PRELEVARILE FISCALE

Definitie : Reprezinta totalitatea resurselor financiare provenite de pe urma impozitelor, taxelor si contributiilor si procurate de catre stat pe seama sectorului privat, prin efectuarea de transferuri financiare obligatorii. Cele trei categorii de prelevari fiscale constituie modalitatea traditionala de finantare a autoritatilor publice , iar ponderea destul de ridicata a acestora in ansamblul resurselor financiare denota importanta majora in contextul politic actual. Cele trei categorii de prelevari sunt : impozite, taxe si contributii. 1. Impozitul (provine din latinescul „ipozitum“) reprezinta un transfer de valoare obligatoriu la dispozitia statului fara echivalent, cu titlu definitiv, fara destinatie strict precizata, datorat de persoanele fizice si juridice in virtutea veniturilor obtinute, averilor detinute sau drepturilor efectuate. Din definitie rezulta ca impozitul este : - baneasca, deoarece persoanele fizice si juridice efectueaza catre autoritatile publice prelevari publice in functie de anumite criterii , prin intermediul anumitor transfere de putere de cumparare in vederea acoperirii cheltuielilor publice ; - obligatorie, deoarece transferul de valoare e impus de stat prin legi tuturor persoanelor fizice si juridice care obtin venituri, poseda averi sau efectueaza cheltuieli ; - este la dispozitia statului, deoarece transferul banesc este dirijat in scopul satisfacerii necesitatilor de resurse financiare, in vederea producerii de servicii publice. - este fara echivalent, deoarece nu exista un raport direct si imediat intre transferul de valoare efectuat si serviciul public furnizat de stat. - este o prelevare definitiva, deoarece puterea de cumparare,odata transferata, nu va mai fi restituita de catre stat ; - este fara destinatie precizata, deoarece odata colectate, impozitele se depersonalizeaza, fiind utilizate global la acoperirea unor servicii publice generale ; - este pe venituri, avere sau cheltuiala, deoarece persoanele fizice si juridice deruleaza un transfer banesc numai daca inregistreaza venituri, detin averi sau efectueaza cheltuieli prevazute de lege ; - este datorata de persoanele fizice si juridice, deoarece mobilizarile financiare cad in sarcina persoanelor fizice si juridice ; - este cu plata regulata, deoarece incasarea acestora se face de catre stat cu o anumita frecventa stabilita prin lege. 2. Taxele (provine din latinescul „taxis“) desemneza un transfer de valoare obligatoriu la dispozitia statului, cu echivalent, cu titlu definitiv, cu destinatie spediala, datorat conform dispozitiilor legale de persoane fizice si juridice, in schimbul unui serviciu public institutional. 3. Contributiile (provine din latinescul „contributio“) si desemneaza un transfer de valoare obligatoriu la dispozitia statului, fara echivalent, cu destinatie strict

precizata de persoane fizice si juridice, in vederea acoperirii unor cheltuieli publice de interes comunitar sau de natura sociala. Concluzie : Totalitatea prelevarilor fiscale obligatorii, a reglementarilor, metodelor, tehnicilor si procedeelor referitoare la acestea, cat si institutiile insarcinate cu stabilirea, urmarirea, perceperea si administrarea obligatiilor fiscale poarta denumirea de fiscalitate. Fiscalitatea permite formularea conceptului de sistem fiscal care reprezinta ansamblul prelevarilor fiscale existente intr-o tara la un moment dat si reglementarile referitoare la acestea. Un sistem fiscal optim trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele trei conditii : 1.Sa alimenteze cu venituri autoritatile statului. 2. Sa asigure redistribuirea veniturilor si a averilor. 3. Sa poata incuraja sau descuraja anumite activitati ale economiei.

