Dieceza de Vicenza

Parohia “Araceli”

Piazza Araceli, 21

36100-Vicenza

Tel cel.: 393 482 9000

Tel fix: 0444 149 6055;

Fax: 0444 183 3500

E-mail: parohiavicenza@gmail.com Website: www.parohiavicenza.it

5 DUMINICA A 2-A A PAŞTILOR (a Tomii). Sf M Irina ora 09.30 Sf. Spovedanie și Molitfe ora 10.00 Pregătiri botezuri ora 10.30 Sf. Liturghie

11 S Sf M Mochie

ora 11.00 Botez David ora 16.00 Botez Matteo

12 DUMINICA A 3-A A PAŞTILOR (a Mironosiţelor). Sf Epifanie al Ciprului; Sf Gherman al Constantinopolului

ora 09.30 Sf. Spovedanie ora 10.00 Pregătiri botezuri ora 10.30 Sf. Liturghie

18 S Sf M Petru, Dionisie, Andrei şi Cristina, Heraclie, Paulin şi Veniamin

ora 16.00 Botez Victoria ora 17.00 Botez Luca Antonio

19 DUMINICA A 4-A A PAŞTILOR (a Paraliticului de la Vitezda). Sf M Patri-ciu şi cei împreună cu el

ora 09.30 Sf. Spovedanie și Molitfe ora 10.30 Sf. Liturghie ora 16.00 Botez Bryan Ion

25 S A treia aflare a Capului Sf Ioan Botezătorul ora 15.00 Botez Natalia Maria ora 16.00 Botez Alina

26 DUMINICA A 5-A A PAŞTILOR (a Samarinencei). Sf Ap Carp şi Alfeu, din cei 70; Sf Filip Neri

ora 09.30 Sf. Spovedanie și Molitfe ora 10.30 Sf. Liturghie ora 12.00 Botez Raul și Laura

Pentru botezuri (lumânări de botez), Cununii

(inclusiv cununii civile), sfeştanii, molifte, etc.,

vă puteţi adresa la Pr Raimondo: tel. 0444

1496055; cel. 393 482 9000 sau în fiecare dumi-

nică la Biserică (înainte sau după Sf. Liturghie).

Complexul monahal al conventului Santa Maria di Follina a luat naștere, în secolul al XII-lea, după regulile ordinului cistercian, pe structura unei mănăstiri benedictine. Actuala bazilică are un design tipic latin, cu fațada orientată spre vest și absida către est, așa este prevăzut în simbolis-mul cistercian. Odată cu sosirea cistercienilor, mănăstirea a ajuns la vârf de splendoare și putere, mai ales datorită relației călugărilor cu familia Da Camino. De la mijlocul secolului al XIV-lea, a început o perioadă de declin, care a culminat cu suprimarea mănăstirii, cu două secole mai târziu, sub dominația Republicii Serenissima. Din 1915 s-a stabilit în mănăstirea Follina Congregația „Servi di Maria” (Congregația care gestionează Bazilica „Monte Berico” din Vicenza), care și astăzi administrează complexul monahal. În interiorul bazilicii există o varietate de lucrări valoroase printre care amintim: fresca lui Francesco da Milano, ilus-trând-o pe Fecioara Maria cu pruncul Isus în brațe între doi sfinți datând din 1527, un crucifix remarcabil din lemn, da-tând din epoca barocă și mai presus de toate statuia Mado-nei del Sacro Calice (probabil de origine nubiană din seco-lul al VI-lea) păstrată în altografia de lemn neogotică, care a fost întotdeauna obiect de venerație și pelerinaj pentru credincioșii din toată Italia. În curând, pe site-ul oficial al parohiei noastre, www.parohiavicenza.it, vor fi publicate data și programul detailat al pelerinajului.

De ce creștinii își fac cruce?

Istoria care se află în spatele acestui gest

Conform unor scrieri care datează din secolul al III-lea, creștinii și-au însemnat crucea pe trup încă dintru început. Apologetul creștin Tertulian scria că „noi creștinii avem semnul crucii imprimat pe frunte”.

