prefaţă - profudegeogra.euprofudegeogra.eu/wp-content/uploads/2011/05/... · geografie...

Geografie economică-probleme actuale ale economiei mondiale

Prefaţă

Lucrarea de faţă se adresează îndeosebi studenţilor din anul I, cursuri de zi cât şi celor de la frecvenţă redusă, învaţământ la distanţă, însă poate reprezenta un suport ştiinţific deosebit pentru toţi geografii. Pe baza unei documentări complexe se pune accent asupra identificării repartiţiei spaţiale a unor procese şi structuri economice care au condus la mutaţii majore pe harta politico-economică a lumii contemporane.

Autorii au realizat un istoric al preocupărilor geografilor şi economiştilor în direcţia abordării spaţiale a fenomenelor economice. In a doua parte a capitolului sunt prezentate metodele şi principiile geografiei economice precum şi metodele de informare insistând pe rolul reţelelor informaţionale ca mijloc indispensabil în procesul de documentare.

O atenţie deosebită este acordată modalităţilor de ierarhizare economică a statelor lumii. Dezvoltarea umană este unul dintre indicatorii prezentaţi complex: începând cu elementele structurale, metoda de calcul şi terminând cu distribuţia geografică a indicelui dezvoltării umane, la nivel regional şi global. Pentru o mai bună înţelegere Produsul Intern Brut este prezentat în comparaţie cu alţi indicatori de ierarhizare a statelor lumii.

Analiza libertăţii economice este realizată prin prisma factorilor de determinare care sunt detaliaţi într-o manieră aproape exhaustivă. O atenţie deosebită a fost acordată de autori şi competitivităţii economice analizată complex, urmărindu-se elementele de condiţionare şi situaţia existentă la nivelul economiilor abordate de Institutul Internaţional pentru Dezvoltarea Managementului din Lausanne.

Transnaţionalitatea activităţilor economice este tratată într-un alt capitolul unde sunt subliniaţi factorii şi etapele procesului de transnaţionalizare, principalele companii transnaţionale precum şi rolul acestora în

7


dezvoltarea exporturilor de mărfuri şi de capitaluri şi a apariţiei unor disparităţi economice regionale

Integrarea economică, ca un proces dinamic al lumii contemporane, este abordată subliniindu-se principiile şi etapele acestui fenomen, insistându-se pe evoluţia celei mai puternice regiuni de integrare economică, respectiv Uniunea Europeană.

O atenţie aparte este acordată sistemelor de transport, domeniu dinamic puternic influenţat de evoluţia de ansamblu a economiei mondiale. Sunt prezentate rutele de transport în distribuţia lor spaţială, principalele aeroporturi ale lumii, clasificarea aeroporturilor precum şi influenţa evenimentelor din 11 septembrie din SUA asupra acestui domeniu.

Autorii au considerat necesară prezenţa unui mic glosar care aduce elementele necesare pentru înţelegerea unor noţiuni specifice geografiei economice, dar şi a unora impuse de dinamica procesului de globalizare economică.

Prin problemele actuale prezentate şi prin metodologia de abordare, lucrarea se constituie într-un material didactic şi ştiinţific deosebit de util studenţilor geografi, dar şi profesorilor din învăţământul preuniversitar.

Prof. univ. dr. Cristian BRAGHINĂ

8


CAPITOLUL IGEOGRAFIE ECONOMICĂ-DEFINIRE , OBIECT

DE STUDIU, METODE DE ANALIZĂ ŞI INFORMARE

1.1. Obiectul geografiei economice

Geografia studiază o problematică foarte complexă cu preocupări atât în analiza mediului natural – Geografia fizică - cât şi în ceea ce priveşte grupurile de oameni şi activităţile desfăşurate de aceştia – Geografia umană. Această componentă cuprinde toate acele domenii şi obiecte de studiu din cadrul Geografiei care nu sunt direct preocupate de mediul natural, analizând diferitele regiuni ale lumii în care se găsesc oameni, cum se intercondiţionează ei cu spaţiul în care trăiesc, care sunt trăsăturile peisajelor în care îşi desfăşoară activitatea şi cum transformă aceştia mediul natural pe care îl ocupă.

Geografia economică este o componentă a Geografiei umane care studiază răspândirea spaţială a comunităţilor umane şi relaţiile dintre acestea şi mediul natural. Ea include şi elemente din alte ştiinţe: sociologie, demografie, economie, dar impune o viziune globală ce trebuie analizată în fiecare loc şi moment în funcţie de jocul de forţe care se opun între ordinea genezei şi alte forme de ordine şi are menirea de a sesiza toate elementele revoluţionare nu numai pe plan cultural, social, politic, dar şi în plan tehnologic.

9


Geografia umană păstrează grija pentru comparaţie şi explicaţie, în scopul găsirii cauzelor, modalităţilor şi efectelor acţiunilor umane.

Scopul geografiei umane este acela de a determina extensiunea spaţiului uman, popularea acestuia, peisajele determinate de habitat, de activităţile productive şi de modurile de viaţă.

Geografia economică studiază spaţiul unde se produc bunurile şi serviciile, fluxurile pe care le produc acestea, ca şi factorii de producţie, condiţiile şi resursele punerii lor în valoare.

Conturarea unui obiect al geografiei economice s-a făcut datorită contribuţiei economiştilor, într-o primă etapă, şi geografilor, îndeosebi după 1850.

Înainte de 1850 interesul geografiei pentru aspectele teritoriale ale economiei era redus, în timp ce analiza fenomenelor economice în repartiţia lor teritorială, la economişti, ocupa un rol deosebit de important. Se remarcă aici interesul pentru a explica bogăţia statelor, dezvoltarea activităţilor materiale prin prisma principiilor care le favorizează. Se disting, în această perioadă, trei puncte de vedere (curente): al mercantiliştilor, al fiziocraţilor şi cel al clasicilor.

Mercantilismul este un sistem teoretic caracteristic secolelor XV-XVIII care consideră că statul este cel care trebuie să regleze viaţa economică pentru a urmări interesele naţionale apelând la protecţionism şi deţinerea monopolurilor. Statul este cel care trebuie să favorizeze un excedent comercial prin intermediul căruia să permită intrarea în ţară a metalelor preţioase.

Mercantiliştii identificau bogăţia cu banii şi considerau comerţul exterior principala sursă pentru sporire a avuţiei. Considerau că profitul se obţine din a vinde mai scump un produs. În realitate prin procesul de circulaţie a mărfurilor nu se creează plusvaloare ci doar se repartizează plusvaloarea iniţială obţinută prin producerea bunurilor.

Apariţia acestui curent a fost determinată de un complex de factori care au generat dezvoltarea comerţului: marile descoperiri geografice şi progresele spectaculoase în domeniul transporturilor. Acţiunea

10


diferenţiată a acestor factori a determinat conturarea a trei arii geografice: centrală, mediană şi periferică (Wallerstein, 1974).

În aplicarea politicii economice mercantiliste au existat patru: etape: mercantilismul timpuriu, mercantilism bazat pe industrie, mercantilism monetarist, mercantilismul dezvoltat (bazat pe comerţ).

Fiziocraţia sau “guvernarea naturii” este un curent promovat de şcoala franceză începând cu 1758, când F. Quesnay a publicat Analiza Tabloului economic în care a prezentat, sub forma unei scheme doctrina fiziocrată care analizează posibilitatea reproducerii şi repartiţiei produsului social total în condiţiile capitalismului. Tabloul reprezintă reprezintă repartiţia avuţiei societăţii franceze pe care autorul o împărţea în trei categorii: producători, proprietari şi industriaşi şi comercianţi. Fiziocraţii considerau că fenomenele economice se desfăşoară potrivit unor legi naturale, deci independent de voinţa oamenilor şi a statului şi că unicul izvor al avuţiei este producţia agricolă, singura clasă productivă fiind arendaşii şi muncitorii salariaţi care lucrează în agricultură.

Perioada liberalismului economic clasic. Teoriile liberalismului clasic au fost elaborate de reprezentanţii şcolii engleze la sfârşitul sec. al XVIII şi începutul sec. al XIX-lea. Ei studiază producţia, circulaţia şi repartiţia bogăţiilor materiale, axându-se pe rolul motor al interesului individului, pe existenţa unei ordini naturale şi pe funcţia reglatoare a pieţei şi a liberei concurenţe.

Liberalismul economic este o noţiune care se diferenţiază atât de etatism (controlul total al statului) cât şi de anarhie şi presupune intervenţia statului între anumite limite, care sunt stabilite prin negociere de părţile implicate în actul economic.

Principalele caracteristici ale liberalismului clasic sunt:

concentrarea atenţiei pe producţie şi doar în plan secundar pe circulaţie;

identificarea cauzelor care au condus la îmbogăţirea naţiunilor prin abstractuzare;

11


ordonarea societăţii şi economiei după legi naturale.

Economia se caracterizează, în această perioadă printr-o analiză diversificată a aspectelor spaţiale (Fig.1), acordând o atenţie deosebită elementelor sociale, culturale, istorice, economice şi geografice (Lamartiere, Staszak, 2000).

Cel mai important reprezentant al liberalismului economic clasic este A. Smith (1723-1790) care se remarcă prin câteva teorii, care au în vedere şi dimensiunea spaţială a fenomenelor economice.

Teoria diviziunii muncii, a comerţului între state şi a avantajului absolut are ca idee centrală specializarea dintre state în funcţie de favorabilităţile naturale şi artificiale conduce la accentuarea avantajelor reciproce.

Această inegalitate a avantajelor creşte pe măsură ce se accentuează diferenţele de nivel, structură şi rentabilitate.

David Ricardo (1772-1823) pune bazele unei noi teorii–avantajul comparativ relativ–care analizează rolul comerţului exterior ca factor de dezvoltare şi progres al ţărilor partenere în schimburi. Potrivit acestei teorii fiecare ţară trebuie să se specializeze în producţia şi exportul acelor bunuri pe care le produce cu costuri relativ mai scăzute invers, fiecare ţară va căuta să importe acele bunuri pe care le produce la costuri mai mari. Pe această bază schimburile economice internaţionale pot fi reciproc avantajoase pentru toţi partenerii. Astfel apare liberul schimb, deplina libertate

12

Fig. 1. Interferenţa dintre componentele analizei economice

Explicarea bogăţiei statului, dezvoltarea activităţilor materiale

Sursa: Lamartiere, Staszak (2000), Principes de géographie économique, Breal, Paris, pag.22.

Structura socială Cultură

ISTORIE

Geografie Economie


de concurenţă între ţări, indiferent de potenţialul lor economic. Acest principiu a reflectat mai mult economiile din sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX –lea.

La sfârşitul sec. al XVIII-lea apar primele lucrări veritabile de Geografie economică ca urmare a dezvoltării statisticii. Aceste studii analizează datele statistice ce privesc populaţia, activităţile economice. Se poate vorbi de un asemenea interes pentru Geografia economică la C. Ritter (1779-1859) care depăşeşte viziunea statistică tradiţională, opera sa fiind centrată pe influenţa condiţiilor naturale asupra evoluţiilor istorice.

Ratzel F. este un urmaş al lui Ritter fiind la originea conceptelor de oicumenă şi de spaţiu vital precum şi la originea orientărilor de cercetare a raporturilor dintre pământ, societate şi stat. Teoriile sale sunt preluate apoi de suedezul Rudolf Kjellen.

Între 1850 şi 1870 are loc o diminuare a interesului pentru spaţiu la economişti şi o dezvoltare progresivă a Geografiei economice.

Începutul perioadei este marcat de teoria marginalistă sau neoclasică (Lamartiere, Staszak, 2000, pag. 23).

Teoria marginalistă a fost emisă de şcoala austriacă. Potrivit acestei teorii, valoarea este o categorie subiectivă, rezultată din aprecierile “subiectelor economice” izolate. Reprezentanţii acestei teorii susţin că valoarea mărfii nu este creată în procesul producţiei ci ia naştere în procesul schimbului pe baza aprecierilor participanţilor la actul vânzare-cumpărare. Aceste aprecieri depind de raportul dintre intensitatea nevoilor individuale ce trebuie satisfăcute şi volumul de bunuri. Cu cât nevoia este mai mare, cu atât utilitatea este mai mare.

După cum se poate observa dispare treptat interesul pentru analiza spaţială, în favoarea raţionalului). Excepţie fac studiile lui Alfred Marshall care insistă asupra factorilor de localizare ai activităţilor economice.

În prima jumătate a sec. al XX-lea situaţia economică cunoaşte mutaţii profunde. Numeroase ţări revin la protecţionism, mecanismele capitaliste devin rigide, apar crizele economice în urma cărora creşte

13


şomajul şi se amplifică supraproducţia. Apar, în aceste condiţii, alte modele economice (de ex. planificarea sovietică în 1928) pe fondul neîncrederii în mecanismele spontane ale pieţei.

În intervalul analizat se remarcă două momente în constituirea acestei ştiinţe:

Geografie economică pragmatică (caracteristică sfârşitului de secol XIX);

Geografie economică teoretică (în prima jumătate a sec. al XX-lea).

În prima etapă se remarcă Şcoala Franceză de Geografie prin fondatorul său Paul Vidale de la Blache care acordă o atenţie deosebită progresului noilor regiuni industriale şi urbane. El evidenţiază rolul căilor ferate şi marilor centre industriale în noile forme de structurare a spaţiului. Printre succesorii săi cei mai de seamă, J. Brunhes consacră un capitol important al lucrării sale Geografie umană (1910) geografiei economice.

Se remarcă în această etapă dezvoltarea geografiei economice în învăţământul secundar şi practic, începând cu 1860. Astfel ia naştere geografia economică, ca răspuns la nevoile unui public interesat de transformarea lumii şi extinderea pieţelor. Devine în anii 1870-1880 ramura geografiei cu cel mai mare succes public. Apar în aceşti ani societăţi de geografie colonială, comercială sau maritimă.

Obiectul Geografiei economice este reprezentat în această etapă de inventarierea resurselor (minerale, energetice, agricole) din diferite ţări, de a descrie utilizarea lor productivă şi de a prezenta fluxurile de schimburi internaţionale corespunzătoare (rute ale comerţului mondial). Cadrul natural, care determină activităţile economice, deţine un rol foarte important. Această geografie economică este foarte empirică, ea prezintă fapte concrete, statistici şi nu utilizează fundamentul teoretic. Observaţiile sale cu privire la economie sunt mai ales descriptive.

Al doilea moment este marcat de contribuţia lui Pierre George care va exercita un ascendent puternic asupra epocii sale. El încearcă să adapteze geografia la epoca sa considerând că această ştiinţă trebuie să

14


servească mai ales în acţiunile de planificare. El se opreşte asupra problemelor de actualitate cum ar fi industrializarea, urbanizarea, legătura dintre modul de viaţă şi modul de producţie. Pentru P. George nu există mecanisme naturale care determină o anumită adaptare ci doar concepţii guvernamentale care împart lumea în societăţi capitaliste şi socialiste. El plasează astfel, în centru regimurile economice şi politicile macroeconomice (legislaţie, infrastructură, protecţionism). Autorul privilegiază producătorul însă nu ignoră consumul care îi serveşte să măsoare nivelurile de dezvoltare ale ţărilor (George P, 1956).

Paul Claval în lucrarea Eseu asupra evoluţiei umane-1964 propune o reorientare a geografiei economice prin apropierea de economie şi abordarea problemelor de microeconomie. În lucrarea Geografia generală a pieţelor-1963 el analizează dimensiunea spaţială a teoriei pieţelor, acordând un loc important cheltuielilor de transport şi costurilor de informare. Autorul, în lucrarea Regiuni, naţiuni, mari spaţii-1968, se opreşte asupra rolului mecanismelor macroeconomice în structurarea spaţiului.

Noile orientări ale geografiei economice, fondate pe luarea în considerare a comportamentelor raţionale au căpătat o asemenea importanţă în anii 1950-1970 încât geografii le-au considerat o bază pentru reorganizarea totală a Geografiei umane. Geografia economică era calificată, în Franţa anilor 1968, ca fiind noua geografie.

După 1970 curentul economiei spaţiale la economişti îşi pierde din importanţă din cauza rolului secundar al costurilor de transport.

În această perioadă capătă o importanţă deosebită reintegrarea mediului în teoria economică, idee reluată în zilele noastre indirect prin reflecţiile asupra dezvoltării durabile şi căutarea unor soluţii noi în gestiunea mediului.

În economia internaţională s-au realizat dezvoltări teoretice importante, această ramură fiind printre puţinele care nu au eliminat dimensiunea spaţială a abordărilor, ea fiind consolidată pe baza teoriei ricardiene fondată pe heterogenitatea geografică.

15


Această evoluţie conferă o mare putere explicativă pentru progresele realizate în economia internaţională, pentru caracteristicile determinate de schimburile internaţionale sau localizarea unor activităţi, şi determină o creştere a interesului pentru noua geografie.

Economistul american Paul Krugman a devenit unul dintre cercetătorii actuali cei mai cunoscuţi pentru că a contribuit la o reorientare fundamentală a teoriei comerţului internaţional, în cursul anilor 1980. El a demonstrat că schimburile internaţionale ar putea exista şi în lipsa unui avantaj comparativ, datorită randamentelor ridicate realizate de economiile de scară. Această posibilitate justifică intervenţia publică în politicile industriale şi comerciale private.

Începând din 1990, cercetările lui Paul Krugman s-au reorientat către Geografia economică, şi mai ales către problemele localizării. Una din sarcinile economiei, afirmă el, este de a înţelege de ce activităţile economice apar şi se dezvoltă într-un loc mai degrabă decât în altul. El mai arată că o regiune poate deveni prin efect cumulativ şi, plecând de la un demaraj aproape arbitrar, mai competitivă decât alta, datorită randamentelor crescute permise de concentrarea spaţială a activităţilor.

Lucrările de geografie economică, realizate de geografi sunt foarte numeroase, în această perioadă, ele fiind consacrate pieţelor internaţionale, localizărilor industriale, activităţilor de servicii, telecomunicaţiilor, economiilor regionale sau naţionale, meritul lor fiind acela de a depăşi caracterul explicativ, trecându-se la abordări teoretice. Acesta este un salt calitativ remarcabil ce plasează Geografia economică în rândul ştiinţelor indispensabile în abordarea realităţii economice contemporane. Complexitatea abordărilor creşte, aspectele economice fiind urmărite într-un context mai larg, în legătură cu discursul şi ideologiile grupurilor sociale, percepţia indivizilor asupra proceselor şi fenomenelor economice, optimizarea raporturilor între economie, ca dimensiune a dezvoltării economice, şi celelalte elemente ale teritoriului.

1.2. Metode de analiză şi informare

16


Analiza şi interpretarea geografică a fenomenelor economice se bazează pe o serie de principii şi metode în vederea cunoaşterii fenomenelor în conexiunea şi dinamica lor.

1.2.1. Principiile geografiei economice

Principiul repartiţiei spaţiale defineşte legăturile indisolubile ale fenomenelor economice din teritoriu, deoarece nici un fenomen economic nu poate să fie analizat în afara lui, şi în afara relaţiilor strânse care se stabilesc între fenomenele economice şi teritoriul în care se desfăşoară.

Principiul cauzalităţii permite studierea fenomenelor prin prisma cauzelor care determină caracteristicile lor.

Principiul integrării geografice presupune studierea corelaţiilor dintre elementele unui complex, poziţia spaţială şi rolul pe care îl ocupă fiecare element în cadrul acestui complex.

1.2.2. Metodele geografiei economice

Metoda observaţiei presupune observarea directă (pe teren) sau indirectă (pe materiale cartografice) în scopul acumulării unor elemente calitative şi cantitative necesare investigăriii fenomenelor economico-geografice.

Metoda istorică constă în abordarea fenomenelor economico-geografice în evoluţia lor (se au în vedere factorii care au determinat evoluţia fenomenului), în scopul înţelegerii caracteristicilor lor actuale.

Metoda inductiv-deductivă presupune pe de o parte cunoaşterea relităţii geografice prin studiul singularului (inducţie), pe de altă parte se pleacă de la generalizările realizate prin inducţie pentru cunoaşterea singularului.

Metoda matematică este utilizată frecvent în condiţiile în care analiza geografică apelează la un volum

17


de date din ce în ce mai mare, iar nevoia de cuantificare a fenomenelor este stringentă.

Metoda analizei şi sintezei este o metodă compusă ce are la bază analiza şi sinteza.Metoda analizei presupune descompunerea obiectelor, fenomenelor şi proceselor studiate în părţile lor componente pentru observarea şi cunoaşterea în detaliu a caracteristicilor şi funcţiilor pe care le au. Metoda sintezei presupune integrarea mentală a părţilor obiectului descompus iniţial prin analiză în părţi componente, în contextul sistemului din care fac parte.

Metoda modelelor constă în imitarea materială sau mentală a unui fenomen reconstruindu-se principiile organizării şi funcţionării acestui sistem.

1.2.3. Informarea statistică şi analiza geografică a fenomenelor economice

Informarea statistică presupune culegerea, prelucrarea, sistematizarea datelor din sursele de documentare. Se vor alege acele surse care sunt legate direct sau indirect de fenomenul studiat. De exemplu, dacă se studiază procesul de privatizare în România se vor utiliza datele legate direct de privatizare, dar şi date despre investiţiile străine care susţin procesul de privatizare.

În lucrarea finală datele nu vor apare în formă brută, ci prin reprezentări grafice şi cartografice, menţionându-se obligatoriu sursa datelor şi anul la care se referă.

Analiza datelor statistice permite identificarea aspectelor calitative şi cantitative ale fenomenelor economico-geografice pe baza principiilor şi metodelor amintite mai sus, conducând la conturarea legilor obiective de dezvoltare a fenomenelor economico-geografice, a legăturilor reciproce dintre acestea, a diferenţierii lor calitative şi cantitative în spaţiu, a evoluţiei şi perspectivei lor.

Abordarea problemelor de geografie economică mondială se face în două moduri: problematic şi regional.

Abordarea problematică presupune studierea geografică a unui fenomen în dimensiunea sa globală, în

18


timp ce abordarea regională presupune analiza geografică a complexului de fenomene economice dintr-un teritoriu. În acest ultim caz delimitarea teritoriului se face pe baza mai multor criterii: administrative (ţară, zonă de integrare, etc.), istorice (Tirol, Republica Federală Germană, Cehoslovacia, etc.), economico-geografice (regiune industrială, nucleu neoindustrial, etc.), fizico-geografice (Bazinul Parizian, Valea Rhinului, etc.).

În abordarea fenomenelor de geografie economică mondială, analiza trebuie să insiste asupra caracteristicilor fenomenelor în relaţie cu teritoriul în care se desfăşoară. Trebuie precizat momentul apariţiei şi dezvoltării fenomenelor respective, structura lor, dinamica, intensitatea şi complexitatea legăturilor economice generate de acestea, formele specifice ale localizării, diferenţierile în profil teritorial.

Un rol deosebit de important, atât din punct de vedre teoretic cât şi aplicativ, îl are stabilirea tipurilor de localizare în domeniul industriei, a tipurilor de producţie agricolă, implicaţiile procesului de privatizare, consecinţele globalizării economice în profil teritorial, caracteristicile procesului de integrare economică, dinamica fluxurilor de investiţii străine etc.

În studiile de geografie economică mondială cercetătorul nu trebuie să se oprească doar asupra prezentării lor cantitative, ci trebuie să surprindă fenomenele pe care le generează de asemenea în repartiţia lor teritorială.

Efectuarea analizei şi sintezei trebuie să plece de la obiectul geografiei economice, întregul economico-spaţial, care indiferent din ce unghi este analizat, necesită o analiză multilaterală, sistematică şi integrată. Din studiul realizat trebuie să se reţină factorii directori în jurul cărora se polarizează toate celelalte fenomene studiate.

1.2.4. Informarea cartografică

19


Analiza fenomenelor reprezentate pe hartă permite obţinerea imaginii raporturilor spaţiale, privirea sintetică a corelaţiei fenomenelor economico-geografice. Hărţile ajută la analiza repartiţiei fenomenelor economico-geografice privite în dinamica lor, precum şi la descifrarea raporturilor care se stabilesc între fenomene economice şi spaţiul în care se manifestă.

1.2.5. Informarea electronică

Tehnicile moderne (Internetul) pot fi utilizate pe scară largă pentru documentare, în realizarea studiilor de geografie economică mondială, datorită unor avantaje categorice:

• volum impresionant de informaţie;• accesul rapid la sursele de documentare.

Beneficierea de aceste avantaje este condiţiontă de:• cunoaşterea tehnicilor de utilizare a Internetului;

• cunoaşterea modalităţilor moderne de înregistrare şi prelucrare a informaţiei (stocarea informaţiei, printare, realizarea de materiale grafice şi cartografice pe calculator etc.);

• o pregătire prealabilă a subiectului ce urmează să fie analizat ;• realizarea unei bănci informatice cu pagini WEB care

surprind direct sau indirect tema studiată.

Bibliografie selectivă:

Braghină C., Peptenatu D., (2003), Consideraţii privind conceptul de Geografie economică pe plan mondial, Comunicări de geografie vol. VII, Ed. Universităţii din Bucureşti.

Carbon L.B., (1971), Essai sur l’histoire de la pensée et des doctrines economiques, Editura Montchretien;

Claval P., (1976), Élements de géographie économique, Paris.

Dumitrescu S., Bal Ana, (1999), Economie mondială, Editura Economică, Bucureşti.

20


Engels F. (1966), Dialectica naturii, Editura Politică, Bucureşti;

Galbraith J.K., (1982), Ştiinţa economică şi interesul public, Editura Politică, Bucureşti;

Généreux J., (1992), Introduction á l’économie, Paris;

Gide Ch., Rist Ch., (1926), Istoria doctrinelor economice, de la fiziocraţi până azi, Editura Casei Şcolilor, Bucureşti;

Ivanciu Nicolae-Văleanu (1992), Istoria gândirii economice, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;

Keynes J.M., (1970), Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti;

Lamartiere Geneau Isabelle, Staszak J F., (2000), Principes de géographie économique, Breal, Paris.

Malthus Th. R., (1846), Principles of Political Economy, Guillaumin, Paris;

Peptenatu D., Drăghici C., Cepoiu Loreta (2006), Geografie economică mondială, Editura Universitară, Bucureşti;

Quesnay Fr., (1958), Analyse du Tableau economique, Paris;

Simonde de Sismondi, (1827), Noveaux principes d’economie politique, ou de la richesse dans ses rapports avec la population, Editura Delaunay, Paris;

Smith A., (1965), Avuţia naţiunilor, Editura Academiei, Bucureşti;

Wallerstein E., (1974), The modern world system, Mc Millan, Londra;

Walras L., (1953), Eléments d’économie politique pure, Paris.

21


CAPITOLUL IIGLOBALIZAREA ECONOMICĂ

II.1. Globalizarea economică-consideraţii generale

Procesul de globalizare este caracteristic ultimelor decenii ale secolului al XX-lea şi s-a dezvoltat datorită accentuării complexului de relaţii economice, sociale, culturale şi politice dintre state pe baza principiilor neoliberalismului, sintetic acest proces poate fi considerat ca fiind tendinţa universală de raportarea la o scară unică de valori.

Curentul neoliberalist a militat întotdeauna pentru eliminarea protecţionismului în relaţiile internaţionale şi mai ales în cele comerciale. Autori ca Lubbers Ruud şi Koorevaar Iolanda consideră neoliberalismul principala cauză a globalizării.

La autorii care au analizat acest proces se disting două direcţii de abordare a istoriei globalizării. În primul rând se remarcă autorii care consideră că se poate vorbi de globalizare încă de la începutul istoriei, însă efectele s-au simţit în ultimele decenii cu o intensitate mai mare. Argumentul principal folosit era răspândirea creştinismului. Alţi autori consideră globalizarea un fenomen contemporan caracteristic dezvoltării relaţiilor capitaliste.

După M. Camdessus globalizarea este evidenţiată în prezent de următoarele elemente:

• Marile întreprinderi se mondializează treptat şi se structurează în reţele sub efectul progreselor tehnologice, cercetărilor de optimizare a gestiunii şi productivităţii, şi noilor relaţii financiare;

22


• Globalizarea se produce în prezent în timp real datorită eliminării controlului la efectuarea schimburilor comerciale şi uşurarea accesului la alte culturi;

• Posibilităţile de transmitere universale şi instantanee a noutăţilor (de exemplu costul unei convorbiri telefonice între New York şi Londra a scăzut de la 245$, în 1930, la sub 3,5% din această valoare în 1990);

• Conştientizarea că anumite probleme ale devenirii umane sunt transnaţionale şi nu pot fi acceptate pe scara stat-naţiune.

Economia mondială reprezintă un ansamblu al schimburilor reciproc de activităţi (producţia materială, circulaţia bunurilor, serviciilor, capitalurilor, cercetarea ştiinţifică etc). Se poate spune că este un sistem de interdependenţe în care celulele de bază sunt, încă, economiile naţionale, a căror influenţă asupra economiei mondiale este în funcţie de nivelul lor de dezvoltare. În diferite zone geografice, evoluţia economică este diferită, fazele de expansiune alternând cu cele de recesiune, dar rezultanta globală este de creştere a produsului mondial brut. Economia mondială este un sistem eterogen, pentru că statele diferă ca mărime, potenţial demografic şi economic, dar se mai menţin diferenţe şi în privinţa sistemului economic.

În prezent, se poate spune că cele mai importante elemente ale evoluţiei economiei mondiale sunt societăţile transnaţionale, definite ca acele firme care şi-au extins activitatea economico-financiară dincolo de graniţele ţării de origine. Ele reprezintă un ansamblu la scară globală, alcătuit dintr-o societate principală - firma mamă - şi un număr de filiale, dependente de aceasta, implantate într-un număr mai mare sau mai mic de ţări. Iniţial, s-au afirmat în ţările dezvoltate cu economie de piaţă, ajungând, în unele cazuri, să aibă o forţă economică mai mare decât a unui stat – naţiune. Strategia generală a societăţilor transnaţionale vizează abandonarea economiilor bazate pe consumuri mari de materii prime, de energie şi trecerea la o economie bazată pe informaţie şi tehnologie de vârf, fiind interesate în special de sectorul bancar, cel de asigurări,

23


de servicii, sectoare în care deţin aproape 60% din active la nivel global.

Un efect al transnaţionalizării este procesul de delocalizare, adică transferul unei producţii interne în alte state, cu un nivel economic mai scăzut, datorită unor interese ca: prelungirea ciclului de viaţă a produsului, minimizarea costurilor de fabricaţie, ocolirea unor bariere vamale, extinderea concurenţei. În general, delocalizarea vizează produse standardizate şi s-a dezvoltat mai întâi pe axa Nord – Nord, pentru ca apoi să includă şi ţările în curs de dezvoltare. Acest proces implică noi forme de organizare internaţională a producţiei, apariţia unor filiale comune, încheierea unor acorduri de licenţe, începerea producţiei de subansamble. Se observă că profiturile obţinute în urma delocalizării sunt utilizate pentru modernizarea tehnologiilor în ţara în care îşi are sediul firma-mamă, adică asistăm la un proces invers, cel de relocalizare.

Reorganizarea economiei mondiale este determinată în mod hotărâtor de trei elemente esenţiale: globalizarea consumatorilor şi a corporaţiilor, formarea statelor-regiuni ca reacţie la statele naţiuni, apariţia şi ascensiunea blocurilor economice (Keinichi Ohmae, End of the Nation State, 1995).

Un proces tot mai evident este globalizarea economiei. Are loc o întrepătrundere a economiilor, manifestată prin creşterea rolului jucat de investiţiile şi capitalurile străine, de schimburile comerciale în formarea produsului intern brut. Capitalul intern nu mai poate fi factorul principal al creşterii economice.

Globalizarea nu este un proces uniform şi linear ce include o gamă largă de fenomene, de la activităţi economice la internaţionalizarea culturii, educaţiei, tehnologiei. M. Waters (Waters M., (1996) , Globalization, Routhlege, London) spune că globalizarea reprezintă reducerea constrângerilor geografice asupra aranjamentelor sociale. Mergând pe schema conceptuală propusă de acesta se poate vorbi despre o tridimensionare a globalizării: pe plan economic, politic, cultural. Autorul operaţionalizează pentru fiecare concept (globalizare economică, politică, culturală) şi

24


apoi propune o comparaţie între ideal-tip şi starea de fapt.

Procesul de globalizare cuprinde trei dimensiuni: globalizarea economică, politică şi socială. Astfel, în ceea ce priveşte globalizarea economică Waters consideră că dimensiunile acesteia sunt: comerţul, producţia, investiţiile, ideologia organizaţională (impunerea unui anumit mod de a face producţie), piaţa financiară şi piaţa muncii. Dintre acestea piaţa financiară şi comerţul reprezintă acele elemente în care globalizarea este realizată aproape în întregime. În sens mai restrâns, globalizarea se referă la liberalizarea comerţului, investiţiilor şi fluxurilor de capitaluri dintre ţări, precum şi la integrarea mijloacelor de producţie din diferite ţări sub proprietatea societăţilor transnaţionale şi la integrarea pieţelor de produse şi financiare

Din punct de vedere economic globalizarea semnifică integrarea sistemelor economice naţionale sistemului economiei mondiale, deci într-un sistem unic. Această integrare presupune schimbări de mentalitate la nivelul entităţilor statale, dar şi la nivelul fiecărui agent economic în parte. Motivaţiile de natură naţională încep să îşi piardă teren în condiţiile în care componentele sistemului economic mondial nu mai reprezintă decât în mică măsură interesele naţionalului. Astfel în numeroase state în care societăţile transnaţionale produc o mare parte din produsul intern brut, acestea capătă o putere de negociere pe plan internaţional care devansează reprezentanţii puterilor naţionale. In aceste condiţii există riscul ca cele două grupări să intre în conflict şi să dea o altă direcţie şi formă procesului.

Statele care urmează direcţia impusă de societăţile transnaţionale trebuie să-şi adapteze politica economică şi legislativă în funcţie de interesele acestora, pentru a nu genera probleme sociale, ţinând cont de faptul că aceste firme gigant contribuie tot mai mult la crearea valorii adăugate în cadrul economiei naţionale, şi, de asemenea, la crearea de locuri de muncă.

