Universitatea Al.I.CuzaFacultatea FEAA

Organizatii internationale si rolul lor asupra economiei mondiale:OMC si G8

Coordonator:Lector dr.Cristian Popescu

An 3 Specializarea Economie Genenrala

Cuprins:

1. Globalizarea- Impact si Recul2. De la GATT la OMC3. Organizatia Mondiala a Comertului

3.1. Scopul,functiile si structura OMC3.2. Luarea Deciziilor3.3. Participarea Romaniei La Conferinta

Ministeriala de la Geneva 19983.4. Conferinta Ministeriala de la Seattle 30

Noiembrie – 3 Decembrie 1999

1

4. G84.1. Ce este G84.2. Scurt istoric despre G84.3. Modul de functionare al G84.4 Structura si activitatile Grupului4.5 Critici asupra G84.6 G8 si terorismul4.7 Foste si viitoare summituri G6/7/8

1.Globalizarea, impact şi recul

Globalizarea, a devenit în ultimii ani un subiect ultradiscutat. Legat de discuţii, una

dintre criticile pe care le-am auzit cu ceva timp în urmă, spunea că cea mai mare

problemă a societăţii, este că în cazul unei chestiuni anume, fiecare, în parte, are câte o

părere. Prea multe păreri, evident, conduc mai greu la un consens. La fel şi în cazul

globalizării. Pro, contra şi călare, adică neutru, toate în aceleaşi oală în fierbere, în care

din păcate vrând, nevrând ne fierbem cu toţii. Dincolo de vorbe sunt fapte, Globalizarea

este un fenomen real, el are loc zi de zi, oră de oră şi fără să ştim, suntem chiar noi parte

şi propulsor.

Şi dacă tot vorbim despre "bătrâna” globalizare să începem cu cauze. Trebuie să

înţelegem că globalizarea îşi are rădăcinii încă din timpul marilor colonii imperiale, când

europenii şi-au pus amprenta asupra unor teritorii, cu care interacţionaseră prea puţin în

trecut. Globalizarea este văzută în general ca un fenomen negativ prin care un popor sau

o anume civilizaţie se impune, şi valorile sale sunt asimilate de un alt popor sau o altă

2

civilizaţie, în dauna valorilor culturale şi morale pe care acesta le posedă. Astfel

începuturile globalizării sunt căutate mult mai recent, atunci când aceasta a devenit un

fenomen accelerat, şi sunt identificate în istoria recentă şi politica actuală. Urmărind însă

felul în care este percepută globalizarea, putem identifica începuturile ei cu mii de ani în

urmă, chiar din timpul Imperiului Roman, sau în timpul lui Alexandru Macedon, spre

exemplu. Odată cu dezvoltarea civilizaţiilor acestea au început, inevitabil să

interacţioneze una cu alta, astfel culturile sau amestecat şi au apărut noi civilizaţii, de

multe ori mai puternice, şi mai evoluate. Localizarea mai recentă a începuturilor

globalizării în timpul coloniilor, se face cu o raţiune bine întemeiată, aceea a

tehnologizării, tehnologia fiind cauza principală a globalizării, prin ea o anumită

civilizaţie îşi poate afirma şi impune supremaţia. Invenţii precum armele de foc, motorul

cu aburi etc., au accelerat procesul pe care astăzi îl numit astăzi Globalizare , datorită

proporţiilor mondiale pe care le-a primit. Treptat Pământul a devenit mai ‘ mic' şi

popoarele sau extins şi evoluat necesitând tot mai multe resurse. Globalizarea a urmat

pasul tehnologizării, iar în ultimul secol al deceniului trecut, avântul tehnologic a fost

deosebit, schimbând radical felul în care interacţionăm cu lumea. Dacă în urmă cu

aproximativ 200 sute de ani, drumul de la Londra la Sydney se efectua pe mare şi dura

cel puţin opt luni iar reuşita călătoriei era un soi de loterie, iar miza era chiar viaţa , astăzi

acelaşi drum se efectuează cu avioanele comerciale în mai puţin de o zi în condiţii de

confort şi siguranţă deosebite. Acesta este doar un exemplu din schimbările de care este

responsabilă tehnologia. Uşurinţa deplasării este unul dintre factorii globalizării. Alţi

factori decisivi sunt electrecomunicaţiile(reţelele de telefonie, Internetul) şi televiziunea.

Aceştia sunt factori relativi recenţi, dar sunt pedala de acceleraţie a globalizării. Însă cel

mai important factor, nu este unul global : factorul politic, mai exact politica naturală de

expansiune şi dominaţie a ţărilor avansate asupra lumii. Politica expansionistă sa

manifestat ca factor al globalizării încă din timpul marilor imperii de care aminteam mai

devreme. Factorul economic este ceea ce determină adaptarea unei astfel de politici.

Acesta a rămas şi este în continuare principalul motiv pentru care ţările dezvoltate

abuzează de putere şi se implică în politica externă a altor state. Aspectul economic al

globalizării este cel mai puternic şi cu cele mai multe implicaţii. Această armă cu mai

3

multe tăişuri, este pârghia de control a marilor puteri. Acolo unde acesta nu se poate

impune, se apelează la vechile proceduri, adică supunerea prin forţă militară.

Şocul tehnologic şi-a spus cuvântul, şi procesul de globalizare a scăpat de sub

control în prima jumătate a secolului trecut când lumea a fost aruncată în două războaie

mondiale. Proporţiile mondiale au fost un rezult al globalizării, şi întreaga lume a devenit

un mare câmp de bătălie – lumea până nu de mult necunoscută, a devenit brusc

neîncăpătoare. Cel mai negativ aspect a fost însă cel reprezentat de Războiul rece; lupta

pentru supremaţie, prin ameninţarea nucleară, punea viitorul omenirii în discuţie. Omul,

cel puţin teoretic, a devenit capabil să se autodistrugă. Globalizarea aduce cu ea o serie de

aspecte negative iar cele mai negre sunt departe de a fi cele legate de degenerarea

culturală al unei ţări sau alteia. Globalizarea conduce la dereglarea demografică,

accentuarea fenomenului de sărăcie la nivel global, instabilitate economică, şi

amplificarea şi degenerarea conflictelor.

În era globalizării unele ţării caută să-şi întărească identitatea în detrimentul

dizolvării identităţii altor ţări. Fenomenul este cât se poate de normal şi, raţiunile cât şi

urmările sale trebuie căutate ca într-o oglindă, în istorie. Este cunoscută istoria Imperiului

Roman. Astăzi la aproximativ 2000 de ani de la apogeu, moştenirea pe care a lăsat-o este

deosebit de puternică. Este ştiu faptul că Roma a condus o politică expansionistă majoră

care avea să conducă la ocuparea unei mari părţi din Europa şi a unor teritorii din Africa

şi Asia. Forţa militară a Imperiului a reprezentat motorul, iar cultura romană reprezenta şi

ea un atu, multe din teritoriile supuse fiind cu mult sub nivelul cultural al Romei. Pentru a

înţelege mai bine cauzele şi implicaţiile globalizării actuale trebuie să facem o scurtă

analiză a aspectelor istorice prezentate. Ceea ce a condus Roma la declanşarea şi

susţinerea unor companii expansioniste, a fost pe de o parte natura umană şi pe de altă

constrângea impusă de dezvoltarea economică care solicita tot mai multe resurse şi

rezerve. Natura umană invocă lupta pentru putere, supunerea celui slab în faţa celui

puternic şi consolidarea poziţiei sociale prin cultivarea fricii. Pe de altă parte Roma era

un cazan sub presiune, şi nu se putea menţine decât printr-o alimentare continuă din

cadrul teritoriilor ocupate, care trebuiau extinse permanent. Urmările politicii romane au

fost impunerea unei culturi superioare în teritoriile cucerite, dar cu o importanţă deosebită

4

trebuie subliniată aici poziţia culturii greceşti, care a reuşit să nu fie substituită, fiind o

cultură superioară celei romane şi mai mult a fost asimilată de către romani. Un alt aspect

este acela al civilizării, şi mai târziu al creştinizării teritoriilor europene. Urmarea

cuceririlor romane a fost Europă Vestică omogenă, care a permis de-a lungul timpului o

conlucrare economică conducând la o dezvoltare culturală superioară. Aşadar putem

conclude, prin analogie că impactul globalizării pe termen lung la nivel cultural, nu este

unul distructiv. Culturile superioare vor continua să existe, se vor impune şi vor renaşte

permanent.

Chiar dacă am făcut referire la Imperiul Roman trebuie să fim conştienţi că

globalizarea trebuie privită diferit. Am arătat cum tehnologia este responsabilă pentru

extinderea la scară mondială a fenomenului de globalizare. Universul este mare, dar

acum, Pământul se pare că a devenit prea mic. Dacă în trecut noi identităţi puteau să se

afirme şi să se dezvolte prin simpla izolarea, care asigura independenţă şi puritate, astăzi

pare imposibil. Într-o ordine stabilită a lucrurilor, este imposibil să porneşti de la zero,

negând ceea ce există. Mai mult orice încercare de acest fel va fi sufocată din faşă în

numele ştiinţei şi progresului. Aspectul trist al globalizării, este acesta ; omul devine

prizonier în propria sa casă şi din păcate nu are unde să fugă. Este greu de spus ce se va

întâmpla pe termen lung în condiţiile în care umanitatea este lipsită de opţiuni şi tot mai

multe ţări se dezvoltă, suferind de o sete crescândă de resurse, asta în condiţiile în care

populaţia globului creşte rapid şi în cea mai mare parte trăieşte în sărăcie. Va devenii

întreg Pământul teatrul unui mare război civil ? Cine va fi arbitrul?

Este o realitatea că graniţele se dizolvă şi omul se regăseşte tot mai mult în

identitatea de locuitor al Pământului decât ceea de cetăţean a unei ţări sau alta. Tot mai

mult barierele impuse de limbă şi cele culturale dispar şi oamenii pot să comunice mai

uşor, dezvoltând valori comune, având în acelaşi timp posibilitatea de exprimare şi

afirmare într-un context universal valabil şi larg acceptat. Acestea… sunt certitudini.

5

2. De la GATT la OMC(organizatia mondiala a

comertului)

Formal, GATT nu a fost o organizatie internationala(adica o entitate legala cu

drepturi depline), ci un tratat interguvernamental. Ca un rezultat, in loc de state membre,

GATT a avut parti contractante. Toate acestea s-au schimbat odata cu infiintarea OMC-

ului, care este o organizatie mondiala care administreaza intelegerile multilaterale

apartinand de comertul de bunuri(GATT 1994, precum si numeroase intelegeri specifice

asupra anti-dumpingului, subsidiilor, licentierea importurilor, si altele), de comertul de

servicii (GATS), si aspecte ale comertului cu privire la drepturile proprietatii

intelectuale(TRIPs). Pentru a reflecta faptul ca OMC este o organizatie internationala, ne

vom referi la semnatarii vechiului GATT ca fiind parti contractante, si membrii,

semnatarilor OMC. Exista insa si o diferenta intre GATT1947(vechiul GATT) si GATT

6

1994, care este intruchipat de OMC. Vechiul GATT a fost, simultan, si un set de reguli si

o institutie; noul GATT este doar un set de reguli, ce fac parte din OMC.

