Prof. coord.: Ioniţă Amalia

Student: N.I.

Grupa: 5317

Cuprins:

1. Definirea esteticii şi a design-ului;

2. Limitele dintre design, arte decorative si artizanat;

3. Cuvântul design în limba română;

4. Designul de produs, ramura fundamentala a afirmării design-

ului;

5. Locul si rolul design-ului în crearea produsului în cadrul

politicii de produs;

6. Elemente ale esteticii si design-ului produselor;

7. Elemente ale esteticii şi design-ului produselor alimentare;

2

1. Definirea esteticii şi a design-ului

Definiţie: Estetica este un domeniu al filosofiei care are ca obiectiv principal

analizarea frumosului în sens larg. Demersul esteticii are în vedere conceptualizarea frumosului

artificial - creaţia umană, dar şi conceptualizarea frumosului natural ca de exemplu – un peisaj,

un apus de soare. Din această descriere observăm că estetica are un domeniu de interes mult mai

larg decât filosofia artei, acesta din urma rezumându-se la analiza artei – deci a obiectelor create

de om.

Termenul de estetică îşi are originea în termenul grecesc aistheton însemnând ceva

capabil de a fi perceput prin intermediul simţurilor.

In filozofie termenul a fost introdus de A.G. Baumgarten în 1750 în lucrarea

Aesthetica. Conform acestuia estetica este ştiinţa cunoaşterii senzoriale.

În ceea ce priveşte design-ul Thomas Munro, critic (1949) spunea: „ Design-ul este

arta de a produce sau planifica producţia de obiecte, în majoritate tridimensionale, astfel încât să le facă

potrivite pentru scopuri practice, utilitare şi, de asemenea, satisfăcătoare din punct de vedere estetic sub

aspect vizual şi sub alte aspecte.”

Ionel Achim, critic de artă şi design (1972) definea design-ul astfel: „ o teorie practică

a intervenţiei metodice asupra obiectului, menită să realizeze o unitate armonioasă între realizarea

superioară a funcţiei utile ( eficienţă şi economicitate) şi forma vizuală a obiectului tehnic (produs

industrial seriat), în urma căreia se realizează acea producţie după legile frumosului, când frumosul şi

utilul fac corp comun indivizibil.”

O altă definiţie a design-ului este aceea dată de Virgil Salvanu, profesor de design:

„Design-ul este o activitate de creaţie artistică şi tehnică adaptată producţiei industriale contemporane”,

iar David Pye, critic de design spune următorul lucru: „Scopul design-ului e promovarea fericirii

umane”.

Pentru a putea da o definiţie a design-ului trebuie subliniat faptul că design-ul este un

domeniu al esteticii, ştiinţa frumosului, după cum reiese şi din definiţiile date de Thomas Munro şi Ionel

Achim.

3

Ceea ce este ignorat de obicei este că design-ul se adresează tuturor simţurilor şi nu

doar văzului. Astfel intr-o definiţie completă a design-ului trebuie să se menţioneze următoarele:

1. design-ul este un domeniu al esteticii;

2. design-ul este o sinteză completă a ştiinţelor asociate produsului;

3. scopul design-ului este îmbunătăţirea calităţii vieţii prin satisfacerea tuturor necesităţilor şi

dorinţelor utilizatorului;

4. design-ul se referă la obiecte realizate industrial prin producţie de serie;

5. design-ul este rezultatul unei proiectări creative si metodice;

6. design-ul se referă la produse utilizabile efectiv;

7. design-ul cuprinde o semnificaţie proiectată în acord cu conţinutul produsului;

8. design-ul se adresează tuturor simţurilor.

Definiţie: Design-ul este acel domeniu al esteticii – dezvoltata sinteză completă

cu celelalte ştiinţe asociate produsului cu scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii prin satisfacerea

tuturor necesităţilor şi dorinţelor utilizatorului – al cărui obiect este produsul de utilitate efectivă,

proiectat printr-un proces creativ şi metodic şi realizat industrial prin producţie, ce posedă o

semnificaţie proiectată în acord cu conţinutul său şi se adresează tuturor simţurilor.

2. Limitele dintre design, arte decorative si artizanat

Zona esteticii aferentă produselor conţine numeroşi termeni: arte decorative sau

aplicate, artizanat, design, antichitate, styling, estetica produsului şi aspectul produsului.

