Universitatea Lucian Blaga Sibiu Facultate de Stiinte, Psihologie

Psihodrama

PROF. COORD. : ASIST. DRD. AURELIA DRAGHICI Closanu Raluca Anul II Gr 1 Dutescu Liliana Herciu Raluca

Descriere generala.

Definitie: Psihodrama este o metoda terapeutica si de consiliere de sine statatoare. Ea abordeaza personalitatea din punctul de vedere al specificitatii individuale, cat si al integrarii acesteia in structurile sociale. Bazele teoretice ale psihodramei servesc la explicarea dezvoltarii indivizilor, a grupurilor si a sistemelor sociale, precum si a tulburarilor acestora. J.L.Moreno este unul dintre intemeietorii psihoterapiei de grup si intemeietorul psihodramei. In conceptia lui despre om si viata individul, grupurile si societatile sunt considerate entitati cu potential de schimbare. Punctul de pornire al conceptiei moreniene este ideea ca in fiecare om exista un potential creativ, care insa sta la dispozitie numai limitat. Psihodrama favorizeaza descoperirea si activarea acestui potential. Cu posibilitatile ei creative, bazate pe joc, psihodrama creaza conditiile evocarii unor situatii de viata cu scopul deschiderii de noi perspective in autocunoastere si dezvoltare. Cu ajutorul metodelor specifice ale psihodramei pot fi experientiate si facute transformabile cele mai diferite situatii de viata, de asemenea procesele sociale in grupuri, organizatii si societate. Prin procedura sociometrica se fac vizibile structurile sociale si relationale dintr-un grup, devenind astfel accesibile dimensiunii sociale si politice. Cum vede Moreno psihodrama? "Am cautat mereu sa arat ca abordarea mea Inseamna mai mult decat a metoda psihoterapeutica - cred cu tarie ca spontaneitatea si creativitatea ating radacinile profunde ale vitalitatii $i dezvoltarii spirituale, ne afecteaza implicarea In oricare sfera a vietii noastre. Intotdeauna am provocat oamenii sa ia parte la procesul vindecarii, sa vina In contact cu problematiea bolii." Psihodrama ca metoda isi are radacinile in lucrul cu copiii, experientele teatrale si lucrul cu grupul, dar mai ales in lucrul cu el insusi. In legaiura cu aceasta' Moreno marturiseste: "Psihodrama vietii meIe a precedat psihodrama ca metoda, Am fost primul pacient al terapiei psihodramatice, protagonist si conducator in acelasi timp, cu ajutorul unor Euri auxiliare inconstiente, lumea care ma inconjoara, am dezvoltat un mod nou pe care cultura actuala nu-l furnizeaza, din astfel de experiente si succese decurge vitalitatea si impulsul de a aplica

asemenea tehnici celorlalti", Moreno defineste psihodrama ca ,,stiinta care exploreaza adevarul prin metode dramatice.". 2. Caracteristicile metodei psihodramatice Intr-o reprezentare psihodramatica individul da viata pe scena lumii sale interioare, explorand anumite pasi ale ei, cu ajutorul celorlalli membri ai grupului care interpreteaza rolurile personajelor desemnate de el. Metoda psihodramatica integreaza modalitatile analizei cognitive cu dimensiunile implicarii experientiale, participative, interactionand la modul eoneret, angajandu-te corporal si imaginativ ca si cand se intamplaacum - are drept consecinla constientizarea unor idei si trairi in general inaccesibile prin simpla povestire a situatiei respective. Elementele nonverbale ale comunicarii actioneaza nu numai in relatie cu interlocutorul, dar si la nivel intern, astfel incat, atunci cand retraiesti o situatie punand in practica comportamentul furios sau infricosat de atunci, aduci in constiinta emotii pe care altfel le-ai fi reprimat. Metodele actionale - cum este psihodrama - sunt in mod special utile in terapie nu doar pentru pacienti putin inclinati spre explorare intelectuala si verbala (ca de exemplu copiii, psihoticii, delicventii), dar si pentru eei care tind sa supraintelectualizeze experientele lor. Unul dintre avantajele eele mal semnificative ale psihodramei este de a converti "reprezentarea inauntru" in "reprezentare in afara". Este o tendinta umana naturala sa ne exprimam trairile si gandurile in actiune, pentru ca a experimenta fizic interpretarea unui rol ne face sa-i simtim mal deplin, sa ne afirmam sinele mai plenar. Moreno spunea ca oamenii au nevoie sa faca mai mult decat sa vorbeasca despre reactiile si dorintele lor, numind aceasta tendinta "foame de actiune" la copil, ca tendinta de a se exprima in gesturi si miscari ce par a izbucni in mod anarhic. Din aceasta intuitie isi elaboreaza ulterior Moreno strategia terapeutiea. Strategia sa urmareste descarcarea unei tensiuni potential patologice si conflictuale prin concretizarea si amplificarea ei in interactiune cu altii. Scopul psihodramei este de a integra armonios continuturile conflictuale ale individului in ansamblul perceptiilor, emotiilor si gandurilor sale, astfel incat acesta sa ajunga la o echilibrare a continuturilor sale mentale in raport cu cerintele realitalii, dar si cu nevoile sale interioare. Modalitalile specifice de lucru psihodramatic au la baza patru ingrediente vitale: factorul spontaneitate, factorul creativitate, conceptul de intalnnire si cel de tele. Psihodrama are drept scop rezolvarea unor probleme emotionale sau psihologice care blocheaza spontaneitatea, ca si antrenarea spontaneitatii punand subiectul in situa!ii care reclama raspunsuri noi. Domenii de aplicabilitate Punerea pe scena a starilor interioare face posibila descoperirea si prelucrarea conflictelor si traumelor psihice. Retrairea acestor experiente uitate, prelucrarea lor

prin actiune psihodramatica conduce pacientul in procesul de insanatosire. Psihodrama se foloseste ca: -tehnica terapeutica independenta, in grup sau individuala (monodrama) -tehnica potentatoare sau mod de lucru intr-o abordare terapeutica eclectica. Fiind o metoda orientata spre actiune, beneficiul terapeutic este bine interiorizat, usor transportabil in cotidian, cu efect de lunga durata. Psihodrama pedagogica: asigura aplicabilitatea conceptiei si metodelor psihodramatice in domeniul educatiei (copii, tineri, adulti) si in domenii specifice asistentei sociale. Prin activarea creativitatii si spontaneitatii procesul educational castiga in eficienta si calitate. Psihodrama organizationala: ofera organizatiilor metode pentru a descoperi si activa competentele individuale si profesionale, contribuind la un management mai eficient al resurselor umane. Tot mai multe organizatii recunosc faptul ca felxibilitatea si angajamentul colaboratorilor, sunt decisive in dezvoltarea pe termen lung si succesul organizatiei. Psihodrama in teatru: aduce un plus de calitate in congruenta si autenticitatea personalitatii prin punerea in scena a dinamicii personale. Libertatea de actiune astfel dobandita confera un plus de expresivitate si bogatie actului artistic. Bibliodrama: aplica conceptele si tehnicile psihodramatice in pedagogia teologica

Tehnici de baza.

Amplificarea este o tehnica care urmareste sa accentueze in protagonist emotii specifice (furia, bucuria, invidia, ura, rusinea), facand in asa fel incat acesteasa apara si sa se distinga intr-un context emotional care parea opac si nediferentiat. Folosirea amplificarii este sugerata de dificultatile in dezvoltarea utila a actiunii psihodramatice, cand protagonistul nu reuseste sa se lase coplesit de un sentiment specific: in aceasta situatie el tinde sa ramana static, inert, repetitiv. Doar un salt emotional bine definit il poate face sa consimta sa porneasca o explorare eficace a propriei lumi psihice, sa aiba puterea sa riste comportamentele noi sau uzuale. Exista doua modalitati fundamentale de a folosi amplificarea pentru a ajunge la acest scop. Prima consta in accentuarea unei emotii deja aparute in protagonist; a doua, in amplificarea acelor stimuli externi care sunt capabili sa provoace emotia asteptata. Prima modalitate se foloseste cand protagonistul, relevandu-si totusi un sentiment bine definit, nu reuseste sa-l traiasca din cauza fricii de judecata exterioara, din neobisnuinta, nivelul inadecvat de incalzire, etc. cu o intensitate suficienta incat intreaga sa persoana sa se implice in actiune. Aceasta amplificare a

emotiilorse obtine accentuand modalitatile corporale prin care protagonistul mainifesta aceasta emotie. Directorul pentru a realiza aceasta poate interveni stimuland protagonistul sa externalizeze intr-un mod nou ceea ce traieste, uzand cu mai multa forta de mijloacele expresive, ca: vocea, gestul postura. In ceea ce priveste vocea, subiectul este invitat de obicei, sa repete expresiile sale verbale accentuan tonalitatea. Adesea, directorul este cel care ajuta protagonistul sa faca aceasta, functionand ca un ecou amplificat. Nu rar se intalnesc protagonisti care nu reusesc sa isi moduleze vocea intr-un mod in care sa faca sa transpara sentimentele lor, ei continua sa vorbeasca cu o voce soptita si cu un ton mereu egal care nu permite ghicirea intensitatii emotiilor lor. In acest caz, poate fi util ca un membru al auditoriului sa se alature protagonistului cu scopul de a repeta expresiile verbale ale acestuia, amplificandu-le in raport cu continutul emotiv de sustinut. In ceea ce priveste gestul, directorul cere protagonistului sa-l repete accentuand aspectele care exprima mai clar o emotie. Astfel miscare bratelor care accentueaza un sentimen de furie poate fi accentuat pana la transformarea intr-o lovitura cu pumnul decisa. Sau, gestul poate fi repetat, dar cu incetinitorul, ceea ce permite sublinierea unei miscari specifice pregnante din punct de vedere emotiv, dar trecuta cu vederea in globalitatea actiunii. Un sentiment de dezgust, de exemplu, poate fi amplificat incetinind miscarile mimicii faciale, in special cele referitoare la gura. Focalizarea pe miscarea gurii poate intarii prin semnificatiile car eii sunt asociate dezgustul. In ceea ce priveste postura, ea poate deveni exasperanta, in aspectele ei directe, in demonstrarea calitatii emotiei. In cazul unui sentiment de singuratate si abandon exprimat printr-o pozitie incovoiata, protagonistul poate fi stimulat sa se ghemuiasca, retragandu-si capul intre brate incat sa nu poata auzi, accentuand astfel imaginea izolarii. Senzatia de a fi in nod pasiv expus unei actiuni amenintatoare a altuia poate induce si transformarea posturii intr-un corp pur si simplu slabit, care nu este doar inert ci si la mila altora prin expunerea unei mari parti a lui. Alta modalitate de amplificare, este cea care opereaza prin amplificarea stimulilor externi, utilizeaza interventia eurilor auxiliare care actioneaza ascultand indicatiile furnizate de director. Cand protagonistul este foarte defensiv, contrapanand ample spatii intre el si emotiile unui anumit aici si acum, directorul aduce comportamentul eurilor auxiliare la o asemenea forta de stimulare incat protagonistul tine cu dificultate sub control reactia sa emotiva. Nu este greu de imaginat cum, intr-o scena de viata scolara, auxiliarul care incarneaza invatatorul poate transforma o mustrare a protagonistului intr-o experienta de umilire, care nu poate fi olita de emotiile continute si in fata carora mecanismele de evitare, pana acum eficace, falimenteaza, sau comportamentul pasiv al mamei nu poate relevaaspectele lui de amestec apasator care impiedica gestionarea spatiului vital, cand un eu auxiliar concentrizeaza si exaspereaza aceasta posesivitate, agatandu-se de corpul protagonistului, impiedicandu-i miscarile, dandu-i si fizic senzatia de vascozitate a comportamentului matern.