Elementele tehnice ale prelevarilor fiscale 

Datorita faptului ca prelevarea fiscala are cracter obligatoriu si este statuata prin lege, transferul de valoare da nastere unui raport fiscal de natura juridica intre persoanele fizice si juridice pe de o parte si statul pe de alta parte. Documentul care atesta existenta raportului juridic poarta denumirea de titlu de creanta fiscala. Acest titlu detaliaza in componenta sa o serie de componente specifice prelevarilor fiscale, dintre care cele mai importante sunt: denumirea, subiectul activ, subiectul pasiv, suportatorul, obiectul impunerii, unitatea de impunere, cota de impunere, asieta, debitul fiscal, termenul de plata. 1. Denumirea ilustreaza numele prelevarii fiscale in stransa legatura cu lexicul tarii care o instituie. De regula, denumirea se refera la continutul economic, dar exista si situatii in care acest lucru nu se intampla. 2. Subiectul activ (beneficiarul) reprezinta subiectul stabilit prin lege sa incaseze cuantumul prelevarii fiscale, adica statul. Incasarile sunt efectuate de autoritatea publica centrala, autoritatile locale sau unele organisme cu caracter public. 3. Subiectul pasiv (contribuabilul, subiectul prelevarii fiscale) este persoana fizica sau juridica obligata prin lege sa plateasca cuantumul prelevarii fiscale, transferul de valoare efectuat derulandu-se in relatie directa cu statul (plata prelevarii fiscale nu e mijlocita de niciun intermediar). 4. Suportatorul este reprezentat de persoana fizica sau juridica la care, in urma impunerii i se diminueaza puterea de cumparare. Nu in toate cazurile, suportatorul este aceeasi persoana cu contribuabilul. 5. Obiectul impozabil reprezinta materia care se supune impunerii si a carei obtinere determina individualizarea obligatiei de plata a prelevarii fiscale. In teoria si in practica mondiala exista 3 categorii de obiecte impozabile : venitul, averea si cheltuiala (consumul). 6. Unitatea de impunere consta in unitatea de masura prin care se exprima marimea obiectului impozabil. Unitatea de impunere are :

- o expresie monetara in cazul in care obiectul impozabil este reprezentat de venit sau cheltuiala ; - o exprsie fizico-naturala, in cazul in care obiectul impozabil este averea. 7. Cota de impunere consta in valoarea prelevarii fiscale stabilita pentru fiecare unitate de impunere, putand sa aiba fie o forma fixa in valoare absoluta, fie o forma procesuala in valoare relativa. Existenta cotei relative a determinat particularizarea a 4 tehnici impozabile : - impunerea proportionala ; - impunerea progresiva ; - impunerea regresiva ; - impunerea degresiva. a) Impunerea in cote procentuale proportionale presupune ca asupra valorii obiectului impozabil se aplica o cota proportionala unica, care nu se modifica odata cu modificarea valorii obiectului impozabil. b) Impunerea in cote procentuale progresive consta in aplicarea asupra valorii impunerii a unei cote procentuale care creste fie intr-un ritm constant, fie intr-un ritm variabil, pe masura ce valoarea obiectului impozabil creste . Exista doua variante ale impunerii in cote progresive : - impunerea in progresie simpla, atunci cand se afla asupra valorii obiectului impozabil procentul de impunere aferent transei de incadrare ; - impunerea in progresie compusa, atunci cand materia impozabila este divizata pe mai multe transe, iar asupra valorii fiecarei transe se aplica cotele de impunere procentuale crescatoare. Acelasi efect de progresivitate se poate obtine si prin aplicarea impunerii progresive prin deducere sau prin detractie. In aceasta situatie se utilizeaza cotele proportionale de impunere in combinatie cu scaderea de sume fixe, fie din valoarea materiei impozabile, fie din cuantumul prelevarii fiscale. Impunerea progresiva prin deducere presupune ca asupra bazei impozabile diminuate cu o suma fixa sa se aplice o cota procentuala proportionala de impunere. Impunerea progresiva prin detractie consta in aplicarea asupra obiectului impozabil a unei cote procentuale proportionale de impunere, in final scazandu-se din rezultatul obtinut o suma fixa. c) Impunerea in cote procentuale regresive consta in aplicarea asupra valorii obiectului impozabil a unei cote procentuale care scade, fie intr-un ritm alert, fie intr-un ritm constant pe masura ce valoarea obiectului impozabil creste. d) Impunerea in cote procentuale degresive consta in aplicarea aasupra valorii obiectului impozabil a unei cote procentuale care creste pana la un anumit prag, dupa care scade pe masura ce valoarea obiectului impozabil creste. 8. Asieta fiscala (asezarea) exprima modul de asezare a impunerii si include ansamblul masurilor intreprinse de organele fiscale in vederea identificarii si evaluarii obiectului impozabil, stabilirea marimii prelevarii fiscale si perceperea acesteia.

