Prezentarea lucrării

În lucrarea de față mi-am propus o analiză a toponimicelor și supranumelor din comuna

Straja, județul Suceava. Am ales această lucrare cu gândul de a aduce o contribuție modestă la

descifrarea unei istorii pe care o putem afla din toponimia unei așezări și de a scoate la iveală

fapte de limbă ce se pot descoperi din studierea poreclelor și a supranumelor.

Lucrarea este structurată în patru capitole: Introducere, Prezentarea materialului

toponomastic, Porecle și supranume din comuna Straja și Concluzii.

În Straja se vorbeşte graiul moldovenesc al limbii române, cu trăsături locale, care-l

deosebesc chiar de felul de a vorbi din Vicovu de Sus, Putna sau alte localităţi vecine. La

acest aspect a contribuit, într-o oarecare măsură, şi graiul bejenarilor ardeleni. Limba vorbită

în localitate este cât se poate de curată de barbarisme chiar dacă în ea apar câteva elemente

din limbele slave. O caracteristică generală a graiului local poate fi considerată tendinţa

străjenilor de a muia cuvintele. Astfel localnicii folosesc bgini în loc de bine, jiu în loc de viu,

jiţăl în loc de viţel sau şerbi în loc de fierbe. Respectul pentru vârstnici se exprimă în Straja

prin apelative formate cu ajutorul sufixelor diminutivale precum: tătuţă, mămuţă, tătucuţă

sau mămucuţă.

În ceea ce priveşte adoptarea neologismelor, bătrânii se dovedesc a fi cei mai reticenţi

deoarece refuză în cele mai multe cazuri să folosească noţiuni pe care nu le cunosc, iar în

cazul în care le folosesc, nu de puţine ori le stâlcesc sau le supun transformărilor.

După cum spuneam la început, graiul din Straja se deosebeşte de cel din comunele

învecinate iar dintre aceste particularităţi se evidenţiază transformările fonetice şi gramaticale

ce pot fi identificate în special în vocabularul curent, în toponime şi onomastică:

Elidarea consoanelor finale: lupul ¿ lupu;

E-ul fial se transformă în i: pădure > paduri;

C se pronunţă ca ş palatalizat: ce faci? > ş´ faş?;

Asimilarea vocalelor accentuate: nisip > nasâp, limpede > limpidi;

Formele populare de viitor sunt preferate în faţa formelor literare: voi face > am

să fac, vei râde > ai să râzi;

Perfectul compus la persoana a treia singular se formează cu o în loc de a: a luat

> o luat, a zis > o zâs;

Cele mai frecvente transformări fonetice care reflectă caracteristicile principale ale graiului

din sat, întâlnite în vocabularul curent, onomastică şi toponimie, sunt următoarele:

1

Muierea dentalelor t, d şi n, se poate observa mai ales în vorbirea oamenilor în

vârstă, ca în apelativele: glodeţ, gropăni.

Trecerea lui k şi g în ĉ şi ĝ – africatizarea – Chira – onomastic în Ĉira sau

Gheorghe în Georĝi;

Africatele c şi g devin fricativele š şi ž, caracteristică a graiului ardelenesc de

nord: Muncel > Munšel;

Palatalizarea labialelor b, p şi m care devin bg, pc şi mn: bir > bgir, picior >

pcisor, mic > mnic;

Închiderea vocalelor finale neaccentuate: marţi > marţ;

Trecerea lui ă protonic în a: pădure > paduri;

Trecerea vechiului diftong ea într-un e deschis: fete > feti;

Prezenţa fonetismelor: zespi, dipi, caracteristice sudului Crişanei. La acestea se

adaugă o serie de fonetisme ucrainene şi germane, ca şi la alte origini.

Elementele specifice graiului din Straja pot fi evidenţiate în amănunt prin studierea

toponimiei şi onomasticii din zonă. Acestea ne pot oferi, prin analiza lor din punct de vedere

lingvistic, istoric şi geografic, din viaţa unei comunităţi.