Diferitele tratate supravegheate de OMC sunt intre state nationale si teritorii vamale,

si se adreseaza politicilor guvernamentale. OMC se preocupa predominant de actiuni ale

guvernelor, stabileste reguli cu privire la instrumentele politicilor comerciale ca: tarifele,

cotele parte, subsidiile sau comertul interstatal. Asadar, OMC este un regulator al

actiunilor de reglare infaptuite de guverne, si care afecteaza comertul si conditiile

competitiei, privind produsele importate pe pietele interne. In aceasta privinta OMC nu

este deferit de vechiul GATT.

O perceptie fundamentala a fondatorilor vechiului GATT a fost ca: institutiile

multilaterale care facilitau cooperarea dintre tari, erau importante nu numai din punct de

vedere economic, dar, cresterea rezultata in interdependenta dintre tari ar ajuta la

reducerea riscului de aparitie a razboiului(Penrose 1953; Hirschman 1969). Perspectiva

cresterii veniturilor reale, ca urmare a liberalizarii comertului si accesului

nondiscriminatoriu pe diferitele piete, era asteptata sa reduca motivele conflictelor

politice. Cresterea transparentei si prezenta unui forum in care sa se discute conflictele

comerciale, potentiale sau actuale, era asteptata sa reduca probabilitatea de aparitie a

incidentelor in alte domenii decat economia.In capitolul de inceput al GATT 1947 se

precizeaza ca printre obiectivele GATT sunt incluse: ridicarea standardului de viata,

asigurarea unei rate reduse a somajului si o rata ridicata si constanta de crestere a

volumului venitului real si a cererii efective, antrenand consumul total al resurselor lumii

si marirea productiei si a schimbului de bunuri. Putem spune in continuare ca

aranjamentele avantajoase, mutuale si reciproce, constand in reduceri substantiale ale

tarifelor si a altor bariere ale comertului, precum si eliminarea tratamentelor

discriminatorii in comertul international, vor contribui la realizarea acestor obiective. Insa

nicaieri nu este mentionat ca tinta suprema ar fi comertul liber. GATT-ul a reiesit din

negocierile de creare a Organizatiei Internationale a Comertului (International Trade

Organization – ITO) dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Desi s-au terminat cu succes

in Havana in 1948, negocierile privind structura si functionarea unei astfel de organizatii

nu au condus la realizarea ITO din cauza ca se astepta ca tratatul sa nu fie ratificat de

Congresul Statelor Unite. GATT-ul a fost negociat in 1947 de catre 23 de tari – 12

7

dezvoltate si 11 in curs de dezvoltare – inainte ca negocierile ITO sa fie finalizate 1. Tarile

implicate in schimbul de reduceri de tarife erau ingrijorate ca implementarea liberalizarii

nu ar fi conditionat concluzionarea discutiilor ITO. Prin urmare ei au creat GATT ca o

intelegere interimara. Cum ITO nu a fost niciodata finalizat, GATT-ul a fost singurul

rezultat concret al negocierilor.

Cu toate ca GATT-ul incorpora prevederile capitolului privind politicii comerciale ale

ITO, fiind conceput ca un acord comercial temporar, era lipsit de o structura

institutionala.In primii ani de functionare nici macar nu a existat ca o entitate cu exceptia

a doua, trei dati pe an cand erau tinute intalnirile formale intre partile

contractante.Structura organizatorica a GATT-ului s-a dezvoltat treptat. In timp ce marile

decizii erau luate in sesiunile partilor contractante, foarte repede a devenit clar ca era

nevoie de un corp decizional. In 1951 a fost format un comitet inter-sesional, pentru a

organiza votul prin corespondenta par avion sau telegrafic in privinta restrictiilor de

import motivata de balanta de plati. Acest comitet a fost inlocuit in 1960 de catre

Consiliul de Reprezentanti caruia I-au fost largite puterile si responsabilitatile pentru

managementul de zi cu zi. Intre 1947-1994, secretariatul GATT a fost cunoscut formal,

sub denumirea de Comisia Interimara pentru Organizatia Internationala a Comertului

(Interim Comission for the International Trade Organization - ICITO), creata in timpul

negocierilor asupra ITO. Tehnic, a fost un corp al Natiunilor Unite, din moment ce

negocierile ITO au avut loc sub auspiciile ONU. Pentru ca ITO nu a fost niciodata

infaptuit, relatia formala dintre GATT(un tratat) si ONU a fost intotdeauna diafana.

Pentru mai mult de patru decenii, sistemul GATT s-a extins pentru a include mult mai

multe state. S-a transformat intr-o organizatie mondiala de facto, dar intr-una care a fost

din ce in ce mai fragmentata pe masura ce acordurile dintre parti si codurile GATT erau

negociate intre grupuri de tari. Textul de baza, legal, complex si infaptuit cu grija, a fost

extins si modificat, prin numeroase prevederi suplimentare, aranjamente speciale,

interpretari, renuntari la anumiteri drepturi, rapoarte privind rezolvarea disputelor si

decizii ale Consiliului. Incepand cu anii 1990, exista deja o masinarie GATT, bine unsa,

ajutand partile contractante sa conduca dezvoltarea sistemului de comert, incluzand 1 Tarile fondatoare ale GATT au fost: Australia, Belgia, Brazilia, Burma, Canada, Ceylon, Chile,

China, Cuba, Cehoslovacia, Franta, India, Liban, Luxemburg, Olanda, Noua Zeelanda, Norvegia, Pakistan, Rodezia de Sud, Siria, Africa de Sud, Marea Britanie si Statele Unite. China, Liban si Siria s-au retras ulterior.

8

supravegherea politicilor comerciale si asistand la rezolvarea conflictelor prin consultatii,

negocieri, medieri si rezolvarea disputelor.

Cateva dintre momentele de turnura ale GATT sunt prezentate in Tabelul 1. Anii de

inceput ale GATT au fost dominati negocierile de aderare, o sesiune de bilant la mijlocul

anilor 1950 care au condus la modificari aduse tratatului, si crearea Comunitati

Economice Europene in 1957. In 1962, au fost negociate derogari de la regulile GATT in

privinta comertului cu textile din bumbac. Aceasta a dus la mai multe Aranjamente

Multifibra succesive (MFA-I pana la MFA-IV) – un sistem complex de comert condus

care venea in dezacord cu principiile de baza ale GATT. Incepand cu mijlocul anilor

1960, numeroasele runde de negocieri ale MTN au condus incet incet la extinderea

scopului GATT la un numar mai mare de politici nontarifare, si in cele din urma au

condus la crearea OMC. Pana la runda din Uruguay, nu se facuse nici un progres in

privinta agriculturii, textilelor si imbracamintei. Intalnirea care a permis acestor sectoare

sa fie alaturate disciplinelor multilaterale importante, a inclus stabilirea unor reguli ale

comertului de servicii si impunerea IPR, precum si crearea OMC.

TABELUL 1: Cronologia transformarii GATT in OMC

Data Evenimentul

1947 GATT este infaptuit pentru a inregistra rezultatele negocierii tarifelor intre 23

de tari. Tratatul intra in vigoare la 1 ianuarie 1948.

1948 Prevederile GATT intra in vigoare. Delegatii din 56 de tari se intalnesc in

Havana, Cuba, pentru a finaliza infaptuirea Organizatiei Internationale a

Comertului (ITO); 53 de tari semneaza asa numitul Tratat de la Havana care

stabilea crearea ITO in Martie 1948

1949 Runda anuala de negociere a tarifelor.

1950 China se retrage din GATT. Administratia SUA renunta la eforturile de

convingere a Congresului de a ratifica crearea ITO.

1951 Runda de negocieri ale tarifelor de la Torquay. Comitetul inter-sesional este

stabilit pentru a organiza votul prin posta par avion cu privire la masurile

9

comerciale de protejare a balantei de plati. Republica Federala a Germaniei

adera la GATT.

1955 O sesiune de bilant duce la modificarea a numeroase prevederi ale GATT.

Tentativa de transformare a GATT intr-o organizatie mondiala formala,

esueaza. Le este aprobata Statelor Unite o derogare de la anumite politici

agricole ale GATT. Japonia adera la GATT.

1956 Este tinuta in Geneva a patra runda a MTN.

1957 Este creata Comunitatea Economica Europeana.

1960 Este creat un Consiliu al Reprezentantilor pentru a superviza si conduce

activitatile de zi cu zi. Este inceputa Runda Dillon care va fi finalizata in 1961.

1961 Se ajunge la un acord in privinta intelegerii pe termen scurt ce permitea

restrictia cotelor exporturilor de bumbac, ca o exceptie de la regulile GATT.

1962 Tratatul pe termen scurt devine tratatul de lunga durata cu privire la Textilele

din Bumbac. Va fi apoi renegociat in 1967 si extins pe trei ani in 1970 pana va

fi inlocuit cu MFA in 1974.

1964 Incepe runda de la Kennedy(finalizata in 1967). Conferinta ONU asupra

comertului si dezvoltarii(UNCTAD) este creata pentru a presa masurile

comerciale in beneficiul tarilor aflate in curs de dezvoltare.

1965 Partea a patra(cu privire la Comert si Dezvoltare) este adaugata la GATT,

stabilind noi directii pentru politicile comerciale dinspre si catre tarile in curs de

dezvoltare. Este creat un comitet pentru Comert si Dezvoltare pentru a

monitoriza implementarea.

1967 Polonia devine prima tara cu economie planificata central ce adera la GATT.

1973 Este inceputa runda de la Tokyo(finalizata in 1979).

1974 Intra in vigoare Tratatul Multifibre(MFA), ce restrangea cresterea exportului cu

sase procente pe an. Este negociat in 1977 si 1982 si va fi extins in 1986,1991,

si 1992.

1982 O intalnire a ministrilor din cadrul GATT – prima de aproape un deceniu –

esueaza in a se intelege asupra agendei unei noi runde. Este formulat un

program GATT de munca pentru a stabili o agenda pentru o noua intalnire

10

MTN.

1986 Lansarea Rundei Uruguay in Punta del Este, Uruguay.

1988 Se tine la Montreal in Decembrie o intalnire intre ministri GATT pentru bilantul

rundei Uruguay. Bilantul este finalizat de abia in Aprilie 1989.

1990 Canada propune crearea unei organizatii comerciale multilaterale care sa

acopere GATT, GATS si alte instrumente multilaterale aprobate in Runda

Uruguay. O intalnire ministeriala de la Bruxelles esueaza in a finaliza Runda

Uruguay.

1993 In Iunie Congresul american aproba acordarea autoritatii Administratiei SUA si

stabileste ca termen limita pentru finalizarea discutiilor pe Decembrie 15.

Runda Uruguay este finalizata pe 15 Decembrie la Geneva.

1994 Pe 15 Aprilie, la Marrakech, ministrii semneaza Actul Final de infaptuire a

Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC) in care sunt cuprinse rezultatele

Rundei Uruguay.

1995 OMC intra in vigoare la 1 Ianuarie. Este finalizat acordul cu privire la serviciile

financiare.(SUA nu semneaza).

