1

PRAŞTIA LUI DAVID

SAU

OMILETICA PE ÎNŢELESUL TUTUROR

DE PASTORUL ŞTEFAN RADU

DOCTOR ÎN TEOLOGIE PRACTICĂ

(DOCTOR OF MINISTRY)

2

PREFAŢĂ

Uriaşul păgân înainta de 40 de zile, ocărând numele Celui Preaînalt şi semănând groază în rândurile israeliţilor. „Saul şi tot Israelul au auzit aceste cuvinte ale filisteanului şi s-au înspăimântat şi au fost cuprinşi de o mare frică” (1 Sam 17,11). Tocmai s-a arătat în tabăra înspăimântaţilor un păstor din Betleem, care venise să se intereseze de fraţii lui şi să le aducă hrană (vss. 12-20). Când a auzit cuvintele murdare şi provocatoare ale filisteanului, David s-a oferit să se lupte cu el. Saul l-a prevenit: „Nu poţi să te duci să te baţi cu filisteanul acesta, căci tu eşti un copil şi el este un om războinic din tinereţea lui” (vs. 33). Când David i-a povestit împăratului experienţele lui extraordinare cu Dumnezeu (vss. 34-37), acesta a cedat: „Saul l-a îmbrăcat pe David cu hainele lui, i-a pus pe cap un coif de aramă şi l-a îmbrăcat cu o platoşă” (vs. 38). David le-a încercat, dar s-a simţit incomodat, nefiind obişnuit cu aşa echipament.

Renunţând la orice sofisticare vestimentară şi strategică, „copilul” a rămas în straiele lui de păstor, neavând ca armură decât o praştie şi cinci pietre netede, şi aşa a plecat în întâmpinarea colosului, care era înarmat până în dinţi. Unica piatră folosită, Dumnezeu a condus-o chiar în fruntea gigantului, cu forţă nimicitoare, trântindu-l la pământ. Un copil în haine obişnuite, o praştie, o piatră şi, mai ales, încredere în Dumnezeu – aceste mijloace simple de luptă au dus la o biruinţă de proporţii istorice, neuitată niciodată: „Domnul nu mântuieşte nici prin sabie, nici prin suliţă. Căci biruinţa este a Domnului” (vs. 47 p. d.).

Am intitulat această carte Praştia lui David sau omiletica pe înţelesul tuturor. Evanghelia este vestea bună a izbăvirii de sub tirania prinţului întunericului, iar această veste trebuie trâmbiţată. Vrăjmaşul trebuie învins, prinşii de război eliberaţi şi numele Domnului preamărit, „’nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu’, zice Domnul oştirilor!” (Zah 4,6 ult. p.). Predicatorul este omul lui Dumnezeu folosit în lupta pentru înfrângerea forţelor întunericului şi salvarea celor amăgiţi de ele. Eu am lăsat la o parte complicaţiile obositoare, echipamentul greoi al înţelepţilor veacului acestuia şi am ales praştia şi piatra netedă, adică rostirea adevărului mântuitor pe înţelesul tuturor oamenilor. Aşa a zis apostolul Pavel şi aşa trebuie procedat: „Învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu” (1 Cor 2,4.5).

Cartea are patru nivele de organizare, fiind împărţită în zece capitole (I, II, III etc.), cele mai multe din ele constând din subcapitole (I/01, III/10, V/12 etc.), secţiuni (VII/02/01, VII/09/02, IX/01/06 etc.), în unele cazuri şi subsecţiuni (VII/09/03/01, VII/09/03/14, IX/02/02/07 etc.). Pentru o orientare sigură şi rapidă, am recurs la paragrafare (I/00/01, V/14/04, VI/05/03 etc.), numind aceste formule poziţii, la care m-am referit uneori în felul trimiterilor din Biblie. De regulă, am marcat paragrafele, şi anume la sfârşitul lor, însă, în cazul unor liste sau al predicilor, am tratat întregul ca pe un paragraf.

Am folosit, în general, modul de redactare practicat la Andrews University; în ortografie, m-am condus după dicţionarul DOOM, iar în ce priveşte punctuaţia, am aplicat normele existente în scrierea contemporană. Acolo unde convenţiile nu sunt tocmai ferme sau clare, mi-am permis

3

să am propria mea orientare, iarăşi potrivit cu practica de la universitatea americană unde am studiat pentru doctorat.

Am evitat excesul de majuscule. Cuvintele şi expresiile „Biblia”, „Sfânta Scriptură”, „Vechiul Testament”, „Noul Testament”, „Cuvântul lui Dumnezeu” le-am scris aşa cum apar aici. Dacă scriem „evanghelie” cu majusculă, atunci nu văd de ce nu am face acelaşi lucru şi cu „lege”, „har”, „credinţă”. Ne complicăm în mod inutil. Dacă scriem „planul de mântuire” cu majuscule, ce facem când zicem „planul de răscumpărare”? Dar „iubirea divină”? Unde nu este lege, nu este nici călcare de lege. De altfel, în opinia mea, folosirea majusculelor este un anacronism împovărător: cât de uşor ar învăţa copiii scrierea şi cât s-ar simplifica dactilografia, dacă nu am avea decât un semn şi nu patru pentru fiecare fonem. Amintesc că alfabetul ebraic folosit în Vechiul Testament consta dintr-un singur fel de litere, excepţie făcând cinci din ele, care aveau şi o formă finală, dar atât. Oricum, nu eu schimb sistemul de scriere.

Citatele din orice surse le-am tradus eu, arătând pagina din sursa originală, ceea ce este valabil şi cu privire la Spiritul Profetic (da, majuscule, cum facem şi la „Sfânta Scriptură”). Am redat titlurile cărţilor sau revistelor atât în limba originală cât şi în limba română. La subcapitolele şi secţiunile despre oratori necreştini şi creştini, adunasem şi scrisesem mult material, un total de aproximativ 40 de pagini, însă, după multă chibzuinţă, din motive de prudenţă şi spaţiu, l-am eliminat, păstrând doar lista acelor vorbitori, cu indicarea surselor unde se poate citi despre ei. La subsecţiunile despre predicatori români, am indicat numele colaboratorilor imediat după titluri, iar în cuprinsul textelor respective am amintit nume de colaboratori numai unde au existat motive temeinice de a proceda aşa.

De ce am scris această carte? Pentru că am considerat o datorie de conştiinţă să aştern pe hârtie, pentru folosul tuturor celor interesaţi – seminarişti, pastori, prezbiteri şi oricine predică sau doreşte să predice – cunoştinţele, constatările şi convingerile mele, rezultate în urma a peste 50 de ani de experienţă amvonistică. Ar fi fost un păcat să nu fi făcut aşa!

Cât timp mi-a luat această lucrare? Am spus, peste 50 de ani de viaţă şi experienţă, dar concentrarea asupra ideii de carte, acumularea şi producerea materialului, cum şi organizarea şi redactarea lui, în jur de 7 ani. Nici de belşug, nici de foamete, dar de muncă, însoţită de perfectă înţelegere din partea soţiei mele Gerda-Johanna. A zis Mântuitorul: „Fără plată aţi primit, fără plată să daţi” (Mat 10,8 ult. p.). În cazul acesta, nimic nu a apărut fără plată, adică fără să mă coste muncă, timp şi bani, dar am decis să dau fără plată, având doar satisfacţia de a şti că această carte există şi foloseşte, pentru binele oamenilor şi slava lui Dumnezeu.

Cartea aceasta a văzut lumina tiparului sub egida Uniunii de Biserici din Republica Moldova, care a acceptat să se îngrijească atât de tipărirea cât şi de distribuirea ei, fapte pentru care îmi exprim deplina recunoştinţă. Cu această uniune am colaborat în lucrări de evanghelizare efectuate în unele comunităţi de pe teritoriul ei, dorind ca lucrarea din această zonă geografică să se bucure de continuu progres şi de infinite binecuvântări. Tuturor cititorilor le doresc călăuzire divină şi o întâlnire fericită în patria cerească!

Cu dragoste profundă, predicator Ştefan Radu

4

TABLA DE MATERII

I. PREDICATORII EVANGHELIEI VEŞNICE ............................................................................... 10

I/01. Chemare şi alegere .......................................................................................... 10

I/02. Chemare şi trimitere........................................................................................ 10

I/03. Trei predicatori ............................................................................................... 11

I/04. Experienţa convertirii şi a consacrării mele ...................................................... 12

II. O DISCIPLINĂ DUMNEZEIASCĂ ........................................................................................ 14

II/01. Terminologie .................................................................................................. 14

II/02. Instruire în disciplina omileticii ....................................................................... 16

III. ACTIVITATEA DE PREDICARE .......................................................................................... 18

III/01. Noţiunea de predicare şi semnificaţiile ei....................................................... 18

III/02. Libertate în activitatea de predicare .............................................................. 20

III/03. Activitatea de predicare – o preocupare permanentă .................................... 21

III/04. Riscurile activităţii de predicare ..................................................................... 21

III/05. Importanţa activităţii de predicare ................................................................ 23

III/06. Necesitatea activităţii de predicare ................................................................ 24

III/07. Calitatea activităţii de predicare .................................................................... 26

III/08. Eficienţa activităţii de predicare .................................................................... 31

III/09. Orientarea hristocentrică în activitatea de predicare ..................................... 33

III/10. Centralitatea Scripturii în activitatea de predicare ......................................... 39

III/11. Fecunditate şi penurie în activitatea de predicare .......................................... 47

III/12. Originalitate şi imitaţie în activitatea de predicare ......................................... 53

III/13. Revelaţie şi gândire în activitatea de predicare .............................................. 57

III/14. Gândire şi emoţii în activitatea de predicare .................................................. 60

III/15. Regimul improvizaţiilor în activitatea de predicare ........................................ 63