Evaluarea obiectului impozabil presupune utilizarea unor metode capabile sa asigure determinarea marimii obiectului impozabil, cele mai utilizate metode fiind : - metoda evaluarii directe ; - metoda evaluarii indirecte. Metoda evaluarii directe include evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane si evaluarea pe baza declaratiei contribuabilului. a) Evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane se efectueaza atunci cand marimea obiectului impozabil este cunoscuta de o alta persoana decat subiectul pasiv. Aceasta persoana este obligata prin lege sa depuna la organele fiscale o declaratie. b) Evaluarea pe baza declaratiei contribuabilului se realizeaza cu aparticiparea directa si nemijlocita a subiectului pasiv, care aste obligat sa tina evidenta veniturilor si cheltuielilor ocazionate de activitatea pe care o desfasoara. Contribuabilul este obligat sa depuna la organele fiscale o declaratie din care sa rezulte toate detaliile referitoare la obiectele aflate sub incidenta impunerii. Evaluarea indirecta cunoaste trei variante operationale : - evaluarea pe baza unor indicii exterioare ale obiectului impozabil ; - evaluarea forfetara ; - evaluarea administrativa. a) Evaluarea pe baza unor indicii exterioare ale obiectului impozabil asigura dimensionarea cu aproximatie a marimii obiectului impozabil, fara sa se ia in considerare situatia economico-sociala a persoanei care detine obiectul respectiv. Reperele folosite la acest mod de evaluare se diferentiaza in functie de natura obiectului impozabil (exemplu : suprafata de teren, numarul animalelor din gospodarii, pretul pamantului, numarul camerelor, numarul usilor si ferestrelor, chiria prezumtiva a se incasa, etc.). b) Evaluarea forfetara presupune ca organele fiscale incearca sa aproximeze cu cat mai mare exactitate valoarea obiectului impozabil, bazandu-se pe elementele care sunt in relatie directa cu acesta. Metoda este caracteristica activitatilor la care nu se pot tine evidentele financiare contabile, nici macar in partida simpla. Evaluare forfetara poate fi : - legala, atunci cand baza se impozitare este evaluata conform unor proceduri stabilite de legile fiscale ; - conventionala, atunci cand baza se impozitare este estimata prin acorduri, in urma unor discutii cu contribuabilii. Evaluarea administrativa este demarata unilateral de autoritatea fiscala care fundamenteaza valorea obiectului impozabil pe baza elementelor pe care le cunoaste sau le are la dispozitie. In situatiile in care subiectul pasiv nu este de acord cu marimea obiectului impozabil, acesta are dreptul sa o conteste prin prezentarea argumentelorde rigoare. Stabilirea marimii prelevarii fiscale presupune determinarea debitului fiscal, tinand cont de cota de impunere si de valoarea obiectului impozabil.

Perceperea prelevarii fiscale reprezinta procedura efectiva de incasare a debitului fiscal de catre stat. In perioada precapitalista, colectarea prelevarilor fiscale se facea de catre un reprezentant al comunitatii sau prin intermediul unor arendasi, iar in perioada moderna, perceperea debitelor fiscale se realizeaza prin intermediul unor institutii financiare specializate. Practica fiscala actuala cunoaste 4 procedee de incasare a debitelor fiscale : - direct de la contribuabili, prin prezentarea acestora la casieria fiscului (sistem portabil) sau prin deplasarea organunului fiscal la sediul sau resedinta contribuabilului (sistem cherabil) ; - electronic, prin utilizarea de catre contribuabil a calculatoarelor personale si a legaturilor de internet; - prin stopaj la sursa, adica prin calcularea, retinerea si virare debitului fiscal de catre o terta persoana, in patrimoniul careia se formeaza obiectul impozabil; - aplicarea si anularea de timbre mobile pentru actele si actiunile materiale, judecatoresti si consulare. 9. Debitul fiscal reprezinta cuantumul total al prelevarii fiscale pe care contribuabilul trebuie sa il plateasca autoritatii de stat, fiind rezultatul operatiunilor efectute in cadrul asietei fiscale. 10. Termenul de plata indica scadenta fiscala, adica data limita pana la care se poate plati debitul fiscal si care, din motive ce tin de usurarea modului de administrare a prelevarilor obligatorii, se stabileste ca fiind un interval temporar in care se poate efectua plata (foarte rar se stabileste o data fixa.) Aplicatii la impunere