1996 Discutiile asupra serviciilor maritime esueaza. Este luata decizia de a fi

revizuita problema in 2000. Prima conferinta ministeriala a OMC gazduita de

Singapore, formeaza grupurile de munca asupra comertului si investitiilor,

comertul si politica concurentei, transparenta in oferta publica si este de acord

sa se reia munca asupra facilitarii comertului.

1997 40 de guverne sunt de acord sa elimine tarifele pe calculatoareproduse de

telecomunicatie pana in anul 2000(Acordul Tehnologiei de Informatie – ITA).

Sunt finalizate negocierile privind Acordul Telecomunicatiilor de baza, sub

auspiciile GATS, dupa suspendarea lor in 1996. Acordul Serviciilor Financiare

este negociat ceea ce duce la atragerea SUA.

1998 A doua conferinta ministeriala a OMC, ce comemoreaza a 50-a aniversare a

sistemuluit multilateral al comertului, are loc pe 18-20 Mai la Geneva.

1999 Numirea unui nou director general se dovedeste a fi multumitoare si distrage

atentia de la procesul de pregatire al intalnirii ministeriale din 1999.Intalnirea

ministeriala de la Seattle nu reuseste sa lanseze o noua runda.

11

2000 Incep negocierile din agenda rundei Uruguay cu privire la agricultura si servicii.

Exista multe similaritati intre vechiul GATT si OMC. Principiul de baza ramane

acelasi. OMC continua sa opereze prin consens si continua sa fie condusa de catre

membrii. Totusi, au avut loc cateva schimbari majore. Cel mai evident, acoperirea OMC

este mult mai mare. Ba mai mult, in contrast cu vechiul GATT, prevederile tratatului

OMC se aplica tuturor membrilor si in aceeasi masura. Asta implica faptul ca este mult

mai important pentru tarile in curs de dezvoltare decat vechiul GATT. In privinta

rezolvarii disputelor, a devenit mult mai dificila blocarea formarii panourilor si adoptarea

raporturilor panourilor(prin adoptarea unei reguli consensual-negative: toti trebuie sa se

opuna unei descoperiri). In final, transparenta mult mai mare si functiile de supraveghere

au fost aprobate pentru ca secretariatul sa creeze Mecanismul de Revizuire a Politici

Comerciale.

3. Organizatia Mondiala a Comertului

Organizatia Mondiala a Comertului a fost infiintata la 1 ianuarie 1995. OMC s-a

cladit pe structura organizatorica a GATT si secretariatul acestuia – ca o extensie

semnificativa s-a format si si-a extins structura evoluand pe o perioada de aproape 50 de

ani. Declaratia Ministeriala de la Punta del Este care a lansat Runda din Uruguay nu

presupunea creearea OMC. In principiu, nu era necesara creearea unei organizatii

internationale pentru a implementa rezultatele negocierilor. Sugestia canadiana de a

infiinta o organizatie multilaterala a comertului(MTO) in 1990 – ulterior sustinuta si de

UE – a fost asadar oarecum o surpriza. Propunerea a fost motivata si de dorinta de a creea

un singur cadru institutional al comertului mondial. Acesta ar insuma GATT-ul

modificat, si semenele lui cu privire la servicii GATS si proprietate intelectuala TRIPs,

precum si toate celelalte acorduri si tratate finalizate sub auspiciile rundei Uruguay.

12

Initial, SUA s-a opus acestei idei, dar dupa negocierile asupra esentei noii organizatii, au

fost de acord cu cadrul existent, inclusiv cu schimbarea numelui2.

La Punta del Este au fost de acord ca negocierile urmau a fi preluate singular. Odata

cu propunerea de a crea OMC, conceptul de preluare singulara a fost redefinit in asa fel

incat sa insemne ca toate partile contractante al GATT trebuie sa devina membru OMC.

Nu era nici o alternativa – ramanerea ca membru al GATT 1947 nu ar avea nici o valoare

dat fiind ca era o entitate institutionala ce urma efectiv sa dispara. Tarile in curs de

dezvoltare asadar, toate s-au alaturat OMC, asa ceva nefiind nu era deloc in agenda cand

negocierile au inceput in 1986. Desi Congresul SUA a ramas suspicios asupra oricarei

limitari a puterii sale asupra politicii comerciale, a decis de asemenea sa se alature noii

organizatii. In timpul dezbaterii pentru ratificare a devenit clar ca infiintarea OMC nu ar

schimba prea mult status-ul quo in ingrijorarea in ceea ce priveste incalcarea suveranitatii

sale nationale, din moment ce GATT 1947 era un tratat international de legatura.

Infiintarea OMC a fost un eveniment important. Incercarile de a situa GATT pe o

pozitie organizationala sigura au fost periodic efectuate inca de la esuarea ratificarii ITO

de catre Congresul SUA. In timpul intalnirii de bilant al GATT din 1955, cateva parti

contractante au propus infiintarea unei Organizatii pentru Cooperare

Comerciala(Organization for Trade Cooperation – OTC). Aceasta propunere a fost mult

mai putin dezbatuta decat ITO dar a esuat de asemenea sa castige aprobarea Congresului

SUA. Problema furnizarii unui cadru institutional pentru comertul international a reaparut

din nou in cadrul Consiliului Economic si Social al ONU(ECOSOC) in 1963. Un grup de

experti au fost chemati pentru creearea unei noi agentii ONU cu membrii universali si

puteri substantiale in sfera comertului international. Ideea era ca acest organism va

implementa recomandarile UNCTAD precum si alte decizii politice relevante, luate de

organisme ale ONU. Propunerea aceasta dorea ca GATT sa devina Comitetul agentiei cu

privire la Tarife. Propunerea nu a intrunit interesul marilor natiuni comerciale. Totusi,

Rezolutia de Asamblare Generala a ONU care infiinta UNCTAD prevedea ca ar trebui sa

ingrijoreze problemele legat de elaborarii unei organizatii comerciale cuprinzatoare.Din

toate acestea nu a reiesit nimic concret – impotriva discutiilor lungi despre nevoia unei

2 Alegerea numelui a fost oarecum ironica, avand in vedere atentia acordata drepturilor la proprietate intelectuala, din moment ce acronimul WTO era deja folosit de catre World Tourism Organization, o agentie speciala a ONU stabilita la Madrid.

13

noi ordini economice internationale in timpul anilor 1970 – in mare parte din cauza

filosofiilor diferite detinute de catre pietele economice industrializate si marea parte a

tarilor in curs de dezvoltare, cu privire la bazele comertului international. Odata cu

creearea OMC, a reiesit o organizatie economica internationala care este ferm bazata pe

principiile GATT – reciprocitate si nondiscriminare.

3.1 Scopul, Functiile si Structura OMC

OMC este condusa de o Conferinta Ministeriala alcatuita din toti membrii, care se

intalnesc cel putin o data la fiecare doi ani. Aceasta participare mai frecventa a ministrilor

de comert, fata de epoca vechiului GATT – unde putea trece si un deceniu intre intalnirile

ministeriale – era menita sa intareasca conducerea politicii OMC si sa amplifice

importanta si credibilitatea regulilor sale in diferitele arene politice. Experienta anterioara

a GATT-ului cu intalnirile ministeriale sugereaza ca acestea pot foarte usor fi o pierdere

de timp al multor ministrii din tari comerciale mai mici. Aceasta se intampla din cauza

ca, in negocieri, problemele controversate au tendinta de a fi rezolvate in ultimul moment

si necesita acceptarea de catre jucatorii mari. Acesti din urma pot ocupa o cantitate

importanta din timp pentru a rezolva o problema intre ei, marginalizand astfel, potentialul

participarii ministrilor tarilor mai mici. Aceasta lectie a fost predata in timpul intalnirii

ministeriale de la sfarsitul anului 1999, unde mai multi ministrii din tarile aflate in curs de

dezvoltare in mod esential au venit pentru nimic. Exclusi din forumul principal al

negocierilor, acolo unde marii jucatori si un grup ales de tari mai mici incercau sa ajunga

la compromisuri, mai multi ministri si-au petrecut majoritatea timpului la telefon. Prin

urmare intalnirea a esuat in a demara o noua runda de negocieri.

Acordul de la Marrakech care stabilea ca OMC se ocupa cu organizarea unui cadru

institutional pentru functionarea relatiilor comerciale ale membrilor sai, asupra carora se

aplica acordurile si obligatiile legale asociate acestora. Drepturile substantiale si

obligatiile membrilor sunt definite de patru mari Anexe ale OMC. Anexa 1 are trei parti:

Anexa 1A denumita Acordurile Multilaterale cu privire la Comertul de bunuri, care

contine GATT1994(GATT1947 plus un numar mare de Acorduri si Intelegeri

suplimentare negociate in Runda Uruguay); Anexa 1B care se compune din GATS; si

14

Anexa 1C, acordul ce priveste TRIPs. Anexa 2 contine intelegerile cu privire la Reguli si

Procedurile de rezolvare a disputelor(DSU) – care este mecanismul de rezolvare a

disputelor al OMC. Anexa 3 contine Mecanismul de Bilant al Politicii Comerciale,

mecanism pentru supravegherea politicilor comerciale ale membrilor. In final, Anexa 4 –

intitulata Acordurile Comerciale Plurilaterale – si se constituie din codurile Rundei

Tokyo, care nu au fost multilateralizate in Runda Uruguay, legand asadar doar semnatarii

acestuia. Anexele 1-3 intruchipeaza impreuna, Acordurile Comerciale Multilaterale.

Articolul II al OMC indica faptul ca toate intelegerile cuprinse in Anexele 1, 2 si 3 sunt

parte integranta al Tratatului OMC si se aplica tuturor membrilor.

OMC are mai multe functii. El se ocupa cu facilitarea implementarii si functionarii

Tratatelor Comerciale Multilaterale, furnizand un forum pentru negocieri, administrand

mecanismul de rezolvare a disputelor, supraveghind multilateral politicile comerciale, si

cooperand cu Banca Mondiala si IMF pentru atingerea unei coerente la nivelul politicii

economice globale. Intre Conferintele Ministeriale – responsabile pentru indeplinirea

functiilor OMC – organizatia este condusa de catre un Consiliu General la nivelul

oficialilor. Consiliul General se intalneste aproape de 12 ori pe an. In medie, este

reprezentat de delegatii stabilite in Geneva. Consiliul General se transforma, la nevoie,

intr-un corp de adjudecare a disputelor comerciale(Corpul de Rezolvare a Disputelor,

Dispute Settlement Body – DSB) si de revizuire a politicilor comerciale ale tarilor

membre(Corpul de Revizuire a Politicilor Comerciale, Trade Policy Review Body –

TPRB).