Rezultatul imediat al amplificarii este, cel mai adesea, un catarsis de abreactie (plans, crize de agresivitate, sentiment puternic de tandrete), dupa care protagonistul poate sa-si continuie activitatea mult mai relaxat si mai putin defensiv. Aproape intotdeauna el reuseste sa simta un impuls spre comportamente noi, mai ales cand nu poate eluda stimuli care vin de la eurile auxiliare. In amplificare exista chiar si pericolul de a nu tine suficient seama de necesitatea graduarii stimulilor si de a nu depasi in intensitatea acestora pragul dupa care protagonistul nu mai poate furniza raspunsuri utile pentru activitatea psihodramatica. O neatenta luare in consideratie a acestui aspect poate pune protagonistul intr-o situatie in care sa traiasca doar sentimentul de neputinta si de inadecvare, scazand si poate anuland nivelul de incalzire la care a ajuns, compromitand activitatea care trebuie sa se sesfasoare in continuare.

Concretizarea este o tehnica psihodramatica prin care protagonistul face perceptibila intr-o lume fizica externa, lumea interna. Aceasta exteriorizare a sentimentelor pune protagonistul in situatia de a trata cu ele mai degraba decat de a le suporta. Concretizarea este posibila pentru ca individul nu dispune doar de cuvinte pentru a-si exprima lumea interna, elpoate construi o situatie care sa arate o imagine a sa, utilizand propriul corp, spatial inconjurator, obiectele, relatiile cu persoanele prezente pe scena (eurile auxiliare). Aceste situatii devin ocazi productive activitatii psihodramatice pentru protagonist. Foarte adesea este concretizata conflictualitatea psihica. Astfel scena poate fi impartita in doua, fiecare parte reprezentand un pol al conflictului. Protagonistul poate trece de la una la alta, incarnand cand un pol cand altul, facand solilocvii, interogand cealalta parte, furnizand raspunsurile, etc. In acest fel el completeaza si evidentiaza ceea ce in interiorul sau era doar partial constient si care ii aparea atat de confuz. Concretizarea are o clara posibilitate de aplicare cand protagonistul verbalizeaza metaforic imaginea sa. Creativitate directorului gaseste modalitati diferite pentru a concretize metaforele recurente in limbajul protagonistului, reusind sa creeze situatiile care vitalizeaza actiunea psihodramatica gasind calea catre catarsis, insight, intergrare. Sentimentele sunt exprimate prin corp de catre eurile auxiliare pentru a da o expresie concreta asupra modului sau de a percepe alti indivizi recurgant tocmai la persoanele care pe scena incarneaza astfel de indivizi. Acest tip de concretizare este in mod obisnuit numit sculptura. Sculptura este folosita adesea in construirea unui atom social, in care protagonistul, in loc sa descrie sentimente care dupa el caracterizeaza persoanele, le defineste pe fiecare din ele asezandu-le in spatiu si modeleaza partile corpului.

Construirea scenei Scena in psihodrama este constituita dintr-un spatiu care contine obiecte si persoane care, prin situarea lor, stimuleaza protagonistul sa faca actuale acele imagini pe care le va clarifica prin experienta psihodramatica. Scopul este ca protagonistul sa se implice in situatie la maximul, in planul perceptiv si motoriu, incat sa actioneze potrivit caracteristicilor de aici si acum care urmeaza sa fie reprezentate. Fundamentale sunt referintele spatiale care fac protagonistul sa se simta situat inainte, in centru, in spate, deasupra, dedesubt, etc, potrivit elementelor unei scene care pot fi usa, fereastra, dulapul, fatada casei, masinile parcate, etc. In acest spatiu pot fi si alte persoane alaturi de protagonist, ele reprezinta pentru el puncte de referinta dinamice.

Dublul este una din tehnicile fundamentale utilizate in psihodrama. El consta in a da voce sentimentelor pe care protagonistul nu reuseste sa le spuna din diverse motive: timiditate, rusine, angoasa, inhibitie, sentiment de vinovatie, educatie, etc. Aceasta tehnica cere interventia unei persoane care sa joace rolul de dublu, rol care de obicei este jucat de o persoana din auditoriu care traind un puternic sentimet de identificare cu protagonistul ofera si se pozitioneaza alaturi de protagonist pentru a functiona ca un alter ego care exprima cu voce tare gandurile, dorintele, sentimentele pe care acesta nu poate sa si le manifeste verbal. Eficacitatea dublului in a face sa apara emotiile, amintirile, insightul este surprinzatoare. Aceasta deriva din faptul ca protagonistul, cand accepta prezenta dublului alaturi de el si se recunoaste in el, traieste emotii intense si incurajatoare:sunt de accord cu tine, nu este atat de periculos sa spui anumite lucruri, etc. Din punct de vedere formal se distinge dublul singur si dublul multiplu. Primul este atunci cand o singura persoana face acest rol alaturi de protagonist, dubland orice aspect diferit al acestuia. Este posibila clasificare dublului dupa intentia terapeutica care ghideaza dublul in alegerea unor continuturi si exprimari decat ale altora. Putem astfel sa avem: - dublul de sustinere: confirma, subliniaza, repeat ceea ce este exprimat de protagonist. Exemplu: protagonistul: simt tandrete pentru tatal meu si acesta este un sentiment nou pentru mine dublul: vreau sa fiu tandru cu tatal meu. Doresc sa-i arat toata tandretea care o am in mine pentru el ... - dublul de confruntare: ajuta protagonistul sa se confrunte cu aspectele de sine putin acceptate sau nerecunoscute. Exemplu: protagonistul: ma simt rau pentru ca sunt nefericit, pentru ca mi s-au intamplat atatea lucruri neplacute dublul: am nevoie de depresia mea. Cand sunt deprimat sunt sigur ca cineva se ocupa de mine.

- dublul investigativ serveste pentru a sublinia anumite continuturi percepute ca importante de un membru al auditoriului si trecute neobservate in contextul comunicarii protagonistului. Exemplu: fiica mea incearca sa-mi faca rau; dublul: fiica mea ma vrea mai atenta la nevoile sale. Poate vrea sa o ajut sa-si ingrijeasca aspectul fizic. - dublul integrativ este util cand protagonistul se gaseste intr-un moment de dificultate din cauza continuturilor emotive confuze si negratificante. Exemplu: protagonistul: simt ca nu am prieteni. Munca este frustranta. Nu am timp pentru mine.; dublul: simt in mine ceva care ma impiedica sa ma relaxes, sa fiu multumit de relatia pe care o am cu fiul meu, sa fiu satisfacut de rezultatele bune obtinute cu acel grup de profesori. - dublul de amplificare are funtia de a da voce clara si puternica a ceea ce protagonistul a exprimat confuz si cu voce slaba. Exemplu: protagonistul: nu pot sa respir. Vreau sa ma descarc. Vreau sa urlu. (cu voce joasa). Dublul: ah, ah(cu voce foarte ridicata).

Fotografia

Tehnica fotografiei consta in demonstrarea, in mod psihodramatic, a unui moment din propria viata, reproducand fidel pe scena continutul unei fotografii apartinand unui album de fotografii. Utilitatea acestei tehnici in activitatea psihodramatica este multipla. Fotografia poate fi reconstruita pe scena datorita caracteristicilor de imagine, in mod perceptiv, bine definite. Pana si membrul care pare sa-si fi reprimat continuturile emotionale si cognitive ale trecutului, cu ajutorul acestei tehnici, poate gasi un punct de plecare pentru o psihodrama capabila sa investigheze momente din istoria sa, chiar indepartate.

Interviul este modalitatea tipica de a da drumul activitatii cu protagonistul, care constituie faza centrala a unei sesiuni psihodramatice. Interviul permite explicarea anumitor continuturi mentale (imagini, ganduri, afecte, dorinte, etc.), care se preteaza a fi transformate in reprezentatie scenica. In cadrul reprezentatiei scenice, interviul isi gaseste un spatiu al sau cand protagonistul trebuie sa prezinte aspecte despre sine sau alte personaje care intra in relatie cu el. Pentru prezentarea sa intr-o situatie spatio-temporala bine definita directorul stimuleaza protagonistul cu intrebari specifice care il ajuta sa transforme acolo so atunci in aici si acum -ul scenei psihodramatice. De exemplu, directorul il ajuta pe protagonist sa arate prima zi de scoala, cand s-a simtit singur si pierdut, poate pune intrebari de genul : cum esti pieptanat ? , ce culoare au hainele

tale ? , Priveste afara si spune-mi ce vezi ? . se intampla frecvent ca protagonistul sa raspunda : Nu stiu , directorul insista cu dezinvoltura si convingere spunand : nu trebuie decat sa te uiti in fata ta, alaturi de tabla si sa imi descrii ceea ce vezi.