III/16. Dimensiunea escatologică în activitatea de predicare .................................... 67

5

IV. PREDICATORUL ÎN OBIECTIV .......................................................................................... 76

IV/01. Identitatea predicatorului ............................................................................. 76

IV/02. Integritatea predicatorului ............................................................................ 78

IV/03. Obstacole care afectează lucrarea predicatorului ........................................... 81

IV/04. Folosirea optimă a respiraţiei şi a vocii în lucrarea predicatorului .......................................................................................................... 84

IV/05. Timiditatea în lucrarea predicatorului............................................................ 92

IV/06. Umilinţa în lucrarea predicatorului ................................................................ 94

IV/07. Demnitatea în lucrarea predicatorului ........................................................... 97

IV/08. Entuziasmul în lucrarea predicatorului ......................................................... 102

IV/09. Imaginaţia în lucrarea predicatorului ............................................................ 106

IV/10. Importanţa instruirii adecvate a predicatorului ............................................114

V. PREDICA ÎN OBIECTIV ..................................................................................................... 123

V/01. Noţiunea de predică – definiţii şi clasificare ................................................... 123

V/02. Pregătirea predicii ......................................................................................... 126

V/03. Utilizarea comentariilor în cadrul predicii ...................................................... 155

V/04. Modalităţi de argumentare în cadrul predicii ................................................. 158

V/05. Elemente de exegeză şi hermeneutică în structura predicii ............................ 165

V/06. Procedee stilistice folosite în cadrul predicii .................................................. 179

V/07. Utilizarea ilustraţiilor în cadrul predicii .......................................................... 190

V/08. Expunerea predicii ........................................................................................ 205

V/09. Utilizarea limbajului verbal în cadrul predicii ................................................. 217

V/10. Utilizarea limbajului paraverbal în cadrul predicii .......................................... 224

V/11. Utilizarea limbajului neverbal în cadrul predicii ............................................. 228

V/12. Procedee inovative în pregătirea şi expunerea predicii .................................. 236

V/13. Predica însoţită de traducere......................................................................... 239

V/14. Păstrarea materialului deja predicat sau acumulat ........................................ 241

6

VI. ABORDĂRI SPECIALE ÎN ACTIVITATEA DE PREDICARE ..................................................... 244

VI/01. Serii de predici ............................................................................................. 244

VI/02. Minipredici .................................................................................................. 244

VI/03. Predici pentru botezuri ................................................................................. 245

VI/04. Predici pentru Sfânta Cină ............................................................................ 249

VI/05. Predici pentru cununii religioase .................................................................. 251

VI/06. Predici pentru înmormântări ........................................................................ 252

VI/07. Predici pentru evanghelizări ......................................................................... 254

VI/08. Paradigme inovatoare în activitatea de predicare .........................................267

VII. MODELE INSPIRATOARE ÎN ACTIVITATEA DE PREDICARE .............................................. 283

VII/01. Isus Hristos, Cel mai mare Predicator al tuturor timpurilor ........................... 283

VII/02. Modul de predicare al apostolilor ................................................................ 304

VII/02/01. Introducere ................................................................................ 304

VII/02/02. Modul de predicare al apostolului Petru ..................................... 306

VII/02/03. Modul de predicare al apostolului Pavel ..................................... 307

VII/02/04. Modul de predicare al apostolului Ioan ....................................... 310

VII/03. Oratoria clasică ........................................................................................... 313

VII/03/01. Justificare ................................................................................... 313

VII/03/02. Date generale despre oratoria clasică ......................................... 314

VII/03/03. Oratori greci ............................................................................... 315

VII/03/04. Oratori latini ............................................................................... 316

VII/04. Oratori creştini din primul mileniu, care au trăit după epoca apostolilor ............................................................................................................... 317

VII/05. Oratori creştini din mileniul al doilea, care au trăit în perioada Prereformaţiunii ....................................................................................... 318

VII/06. Oratori creştini din mileniul al doilea, care au trăit în perioada primei etape a Reformaţiunii .................................................................... 318

7

VII/07. Oratori creştini din mileniul al doilea, care au trăit în etapele de mai târziu ale Reformaţiunii ................................................................... 321

VII/08. Ellen G. White ca vorbitor public ................................................................. 321

VII/09. Paisprezece apostoli ai predicării Cuvântului lui Dumnezeu în Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din România ..............................328

VII/09/01. „Vin truditorii!” .......................................................................... 328

VII/09/02. Chestionar despre lucrarea de predicare a pastorului .................................................................................................... 329

VII/09/03. Descrierea lucrării de predicare a celor 14 apostoli ai vestirii Cuvântului lui Dumnezeu în Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din România .....................................................331

VII/09/03/01. Petre P. Paulini ...........................................................331

VII/09/03/02. Ştefan Demetrescu .....................................................339

VII/09/03/03. Dumitru Florea ........................................................... 348

VII/09/03/04. Michael Gehann ......................................................... 355

VII/09/03/05. Mihail Manea .............................................................364 VII/09/03/06. Pavel Crişan ............................................................... 371

VII/09/03/07. Georg Proksch ............................................................ 386

VII/09/03/08. Konrad Daniel Berner ................................................. 392

VII/09/03/09. Constantin Alexe ........................................................ 397

VII/09/03/10. Nicuşor Ghiţescu ........................................................ 412

VII/09/03/11. Pintilie Baciu .............................................................. 421 VII/09/03/12. Vilhelm Moldovan ...................................................... 436 VII/09/03/13. Titus Cazan ................................................................. 444

VII/09/03/14. Apostol Chelbegeanu ................................................. 454

VIII. ETERNITATEA PREDICĂRII ........................................................................................... 461

IX. ANEXE .................................................................................................................... 465

8

IX/01. Anexe la capitolul VI: Abordări speciale în activitatea de predicare ......................................................................................................... 465

IX/01/01. Exemple de serii de predici .......................................................... 465

IX/01/02. Exemple de minipredici ................................................................ 466

IX/01/03. Exemple de predici pentru botezuri .............................................. 469

IX/01/04. Exemple de predici pentru Sfânta Cină ......................................... 481

IX/01/05. Exemple de predici pentru cununii religioase ............................... 490

IX/01/06. Exemple de predici pentru înmormântări ..................................... 501

IX/01/07. Programe şi tematici pentru evanghelizări ................................... 515

IX/01/08. Predici ilustrând paradigmele inovatoare în activitatea de predicare ................................................................................ 521

IX/02. Anexe la capitolul VII: Modele inspiratoare în activitatea

de predicare ............................................................................................................ 551

IX/02/01. Predici ţinute de Ellen G. White ....................................................551

IX/02/02. Predici ţinute de cei paisprezece apostoli ai vestirii Cuvântului lui Dumnezeu în Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din România ...................................................................................... 564

IX/02/02/01. Petre P. Paulini ............................................................ 564

IX/02/02/02. Ştefan Demetrescu ...................................................... 570

IX/02/02/03. Dumitru Florea ............................................................ 575 IX/02/02/04. Michael Gehann .......................................................... 581

IX/02/02/05. Mihail Manea ..............................................................590

IX/02/02/06. Pavel Crişan ................................................................. 598

IX/02/02/07. Georg Proksch ............................................................. 606

IX/02/02/08. Konrad Daniel Berner .................................................. 612

IX/02/02/09. Constantin Alexe ......................................................... 621 IX/02/02/10. Nicuşor Ghiţescu ......................................................... 630

9

IX/02/02/11. Pintilie Baciu ............................................................... 643 IX/02/02/12. Vilhelm Moldovan ....................................................... 646 IX/02/02/13. Titus Cazan .................................................................. 654

IX/02/02/14. Apostol Chelbegeanu................................................... 663

X. BIBLIOGRAFII ................................................................................................................. 668

X/01. Bibliografia acestei cărţi ................................................................................ 668

X/02. Bibliografie suplimentară, recomandată de Dr. Kenneth B. Stout ................... 678

10

I. PREDICATORII EVANGHELIEI VEŞNICE

Păstorii din regiunea Betleemului au avut o viziune măreaţă, atunci când „un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: ‚Nu vă temeţi, căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul’” (Luca 2,9-11). Cuvântul cel veşnic, care este Dumnezeu, S-a făcut trup şi a locuit printre noi oamenii (Ioan 1,1-3.14). El ne-a adus mântuirea prin jertfa Sa pe cruce, de aceea „în nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi” (Fapte 4,12). I/00/01

Prin urmare, evanghelia este vestea cea bună a mântuirii prin Hristos, Domnul, dar e mai mult decât atât. Apostolul Pavel a făcut următoarea declaraţie extrem de importantă: „Căci mie nu mi-e ruşine de evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Rom 1,16). Ceea ce înseamnă că evanghelia este simultan vestea cea bună a mântuirii şi puterea divină de schimbare a păcătoşilor, refăcând în ei chipul Creatorului. Adică este informaţie binecuvântată şi putere renăscătoare. I/00/02

Evanghelia lui Hristos este eternă (Apoc 14,6) şi neschimbătoare (Gal 1,6-9). Orice altă evanghelie este o fraudă. Această evanghelie, aşa cum a făurit-o Mântuitorul, trebuie dusă pretutindeni, pentru că aşa a poruncit El: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi evanghelia la orice făptură” (Marcu 16,15). I/00/03

Pentru vestirea evangheliei este însă nevoie de vestitori, oameni neînfricaţi care o propovăduiesc cu zel şi îndrăzneală. Cine sunt aceştia? Vom vedea. I/00/04