Există două forţe care acţionează asupra globalizării: răspândirea reţelelor informaţionale, care urmăresc traseul infrastructurii urbane, creând oraşe

25


informaţionale globalizate, şi cooperarea naţiunilor la crearea unei reţele economice globale, care necesită politici financiare şi comerciale liberalizate. Globalizarea economică reprezintă o transformare majoră în organizarea teritorială, spaţială, a activităţii economice şi a puterii politico-economice.

Primul val al globalizării a fost determinat de o combinaţie între scăderea costurilor de transport (motorul cu aburi) şi eliminarea obstacolelor legate de tarifele vamale ceea ce a făcut posibilă folosirea unor regiuni mai extinse. Noile tehnologii (calea ferată) au deschis mari posibilităţi pentru exporturile de produse industriale. Un prim rezultat a fost acela că bunurile primare legate de agricultură erau schimbate cu produse industriale.

Producţia de bunuri primare necesita şi forţă de muncă. Circa 60 milioane persoane au emigrat din Europa spre America Nord şi Australia pentru a lucra terenurile disponibile. Migraţiile din zonele populate ale Chinei şi Indiei către Thailanda, Birmania, Filipine, Vietnam au însemnat fluxuri aproape egale, astfel că fluxurile totale de forţă de muncă în primul val de globalizare au implicat circa 10% din populaţia Terrei. Migraţia este considerată un factor mai important decât schimburile comerciale sau de capital. Apar diferenţieri importante între state ca urmare a creşterii veniturilor: SUA, Australia, Noua Zeelandă, pe de o parte, dar şi cele din Europa de Vest în care se constată creşterea salariilor datorită emigraţiei.

Perioada 1914 - 1945 poate fi considerată ca o reîntoarcere la naţionalism. Tehnologia a dus în continuare la scădere costurilor de transport, astfel la transportul pe apă, costurile scad de 3 ori în perioada interbelică.

Sistemul monetar, foarte eficient la începutul secolului, este distrus datorită războiului, iar în încercarea de a atrage cererea către pieţele interne ţările puternice adoptă măsuri protecţioniste care dau rezultatte negative: în SUA între 1929-1933 importurile au scăzut cu 30%, iar exporturile cu 40%. La nivel internaţional protecţionismul a dus la un declin al

26


comerţului mondial, astfel că la nivelul anului 1950 exporturile, ca parte din venitul global, se situau la acelaşi nivel cu cel din 1870. Apare o atitudine antiimigrare: în SUA au intrat numai 6 milioane persoane faţă de 15 miloane între 1870-1914. Retragerea fenomenului de globalizare nu a schimbat însă situaţia marilor inegalităţI mondiale. Experimentul de globalizare inversă a arătat faptul că acest lucru este posibil dar nu şi atractiv.

Al doilea val de globalizare (1950-1980) a însemnat o reîntoarcere la internaţionalism. Se produce o liberalizare a comerţului cu bunuri datorită activităţii Acordului General pentru Tarife şi Comerţ. A fost o liberalizare selectivă atât în privinţa ţărilor care participa la acest proces cât şi în privinţa produselor care erau acceptate. Până în 1980 comerţul cu bunuri industriale dintre ţările dezvoltate a fost mult eliberat de bariere tarifare, dar pentru ţările în curs de dezvoltare acestea au fost îndepărtate doar pentru bunurile primare care nu puteau concura cu agricultura din ţările dezvoltate. Acest lucru a dus la apariţia unor mari inegalităţi Nord-Sud.

Se produce o liberalizare a comerţului cu bunuri datorită activităţii Acordului General pentru Tarife şi Comerţ. A fost o liberalizare selectivă atât în privinţa ţărilor care participa la acest proces cât şi în privinţa produselor care erau acceptate. Până în 1980 comerţul cu bunuri industriale dintre ţările dezvoltate a fost mult eliberat de bariere tarifare, dar pentru ţările în curs de dezvoltare acestea au fost îndepărtate doar pentru bunurile primare care nu puteau concura cu agricultura din ţările dezvoltate. Acest lucru a dus la apariţia unor mari inegalităţi Nord – Sud. Pentru ţările dezvoltate a crescut foarte mult comerţul exterior, apare specializarea internaţională în cadrul producţiei, ceea ce a permis aglomerarea industrială şi o economie de scară. Se poate vorbi de apariţia unui nou sistem comercial: intra-Nord care a avut un efect benefic pentru ţările industriale cu venituri mici.

27


Noul val de globalizare (după 1980) este marcat de câteva elemente cu efecte semnificative în evoluţia economiei mondiale:

1) În ultimele decenii se constată tendinţa de „tripolarizare” a schimburilor comerciale internaţionale, principalii actori fiind Uniunea Europeană, S.U.A. şi Japonia, care însumează jumătate din valoarea schimburilor mondiale.

2) Liberalizarea mai mare a comerţului prin apariţia Organizaţiei Mondiale a Comerţului (Acordul de la Marrakech, 1995) care aduce noi reglementări privind comerţul cu servicii şi drepturile de proprietate intelectuală.

3) Multinaţionalizarea presupune un complex de transformări legate de politicile de liberalizare şi dezvoltarea noilor tehnologii. În prezent caracterizează toate procesele de schimburi, de bunuri şi servicii precum şi transferurile de informaţie. Liberalizarea a fost aplicată în special în sectorul financiar după care au urmat transporturile aeriene şi telecomunicaţiile. Multinaţionalizarea este o fază superioară internaţionalizării şi presupune o nouă logică de producţie în străinătate. Ea implică organizarea şi controlul activităţilor de producţie şi de comerţ în străinătate ale firmelor care sunt ancorate în sistemele economice naţionale. Multinaţionalizarea este rezultatul interdependenţei între patru componente fundamentale: investiţiile străine directe, exporturi şi importuri, transferuri de capital şi transferuri de tehnologie.

4) Creşterea exportului de servicii datorită liberalizării comerţului, eliminării barierelor faţă de investiţiile străine şi progresului extraordinar din domeniul transporturilor şi comunicaţiilor.

5) Creşterea mişcărilor de capital. Controlul asupra fluxurilor externe de capital din ţările dezvoltate a fost înlăturat - în 1997 se atinge un maxim de fluxuri către ţările în curs de dezvoltare de peste 300 miliarde dolari SUA, dar în 2003 acestea scad la 172 milioane USD. Ţări cu primiri importante în grupa celor în curs de dezvoltare: China (cele mai mari primiri – 61 miliarde USD în 2004), Brazilia, Chile, Malaezia, Thailanda. Cu

28


toate acestea fluxurile de capital către gruparea respectivă reprezintă doar o parte redusă din piaţa totală de investiţii ca urmare a neîncrederiii faţă de situaţia economică şi politică internă. ISD implică nu numai fluxuri de capital, ci şi de tehnologie avansată şi acces la pieţele internaţionale.

6) Creşterea migraţiei internaţionale, cauzele economice fiind principalul motiv al deplasărilor internaţionale şi internaţionale. Diferenţele mari salariale conduc la creşterea presiunilor migraţiei, circa 120 de milioane de persoane trăiesc în afara ţărilor în care îşi au domiciliul.

În momentul actual se poate aprecia despre globalizare că este un proces inevitabil, reuşita sa fiind legată de rezolvarea unor probleme care afectează funcţionarea sistemului mondial:

Stabilirea noului rol pe care îl ocupă statul în sistemul mondial, ştiut fiind faptul că funcţionarea sa a fost deseori frânată de politicile naţionale protecţioniste.

Evitarea crizelor financiare (crizele financiare din Asia şi America Latină au perturbat serios economia mondială) prin instituţii financiare credibile.

Sprijinirea statelor aflate în curs de dezvoltare pentru standarde de viaţă ridicate şi pentru consolidarea unor economii stabile şi deschise.

Diminuarea decalajului dintre ţările bogate şi cele sărace, principalul argument al adversarilor globalizării.

TEMĂ SEMINAR/LUCRĂRI PRACTICE

Indicele globalizării

Indicele globalizării realizat de Kearney A.T. (Foreign Policy) clasifică 62 de ţării (reprezintă 96% din PIB mondial, 84% din populaţia lumii) în funcţie de 14 variabile grupate în patru categorii:

29


integrarea economică (comerţul, investiţiile străine directe, portofoliul fluxurilor de capital, veniturile din investiţii), contact personal (călătoriile şi turismul internaţional, convorbirile telefonice internaţionale, transferuri şi expedieri între persoane), conectivitatea tehnologică (utilizatori de internet, gazde de internet şi servere sigure) şi angajamentul politic (membru în organizaţii internaţionale, contribuţii financiare şi personal pentru misiunile Consiliului de Securitate ONU, tratate internaţionale ratificate, schimbări guvernamentale).

Tabel nr. Indicele globalizării-2004A B D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V

1 Ireland 0 1 214 11 3 1 1 1 3 5 4 24

16 7

23 5 9 26 1

2 Singapore 2 2 310 40 1 6 7 2 1 6

48 3

10 9

59

21

44 38 4

3 Switzerland -1 9 1 7 33 18 818 3 2 2 2 19

11 5

13

60

44 10 2

4Netherlands 1 3

11 8 14 9 2 5 6 6 16

43 4 3 15

12

17

44 8 5

5 Finland 5 715 4 12 28 4 6 12

14 11

39 6 2 8

11

14

30 16 10

6 Canada 118 5 3 20 25

30

12 20 4 20

61 9 9 3 4

23

30 31 7

7United States 4

56

35 1 28 61

26

39 38

19 33

56 5 1 1 3

25

60 44 11

8New Zealand 8

35

10 2 3 35

21

47 17 5 23

57 8 6 2

32 1 9 20 16

9 Austria -113 6

13 1 13 3

25 11

11 3

28 14

15 13 9 3 1 4 8

10 Denmark -412 8 6 10 19

19

13 9 7 19

16 10 4 10 8

10

30 9 6

11 Sweden -810

12 9 8 21

23 9 8 9 13

35 1 8 11 4

13 9 14 3

12United Kingdom -3

20

13

11 7 46

18

35 5

10 17

41 15

14 6 2

12 9 19 9

13 Australia 826

28 5 13 52

13

16 24

12 30

52 12 5 4

32 4

30 37 21

14Czech Republic 1 6 4

24 29 5

22 4 25

25 1

17 25

20 25

26

40 9 27 15

15 France -316

19

21 2 47

11

10 16

18 12

34 22

19 19 1 6 9 11 12

16 Portugal -215

17

22 4 31 7

14 13

21 15

18 18

24 23

14 2 9 6 14

17 Norway -423

27

12 21 29 5

29 18

22 24

29 7

13 12

18

18 9 22 13

18 Germany -124

23

16 5 30

14

28 14

13 21

45 13

17 14 4 9 9 13 17

19 Slovenia 611

18

18 23 10

53 8 45

23 10

21 16

22 18

55

22 1 24 25

20 Malaysia -2 814

26 46 2

42

17 15

28 7

12 20

36 35

32

43

30 45 18

21Slovak Republic 6 5

38

31 18 4

36 2 47

30 32

26 30

25 34

37 8 1 54 27

22 Israel -331 7

19 44 23

34

30 26 8 27 5 21

18 17

61

24

61 3 19

23 Croatia -114 9

28 37 11

20

11 31

15 8

10 28

34 22

53

47 1 21 22

24 Spain -419

22

25 16 41

10

15 21

17 18

38 27

27 20

15

19 9 17 20

25 Italy -134

25

23 6 49

29

31 19

16 22

40 23

30 24 4

15 9 12 24

26 Hungary -321

16

29 26 6

33

40 30

29 4

37 29

21 31

23

36 1 34 23

27 Panama 3 445

36 48 7

24 3 7

31 39

47 41

38 26

58

57 1 25 30

28 Greece -252

21

30 15 45 9

58 48

20 14

33 31

26 28

18

20

30 5 26

29 Japan 660

55

15 19 62

35

49 49

38 45

60 11

12 16

21

11 9 50 35

30


30 Botswana 317

33

50 17 15

12

52 4

34 25

19 50

45 60

60

53 9 1 33

31 Poland 142

26

32 32 38

38

34 52

33 9

36 32

23 32

18

31

30 36 32

32South Korea -4

44

42

20 41 24

39

51 54

37 38

25 2

33 29

32

28

44 48 28

33 Philippines 2132

20

47 51 16

32

44 36

39 51 1 48

48 46

50

48 9 47 54

34 Argentina 1633

56

33 9 51

16

45 10

42 41

58 33

28 36 9 7 1 43 50

35 Tunisia 425

31

46 42 17

57

24 34

32 28

15 42

60 44

37

32

30 46 39

36 Taiwan -227

32

17 62 14

15

36 40

24 29

27 17 7 21

62

62

62 55 34

37 Chile -629

50

27 39 36

17

26 23

35 44

54 26

32 30

37

46 9 33 31

38 Uganda -250

29

60 24 55

61

27 50

62 59 3 60

53 60

57

61 9 2 36

39 Romania 138

37

41 30 26

49

32 56

36 31

20 36

40 45

32

44 1 29 40

40 Senegal 243

39

58 22 32

52

37 46

45 46

14 57

56 56

37

27 9 7 42

41Saudi Arabia* 0

49

24

43 59 34

28

57 42

26 26 9 40

47 48

55

42

44 53 41

42 Nigeria -522

52

61 27 20

41

20 22

60 58

31 61

61 57

21

34 9 62 37

43 Ukraine 030

41

52 38 12

27

41 57

51 36

22 53

42 49

48

33

30 23 43

44Russian Federation 2

46

51

45 25 42

45

38 39

48 35

51 49

37 43

15

16

53 42 46

45 Mexico 648

40

39 43 43

55

33 51

27 34

42 45

31 39

28

54 9 60 51

46 Pakistan 655

36

59 34 56

48

46 43

54 62 8 59

55 54

27

30

44 15 52

47 Morocco -1854

30

54 55 27

59

59 41

40 43 6 54

54 50

48

37

53 32 29

48 Thailand 128

48

40 58 8

44

53 37

53 42

32 37

41 42

45

45

53 52 49

49South Africa -11

45

57

35 36 37

43

48 27

43 40

59 39

35 27

37

41 9 28 38

50 Colombia 636

46

44 50 54

25

23 28

47 53

23 47

43 41

37

49

30 35 56

51 Sri Lanka -641

34

56 60 22

54

43 53

49 52 7 58

50 47

51

55

44 49 45

52 Peru 839

54

37 47 57

31

19 44

46 50

44 34

46 40

45

52 9 59 60

53 Brazil 540

60

34 45 60

46

21 33

52 54

55 35

29 33

31

39

30 57 58

54 Kenya -1057

44

57 31 40

58

62 59

59 56

13 56

52 58

45

26

30 30 44

55 Turkey -853

49

38 52 39

40

56 35

44 37

46 38

39 37

23

38

53 39 47

56 Bangladesh -162

43

62 35 58

60

61 62

61 60

11 62

62 59

28

29

30 41 55

57 China -437

59

49 56 44

47

22 55

56 55

49 46

51 55

54

35

44 58 53

58 Venezuela 351

58

42 54 50

37

42 29

41 48

50 43

44 38

37

50

44 56 61

59 Indonesia 047

61

51 53 33

51

50 32

57 57

53 51

49 51

37

59

30 40 59

60 Egypt -1258

47

53 49 53

50

54 58

50 47

24 52

59 52

15

56

53 18 48

61 India -461

53

55 57 59

56

55 60

58 61

30 55

57 53

28

58

53 51 57

62 Iran 059

62

48 61 48

61

60 61

55 49

62 44

58 60

51

51

53 61 62

A - locul ocupat în 2004B - țaraC - schimbări față de 2003D - integrare economicăE - contact personalF - conectivitatea tehnologică sau tehnologiaG - angajamentul politicH(D) - comerțul

31


I(D) - portfoliul fluxurilor de capitalJ(D) - investițiiile străine directeK(D) - venituri din investițiiL(E) - convorbirile telefonice internaționaleM(E) - călătoriile și turismul internaționalN(E) - transferuri și expedieri personaleO(F) - utilizatori internetP(F) - găzduire de internetQ(F) - servers sigureR(G) - apartenența la organizații internaționaleS(G) - participări la acorduri de pace ONUT(G) - tratate internaționale ratificateU(G) - transferuri guvernamentaleV - locul ocupat în 2003

Tabel nr. Indicele globalizării-2005

A B C D E F G H I J K L M N O P R S T

1 Singapore 0 1 312

29 1 1 1 4

49

10 12

13

33

10

42

47 1

2 Switzerland 1 9 1 723

17 7 2 6 2

17 15 5

33 9

42

10 3

3United States 1 58 40 1

41

62

36

18

33

52 6 1 1 1

25

58

38 4

4 Ireland -2 4 214 7 4 5 3 3 9

26 20 8

11 1

31

23 2

5 Denmark 2 8 8 5 620 6 6

16

16

12 3 7

11

13 6 8 7

6 Canada 0 23 7 210

30

12 4

20

57 7 14 2 2

14 6

32 6

7Netherlands -2 21 11 3 5

11

52 8

11

40 9 2

11 5

17 6 6 5

8 Australia 4 18 36 327

55 3

14

32

50 3 5 4

33

18

31

37

12

9 Austria -1 15 413 2

15

18

10 2

29

19 7

14

11 3 6 7 8

10 Sweden 0 19 12 9 9

21

16

11 9

39 1 9 9

25 8 6

15

10

11

New Zealand 0 35 15 4

24

41

26 5

23

54 8 8 3

33

22 6

26

11

12

United Kingdom 1 25 14 8 4

48

10

12

15

42 4 17 6 5 7 6

20

13

13 Finland -4 31 21

10

14

33

30

19

12

45 5 4

12

11 6

31

18 9

14 Norway 0 39 23

11

18

29

46

17

24

30

24 6

10

25

16 6

29

14

15 Israel 2 20 9

17

40

19

20 7

27

12

16 16

17

48 4

61 4

17

16

Czech Republic -1 5 6

22

35 5

14

31 1

27

14 22

26

11

43

31

11

15

17 Slovenia 3 13 13

20

15

10

28

22 7

22

18 25

20

11

19 6

16

20

18 Germany 3 41 28

16

11

32

45

15

21

48

20 23

15 2

12

31

13

21

19 Malaysia 0 3 19

28

48 2

11

29

10

18

23 39

34

33

45

42

49

19

20 Hungary 3 7 17

27

20 7

13

41 5

34

29 19

27

11

32 1

24

23

21 Panama 3 2 46

32

39 8 2

35

39

32

42 44

21

48

55 1

31

24

22 Croatia -6 14 5

29

32

13

19

21 8 7

27 33

25

33

49 1

22

16

2 France -5 40 18 2 1 5 2 1 1 3 2 21 1 2 5 6 9 1

32


3 1 0 4 6 3 8 2 9 824 Portugal -2 29 20

25 3

34

17

23

17

20

28 18

23 5

11 6 5

22

25 Spain 1 22 31

24

16

45 9

26

18

33

25 29

18 5

21 6

19

26

26 Slovakia -1 6 45

26

19 3

29

28

34

37

21 28

33

11

28 1

54

25

27 Italy 0 50 25

23 8

51

40

13

22

47

15 24

24 5

15 6

12

27

28 Japan 1 62 58

15

13

61

57

42

44

59

13 11

16

33 2 6

46

29

29

South Korea -1 32 39

19

33

26

41

25

38

24 2 13

29

33

27

31

58

28

30 Romania 5 11 30

36

28

22 8

37

30

10

32 43

43

11

46 1

36

35

31 Philippines 2 26 10

52

43

14

50

47

51 1

52 47

45

11

47

31

28

33

32 Greece -2 56 22

33

12

49

55

20

14

41

33 26

37 5

20

31 3

30

33 Poland -2 30 32

31

25

23

34

34

19

25

31 35

31

11

38 6

14

31

34 Chile 0 10 53

30

30

31 4

40

40

51

30 32

30

11

39 6

25

34

35 Taiwan 1 12 33

18

62 9

32 9

31

62

11 10

22

62

62

62

55

36

36 Uganda -4 44 24

61

17

52

25

62

58 3

61 56

60

48

61 6 1

32

37 Tunisia 0 27 29

47

42

16

39

33

26

14

45 60

59

33

31

31

41

37

38 Botswana 1 24 42

56

26

18

23

30

25

36

56 46

62

48

57 6 2

39

39 Ukraine -1 17 38

46

46

12

38

44

28

19

47 42

48

48

40

31

30

38

40 Morocco 0 37 16

44

53

28

43

38

41 4

39 52

49

48

37

52

34

40

41 Senegal 0 49 35

55

21

37

54

36

47

11

55 58

53

33

23 6

21

41

42 Mexico 0 36 41

38

37

39

35

27

36

28

36 31

38

11

44 6

60

42

43 Argentina 4 46 56

34

22

53

31

48

45

53

34 27

36

25

24 6

39

47

44

Saudi Arabia* 1 43 26

49

56

24

59

24

29

13

50 48

44

48

36

52

53

45

45 Thailand 1 16 49

41

57 6

56

53

42

31

41 38

40

25

56

52

43

46

46 Sri Lanka -3 38 27

58

58

25

48

50

50 5

59 55

47

58

48

42

44

43

47 Russia 5 33 52

42

36

43

22

51

37

44

40 37

46

25

26

42

40

52

48 Nigeria -4 34 50

60

38

40

27

61

59

23

58 61

58

25

41 6

62

44

49

South Africa -1 54 54

39

31

47

51

45

43

55

48 34

28

25

33 6

27

48

50 Peru 3 53 47

40

45

56

37

32

48

35

38 41

39

33

54 6

59

53

51 China 3 28 55

50

47

27

21

56

52

43

49 54

54

33

29

52

57

54

52 Brazil 5 45 61

35

44

60

15

52

56

56

37 30

35

11

42

31

56

57

53 Kenya -4 55 48

54

34

42

60

58

55

21

54 50

56

48

30 6

33

49

54 Colombia -3 51 44

43

54

54

33

39

54

17

43 40

42

48

52

42

35

51

55 Egypt 4 42 43

53

59

35

42

49

46

15

53 59

50

33

51

58

17

59

56 Pakistan -6 60 34

59

55

59

53

54

62 6

60 51

55

48

34

52

42

50

57 Turkey -1 47 57

37

51

38

47

46

35

61

35 36

32

33

50

42

45

56

33


58 Bangladesh 0 61 37

62

49

57

58

57

60 8

62 62

61

58

35

42

52

58

59 Venezuela -4 48 60

45

52

44

44

43

53

58

44 45

41

33

53

42

51

55

60 Indonesia 0 52 59

51

50

36

61

59

57

46

51 49

52

25

60

42

48

60

61 India 0 59 51

57

60

58

49

60

61

26

57 53

51

58

59

52

50

61

62 Iran 0 57 62

48

61

46

62

55

49

60

46 57

57

58

58

58

61

62

A - locul ocupat în 2006B - țaraC - schimbări față de 2005D - integrare economicăE - contact personalF - conectivitatea tehnologică sau tehnologiaG - angajamentul politicH(D) - comerțulI(D) - investiții străine directeJ(E) - convorbirile telefonice internaționaleK(E) - călătoriile și turismul internaționalL(E) - transferuri și expedieri personaleM(F) - utilizatori internetN(F) - găzduire de internetO(F) - servers sigureP(G) - apartenența la organizații internaționaleQ(G) - participări la acorduri de pace ONUR(G) - tratate internaționale ratificateS(G) - transferuri guvernamentaleT - locul ocupat în 2005

CerinţeHarţiPagini de lucru

II.2. Societăţile transnaţionale

Noţiuni teoretice. Transnaţionalizarea reprezintă un proces prin intermediul căruia marile întreprinderi (firme transnaţionale) îşi controlează activele (uzine, mine sau birouri de vânzări) în două sau mai multe ţări.

Firmele transnaţionale, cunoscute totodata şi sub denumirea de companii multinaţionale, societăţi internaţionale, mari unităţi interteritoriale sau grupuri plurinaţionale sunt produsul unei vaste mişcari de internationalizare a capitalului. acestea iau naştere în contextul dezvoltării schimburilor internaţionale, internationalizării firmelor şi mondializării economiei.

34


Făcându-şi apariţia în anii 1970, într-o perioadă caracterizată printr-o scădere a economiei ce lovea marile pieţe mondiale, transnaţionalizarea a cunoscut de-a lungul intervalului său de existenţă o creştere semnificativă. Pentru a răspunde dificultăţilor înregistrate în acei ani, marile întreprinderi au decis iniţierea unui proces de raţionalizare şi de restructurare a activităţilor. În acest fel, în nenumărate cazuri, producţia manufacturieră s-a deplasat dincolo de frontierele ţării, mai ales în zonele în curs de dezvoltare, mai puţin afectate de crize, unde se puteau găsi condiţii de producţie mult mai profitabile: salarii mici, guverne autoritare, reglementări reduse în ceea ce priveşte drepturile salariatului. Activităţile care cereau un înalt nivel tehnologic şi de pregătire profesională au rămas în interiorul ţărilor industrializate, în timp ce toate celelalte activităţi necesitând o forţă de muncă mai puţin calificată au fost „exportate”. Această descentralizare constituia, deci, o nouă formă de diviziune internaţională a muncii care, conform unei logici neo-liberale, trebuia să mulţumească toată lumea.

Astăzi, pentru adepţii acestei metode, impactele globale asupra noilor economii sunt pozitive. De exemplu, anumiţi autori sunt de părere că investiţiile străine permit dezvoltarea economiilor locale prin crearea de noi locuri de muncă, dar şi favorizarea îmbogăţirii locale, ceea ce ar putea conduce la reînnoirea parteneriatelor deja existente. În plus, implantarea firmelor transnaţionale în zone subdezvoltate ar permite o difuzare crescută a tehnologiei în teritoriu.

Transnaţionalizarea generează în acelaşi timp şi multe critici. Alţi autori, dimpotrivă, afirmă că noile locuri de muncă create graţie firmelor transnaţionale sunt: a) remunerate nesatisfăcător; b) uşor de transportat în alte locaţii în cazul unei scăderi a productivităţii sau a unei instabilităţi politice; c) nefavorabile regrupării salariaţilor şi ameliorării condiţiilor lor de viaţă. Aceşti autori insistă asupra importanţei împrumuturilor de capital în sânul instituţiilor financiare locale.

Pe scurt, cele două categorii de autori (pro şi contra transnaţionalizării) sunt însă de acord în privinţa ideii că

35


acest proces vizează menţinerea la un statut de dependenţă a ţărilor în curs de dezvoltare.

Transnaţionalizarea poate fi definită ca o etapă intermediară în realizarea unui mare fenomen economic, şi anume acela al mondializării. Imaginea mondializării este aceea a unor frontiere deschise fluxurilor de bunuri, servicii şi capital şi a unei interdependenţe economice, presupunând trei etape:

•un fenomen de internaţionalizare prin intensificarea comerţului mondial de produse şi servicii. Internaţionalizarea poate fi analizată atât la nivel macro-economic, cât şi la nivel micro-economic. Internaţionalizarea la nivel macro-economic înseamnă un proces de interdependenţă crescută a economiilor, printr-o extindere impresionantă a schimburilor internaţionale. La nivel micro-economic se remarcă o dezvoltare a relaţiilor între întreprindere şi exterior în ceea ce priveşte concepţia, aprovizionarea, producţia, comercializarea sau sursele financiare.

•un fenomen de transnaţionalizare prin intensificarea fluxurilor de capital, traduse prin investiţii străine directe. Acestea includ fondurile investite direct în străinătate de către companiile transnaţionale, veniturile reinvestite ale unei societăţi afiliate şi fondurile luate cu împrumut de la o societate-mamă de către o filială a acesteia. Pentru a putea fi considerată o firmă cu investiţii străine directe, participarea investitorului străin trebuie să fie de cel puţin 10 % din acţiunile întreprinderii. Distingem astfel:

• filiale: întreprinderi în care investitorul non-rezident deţine mai mult de 50 %;

•societăţi afiliate:întreprinderi în care investitorul rezident deţine între 10 şi 50 %;

•sucursale: întreprinderi deţinute integral de un investitor non-rezident.

Globalizarea economiei mondiale reprezintă „un proces deosebit de dinamic al creşterii interdependenţelor dintre state, ca urmare a extinderii şi adâncirii legăturilor transnaţionale în sfere tot mai largi şi variate ale vieţii economice, politice, sociale şi culturale, având drept implicaţie faptul că problemele devin mai

36


curând globale decât naţionale, cerând la rândul lor, o soluţie globală” (Dicţionar de Geografie Umană, 1999).

Puterea economică a unor firme transnaţionale poate depăşi cu mult puterea economică a numeroase state. Companiile transnaţionale participă la desăvârşirea fenomenului de mondializare, tradus printr-o politică de impunere pe piaţa mondială şi, în special, de remarcare pe trei dintre cele mai importante pieţe ale lumii: Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi Japonia. Aceste puteri deţin cea mai mare parte a marilor companii mondiale. Companiile transnaţionale, sub presiunea concurenţei, trebuie, încă din momentul conceperii unui produs nou, să urmărească adoptarea unei strategii mondiale.

În S.U.A., ţara de origine a companiilor transnaţionale, schimburile produse prin intermediul acestor firme dau naştere unei balanţe comerciale excedentare.

În Japonia, firmele transnaţionale sunt de două feluri. Este vorba, pe de o parte, de renumitele zaïbatsu, întreprinderi grupate în jurul unei familii (sau honsha) care au beneficiat de o susţinere politică la nivel înalt încă de la apariţia lor, din secolul al XVII-lea (Mitsui, Sumitomo), până la prăbuşirea lor în 1945, odată cu înfrângerea japoneză. Ulterior, ele s-au reconstituit într-o scurtă perioadă de timp, bazându-se pe o structură tricefală: întreprinderi industriale, unităţi de negoţ (sogo shosha) şi întreprinderi financiare, bănci şi companii de asigurări. Termenul zaïkai este adeseori utilizat pentru a defini acele zaïbatsu reconstituite. Creşterea puterii băncilor începând cu mijlocul anilor 1980 a dus la o evoluţie a terminologiei, astfel că în zilele noastre se vorbeşte de keiretsu pentru a defini grupurile de întreprinderi care au succedat celor zaïkai. Totodată, în Japonia există transnaţionale recente, precum Sony sau Hitachi, organizate clasic şi având la bază structuri piramidale.

Aşa-numitele chaebol sau jaebol ale Republicii Coreea de Sud sunt mari întreprinderi industrialo-comerciale de origine familială: Samsung, Hyundai,

37


Daewoo etc., foarte aproape de întreprinderile japoneze zaïbatsu.

Caracteristicile celor mai importante firme transnaţionale de pe glob. În ceea ce priveşte procesul de transnaţionalizare, trebuie specificat faptul că la ora actuală acesta se prezintă sub două forme: una la nivelul marilor puteri mondiale şi alta la nivelul ţărilor în curs de dezvoltare.

Conform clasamentului principalelor firme transnaţionale de la nivelul anului 2001 (realizat de OMC), pe primul loc se afla vodafone group (marea britanie), specializată în telecomunicaţii. Acelaşi prim loc l-a ocupat şi în anul 2000. Următoarele patru firme incluse în clasament erau: general electric (s.u.a.) – electronică, bp amoco (Marea Britanie) – petrol, vivendi universal (franţa) – sectoare de activitate diversificate şi DEUTCHE TELECOM (Germania) – telecomunicaţii. La nivel naţional în ceea ce priveşte ponderea şi importanţa acestor firme se remarcau pe primul loc, bineînţeles, S.U.A. Următoarele nouă poziţii erau ocupate de: Marea Britanie împreună cu Olanda, Germania, Japonia, Franţa, Elveţia, Italia, China, Australia şi Spania.

Pe lângă clasamentul celor mai importante firme transnaţionale la nivel global, mai putem vorbi despre un clasament al acestora (tot pentru anul 2001) la nivelul ţărilor în curs de dezvoltare, creatoare şi ele de filiale în afara graniţelor statului. Astfel, în funcţie de puterea economică şi numărul de angajaţi ai fiecăreia, menţionăm în ordine descrescătoare următoarele companii: HUTCHINSON WHAMPOA (Hong-Kong, China) – activităţi diversificate, SINGTEL (Singapore), CEMEX SA (Mexic) – produse minerale, L.G. ELECTRONICS (Rep. Coreea de Sud) – material electric şi electronic, PETROLÉOS DE VENEZUELA (Venezuela) – petrol etc. Principalele ţări în curs de dezvoltare care reuşiseră impunerea pe piaţa mondială erau reprezentate de: Hong-Kong (deşi se alipeşte R.P. Chineze încă din 1997, acest clasament – ca şi altele de altfel – o analizează la statutul de ţară datorită puterii economice pe care o deţine în Asia de Sud-Est), Coreea de Sud, Singapore, Africa de Sud, Malaysia şi Venezuela.

38


Producţia internaţională se bazează din ce în ce mai mult pe rolul firmelor transnaţionale. Numărul companiilor transnaţionale era la nivelul anului 2002 de 65 000, firme ce controlau în mod direct 850 000 de filiale străine repartizate pe toată suprafaţa globului şi ce produceau aproape 10 % din P.I.B.-ul mondial.

În tabelul de mai jos (tabel nr.2) sunt ilustraţi indicatorii de măsurare a ponderii companiilor transnaţionale în realizarea producţiei mondiale (mld. $ S.U.A.) în intervalul ultimelor două decenii.

Tabel nr.2. Indicatori de măsurare a ponderii firmelor transnaţionale în producţia mondială

(mld. $ S.U.A.)

Indicatori 1982

1990 2002 Variaţii 2002/1982

Fuziuni-achiziţii internaţionale

----------

151 370 145% (între 1990 şi 2002)

Cifra de afaceri a filialelor din străinătate

2.737

5.675 17.685

546%

Activele filialelor din străinătate

2.091

5.899 26.543

1.169%

Efectivele filialelor din străinătate

19.375

24.262 53.094

174%

P.I.B. 10.805

21.672 32.227

198%

Produsul Brut al filialelor din străinătate

594 1.423 3.495 488%

Ponderea în realizarea P.I.B.-ului mondial

5,5%

6,6% 10,8%

Sursa: Alternatives économiques, les chiffres de l’économie 2004

39


Într-o perioadă de douăzeci de ani constatăm că valoarea P.I.B.-ului mondial s-a triplat, în timp ce producţia filialelor din străinătate ale companiilor transnaţionale s-a multiplicat de şase ori. Filialele din străinătate aveau în 2002 o forţă de muncă de aproape 53 de milioane persoane. Această creştere este legată în mare parte de fenomenul de concentrare a întreprinderilor la nivel mondial (fuziunile şi achiziţiile internaţionale au atins nivelul cifric de 370 mld. de dolari în 2002). Expansiunea companiilor transnaţionale se pare că urmăreşte o dinamică ce poate fi comparată cu evoluţia generală a producţiei mondiale.

