PUTEREA OMENIRII

(dedicată fiului meu, Mihai)

E-atâta durere în lume, de-ţi parecă totul se frânge în lacrimi de jar!Ai stinge durerea şi-ai vrea alinare,dar clocotul inimii urlă-n zadar!

Te uiţi către ceruri şi cauţi iertare,pe rănile lumii să plângă puţin,să-şi plece privirea cu-n strop de-ndurare,să rupă din lanţuri, să taie din chin!

Dar cerul se-ntoarce şi nu vrea s-asculte:„Prea multe păcate s-au strâns între voi,şi vrajbă şi ură şi crime prea multe,iertarea s-o cereţi în viaţa de-apoi!

Eu nu am putere sa vindec pământuldecât dupa moarte, când lumea-i a mea!În viaţa ce-o plângeţi în voi e cuvântulşi-n voi stă puterea de-a face ceva!”