a) Impunerea in cote fixe ; b) Impunerea in cote procentuale.

a) Impunerea in cote fixe este o suma fixa, ca marime aboluta, ce scade in sarcina fiecarei persoane, fara a tine cont de venitul sau averea acesteia. Impozitul stabilit este numit impozit fix. La unele impozite sunt introduse anumite diferentieri, care tin de anumite criterii privind : impozitul agricol, impozitul asupra mjloacelorde transport, impozitul pe cladiri. Ex 1: 3 contribuabili detin proprietati in terenuri agricole de marimi diferite : 10 ha, 35 ha, respectiv 150 ha. Autoritatea fiscala, potrivit legii, stabileste pe unitatea de impunere (1 ha) un impozit in suma fixa de 250 u.m. Ex 2: Cererile de chemare in judecata, adresate instantelor judecatoresti de catre 2 contribuabili, au ca obiect valori diferite, respectiv 12 000 000 u.m. si 120 000 000 u.m. Impozitul fix stabilit de instanta (taxa) este pentru ambii contribuabili in suma fixa de 10 000 u.m. Ex 3: Pentru terenul ocupat de constructia unei locuinte de aceeasi suprafata, detinut de 2 contribuabili in mediul rural, dar situat in zone diferite, impozitul este diferentiat (in functie de zona) :

- zona A 20 RON/m² ; - zona B 15 RON/m². b) Impunerea in cote procentuale semnifica un procent de impozit aplicat asupra bazei de impozitare. Poate fi:

b1 – proportionala b2 – progresiva b3 - regresiva Impunerea in cote proportionale consta in aplicarea unei cote procentuale unice asupra obiectului impozabil. Impozitul calculat este un impozit proportional. El inseamna retinerea aceluiasi procent de venit, indiferent de marimea acestuia si prin acesta, egalitatea in fata impozitelor a tuturor contribuabililor. Ex : Veniturile realizate de 2 subiecti de impozit sunt : v1 = 20 000 u.m. v2 = 120 000 u.m. Cota unica de impunere legala stabilita ese 5 %. Impozitul de plata va fi : I1 = 20 000 × 5% = 1000 u.m. I2 = 120 000 × 5% = 6000 u.m. Observatie : Fiecare dintre cei 2 contribuabili plateste statului impozite proportionale cu venitul obtinut. Impunerea in cote progresive se caracterizeaza prin aceea ca cota sau tariful impozitului se mareste odata cu sporirea venitului. Acest lucru inseamna retinerea unui procent mai ridicat spre un venit mai mare si un procent mai mic spre un venit mai mic. In practica financiara sunt cunoscute 2 variante : - impunerea globala ; - impunerea pe transe. Impunerea globala (in cote simple) e caracterizeaza prin aceea ca asupra intregii materii impozabile, ce apartine unui anumit contribuabil, se aplica o cota unica de impozit. Impozitul datorat statului se determina multiplicand venitul cu cota de impunere aferenta. Ex : 2 contribuabili realizeaza in aceeasi perioada de timp (1 an) venituri de marimi diferite : 5 400 u.m., respectiv 24 600 u.m. Cotele de impunere sunt progresive pe masura sporirii veniturilor astfel :nivelul venitului cota de impozit 0 - 500 0 ↑ 501 - 2 000 7 ↑ 2 001 - 5 000 10 ↑ 5 001 - 10 000 15 ↑10 001 - 15 000 20 ↑15 001 - 20 000 25 ↑20 001 - 30 000 30 ↑ peste 30 000 35 ↑ I1 = 5 400 × 15% = 810 u.m. I2 = 24 600 × 30% = 7 380 u.m. Observatii:

