prezentare de carte lehaci onisim
DESCRIPTION
tTRANSCRIPT
Student: Lehaci Aurel Onisim
Prezentare de Carte
Lucrarea cu titlul ,,The Making of the Diplomatic Mind” reprezintă un studiu
diacronic al istoriei diplomației americane scrisă de Robert D. Schulzinger. Aceasta
carte este compusă din două părți. În prima parte sunt prezentate ,,zilele de pionerat”
ale activității diplomatice având următoarele titluri:
(I) Diplomaii și Profesorii analizează lumea (1900-1931)
(II) Instruirea pentru Serviciile Externe (1906-1924)
(III) Mișcarea de reformă a Serviciilor Externe (1914-1924)
În partea a doua a lucrări sunt prezentate următoarele titluri:
(IV) Școala pentru Serviciile Externe (1924-1931)
(V) Misticism Profesional
(VI) Mintea de diplomat la lucru
În primul capitol, autorul arată și prezintă cum era sistemul diplomatic la sfârșitul
secolului 19. Se punctează faptul că în aceea perioadă diplomații nu aveau parte de
educație și instruire în domeniul diplomației, ci învățau pe cont propriu, și nu aveau
parte de nici un sprijin din partea superiorilor.
Diplomații din această perioadă proveneau din famili bogate, majoritatea
veneau din coasta de vest, iar cei mai mulți dintre ei au avut parte de o educație în
școlile private și universități din Statele Unite ale Americi sau Europa.
De asemenea, uni dintre cei mai de succes diplomați nu au intrat în serviciu
pentru că și-au dorit să devină agenți diplomatici dincolo de ocean, ci pentru că din
punct de vedere social, era cel mai respectat mod de a duce o viață fără griji. Să ai o
carieră diplomatică era respectabil în aceea vreme. De exmplu, Henry Whire era un
tânăr american, care a devenit diplomat de succes. El s-a născut în anul 1850 și a
intrat la Oxford, dar din cauza boli a renunțat la studi după un an.
White a intrat în diplomație cu ajutorul unui favor politic. Un senator din
Maryland, care era un bun prieten de al mamei lui l-a recomandat Secretarului de Stat
William M. Evarts pentru slujba de secretar secund în misiunea diplomatică
americană din Londra în anul 1880.
Autorul arată faptul că de obicei diplomații își îndeplineau slujba de diplomat fără
plată, ca secretar individual al ministrului care l-a recrutat personal. Eu nu considerau
Student: Lehaci Aurel Onisim
diplomați ca o meserie pe viață, ci ca pe un mijloc de a câștiga experiență, dar și
prieteni, cu care să intre în politică sau în afaceri mai târziu.
Un alt diplomat de succes este Levis Einstein care încă de tânăr a împărtășit
conservatorismul progresiv al lui Coolidge. Einstein a intrat în diplomație în anul
1903, la 5 ani după absolvit Universitatea din Columbia cu onoruri înalte. A fost
diplomat în America Centralp, Balcani, Turcia, Ceoslovacia. Spre deosebire de alți a
avut un grad ridicat de cultură, a publicat poezie, critică, estetică.
De asemenea, tot el a subliniat complexitatea relațiilor internaționale, în timp ce
a argumentat că comerțul este subordonat diplomației. Tot el, a susținut și a propus
Marea Britanie ca cel mai bun candidat pentru un parteneriat diplomatic.
Schulzinger arată că după ce Statele Unite au intrat în război, acești trei
scriitori: Reinsch, Coolidge, și Einstein, au elaborat principiile de bază ale teoriei
diplomației profesioniste în relațiile internaționale. Tot ei au arătat faptul că
presiunea politică și economică a forțat Statele Unite să urmeze o politică externă la
nivel mondial. Iar pentru a juca un rol important, acestă țară trebuie să creeze un corp
de experți diplomatici care să înțeleagă complexitatea relațiilor internaționale.