Apoi adăugă: „Fie că pornim la drum, că intrăm sau ieșim, că ne îmbrăcăm, că ne spălăm sau suntem la masă, în pat, fie că ședem, în aceste și în toate celelal-

te activități ale noastre ne însemnăm fruntea cu semnul crucii”.

Sfântul Chiril al Ierusalimului, care a trăit în secolul al IV-lea, a făcut următoarea observație în Cateheza sa: „Să nu ne rușinăm, deci, de crucea lui Cristos ci, pen-tru un alt mister, dacă ne însemnăm fruntea vădit, demonii vor fi alungați, cutremurându-se înaintea acestui semn împărătesc (orig. regal, regesc). Să fa-cem, așadar, acest semn atunci când mâncăm sau bem, când ședem sau ne

odihnim”.

Se presupune că acest obicei a fost inspirat de un fragment din cartea profetului Iezechiel, unde se spune: „Și i-a zis Domnul: «Treci prin mijlocul cetății, prin Ierusalim, și însemnează cu litera tau pe frunte pe oamenii care gem și care plâng din cauza multor ticăloșii care se săvârșesc în mijlocul lui»” (Iez. 9,4).

Tau este o literă din alfabetul grecesc, care se scrie precum un T. Iată de ce primii creștinii au asociat această literă cu semnul crucii. Ei susțineau că semnul crucii îi dis-tinge și îi „caracterizează” ca popor ales al adevăratului Dumnezeu.

Semnul crucii, pe care creștinii îl fac înainte de a începe rugăciunea sau orice altă ac-

tivitate, nu ar trebui să fie un act superstițios, ci o manifestare exterioară de credință.

Catehismul de la Baltimore explică că „semnul crucii este o profesiune de credință a principalelor mistere ale religiei noastre, pentru că exprimă misterele de Unitate și Treime ale lui Dumnezeu, de încarnare și moarte ale Domnului Nostru... exprimă mis-terul Încarnării, amintindu-ne că Fiul lui Dumnezeu, devenit om, a suferit moartea pe cruce”.

„Creștinul își începe ziua, rugăciunile și activitățile, făcând semnul crucii, «în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Amin». Cel botezat consacră ziua pentru mări-rea lui Dumnezeu și invocă harul Mântuitorului, care îi permite să acționeze întru Spi-rit ca fiu al Tatălui. Semnul crucii ne întărește în ispite și în greutăți” (CCC, 2157).

Crucea este în centrul a tot ceea ce credem, iar când ne însemnăm cu ea, ne adu-cem aminte de prețul pe care Isus l-a plătit pentru păcatele noastre. Crucea este atât o profesiune de credință, precum și o rugăciune simplă cu o putere imensă.

Sfântul Ioan Gură-De-Aur spune că „acolo unde demonii văd semnul crucii, se

îndepărtează zburând, temându-se de ea ca de vergeaua cu care sunt bătuți”.

Pe scurt, semnul crucii este un gest simplu cu rădăcini antice și biblice. Chiar dacă uneori însemnarea cu cruce poate părea o practică magică, nu s-a dorit niciodată ca acest gest să fie un ritual superstițios. Semnul crucii ne amintește de sacrificiul pe ca-re Isus l-a făcut acum două mii de ani, și este un mod de a-I cere ajutorul atunci când suntem în nevoi. (Traducere: Pr. Dan Vișa)

„Cred, Doamne, atât cât pot eu, ajută necredinţei mele!”

Când spunem: „Doamne, ridică-mă din patul durerii!” şi îţi aduci aminte că a ridicat pe paralitic, că a ridicat pe fiica mai marelui sinagogii, că a ridicat bolnavii din pat, în si-nea ta totuşi te gândeşti oare poate Mântuitorul să facă lucrul acesta şi pentru mine? Sau dacă eşti mai puţin îndoielnic, te gândeşti oare merit eu ca Mântuitorul să mă ridi-ce din patul durerii pe mine? Pentru că inima noastră este plină de îndoieli.

