G.Călinescu Biografie

S-a născut la 19 iunie 1899 la Bucureşti. Copilăria o petrece la Botoşani şi la Iaşi, apoi urmează cursurile liceului „Gh. Lazăr” din Bucureşti, ultimul an la Liceul Internat din Iaşi, iar bacalaureatul îl susţine la Liceul „Mihai Viteazul” din Bucureşti. La Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti, secţia de filologie modernă şi filozofie are ca profesori pe N. Iorga, V. Pârvan, M. Dragomirescu, Ov. Densuşianu şi Ramiro Ortiz, despre care Călinescu afirma: „tot ce-am învăţat la Universitate de la R. Ortiz am învăţat. Cu el m-am deprins a scrie cărţi, cu el am deprins meşteşugul informaţiei şi al construcţiei critice pe substrat istoric, de la el ştiu tot ce ştiu”. În 1993 susţine examenul de licenţă în italiană, secundar franceză şi română, apoi pleacă la specializare cu o bursă de doi ani la Şcoala Română din Roma, condusă de V. Pârvan, perioadă în care face intense cercetări arhivistice, deprinde tehnica strângerii de documente şi informaţii care îi va folosi atât de mult în viitoarele lucrări.Debutează cu versuri la „Universul literar” şi „Sburătorul”, foarte apreciate de Eugen Lovinescu, care afirma: „Domnul Călinescu este mintea cea mai ascuţită a generaţiei de astăzi. Am credinţa că mă va continua în critica literară”, fapt pe care, în anul 1928, Călinescu însuşi îl va confirma: „S-a isprăvit – e de neînlăturat – sunt critic”. Conştient de propria-i valoare, G. Călinescu se va înscire singur în nemurire:

„Nu voi pieri de tot, prin ce am scris şi am cântatÎmi va rămâne chipul sculptat într-un bazalt”.

În 1947 devine membru al Academiei Române; G. Călinescu moare la 12 martie 1965, în Bucureşti.

Opera

G.Călinescu este o personalitate plurivalentă, de formaţie enciclopedică, tipul scriitorului total: critic şi istoric literar, eseist şi estetician, prozator şi poet, dramaturg şi publicist.

Opera sa este extrem de variată, de la poezie, la cea mai completă şi mai complexă istorie a literaturii române. Sunt selectate câteva domenii şi titluri:

Versuri: „Lauda lucrurilor”; „Cronicile optimistului”.Dramaturgie: „Şun sau Calea netulburată”(mit mongol); „Ludovic al XIX-lea”; „Teatru”.Proză: „Cartea nunţii”; „Enigma Otiliei”; „Bietul Ioanide”; „Scrinul Negru”.Critică şi istorie literară: „Viaţa lui M. Eminescu”; „Opera lui M. Eminescu”; „Viaţa lui

Ion Creangă”; „Istoria literaturii române. Compendiu”; „N. Filimon”; „Gr. M. Alexandrescu”; „Ion Creangă (viaţa şi opera)”; „V. Alecsandri”.

Studii de literatură universală: „Principii de estetică”; „Impresii asupra literaturii spaniole”; „Estetica basmului”; „Scriitori străini”.

Scrinul negru, cel de-al patrulea și ultimul roman al lui G.Calinescu apare ȋntâia oara ȋn 1960 (ediția a doua, cu mici schimbǎri, e din 1963), cu titlul sugerat de o notǎ introductivǎ la „Scrisorile unui egoist” (1896), 9 fragmente dintr-un proiect de roman al lui I.L. Caragiale (autorul cumpǎra la licitație un scrin vechi ȋn stil rococo, în ascunzatoarea cǎruia descopera un pachet prǎfuit de hârtii…).

Aparent continuare la Bietul Ioanide, noul roman e, în partea sa cea mai solidǎ, romanul unei femei de lume, al lui Caty Zanoagǎ – Ciocârlan – Gavrilcea, misterioasa femeie a cărei neobisnuită viață o reconstituie Ioanide din scrisorile găsite în “scrinul negru” cumpărat de la talcioc. E fiica unui negustor îmbogațit, ajuns moşier, care vrea sa ofere fiicei sale multă vreme unice tot ce e mai bun şi mai ales. Crescută astfel, capătă ceea ce ea numeşte “instinctul luxului”; are însă şi o vitalitate care o deosebeşte dar şi face remarcată în lumea aristocrației în care vrea să se asimileze, pe care şi-o cheltuieşte ca adolescenta în cavalcade vijelioase, mai apoi, ca tanără femeie, în amoruri pasionale. E o femeie fermecătoare, senzuală, tânără, coplesind barbatii cu o avalanşă de mangaieri şi vorbe tandre - şi totuşi lucidă, calculată şi foarte eficientă cand este vorba de interesele, afacerile, averea ei. Fără să fie, prin definiție, o „femeie fatală”, toți bărbați cărora le intră în viață,soți sau amanți, sfârşesc tragic. Un soț, Gigi Ciocârlan, se sinucide, celălalt e nevoit să se ascunda in munți, unde, pînă la urmă e prins.Unul dintre amanți, prințul Max Hangerliu, e condamnat la moarte din motive politice şi executat în timp ce bancherul argentinian Francisco Oster moare într-un accident aviatic. Venirea comunismul declanşază prăbuşirea –odată cu averea şi confortul, Caty îşi pierde şi sănătatea şi vitalitatea. Moare devorată de cancer,oarecum simbolic,în perioada de început a edificării noii societăți,neputând supraviețui colapsului lumii sale.