Investiţiile directe în străinătate ale transnaţionalelor au un rol remarcabil în evoluţia marilor zone economice mondiale (tabel nr. 3).

Tabel nr.3. Stocul investiţiilor străine directe în principalele zone economice ale lumii (exprimate

în % din valoarea totală a P.I.B)

Zone economice 1982 2002 Variaţii 2002/1980

Europa Occidentală 6,2 31,0 400%

Europa Centrală şi Orientală

---------- 20,8 ----------

Asia Centrală ---------- 45,8 ----------

Asia de Sud-Est 27,9 37,9 36%

Africa de Nord 4,9 20,9 327%

Africa Subsahariană 10,9 37,5 244%

America Latină şi Centrală

6,4 44,7 598%

Sursa: Alternatives économiques, les chiffres de l’économie 2004

La nivel naţional, se remarcă următoarele mutaţii: în cazul S.U.A., investiţiile străine directe, în anii 1980, contribuiau la valoarea totală a P.I.B.-ului cu 3,1%, în timp ce în anul 2002, valoarea înregistrată era de 12,9%. Comparând cei doi ani analizaţi, statisticile arată o

40


creştere fabuloasă, de 316%. Cea mai mare creştere a cunoscut-o însă Japonia, creşterea participării investiţiilor străine directe la P.I.B. fiind de 400%.

Dezvoltarea firmelor transnaţionale s-a bazat pe efectele conjugate ale următorilor factori macro-economici:

• liberalizarea economiei mondiale: termenul de liberalizare se traduce prin deschiderea crescândă a pieţelor naţionale şi autorizarea tuturor modalităţilor de investiţii străine directe (în 2001, la nivel mondial, erau în vigoare 2.009 de tratate bilaterale de investiţii);

• rapiditatea progresului tehnic: această accelerare determină în cazul marilor întreprinderi apariţia unui mediu nesigur; devine vital pentru acestea impunerea pe toate pieţele lumii, în scopul unei mai bune repartiţii a riscurilor şi costurilor;

• intensificarea concurenţei: întreprinderile caută o mai mare eficacitate a sistemelor lor productive ceea ce determină investirea pe noi pieţe şi, astfel, reducerea costurilor de producţie.

Trebuie amintit, totodată, că aceşti factori au fost favorizaţi de-a lungul ultimelor decenii de o relativă diminuare a costurilor de transport internaţional al mărfurilor.

Aceste tendinţe macro-economice se traduc la nivelul întreprinderilor printr-o competiţie internaţională din ce în ce mai puternică în scopul creării unei reţele internaţionale de producţie în jurul companiilor transnaţionale, caracterizată prin:

• repartiţie mondială a lanţului de valori al întreprinderii: diferitele funcţii ale întreprinderilor sunt acum repartizate în diferite ţări ale lumii în funcţie de avantajele zonelor respective (fragmentarea lanţului de valori);

•nouă configuraţie geografică: circuitele de aprovizionare se dezvoltă în noi spaţii geografice; are loc o specializare a spaţiilor geografice.

La nivelul firmelor transnaţionale, accelerarea procesului de mondializare înseamnă constituirea unor reţele mondiale de producţie din ce în ce mai deschise localizării geografice, dar caracterizate totodată printr-o

41


coordonare din ce în ce mai concentrată. Aceste transformări au consecinţe importante asupra evoluţiei schimburilor internaţionale de bunuri şi servicii.

Rolul firmelor transnaţionale în impulsionarea exporturilor de produse prelucrate ale statelor în curs de dezvoltare. Intervenţia firmelor transnaţionale în impulsionarea exporturilor de produse prelucrate ale statelor în curs de dezvoltare se concretizează în trei modalităţi.

• introducerea unor operaţiuni de producţie având drept scop exportul; operaţiunile iniţiate de firmele transnaţionale au jucat un rol important în creşterea exportului de echipamente de transport ale Mexicului, precum şi a celor de utilaje industriale neelectrice în cazul Braziliei. În Mexic, industria automobilelor a fost transformată în anii 1980 dintr-o industrie producătoare pentru piaţa internă într-o industrie orientată către export, în urma unui proces de restructurare în care filialele unor companii americane au avut un rol prioritar.

• impactul realizat la nivelul firmelor locale furnizoare de inputuri de producţie pentru filialele străine. Respectivele firme devin astfel exportatoare indirecte, sau chiar directe în situaţiile în care diferitele transnaţionale le facilitează contacte cu alte filiale din sistemul lor, situate în statele de origine sau pe terţe pieţe. De exemplu, în China, NESTLÉ a acordat asistenţă diferiţilor furnizori locali pentru a deveni furnizorii săi la scară regională. Un alt exemplu ar putea fi experienţele SONY şi NISSAN în Marea Britanie.

•eventualele efecte de demonstraţie ale prezenţei filialelor străine pentru competitorii lor locali, efecte ce provin din imitarea proceselor productive, din angajarea de personal pregătit şi utilizat anterior de filialele străine sau din beneficierea de eventualele ameliorări de infrastructură şi de legislaţie determinate de prezenţa străină.

Itemi de evaluare

• Definiţi noţiunea de transnaţionalizare;• Care sunt etapele procesului de transnaţionalizare?

42


• Care sunt cele mai importante firme transnaţionale de pe glob ?

• Cum influenţează procesul de transnaţionalizare exporturile?

Bibliografie selectivă

Albu Cornel, Andrescu Eugen (1995), Consideraţii privind viitoarea lărgire spre “Est” a Uniunii Europene, în Conjunctura economiei mondiale;

Bal Ana (1994), Acordurile de asociere al Uniunea Economică a ţărilor Est – Europene (prezentarea comparată), în Conjunctura economiei mondiale;

Braghină C., Peptenatu D., (2003), Consideraţii privind conceptul de Geografie economică pe plan mondial, Comunicări de geografie vol. VII, Ed. Universităţii din Bucureşti.

Claval P., (1976), Élements de géographie économique, Paris.

Dumitrescu S., Bal Ana, (1999), Economie mondială, Ed. Economică, Bucureşti.

Hristea Anca Maria (1995), Spaţiul economic Asia Pacific în perspectiva anilor 2020, în Conjunctura economiei mondiale;

Lelart M. (1988), Les operations du FMI, Economica, Paris;

Moldoveanu M. (1997), Uniunea Europeană adoptă o strategie ofensivă în comerţul mondial, în Conjunctura economiei mondiale;

Peptenatu D. (2001), Geografia Globalizării, Comunicări de Geografie, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti;

Peptenatu D., Drăghici C., Cepoiu Loreta (2006), Geografie economică mondială, Editura Universitară, Bucureşti;

43


CAPITOLUL IIIMODALITĂŢI DE IERARHIZARE ECONOMICĂ

A STATELOR LUMII

Economia mondială a cunoscut în ultimul deceniu mutaţii profunde datorită introducerii unor noi reguli în desfăşurarea comerţului internaţional, creşterii rolului societăţilor transnaţionale în internaţionalizarea producţiei, extinderii proceselor de delocalizare şi relocalizare, expansiunii deosebite a reţelelor de comunicaţii, elemente care conduc la extinderea globalizării economice.

În ierarhizarea naţiunilor după criterii economice s-au utilizat multă vreme indicatori care se referă la consumul de energie/loc., PIB/ loc., consumul de apă/ loc.

44


etc. În ultimii ani însă, standardul nivelului de trai nu mai este definit în termeni economici. Cel mai des utilizat indicator, Produsul Intern Brut (PIB), exprimat în USD sau în dolari la paritatea puterii de cumpărare, nu include multe elemente care îşi aduc contribuţia la nivelul de trai. Este cazul protecţiei mediului înconjurător, siguranţei personale, educaţiei şi alte atribute ,,delicate” ale nivelului de trai. Conceptul mult mai actual de ,,creştere susţinută” încearcă să cuprindă şi aceste probleme, promovând ideea că obiectivele actualei creşteri ar trebui să ţină cont şi de impactul asupra generaţiilor viitoare. În acest context, după 1990 diferite organisme internaţionale au încercat să găsească noi modalităţi de clasificare a statelor lumii din punct de vedere economic având în vedere şi factorul uman. Astfel s-au introdus: indicatorul dezvoltării umane, indicele libertăţii economice, indicele competitivităţii.

III.1. Dezvoltarea umană

Dezvoltarea poate fi definită în mod clasic drept expansiunea ansamblului unei economii, dar şi o repartizare cât mai echitabilă a bogăţiei suplimentare, care antrenează o ameliorare globală a nivelului de viaţă şi o transformare a structurilor societăţii. acestei definiţii, de natură economică, banca mondială îi opune, începând cu 1990, noţiunea de dezvoltare umană punând mai puţin accentul pe creşterea economică a ţării (evoluţia produsului naţional brut, a balanţei comerciale etc.), dar mai ales asupra lărgirii posibilităţilor umane în ceea ce priveşte: speranţa de viaţă, de educaţie, de loc de muncă şi de nivel de viaţă.

Dezvoltarea umană, conform P.N.U.D. (Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare), semnifică acele capacităţi şi îndreptăţiri ale oamenilor de a-şi alege şi urma propriile opţiuni în toate domeniile vieţii. În dimensiunea sa globală, acest concept integrează îngrijirea sănătăţii, educaţia, religia, un nivel de viaţă decent şi libertatea politică. Totodată, dezvoltarea umană nu se reduce numai la aceste aspecte ale vieţii. Identităţile culturale ale indivizilor trebuie recunoscute,

45


fiind în obligaţia statului de a le acorda o atenţie majoră. Indivizii trebuie să fie liberi în exprimarea propriilor identităţi, fără a fi victimele discriminării în diferitele domenii ale existenţei lor. În concluzie, libertatea culturală reprezintă un drept uman şi o parte integrantă importantă a dezvoltării umane.

De modificatÎn septembrie 2000, a fost adoptată Declaraţia

Milenară, prin care marile puteri ale lumii reunite sub egida Naţiunilor Unite s-au angajat în rezolvarea marilor probleme la nivel internaţional în vederea reducerii sărăciei, ameliorării sănătăţii şi a promovării păcii, drepturilor omului şi a unui mediu durabil. Un obiectiv important a fost acela de a crea un pact între ţări care să aibă în vedere: a) dispariţia sărăciei şi foametei (reducerea la jumătate până în anul 2015 a proporţiei populaţiei cu venit inferior valorii de 1$/zi şi a proporţiei populaţiei care suferă de foamete); b) accesul populaţiei la o educaţie elementară; c) egalitatea între sexe şi autonomia femeilor (eliminarea discrepanţelor între sexe în învăţământul primar şi secundar până în 2005 şi la toate nivelurile de învăţământ până cel mai târziu în 2015; d) reducerea mortalităţii copiilor mai mici de 5 ani până în 2015; e) ameliorarea sănătăţii maternale; f) combaterea sindromului HIV şi a altor boli; g) asigurarea durabilităţii resurselor mediului; h) un parteneriat la nivel mondial (instaurarea unui sistem comercial şi financiar mult mai deschis, precum şi accesul tuturor ţărilor la tehnologia prezentă).

La scară regională, în condiţiile dezvoltării actuale, Africa Subsahariană nu ar putea îndeplini obiectivele în ceea ce priveşte sărăcia înainte de 2147, iar în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă nu mai devreme de 2165. De aceea, pentru a cunoaşte paşii evoluţiei, ţările sărace ar trebui să acţioneze pe şase planuri, urmărind:• investiţii rapide şi ambiţioase în domeniul educaţiei şi sănătăţii, având la bază egalitatea între sexe;• creşterea productivităţii micilor întreprinzători agricoli din mediile nefavorabile;• investiţii în infrastructura de bază: porturi, căi rutiere, energie, comunicaţii;

46


• elaborarea unei politici de dezvoltare industrială propice activităţilor şi diversificării economice;• promovarea unei guvernări democratice şi a drepturilor omului pentru a lupta contra discriminărilor;• protejarea mediului înconjurător.

Un semn al crizei dezvoltării umane este dat de evoluţia indicelui dezvoltării umane. Indicele dezvoltării umane (IDU) reprezintă măsura sintetică a celor trei aspecte ale dezvoltării umane: viaţă lungă şi sănătoasă, acces la educaţie şi instruire, un nivel de viaţă corect.

Metoda de calcul a indicelui dezvoltării umane

Indicele dezvoltării umane este o măsură relativă, rezultată dintr-un set de norme ales pentru valorile maxime şi minime pentru fiecare componentă (tabelul nr.1)

Tabel nr.1 Set de valori pentru cele trei componente ale dezvoltării umane

Indicator Valoare maximă

Valoare minimă

Speranţa de viaţă (ani)

85 25

Rata alfabetizării (%) 100 0Rata de cuprindere în toate nivelurile de învăţământ (%)

100 0

P.I.B./loc (PPC)* 40.000 100* PPC – paritatea puterii de cumpărare (dolari internaţionali)

Performanţa unei ţări este cuprinsă între valorile 0 şi 1. Valoarea se calculează pentru fiecare indice în

47


parte, plecându-se de la o formulă generală în care numărătorul este dat de diferenţa dintre valoarea atinsă în domeniul specific (Vnom.= valoarea nominală sau reală, adică valoarea înregistrată de ţara în analiză) şi valoarea minimă, exprimând astfel realizările obţinute într-o anumită unitate teritorială. Numitorul are o dimensiune normativă, reflectând distanţa de parcurs între valoarea minimă şi cea maximă pentru indicatorul respectiv.

minmax

min

VV

VVnomIsv

−−=

Nivelul de educaţie - se calculează prin agregarea ratei de alfabetizare (o pondere de 2/3) cu cea de cuprindere în toate nivelurile de învăţământ (o pondere de 1/3).

3

2 IcIaIed

+=

Ia = indicele de alfabetizareIc = indicele de cuprindere în învăţământ

minmax

minminmax

min

VV

VVnomIc

VV

VVnomIa

−−=

−−=

Venitul pe cap de locuitor (exprimat în dolari internaţionali) – se calculează utilizându-se metoda logaritmului deoarece un venit nelimitat (mai mare de 40.000 dolari internaţionali) nu este absolut necesar pentru a atinge un nivel acceptabil al dezvoltării umane.

minlogmaxlog

minloglog

VV

VVnomIv

−−=

În final, valoarea indicelui dezvoltării umane va fi egală cu media aritmetică a celor trei indici calculaţi în prealabil:

48


3vedsv III

IDU++

=

TEMA DE SEMINAR/LUCRARI PRACTICE

Tabel nr. Evoluţia IDU 1975-2005

HDI rank 1975 1980 1985 1990 1995

2000 2005

1 Iceland0,86

8 0,8900,89

90,91

80,92

3 0,95 0,968

2 Norway0,87

0 0,8890,90

00,91

30,93

8 0,96 0,968

3 Australia0,85

1 0,8680,88

00,89

40,93

4 0,95 0,962

4 Canada0,87

3 0,8880,91

10,93

10,93

6 0,95 0,961

5 Ireland0,82

3 0,8350,85

10,87

50,89

8 0,93 0,959

6 Sweden0,87

2 0,8820,89

30,90

40,93

5 0,95 0,956

7 Switzerland0,88

3 0,8950,90

20,91

50,92

6 0,95 0,955

8 Japan0,86

1 0,8860,89

90,91

60,92

9 0,94 0,953

9 Netherlands0,87

3 0,8850,89

90,91

40,93

4 0,95 0,953

10 France0,85

6 0,8720,88

40,90

70,92

5 0,94 0,952

11 Finland0,84

6 0,8660,88

40,90

60,91

8#### 0,952

12 United States0,87

0 0,8900,90

40,91

90,93

1 0,94 0,951

13 Spain0,84

6 0,8630,87

70,89

60,91

4 0,93 0,949

14 Denmark0,87

5 0,8830,89

00,89

80,91

6 0,94 0,949

15 Austria0,84

8 0,8620,87

60,89

90,91

8 0,94 0,948

16 United Kingdom0,85

3 0,8600,87

00,89

00,92

9 0,93 0,946

17 Belgium0,85

2 0,8690,88

30,90

30,93

1 0,94 0,946

18 Luxembourg0,83

6 0,8500,86

30,89

00,91

3 0,93 0,944

19 New Zealand0,85

4 0,8600,87

10,88

00,90

8 0,93 0,943

20 Italy0,84

5 0,8610,86

90,89

20,91

0 0,93 0,941

21Hong Kong, China (SAR )

0,763 0,803

0,830

0,865

0,886 0,92 0,937

49


22 Germany 0 0,8630,87

10,89

00,91

3 0,93 0,935

23 Israel0,80

5 0,8300,85

00,86

90,89

1 0,92 0,932

24 Greece0,84

1 0,8560,86

90,87

70,88

2 0,9 0,926

25 Singapore0,72

9 0,7620,78

90,82

70,86

5 0 0,922

26 Korea (Republic of )0,71

3 0,7470,78

50,82

50,86

1 0,89 0,921

27 Slovenia 0 0 00,85

10,85

7 0,89 0,917

28 Cyprus 0 0,8090,82

80,85

10,87

0 0,89 0,903

29 Portugal0,79

3 0,8070,82

90,85

50,88

5 0,9 0,897

30 Brunei Darussalam 0 0 0 0 0 0 0,894

31 Barbados 0 0 0 0 0 0 0,892

32 Czech Republic 0 0 00,84

50,85

4 0,87 0,891

33 Kuwait0,77

1 0,7890,79

4 00,82

6 0,86 0,891

34 Malta0,73

8 0,7720,79

90,83

30,85

7 0,88 0,878

35 Qatar 0 0 0 0 0 0 0,875

36 Hungary0,78

6 0,8010,81

30,81

30,81

7 0,85 0,874

37 Poland 0 0 00,80

60,82

2 0,85 0,870

38 Argentina0,79

0 0,8040,81

10,81

30,83

6 0,86 0,869

39 United Arab Emirates0,73

4 0,7690,79

00,81

60,82

5 0,84 0,868

40 Chile0,70

8 0,7430,76

10,78

80,81

9 0,85 0,867

41 Bahrain 0 0,7470,78

30,80

80,83

4 0,85 0,866

42 Slovakia 0 0 0 0 0 0 0,863

43 Lithuania 0 0 00,82

70,79

1 0,83 0,862

44 Estonia 0 0,8110,82

00,81

30,79

2 0,83 0,860

45 Latvia 0 0,7970,81

00,80

40,77

1 0,82 0,855

46 Uruguay0,76

2 0,7820,78

70,80

60,82

1 0,84 0,852

47 Croatia 0 0 00,81

20,80

5 0,83 0,850

48 Costa Rica0,74

6 0,7720,77

40,79

40,81

4#### 0,846

49 Bahamas 0 0,8090,82

20,83

10,82

0 0,83 0,845

50 Seychelles 0 0 0 0 0 0 0,843

50


51 Cuba 0 0 0 0 0 0 0,838

52 Mexico0,69

4 0,7390,75

80,76

80,78

6 0,81 0,829

53 Bulgaria 0 0,7710,79

20,79

40,78

5#### 0,824

54 Saint Kitts and Nevis 0 0 0 0 0 0 0,821

55 Tonga 0 0 0 0 0 0 0,819

56Libyan Arab Jamahiriya 0 0 0 0 0 0 0,818

57 Antigua and Barbuda 0 0 0 0 0 0 0,815

58 Oman0,48

7 0,5470,64

10,69

70,74

1 0,78 0,814

59 Trinidad and Tobago0,75

6 0,7840,78

20,78

40,78

5 0,8 0,814

60 Romania 0 0,7860,79

20,77

70,77

2#### 0,813

61 Saudi Arabia0,61

1 0,6660,68

40,71

70,74

8 0,79 0,812

62 Panama0,71

8 0,7370,75

10,75

20,77

5 0,8 0,812

63 Malaysia0,61

9 0,6620,69

60,72

50,76

3#### 0,811

64 Belarus 0 0 00,79

00,75

5 0,78 0,804

65 Mauritius 0 0,6620,69

20,72

80,75

1 0,78 0,804

66Bosnia and Herzegovina 0 0 0 0 0 0 0,803

67 Russian Federation 0 0 00,81

50,77

1 0,78 0,802

68 Albania 0 0,6750,69

40,70

40,70

5 0,75 0,801

69 Macedonia (TFYR ) 0 0 0 0 0 0 0,801

70 Brazil0,64

9 0,6850,70

00,72

30,75

3 0,79 0,800

71 Dominica 0 0 0 0 0 0 0,798

72 Saint Lucia 0 0 0 0 0 0 0,795

73 Kazakhstan 0 0 00,77

10,72

4 0,74 0,794

74

Venezuela (Bolivarian Republic of )

0,723 0,737

0,743

0,762

0,770 0,78 0,792

75 Colombia0,66

3 0,6940,70

90,72

90,75

3 0,77 0,791

76 Ukraine 0 0 00,80

90,75

6 0,76 0,788

77 Samoa 00,70

90,72

10,74

0 0,77 0,785

78 Thailand0,61

5 0,6540,67

90,71

20,74

5 0,76 0,781

79 Dominican Republic0,62

8 0,6600,68

40,69

70,72

3 0,76 0,779

51


80 Belize 0 0,7120,71

80,75

00,77

7 0,8 0,778

81 China0,53

0 0,5590,59

50,63

40,69

1 0,73 0,777

82 Grenada 0 0 0 0 0 0 0,777

83 Armenia 0 0 00,73

70,70

1 0,74 0,775

84 Turkey0,59

4 0,6150,65

10,68

30,71

7 0,75 0,775

85 Suriname 0 0 0 0 0 0 0,774

86 Jordan 0 0,6470,66

90,68

40,71

0 0,75 0,773

87 Peru0,64

7 0,6760,69

90,71

00,73

7 0,76 0,773

88 Lebanon 0 0 00,69

20,73

0 0,75 0,772

89 Ecuador0,63

6 0,6780,69

90,71

40,73

4 0 0,772

90 Philippines0,65

5 0,6880,69

20,72

10,73

9 0,76 0,771

91 Tunisia0,51

9 0,5750,62

60,66

20,70

2 0,74 0,766

92 Fiji0,66

5 0,6880,70

20,74

3 0,75 0,762

93Saint Vincent and the Grenadines 0 0 0 0 0 0 0,761

94Iran (Islamic Republic of )

0,571 0,578

0,615

0,653

0,693 0,72 0,759

95 Paraguay0,66

7 0,7010,70

70,71

80,73

7 0,75 0,755

96 Georgia 0 0 0 0 0 0 0,754

97 Guyana0,68

2 0,6840,67

50,67

90,69

9 0,72 0,750

98 Azerbaijan 0 0 0 0 0 0 0,746

99 Sri Lanka0,61

9 0,6560,68

30,70

20,72

1 0,73 0,743100 Maldives 0 0 0 0 0 0 0,741

101 Jamaica

0,686 0,689

0,690

0,713

0,728 0,74 0,736

102 Cape Verde 0 0

0,589

0,627

0,678 0,71 0,736

103 El Salvador

0,595 0,590

0,611

0,653

0,692 0,72 0,735

104 Algeria

0,511 0,562

0,613

0,652

0,672 0,7 0,733

105 Viet Nam 0 0

0,590

0,620

0,672 0,71 0,733

106

Occupied Palestinian Territories 0 0 0 0 0 0 0,731

107 Indonesia

0,471 0,533

0,585

0,626

0,670 0,69 0,728

10 Syrian Arab Republic 0,54 0,593 0,62 0,64 0,67 ### 0,724

52


8 7 8 6 6 #109 Turkmenistan 0 0 0 0 0 0 0,713

110 Nicaragua

0,583 0,593

0,601

0,610

0,637 0,67 0,710

111 Moldova 0 0,700

0,722

0,740

0,684 0,68 0,708

112 Egypt

0,434 0,482

0,532

0,575

0,613 0,66 0,708

113 Uzbekistan 0 0 0

0,704

0,683 0,69 0,702

114 Mongolia 0 0

0,637

0,654

0,638 0,67 0,700

115 Honduras

0,528 0,578

0,611

0,634

0,653 0,67 0,700

116 Kyrgyzstan 0 0 0 0 0 0 0,696

117 Bolivia

0,519 0,553

0,580

0,606

0,639 0,68 0,695

118 Guatemala

0,514 0,550

0,566

0,592

0,626 0,67 0,689

119 Gabon 0 0 0 0 0 0 0,677

120 Vanuatu 0 0 0 0 0 0 0,674

121 South Africa

0,650 0,670

0,699

0,731

0,745 0,71 0,674

122 Tajikistan 0 0

0,705

0,703

0,638

#### 0,673

123

Sao Tome and Principe 0 0 0 0 0 0 0,654

124 Botswana

0,509 0,571

0,624

0,674

0,658 0,63 0,654

125 Namibia 0 0 0 0

0,698 0,66 0,650

126 Morocco

0,435 0,483

0,519

0,551

0,581 0,61 0,646

127 Equatorial Guinea 0 0

0,484

0,505

0,529 0,61 0,642

128 India

0,419 0,450

0,487

0,521

0,551 0,58 0,619

129 Solomon Islands 0 0 0 0 0 0 0,602

130

Lao People’s Democratic Republic 0 0

0,448

0,478

0,524 0,56 0,601

131 Cambodia 0 0 0 0

0,540 0,55 0,598

132 Myanmar 0 0 0 0 0 0 0,583

133 Bhutan 0 0 0 0 0 0 0,579

134 Comoros 0 0,483

0,500

0,506

0,521

#### 0,561

13 Ghana 0,44 0,471 0,48 0,51 0,54 0,57 0,553

53


5 2 6 7 2136 Pakistan

0,367 0,394

0,427

0,467

0,497 0,52 0,551

137 Mauritania

0,383 0,410

0,435

0,455

0,487 0,51 0,550

138 Lesotho

0,499 0,541

0,571

0,605

0,616 0,58 0,549

139 Congo

0,478 0,520

0,567

0,559

0,546 0,52 0,548

140 Bangladesh

0,347 0,365

0,392

0,422

0,453 0,51 0,547

141 Swaziland

0,527 0,561

0,588

0,633

0,641 0,59 0,547

142 Nepal

0,301 0,338

0,380

0,427

0,469 0,5 0,534

143 Madagascar

0,407 0,444

0,440

0,450

0,463 0,49 0,533

144 Cameroon

0,422 0,468

0,523

0,529

0,513 0,53 0,532

145 Papua New Guinea

0,431 0,462

0,481

0,495

0,532 0,54 0,530

146 Haiti 0 0,442

0,462

0,472

0,487 0 0,529

147 Sudan

0,354 0,381

0,400

0,429

0,463 0,49 0,526

148 Kenya

0,466 0,514

0,534

0,556

0,544 0,53 0,521

149 Djibouti 0 0 0

0,476

0,485

#### 0,516

150 Timor-Leste 0 0 0 0 0 0 0,514

151 Zimbabwe

0,550 0,579

0,645

0,654

0,613 0,54 0,513

152 Togo

0,423 0,473

0,469

0,496

0,514 0,52 0,512

153 Yemen 0 0 0

0,402

0,439 0,47 0,508

154 Uganda 0

0,420

0,434

0,433

#### 0,505

155 Gambia

0,290 0 0 0

0,436 0,47 0,502

156 Senegal

0,342 0,367

0,401

0,428

0,449 0,47 0,499

157 Eritrea 0 0 0 0

0,435 0,46 0,483

158 Nigeria

0,321 0,378

0,391

0,411

0,432 0,45 0,470

159

Tanzania (United Republic of ) 0 0 0

0,421

0,419 0,43 0,467

160 Guinea 0 0 0 0 0 0 0,456

161 Rwanda

0,337 0,385

0,403

0,340

0,330 0,42 0,452

16 Angola 0 0 0 0 0 0 0,446

54


2163 Benin

0,312 0,344

0,367

0,374

0,403 0,42 0,437

164 Malawi

0,330 0,355

0,370

0,388

0,444 0,43 0,437

165 Zambia

0,470 0,478

0,489

0,477

0,439

#### 0,434

166 Côte d’Ivoire

0,419 0,448

0,453

0,450

0,436 0,43 0,432

167 Burundi

0,290 0,318

0,352

0,366

0,347 0,37 0,413

168

Congo (Democratic Republic of the)

0,414 0,423

0,430

0,423

0,391 0,38 0,411

169 Ethiopia

0,000 0

0,311

0,332

0,347 0,38 0,406

170 Chad

0,296 0,298

0,342

0,364

0,377 0,4 0,388

171

Central African Republic

0,350 0,371

0,394

0,398

0,390 0,39 0,384

172 Mozambique 0 0,304

0,291

0,317

0,335 0,38 0,384

173 Mali

0,245 0,268

0,272

0,296

0,321 0,35 0,380

174 Niger

0,246 0,264

0,261

0,279

0,296 0,32 0,374

175 Guinea-Bissau

0,267 0,271

0,300

0,322

0,350 0,37 0,374

176 Burkina Faso

0,257 0,280

0,305

0,321

0,337 0,35 0,370

177 Sierra Leone 0 0 0 0 0 0 0,336

Sursa datelor: Human development report, 2006

Tabel nr. Indicele dezvoltării umane-2005

HDI rank

IDU

2005

Speranţa de viaţă la naştere

2005

PIB2005 (PPP

US $ )

