povestea mea -...

17

Upload: others

Post on 02-Sep-2019

29 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Povestea mea

În clasa a patra am terminat olimpiada la mate în 15 minute (am luat

locul 3). 4 ani mai târziu, la capacitate (cum se numea pe vremuri), la

mate, am luat 6,40.

Ca orice copil, visam să fiu pompier și astronaut. După facultate am ajuns programator.

În copilărie, mama a încercat să mă facă să iubesc sportul. M-a dus la karate, la judo, la tenis și la înot.Degeaba!

Mă plictiseam rapid de toate activitățile și nu-mi doream decât să mă joc pe calculator.

Sufeream de o lipsă acută de motivație și de viziune.Credeam că nu pot mai mult.

Eram gras (nu foarte, "doar" 12 kg peste medie).Nu aveam prieteni mulți (iar cu puținii pe care-i aveam, vorbeam despre jocuri pe calculator).Pierdeam vremea constant.

Să nu mă înțelegi greșit, mi se întâmplau și lucruri frumoase. Am avut totuși o prietenă în liceu (ok ok .. ÎN ALT ORAȘ!). Am jucat baschet (cu toate cele 12 kg bonus). Și m-am simțit destul de bine (jucându-mă pe calculator).

Adevărul este că pur și simplu pierdeam vremea. Nu aveam o direcție în viață.

Primul strigăt

În primul an de facultate, prietena mi-a spus că nu are ce vorbi cu mine!Și știi ce e mai rău? Avea dreptate!

Avea dreptate și când îmi spunea că am doar 2 prieteni. Sau când îmi amintea că nu mănânc sănătos (scuza mea: în complexul studențesc nu sunt decât shaworme).Să nu-ți mai spun că eram la Poli și restanțele se îngrămădeau! Ziua mea era un constant: "învață! învață! învață!", dar învățam la ceva ce nu-mi făcea plăcere. Eram sclavul propriei mele alegeri: eu am vrut Poli!

Eram la pământ, și nu întrezăream nicio ieșire din această situație. Noroc cu o voce care-mi șoptea că menirea mea este alta, *că pot mai mult*!

Cum crezi că îmi continui povestea?Crezi oare că am pus osul și am trecut de greutăți?

M-am lăsat de facultate după un semestru!

.. realizând ce alegere greșită am făcut!

De multe ori în viață ai impresia că îți dorești anumite lucruri și ai așteptări în direcția respectivă. Când ajungi să le obții, îți dai seama că nu erau așa de importante.Înveți ceva din asta? Nu! Continui să îți dorești alte lucruri..

Până la urmă responsabilitatea alegerilor pe care le fac e doar a mea

În viață ești pus în fața a nenumărate alegeri.

E normal să nu faci întotdeauna alegerea bună (chiar și de mai multe ori).Important este să-ți asumi responsabilitatea *și* să depășești momentul.

Învață lecția și treci mai departe.

Prima sclipire

Primul pas în direcția bună: am schimbat facultatea.Încă mai primesc întrebări de la cititorii mei, întrebări legate de facultatea pe care ar trebui s-o aleagă. Nu le dau sfaturi, dar le spun exemplul meu: trecând de la o facultate care nu-mi plăcea la una care-mi plăcea am trecut de la restanțe la bursă!

Atunci mi-am dat seama că în viață este important să faci ceea ce-ți place!

Și am început:- mi-am luat 3 servicii- m-am apucat de sport (am slăbit 12 kg dar asta e o altă poveste)- am început cursuri de dans- am făcut 2-3 sporturi extreme- am călătorit (în Sahara - pe banii mei, în Egipt - pe banii mei)

Mi-am dorit multe și m-am ales cu puține

La început eram plin de energie și îndrăgostit de viață.Îmi doream multe .. și dorințele se îndeplineau.În următorul an aveam tot 3 servicii, proiecte pe lângă, eram încă bursier, călătoream des.... dar multele activități începeau să mă sece de energie

Eram *defocalizat*. Făceam atât de multe lucruri încât nu apreciam niciunul.

Atunci am înțeles că trebuie să-ți alegi un singur drum în viață, unul pe care să pășești cu plăcere și cu bucurie.

