Student: Toaie Marian

ZEUL AMON-

RA

UNIVERSITATEA DIN

CRAIOVA

FACULTATEA DE

TEOLOGIE ORTODOXĂ

TEOLOGIE PASTORALA

, ANUL III

ZEUL AMON-RA

“Amon sau Amen. Zeitate egipteană, venerat ca rege al zeilor. Este posibil ca, inițial, Amon să fi fost adorat ca zeitate locală în Khmun, Egiptul Mijlociu. Cultul său s-a răspândit în Teba, unde a devenit patron al faraonilor, în timpul domniei lui Mentuhotep I (2008-1957 î.Hr), fiind indentificat cu zeul soarelui Ra. Reprezentat sub formă umană sau de berbec, ori ambele în același timp, Amon-Ra a fost adorat alături de zeița Mut și de tânărul zeu Khons. Reforma lui Akhenaton a cuprins și măsuri împotriva cultului lui Amon, care nu au avut prea mare succes. Cultul lui Amon a fost revitalizat în sec. XIV-XIII î.Hr. În timpul Regatului Nou, Amon a fost inclus într-o triadă, alături de Ptah și Ra, iar în sec. XI-X î.Hr. a devenit un zeu cu puteri nelimitate, care intervenea în chestiunile de stat, comunicându-și voința prin intermediul oracolelor.”1

“Ra sau Re. Zeu al creației și al Soarelui în religia egipteană. Conform legendei, Ra parcurge cerul în barca lui solară, iar noaptea călătorește în altă barcă, străbătând lumea de dincolo, unde trebuie să doboare un șarpe pentru a putea renaște. Considerat zeu creator, Ra a apărut din oceanul haosului, zămislindu-se pe sine însuși și apoi dând naștere altor opt zei. Începând cu Dinastia IV, faraonii preiau denumirea de „fiu al lui Ra” , Ra devenind ulterior parte din titulatura regală. Aceeași denumire este adăugată numelor unor zei precum Amon și Sebek.”2

“Divinitatea cea mai importantă încă din epoca Regatului Vechi era zeul soarelui Ra, care străbate cerul- ziua în „barca dimineții”, noaptea în “barca serii”. Ra era reprezentat cu cap de erete(Horus) purtând discul solar și capul șarpelui Uraeus (în egipteană Uraios), străveche divinitate zoomorfă solară.”3

“Amon, aidoma lui Atum, este zeitate primordială care a creat și orînduit întreg universul. El este rege al zeilor și stăpân al oamenilor. Se identifică cu soarele. Treptat în jurul lui Amon s-au grupat o serie de zeități. Cea mai importantă grupare este triada: Amon, Mut (zeița mamă), și Khonsu, copilul lor. Acestei triade I s-au adăugat ceilalți zei din Heliopolis, precum și alte zeități principale din Egipt.

Amon/Ra a fost zeul care s-a bucurat de cele mai mari onoruri în Egipt. Lui i-a fost dedicat templul din Karnak, templu considerat una din cele 7 minuni ale lumii. Mai tîrziu s-a afirmat că Amon/Ra s-a însoțit cu regina Egiptului și de aceea faraonii sunt cu toții de origine divină. Prin aceasta Amon/Ra a intrat în viața socială a Egiptului, luînd parte la modelarea istoriei acestei țări.”4

Templul lui Amon Ra din Karnak

1 Enciclopedia Universală Britanica, vol.1, ed.Litera, București 2010, pag.1562 IBIDEM, vol.12, ed.Litera, București 2010, pag. 3413 Drimba, Ovidiu, Istoria Culturii și Civilizației I , ed.Vestala, București, 2003, pag.185 4 Pr. Conf. Dr. Alexandru Stan, Istoria Religiilor pentru Învățământul Preuniversitar, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991, pag.67

„Cea mai mare cladire cu destinatie religioasa construită vreodată, templul din Karnak, era destinat preamaririi lui Amon "regele zeilor" și trebuia să-i facă pe muritori să se simtă insignifianți în prezența sa.