Inversiunea de rol este tehnica centrala a psihodramei. Ea consta in a face o persoana sa-si asume pentru un anumit timp rolul unui altul . Protagonistul structureaza spatiul in care se gaseste : delimiteaza camera marcand usile, ferestrele, masa, scaunele ; apoi este invitat sa priveasca pe fereastra si sa spuna ceea ce observa afara. El poate descrie un bloc cu multe ferestre ; la una din acestea sta o femeie care vrea sa spioneze ce se intampla in camera in care el se afla. In acest punct, directorul poate sa spuna : Inversiune de rol cu doamna . protagonistul se asaza in afara camerei si este intervievat de director : ce fel de persoane traiesc in camera aceasta ? ce impresie v-ati facut despre ele ? s-a intamplat ceva deosebit ? . La sfarsitul interviului spune Reinversiune , si protagonistul revine la locul sau.

Prezentarea

Tehnica prezentarii este aplicata la membrii grupului care sunt invitati sa se arate colegilor, fie protagonistul, fie alte personaje care apartin semirealitatii.

Prezentarea este debicei realizata in moment precedente unei scene si contituie o ele s modalitatea de cunoastereaspect lor une persoane car contribuiela dezvoltarea actiunii a e i e . Directorul incepe psihodrama vitand pro in tagonistulsa pre zinte aspectele de sine pentru intrarea in situatia care se construieste pe scena. Succesiv avem si prezentarea.altor perscnaje. Modalitatile prin care otagoni tul- in pielea sa si a al poate reali prezentar sunt pr s toraza ea diverse. Pr cele mai folosite sunt intre interviul din partea directorului , solilocviu, autoprezentarea. Interviul este ut cind prota ilizat gonistul trebuie aju sa specifice anumite tat aspecte care sa-i permita intrarea intr o situatie bine definta spatial si temporal. Folosirea soIilocviului este utila cand important sa se cunoasca, este inainte de toate, ima ginea protagonistului espre situatia care trebuie d aratata, mai degraba decat elementee descrip ale pe l tive rsoanei sale. Un solilocviu eficace pr esupune exisenta unui bun nivel de incalzire care sa permita con t tinuturilor emoti e sa se traduca sor in e v u xpresii verbale. Dir ctorul recurge la acea tehnica cand protagonistul care e sta isi incepe activitatea p sihodramatica ap dominat de o puternica incarcatura are . emotion care tri in ala mite plan secu dar aspe tele realitati obiecti n c i ve. Interviul si solilocviul au ca scop cunoasterea personajului care se gaseste pe scena dar nu sunt instrumente care sa finalizeze prezentarea, nu sunt vazute de protagonist cu aceasta semnificatie;

autcprezentarea, in schimb, exprima intentia protagonistului de a fumiza o serie de inforrnatii care caracterizeaza propria persoana in acea scena se realizeaza dupa ce directorul invita protagonistul sa . Ea actioneze, in asa fel incat sa a celor prezenti aspecte despre sine pe care el le considera important sa le rate faca cunoscute in acel moment pentru a favoriza dezvoltarea actiunii psihodrarnatice. Modalitatea in care aceasta se realizeaza este diversa: protagonistul poate povesti o anecdota care il priveste, poate face o cronologie a evenimentelor in care a fost implicat, poate sa-si asume posturi care sa descrie experientele sale, poate alege o scena semnificativa in care sa se arate pe sine insusi sau pe un altul semnificativ al vietii sale Autoprezentarea este ceruta in situatii neclare din care nu a reiesit un continut sp sa . ecific care poata fi dezvoltat. O consideratie deosebita merita prezentarea care se realizeaza in momentul in care grupul se constituie sau cind un nou membru intra in el. Orice inceput de relatii interpersonale cere ore; in prezenta cazul.de fata, al grupului de psihodrama, aceasta este facuta astfel incat cu aceasta sa se faca ocazie cunoscuta metodologia psihodramatiPrezentarea propriului nume poate fi introdusa, de exemplu ca. , intr-o activitate care presupune tiune ( Ex. Pasarea mingii ac pronuntand numele pe rsoanei careia i se directioneaza ). O cunoastere a persoanelor se poate face prin formarea de perechi se prezin intre ei, apoi se : acetia ta prezinta intregului grup prin invesiune. Directorul poate inventa nenumarate alte de prezentare a moduri membrilor grupului. Proiectia in viitor Proiectia in viitor reprezinta o modal de lucru care merita o atentie particulara. Ea se itate caracterizeaza prin punerea protagonistului intr-o situatie in care fiecare even iment trebuie inventasi t care nu se r fera la o experienta deja traisau la un fapt intamplacum se intimpla continuturile e ta t, cu unei psihodrame care se refera la trecut. Protagonistul creaza viitorul sau si nu trebuie sa realizeze o creatie imposibila, in care sa nu sea tin de datele realitatii necesare sau in mod prezumtiv cont prezentata in acel timp din viitor. El nu poate pleca decit de la faptul ca are o virsta bine definita, ca a trait experiente placute sau dureroase, de a fi avut o istorie pe care el o cunoaste si nu o poate nega. Aceasta siuatie stimuleaza rotagonistul la o intensa munca interioa t p ra pentru a descoperi si a pune in evidenta asp ecte de sine necesare pentru a compune un cadru semnificatirealist al propriei v si existen Aceasta poiectie a sa in viitor permite clarificarea si exprimarea unor continuturi mentale te. r pe care intimplarile vietii sale le-au facut sa ramina in obscuritate. Proiectia in viitorcere pentru a fi e fi c a ca directorul in te rv in a stim u la n d p ro ta g o n istu lscena , ce sa ca p e n tru care va fi reprezentata sa-si asum dimensiune de concretete; eo numai asa viitoru pierde din l isi aspectul de fantasmagorie si este v ca o situ care prez caracteristicile realitatii obiecti atie inta . Protagonistulespoate proiecta intr-un viitor imediat apropiat sau indepartat; in orice, caz sau scena psihodramatica trebuie sa fie bine definita in toate aspectele ei.acest proces de definire duce iar Ch protagonistul la o incalzire graduala in situatie, chiar daca ea pare atat de indepartata incat pare sa nu releve conexiuni cu experienta de pina acum. De obicei protagonistul considera dificila transformarea in " aici si acum" a imaginilor fugare si putin structurale relative la propriul viitor. Pentru aceasta directorul il incalzeste cu stirnuli foarte precisi: in ce timp suntem ( anul, luna, ziua; in ce moment al zilei ),in ce loc ( Construirea ambientucu spatiile si obiectele sale ), cum te prezinti ( ce virsta ai, lui ce aspect fizic, cum te misti ), cine este cu tine ( prezentarea personajelor ), ce faci in acest moment si asa mai departe. Diverse pot fi ocaziile care sugereaza directorului utilizarea proiectiei in viitor. citeva. Voi ilustra Directorul poate retine ca util transferarea in viitor ca o concluzie a scenelor explorative ale trecutului, indepartat sau apropiat, in care protagonistul a adunat cu anumite emotii . claritate - pana acum percepute in

mod instinctiv- prezente in mod obisnuit in situatii care au anumite caracteristici. In acest caz protagonistului, i se cere sa se transfere intr-un viitor imediat pe el insusi poate sa-l e care xperimenteze cu posibilitatea dea verifica controland imaginile emolive care in el in acest con par a lext. Proiecta in viitor, chiar indepartat i , poate duce laintelegerea anumitor semnificatii ale unor fatasme recurente in mintea protagonistului. In sfi sit, posibilitatea de a lucproiectandu-se intr-un timp viitor permite r ra depasirea rezistentelor unor membri ai grupului de a fi protag Cand exista teama descoperirii propriului trecut, perspectiva de onisti. a reprezenta ceva ce trebuie inventat da persoanei impresia de a se putea implica in rolul de protagonist fara riscul de a-si compromite propria imagine. In acest caz, reprezentatia viitorului isi asuma fvignete orma u nei Si are semnificatia unei activitati preparatorii pentru psihodrame succesive, in care protagonistul poate recupera momente importante din istoria sa.

Scaunul auxiliar In psihodrama se vorbeste de scaun auxiliar se utilizeaza un scaun ca element " auxiliar" pentru cand protagonist, caelement car ajuta in mod pecific protagonislu sa dez ' e s l volte actiuneapsihodramatica. Scaunul ocupa un spatiu bine definit pe , un spatiu care trebuie umplut de interlocutor scena un imaginar; in cazul " scaunului gol "protagonist in cazul " scaunului inalt ". , de Scaunul gol se utilizeaza atunci cand protagonistul trebuie sa spuna anumite lucruri unui altul pe care si- imagineaza ocupand spatiul of de scaun. Elementul concret, dar gol, reprezentat de scaun l erit se preteaza afi umplut cu tot ceea ce protagonistul vede ca ar umple acel este un spatiu in : spatiu care pot fi puse perceptiile, proiectiile, spaimele, dorintele protagonistului. Poate fi vorba de fotoliul in care taal se aseaza citeasca ziarul, leaganul copilului, balansoarul bunicului etc. Scaunul t sa g o1 poate fi folosit si pentru intilnirile cu persoanele moarte sau inca nenascute dar care sunt prezente semnificative in lumea intrapsihica a protagonistului. Scaunul inalt este utilizat ca functie auxiliara de protagonistul care traieste un sentiment de inferioritate si / sau subordonare in raport cu o anumita persoana, mediu sau situatie. Din punct de vedere tehnic const a in asezarea unui.scaun pe o masa sau pe un plan mai ridicat decat nivelul scenei: pe acesta se asaza protagonistul, care experimenteaza un raport "de sus in jos", etc cu persoanele care in viata reala traiesc ca "superiori", "strivitori", "deasupra". Aceasta tehnica utilizeaza simbolistica pe care o intilnim si in realitatea cotidiana . Sociometria Sociometria este constituita din ansamblul tehnicilor care fac reprezentabile ( si perceptibile intrun mod bine definit) fortele de atractie ( tele pozitiv) si cele de respingere (tele care produc intre negativ) se membrii r upului.Sociometria poate fi grafica si de actiune g . Modurile in care tehnica sociomnetrica se poate structura sunt multe atunci cand cel care face sociometria stie sa inventeze. O alta .tehnicasa poate o constituie distribuirea fiecaruia din membrii grupului, asezati in cerc pe scena, o foaie si un creion avand urmatorul consemn Pe aceasta foaie faceti o lista a numelor colegilor prezentiajungti fiecare :" . Cind .la nume scrieti patru adjective care sa califice persoana respectiva: doua dintre adjective trebuie saoaiba semnificatie pozitiva, doua o semnificatie negativa. Cand cele patru adjective au fost scrise, foaia este lasata pe podea si toate persoanele se muta, in asa fel incat sa se gaseasca in fata foii scrise de catre colegul din stanga sa sau cel din dreapta (in functie de rotire, daca se face in sensul acelor de ceasornic sau