Artele decorative sunt „oricare dintre acele arte ce se raportează îndeosebi la structura

la structura şi decoraţia obiectelor care sunt apreciate în primul rând pentru utilitatea lor şi apoi pentru

calităţile lor estetice”. Obiectul de artă decorativă prezintă o expresivitate remarcabila fata de obiectele

similare, el poate fi utilizat sau nu, acest lucru ţinând de intenţia cumpărătorului, care poate sa-l

contemple, fără a-l folosi efectiv, obiectul de arta decorativa este un unicat.

Arta e o categorie ale cărei limite sunt in continua schimbare, nu doar la nivelul

definiţiei generale, ci si la cel al subdiviziunilor. In ultima instanţă publicul este cel care hotăraşte ce

producţii sunt artistice si care dintre ele vor rezista ca etaloane si nu ca simple curiozităţi.

4

Artizanatul se referă la „obiectele utilitare realizate manual”. În România, artizanat

înseamnă, în principal, produse realizate de ţărani prin tehnici tradiţionale. Erorile de execuţie vizibile pe

obiectul de artizanat măresc valoarea produsului.

Antichitatea este „ o relicvă sau un obiect vechi ce poseda valoare estetică, istorică şi

financiară”

Definiţia mai trebuie completata cu „făurit de om”. Mai trebuie menţionat ca raritatea si vechimea

obiectului măreşte valoarea obiectului.

Styling reprezintă tratarea aspectului suprafeţei – calitatea expresiva a unui produs.

Styling-ului care începe unde constrângerile funcţionale, tehnologice si economice încetează.

Kitsch-ul este un termen des utilizat. Referitor la produse, un produs kitsch este un

obiect lipsit de originalitate, profunzime şi semnificaţie, un obiect în care sunt copiate arbitrar

caracteristici ale capodoperelor din domeniu şi/sau alte motive populare. De fapt semnificaţia nu este

absenta, ci corupta sau lasată la bunul plac al comparatorului.

"Înlocuitorul ieftin al operei de arta, un substitut de prost gust; orice este fals e

kitsch".

"Pentru mine, kitsch înseamnă reproducerile ieftine ale unor tablouri celebre, pielea sintetica

vopsita in culori stridente, candelabrele de sticla înzorzonate cu bucăţi colorate din plastic, căţeluşii de

porţelan si carpetele cu Răpirea din serai, veiozele care se aprind când le atingi cu mana, pestele de sticla

pe milieul de pe televizor şi obiectele acelea de decor din porţelan care au incorporata o mica fântâna...".

In cartea "Psihologia kitschului" (Editura Meridiane,1980), Abraham Moles detaliază:

"Cuvântul 'kitsch' a apărut la Munchen, in 1860; 'kitschen' înseamnă a face ceva de mântuiala, iar

'verkitschen' înseamnă a degrada, a poci, a măslui, aşadar, a vinde cuiva altceva in locul lucrului cerut de

el".

Din Dicţionarul de estetica generala aflam si definiţia corecta a kitschului: "Kitsch,

cuvânt german intraductibil, utilizat pentru a desemna arta de prost gust. Kitschul semnifica arta-surogat

si se refera la un univers uman lipsit de profunzime".

Pe înţelesul tuturor, kitschul este o imitaţie de proasta calitate, iar in Germania el a

fost ridicat la rang de arta. Cel care a dat tonul a fost regele Ludovic al II-lea al Bavariei. În dorinţa sa de

măreţie (la care n-a ajuns niciodată), el s-a fixat asupra imaginii Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea, si a

încercat toata viata sa o copieze. In urma unei vizite incognito făcute in Franţa, la castelul de la

Versailles, el a dispus ridicarea unei construcţii similare la Herrenchiemsee. Rezultatul a fost o copie

nereuşită, care a stârnit insa admiraţia supuşilor săi, consacrând kitschul si ridicându-l la rang de arta.

Estetica produselor este parte a esteticii şi se refera la forma, culoare, textura,

temperatura perceputa, sunetul, mirosul şi semnificaţie produsului, proiectate unitar. Deoarece

produsului – kitsch îi lipseşte o semnificaţie proiectată corespunzător, kitsch-ul este în afara esteticii

produsului.

5

Aspectul produsului se referă doar la modul cum produsul este perceput de simţuri,

într-o manieră dirijată sau liberă. Aceasta înseamnă că aspectul produsului include estetica produsului si

kitsch-ul. Aspectul produsului nu este o parte a esteticii.

Estetica produsului include design-ul, artele decorative şi artizanatul ca domenii

separate. Styling-ul este o parte4 a design-ului.

