MINISTERUL EDUCATIEI SI TINERETULUI

AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA TEHNICA A REPUBLICII MOLDOVA

CATEDRA ECONOMIE SI MANAGEMENT IN CONSTRUCTII

FACULTATEA INGINERIE ECONOMICA SI BUSINESS

LUCRARE DE VERIFICARE SI CALCUL

DISCIPLINA:Diagnostica Activităţii Economice

TEMA:’’Analiza veniturilor din vînzări şi a stocurilor’’

Efectuat de: studenta gr.ML-111 Turcu Anastasia

Coordonator: conf dr.universitar Albu Ion

lector asistent Scobiola Olga

Chişinău 2013

1

Cuprins

Introducere

I.Aspectele teoretice generale ale analizei economico-financiare a întreprinderii

1.1 Definirea,conţintul si evoluţia analizei economico-financiare………………………………..3

1.2 Tipologia analizei economico-financiare…………………………………………………..6

1.3 Metodologia şi funcţiile analizei economico-fianciare.......................................................11

II Analiza veniturilor din vînzări

2.1Noţiunea veniturilor din vînzări şi importanţa analizei acestora......................................16

2.2 Analiza structurală a veniturilor din vînzări...................................................................19

2.3Analiza factorială a veniturilor din vînzări.......................................................................21

2.4 Analiza rentabilităţii veniturilor din vînzări...................................................................24

III. Analiza stocurilor

3.1 Definiţia şi importanţa analizei stocurilor...............................................................................30

3.2Clasificarea stocurilor...............................................................................................................33

2

Introducere

In sistemul ştiinţelor contemporane ’’ştinţa economică’’ocupa un loc deosebit de important:astăzi, nu există domeniu al vieţii economice si sociale, care într-o masură sau alta , să nu apeleze la cunoştinţele economice .Deciziile si acţiunile oamenilor se bazează tot mai mult pe raţionamente, pe criterii si calcule economice ştiinţifice.

Vorbind despre economie ca ştiintă, nu putem de a nu menţiona necesitatea si importanţa contabilitaţii şi a analizei economico-financiare întreprinderii.Actualmente, contabilitatea reprezintă un limbaj universal de comunicare ,care permite crearea relaţiilor de colaborare atît la nivel de economie naţională cît si la nivel mondial.

Obiectul economiei ca ştiinţă îl constituie studierea vieţii economice reale,a fenomenelor si proceselor economice care au loc în domeniul producţiei schimbului repartiţiei si consumului de bunuri materiale si servicii,al relaţiilor cauzale ,legilor si categoriilor economice ,la diferite trepte ale evoluţiei societaţii ,oferind un mod economic de gîndire si acţiune,putere de anticipare,si raţionalitate,ţinind seama de confruntarea necesitaţilor nelimitate cu resursele limitate.

Scopul principal al acestei lucrări îl constituie studierea detaliată a veniturilor din vînzari şi a stocurilor pe care le gestionează întreprinderea pe parcursul activitaţii sale.

Obiectul investigaţiei– prezentul proiect are ca bază conturarea principalilor factori,tipuri de analiză financiară,determinarea rolului si importanţei veniturilor din vînzări şi a stocurilor pentru întreprindere precum şi analiza acestora pe plan structural si factorial.

Lucrarea dată conţine trei capitole în care se generalizează informaţia privind analiza economico-financiară.În primul capitol se abordează aspectul general a analizei economico-financiare, tipurile de analiză şi factorii de influenţă, metodele si rolul analizei economic-financiare în evoluarea întreprinderii.

În capitolul doi este descrisă analiza veniturilor din vînzări, esenţa şi importanţa lor.La fel si analiza structurală si factorială a veniturilor din vînzări.

In capitolul trei sunt analizate stocurile,importanţa acestora, precum si analiza structural ă si factorială a stocurilor.

3

I.Aspectele teoretice generale ale analizei economico-financiare a întreprinderii

1.1 Definirea,conţintul si evoluţia analizei economico-financiare

Analiza financiară este un studiu metodic al situaţiei si evoluţiei unei întreprinderi privind structura sa financiară şi rentabilitatea,pornind de la bilant, contul de rezultat si de la toate celelalte informaţii oferite de întreprindere sau care pot fi obţinute referitor la întreprindere şi viitorul său.

Parte componentă a analizei economico-financiare,analiza financiară este inclusa în categoria analizelor cu scop special,care a aparut şi s-a dezvoltat mai ales in ultimii 20 de anii si se află într-o evoluţie permanentă.Printre factorii care au impus şi stimulat dezvoltarea si perfecţionarea analizei financiare pot fi amintiţi:dezvoltarea societaţii anonime pe acţiuni;creşterea rolului băncilor şi instituţiilor financiare în economie.

Dacă primele analize financiare efectuate de către acţionarii societăţilor anonime se limitau doar la verificarea unor echilibre financiare suficiente pentru asigurarea rambursării împrîmuturilor acordate de bănci, indiferent de evoluţia situaţiei financiare întreprinderii,criteriul principal de acordare a creditelor ramînea doar situaţia patrimonială a întreprinderii.Analiza financiară se limită doar la studiul unor rate financiare privind solvabilitatea întreprinderii.

În cazul în care se punea problema maximizării profitului sau beneficiilor nu erau vizate beneficiile contabile,deoarece conceptele economice si contabile pentru profit erau foarte diferite,iar metodele contabile conduceau la rezultate variabile in funcţie de metodele de evaluare sau de amortizare folosite.

Acest mod de abordare s-a dovedit limitat ,ceea ce a impus o abordare modernă a analizei financiare,care tinde să devină un sistem de tratare a informaţiei să ofere managerului datele necesare adoptării deciziilor financiare .Rolul acestei discipline a crescut,în sensul că ea nu se limitează numai la date financiare,dar integreaza date economice si bursiere,iar rezultatele analizei sunt integrate în modele financiare necesare elaborării previziunilor.

Evoluţia analizei financiare în ultimii ani este datorată mai multor cauze:

1.Tendinţă de concentrare a întreprinderilor a condus la dezvoltarea investiţiilor de talie mare,a căror rentabilitate se întinde pe mai mulţi ani,ceea ce a impus băncilor si instituţiilor financiare elaborarea si folosirea unor metode de analiză mai perfecţionate în vederea acordării sau refuzului unor credite.

2.Imposibilitatea băncilor de a cere garanţii pentru a-ţi acoperi riscul de non-plata le-a obligat sa puna la punct analize ale riscului economic si financiar, deoarece noţiunea de lichiditate a devenit insuficientă pentru angajamentele pe termen lung.

4

3.Dezvoltarea mijloacelor modern de finanţare a impus aprofundarea studiului echilibrelor financiare şi a costului capitalului ,indifirent de provenienţă lui.

4.Constrîngerele politicii creditului, ratele înalte ale dobînzii,inflaţia, variaţiile cursului de schimb au acutizat problemele financiare ale întreprinderii.

5.Dezvoltarea internaţional a societaţilor a condus la căutarea unor tehnici adaptate pentru efectuarea de comparaţii între situaţiile financiare si contabile ale diferitelor ţări.

Evoluţia analizei financiare vizeaza adaptarea obiectivelor sale cerintelor diversilor utilizatori in functie de aspectele specific domeniului de interes.

Principalii utilizatori ai analizei situaţiilor financiare sunt:gestionării,acţionării actuali si potenţiali, creditorii, personalul întreprinderii, organele fiscale, analiştii financiari.Aceste categorii de utilizatori pot adoptă decizii privind: gestiunea întreprinderii,cumpărarea sau vînzarea de titluri,acordarea sau refuzul unui credit, achiziţia totală sau parţial a întreprinderii.

Finalitatea analizei financiare se concentrează în diagnosticul financiar,parte distinctă a diagnosticului economico-financiar, orientate în special spre funcţiunea financiar-contabilă a întreprinderii .Efectuată în interiorul întreprinderii –analiza internă- sau din exterior de către organism specializate, financiar-bancare, sau de specialist independent (analişti financiari) –analiza externă – conduce la diagnosticul financiar intern sau extern, cu obiective specific diverşilor utilizatori.

Analiza economico-financiară conferă procesului decizional al conducerii un conţinut profund ştiinţific, corespunzător situaţiei conjuncturale din fiecare etapă, bazat pe luarea în considerare a factorilor interni si externi, a impactului progresului tehnico-stiintific asupra dezvoltării economice, a tendinţelor cantitative si calitative asupra cererii de consum productive si neproductive.Analiza presupune descompunerea unui fenomen în elementele sale simple (inclusive determinarea relaţiilor structural-functionale si a celor cauză-efect),sinteza constă în examinarea.

Conţinutul procesului de analiză economico-financiară :

Starea unei întreprinderi poate să se încadreze într-una dintre cele trei categorii de mai jos,funcţie de care obiectivile AEF diferă.

a. Întreprinderi în dificultate, obiectivele AEF sunt: asigurarea informaţiilor privind cauzele care au determinat pierderea, evedenţierea posibilitaţilor de remediere (dacă exista şanse de remediere ale companiei) şi a măsurilor de remediere.

b. Întreprinderi cu performanţe normale, AEF trebuie să ofere informaţii care să asigure menţinerea stării de performanţă (sau chiar de îmbunătăţire).

5

c.Întreprinderi cu performanţe superioare.AEF trebuie să identifice cauzele şi ce măsuri se pot lua pentru asigurarea continuităţii de performanţă superioară.

AEF presupune utilizarea unui anumit ansamblu de metode, tehnici, în sensul caracterizării activităţii unei întreprinderi.

Termenii utilizaţi în procesul de AEF sunt:

FENOMEN:cuprinde un rezultat,un indicator care constituie obiectul analizei financiare.

ELEMENT COMPONENT: este parte identificată în structura fenomenului.

FACTOR DE INFLUENŢĂ:este forţa motrică care prin modalitatea de acţiune influenţează evoluţia fenomenului.