Îndoiala este dată de diavoli. Diavolul este acela care a fost îndoielnic. El se îndoieşte de ceea ce vede el însuşi şi pe noi ne îndeamnă să ne îndoim. Pentru că el, de câte ori a vorbit Mântuitorului, a spus aşa: „Dacă Tu eşti, dacă Tu poţi”, deci punea condiţi-onarea înainte, dubiul înaintea întrebării sale, pentru că el însuşi se îndoia. El ştia foarte bine că va fi prins în cuvânt, el ştia bine că va fi izgonit, că va fi biruit, dar totuşi, îndoindu-se, gândindu-se că poate nu va fi aşa, a făcut tot ce a putut împotriva Mân-tuitorului.

Astfel i-a împins pe evrei să-L răstignească, să-L omoare, crezând că a ucis pe Dum-nezeu, pentru că el se îndoia că Dumnezeu este Cel ce este. Această îndoială este mereu vina noastră, fraţilor. Şi îndoiala aceasta ne face nevrednici de cererile noas-tre. Dacă Dumnezeu n-ar avea o dragoste deosebită, o dragoste aşa de mare, dacă n-ar fi mai presus de păcatele noastre, ne-am prăpădi. Avem de la El mai mult decât cerem noi. El este mai îndurător decât suntem noi rugători. Şi atunci sigur că în viaţa aceasta a noastră totdeauna îndoiala există şi singurul lucru pe care putem să-l spu-nem cu sinceritate este: „Doamne, cred că Tu mă vei salva!”.

Dacă ai această credinţă, poţi să afirmi, dar dacă nu ai credinţa aceasta că „Tu mă vei mântui”, înseamnă că eşti un mincinos. De aceea răspunsul cel mai bun la această întrebare este: „Cred, Doamne, atât cât pot eu, ajută necredinţei mele!”. Pentru că da-că credinţa mea nu este nici cât un bob de muştar înseamnă într-adevăr că nu cred. N-am atins nici măcar dimensiunea unui bob de muştar…

Extras din Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, p. 210

Păcatul lucrului duminica

Un ţăran lucra într-o zi de duminică la câmp, în timp ce consăteanul lui credincios se ducea la Sfânta Biserică.

Primul începu a-şi bate joc de vecinul lui considerându-l habotnic.

Însă credinciosul îi spuse:

– Prietene, ce ai spune dacă eu aş avea 7 galbeni şi aş da 6 galbeni unui cerşetor, pe care l-aş întâlni în drumul meu?

– Aş spune că eşti foarte darnic, răspunse ţăranul necredincios – puțin ironic.

– Dar ce-ai spune dacă acest cerşetor, în loc să-mi mulţumească, mi-ar cere şi pe al şaptelea?

– Aş spune că e un om de nimic, un netrebnic, şi că îşi merită spânzurătoarea.

Acum, cel ce mergea spre biserică, îi zise zâmbind:

– Ei bine, ţi-ai rostit propria ta osândă, căci din şapte zile câte sunt într-o săptămână, Dumnezeu ţi-a dat şase pentru lucru şi a şaptea o vrea să o sfinţeşti pentru El. Dar tu o vrei şi pe a şaptea pentru tine. Faci întocmai ca acel cerşetor.

Necinstirea duminicii, ca zi a Domnului și Creatorului Universului, o practică foarte mulți dintre creștinii botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Ne dorim din tot sufletul împlinirea multor dorințe, ne dorim sănătate, spor în toate dar fără de Dumnezeul Cel Adevărat. Ne-am făurit dumnezeul propriu, acel dumnezeu care ascultă de noi, căruia îi facem noi legile și regulile. Prin aceasta ne facem vino-vați de ruperea armoniei lui Dumnezeu pentru că în toate facem voia noastră și nu cea dumnezeiască adevărată.

Cât de superficial tratăm această necinstire a duminicii și cât de mic ni se pare acest păcat. Cât de neînsemnat ni se pare a face cu totul altceva atunci când întreaga creș-tinătate se roagă în Biserici.

Să cugetăm cu atenție și să vedem cum și noi de multe ori ne rostim singuri sentința asemenea batjocoritorului din pilda de mai sus.

marturieathonita.ro

Ce înseamnă a fi naș la botez și ce datorie implică această calitate? Adesea foarte mulţi creştini ac-ceptă uşor rugă-mintea de a fi naş sau naşă de botez. Dar oare la fel de mulţi sunt şi acei care au meditat şi la responsabilităţi-le pe care o impli-că această dato-rie, şi pe care o vor purta pe tot parcursul vieţii?