3. Cuvântul design în limba română

În literatura de specialitate de limbă română publicată în anii `60 şi `70, sintagma

industrial design a fost prelucrată integral din limba engleză, fără nici o grijă pentru etimologia sa.

În limba engleză design înseamnă plan, proiect sau model. A fost necesar să fie

adăugat un nou cuvânt pentru a desemna noul domeniu estetic. În limba română, cuvântul design este un

neologism şi, evident, nu avea nici un înţeles înainte. Astfel, cuvântul design este suficient pentru a

indica domeniul estetic considerat.

În 1978, academicianul Alexandru Graur a propus, ca atâţia mulţi alţii înaintea sa,

schimbarea cuvântului din design în dizain. Argumentul său a fost că un neologism trebuie să-şi menţină

ortografierea doar atunci când este necesar să se sublinieze originea străină.

4.Designul de produs, ramura fundamentală a afirmării designului

Este evident ca, printer schimbarile importante ce au loc in prezent, se remanca

marele interes pentru formele chemate sa asigure existentei noastre cotidiene un plus de frumusete.

Obiectele utilitare produse industrial care se impugn si ca “lucruri frumoase”, pot fi invocate drept

argumente in sprijinul acestei afirmatii. Majoritatea oamenilor considera ca, in conditiile de confort,

posibile astazi, au dreptul la mai mult frumos. “Suntem convinsi ca lumea trebuie sa devina nu doar mai

buna si mai dreapta, ci si mai frumoasa.”

Estetica industriala sau industrial design sau, mai simplu, design, este un domeniu al creatiei care

imbina din ce in ce mai mult perceptele teoriei estetice, cu exigentele practice, realizand in acest fel o

generalizare a frumosului in viata cotidiana, in mediul ambient.

6

Industrial, design-ul oglindeste natura specifica actului de creatie in industria

moderna, constituindu-se ca o disciplina de sinteza, la confluenta unor domenii precum: stiintele tehnice,

matematica, psihologia economica si industriala, stiintele social – economice, teoria si practica artistica.

Denumirea de design acopera o gama larga de activitati, care implica vizualizarea

creative a conceptelor, planurilor, ideilor si producerea schitelor, modelelor sau altor reprezentari ale

acestor idei, avand ca scop furnizarea de instructiuni pentru a face ceva (un lucru) care nu a mai existat

niciodata sau care nu a mai existat in forma respective. Recunoasterea esteticului industrial a deschis un

nou capitol in stiinta esteticii generale, cu legi si categorii precise, a consacrat o noua preocupare si o

noua profesiune.

5.Locul si rolul designului in crearea produsului in cadrul politicii

de produs

Categorie de cea mai larga generalitate, esteticul se afirma in structura armonioasa,

expresiva si reprezentativa a lumii, in forta de sugestie si perfectiunea fenomenelor sale, in capacitatea

de a place, de a incanta. In afara operei de arta, a carei finalitate este predominant estetica, sfera

esteticului cuprinde natura, produsele si mediul muncii omenesti, urbanistica si relatiile interumane.

Mărturii materiale ale civilizatiei, produsele muncii alcatuiesc o realitate autonoma,

reflectata si la nivelul estetice. Obiectul uzual creat in conformitate cu legile frumosului ds etransforma

in obiect estetic, capabil de a declansa emotia estetica, datorita unei inalte perfectiuni tehnice si a utilitaii

clare . Unitatea dintre funtie , structura si forma, la care se adauga calitatii materialelor intrebuintate,

culorile, conditioneaza asigurarea acestui tip de produse ca obiecte frumoase.

Este cunoscut faptul ca valorile isi au originea in procesul muncii, in actiunea social –

istorica de procurare a celor necesare traiului, de umanizare a mediului inconjurator. Adaugand

proprietatilor primare (fizice, chimice, biologice, mecanice) ale bunurilor existente obiectiv, o parte tot

mai insemnata de creativitate , omul a reusit sa-si faureasca un cadru rexistential nou, cu bunuri

innobilate cu insusiri suplimentare, de larga semnificatie, purtatoare de valori capabile sa satisfaca

cerntele comunitatii umane, sa asigure mersul ascendant al societatii. Existenta utilizarii este, estfel,

conditionata de prezenta concomitenta a obiectului, cu suma insusirilor care ii apartin intrinsic, si a

subiectului in stare sa le pretuiasca, folosindu-le potrivit multiplelor sale nevoi.

Designul este , in prezent, un instrument care conferă distincţie produselor, dar si un

mijloc deosebit de eficace in condiţiile concurentei tot mai accentuate, manifestata pe plan atât naţional,

cat mai ales pe plan internaţional.

