi muşcă buzele şi-i că ut ă disperat ă privirea profesorului,care se încrunt ă şi-şi mut ă greutatea de pe un picior pe celă lalt. — Domnule profesor, n-a ş putea să merg cu dumneavoastr ă ? V ă rog? — Da, bineînţ eles, r ă spunse el. Haide, doar ţ i-am zis. DomnuleHargrove, dacă nu-ţ i convine, te rog să discuţ i cu administra ţ ia. Eu amore. Poate că ar fi scă pat şi el cu bine, dacă Angela n-ar fi fost at â t de

vigilent ă , sau de bă nuitoare: îl opri la jumă tatea drumului spre lift, îideschise servieta şi scoase de-acolo cartea pe care şi-o pusese deoparte.O frunză ri în t ă cere, apoi i-o înmâ nă lui John, care procedă la fel. Amâ ndoi îl privir ă pe profesor cu ochii calmi, reci şi neobişnuit deîncâ nta ţ i.



— Ei bine, rosti Angela, nu ştiu, dar cred că asta ar putea să constituie o încă lcare a regulilor, profesore. Scoaterea că r ţ ilor din

bibliotecă f ă r ă verificarea lor prealabilă . Ruşine, ruşine. Deschise ostentativ la prima pagină şi citi: „Era cea mai bună dintre vremuri, era cea mai rea dintre vremuri.”, după care frunză ri cu

grijă , oprindu-se ici şi colo, la înt â mplare, şi citind r â nduri de text. Totulîi suna corect lui Claire. Tresă ri în clipa în care Angela împinse carteaspre ea. — Citeşte, îi ceru femeia vampir. — Ăăă . de unde? — De oriunde. Claire recit ă , cu o voce tremurat ă , câ teva r â nduri de pe pagina229. — Poveste despre două ora şe, 31 zise John. Dă -mi voie să ghicesc,profesore. o ediţ ie princeps? — În perfect ă stare, zise Angela, culegâ nd-o din mâ iniletremur ă toare ale lui Claire. Cred că profesorul are un plan frumuşelpentru pensionare, const â nd din ciupeli ale profiturilor care ni se cuvin. — Hî, exclamă John. Nu mi se pă ruse chiar at â t de dobitoc. Doarşi-a luat at â tea diplome şi titluri academice. — A şa sunt că rturarii ăştia. Niciodat ă nu poţ i să ştii ce e cuadev ă rat în capetele lor, pâ nă nu le deschizi. Cei doi vorbeau de parcă profesorul nici n-ar fi fost acolo. Tenul palid al profesorului Wilson era acum acoperit de luciultranspira ţ iei. — Un moment de slă biciune, zise. Îmi cer scuze, ză u. N-o să se

mai înt â mple, v ă jur. — Se accept ă scuzele, zise Angela, după care plonjă înainte, îiînfipse mâ na în piept şi-l tr â nti pe podea. Şi, apropo, adă ugă ea, chiar tecred. Îi înhăţă încheietura, şi-o duse la gur ă şi se opri să -i scoat ă ceasuldin aur şi să -l azv â rle pe podea. În timp ce se rostogolea, ochii îngroziţ i ailui Claire ză rir ă simbolul de pe capacul ceasului. Un triunghi. Delta? Şocul i se risipi la auzul ţ ipă tului profesorului. Adulţ ii nu ţ ipă astfel. Era un sunet, pur şi simplu, nepotrivit. Spaima o f ă cu să seînfurie, a şa că -şi lă să rucsacul cu că r ţ i să cadă , îşi luă recipientul de peumă r şi-i smulse capacul. Apoi, îi azv â rli Angelei azot lichid pe tot spatele. În clipa în care seîntoarse John spre ea, mâ r â ind, îi împroşcă fa ţ a cu tot ce-i mair ă mă sese, ţ intindu-i mai ales ochii. Wilson se rostogoli şi se ridică înpicioare, în timp ce Angela se pr ă buşea, ţ ipâ nd strident şi zv â rcolindu-se; John se întinse după profesor, însă Claire izbutise să -l scoat ă şi pe eldin lupt ă : nu-l nimeri. Wilson îşi înşfacă servieta, iar ea îşi luă rucsacul



şi fugir ă amâ ndoi spre lift. Un extrem de surprins profesor – unul pe careClaire nu-l recunoştea – r ă mă sese acolo, cu gura că scat ă . Wilson urlă lael să se dea la o parte, să ri în cabină şi apă să pe butonul JOS cu at â tafrenezie, încâ t Claire se temu că l-ar putea face să sar ă din locul lui, sausă se înţ epenească , sau cine mai ştie ce.

Uşile se închiser ă , iar liftul începu să coboare. Claire încercă să -şiregleze respira ţ ia, însă degeaba; era pe cale să facă hiperventila ţ ie. Şitotuşi, era într-o stare cu mult mai bună decâ t profesorul. El ar ă taîngrozitor: chipul îi devenise la fel de cenuşiu ca şi pă rul, iar respira ţ iaconsta în icnete firave, greoaie. — Of, Doamne, zise, cu un firicel de voce. Asta n-a fost bine. După care se prelinse lent de-a lungul peretelui cabinei, pâ nă câ ndr ă mase st â nd în şezut, cu picioarele r ăşchirate. — Domnule profesor? Claire se repezi spre el, aplecâ ndu-se. — Inima, gâ f â i el, apoi scoase un sunet înecat. Ea îi desf ă cucravata, dar asta pă ru să nu-l ajute. Ascult ă , zise Wilson. Acasă . Lamine. Biblioteca. O carte. Copert ă neagr ă . Du-te. — Domnule profesor, liniştiţ i-v ă , o să fie bine. — Nu. Nu pot să -i las s-o aibă . Pe raft. Coperta neagr ă . F ă cu ochii mari de tot, spinarea i se arcui, iar fata îl auzi scoţâ ndun icnet îngrozitor, după care. După care, pur şi simplu, muri. Nimic dramatic în asta: nu tutirade grandioase, nu muzică sporindu-şi treptat volumul, ca s-oinformeze cum ar fi trebuit să se simt ă . Profesorul pur şi simplu. seduse, şi chiar dacă -şi apă să degetele tremur â nde pe gâ tul lui, nu izbuti

să simt ă nimic, fiindcă era cu totul altul acum. Era ca o pă puşă dincauciuc, nu ca un om. Uşile liftului se deschiser ă . Claire icni, îşi luă că r ţ ile şi recipientulgol din argint, şi sprint ă de-a lungul coridorului gol, cu pereţ i din BCAcr ă pa ţ i, pâ nă la capă tul acestuia, unde o uşă pentru cazuri de incendiuse deschidea spre str ă lucirea soarelui după -amiezii. R ă mase acolo timp de câ teva secunde prelungite, doar tremur â ndşi gâ f â ind şi plâ ngâ nd, după care încercă să se gâ ndească încotro să seîndrepte. Angela şi John r ă mă seser ă cu impresia că o cheamă Neuberg,ceea ce era bine – probabil, nu la fel de bine şi pentru Neuberg, în cazulîn care exista – însă pâ nă la urmă tot îi vor afla adev ă rata identitate. Deaceea, era necesar să ajungă acasă înainte să se-nt â mple a şa ceva. Biblioteca. O carte. Copert ă neagr ă . Profesorul Wilson fusese în încă perea aceea de şapte ani încoace,luâ nd toate că r ţ ile la mâ nă . Probabil, strecur â ndu-le afar ă pe cele desprecare considera că ar valora ceva la bursa neagr ă . Dar dacă .?



Nu. Era imposibil. Şi totuşi. dacă era? Dacă , în urmă cu un an, sau cu cinci,profesorul Wilson a descoperit cartea pe care se îndâ rjeau at â t de tare

vampirii s-o obţ ină , hot ă r â ndu-se s-o pă streze pentru zile negre? Îndefinitiv, ea plă nuise practic cam acela şi lucru, numai că pentru ea cerul

deja se întunecase. Avea nevoie de adresa lui. Nu era departe de clă direa pentru Artele Comunică rii, a şa că alergă câ t putu, pâ nă ca durerea gleznei încă suferinde şi a spatelui încă r ă nit s-o oblige să încetinească . Două şiruri de trepte o conduser ă pâ nă la birouri, unde trecu pe lâ ngă cel al profesorului Wilson, a că rui uşă era închisă şi încuiat ă , oprindu-se lâ ngă dezordonatul pupitru plasat înspa ţ iul dintre coridoare. Pe plă cuţ a de pe acesta scria VIVIAN SAMSON,dar toat ă lumea o numea doar Zmeoaica, iar femeia care st ă tea înspatele lui îşi merita numele. Era bă tr â nă , grasă şi proverbial deţâ fnoasă . Fumatul era interzis în toate clă dirile universit ăţ ii, însă Zmeoaica avea pe colţ ul biroului o scrumier ă dâ nd pe-afar ă de chiştoaceşi în colţ ul buzelor date cu roşu o ţ igar ă aprinsă . Pă rul prins într-un cocca un stup de albine pă rea parcă desprins direct dintr-un film vechi.

Avea pe birou un computer, însă nu era pornit şi, din câ te putea să -şidea seama Claire după unghiile de un roşu aprins, lungi de cincicentimetri, Zmeoaica nici nu folosea tastatura. N-o luă în seamă pe Claire şi continuă să citească din revistadeschisă în fa ţ a ei. — Ăăă . nu v ă supă ra ţ i? i se adresă Claire. Se simţ ea leoarcă de otranspira ţ ie cleioasă după fuga ei prin ar şiţă , şi încă oarecum îngreţ oşat ă

după ceea ce se-nt â mplase în bibliotecă . Zmeoaica întoarse o pagină dinrevist ă . — Sunt în pauză , anunţă ea. Mâ na cu gheare roşii scoase ţ igaradin gura cu buze roşii, ducâ nd-o într-o excursie pâ nă la scrumier ă , casă -şi depună surplusul. Nici mă car n-ar fi trebuit să fiu aici azi, adă ugă femeia. Să -i ia naiba de absolvenţ i. Întoarce-te peste o jumă tate de or ă . — Dar. — Nici un dar. Sunt în pauză . Uş! — Dar domnul profesor Wilson m-a trimis să -i aduc ceva de-acasă ,şi a uitat să -mi dea adresa. V ă rog. Zmeoaica închise revista cu zgomot. — Of, ferească Dumnezeu. Îi sucesc gâ tul câ nd îl mai prind pe-aici.Ia. Înhăţă o carte de vizit ă dintr-un suport de pe biroul ei şi i-o azv â rlilui Claire, privind-o chior âş.



— Dacă eşti vreo ţă că nit ă , nu e problema mea. Şi spune-i Înă lţ imiiSale că , dacă are chef de t ă v ă leală cu studentele, ar putea să -şiamintească să le şi dea naibii adresa de-acum încolo. Clar? — Clar, încuviinţă Claire, cu vocea pierit ă . T ă v ă leală cu. Nicimă car prin gâ nd nu i-ar fi trecut. Absolut deloc. V ă mulţ umesc, îi zise

femeii. Zmeoaica scoase un nor de fum pe ambele nă ri şi-şi înă lţă spr â ncenele pensate mai degrabă ca o iluzie, decâ t într-o formă reală . — Eşti politicoasă . Haide, şterge-o de-aici, pâ nă nu-mi aducaminte că trebuia să am zi liber ă azi. Şi Claire o rupse la fugă , str â ngâ nd cartea de vizit ă în degeteletranspirate. Treisprezece. Ştii ce, îi zise Shane, două zeci de minute mai t â rziu, m-a ş fi simţ itcu mult mai bine pentru noi doi, dacă nu m-ai fi pus pe post deresponsabil cu spargerea şi cu efracţ ia. St ă teau pe veranda din spatele casei profesorului, şi Claire se zgâ ia printr-o fereastr ă întunecat ă într-un living la fel de întunecat. Simţ i un

junghi de vinov ăţ ie în legă tur ă cu spargerea şi cu efracţ ia – doar ea îlchemase – imediat înainte ca inima să -i facă un mic şi ciudat saltdureros şi să -l audă din nou, de data aceasta în mintea ei, spunâ nd noidoi. Nu îndr ă zni să -l privească . Sigur nu se referise la asta, chiar a şa.

Asta însemna, se ştie, prietenie, sau cam a şa ceva. El o trata ca pe uncopil. Ca pe sora lui. Nu putea. n-ar fi putut. Dar dac-ar fi putut?

Şi nu-i venea să creadă că se gâ ndea acum la a şa ceva, pe pragulcasei unui mort. Amintirea trupului inert, ca din cauciuc, al profesorului

Wilson, o f ă cu să -şi revină şi să fie, în sf â r şit, capabilă să se dezlipească de fereastr ă şi să -i înt â lnească privirea lui Shane f ă r ă să freamă te ca o

vr ă biuţă speriat ă . — Pă i, pe Eve nu puteam s-o rog, zise, apelâ nd la logică . E laserviciu. — Corect. Hei, ia uite, asta ce-i? Shane îi ar ă t ă ceva. Ea f ă cu st â nga-mprejur şi privi cu atenţ ie. Înspatele ei se auzi un clinchet de sticlă şi, câ nd se întoarse la loc, v ă zu că el deschisese uşa din spate. — Gata. A şa, poţ i să declari că n-ai ştiut c-o să fac asta.Nevinovat ă . Mă rog, nu chiar. Încă avea at â rnat de umă r cilindrul metalic. Seîntrebă dacă vampirii şi-or fi revenit deja, şi dacă i-o fi trecut cuiva prinminte să -l interogheze pe asistentul din laboratorul de chimie. Spera să nu. Era un tip simpatic şi, în felul lui, curajos, dar nu-şi f ă cea iluzii cu



privire la faptul că n-ar da-o pe mâ na lor într-o clipă înfierbâ ntat ă . PrinMorganville, eroi nu mai gă seai pe toate drumurile. Unul dintre ultimii r ă ma şi se întoarse spre ea din prag şi-i zise: — Hai, puştoaico, ori intri, ori nu, că soarele arde. Îl urmă pe Shane dincolo de prag, în casa profesorului Wilson.

Era oarecum ciudat, ză u: putea să observe că el fusese acolo cucâ teva ore mai devreme, tr ă indu-şi via ţ a, iar acum casa pă rea să -la ştepte. Poate nu at â t ciudat, câ t trist. Intrar ă prin bucă t ă rie, iar acolo

v ă zur ă un bol pentru cereale, un pahar şi o cea şcă pentru cafea însuportul pentru vase. Cel puţ in, profesorul îşi luase micul dejun. Câ ndatinse şervetul de sub suport, observ ă că era umed încă . — Hei, zise Shane. Pâ nă la urmă , ce că ut ă m aici? — Rafturi de bibliotecă , r ă spunse ea. — Este! Le-am gă sit. Vocea îi suna neobişnuit. Claire îl urmă în camera ală turat ă –livingul – şi-şi simţ i stomacul str â ngâ ndu-se un pic. Cum de nu segâ ndise la asta? Doar el fusese profesor. Evident că avea vagoane decă r ţ i. şi iat ă -le, umplâ nd toţ i pereţ ii, de sus şi pâ nă jos. Înghesuite. Pealocuri, stivuite şi pe podea. Stivuite pe mese. Crezuse despre Casa deSticlă că era paradisul cititorilor, dar aici. — Avem două ore la dispoziţ ie, o anunţă Shane. După care amplecat. Nu vreau să mai risc să te las pe str ă zi după ce se-ntunecă . Ea îi f ă cu un semn amor ţ it de încuviinţ are şi se îndrept ă spreprimul r â nd de etajere. — Zicea că are copert ă neagr ă . Poate că asta o să ne-ajute. Dar nu-i ajut ă . Începu să scoat ă din rafturi toate că r ţ ile legate în

coperte negre şi le îngr ă mă di pe masă ; Shane procedă întocmai. Pâ nă să se înt â lnească la mijlocul drumului printre rafturile cu că r ţ i, trecuse deja o or ă , iar mormanul de pe masă era uria ş. — Dar ce naiba că ut ă m? întrebă el, privindu-o fix. Ea bă nui că Nuştiu n-ar fi reprezentat un r ă spuns în mă sur ă să -i atragă vreo apreciere. — Mai ştii tatuajul de pe bra ţ ul lui Eve? Shane reacţ ionă de parcă i-ar fi înfipt o furculiţă în popou. — Ce, că ut ă m cartea aia? Aici? — Pă i. Se hot ă r î să capituleze. — Nu ştiu. Poate. Merit ă încercat. El doar clă tină din cap, cu o expresie pe undeva între Eşti nebună şi Eşti formidabilă . Dar nu în sensul bun. Claire îşi trase un scaun şiîncepu să frunză rească volumele, unul după altul. Nimic. nimic. nimic. — Claire. Din nou, vocea lui Shane avea o sonoritate neobişnuit ă , îi întinse ocarte legat ă în piele neagr ă .



— Ia aruncă o privire. Era prea nouă . Ei că utau o carte veche, nu? Iar aceasta era.aceasta era o Biblie. Cu o cruce pe copert ă . — Caut ă înă untru, o îndemnă el. Claire deschise cartea. Primelecâ teva pagini din foiţă aurit ă erau clasice, cu acelea şi cuvinte familiare

cu care crescuse, şi în care credea încă . Eve zisese că mai aveau puţ ine biserici în Morganville, dar tot aveau, nu? Poate că se ţ ineau şi slujbe. Trebuia să se intereseze. Cam pe la jumă tatea Exodului, paginile începur ă să fie scobite, iarînă untrul Bibliei v ă zu că era ascunsă o că rticică minusculă . Veche.Foarte veche. Coperta era din piele murdar ă , pă tat ă de apă , şi aveascrijelit pe ea un simbol. Acel simbol. Claire o scoase din Biblie şi o deschise. — Ei bine? întrebă Shane, după vreo câ teva secunde. Ce-i cu ea? — E. Îşi înghiţ i nodul din gâ t. E în latină . — Şi? Ce zice? — Nu ştiu latina! — Glumeşti. Eu credeam că toate geniile ştiu latina. Nu e astalimba interna ţ ională a deştepţ ilor? Ea luă o carte, f ă r ă s-o privească , şi-o azv â rli spre el. Shane se feri.Cartea că zu pe podea. Claire r ă sfoi voluma şul. Era scris de mâ nă , cu ocerneală ar ă mie, decolorat ă , în acel gen de caligrafie de o frumuseţ eperfect ă de acum câ teva secole. Chiar avea cartea în mâ nă . Şi câ nd te gâ ndeşti că nu voise decâ t s-o falsifice.

— Ar cam trebui s-o luă m din loc, propuse Shane. Serios. Nu vreau să fiu aici câ nd or să vină poliţ aii să sune la uşa de la intrare. — Crezi c-or să vină ? — Pă i, dacă dragul de profesor Wilson a dat colţ ul după ce le-atras clapa vampirilor, mda, cred că ar cam trimite vreo doi poliţ ai pe-aici,să facă inventarul bună t ăţ ilor. A şa că ar fi de preferat s-o ştergem. Ea îndesă la loc că rticica în Biblie şi vru să le pună în rucsac, darse opri, pradă unei totale disper ă ri. Avea deja prea multe. — Mai avem nevoie de o sacoşă , zise. Una mică . Shane aduse din

bucă t ă rie o pungă din plastic, puse înă untru Biblia, după care o gr ă bispre ieşire. Ea mai privi, pentru ultima dat ă , livingul pustiu alprofesorului Wilson. Un ceasornic tică ia pe o policioar ă , şi totul a ştepta o

via ţă care nu mai avea să revină vreodat ă . Avusese dreptate mai devreme. Chiar era trist. — Fuga, mai înt â i de toate, o sf ă tui Shane. Boceala, pe urmă . Era o deviză perfect ă pentru Morganville.



Ajunser ă acasă cu aproximativ o jumă tate de or ă mai devreme, dar în clipa în care cotir ă , intr â nd pe strada Lot, unde matahala gotică reprezentat ă de Casa de Sticlă f ă cea ca aproape toate celelalte clă diri,mai noi, din jurul ei, să par ă pipernicite, ochii lui Claire se oprir ă imediat asupra unui SUV albastru parcat lâ ngă trotuar. Pă rea cunoscut.

— O, Doamne, zise ea, încremenind pe loc. — Cum, te opreşti? Nu mi se pare o idee prea bună . Haide, Claire,să . — Asta-i ma şina pă rinţ ilor mei! zise ea. Pă rinţ ii mei sunt aici! Of,Doamne! Ultimul cuv â nt fii, practic, un scâ ncet, şi s-ar fi întors să fugă dacă Shane n-ar fi prins-o de gulerul bluzei, tr ă gâ nd-o înapoi. — Mai bine împacă -te cu situa ţ ia, zise el. Dacă ţ i-au dat de urmă pâ nă aici, înseamnă că n-au de gâ nd să plece acasă f ă r ă să te salute. — Of, frate! Dă -mi drumul! Îi dă du. Claire îşi aranjă cu un gest nervos bluza la umeri şi-l privifurioasă , iar el îi r ă spunse printr-o plecă ciune extravagant ă . — Tu prima, zise Shane. Eu îţ i ţ in spatele. Dar pe ea o preocupa, cel puţ in deocamdat ă , fa ţ a. Deschizâ nd uşa casei, auzi vocea neliniştit ă a lui Eve. — Sunt convinsă c-o s-ajungă dintr-o clipă în alta. e, ştiţ i, la ore,şi. — Domnişoar ă , fata mea nu este la ore. Eu am fost la orele ei. N-afost la şcoală toat ă după -amiaza. Şi-acum, ai de gâ nd să -mi spui undeeste, sau va trebui să chem poliţ ia? Vocea tat ă lui ei era şucă rit ă . Claire înghiţ i în sec, se împotrivi

ispitei care-o îmboldea să facă pasul înapoi, să închidă uşa şi să fugă –în principal, din cauză că Shane era imediat în spatele ei şi că lui i sepă rea situa ţ ia mult prea distractiv ă , încâ t s-o lase să scape – şi porni pecoridor în direcţ ia vocilor. Deocamdat ă , se auzeau doar Eve şi tata.Unde-o fi. — Claire! Ţ ipă tul acesta de uşurare l-ar fi recunoscut oriunde în lume. Pâ nă să poat ă spune Bună , mami, fu cuprinsă într-o îmbr ăţ işare şi într-un valde parfum L'Or éal. Parfumul persist ă mai mult decâ t îmbr ăţ işarea, carese transformă în ţ inerea lui Claire la o lungime de bra ţ şi scuturarea eica pe o pă puşă din câ rpă . — Claire, ce-ai f ă cut? Ce cauţ i aici? — Mami. — Am fost at â t de îngrijora ţ i pentru tine, după accidentul acelaîngrozitor, dar Les n-a putut să scape de la muncă pâ nă azi. — N-a fost chiar at â t de mare scofală , mami.



— Şi trebuia să venim să te vedem, dar am gă sit camera ta dincă min goală . La ore n-ai fost. Claire, ce s-a înt â mplat cu tine? Nu pot să cred că faci una ca asta? — Dar ce fac? întrebă ea, oft â nd. Mami, vrei să nu mă mai zgâ lţâ i?Mă faci să ameţ esc.

Mama îi dă du drumul şi-şi încrucişă bra ţ ele. Nu era prea înalt ă –doar cu vreo cinci centimetri peste înă lţ imea lui Claire, chiar şi cutocurile ei medii – dar tata, care-l privea fioros pe Shane din fundal, erala fel de înalt şi de două ori mai lat. — El e? întrebă . El te-a v â r â t în necazuri? — Nu eu, se apă r ă Shane. A şa e fa ţ a mea. — Gura! îi şuier ă Claire. Îşi dă dea seama că lui i se pă readistractiv. Ei, nu. Shane nu e decâ t un prieten, tat ă . La fel ca Eve. — Eve? Pă rinţ ii ei se privir ă reciproc, consterna ţ i. Adică . Simultan, îşi îndreptat ă privirile îngrozite spre Eve, care st ă tea cu

bra ţ ele încrucişate, str ă duindu-se să par ă pe câ t posibil de sfioasă , încondiţ iile unei vestimenta ţ ii ca de balerină goth: numai plasă neagr ă peste fusta şi peste bluza roşie din satin. Avea un zâ mbet dr ă guţ , pecare-i cam stricau însă rujul de un roşu aprins (să -i fi împrumutat de laMiranda?) şi cerceii în formă de cranii. — Claire, rosti slab mama ei, aveai prietene at â t de dr ă guţ e. Ce s-a înt â mplat cu Elizabeth? — S-a dus la Texas A & M32, mami. — Nu e un motiv să nu mai fiţ i prietene. Logică tipică pentru mama. Claire ajunse la concluzia că Shaneavusese dreptate: nu avea cum să scape din situa ţ ia asta. Putea la fel de

bine să sar ă în apă : rechinii oricum i-ar fi dat roat ă , orice-ar fi f ă cut. — Mamă , Eve şi Shane sunt doi dintre colegii mei de locuinţă . Deaici. Din casa asta. T ă cere. Mama şi tata pă reau încremeniţ i. — Les? întrebă mama. A spus cumva că locuieşte aici? — Domnişoar ă , tu nu locuieşti aici, declar ă tata. Tu locuieşti încă min. — Ba nu. Locuiesc aici, fiindcă asta e hot ă r â rea mea. — Este ilegal! Regula spune că trebuie să locuieşti în campus,Claire. Nu poţ i chiar să . Dincolo de ferestre, noaptea se strecura, înv ă luindu-i furişă şiagilă ca un asasin. — Ba pot, îl întrerupse Claire. Am şi f ă cut-o. Şi nu mă mai întorcla că min. — Ei bine, nici eu nu plă tesc o gr ă madă de bani ca tu să testabileşti ilegal într-o dă r ă pă nă tur ă veche cu o ga şcă de.



