Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului al RomânieiExtensiunea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași la Bălți

Facultatea de Economiei și Administrarea AfaceriiSpecialitatea „Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor”

Referat Tema: „Privatizarea: esenţa, metodele şi

etapele de realizare în Republica Moldova”

Au elaborat studenții grupei 1:Ciobanu Viorica

Darii GalinaGuțu Irina

Pîrgaru DumitrașPociumbanu Adriana

Zabulica Radu

Bălţi, 2011

1

CuprinsI. Introducere...............................................................................2II. Specificul privatizării în Republica Moldova.........................4III. Etapele privatizării în Republica Moldova............................7IV. Scopurile puse în timpul privatizării în Republica Moldova.....................................................................................10V. Problemele cu care s-a confruntat privatizarea în Republica Moldova.....................................................................................11VI. Avantajele şi dezavantajele privatizării din Republica Moldova.....................................................................................12Bibliografie:...............................................................................13

2

I. Introducere

Privatizarea reprezintă un transfer al proprietăţii unor întreprinderi din sectorul

public către sectorul privat, fie că acestea provin sau nu dintr-o naţionalizare anterioară.

Privită în ansamblu, privatizarea este o acţiune social-politică de mare importanţă.

Esenţa ei principală constă în deetatizarea în masă a proprietăţii, deschizând astfel calea

proprietăţn private şi antreprenoriatului, creând premise şi condiţii pentru o activitate mai

eficientă a întreprinderilor în noile condiţii ale relaţiilor de piaţă.

Sensul principal al privatizării rezidă în schimbarea fundamentală a relaţiilor de

proprietate, în sporirea pe baza ei a eficienţei utilizării resurselor şi a potenţialului de

producţie.

Privatizarea este mai complexă decât o naţionalizare inversată: ea se poate realiza

prin ofertă publică (necesitând o piaţă financiară matură), prin cesiune1 către achizitori aleşi,

prin răscumpărarea de către salariaţi, prin distribuire egală de cupoane cetăţenilor sau prin

combinarea acestor procedee diverse.

În funcţie de obiectivul urmărit, alegerea unei soluţii depinde de contextul local. O

privatizare poate fi doar parţială. Ea poate fi, de asemenea, reticentă: alegerea unei modalităţi

care lasă guvernanţilor controlul efectiv asupra întreprinderii; constituirea unui nucleu de

acţionari siguri; cesiunea către întreprinderi private necapitaliste.

Interesul politic, mediatic şi teoretic manifestat pentru privatizări începe spre sfârşitul

anilor 1970, când creşterea economică din perioada celor „treizeci de ani glorioşi” nu mai

este suficientă pentru a acoperi costurile politicilor keynesiene. Amplificată în decursul

deceniului următor, dezbaterea se impune simultan în 3 circumstanţe distincte:

1) În ţările industriale, unde perenitatea2 protecţiei sociale este ameninţată de criza sa

bugetară; un sector public pletoric3 nu mai este, în sine, o garanţie a progresului social şi

chiar handicapează statul în îndeplinirea misiunilor sale de interes general şi de echitate.

Diagnosticul transcende clivajele4 politice tradiţionale în numeroase ţări, cu excepţia

remarcată a Franţei, care se pregăteşte să-şi extindă masiv sectorul public.

2) În ţările în curs de dezvoltare, confruntate cu eşecul strategiilor de dezvoltare

bazate pe conceptul de stat „motor al creşterii”.

1 Cesiune, cesiuni, s.f. – transmiterea de către o persoană altei persoane a unui drept de creanţă cu titlu oneros în temeiul unui contract.2 Prenitate, s.f. – durabilitate, persistenţă.3 Pletoric, -ă, pletorici, -ce, adj. – care este în număr prea mare; supraabundent.4 Clivaj, clivaje, s.n. – clivare; proprietate de a se desface în plăci sau în lame cu suprafeţe plane.