1) Nivelul impozitului depinde de puterea contributiva a contribuabilului deoarece cel care a obtinut nivelul mai mare plateste un impozit mai mare. 2) Dezavantajul consta in aceea ca impozitul creste brusc de la o clasa de venituri la alta, ca urmare a discrepantelor existente dintre cotele aferente. Impunerea pe transe consta in impartirea matricei impozabile ce apartine unui contribuabil in mai multe parti (transe) ordonate crescator, cu cote de impunere diferite, crescatoare pe fiecare transa in parte. Impozitul de plata la stat se calculeaza prin insumarea impozitelor calculate pe fiecare transa de venit in parte. Ex : Pentru impunerea veniturilor sunt stabilite urmatoarele cote progresive pe transe:transe de venit (u.m.) cota de impunere (%) 0 – 1 000 - 1001 – 4 000 10 4 001 – 8 000 15 8 001 – 15 000 2515 001 – 20 000 3020 001 – 30 000 40 peste 30 000 45 Sa se calculeze impozitul de plata pentru 2 contribuabili care au obtinut urmatoarele venituri : v1 = 8 510 u.m. v2 = 25 000 I1 = (1 000 - 0) × 0 + (4 000 – 1 000) × 10% + (8 000 – 4 000) × 15% + (8 510 – 8 000) × 25% = 0 + 300 + 600 + 127,5 = 1 027,5 u.mI2 = 1 000 × 0 + 3 000 × 10% + 4 000 × 15% + 7 000 × 25% + 5 000 × 30% + (25 000 – 20 000) × 40% = 300 + 600 + 1 750 + 1 500 + 1 200 = 6150 u.m Impunerea regresiva (degresiva) consta in aceea ca de la un anumit nivel al veniturilor mari, cotele de impunere sunt descrescatoare. Acest procedeu da impozitului regresiv , care inseamna un procent mai mic pe un venit mai mare. Ex : Venitul realizat de un intreprinzator privat este de 1,8 mil u.m. Transele de venit si cotele de impunere stabilite prin lege se prezinta astfel :transe de venit (u.m.) cotele de impunere (%) 15 001 – 250 000 25 ↑250 001 – 400 000 35 ↑400 001 – 600 000 45 ↑ 600 001 – 900 000 40 ↓ peste 900 0000 30 ↓ Sa se calculeze impozitul de plata al agentului . I = 1 800 000 × 90% = 540 000 u.m. Observatii :

1) Prin practicarea unei cote de impunere descrescatoare, agentul economic plateste un impozit mai mic daca s-ar fi aplicat o cota crescatoare. 2) Acest tip de impunere ii avantajeaza pe agentii economici deoarece, in loc sa plateasca statului impozite mari, acestia isi reinvestesc profitul.

Principiile impunerii

Reprezinta acele norme sau proceduri tehnico-administrative care trebuie urmate de unitatile administrativ-teritoriale si de administratiile financiare si privesc instituirea si acceptarea prelevarilor fiscale. Principiile impunerii inseamna dreptatea sociala in materie de impunere. Prin impunere trebuie sa se asigure egalitatea fiscala in fata legii, in sensul in care prelevarile fiscale trebuie stabilite diferentiat, in functie de marimea venitului, averii si cheltuielii fiecarui contribuabil. Egalitatea fiscala in fata legii presupune existenta a 2 elemente : - un element matematic, in sensul ca debitele fiscale trebuie sa fie egale la materiile impozabile egale. ; - un element personal, care tine de situatia economico-sociala a contribuabilului. Literatura de specialitate abordeaza principiile impunerii sub 2 aspecte : - abordarea anglosaxona ; - abordarea european-continentala. Principiile impunerii, potrivit abordarii european-continentale Aceasta abordare detaliaza impunerea sub aspectul obiectivelor social-economice urmarite de catre stat prin politica fiscala pe calea dimensionarii, asezarii si perceperii prelevarilor fiscale. Cele 4 tipuri de principii ale impunerii sunt : - principii de echitate fiscala ; - principii de politica financiara ; - principii de politica economica ; - principii social-politice. 1) Principiile de echitate fiscala presupun impunerea diferentiata a veniturilor si averilor in functie de puterea contributiva a contribuabilului si vizeaza indeplinirea simultana a urmatoarelor conditii : - stabilirea unui minim neimpozabil (legiferarea scutirii de la impozit a unei valori din venit sau din avere, in acest fel, asigurandu-se conditiile minime de subzisenta) ; - debitul fiscal sa fie calculat in functie de puterea contributiva (sarcina fiscala sa fie fundamentata in functie de marimea veniturilor si averilor, dar si de situatia sociala, personala a obiectului impozabil) ; - pentru puteri contributive egale, debitul fiscal al unei categorii sociale sa fie stabilit in comparatie cu debitul fiscal al altei categorii sociale, adica sarcina fiscala a unei persoane sa fie stabilita in comparatie cu sarcina fiscala a altei persoane din aceeasi categorie sociala ;