Tat ă l ei r ă mase în pană de cuvinte câ nd veni vorba să -şi exprimeconsidera ţ ia fa ţă de Eve şi de Shane. — Prieteni! Şi mă car sunt şi ei la şcoală ? — Eu, în prezent, sunt între două specializă ri, se amestecă Shane. — Taci odat ă ! Lui Claire aproape că -i dă duser ă lacrimile.

— Bine, ajunge. Ia-ţ i lucrurile, Claire. Mergi cu noi. Tot amuzamentul i se şterse lui Shane de pe fa ţă . — Nu, nu merge, zise. Nu noaptea. Îmi pare r ă u. Tata se înroşi tot la fa ţă şi se înfurie şi mai r ă u, ridicâ nd un degetspre ea. — De-asta eşti aici? Cu bă ieţ i mai mari? Locuind sub acela şiacoperiş? — Of, Claire, suspină mama. Eşti prea t â nă r ă pentru a şa ceva. Iartu. — Shane, o ajut ă Shane. — Shane, sunt convinsă că eşti un bă iat câ t se poate decumsecade – cu toate că nu pă rea grozav de convinsă – clar trebuie să înţ elegi că fata noastr ă este foarte specială , şi foarte t â nă r ă pe deasupra. — E un copil! o întrerupse tata. Are şaisprezece ani! Şi dacă aiprofitat cumva de ea. — Tat ă ! izbucni Claire, care avea impresia că fa ţ a îi era la fel deroşie ca a tat ă lui ei, dar din motive extrem de diferite. Gata, ajunge!Shane e prietenul meu! Nu mă mai face de ruşine! — Să te fac de ruşine pe tine? Claire, dar noi cum crezi că nesimţ im? r ă cni tata. În t ă cerea care se a şternu, Claire îl auzi pe Michael rostind, cu

blâ ndeţ e, de pe scar ă : — Cred că ar fi mai bine să st ă m jos cu toţ ii. Nu st ă tur ă jos chiar cu toţ ii. Shane şi Eve fugir ă în bucă t ă rie, deunde Claire auzi ză ngă nit de cratiţ e şi şuşoteli furioase; ea st ă tea, deloccomod, pe canapea, între copertele ei pă rinteşti, privind cu jale spreMichael, care se a şezase pe fotoliu. Ar ă ta calm şi adunat, dar, la urmaurmei, era şi cazul. Mami, tati, el e Michael A, şi e mort. Mda, asta chiarcă ar fi ajutat-o. — Numele meu este Michael Glass, se prezent ă , întinzâ ndu-i mâ na tat ă lui lui Claire ca un egal. Tat ă l, surprins, i-o luă şi i-o str â nse. I-a ţ icunoscut deja pe ceilalţ i doi colegi de locuinţă ai noştri, pe Eve Rosser şipe Shane Collins. Ştiu că sunteţ i preocupa ţ i pentru Claire. Este normal.Ea e pentru prima dat ă pe cont propriu, şi e mai t â nă r ă decâ t cei maimulţ i dintre copiii care vin la facultate. Nu v ă învinuiesc pentru faptul că sunteţ i îngrijora ţ i. Tata, confuz, se hot ă r î să joace cartea încă păţâ nă rii. — Şi dumneata cine naiba mai eşti, domnule Michael Glass?



— Sunt proprietarul casei, r ă spunse el. I-am închiriat o camer ă fiicei dumneavoas-tr ă . — Câţ i ani ai? — Puţ in peste optsprezece. La fel au şi Shane, şi Eve. Necunoa ştem între noi de mult ă vreme şi, sincer să fiu, n-am prea fi vrut să

primim şi pe altcineva în casă , dar. Michael ridică din umeri. Aveam undormitor liber, iar împă r ţ irea costurilor la patru este preferabilă fa ţă decea la trei. M-am gâ ndit mult pâ nă s-o las pe Claire să stea aici. Am ţ inut şedinţ e cu toţ i cei din casă . Claire clipi spre el, nedumerit ă . Chiar s-a gâ ndit? Chiar au ţ inutşedinţ e? — Fata mea este minor ă , zise tat ă l. Nu mă bucur deloc pentrusitua ţ ia aceasta. Absolut deloc. — Domnule, v ă înţ eleg. Nici eu nu m-am bucurat, să ştiţ i. Pâ nă şifaptul că ea st ă aici înseamnă un risc pentru noi, înţ elegeţ i? Michael nu avea nevoie să argumenteze: Claire v ă zu clar că tat ă l eiînţ elesese pe deplin. — Numai că ea avea nevoie de noi, iar noi nu puteam să -iîntoarcem spatele, adă ugă Michael. — Nu puteai să întorci spatele banilor ei, ripost ă tat ă l,încrunt â ndu-se. În loc de orice alt r ă spuns, Michael se ridică , se dusespre o cutiuţă din lemn a şezat ă pe o etajer ă şi scoase de-acolo un plic, pecare i-l întinse tat ă lui lui Claire. — Asta e plata chiriei, zise el. Suma întreagă . Am pă strat banii,pentru eventualitatea în care ea ar fi vrut să plece. N-a fost vorba delocdespre bani, domnule Danvers. A fost vorba despre siguranţ a lui Claire.

Michael îi aruncă o privire rapidă , iar Claire îşi muşcă buzele.Spera să evite asta – spera cu disperare – dar acum nu mai vedea nici ocale de scă pare. Îi f ă cu un uşor semn de încuviinţ are şi se lă să pe spate,peste pernele canapelei, încercâ nd să se facă pe câ t posibil mai mă runt ă .Şi mai mă runt ă . — Că minul lui Claire era numai pentru fete, preciză mama ei.Întinse mâ na să -şi mâ ngâ ie fata pe pă r cu un gest absent, a şa cumproceda câ nd era mititică . Iar Claire o suport ă . De fapt, în taină chiarsimţ ea o oarecare plă cere, una mică , şi fu nevoit ă să se împotrivească tenta ţ iei de a se relaxa ală turi de mama şi de a se lă sa îmbr ăţ işat ă de ea.Protejat ă . Era în siguranţă , nu? continuă mama. Fata aceea, Monica,zicea. — Ai vorbit cu Monica? întrebă t ă ios Claire, privindu-şi mama cuochii mari. Mama se încrunt ă un pic şi o umbr ă de nelinişte îi întunecă ochii. — Da, sigur că am vorbit. Încercam să aflu unde ai dispă rut, iarMonica a fost foarte îndatoritoare.



— Da, sigur, bombă ni Claire. Imaginea cu Monica, st â nd fa ţă -nfa ţă cu mama ei şi zâ mbindu-i – probabil, cu o înf ăţ işare nevinovat ă şidr ă gă la şă – îi f ă cea grea ţă . — Ea mi-a zis că locuieşti aici, încheie mama, încă încruntat ă .Claire, scumpo, de ce ai plecat din că min? Ştiu că nu eşti o fat ă

nechibzuit ă . N-ai fi f ă cut-o, dacă n-ai fi avut un motiv. — A avut, r ă spunse Michael, în locul ei. A fost hă r ţ uit ă . — Hă r ţ uit ă ? repet ă mama cuv â ntul, ca şi câ nd habar n-ar fi avutce însemna. — Din ceea ce mi-a povestit Claire, totul a pornit dintr-un fleac:toate boboacele şi-o cam încasează de la cele cu vechime. Un obicei ur â t,dar nu foarte periculos. Numai că ea s-a nimerit cum nu trebuia pelâ ngă cine nu trebuia, şi a ajuns să fie r ă nit ă . — R ă nit ă ? Acesta fusese tata, care avea acum de ce să se aga ţ e. — Câ nd a venit aici, avea at â tea v â nă t ă i, de ziceai că e o hart ă rutier ă , preciză Michael. Cinstit să fiu, am vrut să chem poliţ ia. Ea num-a lă sat. Dar nici nu puteam s-o las să se mai întoarcă în că minul ă la.Nu numai că avea să ia din nou bă taie. dar cred că şi via ţ a îi era înprimejdie. Mama încremeni cu mâ na în pă rul lui Claire şi scoase un micgeamă t. — N-a fost chiar at â t de r ă u, să ri Claire. Adică , uite, n-am nimicrupt, sau mai ştiu eu ce. Am avut o gleznă umflat ă ceva vreme, şi unochi v â nă t, dar. — Un ochi v â nă t? — S-a dus. Vezi? zise Claire, flutur â ndu-şi genele. Mama îi

examină fa ţ a cu o nelinişte chinuitoare. Serios, s-a dus, insist ă fata. S-aterminat. Totul e bine acum. — Ba nu, interveni Michael. Nu e bine. Dar Claire se descurcă , iarnoi avem grijă de ea. Mai ales Shane. El. el a avut o sor ă mai mică , şi-şidă tot interesul să se asigure că fata dumneavoastr ă nu păţ eşte nimic.Dar, mai mult decâ t at â t, eu sunt de pă rere că şi Claire are grijă de eaînsăşi. Iar acesta este un lucru pe care trebuie să -l înveţ e, sunteţ i deacord? Michael se aplecă în fa ţă , cu mâ inile împreunate lejer şi cu coatelerezemate pe genunchi. În lumina aplicelor, pă rul lui era de un auriu

bogat, iar ochii, de un albastru îngeresc. Dacă vreodat ă putea cineva să arate demn de toat ă încrederea, atunci acela era Michael Glass. Fireşte, era mort şi a şa mai departe, iar Claire era nevoit ă să -şimuşte limba ca nu cumva să -i scape o astfel de informa ţ ie, în starea ei,at â t de afectat ă de panică . Mami şi tati se gâ ndeau. Ştia că era momentul să spună ceva. ceva important. Ceva care să -i convingă să n-o ducă de urechi acasă .



— Nu pot să plec, le zise. Vorbele îi veniser ă din suflet, şi exprimauexact ceea ce simţ ea. Şi vocea îi sună absolut fermă . mă car o dat ă .Mami, tati, continuă ea, ştiu că v ă temeţ i pentru mine, iar eu. v ă iubesc.Dar am nevoie să r ă mâ n aici. Michael nu v-a spus-o, dar ei îşi punpielea-n joc pentru mine, iar eu le sunt datoare să r ă mâ n ală turi de ei

pâ nă câ nd se va rezolva totul, şi ei nu vor mai putea avea necazuri dincauza mea. E ceea ce trebuie să fac, înţ elegeţ i? Şi pot s-o fac. Trebuie. — Claire, zise mama, cu o voce pierit ă , sugrumat ă . Ai şaisprezeceani! Eşti un copil. — Ba nu, replică ea, simplu. Am şaisprezece şi jumă tate, şi n-amde gâ nd să renunţ . Niciodat ă n-am renunţ at. Şi voi ştiţ i asta. O ştiau. Claire luptase de câ nd se ştia împotriva inegalit ăţ iişanselor, şi amâ ndoi pă rinţ ii ei o ştiau. Ştiau şi câ t era de încă păţâ nat ă .Mai mult, ştiau şi câ t de important era pentru ea. — Mie nu-mi place asta, zise tat ă l ei, însă acum, după voce, pă reanemulţ umit, nu furios. Nu-mi place că locuieşti cu bă ieţ i mai în v â rst ă decâ t tine. În afara campusului, Şi vreau ca persoanele care te-aumaltratat să înceteze. — Atunci, eu sunt cea care trebuie să le facă să înceteze, preciză Claire. E problema mea. Şi mai sunt şi alte fete din că min maltratate,a şa că nu e vorba numai despre mine. Trebuie s-o fac şi pentru ele. Michael îşi înă lţă uşor spr â ncenele, dar nu interveni. Mama îşişterse ochii cu batista. Eve îşi f ă cu apariţ ia în prag, purt â nd un şor ţ uria ş cu o emblemă înf ăţ işâ nd două buze roşii şi pe care scria PUPA Ţ I-OPE BUC Ă T Ă REAS Ă . Îi privi ezitant ă şi le adresă pă rinţ ilor lui Claire unzâ mbet temă tor.

— Gata masa! anunţă ea. — O, dar nu putem, zise mama. — Nu putem, pe naiba, exclamă tata. Mor de foame. Ce-i ă la, chili? Cina se desf ăşur ă într-o atmosfer ă stingheritoare. Tata nu seabţ inu de la mormă ielile lui intolerante cu privire la calitatea mâ ncă rii.Shane pă rea, în cea mai mare parte a timpului, că abia îşi mai poatest ă pâ ni r â sul. Eve era at â t de agitat ă , încâ t Claire avea impresia c-o să sar ă de pe scaun dintr-o clipă într-alta, de neast â mpă r, iar Michael.Michael era cel calm. Adultul. Claire nu se mai simţ ise niciodat ă , în via ţ a ei, mai mult ca un copil la masa celor mari. — A şadar, Michael, întrebă mama lui Claire, în timp e ciugulea cuo lingur ă din chili, cu ce te ocupi? Cu bâ ntuitul casei în care a murit, r ă spunse Claire în gâ nd, şi-şimuşcă iar limba, sorbind repede din cola. — Sunt muzician, zise el. — A, chiar a şa? se mir ă mama, luminâ ndu-se la fa ţă . La ce câ nţ i?

Ador muzica clasică !



Claire plâ nsese. Mult. Cu furie. Era, în realitate, într-at â t de supă rat ă , încâ t nici nu prea-i maipă sa că mama şi tata aveau să plece cu ma şina din Morganville peîntuneric, neproteja ţ i şi nepreveniţ i. Michael se ocupă , totuşi, deaspectul acesta, ticluind o poveste despre existenţ a în regiune a unor

bande de hoţ i de automobile, specializa ţ i în SUV-uri. Era tot ce se puteaface şi, oricum, mai mult decâ t ar fi dorit Claire. Tat ă l ei o privise ca pe o dezamă gire. Ea niciodat ă , în via ţ a ei, nu mai fusese o dezamă gire, iar asta oîntorcea complet pe dos, fiindcă n-o merita, nici mă car un pic. Michael şi Shane st ă teau în pragul casei, privind cum pă rinţ ii ei segr ă beau, prin întuneric, spre SUV-ul lor. Shane, observ ă ea, avea o crucemare, cioplit ă de mâ nă , şi era pregă tit să sar ă în ajutor, chiar dacă era alnaibii de înfuriat. Totuşi, nu fu nevoie de intervenţ ia lui. Mama şi tata seurcar ă în ma şina lor şi plecar ă prin noaptea t ă cut ă din Morganville, a şacă Michael închise uşa, o încuie, apoi se întoarse s-o privească pe Claire. — Îmi pare r ă u, zise. Ar fi putut să iasă şi mai bine. — Crezi? îl repezi ea. Avea ochii umfla ţ i şi încinşi, şi se simţ ea deparcă ar putea să explodeze, de câ t vibra de furie. Nu plec, declar ă ea.Nici gâ nd! — Claire, zise Michael, întinzâ ndu-se şi punâ ndu-i mâ inile peumeri. Pâ nă câ nd împlineşti optsprezece ani, chiar nu ai dreptul să spuia şa ceva, bine? Ştiu, ai aproape şaptesprezece, eşti mai inteligent ă decâ tnouă zeci la sut ă din popula ţ ia lumii. — Şi cu sut ă la sut ă mai inteligent ă decâ t oricine din casa asta,interveni Shane.

—. dar asta nu contează . Va conta, dar nu în clipa de fa ţă . Dacă tehot ă r ăşti să te împotriveşti pă rinţ ilor t ă i, o să iasă ur â t şi, Claire, nu neputem permite asta. Înţ elegi? Îi că ut ă privirea, şi ea fu nevoit ă să încuviinţ eze. — Îmi pare r ă u, continuă el. Crede-mă , nu a şa a ş fi vrut să se-nt â mple, dar bine mă car că scapi de Morganville, O să fii la adă post. O îmbr ăţ işă . Ea simţ i cum i se taie r ă suflarea pentru o clipă , după care el se desprinse şi se îndepă rt ă . Claire îşi întoarse privirea spre Shane. — Ei bine, eu n-o să te iau în bra ţ e, zise el. Era foarte aproape deea, at â t de aproape, încâ t trebuia să -şi lungească gâ tul ca să -l privească în ochi. Şi, pentru câ teva clipe foarte lungi, nu spuser ă nimic; el doar. oprivi. Dincolo, în living, o auzi pe Eve vorbind cu Michael, dar aici, înantreu, domnea t ă cerea. Îşi auzea inima bă t â ndu-i cu putere, şi seîntreba dacă nu cumva o auzea şi el. — Claire. zise Shane, într-un t â rziu. — Ştiu, îl întrerupse ea. Am şaisprezece ani. Am auzit asta deja.



El o cuprinse cu bra ţ ele. Nu tocmai cum o îmbr ăţ işase Michael. nuştia de ce anume i se pă rea altfel, dar era. Nu era o îmbr ăţ işare; era – a şa simţ ea ea – apropiere. El nu se mai reţ inea: asta era. Şi ea se destinse în bra ţ ele lui, cuun oftat f ă r ă r ă suflare, lipindu-şi obrazul de pieptul lui, aproape torcâ nd

de uşurare. El îşi sprijini bă rbia de creştetul ei. Se simţ ea at â t de mică pe lâ ngă el, dar era bine. N-o f ă cea să se simt ă slabă . — O să -mi fie dor de tine, îi şopti el, iar ea se lă să pe spate, să -lprivească din nou în ochi. — Chiar? — Mda. Crezu – chiar crezu – că avea s-o să rute, dar tocmai atunci, o auzipe Eve strigâ nd: „Shane!”, iar el tresă ri, se trase înapoi, şi iat ă -l pe

vechiul Shane, pe arogantul Shane, întorcâ ndu-se. — Tu ai f ă cut ca via ţ a de pe-aici să devină palpitant ă , îi mai zise el. Şi porni cu pa şi elastici de-a lungul coridorului, iar ea simţ i oizbucnire de furie pur ă . Bă ieţ ii. De ce erau ei întotdeauna at â t de t â mpiţ i? Noaptea îşi derulă obişnuitele trucuri: scâ r ţâ ituri sinistre de sus,şuier ă turile v â ntului în ferestre, ciocă nitul crengilor. Claire nu putu să doarmă . Nu se putea obişnui cu ideea că încă perea aceasta, cameraaceasta încâ nt ă toare, avea să -i mai apar ţ ină doar pentru încă două nopţ i, după care avea să fie transportat ă de-acolo, umilit ă şi înfr â nt ă ,înapoi acasă . Nici gâ nd ca pă rinţ ii ei s-o mai lase acum oriunde. Eranevoit ă să mai a ştepte un an şi jumă tate, ceea ce însemna că dosarulpentru admitere trebuia ref ă cut, şi era obligat ă s-o ia de la început.

Cel puţ in, acum nu mai avea importanţă că tr ă gea chiulul de laore, se gâ ndi, şi-şi burduşi perna cu pumnul, dâ ndu-i o formă maicomodă . În mai multe r â nduri. Dac-ar fi adormit – fie şi numai un pic – n-ar fi auzit ciocă nitul înuşă , at â t de uşor fusese, însă era prea agitat ă şi încă rcat ă de o energiefebrilă , a şa că se prelinse jos din pat şi se duse să descuie şi să deschidă uşa. Era Shane. St ă tea acolo, în fa ţ a uşii, evident dorind să intre,neîndr ă znind să intre, mai nesigur decâ t îl v ă zuse ea vreodat ă . Purta untricou lă bă r ţ at şi pantaloni de trening, era desculţ , şi ea simţ i un val de.ceva. str ă bă t â nd-o. Probabil că în a şa ceva dormea el. Sau. poate în ceva mai puţ in de-at â t. OK, chiar era cazul să nu se mai gâ ndească la asta. Deveni conştient ă , o secundă de fierbinţ eală mai t â rziu, că ea eraîntr-un tricou subţ ire, prea larg – unul dintre cele vechi ale lui Michael –



şi avea picioarele goale de la jumă tatea coapselor în jos. Să fi spus că era pe jumă tate goală n-ar fi însemnat o exagerare. — Bună , zise ea. — Bună , r ă spunse Shane. Te-am trezit? — Nu. Nu puteam să dorm.

Era acut conştient ă de prezenţ a patului în spatele ei, cua şternuturile mototolite. — Ăăă . vrei să . ăăă . să intri? — Mai bine nu, rosti el, moale. Claire, eu. Scutur ă din cap, pă rul şaten flutur â ndu-i în jurul feţ ei. — Nici mă car n-ar fi trebuit să fiu aici. Dar nici nu pleca. — Bine, zise ea. Eu stau jos. Tu, dacă vrei să stai acolo în picioare,treaba ta. Se duse spre pat şi se a şeză , grijulie la poziţ ie. Picioarele lipite,cuviincios şi corespunză tor. Degetele picioarelor abia de atingeaucovorul. Se simţ ea însufleţ it ă şi fremă t â nd toat ă . Îşi cobor î privirea spre mâ inile ei, spre unghiile ciobite, şi începusă şi le roadă , nervoasă . Shane f ă cu doi pa şi înă untru. — În urmă toarele două zile, nu vreau să ieşi din casă , zise el. Asta nu era ceea ce s-ar fi a şteptat ea să audă din partea lui.

Absolut deloc. — Taică -t ă u deja crede că te îmbă t ă m şi organiză m orgii pe palier.Şi ultimul lucru pe care l-a ş vrea ar fi să te trimit acasă cu urme de colţ ipe gâ t. Sau într-un sicriu.

Vocea îi scă zu şi mai mult. — N-a ş putea să suport una ca asta. Chiar n-a ş putea. Ştii, nu? Ea nu-şi ridică privirea. El se mai apropie cu un pas, iar t ă lpilegoale şi pantalonii de trening îi apă rur ă în câ mpul vizual. — Claire. Trebuie să -mi promiţ i. — Nu pot, r ă spunse ea. Nu sunt copil mic. Şi nici sora ta. El r â se, un hohot surd, din fundul gâ tului. — A, da. Asta ştiu. Dar nu vreau să te mai v ă d că suferi. Palma luif ă cut ă că uş îi cuprinse bă rbia şi-i ridică fa ţ a. Lumea întreagă f ă culinişte, într-o secundă de perfect ă încremenire. Claire avea impresia că nici mă car inima nu-i mai bă tea. Buzele lui erau calde şi moi şi dulci, iar senza ţ ia o orbi de-a

binelea, o f ă cu să se simt ă neîndemâ natică şi speriat ă . Eu niciodat ă . În via ţ a mea. n-ar trebui să fac asta. Se detesta pe sine, se detesta dincauză că nu ştia să -i r ă spundă la să rut, ştia că el o compara cu toatecelelalte fete, cu toate fetele mai pricepute pe care le să rutase.