CAUZĂ:caracterizează starea de conjunctură care a favorizat o anumită dimensiune sau evoluţiea fenomenului.

Conţinutul procesului de AEF este marcat de parcurgerea următoarelor etape:

1. Delimitarea fenomenului economic2. Identificarea elementelor componente şi a factorilor de influenţă3. Stabilirea relaţiilor de cauzalitate existente între:

a) factorii de influenţăb) între factori şi elementele componente c) între factori şi fenomen

4. Cuantificarea influenţilor modificărilor factorilor asupra varienţiei factorilor.5. Delimitarea modului de acţiunea a fiecărui factor în parte şi a impactului asupra

fenomenului economic.6. Stabilirea măsurilor privind modul de derulare a activităţii în perioada viitoare astfel

încît fenomenul să înregistreze un rezultat optim

6

1.2 Tipologia analizei economico-financiare

Diversitatea activităţilor desfăşurate de către o întreprindere şi varietate situaţiilor intîlnite privind conţinutul, nivelul şi caracteristicilor performanţelor economico-financiare ale acesteia,reclamă necesitatea utilizării mai multor tipuri de analiză,care pot fi structurate după mai multe criterii:

1.În funţie de raportul dintre momentul în care se efectuează analiza şi momentul desfăşurării fenomenului,distingem:

* Analiza post-factum, post-opertivă sau analiza activităţii, constituie un instrument de ’’supraveghere şi reglare’’ a modului de funcţionare a unei întreprinderi, ceea ce presupune cercetarea rezultatelor acesteia potrivit relaţiilor cauzal-funcţionale şi implicit relevarea gradului de realizare a obiectivelor programate.

Analiza post-factum îşi dovedeşte utilitatea în activitatea practică a întreprinderii prin aceea că furnizează informaţii privind încadrarea sau neîncadrarea rezultatului obţinut în limitele estimate ca fiind normale (inclusiv în nivelurile programate).Aprecierea în sine nu poate fi considerată ca fiind şi suficientă,dacă nu sunt luate în considerare şi măsurile menite a contribui la remedierea unor situaţii nefavorabile pentru întreprindere.Analiza activităţii priveşte prezentul şi trecutul, în timp ce analiza previzională priveşte viitorul.Dacă separăm prezentul de trecut, se poate crea o noua categorie şi anume analiza concomitentă sau curentă.Acest tip de analiză constă în secţionarea unui fenomen şi presupune urmărirea sa pe fragmente,cu condiţia menţinerii unităţii fenomenului.Raportarea analizei presupune urmărirea sa pe fragmente,cu condiţia menţinerii unităţii fenomenului.Raportarea analizei la fiecare fragment urmărit,indiferent de fracţiunea de timp considertă,readuce în actualitate tipul de analiză post-factum.Ca tip de analiză post-factum care se poate îmbina şi cu analiza prospectivă menţionăm analiza diagnostic, care permite aprecieri asupra performanţelor economico-financiare ale unei intreprinderi,asupra unei structuri de tipul functiilor acesteia,asupra centrelor de responsabilitate sau a unui segment al activitatii intreprinderii.

*Analiza previzională sau prospectivă,presupune determinarea evoluţiei viitoare a unui fenomen economic pe baza cercetării factorilor (a relaţiilor de cauzalitate),a acţiunii lor în perspectivă(inclusivcu luare în considerare şi a altor factori decît cei cunoscuţi).

Analiza previzională constituie o etapă premergătoare în elaborarea strategiei activităţii economico-financiare a întreprinderii.Ea este utilizată de către centrele de decizie pentru stabilirea obiectivelor ce trebuie atinse în perioada viitoare.În condiţiile economiei de piaţă angajarea unei investiţii solicită în mod obligatoriu elaborarea de scenarii prin care se prefigurează rezulatele viitoare ale realizării acesteia.

7

Între cele două tipuri de analiză,analiza post-factum şi analiza previzională,există o serie de particularităţi generale de faptul că analiza activităţii se bazează pe variabile cunoscute,în timp ce analiza previzională se bazează pe variabile presupuse.

2.Din punct de vedere al urmaririi însuşirilor esenţiale sau al determinărilor cantitative ale fenomenelor,deosebim:

Analiza calitativă,urmăreşte esenţa fenomenului ,însuşirile sale esenţiale,factorii care sunt de aceeaşi natură cu fenomenul analizat.

În procesul de analiză,potrivit principiului descompunerii în trepte ,se trece de la o esenţă mai puţin profundă către alta mai profundă,avînd loc un proces de purificare prin trecerea de la factori calitativi mai puţin puri către factori mai puri.Rolul analizei calitative constă în elaborarea modelelor de analiză în care sunt surprinse elementele esenţiale ale fenomenului.

Analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenului prin determinări comensurative exprimative prin greutate, volum, suprafaţă, număr, durată.În determinarea modificării fenomenelelor şi măsurarea influenţei factorilor asupra fenomenelor analizate, sunt utilizate metodele matematice.Subliniem primatul analizei calitative, care prin modelarea proceselor economice crează premisele aplicării metodelor matematice în analiza variabilelor unui fenomen economico-financiar.

3.După nivelul la care se desfăşoară analiza, distingem:

Analiza microeconomică cercetează fenomenele economico-financiare la nivelul întreprinderii sau al compartimentelor funcţionale din cadrul structurii sale organizatorice.Acest tip de analiză centrată la scara întreprinderii,visează relevarea compartimentului acesteia privind realizarea produselor, lucrărilor şi prestărilor de servicii,potrivit obiectului de activitate, în raport cu obligaţiile asumate prin contractele încheiate cu beneficiarii,performanţele economico-financiare realizate,etc.

Analiza mezoeconomică studiază fenomenele şi procesele la nivelul sectorului sau al ramurii de activitate în scopul evidenţierii poziţiei firmei pe piaţă, a capacităţii concurenţiale a acesteia.

Analiza macroeconomică presupune studierea fenoemenelor la nivelul economiei naţionale sau al economiei mondiale (conjunctura internă şi internaţională, legislaţie şi reglementări, factori demografici, de cultură şi credinţă, nivel de dezvoltare,probleme sociale, factori climaterici),operînd preponderent cu mărimi globale sau agregate ca de exemplu :produs naţional brut,produs intern brut.

4.După modul de urmărire în timp a fenomenelor, distingem:

Analiza statică studiază fenomenele, precum şi elementele şi factorii care influenţează asupra acestora la un moment dat, relevînd pe baza relaţiilor existente între acestea, o anumită poziţie a

8

fenomenului supus analizei.Noţiunea de static este legată de modul de efectuare a analizei şi nu de natura fenomenului,deoarece fenomenele,prin natura lor, nu pot fi statice.

Analiza dinamică cercetează fenomenele economice în mişcare ,relevînd poziţia lor într-un şir de momente.Evedenţierea legăturii dintre diferitele poziţii succesive ale fenomenelor economice se face pe baza cercetării factorilor care au determinat aceste schimbări.

5.După orizontul de timp pe care se cercetează fenomenul, distingem:

Analiza pe termen scurt serveşte managementului întreprinderii pentru conducerea operativă a activităţii pe perioade de timp de pîna la un an de zile.Acest tip de analiză operează preponderent cu modele de tip determinist.

Analiza pe termen lung operează cu date care depăşesc termenul de un an,utilizînd în acest scop modele de tip statistic sau stocastic.În ţările cu economie de piaţă, se operează frecvent, la nivel microeconomic cu modele în care intervalul de timp analizat este de 3-5 ani.

6.După criteriile de studiere a fenomenelor, distingem:

Analiza tehnico-economică îmbină carcterul tehnic cu cel economic.

Acţiunea de creştere a producţiei fizice este rezultatul unei analize tehnico-economice efctuate de specialişti cu cunoştinţe tehnice şi economice (în mod similar,pot fi tratate şi acţiunile care vizează la nivel de produs reducerea costului sau cele privind creşterea rentabilităţii pe produs).

Analiza economico-financiară tratează corelaţiile dintre activitatea economică (de exploatare) şi cea financiară (analiza riscului financiar trebuie corelată cu analiza riscului de exploatare).

Analiza financiară vizează cu predilecţie fluxurile financiare care se formează la nivelul întreprinderii,modul de gestionare şi plasare a capitalului.

7.În funcţie de poziţia analistului,distingem:

Analiza internă are un caracter practic, facilitatea efectuării acesteia rezidă din faptul că analistul are o poziţie priveligiată deoarece beneficiază de o serie de informaţii despre întreprinderea analizată.

Pe baza acestor informaţii,putem detecta stările de dezechilibru din diferite domenii ale activităţii întreprinderii, precum şi cauzele acestora, stabilind totodată măsurile care se impun în vederea remedierii.Elaborarea acestor analize serveşte pentru cunoasterea stării de fapt reflectă prin nivelul performanţelor economico-financiare, exercitarea pe această bază a controlului privind modul de realizare a sarcinilor programate şi pentru fundamentarea activităţii viitoare.Diferitele categorii de utilizatori folosesc informaţiile financiare,precum şi alte informaţii oferite de evidenţă contabilă,statistică şi operativă a întreprinderii în vederea diagnosticării activităţii acesteia,iar pe această bază sa-şi poată fundamenta deciziile economice şi financiare.

9

Analiza externă se efectuează de partenerii externi.În fundamentarea deciziilor lor, partenerii externi ai întreprinderii se bazează pe informaţiile furnizate de analiza financiară (diagnosticul financiar extern).Exemplu clasic îl constituie procedura utilizată de bănci pentru studierea cererilor întreprinderilor privind acordarea de credite, care urmăresc capacitatea acestora de asi achita obligaţiile.Activitatea agenţilor economici este influenţată de o mare diversitate de factori organizatorici, manageriali, economico-financiari,legislativi, tehnici, psihologici şi de altă natură.