Indicele speranţei de viaţă

Indicele de educaţie

Indicele de venit

Diferenţa în

ierarhia după

IDU şi PIB

HIGH HUMAN DEVELOPMENT

1 Iceland 0,968 81,5 36.510 0,941 0,98 0,99 4

2 Norway 0,968 79,841,420

f 0,913 0,99 1,000 1

3 Australia 0,962 80,9 31.794 0,931 0,99 0,96 13

4 Canada 0,961 80,3 33.375 0,921 0,99 0,970 6

5 Ireland 0,959 78,4 38.505 0,890 0,99 0,99 -1

6 Sweden 0,956 80,5 32.525 0,925 0,98 0,97 7

7 Switzerland 0,955 81,3 35.633 0,938 0,95 0,98 -1

55


8 Japan 0,953 82,3 31.267 0,954 0,95 0,96 9

9 Netherlands 0,953 79,2 32.684 0,904 0,99 0,97 3

10 France 0,952 80,2 30.386 0,919 0,98 0,95 8

11 Finland 0,952 78,9 32.153 0,898 0,99 0,96 3

12 United States 0,951 77,941,890

f 0,881 0,97 1,000 -10

13 Spain 0,949 80,5 27.169 0,925 0,99 0,94 11

14 Denmark 0,949 77,9 33.973 0,881 0,99 0,97 -6

15 Austria 0,948 79,4 33.700 0,907 0,97 0,97 -6

16United

Kingdom 0,946 79,0 33.238 0,900 0,970 0,97 -5

17 Belgium 0,946 78,8 32.119 0,897 0,98 0,96 -2

18 Luxembourg 0,944 78,460,228

f 0,891 0,94 1,000 -17

19 New Zealand 0,943 79,8 24.996 0,913 0,99 0,92 9

20 Italy 0,941 80,3 28.529 0,922 0,96 0,94 1

21Hong Kong,

China (SAR ) 0,937 81,9 34.833 0,949 0,89 0,98 -14

22 Germany 0,935 79,1 29.461 0,902 0,95 0,95 -2

23 Israel 0,932 80,3 25.864 0,921 0,95 0,93 3

24 Greece 0,926 78,9 23.381 0,898 0,970 0,910 5

25 Singapore 0,922 79,4 29.663 0,907 0,91 0,950 -6

26

Korea (Republic

of ) 0,921 77,9 22.029 0,882 0,980 0,900 6

27 Slovenia 0,917 77,4 22.273 0,874 0,97 0,9 4

28 Cyprus 0,903 79,022,699

h 0,900 0,9 0,91 2

29 Portugal 0,897 77,7 20.410 0,879 0,93 0,89 6

30Brunei

Darussalam 0,894 76,728,161

h,m 0,862 0,88 0,94 -8

31 Barbados 0,892 76,617,297

h,m 0,861 0,96 0,860 8

32Czech

Republic 0,891 75,9 20.538 0,849 0,94 0,89 2

33 Kuwait 0,891 77,326,321

n 0,871 0,87 0,930 -8

34 Malta 0,878 79,1 19.189 0,901 0,86 0,88 2

35 Qatar 0,875 75,027,664

h,m 0,834 0,85 0,94 -12

36 Hungary 0,874 72,9 17.887 0,799 0,96 0,87 2

37 Poland 0,870 75,2 13.847 0,836 0,95 0,82 11

38 Argentina 0,869 74,8 14.280 0,831 0,95 0,83 9

39United Arab

Emirates 0,868 78,325,514

n 0,889 0,79 0,93 -12

40 Chile 0,867 78,3 12.027 0,889 0,91 0,8 15

41 Bahrain 0,866 75,2 21.482 0,837 0,86 0,9 -8

42 Slovakia 0,863 74,2 15.871 0,821 0,92 0,85 -1

43 Lithuania 0,862 72,5 14.494 0,792 0,97 0,83 3

44 Estonia 0,860 71,2 15.478 0,770 0,97 0,84 0

56


45 Latvia 0,855 72,0 13.646 0,784 0,96 0,82 4

46 Uruguay 0,852 75,9 9.962 0,848 0,94 0,77 16

47 Croatia 0,850 75,3 13.042 0,839 0,9 0,81 4

48 Costa Rica 0,846 78,510,180

n 0,891 0,88 0,77 13

49 Bahamas 0,845 72,318,380

h 0,789 0,88 0,870 -12

50 Seychelles 0,843 72.7 h,k 16.106 0,795 0,89 0,85 -10

51 Cuba 0,838 77,7 6,000 o 0,879 0,95 0,68 43

52 Mexico 0,829 75,6 10.751 0,843 0,86 0,78 7

53 Bulgaria 0,824 72,7 9.032 0,795 0,93 0,75 11

54Saint Kitts and Nevis 0,821 70.0 h,p

13,307 h 0,750 0,9 0,82 -4

55 Tonga 0,819 72,8 8,177 n 0,797 0,93 0,74 15

56Libyan Arab Jamahiriya 0,818 73,4

10,335 h,m 0,806 0,88 0,77 4

57Antigua and

Barbuda 0,815 73.9 h,p12,500

h 0,815 0,82 0,81 -4

58 Oman 0,814 75,015,602

h 0,833 0,77 0,84 -15

59Trinidad and

Tobago 0,814 69,2 14.603 0,737 0,87 0,83 -14

60 Romania 0,813 71,9 9.060 0,782 0,91 0,75 3

61 Saudi Arabia 0,812 72,215,711

n 0,787 0,81 0,84 -19

62 Panama 0,812 75,1 7.605 0,836 0,88 0,72 15

63 Malaysia 0,811 73,7 10.882 0,811 0,84 0,78 -6

64 Belarus 0,804 68,7 7.918 0,728 0,96 0,730 8

65 Mauritius 0,804 72,4 12.715 0,790 0,81 0,81 -13

66Bosnia and

Herzegovina 0,803 74,57,032

h,t 0,825 0,87 0,710 17

67Russian

Federation 0,802 65,0 10.845 0,667 0,96 0,78 -9

68 Albania 0,801 76,2 5.316 0,853 0,89 0,66 30

69Macedonia (TFYR ) 0,801 73,8 7.200 0,814 0,88 0,71 11

70 Brazil 0,800 71,7 8.402 0,779 0,88 0,740 -3

MEDIUM HUMAN DEVELOPMENT

71 Dominica 0,798 75.6 h,q 6,393 h 0,844 0,86 0,69 19

72 Saint Lucia 0,795 73,1 6,707 h 0,802 0,88 0,7 15

73 Kazakhstan 0,794 65,9 7.857 0,682 0,97 0,73 1

74

Venezuela (Bolivarian

Republic of ) 0,792 73,2 6.632 0,804 0,87 0,700 14

75 Colombia 0,791 72,3 7,304 n 0,788 0,87 0,72 4

76 Ukraine 0,788 67,7 6.848 0,711 0,95 0,71 9

77 Samoa 0,785 70,8 6.170 0,763 0,9 0,69 14

78 Thailand 0,781 69,6 8.677 0,743 0,86 0,75 -13

79Dominican Republic 0,779 71,5 8,217 n 0,776 0,83 0,74 -10

80 Belize 0,778 75,9 7.109 0,849 0,77 0,71 1

57


81 China 0,777 72,5 6,757 u 0,792 0,84 0,7 5

82 Grenada 0,777 68,2 7,843 h 0,720 0,88 0,73 -7

83 Armenia 0,775 71,7 4.945 0,779 0,9 0,65 20

84 Turkey 0,775 71,4 8.407 0,773 0,81 0,740 -18

85 Suriname 0,774 69,6 7.722 0,743 0,85 0,73 -9

86 Jordan 0,773 71,9 5.530 0,782 0,87 0,670 11

87 Peru 0,773 70,7 6.039 0,761 0,87 0,68 6

88 Lebanon 0,772 71,5 5.584 0,775 0,87 0,67 8

89 Ecuador 0,772 74,7 4.341 0,828 0,86 0,63 21

90 Philippines 0,771 71,0 5.137 0,767 0,89 0,66 11

91 Tunisia 0,766 73,5 8.371 0,808 0,750 0,74 -23

92 Fiji 0,762 68,3 6.049 0,722 0,88 0,69 0

93

Saint Vincent and the

Grenadines 0,761 71,1 6.568 0,768 0,82 0,7 -4

94Iran (Islamic Republic of ) 0,759 70,2 7.968 0,754 0,79 0,73 -23

95 Paraguay 0,755 71,3 4,642 n 0,771 0,85 0,64 10

96 Georgia 0,754 70,7 3.365 0,761 0,91 0,59 24

97 Guyana 0,750 65,2 4,508 n 0,670 0,94 0,64 12

98 Azerbaijan 0,746 67,1 5.016 0,702 0,88 0,65 4

99 Sri Lanka 0,743 71,6 4.595 0,776 0,81 0,64 7

100 Maldives 0,741 67,05,261 h,m 0,701 0,86 0,66 -1

101 Jamaica 0,736 72,2 4.291 0,787 0,79 0,63 11

102 Cape Verde 0,736 71,0 5,803 n 0,766 0,76 0,68 -7

103 El Salvador 0,735 71,3 5,255 n 0,772 0,77 0,66 -3

104 Algeria 0,733 71,7 7,062 n 0,778 0,71 0,71 -22

105 Viet Nam 0,733 73,7 3.071 0,812 0,82 0,57 18

106

Occupied Palestinian Territories 0,731 72,9 .. x 0,799 0,89 0,51 33

107 Indonesia 0,728 69,7 3.843 0,745 0,830 0,61 6

108Syrian Arab

Republic 0,724 73,6 3.808 0,811 0,76 0,61 7

109 Turkmenistan 0,713 62,6 3,838 h 0,627 0,9 0,61 5

110 Nicaragua 0,710 71,9 3,674 n 0,782 0,75 0,6 6

111 Moldova 0,708 68,4 2.100 0,724 0,89 0,51 25

112 Egypt 0,708 70,7 4.337 0,761 0,73 0,63 -1

113 Uzbekistan 0,702 66,8 2.063 0,696 0,91 0,51 25

114 Mongolia 0,700 65,9 2.107 0,682 0,910 0,51 21

115 Honduras 0,700 69,4 3,430 n 0,739 0,77 0,590 3

116 Kyrgyzstan 0,696 65,6 1.927 0,676 0,92 0,49 29

117 Bolivia 0,695 64,7 2.819 0,662 0,87 0,56 7

58


118 Guatemala 0,689 69,7 4,568 n 0,746 0,69 0,64 -11

119 Gabon 0,677 56,2 6.954 0,521 0,8 0,71 -35

120 Vanuatu 0,674 69,3 3,225 n 0,738 0,71 0,580 2

121 South Africa 0,674 50,811,110

n 0,430 0,81 0,79 -65

122 Tajikistan 0,673 66,3 1.356 0,689 0,9 0,44 32

123Sao Tome

and Principe 0,654 64,9 2.178 0,665 0,78 0,51 10

124 Botswana 0,654 48,1 12.387 0,385 0,77 0,8 -70

125 Namibia 0,650 51,6 7,586 n 0,444 0,78 0,72 -47

126 Morocco 0,646 70,4 4.555 0,757 0,54 0,64 -18

127Equatorial

Guinea 0,642 50,47,874 h,n 0,423 0,77 0,73 -54

128 India 0,619 63,7 3,452 n 0,645 0,620 0,59 -11

129Solomon Islands 0,602 63,0 2,031 n 0,633 0,67 0,5 14

130

Lao People’s Democratic

Republic 0,601 63,2 2.039 0,637 0,66 0,5 11

131 Cambodia 0,598 58,0 2,727 n 0,550 0,69 0,55 -6

132 Myanmar 0,583 60,81,027 h,y 0,596 0,76 0,39 35

133 Bhutan 0,579 64,7 .. h,z 0,662 0,49 0,59 -14

134 Comoros 0,561 64,1 1,993 n 0,651 0,53 0,5 10

135 Ghana 0,553 59,1 2,480 n 0,568 0,56 0,54 -8

136 Pakistan 0,551 64,6 2.370 0,659 0,47 0,53 -8

137 Mauritania 0,550 63,2 2,234 n 0,637 0,49 0,52 -5

138 Lesotho 0,549 42,6 3,335 n 0,293 0,77 0,59 -17

139 Congo 0,548 54,0 1.262 0,484 0,74 0,42 16

140 Bangladesh 0,547 63,1 2.053 0,635 0,5 0,5 0

141 Swaziland 0,547 40,9 4.824 0,265 0,730 0,65 -37

142 Nepal 0,534 62,6 1.550 0,626 0,52 0,46 8

143 Madagascar 0,533 58,4 923 0,557 0,670 0,37 27

144 Cameroon 0,532 49,8 2.299 0,414 0,660 0,52 -13

145Papua New

Guinea 0,530 56,9 2,563 n 0,532 0,52 0,54 -19

146 Haiti 0,529 59,5 1,663 n 0,575 0,54 0,47 2

147 Sudan 0,526 57,4 2,083 n 0,540 0,53 0,51 -10

148 Kenya 0,521 52,1 1.240 0,451 0,69 0,420 9

149 Djibouti 0,516 53,9 2,178 n 0,482 0,55 0,51 -15

150 Timor-Leste 0,514 59,7 .. h,ac 0,578 0,57 0,390 16

151 Zimbabwe 0,513 40,9 2.038 0,265 0,770 0,5 -9

152 Togo 0,512 57,8 1,506 n 0,547 0,54 0,45 -1

153 Yemen 0,508 61,5 930 0,608 0,55 0,37 16

154 Uganda 0,505 49,7 1,454 n 0,412 0,66 0,45 -2

59


155 Gambia 0,502 58,8 1,921 n 0,563 0,450 0,49 -9

LOW HUMAN DEVELOPMENT

156 Senegal 0,499 62,3 1.792 0,622 0,39 0,48 -9

157 Eritrea 0,483 56,6 1,109 n 0,527 0,52 0,4 6

158 Nigeria 0,470 46,5 1.128 0,359 0,65 0,4 4

159

Tanzania (United

Republic of ) 0,467 51,0 744 0,434 0,63 0,34 15

160 Guinea 0,456 54,8 2.316 0,497 0,35 0,52 -30

161 Rwanda 0,452 45,2 1,206 n 0,337 0,6 0,42 -1

162 Angola 0,446 41,7 2,335 n 0,279 0,54 0,53 -33

163 Benin 0,437 55,4 1.141 0,506 0,400 0,41 -2

164 Malawi 0,437 46,3 667 0,355 0,64 0,32 13

165 Zambia 0,434 40,5 1.023 0,259 0,66 0,39 3

166 Côte d’Ivoire 0,432 47,4 1.648 0,373 0,46 0,47 -17

167 Burundi 0,413 48,5 699 n 0,391 0,52 0,33 9

168

Congo (Democratic Republic of

the) 0,411 45,8 714 n 0,346 0,560 0,33 7

169 Ethiopia 0,406 51,8 1,055 n 0,446 0,380 0,39 -5

170 Chad 0,388 50,4 1,427 n 0,423 0,3 0,44 -17

171

Central African

Republic 0,384 43,7 1,224 n 0,311 0,42 0,42 -13

172 Mozambique 0,384 42,8 1,242 n 0,296 0,44 0,42 -16

173 Mali 0,380 53,1 1.033 0,469 0,28 0,390 -8

174 Niger 0,374 55,8 781 n 0,513 0,27 0,34 -1

175Guinea-Bissau 0,374 45,8 827 n 0,347 0,42 0,35 -4

176 Burkina Faso 0,370 51,4 1,213 n 0,440 0,26 0,42 -17

177 Sierra Leone 0,336 41,8 806 0,280 0,38 0,35 -5Developing countries 0,691 66,1 5.282 0,685 0,73 0,66

Least developed countries 0,488 54,5 1.499 0,492 0,52 0,45

Arab States 0,699 67,5 6.716 0,708 0,69 0,7East Asia and

the Pacific 0,771 71,7 6.604 0,779 0,84 0,7Latin

America and the

Caribbean 0,803 72,8 8.417 0,797 0,87 0,740South Asia 0,611 63,8 3.416 0,646 0,6 0,59

Sub-Saharan Africa 0,493 49,6 1.998 0,410 0,57 0,500

Central and Eastern

Europe and the CIS 0,808 68,6 9.527 0,726 0,94 0,76

60


OECD 0,916 78,3 29.197 0,888 0,91 0,95High-income

OECD 0,947 79,4 33.831 0,906 0,96 0,97High human development 0,897 76,2 23.986 0,854 0,92 0,92

Medium human

development 0,698 67,5 4.876 0,709 0,74 0,65Low human development 0,436 48,5 1.112 0,391 0,52 0,4

High income 0,936 79,2 33.082 0,903 0,94 0,97

Middle income 0,776 70,9 7.416 0,764 0,84 0,72

Low income 0,570 60,0 2.531 0,583 0,59 0,54

World 0,743 68,1 9.543 0,718 0,750 0,76

Sursa datelor: Human development report, 2006

Itemi de evaluare:

1.Care este semnificaţia conceptului de dezvoltare umană?

2.Care sunt elementele şi metoda de calcul ale IDU?3. Comentaţi diferenţierile regionale în repartiţia IDU.

Bibliografie

Baud Pascal, Bourgeat Serge, Bras Catherine (1997), Dictionnaire de géographie, Edition Hatier, Paris***(2004), Rapport mondial sur le développement humain, P.N.U.D ***(2003), Rapport mondial sur le développement humain, P.N.U.Dwww.uis.unesco.org

III.2. Produsul Intern Brut

Produsul Intern Brut pe locuitor (PIB) reprezintă valoarea adăugată brută produsă în interiorul ţării de companiile autohtone şi străine pe o perioadă determinată. Este utilizat ca indicator al bunăstării. Se exprimă în $SUA/loc sau în $ PPP/loc.

Produsul Intern Brut Real (PIBR) exprimă valoarea activităţii economice exprimată în preţuri

61

http://www.uis.unesco.org/


constante. Este frecvent utilizat pentru analizele economice pe termen lung.

Produsul Naţional Brut (PNB) reprezintă valoarea adăugată a bunurilor economice produse în interiorul ţării de către agenţii economici autohtoni şi străini pe o perioadă de timp, la care se adaugă valoarea adăugată obţinută de producătorii autohtoni în străinătate. Se poate exprima în moneda naţională, în $ SUA sau în $ PPP.

Produsul Intern Net (PIN) reprezintă Produsul Intern Brut din care se scad valorile destinate îmbunătăţirii bazei tehnico-materiale.

Produsul Naţional Real (PNR) arată evaluarea pe piaţă a valorii adăugate în cadrul economiei naţionale.

Tabel nr. Evoluţia PIB 2005-2008

PIB /loc, PPP$ 2005 2008

Albania 5316 7716

Algeria 7062 8033

Angola 2335 5898

Antigua and Barbuda 12500 21209

Argentina 14280 14333

Armenia 4945 6070

Australia 31794 35677

Austria 33700 38153

Azerbaijan 5016 8765

Bahamas, The 18380 a

Bahrain 21482 a

Bangladesh 2053 1334

Barbados 17297 a

Belarus 7918 12261

Belgium 32119 34493

Belize 7109 6929

Benin 1141 1468

Bhutan 0 4754

Bolivia 2819 4278Bosnia and Herzegovina 7032 8390

Botswana 12387 13392

Brazil 8402 10296

62


Brunei Darussalam 28161 49219

Bulgaria 9032 12394

Burkina Faso 1213 1161

Burundi 699 383

Cambodia 2727 1905

Cameroon 2299 2215

Canada 33375 36444

Cape Verde 5803 3501Central African Republic 1224 736

Chad 1427 1455

Chile 12027 14465

China 6757 5962

Colombia 7304 8885

Comoros 1993 1168

Congo, Dem. Rep. 1262 321

Congo, Rep. 714 3946

Costa Rica 10180 11240

Cote d'lvoire 1648 1651

Croatia 13042 19085

Cuba 6000 a

Cyprus 22699 24521

Czech Republic 20538 24712

Denmark 33973 36604

Djibouti 2178 2139

Dominica 6393 8712

Dominican Republic 8217 8217

Ecuador 4341 8008

Egypt, Arab Rep. 4337 5416

El Salvador 5255 6794

Equatorial Guinea 7874 33883

Eritrea 1109 632

Estonia 15478 20657

Ethiopia 1055 868

Fiji 6049 4381

Finland 32153 35426

France 30386 34045

Gabon 6954 14528

Gambia, The 1921 1363

63


Georgia 3365 4897

Germany 29461 35613

Ghana 2480 1452

Greece 23381 29361

Grenada 7843 8500

Guatemala 4568 4760

Guinea 2316 1204

Guinea-Bissau 827 538

Guyana 4508 2543

Haiti 1663 1177

Honduras 3430 3964

Hong Kong, China 34833 43922

Hungary 17887 19329

Iceland 36510 36770

India 3452 2972

Indonesia 3843 3975

Iran, Islamic Rep. 7968 11666

Ireland 38505 44195

Israel 25864 27548

Italy 28529 30756

Jamaica 4291 7705

Japan 31267 34099

Jordan 5530 5283

Kazakhstan 7857 11314

Kenya 1240 1590

Korea, Rep. 22029 27939

Kuwait 26321 44380

Kyrgyz Republic 1927 2188

Lao PDR 2039 2134

Latvia 13646 17101

Lebanon 5584 11571

Lesotho 3335 1588

Libya 10335 15401

Lithuania 14494 18826

Luxembourg 60228 78559

Macedonia, FYR 7200 10039

Madagascar 923 1049

Malawi 667 837

64


Malaysia 10882 14215

Maldives 5261 5513

Mali 1033 1128

Malta 19189 22978

Mauritania 2234 1880

Mauritius 12715 12078

Mexico 10751 14495

Moldova 2100 2925

Mongolia 2107 3567

Morocco 4555 4388

Mozambique 1242 855

Myanmar 1027 a

Namibia 7586 6343

Nepal 1550 1112

Netherlands 32684 40850

New Zealand 24996 27027

Nicaragua 3674 2682

Niger 781 684

Nigeria 1128 2082

Norway 41420 58141

Oman 15602 20321

Pakistan 2370 2644

Panama 7605 12503

Papua New Guinea 2563 2208

Paraguay 4642 4709

Peru 6039 8507

Philippines 5137 3510

Poland 13847 17625

Portugal 20410 23073

Qatar 27664 a

Romania 9060 14064

Russian Federation 10845 16139

Rwanda 1206 1022

Samoa 6170 4473

Sao Tome and Principe 2178 1739

Saudi Arabia 15711 23920

Senegal 1792 1772

Seychelles 16106 21616

65


Sierra Leone 806 766

Singapore 29663 49288

Slovak Republic 15871 22081

Slovenia 22273 27610

Solomon Islands 2031 2609

South Africa 11110 10109

Spain 27169 31955

Sri Lanka 4595 4560

Sudan 2083 2153

Suriname 7722 7507

Swaziland 4824 4927

Sweden 32525 37383

Switzerland 35633 42534

Syrian Arab Republic 3808 4440

Tajikistan 1356 1906

Tanzania 744 1263

Thailand 8677 7703

Timor-Leste 0 801

Togo 1506 829

Tonga 8177 3808

Trinidad and Tobago 14603 24742

Tunisia 8371 7996

Turkey 8407 13920

Turkmenistan 3838 6641

Uganda 1454 1165

Ukraine 6848 7271

United Arab Emirates 25514 50417

United Kingdom 33238 35445

United States 41890 46716

Uruguay 9962 12734

Uzbekistan 2063 2656

Vanuatu 3225 3983

Venezuela, RB 6632 12804

Vietnam 3071 2785

Yemen, Rep. 930 2400

Zambia 1023 1356

Zimbabwe 2038 aSursa datelor: World Development Indicators database și H.D.I, World Bank

66


Itemi de evaluare

1. Ce înţelegeţi prin Produs Intern Brut şi care sunt diferenţierile faţă de Produsul Naţional Brut, Produsul Intern Net (PIN), Produsul Naţional Real (PNR)?

2. Care sunt diferenţierile regionale pe continente şi zone de integrare economică?

3. Se va evalua capacitatea de lucru în echipă şi participarea la dezbateri.

Bibliografie

Bethemont J. (1988), Les richesses naturelles du globe, Editura Masson, Paris;Erdeli G., Braghină Cristian, Frăsineanu Dragoş (1998), Geografie Economică Mondială, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti; Vasilescu Iolanda (1997), Restricţiile de natură ecologică şi competitivitatea, în Conjunctura economiei mondiale;Vergara F. (1998), L’indicateur de “developpment humain”.L’ etat du monde, Editura La Decouverte, Paris;Veron J. (1994), Population et Developpement, Editura PUF. Paris;***Annuaire de le population, O.N.U., New York;***(1998), L’Etat du monde, Editura La Decouverte, Paris, 1998;

III.3. Libertatea economică

Acest indicator arată gradul de libertate din economia unei ţări pe baza următorilor factori:

• Strategia comercială;• Politica fiscală;• Gradul de intervenţie al statului în economie;• Politica sistemului bancar;• Politica în domeniul investiţiilor străine;• Controlul preţurilor;• Dreptul de proprietate;

67


• Gradul de reglementare din domeniul afacerilor (piaţa neagră).

Pentru fiecare factor s-au avut în vedere peste 50 de elemente. Cu cât valoarea acestui indice este mai mică cu atât libertatea economică este mai mare.

Libertatea economică este definită ca absenţa constrângerii guvernului asupra producerii, distribuirii sau consumului de bunuri şi servicii, dincolo de necesitatea cetăţenilor de a-şi proteja şi menţine propria libertate. Pentru a măsura libertatea economică, s-a ţinut cont de 10 categorii de factori. Aceştia sunt: politica comercială, taxele fiscale impuse de guvern, intervenţia guvernului în economie, politica monetară, investiţiile străine, activitatea bancară şi financiară, salariile şi preţurile, drepturile de proprietate, sistemul de reguli, activitatea pieţii negre. Fiecare ţară îşi primeşte scorul de libertate economică pe baza mediei între aceşti 10 factori care se apreciază de la 1 (cel mai bun) la 5 (cel mai slab). Cele 4 mari categorii de ţări din acest punct de vedere sunt: libere - cu un scor de 1,95 sau mai puţin, aproape libere (de la 2,00 la 2,95), aproape nelibere (de la 3,00 la 3,95), reprimate (peste 4,00).

Politica comercială este un factor cheie în măsurarea libertăţii economice. Gradul cu care guvernul împiedică desfăşurarea liberă a comerţului străin poate influenţa în mod direct abilitatea individului de a-şi urmări scopurile economice. Variabilele care se iau în calcul sunt: media tarifelor vamale, absenţa barierelor tarifare, situaţia corupţiei în serviciile vamale. De exemplu, dacă un guvern pune taxe pe importul unui anumit produs, un grup de oameni din acea ţară va produce acel produs şi nu un altul care ar avea mai mult succes. Limitarea importului reduce libertatea economică prin faptul că descurajează indivizii care încearcă să-şi folosească talentele şi priceperile într-un mod util. Scorul cel mai bun (1) este obţinut de ţările care au o medie a taxelor vamale cel mult egală cu 4 %, iar cel mai slab – 5 revine acelor state în care această medie este de cel puţin 19%.

Taxele fiscale impuse de guvern cetăţenilor sunt analizate prin rata de evoluţie a acestora şi nivelul

68


cheltuielilor făcute de guvern. Mărimea apetitului guvenului de a cheltui afectează atât libertatea economică, cât şi dezvoltarea ei. De exemplu, dacă guvernul unei ţări mici din punct de vedere economic îşi însuşeşte o treime din venitul naţional, folosindu-l pe cheltuieli proprii, îndepărtează resurse care ar fi putut fi folosite pentru consum. Scorul pentru acest factor a fost calculat de asemena pe baza ratei taxelor si a cheltuielilor efectuate de guvern. Pentru ţările în care taxele pe profit sunt limitate sau chiar lipsesc şi cheltuielile guvernamentale sunt mai mici de 15% din PIB scorul este foarte bun – 1, iar dacă pocentajele sunt mai mari de 45% valoarea este de 5.

Intervenţia guvernului în economie se referă la: ponderea proprietăţii de stat în economie, rata de revenire din partea acestui sector, situaţia privatizării. Măsurarea include atât consumul, care constă în cumpărarea de servicii, plata angajaţilor, investiţii în infrastructură etc., cât şi producţia sectorului de stat. Scala de intervenţie a statului în economie este gradată astfel: pentru ponderea sectorului de stat de sub 10% se obţine scorul 1, între 10 şi 25% - 2, pentru valorile cuprinse între 25 – 35% se acordă 3 puncte, de la 35 la 45% scorul obţinut este 4, iar peste 45% este 5.

Politica monetară se analizează îndeosebi în funcţie de rata inflaţiei pe o anumită perioadă de timp. Valoarea valutei unei ţări depinde în mod deosebit de politica monetară a ţării respective. Când politica monetară a unui anumit guvern facilitează preţurile pieţei, indivizii se bucură de libertate economică. Notele se acordă în funcţie de rata inflaţiei, calculată ca medie pentru ultimii 10 ani: 1 pentru o medie de sub 3%, 2 pentru valori medii cuprinse între 3 şi 6%, 5 pentru o medie a inflaţiei de peste 20%.

Investiţiile străine sunt considerate ca un motor al dezvoltării oricărei economii.Restricţiile asupra investiţiilor străine limitează dezvoltarea capitalului şi deci libertatea economică. Prin contrast, nici o restricţie sau foarte puţine asupra investiţiilor străine favorizează libertatea economică, deoarece investiţiile străine aduc fonduri care să dezvolte economia. În cazul acestei

69


categori, cu cât o ţară impune mai multe restricţii investiţiilor străine, cu atât libertatea sa economică va fi mai mică. Se examinează dacă un guvern încurajează investiţiile străine, dacă firmele străine sunt tratate în acelaşi mod ca şi firmele autohtone şi dacă industria specifică ţarii este apropiată de cerinţele investiţiilor străine.

Activităţile bancare şi finanţele produc toate serviciile financiare necesare pentru creşterea economiei: împrumută bani pentru deschiderea afacerilor, securizează credite pentru a oferi consumatorilor bunuri şi pentru a le furniza locuri sigure unde să-şi depoziteze câştigurile. Cu cât guvernul controlează mai mult activitatea băncilor, cu atât libertatea economică este mai mică. Ar trebui de asemenea precizat că toate ţările au un sistem de verificare şi supervizare a băncilor, cu scopul de a asigura securitatea sistemului financiar. Acest factor măsoară deschiderea sistemului financiar şi bancar al unei ţări şi se determină în funcţie de cât de capabile sunt băncile şi serviciile financiare de a lucra cât mai liber, cât de greu este să se deschidă bănci autohtone, cât de stabil este sistemul financiar etc.

Salariile şi preţurile reprezintă un factor care se măsoară în funcţie de cât permite un guvern pieţei să stabilească preţuri şi salarii. Într-o economie de piaţă preţurile sunt alocate resurselor la gradul cel mai mare de utilizare. O firmă care are nevoie de angajaţi semnalează acest lucru pe piaţă prin oferirea de salarii mai mari. De asemenea, preţurile au rolul de a semnala producătorilor şi consumatorilor informaţii despre anumite produse. De exemplu, dacă cerinţa pentru un anumit produs creşte, acest lucru va fi reflectat în preţul acelui produs. Când preţurile sunt determinate în mod liber, resursele vor fi folosite în modul cel mai productiv pentru a satisface consumatorii.

Drepturile de proprietate asigurate conferă cetăţenilor încrederea de a prelua activităţi economice. Acest factor examinează măsura în care guvernul protejează proprietatea particulară. Abilitatea de a acumula proprietăţi private este factorul cel mai

70


important în economia de piaţă. Cu cât această protecţie este mai mică, cu atât gradul de libertate economică este mai mic.

Regulile şi restricţiile fac dificilă pentru antreprenori crearea de noi afaceri. O dată ce o afacere este iniţiată, regulile impuse de guvern nu se micşorează întotdeauna, ci în unele cazuri pot creşte. Acest factor măsoară cât de uşor sau de dificil este să deschizi o afacere. Cu cât există mai multe reguli şi restricţii impuse, cu atât este mai greu să se poată deschide o afacere. Tot acest factor măsoară gradul de corupţie din guvern şi dacă sistemul de reguli este aplicat în aceeaşi măsură tuturor afacerilor.

Piaţa neagră este rezultatul direct al implicării guvernului în funcţionarea pieţei. În unele cazuri, existenţa unei pieţe la negru poate apărea drept pozitivă. O piaţă la negru este una asupra căreia guvernul a impus multe taxe. Cu cât într-o ţară există mai multe astfel de pieţe, cu atât scade gradul de libertate economică, iar dimpotrivă, dacă există totuşi pieţe la negru, dar într-un număr mic, gradul de libertate economică va creşte.

Analiza realizată de către specialiştii de la Institutul Fraser din Vancouver începând cu anul 1995 pentru mai mult de 150 de state scoate în evidenţă următoarea repartiţie pe cele 4 mari grupe: 14 state au economii considerate libere, cele mai bune situaţii fiind în această perioadă cele ale provinciei chineze Hong Kong şi ale statului Singapore care rămân în continuare pe primele locuri, cu toate că scorul lor este puţin mai mic în 2002 faţă de anii anteriori. Sunt de remarcat ascensiunea Noii Zeelande şi Australiei, cât şi poziţia constantă pe care se menţin SUA, Luxemburg sau Marea Britanie; 56 de naţiuni sunt înregistrate ca având o economie aproape liberă - se evidenţiază progresul înregistrat de Canada, Germania, Ungaria, Cehia şi surprinde declinul pentru Franţa şi Japonia. În grupa economiilor nelibere intră 72 de state printre care şi România, Bulgaria, Slovenia, Republica Moldova etc, iar economiile considerate reprimate sunt în număr de 13 (Irak, R.P.D. Coreeană, Libia, Laos, Cuba etc.).

71


III.4. Competitivitatea

Competitivitatea este un alt indicator pentru evaluarea performanţelor economice şi sociale ale naţiunilor, introdus şi analizat de către Institutul Internaţional pentru Dezvoltarea Managementului din Lausanne. Definiţia ,,oficială” a OCDE asupra competitivităţii unei naţiuni este: ,,gradul în care o ţară, în condiţiile unei pieţe libere, poate produce bunuri şi servicii care să răspundă cerinţelor de pe piaţa internă/internaţională şi în acelaşi timp să menţină şi să crească veniturile locuitorilor pe termen lung”. Iată de ce competitivitatea unei ţări şi deschiderea spre activitatea comercială globală se leagă de nivelul de trai al unei ţări.

Economiştii clasici au evaluat competiţia între state bazându-se pe factorii de producţie: fond funciar, capital, resurse de subsol, de apă şi forţa de muncă. Cea mai faimoasă teorie asupra avantajului economic, elaborată de A. Smith (teoria avantajului comparativ), care este valabilă şi astăzi, este o încercare de a înţelege cum concurează statele. Oricum, economiştii au realizat faptul că numai datele referitoare la producţie nu pot explica totul. Se pare că această concurenţă între naţiuni a început în urma marii crize economice declanşate în 1929 datorită politicilor protecţioniste adoptate de fiecare stat. Încă de la crearea sa, OCDE a promovat unitatea liberă de capital, bunuri şi servicii, la început între ţările industrializate şi apoi la nivel mondial. De asemenea, tarifele de bunuri de consum sunt mai mici de 4% între membrii OMC (Organizaţia Mondială a Comerţului), iar ariile de comerţ liber, ca NAFTA şi organizaţii internaţionale regionale, ca UE au revigorat această tendinţă. Schimbările de regim politic din anii 1989 - 1991 şi revoluţia tehnologică din anii '90 au accentuat dezvoltarea unei lumi fundamental deschisă şi transparentă.

72


Unii oameni de ştiinţă afirmă că naţiunile în esenţa lor nu concurează, ci întreprinderile sunt cele care concurează. Nu e nici o îndoială că întreprinderile concurente sunt reprezentantele competitivităţii unei ţări. Oricum, în ultimii 30 de ani, responsabilităţile economice ale guvernelor au crescut, deci e pur şi simplu imposibil de ignorat influenţa acestora asupra unei economii moderne. OCDE subliniază rolul pe care naţiunile îl au în modelarea mediului în care operează întreprinderile, influenţând astfel şi competitivitatea lor.

În mod tradiţional, competitivitatea a fost legată de agresivitatea internaţională a statelor şi anume volumul exporturilor de bunuri, servicii şi de investiţii străine directe. Germania, Japonia şi Coreea de Sud au folosit astfel de strategii. Pe de altă parte, şi mult mai recent, unele naţiuni sunt competitive prin faptul că sunt atractive (ex: Irlanda, Singapore).

Agresivitatea conduce la venituri în ţara de origine, iar factorul ,,atractivitate” creează locuri de muncă în ţările gazdă ale ISD , dar poate fi de scurtă durată. Aceasta înseamnă că nici statele bogate nu trebuie să neglijeze factorul ,,agresivitate”, în special datorită urmărilor pe termen lung. Drept urmare, ţările trebuie să ia în considerare atât factorul atractivitate cât şi pe cel agresivitate. În general, o naţiune se opreşte la una din aceste abordări: Irlanda nu este agresivă pe piaţa internaţională, Coreea nu este foarte atractivă pentru investiţii străine, Marea Britanie era agresivă, dar acum şi-a schimbat politica, Elveţia a urmat un curent opus, trecând de la a fi atractivă la a fi agresivă, iar SUA par a fi singurul stat care este totodată atractiv şi agresiv.

Sistemul economic al unei ţări nu este omogen. Majoritatea statelor trebuie să facă faţă la 2 tipuri de economiii care coexistă: cea a proximităţii şi cea a globalităţii. Economia proximităţii cuprinde activităţi tradiţionale: industria mică, agricultură, servicii sociale, activităţi administrative şi de justiţie fiind, în general, perfecţionistă şi costisitoare. Economia globalităţii este compusă din activităţile societăţilor transnaţionale şi, în general, este competitivă şi eficientă ca preţuri. Proporţia între aceste 2 tipuri de economii are legătură

73


cu dezvoltarea economică a unui stat. În medie, în Europa de Vest, 2/3 din PIB sunt produse de economia proximităţii, iar restul de 1/3 de către cea a globalităţii. Ţările mai mari, ca SUA, se bazează pe pieţele interne uriaşe, chiar dacă trecerea spre globalizare se accentuează. În ultimii 25 de ani, economia globalităţii a crescut enorm, invadând domeniul economiei proximităţii.

Una din posibilităţile de a influenţa nivelul de competitivitate al unei ţări constă în îmbinarea unui sistem ce promovează riscul individual cu unul care respectă relaţiile sociale. Aşa-numitul model anglo-saxon se caracterizează prin asumarea de riscuri, înlăturarea restricţiilor economice, privatizare, cât si prin contribuţia individului în ceea ce priveşte sistemul de asigurări. În opoziţie, sistemul european-continental, se bazează mai ales pe consens social, extinderea sistemului asigurărilor, o contribuţie egală a indivizilor în sistemul de impozitare. Cele 2 modele au concurat mult timp, dar se pare că modelul anglo-saxon a reuşit să domine. Legislaţia UE a permis de altfel înlăturarea multor restricţii de ordin economic, cât şi privatizarea. Apusul partidelor comuniste precum şi deschiderea către schimburile comerciale internaţionale ale unor state foste comuniste constituie un exemplu în acest sens. Economia mondială este influenţată de ceea ce se numeşte ,,asumarea riscului individual”, preluată de la modelul anglo-saxon. SUA şi Marea Britanie au deschis acest drum şi se situează în prezent printre naţiunile conducătoare pe pieţele mondiale. Concepţia lor în ceea ce priveşte competitivitatea, bazată pe această înlăturare a restricţiilor, pe privatizare, managementul afacerilor, influenţează modelul global.