Se opri. Inima îi bă tea at â t de tare, încâ t i se pă rea că -şi flutur ă aripile o pasă re în pieptul ei. Era roşie la fa ţă şi înfierbâ ntat ă şi încă lzit ă ,at â t de încă lzit ă . Shane îşi lipi fruntea de a ei şi oft ă . Respira ţ ia lui îi încă lzi fa ţ a şi,de data asta, îl să rut ă ea, lă sâ ndu-şi instinctul s-o că lă uzească , lă sâ ndu-

l pe el s-o ridice în picioare. Mâ inile le erau împreunate, degeteleînlă nţ uite, iar anumite pă r ţ i din ea – pă r ţ i pe care pâ nă acum nu şi leîncă lzise vreodat ă decâ t singur ă – erau acum ca un cuptor încins. De ast ă -dat ă , câ nd se desprinser ă să ia aer, el se trase înapoi detot. Era roşu la fa ţă şi ochii îi str ă luceau. Claire îşi simţ ea buzeleumflate, calde, de-a dreptul delicios de umede. Au, îşi zise ea. Cred c-arfi trebuit să fac şi chestia cu limba. Transpunerea teoriei în practică eradificilă atunci câ nd creierul voia s-o scurteze de tot. — OK, zise Shane. Asta. asta n-ar fi trebuit să se-nt â mple. — Probabil că nu, accept ă ea. Dar plec peste două zile. Ar fi fost oprostie dacă nu te-a ş fi să rutat mă car o dat ă . Nu mai ştiu precis cine pe cine să rut ă de data asta. Poate că seîntorsese pe dos gravita ţ ia, poate că explodaser ă stelele. Ea a şa simţ ea.Mâ inile lui erau libere de data asta, şi-i cuprindea obrajii, îi mâ ngâ iaupă rul, gâ tul, pâ nă spre umeri. Icni în gura lui deschisă , iar el gemu. Gemu. Habar n-avea cumera posibil să fie str ă bă tut ă a şa de o senza ţ ie, circulâ ndu-i prin piele şiprin nervi ca fulgerul. Mâ inile lui se oprir ă exact acolo, la mijloc. Câ nd li se atinser ă limbile, delicate şi nesigure şi umede, i seînmuiar ă genunchii. Întreaga şir ă a spină rii îi clă nţă ni ca un şirag de

oase uscate. Shane îi cuprinse talia cu bra ţ ul drept, ţ inâ nd-o aproape,şi-şi încleşt ă st â nga de ceafa ei. OK, ă sta chiar era să rut. Să rut de-adev ă ratelea. Nu doar un să rutde dinaintea plecă rii, nu un r ă mas-bun, ă sta era unul de Bună ,frumoaso, şi uau, niciodat ă nu bă nuise mă car că ar putea să se simt ă a şa. Câ nd o lă să din bra ţ e, ea că zu pe spate, a şezâ ndu-se pe pat,complet slă bit ă , şi gâ ndindu-se că , dacă el ar fi urmat-o, s-ar fi tr â ntitde-a binelea şi. Dar Shane f ă cu doi pa şi uria şi înapoi, după care se r ă suci pecă lcâ ie şi ieşi pe coridor. Ferindu-şi intenţ ionat privirea. Cuprinsă de unsoi de transă onirică , îi urmă ri muşchii puternici, mari, ai spatelui,agit â ndu-i-se pe sub tricou, în timp ce inspira profund. — OK, zise el, în cele din urmă , întorcâ ndu-se. Dar r ă mâ nâ nd binede tot pe coridor. OK, asta chiar n-ar fi trebuit să se-nt â mple. Şi noi n-osă vorbim despre asta, da? Niciodat ă , da?



— Da, aprobă ea. Se simţ ea de parcă i-ar picura lumină din buricele degetelor. De parcă i s-ar fi rev ă rsat din degetele de la picioare.Se simţ ea inundat ă de lumină , de fapt, de o lumină solar ă cremoasă şicaldă . Nu s-a înt â mplat niciodat ă . El deschise gura, apoi o închise la loc şi-şi închise şi ochii.

— Claire. — Ştiu. — Încuie uşa, zise el. Ea se ridică şi o închise aproape de tot. O ultimă privire spre elprin deschiză tur ă , după care încuietoarea clă nţă ni şi ză vorul desiguranţă lunecă pâ nă la capă t. Auzi un bubuit înfundat în uşă . Shane se lă sase să cadă peste eade cealalt ă parte, ştia asta. — Sunt un om mort, murmur ă el. Ea se întoarse în pat şi st ă tu acolo întinsă , plină de lumină , pâ nă diminea ţă . Paisprezece. Nici urmă de Shane luni diminea ţă , însă ea cobor â se din pat foartedevreme; mai precis, imediat după ce probabil că dispă ruse Michael încea ţă . F ă cu un duş şi scoase o Pop-Tart din bufet pentru micul dejun,spă lă vasele aruncate în chiuvet ă după dezastrul de asear ă al Cinei cuPă rinţ ii – ce, asta nu fusese treaba lui Michael? – şi-şi goli rucsacul,astfel încâ t să poat ă îndesa în el recipientul metalic (pe care avea să -lrestituie laboratorului de chimie, ceea ce ar fi însemnat că luase cuîmprumut, nu furase) şi Biblia, cu secretul ei bine ascuns. Dar apoi se gâ ndi: N-ar mai fi de nici un folos dacă mi-ar fura-o,

pur şi simplu, a şa că o scoase din rucsac şi-o puse pe etajer ă ,înghesuind-o între un vechi volum 10 din Enciclopedia Universală şi unroman de care nu auzise în via ţ a ei. Apoi, ieşi din casă , încuie uşa şiporni spre şcoală . Laboratorul de chimie era aglomerat atunci câ nd ajunse acolo,între două ore, şi nu avu nici o problemă să se strecoare în magazia cumateriale şi să pună recipientul la loc, după ce-şi şterse cu grijă amprentele de pe orice-i trecu prin minte. Aceast ă datorie morală fiindachitat ă , se gr ă bi spre secretariat, să -şi completeze actele necesareretragerii de la şcoală . Nimeni nu pă ru surprins. Bă nui că oricum seretr ă geau pe capete. Sau dispă reau. Era ora pr â nzului câ nd plecă spre Common Grounds. Eve tocmaisosea, că scâ nd şi cu ochii câ rpiţ i; pă ru surprinsă s-o vadă pe Claire,că reia îi întinse o cea şcă de ceai. — Credeam că nu trebuia să ieşi din casă , zise ea. Michael şiShane ziceau. — Trebuie să vorbesc cu Oliver, o întrerupse Claire.



— E în spate, îi ar ă t ă Eve. În birou. Claire? E ceva în neregulă ? — Nu, îi r ă spunse. Dar cred că e momentul să se schimbe ceva. Uşa pe care scria BIROU era închisă . Ciocă ni, auzi vocea caldă alui Oliver invit â nd-o să intre, şi intr ă . St ă tea în spatele unui mic pupitruîntr-o încă pere extrem de mică , f ă r ă ferestre, cu un computer pornit în

fa ţă . Îi zâ mbi şi se ridică să -i str â ngă mâ na. — Claire, zise. Mă bucur să te v ă d teaf ă r ă . Am auzit c-au fostunele. neplă ceri. Oliver purta un tricou cu Grateful Dead33 şi blugi cu peticedecolorate pe genunchi; nu at â t pentru stil, câ t pentru t ă v ă leală . Pă reaobosit şi îngrijorat, iar ei i se pă ru deodat ă că avea ceva anume prin caresemă na foarte mult cu Michael. Cu excepţ ia faptului că el era aici, ziua,desigur, ca şi noaptea, a şa că nu putea să fie o fantomă . Sau putea? — Brandon e foarte nemulţ umit, zise el. Mă tem c-o să treacă larepresalii. Lui Brandon îi place să lovească dintr-o parte, nu drept dinfa ţă , a şa că ar fi mai bine ca şi prietenii t ă i să fie cu bă gare de seamă . Şiaici s-ar include şi Eve. Am rugat-o să -şi ia mă suri suplimentare deprecauţ ie. Ea încuviinţă , cu inima câ t un purice. — Ăăă . şi dac-a ş avea eu ceva de oferit la schimb? Oliver se a şeză , lă sâ ndu-se pe spă tarul scaunului. — La schimb cu ce? Şi cui? — Eu. am ceva important. Nu vreau să intru în mai multe detalii. — Mă tem că va trebui, dacă vrei ca eu să joc un fel de rol deintermediar în numele t ă u. Nu pot să negociez dacă nu ştiu ce ofer. Ea îşi dă du seama că avea încă în mâ nă cea şca de ceai, a şa c-o

a şeză pe colţ ul biroului. — Îăă . a ş prefera s-o fac eu însă mi. Dar nu ştiu la cine să mă duc.Bă nuiesc că la persoana de care ascult ă Brandon. Sau chiar mai sus. — Exist ă o ierarhie socială în comunitatea vampirilor, fu de acordOliver. Brandon nu prea e aproape de v â rf. Exist ă două facţ iuni, să ştii.Brandon face parte din una dintre ele: din cea întunecat ă , presupun c-aiputea s-o numeşti. Depinde de unghiul de vedere. Oricum, din punctulde vedere omenesc, niciuna dintre facţ iuni nu e tocmai pur ă ca floareade crin. Ridică din umeri. — Eu pot să te-ajut, dacă -mi dai voie. Crede-mă , nu ţ i-ai dori să aide-a face singur ă cu astfel de persoane. Şi nu sunt sigur nici mă car că ţ i-ar permite să te apropii. Claire îşi muşcă buzele, amintindu-şi de ceea ce spusese Michaelreferitor la înţ elegerile din Morganville. Ea nu se pricepea la a şa ceva; oştia bine. Şi nici nu cunoştea regulile. — OK, zise. Am cartea.



Spr â ncenele sure ale lui Oliver se lă sar ă în jos, alcă tuind o liniedreapt ă . — Cartea? — Ştii tu. Cartea. — Claire, rosti el, cu încetineală . Sper că înţ elegi ce spui. Pentru că

n-ai voie să te înşeli în privinţ a asta, şi sub nici o formă să minţ i. Un bluf ar însemna moartea, at â t a ta, câ t şi a prietenilor t ă i. F ă r ă milă . Auîncercat şi alţ ii, predâ ndu-le falsuri, sau pretinzâ nd că au cartea, darapoi fugind. Toţ i au murit. Toţ i. Înţ elegi? Ea înghiţ i din nou, convulsiv. Îşi simţ ea gura extrem de uscat ă . Sestr ă dui să -şi amintească senza ţ ia de noaptea trecut ă , numai că ldur ă şilumină , dar ziua era rece şi dur ă şi înfricoşă toare. Iar Shane nu era aici. — Da, r ă spunse în şoapt ă . Înţ eleg. Numai că eu o am, şi nu credsă fie un fals. Şi sunt dispusă s-o ofer la schimb. Oliver nici nu clipi. Ea încercă să -şi abat ă privirea, dar era cevaanume la el, ceva dur şi poruncitor, f ă câ nd-o să simt ă un val de frică reală . — Foarte bine, zise el. Dar nu poţ i să faci asta de una singur ă . Eştiprea t â nă r ă , şi prea fragilă . Pot să iau sarcina asta asupra mea, dar amnevoie de dovezi. — Ce fel de dovezi? — Trebuie să v ă d cartea. Să fac fotografii, mă car cu coperta şi cu opagină de interior, să -i dovedesc autenticitatea. — Credeam că vampirii nu pot s-o citească . — Nu pot, cel puţ in din câ te susţ ine legenda. E vorba despresimbol. Ca şi simbolurile care asigur ă Protecţ ia, are anumite propriet ăţ i

pe care oamenii nu sunt capabile să le înţ eleagă întru totul. În acest caz,le tulbur ă simţ urile vampirilor. Numai oamenii sunt capabili să citească toate cuvintele dină untru. numai că o fotografie înlă tur ă confuzia.Minunat lucru, tehnologia. Aruncă o privire spre ceas. — În după -amiaza asta am o înt â lnire pe care nu pot s-o amâ n.

Trec disear ă pe la tine acasă , dacă vrei. Mi-ar plă cea să am o şansă să discut şi cu Shane şi cu Eve, în acela şi timp. Şi cu celă lalt prieten, cel pecare nu l-am v ă zut niciodat ă intr â nd. Michael, corect? Michael Glass? Claire se pomeni f ă câ nd un semn de încuviinţ are, un pic alarmat ă şi nici mă car dâ ndu-şi seama precis de ce-ar trebui să fie a şa. Doar eraOK, nu? Oliver era din tabă ra bă ieţ ilor buni. Şi habar n-avea la cine altcineva ar mai fi putut să apeleze, celpuţ in în Morganville. La Brandon? Da. Tare bună opţ iune. — Disear ă , repet ă ea. OK. Se ridică şi ieşi, simţ indu-se neobişnuit de înfrigurat ă . Eve o privi,se încrunt ă şi încercă să vină după ea, însă se înghesuiau mai multe



persoane la bar, iar Claire se gr ă bi să ajungă la uşă şi să fugă înainte caEve s-o poat ă încolţ i. Nu voia să discute despre ceea ce f ă cuse. Avea o

bolnă vicioasă certitudine a faptului că tocmai comisese o cumplit ă greşeală , dar nu ştia ce anume, sau de ce, sau cum. Era at â t de transpusă de asta, pierdut ă în propriile gâ nduri şi

legă nat ă de fierbintea siguranţă a soarelui, ca să nu mai vorbim desprelumea de pe str ă zi, încâ t uit ă că nu toate primejdiile apă reau doarnoaptea în Morganville. Primul semn de avertisment de care avu partefu, de fapt, huruitul grav al unui motor, după care se pomeni lovit ă ,pierzâ ndu-şi echilibrul şi pr ă buşindu-se peste uşa din spate, încinsă desoare, a unei dubiţ e, care se deschise. Cineva o împinse dintr-o parte, altcineva o trase din cealalt ă şi,înainte să poat ă scoate ceva mai mult decâ t un scheunat, era deja îndubiţă , mai multe trupuri îngr ă mă dindu-se peste ea, după care uşadubiţ ei se tr â nti, acoperind soarele. Alunecă pe podeaua mochetat ă întimp ce dubiţ a accelera, şi auzi strigă te de bucurie şi r â sete. R â sete de fete. Cineva se lă sa în genunchi pe pieptul ei, îngreunâ ndu-i respira ţ ia;încercă să se r ă sucească şi s-o azv â rle de pe ea, dar nu-i merse. După ceclipi, alungâ ndu-şi stelele verzi, v ă zu că cea care st ă tea pe ea era Gina,ar ă t â nd proaspă t machiat ă şi perfect la modă îmbr ă cat ă , singurulamă nunt discordant fiind lică rul dement din ochi. Monica eraîngenuncheat ă lâ ngă ea, cu un zâ mbet încordat, un mic zâ mbet crud.

Jennifer conducea. Mai erau şi alte două fete în dubiţă , ale că ror chipurişi le aminti ca apar ţ inâ ndu-le unora dintre cele prezente la confruntareadin subsolul că minului. După toate aparenţ ele, Monica îşi continua

recrut ă rile, iar acestea două reuşiser ă să treacă de examenul pentruadmiterea la Şcoala Superioar ă de Psihopate. — Dă -te jos de pe mine! urlă Claire, încercâ nd s-o pocnească peGina. Monica o prinse de mâ ini şi i le smuci deasupra capului, durerosde tare. Dă -te jos, căţ ea! Monica îi trase un pumn în burt ă , scoţâ ndu-i tot puţ inul aer care-lmai r ă mă sese în plă mâ ni şi f ă câ ndu-i respira ţ ia şuier ă toare. Greutateacu care o apă sa Gina f ă cea ca respira ţ ia să devină ceva incredibil dedificil. Oare era posibil să omori a şa pe cineva? Să -l sufoci a şa? Poate,dacă victima era mă runţ ică . a şa, ca ea. Dubiţ a îşi continua drumul, îndepă rt â nd-o din ce în ce mai multde siguranţă . — Tu, zise Monica, aplecâ ndu-se asupra ei, chiar m-ai şucă rit,para şuto. Şi eu nu uit chestiile astea. Nici iubitul meu nu uit ă . — Brandon? şuier ă Claire. Doamne, mă car ia-ţ i unul cu puls! Pentru asta, se alese cu un nou pumn, dar acum o duru suficientcâ t s-o facă să plâ ngă , de furie şi de neputinţă . Gina îşi încleşt ă o mâ nă



de gâ tul ei şi începu să str â ngă . Nu destul câ t s-o omoare, dar exact câ ttrebuia ca s-o doar ă şi să -i facă şi mai dificile icnetele după preţ iosul şipuţ inul aer. Puteau s-o ţ ină a şa ore în şir, dacă voiau. Totuşi, Claire se gâ ndică mai aveau destule surprize puse deoparte pentru ea.

Şi, cum era de a şteptat, Monica îşi v â r î mâ na în buzunar şi scoasede acolo o brichet ă , una dintre acelea cu butan, cu flacă r ă lungă şistr ă lucitoare. O aduse aproape de fa ţ a lui Claire. — O să facem un gr ă tar, anunţă ea. Ar ă tare fript ă . Dac-o să maiscapi cu via ţă , o să fii hidoasă . Dar nu trebuie să -ţ i faci griji pentru asta,fiindcă probabil n-o să supravieţ uieşti, oricum. Claire ţ ipă din toate puterile care-i mai r ă mă seser ă , ceea ce nuînsemna mare lucru; totuşi, o ză pă ci pe Monica şi categoric o sperie pe

Jennifer, care conducea. Aceasta din urmă întoarse capul spre ele,sucind în acela şi timp şi volanul. Greşeală . Dubiţ a se înclină spre dreapta şi se izbi de ceva solid. Claire zbur ă prin aer, cu Gina că lă rind-o de parcă ar fi fost un covor fermecat. Se izbide spă tarul că ptuşit al scaunelor, iar Monica şi Gina se rostogolir ă înv ă lmăşite, în timp ce dubiţ a se oprea, derapâ nd. Claire îşi scutur ă panica şi plonjă spre uşa dubiţ ei. Ţâşni afar ă .Dubiţ a se înfipsese în portbagajul unei alte ma şini, parcat ă într-o parte,şi alarma acesteia se declanşă . Se simţ ea ameţ it ă şi fu câ t pe ce să cadă ,apoi o auzi pe Monica, zbier â nd furioasă după ea. Asta o f ă cu să -şirevină mai repede. Începu să fugă . Partea aceea a centrului era, în cea mai mare parte, pustie:

magazinele închise, doar câţ iva pietoni pe stradă . Niciunul dintre ei nu voia s-o privească . — Ajutor! urlă ea, agit â ndu-şi bra ţ ele. Ajuta ţ i-mă ! V ă rog. Cu toţ ii îşi continuar ă drumul, ca şi cum ea ar fi fost invizibilă .Scâ nci pentru o clipă , îngrozit ă , după care se azv â rli după un colţ , undese opri brusc. O biserică ! Nu v ă zuse niciuna în tot timpul câ t fusese înMorganville, şi iat ă că avea acum una în fa ţă . Nu era mare: o clă dire albă modest ă , cu o clopotniţă de mici dimensiuni. Nu avea vreo cruce pe ea,însă era o biserică , indubitabil. Traversă ca să geata strada, urcă treptele şi izbi uşile din fugă . Şi ricoşă din ele. Erau încuiate. — Nu! urlă , zgâ lţâ indu-le. Nu, haideţ i, v ă rog! Afişul de pe uşă anunţ a că biserica era deschisă de la apus şi pâ nă la miezul nopţ ii. Ce naiba.?



Nu îndr ă zni să se gâ ndească prea mult. Să ri jos de pe trepte şifugi, ocolind clă direa pâ nă în spate. L â ngă containerul pentru gunoi deacolo, era o uşă cu geam din sticlă . Şi aceasta era încuiat ă . Că ut ă cuprivirea în jur şi gă si o bucat ă rupt ă de lemn, pe care o luă şi-o av â nt ă ca pe o bâ t ă de baseball.

Zbang! Îşi zgâ rie bra ţ ul întinzâ ndu-l prin spă rtura geamului spreîncuietoare, dar izbuti şi pă trunse înă untru, tr â ntind uşa după ea. Oîncuie la loc, privi disperat ă în jur şi gă si un avizier negru, pe care-lpropti în spa ţ iul gol în care se aflase geamul. Cu puţ in noroc, putea să treacă neobservat la o examinare rapidă . Se trase înapoi, transpirat ă , simţ ind abia acum durerea în urmaciocnirii şi a fugii; se întoarse să meargă în capelă . Era, indiscutabil, ocapelă , cu ferestre cu vitralii abstracte şi cu lungi şiruri de strane dintr-un lemn lucitor, dar nu se vedea nici o cruce, nici un crucifix, nici unsimbol, de oricare fel. Biserica unitariană 34 la superlativ, îşi zise. Bine mă car că era pustie. Claire se lă să jos, pe o strană aflat ă la jumă tatea drumului sprealtar, şi se întinse câ t era de lungă pe tapiţ eria din catifea roşie. Inima îi

bă tea repede, at â t de repede, şi era încă extrem de speriat ă . Nimeni nu ştia unde se află . Şi, dacă încerca să plece, Monicaputea să . Aveau de gâ nd să mă ardă de vie. Se cutremur ă şi-şi şterse lacrimile de pe obraji, încercâ nd să segâ ndească , să gă sească o cale ca să scape din situa ţ ia asta. Poate că exista un telefon pe-acolo. Oare s-o sune pe Eve, sau pe Shane? Pe

amâ ndoi, se hot ă r î. Pe Eve, pentru ma şină , iar pe Shane, pentru rolul de bodyguard. Bietul Shane. Avusese dreptate: chiar ar fi trebuit să încetezeodat ă , să -l tot cheme ori de câ te ori avea nevoie de for ţă brut ă . Nu pă reacorect, într-un fel. Claire încremeni, incapabilă să mai respire, în clipa în care auzi unzgomot slab în capelă . Ca un foşnet de stof ă în mişcare. Abia o şoapt ă ,poate doar o draperie mişcâ ndu-se în briza iscat ă de aerul condiţ ionat,nu? Sau. — Bună , zise femeia extrem de palidă aplecat ă deasupra stranei şiprivind drept spre ea. Tu trebuie să fii Claire, cred. De îndat ă ce groaza paralizant ă se mai domoli puţ in, Claire îşidă du în sf â r şit seama de unde s-o ia. Ştia unde o mai v ă zuse. Fusesedoar o imagine de o fracţ iune de secundă , însă era clar că ea fusesefemeia – vampiriţ a – care fusese adusă la Common Grounds într-olimuzină după ora închiderii. Dar ce că uta ea într-o biserică ?



Claire se ridică lent în şezut, neput â nd să -şi ia ochii de pe fa ţ afemeii, care zâ mbea uşor. Lumina se strecura delicat prin geamurile

vitrate, înv ă luind-o într-o str ă lucire aurie. — Te-am urmă rit, zise femeia. Cu toate că , pe cuv â nt, chiar îmiplace puţ in biserica asta. Foarte liniştit ă , nu ţ i se pare? Un loc sacru. Şi

unul care le garantează celor afla ţ i înă untru o anumit ă . imunitate fa ţă depericol. Claire îşi linse buzele şi simţ i sarea din transpira ţ ie şi din lacrimi. — Vreţ i să spuneţ i că n-o să mă omor âţ i aici. Z â mbetul r ă mase intact. Dacă se produse vreo schimbare, atuncise lăţ i şi mai mult. — Exact asta vreau să spun, draga mea. Şi este valabil şi pentrugardienii mei, evident. Te asigur, sunt şi ei prezenţ i. Nu sunt niciodat ă lă sat ă singur ă . Face parte dintre nă pastele poziţ iei pe care o deţ in. Z â mbi şi-şi înclină capul într-o parte într-un unghi elegant. Totulera elegant la ea, de la str ă lucitoarea cunună aurie a pă rului, pâ nă laîmbr ă că minte. Claire nu se pricepea prea tare la observa ţ iile

vestimentare, în afara cazurilor în care era vorba despre fetele care-o bă teau pâ nă f ă cea pe ea, însă ţ inuta aceasta pă rea ca scoasă dintr-o veche fotografie protocolar ă din vremea mamei. Sau a bunicii. — Eu sunt Amelie, continuă femeia. Deja, într-un sens, ai f ă cutcunoştinţă cu mine, deşi poate că n-o ştii. Te rog, copilă , nu fi at â t deînfricoşat ă . Te asigur că nu vei păţ i absolut nici un r ă u, at â t timp câ t veifi cu mine. Întotdeauna dau avertismente extrem de clare înainte să facorice gest violent. Claire habar n-avea cum să arate mai puţ in înfricoşat ă , dar îşi

împreună str â ns mâ inile în poală , ca să le oprească tremuratul. Ameliesuspină . — Eşti foarte nouă în ora şul nostru, zise ea, dar rareori am v ă zutpe cineva capabil să deranjeze at â t de multe viespi într-un timp at â t descurt. Mai înt â i, pe Monica; apoi, pe Brandon, după care aud că te-aidus la dragul meu Oliver în că utarea unui sfat. şi acum, te v ă d fugindsă -ţ i salvezi via ţ a, pe str ă zile mele. Ei bine, să ştii că -mi pari interesant ă .Mă pomenesc punâ ndu-mi întrebă ri în legă tur ă cu tine, Claire. Înlegă tur ă cu cine eşti. Cu ce eşti. — Eu. sunt nimeni, r ă spunse Claire. Şi plec din ora ş. Pă rinţ ii meimă retrag de la facultate. Deodat ă , i se pă rea o idee chiar bună . Nu at â t fugă , câ t retragere. — Da? Ei bine, mai vedem, zise Amelie, f ă câ nd ca simpla ridicaredin umeri să par ă un gest str ă in. Ştii cine sunt eu? — Cineva important. — Da. Cineva foarte important.