Karnak este numele egiptean modern dat complexului de temple aflat in inima Tebei, fosta capitală a Egiptului antic, numită de egipteni în vechime Ipetisut "cel mai ales dintre locuri". Orașul a devenit un centru important în timpul Regatului Mijlociu (1938-1600 i.Hr.), iar cultul zeului local Amon, inițial zeu al vântului, a început să ia amploare.

In timpul Regatului Nou, când nobilii thebani ajung la putere, orașul devine o mare capitală imperială. Amon, cunoscut și sub numele de Amon-Ra, dupa ce a fost identificat cu zeul soare, a devenit cel mai puternic zeu egiptean, iar templul său era cel mai măret din țară. Templul era folosit și ca principală trezorerie, caci faraonul îi dedică prada din campaniile victorioase purtate în afara țării. Tributul plătit de provinciile străine și taxele ajungeau tot aici, astfel încat templul a devenit cea mai importantă instituție din Egipt.

In acest fel, templul avea un rol important în viata socială, economică și administrativă a țarii. Deținea domenii importante, avea un mare numar de angajati - administratori, scribi, mesteșugari, fermieri și grădinari, precum și clerici, muzicieni și cântăreți. In timpul domniei lui Ramses al III-lea (1187-1156 i. Hr.) templul controla cel puțin 7 procente din populație, avea 81 de mii de sclavi, 421 de mii de vite, 433 de gradini, 46 de terenuri de construcție și 83 de ambarcațiuni.

Incepând cu perioada Regatului Nou fiecare faraon a construit, darâmat, modificat și adăugat la structura originală a templului. Acesta este acum o uimitoare aglomerare de intrări, piloni, curți interioare, săli, coloane, obeliscuri și statui. In general, faraonii au extins ulterior templul spre vest, în direcția Nilului. Astfel, prima intrare de care trece vizitatorul este ultima construita. Trecerea pe sub intrari si prin curtile interioare înspre sanctuar înseamnă o întoarcere în timp prin epoci ale istoriei egiptene.

Deși adesea Karnak este asociat doar cu templul lui Amon, exista încă doua construcții distincte, care fac și ele parte din complex. Acestea sunt dedicate soției lui Amon, zeița Mut și zeului Montu, inițial zeul local al orașului. Insă templul lui Amon este cel mai bine păstrat și cel mai mare, având o suprafață care ar putea cuprinde 10 catedrale.

La primul pilon se ajunge pe o alee străjuită de sfincși, creaturi hibride cu trup de leu și cap de berbec. Pilonul de culoarea nisipului, cu doua turnuri austere se ivește înainte, semănând cu intrarea într-un castel feudal. Cu siguranță la acest lucru s-au gândit egiptenii din epoca modernă când au numit ruinele de la Karnak "fortăreața".

Primul pilon, unul din cei șase care conduc la sanctuar - simbolizând sacrul suprem -aruncă temporar o umbră atunci când lumina soarelui inunda curtea interioara. De aici, al doilea pilon precedat de statui uriașe reprezentandu-l pe Ramses al II-lea (1279-1213 î.Hr.) anunța intrarea in marea sala a coloanelor.”5

“Sala coloanelor este denumită oficial Sala Hipostil și a fost construită de faraonul Seti I și de Ramses al II-lea, succesorul său. Ea acoperă o suprafață de 20 metri pătrați și pe vremuri avea un acoperiș susținut de 124 de coloane dispuse pe 16

5 http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/templul-amon-ra-karnak-67556.html din 04.11.2015 ora 13:29

rânduri. Coloanele care compun cele două șiruri centrale, sunt mai înalte decât cele din parțile laterale, iar aceasta a permis construirea unui șir de ferestre în partea de sus, în zidurile ce se înalță deasupra culoarelor laterale.

Astfel, razele soarelui patrund in interior ca niste sulite, iar lumina lor filtrata razbate pana in partile mai indepartate ale salii, iluminand difuz coloanele sculptate si pictate in culori vii cu scene de rugaciune sau cu faptele eroice ale faraonului. Ideea a fost aceea de a crea inauntru un efect de penumbra mistica, dupa lumina orbitoare de afara si inaintea intunericului din interiorul sanctuarului.