Datoria nașilor este să-şi crească finul în spirit creştin. Naşii devin părinţii spirituali ai pruncului, născându-l pentru viaţa cea nouă în Hristos.

La Botez naşul şi-a asumat responsabilitatea pentru credinţa finului. Şi şi-a luat o obligaţie nu mai puţin importantă decât cea pe care o au părinţii, căci nu e vor-ba doar de viaţa acestui micuţ, dar şi de mântuirea sa. Şi aşa cum mama micuţu-lui simte necesitatea îngrijirii copilaşului, asemenea şi naşii ar trebui să simtă necesi-tatea ajutorului său pe calea mântuirii şi a căii lui către Dumnezeu.

Deci ce am putea şi ce trebuie să facem pentru acei, care prin această sfântă taină ne-au devenit acum mai mult decât rude, căci adesea legăturile spirituale sunt şi tre-buie să fie nu mai puţin importante, decât cele de sânge. Cea mai importantă, dar şi poate cea mai grea datorie a oricărui naş este rugă-ciunea pentru finul său de botez. Rugăciunea zilnică a fiecăruia ar trebui neapărat să includă pomenirea şi numelor celor pentru care acum suntem nu mai puţin impor-tanţi decât părinţii, de fapt şi suntem tot părinţi – părinţi spirituali. De asemenea şi tre-cerea numelor finilor în pomelnice la Sfânta Liturghie, ca neapărat să se roage şi bi-serica pentru ei.

Cu cât este mai intensă viaţa bisericească a naşului, cu atât şi mai mult se va strădui să facă şi pentru mântuirea sufletului finului. Şi nu contează dacă nu au legătură per-manentă între ei, din diverse motive. Acea legătură, care s-a format între ei se va păs-tra şi menţine şi la depărtare, datorită aceste sfinte legături formate

O altă responsabilitate pe care o are naşul alături de părinţi, este împărtășania cât mai deasă a micuţului. Este mult mai simplu dacă părinţii, sunt şi ei persoane, pentru care viaţa Bisericii nu este străină. Dar ce e de făcut atunci când părinţii, nu prea îi trec pragul?

Cât de greu nu ar fi şi imposibil nu ar părea să schimbăm starea lucrurilor, să încercă să discutăm cu părinţii din nou şi din nou, doar oricum această nedorinţă de a împăr-tăşi copilul trebuie să aibă şi un motiv, poate lipsa timpului sau ce e mai greu de depă-şit – lipsa credinţei. Şi nu cred că e cazul să abandonăm, dacă e chiar problema în lipsa credinţei. Doar totuşi odată ei au primit decizia de a boteza micuţul şi probabil de o mică credinţă, dar au dat totuşi dovadă.

Iar pentru acei care au părinţi care nu sunt oaspeţi rari în casa Domnului, desigur că naşului îi este mult mai simplu, dar nicidecum nu ar trebui să lase toată responsabili-tatea doar pe seama părinţilor.

Copilașul creşte şi cu timpul misiunea naşului devine şi mai importantă. Mai ales în cazul, când educaţia sa creştină nu este cea mai importantă pentru părinţii lui. Doar nu mai e suficient ca copilul doar uneori să audă pomenirea numelui Dom-nului, să ştie despre existenţa sărbătorilor Paştelui şi Crăciunului. Şi poate rare-ori să mai participe la Sfânta Liturghie cu prilejul împărtășaniei. Una din posibilităţi de contribuire la educaţia sa creştină, ar fi să-i donăm nu doar ju-cării şi hăinuţe, dar să facem o altă frumoasă obişnuinţă – de a-i face cadou o mică cărţulie, care acum sunt foarte frumos ilustrate şi scrise într-un limbaj pe înţelesul copilului. Şi mai binevenit ar fi să o facem cu prilejul unei sfinte sărbători, spre exemplu pentru ai arăta copilului bucuria de la Sărbătoarea Naşterii Domnului să-i oferim în dar o carte care ar relata şi despre această sărbătoare, iar să zicem în zi-ua pomenirii sfântului numele căruia îl poartă – o iconiţă, reprezentând acest sfânt.