invers). Foaia va fi citita, apoi se continua rotirea pana se citesc toate foile. Fiecare trebuie sa retina ce adjectiv l-a impresionat si ce coleg i l-a atribuit. In final, sunt diverse intilniri intre perechi pentru a intelege mai bine semnificatia fiecarui adjectiv referitor la propria persoana.experienta constituie Aceasta o pretioasa ocazie pentru ca persoanele se pot confrunta si clarifica in legatura cu aspectele perceptiilor reciproce. In cazul in care intentionam sa folosim metodologia de actiune pentru a pune in evidenta, in interiorul grupului de psihodrama, cum este perceput de colegi membrul P, P se aseaza in centrul geometric al scenei, in timp ce ceilalati se aseaza la o anumita distanta fata de el si isi asuma o atitudine si o postura (sau eventual exprima un mesaj verbal) pentru a demonstra cum simt ei raportul cu P ( mai ales criteriul dupa care evalueaza acest raport care fi implicit sau cel generic al ernpatiei; alteori poate poate fi un criteriu mai specific: raportul pentru a realiza ceva impreuna, raportul pentru interese culturale , atractie sexuala, etc. ). Daca, in schimb vrem sa vedem cum P isi percepe colegii aseaza in centrul , P se geometric al scene ceilalati membrii ai grupului sunt asezati i si in scena asumandu-si atitudinea, postura si cuvin pe care le indica P. In timp ce in tele prima situatie, P vede perceptia pe care altii o au despre el, in cea dea doua el arata altora perceptia pe care o are despre ei.

Solilocviul Metodapsihodramatica cere ca protagonistul sa ex prime decate ori esteposibil,ceea ce memoriaii aducein minte" aratand-o" scena.Pentru aceasta, forma cea mai tipica a ex verbale pe presiei este discursul direct carei is asuma doua forme: dialogul, cand protagonistul interactioneaza cu unul sau mai multi interlocutori; solilocviul, cand pro tagonistul pune cu voce tare ca sicum se s i .adreseaza siesi. In solilocviu, individul ex prima liber ceea ce ii trece minte, intr-un fel in care prin parca nu s-ar adresa altora ci nu lui insusi. mai De obicei, directorul este cel care cere prot agonistului sa fa un soliloc iu. Situatiile in care ca v este cel maiadesea solicitasunt: t a) directorul retine ca important faptul ca protagonistul va pune mai bine in evidenta emotiile care se ascund in spatele comportamentului manifestat, de aceea stimuleaza aceasta munca introspectiva. O astfel de luare de constiinta pro voaca adesea, la rindul sau o modificare de comportament. b) protagonistul pregateste o scen pentru a carei dez oltare eficace este oportun sa expliciteze a v sintetic faptele. c) protagnistul intr-o situatie de dialog spune lucruri care- pentru a avea o justifica re in contextul in care trebuie saapara - nu pare sa coincida cu ceea ce traieste cu adevarat in acel moment. Suspendarea raspunsului Scopul psihodramei este acela d rupe cristalizarile de a elibera spontaneitatea, de a ea , multiplica creati rolurile indi idului astfel incat aces sa ajunga la o mobilitate psihologic v v ta a care permite acordare- fara excesive renun - propriilor exigente interne cu limitele s a tari i cererile impuse de lumea externa care inhiba si limiteaza. Tehnica prezentata consta in faza in care sunt implicati, in m o degal, toti . membrii grupului, in facilizarea autoexprimarii datorita suspenparii stimulilor externi care pot induce situatii anxiogene care ar putea congela spontaneitatea, intepenirea rolurilor, provocarea unor raspunsuri reactive automate (acting-out). Tehnica consta in aplicarea unei reguli prin care o persoana da un. mesaj unei

alteia, in timp ce aceasta din urma nu poate replica imediat. Este vorba despre o suspendare a raspunsuLui, suspendare care functioneaza ca tampon intre doua mesaje. Este vorba, pe scurt, de a evita o dinamica de tipul "lovitura-contra lovitura , care provoaca o daunatoare descarcare a irnpulsurilor mai degraba decat o luare de. constiinta a continuturilor care aparin unei alte subiectivitati. Tehnica suspendarii raspunsului permite mentinerea in interiorul grupului a unei relatii interpersonale care permite fiecaruia o forma de autoexprimare. Acest tip de relatie este calificata ca intersubiectiva, si este elementul care caracterizeaza abordarea moreniana. Ocaziile tipice in care se foloseste regula suspendarii raspunsului sunt activitatile prin catena si participarea finala a auditoriului. Exemple Cei sapte pasi Harta privind intinerariul pe care un protagonist il intreprinde nu este un parcurs unic, ea ofera optiuni diverse. Alegerea intinerariului si adaptarea, pas cu pas, in masura in care parcursul prezinta scenarii noi, este ceea ce noi numim strategie regizorala. Acest capitol se refera la un instrument didactic creat pentru cel care, in procesul formarii, face primii pasi ca director care conduce un protagonist. In realitate, este vorba despre o "scaleta" constituita din 7 pasaje logice, construite pentru ca studentul-director sa poata acompania un protagonist pe un parcurs psihodramatic complet si satisfacator. Ea consta intr-o strategie regizorala standardizata, capabila sadea o directie bine definita celui care incepe sa experimenteze acest tip de condus. Utilizind indicatiile referitoare la fiecare pas al scaletei,cel care este in faza de invatare se misca: mai usor, este mai increzator in propriile capacitati, nivelul de anxietate este mai scazut aceasta stare permitand eliberarea graduala a spontaneitatii cel in cauza avand acces la.strategii diverse, creative. Aceasta strategie de baza prevede urmatoarea secventa: . 1. Intrarea in sarcina a protagonistului. 2. Intrarea in semirealitate: noul timp si .interviul existential 3. Construirea scenei si interviul in situ. 4. Popularea scenei. 5. Actiunea scenica. 6. Integrarea. 7. Intoarcerea la realitate. 1. Luarea in sarcina a protagonistului Este prima faza a activitatii, in care, intentia principala a directorului este aceea de a ajuta o persoana din. grup sa treaca de la rolul de membru egal al grupului la rolul privilegiat de protagonist. Continuturile exprimate in aceasta faza servesc la crearea unei aliante intre director si protagonist. La inceput, atentia se poate focaliza.asupra faptului ca protagonistul trebuie sa aiba incredere in director: avem astfel explicitarea sentimentelor legate de acest eveniment. Stabilit fiind primul contact, de obicei, se trece la definirea contextului la care se va referi

reprezentati a psihodramatica. In aceste prime exercitii, este vorba de situatii relationalesimple, non-problematice.Ceea ce se cere noului director este sa faca sase intimple ceva pe scena astfel incat, personaj ele care sunt in ea, sa fie caracterizate si sa demonstreze tipul de relatie care exista intre ele si protagonist. Luarea in sarcina este un timp al schimburilor emotive si cognitive, explicitate de personajele aflate pe scena: protagonist si director, in acest moment amandoi fiind elemente centrale ale scenei (se negociaza relatia lor). La sfarsitul acestei faze, care trebuie sa se concluzioneze cu transformarea rolului de membru al grupului in rol de protagonist, directorul va incerca sa se "decentreze": acum prezenta sa poate deveni marginala (chiar si prin propria pozitionare in afara scenei) in avantajul centralitatii protagonistului si a lumii sale interne pe care urmeza sa o reprezinte. Incheierea acestei faze si trecerea la urmatoarea trebuie sa aibe continuitate: trecerea la sernirealitate se va marca clar printr-un semn ce il va da directorul, astfel incit aceasta trecere sa fie perceputa si de protagonist si de auditoriu (ex.: o schimbare in tonul vocii; o pauza; o bataie din miini; departarea fizica fata de protagonist; schimbarea luminii; etc.) Acest semn trebuie sa fie ca un indicator al schimbarii: trecerea inechivoca ele la un timp real la un semireal. Intrarea in semirealitate: noul timp si interviul "existential" Directorul si protagonistul si-au definit rolurile pe parcursul luarii in sarcina. Acum este vorba de intrarea graduala in lumea protagonistului, intr-un mod, in care acesta sa reuseasca sa sio extemalizeze pe scena, concretizandu-si imaginile. Intrarea in aceasta noua realitate (semirealitate) se face prin noile coordonate temporale si prin transferarea intr-un spatiu specific. Acest mod de a proceda, respecta criteriul prin care incalzirea in situatie este mai eficace si mai productiva daca ne miscam de la general la particular, de la periferie spre centru. Faza la care ne referim, priveste aceasta pozitionare intr-un anume timp inainte de a trece la o definire mai specifica a contextului si a spatiului circumscris. Elementele ce constituie "aici si acum" :-ul din aceasta fazei sunt intr-un spatiu inca nedefinit, in centrul caruia se aseaza protagonistul, e timpul unei varste concrete in momentul intrarii in semirealitate. Alaturi de protagonist este directorul ~ relationindu-se realist la persoana considerata la o varsta specifica ( din acest motiv, daca intervieveaza protagonistul devenit copil de 5 ani, il invita pe acesta sa se aseze in genunchi, astfel incit sa devina perceput ca un adult care este mai inalt) - care este in rolul intervievatorului curios si afabil, cat se poate de neutru, care stimuleaza, prin intrebari clare si rapide, protagonistul sa se "simta" in noua asezare temporala. Acesta este ajutat sa reflecteze asupra existentei sale, privita din anumite puncte de vedere: aspect fizic, sanatate, relatii familiale, studii, munca, viata sentimentala, prieteni, timpul liber, s.a.m.d. Acest interviu, pe care noi il definim ca existential datorita finalitatii sale de a reactualiza o atmosfera, mai degraba decat a starui intr-un moment particular chiar si spatial definit - este caracterizat prin rapiditate si mobilitate, in sensul ca este condusa intr-un mod care are ca scop comutarea atentiei protagonistului de la un continut la altul: aceasta pentru a face ca cel intervievat sa iasa dintr-un scenariu dejagindit despre acea etapa de viata si oferirea unor elemente noi pentru o reprezentatie intr-un anume' sens inedita. Protagonistul gaseste in directorul-intervievator contraroluri care stimuleaza amintirea si asociatia libera; aceste contraroluri- trebuie sa constituie stimuli bine definiti incat sa induca protagonistului capacitatea de a se referi si la acele aspecte ale lumii sale interne pe care le neaga, subevalueaza, refuleaza.