Organizatia Mondiala a Comertului

15

Sub forma Corpului de Rezolvare a Disputelor

Sub forma Corpului de Revizuire a politicilor

Comerciale

CONFERINTA MINISTERIALA

CONSILIUL GENERAL

Consiliul pentru Comertul de Bunuri

Consiliul pentru Aspectele Comerciale ale Drepturilor

Proprietatii Intelectuale

Consiliul pentru Comertul de Servicii

Sub indrumarea Consiliului General, opereaza trei consilii sudsidiare: Consiliul

pentru Comertul de Bunuri, Consiliul pentru Aspectele Comerciale ale Drepturilor

Proprietatii Intelectuale si Consiliul pentru Comertul de Servicii. Exista anumite comitete

separate care se ocupa cu: interesele tarilor in curs de dezvoltare(Comitetul de Comert si

Dezvoltare); supravegherea actiunilor de restrictii ale comertului facute pentru balanta de

plati; supravegherea acordurilor comerciale regionale; legaturile dintre Comert si Mediu;

si finantarea si administrarea OMC. In ce priveste problemele legate de GATT, GATS

sau TRIPs , exista comitete aditionale sau grupuri de munca care se ocupa de acestea.

Exista comitetele ce functioneaza sub auspiciile Consiliului pentru Comertul de Bunuri

pentru: subsidii, antidumping si masurile de contracarare, barierele tehnologice ale

comertului(standardele bunurilor), licentierea importului, evaluarea vamala, accesul pe

piata, agricultura, masurile sanitare si fitosanitare, masurile de investitii comerciale,

regulile de baza si masurile de siguranta. In plus, au fost stabilite grupuri de munca

pentru a se ocupa de notificatii, intreprinderile comerciale nationale, si pentru a studia

relatiile Comert-Investitie, Comert-Politica Concurentei si problema transparentei in

16

rezervele guvernamentale. In mod similar, exista comitete ce se adreseaza problemelor

legate de GATS si TRIPs. Exista de asemenea comitete pentru administrarea Acordurilor

Plurilaterale – care se aplica doar membrilor care le semneaza. Data fiind natura lor,

acestea nu se afla sub indrumarea Consiliului General, ci opereaza sub cadrul general al

OMC si raporteaza Consiliului activitatile lor. Toti membrii OMC pot participa la toate

consiliile, comitetele, si asa mai departe, cu exceptia Corpului De Apel, comisiile de

rezolvare a disputelor, Corpul de monitorizare al Textilelor, si comitetele ce se ocupa de

acordurile plurilaterale.

Aproape 40 de consilii, comitete, subcomitete, corpuri, si grupuri au functionat sub

auspiciile OMC in 2000 – ceea ce este de doua ori mai mult decat sub auspiciile vechiului

GATT. Asemenea corpuri sunt deschise pentru toti membrii OMC, dar in general doar

cele mai importante natiuni comerciale(adica mai putin decat jumatate din membrii)

trimit reprezentanti in mod regulat la majoritatea intalnirilor. Participarea reflecta un mix

al intereselor nationale si constrangeri ale resurselor. Tarile mai putin dezvoltate, in

particular, tind sa nu fie reprezentate la aceste intalniri – de multe ori neavand o delegatie

stabilita in Geneva. Toate aceste forumuri, plus partile concentrate asupra accederii (in

medie 30 la sfarsitul anilor 90), comisiile de rezolvare a disputelor, intalnirile grupurilor

regionale, capii delegatiilor, si numeroasele intalniri ad-hoc si grupuri informale,

totalizeaza in jur de 1200 de evenimente anual, in sau in jurul sediul OMC de la Geneva.

Majoritatea activitatilor OMC sunt conduse in limba Engleza, dar multi oficiali OMC

necesita interpretari in Franceza si Spaniola.

Actorii principali ai activitatilor de zi cu zi sunt oficialii afiliati cu delegatiile de

membrii. OMC – asa cum era GATT1947 – este prin urmare ceva de genul unei

organizatii retea. Secretariatul OMC este centrul unei retele largi si dispersate, compusa

din reprezentanti oficiali ai membrilor stabiliti la Geneva, functionari publici stabiliti in

capitale, si grupuri de afaceri nationale si nonguvernamentale, care cauta sa impinga

guvernele lor spre propriile interese, la nivel multilateral. Functionarea OMC depinde de

inputul colectiv al miilor de functionari publici si oficiali guvernamentali care se ocupa

cu problemele comerciale ale fiecarei tari membre. Initiativa de a lansa MTN-uri si de a

rezolva dispute – doua din cele mai activitati de profil ale OMC – sunt responsabilitatile

de baza ale membrilor OMC asupra lor insisi, nu a secretariatului.

17

Natura organizatiei conduse de membrii pune o povara considerabila pe delegatiile

nationale de membrii. Multe tari nu au mai mult de una sau doua persoane care sa se

ocupe de problemele OMC, o minoritate mai mare nu are deloc delegatie la Geneva.

Jucatorii activi in forumul OMC tind sa aiba delegatii numeroase.De cele mai multe ori,

un reprezentant al membrului OMC va acoperi de asemenea intalnirile din cadrul

UNCTAD, Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale(WIPO), Oficiul International

al Muncii (ILO), Organizatia Mondiala a Sanatatii, Comisia Economica Europeana, si

alte organizatii internationale stabilite la Geneva.

Secretariatul OMC este relativ mic – avand in jur de 500 de membrii. Rolul sau este

de a furniza membrilor suportul tehnic si logistic, incluzand aici si organizarea intalnirilor

intre corpurile diplomatice precum si pregatirea documentatiei cand aceasta este ceruta de

catre comitete sau Consiliu. Secretariatul are o foarte mica putere formala de a lua

initiative. De exemplu, Directorul General nu are autoritatea de a initia procedurile de

rezolvare a disputelor impotriva unui membru, indiferent cat de grav ar fi incalcat acesta

regulile OMC. Secretariatul trebuie sa se abtina de la a furniza interpretari ale legilor

OMC sau de a judeca conformitatea politicilor comerciale ale unor membri cu regulile

OMC. Documentele pregatite de secretariatul OMC tind sa devina subiectele de

dezbatere ale delegatiilor OMC. Directorul General nu are motive de a propune temele ce

ar urma sa fie dezbatute pe agenda OMC. Situatia a fost descrisa concret in cadrul unei

intalniri informale din cadrul Rundei Uruguay, cand un diplomat, adresandu-se

Directorului General, sublinia:”Domnule, exista o diferenta intre mine si dumneavoastra;

Eu sunt o parte contractanta si dumneavoastra sunteti o parte contractata!”.

Secretariatul joaca un rol important in reducerea costurilor tranzactiilor, prin

distribuirea informatiilor si asigurarea transparentei prin preluarea revizuirilor periodice

ale politicilor comerciale ale membrilor. Ultima, este una dintre putinele arii in care

secretariatului i s-a acordat mandat de a prelua actiunile pe propria ei responsabilitate. De

asemenea, Secretariatul faciliteaza rezolvarea disputelor prin sustinerea muncii

comisiilor. Desi membrii secretariatului OMC nu iau parte la luarea deciziilor, ei pot avea

o influenta substantiala ca rezultat al aptitudinilor lor tehnice, solidaritatea institutionala

si familiarizarea cu problemele. Cu cat un oficial al unui comitet sau grup de munca este

mai putin cunoscut si asertiv, cu atat mai mare poate fi influenta secretariatului. Cu cat o

18

delegatie a unei tari este mai mica si mai competenta, cu atat mai mult se resimte

impactul secretariatului. Directorul General, seful secretariatului OMC, intr-un anumit

sens este gardianul interesului colectiv al statelor membre. Regulile si procedurile OMC,

permit Directorului General sa se comporte ca un broker – si nu ca element decizional –

in multe situatii. De-a lungul istoriei, ei au jucat un rol important in a incuraja tarile sa

mentina si sa intareasca cooperarea multilaterala in comert.

Mica marime a secretariatului duce oarecum in eroare. Cum am precizat mai sus,

OMC este o organizatie bazata pe retea. Secretariatul OMC si delegatiile din Geneva,

lucreaza intr-o cooperare stransa cu numerosi functionari publici in respectivele capitale.

Ministerele de Comert, afaceri externe, finante, telecomunicatii, si agricultura, si

corpurile specializate precum autoritatile vamale, bancile centrale, sanatatea si

administratiile standardelor de siguranta, agentiile de protectie a mediului, patentele

nationale, si agentiile de marci, si asa mai departe, toate tind sa aiba oameni care se ocupa

cu problemele OMC si care furnizeaza input pentru activitatile OMC. Dimensiunea totala

a retelei este imposibil de determinat, dar in mod sigur insumeaza cel putin 5.000 de

oameni. Functia esentiala a secretariatului este de a tine operativitatea retelei la un nivel

performant. Odata ce caracterul de retea a organizatiei este recunoscut, devine destul de

clar ca OMC este o entitate mult mai mare decat dimensiunea secretariatului.

Contributiile financiare la bugetul OMC se bazeaza pe practicile GATT1947. Venitul

OMC se formeaza din contributiile calculate pe baza fiecarei parti ale membrilor din

comertul total al membrilor OMC, calculat ca o medie a cifrelor comerciale ale ultimilor

trei ani(daca aceasta parte este mai mica de 0,12 la suta, este apreciata o contributie

minima). In 1999, cele mai mari 9 natiuni comerciale contribuiai cu aproximativ doua

treimi din contributiile totale. Contributia UE este apreciata separat pentru fiecare stat

membru, si include si comertul intr-UE. Contributiile voluntare sunt furnizate de

economiile de piata industrializate, in scopuri specifice, ca asistenta tehnologica sau

antrenarea oficialilor din tarile aflate in curs de dezvoltare.Comisia de apel a OMC are un

buget independent de cel al OMC.

3.2 Luarea Deciziilor

19

Majoritatea procedurilor de luare a deciziilor din cadrul OMC urmeaza practicile

GATT si se bazeaza pe ajungerea la o intelegere, consultatie si consens. Consensul era

principalul mod de operare al GATT. Chiar si in cazurile in care regulile GATT cereau

un vot formal – precum aprobarea derogarilor de la regulile GATT pentru anumite tari –

negocierile si consultarile erau tinute de obicei pentru a ajunge la un consens inainte de a

ajunge la votul formal. Ajungerea la un consens era facilitata si de o alta traditie a GATT

– nepermiterea progresului de a fi frustrat de obstinenta unei parti, decat daca se intampla

sa fie una dintre marile puteri. Consensul insa nu este neaparat si unanim. Aceasta

semnifica faptul ca nici o delegatie prezenta fizic in Consiliu nu are vreo obiectie

fundamentat asupra vreunei probleme. Aceia care nu sunt prezenti – sau se abtin – nu

sunt numarati. Luarea deciziilor prin consens este o procedura capabila de a asigura ca

sunt aprobate doar deciziile asupra carora nu exista opuneri majore – si care au sanse

mari de afi implementate in mod consecvent. Acest lucru este important din cauza ca

OMC detine cateva metode de a presa guvernele ce nu doresc implementarea deciziilor.

In ciuda lipsei efective de drept de veto, practica consensului este de valoare pentru

statele mai mici din moment ce acorda importanta muncii lor depuse la negocieri – mai

ales daca ele sunt capabile sa formeze o coalitie – in consultarile informale si intelegerile

ce preced luarea unei decizii. In aceasta directie reiese calitatea delegatiei unei tari poate

avea un rol important in determinarea influentei sale efective. Ajungerea la un consens

poate fi un proces complex, in mare parte din cauza ca poate necesita formarea de

legaturi intre anumite probleme precum si elaborarea de jurnale. Consensul readuce in

prim plan tendintele conservatoare ale sistemului. Propunerile de schimbare pot fi

adoptate doar daca nu se opune nimeni – creand astfel un potetial pentru paralizie.