Cunoşterea factorilor care au influnţat starea economico-financiară şi respectiv, gradul lor de influentă asupra rezultatelor finale reprezintă elemente definitorii ale scopuluin analizei.

Studiul concret al factorilor de influenţă care au determinat un anumit nivel al rezultatelor economico-financiare obţinute de un agent economic se realizează de regulă, în trepte succesive, pornind de la analiza factorilor cu influenţă directă şi continuînd cu analiza factorilor de influenţă, ca premisă esenţială a diagnosticării stării funcţionale înregistrate la un moment dat.

Factorii care explică rezultatele economico-financiare pot fi grupaţi după mai multe criterii, astfel:

a)După conţinutul (natura) lor, distingem urmatoarele categorii de factori:tehnici, tehnologici, organizatorici, economici, social-politici, demografici, psihologici, biologici, naturali.Analiza tuturor categoriilor de factori este absolut necesară în abordarea fenomenelor economice,deoarece conexiunile care există între aceştia se reflectă în rezultatele activităţii economico-financiare.

b)După caracterul lor în cadrul unei relaţii cauzale,distingem:

-factori cantitativi, care sunt purtătorii materiali ai celor calitativi,reprezentînd condiţia preliminară şi indinspensabilă a acţiunii acestora.

-factori calitativi, care sunt de aceeaşi natură cu fenomenul analizat ,deosebindu-se de acesta prin gradul de extensie.

-factori de structură,care intervin în situaţia în care rezultatul analizat se referă la mărimi agregate (compuse din mai multe elemente).De regulă,factorii de structură sunt conţinuţi de factorii de structură sunt conţinuţi de factorii cantitativi, dar acţionează prin intermediul celor calitativi (ei reprezintă raporturile dintre componentele fenomenului analizat).Utilitatea teoretico-practică acestei grupări este condiţionată de cunoaşterea procesului de formare a fenomenului analizat cît şi a modului de combinare a factorilor care influenţează asupra acestuia.

c)După modul cum acţionează, deosebim:

-factorii cu acţiune, sunt acei factori care îşi exercită nemijlocit influenţa asupra fenomenului analizat.

10

-factori cu actiune indirectă (factori de gradul 2,3...n) sunt cei care actionează asupra fenomenului analizat prin intermediul primei categorii.

e)În funcţie de efortul propriu al întreprinderii, distingem:

-factori dependenţi de efortul propriu,sunt acei factori care îşi au originea în eforturile depuse de întreprindere privind utilizarea eficientă a patrimoniului său.

-factorii independenti de efortul propriu, sunt în principal proveniţi din mediul în care întreprinderea îşi desfăşoară activitatea.

e)După gradul de sintetizare, distingem:

-factori simpli, sunt cei care numai pot fi descompuşi avînd în vedere sfera de desfăşurare a analizei.

-factori complecşi, sunt cei care sunt determinaţi de o serie de alţi factori simpli sau complecşi,dar cu un grad redus de complexitate.

f)După izvorul acţiunii lor, distingem:

-factori interni(endogeni), care îşi au originea în interiorul întreprinderii (organizarea internă a producţiei,ritmicitatea producţiei,calitatea producţiei).

-factorii externi (exogeni), care işi au originea în mediul exterior întreprinderii (modificarea cursului de schimb,inflaţia, concurenţa,nivelul dobînzii).

g)După stadiul circuitului economic, se disting factori specifici aprovizionării, producţiei şi vînzării producţiei.

h)După posibilităţile de previziune, distingem:

-factori previzibili (cerţi sau determinabili), care acţionează în cadrul unor procese controlabile, fără a implica anumite riscuri .

-factori imprevizibili (aleatori), sunt cei care acţionează necontrolat ca urmare a unor abateri de la desfăşurarea normală a proceselor economice sub impulsul unor factori exteriori necontrolabili(piaţa externă,forţele naturii).

i)După intensitatea acţiunii lor, distingem:

-factori dominanţi (cheie) a căror influenţă este hotărîtoare în obţinerea rezultatelor.În teoria economică se utilizează noţiunea de ,,factori cheie ai succesului,, în analiza portofoliului de produse şi a mediului concurenţial. Aceşti factori diferenţează firmele între ele din punct de vedere al performanţelor realizate într-un mediu concurenţial dat.

11

-factori secundari a căror influenţă nu este decisivă în obţinerea rezultatelor.

Criteriile de clasificare ale factorilor nu au caracter limitativ, cele menţionat avînd însă o deosebită utilitate practică în analiza economico-financiară.

12

1.3 Metodologia şi funcţiile analizei economico-fianciare.

Metodele folosite în AEF pot fi grupate în 3 mari categorii:

1. Metode cantitative2. Metode calitative3. Alte metode şi tehnici

În cadrul metodelor cantitative putem menţiona:

Metode iterării ( metode substituţiei, metoda de analiză factorială) Metoda balanţelor Metoda ratelor Metoda stocurilor

Metoda iterării : Se foloseşte atunci cînd între factorii care influenţează un fenomen există de tip produs şi /sau raport.

Aplicarea acestei metode preuspune parcurgerea următoarelor etape:

A.delimitarea fenomenului economic

B.delimitarea factorilor de influenţă şi stabilirea ordinii de analiză a acestora

C.determinarea variaţei fenomenului

D.determinarea influenţelor modificărilor factorilor asupra influenţei fenomenului

E.verificare

F.elaborarea concluziilor cu privire la evoluţia fenomenului sub incidenţa factorilor de influenţă.

G.elaborarea măsurilor cu privir la modul de derulare a activităţii în perioada viitoare astfel încît valoarea fenomenului să fie optimă.

Metoda balanţelor: Metoda balanţieră sau metoda input-output este folosită în analiza economică în situaţia în care între elementele fenomenului analizat există relaţii de sumă şi/sau diferenţă, ea dovedinduşi utilitatea în elaborarea programelor privind activitatea curentă şi de perspectivă a întreprinderilor.Prin aplicarea metodei balanţiere se urmăreşte asigurarea unor proporţii, a unui echilibru între resursele şi necesităţile din diferite domenii de activitatea.

Metodelor ratelor: Constituie un instrument operaţional în procesul de analiză şi evaluare internă a întreprinderii, servind totodată şi scopul analizei financiare externe. Analiză financiară pe bază ratelor este un perimetriu în care mai mult nu înseamnă neapărat mai bine, deoarece utilizarea unui număr mai mare de rate nu determină implicit o creştere a relevanţei analizei.În

13

diagnosticul economico-financiar al întreprinderii pot fi utilizate următoarele categorii operaţionale de rate ale potrenţialului şi echilibrului financiar:

Ratele de lichiditate şi solvabilitate,exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile de plată pe termen scurt , cu o perioadă de maturitate mică.

Ratele de echilibru financiar evidenţiază anumite proporţionalităţii care se stabilesc în cadrul şi între diferite fluxuri financiare.

Ratele de gestiune, măsure eficienţă cu care întreprinderea îşi utilizează activele de care dispune.

Ratele privind managementului datoriei, explică în ce măsură întreprinderea este finanţată prin credite.

Ratele de rentabilitate, măsoara eficacitatea echipei manageriale, aşa cum rezultă ea din veniturile obţinute şi din rentabilitatea investiţiilor.

În cadrul metodelor calitative putem menţiona – se bazează în mare măsură pe abstracţia ştiinţifică şi au ca obiect de bază stabilirea elementelor şi relaţiilor lor structurale , a factorilor şi cauzelor care explică fenomenul, a relaţiilor lor structurale, a factorilor şi cauzelor care explică fenomenul, a relaţiilor de condiţionare dintre fiecare factor şi fenomenul studiat, precum şi dintre factorii care acţionează.Principiile metode calitative care formează metodologia de diagnosticare a activităţii economico-financiare a întreprinderii,este format din:

1.Diviziunea sau descompunerea rezultatelor.

Rezultatele activităţii economico-financiare a întreprinderilor sunt reflectate cu ajutorul unor indicatori care se divid şi se descompun pentru a asigura profunzimea studierii acestora, a constitui un suport concret al diagnozei fenomenelor petrecute în activitatea întreprinderii , a se localiza rezultatele şi cauzele lor în timp şi spaţiu.Diviziunea şi descompunerea rezultatelor ,precum şi a abaterilor acestora sunt de mai multe feluri şi anume:

Diviziunea după timpul de formare al rezultatelor, permite evidenţierea abaterilor de la tendinţa generală de desfăşurare în timp a fenomenului, de la ritmicitate proectată pentru un aumit indicator (ca de exemplu, asigurarea cu materii prime şi materiale la intervale optime, realizarea producţiei şi distribuţiei pe decade, luni, trimestre);

Diviziunea după locul de formare al rezultatelor,decurge în mod necesar din funcţia analizei de semnalare a locurilor unde efectul obţinut nu corespunde condiţiilor create,unde se înregistrează atît rezultate bune cît şi deficienţe (disfuncţionalităţi).Practic,aceasta presupune necesitatea stabilirii concrete a compartimentelor funcţioanale unde s-au înregistrat rezultate pozitive sau negative şi determinare conribuţiei pe care fiecare dintre acestea si-au adus-o la modificarea generală a rezultatului.

Diviziunea pe părţi sau elemente componente, permite aprofundare laturilor esenţiale ale formării şi dezvoltării fenomenelor economico-financiare.Această metodă constituie o

14

condiţie pregătitoare stabilirii legăturilor factorial-cauzale ce se reflectă în starea şi mişcarea fenomenului.

2.Gruparea.În procesul de analiză a fenomenelor această metodă are un rol deosebit şi constă în separarea colectivităţii cercetate în categorii omogene de unităţi, după variaţia uneia sau a mai multor caracteristici. Alegerea caracteristicilor de grupare se face în funcţie de scopul cercetării, de esenţa fenomenului studiat şi presupune o analiză multilaterală a acestuia.