3. Construirea scenei si interviul "in situ" Introducerea protagonistului in timpul specific, initiaza faza in care acesta este ajutat sa se situeze intr-un loc definit. In aceasta faza, el va fi gradual implicat privind referintele externe: (inainte, in spate, la dreapta, la stanga, sus, jos etc.) ,cele ce ii dau o orientare spatiala, care de acum vor conditiona pozitionarea lui pe-scena si a relatiilor cu obiectele prezente in ea. De aceea, acest spatiu va fi structurat pornind de la asezarea unor puncte care vor fi reperele constructiei ulterioare. Daca suntem intr-un spatiu inchis, aceste repere sunt, in mod obisnuit, constituite de usi si ferestre ( deschideri, puncte de trecere ); daca suntem afara, aceste repere pot fi nenumarate (trotoarul, casa, copacul, stratul de flori etc.)Aceste repere reprezinta partile "immobile" ale scenei ce pot fi apoi completate cu alte elemente "mobile" (masa, scaunul, televizorul, patul, masina, bicicleta etc.). Obiectele folosite pentru construirea scenei sunt materiale, reale sau simbolice, cu ajutorul carora protagonistul reprezinta locul specific, constituit din parti mobile si immobile. Asezarea acestor obiecte, in c puncte diferite ale scenei, cere protagonistului o mobilitate care permite intreruperea staticitatii posturii de pana acum, cand s-a aflat alaturi de director pe scena. Acum protagonistul si directorul au luat distanta, in sensul ca, primul s-a pozitionat pe marginea scenei iar, cel de al doilea, este acum prins in construirea scenei. In aceasta faza, este anticipat acel tip de comportament activ, chiar si in sens motoriu, ce va caracteriza personajele ce vor fi prezente in reprezentarea scenica ce sta sa inceapa. Procesul construirii scenei are, de fapt, si scopul de a activa diversele posibilitati psihomotorii ale protagonistului, facindu-l sa fie mai degajat in miscari in cadrul acestui spatiu mai disponibil in a juca roluri noi si a interactiona spontan cu personajele pe care le va avea in reprezentatie. Directorul colaboreaza, de la distanta, la construirea scenei regland lumina dupa indicatiile protagonistului si dandu-i acestuia stimuli verbali care sa il faca sa reflecteze la noua situatie in care . se afla, pe masura ce scena prinde contur. Incepe astfel interviul "in situ", interviu care incepe dupa ce scena este completa si este mult mai specific si implicant, avand scopul de a-l face pe protagonist sa priveasca in jur si sa fie deschis stimulilor si sugestiilor prezenti in acel ambientabia construit. Abilitatea directorului de a pune intrebari clare si' precise, care sa nu predispuna la raspunsuri generice sau evazive, este elementul determinant pentru implicarea protagonistului in "aici si acum". Daca pe parcursul construirii scenei, intrebarile directorului pot fi generale sau, generice (acestea servind doar pentru a mentine canalul comunicarii verbale intre cele doua persoanecare acum se situeaza din punct de vedere fizic mai la distanta), odata terminata construirea scenei interviul in-situ trebuie sa aiba intrebari mult mai specifice pentru a face protagonistulsa se simta acolo, in acel moment; in acel spatiu. Sunt tipice pentru interviul in situ intrebari ca: " Ce oare e?", "Unde erai acum 5 'minute ?", "Ce'culoare au pantalonii tai ?"Ce ai mincat la p pranz ?"," Mergi la fereastra i spune-mi-ce vezi. Diferenta.fata de interviul existential este. evidenta: acesta urmeza firul liber al. introspectiei, in oarecare masura desprins de ambientul fizic inconjurator; interviul in situ,in schimb stimuleaza referirea la ceva care impresioneaza din afara, ceva ce exista in sine pentru sine, independent de subiectul care percepe. . . O ultima observatie. Scopul acestei faze este de a construi o scena care sa ofere din punct de vedere structural un spatiu optim pentru interactiunea personajelor in timpul reprezentati ei. Trebuie sa se tina seama de aceasta instrumentalitate a scenei pentru a nu i se dedica prea mult timp din timpul activitatii cu protagonistul, pentru ca, in atare situatie, vom pune pe picioare un

instrument prea elaborat dar fara a avea timp pentru a-l utiliza.

4. Popularea scenei Acum ca exista pe scena un spatiu fizic structurat, lipseste un singur lucru pentru ca directorul sa poata incepe reprezentatia: este vorba despre definirea personajelor ce vor interactiona cu protagonistul, alegerea celor care le vor incarna,de a le pozitiona pe scena acolo unde trebuie, de a le da o prima caracterizare printr-un interviu scurt. Cu introducerea personajelor, scena este completa in componentele ei: imaginea care apare perceptiei noastre este cea a unei fotograme dintrun film care incepe de aici. Dar sa vedem secventa cea mai obisnuita a acestei faze. Mai intai de toate protagonistul 'se aseaza in acel punct al scenei unde se afla in momentul la care se face referinta, si isi asuma postura adecvata. Din aceasta pozitie alege persoanele din auditoriu care vor acoperi diversele roluri ale personajelor din scena. Fiecarui personaj i se va da indicatii referitoare la postura, la mimica etc. ( eventual protagonistul arata atitudinea .persoanei intro scurta inversiune de rol ). Urmeaza un interviu concis al fiecarui personaj (bineinteles ca este vorba de protagonist in inversiune de rol) finalizat prin a face explicite caracteristicile esentiale ale fiecaruia ce contribuie la atmosfera de "aici si acum" si de a da cateva informatii care permit eurilor auxiliare sa isi faca rolul corect. Uneori este nevoie ca protagonistul insusi sa fie intervievat rapid cand este in propriul rol pentru a-l face sa isi verbalizeze sentimentele legate de situatia in care se afla inconjurat de persoanele respective. Aceste interviuri ale "altora" din scena contin elemente proprii atat interviului existential cat si celui in situ ( intrebarile pot face referire atat la: aspect, virsta, date caracteriologice, starea de spirit din acel moment, cum ii vede pe ceilalti din scena, asteptari etc.). Totul trebuie sa se faca in timpi scurti, astfel incat sa nu afecteze faza centrala a activitatii cu protagonistul, cea a actiunii scenice. 5.Actiunea scenica Pana aici directorul a operat pentru crearea conditiilor ce fac posibila realizarea actiunii: rolul sau a fost cel de regizor care predispune spatii, obiecte, persoane; acum e gata sa "ridice mingea la fileu" si sa priveasca din "culise". Din acest moment el poate interveni doar in doua moduri: unul, mentinandu-se extern scenei ( cu o prezenta discreta, ntr-o anumita masura asemanatoare cu cea a sufleurului in teatru) pentru a oferi stimuli protagonistului sau altor personaje, fara a intrerupe actiunea; altul ( cand este indispensabil pentru productivitatea reprezentatiei ), oprind scena pentru momente scurte si intrand fizic in scena pentru a-si face interventia. In primul caz, el da consemne de comportament, cere inversiuni de rol sau alte indicatii specifice (ex. amplificare) eurilor-auxiliare; sau intervine ca dublu sau oglinda. In al doilea caz, intrerupe in mod explicit actiunea (un Stop!) si isi face in mod clar simtita prezenta alaturi de protagonist pentru a-i transmite consemnele necesare ca reprezentatia sa fie prolifica. Aceasta interventie poate fi gandita ca un moment de "stop cadru", care trebuie sa fie scurt, pentru a nu raci protagonistul din implicarea scenica si pentru a nu favoriza o relatie privilegiata cu directorul, distragandu-l de la interactiunea cu personajele din scena.