Lasand acestea la o parte, consensul poate ajuta la marirea importantei legitimitatii

deciziilor ce sunt luate colectiv.

Recurgerea la vot poate fi o solutie doar daca nu s-a ajuns la un consens.Votul poate

avea loc doar daca prevederile accepta acest lucru. Daca este necesar, votul se bazeaza pe

principiul ‘un membru – un vot’. Acest lucru face diferenta intre OMC si FMI sau orice

alta organizatie economica internationala, unde votul bazat pe greutate este adesea

folosit. Este necesara unanimitatea pentru amendamentele referitoare la principii generale

precum MFN sau tratamentul national. Interpretarea deciziilor si prevederilor acordurilor

20

OMC asupra derogarilor de la obligatii ale vreunui membru necesita aprobarea de catre o

majoritate formata din cel putin trei sferturi din votanti. O majoritate de doua treimi din

voturi este suficienta pentru amendamentele referitoare la alte probleme in afara

principiilor generale mentionate mai sus.

Atunci cand nu este specificat si acolo unde consensul nu poate fi ajuns, este, in

principiu, suficient doar un simplu vot majoritar. Cum problemele implicate in situatiile

de vot majoritar nu vor fi niciodata un procedeu central al OMC, aceasta procedura este

foarte putin probabila sa conduca la vreun conflict. In orice caz, in contrast cu practica

ajungerii la consens, daca votul are loc majoritatea necesara este relativa pentru toti

membrii OMC; fara a respecta acei membrii care au fost prezenti intr-o anumita intalnire.

Tabelul 2 Luarea Deciziilor in OMC

Regula de luare a deciziei Tipul Problemei

Unanimitate Amendamentele referitoare la principiile generale precum

nondiscriminarea.

Majoritate de trei sferturi Interpretari ale prevederilor OMC si derogari de la

disciplinele OMC pentru membrii.

Majoritate de doua treimi Amendamente ale OMC referitoare la alte probleme decat

principiile generale; Ex: accederea.

Consens Oricand nu este specificat.

Un membru nu este limitat de nici un amendament care trece de vot daca acesta se

opune, iar schimbarea nu schimba drepturile sau obligatiile acestuia(Articolul X OMC).

Conferinta Ministeriala poate decide sa ceara unui membru care nu accepta un

amendament, sa se retraga din OMC, sau sa ii aprobe o derogare. Cum marii comercianti

21

trebuie sa ramana membrii ai OMC pentru a asigura valoarea acesteia, este greu de

imaginat ca li se va cere vreodata sa se retraga de la negocieri. Marii jucatori, prin

urmare, nu pot fi fortati sa aprobe schimbari pe care acestia nu le doresc in mod voluntar.

Nu trebuie neaparat notat faptul ca mecanismele si regulile de votare sunt oarecum

teoretice. In practica de fapt votul nu are loc. Intr-adevar, membrii OMC au decis in 1995

sa nu aplice prevederile ce permit votului in cazul accederii si cererii de derogari, ci sa

continue procedurile pe baza consensului. Amendamentele legislative sunt de asemenea

destul de rare, cum in practica schimbarile variilor acorduri au loc ca parte a unor vaste

runde multilaterale.

Cateva criterii de determinare a influentei in OMC sunt chiar partile acesteia in

comertul mondial, dependenta sa comerciala sau deschiderea, si marimea absoluta a

pietelor sale. Pozitia politicii comerciale ale unei tari nu este relevanta: comerciantii liberi

nu au prea multe de spus in OMC decat tarile cu regimuri puternic protectioniste. Mari

jucatori sunt asadar marile puteri comerciale – Uniunea Europeana si Statele Unite ale

Americii. Uniunea Europeana este un mare jucator, prin Comisia Comunitatilor Europene

ce-si are sediul la Bruxelles, si din cauza ca statele membre se afla printre marile puteri

comerciale, si din cauza ca statele membre nu mai au suveranitate totala asupra politicii

comerciale(aceasta a fost delegata Comisiei)3. In privinta anumitor probleme, nivelul

influentei este de asemenea determinat de importanta problemei pentru tara respectiva.

De exemplu, Argentina, o tara comerciala relativ mica, este un important exportator

de grane si are o influenta mai mare in privinta comertului international de grane decat in

privinta telecomunicatiilor. Problemele care apar sunt de obicei specifice produselor.

Atunci ce influenteaza cota unei tari pe piata internationala a unui produs, si importanta

produselor in ceea ce priveste exporturile tarii. Aceasta specificitate catre produs explica

mult din natura interactionarilor multilaterale si plurilaterale ce au loc in cadrul OMC.

In cadrul celor mai mari 20 economii ale lumii singurele natiunii care inca nu sunt

membre OMC sunt: China, Rusia si Taipei-ul Chinezesc (Tabelul 3).Este o corelare

3 Desi Statele Membre UE inca au suveranitate asupra multor servicii si probleme ce privesc proprietatea intelectuala, a fost aprobat un cod de conduita care permite Comisiei sa vorbeasca in privinta problemelor GATS si TRIPs. Impotriva faptului ca UE are o politica comerciala comuna, membrii UE au fiecare drept de vot in OMC in cazurile in care se recurge la vot. Cauza acestei situatii este faptul ca fiecare membru cotizeaza la OMC conform cantitatii totale comerciate, incluzand aici si cel intra-UE.

22

stransa intre cine sunt primele douazeci si apartenenta lor la OMC.In timp ce economiile

de piata industrializate domina lista,tarile aflate in curs de dezvoltaresunt aproape

irelevante.Tari precum Brazilia si India au influentat in mod substantial,traditional,si din

cauza marimii economice si din cauza ca de multe ori s-au comportat ca purtatori de

cuvant pentru alte tari in curs de dezvoltare.Sase din primele douazeci sunt tari cu

venituri mici sau mijlocii.Tarile cu economii subdezvoltate pot avea un rol de brokeri

onesti intre tarile mari.Un caz in acest punct a fost jucat de domnul Ali

Mchumo,ambasadorul tanzanian la OMC,care fiind presedintele Consiliului General al

OMC in 1999 s-a implicat substantial in dificilul proces de selectare al unui nou director

general.

Tabelul 3.Primii 20 de comercianti(tari),1999

Locul Exportatori Valoare Cota Locul Importatori Valoar

e

Cota

1 Exporturi

extra-UE

813,2 20,1 1 SUA 944,4 22,3

2 SUA 682,5 16,8 2 Importurile

exta-UE

800,7 18,9

3 Japonia 387,9 9,6 3 Japonia 280,5 6,6

4 Canada 214,3 5,3 4 Canada 206,3 4,9

5 China 183,8 4,5 5 Honk-

Kong,China

importurile

retinute

186,8

36,5

4,4

0,9

6 HongKong,China

re-exportari

174,9

150,3

4,3

3,7

6 China 140,2 3,3

7 Rep.Korea 132,3 3,3 7 Mexic 129,0 3,0

8 Mexic 117,5 2,9 8 Taipeiul 104,2 2,6

23

chinezesc

9 Singapore

re-exportari

109,9

46,5

2,7

1,1

9 Singapore

Importurile

retinute

101,6

55,1

2,4

1,3

10 Taipeiul

chinezesc

109,9 2,7 10 Rep.Korea 93,3 2,2

11 Elvetia 78,9 1,9 11 Elvetia 80,2 1,9

12 Federatia Rusa 73,9 1,8 12 Australia 64,7 1,5

13 Malaysia 73,3 1,8 13 Brazilia 61,0 1,4

14 Australia 55,9 1,4 14 Fed.Rusa 59,2 1,4

15 Thailanda 53,6 1,3 15 Malaysia 58,3 1,4

16 Brazilia 51,1 1,3 16 Polonia 47,1 1,1

17 Indonesia 48,8 1,2 17 Turcia 45,3 1,1

18 Arabia Saudita 42,3 1,0 18 Thailanda 43,0 1,0

19 Norvegia 39,6 1,0 19 India 42,2 1,0

20 India 32,9 0,8 20 Norvegia 36,2 0,9

Nota:Membrii UE nu sunt raportati separat din moment ce UE opereaza ca un bloc in OMC.

Conducerea secretariatului si operatiunile zilnice

Spre deosebire de Banca Mondiala sau FMI,OMC nu are un corp executiv sau un

consiliu compus din grupuri de membri,care sa reprezinte un numar de tari.Asemenea

consilii executive faciliteaza procesul de luare a unei decizii prin concentrarea discutiilor

printre un numar redus dar reprezentativ de membri.Cel mai aproape cand GATT s-a

apropiat de un asemenea forum a fost cand Grupul Consultativ al Celor 18(CG18) a fost

stabilit in 1975.Au incetat sa se mai intalneasca in 1985 si nu a inlocuit niciodata

Consiliul de Reprezentanti ai GATT.

Spre sfarsitul secolului XX,Consiliul General al OMC avea un numar de 141 de

membri.Ajungerea la un consens printre un numar asa de mare da tari nu este o problema

simpla.Asadar au fost elaborate mecanisme de-a lungul timpului care sa reduca numarul

24

de tari care sunt participante active in deliberatiile OMC.Primul si cel mai important

mecanism este de a implica doar „principalii”,cel putin initial.Intr-un sens largit acesta

este in proces natural-o tara care nu are sector de agricultura este putin probabil sa fie

interesata de discutiile ce au ca punct de dezbatere reducerea barierelor in comertul

agricultural.In general,echipa –Canada,UE,Japonia si SUA ia parte la orice grup format

pentru a discuta o tema.Alaturi de ele participa tari care au un interes spre acel produs

dezbatut ,si potentialii importatori majori ale caror politici sunt subiect de dezbatere.In

final un numar de cateva tari care si-au stabilit o reputatie de purtatori de cuvant tind sa

se implice in marea majoritate a intalnirilor.De-a lungul istoriei,asemenea tari au inclus

India-o tara foarte mare dar saraca care pana recent participa foarte putin la comert-,Egipt

si fosta Iugoslavia.Tarile Sud-Africane si cele subdezvoltate in mod general nu au luat

parte la aceste dezbateri OMC.In timpul rundei de la Tokyo si Uruguai,probleme

importante ale caror rezolvare trebuia dusa la bun sfarsit au fost finalizate in asa numita

Camera Verde,o camera de conferinta adiacenta biroului Directorului General.Intalnirile

din Camera Verde au fost parte al unui proces consultativ prin care marile puteri si un

grup reprezentativ al tarilor aflate in curs de dezvoltare-in jur de 20 de delegati-au

incercat sa schiteze orice propunere acceptabila aflata pe agenda de negocieri.Asemenea

intalniri implicau in general si o participare activa a Directorului General.A reiesit astfel

o conventie de a numi asemenea intalniri,Adunari in Camera Verde indiferent de locul

unde au fost tinute.Odata ce o problema era rezolvata ea era supusa membrilor Adunarii

Generale a OMC.Desi puteau fi incheiate amendamente,de obicei acestea erau

marginalizate.