Primul pas face diferența între teoreticieni și oamenii care au rezultate

Am realizat că făceam multe lucruri și că nu eram în stare să țin pasul.Nu doream să renunț la niciunul așa că mi-am concentrat interesele către time management.

Am citit zeci de cărți, am testat sute de tehnici, metode și principii până când am dat de cele care mi se potriveau.

Time managementul mi-a oferit timpul de a păși relaxat în direcția pe care mi-o doream. Timpul de a trăi și de a mă simți bine. Timpul de a-mi descoperi pasiunea și de a o monetiza.

Timpul e singura resursă cu adevărat limitată

Mai citește odată: Timpul este singura resursă cu adevărat limitată.Cea mai bună investiție a mea a fost în managementul timpului. Datorită acestui pas am făcut progrese considerabile!

Timpul a fost primul meu țel în dezvoltarea personală: să am timp să merg mai departe pe turbo!

Al doilea țel: lupta cu kilogramele

A urmat lupta cu kilogramele. Am studiat tehnici, principii, diete, programe de sport și multe altele.Am încercat o mulțime de prostii.*NIMIC* nu funcționa!

Erau amețitor de multe informații până când am dat de ceva ce mi se potrivea: Hacker's Diet.

Principiul era să numeri caloriile și să faci totalul.

Mi-am trecut într-un tabel caloriile de la toate mâncărurile din fastfoodurile din complex (încă mai am excelul).

Poate unii nu sunt de acord cu această modalitate de a slăbi. Rezultatul pentru mine a fost cât de poate de concret: *a funcționat*.

Am slăbit 10 kilograme!

Prima victorie mare!

(deja studiam managementul timpului și mai intens <-- de unde crezi că am avut timp pentru tot proiectul?)

Am realizat încă un lucru: internetul abundă de informație! Găsești sfaturi despre orice, sfaturi care se bat cap în cap.

Alege o direcție și ține-te de ea!

Chiar dacă nu-ți iese, măcar ai un rezultat concret și poți face schimbări. Dacă stai pe tușă nu vei câștiga niciodată!

Al treilea țel: socializarea

Următoarea destinație pentru mine a fost comunicarea (în special comunicarea cu sexul opus).La facultate aveam doar 2 prieteni și niște colegi cu care mă înțelegeam cât de cât. Trebuia să schimb situația.

Motivat de succesele anterioare (obținute grație metodei Succesul Aduce Succes), am studiat psihologie, seducție și comunicare.

Am organizat primul meu chef, în cămin. Au venit 2 fete și 8 băieți.

Nu mergea .. teoria era pentru teoreticieni, aveam nevoie de rezultate practice.

Așa că mi-am făcut un plan practic, 30 de zile de *misiuni* (cu dificultate crescătoare).Am început să intru în vorbă cu grupuri, cu fete și cu conectori.Depuneam efort dar aveam și rezultate. Lumea începea să mă invite în oraș (în sfârșit!).

M-am folosit de lecția învățată anterior: alege o direcție și ține-te de ea!

Așa mi-am lărgit cercul social. De la Bogdan-cel-cu-2-prieteni am ajuns la Bogdan-cel-pretutindeni-invitat.

Odată pe an, stau și mă uit peste misiunile pe care le-am făcut și zâmbesc.

De la începător la expert

Prima etapă a vieții mele a fost acumularea de cunoștințe. Am învățat extrem de multe: motivație, managementul timpului, socializare, psihologie, antreprenoriat, seducție, startup, comunicare, public speaking.

Eram tobă de carte, puteam să port discuții în toate domeniile (recunosc, fără fotbal sau politică locală). Discutam despre personalități cluster-b, cum să faci SEO la articole, ce să spui la prima întâlnire, cum să ții o prezentare de succes, geopolitică și multe altele.

Și totuși nu eram mulțumit deloc.Atât de multă informație și ce puteam să fac cu ea?

Atunci m-am concentrat pe traininguri.Învățam lumea și asta mă mulțumea..Dar nu pe deplin!