Capitelurile sculptate stilizat in chip de boboci de lotus si inflorescente de papirus stilizate, creeaza impresia de vegetatie luxurianta, plina de simbolism pentru egiptenii din antichitate. Ea le amintea de insula primordiala, punctul de pornire din mitul egiptean al creatiei.

Conform unei versiuni a acestuia pamantul era cufundat in intuneric si acoperit de ape, din care s-a ivit o insula. Pe ea a crescut o trestie pe care s-a asezat zeul cu cap de erete, Horus. Sacralizata de prezenta zeului, insula necesita protectie divina, astfel incat in jurul plantei a fost ridicat din trestie un lacas de cult care a fost imprejmuit de un zid. Mai tarziu aceasta structura a devenit un templu din trestie, caci i s-au adaugat diverse incaperi asezate toate mai jos decat locul sacru din centru.

Dincolo de numeroasele variante, mitul a furnizat modelul arhetipal pentru toate templele egiptene construite ulterior, care erau imaginea insulei primordiale a creatiei. Sanctuarul, de exemplu, care adapostea statuia zeului, amintea intotdeauna de primul loc sacru.

Pardoseala era inaltata in zona sanctuarului, imitandu-se cele doua nivele ale insulei, iar coloanele cu capiteluri in forma de palmier, papirus sau lotus, intruchipau vegetatia luxurianta a insulei mitice. Criticii contemporani care compara coloanele uriase de la Karnak cu cele zvelte de marmura din Grecia antica in defavoarea celor dintai, pierd din vedere esentialul: arhitectul egiptean era preocupat in primul rand de intruchiparea unui adevar mitic si nu de estetica vizuala.

Dincolo de Sala Hipostil se inalta cel de-al treilea pilon care, spune o inscriptie, avea odata o usa din aur incrustata cu lapislazuli si alte pietre pretioase, cu un prag imbracat in argint si suporturi de steaguri poleite, care "straluceau mai tare ca cerurile". Aleea principala se continua printre pilonii al patrulea si al cincilea, spre locul unde se afla initial sanctuarul, construit de Tutmes I (1493-1482 i.Hr.). Cel care se vede astazi a fost construit de Filip Arrhidaeus, frate vitreg cu Alexandru cel Mare care a cucerit Egiptul in anul 332 i. Hr.

Sanctuarul era cel mai venerat loc si constituia punctul central al serviciului divin zilnic. Era alcatuit dintr-o incapere dreptunghiulara in care se afla o racla incrustata cu aur si pietre pretioase ce continea statuia zeului. Faraonul, de obicei reprezentat de marii preoti, trebuia sa aduca ofrande zeului de trei ori pe zi.”6

Preotii se radeau pe cap si pe corp, erau imbracati in vesminte albe de in si se spalau de trei ori pe zi pentru a se purifica. Preotul sosea la templu purtand o cadelnita aprinsa, din care se ridica fumul de tamaie, se indrepta catre sanctuar, trecand printre piloni prin curtile interioare si prin Sala Hipostil.

6 IBIDEM

„Cultul din templu era săvîrșit de persoane sacre. Dintre acestea, cea mai sacră era faraonul, considerat fiu al zeilor. Ultimul nume al faraonului, al 5-lea, era << fiul lui ra >>. Faraonul este întotdeauna desemnat prin apelativul << zeul cel bun >>, lui nu i se spunea niciodată <<zeul cel mare>>, denumire rezervată zeilor propriu-ziși. Funcția de regină derivă din calitatea ei de mamă a faraonului, a monarhului sacru… ea devine calea prin care se transmite natura divină noului-născut. Ea era cea care asigura legitimitatea la tron.”7

Ajungand la racla din interiorul sanctuarului, el spargea sigiliul de lut, tragea zavoarele si deschidea cele doua usi. Recitand rugaciunile rituale, el il saluta pe zeul Amon, care, se credea, salasluia in statuie, si se prosterna. Apoi rostea incantatii, oferea o ofranda de miere si inconjura racla de patru ori.

In continuare preotul scotea statuia din racla, o dezbraca si o purifica folosind tamaie, apa si natro (soda cristalizata). Imbracand-o din nou, el zugravea sprancenele zeului cu fard verde si negru. Apoi aseza pe statuie insemnele regale, apoi oferea zeului mancare si bautura inainte de a-l pune din nou in racla, pe care o sigila cu lut. In final preotul parasea incaperea mergand cu fata spre zeu si asigurandu-se ca si-a sters urmele pasilor, pentru a nu lasa nici un semn al prezentei unui muritor in sanctuar.

