TT IPARULȘi

arteaCMotto: “(…) Gutenberg (… ) a inventat tiparul(…) cu gândul de a accelera difuzarea Bibliei, nu cu intenția de a tipări bancnote. S-a creat cu aceasta, o dată pentru totdeauna, un alibi pentru orice inventator”. Lucian Blaga

• Apariția manuscrisului, a tiparului și a cărților tipărite pe teritoriul țărilor române a fost determinată de apariția scrisului și a nevoii de a scrie deopotriva.

Cel mai vechi text românesc este scrisoarea boierului Neacșu de Câmpulung, datând din 1521.

Se presupune ca în sec. XVI, când limba oficială era slavona, s-a scris în limba română, fără a se păstra însă niciun fel de dovezi; existența acestor scrieri rămânând deci incertă.

MANUSCRISUL

• Un manuscris, într-o formă mai veche și manuscript, reprezintă în sens general orice text scris de mână. Termenul provine din limba latină, din manus (mana) și scriptus (scris). Suportul folosit pentru cele mai vechi manuscrise cunoscute este papirusul.

Amintiri din copilarie

Manuscris despre existenta

biserici greco-catolice(1902)

• În Evul mediu, mănăstirile reprezintă centrele unde se copiază cele mai multe manuscrise, dar sunt elaborate și cărți noi; copierea și decorarea manuscriselor cu miniaturi și inițiale aurite ajunge o îndeletnicire la rangul de artă.

Tiparul

Oamenii au căutat să reproducă cuvintele vorbite prin diferite semne și sub diferite forme, pentru ca în acest fel să înlesnească reținerea lor și comunicarea între indivizi.

• Tiparul a fost adus în Țările Române deoarece vechile manuscrise create în mănăstiri fuseseră distruse sau nimicite în timpul invaziilor otomane. Tipăriturile românești sunt întâlnite evolutiv în toate cele trei provincii românești, indeosebi în epoca lui Matei Basarab și Vasile Lupu.

• La noi, tiparul ia naştere pe terenul unei îndelungate tradiţii a scrisului confirmat de numeroasele manuscrise.

• Modelul grafic al manuscriselor devine model al primelor tiparniţe de la noi, iar tiparul se dovedeşte de la început protejat de la înălţimea voievodului şi a întregii ierarhii bisericeşti, dar mai ales de biserică, primele tipărituri având conţinut liturgic, dogmatic, religios.

• Tipăriturile apărute până la 1500 sunt denumite incunabule (latinescul “incunasbulum”= leagăn), care au ca particularităţi:

• lipsa foii de titlu

• filele nenumerotate

• ilustraţii realizate pe cale naturală, ca şi literele iniţiale

• imprimarea într-o singură culoare (rar două culori)

• Pentru a consolida prestigiul Bisericii ca principal sprijin al statului, domnitorul Radu cel Mare l-a adus în țară pe calugarul Macarie. În tipografia domnească condusă de acesta s-au tipărit primele carți:

• LITURGHIER (1508);

• OCTOIH (1510)

• EVANGHELIAR (1512).

Prima carte în limba română este Catehismul luteran, tipărit la Sibiu în 1544 de Philippus Maler, cu toate că nu s-a descoperit niciun exemplar, existența acestuia fiind bazată pe mărturii. Apariția cărtii tipărite în limba noastră se datorează întâi dezvoltării claselor orășenești din Transilvania, apoi pătrunderii Reformei luterane.

•1643 – Mitropolitul Varlaam tipăreşte la Iaşi, în tipografia de la Trei Ierarhi dăruită de Petru Movila, Mitropolitul Kievului, mai multe cărți bisericeşti în limba slavonă.

•1679 -Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, a tipărit Sfânta Liturghie.

•1688 – Se tipăreşte Biblia de la Bucureşti la iniţiativa lui Şerban Cantacuzino

• Diaconul Coresi, traducător și tipograf târgoviștean, tipărește o serie de cărți printe care : un Catehism: intenția de a propaga luteranismul), Tetravanghelul românesc (1561, textul celor 4 evanghelii), Psaltirea și Liturghierul (1570). Cărțile tipărite de diaconul Coresi au avut o mare circulație și au pus bazele limbii române literare vechi.

• Manuscrisul și tiparul reprezintă stagiile evolutive ale cărții ce a reprezentat o modalitate de păstrare a culturii, de afirmare a conștiinței naționale românești, în perioade precare ce au impus condiții în încercarea eșuată de a obliga asimilarea altor culturi.