Postfaţa autoruluiObiectul acestei lucrări, interpretarea realităţii cu ajutorul reprezentăriiliterare sau al „imitării", mă preocupă de multă vreme ; iniţial am plecat dela problema platonică din cartea a 10-a a Republicii, mimesis-ul ca o copiede al treilea ordin după adevăr, ca şi de la pretenţia lui Dante de a fi redatadevărata realitate în Comedie. Considerînd însă variatele moduri deinterpretare a faptelor umane în literaturile europene, interesul meu s-aîngustat şi s-a precizat, dezvoltîndu-se cîteva idei călăuzitoare pe care amîncercat să le urmăresc.Prima din aceste idei se referă la teoria antică, preluată apoi de toatecurentele clasiciste, despre nivelurile stilistice ale reprezentării literare. Mi-adevenit clar faptul că realismul modern, aşa cum s-a dezvoltat în Franţa laînceputul secolului al XlX-lea, realizează ca fenomen estetic o desprinderetotală de acea teorie; mai totală şi mai importantă pentru conformaţiaulterioară a imitării vieţii în literatură decît amestecul dintre sublim şigrotesc proclamat de contemporanii romantici, în momentul în care Stendhalşi Balzac au făcut din nişte personaje oarecare ale vieţii de toate zilele,dependente de împrejurările istorice ale vremii, obiecte ale unei reprezentăriserioase, problematice, ba chiar tragice, ei au sfărîmat regula clasică adiferenţei dintre nivelurile stilistice, conform căreia realitatea cotidiană şipractică putea să ocupe un loc în literatură numai în cadrul unui stil umilsau mediu, adică fie ca grotesc comic, fie ca divertisment agreabil, facil,variat şi elegant. Prin aceasta ei au desăvîrşit o evoluţie care se pregătea demultă vreme (de la romanul de moravuri şi comedie larmoyante din secolulal XVIII-lea, iar mai precis de la „Sturm und Drang" şi preromantism) - şiau netezit calea pentru realismul modern care s-a dezvoltat de atunci înforme tot mai ample, conform realităţii vieţii noastre care se schimbă şi seamplifică mereu.în acelaşi timp, mi-am dat seama în cursul acestor consideraţii că revo-luţia împotriva teoriei clasice a nivelurilor stilistice de la începutul secoluluial XlX-lea n-a putut fi prima de acest gen; barierele pe care le-au dărîmatatunci romanticii şi realiştii fuseseră ridicate încă de la sfîrşitul secoluluial XVI-lea şi în secolul al XVII-lea de către adepţii unei imitaţii stricte aliteraturii antice. Pînă atunci, de-a lungul întregului Ev Mediu, ca şi înRenaştere, existase un realism serios atît în literatură, cît şi în artele

50-tMIMESIS

plastice; fusese posibilă reprezentarea celor mai cotidiene evenimente alerealităţii într-un context serios şi important, căci teoria nivelurilor stilisticenu avea o valabilitate absolută. Oricît de mult diferă realismul Evului Mediude cel modern, ele coincid totuşi în ceea ce priveşte această concepţie deprincipiu. Făcusem încă cu mult înainte presupuneri asupra modului în cares-a format această concepţie artistică medievală şi asupra momentului şimodalităţii în care s-a produs prima fisură în teoria clasică : istoria vieţii şifaptelor lui Cristos cu amestecul său lipsit de orice constrîngere între realulcotidian şi tragicul cel mai măreţ, sublim, este cea care a învins regulastilistică antică.Comparînd însă aceste două iruperi în teoria nivelurilor stilistice, nedăm imediat seama că ele s-au petrecut în condiţii cu totul diferite şi au avutrezultate complet deosebite. Concepţia despre realitate care se desprindedin operele creştine ale Antichităţii tîrzii şi ale Evului Mediu e cu totuldiferită de cea a realismului modern. Este foarte dificil să formulăm speci-ficul concepţiei creştine mai vechi scoţînd în evidenţă esenţialul şi cuprinzîndîn acelaşi timp toate fenomenele care aparţin acestuia. O soluţie care m-asatisfăcut în genere am găsit-o analizînd istoria semnificaţiei cuvîntuluifigura, şi de aceea numesc figurală concepţia antică tîrzie şi medieval--creştină despre realitate. Ce înţeleg prin aceasta am explicat în repetaterînduri în cartea de faţă (de exemplu pp. 69 şi urm.); o prezentare maiamănunţită se găseşte în studiul meu intitulat Figura (retipărit în ale mele„Neue Dante-studien", din Istanbuler Schriften, nr. 5, 1944, acum Berna).După o atare concepţie, un eveniment petrecut pe pămînt, independent deînrîurirea sa asupra realităţii de aici şi de acum, nu înseamnă numai eveni-mentul ca atare, ci în acelaşi timp şi un altul pe care îl vesteşte sau îlconfirmă prin repetare; iar legătura dintre evenimente nu e privită îndeosebica o dezvoltare temporală sau cauzală, ci ca o unitate în cadrul planuluidivin, acele evenimente fiind verigile şi oglindirile lui; legătura lor terestrănemijlocită este de mai mică importanţă, iar cunoaşterea lor nu este uneorideloc necesară pentru interpretare.Studiul se bazează pe aceste trei idei, strîns legate una de alta, care audat formă problemei iniţiale, dar i-au fixat bineînţeles şi limitele. El conţineîncă multe alte motive şi probleme, aşa cum au rezultat pe rînd din multi-tudinea fenomenelor istorice care se cereau tratate, dar cele mai multe dintreele stau într-un fel sau altul în legătură cu acele idei, la care oricum trimitmereu.Despre metodă am vorbit cu alt prilej (pp. 497-498). O istorie sistematicăşi completă a realismului ar fi fost nu numai imposibilă, ci şi necores-punzătoare intenţiei; căci ideile conducătoare au conturat în mod binePOSTFAŢA AUTORULUI505