Poede și alți membri ai corpului diplomatic, care împărtășeau aceeași
perspectivă, au susținut că relațiile internaționale începeau să se îmbunătățească
treptat. Tot ei considerau că o elită a corpului diplomatic, aleși în funcție de abilități și
instruiți ca și experți în politica mondială, vor îndeplini visele gânditorilor cu privire
la o evoluție lentă în vederea unei ordini internaționale stabile.
În acestă lucrare, se argumentează faptul că diplomații trebuiau să fie instruiți să
recunoască diferențele dintre state cauzate de rasă și limbă, și să aprecieze modul
individual de gândire. Să înțeleagă concepțiile lor despre ceea ce este drept și decent,
concepțiile lor despre ceea ce înseamnă libertate și ce constituie dreptatea dintre om și
om.
În subcapitolul ,,Instruirea pentru serviciu extern” se prezintă cum a fost
schimbat serviciile externe într-o mișcare politică pentru reformarea diplomației în
timpul administrației lui Theodore Roselvelt, culminând în anul 1924 cu aprobarea
Actului Rogers. Rezultatul acestei reforme a fost crearea unui sistem național de
instruire în universitățile americane. Dar, deși se credea că instruirea intelectuală era
necesară, ea nu era suficientă pentru a forma diplomați profesioniști. Se considera că
mai important era simțământul apartenenței la un corp diplomatic profesionist, iar
dezvoltarea principiilor morale era slujba diplomațiilor.
Student: Lehaci Aurel Onisim
Autorul mai arătă faptul că chiar și după războiul cu Spania, sistemul diplomatic
se baza pe admiterea pe merite. Iar în urma studiilor, s-a observat că subiectele de
relații internaționale au cam fost neglijate în universitățile Americane. Nici o
universitate nu oferea cursuri speciale în relații internaționale, și nici o instituție nu
avea o școală separată pentru a studia acest domeniu. Și din păcate, puțină atenție se
acorda studiul istoriei, politici sau economie din țările din afara Europei.
Renumitul diplomat Carr în 1915 sublinia că ce studia un student nu era aproape
așa de important pentru serviciul ofițerilor în serviciul extern ca și calităților lui
personale. Car își dorea ca universităție să scoată oameni care erau sinceri, chipeși,
arătoși, viteji, șireți, buni afaceriști, buni observatori, și bine informați, și cu o
cunoștință foarte bună a naturii umane, precum și a instinctelor. Dacă colegiile puteau
să ofere astfel de oameni ca și materie primă, Departamentul de Stat îi va transforma
în niște diplomați.
În partea a III a intitulată ,, Mișcarea pentru Reforma Serviciilor Externe” se
prezintă recrutarea diplomațiilor de dinainte de război. Autorul arată că mulți dintre
recruții secolului 20 nu au avut parte de o educație bună academică, dar au călătorit
foarte mult înainte de a devein secretari diplomatici.
Autorul mai arată că cei mai stresați diplomați și consuli după război erau în
Polonia. Într-o scrisoare adresată familiei Beer s-a plâns că ungurii, țiganii și evreii
cărora el trebuia să le aprobe vize îi ofereau un miros pe care nici o grădină zoological
din lume nu o putea egala.
În această perioadă o problemă pentru diplomați erau salariile mici. De exemplu,
cel mai bine plătit secretar primea 4000$ pe an, iar cei cu grade mai inferioare
primeau 1500 de $ pe an. Nu exista un plan de pensi, și de asemenea nu exista nici un
sisteme de admitere a diplomaților bazat pe merite.
În 1921 când Grew era Ministru în Danemarca, a scris un articol prin care arăta
că danezi au combinat corpurile diplomatice și consulare, au mărit salariile, au
garantat posture, transferuri, și alocați de instalare și au suplimentat un sistem de
pensi deja existent. De asemenea, salariile au fost mărite în țări precum Franța, Marea
Britanie, Belgia și Norvegia. În comparație cu aceste tări, serviciul diplomatic
American era foarte slab, de exemplu în unele țări unde puterile Europene aveau
ambasade, Statele Unite aveau numai delegație, misiune diplomatică. Acest lucru
făcea ca statutul diplomaților americani să fie inferior decât al europenilor.
