Duminica a II-a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma), Ioan

20, 19-31

"În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi uşile fiind încuiate,

acolo unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în

mijloc şi le-a zis: Pace vouă! Şi, zicând acestea, le-a arătat mâinile şi

coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzând că este Domnul. Atunci Iisus

le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi

Eu pe voi. Şi, zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh

Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine,

vor fi ţinute. Însă Toma, unul din cei doisprezece, numit Geamănul, nu

era cu ei când a venit Iisus. Deci i-au spus lui ceilalţi ucenici: Am văzut

pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul

cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi

pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. După opt zile, ucenicii Lui

erau iarăşi înăuntru, şi Toma era împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile

fiind încuiate, şi a stat în mijlocul lor şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui

Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o

pune în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios. Şi a răspuns

Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iisus I-a zis: Pentru că

M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! Iisus a făcut

înaintea ucenicilor Săi şi alte multe minuni, care nu sunt scrise în cartea

aceasta. Iar acestea s-au scris ca să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui

Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui."

Sfânta Evanghelie din duminica de după sărbătoarea Învierii

Domnului este Evanghelia Duminicii numite Duminica Tomii pentru că al

doilea personaj principal din această Evanghelie, după Mântuitorul Iisus

Hristos, este Sfântul Apostol Toma. Evanghelia este plină de înţelesuri

duhovniceşti sau semnificaţii spirituale pentru viaţa Bisericii în general şi

pentru viaţa fiecărui creştin, în special.

Evanghelia ne arată că în seara zilei Învierii Sale, Mântuitorul Iisus

Hristos a intrat prin uşile încuiate în casa în care se aflau ucenicii Săi

adunaţi de frica iudeilor, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: "Pace vouă!

Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând

acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta

păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi" (Ioan 20, 21-

22). Toma însă, nefiind de faţă la prima arătare a Mântuitorului în

mijlocul ucenicilor Săi, a zis acestora: "Dacă nu voi vedea în mâinile Lui

semnele cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi

dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede" (Ioan 20, 25). De

aceea, pentru a-l încredinţa pe Toma de adevărul sau realitatea Învierii

Sale, ca şi pe ceilalţi ucenici, după opt zile, Mântuitorul Iisus Hristos S-a

arătat încă o dată ucenicilor Săi, trecând, de asemenea, prin uşile

încuiate, stând în mijlocul lor şi zicând: "Pace vouă". Însă după aceea,

imediat, S-a adresat în mod direct lui Toma, zicându-i: "Adu degetul tău

încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu

fi necredincios, ci credincios" (Ioan 20, 27).

Hristos, Domnul vieţii şi Dumnezeu adevărat

Mântuitorul Iisus Hristos, voind să-l vindece pe Toma de îndoială,

pe un ton de mustrare, i-a arătat acestuia realitatea sau adevărul Învierii

Sale din morţi printr-o dovadă palpabilă, fizică, de atingere a trupului

Său înviat din morţi. Îndată ce Sfântul Apostol Toma a atins cu mâinile lui

urmele cuielor din mâinile lui Iisus şi urma rănii lăsată de lancea care I-a

străpuns coasta Lui, el nu a zis: cred că ai înviat din morţi, ci a exclamat:

"Domnul meu şi Dumnezeul meu" (Ioan 20, 28). Astfel, Toma a mărturisit

că Mântuitorul Iisus Hristos este Domnul vieţii şi Dumnezeu adevărat.

Cântările liturgice ale Bisericii, pe care le auzim cântându-se la strană în

această duminică, mai ales la Utrenie, spun că atunci când Toma a atins

coasta lui Iisus Cel Înviat din morţi, el s-a atins de "osul dumnezeirii

Sale".Deci Sfântul Apostol Toma nu a mărturisit doar Învierea lui Hristos,

ci şi dumnezeirea Sa. Toma s-a atins de un trup văzut şi L-a mărturisit pe

Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut prezent în trupul Său omenesc înviat; a

atins trupul limitat şi a mărturisit pe Dumnezeu Cel nelimitat; a atins

trupul lui Hristos zămislit de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi a

mărturisit pe Dumnezeu Creatorul Cel necreat. A atins coasta omului

Iisus Cel Răstignit şi a mărturisit pe Dumnezeu-Omul, Care a biruit

moartea.

