povesti rome, inventarierea patrimoniului imaterial al minoritatilor din regiunea hunedoara

2
RROMANE PARAMÌĆA (POVEŞTI ROME) - inventariere şi măsuri de conservare a patrimoniului imaterial rom din regiunea Hunedoarei este prima inițiativă de acest fel derulată în zona Hunedoarei, prin care se nevoia stringentă de cunoaştere a culturii şi tradițiilor rome din regiunea proiectului, prin abordare ştiințifică, şi cu scopul comunicării către majoritate şi alte minorități a patrimoniului comunitar rom. Demersul este cu atât mai important cu cât factorul coeziunii sociale este parte integrantă a funcțiilor culturii în societatea modernă. Derulat de către Asociația pentru Protejarea şi Promovarea Castelului Corvinilor Hunedoara, în parteneriat cu Fjellugla Kompetanse (Norvegia) şi este finanțat de către Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European şi Guvernul României prin Programul PA16/RO12 Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural. Proiectul va contribui la dezvoltarea durabilă a regiunii Vest, microregiunea Hunedoara, prin protejarea şi valorificarea patrimoniului imaterial al minorității rome. Pentru aceasta, sunt fixate următoarele obiective specifice: - Inventarierea patrimoniului imaterial al romilor din microregiunea Hunedoara - Asumarea de către comunitate a valorilor culturii minorității rome prin organizarea de expoziție tematice (2 luni) şi a unei serii de evenimente dedicate comunității rome la Castelul Corvinilor - Întărirea relațiilor bilaterale dintre România şi Norvegia prin dezvoltarea schimburilor de experiență şi promovarea modelelor de bună practică în domeniul comunicării publice. Activitățile proiectului sunt legate în principal de cercetare de teren şi inventariere, crearea unei baze de date multicriterială, dar şi de organizarea de evenimente pentru publicul de largă audiență şi promovarea proiectului.

Upload: alexandru-oprea

Post on 06-Sep-2015

4 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Proiect finantat de EEA Grants si Guvernul Romaniei.

TRANSCRIPT

RROMANE PARAMA (POVETI ROME) - inventariere i msuri de conservare a patrimoniului imaterial rom din regiunea Hunedoarei este prima iniiativ de acest fel derulat n zona Hunedoarei, prin care se nevoia stringent de cunoatere a culturii i tradiiilor rome din regiunea proiectului, prin abordare tiinific, i cu scopul comunicrii ctre majoritate i alte minoriti a patrimoniului comunitar rom. Demersul este cu att mai important cu ct factorul coeziunii sociale este parte integrant a funciilor culturii n societatea modern.Derulat de ctre Asociaia pentru Protejarea i Promovarea Castelului Corvinilor Hunedoara, n parteneriat cu Fjellugla Kompetanse (Norvegia) i este finanat de ctre Mecanismul Financiar al Spaiului Economic European i Guvernul Romniei prin Programul PA16/RO12 Conservarea i revitalizarea patrimoniului cultural i natural. Proiectul va contribui la dezvoltarea durabil a regiunii Vest, microregiunea Hunedoara, prin protejarea i valorificarea patrimoniului imaterial al minoritii rome. Pentru aceasta, sunt fixate urmtoarele obiective specifice: Inventarierea patrimoniului imaterial al romilor din microregiunea Hunedoara Asumarea de ctre comunitate a valorilor culturii minoritii rome prin organizarea de expoziie tematice (2 luni) i a unei serii de evenimente dedicate comunitii rome la Castelul Corvinilor ntrirea relaiilor bilaterale dintre Romnia i Norvegia prin dezvoltarea schimburilor de experien i promovarea modelelor de bun practic n domeniul comunicrii publice.

Activitile proiectului sunt legate n principal de cercetare de teren i inventariere, crearea unei baze de date multicriterial, dar i de organizarea de evenimente pentru publicul de larg audien i promovarea proiectului.

Durata proiectului este de 8 luni, iar valoarea total a finanrii nerambursabile este de 172.600 RON.