Procesul Camera Verde are un mare potential de a duce la controverse daca tarile

cu interese puternice asupra unei probleme sunt excluse sau nu sunt informate si

consultate asupra problemei propuse.Aceasta a devenit o problema importanta in timpul

intalniri ministeriale de la Seattle.Multe dintre tarile aflate in curs de dezvoltare,excluse

din intalnirile critice ale Camerei Verzi,acolo unde erau facute incercari de a negocia

texte de compromis al unei schite de agenda pentru un nou MTN,au simtit ca nu au fost

informate despre schimbari si nu le-a fost acordata oportunitatea de a-si apara propriile

viziuni.In mod periodic au fost facute propuneri de a formaliza procesul Camerei Verzi

prin crearea unui Comitet Executiv care sa conduca agenda OMC, bazat pe cotele din

25

comertul international.Pana la aceasta data nu s-a facut nici un progres in aceasta

directie.Desi a existat o insatisfactie raspandita privind organizarea intalnirii de la

Seattle ,discutiile ulterioare pe tema transparentei interne si participarii efective ale

membrilor a dezvaluit ca nu exista un interes serios ,printre majoritatea membrilor,de a

explora premisele crearii unui astfel de corp executiv.

3.3Participarea Romaniei la Conferinta Ministeriala de la

Geneva(1998).

In declaratia prezentata de catre seful delegatiei romane la aceasta conferinta s-a

subliniat,in primul rand,importanta dobandita de sistemul commercial multilateral la trei

ani de la infiintarea OMC si s-au punctat apoi eforturile intreprinse de Romania in

implementarea acordurilor negociate la Runda Uruguay si a celor negociate dupa intrarea

in functiune a OMC,in special in privinta adoptarii legislatiei si a masurilor de politica

comerciala in conformitate cu angajamentele asumate.

S-au facut,totodata,referiri cu privire la implicarea Romaniei in negocierile privind

telecomunicatiile,serviciile financiare si domeniul tehnologiei informatiilor (IT).Romania

semnand toate cele trei acorduri incheiate pe parcursul anului 1997.

In privinta noilor probleme ridicate la Conferinta de la Singapore cu privire la

comert,investitii,concurenta achizitii guvernamentale,delegatia tarii noastre a exprimat

interesul partii romane in activitatea grupurilor de lucru ale caror recomandari ar largi

sfera de activitate a OMC si ar duce la dezvoltarea sistemului commercial multilateral.

S-au facut apoi referiri la activitatea comitetului privind acordurile comerciale

regionale,subliniindu-se idea ,sustinuta si la Singapore,ca regionalismul si

multilateralismul.departe de a fi in contradictie,sunt complementare si se potenteaza

reciproc.Romania a subliniat,totodata,ca sprijina eforturileOMC de a include comertul

electronic in regulile si disciplinele multilaterale,cu eliminarea oricaror bariere si

asigurarea transparentei in privinta reglementarilor nationale.

In sfarsit,delegatia Romaniei si-a exprimat sprijinul fata de activitatea Consiliului

General,care urma sa pregateasca agenda celei de-a treia Conferinte Ministeriale a OMC

cu scopul de a lansa o noua runda de negocieri comerciale multilaterale.

26

3.4Conferinta Ministeriala de la Seattle (30 noiembrie-3

decembrie 1999)

Anul 1999 a fost pentru OMC nu dintre cei mai buni,pentru ca ,asa cum se stie deja,in

ciuda unor activitati intense desfasurate de Consiliul General pentru pregatirea

Conferintei Ministeriale de la Seattle,aceasta s-a soldat cu un esec rasunator privind

incercarea de a fi lansata o noua runda de negocieri comerciale

multilaterale.Demonstratiile antimondializare care au avut loc pe strazile orasului

Seattle,unde s-a desfasurat Conferinta Ministeriala,au fost atat de violente,incat au

deplasat in buna masura centrul de greutate al dezbaterilor,marginalizandu-le si ducand la

esecul lor in incercarea de a se lansa o noua runda de negocieri comerciale.

Motivele esecului acestei conferinte au fost numeroase si dintre acestea vom sublinia

cateva in continuare.

In primul rand,momentul pentru desfasurarea Conferintei n-a fost bine ales,intrucat a

coincis cu lansarea campaniei electorale in SUA,delegatia Americana,in acest

context,nefiind dispusa sa faca concesii,desi acest lucru este o conditie a oricarui process

de negociere,in orice domeniu.

Aspectul nu este deloc lipsit de importanta daca se are in vedere trenarea negocierilor

in domeniul agriculturii sau al comertului cu servicii pe tot parcursul anului 2000,an

electoral in SUA.

Insa esecul conferintei are si alte cause mai profunde.In primul rand,dupa cum se

stie,in present negocierile nu mai pot fi axate doar pe reducerea barierelor tarifare si

netarifare intrucat impactul liberalizarii nu mai poate fi ignorat in cazul unor aspecte

precum:protectia mediului si a sanatatii,diversitatea culturala,drepturile fundamentale la

munca,asigurarea sigurantei alimentare a popoarelor etc.In al doilea

rand,negocierile,astazi,nu mai constituie apanajul unui grup restrans de state,tari

mari( ex:India,Brazilia,China,Africa de Sud,Egipt,tarile din Asia de Sud-Est etc.)

solicitand luarea in considerare intr-o mai mare masura a nevoilor si intereselor

lor.Or,din acest punct de vedere,OMC pare de multe ori depasita,si aceasta se

intampla,asa cum arata unii critici,datorita faptului ca doua principii de baza ale OMC nu

27

functioneaza sau functioneaza prost,iar acestea sunt transparenta activitatii si consensul in

adoptarea deciziilor si a recomandarilor.Criticile,din acest punct de vedere,sunt in mare

masura intemeiate si ele provin in special din parte tarilor in curs de dezvoltare care cer o

reforma radicala a OMC pe aceasta linie sin u numai.

O alta problema care a contribuit la esecul Conferintei de la Seattle deriva si din

problemele divergente care au facut si alta data obiectul negocierilor,precum agricultura

si comertul cu ervicii.

In legatura cu agricultura,inclusa in agenda Conferintei,sunt demne de subliniat

acuzatiile reciproce ale SUA si UE referitoare la subventionarea exportului de produse

agricole practicate de ambele tari,in plus,SUA fiind acuzate si de problema exporturilor

de produse alimentare modificate genetic,care au efecte nocive asupra consumatorilor din

tarile importatoare,atat dezvoltate,cat si in curs de dezvoltare.

Cu privire la o alta problema controversata aflata pe ordinea de zi a Conferintei,si

anume cea referitoare la standardele de munca,obiectul neintelegerilor de la

Singapore,trebuie subliniat ca in present este cel putin incorrect sa acuzi tarile in curs de

dezvoltare de “dumping social”,in conditiile instabilitatii economice si politice,somajului

si problemelor institutionale cu care se confunda aceste state.

Acceptarea de catre aceste tari a asa-numitei “clause sociale”,asa cum ar dori sa o

formuleze tarile dezvoltate,nu poate fi luata in considerare decat in conditiile asistentei

tehnice si financiare furnizate de catre tarile dezvoltate,precum si a cresterii posibilitatilor

de acces pentru exporturile ce prezinta importanta pentru tarile respective.

La aceste divergente s-au adaugat neintelegerile privind comertul cu servicii,folosirea

clauzei de salvgardare,investitiile,achizitiile publice,in ciuda eforturilor intreprinse,cel

putin in ultimile doua domenii,de catre grupurile de lucru special infiintate la Conferinta

de la Singapore.

Semnificativ este si faptul ca,daca la Singapore au participat 108 organizatii

neguvernamentale,la Seattle numarul acestora a crescut la 686,dovedind interesul sporit

al societatii civile fata de activitatea OMC.In acelasi timp,pe strazile din Seattle au

participat mii de reprezentanti ai sindicatelor americane,ai grupurilor de presiune a

consumatorilor si a mediului inconjurator,care au adus o serie de acuzatii grave OMC-

28

ului si au cerut stoparea procesului de liberalizare a comertului mondial,care ar adduce

avantaje tarilor dezvoltate in principal.

Cele mai vehemente critici la adresa OMC care s-au auzit la Conferinta Ministeriala de

la Seattle si la care OMC a raspuns la scurt timp dupa esecul acesteia au fost:

- OMC este o organizati nedemocratica,nedreapta,netransparenta si

neechilibrata;

- OMC este preocupata numai de liberalizarea comertului;

- Regulile OMC si liberalizarea comertului international provoaca

somaj,reducerea salariilor si ignora drepturile de munca,afectand indeosebi

tarile in curs de dezvoltare;

- OMC acorda o mare importanta comertului in raport cu dezvoltarea

economica,ignorand problemele tarilor in curs de dezvoltare in foarte mare

masura;

- Prin activitatea sa,OMC ameninta mediul inconjurator;

Desi,in opinia protestatarilor,Conferinta de la Seattle a fost un esec,directorul general

al OMC,Mike Moore,declara la cateva zile dupa incheierea Conferintei ca obiectivele

organizatiei raman neschimbate,acestea fiind in principal:

-continuarea negocierile in vederea liberalizarii progressive a comertului

international;

- realizarea complemntaritatii dintre liberalizare,dezvoltare economica si eradicarea

saraciei;

- confirmarea rolului central pe care regulile sistemului commercial multilateral

trebuie sa-l ocupe in politica comerciala a statelor member ale OMC;

- organizarea activitatii OMC pe baze care sa reflecte intr-o mai mare masura

nevoile tuturor membrilor.

Prin aceasta s-a incercat intr-o anumita masura sa se raspunda si criticilor societatii

civile la adresa OMC.

Participarea Romaniei la Conferinta de la Seattle

29

In perioada de pregatire a Conferintei Ministeriale,Romania a transmis OMC trei

documente oficiale ce vizau problemele inscrise pe ordinea de zi a acesteia..

Primul document facea referire la agricultura si sublinia faptul ca Romania nu poate

liberaliza comertul cu produse agricole in conditiile in care agricultorii romani nu sunt

sprijiniti prin masuri interne,iar produsele romanesti nu sunt subventionate la export.

Al doilea document s-a referit la acordul privind Clauza de salvgardare si sublinia ca

prevederile acestui accord sunt foarte generale si insufficient elaborate,putand da loc la

diferite interpretari.

In sfarsit,al treilea document s-a referit la raportul dintre acordurile regionale si cele

multilaterale,reluandu-se idea ,sustinuta si la COnferintele anterioare,privind

complementaritatea celor doua procese de regionalizare si mondializare.