Pentru o buna demarare a actiunii facem urmatoarele recomandari: - odata terminate interviurile, preliminare ale diferitelor personaj e, directorul invita pe cel care ii pare "propulsorul" actiunii,(si aceasta este o evaluare pe baza a ceea ce a aflat din interviuri) sa actioneze. Bineinteles, aceasta persoana va fi incarnata de protagonist in rol propriu sau in inversiune cu altul. Eurile-auxiliare interactioneaza cu, el improvizind raspunsuri intuitive si comportamente congruente. Directorul va lasa actiunea sa curga pana cand acest personaj va fi caracterizat suficient in interiorul scenei. - dupa citeva interactiuni, directorul simte oportunitatea de a intrerupe (Stop!) actiunea pentru a reface scena avand, un eu-auxiliar (sau un alter-ego) care va reface rolul tocmai jucat de protagonist; protagonistul va reface partea improvizata de eul-auxiliar (sau de alter-ego). Aceasta repetitie in dezvoltarea scenei face ca aceasta sa se apropie de imaginea existenta in mintea protagonistului. Chiar si aici se poate ajunge la un alt Stop!, pentru a reincepe scena inca o data, cu protagonistul in rolul unui tert personaj, astfel incat sa poata arata comportamentul sau specific. In fapt, este vorba de a construi gradual faza initiala a reprezentatiei, repetand scena pana cand protagonistul a actionat in rolul tuturor personajelor( sau cel putin in rolul acelor personaje care cer o caracterizare mai explicita), furnizand astfel informatii pretioase eurilor-auxiliare. Cand toate rolurile au fost jucate de protagonist, scena se reia cu protagonistul in propriul rol. Din acest moment incolo, ceea ce urmeaza depinde de ceea ce se intimpla, nu se pot face recomandari standardizate: Dupa demararea actiunii intentia directorului este cea de a a face astfel incat protagonistul sa puna in evidenta sentimentul central legat de situatia in care se afla. Directorul va utiliza toate strategiile de interventie necesare care se dovedesc a fi oportune: pentru aceasta va recurge la inversiunea de rol, care ramane tehnica de neinlocuit, dar si la dublu, oglinda, solilocviu, ,amplificare, s.a. Cu reactualizarea sentimentului central protagonistul termina aceasta a cincea faza. 6. Integrarea Sentimentul central manifestat de protagonist prezinta tonalitati afective dintre cele mai diverse, putandu-se situa intr-o gama care merge de la polul placerii la cel al durerii, de la cel al claritatii la cel al confuziei, de la polul relaxarii la cel al tensiunii, de la polul impacarii la polul conflictualitatii. Faza despre care discutam acum e numita integrare pentru ca face ca aceasta tonalitate afectiva sa fie mai armonie.inserata in globalitatea perceptiilor si emotiilor protagonistului. Daca acest ton afectiv este deja satisfacator, modificarea se face printr-o amplificare a sentimentului exprimat, mai intai prin intermediul unei participari mai intense a eului-actor, iar apoi prin intermediul eului-observator sa se priveasca si sa redefineasca acel moment pozitiv (ex.: protagonistul a reprezentat momentul fericit [ acesta este sentimental. central] in care este laureat dupa un indelungat si dificil curriculum de studii; integrarea poate consta in verbalizarea parintilor prezenti [ adica protagonistului in inversiune de rol cu fiecare] a.sentimentele fata de fiu, prin sustinerea si' intarirea acestui moment pe care il traiesc ). Daca tonul afectiv este nesatisfacator, evenimentul poate fi modificat permitand protagonistului actualizarea unui sentiment diferit, expresie a dorintei sale (ex.: protagonistul a reprezentat o scena in care se simte frustrat din cauza dificultatii de a spune nu anumitor cerinte ale partenerului, din cauza temerii de a nu rani si de a fi abandonat. [ acesta este sentimental central]; integrarea poate consta in refacerea scenei in.care el sa realizeze ceea ce isi doreste cu adevarata spune nu si sa

verifice faptul ca partenerul nu moare si nici nu-l abandoneaza). Aceasta activitate integrativa trebuie sa fie introdusa de o interventie verbala clara a directorului pentru a sublinia faptul ca, gasindu-ne intr-o situatie de semirealitate, evenimentele pot sa se desfasoare si intr-un alt mod decat pana acum, ca pot fi modificate sau transformate conform dorintei. Aceasta permisiune a directorului este indinspensabila pentru a justifica transformarea (semi)realitatii; fara o astfel de premisa orice mutare ar fi arbitrara, incongruenta cu contextul. 7. Intoarcerea la realitate Directorul indica momentul incheierii reprezentatiei cu un semn precis: ( Stop!, Am terminat ... , Inchidem aici ... ): acesta indica ccncluzionarea situatiei scenice din semirealitate si inceputul intoarcerii la realitatea teatrului si a colegilor de grup. Eurile-auxiliare sunt trimise in auditoriu si redevin, simpli membrii ai grupului; apoi invita protagonistul sa desfaca scena, aranjand obiectele utilizate. Momentele pe care protagonistul le petrece, fiind implicat in aceasta activitate, constituie un timp util pentru reintoarcerea graduala la "aici si acum"-ul de dinaintea reprezentatiei scenice. Reintoarcerea este facuta explicita de director ("Suntem din nou in teatrul de psihodrama") care transforma scena intr-un loc al realitatii. Iar protagonistul se intoarce in auditoriu. Cu aceasta se incheie exercitiul studentului-director. Normal, daca ar fi fost vorba despre o sesiune obisnuita de psihodrama, momentul conc1uzionarii scenei ar fi fost urmata de participarea auditoriului, intreg grupul s-ar fi mutat din auditoriu pe scena pentru a reintilni in realitate colegul de grup.

Exercitiul condus de Marcella La inceputul sesiunii de lucru, didactul a individuat, printr-o scurta activitate de incalzire, studentii dispusi sa conduca un coleg avand ca scop punerea in scena a unei situatii in care protagonistul interactioneaza cu doua persoane fata de care are sentimente bine diferentiate. Directorul-student va fi Marcella iar protagonistul va fi Beatrice, care va pune in scena relatia sa cu fiica sa, Antoanietta si cea cu sotul sau, Roberto. Timpul dedicat acestui exercitiu este de 30 de minute. Timpul va trebui sa fie gestionat intr-un mod echilibrat, astfel incat sa permita parcurgerea tuturor fazelor sesiunii. Protocolul care urmeaza este impartit in sapte puncte, ce corespund fazelor sca1etei.

.1) Luarea in sarcina . Directorul si protagonistul-se intalnesc in centrul scenei.Directorul isi spune replica in timp ce tine mana pe umarul lui Beatrice. . ; Directorul - Cum a fost aceasta saptamina? Spune-mi un lucru frumos si unul urat ce ti s-au intamplat.

Beatrice - Un lucru urat: ma ingrijoreaza tot felul de lucruri legate de munca, de ai mei, de Roberto ... Un lucru frumos: merge bine relatia cu fiica mea Antoinetta. Merge la gradinita bucuroasa, incercam sa petrecem cat mai mult timp impreuna. Directorul - La inceput mi-ai spus ca ti-ar placea sa fi protagonist proiectandu-te in viitor, peste doi ani. Sa mergem. In ce zi si la ce ora ? 'Beatrice - Poate fi 15 iunie, seara, la ora 7.00. Directorul- Inchide ochii si cand simti ca ai ajuns in 15 iunie, deschide-i. 2) Noul timp si interviul existential Directorul- Buna, Beatrice! Cum este azi? Este cald? Beatrice -D a, este cald, dar placut. Directorul - In aceasta perioada ce faci din punct de vedere professional? Beatrice - Muncesc, sunt implicata in multe lucruri dar reusesc sa le gestionez bine astfel incat sa am timp pentru Antoinetta . . Directorul- Si cu prietenii cum stai? . Beatrice - Bine. Nu am o viata sociala prea intensa, pentru ca uneori lucrez si seara, apoi este .si Antoinetta. Dar prietenii obisnuiti sunt prezenti. Directorul- Unde te afli? Beatrice - Sunt acasa pregatesc cina. Directorul- Acasa la tine? Beatrice - Da, sunt in camera de zi, o astept pe Antoinetta sa vina de la sora mea unde s-a jucat cu nepotii. 3) Construirea scenei si interviul in situ Directorul - Atunci sa construim scena. Beatrice - Aceasta este camera ... Ferestele sunt deschise pentru ca este cald. Aici este canapeaua, o masa cu scaune, aici e usa si aici biblioteca. Beatrice construieste scena. Directorul- Spune-mi ce lumina e. Beatrice - E o lumina rosiatica. Directorul - Asa e bine? Beatrice - Da. Directorul- Exista in aceasta camera ceva ce iti place in mod deosebit? Beatrice- Da, este un batic cu fluturi. Directorul- Priveste-l si spune-mi ce senzatii iti trezeste. Beatrice - Este o senzatie de seninatate si melancolie, in acelasi timp, pentru ca este o amintire. Directorul- Ce lucru frumos ai facut azi? Beatrice- Azi am avut o zi linistita. Am mai aranjat prin casa, am lasat-o pe Antoinetta la sora mea si am citit, am pregatit cina. In general, am avut o zi relaxata. Directorul- Cum esti imbracata? .

Beatrice- Am pantaloni scurti si un maieu. Sunt desculta. Directorul - La ce te gandesti in acest moment? Beatrice - Ma gandesc ca aceasta liniste ma face sa ma simt bine. Directorul- Deci, te simti bine? Beatrice - Da. 4) Popularea scenei Directorul - Alege pe cineva care sa fie Antoinetta. Beatrice - Alina. Directorul- Antoinetta a sosit deja? Beatrice - Nu. Trebuie sa soseasca. Directorul- Alege o persoana care sa fie alterego-ul tau. Beatrice - Renata. Directorul-. Acum alege si o persoana care sa joace rolul lui Roberto. Beatrice - Va fi si el? Directorul- Da.. .Beatrice - Stefano ... De fapt, Roberto poate sa imi telefoneze pentru ca mine este ziua mea. Directorul - Atunci, Robertose afla in alta parte, si il vom aseza in acea parte a scenei. De unde iti da telefon? Beatrice- De la birou. Beatrice aseaza un scaun si in birou. Directorul - Acum soseste Antoinetta .. .Inversiune de rol cu Antoinetta ... Buna, Antoanietta! Cum.te simti azi?, (Beatrice in rolul)Antoinetta - Sunt transpirata si murdara. Directorul- Te-ai jucat toata dupaamiaza? (Beatrice in rolul)Antoinetta =Da, cu verisorii mei, m-am distrat. Directorul- Care a fost jocul care ti-a placut cel mai mult azi? (Beatrice n rolul)Antoinetta - A fost distractiv pentru ca am curatat copacii. Matusa ne-a dus la tara. Directorul- Ati stat la tara toata ziua? (Beatrice in roul)Antoinetta. Ei merg des acolo, eu nu, de aceea mi-a placut mult. Directorul: ; Spunemi cati ani ai ? (Beatrice in rolul)Antoinetta 7ani.