- impunerea sa fie generala, adica sa fie impusi toti subiectii care realizeaza venituri sau poseda un anumit gen de avere, indiferent de situatia acestora. 2) Principiile de politica financiara contin aspecte legate de modalitatile pe care o prelevare fiscala trebuie sa le indeplineasca in momentul legiferarii si anume : - randament fiscal ridicat ; - stabilitate ; - elasticitate ; - numarul prelevarilor obligatorii. Randamentul fiscal ridicat este asigurat numai in conditiile in care o prelevare fiscala poseda urmatoarele trasaturi : - sa aiba un caracter universal, adica sa fie platite de toate persoanele fizice si juridice care obtin venituri din aceeasi sursa, detin acelasi gen de avere sau efectueaza acelasi tip de cheltuiala ; - sa nu existe posibilitati de sustragere de la impunere, adica sa nu permita contribuabililor, legal sau ilegal sustragerea totala sau partiala de la impunere a obiectului impozabil ; - sa aiba cheltuieli minime cu asieta. Stabilitatea impozitului caracterizeaza situatiile in care randamentul fiscal nu se modifica de-a lungul unui an fiscal. Elasticitatea impunerii releva adaptarea permanenta a prelevarilor fiscale la necesitatile de venituri ale statului. Numarul prelevarilor fiscale este utilizat pentru pocurarea veniturilor necesare statului. 3) Principiile de politica economica presupun utilizarea de catre stat a prelevarilor fiscale, nu numai in vederea procurarii veniturilor, ci si in vederea extinderii sau restrangerii unor sectoare de active nerentabile. 4) Principiile social-politice releva faptul ca, prin politica fiscala promovata, statul nu se preocupa doar de spectrul economic, ci si de componentele social-politice. Prin programele politice de guvernare, fortele aflate la putere cauta sa mentina increderea populatiei in politica pe care o promoveaza, influentand anumite categorii sociale tinta (Exemplu : muncitori, pensionari, someri, persoane cu handicap si minoritati nationale).

Clasificarea prelevarilor fiscale

Impozitele pot fi clasificate in functie de urmatoarele 8 criterii : - dupa forma si fond ; - dupa frecventa de colectare ; - dupa modul de asezare ; - dupa nivelul de administrare ; - dupa obiectul impozabil ; - in functie de repartizarea sarcinii fiscale ; - dupa tehnica de impunere ; - dupa scopul urmarit de autoritati prin practicarea prelevarilor.