Îndoiala poate fi vindecată

Deşi la început Sfântul Toma s-a îndoit de Învierea lui Hristos, după

ce L-a întâlnit pe Hristos, îndoiala lui a fost biruită sau vindecată încât a

devenit un mărturisitor puternic al adevărului Învierii lui Hristos şi al

dumnezeirii Sale. Apoi, Mântuitorul Iisus Hristos i-a spus lui Toma:

"Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!"

(Ioan 20, 29), adică fericiţi sunt cei ce n-au văzut pe Hristos Cel Înviat cu

ochii trupului, dar au crezut în El. Prin urmare, credinţa nu este o

vedere fizică, trupească, prin simţuri, ci este o vedere spirituală, o

cunoaştere a realităţilor spirituale nevăzute şi netrecătoare.

Mântuitorul Iisus Hristos îi fericeşte pe cei ce au această putere

sau capacitate spirituală de a cunoaşte realităţile nevăzute, de a vedea

prezenţa lui Dumnezeu dincolo de vederea fizică, corporală. În acest

sens, Sfântul Apostol Pavel spune: "Cele ce se văd sunt trecătoare, iar

cele ce nu se văd sunt veşnice" (II Corinteni 4, 18). Deoarece Dumnezeu

este netrecător şi nemărginit, El nu poate fi văzut cu ochii trupeşti sau

fizici limitaţi. Însă sufletul luminat de credinţă poate vedea sau cunoaşte

prezenţa lui Dumnezeu dincolo de vederea fizică.

Evanghelia de astăzi se termină cu o învăţătură sau o concluzie

esenţială referitoare la credinţă: "Iar acestea s-au scris ca să credeţi că

Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând, să aveţi viaţă în numele

Lui" (Ioan 20, 31).

Cel care crede în Hristos poate dobândi viaţa veşnică

În finalul ei, Evanghelia nu se referă doar la credinţa şi

convingerea lui Toma, ci se referă la toţi cei care vor crede în Iisus

Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Iar rodul credinţei lor în Hristos este viaţa

veşnică. Prin urmare, când mărturisim credinţa în Iisus Hristos şi în

Învierea Lui, noi arătăm că dorim să avem viaţă veşnică. Credem în

Iisus Hristos Cel Înviat, pentru că vrem să trăim veşnic în iubirea

Lui, în lumina şi bucuria Preasfintei Treimi. Scopul scrierii

Evangheliei este acela de a întări credinţa în Hristos şi de-a chema pe

oameni la mântuire, la viaţă veşnică. Aşadar, credinţa nu este o simplă

convingere intelectuală, de ordin filosofic sau cultural, ci ea este o

legătură vie a omului credincios cu Dumnezeu, iubitorul de oameni şi

Mântuitorul lumii.

Credinţa cultivată prin rugăciune devine o pregustare

spirituală a bucuriei din Împărăţia cerurilor

Acest adevăr este mărturisit de Sfinţii Apostoli. De pildă, Sfântul

Apostol Pavel zice: "Credinţa este încredinţarea celor nădăjduite şi

dovedirea celor nevăzute" (Evrei 11, 1). Deci credinţa este o pregustare a

unor realităţi promise sau dorite şi o vedere spirituală a unor realităţi

sfinte nevăzute cu ochii trupeşti. Prin urmare, credinţa este o relaţie sau

o legătură vie cu Dumnezeu Care ne dăruieşte în arvună bucuria

comuniunii cu El: "Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul" (Psalmi 33, 8).

Toate Sfintele Taine sau Sacramente ale Bisericii sunt o pregustare a

bucuriei din Împărăţia cerurilor, bucurie din bucuria lui Hristos Cel

Înviat din morţi. De unde ştim noi aceasta? De la Sfântul Apostol Petru.