Scrinul negru nu este însă romanul unui destin individual. Caty este prezentată nu numai în ea însăşi, ci şi ca exponentă a unui clan care se prabuşeşte odată cu ea. Semnificativ este faptul că romanul debutează cu spectacolul înmormantării acesteia, prilej pentru autor de a infățişa într-un vast tablou pe ultimii reprezentanți ai clasei atinse iremediabil de declin. In fruntea cortegiului, alaturi de sumbra prințesă Hangerliu in mare doliu dupa fiul sau Max, merge „monseniorul” Valentin de Baleanu,”prinț al bisericii” care crede ca mântuirea țării n-ar fi posibilă decât prin părăsirea ortodoxiei pentru catolicism. Dupa el, în rândul al doilea, păşeşte fostul mareşal de curte Leon Cornescu, convins că starea de mendicitate este mai onorabilă prin scandalul ei pentru numele sau, decât condiția de funcționar. „Mareşalul” duce de mâna pe Filip, fiul defunctei, o speranța a acestei aristocrații în ruină. Vin apoi contesa Verner-Sternberg, acum profesoară particulară de limbi străine, cu inginerul Antoine Hangerliu transformat in reparator de aparate de radio, soțul Șericăi Băleanu, fosta proprietarăa unui castel. Urmează Costică Prejbeanu, zis regele Vahtang, specializat în vânzări în talcioc, întreținut al bătrânei Carcalechi, ulterior însurat cu octogenara generăleasă Cernicev; Charles-Adolphe-Vasilevs-Lascaris fost diplomat, actual traducator şi traficant de documente; Zenaida Manu, poreclită Strachineasa, celebră pomanagioaică; contele Iablonsky, hamalul; Matei-Radu-Mircea Gaston Basarab, pretins descendent de voievozi, angajat într-o fabrică. Ironia e pretutindeni vizibilă în zugrăvirea acestei lumi, dar nicăieri vehemența pamfletară nu se simte, autorul menținându-se în limitele unei înțelegeri superioare a dizarmoniilor vieții privite cu umor filozofic.

Un alt fir al romanului îl urmăreşte în continuare pe arhitectul Ioanide, schimbat radical în noul context.Coborît,cu toate uneltele, din turnul de fildeş,el este acum,prin excelență artistul-cetățean.Amator altadată de singurătate.placându-i să treacă drept o personalitate ciudată, neînțeleasă,cultivâand paradoxul,Ioanide se vrea,în noile condiții,cât mai integrat climatului social, cât mai putin „genial” în sens romantic.El este acum un favorit al noului regim, pentru care construieşte cu avânt şi chiar cu convingere, bucuros că îşi poate pune în practică ideile monumentale. Traieşte în continuare destul de “burghez”, îşi păstrează servitoarea şi vila pe care şi-o aranjează cu tablouri, covoare şi mobile de valoare, cumpărate la talcioc de la clasa exploatatoare. Se lasă ghidat de tovaraşul Dragavei. In jurul sexagenarului graviteaza trei femei: secretara Mini, statuara Mihaela/Diana şi balerina Cucly. Pe Mini o iubeste pur platonic, cu Diana îşi îngăduie mângâieri aproape nevinovate iar pe Cucly o lasa însarcinată şi se simte vinovat nu față de îngaduitoarea lui soție, nu față de fată sau de tatăl ei, e convins că ei toți vor înțelege, ci fața de tovarăşul Dragavei, pentru abaterea de la morala proletară, pentru ca nu e înca ”om nou”.

Ii regăsim de asemenea şi pe intelectualii din „Bietul Ioanide”, care şi-au păstrat posturile,s-au aliniat formal adoptând un vocabular de circumstanță, înfierează bughezia însa strâng avere, investindu-şi banii, de teama stabilizării, Hagienuş în argintărie, Suflețel în

pietre prețioase iar Gulimănescu în cele mai diverse lucruri: medicamente străine, covoare, motociclete.Intelectualii fac figură mai puțin onorabilă decât aristocrații. Aristocrații sunt ei înşiăşi oameni cultivați, cu gust, cu înclinatii muzicale, mulți dintre ei cântă la clavecin (chiar micul Filip cânta remarcabil) şi desigur toți vorbesc fluent franceza; ”rafinați prin ereditate” crede prințesa Șerica Băleanu, prin mediu, crede Călinescu, care ne prezintă şi începutul procesului la Mărioara, soția tovaraşului Dragavei, filatoare fruntaşa, care, mutându-se cu soțul ei într-o vilă elegantă părăsită de foştii proprietari fugiți în străinătate, înconjurată de obiecte de lux, începe pe nesimțite să se schimbe.Alcătuit din trei,dacă nu chiar din patru posibile romane de sine stătătoare (romanul unei restructurări şi al unei dezagragări interioare, romanul unei ascensiuni şi decăderi, un roman-frescă, un miniroman de aventuri), Scrinul negru reprezintă în primul rând o experiență şi mai mult decât oricare dintre operele călinesciene, acest roman e literatură.