Povestirea „Cealaltă Ancuță”

Povestirea este specia epica de dimensiuni reduse cu un numar mic de personaje, mai mic decat cel al nuvelei, si cu actiune simpla, derulata pe un singur fir narativ. In povestire actiunea este plauzibila, iar atentia naratorului se concentreaza asupra evenimentelor, nu pe evolutia personajelor.

Mihail Sadoveanu a fost un mare scriitor al literaturii traditionale romane, autor de romane, povestiri si nuvele. A fost remarcat prin arta sa de povestitor si asemanat cu alti maestrii ai genului precum Ion Creanga. Un titlu reprezentativ pentru specia povestire este „Cealalta Ancuta”, fiind una dintre cele noua povestiri ce apartin volumului „Hanu Ancutei” publicat in 1928. Mihail Sadoveanu utilizeaza ca tehnica structurala principala povestirea in rama care reprezinta o forma de incadrare a mai multor naratiuni de sine statatoare intr-o alta naratiune. In „Cealalta Ancuta„ se evoca o poveste de dragoste din vremurile apuse, plina de evenimente si intamplari uimitoare. Ienache coropcarul se afla in rolul de narator care introduce ascultatorul in timpul evenimentelor trecute si contureaza cu detalii cadrul „Iernile pe atunci erau mai tari”.

„Cealalta Ancuta” iese in evidenta prin tema dezvoltata de catre autor. Tema principala este iubirea interzisa dintre doi reprezentanti care provin din medii sociale total diferite. Todirita Catana era „un razas cuprins”, slujitor al vornicului, iar Varvara era sora vornicului Bobeica. Prin aceasta tema se scoate in evidenta modul de gandire inapoiat deoarece in societatea acelei vremi era inaccetabil ca iubirea sa exsite intre reprezentantii a doua medii diferite „si a cutezat sa se-nteleaga cu sora luminatiei sale, duduca Varvara, - s-au fugit asta-noapte”. In ciuda barierelor impuse de ceilalti, ei ajung sa-si implineasca dragostea in finalul operei, evadand din societatea inapoiata si fugind in tara ungureasca. O scena di care reise tema principala este scena arestarii lui Todirita Catana. Aici este dezvaluit motivul pentru care a fost arestat razesul, iubirea pentru sora vornicului Bobeica. Intre Catana si Varvara exista o dragoste puternica deoarece protagonistul „pentru duduca Varvara poate sa-si deie si viata”. O a doua scena reprezentativa pentru tema dezvoltata este scena evadarii lui Catana. Iubirea i-a oferit protagonistului forta si curajul necesare evadarii si indeplinirii scopului final. Pentru iubire s-a eliberat din Turnul Goliei si a pornit in cautarea fetei „a raspuns atunci un arnaut batran, cine poate sa stie drumul pe care a apucat blastamatul acela?”.

Textul lui Mihail Sadoveanu respecta caracteristicile speciei povestire: accentul cade pe actiune, este subiectiv, predominana naratiunea, timp si spatiu proiectate la limita dintre real si fabulos, existenta unor personaje, subiect concentrat, final deschis, limbaj dominat de oralitate si ritmul lent al evenimentelor. O caracteristica importanta a povestirii este subiectivitatea naratorului, care povesteste intamplarile din viziunea proprie pe baza evenimentelor traite. Textul are la baza povestea lui Ienache coropcarul, care reda subiectivitatea operei. Naratorul este martorul si mesagerul care participa la evenimente, narand la persoana I „pe cand ma aflam in ulita la Carvasará… iaca s-arata dinspre Beilic, cu mare zvoana, o roata de arnauti”. Ienache coropcarul este un narator neacreditat care omite deliberat detalii pentru a accentua ambiguitatea si a mentine suspansul evenimentelor. In hanul Ancutei, povestitorul dezvaluie o intamplare din „vremea veche”, la care a participat si el. Subiectivitatea se observa din prezenta verbelor si pronumelor la persoana I „am intrebat”, „am zis eu”. In plus, Ienache coropcarul este cel care introduce ascultatorul in poveste realizand o comparatie intre vremurile apuse si cele prezente „in vremea veche s-au intamplat lucruri care astazi nu se mai vad”. Se poate observa subiectivitatea textului prin sentimentele de dor si de parere de rau pe care naratorul le implica in relatarile sale.