I/01. Chemare şi alegere

Dumnezeu i-a creat pe oameni ca să trăiască în veci. Moartea a apărut din cauza neascultării de Dumnezeu (Gen 2,16.17; Rom 5,12; 6,23). Biblia nu vorbeşte despre o predestinaţie arbitrară, conform căreia Dumnezeu i-ar fi sortit pe oameni, în mod capricios şi dictatorial, pe unii la viaţă veşnică, iar pe alţii la pierzare veşnică. În Ioan 3,16, Isus a spus că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Oricine Îl primeşte pe Hristos ca Mântuitor şi Domn are viaţa veşnică (1 Ioan 5,11.12; 1 Pet 3,15 pr. p.). I/01/01

Chemarea evangheliei se adresează tuturor păcătoşilor, întregului neam omenesc. Totuşi, nu toţi primesc această ofertă a mântuirii, de aceea a zis Mântuitorul: „Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi” (Mat 22,14). Apostolul Petru ne îndeamnă să ne întărim atât chemarea cât şi alegerea noastră şi atunci nu vom aluneca niciodată (2 Pet 1,10). I/01/02

I/02. Chemare şi trimitere

Primilor ucenici, Hristos le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni” (Mat 4,19). Şi El S-a ţinut de cuvânt, fiindcă, înainte de a Se înălţa la cer, a rostit marea trimitere: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului

11

Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin!” (Mat 28,19.20) I/02/01

În Efeseni 4,11, Pavel declară: „Şi El i-a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători.” Acest „a dat” se referă la o însărcinare divină. Orice ucenic al Domnului trebuie să vorbească oamenilor despre mântuirea prin sângele Lui, dar chemarea la o anumită slujbă şi, implicit, trimiterea de a o efectua reprezintă o prerogativă a Duhului Sfânt: „Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte cum voieşte” (1 Cor 12,11). I/02/02

I/03. Trei predicatori

Una din pildele Mântuitorului se referă la un gospodar care avea doi fii, pe care i-a trimis să lucreze în via sa. Cel dintâi a refuzat, dar ulterior şi-a reexaminat atitudinea şi s-a dus la lucru. Celălalt, din contra, a promis că se duce şi nu s-a dus. Potrivit cu răspunsul interlocutorilor, cel dintâi a făcut voia tatălui lor, pentru că s-a dus şi aşa era (Mat 21,28-31). Adică, unul nu acceptă, dar se duce, altul acceptă, dar nu se duce. Totuşi, ideal ar fi fost cazul unui fiu care a acceptat chemarea şi care s-a şi dus la lucru. I/03/01

Îi întâlnim în Biblie, printre alţii, pe următorii predicatori: Moise, Iona şi Pavel. Fiecare caz este unic în ce priveşte trimiterea şi răspunsul la trimitere. Astfel, Moise a încercat în toate felurile să evite trimiterea, dar în cele din urmă a ascultat şi s-a dus (Exod 3,11-13; 4,1-18). Iona a fost trimis de Domnul la Ninive ca să rostească o avertizare; nu ni se spune dacă a promis sau nu, dar a încercat să dispară, numai că Domnul l-a trecut prin peripeţii şi a insistat, până când acesta s-a dus la Ninive, iar lucrarea sa a fost extrem de eficientă, deşi spre nemulţumirea lui (Iona 1-4). I/03/02

Primul predicator a încercat să refuze pentru că nu avea încredere în capacitatea sa de predicare: „Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară şi cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbeşti Tu robului Tău; căci vorba şi limba mi-este încurcată” (Exod 4,10). Al doilea a încercat să se eschiveze de la datorie pentru că nu-i plăcea auditoriul şi nici modul în care Dumnezeu îl trata: „Ah, Doamne! Nu este aceasta tocmai ce ziceam eu când eram încă în ţara mea? Tocmai lucrul acesta voiam să-l înlătur fugind la Tars. Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi că Te căieşti de rău!” (Iona 4,2) I/03/03

Domnul a fost perseverent în fiecare caz, în cazul lui Moise prin argument şi făgăduinţă: „Cine a făcut gura omului? Şi cine-l face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul? Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus” (Exod 4,11.12). În cazul lui Iona, Domnul a folosit elementele naturii ca argument care să-l convingă pe rebelul predicator să-şi facă datoria (Iona 1,4-17). I/03/04

Există şi un caz literalmente pozitiv? Da, este vorba de apostolul Pavel. Cu toată preistoria lui şocantă, când a fost chemat şi trimis de Dumnezeu în lucrarea de vestire a evangheliei, Saul din Tars, devenit Pavel, a acceptat şi nu a mai dat niciodată înapoi: „Doamne, ce vrei să fac?”

12

(Fapte 9,6 pr. p.). „De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti, ci am propovăduit . . .” (cap. 26,19.20 pr. p.). I/03/05

I/04. Experienţa convertirii şi a consacrării mele

M-am născut într-o zi de Sabat. Era în după-amiaza acelui Sabat din 20 noiembrie 1938, când tatăl meu, Mihai Radu, pe atunci pastor asistent al Comunităţii Craiova, ţinea predica. O soră a intrat în sala de adunare şi i-a făcut semn să temine mai devreme şi să vină acasă imediat; mă născusem eu. La domiciliu, aşa cum era atunci. Născut într-o zi de Sabat, cu scurt timp înainte de predica tatălui meu sau chiar în cursul ei, cum puteam face altceva în viaţă decât să predic eu însumi Cuvântul lui Dumnezeu? I/04/01

La vârsta de circa 8-9 ani, mă aflam într-o zi singur pe dealul Grădiştea, din Slatina, în apropiere de casa părintească. Deodată, mi-a trecut prin minte întrebarea: „Unii oameni sunt religioşi, alţii nu; eu ce să fac?” Şi m-am hotărât pe loc, fără să ştiu prea bine ce fac, să trec de partea lui Dumnezeu. Era prima mea sclipire de orientare religioasă, precis produsă în suflet de Duhul lui Dumnezeu, deşi crescusem în cămin adventist şi mă bucurasem de toate avantajele intelectuale şi spirituale care provin din aceasta. Vine, totuşi, o clipă, când iei o decizie, fie şi într-o formă primitivă, cum a fost atunci. I/04/02

Timp de 8 ani, între 1945-1953, adică de la vârsta de 7 la 15 ani, am trăit în oraşul Slatina, din judeţul Olt, şi mergeam cu părinţii la Comunitatea Curtişoara, situată la 8 kilometri distanţă de oraş. Pe jos. Cum tatăl meu păstorea patru comunităţi, de cele mai multe ori era absent de la Curtişoara; în Sabatele acelea, predicau diverşi slujbaşi, dar, mai ales, prezbiterul Alexandru Bălan, agricultor, ca şi toţi ceilalţi. Era un bun vorbitor, care m-a luminat, m-a înflăcărat, m-a inspirat. Aşa am ajuns să mă întreb dacă voi reuşi vreodată să predic, pentru că doream. După una din predicile sale, s-a cântat pentru închidere cântarea numărul 327, „Ce bine e când tot mereu, pe braţul Tău mă sprijin eu!” Înainte de rugăciune, fratele Bălan a zis: „Să invităm şi alţi oameni la adunare, ca să se simtă şi ei bine pe braţul lui Isus!” I/04/03

După vara anului 1953, am locuit timp de 3 ani în oraşul Piteşti, unde mergeam la casa de rugăciune, o capelă luterană de pe Bulevardul Republicii, închiriată de Comunitatea Adventistă. Aici am întâlnit un alt model, de asemenea prezbiter, un fost mecanic de locomotivă, acum pensionar, fratele Florea Postelnicescu. Şi predicile sale m-au atras. Studia mult Biblia, uneori până la miezul nopţii sau mai târziu, când se pregătea să predice. Predicile sale erau bine organizate, deşi fratele nu avea nicio pregătire teologică. Folosea o mulţime de texte şi le aplica bine. Amintind făgăduinţa Mântuitorului că, dacă avem credinţă cât un grăunte de muştar, putem zice unui munte să se mute şi s-ar muta, fratele Postelnicescu a zis: „Domnul nu S-a referit la munţii geografici, ca să deformăm pământul, ci la munţii de greutăţi.” În altă predică: „După ce a păcătuit cu nevasta lui Urie, hetitul, David nu a mai avut pace.” Era practica sa să zică, după începerea unei idei: „Dar să nu vorbesc eu. Să vedem ce zice Biblia.” Şi citea un text sau mai multe în acel sens. I/04/04

13

În ziua de 8 iulie 1956, am fost botezat de pastorul Nicolae Marinescu în Râul Doamnei, afluent al Argeşului, lângă oraşul Piteşti. În toamna aceluiaşi an, am început studiile la Seminarul Teologic Adventist din Bucureşti, pe care le-am terminat în iunie 1960. După ani de activitate în administraţie şi în primul meu district, districtul Gorj, am fost întărit prin binecuvântare ca pastor în Sabatul de la 29 aprilie 1972, în cadrul Comunităţii Târgu Jiu; a oficiat preşedintele de atunci al Uniunii de Conferinţe, fratele Ioan Tachici, asistat de fratele Alexandru Constantinescu, preşedintele Conferinţei Sibiu, şi de fratele Aurel Pălăşan, consilier la acea conferinţă. De atunci L-am servit în continuare pe Dumnezeu şi cauza Sa în diferite districte din România, Australia şi Statele Unite ale Americii, cum şi în cadrul altor activităţi ale bisericii. Nu mi-am putut niciodată imagina viaţa în afara lucrării de predicare a evangheliei şi am investit tot timpul şi toate energiile mele în acest scop măreţ. I/04/05