determinat obiectul; nu mai era vorba de realism în genere, ci de măsura şifelul seriozităţii, problematicii sau tragicului în tratarea obiectelor realiste ;încît operele exclusiv comice şi cele care rămîn vădit în domeniul stiluluiumil au rămas pe dinafară; le-am luat în considerare numai ocazional, caexemple contrare, şi în acelaşi scop au fost amintite uneori şi opere cutotul nerealiste de stil sublim. Am evitat să elaborez teoretic şi să descriusistematic categoria „opere realiste de stil şi caracter serios", care n-a fostniciodată tratată distinct şi nici măcar recunoscută; aceasta ar fi necesitatchiar la începutul studiului o definire anevoioasă şi obositoare pentru oricecititor (deoarece nici măcar expresia „realist" nu este clară), şi n-aş fi ieşitprobabil la capăt fără o terminologie neobişnuită şi dificilă. Procedeul pecare 1-am întrebuinţat, şi anume cel de a prezenta pentru fiecare epocă unnumăr de texte spre a-mi aproba pe baza lor ideile, conduce fără ocolişuri îninima problemei, încît cititorul simte despre ce este vorba încă înainte de a

i se impune o teorie.Metoda interpretărilor de texte lasă oarecare libertate aprecierii inter-pretului ; acesta poate alege şi poate pune accentele acolo unde doreşte, înorice caz însă, ceea ce afirmă trebuie să se afle în text. Fără îndoială,interpretările mele sînt călăuzite de o intenţie anumită; această intenţie acăpătat însă formă doar treptat, de fiecare dată pe baza textului de carem-am lăsat condus pe mari distanţe; de altfel, textele sînt în cea mai mareparte arbitrare, alese mai degrabă la întîmplare şi în funcţie de preferinţădecît cu un scop precis, în studiile de acest fel nu avem de-a face cu legi, cicu tendinţe şi curente care se interferează şi se completează în mod variat;nu am intenţionat deloc să prezint doar ceea ce servea foarte strict intenţieimele; dimpotrivă, m-am străduit să obţin varietate şi să dau elasticitateformulărilor mele.Capitolele tratează fiecare cîte o epocă, uneori relativ scurtă, de o jumă-tate de secol, alteori mult mai lungă; între acestea există deseori lacune,adică epoci care au rămas netratate, de pildă din Antichitate, care îmiserveşte doar ca introducere, sau din Evul Mediu timpuriu, din care s-apăstrat prea puţin. S-ar fi putut introduce mai tîrziu şi alte capitole, dedicateunor texte englezeşti, germane, spaniole; bucuros aş fi tratat mai amănunţitel siglo de oro, şi cu multă plăcere aş fi adăugat un capitol special desprerealismul german al secolului al XVII-lea. Dar dificultăţile au fost preamari; oricum, avem de-a face cu texte din trei milenii, şi adeseori a trebuitsă părăsesc domeniul meu propriu-zis, literaturile romanice. Se mai adaugăfaptul că studiul a fost scris în timpul războiului la Istanbul. Acolo nu existao bibliotecă bine înzestrată pentru studii europene, relaţiile internaţionalestagnau, încît a trebuit să renunţ la aproape toate revistele, la cele mai multe

506MIMESISstudii mai noi, uneori chiar şi la o ediţie critică serioasă a textelor mele. Iatăde ce este posibil şi chiar probabil că mi-au scăpat multe lucruri de care arfi trebuit să ţin cont şi că susţin uneori lucruri ce au fost infirmate saumodificate de către studiile mai recente. Sper că nici una dintre acesteprobabile erori nu atinge miezul ideaţiei, în strînsă legătură cu lipsa deliteratură de specialitate şi de reviste este şi faptul că această carte nu conţinenote; în afară de texte citez relativ puţin, şi acest puţin a putut fi uşorîncorporat în prezentarea propriu-zisă. De altfel, este foarte posibil calucrarea mea să-şi fi datorat naşterea tocmai lipsei unei mari biblioteci despecialitate ; dacă aş fi putut încerca să mă informez despre tot ce s-a scrisîn legătură cu atît de numeroase teme, poate că n-aş mai fi ajuns să scriu.Cu acestea am spus tot ce credeam că mai datorez cititorului. Nu mairămîne decît să se găsească şi el, cititorul. Fie ca studiul să ajungă la cititoriisăi; atît la prietenii mei de odinioară care au supravieţuit, cît şi la toţiceilalţi cărora le este destinat; şi să contribuie ca să reunească din nou pecei care au păstrat nealterată dragostea faţă de istoria noastră occidentală.