Egiptenii de rand nu aveau acces in sanctuar si nici chiar in cea mai mare parte a templului. El il vedeau pe zeu doar in timpul unui festival, cand acesta era scos la lumina si purtat intr-o procesiune, adesea spre a vizita un alt zeu din zona. La Teba, de exemplu, in timpul festivalului Opet, pe data de 19 a celei de-a doua luni a anului, zeii Amon, Mut si fiului lui Amon, Khonsu - cunoscuti drept "Triada de la Teba" - erau purtati din Karnak pana la un templu aflat la cateva mile spre sud, unde se afla astazi Luxor.

Preotii purtau zeul pe platforme ceremoniale din coaja de copac sustinute pe umeri cu niste stinghii, catre barcile care asteptau pe Nil. In timp ce ambarcatiunile erau trase in susul raului si fumul de tamaie se ridica in vazduh, o multime entuziasta de preoti, soldati, dansatori, cantareti si localnici le urma mergand pe maluri si in barci. Cand zeii aflati in vizita ajungeau in templul de la Luxor - unde mai exista basoreliefuri care infatiseaza acest festival - li se ofereau ofrande de hrana si bautura. Apoi, la un moment dat zeii erau dusi inapoi la Karnak, in acelasi fel in care fusesera adusi.

Spre deosebire de alte temple egiptene, in cel al lui Amon ultima incinta nu este sanctuarul. In spatele acestuia, dincolo de o curte interioara, se afla Sala de Festivitati a lui Tutmes al III-lea (1479-1426 i.Hr.) construita pentru a celebra victoriile militare ale faraonului obtinute dincolo de granitele tarii.

Intr-una din incaperile cladirii, cunoscuta drept Gradina Botanica, se afla basorelieful reprezentand plante si animale exotice aduse de Tutmes din expeditiile sale in strainatate - probabil prima colectie de acest fel din lume.

Langa Sala de Festivitati se afla un lac sacru, un bazin dreptunghiular la care preotii veneau zilnic pentru spalarile rituale. Se spune de asemenea, ca lacurile templelor erau folosite pentru anumite ceremonii in cadrul festivalurilor. In timpul acestora o

7 Pr. Conf. Dr. Alexandru Stan, Op.Cit., pag.71

barca traversa lacul, purtand statuia zeului intr-un voiaj simbolic. Pe malurile lacului se insirau copaci, iar pe apele sale pluteau flori de lotus albe si albastre.

La Karnak egiptenii au creat inainte de toate o constructie pe masura "regelui zeilor".

In ciuda supradimensionarii, a ingramadelii de ruine si a invaziei turistilor, Karnak isi pastreaza inca atmosfera sacra, in special in momentele de liniste, cand imaginatia reinvie ritualurile sacre ce se desfasurau in sanctuar sau in lumea crepusculara a Salii Hipostil.

„Omul și destinul său. Un lucru surprinzător este că , deși egiptenii au produs mai multe mituri referitoare la crearea omului, ei nu au fost preocupați de crearea omului. De aceea textele egiptene conțin doar referiri incidentale la problema originii omului. În imnele dedicate lui Ra întâlnim și epitetul de creator al omenirii, fară însă a ni se da detalii despre modul în care Ra l-a creat pe om. Doar un singur text vorbește despre crearea omului din lacrimile lui Ra. Se spune că ochiul lui Ra a fost trimis să lupte împotriva dușmanilor”8

Bibliografie

1. Drimba, Ovidiu, Istoria Culturii și Civilizației I , ed.Vestala, București, 2003

2. Enciclopedia Universală Britanica, vol.1, ed.Litera, București 2010IBIDEM, vol.12, ed.Litera, București 2010

3. Pr. Conf. Dr. Alexandru Stan, Istoria Religiilor pentru Învățământul Preuniversitar, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991

4. http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/templul-amon-ra-karnak-67556.html din 04.11.2015 ora 13:29

8 IBIDEM, pag.74