presa românească având sorgintea În climatul cultural va purta girul personalităţilor care au

9
Presa românească având sorgintea în climatul cultural va purta girul personalităţilor care au întemeiat-o sau care au colaborat cu articole în care discursul literar şi discursul publicistic au fuzionat fericit. Ţinta acestor reviste culturale era preocuparea pentru tot ceea ce înseamnă viaţa poporului român şi se adresau românilor din toate provinciile. Programul „Daciei literare” a fost cel mai comentat de istoria literară, considerându-l esenţial pentru spiritul epocii şi pentru dezvoltarea ulterioară a culturii româneşti. De aceea nu vom comenta articolul program. Vom aminti însă intenţiile revistei Propăşirea: structurarea tematică pe trei secţiuni: ştiinţe exacte, ştiinţe morale şi politice şi literatura, ultima având scopul „de a deştepta un interes mai viu pentru ştiinţă şi naţie”. Presa românească post-decembristă „Dacă intervenţia americană din Vietnam a fost primul război al televiziunii mondiale, evenimentele din România din decembrie 1989, au constituit prima revoluţie a televiziunii (Amelunxen & Ujica, 1990)”. 1„Frontul” s-a dovedit a fi şi dincolo de micul ecran, şi în studiourile televiziunii. Un reporter al New York Times nota: „Într-un fel era ca şi cum ai privi transmiterea în direct a asaltului Bastiliei sau bătălia pentru Yorktown, amestecate cu dezbateri ale Congresului Constituţional. Se părea că puterea de stat era redusă la capacitatea de a transmite ce se întâmplă în afara uşii studioului”.2 Aceasta era percepţia vizualului în acea perioadă tumultoasă şi în acelaşi spirit vor apare şi ziarele ce vor avea ca teme esenţiale: cuplul Ceauşescu, situaţia economică, mişcările de stradă.

Upload: mimi

Post on 13-Sep-2015

214 views

Category:

Documents


2 download

DESCRIPTION

trt

TRANSCRIPT

Presa romneasc avnd sorgintea n climatul cultural va purta girul personalitilor care au

Presa romneasc avnd sorgintea n climatul cultural va purta girul personalitilor care au

ntemeiat-o sau care au colaborat cu articole n care discursul literar i discursul publicistic au

fuzionat fericit.inta acestor reviste culturale era preocuparea pentru tot ceea ce nseamn viaa poporului

romn i se adresau romnilor din toate provinciile.

Programul Daciei literare a fost cel mai comentat de istoria literar, considerndu-l esenial

pentru spiritul epocii i pentru dezvoltarea ulterioar a culturii romneti. De aceea nu vom

comenta articolul program. Vom aminti ns inteniile revistei Propirea: structurarea tematicpe trei seciuni: tiine exacte, tiine morale i politice i literatura, ultima avnd scopul de a

detepta un interes mai viu pentru tiin i naie.

Presa romneasc post-decembrist

Dac intervenia american din Vietnam a fost primul rzboi al televiziunii mondiale,

evenimentele din Romnia din decembrie 1989, au constituit prima revoluie a televiziunii

(Amelunxen & Ujica, 1990).1Frontul s-a dovedit a fi i dincolo de micul ecran, i n studiourile televiziunii. Un reporter al

New York Times nota:

ntr-un fel era ca i cum ai privi transmiterea n direct a asaltului Bastiliei sau btlia

pentru Yorktown, amestecate cu dezbateri ale Congresului Constituional. Se prea c puterea

de stat era redus la capacitatea de a transmite ce se ntmpl n afara uii studioului.2

Aceasta era percepia vizualului n acea perioad tumultoas i n acelai spirit vor apare i

ziarele ce vor avea ca teme eseniale: cuplul Ceauescu, situaia economic, micrile de strad.

Este unanim recunoscut faptul c n procesul de schimbare de regim politic prin revoluia din

decembrie 1989, presa a jucat un rol simbolic, exemplul paradigmatic fiind chiar telerevoluia.