Toponimele au intrat în limbajul curent al străjenilor, deoarece ele exprimă aspecte

diverse din viaţa oamenilor, din descrierea locurilor sau din trecutul localităţii. Astfel, se

întâlnesc toponimice care descriu poziţia, aspectul sau vreo altă particularitate a locului. Şi în

ceea ce priveşte toponimia, la Straja se folosesc structuri specifice care înlocuiesc

toponimicele folosite în general în alte arii geografice. Dacă în alte zone întâlnim toponimicul

Curătură pentru a denumi un loc din care a fost înlăturată pădurea, la Straja se folosesc

sinonime precum Rúnc, Arşiţă, Ruptură, Pârlitură, Tăietură, Poieni, Arşicioara, Oşleagul

Dupacel. În loc de Movilă, la Straja se foloseşte Bâtca sau Vârful Lomului , în loc de

Muntele se foloseşte Baranova, în loc de Pisc se foloseşte Vârvuţ, Podirei sau Plăiuţ. Un

sinonim pentru Bahnă este Mlaca, la Straja fiind folosite ambele în paralel. Ascunsul este un

toponimic ce nu se află pe teritoriul comunei dar care este des folosit în sat deoarece mulţi

localnici au lucrat la exploatările forestiere, iar vara femeile şi copiii adunau fructe de pădure

din acea zonă. La Topili (Topĉili) este un toponimic ce denumeşte bălţile în care se topea inul

şi cânepa pentru pânze.

Toponimele din sat denumesc de asemenea locuri în funcţie de numele proprietarilor, de

poziţia socială a acestora sau de ocupaţia lor: Dealul Cotos, Dealul Baciului, Gruieţul lui

Iacob, În cot la Raicu, În cot la Manoli, Poiana la Ţepic, Poiana la Ioneacă, Ţarina

2

Schiporească, acest din urmă toponimic fiind obţinut prin adăugarea sufixului – ească la

numele Schipor.

Există şi toponimice ce amintesc de superstiţii sau credinţe şi chiar dacă nu sunt multe,

valoarea lor este dată de vechimea pe care o au: Dealul Crucii, pomenit în uricul din 1490,

Poiana Sahastru, Pârâul Sahastru, Coasta cea Rea, Pârâul Rău sau Poiana Stirigoai.

Datorită vechimi unor toponimice, nici documentele administrative şi nici informatorii

nu pot oferi date concrete despre originea următoarelor: Baimac, Borgina, Ciumârnar,

Ciolotei, Ziminel, Gigi, Bâtca sau Runc.

Majoritatea toponimicelor din sat provin din apelative, fiind aşadar cuvinte care circulă

frecvent în lexicul din comună. Numărul mare al toponimicelor ce provin din apelative se

poate explica şi prin faptul că, pentru identificarea unui loc anume, oamenii s-au servit de

cuvintele pe care le întrebuinţau zilnic şi, evident, s-a ţinut seama de faptul că numele locului

este o sinteză a însuşirilor sale.

În ceea ce priveşte onomastica, se evidenţiază încă de la început faptul că din studierea

lexicului aferent acestei categorii se pot desprinde date despre evoluţia graiului în Straja. În

comună poreclele sunt foarte răspândite şi ascund o istorie izvorâtă din realităţi trecute,

porecle pline de un pitoresc aparte. Poreclele au un rol antroponomastic, având un caracter

afectiv şi ilustrând particularităţi fizice, psihice, lingvistice sau de comportament. Ele s-au

păstrat din necesitatea identificării, mai ales în momentul în care s-a pierdut caracterul lor

afectiv. Până şi instituţiile din sat apelează adesea la supranume, nu puţine fiind situaţiile în

care la pimărie, dispensar, poliţie sau poştă să se alăture la numele şi prenumele unui localnic

şi porecla acestuia. Acest lucru este necesar mai ales în situaţiile în care un nume de familie

este purtat de mai mulţi localnici. Un exemplu concret în acest sens este faptul că numele şi

prenumele Juravle Petru este purtat, conform datelor oferite de primărie, de 140 de localnici.