Unul dintre cei mai importanţi factori ce pot influenţa nivelul competitivităţii unui stat il constituie sistemul de valori. Pe măsura dezvoltării unui stat, valorile sociale tind să evolueze şi ele. Se consideră existenţa a 4 stadii diferite (Garelli, 2001): munca asiduă - locuitorii sunt dedicaţi aproape în totalitate muncii (ex. Coreea); stadiul de bunăstare - cu toate că există în continuare ideea de muncă obligatorie, începe să se

74


acorde mai multă atenţie veniturilor proprii (ex.Singapore); participare socială - oamenii sunt mai puţin interesaţi să muncească mult şi se manifestă dorinţa lor de a contribui la modelarea societăţii (ex. SUA şi Europa după 1960); realizare profesională - oamenii devin mai interesaţi de viaţa personală, apare posibilitatea de a progresa pe plan profesional (ex. SUA şi Europa în prezent).

Nivelul competitivităţii este tot mai mult influenţat de dezvoltarea telecomunicaţiilor, eficienţa acestui sistem, conectarea la reţeaua Internet, telefonia mobilă constituie priorităţi tehnologice pentru o ţară care doreşte să fie competitivă. Noile cerinţe tehnologice din întreprinderi au determinat, de asemenea, apariţia unei alte priorităţi ceea ce a impus colaborarea cu centre de cercetare, cu universităţi, cu nuclee neoindustriale de profil.

Institutul din Lausanne consideră că pentru a fi şi a rămâne competitive statele trebuie să acţioneze după următoarele reguli: să creeze un mediu legislativ stabil şi predictibil, să-şi dezvolte o structură economică cât mai flexibilă şi mobilă, să investească în infrastructura tradiţională şi în tehnologie, să încurajeze economiile particulare, să promoveze agresivitatea pe pieţele internaţionale (export) cât şi atractivitatea pentru investiţiile străine directe, să pună accent pe calitate, rapiditate şi transparenţă la nivelul guvernului şi al administraţiei, să păstreze o relaţie între nivelul veniturilor, producţiei şi nivelul taxelor, să promoveze construcţiile sociale prin reducerea diferenţelor de venit şi prin consolidarea clasei de mijloc, să investească masiv în educaţie, mai ales la nivelul învăţământului secundar cât şi în pregătirea pe viaţă a forţei de muncă, să încerce să realizeze un echilibru între politica economică pe termen scurt şi politica de globalizare în scopul asigurării bunăstării sociale şi să menţină în acelaşi timp sistemul de valori dorit de către populaţie.

Anuarul Competitivităţii Mondiale ierarhizează şi analizează abilitatea ţărilor de a oferi un mediu în care întreprinderile să poată concura. Adoptând o nouă metodologie, se analizează competitivitatea pentru 49

75


de economii industrializate şi în curs de dezvoltare după 4 elemente: performanţa economică (68 de criterii), eficienţa guvernului (84 de criterii), eficienţa mediului de afaceri (60 de criterii), infrastructura (74 de criterii). Aceste 4 dimensiuni modelează competitivitatea unui stat şi mediul în care se formează aceasta, fiind adesea rezultatul tradiţiei, istoriei şi sistemului de valori şi sunt modul de operare economică al unei ţări. Fiecare din aceşti 4 factori, indiferent de numărul de criterii, se subdivide în 5 subfactori care au o pondere maximă de 5% în valoarea finală a scorului competitivităţii:• perfomanţa economică include economia internă (PIB, consumuri, investiţii), comerţul internaţional, investiţiile străine (importuri şi exporturi), populaţia ocupată şi în şomaj, preţurile;

• eficienţa guvernului cuprinde finanţele publice (bugetul de stat,datoria publică şi cea externă, rezervele de stat), politica fiscală(taxe individuale şi pe profit, evaziunea fiscală etc.), reţeaua instituţională, mediul de afaceri, educaţia;

• eficienţa afacerilor este analizată prin: productivitate, piaţa muncii (forţa de muncă, costuri, relaţii de muncă), pieţele financiare, nivelul managementului, impactul globalizării;

• infrastructura are ca subfactori: infrastructura de bază (populaţie, reţele de comunicaţii, de alimentare cu energie, apă, utilizarea terenurilor, grad de urbanizare etc), nivelul tehnologiei, mediul ştiinţific, sănătatea, calitatea mediului, sistemul de valori.

Ierarhia competitivităţii indică în continuare supremaţia S.U.A. care îşi păstrează locul I încă din 1997, urmată, constant, de către Singapore.Ascensiuni semnificative în aceşti ani au înregistrat: Finlanda, Luxemburg, Australia, Germania, Austria, Israel, Islanda, pe când unele ţări au avut un declin puternic (Marea Britanie - de pe locul 9 pe 19, Norvegia - de la 5 la 20, Japonia - de la 17 la 26). Unele state şi-au păstrat aproape aceleaşi locuri: Cehia, India, Federaţia Rusă, Columbia.

76


Analiza competitivității realizată de Forumul Economic Mondial se bazează pe Indicele Competitivității Globale (ICG) realizat de această instituție. Acesta este un indice ce furnizează o medie ponderată a numeroase componente fiecare reflectând un anumit aspect al competitivității. Componentele sunt împărțite în 12 piloni ai competitivității grupate pe trei categorii:

Cerințe de bază pentru primul stadiu al competitivității

1. Instituțiile sau mediul instituțional 2. Infrastructura3. Stabilitatea macro-economică4. Sănătatea și educația elementară

Primii patru piloni enumerați anterior reprezintă cheia în ceea ce privește primul stadiu al unei economii ce se îndreaptă către competitivitate.

Factori ce stimulează eficiența pentru cea de-a doua etapă a competitivității

5. Educația înaltă și instruirea continuă6. Eficiența pieței de bunuri și servicii7. Eficiența pieței muncii8. Gradul de dezvoltare al pieței financiare9. Gradul de pregătire tehnologică10. Dimensiunea pieței

Cei 6 piloni de mai sus reprezintă cheia unei economii bazată pe eficiență

Factori complecși și inovativi pentru trecerea la ultimul stadiu al competitivității

11. Gradul de dezvoltare al afacerilor12. InovațiaCei doi piloni reprezintă cheia unei economi aflată în

stadiul inovației

77


Deși toți acești pilonii sunt analizați separați este evident că există o relație de interdependență între aceștia. Astfel inovarea nu este posibilă fără existența unor instituții care să garanteze proprietatea intelectuală nu poate fii realizată acolo unde forța de muncă este slab educată și pregătită …..

Conform ICG proporția celor trei categorii în care sunt împărțiți cei 12 pilonii variază în funcție de stadiul de dezvoltare din fiecare țară:

Categorie Stadiul de bază (%)

Stadiul eficienței

(%)

Stadiul Inovației

(%)Cerințe de

bază60 40 20

Factori ce stimulează eficiența

35 50 50

Factori complecși și

inovativi

5 10 30

Apartenența țărilor la unul din cele trei stadii de dezvoltare se realizează pe baza a două criterii:

- Primul este nivelul P.I.B./loc.- Al doilea măsoară pentru fiecare stat proporția

factorilor cheie. Acest lucru se determină prin proporția exporturilor de materii prime (petrol, gaze, minereuri metalifere și nemetalifere, alte produse petroliere, gaz lichefiat, cărbune și pietre prețioase) în total exporturi (bunuri și servicii) asta însemnând că statele care exportă în proporție de peste 70% materii prime (măsurat pe ultimii 5 ani) au o proporție mai mare a factorilor cheie.

Tabel nr.. Indicele competitivităţii globale (RCG)-2009

TARA

GCI2008-2009 Scorul

GCI2007-2008 Scorul

78


United States 1 5,74 1 5,67

Switzerland 2 5,61 2 5,62

Denmark 3 5,58 3 5,55

Sweden 4 5,53 4 5,54

Singapore 5 5,53 7 5,45

Finland 6 5,5 6 5,49

Germany 7 5,46 5 5,51

Netherlands 8 5,41 10 5,4

Japan 9 5,38 8 5,43

Canada 10 5,37 13 5,34

Hong Kong SAR 11 5,33 12 5,37

United Kingdom 12 5,3 9 5,41

Korea, Rep. 13 5,28 11 5,4

Austria 14 5,23 15 5,23

Norway 15 5,22 16 5,2

France 16 5,22 18 5,18

Taiwan, China 17 5,22 14 5,25

Australia 18 5,2 19 5,17

Belgium 19 5,14 20 5,1

Iceland 20 5,05 23 5,02

Malaysia 21 5,04 21 5,1

Ireland 22 4,99 22 5,03

Israel 23 4,97 17 5,2

New Zealand 24 4,93 24 4,98

Luxembourg 25 4,85 25 4,88

Qatar 26 4,83 31 4,63

Saudi Arabia 27 4,72 35 4,55

Chile 28 4,72 26 4,77

Spain 29 4,72 29 4,66

China 30 4,7 34 4,57

United Arab Emirates 31 4,68 37 4,5

Estonia 32 4,67 27 4,74

Czech Republic 33 4,62 33 4,58

Thailand 34 4,6 28 4,7

Kuwait 35 4,58 30 4,66

Tunisia 36 4,58 32 4,59

Bahrain 37 4,57 43 4,42

Oman 38 4,55 42 4,43

79


Brunei Darussalam 39 4,54 a a

Cyprus 40 4,53 55 4,23

Puerto Rico 41 4,51 36 4,5

Slovenia 42 4,5 39 4,48

Portugal 43 4,47 40 4,48

Lithuania 44 4,45 38 4,49

South Africa 45 4,41 44 4,42

Slovak Republic 46 4,4 41 4,45

Barbados 47 4,4 50 4,32

Jordan 48 4,37 49 4,32

Italy 49 4,35 46 4,36

India 50 4,33 48 4,33

Russian Federation 51 4,31 58 4,19

Malta 52 4,31 56 4,21

Poland 53 4,28 51 4,28

Latvia 54 4,26 45 4,41

Indonesia 55 4,25 54 4,24

Botswana 56 4,25 76 3,96

Mauritius 57 4,25 60 4,16

Panama 58 4,24 59 4,18

Costa Rica 59 4,23 63 4,11

Mexico 60 4,23 52 4,26

Croatia 61 4,22 57 4,2

Hungary 62 4,22 47 4,35

Uzbekistan a a 62 4,13

Turkey 63 4,15 53 4,25

Brazil 64 4,13 72 3,99

Montenegro 65 4,11 82 3,91

Kazakhstan 66 4,11 61 4,14

Greece 67 4,11 65 4,08

Romania 68 4,1 74 3,97

Azerbaijan 69 4,1 66 4,07

Vietnam 70 4,1 68 4,04

Philippines 71 4,09 71 3,99

Ukraine 72 4,09 73 3,98

Morocco 73 4,08 64 4,08

Colombia 74 4,05 69 4,04

Uruguay 75 4,04 75 3,97

80


Bulgaria 76 4,03 79 3,93

Sri Lanka 77 4,02 70 3,99

Syria 78 3,99 80 3,91

El Salvador 79 3,99 67 4,05

Namibia 80 3,99 89 3,85

Egypt 81 3,98 77 3,96

Honduras 82 3,98 83 3,89

Peru 83 3,95 86 3,87

Guatemala 84 3,94 87 3,86

Serbia 85 3,9 91 3,78

Jamaica 86 3,89 78 3,95

Gambia, The 87 3,88 102 3,59

Argentina 88 3,87 85 3,87

Macedonia, FYR 89 3,87 94 3,73

Georgia 90 3,86 90 3,83

Libya 91 3,85 88 3,85

Trinidad and Tobago 92 3,85 84 3,88

Kenya 93 3,84 99 3,61

Nigeria 94 3,81 95 3,69

Moldova 95 3,75 97 3,64

Senegal 96 3,73 100 3,61

Armenia 97 3,73 93 3,76

Dominican Republic 98 3,72 96 3,65

Algeria 99 3,71 81 3,91

Mongolia 100 3,65 101 3,6

Pakistan 101 3,65 92 3,77

Ghana 102 3,62 a a

Suriname 103 3,58 113 3,4

Ecuador 104 3,58 103 3,57

Venezuela 105 3,56 98 3,63

Benin 106 3,56 108 3,49Bosnia and Herzegovina 107 3,56 106 3,55

Albania 108 3,55 109 3,48

Cambodia 109 3,53 110 3,48

Côte d’Ivoire 110 3,51 a a

Bangladesh 111 3,51 107 3,55

Zambia 112 3,49 122 3,29

Tanzania 113 3,49 104 3,56

81


Cameroon 114 3,48 116 3,37

Guyana 115 3,47 126 3,25

Tajikistan 116 3,46 117 3,37

Mali 117 3,43 115 3,37

Bolivia 118 3,42 105 3,55

Malawi 119 3,42 a a

Nicaragua 120 3,41 111 3,45

Ethiopia 121 3,41 123 3,28

Kyrgyz Republic 122 3,4 119 3,34

Lesotho 123 3,4 124 3,27

Paraguay 124 3,4 121 3,3

Madagascar 125 3,38 118 3,36

Nepal 126 3,37 114 3,38

Burkina Faso 127 3,36 112 3,43

Uganda 128 3,35 120 3,33

Timor-Leste 129 3,15 127 3,2

Mozambique 130 3,15 128 3,02

Mauritania 131 3,14 125 3,26

Burundi 132 2,98 130 2,84

Zimbabwe 133 2,88 129 2,88

Chad 134 2,85 131 2,78a - date nedisponibile

Sursa: Raportul Competitivitatii Globale 2008-2009, World Economic Forum 2008

IMD World Competitiveness Yearbook (WCY) este unul din cel mai detaliat și cuprinzător raport anual la nivel global referitor la competitivitatea națiunilor ce este publicat fără întrerupere din 1989. Acest raport cuprinde analize comparative și tendințe dar reprezintă în același timp un reper din punct de vedere statistic cu privire la competitivitatea celor mai importante economii la nivel mondial. Competitivitatea economică a unei țări nu poate fii redusă doar la PIB și productivitate deoarece întreprinderile trebuie să facă față și altor factori cum ar fi cei politici, sociali și culturali. De aceea o țară pentru a fi competitivă din punct de vedere economic trebuie să ofere un mediu în care toți acești factori să fie structurați eficient astfel încât acesta să încurajeze competitivitatea întreprinderilor.

Pentru realizarea acestui raport au fost selectate 329 de criterii de competitivitate acestea fiind rezultatul

82


unei cercetări foarte ample în care sa folosit literatura economică, surse naționale, regionale și internaționale, feedback-ul comunității de afaceri ( ne referim aici la chestionarul transmis managerilor celor mai importante întreprinderii din țara respectivă), agenții guvernamentale și academicieni. Aceste criterii sunt revizuite și actualizate în mod regulat în funcție de cum evoluează economia mondială sau cercetările și datele devin disponibile.

Cele 329 de criterii sunt împărțite în 4 factori principali ce influențează competitivitatea și care la rândul lor cuprind un număr de 5 sub-factori fiecare:• Performanța economică 82 criterii – cuprinde evaluarea macro-economică a economiei naționale fiind luați în calcul următorii factori: economia națională, comerțul internațional, investițiile internaționale, forța de muncă și prețurile• Eficiența guvernamentală 70 criterii – măsoară modul în care politicile guvernamentale sunt favorabile competitivității: finanțele publice, politica fiscal, cadrul instituțional, legislația în afaceri și Societal Framework (cadrul social)• Eficiența afacerilor 67 criterii – măsoară modul în care mediul intern încurajează întreprinderile într-o manieră responsabilă și profitabilă în direcția performanței și inovării: eficiența și productivitatea, piața forței de muncă, finanțele, Management Practices and Attitudes and Values• Infrastructura 110 criterii – măsoară modul în care cerințele afacerilor sunt satisfăcute de resursele umane, științifice și tehnologice: infrastructura de bază, tehnologică și științifică, sănătatea și mediul și educația.

La rândul lor acești sub-factori cuprind mai multe criterii care nu întotdeauna au același număr (spre exemplu pentru a evalua educația este necesar un număr mai mare de criterii decât pentru a analiza prețurile). Tocmai de aceea fiecare sub-factor indiferent de numărul criteriilor luate în calcul are aceeași valoare în componența rezultatului final și anume de 5% (20*5=100).

Metodologia procesării datelor

83


Din cele 329 de criterii doar pentru 245 se calculează valoarea restul de 84 având rol de verificare. Performanța fiecărei economii luate în calcul (astăzi 57 de economii) este măsurată pentru fiecare criteriu din cele 245 folosind Metoda Deviației Standard (S) utilizând următoarea formulă:

Apoi pentru economiile luate în calcul (57) se obține valoarea standardizată a (STD) pentru toate cele 245 de criterii folosind formula:

Unde:x = valoarea inițială = valoarea medie pentru cele 57 de economii

N = numărul de economiiS deviația standard

Table nr. Indicele competitivităţii globale (WCY)-2009

TaraClasamentul

2009Scorul2009

Clasament 2008

Scorul 2008

USA 1 100,000 1 100,000

HONG KONG 2 98,146 3 94,964

SINGAPORE 3 95,740 2 99,330

SWITZERLAND 4 94,163 4 89,656

DENMARK 5 91,741 6 83,852

SWEDEN 6 90,520 9 82,464

AUSTRALIA 7 88,934 7 83,500

CANADA 8 88,708 8 82,852

FINLAND 9 88,373 15 75,025

NETHERLANDS 10 87,758 10 80,476

NORWAY 11 86,604 11 79,516

LUXEMBOURG 12 86,274 5 84,405

GERMANY 13 83,508 16 74,735

QATAR 14 81,995 a a

84


NEW ZELAND 15 79,621 18 73,374

AUSTRIA 16 79,294 14 75,028

JAPAN 17 78,242 22 70,028

MALAYSIA 18 77,162 19 73,199

IRELAND 19 76,956 12 77,638

CHINA MAINLAND 20 76,595 17 73,758

UNITED KINGDOM 21 76,069 21 71,904

BELGIUM 22 75,965 24 68,746

TAIWAN 23 75,390 13 77,359

ISRAEL 24 73,425 20 72,408

CHILE 25 70,933 26 64,173

THAILAND 26 70,762 27 63,096

KOREA 27 68,408 31 58,884

FRANCE 28 68,071 25 66,012

CZECH REPUBLIC 29 66,755 28 62,247

INDIA 30 66,454 29 60,625

LITHUANIA 31 64,882 36 56,234

SLOVENIA 32 64,637 32 57,904SLOVAK REPUBLIC 33 63,913 30 59,365

PORTUGAL 34 62,588 37 54,657

ESTONIA 35 62,573 23 69,648

KAZAKHSTAN 36 61,047 a a

PERU 37 59,274 35 56,284

BULGARIA 38 58,985 39 51,392

SPAIN 39 57,849 33 57,515

BRAZIL 40 56,865 43 48,576

JORDAN 41 56,040 34 56,725

INDONESIA 42 55,479 51 41,520

PHILIPPINES 43 54,490 40 50,478

POLAND 44 53,930 44 47,986

HUNGARY 45 53,917 38 52,932

MEXICO 46 53,903 50 43,825

TURKEY 47 53,390 48 45,535

SOUTH AFRICA 48 52,850 53 39,054

RUSSIA 49 52,770 47 45,736

ITALY 50 52,059 46 46,921

85


COLOMBIA 51 51,538 41 50,396

GREECE 52 50,781 42 48,761

CROATIA 53 48,587 49 45,203

ROMANIA 54 46,945 45 47,549

ARGENTINA 55 43,084 52 40,205

UKRAINE 56 40,421 54 38,170

VENEZUELA 57 39,060 55 31,143Sursa datelor: IMD WORLD COMPETITIVENESS YEARBOOK 2008-2009

Bibliografie

Block W. (1991), Economic Freedom: Toward a Theory of Measurement. Fraser Institute, Vancouver;Erdeli G., Braghină C., Frăsineanu D. (2000), Geografie economică mondială, Editura Fundaţiei “România de Mâine”, Bucureşti;Garelli S., (2001), Competitiveness of Nations: The Fundamentals, în World Competitiveness Yearbook, Lausanne;* * *(2002), Index of Economic Freedom, Vancouver;* * *(2002), World Competitiveness Yearbook, Lausanne.

CAPITOLUL IV

86


INTEGRAREA ECONOMICĂ

Integrarea este un proces complex ce a debutat odată cu apariţia şi consolidarea organizaţiilor internaţionale. Acestea reprezintă o asociere de state, pe diverse criterii, recunoscută printr-un statut recunoscut de toţi membrii. Pe plan mondial un rol important este deţinut de organizaţiile constituite în scop economic. Acestea au contribuit la dezvoltarea explozivă a relaţiilor economice internaţionale depăşindu-se limitele bilateralismului către multilateralism.

Se disting mai multe criterii de clasificare a statelor, criterii ce privesc poziţia geografică a statelor membre, raporturile dintre acestea şi organizaţia formată, nivelul de dezvoltare economică sau gradul de deschidere faţă de statele lumii.

Din punct de vedere geografic, se disting: organizaţii intraregionale (Uniunea Europeană, Asociaţia Europeană a Liberului Schimb, Cooperarea Economică a Mării Negre, Uniunea Vamală şi Economică a Africii Centrale, Pactul Andin, MERCOSUR, ALENA, etc), organizaţii regionale (Sistemul Economic Latino-American) şi organizaţii interregionale (OCDE, OPEC).

După nivelul de dezvoltare economică a ţărilor membre sunt organizaţii ale ţărilor dezvoltate (Grupul celor 7, OCDE) şi organizaţii ale ţărilor în dezvoltate (Grupul celor 77).

În funcţie de gradul de deschidere faţă de statele membre organizaţiile au vocaţie universală (ONU) sau vocaţie restrânsă.

Integrarea economică presupune accentuarea interdependenţelor şi specializărilor între economiile diferitelor state care sunt determinate de un complex de factori între care un rol important este deţinut de revoluţia tehnico-stiinţifică contemporană (Dicţionarul de geografie umană, 1999).

Principiile de bază ale integrării economice sunt:• Formarea unui spaţiu economic comun;• Libera circulaţie a capitalurilor, mărfurilor,

serviciilor şi persoanelor;

87


• Armonizarea legislaţiei în domeniul economic, monetar, financiar şi social;

• Crearea unor instituţii comune asupra cărora ţările participante transferă unele competenţe de natură economică.

Etapele procesului de integrare sunt:• Acordurile de comerţ preferenţial;• Zona economică de liber schimb;• Uniunea vamală;• Piaţa comună;• Uniunea economică şi monetară;• Integrarea economică totală.Acordurile de comerţ preferenţial. Prin aceste

înţelegeri se stabilesc tarife reduse în raport cu cele practicate faţă de terţi. Cel mai important exemplu pentru această fază de integrare este Asociaţia Statelor din Sud-Estul Asiei (ASEAN).

Zonele de liber schimb. În această fază se elimină total barierele vamale dintre statele membre, permiţându-se politici independente ale membrilor faţă de terţi. Cele mai importante zone economice de liber schimb sunt: Spaţiul Economic European (format din cele 12 state membre ale Comunităţii Europene şi cele 7 state ce formau AELS), Asociaţia Europeană a Liberului Schimb, Asociaţia Integrării Latino-Americane, Acordul de Comerţ Liber al Americii de Nord, Acordul de Liber Schimb SUA-Canada, Acordul de Liber Schimb SUA-Israel, Acordul de Liber Schimb al Tărilor Central Europene.

Uniunea vamală. Este o fază superioară de integrare în care partenerii acceptă uniformizarea politicilor lor comerciale faţă de terţi. Adoptarea acestei politici contribuie la eliminarea unor fenomene distorsionate de tipul pseudotransferurilor de produse intraregionale, destinate ocolirii barierelor comerciale mai pronunţate în anumite ţări decât în altele aparţinând aceluiaşi grup. Reprezentative pentru această fază a integrării sunt: Benelux (Belgia, Olanda, Luxemburg), Comunitatea Africii de Est (Kenia, Tanzania şi Uganda).

Piaţa Comună. În această fază are loc dezvoltarea liberului schimb la nivelul tuturor factorilor de producţie (forţă de muncă şi capital) precum şi al tuturor

88


categoriilor de produse (bunuri fizice şi servicii). Se disting pentru acest stadiu de integrare: Piaţa Comună a Americii Centrale, Comunitatea Economică Europeană (cele 12 state, până la transformarea în Uniunea Europeană), Uniunea Mahgreb, Mercosur.

Uniunea economică şi monetară. Este faza superioară ce presupune armonizarea legislaţiei între ţările membre precum şi utilizarea unei monede unice. Prin Tratatul de la Maastricht (1991) Comunitatea Economică Europeană a propus trecerea către această fază superioară a integrării.

UNIUNEA EUROPEANĂ

Ideea unei Europe unite a apărut în 1946, la 19 septembrie, când Winston Churchill rosteşte un discurs la Universitatea din Zurich, în care se pronunţă asupra unui anumit tip de „State Unite ale Europei”. Această idee a început să fie pusă în practică anul următor când este înfiinţată Mişcarea Europei Unite. Organizaţia se opune prin actele constitutive înfiinţării instituţiilor supranaţionale şi îşi propune cooperarea la nivel guvernamental.

Un alt moment important este crearea Consiliului Francez pentru Europa Unită de către René Caurtin. Consiliul va fii absorbit de Mişcarea europeană din 1953.

Sub auspiciile democrato-creştinilor, în 1947, se crează Noile Echipe Internaţionale, care mai târziu vor purta denumirea de Uniunea Europeană a Democrato-Creştinilor (1965). Tot în acest an începe Mişcarea Statelor Unite Socialiste ale Europei care din 1961 se va numi Stânga partidelor politice europene.

Anul 1947 este deosebit de important pentru economia Europei anunţându-se la 5 iunie Planul Marshall.

Conceptul de Europa Unită capătă un nou curs din 13-14 decembrie 1947, când organizaţiile federaliste şi unioniste se regrupează într-un comitet internaţional de coordonare a mişcărilor pentru unificarea Europei.

Începând cu 1 ianuarie 1948 intră în vigoare convenţia vamală între Belgia, Olanda şi Luxemburg,

89


prima de acest fel din Europa. În acelaşi an, la 17 martie, se semnează tratatul Uniunii Occidentale (Tratatul de la Bruxelles) de către Belgia, Olanda, Luxemburg, Franţa şi Marea Britanie.

Între 7 şi 11 mai are loc Congresul european sub egida Comitetului Internaţional de Coordonare a Mişcărilor pentru Unificarea Europei. Participanţii la Congres propun infiinţarea unui Ansamblu deliberativ european şi a unui Consiliu european special, care să pregătească integrarea economică şi politică a ţărilor Europei. S-a mai propus înfiinţarea unei Carte a Drepturilor Omului, şi pentru a fi siguri de punerea în aplicare a acesteia să se creeze o Curte europeană de justiţie.

La 28 ianuarie 1948 Franţa, Marea Britanie şi Ţările de Jos decid instituirea unui Consiliu al Europei, şi au cerut Danemarcei, Irlandei, Italiei, Norvegiei şi Suediei să le ajute în elaborarea statutului acestui Consiliu.

Anul 1950 este un moment deosebit în evoluţia ansamblului european. La 9 mai ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman propune ca Franţa şi Germania, la fel ca orice altă ţară europeană interesată, să adopte politici economice comune pentru comerţul cu cărbune şi oţel. Acordul poartă numele de Declaraţia Schuman. Franţa, Belgia, Luxemburg, Italia, Olanda şi Germania se încriu la această declaraţie. Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului (CECO) se înfiinţează la 15 februarie 1951 prin semnarea Tratatului de la Paris.

În 1953, Paul-Henri Spaak, preşedintele adunării ad-hoc din 10 septembrie, propune lui George Bidault, preşedintele Consiliului CECO, un proiect de constiture a unei Comunităţi europene politice care ar avea ca obiectiv apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, de a asigura securitatea statelor membre împotriva agresiunilor, de a coordona politica lor externă şi de a crea în mod progresiv Piaţa Comună. Proiectul tratatului prevedea crearea a 5 instituţii; un Consiliu executiv european, un Parlament compus din două camere, un Consiliu de miniştrii, o Curte de justiţie şi un Comitet economic şi social.

90


În 1956 Paul-Henri Spaak, ministrul belgian al afacerilor externe, prezintă membrilor CECO un raport despre proiectele tratatului comunitar privind crearea Comunităţii Economice Europene (CEE) şi Euratom. La 26 iunie 1956, la Bruxelles se deschid negocierile în vederea redactării textelor privind instituirea CEE şi Euratom.

Anul 1957 este începutul unei noi etape în evoluţia spre ceea ce înseamnă astăzi Uniunea Europeană. Este anul în care, la Roma, sunt semnate tratatele ce instituie Comunitatea economică europeană (Belgia, Olanda, Luxemburg, Franţa, Germania şi Italia) şi Comunitatea europeană a energiei atomice. Aceste tratate au fost numite “Tratatele de la Roma” şi au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958 când are loc şi stabilirea sediului la Bruxelles.

Începând cu 10 februarie 1958 statele membre aplică aceleaşi tarife vamale la cărbune şi oţel, cu excepţia Franţei şi Italiei care obţin dreptul de a păstra propriile taxe încă doi ani. Tot în 1958 are loc la Stresa (Italia) o conferinţă la care se stabilesc bazele unei politici agricole comune. Problema politicilor agricole este reluată în 1962 când se adoptă primele regulamente comune în domeniul politicilor agricole (PAC), şi se pune problema unei pieţe comune pentru produsele agricole şi asigurarea unei solidităţii financiare prin intermediul unui Fond european de orientare şi garanţie agricolă care intră în funcţiune în 1964.

În 1958 are loc un eveniment deosebit de important, intră în vigoare Acordul monetar european. În 1959 Grecia şi Turcia cer un acord de asociere cu CEE, iar negocierile încep în acelaşi an.

La 20-21 iunie 1959, 7 dintre ţările Organizaţiei europene de cooperare economică (OECE), Austria, Danemarca, Norvegia, Portugalia, Suedia, Elveţia şi Marea Britanie, decid crearea Asociaţiei europene de liber schimb (AELS). Acordul de asociere este semnat anul următor la Stockholm şi intră în vigoare în acelaşi an.

Anul 1960 este anul în care Organizaţia europeană de cooperare economică se transformă în Organizaţia de cooperare şi dezvoltare economică (OCDE).

91


În anul 1961 ţările membre ale CEE îşi exprimă dorinţa de a crea o uniune politică. În acelaşi an Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca prezintă cererile oficiale de aderare la CEE, iar un an mai târziu şi Norvegia.

La 4 mai 1964 are loc deschiderea oficială a rundei Kennedy de negocieri comerciale multilaterale cu titlul: “Acodul general asupra taxelor vamale şi comerţului” (GATT). Comunitatea economică europeană participă la aceste negocieri.

La 8 septembrie 1965 se semnează la Bruxelles tratatul de fuziune a execuţiilor celor trei comunităţi (CECO, CEE, şi EURATOM), tratat ce intră în vigoare la 1 iulie 1967.

În 1968 se atinge un obiectiv deosebit de important; este vorba de intrarea în vigoarea a uniunii vamale. Drepturile vamale, ce continuau să fie percepute în afara schimburilor intracomunitare, sunt eliminate cu 18 luni înainte de data prevăzută în tratatul de la Roma, iar taxa vamală comună este introdusă, înlocuind drepturile vamale naţionale pentru schimburile cu restul lumii.

În 1970 Consiliul Comunităţilor Europene desemnează un comitet de experţi, prezidat de Pierre Werner, pentru a studia posibilitatea de realizare a uniunii economice şi monetare.

La Conferinţa de la Paris din 1972, reprezentanţii ţărilor membre definesc noile domenii de acţiune comunitară care vizează politicile regionale, de mediu, sociale, energetice şi industriale. Se reafirmă, la această întâlnire, faptul că uniunea economică şi monetară trebuie realizată în 1980.

În 1973 intră în vigoare acorduri de liber schimb între Comunitate şi Austria, Elveţia, Portugalia, Suedia, Islanda, Spania, Norvegia, Finlanda.

Criza energtică declanşată în 1973 de refuzul ţărilor OPEC de a vinde petrol unor ţări occidentale determină statele membre să se orienteze spre politici comune în domeniul energetic.

La 31 ianuarie 1974 Comisia europeană adresează şefilor de guvern o declaraţie privind starea Comunităţii. În această declaraţie, Comisia insistă pe necesitatea de a relansa construcţia comunitară printr-o convergenţă a

92


politicilor naţionale şi definirea politicilor comune. Parlamentul declară că unitatea Europei nu va putea fi realizată decât dacă instituţiile comunitare vor aborda o politică fondată pe o veritabilă solidaritate europeană.

Evenimentele ce au avut loc dup 1980 pot fi schematizate astfel:

În 1981 aderă Grecia. În 1986 aderă Spania, Portugalia. Odată cu această extindere, prin Actul Unic

European, sunt introduse alte obiective: Consolidarea pieţei unice; Dezvoltarea capacităţilor de producţie; Protecţia mediului înconjurător. Momentul cel mai important în evoluţia Uniunii

Europene a fost Tratatul de la Maastricht (Olanda) din 1991. Principalele obiective ale acestui tratat sunt:

Piaţa europeană comună; Uniunea economică şi monetară; Uniunea politică; Politici comune pe multiple planuri.

În 1995 aderă Suedia, Finlanda şi Austria. Norvegia decide prin referendum să nu adere. O serie de ţări capătă statut de asociat:

România, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Malta, ţările baltice, Turcia, Cipru.

La 1 mai 2004 aderă: Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Malta, Estonia, Letonia, Lituania, Cipru;

La 1 ianuarie 2007 aderă România şi Bulgaria.