6.Elemente ale esteticii si design–ului produselor

7

Anii 1980 au marcat o veritabile schimbare de conceptie in strategia firmelor

producatoare pe plan international. Micile si marile firme au intrat intr-o era noua: “era noua a

marketingului” si in aceasta noua conjuncture, design-ul de produs a devenit punctual forte in fata

concurentei. S-a recunoscut ca dimensiunea design este pe cale de a deveni un factor ofensiv de

importanta majora; design-ul este instrumental prin care se poate oferi specificitate unui produs, in

conditiile in care piata este plina de produse similaere care greu se pot diferentia. Aceasta forma de

diferenţiere s-a transformat, in ultimii ani, in universal de marketing al produselor fabricate in serie

mare. Kotler arata ca “unul din mijloacele care stau la dispozitia intreprinderii pentru a de “distinge de

piata” este sa-si propuna pentru pietele lor tinta realizarea de produse cu un design superior. Designul

nu mai este un lux, este o necessitate.”

Design – ul de produs este un element important al competitivitatii, atat pe piata

interna, dar mai ales pe piata externa.

7.Elemente ale esteticii si design-ului produselor alimentare

Principiile design-ului sunt tot mai mult aplicate de specialistii din industriile

alimentare, in conceperea si realizarea produselor. La acest nivel obiectivul urmarit este corelarea

posibilitatilor tehnologice cu ele mentele de arta, asa incat sa se obtina produse cu utilitate crescuta, care

se disting prin originalitate si eleganta, care prin valoarea lor artistica reusesc sa impresioneze, sa

emotioneze consumatorul.

Realizarea estetica a produselor alimentare se impune in conditiiile productiei de

serie, deci preocuparea design-erilor se ca indrepta spre acele variante de producere care asigura produse

frumoase si attractive chiar in conditiile de repetabilitate a consumului. Produsul alimentar trebuie sa

satisfaca concomitant atat necesitatile fiziologice cat si cele psihice ale consumatorului. Aceasta

particularitate creeaza unele restrictii activitatii design-erului care, se vede obligat sa se limiteze la o

gama determinate de materii prime si de procese tehnologice.

Produsul alimentar, pentru a fi considerat estetic, trebuie sa “posede alte insusiri

calitative care sa il situeze in primul rand pe un plan superior in privinta utilitatii lui, deci sa raspunda

unei nevoi fiziologice bine determinate, sa fie comod in pregatire si consum, sa asigure o eficienta care

sa satisfaca, sa furnizeze consumatorului si senzatii de placere, sa-i determine reactii favorabile pe planul

sensibilitatii subiective.”

Design-erul de produse alimentare trebuie sa gaseasca cea mai potrivita imbinare

dintre functional si estetic. La majoritatea sortimentelor de de produse predomina functionalismul(deci

8

componenta nutritive, reprezentata de valoarea energetice, biologica si igienica)dar, exista si sortimente

la care, pe primul plan, sta esteticul (cazul produselor alimentare de lux)

Realizarile obtinute pana in prezent sunt foarte diferite pe grupe de produse

alimentare. Astfel, pentru unele grupe (produse zaharoase, produse de cofetarie-patiserie, produse de

panificatie, preparate din carne) s-au obtinut multiple variante estetice, in timp ce pentru alte grupe de

produse preocuparile sunt in faza experimentarilor si sistematizarilor.

Pentru realizarea produselor alimentare estetice este necesar sa se coreleze

posibilitatile tehnologice cu elemente de arta, asa incat produsele rezultate sa corespunda dorintelor

consumatorilor sis a creeze o ambianta placuta, emotie artistica, sentimente de bucurie, placere si

satisfactie in timpul cumpararii si consumarii lor.

Produsul alimentar trebuie sa fie estetic tocmai pentru a fi util, respectic pentru a

contribui in mai bune conditii la satisfacerea necesitatilor fiziologice si psihice de hrana ale omului, in

onditiile stimularii apetitului, realizandu-de o legatura cat mai directa intre om si aliment.

In activitatea de concepere si realizare de produse alimentare, specialistii din

tehnologie, estetica, nutritie si marketing ar trebui sa fie preocupati de perfectionarea tehnologiilor de

fabricatie, de reutilare a intreprinderilor cu masini si instalatii noi, la nivelul celor existente pe plan

European, capabile sa asigure valorificarea superioara si cresterea gradului de prelucrare a resurselor de

materii prime, folosirea de materii auxiliare care imbunatatesc culoarea, aroma, prospetimea precum si

conceperea si realizarea de ambalaje corespunzatoare.