Importanţa alegerii caracteristicii de grupare derivă din rolul pe care aceasta îl are în separarea tipurilor calitative conturate în cadrul colectivităţii cercetate.

Criteriile după care se alcatuiesc grupările diferă după conţinut , formă de exprimare şi variaţia caracteristicii de grupare.

3.Comparaţia.Orice rezultat al activităţii întreprinderii se analizează şi apreciază prin prisma unui criteriu de referinţă.Performanţele economico-financiare ale întreprinderii pot fi analizate şi apreciate, nu prin ele însele, ci în raport de o bază de comparaţie, stabilind nivelurile, proporţiile şi ritmurile de dezvoltare ale acestora.

În cadrul oricărei întreprinderi se utilizează mai multe categorii de comparaţii:

Comparaţii în timp, care se efectuează între valoarea efectivă a fenomenului sau informaţia de stare şi valoarea de referinţă, considerată ca baza de comparaţie, în diferite momente ale evoluţiei;

Comparaţii în spaţiu, care pot fi efectuate între rezultatele centrelor de responsabilitate din cadrul întreprinderii, precum şi între rezultatele obţinute de întreprinderea analizată cu cele ale altor întreprinderi cu activitate similară;

Comparaţii mixte, reprezentînd acele comparaţii care se bazează pe ambele criterii decît cele sus menţionate.

Cele mai frecvente comparaţii de acest tip privesc determinarea eficienţei unor măsuri sau soluţii tehnico-economice (compararea variantelor în vederea alegerii variantei optime).

Condiţia esenţială care determină caracterul ştiinţific al comparaţiei, o constituie asigurarea comparabilităţii datelor, atît din punct de vedere al omogenităţii conţinutului, cît şi al modului de exprimare într-un etalon unic care să fie determinat după o metodologie unitară.

Analiza economico-financiară realizează, prin ea însuşi, în procesul conducerii o serie de funcţii:

a) Funcţia informaţională, asigură valorificarea datelor furnizate de întregul sistem de evidenţă economică, în scopul informării centrelor de decizie asupra modului de realizare a perfformanţelor economico-financiare, precum şi a cauzelor care au generat eventuale

15

dereglări, în vederea reglării lor în perioada următoare, poziţionarea unor stări comparativ cu standartele normative, niveluri ale concurenţei pe diferite pieţe.Informarea curentă a centrelor de decizie cu privire la situaţia economico-financiară a agentului economic prezintă o importanţă operaţională deosebită cu cît aceasta este realizată mai corect şi operativ.

b) Funcţia de evaluare a potenţialului tehnico-economic al întreprinderii, deşi definită ca avînd caracter autonom, rolul său constă în a transpune în practică cerinţele funcţiei anterior prezentate.Această funcţie capătă contur şi se materializează prin cele două laturi ale sale, crae se individualizează şi întrepatrunde într-un proces simbiotic: diagnostic şi respective reglare, în accepţiunea de echilibrare a funcţionării sistemului întreprinderii.Diagnosticul subscris funcţiei de evaluare, presupune reflectarea modului de valorificare a potenţialului tehnico-economic al întreprinderii, în accepţiunea de ,,potenţial,, circumscris în nivelele maxime sau minime ordonate de sistemul de conducere al acesteia.

c)Funcţia de fundamentare a deciziei pe criterii de eficienţă, reprezintă o cerinţă obiectivă a desfăşurării activităţii în oricare domeniu al vieţii economico-sociale. În structurile decizionale ale întreprinderii, prezintă interes modul de desfăşurare al oricărei activităţii în scopul satisfacerii unor nevoi sociale. Este cunoscut faptul că oricare ar fi această activitate, ea presupune, pe de o parte,un efort economic ,iar pe de altă parte, este generatore de efecte.Nimeni nu este dispus a investi fără a obţine o eficenţă scontată a respectivei investiţii.Decizia în acest dmeniu se bazează pe calculul economic de eficienţă, care presupune punerea alternativă în balanţa a eforturilor necesare pentru obţinerea unor efecte sau viceversa, vizînd după caz minimizarea eforturilor, luînd în considerare caracterul limitat al resurselor sau maximizarea efectelor. Efortul presupune consumul de resurse, crae în ultima instanţă înseamnă timp de muncă, iar efectele sunt reprezentate de funcţiile utile omului şi societăţii.

d)funcţia de reflectare a gestionării eficiente a patrimoniului şi de evaluare a performanţelor managementului se realizează cu ajutorul contabilităţii. Contabilitatea reprezintă un bun universal, ea fiind temeiul cunoaşterii prezentului în economie, dar şi un consilier indinspensabil al viitorului.

II Analiza veniturilor din vînzări

16

2.1Noţiunea veniturilor din vînzări şi importanţa analizei acestora

Veniturile din vînzări reprezintă afluxuri de avantaje economice generate în cursul anului de gestiune în urma vînzării produselor, mărfurilor, prestării serviciilor,îndeplinirii contractelor de construcţie. Aceste avantaje pot îmbrăca diferite forme: încasări de mijloace băneşti, intrări ale activelor nemonetare,recepţionării ale serviciilor prestate de terţi etc.

Necesitatea analizei veniturilor din vînzări rezultă din importanţa informaţiei analitice pentru luarea deciziilor de către conducerea întreprinderii şi de utilizatorii externi ai informaţiei din Rapoartele financiare (investitorii reali şi potenţiali, creditorii, furnizorii, concurenţii, organele fiscale etc.)

Analiza veniturilor din vînzări oferă utilizatorilor Rapoartelor financiare posibilitatea aprecierii următoarelor aspecte:

Care este mărimea şi evoluţia veniturilor din vînzări în ultimii ani? Care sunt sursele principale de venituri, adică care este profilul real al întreprinderii? Cît de diversificată este activitatea operaţională a întreprinderii şi cît de stabilile sunt

sursele de venituri? Care sunt cauzele principale ce au provocat modificarea veniturilor din vînzări?

Este evident că rezultatele analizei sunt strict necesare atît pentru elaborarea strategiei de dezvoltare şi organizarea activităţii curente a întreprinderii de către echipa de conducere, cît şi pentru procesul decizional din partea utilizatorilor externi ai Rapoartelor financiare .De aici rezultă că analiza veniturilor reprezintă o parte componentă a contabilităţii manageriale, ce deserveşte necesităţile interne ale conducerii întreprinderii şi de asemenea , o direcţie foarte importantă a analizei Rapoartelor financiare în cadrul contabilităţii financiare(vezi figura 1.1).

Fig 1.1. Concordanţa analizei veniturilor din vînzări în cadrul contabilităţii manageriale şi financiare.

17

Contabilitatea

Managerială Financiară

Analiza managerială

Analiza veniturilor din vînzări

Analiza rapoartelor financiare

Analiza veniturilor din vînzări

În prezentul capitol în special se examinează metode şi tehnici de analiză a veniturilor din vînzări în baza datelor din Rapoarte financiare cu scopul prezentării rezultatelor analitice pentru utilizatorii externi.

Analiza veniturilor din vînzări serveşte drept punct de pornire la întocmirea diferitelor materiale analitice de uz intern şi extern ,întrucît de mărimea,evoluţia ,structura şi stabilitatea veniturilor din vînzări depind consumurile şi cheltuielile întreprinderii,profitul şi rentabilitatea, precum şi situaţia financiară.

Aprecierea generală a mărimii şi evoluţiei veniturilor din vînzări are menirea de a examina dimensiunea lor absolută şi relativă în comparaţie cu:

Realizările anilor precedenţi; Obiectivele stabilite în Planul de afaceri.

Examinarea veniturilor din vînzări în dinamică permite evaluarea volumului activităţii operaţionale şi studierea modificărilor survenite în acest volum în ultimii ani.Această direcţie de analiză se efectuează exclusiv în baza datelor Raportului de profit şi pierderi şi nu necesită atragerea altor surse informationale.

Confruntarea datelor reale privind volumul vînzărilor cu nivelul programat în Planul de afaceri devine necesară, de exemplu, în cazuri de atragere treptată a surselor financiare cu condiţia îndeplinirii obiectivelor stabilite în Planul de afaceri pentru anumite perioade de timp.Un cay clasic în această privinţă îl constituie creditare întreprinderii pe tranşe (în eşaloane, rate).La înfăptuirea acestei direcţii de analiză, pe lîngă informaţia din Raportul de profit şi pierderi, se aplică datele din Planul de afaceri.

Din punct de vedere al tehnicii de calcul,la analiza mărimii şi evoluţiei veniturilor din vînzări se determină abaterea absolută a acestora(faţă de perioada precedentă şi Planul de afaceri.

Datele cifrice la această etapă de analiză pot fi exuse sub formă tabelară sau cu aplicarea metodelor grafice, ce permit prezentarea mai clară într-o formă accesibilă a materialelor analitice.În practica mondială cea mai frecvent folosită formă de prezentare a informaţiei analitice în aceste scopuri este construirea diagramelor.

În procesul analizei volumul vînzărilor întreprinderii poate fi comparat, deasemenea cu realizările întreprinderilor similare (concurente) sau cu nivelul mediu pe grupă de întreprinderi( ramură,holding).

18

2.2 Analiza structurală a veniturilor din vînzări

În cadrul analizei structrale a veniturilor dn vînzări, acestea pot fi clasificate în funcţie de numeroase criterii. Aceste criterii au putere informativă diferită, oferind utilizatorilor Rapoartelor financiare posibilitatea de a aprecia diverse aspecte ale activităţii întreprinderii.

Analiza structurală a vînzărilor pe tipuri de activitate operaţională

Aplicarea acestui criteriu pentru analiza structurală a veniturilor din vînzări permite stabilirea profilului real al activităţii operaţionale, cu alte cuvinte specializarea întreprinderii în fabricarea produselor, comercializarea mărfurilor,prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor de construcţie. Acest profil, uneori nu într’u totul corespunde celui nominal, adică tipurilor de activitate menţionate în documentele juridice (contract de constituire,statut).

