Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”

LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9

Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955

www.zamislireamaiciidomnului.it

Programul sfintelor slujbe:

Duminica şi sărbători - Sf. Liturghie, ora 8:30; A treia vineri din lună – Sf.

Maslu, ora 19-30; Spovedanie - Joi, ora 17:00 şi Sâmbătă, ora 16:00.

Sf. Liturghie, marți 24 iunie, ora 9:00 (Nașterea Sf. Ioan Botezătorul).

Și anul acesta, contribuția financiară anuală este de 50 euro. Rugăm pe toți

membrii parohiei noastre să ajute, și în acest fel, buna desfășurare a misiunii

pastorale din cadrul familiei noastre duhovnicești de la La Rustica.

Continuăm să ajutăm pe cei 4 copii săraci din România pe care parohia

noastră i-a ”adoptat” de la distanță, prin proiectul episcopiei ”Brațele

părintești”.

Săptămâna a III-a după Rusalii:

Duminică: Rm 2, 10-16; Mt 4, 18-23 - Sf. Ier. Grigorie Dascălu Mitropolitul.

Luni: Rm 7, 1-13; Mt 9, 36-38; 10, 1-8 - Sf. Mc. Agripina; Sf. Mc. Aristocleu.

Marţi: Rm 13, 11-14; 15, 1-4; Lc 1, 1-25; 57-80 -Nașterea Sf. Ioan Botezătorul

Miercuri: Rm 8, 2-13; Mt 10, 16-22 - Sf. M. Mc. Fevronia; Sf. Mc. Livia.

Joi: Rm 8, 22-27; Mt 10, 23-31 - Sfântul Cuvios David din Tesalonic.

Vineri: Rm 9, 6-19; Mt 10, 23-31 - Sf. Cuv. Samson, primitorul de străini.

Sâmbătă: Rm 3, 28-31; 4, 1-3; Mt 7, 24-29; 8, 1-4 - Sfântul Mucenic Papias.

Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi şi a vieţii Sfinţilor

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 24 iunie.

Această sărbătoare este cunoscută în popor și sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era

descendentă a seminției lui Aaron. Nașterea prorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus. Nașterea sa a fost

vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său. Există o lungă perioadă din viața Sfântului Ioan

Botezătorul despre care nu avem informații. Cunoaștem că s-a retras în pustiu, unde a dus o viață de aspre nevoințe, până în momentul în care a primit porunca să înceapă să predice. Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregăti poporul pentru venirea lui

Hristos, ci și acela de a-L descoperi lumii ca Mesia și Fiul lui Dumnezeu.

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”

ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9

An VII, Nr. 23 (22 iunie 2014)

n vremea aceea, pe

când umbla Iisus pe

lângă marea Galileii,

a văzut doi fraţi: pe

Simon, care după

aceea a fost numit

Petru, şi pe Andrei

fratele acestuia, care

aruncau mreaja în mare, căci

erau pescari, şi le-a zis: veniţi

după Mine şi vă voi face pescari

de oameni. Iar ei, lăsându-şi

mrejele în clipa aceea, au mers

după Dânsul. De acolo, mergând

El mai departe, a văzut alţi doi

fraţi: pe Iacob al lui Zevedeu şi

pe Ioan, fratele lui, în corabie cu

Zevedeu, tatăl lor, cârpindu-şi

mrejele, şi i-a chemat. Iar ei,

îndată lăsând corabia şi pe

Zevedeu, tatăl lor, au mers după

Dânsul. Şi a străbătut Iisus toată

Galileea, învăţând în sinagogile

lor şi propovăduind Evanghelia

împărăţiei şi tămăduind orice

boală şi orice neputinţă în popor.

Duminica a II-a după Rusalii

(a Sfinților Români) Matei 4, 18-23

Apostol: Romani 2, 10-16

Fraţilor, mărire, cinste şi pace

oricui face binele: iudeului mai întâi,

şi elinului. Căci nu este părtinire la

Dumnezeu! Câţi, deci, fără lege au

păcătuit, fără lege vor şi pieri; iar câţi

au păcătuit în lege, prin lege vor fi

judecaţi. Fiindcă nu cei ce aud legea

sunt drepţi la Dumnezeu, ci cei ce

împlinesc legea vor fi îndreptaţi.