Daniela Rovena-Frumuani a sintetizat evoluia mass-media n raport cu spaiul public,

stabilind trei momente distincte ntr-o derulare diacronic:

1. Explozia din decembrie 1989 a consensului naional anticomunist.

Telerevoluia a nsemnat n egal msur revoluie politic i revoluie a comunicrii,

revoluie pe care Romnia (ca de altfel toate rile ex-comuniste) a traversat-o n simultaneitate

i nu n succesivitate (monopolul televiziunii naionale) naterea televiziunilor comerciale i a

presei regionale i locale, forme tradiionale de publicitate concomitent cu mijloace mai

convenionale).

Funciile exercitate de mass-media au fost cele de coagulare a societii civile i funcia

catarctic.

2. 1991-1992 perioada disforic: se constat o saturaie mediatic, temele predilecte fiind

orientate spre situaia economic precar, decodarea semnificaiilor tranziiei.

Ceea ce caracterizeaz aceast perioad este pierderea credibilitii presei scrise i a

televiziunii percepute ca dependente de executiv i instituia prezidenial (televiziunea public)

sau de interese partinice (chiar ziarele autointitulate independente).

3. 1992-1997 perioada consumului critic, selectiv al mass-media.

Conceptul general de transformare mediatic este corelat cu procesul de schimbare social.3

Presa scris este prima care se diversific, contribuind la restituirea valorilor pluralismului

informaional.

Primul ziar liber al Revoluiei Romne, care apare i azi este Libertatea. Articole ca

Libertatea ne-am ctigat-o murind, s nu o pierdem netiind cum s trim liberi (nr. 32/1990)

sau Dosarul comunismului, transplant de cord (ideologia) i fenomenul respingerii (n mas),

Despre cenzur (nr. 56 i 57/1990) sunt tot attea argumente pentru ideea de pres liber.

Ziarele de partid judeene au fost nlocuite cu ziare democratice. Reapar ziare ca Adevrul,

seria a V-a, la 25 decembrie 1989.

Exploziei informaionale i-a corespuns o explozie numeric a ziarelor de mare sau mic tiraj. A

urmat un recul, firesc, rmnnd n centrul ateniei ziare care publicau ceea ce fusese interzis n

perioada de dictatur: cronica neagr (furturi, violuri, can-can-uri). Evenimentul zilei. Cotidian

independent, de rezonan n anii 1939-1944, va avea o mare audien, la un public avid de

senzaional.

Tot ca un arc peste timp, n intenia de a continua destinul unui ziar care a catalizat spiritele

scriitorilor vremii este Democraia... Barbu tefnescu Delavrancea a condus ntre anii 1888-

1890 ziarul Democraia. Ziar naional liberal, cu apariie zilnic. Noul ziar Democraia.

Periodic independent de informaie i opinie civic, aprut la Bucureti n ziua de 22 ianuarie

1990 va reuni n paginile sale numele unor mari oameni de cultur: Rzvan Teodorescu

(Caragiale contra Ceauescu), Dinu Sraru (ranii), tefan Milcu (Libertatea i autonomia

tiinei).

Tentaia senzaionalului ntr-un timp al cutrilor i al tranziiei va nclina balana spre

jurnalismul bazat pe opinie, pe senzaionalism informaie incomplet.

Reflex stilistic imediat este preferina pentru stilul colocvial, nu de puine ori dus pn la

exprimri argotice, iar selectarea i ierarhizarea valoric a evenimentelor socio-politice se face n

numele unei dorine de individualizare.

Dac n presa occidental prima pagin a cotidienelor cuprinde de obicei aceleai subiecte

(fiind i o prob de obiectivitate i profesionalism), n presa scris romneasc apariia altor

subiecte pare a da nota de profesionalism, n fapt de individualism, iar cifrele vehiculate sunt

rareori apropiate. Informaiile punctuale nu sunt aceleai i sentimentul la finalul lecturii este c

ai citit despre un alt fapt petrecut n acelai loc i n aceeai zi.