In ce priveste participarea la Conferinta,delegatia Romaniei a exprimat o serie de

puncte de vedere care vizeaza:

- necesitatea convenirii,in perspective declansarii Rundei Mileniului ,a unui

cadru echitabil de impartire a beneficiilor rezultate in urma liberalizarii pentru

toate tarile member ale OMC;

- asigurarea unui acces sporit pe piete pentru exporturile tarilor in curs de

dezvoltare,in special in privinta comertului cu produse agricole si cu produse

textile;

- necesitatea sporirii asistentei tehnice si financiare din partea OMC si a tarilor

dezvoltate pentru ca tarile in curs de dezvoltare,cele mai putin avansate si in

tranzitie la economia de piata sa poata participa la viitoarele negocieri,dar mai

ales sa-si poata indeplini angajamentele asumate prin transpunerea lor

ulterioara in practica,conform termenelor stabilite;

- realizarea unei mai mari echitati in aplicarea si interpretarea acordurilor

comerciale multilaterale administrate de OMC in relatiile cu tarile in curs de

dezvoltare si cele in tranzitie,care in anumite cazuri sunt foarte defavorizate;

- asigurarea transparentei cu privire la activitatea OMC si la deciziile

adoptate,astfel incat societatea civila sa dispuna de o informare prompta si

completa asupra evolutiei si rezultatelor negocierilor.

30

4.G8 (Grupul celor 8)

4.1Ce este G8?

In prezent G8 reprezinta ultimul stagiu al evolutiei in domeniul guvernarii

globaledin ultimii 350 de ani.Inca de cand lumea noastra,a statelor teritoriale suverane,a

fost creata de tratatul de la Westfalia in 1648,sistemul international a cunoscut incercari

succesive de a gasi formul producerii unei securitati si prosperitati ridicate ale acestor

state,intr-o lume in care nu exista nici o sursa inalta de autoritate.In secolele XVIII si

XVII,liderii marilor puteri au creat o balanta a puterii asstfel incat nici un stat sa nu

ajunga atat de puternic incat sa le domine pe celelalte.Dupa ce sistemul a esuat in timpul

razboaielor napoleoniene,liderii au creat sistemul acordului european din secolul

XIX,astfel incat sefii de stat ai marilor puteri sa se adune pentru a guverna lumea

impreuna.Dupa un secol de succes, acest sistem s-a prabusit insa in timpul Primului

Razboi Mondial.In secolul XX,cooperarea internationala a fost adoptata de catre

organizatiile internationale cu caracter legal, formal si cu diferite secretariate,mai intai in

liga natiunilor creata in 1919,si apoi ,dupa al Doilea Razboi Mondial in Organizatia

31

Natiunilor Unite,fondata in 1945.G8(care detine un caracter informal) creat mai intai sub

forma G7, in 1975 a marcat oarecum o intoarcere la sistemul acordului din secolul

XIX.In zilele noastre insa G8 a adus scopurile si puteril e democratice chiar in centrul

existentei sale.

Observatorii internationali au oferit diferite raspunsuri la intrebarea:”Ce abordari

au adus pacea si prosperitatea dorita de toti?”.Unii,cunoscuti drept realisti, sustin ca

statele suverane puternice se bazeaza pe organizatiile internationale pentru a-si garanta

securitatea si prosperitatea din moment ce statele individualiste trebuie sa-si construiasca

singure propria putere(pentru a putea contracara puterea celorlalti),pentru a supravietui si

razbate intr-o lume periculoasa.Altii, cunoscuti sub denumirea de institutionalisti

liberali,raspund ca valurile succesive ale globalizarii au condus la conexiuni stranse intre

tari, si ca regulile si organizatiile internationale sunt necesare pentru a ajuta statele sa-si

atinca telurile.In mijloc,se afla al treilea grup,cunoscut ca fiind constructivistii,care sustin

ideea ca liderii pot construi noi concepte ale intereselor si identitatilor propriilor tari

pentru a putea coopera in procesul atingerii securitatii si prosperitatii intr-o era a

globalizarii rapide.

G8 este singura institutie internationala unde lideii marilor puteri democratice ale

lumii se intalnesc in mod regulat.Poate ca atunci,G8 este forumul unde este foarte

probabil sa reiasa conceptele si cooperarea necesara pentru a putea infrunta greutatile

guvernarii globale din ziua de azi.Binenteles ca puterea si potentialul sau ,ca centru de

guvernare globala,sunt larg recunoscute.Acest fapt este cunoscut de catre liderii marilor

puteri care-si gasesc intotdeauna timp in orarul lor ocupat,de a veni la summitul anual,de

catre miile de oficiali si jurnalisti care ii insotesc,de catre liderii tarilor si organizatiilor

aflate inafara tratatului care cauta sa adere la acesta,si de catre activistii societatii civile

care acum numara sute de mii si care vin an de an sa protesteze.

Incepand cu 1975 sefii de stat sau de guverne ale celor mai importante

industrializate tari s-au intalnit anual pentru a rezolva marile probleme economice si

politice,infruntand societatea interna precum si comunitatea internationala.Cele 6 tari

care au participat la primul summit,tinut la Rambouillet,Franta, noiembrie 1975,au

fost:Franta,SUA,Marea Britanie,Germania,Japonia si Italia(uneori numite si G6).Lor li s-

a alaturat Canada la summitul de la San Juan,Puerto Rico, din 1976 iar apoi Uniunea

32

Europeana la summitul de la Londra din 1977.Incepand de atunci numarul membrilor din

grupul celor sapte ,sau G7,a fost fix,desi cinsprezece lideri de stat din tari dezvoltate au

luat parte la intalnirile liderilor G7 la inceputul anului 1989.Incepand cu summitul de la

Paris(1991),mai intai URSS iar apoi Rusia au participat la intalnirile post-summit cu

G7.Incepand cu 1994,cand s-a tinut summitul de la Napoli,G7 s-a intalnit cu Rusia la

fiecare summit(facandu-se referire la P8 sau cei 8 politici).Summitul celor 8 de la Denver

a fost un punct de turnura,marcand intreaga participatie a Rusiei mai putin anumite

discutii financiare si economice;Incepand cu 1998,de la summitul de la

Birmingham,Rusia a devenit membru cu drepturi depline,nascandu-se astfel grupul celor

8 sau G8 (desi G7 a continuat sa functioneze pe langa summiturile formale).La summitul

Kananaskis din Canada in 2002 a fost anuntat ca Rusia va gazdui summitul G8 din

2006,completand astfel procesul sau de a deveni membru cu puteri depline.

Summitul G7/8 s-a ocupat in mod constant cu managementul

macroeconomic,comertul internationalsi relatiile cu tarile in curs de dezvoltare.De

asemenea o grija speciala li s-a acordat relatiilor economice dintre Est si Vest,energiei si

terorismului.De la aceasta fundatie initiala agenda summitului s-a largit considerabil

pentru a include probleme microeconomice cum ar fi rata somajului si fluxul de

informatii,probleme trans-nationale cum ar fi mediul,crima si drogurile si o serie de

probleme legate de securitatea politica incepand cu drepturile omului si terminand cu

securitatea regionala precum si controlul armelor.

Responsabilitatea de gazduire a unui summit se roteste la sfarsitul fiecarui an

calendaristic dupa cum urmeaza:Franta,SUA,Marea Britanie,Rusia(incepand cu

2006),Germania,Japonia,Italia si Canada.De-a lungul fiecarui an liderii tarilor din cadrul

G8 se intalnesc sa discute agenda si sa monitorizeze progresul.

In plus G7/8 a dezvoltat o retea de sustinere a intalnirilor ministeriale, care

permite ministrilor sa se intalneasca regulat in fiecare an pentru a continua munca

stabilita la fiecare summit.Aceasta include printre altele intalnirile ministrilor de finante,

ministrilor de externe, ministrilor mediului.Ministrii G7/8 si oficialii se aduna de

asemenea la o intalnire ad-hoc pentru a se confrunta cu problemele urgente,cum ar fi

terorismul,energia si dezvoltarea.Din cand in cand liderii creaza de asemenea grupuri de

munca care sa se concentreze intensiv asupra anumitor probleme de mare importanta cum

33

ar fi:cele legate de droguri,spalarea de bani,siguranta nucleara si crima organizata

transationala.

G7/8 furnizeaza o ocazie importanta pentru liderii ce au deja un program incarcat

sa discute probleme internationale majore,uneori complexe,si de a dezvolta relatiile

personale de a raspunde colectiv crizelor neasteptate sau socurilor.Summitul de asemenea

indica o directie comunitatilor internationale prin stabilirea unor prioritati,definind noi

prioritati si furnizand indrumarea pentru a stabili o organizare internationala.

Membrii summitului se supun deciziilor si consensului stabilite la fiecare intalnire

anuala.Supunerea este mare avand in vedere acordurile privind comertul international si

energia,si din partea Marii Britanii,Canadei si Germaniei.Deciziile summitului adeseori

creaza si construiesc regimuri internationale ce se ocupa de noile confruntari

internationale,si amorseaza,revitalizeaza si impune o reforma institutiilor internationale

existente.Pentru a recunoaste locul central ocupat in procesul de guvernare globala

summitul a atras intotdeauna atentia a mii de jurnalisti la fiecare intalnire a liderilor,

precum si a catorva natiuni ce vor sa adere la acest club exclusivist si puternic.De

asemenea a devenit o prima ocazie pentru organizatiile non-guvernamentale si civile de

a-si sustine temerile.Intalnirea anuala este o oportunitate pentru demonstratii

antiglobalizare incepand cu summitul de la Birmingham din 1998.Protestele au devenit

violente in 2001 la summitul de la Genova,culminand cu moartea unui protestatar.

4.2Scurt istoric despre G8

G8 isi are radacinile in criza petroliera din 1973 si in recesiunea globala ce a

urmat-o.Aceste probleme au mpulsionat SUA sa formeze grupul „bibliotecarilor”,o

adunare a seniorilor financiari din SUA,Europa si Japonia care sa discute problemele

economice.

In 1975, presedintele francez Valery Giscard d’Estaining a invitat sefii de state a

celor mai puternic industrializate sase tari,la un summit in Rambouillet si a propus sa se

intalneasca in mod regulat.Participantii s-au inteles asupra organizarii de intalniri anuale

sub o presedentie rotativa formand ceea ce s-a numit Grupul celor 6,format din Franta

34

Germania de Vest,Italia,Japonia,Marea Britanie si SUA.La urmatorul summit anual din

Puerto Rico,G6 a devenit G7 atunci cand Canada s-a alaturat la invitatia presedintelui

SUA Gerald Ford.

In 1991 dupa sfarsitul Razboiului Rece,URSS(acum Rusia) a inceput o serie de

intalniri cu G7 dupa summitul principal.Acest grup a devenit cunoscut ca P8 sau colcvial

numit „G7+1 „ ,incepand cu summitul de la Napoli din 1994.Rusiei i-a fost permis sa

participe mai mult icepand cu summitul de la Birmingham din 1998,marcand astfel

crearea grupului G8.Totusi Rusia a fost exclusa de la intalnirile ministrilor de finante

nefiind o mare putere economica.Incepand de acum G7 se refera specific doar la acest

nivel de intalniri ministeriale.La initiativa presedintelui de atunci al SUA ,Bill

Clinton,grupul celor sapte a devenit grupul celor 8 cu Rusia luand parte la majoritatea

sesiunilor.Acesta a fost un gest de apreciere din parte presedintelui Clinton catre

presedintele de atunci al Rusiei-Boris Yeltsin-pentru conducerea reformelor economice si

prentru neutralitatea lor fata de expansiunea estica a NATO.