Itemi de evaluare

1. Ce înţelegeţi prin noţiunea de integrare economică?

2. Care sunt principiile şi etapele procesului de integrare economică?

3. Care sunt principalele etape în evoluţia teritorială a Uniunii Europene?

4. Se va evalua participarea la dezbateri şi munca în echipă.

93


Bibliografie

Albu Cornel, Andrescu Eugen (1995), Consideraţii privind viitoarea lărgire spre “Est” a Uniunii Europene, în Conjunctura economiei mondiale;

Albu Cornel, Mihaela Lupu (1995), Uniunea Europeană: de la “12” la “15”, în Conjunctura economiei mondiale;

Bal Ana (1994), Acordurile de asociere al Uniunea Economică a ţărilor Est – Europene (prezentarea comparată), în Conjunctura economiei mondiale;

Erdeli G., Braghină Cristian, Frăsineanu Dragoş (2000), Geografie Economică Mondială, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti;

Hristea Anca Maria (1995), Spaţiul economic Asia Pacific în perspectiva anilor 2020, în Conjunctura economiei mondiale;

Hristea Anca Maria (1997), Tendinţe şi evoluţii recente în comerţul mondial, în Conjunctura economiei mondiale;

Lelart M. (1989), Le systeme monetaire internaitonal, Editura De l’ Epargne, Paris;

Lelart M. (1988), Les operations du FMI, Economica, Paris;

Lemoine F., Les exportations des PECO vers l’Union Europeene de 1988 a 1993, în Economie internationale, nr. 62/1995, C.E.P.I.I.

Limouzin P. (1996), Les agricultures de l’Union europeenne, Editura Armand Colin, Paris;

Moldoveanu M. (1995), Considerentele privind cooperarea economică în Europa de Sud Est, în contextul procesului de intgrare europeana, în Conjunctura economiei mondiale;

Moldoveanu M. (1997), Uniunea Europeană adoptă o strategie ofensivă în comerţul mondial, în Conjunctura economiei mondiale;

Puianu Emilia (1995), Serviciile de piaţă în ţările membre ale Uniunii Europene: evoluţii şi perspective, în Conjunctura economiei mondiale;

94


GLOSAR

Acord – înţelegere stabilită între organizaţii, partide politice sau state ce are ca obiect relaţiile de colaborare şi de cooperare dintre acestea (relaţiile pot fii de natură: politică, economică, electorală, culturală, financiară etc.).Acord comercial – înţelegere între două sau mai multe state ce are ca scop schimbul reciproc de mărfuri, desfăşurat într-o anumită perioadă şi în anumite condiţii vamale, condiţii stabilite de comun acord.Acordul de Politică Socială – acord semnat în decembrie 1991 de către 14 state membre mai puţin Marea Britanie ce stabileşte obiectivele de politică socială pregătite de Carta Socială (1989) şi are ca obiective: promovarea ocupării forţei de muncă, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă, combaterea excluderii, dezvoltarea resurselor umane şi altele. Acordul stabileşte procedura de adoptare a măsurilor de politică socială şi recunoaşte rolul vital jucat de conducere şi de angajaţi în dialogul asupra politicii

95


sociale. În 1997, Marea Britanie semnează şi ea acordul de Politică Socială. Acordul European – este un acord de asociere încheiat între Uniunea Europeană şi anumite state din Europa Centrală şi de Est. Are ca obiectiv pregătirea statelor asociate în vederea aderării şi are la bază cele patru principii: respectării drepturilor omului, democraţiei, statului de drept şi ale economiei de piaţă.Acordurile de la Cotonou - semnate în iunie 2000, acestea succedă acordurile de la Lomé care organizează cooperarea europeană în favoarea a 77 de ţări din Africa, Caraïbe şi Pacific (ACP). Acordurile de la Cotonou suprimă mecanismele stabilităţii preţurilor produselor agricole (Stabex) şi miniere (Sysmin), create cu ocazia acordurilor de la Lomé. În conformitate cu disciplinele Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), aceste acorduri au drept obiectiv principal liberalizarea schimburilor. Ajutorul european este însă, printre altele, supus unor reforme politice.Acordurile Schengen - semnate în 1985 şi 1990, acestea autorizează libera circulaţie a persoanelor şi armonizează controlul călătoriilor efectuate între statele respective «Spaţiul Schengen». Acquis Comunitar - ansamblu de principii, reguli şi obiective ce stau la baza fondării Uniunii Europene şi care trebuie respectate de către ţările candidate la adeziune. In practică, aceasta inseamnă, la nivelul statelor, adaptarea a circa 80 000 de pagini de texte la ordinea lor juridică internă. Aquis-ul Comunitar cuprinde: conţinutul, principiile şi obiectivele politice ale tratatelor; legislaţia adoptată pentru aplicarea tratatelor şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie; declaraţiile şi rezoluţiile adoptate de Uniune; măsurile referitoare la politica externă şi de securitate comună; măsurile referitoare la justiţie şi afaceri interne. Astfel, Aquis-ul Comunitar conţine atât legislaţia comunitară în sens strict, cât şi toate actele adoptate în cadrul pilonilor doi şi trei ai Uniunii Europene, precum şi obiectivele comune ale tratatelor. Ţările candidate trebuie să accepte Aquis-ul Comunitar înainte să adere la Uniunea Europeană. Scutirile şi derogările de la Aquis-ul Comunitar sunt

96


acordate în circumstanţe excepţionale şi sunt limitate ca arie de acoperire. Uniunea Europeană s-a angajat să menţină Aquis-ul în integralitatea sa şi să îl dezvolte. În cadrul pregătirilor pentru aderarea noilor state membre, Comisia examinează conformitatea legislaţiei ţărilor candidate cu Aquis-ul Comunitar. Actul Unic European – acord ce prevede formarea unei mari pieţe, fără frontiere interioare, unde circulaţia persoanelor, mărfurilor, serviciilor şi capitalurilor să fie liberă. A fost semnat la Luxemburg (17 februarie) şi Haga (28 februarie) şi aducea modificări faţă de Tratatul de la Roma prin stabilirea mai multor obiective dintre care amintim: coeziunea economică, recunoaşterea mutuală în domeniul comercial şi al concurenţei, armonizarea politicii sociale la nivelul U.E., coordonarea eforturilor de cercetare şi de dezvoltare tehnologică, consolidarea sistemului monetar european.Aeroport – teren folosit de aviaţia civilă echipat cu facilităţi pentru deplasarea pasagerilor şi mărfurilor (aerogară, spaţii de adăpostire şi asistenţă tehnică, clădiri administrative, depozite de carburanţi şi lubrifianţi, garaje şi spaţii de parcare), care dispune de terminale ce asigură traficul la sol şi accesul la bordul mijlocului de transport aerian.Agenda 2000 - având la bază un text prezentat de către Comisia Europeană în iulie 1997, documentul este adoptat în martie 1999 de către Consiliul European de la Berlin. Acesta defineşte perspectivele Uniunii Europene, şi mai ales cele legate de lărgirea Uniunii Europene; stabileşte totodată cadrul bugetar al intervenţiilor sale.Agricultură – ramură a economiei ce are ca obiect cultura plantelor şi creşterea animalelor scopul final fiind obţinerea de produse alimentare şi materii prime.Analiză economică – cercetare ce utilizează indicatori privind resursele naturale, forţa de muncă, investiţiile, volumul şi valoarea producţiei.cu scopul subliniereii fenomenele economice ce se desfăşoară la nivelul unui anumit teritoriu (localitate, judeţ, zonă, ţară).Ape interioare – 1.domeniu fluvial şi lacustru alcătuit din cursurile de apă situate în întregime pe teritoriul unui stat, cele ce formează frontiera dintre două sau mai

97


multe state (ape contigue) şi cele ce traversează frontierele mai multor state, cum sunt fluviile internaţionale; 2.apele maritime interioare situate între ţărm şi liniile de bază de la care se măsoară marea teritorială, inclusiv golfurile interioare şi apele porturilor. 3.apele porturilor cuprinse între ţărm şi linia care uneşte instalaţiile permanente, cele mai avansate spre larg, ale portului.Ape naţionale – cuprinde reţeaua hidrografică naţională, precum şi apele fluviilor şi râurilor de frontieră, stabilite prin tratate, acorduri şi convenţii internaţionale.Ape teritoriale – fâşie de mare, ce se desfăşoară de-a, lungul litoralului unui stat dincolo de liniile de bază a cărei dimensiune este de până la 12 mile marine,.Asistenţa pentru pre-aderare – Reprezintă asistenţa acordată ţărilor din Europa centrală şi de est de către Uniunea Europeană prin cele trei programe: ISPA Phare şi SAPARD. Sprijin pentru investiţii în protecţia mediului şi transporturi (ISPA) – finanţează investiţiile în infrastructura de mediu şi transport; are un buget anual de 1.040 milioane de Euro. Programul Phare – finanţează masuri de dezvoltare instituţională în toate sectoarele, inclusiv prin programe integrate de dezvoltare regională; are un buget anual de 1.664 milioane de euro în 2002; instituţia coordonatoare Direcţia Generală pentru Extindere (a Comisiei Europene). Sprijin pentru agricultură şi dezvoltare rurală (SAPARD) – finanţează dezvoltarea agriculturii şi a mediului rural; are un buget anual de 520 milioane de Euro.Aşezare umană – comunitate de orice rang (oraş sau sat) indiferent de mărimea sau funcţiile îndeplinite, care cuprinde: populaţia, construcţiile folosite în diverse scopuri (locuit, publice, instituţii private), platformele industriale, pieţele şi străzile, locurile de odihnă şi agrement. Autostradă – cale rutieră de interes naţional şi internaţional, prevăzută cu mai multe benzi de rulare pe ambele sensuri, separate printr-o bandă mediană şi deschisă traficului de mare viteză. Accesul şi ieşirea autovehiculelor se realizează numai prin locuri special

98


amenajate, intersecţiile fiind prevăzute cu pasaje de trecere.Banca Centrală Europeană (BCE) - fondată în timpul aplicării Tratatului de la Maastricht, Banca Centrală Europeană, cu sediul la Frankfurt, are în sarcina sa gestiunea monedei unice europene, adică moneda euro. BCE a preluat sarcinile precursorului său, Institutul Monetar European (IME). BCE are în componenţă două organe executive: un consiliu director alcătuit din şase membri numiţi de Consiliul European şi un consiliu al guvernanţilor compus din membri ai consiliului director şi guvernatori ai băncilor centrale naţionale. BCE este în totalitate independentă de puterea politică. Singurul său obiectiv este menţinerea stabilităţii monetare. Banca Europeană de Investiţii (BEI) – înfiinţată prin Tratatul de la Roma, are ca obiectiv dezvoltarea echilibrată a Comunitaţii, prin integrare economică şi coeziune socială. Conducerea bănci este deţinută de un Consiliu de Guvernatori, format din miniştrii de finanţe ai celor 15 state.Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.I.R.D.) – organism financiar al cărui scop principal îl reprezintă acordarea de împrumuturi diferitelor ţării pentru realizarea unor programe de dezvoltare în diverse domenii, coordonarea ajutoarelor financiare internaţionale şi oferă asistenţă economică ţărilor membre. Are sediul la Washington fiind înfiinţat în 1944 la Bretton Woods (S.U.A.).Banca Mondială – organism financiar ce are drept scop sprijinirea ţărilor în curs de dezvoltare prin următoarele mecanisme: asistenţă tehnică de specialitate şi acordarea de ajutoare financiare. Reuneşte următoarele organizaţii: B.I.R.D., Asociaţia pentru Dezvoltare Internaţională, Asociaţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor, Corporaţia Financiară Internaţională. Baril – unitate de măsură volmetrică ce are o valoare de 158,9 l în S.U.A şi 163,5 l în Marea Britanie.Bază economică – totalitatea resurselor solului şi subsolului, valorificate sau potenţiale, la care se adaugă unităţile economice existente în teritoriul respectiv, care pot asigura ocuparea forţei de muncă.

99


Bazin carbonifer – regiune în care se găsesc zăcăminte de cărbuni ce pot fi exploatate în carieră (la suprafaţă) sau în mină (în subteran).Bilateralism - metodă de politică comercială internaţională, care constă în acordul dintre două ţări în privinţa bunurilor şi serviciilor pe care le schimbă între ele.Bitum – hidrocarbură solidă sau vâscoasă, cu o structură coloidală, de culoare brună sau neagră, solubilă în bisulfit de carbon, nevolatilă, termoplastică (în general între 1500C şi 2000C ), având proprietăţi izolante şi adezive, obţinută prin oxidarea la cald a rezidurilor de petrol sau prin distilarea huilelor.Boom – (engl) perioadă de avânt economic sau social caracterizată prin creşterea deosebită a producţiei, a investiţiilor, prin scăderea şomajului sau prin valori mari ale bilanţului natural al populaţiei.Brichete de cărbuni – cărbune sub formă de praf, pus în forme regulate, care supus anumitor condiţii de presiune şi temperatură şi cu ajutorul unor lianţi devine solid.Bursa -este o instituţie unde se negociază hârtii de valoare şi valute străine sau unde se desfăşoară tranzacţii de mărfuri.Bursă - formă de piaţă unde se tranzacţonează hârtii de valoare şi valute străine (bursă de valori) sau se desfăşoară tranzacţii de mărfuri (bursă de mărfuri).Capital – ansamblul mijloacelor financiare, tehnice, informaţionale şi cultural-ştiinţifice de care dispune o societate. Există mai multe tipuri de capital: financiar, tehnic, informaţional, cultural.Carat – unitate de măsură pentru diamant şi metale preţioase: 1 carat = 205,3 mg. Pentru aur caratele indică numărul părţilor de aur din 24.Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene - după aniversarea a 50 de ani de la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în decembrie 1998, Consiliul European de la Cologne, din 3-4 iunie 1999 a decis conceperea unui proiect de cartă a drepturilor fundamentale, care să fie finalizat până la sfârşitul anului 2000. Consiliul European a considerat că

100


drepturile fundamentale aplicabile la nivelul Uniunii trebuie sa fie consolidate într-o Cartă, pentru a atrage atenţia asupra importanţei lor. Carta se bazează pe Tratatele Comunităţii, Convenţii Internaţionale, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului din 1950, Carta Socială Europeană din 1989, constituţiile statelor membre şi diferitele declaraţii ale Parlamentului European. Creată pe baza procedurii Convenţiei, Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene a fost adoptată de către Consiliul European de la Nisa în decembrie 2000. Carta prevede drepturile civile, politice, economice şi sociale ale cetăţenilor europeni grupate în şase capitole: demnitate, libertate, egalitate, solidaritate, drepturile cetăţenilor şi justiţie. Aceste drepturi au la bază drepturile fundamentale şi libertăţile recunoscute de Convenţia Europeană pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi tradiţiile constituţionale ale ţărilor din Uniunea Europeană. Cărbune – rocă caustobiolită, formată în urma carbonificării substanţelor vegetale. Cărbunii se diferenţiază în funcţie de conţinutul în carbon, putere calorică şi umiditate.Celulă fotovoltaică – dispozitiv semiconductor bazat pe siliciu, produs pentru prima dată în 1954, în S.U.A., care transformă direct energia solară în energia electrică. Cetăţenia Uniunii sau Cetăţenia Europeană - Tratatul de la Maastricht instituie o cetăţenie a Uniunii, completând fiecare cetăţenie naţională. În principal este vorba despre un catalog al drepturilor: dreptul de vot şi de eligibilitate în cadrul alegerilor europene şi municipale într-un alt stat membru, dreptul de petiţie şi dreptul de a recurge la un mediator.Combustibil – material, de provenienţe diferite, prin a cărui ardere se degajă energie.Combustibil convenţional – combustibil teoretic cu puterea calorică de 7000 kcal/kg,utilizat ca etalon pentru a putea compara diversitatea tipurilor de combustibili reali. Comerţ – 1.ramură a economiei unei ţări în cadrul căreia se desfăşoară circulaţia mărfurilor şi serviciilor, realizând

101


legătura dintre producţie şi consum. 2. schimb de produse prin operaţiuni de vânzare/cumpărare.Comisia Europeană - Preşedintele Comisiei este desemnat pentru cinci ani de către Consiliul European şi apoi investit de către Parlament; ceilalţi comisari sunt desemnaţi tot pe o perioadă de cinci ani, în urma unei consultări între state şi preşedintele comisiei. Comisia Europeană are monopolul propunerii actelor legislative comunitare (regulamente şi directive), cu excepţia Uniunii Economice şi Monetare; este organul de execuţie a politicilor comune şi a actelor comunitare. Printre altele, dispune de puteri proprii în domeniul concurenţei.Comitetul Economic şi Social - creat prin Tratatul de la Roma, Comitul Economic şi Social (CES) este organul de consultare al diverselor grupuri de interes economice şi sociale. Este alcătuit din membri numiţi pe patru ani de către guvernele statelor membre. Avizul lor este exprimat în şedinţă plenară. CES este consultat de către Comisie, Parlament şi Consiliul Miniştrilor obligatoriu sau facultativ, în domeniile care interesează în mod direct condiţiile de viaţă ale cetăţenilor: agricultură, transporturi, educaţie, formare profesională, sănătate etc. Totodată, poate emite opinii din proprie iniţiativă.Comitetul Regiunilor - creat în urma Tratatului de la Maastricht, Comitetul Regiunilor este organul de consultare şi de reprezentare a colectivităţilor locale şi regionale ale Uniunii. Compus din membri numiţi pe patru ani de către guvernanţii statelor membre, acesta este în mod obligatoriu consultat de către Comisie, Parlament şi Consiliul Miniştrilor din cinci domenii: educaţie şi tineret, cultură, sănătate publică, reţele transeuropene de transport, de telecomunicaţii şi de energie, politică regională. Comitetul Regiunilor poate fi consultat în mod facultativ în legătură cu oricare alte subiecte. Tratatul de la Amsterdam prevede extinderea domeniilor de consultare ale comitetului.Competitivitate – capacitatea unei ţări de a produce bunuri şi serviciu capabile să facă faţă exigenţelor de pe piaţa internaţională, într-o perioadă în care nivelul de viaţă al locuitorilor creşte constant şi durabil. Criteriul competitivităţii, utilizat de Institutul Internaţional pentru

102


Dezvoltarea Managementului cu sediul la Laussane, include analiza a peste două sute de indicatori structuraţi în opt grupe: starea reală a economiei naţionale, internaţionalizarea economiei, starea finanţelor, instituţiile statului, infrastructura, managementul, cercetarea ştiinţifică, populaţia.Competitivitatea economică - este un criteriu care arată capacitatea unei ţări de a susţine, prin mediul intern (economic, social şi politic), crearea de valoare adăugată. Competitivitatea a fost determinată pe baza analizei a peste 250 de indicatori grupaţi pe 8 direcţii: Situaţia reală a economiei naţionale, internaţionalizarea economiei, starea finanţelor, infrastructura, managementul, cercetarea ştiinţifică, populaţia.Compromisul de la Luxembourg - la data de 30 iunie 1965, generalul de Gaulle refuză propunerile Comisiei referitoare la finanţarea Politicii Agricole Comune (PAC). Criza, caracterizată de politica de abţinere a Franţei, durează şase luni. Compromisul de la Luxemburg, din ianuarie 1966, a pus capăt aşa-numitei “crize a portofoliilor”, Franţa refuzând din iulie 1965 să-şi ocupe locul în Consiliu. Compromisul a fost o recunoaştere a neînţelegerilor existente între cei care, în cazul unei probleme majore de interes naţional, doreau ca membrii Consiliului să facă tot posibilul ca într-un timp limitat să găsească o soluţie de compromis şi Franţa, care era în favoarea continuării discuţiilor până când se obţinea acordul unanim. Alte state membre susţineau Franţa din acest punct de vedere. Compromisul nu a împiedicat Consiliul să ia decizii în concordanţă cu Tratatul asupra Comunităţii Europene, care stipula în numeroase cazuri votul cu majoritate calificată. Membrii Consiliului continuă să facă eforturi suplimentare pentru a apropia punctele de vedere înainte de luarea unei decizii în Consiliu.Compromisul de la Luxemburg- Compromisul de la Luxemburg (ianuarie 1966) a pus capăt crizei create de "politica scaunului gol", conform căreia Franţa refuzase să mai participe, din iulie 1965, la sesiunile Consiliului. Franţa se opusese majorităţii statelor membre: acestea doreau ca membrii Consiliului să încerce să găsească în

103


timp scurt soluţii în cazul în care erau în joc interese majore ale unui stat membru,soluţii care urmau a fi adoptate de toate statele membre, acestea păstrându-şi interesele reciproce. Franţa s-a opus însă faptului ca consfătuirile în vederea găsirii unei soluţii să dureze până se va fi ajuns la un acord comun şi unanim. De facto, Franţa a reuşit să se impună; prin intermediul acestui "compromis", criteriul unanimităţii a fost prescris iar trecerea, prevăzută în Tratat, la decizia majorităţii în Consiliu a fost astfel respinsă. Acest lucru a constituit o cezură serioasă în dezvoltarea Comunităţii. De abia la mijlocul anilor 80 s-a reuşit trecerea la decizia majorităţii (conform www.dadalos-europe.org).Comunitarizarea -. procedură ce constă în transferarea unei probleme care, în cadrul instituţional al Uniunii, este soluţionată prin metoda interguvernamentală (pilonii II şi III), în scopul abordării sale prin metoda comunitară (pilonul I). Metoda comunitară pleacă de la ideea că interesul general al cetăţenilor Uniunii este mai bine apărat atunci când instituţiile comunitare îşi îndeplinesc rolul în procesul decizional, desigur, cu respectarea principiului subsidiarităţii. Prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, aspectele privind libera circulaţie a persoanelor, care erau tratate în colaborare cu domeniul justiţiei şi cel al afacerilor interne (pilonul trei), au fost "comunitarizate" şi, în consecinţă, abordate prin metoda comunitară.Comunitatea Economică Europeană (CEE) - este instituită în urma Tratatului de la Roma din 27 martie 1957, semnat de către aceleaşi state ca şi în cazul Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Multă vreme a fost cunoscută şi sub numele de Piaţa Comună, devenind Comunitatea Europeană (CE) în noiembrie 1993.Comunitatea Europeană (CE) - este unul din cei trei „piloni” ai Uniunii Europene. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht (noiembrie 1993), CE succedă Comunitatea economică europeană (CEE) creată prin Tratatul de la Roma. Motivul acestei schimbări de titulatură îl constituie extinderea competenţelor comunitare de la economie către alte domenii.

104

http://www.dadalos-europe.org/


Comunitatea Europeană a Apărării (CEA) - înfiinţată în urma Tratatului de la Paris din 27 mai 1952, aceasta eşuează în faţa Adunării naţionale franceze la data de 30 august 1954.Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). instituită prin Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951, aceasta reprezintă concretizarea declaraţiei Schuman din 9 mai 1950. Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA) - Cunoscută mai ales sub numele de Euratom, este instituită prin Tratatul de la Roma în acelaşi timp cu CEE. Domeniul său principal de competenţă este exclusiv cel nuclear civil.Congresul de la Haga-750 politicieni din aproape toate statele europene au participat în mai 1948 la Congresul de la Haga pentru uniune europeană. În una din rezoluţiile sale, Congresul s-a exprimat în favoarea creării unei Europe unite şi democrate. Această declaraţie s-a bucurat de un mare entuziasm, oferind impulsurile mobilizatoare pentru începerea negocierilor, care au condus în anul 1949 la înfiinţarea Consiliului Europei. Congresul de la Haga a reprezentat totodată şi naşterea Mişcării Europene (conform www.dadalos-europe.org).Consiliul European -a fost creat prin comunicatul emis la sfârşitul summit-ului de la Paris din decembrie 1974 şi s-a întrunit pentru prima dată la Dublin, în martie 1975. Până la acea dată, în perioada 1961-1974 aveau loc conferinţe europene. Consiliul European a fost legal recunoscut prin Actul Unic European, în timp ce statutul oficial i-a fost conferit prin Tratatul asupra Uniunii Europene. Consiliul European reuneşte şefii de stat şi ai guvernelor statelor membre. Întâlnirile au loc de cel puţin două ori pe an, iar Preşedintele Comisiei Europene participă ca membru deplin. Consiliul European are rolul de a da Uniunii Europene impulsul necesar pentru dezvoltarea viitoare şi pentru definirea liniilor directoare generale ale politicilor care vor fi apoi puse în practică de către Comisie, Consiliul Uniunii Europene şi Parlament. Consiliul Uniunii Europene sau Consiliul Miniştrilor - este compus dintr-un reprezentant al fiecărui stat

105




membru. În funcţie de domeniul tratat, consiliul regrupează miniştrii afacerilor externe, economiei şi finanţelor, mediului, industriei etc. Consiliul este organul legislativ al Uniunii, cel care adoptă actele legislative comunitare în toate domeniile (cu excepţia celui al concurenţei), pe baza propunerilor Comisiei. Consiliul decide în trei modalităţi diferite, prevăzute în tratate: majoritatea simplă (pentru întrebările de procedură), unanimitatea sau majoritatea calificată.Convenţia - instanţă ad hoc, compusă din reprezentanţi ai şefilor de stat şi ai guvernelor, ai Comisiei, ai Parlamentului European şi ai Parlamentelor naţionale, a fost creată în 2000 în scopul preparării Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii. După întrevederi cu asociaţii şi personalităţi, convenţia a elaborat un text transmis Consiliilor Europene de la Biarritz pentru a fi adoptată (iunie 2000) şi de la Nisa în scopul proclamării (decembrie 2000). O altă convenţie a fost constituită în Consiliul European de la Bruxelles-Laeken (decembrie 2001) în scopul pregătirii reformei instituţiilor.COSAC - Conferinţa Organelor Specializate în Afacerile Comunitare şi Europene (COSAC), creată la Paris în 1989, este o incintă de discuţii regrupând reprezentanţii parlamentelor naţionale şi care se reuneşte în funcţie de modificările apărute în conducerea Uniunii. Contribuţia sa poate intra în atenţia instituţiilor Uniunii Europene. Creştere economică – mărirea capacităţilor de producţie a unei ţări, exprimată, de obicei, prin mărirea produsului naţional brut (P.N.B.). Creşterea economică este, reliefată prin mărirea producţiei de bunuri şi servicii pe cap de locuitor, creşterea consumului, acumularea de bunuri şi creşterea exportului. Curtea de Conturi a Comunităţilor Europene - înfiinţată prin Tratatul de la Bruxelles din data de 22 iulie 1975, aceasta este o instituţie independentă care controlează gestiunea financiară a Uniunii, a instituţiilor (Comisia, Parlamentul, Consiliul Miniştrilor, Curtea de Justiţie, Banca Europeană de Investiţii), a organelor sale specializate (agenţii, fundaţii, instituţii etc.) şi a beneficiarilor de ajutoare europene.

106


Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene - Curtea judecă în conformitate cu actele adoptate de către instituţiile de la Bruxelles în cadrul tratatelor europene - Tratatul de la Roma, Actul unic, Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam şi Tratatul de la Nisa. Compusă din judecători numiţi pe o perioadă de şase ani, curtea sancţionează statele care nu-şi respectă obligaţiile cu privire la dreptul comunitar. Curtea poate fi sesizată de statele membre, instituţiile europene, indivizi şi orice altă persoană juridică interesată (asociaţii şi societăţi). Sediul se află la Luxembourg. Curtea este asistată de Curtea de Primă Instanţă, creată în 1989, care are o responsabilitate specială pentru a rezolva dispute administrative în instituţiile europene şi dispute create din regulile concurenţiale.Curtea Europeană a Drepturilor Omului - creată în cadrul Consiliului Europei, aceasta veghează la respectarea Convenţiei Europene de Apărare a Drepturilor Omului adoptată în 1951. Poate fi sesizată de către statele membre şi de indivizi. Sediul său se află la Strasbourg.Decizia - act juridic prin care instituţiile europene, mai ales Comisia în domeniul concurenţei, se adresează direct unui stat sau unui individ pentru a-l obliga să se conformeze dreptului comunitar sau în scopul acordării de drepturi.Delocalizare – deplasarea unui tip de producţie spre altă ţară, putând constitui o formă de investiţie directă. Procesul apare în următoarele cazuri: produsele înglobează un conţinut mare de muncă, iar costurile salariale ocupă un loc dominant în costul producţiei totale; posibilitatea de a separa geografic fabricarea pieselor detaşate şi asamblarea; crearea unor întreprinderi mixte prin aportul de capital al mai multor parteneri. Delocalizările nu însemnă neapărat pierderi de locuri de muncă pentru că reprezintă fluxuri încrucişate, fiecare ţară putând fi punct de plecare şi de sosire pentru schimburile de localizări industriale; ele sunt absolut necesare pentru a pătrunde pe pieţele străine.Dezvoltare durabilă – concept filozofic modern, potrivit căruia prin dezvoltare trebuie satisfăcute nevoile actuale

107


fără a fi compromise posibilităţile de satisfacere a nevoilor generaţiilor viitoare. Presupune asigurarea unui echilibru între creşterea economică şi protecţia mediului şi pe această bază satisfacerea cerinţelor nu numai prezente dar şi viitoare ale societăţi.Directiva - este cel mai important instrument legislativ după regulament. Scopul său este de a asigura uniformitatea dreptului comunitar şi respectarea diversităţii tradiţiilor şi structurilor naţionale. Obiectivul elaborării directivei este acela de armonizare a dreptului comunitar şi nu de unificare a acestuia (care este scopul regulamentului). Prin directivă se urmăreşte îndepărtarea contradicţiilor şi conflictelor dintre legislaţiile naţionale şi regulamente, astfel încât să se ajungă la condiţii similare în toate statele membre. Directiva este unul dintre instrumentele primare în construirea Pieţei Unice.Dolar internaţional (Dolar la paritatea puterii de cumpărare) – monedă rezultată din calculul în cadrul programului de comparare internaţională a produsului intern brut şi care reprezintă dolarul S.U.A. influenţat pe categorii de cheltuieli P.I.B. de preţurile medii internaţionale ale ţărilor participante la acest program.Dumping – vânzare de mărfuri la preţuri mai scăzute decât costul lor real. Are ca scop diminuarea stocurilor, subminarea concurenţei şi câştigarea de noi pieţe.Ecartament de cale ferată – distanţa dintre feţele interioare ale şinelor care alcătuiesc calea de rulare.Economie – sistem de activităţi şi căi de administrare prin care o societate îşi foloseşte resursele pentru a asigura bunăstarea poporului şi pentru a putea exista şi a se perpetua.Economie de piaţă – sistem economic în care majoritatea bunurilor sunt produse în scopul schimbului, iar decizia economică este luată liber, la un nivel descentralizat, de către producător şi consumator, pe baza cererii şi ofertei.Embargo – formă de constrângere aplicată unui stat sau unui teritoriu sub forma interzicerii exportului şi importului, reţineri navelor şi sechestrării lor, închiderii

108


porturilor, blocării conturilor, interzicerea relaţiilor culturale şi sportive etc.Enclavă – teritoriu de mici dimensiuni (teritorial şi demografic), localizat în interiorul unui stat, dar care nu se află sub jurisdicţia sa.Europol - cu sediul la Haga, Oficiul Poliţiei Criminale al Uniunii Europene (Europol), creat în 1995, vizează ameliorarea cooperării între statele membre cu privire la «prevenirea şi lupta împotriva terorismului, traficului ilicit al stupefiantelor şi a altor forme grave de criminalitate internaţională». Condus de un consiliu de administrare compus din reprezentanţi ai statelor membre ale Uniunii, Europol este responsabil în faţa Consiliului Miniştrilor Justiţiei şi Afacerilor Interne.Exclavă – parte a unui stat care este separată de teritoriul de bază şi care este înconjurat de teritorii ale statelor vecine. Acelaşi teritoriu este o „enclavă” atunci când este privit din punct de vedere al statului în interiorul căruia este localizat.Extinderea Uniunii Europene. Comunitatea Europeană a fost extinsă de mai multe ori, de la instituirea sa. Primelor şase state care au format iniţial Comunitatea — Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda — li s-au adăugat în mai multe valuri alte nouă ţări: 1973: Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit al Marii Britanii; 1981: Grecia; 1986: Portugalia şi Spania; 1995: Austria, Finlanda şi Suedia; 2004: România, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Malta, ţările baltice, Turcia, Cipru. Federaţie – formă de organizare statală (stat federal) ce are în componenţă mai multe state ce îşi păstrează organizarea proprie, dar care dispun de anumite instituţi comune: parlament, guvern, armată, administraţie etc.Fisiune – proces prin care unu nucleu atomic greu (uraniu, plutoniu, etc.) se divide – sub acţiunea neutronilor, protonilor, fotonilor etc. – în două produse de fisiune cu energie cinetică foarte mare.Fiziocraţie - (guvernarea naturii) este un curent promovat de şcoala franceză începând cu 1758, când F. Quesnay a publicat Tabloul economic în care a prezentat, sub forma unei scheme, posibilitatea reproducerii şi

109


repartiţiei produsului social total în condiţiile capitalismului. Deşi a subliniat contradicţiile şi greşelile tabloului, Marx l-a considerat drept ”cea mai genială idee din câte a formulat până acum economia politică”. Marx a afirmat că “sistemul fiziocraţilor este prima concepţie sistemică a producţiei capitaliste”.Fondurile Structurale - în scopul întăririi « coeziunii economice şi sociale», înscrisă în Actul Unic, Uniunea Europeană dispune de patru categorii de fonduri structurale de care pot beneficia toate statele membre: Fondul european de dezvoltare regională (Feder) care finanţează politica regională, Fondul european de orientare şi garantare agricolă (Feoga), în care secţiunea « orientare » contribuie la dezvoltarea sectorului rural, iar cea de « garantare» finanţează politica agricolă comună, Fondul social european (FSE), primul fond creat, care finanţează structurile şi acţiunile de formare profesională, de promovare a egalităţii dintre sexe etc., Instrumentul financiar pentru orientarea pescuitului (IFOP), creat în 1993 şi care vizează « restructurarea» sectorului pescuitului. Mai există şi un al cincilea instrument, Fondul de coeziune, acesta fiind rezervat la început numai Spaniei, Greciei, Irlandei şi Portugaliei.Frontieră – spaţiu de separaţie între două state, de natură convenţională sau impusă, ce delimitează teritoriul în care îşi poate exercita suveranitatea exclusivă fiecare dintre ele.Fuziune (reacţie termonucleară) – 1.reacţie nucleară de sinteză unde din două nuclee uşoare rezultă un nucleu greu, reacţie care este însoţită de degajarea unei cantităţi imense de energie. 2.unirea a două sau mai multe state sau partide într-unul singur. 3. absorbirea a unor societăţi economice de către firme mai puternice, care preiau în totalitate toate obligaţiile contractuale.Galon – unitate de măsură pentru capacitate. Galonul britanic: 1 U.K. gal = 4,546 l; 1 U.S. gal = 3,785 l.Geografie Economică – ramură a geografiei umane care studiază sursele de existenţă şi care operează cu modele spaţiale ale producţiei, distribuţiei şi consumului de bunuri şi servicii.