3

3) În economiile în tranziţie, unde reconstrucţia unei economii de piaţă va urma în

curând prăbuşirii modelelor de economie socialistă practicate de regimurile comuniste

europene.

Scopurile de bază ale privatizării sunt:

a) crearea de condiţii pentru restructurarea, stabilizarea şi dezvoltarea economiei;

b) lărgirea sectorului privat;

c) atragerea investitorilor: persoane fizice şi juridice, autohtone şi străine la privatizarea

obiectivelor;

d) dezvoltarea pieţii valorilor mobiliare şi a pieţii imobiliare;

e) folosirea mai eficientă a capacităţilor de producţie ale întreprinderilor, producerea

mărfurilor (prestarea serviciilor) competitive şi extinderea pieţii de desfacere a acestora.

Principiile de bază ale privatizării sunt:

a) asigurarea protecţiei sociale a populaţiei;

b) accesul liber şi egalitatea în drepturi pentru toţi participanţii la procesul de privatizare;

c) înstrăinarea bunurilor statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, atât cu plată, cât

şi în mod gratuit;

d) transparenţa şi publicitatea procesului de privatizare;

e) acumularea veniturilor la buget;

f) acordarea anumitor facilităţi, după caz, salariaţilor întreprinderilor supuse privatizării,

inclusiv fondarea de întreprinderi populare;

g) respectarea legislaţiei în vigoare în procesul de privatizare;

h) utilizarea metodelor de marketing bazate pe concurenţă, transparenţa, informarea amplă

a potenţialilor investitori, a populaţiei despre obiectivele şi rezultatele privatizării.

Privatizarea se admite în toate domeniile şi ramurile economiei şi se extinde asupra

tuturor obiectivelor, cu excepţia celor care, potrivit legii, nu pot fi supuse privatizării.

Obiective ale privatizării sunt întreprinderile, instituţiile şi complexele patrimoniale

unice, valorile mobiliare (cotele de participaţie) din societăţile comerciale, incluse în

programele de privatizare.

4

II. Specificul privatizării în Republica Moldova

Tema privatizării a devenit una dintre cele mai actuale în viaţa economică a ţării noastre.

Reforma proprietăţii în Republica Moldova a luat start după adoptarea la 4 iulie 1991 a Legii cu

privire la privatizare. Privatizarea propriu-zisă în Republica Moldova, crearea unui sector privat

eficient a demarat abia în iulie 1994, după adoptarea primului program de privatizare.

Privatizarea în Republica Moldova a avut ca scop redistribuirea bunurilor statului între

cetăţeni şi modernizarea rolului statului în economia naţională pe următoarele căi:

retragerea progresivă a statului din activităţile productive, în care sectorul privat

devine un producător mai eficient de bunuri şi servicii;

modificarea funcţiilor regulatorii ale statului în scopul asigurării unui mediu

favorabil dezvoltării antreprenoriatului şi concentrarea eforturilor la soluţionarea

problemelor esenţiale ale societăţii.

În acest context, privatizarea a fost concepută ca una dintre cele mai importante

componente ale reformei economice, proprietatea privată fiind în toată lumea garanţia stabilităţii

economice şi sociale a unei ţări.

De la bun început în Republica Moldova s-a considerat foarte important ca privatizarea să

fie efectuată în mod corect, asigurându-se, în primul rând, echitatea socială, creşterea eficienţei

economice în urma creării unui sector privat eficient prin privatizarea urgentă a patrimoniului de

stat. Din aceste motive şi ţinându-se cont de mentalitatea egalitaristă şi atitudinea suspicioasă a

populaţiei faţă de privatizare, Programul de stat de privatizare pentru anii 1993-1994 şi

Programul de stat de privatizare pentru anii 1995-1996 au prevăzut combinarea repartizării

gratuite cetăţenilor a patrimoniului de stat prin intermediul bonurilor patrimoniale şi privatizarea

contra mijloace băneşti.