Domeniu tnr, jurnalismul a capacitat tineri. Dar nu toi au cultur general i cultur de

specialitate. Despre cultura politic a jurnalitilor se poate vorbi ca despre o mare problem a

tranziiei n Romnia, iar organizarea breslei jurnalitilor la nceputul deceniului 90 denot

fracionarea gruprilor jurnalistice, parti-pri-urile exprimate sau bnuite.

Dup 14 ani de pres post-decembrist s-a conturat cu claritate ideea c presa liberal trebuie

s se bazeze pe profesionalism i credibilitate. Cea mai grea boal a jurnalismului este

anonimatul, iar atributul cel mai dificil de ctigat i cel mai uor de pierdut este credibilitatea.

Mihai Coman a investigat Mass media n Romnia post-decembrist i a publicat un volum

cu acest titlu, la Editura Polirom (2003).

Structurnd capitolul dedicat n exclusivitate acestui subiect, Mihai Coman definete

dominante i determinante n evoluia fenomenului: cadrul legislativ, formele de finanare a

presei, sursele de informare: ageniile de pres i sistemul de comunicare public.

Sintetiznd, profesorul Mihai Coman precizeaz notele specifice, reperabile prin gradul de

manifestare, impactul asupra societii civile i specificitate n context european4:

Expresie a libertii, cu dovezi incontestabile de manifestare, atinge uneori zona

exceselor. Nu este ns sinonim cu maturitatea profesional, nici cu exercitarea drepturilor i a

anselor de acces ale tuturor cetenilor la exprimarea prin intermediul mass-media.

Caracterul popular. Apropierea de public (amendat uneori prin acuzaii de populism,

degradare a culturii etc.) motiveaz locul n ierarhia credibilitii, opiniei publice.

Eterogenitatea. Caracterul compozit, viznd un public divers, inte comunicative,

moduri de finanare denot eterogenitatea sistemului n ansamblul su. Dei urmeaz cadrele

generale ale presei democratice, presa romneasc nu a atins standardele de calitate i

profesionalism din rile democratice de tradiie.

Eludarea responsabilitii. Nscut n vltoarea evenimentelor, presa post-decembrist

a preluat specificul evenimentelor i al strilor de criz, violen, patetism. Jurnalitii implicai

emoional n derularea evenimentelor i vor atribui deseori rolul de a face istorie i nu de a

mediatiza realitatea, firesc, conturnd realitate jurnalistic.

Efect imediat i de durat a fost apariia unei situaii de haos pozitiv n care toi nu voiau

altceva dect s se exprime n presa scris i audiovizual. Editorii i jurnalitii au afirmat

imediat c libertatea de expresie recent cucerit echivala cu un jurnalism n care oricine, orice

partid politic i orice idee puteau fi criticate. Aceast filosofie a ndeprtat presa romneasc de

reportajul echilibrat, orientnd-o spre o prezentare polemic i subiectiv a ctorva evenimente,

idei sau expresii alese cu grij.5

Mimetismul. n ideea de a arde etapele, uneori fr a avea o cultur jurnalistic i de

cele mai multe ori tentai de senzaional i medii obscure, jurnalitii cu putere de decizie n formatul grafic sau n grila de programe imit formule considerate de succes. Aceste

prezene sunt, de regul, meteorice, iar apariia lor este, pe ct de imprevizibil, pe att de

efemer.

Formula tabloid a Evenimentului zilei a fost preluat de numeroase cotidiene.

Istoria presei a dovedit c asemenea produse mediatice sunt receptate chiar cu aviditate ntr-o

epoc marcat de foamea de pres (vezi Romnia nceputului de an 1990). Efectul de saturare

se produce ns n timp scurt i dispariia unor asemenea produse mediatice este iminent.

Tabloidizarea. Trecerea de la o pres militant, de opinie la una de fapt divers a impus

modul tabloid de a face pres un fel de plasm care scald toate tipurile de media i toate

formele de discurs jurnalistic: La noi alearg dup senzaionalul ieftin i ziarele cu pretenii, ai

cror directori sau redactori efi se consider lideri de opinie i vor s conteze ca voci autorizate.