Directorul- Atunci, esti in clasa adoua? , (Beatrice in rolul)Antoinetta- Nu. In clasa intai pentru ca am 6 ani, aproape 7 .... Directorul- Iti place la scoala? . (Beatrice in rolul)Antoinetta - Da. Mult. Directorul- Ce iti place la scoala ? (Beatrice in rolul)Antoinetta - Imi plac invatatoarele, apoi toate lucrurile pe care le fac .. .Imi place sa scriu. 5) . Actiunea scenica Directorul- Asculta, acum te intorci la mama .. .Imi arati ce faci ? (Beatrice in rolul)Antoinetta- (alergand spre mama) Buna, mami!(o saruta) Directorul - Inversiune de rol. Beatrice seintoarcein rolul sau si eul-auxiliar Anna repeat scena. Beatrice - Matusa nu a venit cu tine? Directorul- Inversiune de rol. Beatrice se intoarce in rolul fiicei iar alter-egoul, Renata, repeta replica Beatricei. (Beatrice in rolul)Antoinetta - Nu. Era grabita. Trebuia sa ajunga repede acasa pentru ca o astepta unchiul. Am urcat singura. Directorul- Inversiune de rol. Protagonista se intoarce in rolul sau, eul-auxiliar, Anna, repeta replica. Beatrice - Te-ai simti bine azi ? (Eul auxiliar Anna in rolul)Antoinetta - Foarte bine. Beatrice - Se vede ... Spala-te pe maini e ora cinei. (Eul-auxiliar Anna in. rolul Antoinetta -Da. Chiar imi este foame .. .la cat ne-am jucat azi! Beatrice - Ce ai mancat 'azi'? (Eul- auxiliar Anna in rolul Antoinetta Sandwich. Directorul- Inversiune de rol Beatrice este din nou in rolul fiicei. Sunt repetate ultimi le replici. Directorul- Antoinetta cum te simti? (Beatrice in roiul)Antoinetta - Putin obosita ... dar sunt multumita de aceasta zi in aer liber. Directorul - Asculta, Antoinetta iti propun sa-i spui mamei ceva ce este pentru tine important in acest moment. Poate doresti sa-i ceri ceva . (Beatrice in rolul)Antoinetta - Te rog sa petreci o zi intreaga cu mine, am vazut ca mereu ai treburile tale. Directorul- Inversiune de rol. Beatrice revine in rolul sau, eul-auxiliar, Anna, repeta replica. Beatrice - Ai dreptate, cit de curind posibil ne organizam . Directorul - Inversiune de rol. Beatrice se intoarce in rolul fiicei iar alter-egoul, Renata, repeta replica. (Beatrice in rolu)Antoinetta - Asa spui mereu, si, de fapt, ne vedem atat de putin ... Directorul- Inversiune de rol.

Beatrice se intoarce in propriul rol si eul-auxiliar Anna repeta replica. Beatrice - Acum va veni vacanta si vom merge impreuna la mare pentru o saptamana. Doar tu si eu. Directorul- Cum te simti in acest moment? Beatrice - Putin vinovata ... Directorul - (dublind) , un pic vinovata pentru ca ... Beatrice - ... pentru ca are dreptate sa imi ceara asta, poate ca sunt prea egoista ... De exemplu, azi mi-am luat aceasta zi pentru mine, chiar daca imi spun ca ne simtim bine impreuna tocmai pentruca eu mai am uneori si timp pentru. mine. Directorul- Poti sa ii spui asta Antoinettei ? Beatrice - (catre Antoinetta) - Azi te-ai distrat, a venit vara, esti in vacanta si mama nu va mai lucra toate zilele ... Ne vom organiza bine ... Directorul - Inversiune de rol cu Roberto. Beatrice trece in rolul sotului, in timp ce alter-egoia locul Beatricei. Directorul- Buna, Roberto! Mi se pare ca ne-am mai intalnit. Ce mai faci? (Beatrice in rolul)Roberto - Binisor. Ma gasesc intr-un moment de reasezare. Directorul - Spune-mi un adjectiv referitor la viata ta profesionala. (Beatrice in rolul)Roberto - Ma simt frustrat ca lucrez in acelasi loc. Sunt nemultumit. Directorul- Dar la nivel familial cum iti merge in acest moment? (Beatrice in rolul)Roberto - E o perioada de reasezare ... Beatrice traieste de putin timp pe cont propriu. Are grija de Antoanietta, nu sunt probleme aici. E o decizie pe care ea a luato si cu care eu nu sunt de accord. Directorul - Acum iti voi da posibilitatea sa vezi aceasta scena dupa care am sa te rog sa transmiti cate un mesaj Antoinettei si Beatricei. Alter-ego-ul, Renata, si eul-auxiliar, Alina, repeta scena intre mama si fiica. (Beatrice in rolu) Rioberto - (se adreseaza Antoinettei). Vazand aceasta scena ma simt foarte rau, pentru ca imi lipsesti mult. Cred ca si eu iti lipsesc. Nu stiu daca ma voi obisnui cu aceasta situatie. (se adreseaza Beatricei) Vad ca tu te simti adecvata in aceasta situatie. Directorul- (dubland) Tu esti o mama adecvata si asta ma face... (Beatrice in rolul)Roberto- asta ma face sa ma simt furios, chiar daca sunt multumit pentru Antoinetta, sunt foarte furios pe tine fiindca mi-as fi dorit sa nu te descurci. Directorul - Inversiune de rol. Beatrice se intoarce in rolul sau, in timp ce rolul lui Roberto este preluat de eul-auxiliar Stefano. Directorul- Beatrice, vei primi un mesaj de la Roberto in final, tu vei transmite un mesaj lui Roberto si unul Antoinettei. Eul-auxiliar, Stefano, repeta mesajele catre Antoinetta si catre Beatrice. 6) Integrarea Directorul- (dubland)- Roberto, vreau sa iti spun ca... Beatrice: nu stiu daca pot trai fara tine, dar un lucru e clar, vreau sa incerc. Directorul- (dubland) Spunandu-ti aceste lucruri simt... Beatrice - ... simt angoasa, pentru ca, dincolo de faptul ca sunt mama Antoinettei, sunt intre noi lucruri ce nu pot fi sterse cu buretele. Directorul- (dubland) si iti spun ca ... Beatrice - .. .incerc

dar este greu. Directorul- Acum dai un mesaj Antoinettei apoi, saluta-i. Beatrice - Antoanietta, stiu ca tu nu esti zapacita,data fiind situatia, fac tot posibilul pentru asta ... ( o saruta si o imbratiseaza). 7) Intoarcerea la realitate Directorul - (adresandu-se eurilor-auxiliare) Va multumesc. Puteti sa va intoarceti in auditoriu. (Se adreseaza protagonistei ) Psihodrama s-a incheiat; poti desface scena. Eurile-auxiliare se intorc in auditoriu, in timp ce protagonista strange obiectele utilizate in reprezentatia scenica. In acest exercitiu, Marcella a avut sarcina sa instrumenteze pe scena relatiile dintre trei personaje, ntr-o situatie care - la inceput - era definita doar de prezenta a trei personaje (protagonista, fiica, sot) fara obligatii in ceea ce priveste forma reprezentatiei. Intamplarea necesara pentru a pune in act si pentru a caracteriza relatiile a fost construita pas cu pas, pe masura ce protagonista furniza informatii. , Reprezentatia scenica de inceput merita o atentie particulara pentru ca poate contine in sine indicatii privind strategia. In cazul acestui exercitiu, punctul de plecare era o situatie relationala generica ce putea fi dezvoltata in scena in mai multe moduri, cu o strategie care se decidea pas cu pas. Dar cel mai adesea, se intampla ca strategia sa fie conditionata de particularitatile scenei de pornire. Voi incerca acum, sa ofer o imagine asupra celor mai intalnite situatii n care se gaseste protagonistul la inceputul "calatoriei" pe scena. Am sa impart in categorii, posibilele puncte de plecare, astfel: reprezentarea evenimentelor relationale. Ca si in cazul exercitiului, este vorba de a pune in scena un eveniment care implica mai multe persoane. Dar acest eveniment relational nu este intotdeauna generic ca cel din exercitiu. Poate fi, de exemplu, ceva ce s-a intamplat, si, in mod obligatoriu, in acest caz, strategia trebuie sa consimta reparcurgerea, cat mai fidel posibil, a unor experiente istorice definite. La polul opus poate fi un grup de persoane care trebuie sa interactioneze intr-o situatie cu totul noua; punctul de plecare va fi persoanele, iar evenimentul relational trebuie creat pas cu pas de catre director. Strategia va fi diferita de cea a evenimentului descris primul. - reprezentarea unor forme geometrice. Este vorba de punerea in scena a relatiilor intre persoane, urmand criteriul asezarii spatiale in scena; o astfel de pozitionare contine semnificatii simbolice. E cazul, de exemplu, al construirii unui atom social. - reprezentarea unor imagini vizuale statice. In acest caz, scena este parte a unui element ce "cristalizeaza" realitatea dinamica, acestea pot fi o fotografie sau o sculptura. - reprezentarea unei imagini simbolice. Pe scena va fi construita o imagine a carei semnificatie va fi descifrata pe parcursul activitatii cu protagonistul. Poate fi vorba de o metafora semnificativa pentru acesta sau o scena fantastica construita de el insusi.

Avantaje, de javantaje, indicatii, contraindicatii

Studii de caz PSIHODRAMA CLASIC MORENIAN- METOD DE TRATAMENT I DE REABILITARE N PATOLOGIA PSIHIATRIC SEVER Dr. Svetlana PopoviciReformularea psihopatologiei n termenii unei tulburri de comunicare (G. Bateson i coala de la Palo Alto 1956), dezvoltarea activitii n ambulatorul de specialitate privat n paralel cu cea spitaliceasc, nevoia de a crete paleta de servicii specializate, a permis demararea psihoterapiei de grup prin psihodrama clasic morenian pentru un grup de pacieni cu tulburri psihice severe, n ambulator. Psihodrama clasic morenian, metod de psihoterapie de grup centrat pe individ se pliaz optim pe schimbarea statutului bolnavului psihic din pacient la persoan i mai ales la cetean cu nevoi complexe individuale i sociale. n acest sens, punctele de interes se orienteaz de la boal la persoana n totalitatea ei i de la simptome la comportamente. Interveniile terapeutice se centreaz pe reducerea dezavantajelor i pe o reformulare a rolului bolnavului psihotic n domeniul social rezultnd creterea numrului i calitii contactelor umane, obinndu-se saltul de la echilibrul clinic la echilibrul social pe termen lung. Accentul mai mare pe serviciile extraspitaliceti poate s creasc satisfacia subiectiv de via a beneficiarilor, prin ameliorarea domeniului funcionrii sociale. Aceasta face referire la modul n care pacientul reuete s ndeplineasc roluri sociale adecvate n cadrul relaiilor sociale cotidiene: planul familiei, profesional, gospodresc, al relaiilor sociale - n sensul apartenenei la un grup. Funcionarea social deficitar este o constant a fenomenologiei bolii i pare a reprezenta un domeniu independent de simptomatologia negativ i pozitiv (Lenzenweger i Dworkin 1996). Astfel, cu ct funcionarea social este mai bun , indiferent de nivelul simptomelor, cu att rata de recderi este mai mic (Johnstone 1996). Bolnavii cu afeciuni psihice severe, dup traversarea unui episod maladiv acut, cel mai frecvent evolueaz spre o stare cu simptome reziduale persistente, care n cadrul schizofreniei se grupeaz n macrosindromul deficitar:

-

diminuarea stimei de sine lipsa relaxrii anhedonie mai puine relaii interpersonale i sociale performane profesionale sub nivelul anterior sentimentul stagnrii i al regresului existenial dificulti n rezolvarea de probleme lipsa sensului vieii.