Astfel, privatizarea în masă contra bonuri patrimoniale a avut o orientare în

exclusivitate socială, având drept scop schimbarea fundamentală a structurii relaţiilor de

proprietate în condiţii de transparenţă şi fără tensiuni sociale, crearea sectorului privat al

economiei şi a unei pături sociale noi – cea a proprietarilor privaţi. Totodată, este de

menţionat faptul că experienţa altor ţări demonstrează că aceste două principii – distribuirea

gratuită şi comercializarea contra bani – au fost cele mai accesibile pentru o parte din ţările

postsocialiste, în pofida unor fenomene negative ce le însoţesc. Nu întâmplător ele au devenit

cele mai frecvente în întreg spaţiul postsocialist.

5

Formele de privatizare în Republica Moldova

Documentul de temelie al programului de reformare a proprietăţii a devenit Legea cu

privire la privatizare, adoptată în iulie 1991. În conformitate cu experienţa Cehiei şi a Rusiei,

a fost determinat modelul de bonuri patrimoniale. Valoarea bonului patrimonial nominal,

care nu era considerat ca obiect de vânzare-cumpărare şi pe care putea să-1 primească fiecare

cetăţean al republicii, era stabilită proporţional în funcţie de durata vechimii în muncă. Bonul

oferea posibilitatea de a primi gratis o parte din proprietatea de stat şi de a privatiza

apartamentele de stat.

În martie 1993 a fost aprobat Programul de privatizare în masă, iar peste 50 de acte

normative şi legislative au constituit baza lui juridică.

Schema Generală a Procesului de Privatizare în Masă (schema nr. 1) reflectă cele mai

importante elemente ale acestui proces în ţara noastră. Ea conţine multe principii şi

modalităţi care au fost aprobate în alte ţări (Cehia, Rusia), însă unele elemente ale acestei

scheme au fost realizate insuficient. Mecanismul de organizare a privatizării a funcţionat, dar

au fost comise şi multe greşeli.

Schema nr.1

Rezultatele privatizării în masă sunt bine cunoscute. Ele vor mai fi precizate, sintetizate, dar

deja se poate afirma că la ea au participat peste 3,2 milioane de cetăţeni ai ţării noastre. Contra

bonuri patrimoniale au fost privatizate peste 2235 de întreprinderi mari, mici şi mijlocii, adică în

realitate complexul industrial al republicii, pe deplin comerţul şi sfera deserviri sociale,

complexul agrar. Au fost privatizate circa 90 la sută din apartamentele de stat.

6

Diagrama nr. l

Privatizarea în Moldova. Întreprinderi mari, medii şi mici privatizate conform

Programului de privatizare

Majoritatea obiectelor (circa 70 procente) au fost privatizate prin intermediul fondurilor de

investiţii şi companiilor de trust. Însă, s-a dovedit a fi reuşită formula creării asociaţiilor de

cetăţeni. 52,6 procente din obiectele privatizate prin licitaţii şi cu „strigare" şi concurs au fost

privatizate de asociaţiile de cetăţeni. Cele mai multe fonduri şi companii de trust au desfăşurat o

amplă activitate de colectare a bonurilor şi de participare la licitaţii. Anume ele au devenit veriga

fără de care ar fi fost imposibilă privatizarea în termene atât de reduse.

Diagrama nr. 2

Privatizarea accelerată a fost impulsionată şi de desfăşurarea ei în mod centralizat. În

principiu, privatizarea a decurs organizat graţie eforturilor Guvernului, ale Ministerului

Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat, ale ministerelor de ramură şi ale organelor

7

teritoriale din cadrul Ministerului Privatizării. Cu adevărat, o asemenea metodă „ortodoxală"

în practica mondială există şi, printre altele, şi-a demonstrat eficienţa. Aspectul negativ al ei

este că organele puterii locale practic nu au participat la privatizare. Participarea cetăţenilor

la acest proces s-a redus, în realitate, doar la transmiterea bonului nominal.