In incipit se fixeaza timpul si spatiul care sunt caracteristece povestirii, fiind proiectate la limita dintre real si fabulos. Autorul realizeaza antiteza dintre doua timpuri total diferite. Prezentul

este timpul povestirii, un timp decazut care si-a pierdut autenticitatea, pe cand trecutul este timpul bunastarii si al evenimentelor fabuloase. Trecutul se deosebeste de prezent prin natura umana, respectul oamenilor fata de cei superiori si credinta in Dumnezeu. Ienache isi aminteste cu dor de vremurile in care „nici prin targuri nu erau atatia venetici cu dugheni noua: si noi coropcarii eram imbratisati prin sate ca niste prietini buni”. Anotimpurile s-au schimbat „iernile pe-atunci erau mai tari” si ca oamenii respectau altfel puterea domneasca ”Cand iesea Voda de la Curtea Domneasca… prostimea se punea cu dosu-n sus si cu fruntea-n pulbere”. Actiunea se petrece in tineretea lui Ienache coropcarul, un timp mitizat si regretat de narator „Acum nici nu mai sunt oamenii care au fost”. Hanul Ancutei este toposul magic in care trecutul si prezentul se intalnesc. In povestire spatiul este bine precizat si conturat, fiind reprezentat de Iasi „tocmai de la targul Iesilor viu”, dar este alternant cu drumul, Romanul, hanul Ancutei si „podul umblator de la Tupilati”.

Subiectul operei este concentrat, urmarindu-se un singur fir narativ. Actiunea se petrece in ordine cronologica pe cand naratorul era tanar si se afla „in ulita la Carvasará”, unde participa la o intamplare care ii atrage atentia, arestarea lui Todirita Catana, un „razes nebun” care a indraznit s-o iubeasca pe Varvara, sora vornicului Bobeica „Arnautii umblau toti cu hamgerele si cu susanelele gata, parca s-ar fi temut ca omul legat sa nu rupa funia si sa-i deie la pamant cu dosul palmelor”. Povestirea se bazeaza pe faptele lui Todirita Catana care duc la evadarea sa si la rapirea Varvarei. Evenimentele au ritm lent si monoton care contureaza nostalgia naratorului si accentueaza suspansul. Actiunea este concisa prezentandu-se doar evenimentele importante din istoria razesului: inchiderea in Turnul Goliei „il duc ca sa-l inchid in turnul Goliei”, evadarea „a gasit undeva un cal, s-a dus; -unde sa-l aflam noi acum”, intalnirea cu Ienache, complicitatea cu Ancuta „lele Ancuta, am venit la sfatul si la prietinia dumitale” si rapirea Varvarei „ar fi scapat cu duduca Varvara in tara ungureasca”.

Limbajul operei este predominat de oralitate care reconstruieste atmosfera epocii si ofera autenticitate textului. Predominanta arhaismelor „vornic”, „coropocar”, „chimir”, „arnauti”, „razes” si a detaliilor vestimentare „era imbracat cu mintean si cu ciubote rosii cu tureatca rasfranta, ca un razas cuprins” cu scopul de a evidentia atmosfera epocii, a culorii locale si a oferi veridicitate evenimentelor. Prezenta moldovenismelor plaseaza actiunea in spatiul geografic Roman, Falticeni, Targul Frumos „om nalt”, „ciubote”, „ulita”. Se intalneste o ambundeta a interjectiilor, exclamatiilor si a interogatiilor care confera spontaneitatea operei „Cine-i omu ista si cum il chiama, jupane Coste?”, „Acu, baieti!”. Naratorul stapaneste arta istorisirii construindu-si povestirea prin tehnica amanarii, nu incepe imediat povestirea, se pregateste si explica de ce este o persoana viciata, nu dezvaluie detaliiele din final. Accentueaza ambiguitatea si pune la incercare fantezia si imginatia celor prezenti.

La actiune participa un numar mic de personaje care sunt situate intr-un plan secundar: Todirita Catana, Acncuta, Ienache, vornicul Bobeica, Costea Caruntu, paznicul turnului si batranul de la pod. Protagonistul este tipul omului care sparge conventiile si se revolta impotriva ordinii sociale, puterii, prejudecatiilor si nedreptatii, dar si tipul indragostitului care este dispus sa sacrifice totul in numle dragostei. Todirita Catana este personajul principal care apare de la inceputul pana la sfarsitul povestirii. Este fixat la limita dintre real si fabulos, avand un portret complex care valorifica toate modalitatile de caracterizare si care iese in evidenta prin trasaturile unui erou legendar. Caracterizarea directa este sugestiva intrucat celelalte personaje construiesc portretul protagonistului din mai multe perspective: Costea Caruntu il vede ca pe un ticalos, misel, nebun si nemernic „Aista-i un rau si-un misel, a raspuns slujitorul agiesc”. Naratorul la inceput se lasa influentat de spusele lui Costea Caruntu si il incadreaza in categorii miseilor. I se contureaza si un portret de legenda, batranul paznic spune despre acesta ca era un om foarte puternic care este inzestrat cu forte nemaivazute „Calul fuge in goana si el sta in picioare in sa. Ridica sacul de orz in mana dreapta. Bate ca un berbec cu capul, si pe cine-l paleste il da jos fara suflare.”. Pentru Ancuta el este un tanar de incredere pe care il ajuta neconditionat. Statutul social, moral si psihologic se