Căci, când păgânii, care nu au lege,

din fire fac ale legii, aceştia neavând

lege, îşi sunt loruşi lege. Ceea ce arată

fapta legii scrisă în inimile lor, prin

mărturia conştiinţei lor şi prin

judecăţile lor, care îi învinovăţesc,

sau îi şi apără, în ziua în care

Dumnezeu va judeca, prin Iisus

Hristos, după Evanghelia mea, cele

ascunse ale oamenilor.

În Duminica a 2-a după Pogorârea Duhului Sfânt se citeşte la Sfânta Liturghie un fragment din Evanghelia după Matei, în care Evanghelistul Matei relatează cu lux de amănunte episodul chemării la apostolie a primilor patru Apostoli: Petru şi Andrei, Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu. Evenimentul în sine nu prezintă în aparenţă interes deosebit, dacă avem în vedere că Mântuitorul Hristos, pe când umbla pe lângă Marea Galileii, împânzită de pescari, între care şi cele două perechi de fraţi, s-a hotărât instantaneu să le facă o ofertă de a-L urma necondiţionat. Faptul că cei patru pescari acceptă oferta lui Iisus fără nici o urmă de îndoială, faptul că cei patru pescari se încred în cuvintele unui necunoscut, faptul că c e i p a t r u î ş i a b a n d o n e a z ă îndeletnicirea lor prin care îşi câştigau existenţa, dar şi familia, acestea toate ne fac să ne întrebăm: ce i-a determinat oare pe cei patru pescari s ă - L u r m e z e p e I i s u s necondiţionat? „Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El“, fiind vorba de Petru şi Andrei, iar Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, „îndată lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El“.

Pentru a răspunde la această întrebare este necesar să analizăm toţi factorii care au concurat la realizarea acestei chemări şi implicit la statornicia urmării lui Hristos din partea celor patru pescari, deveniţi prin chemare Apostoli. Mai întâi, să vedem cine este Cel ce i-a chemat, Cel ce a lansat oferta de a-L urma, chiar cu preţul abandonării meseriei lor şi a familiei lor. Cel ce i-a chemat nu este altul decât un semen de-al lor, din neamul lor, care umbla pe lângă Marea Galileii, născut în Nazaret, fiul lui Iosif din Nazaret şi al Mariei, din neamul lui David, care tocmai îşi făcuse intrarea în viaţa publică prin Botezul de la râul Iordan, când, după ce a fost botezat şi a ieşit din apă, Ioan a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-se ca un porumbel şi venind peste Dânsul. Şi iată, glas din ceruri grăind:„Acesta

este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit“ (Mt. 3, 16-17). Prin urmare, acest străin era mai mult decât un semen de-al lor, sau din neamul lor, era Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a început să propovăduiască în Galileea neamurilor: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor“ (Mt. 4, 17). Cu siguranţă cei patru pescari l-au văzut şi L-au auzit pe Iisus rostind aceste cuvinte, iar puterea cuvintelor ar fi putut fi atât de mare, încât Iisus le-a câştigat încrederea, iar ei L-au considerat vrednic de a putea fi urmat. Dar au fost suficient de convingătoare cuvintele Mântuitorului auzite de cei patru pe malul Mării Galileii? Sau a mai fost ceva, irezistibil, de-a dreptul spontan şi concret? Poate au mai existat şi alţii care să le facă o asemenea ofertă, eventual să-şi schimbe profesia, ce părea neatractivă şi fără profitul scontat, dar ei n-au acceptat, nu s-au lăsat ademeniţi de oferte omeneşti, himerice, utopice, n-au acceptat să devină slugile altora, ci au preferat să rămână propriii lor patroni, în sărăcie, dar în siguranţa zilei de mâine. Ei bine, acest Iisus, numit de Tatăl Fiul Său, nu numai că îi cheamă după El, să-L urmeze peste tot, dar le lansează uluitoarea alternativă ca în locul profesiei de pescari să devină pescari de oameni. Nimeni nu le mai făcuse o asemenea ofertă. Şi nu o puteau refuza. Dovada? „Îndată lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El.“ Persoana Mântuitorului Hristos a întrunit toate atributele unui Învăţător perfect, ale cărui metode de formare nu puteau da greş.