Ochii Ameliei ar ă tau fermi în lumina slabă , pă r â nd să nu aibă nicio culoare. să fi fost gri, oare? Sau alba ştri? Dar nu culoarea le dă deaputerea. — Eu sunt cel mai vechi vampir din lume, draga mea. Într-unanumit sens, sunt singurul vampir care contează .

O spusese f ă r ă vreo not ă anume de mâ ndrie. — Cu toate că alţ ii, desigur, pot să aibă pă reri cu totul diferite.Numai că ar fi ceva întrist ă tor şi, în chip fatal, eronat. — Nu. nu înţ eleg. — Da, nici nu mă a ştept să înţ elegi. Amelie se aplecă în fa ţă şi-şi puse mâ inile elegante, albe, pe lemnulstranei din fa ţ a ei, după care-şi rezemă bă rbia ascuţ it ă pe ele. — Cumva, ai ajuns să te amesteci în munca noastr ă de că utare acă r ţ ii. Cred că ştii despre ce vorbesc. — Eu. hm. da. Nici gâ nd să mă rturisească despre ce lă sase acasă . Deja f ă cuse odat ă greşeala asta. — Adică , ştiu despre toţ i. — Vampirii, o ajut ă Amelie, îndatoritoare. Nu e un secret, dragamea. — Despre toţ i vampirii care o caut ă . — Şi, absolut înt â mplă tor, tu ai nimerit peste opera ţ iunea din

bibliotecă , în care triam volumele pentru gă sirea ei? Claire clipi, surprinsă . — V ă apar ţ ine? — Într-un fel. Să spunem că -mi apar ţ ine la fel de mult ca oricui

dintre cei care sunt acum în via ţă . Dacă se poate spune, în sensulpropriu, că eu a ş fi în via ţă . Vechiul termen era de ne-mort, ştii, dar nusunt toate fiinţ ele vii ne-moarte? îmi displac impreciziile. Cred că eposibil să avem acest lucru în comun, domnişoar ă . Amelie îşi mai aplecă puţ in capul într-o parte. Claire îşi aminti, cuun fior rece, de un documentar despre natur ă . O că lugă riţă 35,examinâ ndu-şi viitoarea hrană . — Vampir e un termen at â t de vechi! Cred că o să însă rcinezuniversitatea cu gă sirea altuia, unul mai – cum se spune, în prezent? –mai prietenos pentru utilizator, referitor la ceea ce suntem noi. — Şi eu. ce vreţ i de la mine? bolborosi Claire. După care, în chipridicol, adă ugă : Mă scuza ţ i. Fiindcă ştia că replica ei sunase nepoliticosşi, oricâ t de înfricoşă toare ar fi pă rut aceast ă femeie-vampir, sau ce-omai fi fost, oricum nu fusese nepoliticoasă . — Nu e nimic. Eşti supusă unui mare volum de stres. O să -ţ i iertscă parea de comportament. Ceea ce vreau este doar adev ă rul, copilă .

Vreau să ştiu ce-ai aflat despre carte.



— Pă i, eu. ăăă . nimic. Urmă o lungă t ă cere. Prin ea, Claire auzi zgomote îndepă rtate:cineva tr ă gea de uşa de la intrarea din fa ţă a bisericii. — E regretabil, rosti Amelie, pe un ton liniştit. Sperasem să te potajuta. Se pare că nu.

— Ăăă . asta e? Asta-i tot? — Da, mă tem că e tot. Amelie se lă să din nou în spate, împreunâ ndu-şi bra ţ ele în poală . — Poţ i să pleci pe unde ai intrat. Îţ i doresc noroc, draga mea. Veiavea nevoie. Din nefericire, via ţ a muritorilor este extrem de fragilă , şiextrem de scurt ă . Iar a ta ar putea să fie mai scurt ă decâ t media. — Dar. — Nu pot să te ajut, dacă nu ai ce să -mi oferi. Exist ă reguli pentru

via ţ a din Morganville. N-am cum să adopt, pur şi simplu, r ă t ă ciţ i, doarpentru că -mi dau impresia că l-ar avea pe vino-ncoace. Adio, micuţă Claire. Mergi cu bine. Claire n-avea habar ce însemna vino-ncoace, dar înţ elesesemesajul. Indiferent spre ce i se deschisese uşa – fie că ducea spre ceva

bun, fie spre r ă u – i se tr â ntise acum în nas. Se ridică , întrebâ ndu-se ce-ar putea să spună , şi ajunse la concluzia că , poate, cel mai bine era dacă nu spunea nimic. Şi auzi uşa din spate deschizâ ndu-se cu violenţă . — Rahat, şopti. Amelie o privi cu reproş. Mă scuza ţ i. — Suntem într-un lă ca ş de cult, o mustr ă femeia, cu severitate.Z ă u a şa, pe cei din genera ţ ia voastr ă chiar nu are cine să v ă înveţ e buna-cuviinţă ?

Claire se ascunse în spatele unei strane. Auzi zgomot gr ă bit depa şi, apoi vocea Monică i. — Doamnă ! îmi cer scuze. N-am ştiut că sunteţ i. — Şi totuşi, sunt, replică Amelie, cu r ă ceală în glas. Morrell, nu?Niciodat ă nu reuşesc să v ă reţ in pe vreuna dintre voi. — Monica. — O, câ t de încâ nt ă tor. Vocea Ameliei trecuse de la rece la rece-ca-ghea ţ a. — Va trebui să te rog să pleci, domnişoar ă Morrell. N-ai ce să cauţ iaici. Pecetea mea este asupra locului acestuia. Cunoşti regulile. — Îmi cer scuze, doamnă . Nu m-am gâ ndit. — Ceea ce se-nt â mplă frecvent, bă nuiesc. Du-te. — Dar. e fata aia. oare a. Vocea Ameliei se transformă într-un sâ sâ it ca de ză padă topit ă peo fereastr ă îngheţ at ă . — Îmi pui cumva întrebă ri?



— Nu! Nu, îmi cer mii de scuze, doamnă , n-o să se mai înt â mple.Îmi pare r ă u. Vocea Monică i se auzea tot mai slab. Se retr ă gea de-a-ndă ratelea,de-a lungul holului. Claire r ă mase pe locul ei, tremur â nd. Fu câ t pe ce să ţ ipe câ nd chipul palid al Ameliei se înă lţă din nou

peste marginea stranei, privind-o. N-o auzise mişcâ ndu-se. Absolutdeloc. — Ţ i-a ş propune să te duci direct acasă , micuţă Claire, rosti

Amelie. Te-a ş duce eu pâ nă acolo, dar asta ar implica mai multe decâ tconsider că mi-a ş permite pentru moment. Fugi, fugi acasă . Gr ă beşte-te,acum. Şi. În cazul în care m-ai minţ it în legă tur ă cu cartea, ţ ine minte că mult ă lume ar putea să -şi dorească un obiect at â t de valoros, şi dinnumeroase motive. Ai grijă să -ţ i dai seama pentru ce o vor, înainte să le-o predai. Claire îşi luă încetişor mâ inile de pe cap şi se ridică în şezut pescaunul stranei, ajungâ nd fa ţă -n fa ţă cu femeia-vampir. Era înfricoşat ă încă , însă Amelie nu pă rea. mă rog. tocmai rea. Doar rece. Rece caghea ţ a. Şi bă tr â nă . — Ce este? se interesă Claire. Cartea. Z â mbetul Ameliei era la fel de decolorat ca o mă tase veche. — Via ţ a, r ă spunse ea. Şi moartea. Mai multe nu pot să -ţ i spun. N-ar fi prudent. Z â mbetul se şterse, lă sâ nd în urma lui doar r ă ceala de ghea ţă . — Acum chiar cred că ar fi cazul să pleci, zise. Claire ţâşni în picioare şi se gr ă bi să se îndepă rteze, privind înapoi

peste umă r la fiecare pas. Z ă ri şi alţ i vampiri ieşind la iveală ; nu-iobservase, pe niciunul. Acum îl recunoscu pe John, cel din bibliotecă .

Vampirul îi r â nji, dar nu într-un mod prietenos. Unul dintre ochii lui erade un alb lă ptos. O rupse la fugă . Indiferent unde s-or fi dus Monica şi prietenele ei, e clar că nu îndirecţ ia în care fugea Claire. şi chiar fugi, tot drumul pâ nă la strada Lot.Plă mâ nii o usturau pâ nă să treacă de colţ ul str ă zii, şi aproape că izbucniîn lacrimi de recunoştinţă la vederea bă tr â nei şi impună toarei case. Şi a lui Shane, a şezat pe treptele din fa ţ a casei. Se ridică f ă r ă o vorbă , iar ea i se azv â rli în bra ţ e; el o prinse şi-oţ inu aproape timp de câ teva secunde, după care o împinse înapoi, pentruo evaluare a pagubelor. — Ştiu, zise ea. Tu mi-ai zis să nu mă duc. Scuze. El încuviinţă întunecat. — Intr ă .



De îndat ă ce se v ă zu înă untru, cu uşa sigur încuiat ă , începu să -i bolborosească întreaga poveste. Monica, dubiţ a, bricheta, femeia-vampir.El nu-i puse întrebă ri. De fapt, nici mă car nu clipi. Ea sf â r şi ceea ceavusese de spus, iar el continua s-o privească , lipsit de expresie. — Tu, zise în cele din urmă , ai face bine să te împaci cu interiorul

camerei tale, fiindcă o să te încui acolo, şi nu te las să ieşi pâ nă nu vinpă rinţ ii t ă i, să te încarce în ma şină . — Shane. — Vorbesc serios. Gata cu rahaturile, Claire. Vreau să r ă mâ i în

via ţă , indiferent ce-ar trebui să fac pentru asta. Vocea îi suna, categoric, înfuriat ă . — Şi-acum, trebuie să -mi spui despre Michael. — Ce? — Vorbesc serios, Claire. Îmi spui, şi chiar acum. Pentru că eu nupot să dau de el pe nică ieri, şi ştii ce? Niciodat ă nu pot să dau de el câ t eziua de mare. fir-ar să fie! Ai simţ it şi tu? Simţ ise. O pat ă de r ă ceală , strecur â ndu-i-se pe piele. Michael,încercâ nd să -i spună ceva. Probabil, Pe naiba, nu, nu-i spune. — N-avem cum să trecem de toate astea, dacă nu suntem sinceriunii cu alţ ii, insist ă Shane. Mă rul lui Adam îi zv â cni în clipa în careînghiţ i în sec. O fi. ştii tu. unul dintre ei? Trebuie să ştiu. — Nu, r ă spunse ea. Nu, nu e. Shane închise ochii şi se lă să să cadă cu spinarea pe perete,cuprinzâ ndu-şi ţ easta între mâ ini. — Doamne, mulţ umescu- Ţ i. Credeam că înnebunesc. M-amgâ ndit. adică , una e să fii pasă re de noapte, dar Michael. eram. am

crezut. — Stai, zise Claire, inspir â nd adâ nc. R ă ceala se a şternu din nouasupra ei: Michael, încercâ nd s-o oprească . Ea nu-l luă în seamă .Încetează , Michael, zise. Are şi el dreptul să ştie. Shane îşi luă mâ inile de pe cap şi privi în jur, apoi se încrunt ă laea. — Michael nu-i aici. Am verificat. Am scotocit afurisita de casă desus şi pâ nă jos. — Ba da, e. Pata rece. Întinse bra ţ ul şi-l flutur ă prin aerul r ă cit. — Îmi închipui că st ă . chiar aici, adă ugă , privindu-şi ceasul. O să se-ntoarcă peste vreo două ore, câ nd o să apună soarele. Atunci poţ i să -l

vezi. — Ce naiba tot spui acolo? — Michael. E fantomă . — Ei, dă -o-ncolo! Rahat în ploaie! Tipul st ă cu noi şi mă nâ ncă binemersi!



Ea ridică din umeri, îşi azv â rli bra ţ ele în sus şi se îndepă rt ă . — Ai vrut să ştii. Perfect. Acum, ştii. Şi, apropo? Da, mersi, sunt

bine. — Cum adică , e fantomă ? strigă Shane, care o prinsese din urmă şi acum i se pusese în drum. Of, dă -o naibii! Fantomă ? E la fel de real ca

şi mine! — Uneori, îl aprobă ea. Întreabă -l. Sau, şi mai bine, priveşte-l câ nd

vin zorii. Şi pe urmă să -mi spui tu ce-o fi, pentru că fantomă e camsingurul mod în care mă duce capul să -l numesc. Chestia e că nu poatesă iasă din casă , Shane. Nu poate să ne ajute. E blocat aici şi, pe timpulzilei, nici mă car să discute cu noi nu poate. Doar. pluteşte. Bă tu din nou aerul rece cu mâ inile. — Termină , Michael. Ştiu că eşti şucă rit. Dar şi el trebuie să ştie. — Claire! exclamă Shane, apucâ nd-o cu ambele mâ ini şi zgâ lţâ ind-o, cuprins de o totală frustrare. Vorbeşti cu aerul! — Cum vrei tu. Dă -mi drumul. Am treabă . — Ce treabă ? — Să -mi fac bagajele! Se smulse din mâ inile lui şi se duse sus, urcâ nd treptele din două în două . Shane mereu tr â ntea uşa câ nd era nervos. Încercă şi ea metoda.O ajut ă . Pata de r ă ceală o urmă rise şi acolo. — Fir-ar să fie, Michael, ieşi din camera mea, pervers ce eşti! Oare puteai să mai fii pervers dacă erai mort? Presupuse că da, încazul în care aveai un corp funcţ ional în jumă tate din timp. — Îţ i jur că încep să -mi scot hainele de pe mine!

Pata de r ă ceală r ă mase hot ă r â t ă pe loc, pâ nă câ nd Claire îşi ridică tivul tricoului tocmai pâ nă la marginea de jos a sutienului, după caredispă ru treptat. — La şule, bombă ni ea, începâ nd să mă soare camera cu pasul,înainte şi-napoi. Îngrijorat ă şi destul de înspă imâ ntat ă . Shane bubui în uşă , dar ea se întinse în pat, îşi puse o pernă pefa ţă şi se pref ă cu că nu-l aude. Sosi şi amurgul, a şternâ nd un voal albastru peste cer; urmă ri cuprivirea cum soarele, pe jumă tate scufundat la orizont, pierea cu totul,după care descuie uşa şi ieşi din camer ă ca o furtună . Shane tocmaiieşea din dormitorul lui Michael. Că ut â nd încă pe cineva pe care n-aveasă -l gă sească . Oricum, nu a şa cum credea el. — Michael! urlă Claire, din capă tul ei de coridor, şi simţ i cumr ă ceala se a şterne peste ea ca o pă tur ă îngheţ at ă . Shane se întoarse

brusc, iar ea simţ i cea ţ a adunâ ndu-se, densă şi grea, după care chiar o v ă zu, o vagă siluet ă gri, conturat ă în aer. Uşa camerei lui Eve zbur ă de perete.



— Ce mama naibii se-nt â mplă aici? urlă ea. Voi chiar nu puteţ i să v ă limita ţ i la nivelul decibelilor unui portavion? — Şi atunci, Michael. apă ru. În centrul triunghiului format din eitrei, alcă tuindu-se drept din densa şi greoaia cea ţă cenuşie, prinzâ ndculoare şi ponderabilitate.

Eve începu să ţ ipe. Michael se pr ă buşi în patru labe, r â gâ ind. Că zu pe o parte, apoi serostogoli şi r ă mase cu fa ţ a spre tavan. — Rahat! icni, întins acolo, lupt â ndu-se să -şi regleze respira ţ ia.

Avea ochii umezi şi îngroziţ i, şi Claire îşi dă du seama că pentru el a şaera în fiecare zi. În fiecare noapte. Mai înspă imâ nt ă tor decâ t şi-ar fiputut vreodat ă imagina. Claire îşi întoarse privirea spre Shane, în celă lalt capă t alcoridorului. R ă mă sese încremenit, cu gura că scat ă , semă nâ nd cupropria lui caricatur ă . Şi Eve la fel, din unghiul ei. Se îndrept ă spre Michael, îi întinse mâ na şi zise: — Ei bine, cred că asta rezolv ă lucrurile. El îi aruncă o privire înnegurat ă şi, f ă r ă să scoat ă o vorbă , îi luă mâ na şi se ridică . Se clă tină puţ in şi se sprijini de perete, în că utareaechilibrului, scutur â nd din cap atunci câ nd ea încercă să -l ajute. — Într-un minut, zise el. Te consumă r ă u de tot. Atunci vorbi Eve, cu o voce ridicat ă , piţ igă iat ă , gâ f â it ă : — Fantoma! Tu erai fantoma despre care vorbea Miranda! O,Doamne, Michael, tu eşti fantoma! Tică los ce eşti! El încuviinţă doar printr-o înclinare a capului, concentrat încă asupra respira ţ iei.

Eve reuşi să -şi recapete st ă pâ nirea asupra propriei voci şi chiţă i: — Asta e, f ă r ă cea mai mică îndoială , cea mai afurisit de miştochestie pe care-am v ă zut-o de câ nd mă ştiu! Shane pă rea. palid. Palid şi zguduit şi – câ t de previzibilă era şichestia asta? – şucă rit. Michael îi înt â lni privirea, şi cei doi st ă tur ă astfel,ochi în ochi, într-o t ă cere prelungit ă , pâ nă câ nd Shane zise: — De-asta m-ai chemat înapoi. — Pă i. Michael tuşi. De data aceasta, câ nd îşi încovoie spinarea, Eve îi luă

bra ţ ul şi-l aruncă pe după umerii ei. El pă ru surprins, apoi încâ ntat. — Nu doar din cauză că . — M-am prins, îl întrerupse Shane. M-am prins, omule. Z ă u. Cenaiba s-a petrecut câ t timp am fost plecat? Michael doar scutur ă din cap. — Mai t â rziu.



Nu, la urma urmei, nu de asta era şucă rit Shane, înţ elese Claire. Îiîntorsese spatele şi cobor â se tropă ind la parter pâ nă ca ea să -i poat ă spune ceva, însă îi v ă zuse ochii. Ştia. A pierdut-o pe Alyssa. Acum, crede că l-a pierdut şi pe Michael.Nu-şi dă dea seama cum s-o simţ i, nu tocmai; putea doar să -şi

imagineze, însă ea fusese – o ştia bine – ferit ă . Nu pierduse niciodat ă pecineva, nici mă car dintre bunici. Doliul era ceva v ă zut doar la televizor,în filme, în că r ţ i. Habar n-avea ce ar fi putut să -i spună . Se gâ ndise că poate el avea să treacă şi peste asta cu uşurinţă , a şa cum dă dea impresia că procedează cu toate lucrurile, dar. — Claire, zise Michael. Nu-l lă sa să plece. Încuviinţă şi-o lă să pe Eve să -l sprijine pe Michael, pe coridor, eidoi pă r â nd surprinză tor de împă ca ţ i cu întreaga poveste cu mortul-viu-care-nu-i-mort. Bă nui că , dacă era posibil ca o fantomă să aibă o iubit ă ,Eve reprezenta cam cea mai bună alegere cu putinţă . Shane st ă tea acolo, la parter; doar. st ă tea. F ă r ă s-o ia prea mult înseamă , nici pe ea, nici altceva. Întinse mâ na, vr â nd să -l bat ă pe umă r,să -i dea de ştire că era acolo, chiar dacă nu putea să -i fie de vreunajutor, dar tocmai atunci, ciocă ni cineva la intrare. — Jur pe Dumnezeu, dacă -i Miranda. scr âşni el. Îşi încleştasepumnii, de-o parte şi de cealalt ă a corpului. — Nu, cred că e pentru mine, zise Claire, repezindu-se pe lâ ngă elşi parcurgâ nd în fugă antreul. Mai înt â i privi prin vizor şi, a şa cum sea ştepta, îl v ă zu pe Oliver, st â nd în fa ţ a uşii şi ar ă t â nd st â njenit. Bă nui că avea motive întemeiate. Doamne, să umbli oriunde după lă sarea

întunericului, în Morganville, era ca şi cum ţ i-ai fi at â rnat pe spinare unafiş cu M Ă N Â NC Ă -M Ă . Descuie uşa şi-o deschise larg. — N-am prea mult timp, zise el. Ei unde sunt? Shane şi Eve? — Înă untru, r ă spunse ea, deschizâ nd uşa şi mai larg, semnaluluniversal pentru Hai, intr ă . Dar el nu intr ă . În loc de asta, ridică o mâ nă şi şi-o flutur ă prinfa ţă , apoi se încrunt ă , nedumerit. — Oliver? — Mă tem c-o să fie nevoie să mă inviţ i verbal, zise el. Casa asta,din câ te se pare, beneficiază de ceva Protecţ ii foarte amă nunţ ite. Nu potsă intru, decâ t dacă mă rogi. — A. Scuze. Tocmai se pregă tea să -l roage să intre, câ nd îi trecu prin minte că poate nu era cea mai bună idee, să -i rogi pe alţ ii să intre, f ă r ă să primeşti mai înt â i acordul celorlalţ i locatari ai Casei de Sticlă . Mai alescă nu avea să mai stea acolo decâ t o zi.



— Hm, poţ i să a ştepţ i doar o secundă ? — Nu, Claire, chiar nu pot, replică ner ă bdă tor Oliver. Purta încă echipamentul lui de hippy de la Common Grounds, dar cumva ar ă ta.altfel. Neobişnuit. Te rog, invit ă -mă înă untru, insist ă el. N-am timp să a ştept.

— Dar eu. — Claire, nu pot să te ajut dacă nu ai încredere în mine! Acum,repede, pâ nă nu e prea t â rziu, lasă -mă să intru! — Dar eu. Claire trase aer adâ nc în piept. Foarte bine. Te invit să . — Nu! R ă cnetul venise din spatele ei, unul absolut îngrozitor, care o f ă cusă se azv â rle într-o parte şi să -şi acopere gura cu ambele palme, ca să -şireţ ină ţ ipă tul de spaimă . Nu Shane era cel care se nă pustea spre ea: eraMichael. Shane venea în spatele lui, urmat de Eve. — Claire, dă -te înapoi! urlă Michael. Michael ar ă ta ca un înger al r ă zbună rii, şi nimeni nu-i contraziceape îngeri. Claire se gr ă bi să se tragă mai în spate, încă astupâ ndu-şigura cu palmele, în timp ce Michael trecea pe lâ ngă ea cu pa şi mari,îndrept â ndu-se spre uşă . Graniţ a teritoriului lui. Oliver pă ru dezamă git dar, după cum observ ă ea, nu tocmaisurprins. — A, Michael. Mă bucur să te rev ă d. Constat că supravieţ uieştidestul de bine. Michael nu spuse nimic, dar din poziţ ia ei avantajoasă , din lateral,Claire v ă zu ce privire îi aruncă lui Oliver, şi se îngrozi. Nu crezuse că Michael poate să se înfurie într-at â t.

— Ce cauţ i aici? îl întrebă el, încordat. Oliver oft ă . — Ştiu că n-o să mă crezi, zise el, dar adev ă rul este că am venitpurt â nd în inimă interesul tinerei tale prietene. Michael r â se cu amă r ă ciune. — Mda, sunt convins. — De asemenea, al prietenului t ă u, Shane. Privirea lui Oliver să get ă pe lâ ngă Michael, că ut â nd-o pe-a luiShane, apoi pe-a lui Eve. — Şi, desigur, al scumpei mele Eve. Ce angajat ă minunat ă ! Michael se întoarse lent să o privească pe Eve, ai că rei ochi sef ă cuser ă mari de ceea ce spera Claire că ar fi groază . Sau, cel puţ in,nedumerire. — V ă cunoa şteţ i? bolborosi Eve. Dar. Michael, tu mi-ai zis că nu-lcunoşti pe Oliver, şi. — Nu-l cunoşteam, r ă spunse Michael, întorcâ ndu-se la loc, pâ nă câ nd m-a ucis. Nu ni s-au f ă cut niciodat ă prezent ă rile oficiale.