a) Dupa forma si fond se impart in 2 categorii : - impozite directe ; - impozite indirecte. Impozitele directe se stabilesc nominal in sarcina fiecarei persoane fizice si juridice si se stabilesc in functie de nivelul veniturilor sau averii acestora. Impozitee sunt percepute direct de la contribuabili la anumite teme precis stabilite. Impozitele indirecte nu se stabilesc nominal, sunt percepute cu ocazia vanzarii unor bunuri sau prestarii unor servicii si sunt varsate de catre producatori, comercianti sau prestatori de servicii,consumatorii finali fiind suportatorii acestora. b) Dupa modul de asezare : - impozite reale ; - impozite personale. Impozitele reale (obiective) se stabilesc in legatura cu detinerea unor obiecte materiale (cladiri, terenuri, autovehiculele, etc.) si fac abstractie de situatia personala a contribuabilului. Impozitele personale (subiective) se aseaza asupra veniturilor sau averii si au in vedere situatia personala a contribuabilului. c) Dupa obiectul impozabil : - impozite pe venit ; - impozite pe avere ; - impozite pe cheltuiala (consum). d) Dupa tehnica de impunere : - impuneri in suma fixa ; - impuneri proportionale; - impuneri progresive ; - impuneri regresive ; - impuneri degresive. e) Dupa scopul urmarit de autoritati prin practicarea prelevarilor : - impuneri financiare ; - impuneri de ordine. Impunerile financiare se percep in scopul obtinerii de venituri necesare acoperirii cheltuielilor publice. Impunerile de ordine se practica in vederea limitarii sau incurajarii unor anumite activitati economico-sociale. f) Dupa nivelul autoritatii care le instituie : - in state de tip federal (impozite federale, statale si locale) ; - in state de tip unitar (impozite centrale si locale); - in uniunile statale (impozite unionale si statale). h) Dupa repartizarea sarcinii fiscale pe contribuabili : - impozite de repartitie ; - impozite pe cotitate.

Impozitele de repartitie se stabilesc de jos in sus, prin calcularea necesarului total de venituri financiare ale statului, suma care se repartizeaza pe fiecare contribuabil in parte. Impozitele pe cotitate se calculeaza prin debitul fiscal pe fiecare contribuabilul in parte, respectand principiul de echitate fiscala.

Taxele si contributiile

Taxele pot fi clasificate in functie de 2 criterii :1) In functie de criteriul natiunii si naturii serviciului institutional.2) In functie de criteriul modalitatii de incasare.

a) Dupa servicul prestat, taxele se impart in : taxe judiciare, administrative, industriale si ecologice. Taxele judiciare reprezinta taxele datorate statului in vederea exercitarii de catre acesta a functiei juridice. Acestea imbraca urmatoarele forme : - taxele judecatoresti sunt taxele platite de subiectii care apeleaza la servicii cu caracter judecatoresc, actiuni in instanta si vizeaza litigiile supuse dreptului civil, comercial si penal ; - taxele notariale sunt taxele platite de subiectii care apeleaza la serviciile notariale si constau in legalizarea unor acte, documente, certificate, transferarea drepturilor de proprietate, precum si certificarea acestora. Taxele administrative sunt taxele platite organismelor de stat in schimbul furnizarii unor servicii cu caracter administrativ, ca de exemplu : autentificarea unor documente, eliberarea unor acte (certificat de nastere, casatorie, deces, carti de identitate, pasapoarte, autorizatii de port arma, etc.). Taxele industriale sunt taxele achitate autoritatii de stat de catre agentii economici, in vederea derularii unor activitati de productie, comercializare sau prestari de servicii. Taxele ecologice sunt taxele datorate de subiectii care exploateaza bunuri ambientale (aer, apa, sol) si care provoaca alterari acestor elemente, punand in pericol mediul ecologic. b) Dupa modul de incasare : - taxele in numerar reflecta transferul de valoare, reprezentand plata cuantumului unei taxe, efectuata in mod direct de catre autoritatilede stat, in numerar sau prin operatiuni de virament bancar; - taxele de timbru releva transferul de valoare, reprezentand plata cuantumului unei taxe realizata prin : cumparare, aplicarea si anularea de timbre mobile. Contributiile se clasifica in 2 categorii : - contributiile speciale (asigurative) releva prelevarile de putere de cumparare pe care statul le efectueaza de la contribuabilii care benefiziaza de o utilitate publica in schimbul furnizarii unui serviciu cu arie de cuprindere generala;

- contributiile generale (nonasigurative) releva transferul de putere de cumparare la dispozitia statului de catre persoanele fizice in scopul acoperirii cheltuielilor publice de natura sociala (pensii, ajutoare, indemnizatii, servicii sanitare, etc.).