Vroiam să ajut mai mulți oameni, să-mi las amprenta în realizările lor.Așa am lansat primul proiect online, un proiect care s-a dovedit un adevărat succes.Am apărut la TV, în reviste și la radio.

Proiectul se numește CastigaTimp.ro și în cadrul lui învăț lumea cum să câștige timp și cum să se automotiveze pentru a-și îndeplini obiectivele.

Pe urmă, am mai lansat un proiect care are mii de vizitatori pe lună și în care oamenii învață despre ei înșiși: TestePsihologice.net

Aici am învățat o nouă lecție: fiecare capăt de drum e de fapt un nou început și abia când ajungi la final îți vei observa noua destinație.

Ce urmează!

Acum am un business lucrativ într-un domeniu de care sunt pasionat.Vreau să transform oamenii în lideri care sunt motivați să-și atingă țelurile, să se dezvolte personal și, la rândul lor, să contribuie la educația celorlalți!

Poți, pentru că și eu am putut! A putut copilul care a luat 6,40 la matematică și a abandonat fiecare sport de care s-a apucat.

- Vaida Bogdan, trainer Personalitate Alfa

Ghidul MotivațieiCât de des ți se întâmplă să te pui la calculator cu gândul că vei lucra la proiectul tău, iar la 5 minute după, să realizezi că de fapt stai pe Facebook? Sau să aștepți să se adune rufele murdare și vasele nespălate până nu mai ai de unde să mănânci?

Bineînțeles că ți se întâmplă! Cu toții avem nevoie de un imbold, din când în când, ca să ne ocupăm de treburile care nu ne plac, e uman.

Așa că, am creat acest ghid pentru membri comunităților Câștigă Timp și Teste Psihologice. În el, îți ofer 3 dintre cele mai eficiente tehnici de automotivare. Acestea sunt tehnicile cele mai apreciate de cursanții mei, tehnici care s-au potrivit pentru sute de oameni în diferite situații din viața lor.

Doresc să mai lucrez la acest ghid. Dacă descoperi erori sau neclarități te rog să-mi trimiți un mail la [email protected] .

Și acum, să începem!

1. Puterea primului pas!

Pentru orice realizare, primul pas este curajul.

Goethe

Fă ceva, orice!

Fă o listă.Organizează-te.Sau pur și simplu începe!

Pornește-ți motorașul.

Întotdeauna primul pas este jumătate din drum.

Nu mă apuc de treabă pentru că: (și aici vine o listă gigantică de motive, ce mai, de toate pentru toți).

Uneori, la traininguri, încep trecând pe flipchart toate problemele cu care se confruntă participanții. Pe urmă le luăm pe fiecare la rând și, împreună, învățăm cum să depășim problema.

Modul în care fiecare persoană depășește un moment din viața ei este unic și specific acelei persoane. Cu toții ne confruntăm cu situații dificile și, când ne-am învățat lecția, le depășim.

Ce am observat că este incredibil de eficient în majoritatea problemelor umane este primul pas. În momentul în care ai făcut primul pas în rezolvarea problemei, ai încetat cu procesul de învinovățire, ai încetat cu gândurile care te trag în jos și ai început procesul de rezolvare.

Primul pas face diferența între teoreticieni și oamenii care au rezultate. Oricât de grea e licența la care lucrezi, oricât de dificilă e problema în care te afli, în momentul în care ai început să faci ceva, felicitările mele!, jumătate din drum e deja parcurs.

Am publicat și o tehnică de auto motivare care se bazează pe acest prim pas: Tehnica Succesul Aduce Succes!

2. Lipsa unei direcții clare

Cred că jumătate din succesul în viaţă vine în primul rând din încercarea de a descoperi ce vrei să faci cu adevărat. Şi apoi să porneşti la drum şi să faci acest lucru.

Kirk Douglas

Mulți oameni consideră că se pierd în lumea asta. Că muncesc mult dar nu ajung niciunde.

Se simt așa pentru că nu și-au setat țeluri în viața lor. Până la urmă, nu poți să călătorești prin lume fără un plan dinainte stabilit.

Planificarea propriilor țeluri este un proces puternic care te motivează să-ți transformi viziunea în acțiune!