— Da, confirmă Oliver, ridicâ nd din umeri. Regret asta. N-a fostnimic personal, doar un experiment care n-a reuşit. Dar mă bucur să

v ă d că ai supravieţ uit, chiar dacă nu tocmai în forma în care sperasem. Michael scoase un sunet pe care Claire sper ă să nu-l mai audă în

via ţ a ei, din partea nimă nui, fie viu, fie mort. Veni r â ndul lui Eve să -şi

astupe gura cu palmele, dar foarte repede şi le luă de-acolo şi urlă : — O, Doamne! Oliver! — Putem să discut ă m mai t â rziu lipsurile mele morale, zise el.Deocamdat ă , interesul vostru e să mă lă sa ţ i să intru în casă , şi câ t mairepede cu putinţă . — Trebuie că glumeşti, replică Michael. Cred că un singur mortajunge în casa asta. Nu te las să intri şi să -i omori şi pe ceilalţ i. Oliver îl examină în t ă cere pentru un moment prelungit. — Speram să pot evita asta, zise, în cele din urmă . Micuţ a voastr ă Claire cam e o minune, să ştiţ i. Ea zice c-ar fi gă sit cartea. Eu cred că areun viitor destul de promiţă tor în Morganville. cu condiţ ia să scape cu

via ţă din noaptea asta. Michael pă rea gata să vomite. O să get ă cu ochii pe Claire, după care şi-i abă tu. — Nu contează . Pleacă de-aici. Nimeni n-o să te roage să intri. — Nu? Oliver zâ mbi larg, iar colţ ii îi ieşir ă la iveală cu o încetineală leneşă .Era absolut cel mai înfricoşă tor lucru pe care-l v ă zuse vreodat ă Claire,acesta, dublat de sinceritatea din ochii lui. — Eu cred c-o să mă roage cineva. Mai devreme, sau mai t â rziu. — A ş zice că doar peste cadavrul meu, dar cred că deja ai rezolvat-

o cu asta, se r ă sti Michael. Mersi pentru vizit ă . Şi-acum, car ă -te-n mă -ta! Şi încercă să închidă uşa. Oliver ridică un bra ţ – nu ca şi cum ar fi

vrut să -l împiedice, din punct de vedere fizic, ci doar ca avertisment – iarcolţ ii i se traser ă la loc, chipul redevenindu-i blajin şi demn de încredere.Ca fa ţ a. unui profesor cu adev ă rat mişto, de genul celor care f ă ceau caşcoala să merite efortul trecerii prin ea. Iar asta, îşi zise Claire, însemnao tr ă dare mai mare decâ t oricare alta. — Stai. Ei înţ eleg de ce sunt aici, Michael? De ce rişti să -ţ i expuisecretele fa ţă de ei? Michael nu se opri. Uşa se apropia tot mai mult de Oliver. — Shane, ascult ă -mă ! Michael avea nevoie de cineva viu ca să activeze Protecţ ia casei! Tu crezi că ţ ine la tine, dar nu-i a şa! Pentru el,tu nu însemni decâ t o pereche de bra ţ e şi una de picioare! Şi-o inimă care bate! El nu e diferit de mine! — Cu excepţ ia pă r ţ ii cu suptul sâ ngelui, monstrul naibii! zbier ă Shane, după care uşa i se tr â nti în nas lui Oliver, Michael împinse



ză vorul cu degete tremur ă toare. Iisuse, tipule, i se adresă apoi Shane. Dece nu ne-ai spus? — Să . despre ce? întrebă Michael, f ă r ă să -şi întoarcă fa ţ a spre el.Era palid, observ ă Claire. Înspă imâ ntat. — Despre toate porcă riile! Cum s-a înt â mplat, Michael? Cum de-ai

ajuns să fii.? Shane f ă cu un gest suficient de vag încâ t să poat ă însemna orice. — Ce, a încercat să , ştii tu, să te vampirizeze? — A şa cred. Nu i-a mers. Doar pâ nă aici am ajuns, zise Michael,înghiţ indu-şi nodul din gâ t şi întorcâ ndu-se în sf â r şit cu fa ţ a spre el. Aredreptate în legă tur ă cu Protecţ ia. Casa nu va furniza nici un fel deProtecţ ie, decâ t în cazul în care va exista cineva viu înă untru. Eu nuprea intru la socoteală . Sunt. acum sunt parte din ea. Chiar aveamnevoie de voi. — Mi-e indiferent, omule. Nu-mi pasă de asta. Îmi pasă că ai ajunssă fii secat de sâ nge de un afurisit de vampir, câ t timp eu îţ i întorsesemspatele. — Dar nu se poate să fie vampir, zise deodat ă Eve. Nu se poate.Doar e şeful meu! Şi. şi lucrează în timpul zilei! Cum ar fi mă car posibil? — Întreabă -l, replică Michael. Data viitoare câ nd te mai duci lamuncă . — A, sigur, de parcă n-a ş fi demisionat chiar adineauri dinserviciul ă la! îl repezi Eve, după care se duse lâ ngă el şi-l cuprinse cu

bra ţ ele. El îi r ă spunse la îmbr ăţ işare, de parcă ar fi fost cel mai firesclucru din lume. Ca şi cum ei doi ar fi f ă cut asta mereu. ceea ce,recunoscu Claire, poate că şi f ă ceau, numai că nu ştia ea. Michael o

mâ ngâ ie pe Eve pe pă r. Doamne, câ t de r ă u îmi pare! exclamă ea. — Nu e vina ta, zise el. Nu e vina nimă nui, în afara lui. — Dar cum ai.? — Am câ ntat câ teva piese la Common Grounds. N-am ştiut că elera proprietarul. Negociasem cu un tip pe nume Chad. — Da. Sigur. Chad a murit, zise Eve. — Te întrebi cumva şi cum? interveni Shane, cu acreală . — Iar individul ă sta – Oliver, cu toate că eu nu i-am aflat niciodat ă numele, pâ nă acum – susţ inea că e muzician şi că -şi caut ă o camer ă deînchiriat. Mi s-a pă rut o idee bună . A venit cu mine, să vadă casa. Michael îşi str â nse pleoapele cu putere, ca şi cum n-ar fi suportatsă revadă încă o dat ă imaginile din mintea lui. Nu că l-ar fi ajutat cuceva, Claire ştia asta. Imediat cum l-am invitat înă untru, am simţ it. Dar era prea t â rziu,iar el. avea prieteni.



Shane înjur ă , un singur cuv â nt care bubui, ricoşâ nd dinpardoseala de lemn ca un foc de armă , apoi se rezemă de perete. Setr â nti. — Ar fi trebuit să fiu aici, zise. — Atunci, am fi fost mor ţ i amâ ndoi.

— Şi oricum veţ i fi, se auzi vocea lui Oliver, de dincolo de uşă . Eve,draga mea. Ascult ă -mă . Ascult ă -mi glasul. Lasă -mă să intru. — Las-o în pace! r ă cni Michael, întorcâ ndu-se cu fa ţ a spre uşă . Şi atunci, Claire v ă zu înt â mplâ ndu-se ceva pe fa ţ a lui Eve: toat ă

voinţ a, scurgâ ndu-se din ea, toat ă lumina, stingâ ndu-i-se din ochi. O,nu, îşi zise în sinea ei, încremenit ă , după care încercă să deschidă gura,să -l prevină pe Michael. Dar, pâ nă să şi reuşească , Eve zise: — Da, Oliver. Intr ă , te rog. Şi ză vorul să ri în lă turi cu un zgomot învior ă tor, vesel, uşa sedeschise, parcă plutind, spre noapte, iar Oliver trecu pragul. Cincisprezece. Claire nici mă car nu-l v ă zu pe Michael mişcâ ndu-se: într-at â t fu deiute. Pâ nă în momentul acela, avusese impresia că nu e decâ t un tipnormal, ză u. OK, unul care dispă rea în cea ţă pe timpul zilei. Dar nimeninu se mişca at â t de repede. Nimeni uman. Şi nimeni nu era at â t de puternic, de asemenea. Michael îl apucă pe Oliver de umeri, îl ridică de pe podea şi-l azv â rli, cu capul înainte, de-a curmezişul antreului, izbindu-l de peretele din partea opusă . Claire searuncă deoparte din drum. La fel procedă şi Shane, la fel şi Eve, cu toatecă Eve plonja spre Oliver, nu îndepă rt â ndu-se de el. Shane izbuti s-o

apuce de gleznă şi s-o tragă înapoi, cu toate zv â rcolelile şi zbieretele ei. Michael se duse după Oliver. În timp ce vampirul se rostogolea,încercâ nd să se ridice, Michael se izbi de el. Oliver era puternic, şi iute, numai că în casa asta Michael era deneoprit, şi mai era şi furios, extrem de furios. — Prostule! ţ ipă la el Oliver. N-ai înţ eles ce-am spus? Claire arecartea! — Nu mă interesează ! — Ba trebuie să te intereseze! Dacă n-o preda ţ i, or să v ă sf âşie petoţ i în bucăţ ele ca s-o obţ ină ! Eu încerc să v ă salvez! Michael îşi repezi pumnul în mutra lui de încă două sau trei ori,mai iute decâ t putea Claire să clipească . Oliver se pr ă buşi din nou înpatru labe pe podea, după care se rostogoli şi-l privi furios prin pă rulcă runt încurcat. La urma urmei, şi vampirii sâ ngerau, numai că sâ ngelelor nu prea pă rea normal: nu destul de roşu, şi prea gros. Îi şiroia luiOliver pe la colţ urile gurii în timp ce mâ r â ia, cu colţ ii scoşi, încercâ nd să -l tragă pe Michael suficient de aproape câ t să -l poat ă muşca. Michael îl



pocni cu at â ta putere, încâ t unul dintre colţ i i se rupse şi lunecă înv â rtindu-se pe podea ca un pumnal din fildeş. Oliver scoase un strigă tde surprindere şi de durere şi se f ă cu ghem, încercâ nd să se apere. — Eve! urlă Michael, tr ă gâ ndu-l de un picior pe Oliver de-a lungulantreului, în direcţ ia uşii. Revocă invita ţ ia! Repede! Oliver se lupta acum

să lbatic cu el, jupuind cu unghiile pardoseala din lemn cu lungizgâ rieturi, mâ r â ind şi zv â rcolindu-se să se elibereze. Eve! strigă din nouMichael. Shane se aruncă asupra lui Eve, o ridică în picioare şi-o zgudui cuputere. F ă r ă efect. Ea nu f ă cea altceva decâ t să se holbeze dincolo de el,cu fa ţ a nemişcat ă şi moart ă . Claire îl împinse deoparte şi-o plesni zdrav ă n cu palma. Eve ţ ipă , îşi duse o mâ nă la obrazul lovit şi clipi des. — Hei! Ce naiba.? Abia apoi privi pe lâ ngă Claire furioasa bă t ă lie care se desf ăşur ă în

vestibul, că scâ nd gura de uimire. — Eve! urlă din nou Michael. Invita ţ ia! Trebuie să ţ i-o retragiacum! — Dar eu n-am. Totuşi, Eve nu-şi mai pierdu vremea cu discuţ iile în contradictoriu. — Hei! Oliver! Ieşi naibii din casa noastr ă ! Oliver r ă mase nemişcat. Complet nemişcat, ca un cadavru.Michael îl apucă de un bra ţ şi de un picior, după care-l azv â rli afar ă , înîntuneric. Claire auzi cum vampirul se izbea de pavajul de-afar ă şi înjura în timp ce se punea din nou pe picioare şi revenea spre uşă . Dar se ciocni ca de o pernă de aer solidă apropiindu-se de prag.

— Nu eşti bine-venit, scr âşni Michael. Avea o t ă ietur ă pe fa ţă , dincare i se scurgea un fir gros pâ nă pe o latur ă a gâ tului, şi respira greu.Şi, apropo, ştiai? Eve îşi dă demisia. Îi tr â nti uşa în nas lui Oliver, care continua să mâ r â ie, după carese pr ă buşi peste ea, tremur â nd. Nu mai pă rea at â t de atotputernic. Ar ă ta îngrozit. — Michael? îl întrebă Eve, cu r ă suflarea t ă iat ă . Te simţ i bine? — Excepţ ional, r ă spunse el, adunâ ndu-se. Eve, ţ ine-te la distanţă de uşă . Te-a prins o dat ă , poate că ar reuşi iar. Claire! Şi tu, la fel. Staideparte de uşă . O apucă de bra ţ şi o trase prin antreu – care ajunsese acum undezastru, uau, podeaua sf âşiat ă toat ă , pereţ ii zgâ ria ţ i şi juliţ i. şi-oîmpinse, silind-o să se a şeze pe canapea. — Claire? — Ăăă . da? Totul se derula prea repede. Nu ştia ce anume ar fi vrut el să audă . — Cartea?



— A. Mda. Ei bine. ştii, era etajul ă la al bibliotecii în care umblauei prin că r ţ i, iar profesorul Wilson fura câ te una şi. Michael ridică o mâ nă ca s-o oprească . — Ai cartea? — Da.

Te rog, spune-mi că n-ai adus-o aici. — Ea clipi mă runt. — Pă i. ba da. Michael se lă să să cadă pe fotoliu, se aplecă în fa ţă şi-şi îngropă fa ţ a între palme. — Pentru numele Pruncului Iisus, chiar n-ai dat nici o atenţ ie laceea ce se-nt â mplă în ora şul ă sta? Chiar ai cartea? — Eu. a şa cred. Se ridică , vr â nd s-o caute, dar el îşi înă lţă capul şi-o prinse deîncheietur ă în timp ce trecea prin dreptul lui. — Nu, zise. Las-o acolo, oriunde-ar fi. Cu câ t ştim mai puţ ine, cuat â t e mai bine. Trebuie să ne dă m seama ce-ar fi mai bine să facem,fiindcă Oliver nu glumeşte. N-ar fi venit aici dacă n-ar fi avut de gâ nd să ne omoare pe toţ i pentru cartea aia. Înt â mplarea face că a riscat mult.Doar ştie câ t de puternică e Protecţ ia asupra casei ă steia. — A şa se face că ai putut să -l ba ţ i? întrebă Shane. Fiindcă , ştiidoar, sunt cel mai bun prieten al t ă u, dar nu eşti chiar at â t de tare,omule. — Mersi, javr ă . Mda. Sunt parte integrant ă a casei, iar astaînseamnă că pot să mă folosesc de toat ă puterea casei. Şi ea e puternică .Foarte puternică .

— E bine de ştiut. Şi, care-i planul? Michael trase aer adâ nc în piept, apoi îl lă să să iasă la loc. — A ştept ă m lumina zilei, zise el. Eve. Tu l-ai v ă zut vreodat ă peOliver afar ă , la soare? — Hm. mormă i Eve, concentr â ndu-se intens. Nu. Cel mai mult st ă în biroul lui, sau în zona barului, departe de ferestre. Dar credeam că

vampirii nu pot să stea treji pe timpul zilei! Claire se gâ ndi la biserica în care o gonise Monica, şi la eleganta,

bă tr â na femeie din strană . — Eu cred că pot, interveni ea. Dacă sunt bă tr â ni. El trebuie să fiedestul de bă tr â n. — Mă doare-n cot de câ t de bă tr â n o fi. cert e că nu se bronzează ,replică Shane. A ştept ă m zorii, după care o scoatem pe Claire de-aici, cutot cu carte. — Nu poate să se ducă la ea acasă , se opuse Eve. Acolo ar că uta-oîn primul r â nd. Claire simţ i că i se face frig.



— Dar. pă rinţ ii mei! Ce-o să se-nt â mple cu pă rinţ ii mei? Nimeni nu-i r ă spunse timp de o secundă , două , după care Shane

veni să se a şeze lâ ngă ea. — Tu ce crezi, ar asculta? Dacă le-am spune adev ă rul? — Despre ce, despre Morganville? Despre vampiri? Claire izbucni

în r â s, iar r â sul îi sună isteric. Ce, faci mişto de mine? N-or să creadă oiot ă ! — În plus, adă ugă Eve, în timp ce se a şeza de cealalt ă parte a ei şi-o lua de mâ nă , chiar dacă i-ai convinge, ar uita totul de îndat ă ce-ar ieşidin ora ş. E greu să mai fii paranoic câ nd nu-ţ i mai aduci aminte ce teurmă reşte. — Aoleu, o aprobă Shane. OK, atunci. Fuga iese din discuţ ie: înprimul r â nd, pentru că nu putem să -i azv â rlim pe pă rinţ ii lui Claire înghearele lupilor-vampiri. corect? Michael şi Eve încuviinţ ar ă . — Şi, în plus, aceea şi problemă r ă mâ ne valabilă şi pentru Claire.Chiar dacă am reuşi s-o scoatem din ora ş, ea ar uita de ce anume fuge.Şi ei ar prinde-o. Alte semne de încuviinţ are. — Şi-atunci, ce facem? — Oferim cartea la schimb, zise Claire. Toate privirile se întoarser ă spre ea. Ce e? Oricum, asta şi aveam de gâ nd să fac. În schimbulanumitor lucruri. — Cum ar fi? se interesă Michael, uimit. — Cum ar fi. ca Brandon să nu-l mai oblige pe Shane să -şirespecte învoiala. Şi ca Monica şi ar ă t ă rile ei să nu mă mai atace. Şi.

Protecţ ie pentru toate că minele din campus, astfel încâ t studentele să fiela adă post. Se înroşi, fiindcă toţ i ceilalţ i o priveau de parcă abia acum ar fi

v ă zut-o pentru prima dat ă . — De-asta ştia Oliver că am cartea. Am dat-o în bar ă . Am încercatsă fac un t â rg, dar am crezut că el nu era decâ t, ştiţ i voi, un tip calumea, care ne-ar putea ajuta. N-am ştiut că e unul dintre vampiri. — A, el nu e unul dintre vampiri, zise Michael. El este vampirii. Shane se încrunt ă . — Cum de ştii asta, omule? — Pentru că , într-un fel, sunt unul dintre ei, replică Michael. Şiceva din mine vrea să facă exact ce cere el. — Dar nu o parte mare, a şa-i? se hazardă Eve. — Nu. Dar el e, categoric, la comandă . Shane se ridică şi se îndrept ă spre fereastr ă , smuci uşor draperiaşi privi afar ă . — F ă r ă mişto, zise el.



— Ce-ai v ă zut? — E ora şul vampirilor, frate. Ia veniţ i să vedeţ i. Michael i se ală tur ă la fereastr ă , apoi şi Eve. Câ nd reuşi să sestrecoare şi Claire, i se t ă ie r ă suflarea, fiindcă se vedeau zeci de persoaneafar ă , toate st â nd, fie în picioare, fie jos, cu fa ţ a spre casă . Nefiresc de

nemişcate. Eve se repezi spre alt ă fereastr ă . — E la fel şi-aici! strigă ea. Sta ţ i puţ in! Shane, zise Michael, smucindu-şi capul spre ea. Shane plecă înurmă rirea lui Eve cu pa şi de atlet. Ei, s-a zis cu furişatul afar ă . Cred c-osă avem de lucru toat ă noaptea, cel puţ in. Majoritatea trebuie să intresub pă mâ nt pe timpul zilei. Cei care n-or să poat ă suporta să stea afar ă ,sub lumina direct ă a soarelui – sper – a şa că poate am avea atunci maimulte opţ iuni. — Michael. Claire simţ ea că -i vine să plâ ngă . Nu ştiu, zise. Amcrezut că fac un lucru bun. Chiar am crezut. El o cuprinse cu bra ţ ul. — Ştiu. Nu e vina ta. Poate să fi fost o idee t â mpit ă , dar mă car afost una dr ă gă la şă . O să rut ă pe obraz. — Mai bine te odihneşti puţ in. Şi, dacă auzi voci, str ă duieşte-te să nu le asculţ i. Or să ne pună la încercare. Ea încuviinţă . — Şi ce-o să facem? — Nu ştiu, r ă spunse el repede. Dar o să ne gâ ndim noi la ceva. Claire se ghemui într-un colţ al canapelei, sub o pă tur ă din lâ nă .Eve ocupă celă lalt capă t. Nimeni nu prea avea chef să meargă sus, la

culcare. Shane f ă cea o mulţ ime de ture, discut â nd în şoapte joase cuMichael, care nici mă car o dat ă nu-şi scosese chitara din toc. Ambiipă reau extrem de agita ţ i şi pregă tiţ i pentru orice. Claire n-avusese de gâ nd să doarmă – avea impresia că e preaînfricoşat ă pentru a şa ceva – dar a ţ ipi, pâ nă la urmă , pe mă sur ă cenoaptea înainta spre diminea ţă . Auzi voci vorbindu-i în şoapt ă : a luiMichael, îşi închipui, apoi a lui Shane. Ridică -te, îi spuneau vocile.Ridică -te şi deschide uşa. Deschide fereastra. Lasă -ne să intr ă m. Putemsă te ajut ă m doar dacă ne la şi să intr ă m. Scâ nci prin somn, transpirat ă şi neputincioasă , şi simţ i mâ na luiShane pe frunte. — Claire, rosti el. Deschise ochii şi-l v ă zu a şezat lâ ngă ea. Ar ă taobosit. Ai avut un coşmar, îi zise. — Vezi să nu, bombă ni ea, după care încercă să înghit ă şi constat ă că avea gâ tul pâ rjolit de sete. În acela şi timp, avea impresia că are febr ă şi că e slă bit ă . Ei bine, acesta era momentul perfect în care să facă ogripă .



— Michael! auzi vocea lui Oliver, prin uşa de la intrare. Ar trebuisă vezi ceva, bă iete! Priveşte pe fereastr ă ! — E o cursă , zise imediat Shane, întinzâ ndu-se şi prinzâ ndu-l de

bra ţ pe Michael în timp ce se îndrepta spre fereastr ă . Nu te duce, frate. — Şi ce-o să -mi facă ? O să se str â mbe la mine?

— Dacă începi să faci ce vrea el, o să -ţ i fie greu să te mai opreşti. A şa că mai bine n-o face. Michael se gâ ndi la vorbele lui preţ de câ teva secunde, după carese smulse şi se duse la fereastr ă . — Unde f ă cu ochii mari, încrunt â ndu-se. Fulgere luminoase, roşiişi albastre, str ă luceau pe geam, reflect â ndu-se pe pielea lui. — Ce e? îl întrebă Claire, ridicâ ndu-se. — Hei! Pe bune, fra ţ ilor. Nu le mai faceţ i jocul. — Poliţ ai, zise Michael. Vocea îi suna inexpresiv ă şi şocat ă . Au

blocat toat ă strada. Evacuează lumea. — Ce lume? Pe vampiri? vru să ştie Eve. Se îngr ă mă di şi ea lafereastr ă . Ptiu, exclamă Shane, ţâ fnos. Foarte bine. Nu mă asculta ţ i. Dacă v ă zice un vampir să să riţ i de pe o st â ncă . — Evacuează cartierul, zise Michael. Se descotorosesc de martori. — Aoleu, rahat, strigă Shane, să rind în picioare şi întinzâ ndu-şigâ tul, să vadă peste umă rul lui Claire. A şadar, câ t de adâ nc suntem îngă leat ă ? — Pă i, poliţ aii nu sunt vampiri. A şa că Protecţ ia n-o să -i împiedicesă intre. Sub ochii lui Claire, celor şase ma şini de poliţ ie, toate expediind cu

intermitenţă fulgere sâ ngerii şi vineţ ii, li se ală turar ă două lungi şischeletice ma şini de pompieri. Câ te una la fiecare capă t al cvartalului. Michael nu zise nimic, dar îşi îngust ă ochii. — Mama mă -sii! şopti Shane. Doar nu sunt. — Ba da, zise Michael. Cred că sunt în stare. Dacă într-adev ă rcartea e at â t de important ă , cred că sunt în stare să facă absolut orice ca s-o obţ ină . Chipul lui Oliver se iţ i brusc în fa ţ a ferestrei. Ţ ipar ă cu toţ ii – pâ nă şi Michael – şi să rir ă înapoi. Shane încercă s-o împingă pe Claire înspatele lui, dar ea îi tot că r ă pumni pâ nă câ nd o lă să în pace. Voia şi ea să audă ce avea Oliver de spus. — E aproape ora cinci, zise Oliver, vocea sunâ ndu-i înfundat ă pringeamul ferestrei. Se cam termină timpul, Michael. Ori mă inviţ i şi-mi daicartea, ori mă tem că situa ţ ia va deveni neplă cut ă . — Stai! strigă Claire, str â ngâ ndu-şi pumnii. Vreau s-o negociez! Oliver o câ nt ă ri cu privirea, după care imediat renunţă .