110


Globalizarea - este tendinţa universală de raportarea la aceiaşi scară de valori.Globalizarea economiei mondiale – proces deosebit de dinamic al creşterii interdependenţelor dintre state, ca urmare a extinderii şi adâncirii legăturilor transnaţionale în sfere tot mai largi şi variate ale vieţii economice, politice, sociale şi culturale, având drept implicaţie faptul că problemele devin mai curând globale decât naţionale, cerând, la rândul lor, o soluţionare globală.Graniţă – linie de demarcaţie ce stabileşte limitele între două sau mai multe unităţi politice, cum ar fi state sau zone administrative. În realitate este o faţadă verticală imaginară între state suverane, care intersectează suprafaţa terestră, continuată spre centrul Pământului conform reglementărilor internaţionale, ceea ce conferă dreptul de utilizare a resurselor subterane.Hartă geopolitică – reprezentare cartografică a unor fapte şi acţiuni politice, a modului în care acestea sunt distribuite în teritorial, a importanţei poziţiei unor state regiuni din punct de vedere politic, a ariei de influenţă a marilor puteri (economice, militare etc.). Indicele dezvoltării umane (I.D.U.) – cuprinde trei elemente: longevitatea (măsurată prin speranţa de viaţă la naştere), nivelul de educaţie şi venitul pe locuitor (exprimat în dolari la paritatea puterii de cumpărare). Se calculează după formula:

I.D.U.=3

)( vedlong III ++

Indicele dezvoltării umane pe sexe (IDUS) a fost introdus în Raportul Mondial al Dezvoltării Umane din 1995. În vreme ce IDU măsoară nivelul mediu atins de fiecare ţară în parte, IDUS „întăreşte” acest indicator, reflectând inegalităţile sociologice între femei şi bărbaţi sub următoarele aspecte: longevitate şi sănătate, exprimate prin speranţa de viaţă la naştere, instruirea şi accesul la cunoştinţe, exprimate prin rata de alfabetizare a adulţilor şi rata brută de şcolarizare, posibilitatea de a beneficia de un nivel de viaţă decent, exprimată prin venitul mediu pe sexe. Cu cât diferenţa dintre sexe

111


raportată la criteriile de bază ale dezvoltării umane este mai mare, cu atât IDUS este mai coborât comparativ cu valoarea IDU-ului. Ţările care înregistrează cele mai mari diferenţe între valoarile celor doi indici sunt Arabia Saudită, Oman, Pakistan, Yemen şi India. La capătul opus, Suedia, Danemarca, Australia, Letonia şi Bulgaria sunt ţările unde valoarea celor doi indici se apropie foarte mult. În clasamentul la nivel mondial, pe primele locuri se situează: Norvegia (0,955), Suedia (0,946), Australia (0,945), Canada (0,941) şi Olanda (0,938). Indicele privind participarea femeilor (IPF) la viaţa politică, economică şi la luarea deciziilor a fost creat pentru a analiza situaţia egalităţii între sexe în ceea ce priveşte dezvoltarea umană. Indicele participării femeilor (IPF) relevă dacă femeile au o viaţă economică şi politică activă. Criteriile avute în vedere sunt: numărul femeilor din parlament, ocupând funcţii de reprezentare parlamentară şi nu numai, cât şi valoarea veniturilor pe sexe, situaţie ce reflectă independenţa economică a femeilor. IPF scoate în evidenţă fenomenul inegalităţii pe sexe a şanselor de a se afirma în anumite domenii. Mai precis, IPF se referă la inegalităţile între bărbaţi şi femei în trei domenii esenţiale: participarea şi puterea decizională în sfera politică, exprimate prin repartiţia locurilor în parlament, participarea şi puterea decizională în sectorul economic, exprimate prin: procentajul pe sexe al locurilor ocupate în domeniu, pe de o parte în funcţii de reprezentare parlamentară şi, pe de altă parte, în posturi şi funcţii tehnice, resursele economice, măsurate prin valoarea veniturilor pe sexe. IPF a fost calculat doar pentru 78 de ţări, în cazul celorlalte state informaţiile oferite fiind incomplete şi insuficiente pentru a calcula acest indice. Ţările din nordul Europei, dar şi cele din partea centrală a continentului înregistrează valorile cele mai ridicate, pe când statele arabe ocupă locuri inferioare. Un venit ridicat nu garantează şi egalitatea între sexe: de exemplu, Japonia se află în urma unor state mai slab dezvoltate, ca Trinidad - Tobago, Namibia sau Botswana. În clasamentul la nivel mondial, pe primele 5 locuri se situează Norvegia (0,908), Suedia (0,854), Danemarca (0,847), Finlanda

112


(0,820) şi Olanda (0,817). S.U.A. se află pe locul al 14-lea (0,769), iar România pe locul 56, înregistrând o valoare de 0,465. Ultimele trei locuri în clasament sunt ocupate de statele Bangladesh, Arabia Saudită şi Yemen.Indicele sărăciei umane (ISU), introdus în Raportul Mondial al Dezvoltării Umane din 1997, se concentrează pe acea categorie a populaţiei aflată sub pragul criteriilor de bază în analiza dezvoltării umane. Calcularea ISU are la bază următoarele dimensiuni şi criterii, grupate pe două tipuri de state: a. ţări aflate în curs de dezvoltare: longevitatea şi sănătatea (probabilitatea la naştere de a nu atinge 40 de ani), educaţia (rata de alfabetizare a adulţilor), nivelul de viaţă decent (procentajul populaţiei ce nu are acces permanent la o sursă de apă amenajată şi procentajul copiilor ce suferă de insuficienţă ponderală). În această categorie, ţările din America Latină, - Barbados, Uruguay, Chile şi Costa Rica - înregistrează valori mai mici de 5% în privinţa sărăciei umane. Printre ţările cu cele mai mari valori ale sărăciei umane, de cele mai multe ori peste 50%, se numără însă statele de pe continentul african (în ordine descrescătoare): Burkina Faso, Niger, Mali, Etiopia, Zimbabwe şi Zambia. b) ţări membre OCDE: longevitatea şi sănătatea (probabilitatea la naştere de a nu atinge 60 de ani), educaţia (procentajul adulţilor cu dificultăţi în a lectura), nivelul de viaţă decent (procentajul populaţiei ce trăieşte sub pragul sărăciei monetare şi rata şomajului de lungă durată). Pentru ţările OCDE (doar pentru 17 state membre există informaţii), amintim următoarele valori: Suedia (6,5%), Finlanda (8,4%), Germania (10,3%), Franţa (10,8%), Marea Britanie (14,8%) şi Irlanda (15,3%). De remarcat este faptul că ţări care au un IDU ridicat, nu înregistrează aceleaşi valori în cazul ISU: de exemplu, S.U.A. se află pe locul 8 în ceea ce priveşte IDU (0,939), dar pe locul 17 în cazul valorii ISU (15,8%). Industrializare - presupune creşterea ponderii sectorului industrial în defavoarea celei agricole.Industrie – ramură a producţiei materiale şi a economiei naţionale, în cadrul cărei se realizează extracţia combustibililor şi a materiilor prime minerale şi

113


transformarea materiilor prime de diferite origini (minerale, agricole, silvice) în mijloace de producţie şi bunuri de consum, prin utilizarea de mijloace mecanice.Integrare economică – este o etapă în procesul integrării totale ce presupune o raportare la un set de valori economice comune. Este urmată de integrarea politică, socială şi culturală.Integrarea - este o etapă în procesul de globalizare, deci o raportare la un set de valori comune, la nivelul unui grup de ţări.Linie de bază – linia celui mai mare reflux de-a lungul coastei, iar, în unele situaţii, linia care uneşte punctele cele mai avansate spre larg ale insulelor, stâncilor, ale altor formaţiuni terestre din apropierea ţărmului. De la această linie se delimitează marea teritorială.Lohn – ansamblul de operaţiuni al cărui obiect îl constituie prelucrarea materialelor, materiilor prime, produselor semifinite aparţinând unei părţi (importator) de către o altă parte (exportator). Prelucrarea în lohn poate fi definită ca o operaţie de export de manoperă (lohn activ) şi import de manoperă (lohn pasiv).Mare liberă – totalitatea suprafeţelor marine situate dincolo de limitele zonelor economice exclusive, constituind patrimoniu comun al umanităţii.Mare teritorială – fâşia de mare situată de-a lungul litoralului unui stat, dincolo de liniile de bază cu dimensiuni cuprinse între 3-12 mile marine.Mediu economic – ansamblul factorilor naturali şi sociali ce pot influenţa activitatea economică dintr-un anumit teritoriu.Mercantilism - (de la ital. Mercante - negustor) este caracteristic secolelor XV-XVII şi considera că statul este cel care trebuie să regleze viaţa economică pentru a urmării interesele naţionale prin protecţionism, deţinerea monopolurilor. Statul este cel care trebuie să favorizeze un excedent comercial prin intermediul căruia să permită intrarea în ţară a metalelor preţioase. Mercantiliştii identificau bogăţia cu banii şi considerau comerţul exterior principala sursă pentru sporirea avuţiei. Considerau că profitul se obţine din a vinde mai scump un produs.

114


Microeconomie - se referă la relaţiile care se stabilesc la nivelul fiecărei întreprinderi în parte.Milă – unitate de măsură pentru lungime, cu valoarea de 1609,3 m pentru mila terestră şi cu valoarea de 1852 m pentru mila marină.Minereu – asociaţie naturală de minerale metalice şi nemetalice din care se pot extrage unul sau mai multe metale cu importanţă economică.Monopol – formă de activitate comercială în care există un singur producător ce deţine controlul exclusiv asupra bunurilor sau serviciilor vândute. În mod practic, termenul este folosit atunci când o firmă produce un produs într-o măsură atât de mare, încât îşi poate impune controlul asupra preţului de desfacere al produsului.Monopol - privilegiul de drept şi de fapt pe care îl posedă o întreprindere sau o instituţie publică de a fabrica, de a vinde sau de a exploata anumite bunuri sau servicii.Naţiune – formă de comunitate umană apărută în urma evoluţiei istorice a popoarelor şi a cristalizării sentimentului naţional. Naţiunea reprezintă o etnie în spaţiul său de geneză. În aceste condiţii, bazate pe comunitatea de teritoriu, a originii şi a limbii, a vieţii spirituale, s-au format statele naţionale, având la bază o naţiune unică, alcătuită dintr-o etnie majoritară.Oicumenă – termen ce desemnează totalitatea arealelor permanent locuite în care sunt prezente relaţii productive şi de schimb. Este o denumire generală pentru suprafeţele locuite ale uscatului, reprezentând peste 90% din suprafaţa acestuia.Organizare corporatistă – tip de organizare economică specifică marilor firme, orientate spre cercetare şi dezvoltare, care, din motive de management şi de costuri, tind să-şi concentreze activităţile de cercetare-dezvoltare în anumite sedii şi unităţi de producţie centrale.OSCE- (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa). Organizaţia ce a venit să înlocuiască CSCE (Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa) în anul 1995 ocupă un loc important în structura generală

115


de securitate europeană (conform www.dadalos-europe.org).Pact de stabilitate şi de creştere - Pactul de Stabilitate şi Creştere trebuie privit ca fundament a celei de-a treia etape a Uniunii Economice şi Monetare, care a început la 1 ianuarie 1999. Scopul său este asigurarea continuarii eforturilor de disciplină bugetară de către statele membre după introducerea monedei unice. În termeni practici, pactul conţine o rezoluţie adoptată de Consiliul European (la 17 iunie 1997) şi două regulamente ale Consiliului din 7 iulie 1997, care stabilesc aranjamente tehnice detaliate (un regulament cu privire la supravegherea capitolelor bugetare şi coordonarea politicilor economice şi un regulament cu privire la implementarea procedurii pentru deficitul excesiv). Pe termen mediu, statele membre s-au angajat să urmărească obiectivul unui buget echilibrat sau aproape echilibrat. Pactul de Stabilitate şi Creştere oferă Consiliului posibilitatea de a penaliza orice stat membru participant care nu ia măsurile necesare pentru a pune capăt deficitului excesiv. Parc tehnologic – concentrarea de activităţi legate de producţia de tehnologie înalt performantă şi de servicii, prezentă îndeosebi în spaţiul periurban.Parlamentul European - este ales prin sufragiu universal direct în fiecare ţară încă din anul 1979. Fiecare legislatură durează cinci ani. Parlamentul European participă, împreună cu Consiliul Miniştrilor, la elaborarea actelor legislative comunitare (directive şi regulamente) urmând patru proceduri: Consultarea simplă (ex. : fixarea anuală a preţurilor agricole), Cooperarea: în condiţiile în care Consiliul nu ia în considerare avizul Parlamentului, acesta din urmă poate respinge textul, Codecizia : atunci când Consiliul nu ia în considerare poziţia Parlamentului, acesta din urmă poate împiedica adoparea textului, Iniţiativa: Parlamentul nu are putere de iniţiativă, dar poate cere Comisiei depunerea unui proiect de directivă sau de regulament. În această etapă, Consiliul nu intervine.Petrol - combustibil fosil, având o formă de agregare lichidă până la păstoasă, culoarea sa variind de la galben

116




la negru. Face parte din categoria rocilor de origine organică provenind din microorganisme planctonice care, sub influenţa unor bacterii, au suferit modificării determinate de presiune şi temperatură. Piaţa comună – uniune vamală în care ţările membre decid să asigure libera circulaţie a factorilor de producţie şi libera stabilire a persoanelor în oricare dintre ţările componente.Piaţa Comună, Piaţa Unică - obiect al Actului Unic din 1986, nu reprezintă altceva decat Piaţa Comună a Tratatului de la Roma din 1957. Acest ultim tratat fixa drept obiectiv suprimarea progresivă a obstacolelor în libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, a capitalurilor şi a angajaţilor. O primă etapă importantă a fost cea din iulie 1968, şi anume intrarea în vigoare a uniunii vamale între cele şase state membre de atunci. Piaţă unică – etapă a procesului de integrare economică, caracterizată prin desfiinţarea tarifelor vamale şi libera circulaţie a capitalului şi a persoanelor.Planul Marshall- Planul Marshall a fost un program pentru reconstrucţia economiei europene în urma celui de-al Doilea Război Mondial, prezentat în anul 1947 de Ministru de Externe al SUA de la acea vreme, George C. Marshall. Până în anul 1952, 18 state din Vestul Europei au primit credite, ajutoare nerambursabile, ajutoare în produse sau alimente în valoare totală de aproximativ 14 miliarde USD. Planul Marshall a avut o contribuţie decisivă în procesul de reconstrucţie a economiei Europei Occidentale şi mai ales a economiei din Germania de Vest. Din punct de vedere politic, Planul a venit în completarea politicii americane de limitare a influenţei comuniste (strategia de containment) (conform www.dadalos-europe.org).Planul Schuman- Planul propus de Ministrul de Externe francez Robert Schuman în Mai 1950, care prevedea o integrare parţială, a oferit premisele pentru instituirea, în anul 1952, a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Acest plan răspundea mai multor interese: Franţa dorea să ţină sub control industria grea germană, importantă pentru producerea de armament, pentru a face un nou război "nu doar de neînchipuit, ci şi

117



imposibil din punct de vedere material". Statul german occidental încă nesuveran s-a folosit de această şansă pentru a fi recunoscut ca membru cu drepturi egale, alături de cele şase state iniţiale. Scopul general al acestui plan era o împăcare între Franţa şi Germania. Schuman mai înţelegea prin această uniune montană şi un prim pas în vederea creării unei "federaţii europene" (conform www.dadalos-europe.org).Platou continental – continuarea sub apele mării, a scoarţei terestre până la o anumită distanţă de ţărm (dar nu mai mult de 350 mile marine). Cuprinde fundul mării şi subsolul regiunilor submarine, asupra cărora statul riveran are drepturi suverane şi exclusive, vizând, în special, resursele minerale şi organismele vii care păstrează în mod constant contactul cu fundul mării.Politica Agrară Comună (PAC) -Conform Articolului 33 (fostul Articol 39) din Tratatul de Înfiinţare a Comunităţii Europene, Politica Agrară Comună, care cade în competenţa exclusivă a Comunităţii, are ca scop garantarea unor preţuri decente pentru consumatori şi unor venituri corecte pentru agricultori. În acest scop au fost create organizaţii de piaţă comune şi au fost instituite anumite principii de bază — preţuri unitare, solidaritate financiară şi preferenţiabilitate comunitară. PAC reprezintă unul din cele mai importante domenii politice ale Uniunii (cheltuielile din domeniul agricol constituie aproximativ 45 % din bugetul total). Hotărârile sunt luate prin vot unanim de către Consiliu după consultarea prealabilă a Parlamentului European (procedura de consultare).La început, PAC a permis Comunităţii să devină rapid autarhă, cu toate acestea, supraproducţia şi preţurile europene, prea mari în comparaţie cu cele de pe piaţa mondială, au făcut ca cheltuielile pentru această politică să atingă cote extrem de mari. De aceea, în cadrul reformei din 1992 s-a decis scăderea preţurilor minime garantate şi compensarea acestui deficit prin diverse bonusuri şi reglementări cu privire la mijloacele de susţinere financiară, fiind introduse aşa numitele măsuri însoţitoare. Având în vedere procesul de extindere, la această oră au loc consultări cu privire la o nouă reformă a PAC. Pornind de

118



la recomandările Comisiei incluse în Agenda 2000 din iulie 1997 s-a stabilit să se pună accente pe siguranţa produselor alimentare, pe protecţia mediului şi pe promovarea dezvoltării ulterioare. Alături de această reformă va fi introdusă şi o nouă politică pentru promovarea spaţiului rural; în plus, vor fi alocate mijloace speciale pentru domeniul agricol în vederea aderării (conform www.dadalos-europe.org).Popor – comunitate umană (superioară tribului şi anterioară naţiunii) ai cărei membri locuiesc pe acelaşi teritoriu, vorbesc aceeaşi limbă şi au aceleaşi tradiţii.Populaţie – 1.totalitatea persoanelor ce trăiesc pe un anumit teritoriu. 2. grup de persoane ce au în comun o anumită caracteristică oarecare, care nu este neapărat teritorială (populaţia şcolară etc.).Produ naţional real (P.N.R.) – valoarea totală de piaţă a tuturor produselor şi serviciilor finale realizate în cadrul economiei, exprimată în valori monetare constante.Produs intern brut (P.I.B.) – reprezintă valoarea adăugată brută a bunurilor economice produse în interiorul ţării de către agenţii economici autohtoni şi străini, în decursul unei anumite perioade.Produs intern net (P.I.N.) – P.I.B. din care se scad cheltuielile destinate îmbunătăţiri bazei tehnico-materiale.Produs naţional brut (P.N.B.) – indicator macroeconomic în care alături de P.I.B. este cuprins şi venitul rezultat din investiţiile efectuate şi din proprietăţile deţinute de autohtoni în afara garniţelor.Reformă economică – proces amplu şi complex de transformări profunde, structurale ale organizării, conducerii şi desfăşurării tuturor activităţilor economice care stau la baza motivaţiei şi funcţionării agenţilor economici.Regulamentul - leprezintă «legea» europeană. Propus de Comisie şi adoptat de Consiliul Miniştrilor (singur sau împreună cu Parlamentul European), este obligatoriu în totalitatea sa şi aplicat direct la nivelul statelor, fără măsuri naţionale de transpunere. Regulamentele conferă drepturi sau impun sarcini cetăţenilor comunitari ca şi o lege naţională. Statele membre, instituţiile şi Curţile de

119



Justiţie trebuie să respecte legislaţia comunitară în acelaşi fel ca şi legislatia naţională.Sistemul Monetar European (SME).SME este un sistem înfiinţat în anul 1979 pentru colaborarea în domeniul politicii monetare în cadrul CE. Înfiinţarea SME a fost cea de-a doua încercare în vederea integrării sistemului monetar, după ce prima încercare, Planul Werner, eşuase în anul 1970. Obiectivul SME era să creeze în Europa o zonă monetară stabilă. Cele trei elemente componente ale SME sunt ECU, mecanismul de schimb şi intervenţie, precum şi creditele. Ideea de bază a acestui sistem este ca monedele implicate în acest sistem să se menţină în raporturi reciproce strânse. În cazul în care cursul de schimb al unei monede îşi atinge limita superioară sau inferioară, băncile centrale participante trebuie să intervină pe piaţă. Dezvoltarea încununată de succes a SME a condus, la sfârşitul anilor 80, la demararea unei noi iniţiative în direcţia uniunii monetare, încheiată odată cu crearea Uniunii Monetare Europene, la data de 1 ianuarie 1999 (politică monetară).Spaţiu maritim – spaţiu situat în faţa porturilor, aparţinând acestora şi desfăşurat pe o anumită distanţă spre larg.Spill-over- Acest concept, iniţial parte a teoriei integrative neo-funcţionaliste, determină un mecanism cauzal important al procesului de integrare europeană. Comunizarea unui anumit domeniu poate avea ca rezultat ca şi în alte domenii să se facă resimţită o presiune în vederea comunizării, sau ca în cele în care această presiune există deja, aceasta să ia amploare. În acest caz vorbim despre efectul spill-over. În procesul de integrare europeană există o sumedenie de exemple în care s-a făcut remarcat efectul spill-over. Acest efect s-a arătat şi se arată încă în cea mai puternică formă în contextul pieţei interne: libera circulaţie a capitalului a sporit presiunea exercitată asupra integrării sectorului monetar, datorată Uniunii Economice şi Monetare; libera circulaţie a persoanelor a sporit presiunea asupra unor domenii precum politica azilului sau a combaterii criminalităţii. Iar lista de efecte spill-over înregistrate la

120


nivelul pieţei interne ar putea continua (conform www.dadalos-europe.org).Stat – 1. Porţiune de uscat şi zonă maritimă, constituită ca o unitate administrativ-politică, limitată de graniţe bine definite şi recunoscute internaţional, care are un statut independent, este guvernată de o instituţie politică şi îşi exercită suveranitatea asupra propriului teritoriu. 2. Subunitate a unui stat federal.Subsidiaritate - este un concept-cheie al construirii europene: treapta superioară nu poate lua în calcul decât problemele pe care treapta inferioară nu le poate rezolva. Este vorba de o regulă în repartizarea competenţelor între Uniunea Europeană şi statele membre. Dincolo de aspectul său pur tehnic, principiul de subsidiaritate este, în realitate, intens politic deoarece acesta permite identificarea deţinătorului de putere asupra unei probleme bine determinate. Totuşi, definiţia subsidiarităţii nu este în totalitate precisă, punerea sa în prectică dând naştere la numeroase controverse.Summitul de la Haga - Summitul de la Haga (1969) reprezintă un punct important de reper în procesul de integrare europeană. Şefii de stat şi de guvern din cele - la acea oră - şase state membre şi-au declarat la această conferinţă de după crearea uniunii vamale (1968) obiectivele pentru continuarea dezvoltării Comunităţii. Ei au hotărât includerea Danemarcei, a Marii Britanii şi a Irlandei (Extinderea spre Nord 1973), luând iniţiativa creării unei uniuni economice şi monetare, a cărei aplicare prin Planul Werner a eşuat(conform www.dadalos-europe.org).Suveranitate – puterea exercitată de un stat în interiorul graniţelor sale recunoscute la nivel internaţional., care constă în independenţa puterii de stat de a conduce fără nici o ingerinţă externă destinele naţiunii, Teoria marginalistă - a fost emisă de şcoala austriacă. Potrivit acestei teorii, valoarea este o categorie subiectivă, rezultată din aprecierile “subiectelor economice” izolate. Reprezentanţii acestei teorii susţin că valoarea mărfii nu este creată în procesul producţiei ci

121




ia naştere în procesul schimbului pe baza aprecierilor participanţilor la actul vânzare - cumpărare. Teritoriu – parte din suprafaţa Pământului, alcătuită din uscat, apele interioare şi cele teritoriale, ca şi din spaţiul aerian de deasupra lor. Teritoriu naţional – teritoriul delimitat de frontiera de stat.Tranziţie – procesul de trecere de la sistemul socialist de organizare socială la un sistem capitalist de tip occidental. Tratatele de la Roma- Tratatele de la Roma reprezintă Tratatele de instituire ale Comunităţii Economice Europene (CEE) şi ale Comunităţii Europene a Energiei Atomice (CEEA/Euratom) precum şi a protocoalelor adiţionale ale acestora. Aceste Tratate au fost semnate la Roma, la data de 25 martie 1957, de către Belgia, Republica Federală Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda (conform www.dadalos-europe.org).Tratatul Constituţional - proiect de tratat prezentat Consiliului European de la Roma din 18 iulie 2003. Acest document – care este din punct de vedere juridic un tratat – a servit drept bază în cadrul unei conferinţe interguvernamentale (octombrie-decembrie 2003) şi a fost respins de către Consiliul European de la Bruxelles la data de 13 decembrie 2003.Tratatul de la Amsterdam - a fost adoptat de cãtre statele membre ale Uniunii Europene la 2 octombrie 1997. A intrat în vigoare la 1 mai 1999. Acest act normativ îl completează pe cel de la Maastricht prin următoarele hotărâri: locul cuvenit muncii si drepturilor cetãtenilor, eliminarea ultimelor obstacole din calea liberei circulatii a bunurilor si serviciilor, fiecare stat membru fiind nevoit sã colaboreze mai strâns în cadrul Europolului, posibilitatea acordatã UE de a-si face mai bine auzitã vocea în cadrul instantelor internationale, crearea unor institutii sau proceduri capabile sã asigure buna functionare a unei Uniunii extinse.Tratatul de la Maastricht (tratatul asupra Uniunii Europene)-a fost semnat la 7 februarie 1992, la Maastricht (Olanda) şi a intrat în vigoare la 1 noiembrie

122



1993. au fost vizate problemele comunitare, politica externã şi de securitate, justiţia şi afacerile interne.Uniune Vamală - prevederile pentru realizarea unei uniuni vamale între statele membre ale Comunităţii Economice Europene sunt cuprinse în Tratatul de la Roma, semnat la 25 martie 1957. Înţelegând prin uniune vamală un teritoriu vamal unic al ţărilor membre şi o politică comercială comună faţă de terţi, Tratatul de la Roma a prevăzut pentru realizarea acesteia urmatoarele: înlăturarea completă, dar treptată, a taxelor vamale de import şi de export în relaţiile comericale dintre statele semnatare, pentru produsele industriale şi agricole, înlăturarea completă, dar treptată, a restricţiilor cantitative şi a altor bariere netarifare din calea comerţului reciproc al ţărilor membre, instituirea unui regim fiscal comun în ţările membre, alături de elaborarea şi adoptarea unor reguli comune privind desfăşurarea concurenţei în cadrul comunităţii, instituirea unei politici comerciale comune faţă de terţi şi instituirea unui tarif vamal comun, precum şi armonizarea legislaţiilor vamale ale ţărilor membre.Uniunea Europeană (UE) - creată în urma Tratatului de la Maastricht intrat în vigoare în noiembrie 1993, UE doreşte o nouă dimensiune a construirii comunitare. Are la bază trei «piloni». Primul, Comunitatea Europeană care este condusă având la bază proceduri comunitare cu un rol asigurat de Comisie. Ceilalţi doi « piloni» au caracter interguvernamental : Politica Străină şi de Securitate Comună (PSSC) şi Cooperarea Judiciară şi de Poliţie. Tendinţa este de a transfera competenţele ultimilor doi «piloni» către primul.Uniunea Europeană (UE). Termenul de "Uniune Europeană" a fost stabilit cu ocazia summitului de la Paris din anul 1972. El a devenit stindard pentru planurile de reformă în vederea alcătuirii viitoare a Comunităţii. La Maastricht a fost semnat, la data de 7 februarie 1992, "Tratatul pentru Uniunea Europeană", Uniunea Europeană devenind astfel acoperiş comun pentru CE, pentru Politica de Apărare şi Securitate Comună şi pentru colaborarea în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne. Termenul de "Uniune" semnifică atât o

123


stare de fapt cât şi perspectivele de viitor ale procesului de integrare, o "uniune din ce în ce mai strânsă a popoarelor din Europa" (conform www.dadalos-europe.org).Uniunea Europei Occidentale (UEO) - organizaţie de apărare mutuală, fondată prin Tratatul de la Bruxelles din 1948, pe baza principiului angajamentului ansamblului de state membre în caz de agresiune contra uneia dintre ele.Zonă contiguă – fâşia de mare care se întinde dincolo de limita exterioară a mării teritoriale, până la o distanţă de 24 mile marine de la liniile de bază spre larg. Statul riveran are drepturi de jurisdicţie şi control în privinţa securităţii sanitare, vamale, fiscale sau de imigraţie pe teritoriul său.Zonă economică exclusivă – zonă situată dincolo de marea teritorială, până la o distanţă de 200 mile marine de la liniile de bază. În această zonă statele riverane au drepturi suverane, exclusive de exploatare, gestiune şi conservare a resurselor biologice sau nebiologice, inclusiv producere de energie.Zonă maritimă – areal component al unei mări sau ocean, ce este sau urmează a fi subiect al autorităţii naţionale sau internaţionale. Zonele maritime sunt importante pentru state datorită resurselor de care pot dispune.

BIBLIOGRAFIE

ALBERT M. (1994), Capitalism contra capitalism, Editura Humanitas, Bucureşti.ALBU CORNEL, ANDRESCU EUGEN (1995), Consideraţii privind viitoarea lărgire spre “Est” a Uniunii Europene, în Conjunctura economiei mondiale;ALIBER R. (1970), A theory of foreign direct investment, în The International Corporation, Cambridge University PressALLIX, J.P. SOPPELSA J. (1981) Images de la Terre et des Hommes, Editura Belin, Paris;

124




ANDREESCU E, POPESCU GEOMINA (1997), Efecte ale criteriilor de convergenţă ale tratatului de la Maastricht, teorii, modele, previziuni, în Conjunctura economiei mondiale;ANGLADETTE A. (1966), Le riz, G.P. Maisonneuevw et Larose, Collection “Techniques agricoles et productions tropicalkes “, Paris;APĂVĂLOAIEI M., CHIRIAC D. (1972), Curs de geografie economică generală, Centrul de Multiplicare al Universităţii Iaşi.AUSCHER L., ROZET G. (1920), Urbanisme et tourisme, Editura E. Leroux, Paris;AUVERS D. (1991), Economie mondială. Editura Humanitas, Bucureşti.BAILLY A. (1991), Les concepts de la geographie humain, Masson, Paris.BAL ANA (1994), Acordurile de asociere al Uniunea Economică a ţărilor Est–Europene (prezentarea comparată), în Conjunctura economiei mondiale;BALAN CRISTINA (1997), Utilizarea eficientă a terenurilor de construcţii elemente ale dezvoltării urbane, în Conjunctura economiei mondiale; BALTATU L. (1994), Industria chimică est – europeană în contextul tranziţiei la economia de piaţă, în Conjunctura economiei mondiale; BALTATU MONICA (1994), Direcţii de restructurare a industriei mobilei în ţările occidentale, în Conjunctura economiei mondiale;BALTATU MONICA (1995), Impactul Uniunii Europene asupra comerţului cu mobilă, în Conjunctura economiei mondiale; BALTATU MONICA (1997), Delocalizarea producţiei de mobilier din Europa de Vest către Europa de Est, avantajele comparative ale Poloniei, în Conjunctura economiei mondiale;BALTATU MONICA (1997), Politica Uniunii Europene în domeniul produselor lactate în perspectiva anului 2000, în Conjunctura economiei mondiale;BÂLTEANU GH. (1973), Din istoricul şi viaţa plantelor tehnice, Editura Tineretului, Bucureşti.BARI I. (2001), Globalizare şi probleme globale, Editura Economică, BucureştiBARI L. (1997), Economie mondială, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A. Bucureşti.BĂLĂCEANU P. (1899), Viile vechi şi noi. O privire retrospectivă asupra viticulturii europene şi americane de la începuturi şi până în 1868, Bucureşti.