14

II. O DISCIPLINĂ DUMNEZEIASCĂ

Predicatorul este un purtător de cuvânt al lui Dumnezeu, este omul de care se foloseşte Cerul pentru vestirea soliei mântuirii, sub toate aspectele ei. De aceea, putem numi lucrarea de predicare a adevărului biblic o disciplină dumnezeiască. În Sfânta Scriptură, este revelat planul lui Dumnezeu de salvare a păcătoşilor, de refacere în om a chipului Creatorului său. Sfânta Scriptură este oglindirea gândirii şi a iubirii divine în limbaj omenesc, aşa cum profeţii, evangheliştii şi apostolii au fost inspiraţi de Duhul Sfânt să scrie. Oricine se ocupă de răspândirea acestei comori de înţelepciune cerească este în slujba Atotputernicului şi face o lucrare de origine divină. Mintea sa, gura sa şi întreaga sa fiinţă vor fi călăzite de acelaşi Duh Sfânt care a inspirat apariţia revelaţiei scrise. II/00/01

II/01. Terminologie

Omiletica este arta predicării.1 Aş menţiona că omiletica este şi o ştiinţă, pentru că are legi şi se bazează pe cunoştinţă dobândită prin observare şi experienţă. Disciplina omileticii are două părţi fundamentale: pregătirea unei predici şi prezentarea ei. Termenul „omiletică” vine de la „omilie” (în româneşte s-a omis acel „h” iniţial care se scrie pentru „spiritul aspru”), adică o cuvântare religioasă. Aşa a fost înţeles din timpuri străvechi, deşi verbul respectiv se referea şi la discuţie în general. În Noul Testament, sunt folosiţi mai mulţi termeni pentru această lucrare de transmitere a soliilor lui Dumnezeu într-o formă sistematică, dintre care cei mai frecvenţi sunt următorii: II/01/01

Homileo – a vorbi, a conversa2 (Luca 24,14.15; Fapte 20,11). II/01/02

Dialegomai3 – a discuta, a dezbate, a argumenta, a se adresa, a vorbi (Fapte 20,7; 18,4). II/01/03

Kerysso4 – a proclama, a vesti, a predica (Marcu 1,14; 16,15; 1 Cor 1,23); substantive derivate sunt keryx (1 Tim 2,7), propovăduitor, vestitor, şi kerygma (Rom 16,25), solie, predică, proclamare. II/01/04

Euangelizo5 – a aduce veşti bune, a predica veşti bune, a predica, a proclama (Rom 15,20). II/01/05

Omiletica este o disciplină vastă, aşa cum se poate observa din simpla contemplare a bibliografiei; nimeni nu o poate prezenta, în scris sau verbal, de la A la Z. Eu am avut destule greutăţi în efortul de a mă opri din acest avânt şi m-am gândit la învăţatul Bogdan-Petriceicu Hasdeu, care a încercat redactarea primului dicţionar enciclopedic în limba română, Etymologicum magnum Romaniae (1886), dar a realizat trei volume şi introducerea la volumul patru, fără să treacă de litera B. II/01/06

1 New Webster’s Dictionary and Thesaurus of the English Language (Danbury, CT: Lexicon Publications, 1993), 463.

2 Barclay M. Newman, Jr., A Concise Greek-English Dictionary of the New Testament (Stuttgart, West

Germany:Württemberg Bible Society, 1971), 125. 3 Ibid., 43.

4 Ibid., 100.

5 Ibid., 74-75.

15

Aşteptând la rând pentru masa de prânz la cantina complexului pentru adunări de tabără (camp) din Prescott, Arizona, în iunie 2003, am fost întrebat de evanghelistul B. G., de ce nu scriu o carte. Am răspuns că există prea multe cărţi, cine ar mai citi-o şi pe a mea? Am adăugat că, de fapt, deja lucrez la redactarea unei cărţi de omiletică. Spre surprinderea mea, el a schimbat cursul discuţiei, punându-mi acum o întrebare nu tocmai încurajatoare: „Şi ce crezi că ar aduce cartea aceea nou, altfel decât tot ce s-a scris în această disciplină?” I-am răspuns că eu cred că va fi, într-adevăr, diferită de toate celelalte, pentru că reprezintă experienţa mea personală îndelungată în acest domeniu. II/01/07

Aşa cum am văzut deja şi vom mai vedea, omiletica este disciplina care studiază legile şi principiile unei expuneri orale, plăcute şi rodnice, a Cuvântului lui Dumnezeu, precum şi mijloacele concrete de aplicare a acestora. Ea nu trebuie să devină un scop în sine, ci un mijloc eficace în lucrarea de răspândire a adevărului sacru. Trebuie evitate schemele rigide care-l înrobesc pe vorbitor, stingherindu-i avântul şi trebuie pledat pentru o omiletică vie, un produs al practicii. Mai bine praştia lui David, decât armura greoaie a lui Saul. Nu o omiletică urzită artificial în birou, după ale cărei tipare să fie strâmtorat slujitorul amvonului, ci una care să-l ajute efectiv în valorificarea propriului său potenţial. Succesul trebuie măsurat după modul în care Cuvântul prezentat a corespuns nevoii de hrană spirituală a ascultătorilor şi după atmosfera de har şi pietate ce a rezultat, cucerindu-i pe ascultători pentru lucrarea lui Hristos. II/01/08

Omiletica este, de fapt, nu o teorie scolastică, ci persoana vie care vesteşte soliile cerului; după ce a dobândit suficientă cunoştinţă de principiu şi metodologie din cărţi, şcoală şi experienţă, fiecare predicator trebuie să-şi găsească propria sa filieră, să fie el însuşi, după măsura de credinţă şi har dăruite de Dumnezeu. II/01/09

Notez în continuare câteva aspecte generale ale experienţei mele în aria omileticii:

* Am avut, încă din copilărie, admiraţie faţă de predicatori şi faţă de arta predicării.

* Omiletica s-a predat în seminar abia în ultimul an, anul IV, de aceea a trebuit să mă instruiesc şi în particular, mai ales în particular.

* Am predicat în toţi anii, cu începere din toamna anului 1956, în special în limba română, dar şi în limbile germană şi engleză, în 8 ţări de pe 3 continente.

* Am predat omiletica la Seminarul Teologic Adventist de Ziua a Şaptea din Bucureşti, în anul şcolar 1980-1981, şi am scris atunci un curs ad-hoc în scopul acesta, pe care l-am dactilografiat în suficiente exemplare, pentru uzul elevilor.

* În august 1998, la Mid-America Union Conference din Lincoln, Nebraska, am participat la un curs de omiletică numit „Advanced Sermon Design”/”Concepţie de predică avansată”, predat de Dr. Kenneth B. Stout, ca parte din programul de pregătire pentru doctorat.

* În timpul pastoraţiei mele în districtul american Kingman/Bullhead City din Arizona, între anii 2000-2005, la sugestia unei persoane, făcută într-un comitet de numiri, am ţinut un seminar de omiletică pentru membrii comitetului nou-ales.

16

* Îmi place omiletica şi îmi place să predic. Aceasta este viaţa mea. Oamenii care nu au o pasiune pentru predicare nu ar trebui să predice. II/01/10

Terminologia folosită în omiletica românească ar trebui să fie îmbogăţită, pentru o exprimare mai uşoară şi mai variată. În limba engleză se zice „to preach a sermon”; tradus strict ar fi „a predica o predică”, ceea ce în româneşte nu sună plăcut, fiind o tautologie, substantivul românesc derivând din verbul asociat, în timp ce engleza are doi termeni diferiţi. Noi spunem „a ţine o predică”, „a prezenta o predică”, „a expune o predică”. Eu aş propune următoarea familie de cuvinte: „a amvoniza” (o temă), „amvonizare”, „amvonistică”. Voi face uz de aceşti termeni, nu prea des, deşi nu am nicio garanţie că se vor încetăţeni, deoarece o limbă nu se naşte în birou, ci în gura oamenilor din popor, iar lingviştii şi scriitorii o cizelează. Chiar dacă există reţineri, cred că şi termenii următori sunt acceptabili: „cuvântare”, „discurs”, „prezentare”. II/01/11

În anul 2007, l-am solicitat pe fratele Marius Munteanu, preşedintele Conferinţei Moldova, să mă ajute la efectuarea unui sondaj de opinie în rândurile pastorilor din cadrul conferinţei respective. Dânsul a fost foarte amabil, servindu-mă în mod exemplar. Acţiunea consta în a se răspunde la următoarele două întrebări:

(01) Ce este o predică? (02) Când se poate spune: „Aceasta a fost o predică bună, o predică reuşită”? II/01/12

Consider că întregul material obţinut este un fel de miniomiletică, de folos oricui doreşte să înveţe mai mult despre această disciplină binecuvântată. Sigur că unele răspunsuri sunt discutabile sau chiar cutezătoare, dar informative despre modul de gândire al acestor slujitori ai evangheliei. Au participat 41 de persoane. Răspunsurile date la prima întrebare sunt incluse la capitolul V, „PREDICA ÎN OBIECTIV”, subcapitolul V/01, „Noţiunea de predică – definiţii şi clasificare”, iar cele date la cea a doua întrebare apar la capitolul III, „ACTIVITATEA DE PREDICARE”, subcapitolul III/07, „Calitatea activităţii de predicare”. II/01/13

II/02. Instruire în disciplina omileticii

Preşedintele Uniunii de Conferinţe din România ne-a spus odată că pastorii ar trebui să scrie schiţe de predici pentru prezbiteri, după care aceştia să predice în lipsa lor. Ar fi fost o muncă enormă pentru pastori şi nu tocmai formativă pentru prezbiteri, de aceea am ales o altă soluţie: în Comunitatea Galaţi, la sediul ei de pe strada Grădina Veche numărul 13, am ţinut un curs de omiletică pentru comitetul comunităţii. După ani de zile, unul din acei membri, de data aceasta prezbiter, mi-a amintit de acel curs şi arăta cât de mult i-a folosit în formarea sa pentru predicare. S-a împlinit astfel proverbul: „Dacă dai aproapelui un peşte, îl va mânca şi nu va mai avea nimic; dacă îl înveţi să pescuiască, se va descurca singur mai departe şi va avea ce să mănânce.” Acela a fost primul curs de omiletică pe care l-am ţinut vreodată şi m-am bazat numai pe observaţiile şi pe experienţele mele. II/02/01