Elementele care trebuiesc avute in vedere de design-eri sunt: forma si culoarea

produselor alimentare, corelarea acestora cu gustul, mirosul, aroma si, in unele cazuri, adaptarea tuturor

acestor elemente la specificul consumatorilor (varsta, obiciuri de consum, nivel al veniturilor, traditii

culturale si religioase)

Forma produselor alimentare este determinate de materiile prime, tehnologia de

fabricatie si tehnicile de decorare folosite. Dar, forma trebuie corelata cu natura si destinatia produselor,

si nu in ultimul rand, cu forma a ambalajului. Forma si aspectul produselor alimentare au o importanta

deosebita. In unele cazuri este sufficient sa serealizeze o schimbare a formei de prezentare pentru a se

obtine un produs nou, care sa fie mai bine apreciat de consumatori. De asemenea, acestea se pot constitui

in criteriu pentru incadrarea produselor pe clase de calitate; alteori, prin diversificarea lor, se urmareste

obtinerea de noi produse, cresterea gradului de satisfactie oferit consumatorului. Forma placuta a

produselor alimentare este un element psihosenorial deosebit, utilizat frecvent pentru imbunatatirea

design-ului de produs.

Forma estetica a alimentelor se poate realize prin mai multe metode. Astfel, o prime

metoda este modelarea semifabricarului (aluat, pasta),care in ultimele faze tehnologice se fixeaza si

ramane drept o caracteristica a produsului finit. Aceasta metoda isi gaseste aplicabilitate in cadrul

produselor zaharoase, biscuiti, paste fainoase, produse de panificatie si de patisserie.

9

O alta metoda este modelarea produsului ca atare, cum se procedeaza la inghetata,

grasimi solide, la unele preparate culinare, la preparatele din carne si la branzeturi solide.

Decorarea suprafetei exterioare, este o alta metoda prin care se influienteaza forma

produselor zaharoase, de cofetarie, a biscuitilor, napolitanelor, branzeturilor, a preparatelor din carne.

Culoarea produselor alimentare implica o mare atentie din partea design-

erilor,cunoscuta fiind importanta efectului acestui element asupra consumatorilor. De multe ori, ciloarea

este asociatacu anumite componente ale produselor alimentare (de ex: culoarea verde cu clorofila), cu

unele arome (de

ex: culoarea verde cu menta), sau chiar cu anumite grupe de produise alimentare (culoara alba cu

laptele, culoarea maro cu ciocolata)

Culoarea produsului alimentar, influientand atentia, conditioneaza modul cum va fi

primit respectivul produs de catre consumatori si este folosita de producatori in activitatea de

diversificare sortimentala, de adaptare cat mai perfecta la cerintele consumatorilor.

Culoarea produselor alimentare are o importanta deosebita in ceea ce priveste

sugestia pe care o transmite. Multe produse sunt appreciate calitativ dupa culoarea pe care o au. De

asemenea, o serie de defecte de fabricatie sau de pastrare sunt evudentiete prin modificari de culoare ale

produselor alimentare. Alegerea unei culori necorespunzatoare pentru un produs allimentar face ca

acesta sa fie lipsit de atracticitate, respins de consummator.

In cazul produselor alimentare, tratarea estetica trebuie sa aiba in vedere si espectul

interior al acestora, mai ales in ceea ce priveste culoarea si consistenta.

Mirosul este important pentru ca poate sa atraga sau sa respinga consumatorul si sa

declanseze secretia glandelor digestive.

Gustul are un rol esenţial în recunoaşterea alimentelor, în selecţia şi acceptarea lor.

Cele patru gusturi de baza (dulce, sărat, acru, amar) dau senzaţii de plăcut sau neplăcut în funcţie de

concentraţie.

În perioada ultimilor ani se constată, la producatorii renumiţi în domeniul mărfurilor

alimentare, preocuparea de a renuţta la un anumit tradiţionalism în ceea ce priveşte aroma produselor

alimentare (manifestată atât la consumatori, dar si de producatori), şi orientarea spre căutareea unor noi

asociaţii între aromă şi celelalte caracteristici, ceea ce implică şi o interventţe mai substanţială din partea

specialiştilor(în special tehnologici şi design-eri).

Bibliografie:

- Dictionar de estetică generala, Editura Politica Bucuresti, 1972;

10

- Dumitrescu A.- Design, Editura Printech, Bucuresti, 2000.

11