— Îmi pare foarte r ă u, draga mea, dar ocazia aceea a venit şi atrecut. Acum, înot ă m în ape mult mai învolburate. Ori îmi preda ţ i cartea,ori intr ă m s-o luă m noi. Îţ i garantez că e cel mai bun t â rg pe care aiputea să -i obţ ii de partea asta a iadului. Michael se smulse brusc de la fereastr ă , mut â ndu-se în umbr ă .

— Shane. Tu, Eve şi Claire, v ă duceţ i în încă perea de dincolo decă mar ă . Hai. — Nici gâ nd! declar ă Eve. Nu te pă r ă sesc! El o luă de mâ nă şi-şi fix ă privirea într-a ei, într-un fel care-iînmuie genunchii lui Claire chiar şi de la câţ iva pa şi distanţă . — Ei nu pot să mă atingă , decâ t dacă se ating de casă . Nu pot să mă omoare, decâ t dacă distrug casa. A ţ i înţ eles? Voi sunteţ i cei

vulnerabili. Şi pe voi vreau să v ă ştiu la adă post. Îi să rut ă mâ na, aruncă o privire intimidat ă spre Claire şi spreShane, după care o să rut ă şi pe buze. — Hm, mormă i Shane. Mă gâ ndeam eu. O luă de mâ nă pe Claire. — Michael are dreptate. Cel mai bine e ca voi, fetele, să fiţ i laadă post. — Şi tu, Shane, zise Michael. — Nici gâ nd! — Nu e momentul să dovedeşti ceva, gagiule. Nu trebuie decâ t să ai grijă de ele. De mine pot să am şi eu grijă . Poate că da, se gâ ndi Claire. Sau poate că doar voia să -i ştieîndepă rta ţ i, pentru eventualitatea în care n-ar putea. Ori într-un caz, ori în celă lalt, nu mai avea posibilitatea să

protesteze. Shane le dirijă , pe ea şi pe Eve, în bucă t ă rie, le împov ă r ă custicle cu apă şi alimente preambalate, de genul Pop-Tart sau batoane cucereale şi miere, după care le ajut ă să le depoziteze în întunecata,mohor â ta ascunză toare în care-şi petrecuse Claire prima ei diminea ţă înCasa de Sticlă . Nu ştia dacă Shane chiar i-ar fi respectat ordinele lui Michael – era posibil, se gâ ndi ea – dar exact în timp ce îndesau cele din urmă proviziipe uşa îngust ă , că se auzi un puternic zgomot de sticlă spart ă din living. — Ce naiba? se mir ă Shane, şi ieşi, aplecâ ndu-se, să vadă ce se-nt â mplase. Claire porni după el şi, câ nd privi înapoi, observ ă că şi Eve ourma. Dar nu ajunser ă prea departe, fiindcă fereastra din bucă t ă rie să riîn ţă ndă ri, iar Claire şi Eve se oprir ă şi se întoarser ă să vadă ce era. Oliver le privea imediat de dincolo de fereastr ă . Auzir ă alte zgomotede sticlă spart ă , de prin toat ă casa.



— Fetelor, zise el. Regret că sunt nevoit să procedez a şa. Sincerregret. Dar voi nu-mi da ţ i de ales. E ultima voastr ă şansă . Invita ţ i-mă înă untru, şi toat ă povestea s-ar putea sf â r şi în mod pa şnic. — Muşcă -mă de cur! îl tachină Eve. A, stai. nu poţ i, nu-i a şa? Nude-acolo, de-afar ă !

Ochii lui aruncar ă flă că ri, iar colţ ii ieşir ă la iveală cu un pocnet.Manifestare de ameninţ are. A şa se numea atunci câ nd un şarpe cuclopoţ ei îşi scutura coada, sau câ nd o cobr ă îşi umfla gâ tul. El le dă deaun semn câ t se poate de clar că nu i se pă rea nimic amuzant. — Cartea, repet ă el. Sau vieţ ile voastre. E singurul t â rg e care-l veiobţ ine, Claire. Ţ i-a ş propune să faci alegerea corect ă câ t mai repede. — E OK, o linişti Eve. N-au cum să intre. Oliver f ă cu un semn de încuviinţ are, cu pă rul lui decolorat, creţ ,spulberat de v â ntul fierbinte al nopţ ii. — E adev ă rat, zise el. Dar, dacă stau să mă gâ ndesc, nu prea suntsingur. Şi se dă du deoparte, f ă câ ndu-i loc unui poliţ ist în uniformă , caresparse resturile de geam cu bastonul lui reflectorizant şi să ri pe pervaz,pregă tindu-se să intre. Eve şi Claire ţ ipar ă şi o rupser ă la fugă . Întregul living era un talmeş-balmeş de mobilă spart ă , de hâ rtiiîmpr ăştiate şi de trupuri încleştate în lupt ă ; Shane tocmai îi ardea unpumn unui tip în jachet ă neagr ă , f ă câ ndu-l să zboare înapoi afar ă pefereastr ă , în bra ţ ele cine ştie că rui vampir care-l a ştepta cu bra ţ eledeschise şi colţ ii pregă tiţ i. Michael se lupta cu alţ i doi, pe care tocmai îiînşf ă ca şi-i azv â rlea afar ă . După ce Eve şi Claire intrar ă în living şi se

despă r ţ ir ă , luâ nd-o una în dreapta şi alta în st â nga, poliţ istul care leurmă rea nimeri cu capul înainte în Michael şi fu aruncat afar ă , la r â ndullui. — Uite-i că intr ă ! ţ ipă Eve, tr â ntind uşa de la bucă t ă rie şiînţ epenind un scaun sub clanţă . Michael apucă etajera cea maiapropiat ă – nu pe cea în care se afla şi Biblia, observ ă Claire – şi o traseîntr-acolo, ca să -i blocheze pe vampiri, după care o sprijini cucanapeaua. — Sus! urlă el. Haideţ i! Shane o apucă de mâ nă pe Claire şi începu să urce tropă ind scara,aproape t â r â nd-o după el; ea nu nimeri o treapt ă şi se împiedică ,dezechilibr â ndu-l şi pe el tocmai în momentul potrivit, fiindcă bâ ta carefusese repezit ă spre capul lui nu-l atinse, izbindu-se de perete cu un

bufnet de lemn spart. O alt ă persoană se ascundea în capul scă rii, dedata aceasta o femeie înalt ă . Shane îi smulse bâ ta din mâ ini şi oameninţă cu ea, silind-o să bat ă în retragere pe coridor. Claire orecunoscu: era una dintre fetele din că min, Lillian.



— Nu! urlă Lillian, ridicâ ndu-şi bra ţ ele să se apere, în timp ceShane îşi lua av â nt cu bâ ta. Ce naiba, bombă ni Shane, scuipâ nd dezgustat. Nu pot să dau într-o fat ă . Ia, Claire. Dă tu. Îi azv â rli bâ ta. Claire o prinse şi luă o st â ngace poziţ ie de lovire,

gâ ndindu-se ce bine ar fi fost dacă i-ar fi acordat mai mult ă atenţ ieprofesorului de sport. Lillian ţ ipă din nou şi se repezi în cadrul uşiideschise a camerei lui Eve. La r â ndul ei, Eve, care tocmai urca scara,ţ ipă de asemenea, dar din cu totul alte motive. — Hei! Aia-i camera mea, căţ ea! Şi se av â nt ă s-o înşface pe Lillian de pă r, f ă câ nd-o să ser ă sucească şi azv â rlind-o pe coridor, după care o îmbr â nci spre scar ă . — Michael! strigă . Asta trebuie dat ă afar ă ! O îmbr â nci din nou. Lillian se bă lă bă ni pe scar ă şi mai scoase unţ ipă t strident înainte de a pă r ă si clă direa cu viteza maximă , propulsat ă de puterea lui Michael. — Verifica ţ i camerele, gâ f â i Shane. Dac-a intrat una, probabil că mai sunt şi altele. Nu risca ţ i. Urla ţ i după ajutor. Claire încuviinţă şi se gr ă bi spre camera ei. Pă rea liniştit ă , slav ă Domnului: ferestrele erau intacte şi nu se vedea nici un semn că s-arascunde cineva prin dulapuri, sau sub pat. La fel şi în baie, deşi trecuprintr-un moment neplă cut imaginâ ndu-şi că vede ceva pe după draperia duşului. Auzi bubuituri pe coridor. Shane gă sise pe cineva. Ieşi fuga pecoridor şi se pregă ti să -i sar ă în ajutor, dar ezit ă câ nd observ ă că uşacamerei lui Eve era acum un pic întredeschisă . Ea o lă sase închisă .

O deschise încetişor, cu câ t mai puţ in zgomot posibil, şi aruncă oprivire pe după muchia ei. Şi o v ă zu pe Eve lipit ă de perete, şi pe Miranda ţ inâ nd un cuţ it lagâ tul lui Eve. Mai înt â i îi recunoscu v â nă t ă ile şi urmele de muşcă turi depe gâ t, abia apoi ochii alba ştri spă lă ciţ i, câ nd fata îşi întoarse capul spreea. — Nu te amesteca, îi zise Miranda. Trebuie să fac asta. Charles mi-a zis că am nevoie s-o fac. Ca să înceteze viziunile. Vreau să înceteze,Claire. Mă înţ elegi, da? — Dă -i drumul, Miranda, OK? Te rog! Claire înghiţ i în sec şi trecu pragul camerei. Auzea zgomotele lupteide pe coridor. Shane şi Michael aveau de lucru. — Tu nu vrei să -i faci r ă u lui Eve, încercă ea s-o convingă . Doar eprietena ta! — E prea mult, zise Miranda. Prea mult ă lume moare, şi eu nu potsă fac nimic. Charles zice că a şa o să -mi treacă . Tot ce trebuie să fac esă .



— Să ce? S-o omori pe Eve? Z ă u, tu nu. tu nu vrei să . nu vrei să faci nimic. Panicat ă , îşi îndrept ă privirea spre Eve, că ut â ndu-i ajutorul. Şi unsingur lucru era clar: paloarea de pe fa ţ a lui Eve nu mai era rezultatulmachiajului.

— Mda, rosti slab Eve. Sunt prietena ta, Mir. Ştii bine. Miranda îşi scutur ă capul cu at â ta putere, încâ t pă rul zbur ă întoate direcţ iile. Cuţ itul îi tremur ă la gâ tul lui Eve, şi-şi închise str â nsochii, şoptind ceva care semă na a „Charles”, iar după ce-i deschise la loc,ar ă ta altfel. Nu înspă imâ ntat ă . Concentrat ă . O să facă ceva. Trebuie să . Claire nu mai avu timp să -şi dea seama ce trebuia să facă : doar se puse în mişcare, fiindcă şi Eve se mişca,ridicâ ndu-şi fulger ă tor bra ţ ul şi pocnind-o peste cot pe Miranda. În aceasecundă în care cuţ itul fu îndepă rtat de gâ tul lui Eve, Claire înşfacă omâ nă zdrav ă nă de pă r de-al Mirandei şi smuci cu putere, tr ă gâ nd-oînapoi. Miranda ţ ipă ascuţ it şi-şi agit ă înnebunit ă cuţ itul spre ele. Bra ţ ulînă lţ at al lui Eve se alese cu o crest ă tur ă sâ nger â ndă , iar Claire se traseînapoi, icnind, ţ inâ ndu-se bine de pă rul Mirandei şi str ă duindu-se să r ă mâ nă în afara razei de acţ iune a t ă işului. Miranda se r ă suci şi reteză smocul de pă r la doar câţ iva centimetride degetele lui Claire. O, nu. Miranda se av â nt ă spre ea, cu cuţ itul întins, şi Claire se împiedică de noptiera neagr ă , se r ă sturnă pe cuvertura din satin negru, şi v ă zucuţ itul venind spre ea. — Hei! ţ ipă Eve, f ă câ nd-o pe Miranda să se rotească şi plesnind-ocu putere peste fa ţă . De două ori. Câ nd Miranda încercă s-o înjunghie,

Eve îi izbi bra ţ ul de perete şi-i suci încheietura pâ nă câ nd Miranda slă bistr â nsoarea şi scă pă cuţ itul pe lemnul podelei. Miranda începu să plâ ngă . Era un sunet deznă dă jduit, neajutorat,iar dacă n-ar fi fost at â t de înfuriat ă -înfricoşat ă , Claire poate că ar fisimţ it o oarecare pă rere de r ă u pentru ea. — Nu, nu, nu vreau să mai v ă d, nu vreau să . el a zis c-o să le facă să înceteze. Eve o prinse de bra ţ , deschise uşa şifonierului şi o îndesă înă untrupe Miranda, după care propti un scaun din lemn sub mâ nerul uşii, astfelîncâ t s-o ţ ină închisă . Ar ă ta furioasă şi foarte, dar foarte r ă nit ă . Bra ţ ul îisâ ngera abundent: nu împroşca, dar curgea destul de zdrav ă n. Claire luă un prosop negru care ză cea pe birou şi apă să pansamentul improvizat perană ; Eve clipi nedumerit ă , ca şi cum ar fi uitat tot, după care şi-l ţ inusingur ă . — Poate că era doar sub efectul farmecului f ă cut de el. Cum eraitu, câ nd ai.



OK, poate că nu fusese prea inteligent din partea ei să aducă vorba despre asta, se gâ ndi Claire. — De-asta am şi plesnit-o, zise Eve. Dar nu cred că asta era.Miranda a fost mereu nebună . Eu doar am crezut. În fine, am crezut că nu era chiar at â t de nebună .

Eve ar ă ta mai bine. Oricum, avea ceva mai mult ă culoare în obraji.dar apoi Claire îşi zise, nu, ar ă ta prea bine. Claire îşi întoarse ochii spre fereastra spart ă . Afar ă , se vedea oslabă f âşie de lumină căţă r â ndu-se deasupra orizontului, iar cerulcă pă tase o nuanţă de albastru-închis spre cenuşiu. — Michael! exclamă ea. O, Doamne! O lă să pe Eve şi ieşi fuga pe coridor. Shane tocmai ieşea dincamera lui, scutur â ndu-şi mâ na dreapt ă . Încheieturile degetelor îi eraupline de sâ nge. — Unde e Michael? urlă ea. — Jos. Ce naiba e asta? Claire îşi dă du seama, şocat ă , că ţ inea încă în mâ nă , f ă r ă să ştie,smocul de pă r t ă iat al Mirandei. Se str â mbă şi-l lă să să cadă , după carese scutur ă de şuviţ ele care i se agăţ aser ă de haine. — Nici mă car n-ai vrea să ştii. A, Miranda e încuiat ă în şifonierullui Eve, apropo. — Ei, ă sta zic şi eu premiu-surpriză . Scuză -mă , dar chiar nu-miplace deloc de fata asta. — Nici pe mine nu mă prea cucereşte, recunoscu Claire. Haide,trebuie să ajungem la Michael. — Crede-mă , se descurcă de minune f ă r ă noi.

— Ba nu, zise ea, mohor â t ă . R ă sare soarele. El nu înţ elese din prima clipă , dar apoi, da, şi. mamă , Doamne.Deja dispă ruse pâ nă să poat ă urla după el s-o a ştepte. Ajunse la picioarele scă rii cu doar câ teva secunde în urma lui şi-l

v ă zu gonind spre locul în care Michael înşf ă ca încă un intrus – probabil,uman – în drumul lui spre uşa spart ă de la intrare. — N-am nevoie de voi! urlă la ei, în timp ce-l azv â rlea pe individpâ nă la jumă tatea drumului spre Kansas36. Duceţ i-v ă sus! Shane,arat ă -i tu unde! Shane nu-l luă în seamă şi se av â nt ă pe lâ ngă el în vestibul, să pă zească uşa de la intrare. Michael dă du să -l urmeze, dar ză ri luminadin ce în ce mai intensă pă trunsă pe fereastra din spate. Se r ă suci pe că lcâ ie şi-şi îndrept ă privirea într-acolo, şi apoi, f ă r ă cuvinte, spre Claire. Ea îi ză ri groaza pur ă din ochi. — Nu, exclamă el. Nu acum! Ea nu putea să facă , nici să spună , nimic care să -l ajute, o ştia

bine.



— Câ t mai.? Expresia cumplit ă de pe fa ţ a lui îi r ă spunse în mare mă sur ă laîntrebare, dar cuvintele se auzir ă , chiar şi-a şa. — Cinci minute. Poate mai puţ in. Fir-ar al naibii! Şi, de parcă vampirii ar fi ştiut, se auzi zgâ lţâ indu-se fereastra pe

care o blocase cu etajera pentru că r ţ i. Aceasta se ridică , instabilă , apoiîncepu să se pr ă buşească mai departe. Michael se strecur ă între ea şipodea, o prinse şi-o împinse înapoi în poziţ ia verticală , după care opropti din nou cu canapeaua. — Înapoi! îi ordonă , iar ea se retrase spre scar ă . Îl auzea pe Shanelupt â ndu-se din nou în antreu. Claire, tu şi Eve trebuie să gă siţ i cum să

baricada ţ i totul. Închideţ i-v ă ermetic. Nu-l lă sa ţ i pe Shane. Nu mai află ce-ar fi vrut să spună , fiindcă tocmai atunci Michaelicni şi se îndoi de mijloc, iar ea ştiu că era pierdut. Se f ă cuse palid. Şimai palid. Cea ţă . Dispă rut, odat ă cu fantoma unui ţ ipă t pierzâ ndu-se treptat. Eve puse fr â nă lâ ngă ea, f ă câ nd ochii mari. — S-a dus, zise, ca şi cum într-adev ă r nu i-ar fi venit să creadă .Ne-a pă r ă sit. — N-avea încotro. Claire o luă de mâ nă . Haide, Eve, să luă m raftulcu că r ţ i din hol. Trebuie să proptim uşa cu el. Eve încuviinţă , amor ţ it ă . Ar ă ta de parcă toat ă combativitatea s-arfi scurs afar ă din ea, şi Claire înţ elegea de ce. Acum, ce speranţă mai aveau? Michael se descurcase, dar f ă r ă el.? — Ajut ă -mă , îi zise lui Eve, şi se referea la toate sensurile posibile.

Eve îi adresă un zâ mbet miniatural şi-şi str â nse pumnii. — Ştii bine c-o să te-ajut. În trei, izbutir ă să blocheze uşa de la intrare destul de bine,înţ epenind-o cu etajera, pe care o proptir ă cu alte două , a şezate înclinat.

Transpira ţ i, gâ f â ind, înspă imâ nta ţ i, se privir ă reciproc. Se f ă cu linişte. O linişte stranie. — Ei? zise Eve, aruncâ nd o privire după colţ . Nu v ă d nimic. — Am putea să mergem în că mar ă ? propuse Claire. Adică , dacă tot nu aud pe nimeni. — Prea riscant, se împotrivi Shane. Înşfacă telefonul de sub unmaldă r de dă r â mă turi şi începu să formeze la repezeală un numă r, după care îl lă să să cadă . Au t ă iat firul, explică . Eve îşi scoase telefonul mobil dintr-un toc de la curea. Shane îlînhăţă , verifică semnalul, apoi ridică bra ţ ul ca să bat ă palma cu ele. Deja forma numă rul cu cealalt ă mâ nă pâ nă să -l plesnească amâ ndouă . — Hai odat ă , bombă ni, plimbâ ndu-se nervos şi ascult â nd.R ă spunde, r ă spunde, r ă spunde.



Se opri cu un picior în aer. — Tat ă ? Of, fir-ar să fie, e robotul. tat ă , auzi, dac-o să asculţ imesajul. sunt eu, Shane, sunt acasă la Michael Glass, în Morganville, şiam nevoie de şoc şi teroare37, nenică . vino fuga. Ştii de ce. Închise clapeta telefonului şi i-l azv â rli înapoi lui Eve.

— Sus cu voi, amâ ndouă . Duceţ i-v ă în camera secret ă . Michael?Eşti cu noi? Claire se înfior ă , izbit ă brusc de un val de aer rece. — E aici, zise. — Ai grijă de ele, îi ceru Shane. Eu. eu a ş cam avea un plan. Ultimele cuvinte le rostise de parcă ar fi fost şi el oarecumsurprins. — Fetele. Sus. Acum. — Dar. — Hai! Înv ăţ ase de la Michael să -şi r ă cnească ordinele astfel încâ t să fieascultat, şi pă rea să aibă efect, deoarece Claire deja pornise spre scar ă ,f ă r ă să fie hot ă r â t ă în mod conştient pentru a şa ceva. Fiorul rece oînsoţ i, şi ea o v ă zu şi pe Eve cutremur â ndu-se, de asemenea. Şi la etaj era linişte, excepţ ie f ă câ nd îndepă rtatele sunete ale

bubuiturilor Mirandei în uşa şifonierului. — Nu-mi place asta, zise Claire. Oliver ştie că Michael nu poate să facă nimic după ivirea zorilor, nu? — Nu ştiu, r ă spunse Eve, muşcâ ndu-şi buza de jos. Cea mai mareparte a machiajului i se scursese din cauza transpira ţ iei, sau se ştersese;pâ nă şi buzele ei aveau acum culoarea normală , cam pentru prima dat ă

din câ te îşi amintea Claire. Ai dreptate, zise apoi. E bizar. De ce-ar firenunţ at tocmai acum? — Dar n-au renunţ at, rosti o voce pe care coloana vertebrală cuprinsă de furnică turi a lui Claire o recunoscu înaintea creierului. Uşadormitorului lui Michael se deschise şi în pragul ei, zâ mbitoare, apă ruMonica Morrell. Gina şi Jennifer erau în spatele ei. Aveau toate cuţ ite în mâ ini, şi ar ă tau cu al naibii de mult maiînspă imâ nt ă tor decâ t Miranda, indiferent câ t de nebună ar fi fost. Eve se strecur ă între Claire şi Monica şi o f ă cu pe Claire să seretragă pe coridor. — Du-te în camera ta, îi zise. Încuie uşa. N-o s-o ajute, zise Monica, aplecâ ndu-se spre Eve. Întreabă -mă dece. Haide, întreabă -mă . Nu mai avea nevoie. Auzi uşa deschizâ ndu-se în spatele ei şi ser ă suci brusc, v ă zâ nd un bă rbat în uniformă de poliţ ist ieşind pe coridorcu pistolul scos.



— Faceţ i cunoştinţă cu fratele meu, Richard, chicoti Monica. Nu-ia şa că -i dr ă guţ ? Poate că era, însă Claire nu-şi putea îndrepta privirea altundevadecâ t spre gura pistolului, care era mare şi str ă lucitoare şi neagr ă .Niciodat ă nu mai v ă zuse vreo armă de foc îndreptat ă spre ea, şi asta o

înfricoşa mai mult chiar şi decâ t cuţ itele. — Tacă -ţ i gura, Monica, zise el, f ă câ nd un semn cu capul sprecelă lalt capă t al coridorului. Domnişoarelor. Jos, v ă rog. Nu e nevoie să curgă sâ nge. Pă rea mai degrabă sâ câ it decâ t oricum altfel, ca şi cum invadareaîn masă a unui domiciliu n-ar fi fost altceva decâ t un obstacol în drumullui spre cafeaua de diminea ţă . Claire f ă cu un pas înapoi, o atinse pe Eve şi-o întrebă în şoapt ă : — Ce facem? În acela şi timp, îl întreba şi pe Michael, chiar dacă nu putea să leajute cu cine ştie ce. — Bă nuiesc c-o să mergem jos, r ă spunse Eve. Vocea îi sunaînfr â nt ă . R ă ceala se abă tu asupra lor mai abitir ca oricâ nd. — Îăă . asta să însemne nu? Un val de aer cald se rev ă rsă asupra ei. — Adică da? Din nou, aer cald. — Faci mişto de mine, Michael. Să r ă mâ nem aici? Nici o problemă , câ nd erai deja fantomă , dar cum naiba ar fi pututele două să se lupte cu trei fete înarmate cu cuţ ite şi cu un poliţ ist cu

pistol? Eve leşină . Şi într-un chip convingă tor, pe deasupra, într-at â t,încâ t Claire nu ştiu sigur dacă nu cumva leşinase de-a binelea. Monica,Gina şi Jennifer îşi cobor â r ă privirile spre ea, încrunt â ndu-se, iar Clairese aplecă , f ă câ ndu-i v â nt în dreptul feţ ei. — A fost r ă nit ă , explică ea. A pierdut o gr ă madă de sâ nge. Spera că exagerase, dar nu era prea sigur ă , fiindcă prosopul negrude pe bra ţ ul lui Eve că zuse şi pă rea îmbibat. — Las-o, îi zise fratele Monică i. Oricum, n-avem nevoie decâ t detine. — Dar. sâ ngerează ! Are nevoie de. — Mişcă . O împinse, şi ea aproape că nimeri în cuţ itul pe care Gina şi-l ţ inea întins spre ea. — Monica, pentru numele lui Dumnezeu, da ţ i-v ă naibii înapoi, da?Cred că pot să mă descurc şi singur cu o fat ă ! Monica se încrunt ă la el.