La seminarul nostru din Bucureşti, după ce am predat omiletica timp de un an, dat fiind faptul că eram şi consilier şi călătoream mult în ţară, mi s-a cerut să predau Literatura Română, iar pentru omiletică a fost numit un alt profesor, foarte erudit şi respectat pentru cunoştinţele sale

17

şi pentru arta sa amvonistică excelentă. La o lecţie de Literatura Română, elevii m-au rugat să sacrific o oră din acel curs ca să le expun orientarea mea în ce priveşte omiletica. Am făcut-o în modul cel mai simplu şi era clar că se prefera praştia lui David în locul echipamentului sofisticat al lui Saul. II/02/02

Am studiat timp de un an şcolar la Seminarul Teologic Adventist de Ziua a Şaptea din Darmstadt, Germania Occidentală, în anii 1979-1980, trimis de Uniunea de Conferinţe din România. La sfârşitul acelui an şcolar, seminariştii absolvenţi au ţinut, în aula seminarului şi în prezenţa colegilor şi a corpului profesoral, predici pentru notă la omiletică. Am observat tensiunea teribilă prin care treceau seminariştii şi mă întrebam: „Nu ar fi oare o probă mai concludentă cu privire la capacitatea lor de predicare dacă ar fi observaţi un timp mai îndelungat în comunităţi, decât să se tragă o concluzie cu urmări asupra viitorului lor pe baza comportării într-o jumătate de oră de emoţii chinuitoare?” Testul înregistra mai degrabă capacitatea lor de a-şi stăpâni emoţiile sub presiune, decât adevăratul lor potenţial şi aptitudinea lor de a predica. II/02/03

III. ACTIVITATEA DE PREDICARE

18

În capitolul acesta mă voi referi la o serie de aspecte ale acestei lucrări pentru salvarea sufletelor din păcat. Când un singur păcătos este recuperat din împărăţia întunericului, cerul întreg se bucură (Luca 15,7.10). Trezindu-se din somn îmbogăţit cu visul profetic al scării ce unea pământul cu cerul, patriarhul Iacov a strigat: „’Cu adevărat, Domnul este în locul acesta şi eu n-am ştiut.’ I-a fost frică şi a zis: ‚Cât de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!’” (Gen 28,16 ult. p. şi 17) III/00/01

Aş parafraza, transferând simţămintele şi cuvintele lui Iacov asupra lucrării de predicare a Cuvântului lui Dumnezeu: „Cât de înfricoşată este această activitate! Ea este menită să-i aducă pe oameni la poarta cerurilor. În clipele când se rosteşte Cuvântul, Dumnezeu este prezent şi predicatorul trebuie să ştie lucrul acesta. Să-i fie şi frică, nu o frică/slăbiciune psihică, aşa cum ar fi frica de fiare sălbatice, bandiţi, furtuni sau boli, ci convingerea şi siguranţa că aceasta este o lucrare extrem de solemnă, care trebuie tratată cu cea mai deplină seriozitate.” III/00/02

Şi apoi trebuie o rugăciune ca a lui Solomon: „Dă dar robului Tău o inimă pricepută, ca să . . . deosebească binele de rău” (1 Împ 3,9 pr. p.) şi să poată rosti Cuvântul Tău cu înţelepciune, iubire şi îndrăzneală! III/00/03

III/01. Noţiunea de predicare şi semnificaţiile ei

S-ar putea, oare, trage concluzia că orice predică, originând de la Dumnezeu, este perfectă, infailibilă? Nu, pentru că şi factorul uman este implicat şi contribuie. Să admitem însă că mesajul ar rămâne exact cum îl lansează Dumnezeu şi ar fi, deci, desăvârşit. Atunci, de ce să mai studiem omiletica? De ce să mai pregătim predica? Doar ne ridicăm şi predicăm, Dumnezeu va vorbi prin noi. Nu este aşa. Ca şi în cazul profeţilor biblici sau extrabiblici, inspiraţia de sus se concretizează în gândire şi în limbaj omenesc, elementul uman având aici misiunea şi libertatea să acţioneze. Acest element uman poate face erori sau poate chiar să spună lucruri grave, să răstălmăcească adevărul, de aceea ascultătorii trebuie să recepţioneze mesajul ca iudeii din Berea, în mod analitic, verificând ei înşişi corectitudinea celor afirmate (Fapte 17,11). Niciun ascultător nu este lipsit de răspundere în faţa judecăţii zilei de apoi, sub cuvânt că predicatorul l-a dus în eroare, în mod voluntar sau involuntar. III/01/01

Şi mai este ceva: inspiraţia de care are nevoie şi de care beneficiază predicatorul nu este aceeaşi ca a profeţilor. Este mai degrabă o iluminare a minţii de către Duhul lui Dumnezeu, pe baza căreia acesta este chemat să acţioneze. III/01/02

Jonas Arrais a formulat următoarele 26 de definiţii metaforice ale lucrării de predicare:6 (01) predicarea este instruirea oamenilor cu o lacrimă în ochi; (02) predicarea este adevărul incandescent; (03) predicarea este Cuvântul lui Dumnezeu în mână, focul lui Dumnezeu în inimă şi zelul lui Dumnezeu în suflet; (04) predicarea este darul lui Dumnezeu împachetat într-o voce entuziastă; (05) predicarea este conştiinţa morală a unei naţiuni; (06) predicarea este sufletul bisericii; (07) predicarea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire; (08) predicarea este precursorul redeşteptării; (09) predicarea este inima bisericii; (10) predicarea este doctrină

6 Jonas Arrais, „There Is Bread in the ‚House of Bread’”/”Există pâine în ‚casa pâinii’”, Elder’s Digest/Publicaţia

prezbiterului (Ministerial Association of the Seventh-day Adventists, octombrie-decembrie 2007), 3.

19

înveşmântată în entuziasm; (11) predicarea este zâmbetul iubirii; (12) predicarea este cel mai mare adversar al păcatului; (13) predicarea este demisia îndoielii; (14) predicarea este eşecul fricii; (15) predicarea este moartea deprimării; (16) predicarea este sfârşitul decepţiei; (17) predicarea este hrana credinţei; (18) predicarea este profunzime prezentată cu simplitate; (19) predicarea este restauratorul relaţiilor sfărâmate; (20) predicarea este vindecătorul inimilor zdrobite; (21) predicarea este renaşterea visurilor ruinate; (22) predicarea este cel mai mare duşman al iadului; (23) predicarea este cel mai bun prieten al păcătosului; (24) predicarea este cina sfântului; (25) predicarea este geniu cu aureolă; (26) predicarea este foc de la amvon care topeşte gheaţa de pe bănci. III/01/03 Bruce Mawhinney afirmă că „predica trebuie să fie întotdeauna formulată cu o declaraţie de scop.”7 Adică nu predicăm niciodată ca să predicăm, ci urmărim un obiectiv precis; acesta trebuie stabilit înainte de a pregăti predica şi trebuie avut întotdeauna în minte în cursul elaborării şi al prezentării ei. Acest scop trebuie să fie atât de clar, încât orice ascultător atent să-l distingă chiar fără a fi anunţat sau declarat, deşi autorul citat vorbeşte de o „declaraţie de scop”. III/01/04 Potrivit cu Wayne McDill, arta predicării se bazează pe daruri sau talente naturale şi îndemânare dobândită prin practică.8 În opinia sa, predicarea înseamnă experienţă şi comunicare. III/01/05 Scriind despre esenţa predicării, C. Raymond Holmes arată că este „un lucru înfricoşător” şi „un lucru înveselitor”.9 El afirmă mai departe: „Se zice că există trei elemente de bază în predicare: solia (predica), predicatorul şi comunitatea.”10 Raportul dintre vorbire şi ascultare îl analizează astfel: „Când este vorba de comunicarea Cuvântului lui Dumnezeu, a asculta bine este tot atât de important ca şi a predica bine. Aşa cum predicatorul este chemat să predice numai evanghelia dată, tot astfel închinătorul trebuie să asculte de acea evanghelie.”11 III/01/06 Aşa cum explică Floyd Bresee, predica nu este circulară, ci eliptică, având în unul din focare adevărul biblic, iar în celălalt nevoile oamenilor.12 Şi eu cred că ascultătorii trebuie să participe la realizarea predicii, lucru esenţial pentru o prezentare cu succes. Acest lucru se poate constata prin efectele diferite obţinute de aceeaşi predică, ţinută de acelaşi predicator, în adunări diferite. Un public atent, participant şi entuziast sporeşte calitatea şi eficacitatea predicii; din contra, un public încruntat, nepăsător sau absent îi reduce virtuţile şi îl trage pe

7 Bruce Mawhinney, Preaching with Freshness/Predicând cu prospeţime (Grand Rapids, MI: Kregel Publications,

1997), 71. 8 Wayne McDill, The 12 Essential Skills for Great Preaching/Cele 12 aptitudini esenţiale pentru o predicare măreaţă

(Nashville, TN: Broadman and Holman Publishers, 1994), 9. 9 C. Raymond Holmes, It’s a Two-Way Street/E o stradă cu două sensuri (Washington, DC: Review and Herald,

1978), 7. 10

Ibid., 55. 11

Ibid., 28. 12

Floyd Bresee, Homiletical Presentations/Prezentări omiletice (seminar cu pastorii în Phoenix, Arizona, 4-6 ianuarie 2004, 36 pagini), 23.