Din cauza instabilitatii economice si democratice a Rusiei,au loc sesiuni G7

vizand probleme economice la care Rusia nu ia parte.Pe 18 februarie 2005 senatorii SUA

Joe Lieberman si John McCain au cerut ca Rusia sa fie suspendata din G8 pana cand

presedintele Rusiei –Vladimir Putin-asigura libertate democratica si politica.

4.3 Modul de functionare al G8

G8 este un grup informal compus din 8 tari,dar pe langa acestea participa Uniunea

Europeana care este reprezentata de Presedintele Comisiei Europene si de seful tarii care

detine presedentia Consiliului European la momentul desfasurarii Summitului G8.

Conducerea G8 se stabileste prin rotatie in fiecare an calendaristic in jurul

membrilor.Desi Uniunea Europeana participa la discutii,ea nu ia parte la aceasta

rotatie.La Kananaskis s-a stabilit ca Rusia va gazdui pentru prima data un summit G8 in

2006.

Tara care detine presedentia-la acest moment aceasta fiind Rusia-este

responsabila pentru organizarea si gazduirea summitului.Aceasta intalnire anuala a

liderilor furnizeaza o oportunitate de a discuta fata in fata cele mai importante

35

probleme.Presedentia detine de asemenea responsabilitatea de purtator de cuvant din

partea G8 precum si responsabilitatea de a angrena in discutii tari ce nu apartin

grupului,organizatii non-guvernamentale,si organizatii internationale.Tara gazda

organizeaza de obicei cateva intalniri,inainte de desfasurarea summitului,acolo unde

reprezentanti personali ai liderilor numiti de altfel „calauze” se aduna pentru a discuta

potentialele teme din agenda.Discutiile purtate de ei ajuta sefii de stat sa-si concentreze

atentia asupra subiectelor de importanta majora.”Calauzele”,care de multe ori lucreaza ca

si consilieri in birourile liderilor,corespondeaza in timpul anului unii cu ceilalti in mod

direct pe probleme si teme ce urmeaza a fi discutate la urmatorul summit.Dupa summit ei

au grija ca implementarea deciziilor luate de lideri la summitul respectiv sa se desfasoare

fara dificultati.”Calauzele” sunt sustinuti de retele alcatuite din alti oficiali care se

focalizeaza asupra marilor probleme economice,financiare si politice.In plus fata de acest

proces tot in acest an se va infiinta o retea de reprezentanti alenatiunilor africane.Anuntat

inca de la summitul de la Genova din 2001 acest grup lucreaza cu reprezentanti ai

liderilor africani pentru a intocmi un plan de actiune al G8 ca raspuns la Noul Parteneriat

pentru Dezvoltarea Africii.

4.4 Structura si activitatile grupului

G8 nu este condusa de o administratie transnationala, spre deosebire de alte institutii

cum ar fi ONU sau Banca Mondiala. Presedentia Grupului se roteste anual intre statele

membre, noul presedinte preluand responsabilitatile la 1 Ianuarie. Tara care detine

presedentia, gazduieste o serie de intalniri la nivel ministerial, culminand cu un summit

de trei zile, la mijlocul anului, compus din sefii statelor, carora le asigura si securitatea.

Intalnirile ministeriale reuneste ministri pe teme cum ar fi sanatatea, impunerea

legii,munca, pentru a discuta probleme de interes mutual sau chiar global. Cele mai

cunoscute dintre acestea este G-7, care se refera acum doar la ministrii de finante ai G-8

mai putin Rusia, precum si oficiali ai Comunitatii Europene. Totusi, are loc de asemenea

intalnirea „G8+5” la care iau parte ministrii G8 plus cel al Chinei, Mexic, India, Brazilia

si Africa de Sud.

36

Sub auspiciile G7 a fost initiat un program de implementare al Societatii

Informationale in 1994.

In Iunie 2005 G8 a cazut de acord sa lanseze o baza de date internationala in ceea ce

priveste pedofilia care va fi actualizata la sfarsitul fiecarui an.Alte tari vor putea sa se

alature mai tarziu.G8 a stabilit de asemenea sa stranga date despre terorism ,subiect ce se

refera la restrictiile de securitate si intimitate a diferitelor tari.In iunie 2005 academiile

nationale de stiinte ale natiunilor G8-plus Brazilia,China si India adica trei dintre cele mai

mari emitatoare de gaze cu efect de sera,au semnat un acord privind raspunsul global la

scimbarea climei.Acordul subliniaza faptul ca intelegerea stiintifica a schimabarii climei

este acum suficient de clara pentru a obliga natiunile sa actioneze prompt.

4.5 Critici aspura G8

Din moment ce agenda G8 este de obicei despre probleme globale

controversate,deseori criticii se refera la G8 ca fiind un „Guvern al lumii”

neoficial.Summiturile anuale sunt de obicei in atentia protestelor antiglobalizare ,de notat

fiind al 27-lea summit G8 desfasurat la Genova in 2001.Criticii sustin ca membri G8 sunt

responsabili pentru probleme globale cum ar fi incalzirea globala ca rezultat al emisiei

dioxidului de carbon,saracia in Africa si in tarile in curs de dezvoltare ca urmare a crizei

de capital si politicilor comerciale neloiale,problema SIDA ca urmare a politicii stricte de

patentare a medicamentelor si alte probleme care sunt legate de globalizare.

Dezbaterile conduc discutii despre drepturile de proprietate,economia

globala,politicile internationale,moralitatea si multe alte aspecte.De exemplu unele

persoane cred ca legile de patentare reprezinta drepturi de proprietate esentiale care

incurajeaza descoperirile medicale.Pe de alta parte unii critici afirma ca importarea inm

paralel este o cale de salvare.Unii cred ca saracia africana este o urmare a coruptiei

guvernamentale ce se regaseste pe acel continent in timp ce alti critici sustin ca este o

problema de comert international neloial.Majoritatea dezbaterilor sunt legate strict de

discutiile despre globalizare.

37

A fost pusa de asemenea presiunea aspura luderilor G8 de a-si lua

responsabilitatea de a combate probleme,pentru care sunt acuzati ca le-ar fi creat.De

exemplu,Bob Geldof a organizat Live 8- un sir de concerte mondiale – pe 1 iulie si 6 iulie

2005 pentru a incuraja liderii G8 sa transforme saracia in istorie.Organizatorii au propus

de asemenea ca natiunile membre G8 sa-si ajusteze bugetele nationale astfel incat sa

permita ca 0,7% din acestea sa mearga catre ajutorul extern asa cum a fost subliniat in

Agenda 21 a summitului Terrei de la Rio de Janeiro din 1992.Concertele au fost

sincronizate astfel incat sa coincida cu cel de-al treizecisiunulea summit G8.

4.6.G8 si terorismul

Ziua de deschidere al ummitului G8 din 2005 din Scotia,7 iulie 2005 a fost

acompaniata de o serie de atentate cu bomba in reteaua subterana a Londrei si in

autobuzele etajate care au luat mai mult de cincizeci de vieti si au ranit multe alte

sute.”Grupul secret al Jihadului Al-Quaeda in Europa” si-a asumat imediat

responsabilitatea pentru aceste atacuri.Atacurile se presupuneau a fi un raspuns

impotriva participarii Marii Britanii in actiunile militare din Afganistan si Irak desi

terorismul a fost declarat impotriva statelor vestice.Atentia globala focalizata asupra

summitului G8 a fost deviata de catre teroristi cu un efect ,maxim si simbolic. Atacul a

urmat de asemenea imediat dupa ce Comitetul Olimpic Internationala anuntat ca Londra

va fi gazda Jocurilor Olimpice din 2012.

Primul ministru Tony Blair a denuntat atacurile ca fiind barbare,dar a anuntat ca

discutiile summitului vor continua.

4.7.Foste si viitoare summituri G6//7/ 8

Locatiile summitului se defasoara anual prin rotatie intre tarile membre.Mii de

reporteri descind la fata locului pentru a relata intalnirea dintre cei mai importanti si

38

puternici lideri ai lumii.In 2004 a fost stabilit un nou record in demografia reporterilor

cand reporterii Alan Liender si Troy Lewis de 14 respectiv 15 ani au relatat despre

summitul de la Sea Island din Georgia pentru revista Y’All.Cei doi au devenit si au ramas

cei mai tineri participanti acreditati ai summitului,in istoria G8.

Numar Data Tara Locul desfasurarii

1 15 noiembrie-17

noiembrie 1975

Franta Rambouillet

2 27 iunie-28

iunie 1976

SUA San Juan,Puerto Rico

3 7mai -8 mai

1977

Marea Britanie Londra

4 16 iulie-17 iulie

1978

Germania Bonn

5 28 iunie-29

iunie 1979

Japonia Tokyo

6 22 iunie-23

iunie 1980

Italia Venetia

7 20 iulie-21 iulie

1981

Canada Montebellor,Ottawa,Ontario

8 4 iunie-6 iunie

1982

Franta Versailles

9 28 mai -30 mai

1983

SUA Williamsburg,Virginia

10 7 iunie- 9 iunie

1984

Marea Britanie Londra

11 2 mai-4 mai

1985

Germania Bonn

39

12 4 mai -6 mai

1986

Japonia Tokyo

13 8 iunie- 10 iunie

1987

Italia Venetia

14 19 iunie-21

iunie 1988

Canada Toronto,Ontario

15 14 iulie- 16 iulie

1989

Franta Paris,Grande Arche

16 9 iulie-11 iulie

1990

SUA Houston,Texas

17 15 iulie-17 iulie

1991

Marea Britanie Londra

18 6 iuliu - 8 iulie

1992

Germania Munchen,Bayern

19 7 iulie- 9 iulie

1993

Japonia Tokyo

20 8 iulie- 10 iulie

1994

Italia Napoli

21 15 iunie- 17

iunie 1995

19 aprilie-20

aprilie 1995

Canada

Rusia

Haifax,Noua Scotie

Moscova(summit special pe tema

securitatii nucleare)

22 27 iunie-29

iunie 1996

Franta Lyon

23 20 iunie-22

iunie 1997

SUA Denver,Colorado

24 15 mai – 17 mai

1998

Marea Britanie Birmingham(primul summit

oficial G8)

25 18 iunie-20

iunie 1999

Germania Koln

26 21 iulie-23 iulie Japonia Okinawa

40

2000

27 20 iulie-22 iulie

2001

Italia Genova

28 26 iunie-27

iunie 2002

Canada Kananaskis,Alberta

29 2 iunie-3 iunie

2003

Franta Evian-les-Bains

30 8 iunie-10 iunie

2004

SUA Sea-Island,Georgia

31 6 iulie – 8 iulie

2005

Marea Britanie Gleaneagles

Hotel/Gleaneagles/Muirton,Scotia

Viitoare summituri G8

Numar Data Tara Locul desfasurarii

32 2006 Rusia Sankt Petersburg

33 2007 Germania Heiligendamm

34 2008 Japonia

35 2009 Italia

36 2010 Canada

37 2011 Franta

38 2012 SUA

41

42