Activitatea operaţională a întreprinderii poate fi îngust specializată sau multilateral diversificată.

Fiecare din aceste variante are anumite avantaje. În particular, specializarea permite majorarea eficienţei activităţii operaţionale datorită procurării utilajului special, angajării personalului calificat în domeniu, acumulării experienţei corespunzătoare etc. Totodată, majorarea gradului de diversificare, adică desfăşurarea diferitelor tipuri de activitate operaţională asigură o structură mai variată a veniturilor cu scopul diminuării riscurilor şi reduceriilor condiţiilor de incertitudine care apar în domeniile de activitate practicată. Aceasta înseamnă că, în cazul dificultăţilor de diferite tipuri într-un domeniu de actvitate, întreprinderea poate exista pe seama veniturilor provenite din alte feluri de activităţi.

Aşadar, în procesul analizei structurale a veniturilor din vînzări este necesar a stabili dacă activitatea operaţională a întreprinderii este absolut specializată (se practică un singur tip de activitate) sau diversificată (mutilaterală). În ultimul caz, se studiază dacă există genul principal(de bază, prevalent) de activitate (care nu întotdeauna corespunde informaţiei de pe foaia de titlu a Raportului financiar ) ori diferite tipuri de activităţi au cote aproximativ echivalente în suma totală a vînzărilor. De asemenea, se examinează stabilitatea sau variabilitatea structurii veniturilor din vînzări pe tipuri de activităţi în dinamică.

În calitate de sursă de informaţii pentru această etapă de analiză serveşte Anexa la Raportul de profit şi pierderi.

Întreprinderea ,,Casa Luminoasa,,SRL

Exemplu 1

Vom examina structura veniturilor din vînzări ale SRL ,,Casa Luminoasa,, pe tipuri de activitate operaţională în comparaţie cu anul precedent. În baza datelor din Anexa la Raportul de profit şi pierderi vom construi un tabel analitic şi vom interpreta rezultatele obţinute.

19

Tabel 2.1 Structura veniturilor din vînzări pe tipuri de activitate operaţională

Tipuri de activitate operaţională

Suma veniturilor din vînzări, lei

Ritmul creşterii faţă de anul precedent, %

Ponderea, % Devierea Ponderii,%Anul

precedentAnul degestiune

Anul precedent

Anul de gestiune

1 2 3 4 5 6 7Vînzarea produselor finite

1394859 3002237 215,23 56,12 77,81 +21,69

Comercializarea mărfurilor

1090723 856275 78,50 43,88 22,19 -21,69

Total venituri din vînzări

2485582 3858512 155,23 100,00 100,00 -

Sursa:[Anexa 5] completat de autor

Concluzie: Din datele prezentate in Tabelul 1.1 rezultă că activitatea operaţională a SRL ,,Casa Luminoasa,, cuprinde două direcţii : producerea şi comercializarea mărfurilor.În componenţa tipurilor de activitate operaţională se evidenţiază producerea,cota căreia este predominantă şi crescătoare (de la 56,12 în anul precedent la 77,81 în anul de gestiune).Cealaltă direcţie de activitate operaţională a înregistrat reduceri , cu 21,69% mai puţin decît în anul precedent.

2.3 Analiza factorială a veniturilor din vînzări

Deopotrivă cu analiza structurală, veniturile din vînzări trebuie sa fie analizate din punct de vedere factorial, prin prisma stabilirii cauzelor ce au condiţionat modificarea vînzărilor.

Necesitatea analizei factoriale rezultă din prevederile S.N.C 5 ,,Prezentarea rapoartelor financiare,, conform căruia ,,raportul financiar anual deseori conţine informaţii suplimentare,care sunt dezvăluite în nota explicativă, cuprinzînd şi relevînd indicatorii financiari principali,situaţia financiară a întreprinderii şi analiza influenţei factorilor diverşi asupra modificărilor acesteia.

Deci, analiza factorială a veniturilor din vînzări reprezintă o direcţie integrantă a analizei Rapoartelor financiare.Totodată, depistarea factorilor ce au cauzat creşterea ori scăderea vînzărilor nu poate fi efectuată exclusiv în baza datelor Rapoartelor financiare şi impune aplicarea informaţiilor din cadrul contabilităţii manageriale. Cu alte cuvinte executarea analizei

20

factoriale a veniturilor din vînzări necesită o conexiune foarte strînsă între contabilitatea managerială şi cea financiară.

La efectuarea analizei factoriale a veniturilor din vînzări, este foarte important să se ia în consideraţie tipul activităţii operaţionale în urma căreia au fost generate veniturile corespunzătoare.Specificul ramurii (industrie,comerţ, servicii ect.).Aceste particularităţi in primul rînd se referă la esenţa factorilor examinaţi.De exemplu ,veniturile din vînzarea produselor finite se modifică sub influenţa a 3 grupuri de factori:

Modiificarea volumului producţiei fabricate . Este evident că pentru a vinde mai mult,întreprinderea trebuie în primul rînd să producă mai mult. Şi invers cu alte condiţii egale reducerea volumului producţiei fabricate va determina scăderea veniturilor din vînzări. Deci există legătură directă între indicatorul rezultativ şi modificarea volumului producţiei fabricate care la rîndul său, se află sub influenţa factorilor mai detaliaţi.

Modificare sticurilor produselor finite. Uneori în condiţiile diminuării volumului producţiei fabricate, întreprinderea reuşeşte să menţină ori să majoreze vînzările datorită reducerii produselor stocate. Şi dimpotrivă creşterea producerii nu întotdeauna duce la mărirea vînzărilor, dacă mai multe produse fabricate rămîn în stocuri.Deci există legătura inversă dintre indicatorul rezultativ şi modificarea stocurilor produselor finite. La rîndul său, creşterea sau scăderea produselor finite stocate poate fi condiţionată de influenţa unui şir de factori detaliaţi, de exemplu:

Lipsa ambalajului Defectarea utilajului de ambalare Lipsa mijloacelor de transport Scaderea cererii pentru produse Returnarea produselor vîndute anterior Modificarea datelor privind stocurile produselor în urma inventarierii ect.

Uneori în literatura de specialitate unii dintre aceşti factori detaliaţi se examinează în mod separat ,pe lîngă modificarea stourilor produselor finite.

Modificarea preţurilor pentru produsele vîndute. Acest factor exercită o influenţă duală asupra indicatorului rezultativ. Astefl majorarea preţurilor de vînzare cu alte condiţii egale influenţează pozitiv, adică duce la mărirea vînzărilor. Din acest punct de vedere, există legătura directă între indiatorul rezultativ şi factorul în cauză.

Totodată creşterea preţurilor poate condiţiona scăderea cererii şi în mod indirect prin majorarea stocurilor de produse , poate determina micşorarea vînzărilor. Este evident că această influenţă indirectă face parte din a doua grupă de factori detaliaţi.

La rîndul său, modificarea preţurilor de vînzare poate fi influenţată de un şir de factori, precum:

21

- Inflatia (deflaţia)valutei naţionale- Cresterea(scăderea) cererii şi ofertei pe piaţă de desfacere- Nivelul calităţii produselor întreprinderii în comparaţie cu calitatea

produselor concurenţilor- Aplicarea politicii de discont, de reducere temporară a preţurilor,

preţuriloe de demping.

Din lista factorilor detaliaţi se observă că modificarea preţurilor de vînzare nu poate fi considerată factor absolut independent de activitatea întreprinderii.

Pentru determinarea influenţei separate a fiecăreia dintre cele 3 grue de factori asupra veniturilor din vînzare produselor este necesară colectarea datelor iniţiale. În calitate de surse informaţionale pentru efctuarea nalizei factoriale a vînzărilor servesc:

- Anexa la Raportul de profit şi pierderi- Raportul statistic 1-p ,,Producţie,,- Planul de afaceri- Calcule speciale

În sursele nominalizate veniturile din vînzarea produselor, volumul producţiei fabricate, stocurile produselor finite pot fi reflectate în 3 tipuri de evaluare

În preţuri curente ale anului respectiv În preţuri medii ale anului precedent În preţuri planificate

În procesul colectării datelor iniţiale pentru analiza factorială, apare necesitatea evaluării cantităţilor produselor efectiv vîndutecu preţurile de vînzare ale anului precedent sau Planului de afaceri. În orice caz aceste recalculări se efctuiază pe baza modelului:

VVP = ∑i=1

n

qi∗pi ,unde:

VVP-veniturile din vînzarea produselor

qi- cantitatea produsului vîndut i

pi- preţul de vînzare a produsului i

i=1,2,3,,,,n,-tipurile de produse vîndute

Corectitudinea datelor iniţiale colectate pentru analiza veniturilor din vînzarea produselor se verifică prin aplicarea formulei, care în practica economică este cunscută sub denumirea ,,balanţa produselor,,:

22

Sold iniţial al produselor în stocuri + Volumul prod. Fabricate = Venituri din vînzarea produselor + Sold final al produselor în stocuri

În procesul colectării datelor iniţiale, balanţa producţiei poate fi alcătuită în preţuri curente ale anului respectiv sau la costuri.

În baza datelor iniţiale se efectuiază analiza factorială a veniturilor din vînzarea produselor prin metoda balanţieră.

23

2.4 Analiza rentabilităţii veniturilor din vînzări

În procesul analizei economico-financiare a întreprinderii, o mare importanţă i se acoră studierii rentabilităţii veniturilor din vînzări, deoarece ea reprezintă indicatorul principal de apreciere a performanţelor activităţii operaţionale a unei întreprinderi.

Rentabilitatea veniturilor reflectă capacitatea întreprinderii de a obţine profit în urma vînzării produselor finite, mărfurilor şi prestării serviciilor, adică caracterizează mărimea profitului obţinut la un leu venituri din vînzări.

