povestea cifrelor

10
Povestea cifrei 1 A fost odată ce-a fost, de când Hâncu şi Pământul, să ne ţină tot cuvântul, că acesta-i începutul … Când Dumnezeu a făcut Pământul, a făcut şi Soarele şi Luna … Când Soarele era pe cer, Luna era în partea opusă a Pământului şi niciodată nu se întâlneau. Şi tare ar fi vrut să se apropie de frăţiorul ei, Soarele! Dar, iată că într-o zi, ce se gândi Luna? Pe când era iarăşi Soarele pe cer, în mijlocul zilei, Luna trimise un cârlig lung, lung împletit din fir de mătase, ca să tragă Soarele spre ea, să-i fie mai aproape. Dumnezeu văzu cârligul trimis de Lună şi îi plăcu felul în care aceasta îl lucrase. Cu toate acestea îl topi repede şi apoi o certă: Unu

Upload: mihai-traian

Post on 05-Jul-2015

4.272 views

Category:

Documents


2 download

TRANSCRIPT

Page 1: povestea cifrelor

Povestea cifrei 1

A fost odată ce-a fost, de când Hâncu

şi Pământul, să ne ţină tot cuvântul, că

acesta-i începutul …

Când Dumnezeu a făcut Pământul, a

făcut şi Soarele şi Luna …

Când Soarele era pe cer, Luna era în

partea opusă a Pământului şi niciodată nu se

întâlneau. Şi tare ar fi vrut să se apropie de

frăţiorul ei, Soarele!

Dar, iată că într-o zi, ce se gândi Luna? Pe când era iarăşi Soarele pe cer, în

mijlocul zilei, Luna trimise un cârlig lung, lung împletit din fir de mătase, ca să tragă

Soarele spre ea, să-i fie mai aproape.

Dumnezeu văzu cârligul trimis de Lună şi îi plăcu felul în care aceasta îl lucrase.

Cu toate acestea îl topi repede şi apoi o certă:

- Tu eşti numai una! Soarele e numai unul! Nu puteţi să vă apropiaţi! Despărţiţi

veţi fi pe veci!

De atunci, când cineva a dorit să arate semnul unui singur lucru a desenat acel

cârlig trimis de Lună către Soare.

Şi aşa a apărut cifra 1 …

Unu

Page 2: povestea cifrelor

Povestea cifrei 2

A fost odată, pe când oamenii nu ştiau

să scrie sau să citească, un copil pe nume

Petrişor. El era un mare iubitor de păsări şi

animale. Dimineaţa, cum se trezea, se ducea

în curte, dădea de mâncare animalelor, le

mângâia, vorbea cu ele, iar acestea îl

răsplăteau cum puteau: cu lapte, ouă, iar

altele, mai mândre, îi dădeau câte o pană

colorată din coada lor.

Într-o zi mohorâtă, când norii negri acopereau cerul, un vultur mare trecu pe

deasupra casei lui Petrişor şi, din greşeală, scăpă din cioc două ouă în căpiţa de fân.

Petrişor nu recunoscu ce fel de ouă sunt şi se gândi că trebuie să afle. Luă ouăle, le duse

la căldură şi aşeză pe ele o găină care tocmai vroia să clocească. După câteva zile ieşiră

din ouă două răţuşte gălăgioase, care parcă nu-şi găseau locul prin curte. Cu timpul,

răţuştele ciudate au părăsit curtea, iar, peste o vreme, Petrişor le găsi pe iazul de la

marginea satului. Erau tare frumoase! Chemă tot satul să le vadă! Toţi au rămas uimiţi

privind aceste păsări minunate cu gâtul lung şi unduit şi cu penele curate.

Şi, pentru că erau două astfel de păsări, oamenii au hotărât că de câte ori trebuiau

să scrie cifra doi să reprezinte cele două păsări graţioase.

Şi aşa a apărut cifra 2 …

Doi

Page 3: povestea cifrelor

Povestea cifrei 3

Se povesteşte că în momentul naşterii

Domnului Iisus Hristos cei trei magi erau pe

drum, îndreptându-se către locul spre care îi

călăuzea steaua.

Cel de-al doilea mag se afla aproape

la aceeaşi distanţă atât de primul, cât şi de al

treilea mag. Toţi priveau spre cer şi

urmăreau steaua care vestea naşterea Fiului

Domnului. Şi, iată că un curcubeu îi uni

printr-un arc pe primul şi pe al doilea mag,

iar un alt curcubeu îl uni pe al doilea mag de cel de al treilea. Curcubeele s-au lăsat la

pământ, iar magii au intrat la pruncul Iisus, punându-i la picioare trei daruri: aur smirnă şi

tămâie. Pe urmele curcubeelor au răsărit şi înflorit cele mai înmiresmate flori din lume:

florile de busuioc.