Când știi ce îți dorești în viață, știi unde să-ți concentrezi eforturile.În același timp știi și să determini ce te distrage de la țelul tău.

Lumea care a văzut filmul The Secret (sau care a citit cartea) se împarte între cei care cred și cei care nu cred.Vreau să-ți spun experiența mea personală legată de ce scrie în carte.

Acum câțiva ani, mi s-a stricat cheia la apartament.Mama trebuia să-mi trimită cheia de rezervă din alt oraș așa că am mers să dorm în noaptea respectivă la prietenă.Drumul către prietenă l-am parcurs de zeci de ori până atunci, puteam să jur că-l știu pe de rost.Dar când am mers acum, mă gândeam la cheia de la apartament.Pe drum .. am văzut .. 4 lăcătuși și 2 magazine unde se vindeau uși.Cu o zi înainte puteam să jur că nu știu unde se află un lăcătuș în oraș.Am făcut ochii cât cepele!

Ce s-a întâmplat de fapt?Mai știi când ai terminat școala de șoferi și vedeai numai mașini cu “Școala” prin oraș? Parcă înainte nu erau, nu?

Așa și acum.

În momentul în care ai o idee în subconștient, creierul tău observă oportunitățile din viața ta care pot contribui la acea idee. Oportunitățile existau și înainte, dar legătura nu era făcută.

Cum să-ți setezi țelurile (primii pași):

1. Îți creezi planul mare (ce dorești să faci în următorii 10 ani) și identifici țelurile care te ajută să ajungi acolo

2. Împarți țelurile respective în obiective mici, realizabile în câteva luni

3. Îți definești sarcinile care te vor ajuta să atingi obiectivele și te pui la lucru :)

Îți recomand să afli și De ce nu îți atingi țelurile propuse!

3. Trei motive pentru care ne pierdem motivația

Eșecurile sunt amprentele drumului către succes!

Charles F. Kettering

Să te menții motivat în fața unui proiect de lungă durată e o provocare! Mintea noastră e asaltată de gânduri negative, procrastinarea ne îndeamnă să pierdem vremea pe calculator și, dintr-o dată, ne mai piere și cheful!

Nu există o soluție simplă pentru lipsa motivației. Chiar dacă o rezolvăm pentru un proiect, de multe ori problema reapare la proiectul următor. Cheia este să ne înțelegem pe noi, punctele noastre forte și care sunt dezavantajele personalității noastre (iar pentru asta îți recomand cu mare căldură Testul Eneagramelor).

Motive pentru care ne pierdem motivația

În general ne lovim de 3 motive pentru care ne pierdem motivația:

1. Lipsa încrederii în noi - dacă nu credem că vom avea succes, de ce am mai încerca?

2. Lipsa focalizării - dacă nu știm exact ce ne dorim, oare ne dorim cu suficientă putere?

3. Lipsa direcției - dacă nu știm ce să facem, cum putem să ne motivăm să facem ceva?

Cum îți câștigi încredere în tine?

Încrederea în sine este, de obicei, direct proporțională cu stima de sine (pentru a-ți afla stima de sine îți recomand Testul Rosenberg).

Separă lipsa de încredere în acțiunea pe care o întreprinzi, de lipsa de încredere în propria persoană.

De multe ori lipsa de încredere în acțiunile pe care le întreprind e strâns legată de ignorarea realizărilor pe care le-am avut deja. Când nu sunt conștient de ce am reușit să fac acum, de cum m-am dedicat în nenumărate proiecte pe care le-am realizat cu succes, îmi atrag gânduri negative. Apare acel “nu sunt în stare”, împreună cu fratele mai mare: “nu cred că voi reuși”.

Când te concentrezi doar pe ceea ce-ți dorești, mintea ta îți oferă motivele pentru care nu ai reușit să realizezi încă acel lucru. Astfel, îți creezi “lumea” în care ai eșuat deja. Eșecurile trecute, problemele și deficiențele personalității tale îți domină mintea. Ajungi să fii gelos pe competiția ta și să găsești scuze pentru care nu ai avut succes.