20

predicator în jos. În fond, orice predică ar trebui să fie considerată doar o introducere în subiect, urmând ca ascultătorii să şi-o completeze, pentru binele şi dezvoltarea lor. III/01/07

III/02. Libertate în activitatea de predicare

Putem constata două posibilităţi în lucrarea de predicare a Cuvântului lui Dumnezeu şi anume: pe bază de instruire formală şi în formă spontană (în alte domenii se distinge între profesionişti şi amatori). Cartea aceasta este destinată să fie un ajutor pentru toţi cei ce doresc să predice evanghelia în public, oferindu-li-se, pe cât se poate, îndrumările necesare pentru o bună pregătire şi o bună prezentare a învăţăturilor sacre. III/02/01

Dar numai aşa se poate predica? Să luăm cazul demonizatului din Gadara, despre care se vorbeşte în unele evanghelii, de exemplu în Marcu 5,2-20. Acest om era o teroare pentru toată regiunea aceea; stăpânit de Satana, trăia o viaţă sălbatică, umblând dezbrăcat, locuind în morminte şi pe munţi, sfărâmând lanţurile şi cătuşele cu care era legat, ţipând şi tăindu-se cu pietre. La intervenţia Mântuitorului, omul a fost eliberat de sub puterea vrăjmaşului şi a putut fi văzut de gadareni „şezând jos îmbrăcat şi întreg la minte” (vs. 15 ult. p.). III/02/02

Când Isus Se pregătea să urce în corabie, fostul demonizat L-a rugat stăruitor să-l lase să meargă cu El, cred că din recunoştinţă, admiraţie, iubire, dar şi de teamă că duhurile rele s-ar putea întoarce. Domnul nu a fost de acord, ci i-a trasat o sarcină: „Du-te acasă la ai tăi şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine” (vs. 19). Rezultatul: „El a plecat şi a început să vestească prin Decapole tot ce-i făcuse Isus. Şi toţi se minunau” (vs. 20). Nu e loc aici să discutăm de ce multor bolnavi vindecaţi Domnul le interzicea să vorbească despre experienţa lor, în timp ce acestui om chiar i-a poruncit să răspândească această ştire fericită. III/02/03

Ideea urmărită este alta: un om care nu avea absolut nicio pregătire teologică, nicio cunoştinţă de exegeză, hermeneutică sau omiletică, a fost trimis să predice. Cât putea realiza? Textul spune că toţi se minunau; şi-a impresionat absolut toţi ascultătorii. Contrastul era uriaş: un om periculos, stăpânit de Satana, imposibil de controlat e acum normal şi are zel pentru evanghelie. Bineînţeles că oamenii îl ascultau, iar el avea ce să le spună: nu teorii, nu maxime – experienţa minunată a vindecării lui. Şi cine a cauzat-o? Isus Hristos din Nazaret, marele Prooroc din Palestina. III/02/04

Din acest punct de vedere, poate exista libertate totală de predicare, libertate de cărţi şi fiţuici, când la bază este o experienţă binecuvântată cu Dumnezeu. O viaţă schimbată este cea mai puternică şi mai interesantă predică. Închipuiţi-vă însă că, la o aşa minune experimentată, se adaugă cunoştinţe solide din Cuvântul lui Dumnezeu, însoţite de o instruire temeinică în ce priveşte modul de prezentare a lor. Efectele sunt formidabile. III/02/05

Să privim însă libertatea în predicare din alt punct de vedere: se poate predica orice? Cât de departe poate predicatorul să ducă libertatea sa de mişcare? Cineva spunea că libertate absolută nu există, că şi în Eden, în condiţii de perfecţiune, tot exista un pom oprit. Eu aş spune că o libertate totală nici nu ar trebui dorită. Predicatorul trebuie să cunoască şi să respecte cu pietate nişte limite: niciodată împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, niciodată chestiuni

21

îndoielnice, interpretări cabalistice, poveşti vulgare etc. Vom mai reveni asupra acestui subiect. În principal, e bine să reţinem că persoana care se află la amvon, în slujba lui Dumnezeu şi în slujba poporului, nu poate face tot ce vrea şi nu poate spune tot ce îi trece prin cap. Amvonul nu e tribună, nu e bar sau altceva de felul acesta. E un loc sacru. III/02/06

Predicatorul trebuie să-şi impună o anumită disciplină a libertăţii: să predice Cuvântul, să consulte Spiritul Profetic, să citeze surse demne a fi amintite, să se controleze citind comentariul biblic adventist, ca să fie sigur că nu depăşeşte partea carosabilă a drumului. Dacă eşti predicator adventist, predică învăţătura de credinţă a Scripturii într-un mod adventist, susţinând interesele acestei mişcări cu toată fidelitatea şi seriozitatea. III/02/07

III/03. Activitatea de predicare – o preocupare permanentă

O predică bine organizată se epuizează în mai puţin de o oră. Numai atât predică slujitorul lui Dumnezeu? Desigur, viaţa sa trebuie să fie o predică, o epistolă „cunoscută şi citită de toţi oamenii” (2 Cor 3,2 ult. p.). Dar mai mult decât atât, aşa cum zice Bruce Mawhinney, „pentru a avea succes ca predicator, omul trebuie să-şi orienteze întreaga sa viaţă către amvon.”13 Interesant, aşa este? Da, predica trebuie să fie o preocupare permanentă a predicatorului. El compune predici în pat, sub duş, când călătoreşte, oricând. Le şi prezintă în mod imaginar. Predicatorul trebuie să perceapă aproape încontinuu un public ascultându-l, predica să fie viaţa lui, umbra lui, neîncetată ca şi respiraţia, să se surprindă adesea „vorbind singur”, predicând, gândindu-se cu voce tare (sigur, nu în public!). III/03/01

Unele din predicile mele şi chiar părţi din această carte s-au născut în timpul unor meditaţii nocturne, aşa cum zic psalmiştii: „Eu binecuvintez pe Domnul, care mă sfătuieşte, căci până şi noaptea îmi dă îndemnuri inima” (Ps 16,7). „O iau înaintea străjilor de noapte şi deschid ochii, ca să mă gândesc adânc la Cuvântul Tău” (Ps 119,148). Uneori, o predică întreagă s-a format în mintea mea în mod rapid. După aceea, m-am dus imediat la masa de scris şi am notat-o sau în dimineaţa zilei respective am încercat să recuperez părţile ei cât se poate de exact. Dacă nu scrii imediat, se mai pierde. Inspiraţii pot veni în orice moment şi în orice loc, când sunt la volan, când discut cu cineva, când ascult o predică, fie în casa de rugăciune, fie înregistrată. Acele gânduri trebuie aşternute pe hârtie cu prima ocazie, altfel inspiraţia se risipeşte. III/03/02

III/04. Riscurile activităţii de predicare

Referindu-se la predicator, Ellen G. White a scris:

El trebuie să se străduiască să înţeleagă marea nevoie şi marele dor al sufletului. Când se află în faţa comunităţii sale, să-şi aducă aminte că, printre ascultătorii săi, sunt unii care se luptă cu îndoiala, aproape cu disperare, în pragul deznădejdii; alţii care, hărţuiţi neîncetat de ispită, duc o luptă crâncenă cu adversarul sufletelor. Fie ca el să-I ceară Mântuitorului să-i dea cuvinte care vor întări aceste suflete pentru lupta cu cel rău.

14

13

Bruce Mawhinney, Preaching with Freshness/Predicând cu prospeţime (Grand Rapids, MI: Kregel Publications, 1997), 29. 14

Ellen G. White, Gospel Workers/Slujitorii evangheliei (Washington, DC: Review and Herald, 1915), 152.

22

Există riscul de a ignora sau a neglija astfel de probleme, dar răspunderea în faţa Cerului este înfricoşătoare. III/04/01

Nu este uşor să faci lucrarea unui predicator. Există şi alte riscuri, de exemplu, învinuirea: „M-aţi predicat!” În fond, ce onoare! De ce se supără oamenii dacă sunt predicaţi? Nu cred că există predicator care să scape de o asemenea acuzaţie. Chiar sora White a fost învinuită astfel în urma unei predici ţinute în Elveţia (a fost misionară în Europa în anii 1885-1887). Sunt de acord că nicio predică nu trebuie să-l aibă drept ţintă, în mod maliţios, pe un anumit ascultător. Totuşi, de multe ori, această suspiciune este neîntemeiată. Un frate din Comunitatea Târgu Jiu îmi spunea odată, referindu-se la această obsesie a unor ascultători: „Eu, dacă mi se potriveşte ceva din predică, mă bucur că nu am venit degeaba la adunare!” Acestei obsesii, mulţi îi răspund cu zicala: „Dacă ţi se potriveşte căciula, poart-o!” Eu am constatat că adevărul îi supără numai pe cei ce sunt certaţi cu adevărul. Zicea fratele Pavel Crişan: „Vai de predicatorul care nu vorbeşte nimănui!” III/04/02

Într-o comunitate din Moldova, al cărei pastor eram, când am vizitat familia fratelui T. P., acesta mi-a povestit că fiica sa dorea să fie admisă la o şcoală profesională, dar admiterea era foarte dificilă, datorită numărului mare de concurenţi. Cineva i-a dat sfatul să discute cu un anumit profesor şi să-i dea un dar ,,însă nu bani, pentru că nu-i va primi, ci un ‚cartuş’ sau mai multe de ţigări străine foarte scumpe”. Fratele mi-a mărturisit în continuare că a făcut acest lucru şi fiica sa a fost admisă. I-am răspuns că mă mir cum a putut face aşa ceva şi că, pentru protecţia comunităţii, voi vorbi despre acest caz într-o predică, pentru că s-ar putea ca şi alte persoane să păcătuiască la fel sau într-un alt mod asemănător. L-am asigurat că voi vorbi numai în principiu, fără să dau niciun nume şi, bineînţeles, mi-am respectat promisiunea. III/04/03