Amestecul ntre comerul cu tiri morbide i dorina de prestigiu mediatic este, i el, un semn al

neaezrii criteriilor, al primitivismului moral de care societatea noastr romneasc nu reuete

s scape.6

Stilul tabloid a impus un anume tip de discurs jurnalistic: preferina pentru subiecte minore

considerate ca fiind realiti, victoria aspectelor asupra evenimentelor, senzaionalizarea

vieii, pierderea neutralitii limbajului n favoarea conotaiilor afective.

Criza de credibilitate. Diferena ntre credibilitatea presei i credibilitatea jurnalitilor

este o tem de actualitate. Este o situaie de fapt probat de sondajele de audien. Greu de crezut

este c jurnalitii nii au mai puin ncredere n pres, dect chiar publicul-int. Cercetrile

ntreprinse sub egida Institutului de Sociologie al Academiei Romne arat, pentru anul 2002 c:

daca 8% din public afirm c are mult ncredere n mass-media, numai 3% din jurnalitii

chestionai mprtesc aceast prere; 51% din public are destul de mult ncredere, dar

numai 31% din jurnaliti; 35% din public are puin ncredere, fa de 40% din jurnaliti; 7%

din public nu are deloc ncredere, fa de 9% din jurnaliti.7

Curba credibilitii se modific n funcie de comportamentul jurnalistic. Este un proces n

derulare marcat de gradul de performare a actului jurnalistic.

Fiecare not specific definit i caracterizat de profesorul Mihai Coman n volumul su

Mass-media n Romnia post-comunist poate constitui subiectul unei dezbateri n care

acumulrile succesive pot fi confruntate cu impactul noilor tendine n jurnalismul contemporan,

tendine asimilate sau la care s-a aderat mai mult sau mai puin deliberat.

Presa romneasc n perioada post-decembrist rmne un capitol deschis. Reperarea

ctorva aspecte definitorii s-a dorit a fi din partea noastr doar pretextul refleciei asupra

fenomenului actual.

1 Gross, Peter, Colosul cu picioare de lut. Aspecte ale presei romneti post-comuniste, Ed.

Polirom, 1999, p. 83

2 Kifner, J., 1989, 28 decembrie, Romanian Revolt, Live and Uncensored, The New York Times,

p. 11 Apud Gross, Peter, op. cit. p. 82

3 Danielle, Rovena Frumuani, Semiotic, societate cultur, Iai, Institutul European, 1999,

pp. 228-231

4 Coman, Mihai: Mass media n Romnia post-decembrist, Polirom, Iai, 2003, pp. 67-76

5 Gross, Peter, Mass media in Revolution and Naional Development: The Romanian Laboratory,

Iowa, State University Press, Ames, p. 42, Apud. Mihai Coman, op.cit., p. 70

6 Vasilescu, Mircea, Mass-media, Curtea veche, 2001, Bucureti, p. 51 apud. Coman, Mihai,

op. cit. P. 72

7 Marinescu, Valentina Mass-media n Romnia o latur sociologic, Tritonic, Bucureti, 2002,

apud. Coman, Mihai, op. cit. p. 75!!!!!!!!! Ceea ce s-a ntmplat dup 1989 poate fi neles mai bine n relaie cu poziia violenei n act i n verbalizare n totalitarismul comunist romnesc: acesta a nregistrat un proces de recesiune a violenei aparente, de meninere a ei doar n sfera privat, predominant oral, n afara discursului oficial i scris i, paradoxal, n sfera cultural (mai ales a literaturii). Odat cu stabilizarea sistemului i cu interiorizarea agresiunii (marcat, de exemplu, de trecerea de la sistemul cenzurii la cel al auto-cenzurii, de fapt al instituirii unei responsabiliti difuze nc mai constrngtoare dect precedenta), violena verbalizat a trecut n zone marginale a cror relaie cu centrul rmne nc de lmurit. ((((((((((