Povestea unui băiat care era foarte urât(Povestea nr. 14)

A fost odată un băiat care era foarte, foarte urât. Urechile lui erau teribil de lungi şi de-a dreptul ciudate. Avea şi un nas uriaş din cauză că era acoperit cu umflături, dinţii lui erau rupţi, iar cei rămaşi erau foarte negri. Corpul lui crescuse mare şi strâmb. Una peste alta se înfăţişa ca o pocitanie groaznic de privit. Viaţa acestui băiat era foarte grea, pentru că ceilalţi râdeau mereu de el. Îl batjocoreau, îi găseau tot felul de porecle caraghioase şi îl luau peste picior făcând mare haz pe seama lui. Absolut nimeni nu dorea să-i fie prieten, dar el se simţea neputincios şi nicicum nu reuşea să se apropie de altcineva de aceeaşi vârstă. Pentru că se simţea atât de pocit, nici la şcoală nu învăţa bine. Ura din tot sufletul să meargă la şcoală, pentru că în acel loc copiii îşi băteau joc cel mai mult de el şi-l chinuiau cel mai tare. Până şi părinţilor lui le era ruşine de el. Nici nu se fereau să-i spună în faţă cât era de urât şi cât de mult îi deranja pe ei acest lucru. Până la urmă băiatul n-a mat putut suporta şi s-a hotărât să fugă departe într-o pădure, unde să nu mai fie nimeni care să-i vadă urâţenia.

După ce şi-a strâns toate lucrurile de care credea că va avea nevoie pentru drum, băiatul cel urât a lăsat o scrisoare părinţilor săi, iar noaptea s-a furişat afară din casă şi a plecat. A intrat în desişul pădurii şi a mers adânc, tot mai adânc, până când s-a trezit lângă un râu foarte frumos, pe malurile căruia era numai muşchi verde şi moale de tot. Bietul băiat se simţea aşa de slăbit de drumul greu pe care-1 făcuse, încât s-a lăsat cât era de lung pe muşchiul moale şi a adormit adânc pe loc .

În timp ce dormea, băiatul a început să viseze. În visul lui se făcea că o zână foarte înţeleaptă a venit să-i vorbească. Zâna 1-a atins cu gingăşie pe umăr, iar vocea ei blândă şi dulce semăna cu murmurul unui izvoraş. Cu cât băiatul asculta mai mult vocea zânei înţelepte, cu atât devenea mai calm şi mai liniştit După ce au stat ei de vorbă îndelung despre urâţenia lui, zâna cea înţeleaptă i-a atins ochii şi a îndepărtat de pe ei un fel de solzişori, care semănau cu nişte lentile .Băiatul nu-şi dăduse niciodată seama că avea aşa ceva pe ochi. Deci era extraordinar de surprins şi de mirat. Acum se simţea cu mult mai bine şi se întreba de ce oare nu-şi dăduse seama înainte ce mult îl înşelau ochii. Pentru că, uite ce interesant, acum privind de jur împrejur chiar şi lucrurile i se păreau altfel. Culorile i se păreau mai luminoase. Toate străluceau mai tare.

Apoi zâna cea înţeleaptă i-a atins urechile, scoţând uşurel din ele două dopuri făcute din vorbele murdare pe care băiatul le auzise spuse despre el. Era şi mai uimit. Cum au putut ajunge dopurile acolo fără ştirea lui? Zâna cea buna a început să-i vorbească din nou, aşa că acum băiatul îi auzea vocea minunat de blândă foarte clar:

„Au fost foarte multe lucruri pe care nu aveai cum să le auzi, să le vezi şi să le înţelegi”, i-a spus zâna cea înţeleaptă. „Dar de-acum înainte eşti pregătit să vezi şi să auzi lucrurile într-un fel nou. În zilele şi nopţile care vor urma în viitor, oamenii şi întâmplările vor avea o cu totul altă înfăţişare şi vor suna cu totul altfel pentru tine: îţi vei da seama cine are cu adevărat grijă de tine, cine te respinge, cine este mânios şi rău şi cine te iubeşte cu adevărat. Vei putea pricepe cine îşi bate joc de tine sau caută să te umilească, astfel încât vei şti să te fereşti din calea acestor oameni. Toate aceste lucruri pe care le vei cunoaşte de aici înainte, te vor face sa-i înţe legi cu totul altfel pe ceilalţi. De aceea vei putea să te înconjuri cu persoane care vor avea grijă de tine, pentru că în sfârşit VEI FI CONVINS CĂ ŞI TU MERIŢI SĂ FII IUBIT.

Apoi l-a sărutat pe băiat pe frunte, şi l-a binecuvântat cu toată dragostea. Băiatul a simţit ceva greu de descris, ca un fior străbătându-i tot corpul până în inimă

şi în suflet. Mai târziu când s-a trezit din somn, şi-a dat seama imediat că i s-a întâmplat ceva cu totul deosebit şi important. Era convins că visul fusese special şi absolut extraordinar. S-a sculat şi s-a dus la pârâu ca să se spele. Privindu-şi chipul în unda limpede, a văzut cu uimire o înfăţişare care era de-a dreptul frumoasă. Şi-a amintit de ce i-a spus zâna care îl vizitase în vis. Atunci băiatul a înţeles pe loc că faţa atât de arătoasă pe care o zărea în oglinda apei acum, era imaginea propriei lui figuri. Şi-a dat scama că urâţenia lui nu fusese altceva decât o iluzie, o părere. Băiatul a priceput că într-un anume fel, cei din jurul său vorbindu-l de rău, sau batjocorindu-1, i-au strâmbat imaginea, adică părerea despre el însuşi, făcîndu-1 să se creadă îngrozitor de urât.

Întorcându-se pe drumul către casă, băiatul vedea lumea într-un fel care era cu totul nou pentru el. Ce ciudat: cât de minunate erau florile care creşteau pe cărare, iar păsările – ce cântece clare aveau. Până şi soarele parcă era mai puţin dogoritor. Când a ajuns acasă, părinţii nu i-au adresat nici un salut, pentru că nici nu băgaseră de seamă lipsa lui de acasă. În acea noapte, când s-a culcat din nou cu ai săi, băiatul i-a văzut şi pe ei cu totul altfel. De fapt păreau alunecaţi într-un somn ciudat, în care puteau să umble şi să vorbească, dar nu puteau să vadă şi să audă cu adevărat. Atunci băiatul a priceput în sfârşit că urâţenia sa era de fapt o parte din visul lor ciudat şi nu era deloc propria lui imagine!

Când s-a dus din nou la şcoală, a înţeles că şi pe colegii lui îi vede în cu totul alt fel. Băiatul şi-a dat seama cu care dintre ei s-ar putea împrieteni. Apoi a mai descoperit ceva uimitor: cunoscându-şi calităţile şi adevărata imagine, reuşea să descopere mult mai uşor pe cei buni din jurul său. Dar mai presus decât toate, acum când vedea lumea într-un mod atât de nou şi special a priceput şi înţelesul pe care îl avea dragostea, atât cea simţită de el, cât şi cea pe care o simţeau unii din jurul său. Aşa se face că, având această nouă posibilitate de a înţelege lumea, a descoperit pas cu pas, în fiecare zi care trecea, că inima şi viaţa lui se umpleau tot mai mult de bucurie...

*NOTĂ: Dacă spuneţi povestea unei fetiţe, povestea se va intitula "Povestea unei fetiţe care era foarte urâtă", iar eroina principală va fi desigur o fetiţă.