125


BĂLCESCU N. (1960), Chestiunea economică în Principatele Române în Texte din literatura economică în România, Editura Academiei, Bucureşti;BEAUJEU-GARNIER J., CAMBLIN A., DELOBEZ A. (1985), Images économiques du monde, Société d’Edition d’Enseignement Supérieur, Paris.BERTIN J. (1971), Atlas des cultures vivrieres, Ecole Pratique des Hautes Etudes, Paris, 1971;BIVOL GH. (1997), Acordul General pentru Tarife şi Comerţ, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1997;BLANC A. (1968), Cours de geographie agraire, Nanterre.BOESCH H. (1964), A geography of world economy, Van Nostrand, Princeton.BOIS D., CADECEAU G. (1909), Les végétaux-leur rôle dans la vie quotidienne, Paris.BOLD I., CRACIUN A. (1996), Structuri agrare în lume, Editura Mirton, Timişoara;BONNAMOUR J. (1984), Saysages agraires et sociétés, Paris.BONTEA V. (1960), Sfecla de zahăr, Editura Agrosilvică, Bucureşti.BORDEIANU T., colab. (1968), Pomicultura specială, Editura Agrosilvică, Bucureşti.BOTZAN M. (1974), Culturi irigate, Editura Agrosilvică, Bucureşti.BOURRE1IER P., H., DIETHRICH R. (1989), Le mobi1e 1a p1anete ou 1’enjeu des ressources nature11es, Editura Economică, Paris;BOZON P. (1983), Geographie mondia1e de 1’e1evage, Editura Litec, Paris;BRAGHINĂ C. (2004), Aspecte actuale în distribuţia geografică şi sectorială a investiţiilor străine directe, Comunicări de geografie vol. VIII, Editura Universităţii din BucureştiBRAGHINĂ C. (1998), Foreign Direct Investments in Post-Comunist Romania, în Romanian-British Geographical Interchange, Editura Corint;BRAGHINĂ C. (2002), Criterii de ierarhizare economică a naţiunilor, Terra 1-2/2001, SGR;BRAGHINĂ C., ZAMFIR DANIELA, (2003), Investiţiile străine directe. Indicele de potenţial şi indicele de performanţă, Comunicări de geografie vol. VII, Editura Universităţii din Bucureşti;BRAN P. (1997), Relaţii financiare şi monetare internaţionale, Editura Economică, Bucureşti;

126


BROWN L. (2002), Politica ecologică a Planetei, Editura Tehnică, BucureştiBROWN L. (2005), Depăşind resursele Planetei, Editura Tehnică, BucureştiBROWN L., coord. (1989-2001), Probleme globale ale omenirii, Editura Tehnică, Bucureşti.BROWU L. (1993), Tab1eau de borde de 1a p1anete, Editura 1a Decouverte, Paris;BUCUR C. (1982), Ţările Americii Centrale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.BUJOR ANA (1994), China–drumu1 spre economia socia1istă de piaţă, în Conjunctura economiei mondia1e;BUMBAC CRISTINA (1995) Crono1ogia principa1e1or evenimente sociopo1itice şi economice din 1994, în Conjunctura economiei mondia1e;BYRNS T. RALPH, STONE W., SCOTT G. (1989), Foresman – Economics, Fourth Edition;CAMPEANU VIRGINIA (1997), Urbanizarea şi strategii de protecţie a mediu1ui urban, în Conjunctura economiei mondia1e; CÂNDEA MELINDA, PEPTENATU D. (2002), Geografia agriculturii. Cultura plantelor, Editura Universităţii din Bucureşti;CANDOLLE A. (1904), The origin of cultivated plants, New York.CANTOR L. (1970), A world geography of irrigation, Ediburgh.CARAIANI GH., CAZACU C. (1995), Zonele libere, Editura Economică, BucureştiCARBON L.B. (1971), Essai sur l’histoire de la pensée et des doctrines economiques, Editura Montchretien;CARPENTIER J., LEBRUN F. (1992), Historie de 1’Europe, Editura Du Seui1, Paris;CARTAS MARIA (1994), Tendinţe actua1a şi de perspectiva pe piata mondia1a a 1ocomotive1or, în Conjunctura economiei mondia1e;CARTAS MARIA (1995), Ro1u1 mari1or grupuri industria1e în domeniu1 construcţiei de maşini, în Conjunctura economiei mondia1e;CARTAS MARIA (1995), Tendinţe în structura industriei pe p1an mondia1, în Conjunctura economiei mondia1e; CARTAS MARIA (1997), Tendinţe pe piaţa vest – euorpeană a aparaturii e1ectrocasnice, în Conjunctura economiei mondia1e;CAZES G. (1995), Les fondements de 1a geographie du toruisme, Editura Masson, Paris, 1995;

127


CĂMĂŞOIU CAMELIA, coord. (1994), Economia şi sfidarea naturii, Editura Economică, Bucureşti.CETINĂ ELENA (1981), Probleme de geografie economică mondială, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;CHIŢU C. (1977), Preocupări privind mărirea patrimoniului funciar mondial şi sporirea productivităţii terenurilor agricole, ,,În ajutorul profesorului de geografie”, tom IV, Bucureşti.CIOBANU C. (1994), Noi centre a1e industriei petrochimice mondia1e, în Conjunctura economiei mondia1e;CIOBANU C. (1997), Perspective1e pieţei mondia1e a materia1e1or p1astice de mare tonaj, în Conjunctura economiei mondia1e;CIOBANU C. (1997), Tendinţe de restructurare a industriei chimice în SUA, în Conjunctura economiei mondia1e;CLARK C. (1967), Population growth and land use, London.CLAVAL P. (1976), Élements de géographie économique, Paris.CLAVAL S. (1976), Eléments de géographie économique, Maison Th. Germin, Paris.CRAIANI GH. (1998), Transporturi şi expediţii rutiere, Editura “Lumina Lex”, Bucureşti;CRISTESCU MAGDALENA (1995), Tendinţe şi mutatii pe piaţa internationa1ă a produse1or industriei uşoare, în Conjunctura economiei mondia1e;CRISTESCU MAGDALENA (1997), Perspective1e 1ibera1izării comerţu1ui cu texti1e şi îmbracăminte după runda Uruguay, în Conjunctura economiei mondia1e;CSABA L. (1991), First 1essons of transformig the economic systems în Centra1 Europe, mimeo Budapest;DACIER G. (1983), Geographie termina1es ABCD, Editura Be1in, Paris, 1983;DADUIANU VASILESCU IO1ANDA (1994), Une1e consideraţii privind 1egătura dintre creşterea economică şi externa1ităţi în ţări1e în curs de dezvo1tare şi în ţări1e industria1izate, în Conjunctura economiei mondia1e;DAIANU D. (1996), Transformarea ca proces rea1, IR1I, Bucureşti;DAVIDESCU D. (1974), Chimizarea agriculturii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.DEBIE, F. (1996), Geographie economique et humaine, Editura PUF;DELOBEZ A. (1998), Torusime, images economiques du monde, SEDES , Paris;

128


DERRUAU M. (1991), Geographie humaine, Editura Armand Colin, Paris.DOBRESCU E. (2001), Integrarea economică, Editura All Beck, BucureştiDOLGU GH., coord. (1989), Economia mondială, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.DONA I. (2000), Economie rurala, Editura Economică, Bucuresti;DONA I. (2000), Politici Agricole, Editura Semne, Bucureşti;DONA I. (2000), Structuri asociative în agricultură, Editura Semne, Bucureşti;DRÂMBĂ O. (1984), Istoria culturii şi civilizaţiei, vol. I, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.DUMITRESCU S., BAL ANA, (1999), Economie mondială, Editura Economică, Bucureşti.DUMITRESCU, I. (1988), Bari-Sanse1e unei 1umi, Editura Po1itica, Bucureşti;DUMITRSCU ST., ANA BAL (1999), Economie Mondială, Editura Economică, Bucureşti;DUMONT R., (1954), Économie agricole dans le monde, Paris.ENACHE I. (1997), Construcţia de maşini-une1te din SUA. Confruntari şi strategii de adaptarea 1a cerinte1e pieţei, în Conjunctura economiei mondia1e;ENACHE I. (1997), Restructurări şi evo1uţii pe piaţa internationa1ă a servicii1or de engineering şi construcţii, în Conjunctura economiei mondia1e;ENACHE I. (1994), Principa1e1e direcţii a1e progresu1ui tehnic în industria producatoare de scu1e pentru pre1ucrarea meta1e1or, în Conjunctura economiei mondia1e; ENGELS F. (1966), Dialectica naturii, Editura Politică, Bucureşti;ERDE1I G., BRAGHINA C., FRASINEANU D. (1998), Geografie economică mondia1ă, EdituraFundatiei “România de maine”, Bucureşti;ERDE1I G., CANDEA ME1INDA, BRAGHINA C., COSTACHIE S., ZAMFIR DANIE1A (1999), Dicţionar de geografie umană, Editura Corint, Bucureşti;ERDELI G., BRAGHINĂ C., FRĂSINEANU D. (2000), Geografie economică mondială, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti;F1ORICE1 GH. V., MIHAI N. G. (1999), Coridoru1 de transport euroasiatic prin Marea Neagra - Drumu1 mătăsii în seco1u1 XXI, Editura Economică, Bucureşti;FARCY N. (1970), Economie agricole, Edition Sirey, Paris.FISTUNG D. (1999), Transporturi, teorie economica, 1egis1atie, Editura “A11 Beck, Bucureşti;

129


FISTUNG D., STOICA M. (1994), Cerinte şi perspective a1e modernizarii infrasturcturii, Prob1eme economice nr. 32 - 33, CIDE, Bucureşti;FRANCU M. (1994), Noi tendinţe în po1itici1e de creştere economică, în Conjunctura economiei mondia1e;FRANCU M. (1995), Acce1erarea industria1izării şi a creşterii economice pe ca1ea promovării exporturi1or, în Conjunctura economiei mondia1e;FRANCU M. (1997), A1ianţe1e europene de cooperare, o şansă de export şi de integrare a întreprinderi1or româneşti în industria Uniunii Europene, în Conjunctura economiei mondia1e;FRANCU M. (1997), Ro1u1 organizaţii1or naţiona1e în strategia de promovare a exporturi1or, în Conjunctura economiei mondia1e, 1997;FRYDMAN R., RAPACZYNSKY A. (1994), Privatisation în Eastern Europe: is the state wiherging away? CEU Press;FURON R., (1967), Problema apei în lume, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.GAFTONIUC SIMONA (1995), Finanţe internaţionale, Editura Economică, Bucureşti;GALBRAITH J.K. (1982), Ştiinţa economică şi interesul public, Editura Politică, Bucureşti;GALET P. (1970), Precis de viticulture, Montpelier.GAMBLIN A. (2004), Economia Lumii -2004, Editura Ştiinţelor Sociale şi Politice, Bucureşti;GENEREUX J. (1992), Introduction á l’économie, Paris; GEORGE P. (1956), La compagne, Editura PUF, Paris;GEORGE R. (1964), Précis de géographie économique, Presses Univ. de France, Paris.GEORGE S. (1968), Géographie agricole du monde, Presses Univ. de France, Paris.GHIBUTIU AGNES (1995), Servicii1e-un mij1oc de integrare a României în structuri1e economice europene, în Conjunctura economiei mondia1e;GHIBUTIU AGNES (1995), Servicii1e o componenţă esenţia1ă a po1itici1or industria1e contemporane, în Conjunctura economiei mondia1e;GHIBUŢIU AGNES (2005), Sistemul comercial multilateral şi provocările noului mileniu, în vol. România şi noile ţări member sub impactul integrării europene şi al globalizării, Institutul de Economie Mondială, Bucureşti;GHIBUŢIU AGNES (2005), Sistemul comercial multilateral şi provocările noului mileniu, în vol. România şi noile ţări member sub impactul integrării europene şi al globalizării;

130


GIDE CH., RIST CH. (1926), Istoria doctrinelor economice, de la fiziocraţi până azi, Editura Casei Şcolilor, Bucureşti;GILBANK G. (1974), Introduction à la géographie générale de l’agriculture, Masson et Compagnie, Paris.GIOTART L.J.P. (1990), Geographie du tourisme, Editura Masson, Paris;GIURCĂNEANU C. (1982), Terra-izvor de viaţă şi bogăţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.GRADINARU MARUSIA (1994), Imp1icatii1e funcţionării Pieţei Interne Unice Europene asura competitivităţii tehno1ogice g1oba1e, în Conjunctura economiei mondia1e; GRIGG D. B. (1984), An introduction to agricultural geography, Hutchinson, London.GROZA O., ISTRATE MARINELA, CĂPITAN R. (2005), Geografia industriei, Iaşi;GRUMEZA N. (1968), Irigaţiile pe glob, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.GUGLIELMO R. (1996), Les grandes metropo1es du monde et 1eur cirse, Editura Armand Co1in, Paris;HART1EY C.W.S. (1967), The Oi1 Pa1m, Editura Longman, Londra;HILARRY M. H. (1972), Cherry cultivation on the continent, Agriculture, vol. 79, nr. 1/1972.HODDER B., LEE R., (1974), Economic geography, Methuen, Londra.Hoerner J.M. (1994), Introduction au geotourisme, Editura Litec, Paris;HOLBEIN R.J. (2001), Summary of the Free Trade Area of the Americas, Draft Text, Part I and Part II, North American Free Trade & Investment Report nr.14/ 2001;HRISTEA ANCA MARIA (1994), Considerente privind cooperarea internaţională în materie fiscală şi în domeniul tehnic, în Conjunctura economiei mondiale; HRISTEA ANCA MARIA (1995), Spaţiul economic Asia Pacific în perspectiva anilor 2020, în Conjunctura economiei mondiale;HRISTEA ANCA MARIA (1997), Forţa de muncă şi şomaju1 în ţări1e OCDE – Evo1uţii şi perspective, în Conjunctura economiei mondia1e;ILIEŞ AL., ILIEŞ DORINA (1998), Resursele naturale, Editura Universităţii din Oradea,INOTAI A. (1994), Some remarks on deve1opments în foreign trade, în Centra1 and eastern eurpean economise, I.W.E., Papers nr. 36/1994;

131


IONESCU V. (1972), Combaterea eroziunii solului, I.D.T., Bucureşti.IORDACHE LUCIA (1994), Orientări1e po1iticii de restructurare a agricu1turii în Po1onia în u1time1e două decenii şi efecte1e acesteia asupra sectoru1ui agrico1, în Conjunctura economiei mondia1e;IVAN MARI1ENA (1997), Situaţia actu1ă a cerecetării ştiinţifice şi experimenta1e în Cehia, în Conjunctura economiei mondia1e;IVANCIU N.V. (1992), Istoria gândirii economice, Edittura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;JIRITESCU C. (1978), Re1aţii va1utar – financiare internaţiona1e, Editura Ştiinţifică şi Encic1opedică, Bucureşti;JOUVEN M. (1942), Les p1antes a hui1e, Editura Rustica, Paris;KELLOG C. E. (1970), Soil, Plant Agriculture, San Francisco.KEYNES J.M. (1970), Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti;KNAFOU R. (1992), De que1ques rapports souvent contradictoires entre tourism et1’environnement, La Documentation francaise, Paris;KOLOSOV I. (1999), Mejdunarodnoe pravo, Izdatelistvo Grand, Moscva;KOMAREK V. (1993), Czeck and S1ovak Federa1 Repub1ic: a new apporch, în Economic Transformation în Centra1 Europe – a progress report, Londra;KRIFA H. (1993) La dinamique des investissments directs etrangers en Po1ogne: enjeux, determinatnts et impacts, în CEASCH în r. 16/1993;LAMARTIERE GENEAU ISABELLE, STASZAK J F. (2000), Principes de géographie économique, Breal, Paris.LEBEAU R. (1992), Les grands types de structures agraires dans 1e monde, Editura Nathan, Paris;LELART M. (1988), Les operations du FMI, Economica, Paris;LERY F. (1970), Le cacao, Editura PUF, Paris;LEŢEA I., UNGUREANU AL. (1979), Geografie economică mondială, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.LEŢEA I., V1ĂSCEANU GH. (1980), Transporturi1e mondia1e în seco1u1 XX, Editura A1batros, Bucureşti;LINDERT H.P. (1986), Internationa1 Economics, Irwin, Homewood, I11inois;LIUSNEA DANIE1A SEBASTIANA (1994), Stadiu1 reforme1or economice în repub1ici1e ex-sovietice, în Conjunctura economiei mondia1e;

132


LUCA I., VASILESCU N. (1957), Cultura orezului, Editura Agrosilvică de Stat, Bucureşti.MAIER A. (2006), Geografie economică mondială, Editura Risoprint, Cluj-Napoca;MALTHUS TH. R. (1846), Principles of Political Economy, Guillaumin, Paris;MANDA ADNANA (1997), Efecte1e economice a1e conso1idării fisca1e, în Conjunctura economiei mondia1e;MANOILESCU M. (1986) Forţele naţionale productive şi comerţul exterior.Teoria protecţionismului şi a schimbului internaţional, Editura Ştiinţifică, Bucureşti;MARIE M. (1989), Les terres et 1es mots. Un traversee des sciences socia1es, Editura Merideins – Paris;MARIN I, NEDELCU A. (1994), Geografie mondială, Editura Prahova S.A., Ploieşti;MARTIN J., PERNET L. (1987), Geographie du temps present. Editura Hachette, Paris;MARX K. (1959), Teorii asupra plusvalorii, Editura Politică, Bucureşti;MATEWS J.T. (1990), Preserving the G1oba1 Environment, N.Y., Norton;MAZILU ANDA (1997), Transferul de tehnologie prin intermediul investiţilor străine directe, în Conjunctura economiei mondiale;MAZILU ANDA (1997), Transnaţionalele-şansele şi provocările globalizării sau reconsiderarea surselor de competitivitate ale marilor firme, în Conjunctura economiei mondiale;MICLET E. (1991), Politiques agricoles et environment. Elements d'analyse economique et application au cas de la PAC, ENSA de Montpellier;MIHALACHE ANDREIA (1997), Banca Interamericană de Dezvo1tare şi ro1u1 sau în dezvo1tarea economică a regiunii, în Conjunctura economiei mondia1e; MIHALACHE ANDREIA (1997), Considerente privind cooperarea subregiona1ă şi regiona1ă în spaţiu1 mediteranean, în Conjunctura economiei mondia1e;MO1DOVEANU M. (1995), Noua dimensiune a raporturi1or de integrare şi cooperare economică între România şi Mo1dova, în Conjunctura economiei mondia1e;MOLDOLVEANU M. (1994), Investiţiile străine directe şi transferul de tehnologii, în Conjunctura economiei mondiale;MOLDOVEANU M. (1994), Considerente privind ro1u1 sectoare1or pub1ic şi privat, în Conjunctura economiei mondia1e;

133


MOLDOVEANU M. (1997), Aspecte 1ega1e a1e franchise1or: de 1a concept 1a abordări pragmatice, în Conjunctura economiei mondia1e; MOLDOVEANU M. (1997), Evoluţii şi mutaţii în domeniul investiţiilor străine directe, în Conjunctura economiei mondiale; MOLDOVEANU M. (1997), Uniunea Europeană adoptă o strategie ofensivă în comerţul mondial, în Conjunctura economiei mondiale;MOLNÁR E. (1973-1974), Tipuri şi regiuni agricole pe glob, Terra, nr. 4/1973 şi nr. 1/1974, Bucureşti.MOLNÁR E. (1976), Geografia sectorului primar al economiei mondiale, Centrul de Multiplicare al Universităţii Cluj-Napoca.MOU1E C. (1972), Cerea1es, Editura 1a Maison Rustique, Paris;MUN TH. (1669), Englad’s Treasure by Forein Trade, London;NEACSU LILIANA (1995), Ecoturismu1 în perspectiva ani1or 2000, în Conjunctura economiei mondia1e; NEACSU LILIANA (1994), Impactu1 dezvo1tării turismu1ui asupra mediu1ui înconjurător, în Conjunctura economiei mondia1e;NEGESCU RODICA (1994), Revigorarea pieţei internaţiona1e pentru servicii de consu1tanţă, prin prisma activităţii de creditare a Băncii Mondia1e şi a bănci1or regiona1e de dezvo1tare, până în anu1 2000, în Conjunctura economiei mondia1e;NEGESCU RODICA (1995), Dezvo1tarea şi eficentizarea sectoru1ui de infrastructura prin 1arga imp1icare a sectoru1ui particu1ar – obiectiv de maxim interes a1 activităţii de creditare a Băncii Mondia1e şi a1 unor organisme financiare afi1iate acesteia, în Conjunctura economiei mondia1e;NEGESCU RODICA (1997), C1auze1e referitoare 1a mediu1 inconjurator, factori decisivi pentru firme1e ce doresc să investească în Europa Centra1ă şi răsăriteană, în Conjunctura economiei mondia1e; NEGESCU RODICA (1997), C1imatu1 mondia1 de afaceri: supremaţia comerţu1ui 1iber, în Conjunctura economiei mondia1e;NEGOESCU B., V1ASCEANU GH. (1998), Geografia României, Editura, Teora, Bucureşti;NEGOESCU B.,VLĂSCEANU GH. (2001) , Geografie economică. Resursele Terrei, Editura Meteora Press. Bucureşti;NEGUŢ S., ALEXANDRU D. (1994), Geografie economică mondială, Editura Metropol, Bucureşti.

134


NISTORESCU N. (1997), Agenda economică transat1antică în perspectiva mi1eniu1ui trei: opţiuni strategice pe păstrarea supremaţiei mondia1e, în Conjunctura economiei mondia1e;NISTORESCU N. (coordonator) (1994), Mutaţii majore în economia mondia1ă – sfidare şi şansă pentru transforamrea sistemică în România, studiu I.E.M., Bucureşti;NOIN D. (1995), Geographie de 1a popu1ation, Editura Masson, Paris;OBST ERICH (1965), Allgemeine Wirtschafts und Verkchrgeographie, Berlin.PA1ADE R. (1994), Stadiu1 actua1 a1 tanziţiei în ţări1e din centru1 şi estu1 Europei, în Conjunctura economiei mondia1e;PAJOVIC S. (1997), Cadru1 noi1or forme de cooperare regiona1ă în spaţiu1 mediteranean, în Conjunctura economiei mondia1e;PAPATU1ICA MARIANA (1997), Consideraţii asupra pieţei produse1or petro1iere în zona Asia – Pacif, în contextu1 crearii APEC şi a1 g1oba1izarii pieţei internaţiona1e a petro1u1ui, în Conjunctura economiei mondia1e;PAPATU1ICA MARIANA (1997), Evo1uţii Recente în desăvârşirea pieţei unice a energiei, în Conjunctura economiei mondia1e;PARKIN M., PHANEUF 1., BADE R. (1994), Introduction a 1a macroeconomie moderne, Montrea1;PARRY G. (1982), Le contonnier et ses produits, Maisonneuve et 1arose, Paris, 1982;PASCAL L., MACHE, CORDIER J., H. GUYMARD, T. ROE (1995), L’agricu1ture ete 1’e1argissemente de 1’Europe Centra1e et Orienta1e, în Economie internationa1e nr. 62/1995;PASTI V. (1996), România în tranziţie. Căderea în viitor, Editura Nemira, Bucureşti;PĂCURAR AL. (1999), Geografia turismului internaţional, Editura Presa Universitară Clujană, Cluj-Napoca;PEAHUT I. (1986), Les o1eagineaux dans 1e monde, Editura Economica, Paris;PECIE LUCICA (1997), Dezvo1tarea construcţii1or de 1ocuinţe şi imp1icarea băncii mondia1e în încruajarea şi finanţarea construcţii1or de 1ocuinţe în perioada 1970–1995, în Conjunctura economiei mondia1e;PECIE LUCICA (1997), Prezent şi perspective în sectoru1 construcţii1or de 1ocuinţe din România, în Conjunctura economiei mondia1e;

135


PENCEA SARMIZA (1994), Evo1uţii, tendinţe, direcţii de restructurare şi dezvo1tare în industria de componente şi accesorii auto pe p1an mondia1, în Conjunctura economiei mondia1e;PEPTENATU D. (2001), Geografia Globalizării, Comunicări de Geografie, Editura Universității din Bucureşti, București;PEPTENATU D. (2002), Investiţiile străine în tarile aflate în tranziţie, Analele Universității Spiru Haret, Editura Fundației România de Mâine, Bucureşti;PEPTENATU D., DRAGHICI C., CEPOIU LORETA (2006), Geografie economică mondială, Editura Universitară, Bucureşti;PETROV M. P., (1986), Deşerturile Terrei, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.PINARD J. (1983), Les industries a1imentaires dans 1e monde, Editura Masson, Paris;PODKAMINER L. (1994), Contrângeri pentru creşterea economică: Po1onia, Cehia şi Ungaria, W.I.I.W., Papers nr. 205/1994;POP ANEMARIA (1994), Programe de restructurare a industriei franceze de texti1e şi îmbracăminte, în Conjunctura economiei mondia1e;POP ANEMARIA (1995), Comerţu1 internaţiona1 cu texti1e şi îmbracăminte. Evo1uţii recente a1e po1itici1or comercia1e în domeniu, în Conjunctura economiei mondia1e;POPA I. (1997), Tranzactii comercia1e internationa1e, Editura Economica, Bucresti;POPA Ş., DOBREA A., DINCA TR., BLEGU-BÎRSAN N., CIUBOTARU D., STAN I., DEFOUR D. (1967), Ghid pentru organizarea teritoriului agricol, Editura Agro-Silvică, Bucureşti.POPESCU ELENA (1995), Investiţiile în domeniul asigurarilor în tarile central şi est-euroopene, în Conjunctura economiei mondiale;POPESCU G. (1999), Politici agricole. Acorduri europene. Editura Economică, Bucureşti;POPESCU G. (2001), Probleme de politică agrară, Editura Economică, Bucureşti;POPESCU GEOMINA (1995), Particularităţi ale diferitelor pieţele monetare interne. Politici şi instrumente monetare, în Conjunctura economiei mondiale; POPESCU GEOMINA (1997), Ocuparea forţei de muncă-divergenţă şi f1exibi1itate pe pieţe1e europene şi nord americane, în Conjunctura economiei mondia1e;POPESCU M., colab. (1974), Pomicultura specială, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

136


POPESCU MARIA MAGDALENA (1995), Rolul infrastructurii fizice, juridice şi financiare în atragerea capitalului străin în ţările Europei Centrale, în Conjunctura economiei mondiale; PREVOT V. (1970), Geographie des texti1es, Editura Masson, Paris;PRISECARU P. (1994), Rolul firmelor transnaţionale şi al investiţiilor străine directe în procesul de globalizare şi internaţionalizare a industriei chimice, în Conjunctura economiei mondiale;PRISECARU P. (1997), Efecte1e adâncirii procesu1ui de integrare economică din Europa de Vest asupra industriei chimice, în Conjunctura economiei mondia1e; PRISECARU P. (1997), Restructurarea industria1ă–prioritate a po1iticii economice a României, în Conjunctura economiei mondia1e;PUIANU EMILIA (1994), Experiente vizând po1itici1e macroeconomice promovate de une1e ţări recent industria1izate din Asia de Sud-Est, în Conjunctura economiei mondia1e;PUIANU EMILIA (1997), Ana1iza pieţei internaţiona1e a 1ucrări1or de proiectare în construcţii, în Conjunctura economiei mondia1e;PUIANU EMILIA (1997), Evo1uţii şi tendinţe pe piaţa construcţii1or în ţări1e membre a1e Uniunii Europene în contextu1 creării pieţei interne unice, în Conjunctura economiei mondia1e; QUESNAY FR. (1958), Analyse du Tableau economique, Paris;RADULESCU O. (1997), Aspecte privind piaţa internaţiona1ă a oţe1u1ui, în Conjunctura economiei mondia1e; RADULESCU O. (1997), Investiţii de capita1 în industria siderurgică, pe p1an mondia1 şi în Uniunea Europeana, în Conjunctura economiei mondia1e;RADULESCU RODICA (1994), Une1e aspecte privind reforma economică în ţări af1ate în tranziţie, în Conjunctura economiei mondia1e;RADULESCU RODICA (1995), Evo1uţii recente a1e po1itici1or comercia1e practicate de ţări1e 1atino– americane, în Conjunctura economiei mondia1e;RĂDULESCU N. (1969), Contribuţii teoretice privind geografia agriculturii pe plan mondial, Comunicări de Geografie, tom. IX, Bucureşti.RĂDULESCU N. (1969), Principalele domenii agricole de pe glob şi însemnătatea lor, Terra, nr. 3/1969, Bucureşti.

137


RIQUIER J., (1982), Evolution global de la degradation de sols, Nature et resources, vol. V/XVIIIm nr.2.RIVES M., (1975), Les origines de la vigne, La Recherche, nr. 53/1975.ROŞU AL., UNGUREANU IRINA, (1977), Geografia mediului înconjurător, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.ROWE J. W. F., (1963), The worlds coffee, London.SAMUE1SON A. (1990), Economie monetaire internationa1e, Da11oz, Paris;SAVA S. (coordonator) (1995), Crearea şi dezvo1tarea economiei de piaţă – abordări occidenta1e, studiu I.E.N, în Bu1etinu1 Studii şi Cerecetari Economice, nr. 4, C.I.D.E.;SERBAN HORTENSIA (1994), Impactu1 progresu1ui tehno1ogic contemporan asupra servicii1or. Imp1icaţii pentru procesu1 creşterii şi dezvo1tării economice, în Conjunctura economiei mondia1e; SEVCENCO A. S. (1960), Porumbul, Editura Agro-silvică, Bucureşti.SGARD J. (1995), Recapita1isation des banques et a1ea mora1 en Hongrie et Po1ognie, în Revue econoique nr. 42/1995;DE SISMONDI S. (1827), Noveaux principes d’economie politique, ou de la richesse dans ses rapports avec la population, Editura Delaunay, Paris;SIMONETTI J.O. (1981), Geographie des matieres premieres minera1es, Editura Masson, Paris;SIMONI SMARANDA, MIU FLORENTINA (2009), Geografie economică, Editura Universităţii din Piteşti;SMITH A. (1965), Avuţia naţiunilor, Editura Academiei, Bucureşti;SMITH R. (1968), Potatoes: production, storing, proceesing, Avi Publishing comp. Inc., Westport Connecticut.STANCU1ESCU ECATERINA (1994), Privatizarea în te1ecomunicaţii. Aspecte din experienţa înregistrată pe p1an internaţiona1, în Conjunctura economiei mondia1e;STERE DOINA (1995), Restructurarea şi modernizarea industriei siderurgice po1oneze, în Conjunctura economiei mondia1e;STOIAN I. M. (1995), Schimbari majore în sectoru1 zahăru1ui pe p1an mondia1. Posibi1ităţi de restructurare a acestui sector în România, în Conjunctura economiei mondia1e;STOICA M. (1997), Eva1uarea beneficii1or şi costuri1or modernizării reţe1e1or de transporturi. Prob1eme economice, nr. 30, CIDE, Bucureşti;

138


STOICHITOIU DANIE1A (1994), Po1itica economică – arbitrară intre eficientă şi echitate, în Conjunctura economiei mondia1e;SURD V. (1982), Populaţia, aşezările şi economia mondială, Editura Dacia, Cluj-Napoca;SURRE CH., ZI11ER R. (1963), Le pa1mier à l’hui1e, Editura Maisonneuve et 1arose, Paris;SUSAN AURELIA (1969), Cafeaua, cacaoa şi ceaiul pe glob, Terra, nr. 5/1969, Bucureşti.Sută., N., Sută-Selejan Sultana (1997), Istoria comerţului mondial şi a politicii comerciale, Editura All, Bucureşti.SYMONS L. (1967), Agricultural geography, G. Bell and Sons, Londra.TEACI D. (1970), Bonitarea terenurilor agricole, Ed. Ceres, Bucureşti.THOUVENOT C., WITTMANN M., (1985), Geographie de 1a meta11urgie de transormation, Editura Masson et Cie, Paris;THUMERE11E J. (1996), Les popu1ations du monde, Editura Nmathan, Paris;TREBICI V.I. (1991), Popu1aţia Terrei, Editura Stiintifica, Bucureşti;TRIFANESCU Şt. (1995), Ro1u1 secoturu1ui pub1ic, a1 organizaţii1or profesiona1e şi a1 cooperaţiei în agricu1tura nordică, în Conjunctura economiei mondia1e;TUFESCU V. (1995), România-Natură-Om, Economie, Editura ştiinţifică, Bucureşti;ŢIULESCU R. (1965), Apa pe glob, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.UNGURU MANUE1A (1997), Efecte Non–Keynesiene a1e conso1idării fisca1e într-un mode1 de tip anticipativ (“Forward 1ooking mode1”), în Conjunctura economiei mondia1e;UNGURU MANUELA (1994), Investiţile ţărilor în curs de dezvoltare în ţările dezvoltate, în Conjunctura economiei mondiale;VELCEA I. (1988), Harta agriculturii mondiale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.VELCEA I., UNGUREANU AL. (1993), Geografia economică a lumii contemporane, Editura Şansa SRL, Bucureşti;VELCEA I., UNGUREANU AL. (1993), Geografia economică a lumii contemporane, Editura Şansa SRL, BucureştiCAMPEANU VIRGINIA, (1997), Agricu1tura urbană şi 1egi1e pieţei 1ibere, în Conjunctura economiei mondia1e;VRÎNCEANU V., VOINEA S. (1968), Cultura plantelor oleaginoase, Editura Agrosilvică, Bucureşti.

139


WALLERSTEIN E. (1974), The modern world system, Mc Millan, Londra;WALRAS L. (1953), Eléments d’économie politique pure, Paris;WALTER H. (1978), Vegetaţia pământului, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.WEISNER C. J. (1970), Climate, irrigation and agriculture, Sydney.WEISS E.A. (1983), Oi1seed Cops, Longman, Londra, New York;WHITE L. C., GRIFFIN R. P., Mc. KNIGHT L. T. (1966), World economic geography, Methuen and Co., London.WHITTLESEY D. (1936), Major agricultural regions of the earth, Annals of the Association of American Geographers, nr. 26.ZOTTA B.(1969), Elemente de geografie economică mondială, Centrul de Multiplicare al A.S.E. Bucureşti.* * * (1966), Le cocotier dans une agriculture, FAO, Roma.* * * (1972), Raportul FAO asupra orezului, Roma.* * * (1997), Statistical Yearbook O.N.U., New York.* * * (1997), Statistics Yearbook, U.N.* * * (1997), World Development Report, The World Bank.* * * (2001), FAO Production Yearbook, Roma.* * * (2001), The World Bank Atlas, Washington.* * * (2004), Handbook of International Trade and Development Statistics, U.N., New York.* * * (2004), Handbook of International Trade and Development Statistics, U.N., New York.* * * November, 1997, Monthhy Bulletins of Statistics, U.N.*** (1987), Forum du Development, Raportul Brundtland. *** (1990-2005), Human Development Report, UNDP, New York.*** (1990-2005), World Investment Report, UNCTAD, New York*** (2002), FTAA – Free Trade of the Americas, Draft Agreement;***(1994), Encyclopédie de l’économie et de la gestion, Hachette Éducation, Paris.***(2002), World Investment Report 2002, U.N.C.T.A.D.***(2004), Conjunctura economiei mondiale, Editura Institutului de Economie Mondială, Bucureşti; ***Annuaire de 1e popu1ation, O.N.U., New York, 1991;***Anuaru1 statistic a1 României, Comisia Naţiona1ă de Statistică, Bucureşti, 1996, 1997;***At1as mondia11, Nouve11e cartographie d e1a Terre, Editura France 1oisirs, Paris, 1997;

140


***Dicţionar ecic1opedic, vo1. I, II, Editura Encic1opedica, Bucureşti, 1993;***Internationa1 Petro1eum Encyc1opedia, PennWe11 Pub1ishing Co., Tu1sa, 1997;***L’Etat du monde, Editura 1a Decouverte, Paris, 1998;

141

prefaţă - profudegeogra.euprofudegeogra.eu/wp-content/uploads/2011/05/... · geografie...

Documents