dezvaluie din informatiile oferite la inceput de Costea Caruntu: este „un razas nebun si nemernic din tinutul Vasluiului”, „fiind slujbas la luminatia sa vornicul Bobeica”, fost militar in armata germana, cu fapte cunoscute datorita nesabuintei sale. Este caracterizat indirect prin faptele care completeaza trasaturile personajului: spirit de sacrificiu „pentru duduca Varvara poate sa-si deie si viata”, forta neobisnuita „el a fost vrednic sa roada funia” si o tarie neobisnuita de caracter. Se defineste prin curaj de care da dovada in lupta sa pentru Varvara. Este un om curajos deoarece se impune singur impotriva puterii si a nedreptatii. Isi duce planul pana la capat fara sa aiba vreo urma de regret. Curajul il ajuta sa o salveze pe Varvara de la o viata in manastire si sa plece cu ea departe. Scena in care se dezvaluie modul de evadare reprezinta scena din care reiese cat de curajos era „a fost vrednic sa roada funia, s-o lege dupa aceea de-o gratie, sa-si faca loc prin fereastra si sa pogoare in lungul turnului”. O alta scena in care da dovada de mult curaj este scena rapirii Varvarei cand il leaga pe Costea Caruntu si fuge cu fata in tara ungureasca „am gasit intr-o saica pe mosneag legat. Si-n cealalta saica pe jupan Costea, strans in funii pana la sange, cu calus de rasina-n gura”.

Un rol important in construirea portretului protagonistului il are relatia acestuia cu Costea Caruntu. Este o relatie de opozitie, Todirita Catana este un razes, om simplu si destept pentru condtia sa sociala, iar Costea Caruntu este la ordinul vornicului Bobeica si este seful arnautilor „se afla intre arnauti unul Costea Caruntu, slujitor la agie”. O scena definitorie pentru relatia celor doi este scena arestarii lui Catana. Aceasta este prima confruntare directa din care Costea iese invingator si il trateaza pe Todirita cu aroganta, il umileste in public si il numeste nemernic „l-am legat cum vedeti si l-am batut peste falci cum se cuvine - de are sa-si stupeasca limba si maselele”. In ciuda umilintelor aduse Catana isi pastraza orgoliul si tinuta verticala, nelasandu-se doborat. Este calm cu o privire directa si il dispretuieste pe Costea Caruntu „Cel prins era intru adevar om nalt si voinic -subtire la mijloc, lat in spate. Avea mustati balae si ochii negri si se uita fudul in juru-i”. Pe parcurs relatia lor se transforma in una de vanat-vanator. Catana a evadat pentru a-si indeplini planul de a fugi cu Varvara. Costea Catruntu il doreste cu orice pret prins pentru ca se teme de consecintele care ar putea urma din cauza evadarii „la mine are sa se uite stramb luminatia sa vornicul Bobeica. Acum slujba mea si pricopseala mea au cazut jos”. Finalul inverseaza raporturile dintre cele doua personaje. Costea Caruntu crede ca-l va prinde pe evadat la Timisesti, iar pe Varvara o vor duce la manastire. In realitate se petrece exact pe dos, Todirita il leaga si il pedepseste „Costea, strans in funii pana la sange, cu calus de rasina-n gura” si fuge cu Varvara in tara ungureasca.

In opinia mea, „Cealalta Ancuta” este un text prin care autorul isi exprima viziunea personala despre iubirea adevarata. Iubirea este unicul motivul pentru care omul poate incalca barierele sociale si morale. Mihail Sadoveanu reuseste sa contureze cu o mare precizie societatea, oamenii si spatiul romanesc al acelei vremi.

In primul rand, sunt convins ca iubirea este un puternic imbold pentru omul obisnuit de a-si invinge limitele si de a trece peste barierele impuse de societate. Din actiunile protagonistului se observa iubirea adevarata pentru Varvara. Morala povestirii este ca dragoste invinge indiferent de condiitile grele prin care trece, iar ca exemplu il avem pe protagonist care reuseste sa-si implineasca dragostea.

In al doilea rand, cred ca textul contureaza aspectul general ale Moldovei din acea perioada. Se evidenteaza trasaturile general umane, spatiul geografic si societatea inapoiata. In „Cealalta Ancuta” se poate observa gandirea inapoiata a lumii, o gandire care inlantuieste dragostea adevarata si o condamna la neimplinire.

In concluzie, sunt de parere ca „Cealalta Ancuta” ilustreaza perfect imaginea societatii din acele vremuri in incercarea de a valorifica si de a evidentia tradiitiile,modul de gandire al oamenilor si povestile tragice de dragoste.