Analiza rentabilităţii veniturilor din vînzări este importantă atît pentru manageri financiari, cît şi pentru conducerea întreprinderii, deoarece analizînd nivelul acestui indicator, se poate determina:

Cît de eficient au fost promovate deciziile managementului financiar în obţinerea profitului la un leu venituri din vînzări.

Care este nivelul şi evoluţia rentabilităţii veniturilor din vînzări pe parcursul mai multor perioade de activitate a întreprinderii.

Ce factori au contribuit la devierea rentabilităţii veniturilor din vînzări faţă de nivelul anilor precedenţi sau prevăzut în Planul de afaceri.

Ce măsuri trebuie întreprinse pentru creşterea nivelului rentabilităţii veniturilor din vînzări.

Rentabilitatea veniturilor din vînzări exprimă legătura care există între rezultatul financiar şi veniturile din vînzări obţinute de întreprindere şi se determină în baza raportului dintre mărimea profitului şi valoarea veniturilor din vînzări.Formula generală de calcul al rentabilităţii veniturilor din vînzări este:

Rentabilitatea veniturilor din vînzări = Profit ( perdere)

venituri din vînzări×100

În practica analitică pot fi aplicate mai multe variante de calcul al rentabilităţii veniturilor din vînzări în funcţie de mărimea cărui fel de profit se ia în calcul la determinarea nivelului rentabilităţii. Atfel, se utilizează profitul brut, profitul din activitatea operaţională, profitul pînă la impozitare sau profitul net. Respectiv, pot fi calculaţi patru indicatori ai rentabilităţii veniturilor din vînzări.

1. Rentabilitatea veniturilor din vînzări, calculată în baza profitului brut(pierderii globale):

Rentabilitatea veniturilor din vînzări =profit ul brut ( pierderea globală )

venituri din vînzări×100

24

Această rată caracterizeză cît profit brut (pierdere globală) a generat întreprinderea la un leu venituri din vînzări, care poate fi îndreptat atît atît la acoperirea cheltuielilor perioadei, cît şi la formarea profitului din activitatea operaţională.

2.Rentabilitatea veniturilor din vînzări, calculată în baza profitului (pierderii) din activitatea operaţională:

Rentabilitatea veniturilor din vînzări=pr ofit ( pierderea )din activitatea operaţională

venituri dinvînzări×100

Nivelul acestui indicator indică cît profit (pirdere) din activitatea operaţională a obţinut întreprinderea la un leu venituri din vînzări şi permite aprecierea mai exactă a eficienţii gestiunii vînzărilor în urma activităţii de bază a întreprinderii.

3.Rentabilitatea veniturilor din vînzări, calculată în baza profitului (pierderii) pînă la impozitare:

Rentabilitatea veniturilor din vînzări, calculată în baza profitului pînă la impozitare, caracterizează corelaţia dintre mărimea profitului pînă la impozitare şi veniturile din vînzări, şi arată cît profit contabil a cîştigat întreprinderea la un leu venituri din vînzări. În comparaţie cu indicatorul preceent, nivelul acestuia se modifică sub influenţa nu numai a veniturilor şi cheltuielilor operaţionale, dar şi sub influenţa vaniturilor şi cheltuielilor din activităţile de investiţii, financiară şi chiar din evenimentele excepţionale.

4.Rentabilitatea veniturile , calculată în baza profitului net (pierderii nete):

Rentabilitatea veniturilor din vînzări = Profitul net ( pierdereanetă)

venituri din vînzări× 100

Rentabilitatea veniturilor din vînzări, calculată în baza prfitului net, reprezintă indicatorul final în sistemul indicatorilor rentabilităţii veniturilor din vînzări şi arată cît profit net a generat întreprindereala un leu venituri din vînzări.

În practica analitică, în cele mai dese cazuri, se analizează rentabilitatea veniturilor din vînzări calculată în baza profitului brut , deoarece nivelul acestui indicator reflectă cît de efectiv întreprinderea gestionează vînzările, costurile şi preţurile de vînzare ale produselor, mărfurilor şi serviciilor prestate, pentrucă scopul oricărei întreprinderi îl constituie majorarea volumului vînzărilor în vederea obţinerii unui profit cît mai mare.

Analiza începe cu aprecierea generală a dinamicii nivelului rentabilităţii veniturilor din vînzări. În calitate de surse informaţionale sunt utilizate:

25

Raportul de profit şi pierderi. Planul de afaceri al întreprinderii.

Exemplu 2 Întreprinderea ,,CASA LUMINIASA,,SRL

Indicatori Anul precedent Anul de gestiune Abaterea absolută1 2 3 4=3-2

1.Venituri din vînzări,lei

2485582 3858512 1372930

2.Profit brut,lei 508312 539040 307283.Profitul din activitatea operaţională,lei

158587 94130 -64457

4.Profitul pînă la impozitare,lei

155065 110761 -44304

5.Profitul net (pierderea netă),lei

130396 94278 -36118

6.Rentabilitatea veniturilor din vînzări(%),calculată în baza:6.1 Profitul brut(rd2:rd1×100)

20,45 13,97 -6,48

6.2 Profitul din activitatea operaţională(rd3 :rd1 ×100¿

6,38 2,44 -3,94

6.3 Profitul pînă la impozitare6.4 Profitul net (pierderii nete)(rd5:rd1 ×100¿

6,24 2,87

2,44

-3,37

-2,815,25

Sursa:[Anexa 2] completat de autor

Concluzie:Din calculele efectuat putem constata la SRL ,,CASA LUMINOASA,, o reducere a tuturor indicatorilor de rentabilitate faţă de nivelul anului precedent.Astfel nivelul rentabilităţii veniturilor din vînzări, calculate în baza profitului brut, în anul precedent a constituit 20,45%, adică la fiecare leu venituri din vînzări srl ,,CASA LUMINOASA,, a cîştigat 20,45 bani profit brut,dar în anul de gestiunenumai 13,97 bani, astfel înregistrînd o micşorare de 6,48 puncte procentuale.De asemenea, rentabilitatea veniturilor din vînzări, calculată în baza profitului din

26

activitatea operaţională, s-a redus faţă de anul precedent 3,94 puncte procentuale, iar mărimea profitului contabil obţinut la un leu venituri din vînzări s-a redus de la 6,24 la 2,87 anul current.

La SRL ,,CASA LUMINOASA,, în anul precedent , nivelul rentabilităţii veniturilor din vînzări (calculat în baza profitului net) a constitui 5,25%,s-a redus cu 2,81 puncte procentuale din cauza pierderilor nete constatate în anul raportat.

Deci, putem menţiona că, la SRL ,,CASA LUMINOASA,, s-a creat o situaţie nefavorabilă, care cere o analiză mai detaliată a cauzelor ce au determinat reducerea tuturor indicatorilor de rentabilitate.

Structura şi sortimentul produselor vîndute (mărfurile şi serviciilor prestate) poate avea o influenţă atît pozitivă, cît şi negativă asupra nivelului rentabilităţii veniturilor din vînzări.

Calculul influenţei modificării structurii şi sortimentului la devierea nivelului rentabilităţii veniturilor din vînzări se efectuiază astfel:

∆ Rq=VVPrec−CVPrecVVPrec

-VVPbază−CVPbază

VVPbază

Costul pe unitatea de produs vîndut(marfă şi serviciu prestat) are o influenţă inversă asupra nivelului rentabilităţii veniturilor din vînzări: creşterea costului de vînzare pe unitate d eprodus conduce la micşorarea nievlului rentabilităţii şi invers.Influenţa acestui factor se determină astfel:

∆ Rc=VVPrec−CVPcurVVPrec

– VVPrec−CVPrec

VVPrec

Majorarea sau reducereea preţului de vînzare pe unitate de produs influenţiază direct asupra nivelului rentabilităţii veniturilor din vînzări: creşterea preţului condiţionează sporirea rentabilităţii şi invers.Calculu influenţei factorului dat se determină astfel:

∆ Rp=VVPcur−CVPcurVVPcur

- VVPrec−CVPcur

VVPrec

Exemplu 3 Întreprinderea ,,CASA LUMINOASA,,SRL

Vom colecta datele inţiale pentru analiza factorială a nievlului rentabilităţii veniturilor din vînzrea produselor ale SRL,,CASA LUMINOASA,, calculată în baza profitului brut.Conform datelor din Raportul de profit şi pierderi, Anexei la acest Raport şi a calculelor special privind recalcularea indicatorilor pentru ultimii doi ani vom construe şi vom completa tabelul analitic corespunzător.

27

Tabel 2.3 Date iniţiale pentru analiza rentabilităţii veniturilor din vînzarea produselor

Indcatori Anul precedent Anul de gestiune recalculat în condiţiile

anului precedent

Anul de gestiune

1 2 3 41.Venituri in vînzarea

produselor,lei1394859 3254424,9 3002237

2.Costul produselor vîndute,lei

1170696 2812358,9 2594427

3.Profitul brut din vînzarea

produselor,lei(rd1-rd2)

224163 442066 407810

4.Rentabilitatea veniturilor din vînzarea produselor,%(rd3:rd1

×100)

16,07 13,58 13,58

Calculul influenţei factorilor la devierea nivelului rentabilităţii veniturilor din vînzări poate fi efectuat prin metoda substituţiilor în lanţ, bazată pe recalcularea indicatorilor.

Exemplu 2.3

Vom efectua analiza influenţei factorilor la devierea nivelului rentabilităţii veniturilor din vînzarea produselor în comparaţie cu datele anului precedent.În baza datelor tabelului 2.3 vom efectua calculele corespunzătoare şi vom interpreta rezultatele obţinute.