— Oliver a zis că e a noastr ă după ce se termină totul. — Mda, după ce se termină . Ceea ce nu e cazul acum, a şa că da ţ i-

v ă naibii înapoi! Ea îi f ă cu semnul cu degetul, după care se trase înapoi,permiţâ ndu-i lui Claire să treacă pe lâ ngă ea. Claire se mişcă pe câ t

putea mai încet, fabricâ ndu-şi o criză de bocete şi un oarecare tremuratcare, odat ă pornit, pă ru prea real ca să mai poat ă fi oprit. — Vezi? coment ă Monica peste umă r, spre Jennifer. Ţ i-am zis că eun gunoi. Claire se îndoi de mijloc, gemâ nd şi, într-un mod extrem deostentativ, vomit ă drept peste pantofii Monică i. Altceva nu mai trebui.Monica scoase un ţ ipă t de scâ rbă şi o pă lmui, Gina o înhăţă , Jennifer sedă du deoparte, iar Richard, derutat de brusca încă ierare dintre fete, f ă cu

vreo câţ iva pa şi înapoi, ca nu cumva să expedieze vreun glonţ în cine n-ar fi trebuit. — Hei! se auzi vocea lui Shane, r ă sună toare şi mâ nioasă . Era pescar ă , privindu-i printre gratiile balustradei. Gata, ajunge. V ă dau euafurisita aia de carte. Numai lă sa ţ i-le pe ele în pace. — Nu-i cinstit, bombă ni Monica, privindu-l cu ur ă . El îi întoarseprivirea, dâ nd impresia că ar fi dispus să -şi încalce regula cu datul înfete, mă car o dat ă . Richard, împuşcă -l! ceru ea. — Nu, r ă spunse, plictisit, Richard. Sunt poliţ ist. Nu trag decâ tcâ nd mi se ordonă să trag, iar tu nu eşti superiorul meu. — Ei bine, o să fiu. Într-o zi. — Atunci, o să -i împuşc câ nd o să fii, zise el. Tu eşti Shane, da?Hai sus.

— Lasă -le pe ele să plece mai înt â i. — Nici nu mă gâ ndesc, a şa că mut ă -ţ i curul încoace pâ nă nuajung la concluzia că nu am nevoie de niciuna dintre ele. Vr â nd să -şi sublinieze ameninţ area, Richard trase piedica armei.Shane urcă încet pâ nă în capul scă rii şi se opri. — Unde e? întrebă Richard. — Cartea? La loc sigur. Şi undeva unde n-o s-o gă seşti, dacă mă mai freci mult la ment ă , Dick38. Richard trase. Toat ă lumea – pâ nă şi Monica – ţ ipă , iar Claire seprivi, şocat ă . Greşise ţ inta. Se vedea o gaur ă fumegâ ndă în uşa camerei luiMichael. O. Nu greşise. — Puştiule, rosti obosit Richard. Nu sunt în dispoziţ ie pentru de-astea. N-am dormit de treizeci şi şase de ore, sor ă -mea e nebună şi. — Hei! protest ă Monica. —. şi tu nu eşti amorul meu din liceu.



— El nu e amorul meu din liceu, Richard! — Ideea e că nu dau nici un rahat pe tine, pe prietenele tale, saupe problemele voastre, fiindcă pentru mine nu e ceva personal. Monica osă te ucidă pentru că e dusă cu pluta. Eu o să te ucid pentru că tu mă obligi să te ucid. Suntem în regulă ?

— Pă i, zise Shane, asta-i o întrebare cam personală 39. Richard îşi îndrept ă arma direct spre Claire. Nu era prea mareschimbarea, însă ea o simţ i f ă r ă doar şi poate, ca şi cum s-ar fi aflat înplina lumină a reflectoarelor după ce pâ nă atunci aceasta abia o atinsesecu marginile ei. Îl auzi pe Shane zicâ nd gr ă bit: — Hei, frate, glumeam, da? Glumeam! Nu îndr ă zni să clipească , nici să -şi ia ochii de la armă . Îşiînchipuia că , dacă se holba la ea mai departe, asta I-ar fi împiedicat s-oîmpuşte. Ştia că n-avea nici o noimă , dar. Cu coada ochiului, îl v ă zu pe Shane ducâ ndu-şi mâ na la spate şiscoţâ nd de-acolo o carte. Copert ă neagr ă din piele. O, nu. Chiar o să . nuse poate. După toate astea. Cu toate că , dac-ar fi întrebat-o cineva cumar fi putut el să evite predarea că r ţ ii, n-ar fi gă sit vreun r ă spuns. Shane îşi ridică mâ na st â ngă , ar ă t â nd că e goală , apoi o întinse pedreapta, cu Biblia în ea. — Asta e? întrebă Richard. — Jur pe Dumnezeu. — Monica. Ia-o. Monica luă cartea, încrunt â ndu-se la Shane. — Tu nu eşti amorul meu din liceu, idiotule. — Grozav. Atunci, pot să mor fericit.

— Urmă toarea persoană care vorbeşte şi nu e sor ă -mea, o împuşc,anunţă Richard. Monica? Ea deschise Biblia. — E o gaur ă înă untru. Şi alt ă carte. Se opri, holbâ ndu-se laconţ inut. O, Doamne. Chiar asta e. Eram convinsă că ne vinde gogoşi. — Ştia că nu e cazul. Dă -mi să v ă d. Monica întoarse Biblia deschisă spre el, şi cea din urmă speranţă a lui Claire se risipi, pentru că , da, aceea era coperta, cu simbolul ca omâ zgă litur ă întipă rit în ea. Shane o f ă cuse. Le predase cartea. Cumva, s-ar fi a şteptat la altceva mai bun. — A şa. Suntem chit, da? întrebă încordat Shane. Gata cuîmpuşcă turile şi alte chestii. Richard întinse mâ na, luă Biblia de la Monica şi o închise,îndesâ ndu-şi-o sub bra ţ .



— Gata cu împuşcă turile, aprobă el. Am vorbit serios. Te împuşcdoar dacă mă obligi s-o fac. A şa că , mersi, chiar n-aveam nevoie decompletat hâ r ţ oage. Trecu pe lâ ngă Shane şi începu să coboare scara. — Hei, stai! exclamă Shane. Nu vrei s-o iei cu tine şi pe psihopata

de sor ă -ta? Richard se opri şi oft ă . — Corect. Monica? Hai să mergem. — Nu vreau, se împotrivi ea. Oliver mi-a zis că pot să fac ce vreaucu ei. — Oliver nu e aici, dar eu sunt, iar eu îţ i spun că trebuie să mergem. Imediat. V ă zâ nd-o că nu se clinteşte, îşi întoarse privirea spre ea. — Hai. Mişcă -te, dacă nu vrei să te pr ă jeşti. Ea le trimise lui Claire şi lui Shane o bezea în bă taie de joc. — Mda. S-aveţ i poft ă la gr ă tar! Şi îşi urmă fratele pe scar ă . Gina se duse după ea, a şa că nur ă mase acolo decâ t Jennifer, ar ă t â nd neobişnuit de neajutorat ă , chiar şicu un cuţ it în mâ nă . Jen se aplecă şi-l a şeză pe podea, apoi îşi înă lţă bra ţ ele şi zise: — Monica a pus foc. Ieşiţ i câ t mai puteţ i şi fugiţ i ca de naiba.Probabil că n-o să v ă fie de folos, dar. Îmi pare r ă u. Şi plecă , la r â ndul ei. Shane privi fix în urma lor pentru o secundă încremenit ă , după care se duse să îngenuncheze lâ ngă Eve. — Hei. Eşti bine? — Tr ă geam un pui de somn, r ă spunse Eve. M-am gâ ndit că , poate,

dacă r ă mâ n pe jos, o să v ă fie mai uşor. Ajut ă -mă să mă ridic. Cu tot tonul glumeţ , vocea îi cam tremura. Shane şi Claire o apucar ă de câ te o mâ nă şi o ridicar ă ; ea seclă tină , ameţ it ă . — Am înţ eles bine? Chiar i-ai dat cartea? — Ştii ceva? I-am dat-o. Şi v-am ţ inut pe voi în via ţă , a şa că , da ţ i-i

bă taie. Ur âţ i-mă . Avea de gâ nd să mai spună şi altceva, dar deodat ă se opri, seîncrunt ă şi f ă cu un semn cu capul spre celă lalt capă t al coridorului. Un fir subţ ire de fum ieşea încovrigâ ndu-se pe sub uşadormitorului lui Claire. — O, Doamne! icni ea, alergâ nd într-acolo; clanţ a era fierbinte.Imediat îşi luă mâ na de pe ea şi f ă cu un pas înapoi. Trebuie să ieşim de-aici! strigă ea. — De parcă ne-ar lă sa să ieşim! replică Shane. Şi nici nu mă gâ ndesc să las casa asta să ardă . Cu Michael cum r ă mâ ne? El nu poatesă plece!



Nici mă car nu se gâ ndise la asta, iar adev ă rul o izbi cu putere.Michael era captiv. Oare avea să moar ă dacă -i ardea casa? Putea? — Ma şinile de pompieri! urlă ea. Sunt ma şini de pompieri afar ă . — Mda, ca să împiedice orice altceva să ia foc, zise Eve. Crede-mă .

Asta-i rezolvarea lor cea mai uşoar ă . Casa de Sticlă piere în flă că ri, cu tot

cu copiii-problemă din ea. Nimeni n-o să ne-ajute! — Atunci, trebuie s-o facem noi, zise Shane. Hei, Michael? Eştiaici? — Este, confirmă Eve. Mi-e frig. — Poţ i să faci ceva? Eve pă ru derutat ă . — Da? Nu? A! Poate. Zice că poate. — Poate nu e de-ajuns, replică Shane, deschizâ nd uşa camerei luiEve şi înşf ă câ nd cuvertura neagr ă de pe pat. Pă turi, prosoape, orice v ă cade în mâ nă , comandă el, duceţ i-le în baie şi înmuia ţ i-le bine. A, şi las-o să iasă pe Miranda, bine? Putem s-o ur â m şi mai t â rziu. Claire înlă tur ă cu piciorul scaunul care bloca mâ nerul. Uşaşifonierului zbur ă într-o parte, şi Miranda se rev ă rsă din el, tuşind. Leadresă o singur ă privire, după care o rupse la fugă spre scar ă . — Ţ oalele mele! scâ nci Eve, înşf ă câ nd două bra ţ e de umera şe, apoidâ nd fuga în camera lui Michael, unde le aruncă gr ă madă . — Mda, asta zic şi eu concentrare, Eve! urlă Shane. Deschiseserobinetul din baie şi, câ teva clipe mai t â rziu, era înapoi, t â r â nd după el o

boccea mustind de apă . Izbi uşa cu piciorul şi, dincolo de ea, Claire ză ri limbile de focînă lţâ ndu-se din draperii pâ nă în tavan. Şi patul ei era cuprins de

flă că ri. Pă rea că de acolo pornise Monica incendiul, fiindcă focul îlacoperea în cea mai mare parte. — Ai grijă ! urlă ea, şi se opri să vadă cum Shane smulge draperiile,după care azv â rle cuvertura udă peste pat şi începe să calce flă că rile înpicioare. — Nu mai sta ţ i acolo! strigă el. Pă turi! Prosoape! Apă ! Haideţ i! Claire ţâşni ca din puşcă . Şaisprezece. Întreaga casă mirosea a fum şi a saltea arsă , dar, în ansamblu, arfi putut să fie mult mai r ă u. Camera lui Claire era vraişte, iar patul şidraperiile, total compromise. Pereţ ii scorojiţ i şi pete de fum pe tavan. Totuşi. Shane mai azv â rli ceva apă peste saltea, care deja era o mizerieclisoasă , apoi se pr ă buşi cu spatele de perete, lâ ngă Claire şi Eve. — Sigur se mir ă de ce nu urlă m şi nu ardem încă , zise Eve. Adică ,logic vorbind. — Du-te să vezi.



— Du-te tu. Eu am avut o noapte grea. Claire oft ă , se ridică şi se duse spre fereastra nespart ă din celă laltcapă t al camerei. Nu v ă zu nimic. Nici pe vampiri, evident, din moment cesoarele deja dogorea pe cer, dar nici pe lacheii lor umani. — Poate că sunt toţ i în fa ţă , îşi dă du ea cu pă rerea.

În t ă cerea care se a şternu, auzi desluşit. soneria. — F ă r ă mişto, zise Shane. Ia ziceţ i, a ţ i comandat pizza? Binegâ ndit. Sunt mort de foame. — Cred că ai leziuni cerebrale, îl repezi Eve. — Da, de la foame. Se auzi un pocnet de jos, şi lui Shane îi pieri zâ mbetul. Ochii i seîntunecar ă şi devenir ă concentra ţ i. — Bă nuiesc că asta a fost, zise. Scuze. Ultimul asalt de la

Alamo40. Eve îl îmbr ăţ işă f ă r ă vorbe. Claire se apropie şi-i îmbr ăţ işă pe r â ndpe amâ ndoi, pe Shane la urmă , ca să aibă mai mult timp la dispoziţ iepentru el. Totuşi, chiar nu era timp, fiindcă auzi zgomot de pa şi petrepte, şi simţ i un puternic val de frig abă t â ndu-se asupra ei. Michael leera ală turi. Poate că asta era versiunea lui pentru o îmbr ăţ işare. — Fii tare, o auzi pe Eve şoptindu-i la ureche. Încuviinţă şi-oprinse de mâ nă . Shane trecu în fa ţ a lor, ceea ce era – ajunsese să ştie –exact ceea ce ar fi f ă cut Shane. T â nă rul ridică bâ ta de baseball pe care orecuperase din hol şi se pregă ti. — Nu este nevoie de a şa ceva, se auzi o voce uşoar ă , dar rece,dinspre coridor. Tu probabil că eşti Shane. Bună . Eu sunt Amelie. Claire icni şi scoase capul pe după spatele lui lat. Era blonda

femeie-vampir din biserică , ar ă t â nd perfect calmă şi în largul ei cumst ă tea acolo, în picioare, cu bra ţ ele împreunate. — Poţ i s-o la şi deoparte, insist ă Amelie. N-o să ai nevoie de ea, teasigur. Se întoarse şi ieşi din cadrul uşii. Cei trei se privir ă reciproc. — O fi plecat? mimă din buze Eve. Shane se apropie tiptil de uşă şiprivi afar ă , după care scutur ă din cap. Ce face? R ă spunsul deveni evident în secunda imediat urmă toare, câ nd seauzi un ţă că nit slab, după care panoul din cealalt ă parte să ri în lă turi. Amelie deschise uşa secret ă şi începu să urce scara. — Cred că aveţ i ceva întrebă ri, le strigă ea din mers. Înt â mplareaface ca şi eu să am vreo câ teva, şi ar fi prudent să ne satisfacem reciproccuriozitatea. În caz contrar, sigur că sunteţ i liberi să pleca ţ i. dar suntnevoit ă să v ă previn că Oliver nu e deloc mulţ umit. Şi, câ nd Oliver nu emulţ umit, are tendinţ a să se manifeste cam copilă resc de dezlă nţ uit.Încă nu sunteţ i, cum se spune, ieşiţ i din pă dure, mes petits41. — Supunem la vot, zise Shane. Eu sunt pentru plecare.



— R ă mâ n, hot ă r î Eve. Fuga nu ne-ar aduce nimic bun, şi tu o ştii bine. Trebuie mă car să auzim ce are de spus. Amâ ndoi îşi întoarser ă privirile spre Claire. — Am şi eu un vot? întrebă ea, surprinsă . — De ce n-ai avea? Doar plă teşti chirie.

— A! exclamă . Nici mă car nu mai avea nevoie să se gâ ndească . Eami-a salvat via ţ a ieri, zise. Nu cred că e. În fine, poate că e rea, dar nu e,ştiţ i voi, rea. Eu zic s-o ascult ă m. Shane ridică din umeri. — Cum vreţ i. Tu prima. Amelie se a şezase pe str ă vechiul divan victorian. Mai erau şi alţ idoi vampiri în camer ă , st â nd extrem de t ă cuţ i în câ te un colţ , ambiipurt â nd costume închise la culoare. Claire îşi înghiţ i nodul uria ş din gâ tşi se lupt ă cu ispita de a da înapoi şi de a-şi schimba votul. Amelie îizâ mbi, f ă r ă să -şi dezlipească buzele, f ă câ nd un gest elegant spre fotoliulde lâ ngă divan. — Claire. A, şi Eve, ce încâ nt ă tor. — Mă cunoa şteţ i? întrebă Eve, surprinsă , aruncâ nd o privire şispre ceilalţ i doi vampiri. — Desigur. Întotdeauna le acord atenţ ie celor dezmoşteniţ i. Iarpă rinţ ii t ă i se numă r ă printre prefera ţ ii mei speciali. — Mda, grozav. Şi-atunci, cine naiba eşti? întrebă Shane, lipsit demenajamente ca de obicei. Amelie îl privi surprinsă , pentru o clipă . — Amelie, zise, ca şi cum prin asta ar fi explicat totul. Credeam că ştii al cui simbol îl por ţ i de la na ştere, dragul meu. Shane pă rea şucă rit. Normal.

— Eu nu port nici un simbol. — Este adev ă rat. Acum, nu por ţ i, aprobă ea, ridicâ nd din umeri.Dar toat ă lumea din ora şul acesta l-a purtat, inclusiv cei care te-auză mislit. Într-un fel sau în altul, sunteţ i o proprietate, trup şi suflet. Shane, mă car o dat ă , nu încercă să -i întoarcă vorba. Doar o privifix, cu ochii întuneca ţ i, plini de furie. Ea nu pă ru să se sinchisească . — Ai o întrebare, afirmă Amelie. Shane clipi, nedumerit. — Mda. Cum a ţ i intrat aici? Oliver n-a putut. — Excelent ă întrebare, bine formulat ă . Şi, de-a ş fi fost oricare alt

vampir, n-a ş fi putut nici eu. Totuşi, aceast ă casă este casa mea, înaintede toate. Eu am construit-o, a şa cum am mai construit câ teva asemeniîn Morganville. Locuiesc pe r â nd în fiecare dintre ele şi, câ t timp suntrezident ă , Protecţ iile mă apă r ă de oricare duşman, fie el uman, fie

vampir. Câ t timp sunt absent ă , ele îi exclud pe vampiri, dacă rezidenţ iisunt fiinţ e umane şi, desigur, pe oameni, dacă rezidenţ ii sunt vampiri. Înafara cazurilor în care se acordă permisiunile de cuviinţă . Ţ i-am r ă spunsla întrebare? mai zise, înclinâ ndu-şi capul.



— Poate, zise Shane. După ce rumegă un pic cele auzite, întrebă :De ce nu l-a apă rat pe Michael? — El i-a dat lui Oliver permisiunea să intre şi, procedâ nd astfel, şi-a pierdut dreptul la Protecţ ia casei. Cu toate acestea, casa a f ă cut tot cei-a stat în putinţă ca să -l pă streze. Amelie îşi desf ă cu larg bra ţ ele. Poate

a contribuit şi faptul că Oliver, în realitate, n-a încercat să -l distrugă , cisă -i transforme. — Într-un vampir, complet ă Eve. — Da. — Da! Mereu am vrut să întreb de ce nu le iese. Adică , vampirii totmuşcă , dar. Amelie nu spuse nimic. Pă ru să se gâ ndească , sau să -şiamintească ; oricare dintre variante ar fi fost cea adev ă rat ă , trecu o lungă şi incomodă perioadă de t ă cere pâ nă câ nd vorbi. — Voi, copii, aveţ i vreo idee despre progresiile geometrice? Claire ridică mâ na. — De câţ i vampiri ar fi nevoie ca să transforme întreaga popula ţ iea lumii în vampiri, dacă totul ar fi chiar at â t de simplu? Amelie zâ mbi, întimp ce Claire deschidea gura. Draga mea, nu mă a ştept să -mi dai unr ă spuns, cu toate că , dacă ţ i-ar face plă cere să efectuezi calculelematematice şi să -mi comunici într-o bună zi rezultatul, a ş fi câ t se poatede interesat ă să -l aflu. Adev ă rul este că am ajuns foarte aproape de a şaceva, în vremurile timpurii, câ nd oamenii erau mult mai puţ ini. Şi s-acă zut de acord – a şa cum avea să se cadă de acord mai recent şi printre

voi, fiinţ ele umane – că poate conservarea v â natului ar reprezenta o ideeînţ eleapt ă . A şa că noi am. Înlă turat ştiinţ a de a crea alţ i vampiri, prin

simplu refuz de a o transmite mai departe. De-a lungul timpului, ştiinţ as-a pierdut, excepţ ie f ă câ nd Str ă bunii, iar acum s-a pierdut cu totul,excepţ ie f ă câ nd două locuri. — Aici? întrebă Claire. — Aici, confirmă Amelie, atingâ ndu-şi t â mpla. Şi acolo. Ar ă t ă spre Shane. — Ce? se repezir ă at â t Claire, câ t şi Eve, iar Claire se gâ ndi O,Doamne, eu l-am să rutat, şi câ nd colo era vampir, însă şi Shane f ă cuse ofigur ă neobişnuit ă . Nu tocmai derutat ă . Ci vinovat ă . — Mda, zise, v â r â ndu-şi mâ na în buzunarul blugilor. Scoase de-acolo o că rticică . Pe copert ă – Claire putea să citească din locul în care seafla – scria Sonetele lui Shakespeare. Asta-i tot ce mi-a trecut prin cap,se justifică el. O r ă sturnă într-o parte, iar paginile lunecar ă afar ă , ieşind dintrecoperte. Retezate cu grijă la ambele margini ale legă turii.



— Foarte inteligent, aprecie Amelie. Le-ai dat coperta, umplut ă cucuvinte pe care nu şi le doreau, pă str â nd pentru tine ceea ce eraimportant. Dar dacă ţ i-a ş spune că tocmai coperta era cea pe care ocă utau, şi nu conţ inutul? Shane pă ru zguduit.

— Trebuia să -mi joc şansa. — Înţ eleapt ă strategie de joc, îl lă udă ea. De fapt, v-am spus că Oliver este nemulţ umit, şi a şa şi este, din cauză că a permis ca a şa ceva

– f ă cu un semn cu capul spre paginile că r ţ ii – să -i scape printre degete.Şi astfel descopă r că am venit la voi să cer o favoare. În ochii lui Shane apă ru o luminiţă , iar el zise: — O favoare? Un fel de t â rg? — Da, Shane. Voi face un t â rg pentru ceea ce ţ ii acum în mâ nă , şi-ţ i garantez că va fi unicul t â rg care contează , din moment ce eu suntunicul vampir care contează . Voi lua cartea şi voi distruge cea din urmă consemnare scrisă a modului în care pot fi crea ţ i vampirii, ceea ce-mi vaasigura supravieţ uirea în continuare în pofida duşmanilor mei, care nu

vor îndr ă zni să ridice mâ na împotriva mea, de teamă să nu piardă ceeace numai eu ştiu. Se lă să pe spate pe pernele umflate ale divanului, examinâ ndu-l peShane cu tot calmul posibil. — Şi, pentru aceasta, tu şi toţ i cei din aceast ă casă veţ i beneficiade Protecţ ia mea at â t timp câ t veţ i dori. Prin aceasta, se anulează oricareobliga ţ ii şi acorduri de rang inferior pe care le-a ţ i fi putut încheia, cumeste cazul şi cu înţ elegerea pe care ai stabilit-o tu cu Oliver, prinintermediul lui Brandon.