I Aceast realitate susine obiectivul principal al demersului nostru terapeutic, tiut fiind faptul c orice aciune care are la baz diminuarea handicapului are valoare de reabilitare.

II Activitatea de psihodram s-a desfurat pe o perioad de trei ani : iulie 2000- iulie 2003, n ambulatorul de specialitate privat din municipiul Sibiu, departe de stigmatul spitalului de psihiatrie, asigurnd o continuitate a echipei profesioniste intra- i extraspitaliceti, fapt ce a permis coerena unei ,,ideologii terapeutice.

III

Lotul de bolnavi este constituit dintr-un numr de 24 dintre care : - 14 cu diagnosticul schizofrenie paranoid

- 1 cu diagnosticul schizofrenie dezorganizat - 4 cu diagnosticul tulburare schizoafectiv - 5 cu diagnosticul tulburare psihotic acut cu simptome schizofrene Repartiia pe sexe : - 13 brbai - 11femei Grupe de vrst: - 9 bolnavi ntre 20- 25 ani - 13 bolnavi ntre 26-30 ani - 2 bolnavi ntre 31-36 ani Nivelul studiilor: - 13 bolnavi cu studii medii - 4 bolnavi cu studii superioare neterminate - 7 bolnavi cu studii superioare ncheiate Repartiie geografic: 20 bolvani din municipiul Sibiu 4 bolnavi din alte localiti

Statutul socio - profesional: - 11 bolnavi fr ocupaie cu ajutor special de persoane cu handicap 6 bolnavi pensionai de boal 7 bolnavi ocupai profesional Statut familial: - 22 bolnavi triesc n familia de origine 2 bolnavi triesc n familia proprie Tratament medicamentos : 9 bolnavi - Olanzapin 10 mg/zi 3 bolnavi - Risperidon 4 mg/zi 4 bolnavi - Zuclopentixol depot 2 fi / lun 1 bolnav - Clozapin 400 mg /zi 2 bolnavi - Flupenthixol 2 fi /lun 3 bolnavi - alte medicaii (Carbamazepin, Tioridazin, Haldol decanoat)

Toi pacienii la preluarea n grup au fost n faze remisionale defectuale cu dominana simptomelor negative, au avut n antecedente episoade psihotice care au necesitat de la una la mai multe internri n spital , media de internri fiind 5 . Tratamentul chimioterapeutic citat reprezint doza de ntreinere. IV edinele de psihodram s-au desfurat cu o caden sptmnal cu durata de 90 minute, grupul iniial n iulie 2000, fiind format din 4 membrii: 2 femei i 2 brbai care deja aveau o experien psihodramatic de 8 luni realizat n alt studio de psihodram. Acetia au constituit matricea grupului la care n scurt timp 2 luni s-au adugat membri noi, la nceput invitai de psihoterapeut, din pacienii proprii ai seciei de spital, apoi creterea grupului pn la 24 s- a fcut spontan prin adresabilitate proprie. Activitatea psihodramatic s-a centrat iniial pe nvarea tehnicilor de psihodram: - inversiune de rol - oglinda - dublul - jocul de rol - alternana realitate-semirealitate - dezvoltarea tele-ului - exerciiul fuziunii i individurii - tehnica rspunsului suspendat prin regula catenei. Au fost investigate i aprofundate relaiile cu familia de origine prin tehnica fotografiei, la fel relaiile cu alte persoane importante din reeaua de suport social. Nevoia grupului - n continu cretere numeric - s-a focalizat spre activitatea cu ntregul grup, motiv pentru care s-a renunat la activitatea cu protagonist i s-a lucrat fie n semirealitate sau n realitate cu ntregul grup. n ultimii 2 ani au participat la grup ca euri auxiliare profesioniste 3 studeni din coala de Psihodram Clasic, n cadrul stagiilor practice. Cei 3 studeni, de formaie doi psihologi si un profesor, au fost integrai ca membrii egali ai grupului ntreinnd o relaie de

paritate cu pacienii. Astfel ntre practicieni i beneficiari distana a fost minimalizat, accentul punndu-se pe o relaie de autenticitate i parteneriat. Evoluia n timp a grupului a permis la nceput sporadic, apoi constant, srbtorirea de evenimente contingente : Patele , Crciunul, zilele de natere i onomastic, acestea desfurndu-se n studioul de psihodram. n ultimul an, nevoia grupului a fost de relaionare n realitate nemaifiind nevoie de artificiul tehnic al semirealitii i al unei lumi auxiliare. Pe parcusul anului 2003 membri grupului i-au propus i au realizat ntlniri n afara studioului de psihodram , inserndu-se n climatul social: vizite la muzee, expoziii, spectacole, terase, discotec, vizite la ei acas, dezvoltnd o relaie autentic de prietenie. Toate aceste activiti au fost ncurajate de psihoterapeut i coterapeuii si i au fost comentate pozitiv n edina urmtoare de psihodram pentru ntregul grup. De-a lungul celor 3 ani, un numr de 5 pacieni , 4 brbai i o femeie au beneficiat de cte o spitalizare pentru recderi psihotice. Membrii restani ai grupului au dovedit mult empatie pentru starea lor de sntate, interes pentru evoluia bolii i au fcut vizite de curtoazie la spital, fr s mai considere spitalul de psihiatrie un stigmat, ci o etap de tratament. Revenirea celor spitalizai n grup dup externare, le-a demonstrat tuturor c boala psihic nu este un continuum invalidant, ci poate intra n faze remisionale cu o bun inserie social. Aceste experiene trite n grup, legate de episoade psihotice, au condus la un bun insight al bolii n sensul : - recunoaterii bolii mintale, - complianei la tratament , - abilitii de a eticheta evenimentele psihotice drept patologice. V Modalitile de evaluare s-au fcut pe baza criteriilor propuse de Giovanni Boria (1998). Acestea au ca prim parametru gradul de spontaneitate i de libertate, de noutate i de adecvare pe care l posed subiectul n jucarea propriilor roluri. Acestea pot fi dezvoltate: a) rudimentar, normal sau hiperdezvoltate b) absente n mod parial sau total n sensul dezinteresului pentru rol c) denaturate ntr-o funcie ostil. Un alt criteriu a fost alternana, armonioas sau nu, a satisfacerii nevoilor de fuziune i individuare. Din punct de vedere al statusului mental al pacienilor, observaia clinic i interviurile clinice i psihodramatice relev o stabilizare pe termen lung , o mai bun funcionare social prin dobndirea de comportamente sociale adecvate, creterea calitii vieii prin mbogirea relaiilor interpersonale, o bun utilizare a serviciilor medicale prin sporirea continu a numrului de persoane care ni se adreseaz. VI Pe parcursul celor 3 ani, dinamica de grup a prezentat urmtoarele caracteristici, cu existena a patru cercuri concentrice n funcie de participarea la grup: 1. participare continu 8 persoane cu o slab reea de suport social i remisiune bun 2. participare discontinu 6 persoane cu remisiune defectual i dominana simptomelor negative 3. membrii simpatizani 7 persoane cu familii proprii i / sau ocupai profesional. Acetia au fost prezene mai rare la grup, dar calzi amfitrioni pentru cei care i vizitau i entuziati animatori ai activitii sociale din afara studioului de psihodram. 4. participare necompliant 3 persoane care au renunat de timpuriu i definitiv la grup.

VII

Dinamica socio-profesional pe parcursul experienei de 3 ani se prezint astfel: - din grupul celor neangajai 2 i-au gsit servicii - unul a schimbat serviciul cu un altul mai avantajos - unul i termin studiile postliceale - unul se cstorete dup informarea prealabil a viitorului partener de via despre boala sa.

VIII n ce privete dinamica recderilor i necesitatea spitalizrii este relevant faptul c pe parcursul a trei ani, dintr-un grup de 24, doar 5 persoane au necesitat o perioad de spitalizare cu durat medie sau scurt, restul fiind n faze remisionale stabile. IX Concluzii

Scopurile atinse ale psihoterapiei de grup prin psihodram clasic morenian considerm c sunt: ameliorarea comunicrii verbale i nonverbale creterea stimei de sine prin implicarea afectiv i sentimentul de apartenen insight-ul bolii psiho-educaia bolnavilor diminuarea disabilitilor descoperirea unor noi modaliti de petrecere a timpului liber cu valorizarea lui diminuarea vulnerabilitii prin scderea recderilor i reducerea duratei de spitalizare diminuarea simptomelor sau stabilizarea lor pe termen lung ameliorarea funcionalitii sociale deprinderea de abiliti sociale instumentale, ce permit persoanei s-i sporeasc autonomia; i relaionale, ce permit persoanei o apropiere emoional de ceilali dezvoltnd suportul afectiv lrgirea reelei de suport social cu mbogirea vieii creterea calitii vieii subiective i obiective rmne ca deziderat pentru viitor implicarea familiilor n psiho-educaie i implicarea forurilor locale de sntate pentru susinere financiar.

X

Bibliografie: Psihodrama-Balint Anne Cain. Editura Trei;