Calculăm abaterea absolută a nivelului rentabilităţii veniturilor din vînzări(∆ R ¿

∆ R=13,58−16,07=−2,49 % ;

Calculăm devierea nivelului rentabilităţii veniturilor din vînzarea produselor sub influenţa modificării structurii şi sortimentului produselor vîndute(∆ Rq ¿

∆ Rq=3254424 , 9−281 2358 , 93254424 , 9

× 100−1394859−11706961394859

×100=13,58−16,07=−2,49

(puncte procentuale); Calculăm devierea nivelului rentabilităţii veniturilor din vînzarea produselor sub

influenţa modificării costului pe unitatea de produs vîndut(∆ Rc ¿ :∆Rc=

3254424 ,9−25944273254424 ,9

×100−3254424 , 9−2812358 ,93254424 ,9

×100=20,28−13,58=+6,7 ( puncte procentuale )

; Calculăm devierea nivelului rentabilităţii veniturilor din vînzarea produselor sub

influenţa modificării preţului de vînzare pe unitate de produs(∆ Rp):

28

∆ Rp=3002237−25944273002237

×100−3254424 ,9−25944273254424 ,9

×100=13,58-20,28=-

6,7(puncte procentuale).

Verificare: ∆ R=Rcur−Rbaz ă=∆ Rq+∆ Rc+∆ Rp

13,58-16,07=(-2,49)+(+6,7)+(-6,7)

(-2,49) =(-2,49) puncte procentuale.

Concluzie:

În baza rezultatelor obţinute, putem constata că, la întreprinderea SRL ,,Casa Luminoasa,, nivelului rentabilităţii veniturilor din vînzarea produselor s-a micşorat faţă de anul precedent cu 2,49 puncte procentuale.Această diminuare a fost determinată de influenţa negativă a micşorării ponderii produselor mai rentabile care a contribuit la micşorarea nivelului rentabilităţii cu 6,7 şi 2,49 puncte procentuale.

29

III. Analiza stocurilor

3.1 Definiţia şi importanţa analizei stocurilor

Stocurile reprezintă cantităţile fizice de materiale de produse sau de mărfuri necesare fiecărei faze a ciclului de exploatare (aprovizionare, producţie, desfacere), pentru a asigura desfăşurarea continuă şi ritmică a activelor de exploatare.

Din punct de vedere financiar, stocurile reprezintă alocare de capital ce nu poate fi recuperat până când aceste stocuri nu parcurg întregul ciclu de exploatare şi sunt valorificate prin vânzarea si încasarea produselor, lucrărilor sau servidilor realizate de întreprindere.

Ca si elemente de active circulante, stocurile reprezintă o investire pentru întreprindere. Fondurile investite în stocuri sunt imobilizate pentru o perioada de timp mai mare sau mai mica, ele au un cost şi prin urmare cer să fie rentabilizate.

Stocurile reprezintă cantităţi de resurse materiale/produse finite care se acumulează în depozitele de aprovizionare desfacere ale unităţilor economice, într-un anumit volum şi o anumită structură, pe o perioada de timp determinată, în vederea asigurării continuităţii şi ritmicităţii fabricaţiei şi a consumului.

Intrucât stocul satisface nevoile utilizatorilor, el nu există decât dacă este reconstituit. Altfel spus, el este situat între două curente (fluxuri): un flux de intrare (de aprovizionare) şi un flux de ieşire din stoc (consum). Stocurile există în diferite puncte ale sistemului logistic al întreprinderii: în depozitele unităţii, în centre de distributie proprii, în mijloacele de transport. Opiniile referitoare la menţinerea stocurilor sunt contradictorii.

Practic este imposibil, chiar pentru perioade foarte scurte, de a sincroniza perfect intrările cu ieşirile. Rolul stocului este tocmai de a evita discordanţele de cantităţi şi termene care ar apărea din variaţiile neconcomitente ale aprovizionării şi consumului. Pe perioada cat resursele materiale / produsele sunt stocate, acestea se apreciază ca fiind neactive deoarece ele nu participă efectiv, în acest interval, la procesul de transformare a lor în valori de întrebuinţare vandabile. Acest aspect este un proces economic negativ specific formării de stocuri datorită blocârii pe o anumită perioada a fondurilor financiare antrenate la cumpărarea resurselor materiale stocate.

Efectul imobilizării de resurse materiale şi financiare în stocuri, privit în ansamblul său, recomandă ca functie ideală acţiunea de evitare a formării şi deţinerii lor. Practic această orientare nu este posibilă decât în cazuri de excepţie; uneori nu este economic. Aceasta pentru că, în procesul de furnizare, aprovizionare şi utilizare a resurselor materiale, intervine influenţa multor situaţii şi factori cu acţiune permanentă sau conjuncturală care condiţionează necesitatea formării de stocuri. Natura situaţiilor şi factorilor specifici determină şi tipologia stocurilor care se constituie.

30

Astfel, situaţiile de forţă majoră (seisme, inundaţii, stare de necesitate, caracterul deficitar al resurselor) determină formarea de stocuri sub forma rezervei de stat la resurse strategice şi de altă natură; periodicitatea producţiei la furnizor sau a transportului determină formarea de stocuri curente la utilizatori; apariţia unor dereglări, perturbaţii în livrările de la furnizori sau în transport determină formarea de stocuri de siguranţă la beneficiari; întreruperea exploatării sau a transportului, urmare a condiţiilor naturale şi de climă, determină formarea stocurilor de iarnă; necesitatea condiţionării materialelor înaintea trecerii în consum presupune constituirea stocurilor de pregătire sau condiţionare.

Indiferent de situaţie sau de factorul de influenţă, acţiunea nu exclude efectuarea de analize şi calcule economice care să contureze strategia şi politica în domeniul formării stocurilor de la o etapă la alta în funcţie de noile condiţii care apar pe piaţa internă şi internaţională de resurse materiale, de mutaţiile în structura consumului sau în potenţialul de furnizare a lor.

Aşadar, agenţii economici trebuie să stabilească tipurile de stocuri pentru fiecare resursă materială/produs şi nivelul acestora. Opţiunile pentru un tip sau altul de stoc, pentru o mărime sau alta sunt condiţionate de răspunsul la întrebarea: "ce avantaje şi ce pierderi se înregistrează dacă se stochează mai mult sau mai puţin, pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp?".

Răspunsul constă în analiza rolului pe care trebuie să-1 îndeplineascâ stocurile.

Stocurile oferă siguranţă în următoarele situaţii:

1) Fluctuaţiile cerere/ofertă. Stocurile de siguranţă, stocurile tampon sau rezervele sunt termeni foarte utilizaţi pentru a descrie situaţiile când acestea sunt necesare:

> incertitudinea performanţei fumizorului, determină intervale de timp mai mari decât perioada care se acordă pentru a evita criza de resurse materiale şi produse;> variaţiile cererii de vânzări, în timpul perioadei de reaprovizionare, care nu pot fi întâmpinate prin reprogramare, astfel încât să fie menţinute nivelurile de servire a clienţilor.2)Anticiparea. Stocurile anticipatorii conţin bunuri destinate să acopere creşterea sezonieră

a cererii, vânzările promoţionale şi perioadele de concedii. Această metodă este folosită pentru a evita apariţia unor schimbări de capacitate şi blocajele operaţionale cauzate de aceste schimbări.

3)Transportul. Resursele materiale şi produsele traversează uneori distanţe mari între furnizori, depozite, distribuitori şi clienţi. Ajungerea la destinaţie în timp util depindc de viteza de deplasare a stocurilor, ceea ce implică un compromis între costurile de transport şi nivelul activităţii întreprinderii.

4)Stocurile de protectectie împotriva riscului. Acumulările de stoc în avans pot fi profitable dacă se fac achiziţii avantajoase, pentru a evita fluctuaţiile de preţ sau pentru a profita de reducerile de preţ. Variaţia preţurilor şi a cantităţilor achiziţionate

este speculativă, de aceea este necesară o atenţie sporită înainte de finalizarea angajamentelor.

31

5) Mărimea lotului. Existenţa stocurilor are de cele mai multe ori rolul de a îmbunătăţi eficienţa operaţională prin separarea ritmurilor de achiziţie şi fabricaţie de ritmul consumului. Asemenea compromisuri implică achiziţii în exces pentru cerinţele imediate, pentru a reduce costurile de transport, cantităţile de produse şi costurile de constituire a stocurilor. Există tipuri de stocuri care nu sunt afectate de schimbarea nivelului comcnzii sau al lotului. Stocurile formate din produse afiate în lucru sunt dependente de timpul de prelucrare indiferent dacă ele sunt prelucrate în lotun mici sau man

Aşadar, decizia de investire în stocuri se va lua ţinând seama de criteriul rentabilităţii, pornind de la suma investită în stocuri, fluxurile de lichidităţi periodice viitoare şi fluxul final actualizate, precum şi costul de oportunitate al capitalului investit, drept rată de actualizare.

VAN=Invest in stoc±Cash Flow actualize+Valoarea actualizata a stocului

Dacă valoarea actuală netă este pozitivă, investiţia în stocuri este oportună întrucât aduce mai mult beneficiu decât dacă acelaşi capital ar fi fost plasat la o bancă, cu dobândă compusă, pe o perioada de timp egală cu durata investirii în stocuri.

Suma capitalului investit în stocuri se stabileşte pe baza lichidităţii efective imobilizate. Evident, se exclude suma capitalului investit în stocuri de producţie neter-minată şi semifabricate, care nu provoacă ieşiri de casă; la fel se procedează şi în cazul cheltuielilor cu amortizarea instalaţiilorde depozitare, păstrare etc. a stocurilor.

Fluxurile de lichiditate periodice viitoare, pozitive şi negative, reprezintă câştiguri nete directe, pierderi evitate, costuri de administrare, costuri de întreţinere etc.

Dimensionarea stocurilor este operaţiunea prin intermediul căreia se stabileşte necesarul optim destocuri, pentru o anumită perioadă de timp (un exerciţiu financiar) exprimat valoric, în vederea realizării în bune conditii a obiectului şi volumului previzionat al activităţii.