— Oliver. e şeful lui Brandon? se mir ă Claire. — Şeful? repet ă Amelie. Se gâ ndi puţ in, apoi încuviinţă . Da. Exact.În timp ce eu nu-i poruncesc lui Oliver, nici el nu-mi poate porunci. Câ ttimp nu va descoperi secretele pe care le deţ in, nu mă va putea detronadin Morganville, şi nu-şi poate crea propriii adepţ i, astfel încâ t să -icopleşească din punct de vedere numeric pe ai mei. Suntem. În echilibru. Shane îşi cobor î privirea spre cartea din mâ na lui. Iar asta ar fi schimbat raportul. — Da, r ă spunse ea, cu fineţ e. Cartea aceasta ne-ar fi distrus petoţ i, pâ nă la urmă . Pe vampiri, ca şi pe oameni, îţ i sunt datoare dinaceast ă cauză , şi mă voi achita pe câ t de bine îmi vor permitecircumstanţ ele. Shane câ nt ă ri toate acestea în minte timp de câ teva secundechinuitoare, după care-şi ridică privirea spre Eve. Eve îi f ă cu un semn deîncuviinţ are. Şi Claire încuviinţă atunci câ nd el îi că ut ă aprobarea; peurmă , Shane ridică bra ţ ul în care ţ inea cartea.



— Michael? întrebă . Da sau nu? După încă vreo câ teva secunde lafel de lungi, oft ă . Bă nuiesc că a fost un da. Ei bine, orice l-ar şucă ri peOliver ar însemna o fapt ă bună , a şa că . Şi-i întinse Ameliei cartea. Ea nu f ă cu nici o mişcare ca s-o preia.

— Veţ i înţ elege, zise, iar în ochi avea o amarnică r ă ceală , că , deîndat ă ce faptul se va să v â r şi, să v â r şit va fi. Casa de Sticlă v ă va r ă mâ ne,însă voi veţ i fi lega ţ i cu toţ ii. Niciunul nu va putea pă r ă si Morganville, peurmă . Nu pot risca să -mi scape de sub control ştiinţ a voastr ă . — Mda, mă rog, dac-am pleca în clipa asta, oricum am fi pr ă jiţ i,corect? coment ă Shane, care-şi ţ inea încă mâ na întinsă . Lua ţ i-o. Oliveravea dreptate într-o singur ă privinţă : pentru noi nu înseamnă nimic,decâ t moartea. — Au contraire42, zise ea, luâ nd cartea din mâ na lui Shane cudegetele ei palide. Este, în realitate, izbă virea voastr ă . Se ridică , îşi roti privirea prin camer ă şi suspină uşor. — Mi-a fost dor de locul acesta, zise. Şi cred că şi lui i-a fost dor demine. Într-o bună zi, mă voi întoarce. Apă să pe butonul secret de pe bra ţ ul divanului şi, f ă r ă să le maiadreseze vreo vorbă , se întoarse să plece. — Hei, dar cum r ă mâ ne cu poliţ aii? întrebă Shane. Ca să nu mai

vorbesc şi despre toţ i ceilalţ i care au încercat să ne omoare azi? — Ei r ă spund în fa ţ a lui Oliver. Le voi face cunoscut că nu trebuiesă fiţ i tulbura ţ i. Totuşi, nici voi nu trebuie să tulbura ţ i pacea. Dac-ofaceţ i, şi veţ i fi gă siţ i vinova ţ i, mă voi vedea obligat ă să -mi reconsiderhot ă r â rea. Şi ar fi o situa ţ ie. nefericit ă .

Îi dă rui un zâ mbet complet. Cu tot cu colţ i. — Au revoir43, copii. Pe viitor, aveţ i mult mai mult ă grijă de casă . Cei doi bodyguarzi vampiri plecar ă odat ă cu ea. Fum şi t ă cere. Nuse auzi nici un sunet pe scar ă după plecarea lor. Claire înghiţ i în sec. — Ăăă . cam ce-am f ă cut? întrebă ea. — În mare mă sur ă , cam tot ce se putea, r ă spunse Shane. Mă ducsă verific strada. Ajunser ă să coboare împreună , în grup: Shane, cu bâ ta de

baseball, Eve, cu cuţ itul abandonat de Jennifer, şi Claire, cu un piciorrupt dintr-un scaun, ascuţ it la unul dintre capete. Casa era pustie. Uşa de la intrare r ă mă sese deschisă , iar afar ă , pestradă , ma şinile de poliţ ie demarau de lâ ngă bordur ă , din jurul uria şuluiCadillac negru. Tocmai pleca şi o limuzină . Geamurile ei fumuriiîntorceau reflexii orbitoare că tre soare. Totul se sf â r şi în câ teva secunde. Nu tu automobile, nu tu vampiri,nimeni prin preajmă . Nu tu Monica. Nu tu Richard. Nu tu Oliver.



— Rahat, exclamă Shane. St ă tea pe verandă , privind ceea ceat â rna lâ ngă sonerie. Era o plă cuţă neagr ă , lă cuit ă , cu un simbol pe ea.

Acela şi simbol de pe coperta de carte pe care i-o trimisese lui Oliver. Asta înseamnă că tot ea a scris afurisita aia de carte? — Pun pariu că da, ca rezerv ă , r ă spunse Eve. Ştii, simbolul e şi pe

f â nt â na din centrul ora şului. E simbolul Ctitorului. — Şi Ctitorul ea e, deduse Shane. — Ei bine, oricum trebuia să fie cineva. — Mda, dar îmi imaginasem că era cineva mort. — Nostimă treabă , interveni Claire, dar eu cred că este, într-adev ă r, cineva mort. Ceea ce-l f ă cu pe Shane să r â dă , iar pe Eve, să pufnească zgomotos. Apoi, Shane o cuprinse pe Claire pe după umeri. — Tot mai renunţ i la şcoală ? o întrebă . — Nu, dacă nu pot să pă r ă sesc ora şul, r ă spunse Claire, care după câ teva clipe se plesni cu palma peste frunte. Of, Doamne! Nu pot să pă r ă sesc ora şul! Nu pot să pă r ă sesc niciodat ă ora şul! Şi cum r ă mâ ne cufacultatea? Cu Caltech? Cu pă rinţ ii mei? Shane o să rut ă pe frunte. — Astea-s problemele zilei de mâ ine, zise el. În ce mă priveşte, eupropun ca, în momentul de fa ţă , să ne bucur ă m fie şi numai pentru că exist ă o zi de mâ ine. Eve închise uşa de la intrare. La cea dint â i adiere a brizei, aceastase deschise la loc. — Cred c-o să avem nevoie de o uşă nouă . — Cred c-o să avem nevoie de Home Depot44.

— Pe-aici, la Home Depot, v â nd şi ţ epuşe? se interesă Claire.Shane şi Eve o privir ă nedumeriţ i. Da. O întrebare t â mpit ă . Nu mă lua ţ iîn seamă . Şaptesprezece. Dereticatul le luă cam toat ă ziua, din cauza mobilei sf ă r â mate, aferestrelor f ă cute ţă ndă ri, a uşilor din fa ţă şi din spate, la care se adă ugă azv â rlirea pe trotuar a saltelei distruse din camera lui Claire. Tocmai sea şezau pentru cină , câ nd soarele cobori dincolo de orizont, iar Claire auzizgomotul unui trup că zâ nd pe podea, urmat de o serie de r â gâ ituri. — A venit Michael, anunţă Eve, de parcă el tocmai s-ar fi întors dela şcoală . Voi doi, bă ga ţ i la jgheab şi f ă r ă mine. Trecu ceva timp pâ nă câ nd se întoarse, împreună cu Michael. Ţ inâ ndu-se de mâ nă . Shane se ridică , zâ mbind, şi-şi ridică bra ţ ul cupalma desf ă cut ă . Michael i-o plesni. — N-a fost r ă u, frate, zise Michael. Fetele ţ i-au dat destul timp câ tsă faci schimbarea.



— Chiar şi f ă r ă s-o ştie. Mda. Mi-a ieşit, zise Shane, încâ ntat. Vezi?Nu toate planurile mele sunt na şpa. Doar majoritatea. — E bine, câ t timp suntem în stare să observ ă m diferenţ a,coment ă Michael, tr ă gâ ndu-şi un scaun. Ce-avem la. o, cred că faceţ imişto de mine. Chili?

— N-a vrut nimeni să meargă pâ nă la magazin. — Mda, cred şi eu, aprobă Michael, închizâ nd ochii. O să spun orugă ciune. Poate c-ar trebui s-o faceţ i şi voi. O să ne trebuiască ominune ca să trecem de toate astea. Fie că vorbea serios, fie că nu, Claire îşi înă lţă rugă ciunea spre cerşi se gâ ndi că şi ceilalţ i procedar ă la fel. A şa că pă ru un soi de miracolatunci câ nd se auzi soneria. — Mă car devin mai politicoşi câ nd încearcă să ne ucidă , constat ă Shane. Michael se ridică şi se îndrept ă spre uşă . După o secundă deezitare, se ridicar ă şi ceilalţ i şi pornir ă după el. Michael deschise uşa cea nouă . Afar ă , în lumina becului de pe

verandă , se vedea un bă rbat de v â rst ă mijlocie, cu o barbă r ă v ăşit ă şi ouria şă cicatrice pe un obraz, îmbr ă cat într-un costum din piele neagr ă ,de motociclist. În spatele lui erau alţ i doi tipi, nu chiar la fel de v â rstnici,dar cu mult mai masivi şi cu o înf ăţ işare net inferioar ă . Bikeri. Claire fu câ t pe-aci să se înece cu îmbucă tura ei de chili. Bă rbatul înclină capul în semn de salut. — Fiule, zise el, privind dincolo de Michael, direct spre Shane.Mesaj recepţ ionat. Cavaleria e prezent ă . — Porni înainte, trecu pragul, ignor â ndu-l pe Michael, ca şi cumnici n-ar fi fost acolo.

— Era şi vremea să -ţ i pui curul în mişcare. Am tot a şteptat să sunide şase luni afurisite. Ce te-a reţ inut? At â t de mult ţ i-a luat pâ nă să aflicine-i că petenia sugă torilor de sâ nge? Îl urmar ă în living. Michael se întoarse să -l privească pe Shane,care reveni la o culoare roşie a feţ ei. Evit â nd privirile celorlalţ i. — Situa ţ ia s-a schimbat, tat ă , bă lmă ji el. — Nu s-a schimbat nimic, zise tat ă l lui Shane, întorcâ ndu-se cufa ţ a spre ei şi proptindu-şi mâ inile în şolduri. Am venit să umplemcâ teva cururi de şuturi şi să omor â m câţ iva vampiri, exact cum amplă nuit de la bun început. E vremea să ne plă tim ceva din datoria pentru

Alyssa şi pentru mama ta. Şi nimic n-o să schimbe asta. — Tat ă , situa ţ ia e altfel acum, nu putem. Tat ă l lui Shane îl înşf ă că de pă r, iute ca un şarpe. Pe mâ nă aveatot felul de tatuaje, ur â te mâ zgă lituri de un albastru închis. — Nu putem? Nu putem? Ba o să ardem ora şul ă sta din temelii,

bă iete, exact cum am că zut de acord. Iar tu n-o să ne faci să ner ă zgâ ndim.



— Hei! interveni pe un ton t ă ios Michael, întinzâ nd mâ na spre tat ă llui Shane. Dar, în clipa în care-l atinse, ceva se petrecu, ceva de genulunui şoc electric, izbucnind ca un fulger albastru albicios prin încă pereşi f ă câ nd să se ridice pă rul de pe bra ţ ele lui Claire. Michael zbur ă înapoişi se izbi de perete, prea buimă cit ca să mai poat ă face ceva.

— Nu! urlă Shane, zbă t â ndu-se să se elibereze. Nu izbuti. Tat ă , nu! Tat ă l lui Shane f ă cu un semn cu capul spre unul dintre însoţ itoriisă i bikeri. — Mhî. E unul dintre ei, zise. Ocupă -te de el. Bikerul r ă spunse tot printr-un semn din cap, după care scoase uncuţ it de la centur ă şi începu să înainteze spre Michael. — Nu! De data aceasta, Shane ţ ipase de-a binelea. Claire f ă cu un pasşov ă itor înainte, dar se opri înt â lnind privirea ochilor mari şi alba ştri ailui Michael. Eve ţ ipa, la fel şi Shane. Miranda a v ă zut asta, îşi zise. Michael st ă tea chiar pe covora şulspre care ar ă tase Miranda atunci câ nd afirmase: Şi a murit. exact. aici.Dar nu fusese vorba despre prima lui moarte. Ci despre a doua. — Voi nu v ă amesteca ţ i! rosti t ă ios Michael, în clipa în care Eveîncercă să se av â nte spre el şi să se strecoare între el şi biker. Încă mergea de-a-ndă ratelea şi, de data aceasta, ar ă ta speriat. Nu se speriasede vampiri şi de toţ i acoliţ ii lor, dar de data aceasta. Bikerul se mişcă mai iute decâ t oricine v ă zuse vreodat ă Claire, cuexcepţ ia vampirilor; nici mă car nu v ă zu ce s-a înt â mplat, doar auzi

bubuitul greoi din clipa în care trupul lui Michael se izbi de podea.

Bikerul se lă să să cadă împreună cu el, ţ inâ ndu-l la podea cu o mâ nă uria şă , ridicâ nd-o în acela şi timp pe cealalt ă , în care ţ inea cuţ itul. — Nu, tat ă ! Doamne, fac orice vrei! — Gura, îl repezi tat ă l lui, îmbr â ncindu-l pe Shane spre canapea,unde r ă mase întins. Claire alergă spre el şi-l cuprinse în bra ţ e. Cred şieu c-o să faci! Voi trei o să -mi spuneţ i pe care vampiri să -i lovim maiînt â i. Pentru că , de-acum, suntem noi contra ei, iar tu să nu uiţ i asta. — Trei? repet ă , cu un firicel de voce, Eve. Ochii ei enormi eraua ţ intiţ i asupra lui Michael, şi a bikerului, şi a cuţ itului. — Trei, confirmă tat ă l lui Shane, f ă câ ndu-i un semn bikerului. Ţ ipar ă cu toţ ii în timp ce cuţ itul cobora.

SF Â R ŞIT



1 Echivalent cu calificativul „excelent” 2 Abreviere pentru Massachusetts Institute of Technology, unadintre cele mai mari universit ăţ i specializate pe cercetare din lume, cusediul în localitatea Cambridge din statul Massachusetts 3 Prescurtare uzuală pentru California Institute of Technology, din

Pasadena, statul California 4 Yale University, situat ă în localitatea New Haven, din statulConnecticut, este cea de-a treia instituţ ie de înv ăţă mâ nt superior din S.U. A., ca vechime 5 Lot are mai multe semnifica ţ ii: muţ ime, gr ă madă , sau soart ă ,noroc, sau lot, parcelă 6 The Munsters, popular sitcom de televiziune în anii '60 în S. U.

A. 7 Subcultur ă derivat ă din punk, principala caracteristică fiind

vestimenta ţ ia predominant neagr ă 8 Denumire inspirat ă dintr-o serie de şase comicsuri publicat ă în2004 şi a că rei acţ iune se desf ăşoar ă în jurul unui lanţ de cafenele cunumele Common Grounds 9 Serie de filme de groază care a debutat în 1974, cuprinzâ nd apoitrei continuă ri (sequels), un remake şi un prequel (film care descrieevenimente premergă toare acţ iunii dun cel iniţ ial). În principal, este

vorba despre o familie de canibali dintr-o zonă rurală a statului Texas,proprietara unei benzină rii pe ai că rei clienţ i îi r ă peşte 10 Preparat specific ţă rilor sud-americane şi statelor din sudul S.U. A., ceva intermediar între o supă groasă şi o tocă niţă , av â nd caprincipală caracteristică întrebuinţ area prafului de chili (ardei foarte iute

uscat şi mă cinat fin) 11 Personaj din Alice în Ţ ara Minunilori, de Lewis Carroll, unmotan cu un zâ mbet foarte larg, cre uneori se face treptat nev ă zut,r ă mâ nâ nd din el doar acest zâ mbet 12 Sticlă colrat ă , opalescent ă , denumit ă după creatorul ei, pictorulţ i designerul de decora ţ iuni interioare francez Comfort Tiffany 13 Tunsoare foarte scurt ă , uşor asimetrică , foarte la modă în anii'60 şi readusă în actualitate recent de vedete ca Victoria Beckham, KeiraKnightley, Katie Holmes, Natalie Portman sau Carey Mulligan 14 În original, Glass House, ceea ce înseamnă at â t Casa Glass(Glass fiind numele de familie al lui Michael), câ t şi ser ă , casa fiindprivit ă , metaforic, ca un adă post pentru fiinţ e care, în mediul exterior n-ar fi putut supravieţ ui 15 Joc de cuvinte intraductibil, to bowl a one fifty însemnâ nd aface un joc de o sut ă cincizeci de puncte (un joc excelent), în timp ce to

bowl somebody over semnifică , în argou, a face pe cineva să sedovedească neputincios



16 Parafrază a cunoscutei replici a lui Mercutio, din prima scenă aactului al treilea din Romeo şi Julieta, „A plague on both your houses”(„Ciuma cadă pe-ale voastre case!”), un blestem la adresa celor două familii rivale, Montague şi Capulet, a că ror duşmă nie provoacă întreagatragedie

17 Grupare alcă tuit ă din studente cu anumite interese comune şicu principii de funcţ ionare foarte stricte, similar ă fr ăţ iei în cazul bă ieţ ilor 18 Citat dintr-un episod din 1978 al serialului M. A. S. H., în careunul dintre personaje, Margaret Houlihan, într-o discuţ ie cu maiorulCharles Emerson Winchester III, îi face acestuia un semn, frecâ ndu-şidegetul mare de ar ă t ă tor şi zicâ ndu-i: „Ştii ce-i asta, Charles? Cea maimică vioar ă din lume, şi câ nt ă doar pentru tine.” Expresia se refer ă lacineva care se plâ nge de ghinioane şi a şteapt ă compă timire 19 Tip de pantofi cu toc jos, încheia ţ i cu o cureluşă cu cataramă petrecut ă în jurul gleznei şi confecţ ionţ i în general din piele neagr ă lă cuit ă 20 Forma ţ ie de heavy metal înfiinţ at ă în anul 1990 de PaulDi'Anno, fost solist vocal la Iron Maiden 21 Procedeu de vopsire a ţ esă turilor textile, în special a

bumbacului, prin care materialul este legat cu sfoar ă şi apoi cufundat în baia de vopsea, r ă mâ nâ nd ulterior nevopsit în locurile în care a fostlegat. Este specific perioadei hippy 22 Acid sulfuric (vitriol), o substanţă incolor ă , puternic oxidant ă şiextrem de coroziv ă 23 Note pentru impresia artistică se acordă în competiţ iile depatinaj sportiv, însă acolo nota maximă este 6; la să riturile de la

trambulină , nota ţ ia este pâ nă la 10, dar fiecare arbitru dă câ te o singur ă not ă , în care cuprinde at â t aprecierile la adresa nivelului tehnic alexecuţ iei, câ t şi a celui artistic 24 În original, sweet sixteen and never been kissed, expresie desînt â lnit ă în limba engleză , provenit ă din obiceiul prezent ă rii publice (deregulă , prin internediul unor petreceri, sau chiar baluri) a fetelor careîmplineau şaisprezece ani, acestea fiind numite debutante. Obiceiul, caremarchează transformarea fetei în femeie şi intrarea ei în societate, îşi arer ă dă cinile în tradiţ ia medievală franceză , fiind apoi preluat în Anglia şi,implicit, în America. În unele ţă ri ale Americii Latine, se numeşteQuinceanera, deoarece se desf ăşoar ă atunci câ nd fata împlineştecinsprezece ani. Expresia în sine a intrat în uz mai ales datorit ă prezenţ ei în textul unui extrem de popular câ ntec din anul 1931, I NeedLovin', apar ţ inâ nd compozitoarei şi solistei americane de jazz BlancheCalloway (1904-0978) 25 Cel mai mare lanţ de supermagazine de tip discount din lume



26 În Statele Unite, o persoană este considerat ă major ă din punctde vedere juridic (inclusiv sub aspectul r ă spunderii penale) după împlinirea v â rstei de optsprezece ani (cu excepţ ia statelor Alabama şiNebraska, unde limita de v â rst ă este fixat ă la nouă sprezece ani, şiMississippi şi Puerto Rico, unde e de două zeci şi unu de ani). În schimb,

consumul de alcool este permis doar după împlinirea v â rstei de două zecişi unu de ani 27 Aluzie la personajul Angel, din serialul de televiziune Buffy,

v â nă toarea de vampiri, un vampir cu suflet pereche de Buffy, într-unepisod, Americanul Mort Viu 28 Numite şi t ă bliţ e vorbitoare, sunt folosite pentru pretinsacomunicare cu spiritele. Numele provine din ală turarea cuvintelor oui şi

ja, ambele însemnâ nd da, în franceză , respectiv, în germană 29 Sistem de clasificare a materialelor din biblioteci, introdus înanul 1876 de Melvil Dewey, prin care că r ţ ile şi celelalte materiale suntorganizate într-un mod specific şi într-o ordine repetabilă , menit ă să faciliteze identificarea, gă sirea şi punerea la loc a acestora. Dezavantajulacestui sistem const ă în faptul că ofer ă puţ ine posibilit ăţ i de dezvoltare a sferei de cuprindere, motiv pentru care, în 1897, Henry Putnam aintrodus Clasificarea Bibliotecii Concresului (practic, biblioteca na ţ ională a S. U. A. şi cea mai mare din lume, ca numă r de materiale conţ inute),folosit ă în prezent de majoritatea bibliotecilor universale şi ştiinţ ifice dinS. U. A. şi din mai multe ţă ri 30 Personajul foloseşte cuv â ntul cool, care mai înseamnă şi rece 31 Roman de Charles Dickens 32 Universitate cu sediul în localitatea College Station, cea mai

mare instituţ ie din Texas şi a şaptea ca mă rime din S. U. A. La înfiinţ are,în 1876, a fost numit ă Agricultural and Mechanical College of Texas(Şcoala superioar ă agricolă şi mecanică din Texas) şi avea ca scoppregă tirea tinerilor albi în domeniile agricol şi militar. Abia după 1960 adevenit mixt ă şi şi-a lă rgit considerabil sfera tematică , iniţ ialele A & Mfiind pă strate ca legă tur ă cu trecutul instituţ iei 33 Una dintre cele mai populare forma ţ ii rock ale epocii flowerpower (hippy), renumit ă pentru lungile improviza ţ ii instrumentale dinconcerte 34 Doctrină creştină reformat ă , apă rut ă în secolul al XVI-lea îndiverse ţă ri europene, care nu recunoa şte Sf â nta Treime, reprezent â ndu-lpe Dumenezeu ca pe o unică persoană 35 Insect ă carnivor ă mare (Mantis religiosa), de culoare verde-cafenie 36 Statul Kansas este situat la nord de Texas, cele două fiinddespă r ţ ite de Oklahoma. Poate fi o aluzie la romanul Vr ă jitorul din Oz, în



care o tornadă o ia pe sus pe eroina principală , Dorothy, ducâ nd-o dinKansas pe un t ă r â m imaginar 37 Doctrină militar ă teoretizat ă în 1996 de Harlan K. Ullman şi

James P. Wade, la Na ţ ional Defense University din S. U. A., denumit ă înliteratura de specialitate domina ţ ie rapidă , bazat ă pe utilizarea unei for ţ e

copleşitoare, într-o etalare spectaculoasă , menit ă să paralizeze voinţ a delupt ă a adversarului şi să asigure o victorie rapidă 38 Diminutivul lui Richard, dar şi echivalentul, în argou, pentrupenis 39 Joc de cuvinte, în original întrebarea fiind Are we straight? însensul de Ne-am înţ eles? însă celă lalt personaj o interpretează în glumă ca pe Suntem heterosexuali? 40 Referire la Fort Alamo, locul de desf ăşurare al celui mai eroicepisod din r ă zboiul de independenţă al Texasului cu Mexicul. Un numă rde 187 de solda ţ i texani, că rora li s-au adă ugat şi vreo 15 civili, auapărat fortul în faţa a peste 2000 de militari comandaţi de însuşi Antonio

rachel caine - vampirii din morganville - v1 casa de sticla

Documents