III. Etapele privatizării în Republica Moldova

În mod convenţional, procesul privatizării în perioada anilor 1993-2002 poate fi

împărţit în patru etape:

Etapa I – Programul de stat de privatizare pentru anii 1993-1994

Obiectivele programului: privatizarea contra bonurilor patrimoniale. Programul de

stat de privatizare pentru anii 1993-1994, adoptat la 12 martie 1993 (Hotărârea Parlamentului

R.M. nr. 1333-XII), prevedea privatizarea integrală contra bonuri patrimoniale a 1555 de

întreprinderi mari, medii şi mici, privatizarea parţială contra bonuri a 19 întreprinderi (până

la 20% din valoarea lor), vinderea a 37 de construcţii nefinalizate contra mijloacelor băneşti

şi a 7 construcţii nefinalizate contra valută convertibilă, precum şi privatizarea spaţiului

locativ de stat. Însă realizarea Programului imediat după adoptarea lui nu a fost posibilă din

următoarele considerente:

1. nu erau definitivate listele cetăţenilor cărora urma să li se elibereze bonuri

patrimoniale;

2. nu era evaluat patrimoniul de stat pasibil5 de privatizare;

3. nu era calculată valoarea unui an de muncă.

Aceste calcule au fost finalizate în august 1993. Patrimoniul de stat pasibil de

privatizare a fost evaluat la 1014 mlrd. de unităţi monetare, iar vechimea totală de muncă pe

teritoriul ţării a cetăţenilor incluşi în liste a constituit 63180000 de ani – muncă. În

consecinţă, costul unei cote-părţi a bonului patrimonial a constituit 16000 unităţi monetare.

Situaţia reală nu permitea începerea privatizării în masă, deoarece nu erau elaborate

mecanismele şi metodele de reorganizare a întreprinderilor de stat şi de arendă în societăţi pe

acţiuni, de estimare a patrimoniului de stat, a produsului de arendă, de determinare a preţului

iniţial al complexelor patrimoniale, precum şi al acţiunilor, de licitare în masă a

întreprinderilor mari şi medii.

5 Pasibil, -ă, pasibili, -e, adj. – care poate sau trebuie să fie supus la…, susceptibil de… .

8

Etapa II – Programul de stat de privatizare pentru anii 1995-1996

Obiectivele programului: finalizarea privatizării contra bonuri patrimoniale şi

demararea privatizării contra mijloace băneşti, formarea Asociaţiilor de proprietari ai

locuinţelor privatizate, demararea proiectului-pilot „Pământ”.

Programul de privatizare pentru anii 1995-1996 a fost adoptat la 15 martie 1995, spre

deosebire de cel precedent, programul dat prevedea o varietate mai mare a obiectelor şi

metodelor privatizării în funcţie de gradul deetatizării6 patrimoniului întreprinderilor,

incluzând listele obiectelor supuse privatizării contra bonuri patrimoniale şi contra mijloace

băneşti.

Astfel, Programul de privatizare pentru anii 1995-1996 prevedea trecerea de la

privatizarea episodică la privatizarea în masă, finalizarea privatizării contra bonuri

patrimoniale şi demararea privatizării contra mijloace băneşti, schimbarea pozitivă în

atitudinea faţă de reformele de piaţă.

Programul de privatizare avea următoarele sarcini principale:

a) crearea anumitor condiţii pentru stabilirea, restructurarea şi dezvoltarea economiei

naţionale;

b) lărgirea păturii de proprietari şi creşterea ponderii sectorului privat în economie;

c) construirea unui mecanism eficient de gestionare corporativă a noilor subiecţi economici;

d) dezvoltarea pieţei secundare pentru acţiuni şi hârtii de valoare, a altor instituţii ale

infrastructurii economiei de piaţă;

e) asigurarea protecţiei sociale a populaţiei prin continuarea privatizării contra bonuri

patrimoniale;

f) finalizarea procesului de privatizare contra bonuri patrimoniale.