Al doilea factor din ecuaţia acestei chemări îl reprezintă cei patru pescari: Petru şi Andrei, Iacob şi Ioan. Aceştia au fost vizaţi de Învăţătorul, nu ştim după ce criterii, dar intuim că Mântuitorul a văzut în ei calitatea lor sufletească, simplitatea şi sinceritatea lor, modestia şi caracterul lor, virtuţi pe care se putea clădi ceva trainic. Nimeni nu-şi poate lua cinstea aceasta dacă nu este chemat precum Aaron,

dar nimeni din cei chemaţi nu devine o certitudine dacă nu se dedică în întregime chemării. Această lucrare sinergică este absolut obligatorie în viaţa unui Apostol. Iar cine se încrede fie doar în chemare, fie doar în calităţile personale, poate deveni un profesionist, dar nu un Apostol, nu un pescar de oameni.

Acest fragment evanghelic al chemării primilor patru Apostoli este unul dintre cele mai intime şi gingaşe momente din activitatea pământească a Mântuitorului Hristos, cu profunde implicaţii în viaţa Bisericii Sale astăzi, dar mai ales cu profunde implicaţii în formarea viitorilor slujitori sau Apostoli ai Bisericii. Este un moment de intimitate pentru că s-a derulat într-un cadru familial, neostentativ, fără paradă, aproape în taină, respectând libertatea totală a deciziei finale; şi gingaş, pentru că cei patru au răspuns pe loc, fără a tatona situaţia creată, fără a pune în calcul eventualele beneficii sau profituri imediate; a fost un gest spontan, atât din partea Mântuitorului, cât mai ales din partea celor patru pescari. Şi plecarea lor din familie s-a consumat cât se poate de natural. Siguranţa familiilor lor rezida de fapt nu în a rămâne alături de cei dragi, ci în a-L urma pe Cel ce poartă grijă tuturor celor ce-L iubesc şi-L urmează, iar soarta acestora a fost încredinţată Celui ce i-a chemat. Urmarea lui Hristos ca şi consecinţă a chemării nu diminuează intensitatea comuniunii dintre membrii familiei, ci o sporeşte prin încredinţarea vieţii lor Celui ce i-a chemat. La un moment dat Petru, oarecum contrariat de cuvintele lui Iisus: „Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului decât bogatului să intre în Împărăţia lui Dumnezeu“, îi zice: „iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat“, prin urmare, de ce nu ne mântuim? Iar Iisus le răspunde: „Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie. Şi să nu ia însutit - acum, în vremea aceasta de prigoniri -

case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine, iar în veacul ce va să vină: viaţă veşnică“ (Mc. 10, 29-30). Jertfa pentru Hristos şi Evanghelia Sa nu rămâne niciodată nerăsplătită.

Chemarea la apostolie a fost adresată cu preponderenţă celor patru pescari mai întâi, apoi şi celorlalţi Apostoli, dar ea se răsfrânge şi asupra tuturor celor ce au fost botezaţi în numele lui Hristos Cel înviat şi înălţat la ceruri. Sfântul Apostol Petru vorbeşte şi despre o preoţ ie universală, în virtutea căreia fiecare membru al Bisericii este chemat să facă lucrător harul Sfântului Duh primit la Botez în viaţa sa personală, dar şi în

comunitatea euhar ist ică parohială. „Voi sunteţ i «seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt», popor agonisit de Dumnezeu ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa cea minunată“ (I Petru 2, 9). Această seminţie aleasă şi

preoţie împărătească, acest neam sfânt şi popor agonisit de Dumnezeu sunt şi creştinii de azi. Se ridică oare aceşt ia la demnitatea preoţ iei împărăteşti la care au fost chemaţi prin Botez? Sau chemarea lor de azi este înţeleasă ca o simplă apartenenţă la o confesiune sau alta. Pentru ca această che m a re s ă î ş i d ov e de a s că veridicitatea, este absolut necesar ca viaţa duhovnicească a creştinilor de azi să fie la fel cu cea a creştinilor din primele veacuri. Stăruinţa în rugăciune şi frângerea pâinii a slăbit considerabil, iar creştinii acestui veac nu mai au o viaţă liturgică serioasă.

Fie ca Bunul Dumnezeu să rânduiască şi azi apostoli demni de chemarea sfântă a Preoţiei, iar aceştia la rândul lor să adauge Bisericii în fiecare moment pe cei ce se mântuiesc. Demnitatea şi sublimitatea Preoţiei sacramentale, ca şi cea a preoţiei împărăteşti, vor avea forţa necesară prin lucrarea Duhului Sfânt să schimbe această lume prin puterea iubirii jertfelnice şi pilduitoare a lui Hristos întrupată în fiecare dintre noi. Amin! (preluat din Ziarul Lumina)