Israeliţii nu erau departe de ţara promisă, iar cei 40 de ani de peregrinaj prin pustie se apropiau de încheiere, când poporul a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise: „Pentru ce ne-aţi scos din Egipt, ca să murim în pustie? Căci nu este nici pâine, nici apă şi ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă” (Num 21,5). Grâul din cer, hrana îngerilor primeşte epitetul de „hrană proastă”! Să nu se mire nimeni: se vor găsi uneori oameni care să critice până şi cea mai binecuvântată solie, o predică muncită cu toată seriozitatea şi prezentată cu înţelepciune, pietate şi dragoste. Iubitorii păcatului sunt ultrasensibili, de aceea niciun predicator să nu-şi facă iluzia că va fi scutit de neaşteptate şi complet nefondate reproşuri. Pavel a spus că „omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte” (1 Cor 2,14). Auditoriul nu e întotdeauna format numai din oameni duhovniceşti, de aceea e nevoie de răbdare şi de multă rugăciune pentru sufletele amăgite de vrăjmaş. III/04/04

Bruce Mawhinney afirmă:

Predicarea este una dintre cele mai dificile activităţi pe care le cunosc. Cere totul de la predicator. Îi cere muncă grea, agonizantă – nu muncă fizică, ci chin mintal şi spiritual care vine din lupta împotriva puterilor şi domniilor satanice. Predicarea biblică este o declaraţie de război împotriva împărăţiei întunericului.

23

Satana nu stă deoparte trândav. Când îl găseşte pe cineva care este harnic şi credincios în lucrare, rugăciune şi Cuvânt, porneşte la atac.

15 III/04/05

Când am scris temele despre Sabat şi cele despre viaţă şi moarte, câte şapte din fiecare serie, pentru evanghelizări, Satana mi-a făcut greutăţi aproape insurmontabile. A trebuie să fac uz de multă rugăciune, muncă, perseverenţă şi încredere în cel Preaînalt, ca să pot, totuşi, răzbate şi să suport teribilele lovituri. Pentru mine era clar că stârnisem mânia balaurului. III/04/06

Un ziar ne informează că, într-o biserică din Statele Unite, în timp ce pastorul Fred Winters predica, în ziua de duminică, 8 martie 2009, vizitatorul Terry Sedlacek a scos pistolul şi l-a împuşcat pe acesta în inimă mortal. Primul cartuş a lovit Biblia predicatorului, al doilea inima sa. Ucigaşul marcase ziua aceea în calendarul său ca fiind „ziua morţii”. Ziarul continuă: „’Indiferent de identitatea sau motivele făptaşului, crima a fost lucrarea diavolului’, a zis Jeff Ross, un predicator laic din acea biserică. ‚Care altul ar face-o? Cineva care a vrut să oprească mesajul său.’”16 Cred că este clar: diavolul urmăreşte să atace Biblia şi inima predicatorului. De altfel, apostolul ne avertizează: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită!” (1 Pet 5,8) III/04/07

III/05. Importanţa activităţii de predicare

Referindu-se la esenţa şi semnificaţia lucrării de predicare, profesorul C. Raymond Holmes declară:

Adevărata predicare este Dumnezeu descoperindu-Se pe Sine. Ea nu este vorbărie despre Dumnezeu, ca şi cum El nu ar fi altceva decât un subiect de discuţie. Predicarea dă glas dialogului dintre Dumnezeu şi om, iar acel dialog este tot atât de necesar pentru viaţa de credinţă cum este sângele pentru trupul fizic. . . . Predicarea nu ar mai trebui să fie privită ca un monolog, adică curgând doar într-o direcţie, de la predicator la ascultător. Ea nu este doar lucrarea unui om, ci o experienţă împărtăşită.

17

Experienţa predicatorului poate fi ilustrativă, ea poate ajuta la explicarea şi iluminarea textului, însă nu devine parte din Cuvântul lui Dumnezeu. Predicarea este Cuvânt al lui Dumnezeu numai când conţinutul fundamental al acelei predicări este evanghelia cea veşnică, deşi încadrată în limbaj omenesc contemporan.

18

A predica înseamnă a fi răpit în procesul creator al lui Dumnezeu şi a participa la el. Noi ne ocupăm cu Cuvântul lui Dumnezeu, iar când Dumnezeu vorbeşte, ceva se întâmplă. Există un început, ceva nou. Viaţă. Există o confirmare, o creştere, dezvoltare. Există un scop, o împlinire, o culminare.

19 III/05/01

După Floyd Bresee, lucrarea pastorală nu poate fi creştină decât dacă are în centrul ei predicarea, pentru că Hristos proceda aşa:

15

Bruce Mawhinney, Preaching with Freshness/Predicând cu prospeţime (Grand Rapids, MI: Kregel Publications, 1997), 31. 16

U. S. A. Today, cotidian din Statele Unite. Pastorul Fred Winters împuşcat în timpul predicii (9 martie 2009, secţia A), 3. 17

C. Raymond Holmes, It’s a Two-Way Street/E o stradă cu două sensuri (Washington, DC: Review and Herald, 1978), 57. 18

Ibid., 58. 19

Ibid., 61.

24

(01) El plasa predicarea în centrul lucrării Sale (Luca 4,18.19). (02) Ucenicilor li s-a poruncit să predice (Marcu 16,15). (03) Sarcina permanentă a ucenicilor este să predice (Marcu 3,14). (04) Nu există scuză pentru neglijarea lucrării de predicare (Luca 9,59.60).20 III/05/02

Jonas Arrais ne informează că s-a făcut un sondaj de opinie între unii pastori în legătură cu răspunderile slujbei de predicator. Aceste răspunderi sunt: (01 administraţia; (02) instruirea; (03) predicarea; (04) lucrarea pastorală, (05) lucrarea duhovnicească; (06) gospodărirea comunităţii. Iată constatările sale pe baza acelui sondaj: „Sute de predicatori au fost întâmpinaţi cu întrebarea: ‚Care crezi că este cea mai importantă din toate aceste lucrări?’ Răspunsul dat de majoritatea covârşitoare a fost: ‚predicarea’. Întrebarea a doua a fost: ‚Care ocupă cel mai mult din timpul dumneavoastră?’ La acea întrebare, răspunsul covârşitor a fost: ‚administraţia’, iar predicarea a ocupat ultimul loc pe listă. Ce tragic! Lucrarea pe care o considerăm cea mai importantă este aceea pe care o facem cel mai puţin.”21 III/05/03

Accentuând centralitatea predicării evangheliei în contextul vieţii de comunitate, Arrais afirmă: „Nimic să nu ia locul ei. Niciun concert să nu se prezinte în timpul alocat pentru predică. Nicio cantată să nu fie oferită în timpul predicii. . .”22 III/05/04

Articolul scris de Arrais porneşte de la textul din Rut 1,1, unde citim că familia Elimelec a părăsit localitatea Betleem (numele acesta înseamnă „casa pâinii”), pentru că era foamete şi s-a dus să locuiască pentru o vreme în Moab. În casa pâinii, oamenii nu aveau pâine. Autorul face următoarea aplicaţie: „În calitate de conducători spirituali, trebuie să ne asigurăm că predicarea se bucură de o prioritate înaltă în cursul serviciului de închinare al bisericii. Trebuie să fim conştienţi de faptul că, în calitate de predicatori, noi pregătim şi oferim cea mai bună pâine pentru membrul bisericii.”23 III/05/05

III/06. Necesitatea activităţii de predicare

Nu o dată, cu prilejul întocmirii unor programe pentru serviciile divine muzicale, s-a discutat în legătură cu admiterea unei scurte cuvântări. „Nu e cazul”, au zis unii, „şi aici predică? Oamenii sunt sătui de predici!” Aceeaşi justificare se aminteşte şi când se insistă ca predicile să fie scurte (adică mai scurte decât scurte!): că oamenii sunt sătui de predici, de aceea ar trebui găsite noi modalităţi de folosire a timpului petrecut de popor la casa de rugăciune. Sătui de predici? Cine a constatat lucrul acesta? S-a făcut vreun sondaj de opinie? Când? Unde? De cine? O asemenea saturaţie nu există decât în închipuirea unora. III/06/01

Am predicat Cuvântul lui Dumnezeu timp de peste cinci decenii şi nu numai pentru români, ci şi pentru germani şi vorbitori de limbă engleză. Peste tot, oamenii au vrut să mai audă şi, de

20

Floyd Bresee, Homiletical Presentations/Prezentări omiletice (seminar cu pastorii în Phoenix, Arizona, 4-6 ianuarie 2004, 36 pagini), 18-19. 21

Jonas Arrais, “There Is Bread in the ‘House of Bread’”/”Există pâine în ‘casa pâinii’”, Elder’s Digest/Publicaţia prezbiterului (Ministerial Association of the Seventh-day Adventists, octombrie-decembrie 2007), 3 (citând din cartea Teaching on Preaching/Predând disciplina predicării, de Jack Hyles). 22

Ibid. 23

Ibid.