Ca să scapi de acest pattern tot ce trebuie să faci e să te concentrezi pe apreciere și recunoștință. Alocă-ți timp să te apreciezi pentru realizările tale și să fii recunoscător celor care te-au ajutat să le îndeplinești. Concentrează-te pe ce ai reușit să faci până acum, pe realizările pe care le-ai avut și vei vedea cum emoțiile provocate de aceste gânduri îți cresc încrederea în propriile forțe.

Mintea de multe ori distorsionează realitatea pentru a-și confirma ceea ce crede. Cu cât gândești mai negativ, cu atât lumea din jurul tău te va sabota, va profita de tine și nu vei ajunge nicăieri în viață. Dacă gândești pozitiv, se va întâmpla exact opusul.

Iată și dovada.

Focalizează-te pe ceea ce îți dorești!

Al doilea motiv pentru care ne dispare motivația este lipsa focalizării.

Cât de des te concentrezi pe ceea ce nu-ți dorești, pe ceea ce eșuezi să faci?

Frica este, de multe ori, un imbold mai puternic decât recompensa.“Mi-e frică să fiu sărac”“Mi-e frică că nimeni nu mă respect㔓Mi-e frică să fiu singur”

Problema cu acest mod de gândire este că frica nu e acționabilă. Când te gândești la fricile tale nu faci nimic, de fapt, chiar procrastinezi!

Frica îți seacă rezervorul motivației!

Dacă ai intrat în cercul fricii, primul pas este să te concentrezi pe un țel concret. Având un țel tangibil, poți să-ți stabilești un set de acțiuni.

Dacă ți-e frică de a fi sărac, fă-ți un plan să-ți crești veniturile (iată și ce am făcut eu în direcția asta).

Cheia aici este să creezi un set de acțiuni pe care le poți realiza, să nu rămâi blocat.

Atâta timp cât faci un pas, oricât de mic ai face acel pas, la un moment dat, vei ajunge la destinație!

Cum îți determini direcția

Ultima piesă din puzzle.Dacă focalizarea se rezolvă printr-un țel bine definit, direcția o găsești când îți stabilești strategia zilnică.

Lipsa direcției ucide motivația din fașă! Fără a ști încotro să te îndrepți tot ce poți să faci este să te pui jos, indecis, procrastinând.

Un exemplu e clasicul student care-și dorește să devină antreprenor. Participă la 10 seminarii despre cum să-ți pornești afacerea dar afacerea lui este încă în planul ideilor.

Cheia în a-ți determina direcția este identificarea activităților care te duc către succes.

1. Fă o listă de sarcini cu ajutorul cărora îți vei atinge țelul.2. Ai grijă ca fiecare sarcină din listă să-ți ia 30 de minute, maxim o

oră.3. Lucrează la prima sarcină!

(am trișat! doar primul punct te ajută în direcția ta, următoarele te determină să-ți atingi obiectivul)

Când ai o listă concretă de sarcini care te duc în direcția bună, înspre țelul tău, vei ști întotdeauna *ce* trebuie să faci. Tot ce-ți rămâne e să faci!

E inevitabil să apară perioade în care nu ai energie, nu ai chef sau, pur și simplu, nu vrei să lucrezi.Nu lăsa perioadele acestea să te demotiveze!Tot ce trebuie să faci este să le accepți și să continui să te folosești de cele 3 tehnici pentru a-ți realiza țelurile.

În acest ghid am atins 3 dintre problemele motivației. Mi-ar face mare plăcere să-mi trimiți, pe mail, un feedback privind conținutul lui.Îți va fi de folos? Vei aplica ce te-am învățat în el?

Succesul tău mă motivează să continui să-ți ofer materiale de calitate.

Îți doresc o zi plină de succes!

PS: Dacă ți-a plăcut materialul și dorești să primești un ghid exclusiv despre Cum să câștigi o oră pe zi și încă 3 bonusuri: Cea mai bună tehnică de automotivare, Crește-ți puterea de concentrare instant! și Poți să faci munca a 30 de oameni?, intră pe www.castigatimp.ro/carte pentru a le descărca gratuit!

Poţți accesa restul materialelor pe: http://www.castigatimp.ro/carte