Poveste terapeutica despre anxietatea sociala

poveste terapeutica.

O pisica avea 3 puisori: 2 fetite si un baietel. Fetitele erau eleve in clasa a doua, iar motanelul proaspat boboc, in clasa intai. Temele si le faceau impreuna, acasa, sub atenta supraveghere a pisicii mama. Copiii au fost remarcati curand de catre invatatoare pentru sarguinta, efortul depus, pentru ca mereu aveau temele bine si la timp facute. Intr-una din zile, motanelul a sosit acasa suparat. Desi surorile au incercat din rasputeri sa afle de la el ce a patit, pisoiul pare sa fi fost ingropat in tacere. Sustinea ca totul e bine, insa doreste sa fie lasat in pace. Cateva zile la rand si-a facut singur temele, nu mai cauta compania surorilor si a devenit foarte inchis si retras. Nu mai iesea la joaca cu ceilalti pisoi, nu se mai avanta in intreceri de a prinde soriceii prin curtea in care locuiau. Totul pare sa se fi schimbat. Ce i se intamplase motanelului? Intr-una din zile cand invatatoarea a dictat tema, el povestea cu colegul de banca. Si-a notat pe caiet doar cateva cuvinte prinse in zbor. Acasa, aflat in fata caietului nu stia exact ce sa faca si a ales sa nu-si faca deloc temele. Si pentru ca o neplacere nu vine niciodata singura, in ziua urmatoare cui i s a cerut sa citeasca din caietul de teme? Tocmai motanului nostru. Nestiind ce sa zica, a spus ca a uitat sa-si faca tema. Invatatoarea, putin cam aspra, l-a ridicat in picioare si a inceput sa-l certe. Toti colegii de clasa mustaceau de placere si susoteau ascunsi in banci. Rusinat peste masura, din acea zi, pisicul a incetat sa mai iasa din clasa in pauza, dar si sa mai vorbeasca cu colegii sai. Daca invatatoarea il numea in timpul orelor pentru a raspunde la o intrebare, se bloca chiar daca stia raspunsul.