Student: Lehaci Aurel Onisim
Dar atunci când americani au observant că europenii și-au reformat serviciile
pentru a produce rezultate în afaceri, au prins și ei curaj.
Sistemul a fost schimbat la următoarea sesiune a congresului, iar Rogers Bill a
devenit lege. Se prevedea ca diplomații și consulii trebuie să fie reclasificați în 9
grade de Serviciu Extern și vor fi plătiți cu salarii de 3000 $ pe an pentri ofițeri de
clasa a 9 a. Iar până la 9000$ pentru ofițeri de clasa a I-a. Actul, de asemenea
prevedea fondurile pentru alocație de deplasare și un sistem de pensi.
În partea a doua, autorul prezintă noul sistem creat prin înființarea unei scoli la
inițiativa departamentului de stat care a fost creat la inițiativa Actului Rogers.
Sarcina principal a diplomatului era să promoveze relațiile favorabile între Statele
Unite și țara în care era trimis. De asemenea, ei trebuiau să trimită și rapoarte. Dulles
îi înuraja pe tineri diplomați să-și lărgească orizontul. Un diplomat nu putea să-și
formeze o impresie corectă numai bazându-se pe informațiile primate din capitală. El
le-a sugerat că ar fi înțelept pentru un om din inițiativă proprie să călătorească peste
tot în țară pentu a înțelege mai bine chestiunile politice. Dar trebuia să călătorească pe
bani lui.
De asemenea, diplomații trebuiau să aibă și o înțelegere a comerțului mondial
după cum susține William R. Castle care îi oferea un avantaj moral și intelectual în
relație cu noile state ale Europei.
Abilitățile diplomaților sunt mai degrabă intuitive decât tehnice și se dezvoltă
direct cu alți diplomați a cărui mod de gândire era asemănător. Diplomații, nu sunt
experți într-un domeniu strict, ci sunt oameni cu o cultură vastă care pot înțelege o
mulțime de lucruri cu privire la politică și relații internaționale. Ei de asemenea
înțeleg natura umană.
O altă problemă a sistemului diplomatic era rasismul, de exemplu, negri nu erau
acceptați și erau picați fără vreo explicație la examenul oral. Femeile de asemenea
erau excluse, dar mai târziu au început să fie acceptate.
Ideal, era a un diplomat să nu participe în politică și să să se implice politic. Dar
au existat și abateri de la normă, de exemplu, Hendry P. Fletcher care a fost
republican devotat, după ce a parasit serviciile externe s-a apucat de afaceri în
Filadelfia și de politică republican.
În subcapitolul, ,,Minte de diplomat la lucru” se subiniază schimbarea pe care o
adduce Primul Război Mondial la o creștere a interesului în relațiile internaționale și
Student: Lehaci Aurel Onisim
a rolului S.U.A care s-a intensificat în politica externă. Diplomații devin tot mai
implicați în problema imigrației.
Diplomația a fost schimbată după 15 ani după război, iar diplomații de carieră au
fost sfătuiți de către superiori să conducă un grup al puterilor vestice într-un mod
realist influențân puterea sovietică care avea tendințe expansioniste.
În acestă perioadă apare și conceptul de Noua Diplomație a anilor 60 care promova
specialiști în dominiu, experți într-un domeniu, economiști dezvoltați, specialiști în
științe, analiști. Dar autorul arată că a existat o tensiune între sistemul vechi diplomați
și cel al noi diplomați care punea accentul pe specializare.
Această lucrare este un studiu diacronic al diplomației americane care s-a
dezvoltat în decursul istoriei. Cartea vine cu informații noi și valoroase pentru
specialistul și studentul relațiilor internaționale. Este o lucrare detaliată a evoluției
diplomației din S.U.A care poate oferi ajutor studentului interesat de domeniul
diplomației.