Oamenii au privit urma lăsată de cele două curcubee şi au spus că dacă vor să scrie

numărul magilor, vor desena cele două semicercuri pline de flori de busuioc.

Aşa a apărut cifra 3 …

Trei

Page 4: povestea cifrelor

Povestea cifrei 4

Trăia odată o măicuţă bătrână, care

avea un fiu, ce îşi luă femeie rea, căci îi

venise vremea de însurătoare.

Femeia aceasta o jignea adesea pe

bătrână şi din răutate i-a spus soţului să taie

picioarele scaunului pe care şedea bătrâna

când lua masa. Soţul tăie trei picioare de la

scaun, lăsându-i totuşi acestuia un picior.

Printr-o minune dumnezeiască, scăunelul rămase aşa, fără să se răstoarne, căci

bătrâna se aşeza cu credinţă la masă, pe scăunelul cu un picior.

Văzând ce se întâmplă, femeia îi spuse soţului său că dacă mai doreşte să rămână

cu ea, să-i aducă pe o tavă inima mamei sale.

Fiul, cu lacrimi în ochi, îi povesti bătrânei ce-i ceruse soţia, iar aceasta, din

dragoste pentru copil, acceptă acest lucru dureros. Băiatul luă inima bătrânei, o puse pe

tavă şi alergă spre soţia lui. Pe scări însă se împiedică şi căzu, iar inima îl întrebă:

- Te doare, puiul mamei?

Atunci, cuprins de remuşcări, fiul luă inima, o puse din nou în trupul mamei

şi plânse mult, până ce lacrimile lui au spălat şi au vindecat rănile, iar măicuţa lui

dragă se făcuse bine. Băiatul o alungă pe femeia rea de la casă şi de atunci pentru a

reprezenta numărul patru se reprezenta scăunelul misterios.

Şi aşa a apărut cifra 4 …

Patru

Page 5: povestea cifrelor

Povestea cifrei 5

A fost odată, demult, două familii

care se certau mereu pentru o bucată de

pământ.

Una locuia spre Răsărit, iar cealaltă

spre Apus.

Familia care locuia spre Răsărit avea

o fată, iar familia care locuia spre Apus avea

un băiat. Cei doi copii însă erau prieteni,

chiar dacă familiile lor nu se îndrăgeau, şi de

aceea se ascundeau de ochii răutăcioşi ai

părinţilor lor.

Venise vara, iar copiii au hotărât să secere împreună grâul. Nici nu se lumina bine

de ziuă când ei plecau cu secera în spate să strângă roadele pământului, spicele de grâu.

Din păcate, părinţii au aflat despre prietenia aceasta şi s-au supărat foarte tare,

interzicându-le să se mai întâlnească. Mai mult chiar, i-au închis pe fiecare în casele lor!

De supărare, copiii au plâns mult, până când fata s-a transformat într-o stea cu

cinci colţuri, care lucea puternic în nopţile senine, cu lună plină, iar băiatul într-un măr plin

cu flori ale – roz, cu cinci petale, copiind imaginea steluţei care le privea.

Toată lumea a aflat despre această întâmplare!

Din toată povestea, doar secera a rămas pe câmp, singuratică, până când au găsit-o

nişte săteni miloşi. Aceştia au luat-o şi, privind steluţa cu cinci colţuri şi mărul ale cărui

flori aveau cinci petale, au spus că dacă va dori cineva să reprezinte numărul petalelor de

măr sau colturile steluţei, vor desena acea seceră singuratică.

Şi aşa a apărut cifra 5 …

Cinci

Page 6: povestea cifrelor

Povestea cifrei 6

A fost odată, demult, pe când oamenii

nu ştiau să scrie sau să citească, un împărat

care avea şase fiice, care mai de care mai

frumoasă!

Şi a dat împăratul sfoară-n ţară că

celui care se va dovedi mai vrednic şi mai

isteţ îi va dărui o parte din împărăţie şi pe o

fiică de soţie.

Auzi de acestea şi Codrin, un băiat

chipeş si isteţ, căruia îi plăcea să păzească oile şi să cânte din fluierul său fermecat. Aşa

că hotărî să-şi încerce norocul. Ajungând la palat, împăratul îl supuse pe Codrin la tot

felul de probe grele, pe care acesta le trecu. Dar împăratul nu mai vroia să-şi ţină

promisiunea, de teamă că una din fiicele sale se va căsători cu acest ciobănaş.

Supărat pe împărat, Codrin cântă din fluierul său fermecat până ce fetele s-au

transformat în lalele, iar împăratul într-un şarpe. Văzându-se în oglindă, ruşinat, şarpele

îşi ascunse capul în mijlocul trupului şi încremeni.

Oamenii, minunându-se de acest lucru, au spus că de câte ori vor să reprezinte

numărul fetelor de împărat, adică şase, vor desena semnul şarpelui ruşinat. De atunci,

lalelele au şase petale.

Şi aşa a apărut cifra 6 …

Şase