Ce spune, de fapt, Sfântul Apostol Petru? "Pe Iisus Hristos fără să-L fi

văzut Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi

cu bucurie negrăită şi preamărită" (I Petru 1, 8).

"Îl iubiţi deşi nu L-aţi văzut, credeţi în El deşi acum nu-L

vedeţi, dar crezând vă bucuraţi în El cu o bucurie negrăită şi

preamărită", adică bucurie mai presus de orice exprimare în cuvinte şi

izvorâtă din lumina lui Hristos Cel Înviat din morţi şi înălţat întru slava

cerească. Bucuria negrăită şi preaslăvită a creştinilor este bucuria

mântuirii. De aceea, Sfântul Apostol Petru adaugă imediat: "Dobândind

răsplata credinţei voastre, mântuirea sufletelor" (I Petru 1, 9). Cu alte

cuvinte: recompensa, răsplata sau rodul credinţei vii este mântuirea

sufletului, adică unirea omului cu Dumnezeu. Deşi nu Îl vedem pe

Hristos cu ochii trupeşti, prin credinţă Îl simţim prezent în lume

şi în viaţa noastră. Ca atare, când se intensifică legătura omului

cu Hristos Domnul prin credinţă, rugăciune şi fapte bune,

prezenţa lui Hristos în viaţa sa îi aduce multă bucurie negrăită şi

preaslăvită. De aceea, Sfântul Maxim Mărturisitorul († 662), în se-

colul al VII-lea, vorbea despre virtutea credinţei ca fiind puterea

de legătură spirituală care înfăptuieşte unirea desăvârşită,

nemijlocită şi mai presus de înţelegere a credinciosului cu

Dumnezeu. În acest sens, credinţa ca legătură vie dintre credincios şi

Dumnezeu în Care el crede este lumina vieţii Bisericii pe pământ şi

arvuna vieţii celei veşnice sau pregustarea bucuriei preaslăvite din

Împărăţia Preasfintei Treimi.

Credinţa, un dar al lui Dumnezeu care trebuie cultivat

În Duminica Tomii aducem mulţumire lui Dumnezeu mai ales

pentru darul credinţei. Dumnezeu dăruieşte tuturor oamenilor acest dar,

pentru că "Dumnezeu doreşte ca tot omul să se mântuiască şi la

cunoştinţa adevărului să vină" (I Timotei 2, 4). Întrucât omul este creat

după chipul lui Dumnezeu (cf. Facere 1, 26), el poartă în sine începutul

legăturii sale cu Dumnezeu, o legătură personală, inteligentă şi iubitoare

sau afectivă. Totuşi nu toţi oamenii cultivă acest dar al legăturii lor

personale cu Dumnezeu, Făcătorul cerului, al pământului şi al omului.

Mulţi oameni nu-şi mai pun întrebarea: cine a făcut cerul şi pământul,

soarele şi luna, aerul şi apa, fără de care oamenii nu ar putea trăi, ci

aceştia se comportă în lume, în creaţia lui Dumnezeu, ca şi când

Dumnezeu nu ar exista. Dacă nu credem în Dumnezeu sau nu vrem să

comunicăm cu Dumnezeu, aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu există.

Însă cei care cred în Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului, şi

intră în legătură cu El prin rugăciune şi prin fapte bune, aceia primesc

încă din lumea aceasta în arvună bucuria cea negrăită şi preaslăvită a

credinţei lucrătoare prin iubire. Totuşi, plinătatea acestei bucurii o

primeşte omul credincios numai după învierea de obşte, când şi trupul

său va participa la bucuria veşnică a sufletului său unit cu Dumnezeu

prin har.