Conform programului a fost efectuată privatizarea în masă contra bonuri

patrimoniale, declanşată privatizarea contra mijloace băneşti, continuată privatizarea

fondului de locuinţe, a fost extinsă aria privatizării, fiind incluse activele neutilizate ale

întreprinderilor de stat, terenurilor din întovărăşirile pomicole, obiectele de caracter unicat,

au fost distribuite cote de teren agricol în natură şi titlurile ce confirma dreptul de proprietate

asupra cotei de teren echivalent.

Etapa III –Programul de stat de privatizare pentru anii 1997-1998

Obiectivele Programului: privatizarea patrimoniului public exclusiv contra

mijloace băneşti, implementarea unor modalităţi noi de privatizare: concursuri investiţionale,

privatizarea terenurilor aferente întreprinderilor privatizate, privatizarea încăperilor arendate,

6 Etatiza, etatizez, vb. I. Tranz. – a tece un bun în administrarea statului.

9

expunerea şi comercializarea masivă prin intermediul Bursei de Valori a pachetelor de

acţiuni ale statului, inclusiv şi nesolicitate contra bonuri patrimoniale.

Privatizarea în perioada sus-numită a derulat conform celui de al treilea program de

privatizare adoptat la 3 septembrie 1997, care a marcat începutul unei noi etape a procesului

de privatizare în Republica Moldova.

În procesul privatizării în această perioadă s-a tins de a asigura atât obţinerea

veniturilor pentru buget, cât şi atragerea investiţiilor pentru relansarea întreprinderilor.

Această etapă s-a caracterizat prin privatizarea patrimoniului public contra mijloace băneşti,

extinderea sferei întreprinderilor supuse privatizării, inclusiv prin includerea celor din

infrastructură, diversificarea metodelor de privatizare, restructurarea întreprinderilor

privatizate, atragerea de investiţii în economie, precum şi racordarea proceselor de

privatizare la piaţa capitalului.

Programul a fost orientat şi spre soluţionarea unor probleme majore ale economiei în

tranziţie:

atragerea investitorilor locali şi străini, strategici şi financiari în activitatea de

producţie;

relansarea şi consolidarea creşterii economice, iar prin aceasta – generarea de noi

locuri de muncă;

dezvoltarea pieţei de capital, inclusiv a pieţei mobiliare;

creşterea veniturilor statului şi reducerea cerinţelor de subvenţionare a

întreprinderilor de stat;

constituirea conducerii corporative eficiente în întreprinderile privatizate;

relansarea şi transformarea lor în unităţi viabile şi profitabile.

Etapa IV – Programul de stat de privatizare pentru anii 1997-1998 (prelungit

pentru anii 1999-2002)

Obiectivele programului: crearea condiţiilor pentru formarea sectorului privat în

ramurile cu caracter de monopol ale infrastructurii: complexul energetic, sistemul de

comunicaţii, privatizarea unor obiecte la un preţ simbolic de 1 leu, finalizarea Programului

Naţional „Pământ”.

Privatizarea în perioada dată a derulat în baza celui de-al treilea program pentru anii

'97-'98, care a fost esenţial modificat, completat prin Legea R.M. nr. 1566-XIII din 26.02.98

şi Legea R.M. nr. 358-XIV din 15.04.99, şi prelungit până la 31 decembrie 2002. Această

etapă s-a manifestat prin începerea privatizării obiectelor mari, finalizarea programului

naţional „Pământ”, accelerarea procesului de privatizare prin concursuri investiţionale, Bursa

10

de valori, vânzarea încăperilor arendate, terenurilor aferente, expunerea obiectelor ce

staţionează şi acumulează datorii, spre vânzarea la preţ simbolic. Pe parcursul perioadei

vizate acumulările la Bugetul de stat au constituit 57089 mii lei, în urma privatizării

patrimoniului statului prin intermediul concursurilor investiţionale, negocierilor directe,

inclusiv şi de la privatizarea în rate a patrimoniului de stat, Bursa de valori ş.a.