Oamenii din sat se cunosc în special după porecle şi de multe ori nu îşi cunosc cu exactitate

numele de familie.

În general poreclele nu supără pe purtătorii lor, doar câteva dintre ele fiind urâte, chiar

pornografice şi utilizarea lor se evită sau se foloseşte doar în anumite contexte.

Pentru exemplificarea împărţirii acestei categorii onomastice am ales doar câteva dintre

poreclele discutate pe larg în lucrare:

porecle care exprimă profesii: Dascaliţa, Factorul, Feşterul, Morariul, Rufariul,

Sumanariul;

originea purtătorului: Ciudeianu, Crasneanu, Galaneanu;

3

asemănarea celui numit cu alte persoane: Bercu, Cârlioaia, Ianuş, Moriţ, Şcarp,

Truman;

provenite din nume de familie sau prenume, rare din sat, care s-au transmis urmaţilor

pentru identificare: Aristic, Bruja, Calinic, Chiriac, Paraftei, Rusu;

provenite din hipocoristice care apar alături de numele şi prenumele actuale: Cârciuţ,

Hasnuţă, Ionaşcu, Traş, Todiraş;

formele onomastice cu referiri la una sau la mai multe persoane din ascensiunea

genealogică respectivă, dar necuprinzând porecle: Ion a lui Dumitru, Ancuţa lui

Leon, Petrea lui Onel, Viorica lui Simion a Petrii.

O altă categorie cuprinde poreclele care şi-au pierdut sensul afectiv, deoarece defectul

care a generat porecla, a dispărut la descendenţi, astfel pierzându-se sensul afectiv, poreclele

rămânând cu rol antroponomic. Cu toate acestea, poreclele din această categorie sunt cele mai

pitoreşti: Friptu, Ghebosu, Guşău, Horpăilă, Mutu, Strâmbu, Ştiopu, Talpău, Botu,

Botorosu, Ciotu, Dopu, Fulgu, Netigioru, Oplean, Putină, Teleagă, Toflan, Triciruţă, Ursu,

Smidău, Bândiu, Boroboros, Bigir, Moahna, Popacean, Coşlioabă, Leva, Huznei, Tupciţă,

Ciorsac, Bardac, Duglan, Fleandură, Gogea, Putină, Struţ, Ţepic, Urzală, Scripţ.

Multe porecle nu pot fi explicate deoarece şi-au pierdut sensul logic, ele fiind foarte

vechi: Bilică, Brau, Cafleriu, Cherţ, Goblău, Gobec, Hlobuţă, Hriţ, Hobidău, Huplea,

Ţuipiş.

Am ales pentru exemplificare doar câteva dintre poreclele analizate pe larg în lucrare:

Babaraină: om mic de statură, provine de la băbărează = gunoi de oaie;

Barbadeală: om care vorbeşte repede şi fără înţeles;

Batalău: om greoi şi mare;

Bercu: poreclă dată unui localnic care bea des în crâşma lui Bercu;

Biruş: om ce strângea birul din sat;

Briftegheru: provine din germanul Brieftäger = poştaş;

Ciorsac: care merge târând picioarele;

Costanău: hipocoristic cu sens peiorativ, de la Constantin;

Dopu: om mic şi îndesat;

Feşteru: din germanul Föster = pădurar;

Fulgu: om cu părul blond şi creţ căruia îi plăcea să petreacă;

Haşpău: om lacom, necivilizat şi profitor;

Huznei: om care purta izmene rupte, din ucraineanul huzne = izmene;

Moahna: cel care vorbea mohnăit;

4

Onuţ: hipocoristic de la Ionuţ;

Pahaia: de la un apelativ dialectal existent în sat, pahaie = câine slab care latră dar nu

muşcă;

Saleacu: om slab şi sărac, provine din apelativul săracul;

Taşcău: om cu burta mare ca o taşcă;

Truman: avea nasul mare ca al preşedintelui american Harry S. Truman (1945 –

1953), după caricaturile din ziare ale preşedintelui;

Ţfaimetr: poreclă dată unui om foarte înalt, din germanul Zwei Meter = doi metri;

Vechime poreclelor din Straja nu doar ajută localnicii să se orienteze mai uşor printre

atâtea nume purtate de mai mulţi dintre ei, ci şi reprezintă un semn al statorniciei oamenilor

pe teritoriul comunei, al spiritului lor de a ironiza caracterele şi defectele unor semeni, care

astăzi şi-au pierdut sensul iniţial.