Credinţa în Hristos se împlineşte prin întâlnirea cu El

Noi credem că Hristos Domnul a înviat, mai ales pentru că Sfinţii

Apostoli care ne-au propovăduit Evanghelia lui Hristos au văzut cu ochii

lor trupeşti pe Hristos Cel Răstignit şi Înviat. La început, credinţa vine

din ascultarea cuvântului Evangheliei, iar apoi ea se confirmă şi se

luminează prin bucuria prezenţei lui Hristos Cel Înviat în sufletul celui

care crede în El. Aici vedem legătura tainică dintre citirea

Evangheliei ca binevestire a adevărului credinţei şi răspunsul

nostru ca mărturisire a credinţei: "Cred, Doamne, şi mărturisesc".Mai

întâi ascultăm Sfânta Evanghelie şi apoi mărturisim Crezul. De la cine am

învăţat noi aceasta? De la femeile mironosiţe şi de la Sfinţii Apostoli.

Femeile mironosiţe au fost cele dintâi persoane care au crezut în

Învierea Mântuitorului. Când au crezut? După ce au ascultat

vestea cea bună a Învierii Lui adusă lor de către înger la

mormântul lui Iisus. "Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A

înviat! Nu este aici (a spus îngerul femeilor mironosiţe)… Mergeţi şi

spuneţi ucenicilor Lui…" (Marcu 16, 6 - 7). Ele însă n-au zis: noi nu

credem, nici n-au întrebat ceva, ci au auzit şi au crezut. Apoi s-au

întors spre casă cu bucurie şi cu teamă. Teamă de mister, de neobişnuit,

iar bucurie pentru că au primit vestea cea bună a Învierii lui Hristos, pe

care auzind-o s-au întărit în credinţa lor. Deci, ele au crezut pentru că li

s-a vestit mai întâi Evanghelia Învierii de către înger. Iar pe când se

întorceau ele spre Ierusalim, pe neaşteptate, L-au întâlnit pe Însuşi

Domnul Hristos Cel Înviat, Care le-a zis: "Bucuraţi-vă, nu vă temeţi".Prin

urmare, credinţa lor izvorâtă din ascultarea şi primirea Evangheliei

Învierii a fost confirmată de întâlnirea lor cu Însuşi Iisus Hristos

Cel Înviat. Evanghelia ne spune că îndată ce ele L-au văzut pe Iisus I s-

au închinat Lui, şi au cuprins picioarele Lui. Atingând picioarele lui

Hristos Cel Înviat, pe când s-au închinat în faţa Lui, femeile mironosiţe au

simţit sau au trăit faptic adevărul împărtăşit lor de către îngeri prin

cuvânt. De atunci şi până astăzi credinţa lor se cultivă în viaţa Bisericii:

auzim Evanghelia Învierii, credem în inima noastră adevărul ei, îl

mărturisim prin rostirea Crezului, iar apoi ne întâlnim cu Hristos

împărtăşindu-ne cu El în Sfânta Euharistie.

Prin credinţă vedem sau simţim pe Hristos Cel Înviat prezent

în Biserica Sa

Când intrăm duminica în biserică, mai întâi ne întâlnim cu Hristos

Cel Înviat sărutând icoana Învierii Lui, comunicăm cu Hristos Cel Înviat

prin rugăciune şi prin ascultarea Evangheliei Sale, iar apoi ne

împărtăşim cu Hristos Cel Înviat în Sfânta Euharistie, primind Trupul şi

Sângele Lui, ca arvună a vieţii şi iubirii Lui veşnice din Împărăţia

cerurilor. Bucuria trăită de femeile mironosiţe şi de ucenicii care L-au

văzut pe Hristos Cel Înviat se confirmă, se mărturiseşte şi se transmite în

lume de către Biserica lui Hristos. Credinţa Sfinţilor Apostoli care L-au

văzut cu ochii lor trupeşti pe Hristos Cel Înviat luminează credinţa

noastră, noi însă văzându-L acum pe Hristos duhovniceşte cu ochii

sufletului sau cu ochii credinţei.

De aceea, putem rosti rugăciunea: "Învierea Lui Hristos văzând,

să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus".Prin aceasta devenim şi

noi vestitori ai Învierii Mântuitorului Iisus Hristos şi mărturisitori ai

iubirii Lui pentru oameni spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră

mântuire. Amin!