IV. Scopurile puse în timpul privatizării în Republica Moldova

Complexitatea perioadei de privatizare în Republica Moldova necesită rezolvarea

următoarelor probleme:

1. Crearea infrastructurii juridice pentru sectorul privat: drepturile comerciale şi

contractuale, legislaţia muncii, legile de asigurare a sănătăţii şi mediului ambiant;

reguli, ce reglementează activitatea întreprinderilor şi companiilor mixte cu capital

străin; procedura judiciară pentru asigurarea rezolvării litigiilor şi eficienţei legilor.

2. Elaborarea sistemului de impozitare a sectorului privat: determinarea regulilor de

gestionare contabilă, organizarea oficiilor fiscale pentru încasarea impozitelor din

sectorul privat.

3. Elaborarea noilor reglementări funcţionale ale sectorului financiar: determinarea

formelor de gestiune a dărilor de seamă financiare, în care rezultatele activităţii

întreprinderilor trebuie prezentate băncilor şi acţionarilor; crearea unui sistem de

reglare a activităţii bancare.

4. Determinarea drepturilor de proprietate asupra activelor reale: adoptarea legilor,

ce reglementează trecerea proprietăţii directe şi relaţiile dintre proprietarii financiari

şi arendaşii lor; rezolvarea problemelor legate de restituirea proprietăţii confiscate de

stat.

5. Schimbul internaţional:

a) determinarea regulilor, ce reglementează cumpărarea şi realizarea valutei

şi mărfurilor străine de către firmele şi persoanele cu proprietatea privată;

b) determinarea regulilor analoage pentru întreprinderile, care nu sunt încă

privatizate.

6. Reforma în sfera preţurilor: întreprinderilor privatizate este necesar a le oferi

libertatea preţurilor, însă la etapa iniţială de tranziţie pentru îndeplinirea bugetului de

stat este necesară majorarea preţurilor la majoritatea mărfurilor de larg consum, care

anterior se realizau la preţuri ce nu acopereau cheltuielile.

11

7. Protecţia socială: introducerea sistemului indemnizaţiilor7 de şomaj; prevederea

ajutorului (în natură sau bani) persoanelor socialmente vulnerabile din cauza

reformelor.

8. Stabilizarea la nivel macroeconomic: este necesar a gestiona bugetul de stat astfel

încât, să fie evitat deficitul, să fie reglat volumul creditelor, oferite de sistemul

bancar.

9. Privatizarea mică: transmiterea în arendă persoanelor private a autobuselor şi

autocamioanelor, magazinelor, restaurantelor, atelierelor etc., oferirea dreptului

firmelor private de a cumpăra serviciile căii ferate, porturilor şi altor întreprinderi cu

proprietate de stat.

10. Privatizarea în masă: transmiterea întreprinderilor medii şi mari în sectorul privat;

administrarea întreprinderilor care încă nu au fost privatizate.

11. Reorganizarea sferei financiare: degrevarea8 băncilor de stat de datorii disperate şi

capitalizarea lor; privatizarea băncilor de stat; administrarea acestor bănci, inclusiv

organizarea procesului de eliberare a împrumuturilor pentru noile întreprinderi

private.

V. Problemele cu care s-a confruntat privatizarea în Republica Moldova

În Republica Moldova privatizarea a derulat destul de anevoios din cauza lipsei

condiţiilor necesare. Una din aceste condiţii favorabile este prezenţa subiecţilor care posedă

dreptul de a guverna proprietatea din numele statului. De obicei, astfel de subiecţii sunt

holdingurile care se află sub controlul puterii legislative. Moldova nu avea astfel de structuri

şi de aceea dreptul de dirijare a privatizării a fost acordat structurilor de stat – Ministerului

Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat. Aceasta a contribuit la birocratizarea

privatizării la toate nivelurile acestui proces şi a transformat-o într-un scop şi nu în mijloc de

atingere a rezultatelor economice prielnice.

O altă condiţie a privatizării de succes este prezenţa unei infrastructuri dezvoltate: a

băncilor comerciale, a fondurilor de investiţii, a burselor de valori, care asigură mişcarea

liberă a hârtiilor de valoare. Mai era necesar şi un cadru juridic adecvat.