Chiar dacă poreclele vechi tind să dispară, altele noi apar. Mi s-a povestit despre

întâmplări ce sunt legate de porecle, am fost implicat într-o astfel de întâmplare şi în ultimii

ani am asistat la „înfiinţarea” unei porecle.

Prima întâmplare mi-a fost povestită de părinţi. Înainte de căsătorie, tatăl meu avea

câţiva vătăjei (vornicei care chemau lumea la nuntă) fiecare dintre ei având câte un sector

anume în vedere. Unul dintre ei trebuia să invite la nuntă câteva familii din Straja, mai precis

nişte fraţi ce purtau porecla Păsărilă. Vornicelul era mai îndrăzneţ şi după ce a făcut invitaţia

a mai întrebat „- Dumneata eşti un Pasarilă, cel de-al doilea unde locuieşte?” A primit

indicaţiile de rigoare dar la nuntă, invitatul a venit supărat cu buletinul şi i-a replicat socrului

mare, bunicului meu „Dacă nu eram prieteni vechi nu veneam la nuntă. La mine în buletin

scrie Reuţ, nu Păsărilă!”.

Întâmplarea la care am participat eu s-a petrecut pe când aveam vreo 6 ani. Bunicul mi-a

spus să mă duc la Bancu şi să-i cer o unealtă pe care i-o împrumutase. Ştiam unde stă

respectivul dar nu ştiam exact cum arată. Am ajuns la poartă şi am întrebat pe cel care era în

uliţă: „Domnul Bancu e acasă?” El mi-a răspuns râzând că el este Bancu şi mi-a dat unealta.

Când am ajuns acasă şi am spus cum m-am adresat, bunicul m-a certat şi mi-a zis că nu

trebuia să îi spun Bancu pentru că aşa doar îl porecleşte pe respectivul.

În ultimii ani am asistat la naşterea unei porecle în Straja. Un localnic, beţiv şi destul de

urât a fost numit de prietenii de pahar Şeful Urâţilor. La început se supăra când i se spunea

astfel. Astăzi s-a ajuns ca întreaga zonă să îi poarte numele: În curbă la Şăfu, La chioşc la

Şăfu Urâţâlor, Costică a lu Şăfu Urâţâlor. Datorită faptului că cel poreclit lucrează în

construcţii toate depozitele de materiale de construcţii din zonă îl ştiu şi chiar îl recomandă.

5

Elementele germanice din vorbirea populară din Straja, contribuie şi ele la specificul

graiului local. Printre cele mai vechi germanisme, prezente în graiul popular din comună sunt:

borţos (ger. Bauch), rapân (ger. Rande), bordei (ger. Bord-Breet). Împrumuturi săseşti:

buştean (ger. Baumstamm, sas. bumstam), ziţ (ger. Sitz), leaţ (ger. Latte), stro (ger. Stroh),

strujac (ger. Srtochsack), şold (ger. Schulter), la acestea se mai adaugă cuvintele: şindrilă,

struţ, şopru, ştreang, şură, troacă, turn, turlă.

După secolul al XVIII-lea germanismele s-au înmulţit în graiul din Straja desemnând

noi ocupaţii: farbă – vopsea, gang – pridvor, şpiţ – ascuţiş, şparhet – plită, şlaier – vălul

miresei, bleah – tinichea, raşpă – pilă cu dinţii mari.

Aceste elemente ce provin din limba germană demonstrează faptl că graiurile locale

bucovinene se deosebesc de graiurile moldoveneşti, fiecare având unicitatea sa.

6