32

3.2Clasificarea stocurilor

In general, la nivelul unui agent economic se constituie trei categorii de stocuri:

a) stocuri de resurse materiale;b) stocuri de producţie neterminată;c)stocuri de distribuţie (de produse finite)

a) stocuri de resurse materiale

Pentru desfăşurarea normală a activitâţii specifice, orice întreprindere îşi constituie diferite categorii de stocuri în funcţie de condiţiile de aprovizionare, de natura resurseior materiale, de caracteristicile proceselor tehnologice, de organizarea structurală a subunităţilor de consum şi dispersia teritorială a acestora, de strategia şi politica adoptate în formarea stocurilor în raport cu factorii care le condiţioneazâ.

La nivelul acestor unităţi se prevede constituirea în mod obişnuit a stocuiui curent şi cu titlu de excepţie a stocuiui de siguranţâ, de condiţionare, de transport intern şi de iarnă. Aceste stocuri îndeplinesc aceeaşi funcţie dar pentru condiţii diferite.

Formarea de stocuri optime, mai ales în faza de aprovizionare reprezintă o preocupare majoră pentru managerul oricărei întreprinderi. Imobilizarea unei părţi importante din capitalul circulant în stocuri reprezintă o utilizare ineficientă a disponibilităţilor proprii sau împrumutate.

Stabilirea momentului în care este necesară lansarea unei noi comenzi de aprovizionare, precum şi a mărimii comenzii reprezintă decizii fundamentale în managementul stocurilor.

Determinarea punctului de reaprovizionare (momentul lansării unei noi comenzi) reprezintă, de fapt, stabilirea mărimii stocuiui, la care se impune lansarea unei noi comenzi. Punctul de reaprovizionare indică doar când anume trebuie lansată comanda, nu mărimea comenzii.

In condiţii de certitudine, punctul de reaprovizionare se poate determina utilizând următoarea relaţie:

P = D * T ,

unde

P- reprezintă punctul de reaprovizionare, exprimat în unităţi fizice;

D - cererea medie zilnică, exprimată în unităţi fizice;

T - mărimea intervalului de reaprovizionare, exprimat în zile.

33

In condiţii de incertitudine, pentru determinarea punctului de reaprovizionare se ia în calcul şi un stoc de siguranţă ( SS ), relaţia fund următoarea:

P = D * T + SS

unde P, D şi T au aceeaşi seninificatie, iar SS este stocul de siguranţă exprimat in unităti fizice.

In situaţii de incertitudine, gestionarea stocurilor trebuie să ia în calcul probabilitatea de apariţie a întârzierilor în aprovizionare. Decizia de formare a stocurilor de siguranţâ va depinde de mărimea funcţiei de cost global ( costul de depozitare plus speranţa matematică a costului întârzierii aprovizionării).

Feg = Cd + Sm, unde

Fcg - funcţia costului global;

Cd - cost de depozitare ( stoc de siguranţă cost unitar de depozitare); Sm - speranţa matematică a costului întârzierii aprovizionării (numărul unităţilor lipsă ; costul lipsei de materie primă; probabilitatea întârzierii).

b) stocuri de producţie neterminată

Producţia neterminată este producţia al cărei proces de fabricaţie nu a fost finalizat. Printr-o dimensionare corectă, stocul de producţie neterminată asigură desfăşurarea ritmică şi uniformă a procesului de producţie. Supradimensionarea stocurilor de producţie neterminată duce la imobilizări de capital circulant, iar subdimensionarea acestora conduce la întreruperea procesului de producţie.

In general, pentru producţia neterminată se constituie următoarele categorii de stocuri:

de ciclu, circulant, de siguranţă.

c) stocuri de distribuţie (de produse finite),

Stocurile de produse finite, denumite şi stocuri de distribuţie, reprezintă acumulări de produse realizate de întreprindere pentru asigurarea desfâşurării în condiţii optime a activităţii de desfacere şi satisfacerea cerinţelor clienţilor.

In general, existenţa şi eficienţa unei întreprinderi nu este compatibilă cu menţinerea unor stocuri mari de produse finite. Dar vânzarea produselor nu este posibilă imediat după încheierea procesului de fabricaţie, deşi din punct de vedere tehnologic s-a încheiat procesul de transformare şi pot fi utilizate în scopul pentru care au fost create. Insă, pentru a deveni marfă, produsele trebuie supuse unui lanţ de operaţiuni în vederea acceptârii şi vânzării lor pe piaţă. Astfel,

34

produsele sunt reţinute în depozitele de desfacere ale producătorilor sub denumirea de produse finite. Pe timpul stocării, produsele finite constituie resurse neactive, care în limite iraţionale conduc la încetinirea vitezei de rotaţie a capitalului circulant, la creşterea imobilizărilor şi a cheltuielilor de depozitare, la diminuarea eficienţei activităţii economico-financiare a întreprinderii producătoare.

In concluzie, apar două situaţii contradictorii: pe de o parte, se impune staţionarea temporară a produselor finite pentru efectuarea operaţiilor în concordanţă cu cerinţele consumatorilor, iar pe de altă parte, trecerea cat mai rapidă a acestora în consum, în vederea sporirii eficienţei utilizâri capitalului investit. Rezolvarea acestor sîtuaţii presupune practic diminuarea timpului aferent operaţiiior la care sunt supuse produsele finite pentru a fi vândute clienţilor.

Operaţiile efectuate asupra produselor finite în timpul stocării sunt, în general, următoarele: primirea şi recepţia produselor finite din secţiile de producţie; înregistrarea acestora în evidenţă; sortarea; asamblarea, efectuarea unor operaţii de montaj; condiţionarea produselor, asigurarea unor proprietăţi fizico-chimice cerute de clienţi; etichetarea. marcarea; formarea loturilor de livrare; ambalarea pentru protecţie şi prevenirea deteriorărîi pe timpul manipulării şi transportului; întocmirea formelor de livrare; încărcarea în mijloacele de transport şi expedierea produselor.

Cunoaşterea concretâ a operaţiilor care delermină staţionarea produselor în depozitele producătorilor, a timpului necesar efectuării acestora, permite aplicarea unor măsuri care să ducă la reducerea perioadei de stocare, cum ar fi: comasarca unor activităţi care se pot efectua în aeeeaşi perioadă de timp (etichetarea şi marcarea concomitent cu formarea loturilor de livrare; mecanizarea, automatizarea şi robotizarea operaţiilor; simplificarea şi automatizarea evidenţei tehnico-operative).

Tehnologia de fabricatie, programul de lansare în producţie, utilizarea optima a capacităţilor de producţie nu permit, totdeauna, realizarea simultană a sortimentelor sau produselor care urmează să fie livrate unui client la un moment dat. Astfel, unele produse sau sortimente vor trebui stocate un timp, până când sunt realizate şi celelalte, pentru a forma un lot complet, care să fie livrat câtre client.

Există anumite produse, la care, alături de stocurile obişnuite, din care se livrează în mod curent, se constituie şi

stocuri de siguranţă - Unitatea producătoare îşi poate constitui stocuri de siguranţă în vederea acoperirii cererilor de vânzare când acestea depăşesc nivelul previzionat

sezoniere - Stocurile sezoniere sunt determinate de caracterul sezonier al producţiei sau consumului şi sunt constituite de întreprinderile producătoare pentru servirea clienţilor, fie pe întregul an, fie pe perioade mai scurte.

anticipate - De asemenea, pot fi constituite stocuri anticipate de produse finite în scopul satisfacerii cerinţelor clienţilor pe durata opririi fabricaţiei (remont,

35

retehnologizare, schimbarea profilului de fabricaţie, asimilarea în fabricate a unor produse noi şi renunţarea la altele).

de conjunctură- In funcţie de natura produsului, de potenţialul de producţie, de evoluţia raportului dintre cerere şi ofertă şi implicit a preţului de vânzare, unitatea producătoare îşi poate constitui stocuri de conjunctură pentru a le plasa pe piaţă în momente favorabile de preţ.

Formarea acestor categorii de stocuri este condiţionată de strategia pe care o adoptă producătorul cu piaţa. La baza elaborării unei astfel de strategii trebuie să stea volumul previzional al vânzărilor pentru satisfacerea cerinţelor clienţilor şi realizarea unui profit maxim, dar este necesară şi analiza atentă a următoarelor aspecte:

a) care sunt costurile şi riscurile unor stocuri mai mari decât cererea, faţă de pierderile de încăsări datorate lipsei produselor în stoc;

b) care sunt costurile legate de modificarea volumului de producţie în funcţie de sezonalitatea cererii, în comparaţie cu cele aferente păstrării în perioadele cu cerere scăzută a unor stocuri egale cu cele din perioadele cu cerere mare;

c) care sunt costurile legate de sistarea unor vânzări datorită reduceni unor capacităţi de producţie, comparativ cu extinderea acestora.

În concluzie. strategia stocurilor este influenţată de strategia de vânzări, ambele fiind componente ale strategiei generale de dezvoltare a oricărui agent economic.

36

Bibliografie

1. A.Isfanescu, C.Stanescu ,,Analiza economico-financiară,, ediţia II. Editura Economica, Bucureşti 1999[pag. 13-17].

2. Nicolae Mihailescu ,,Analiza activităţii economico-financiare,, Editura Victor, Bucureşti 2001 [pag. 11-16].

3. Mihai Toma ,,Finanţe şi gestiunea financiară,, Editura Economica, Bucureşti 1996 [pag. 221-230]

4. Craciun Sabau ,,Analiza economico-financiara a intreprinderii,, Editura Economica, Bucuresti 1996[pag.79-95]

5. Conspect la disciplina ,,Analiza economico-financiară,,.6. Saitul www.google.md 7. Saitul www.ASE.md 8. Natalia Ţiriulnicova, Valentina Paladi ,,Analiza rapoartelor financiare,, ASEM 2004

[cap.1 pag 7-37];[cap.4 pag.90-97]9. Raportul financiar (bilanţul contabil (formularul 1)) la SRL ,,Casa Luminoasa,, pe 2006-

2007

37

38