Şi nu mai puţin important ar fi să vorbim cu copilaşul despre Dumnezeu –simplu şi pe înţelesul lui. Să-i relatăm că Dumnezeu este oriunde, că mereu îl veghează şi sus-ţine. Dar să nu uităm că orice relatare să înceapă cu propria credinţă în cele expuse ca adevăr.

Desigur că este mult mai uşor să relatezi cum ar trebuie să procedezi, decât să fie posibil mereu şi să o şi faci în orice situaţie. Există cazuri când nu se mai păstrează legăturile între cei maturi şi intervenţia naşului nu mai e posibilă. Sau poate distanţa care vă desparte e prea mare.

Dar pentru cel care mântuirea sufletului acestui copilaş nu sunt doar cuvinte, mereu există o posibilitate de a contribui. Există posibilitatea de a ne rugă pentru el.

Şi nu este prea puţin, după cum cred mulţi dintre noi. Doar prea slabă a devenit cre-dinţa noastră în puterea rugăciunii. Atunci când avem credinţa în puterea rugăciunii, atunci putem fi şi liniştiţi că s-a făcut totul posibilul în cazul dat. Şi va aduce neapărat roade această rugăciune.

Şi de fapt rugăciunea pentru aproapele e o manifestare a dragostei. Iar acest sentiment e cel mai important să-l simtă finul din partea noastră. Doar numai prin pro-pria dragoste îl putem învăţa şi pe el acest sentiment. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.

Iar misiunea noastră a tuturor celor cărora le-a încredinţat Biserica această datorie e să contribuim ca neapărat să se întâmple această întâlnire – întâlnirea cu Dumne-zeu.

Declarațiile de venit 2019 (CUD 2018) Declaraţia de venit este un act impus pen-tru toţi rezidenţii in Italia, care încasează venituri, atât din munca precum angajat sau ca antreprenor, cât și din alte forme. Declarația de venit este obligatorie pentru muncitorii din sectorul domestic care câștigă anual peste 8.000 de euro. Acest lucru se datorează faptului că angajatorul persoană fizică nu poate prin lege să plă-tească în locul angajatului impozitul aferent. Prin această declarație se calculează diferența între taxele datorate statului și cele efectiv plătite, regularizând astfel propria situație fiscală, pentru a evita sancțiuni. În plus, prin declarația de venit se pot recupera o parte din taxe și din cheltuieli. Spre exemplu, cine a lucrat pe timp de noapte sau peste program are dreptul să recupereze cca10% din taxele plătite pentru acest tip de muncă. În plus se pot recupera parțial dobânzile pasive plătite în cadrul împrumuturilor pentru casă, dar și cheltuielile încadrabile în următoarele categorii: medicale (proteze dentare, ortopedice, acustice; ochelari de vedere, cheltuieli de înmor-mântare), abonamente pentru mijloacele de transport în comun, frecventarea activităților sportive de către copii, 55% din costurile efective de schimbare a tâmplăriei de izolare termică, cheltuieli școlare, contractul de închiriere a locuin-ței.

Declarația de venituri (dichiarazione di redditi –

modello 730 e/o UNICO P.F.) Declarația de venituri (dichiarazione di redditi – modello 730 e/o UNICO P.F.) din 2017 pe 2016 vine cu noutăți. Pentru români, cea mai importantă este inclu-derea în aceasta și a familialilor din țară, pentru care se pot obține contri-buții de la 700 la 1200 €. Toți angajații în regulă, care muncesc în Italia, trebuie să prezinte, în perioada 15 aprilie – 7 iulie, declarația de venituri la Ministerul Finanțelor. Anul acesta există o declarație pre-completată cu datele deja existente la Finanțe iar ro-mânii trebuie să depună, printre alte documente, codul fiscal al persoanelor pe care le au în îngrijire (a carico) – pentru soț/soție și/sau fiu/fiică rezidenți în țara de origine certificarea ambasadei și/sau consulatului care să ateste apartenența la familie).