Ceea ce mai lipsea în Moldova era capacitatea foarte redusă a pieţelor financiare, adică a

acumulărilor băneşti necesare ale populaţiei şi a capitalurilor disponibile ale antreprenorilor.

7 Indemnizaţie, indemnizaţii, s.f. – sumă de bani care se acordă cuiva în afara salariului, destinată să acopere cheltuielile făcute de un angajat în scopul îndeplinirii unei sarcini de serviciu.8 A degreva, degrevez, vb. – a scădea, a reduce sarcinile sau obligaţiile impuse unei persoane fizice sau unei instituţii.

12

În Moldova aceste premize de fapt lipseau, însă procesul de privatizare a fost forţat de

forţele politice aflate la conducerea ţării. În decurs de un an şi jumătate în proprietatea

privată au fost transformate 2235 de întreprinderi şi 191 mii de apartamente.

Deşi sectorul privat într-un scurt timp a devenit majoritar în economia naţională,

privatizarea nu a generat efecte preponderent pozitive în viaţa economico-socială a ţării.

VI. Avantajele şi dezavantajele privatizării din Republica Moldova

Privatizarea din Republica Moldova a avut şi plusuri, şi minusuri.

Avantajele privatizării sunt:

a asigurat restructurarea sistemului de proprietate prin transferul majorităţii

obiectului proprietăţii de la stat la cetăţeni (creşterea considerabilă a numărului de

subiecţi ai proprietăţii);

a creat suportul pentru restructurarea ansamblului de relaţii economice;

a modificat radical configuraţia subiecţilor implicaţi în procesele de producţie,

repartiţie, schimb, consum (se dezvoltă competivitatea între agenţii economici,

sporeşte preocuparea pentru eficienţa activităţilor şi a relaţiilor în care sunt

implicaţi);

a generat modificarea substanţială a structurii sociale a ţării;

a creat terenul pentru restructurarea sistemului de interese economice ale

cetăţenilor;

a determinat profunde mutaţii în mentalitatea şi comportamentul cetăţenilor

(individul se manifestă prin drepturi şi răspunderi mult mai mari);

Însă pe lângă avantaje, privatizarea mai are şi unele dezavantaje:

creşterea inflaţiei;

deteriorarea cursului valutar;

creşterea şomajului;

deficitul balanţei comerciale şi a celei de plăţi;

înrăutăţirea nivelului de trai a majorităţii populaţiei;

accentuarea tensiunilor sociale;

afectarea obiectului proprietăţii (diminuarea lui, restructurări inadecvate, etc.);

birocratizarea procesului de privatizare.

13

Bibliografie:

Academia de ştiinţe a Moldovei, Ministerul Economiei al Republicii Moldova, Centrul de

studiere al problemelor pieţii. „Republica Moldova: dimensiunile reformelor”. Ch.: Pantos,

2002. p. 78-93

Barbăroşie, Ecaterina. Politica de dezvoltare a sectorului privat. Ch. : S.n., 1998. 175 p.

Guţu, Ion. Republica Moldova: economia în tranziţie. Ch.: Litera, 1998.

http://ziar.jurnal.md/2010/10/01/programul-privatizarii-in-masa-%E2%80%93-cea-mai-

mare-escrocherie-din-istoria-moderna-a-moldovei/

Jessua, Claude; Labrousse, Cristian; Vitrz, David. Dicţionar de ştiinţe economice. Ch:

Arc: Î. E. P. „Ştiinţa”, 2006. 1048p. ISBN 978-9975-61-412-2

Ouş, Nicon; Sanalati, Ion. „Privatizarea în Republica Moldova: aspecte economice şi

sociale”. Vol I: Ştiinţe filologice, psihologice, pedagogice şi social-politice, 2006. p. 164-167.

Tofan, Tatiana. „Evoluţia procesului privatizării în Republica Moldova”. Economica:

Rev. Şt.-didactică, 2003, nr. 1(41), p. 37-40.

14