25

multe ori, mi s-a spus să nu mă uit la ceas. Există o foame, o dorinţă generală după soliile cerului şi aceasta este imposibil de satisfăcut. Probabil că persoanele care fac constatarea amintită mai sus, constatare absolut subiectivă, sunt ele înseşi lipsite de dorinţa de a auzi propovăduirea adevărului. În Matei 24,14, Domnul Isus a spus că evanghelia va fi propovăduită până când va veni sfârşitul, adică până la încheierea harului. Nu am ajuns încă acolo. III/06/02

Nu trebuie să renunţăm la predicarea Cuvântului lui Dumnezeu pentru simplul motiv că există şi ascultători mofturoşi. Dumnezeu i-a cerut lui Ezechiel ceea ce şi astăzi cere: „Să le spui cuvintele Mele, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta” (Ezec 2,7 pr. p.). Nu toţi ascultătorii reacţionează la fel; unii poate aşteaptă să se renunţe la predicare, dacă nu corespunde capriciilor lor, sau poate chiar îşi astupă urechile şi îşi închid inimile faţă de evanghelia lui Isus Hristos, în timp ce alţii tânjesc după soliile harului, aşa cum a fost cazul în Antiohia Pisidiei în urma predicii lui Pavel: „Când au ieşit afară, neamurile i-au rugat (pe Pavel şi pe Barnaba) să le vorbească şi în Sabatul viitor despre aceleaşi lucruri” (Fapte 13,42). Adevărul este că marea majoritate a credincioşilor sunt interesaţi într-o propovăduire de calitate; ei sunt deschişi faţă de glasul lui Dumnezeu şi sunt încântaţi când aud solii ancorate în Scriptură, ba chiar sunt toleranţi faţă de limitele şi slăbiciunile predicatorilor în alte activităţi, dacă predicarea este eficientă. III/06/03

Nimic nu poate înlocui predica: nici studiul personal al Bibliei, nici altă lectură sau activitate spirituală, oricât ar fi ea de valoroasă. Predica este învăţătură vie, rostită într-un loc consacrat, de către un om consacrat, pe care îl conduce Spiritul lui Dumnezeu. Oamenii sunt atât de solicitaţi în zilele de muncă pământească. Ritmul trepidant al săptămânii îi epuizează, de aceea, pentru ei Sabatul este ca o oază binecuvântată în deşertul deşertăciunilor vieţii. Ei vin la adunare dornici să audă predici. Dacă există, totuşi, şi persoane saturate sau neinteresate în auzirea Cuvântului predicat, este menirea şi sarcina predicatorului să încerce a le trezi interesul pentru adevărul cel veşnic. III/06/04

Aşa cum poate omul să mănânce pâine de trei ori pe zi timp de optzeci de ani, fără să se dezguste vreodată de ea, aceeaşi virtute o prezintă hrana spirituală a adevărului. Predica adevărată satisface cerinţele sufletului, fără a-l obosi şi fără a-l satura vreodată. Dorinţa, mereu împlinită, rămâne mereu deschisă spre noi împliniri. E o sete veşnică pe care istoria o constată cu certitudine de aproape două milenii şi, de fiecare dată, nevoia după Cuvântul lui Hristos se înnoieşte. Fântâna adevărului, care-L reprezintă pe El, nu poate seca. La marea Galileii şi în alte locuri, Mântuitorul a predicat evanghelia împărăţiei – Cuvântul întrupat propovăduia Cuvântul scris. Oamenii Îi sorbeau cuvintele de pe buze. III/06/05

De ce predicăm? Pentru că aşa ne-a poruncit Domnul Isus Hristos: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi evanghelia la orice făptură” (Marcu 16,15). Nu toţi propovăduiesc evanghelia din motivele aşteptate de Mântuitorul. „Unii, este adevărat, Îl propovăduiesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă, dar alţii din bunăvoinţă. Aceştia din urmă lucrează din dragoste, ca unii care ştiu că eu sunt însărcinat cu apărarea evangheliei; cei dintâi, din duh de ceartă Îl vestesc pe Hristos, nu cu gând curat, ca să mai adauge un necaz la lanţurile mele. Ce ne pasă? Oricum, fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este propovăduit. Eu mă bucur de lucrul acesta şi mă voi bucura” (Filip 1,15-18). III/06/06

26

De ce trebuie să continuăm a predica? Aşa cum am arătat deja, pentru că lucrarea de răscumpărare nu a ajuns la încheiere. Maestrul le-a cerut urmaşilor să predice evanghelia „la orice făptură” (Marcu 16,15), „ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci (abia atunci) va veni sfârşitul” (se va socoti această lucrare terminată, Mat 24,14 ult. p.). Iată în continuare câteva din motivele fundamentale pentru continuarea activităţii de predicare a Cuvântului:

(01) diversitatea oamenilor (întâlnim, mereu şi mereu, alţi indivizi care au nevoie să audă cuvintele lui Hristos); (02) diversitatea nevoilor oamenilor (solii Domnului trebuie să satisfacă cele mai diferite nevoi spirituale ale ascultătorilor); (03) diversitatea învăţăturilor (adevărul este nelimitat şi multilateral, iar predicatorii, potrivit cu aptitudinile lor, trebuie să le vestească oamenilor acest adevăr); (04) dificultatea sau chiar imposibilitatea pentru ascultători de a reţine şi a asimila tot ce se predică, de aceea, adevărurile au nevoie să fie repetate mereu şi mereu, în diferite feluri şi forme, aşa cum le-a scris apostolul Pavel credincioşilor din Filipi: „Mie nu-mi este greu să vă scriu mereu aceleaşi lucruri, iar vouă vă este de folos” (Filip 3,1 ult. p.). III/06/07

III/07. Calitatea activităţii de predicare

În continuare, avem răspunsurile date de 41 de pastori la întrebarea: „Când se poate spune: ‚Aceasta a fost o predică bună, o predică reuşită’”?24 III/07/01 (01) Când oamenii, în holul bisericii, în curte şi la întoarcere de la biserică, discută şi chiar îşi arată nemulţumirea faţă de adevărul biblic spus: aceasta confirmă că predica a fost o sabie cu două tăişuri şi nu doar ramuri de finic fluturând triumfător. (02) Când este informativă, formativă, morală, constructivă, apologetică. (03) Atunci când ai ceva de spus şi te faci destul de elocvent, poţi spune că o predică este cu adevărat bună sau reuşită! Dacă nu ai un public ţintă şi un mesaj pe măsură, în mod cert – nu vei avea o predică reuşită! Dacă însă Duhul Sfânt îl controlează pe pastor, dincolo de pregătirea lui profesională, putem spune că predica este reuşită sau bună! (04) (a) Atunci când oamenii care ascultă iau decizii privind o relaţie mai bună cu semenii şi cu Dumnezeu; (b) atunci când ascultătorii găsesc răspuns la frământările sufleteşti privind viaţa personală, de familie, de biserică, de societate etc. (05) Atunci când predica atinge inimile oamenilor, sensibilizează şi schimbă atitudinea, viaţa, comportamentul, când predica îi conduce pe ascultători să ia o decizie care produce o reală schimbare după asemănarea lui Hristos, predica este reuşită. (06) Predica bună este predica ce îndeplineşte scopurile pentru care a fost concepută: Dumnezeu să fie făcut cunoscut, planul de mântuire să fie înţeles şi ascultătorii să se hotărască de partea lui Dumnezeu. Nu este suficient să placă oamenilor, ci trebuie ca ascultătorul să zică la sfârşitul ei: „Trebuie să fac o schimbare în viaţa mea.” (07) O predică reuşită este aceea care este bazată pe Sfintele Scripturi, pe Spiritul Profetic, pe comentariile biblice şi pe alte surse autorizate şi care răspunde nevoilor ascultătorilor. Ea

24

Conferinţa Moldova, Sondaj de opinie (Bacău, România: 2007), pastori.

27

trebuie să fie spirituală, serioasă şi să determine hotărâre în viaţa ascultătorilor. O predică reuşită este hristocentrică. (08) O predică este bună atunci când Duhul Sfânt conduce vorbirea, îl impresionează pe ascultător şi acesta ia decizii pentru Domnul. Nu filosofia, vocabularul sau tehnica, ci Duhul Sfânt dă gustul „bun” predicii. (09) O predică bună este predica ce răspunde nevoilor spirituale, nevoii de Dumnezeu, nevoii de acordare a voinţei umane cu voinţa divină. Predica bună atinge inima, nu doar mintea. (10) O predică reuşită este aceea în urma căreia efectul scontat se regăseşte în viaţa ascultătorilor. (11) Predica reuşită este: – predica aceea care nu se uită; – predica despre care se mai vorbeşte şi după terminarea ei; – predica aceea care îl pune pe cineva pe gânduri; – predica aceea care are doar atâtea idei câte poate reţine auditoriul; – predica aceea care spune lucruri vechi şi lucruri noi în acelaşi timp; – predica aceea care dă naştere unei schimbări. (12) Când predica răspunde unei nevoi personale. (13) În primul rând, o „predică bună” este aceea în urma căreia ascultătorul ia o decizie şi e motivat pentru acţiune. (14) Atunci când ascultătorii înţeleg şi se hotărăsc să practice ceea ce au auzit (cu excepţia celor care nu vor să pună în practică). (15) Predica trebuie să-şi „atingă ţinta dorită de Dumnezeu şi de biserică”. Consider că o bună pregătire este esenţială, însă, fără harul din partea lui Dumnezeu, fără rugăciune, fără consacrare, o predică nu este altceva decât o cuvântare bine pregătită. (16) Este hristocentrică, conţine informaţie, dar apelează şi la afectiv. Reuşita constă în atingerea nevoii sufleteşti a ascultătorului şi determinarea lui să ia decizii de schimbare a vieţii, pentru a se asemăna cu Hristos. (17) Se poate spune că o predică este bună atunci când ascultătorii pleacă discutând subiectul, punându-şi întrebări, hotărâţi să pună în practică ceea ce au auzit, când predicatorul reuşeşte să se facă înţeles de către ascultători, iar ascultătorii percep mesajul ca pe unul transmis pentru ei, adică pentru nevoile lor personale. (18) O predică este bună atunci când îşi atinge scopul şi anume: cei care o aud, atunci când pleacă, sunt mai aproape de Hristos, de împărăţia